TEMA II

9
Subiectul II Calitatea în educaţie. Mecanisme de asigurare a calităţii la nivelul scolii 1. Conceptul de calitate în educaţie, domenii, criterii şi standarde de evaluare a calităţii educaţiei (capacitate instituţională, eficacitate educaţională, managementul calităţii) În Lista definițiilor termenilor și a expresiilor utilizate în cuprinsul legii Educației Naționale nr.1 din 2011: „Calitatea educației este ansamblul de caracteristici ale unui program de studii sau program de calificare profesională și ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite standardele de calitate, precum și așteptările beneficiarilor . Conform acestei definiții, învățământul este considerat ca un furnizor de servicii în care se includ învățarea, evaluarea și orientarea elevilor. În acest context, beneficiarii direcți ai educației și formării profesionale sunt antepreșcolarii, preșcolarii, elevii și studenții, precum și persoanele adulte cuprinse într-o formă de educație și formare profesională, iar beneficiarii indirecți ai educației și formării profesionale sunt familiile beneficiarilor direcți, angajatorii, comunitatea locală și, într-un sens larg, întreaga societate. În lista specificată mai sus întâlnim și definiția dată termenului de asigurare a calității educației exprimând capacitatea unei organizații furnizoare de a oferi programe de educație în conformitate cu standardele anunțate și este realizată printr-un ansamblu de acțiuni de dezvoltare a capacității instituționale, de elaborare, planificare și implementare de programe de studiu, prin care se formează încrederea beneficiarilor că organizația furnizoare de educație îndeplinește standardele de calitate Calitatea nu apare pur și simplu, ea trebuie planificată. Aceasta trebuie să fie un punct important în programul strategic al oricărei instituții și necesită a fi analizată sistematic, utilizând un proces de planificare strategică riguroasă. Fără o direcție clară pe termen lung, instituția nu- și poate planifica îmbunătățirea continuă a calității. Primul dintre cele 14 puncte ale lui Deming este „crearea constanței 1

description

tema 2

Transcript of TEMA II

Subiectul IICalitatea n educaie. Mecanisme de asigurare a calitii la nivelul scolii

1. Conceptul de calitate n educaie, domenii, criterii i standarde de evaluare a calitii educaiei (capacitate instituional, eficacitate educaional, managementul calitii)n Lista definiiilor termenilor i a expresiilor utilizate n cuprinsul legii Educaiei Naionale nr.1 din 2011: Calitatea educaiei este ansamblul de caracteristici ale unui program de studii sau program de calificare profesional i ale furnizorului acestuia, prin care sunt ndeplinite standardele de calitate, precum i ateptrile beneficiarilor.Conform acestei definiii, nvmntul este considerat ca un furnizor de servicii n care se includ nvarea, evaluarea i orientarea elevilor. n acest context, beneficiarii direci ai educaiei i formrii profesionale sunt anteprecolarii, precolarii, elevii i studenii, precum i persoanele adulte cuprinse ntr-o form de educaie i formare profesional, iar beneficiarii indireci ai educaiei i formrii profesionale sunt familiile beneficiarilor direci, angajatorii, comunitatea local i, ntr-un sens larg, ntreaga societate. n lista specificat mai sus ntlnim i definiia dat termenului de asigurare a calitii educaiei exprimnd capacitatea unei organizaii furnizoare de a oferi programe de educaie n conformitate cu standardele anunate i este realizat printr-un ansamblu de aciuni de dezvoltare a capacitii instituionale, de elaborare, planificare i implementare de programe de studiu, prin care se formeaz ncrederea beneficiarilor c organizaia furnizoare de educaie ndeplinete standardele de calitateCalitatea nu apare pur i simplu, ea trebuie planificat. Aceasta trebuie s fie un punct important n programul strategic al oricrei instituii i necesit a fi analizat sistematic, utiliznd un proces de planificare strategic riguroas. Fr o direcie clar pe termen lung, instituia nu-i poate planifica mbuntirea continu a calitii. Primul dintre cele 14 puncte ale lui Deming este crearea constanei scopului. Acest lucru poate fi realizat doar n contextul unei strategii colective. Nu exist o succesiune a activitilor specifice planificrii strategice. Strategia trebuie s fie ntemeiat avnd ca baz grupurile variate de consumatori i ateptrile lor, i, pornind de la acestea s se dezvolte politici i planuri care pot transmite misiunea i dezvolta imaginea. n urmtoarea figur se contureaz o posibil secven de planificare care poate fi adoptat de orice instituie educaional.Misiune i imagineCare este scopul nostru?Care sunt imaginile, misiunile i valorile noastre?Cerinele clienilor/ celui care nvaCare sunt clienii notri ?Ce ateapt clienii notri de la noi?De ce avem nevoie pentru a fi buni s satisfacem nevoile clienilor?Care sunt cerinele celor care nva n instituie?Ce metode folosim pentru a identifica nevoile clienilor/celor care nva?Cile spre succesCare sunt puterile, slbiciunile, oportunitile i ameninrile noastre?Care sunt factorii critici pentru succesul nostru?Cum o s realizm succesul?Performana calitii Ce standarde o s stabilim? Ce facem ca s trasmitem calitatea?Investiii n oameni, n personalul instituieiCum ar trebui s alegem majoritatea personalului?Investim suficient n personal i n dezvoltatea personalului?Evaluarea personaluluiAvem procese amplasate care merg greit?Cum vom ti dac am avut succes?Sallis,Total Quality Management in education Procesul planificrii strategice n educaiePolitica de asigurare a calitii n educaie trebuie integrat culturii instituionale a organizaiei, cerin imperativ pentru unitile de nvmnt preuniversitar care, n cele mai multe cazuri, au o cultur instituional difuz, insuficient configurat sau cu o identitate n curs de formare, i se impune ca ea s se concretizeze n strategia organizaiei.Strategia organizaiei descrie modul de utilizare a resurselor, pentru a atinge obiectivele stabilite n cadrul politicii calitii. Astfel n art.10, O.U. 75/2005 se stipuleaz c asigurarea calitii educaiei se refer la urmtoarele domenii i criterii:A) Capacitatea instituional, care rezult din organizarea intern, din infrastructura disponibil, definit prin urmtoarele criterii:a) structurile instituionale, administrative i manageriale;b) baza material;c) resursele materiale.B) Eficacitatea educaional, care const n mobilizarea de resurse, cu scopul de a se obine rezultatele ateptate nvrii, concretizate prin urmtoarele criterii:a) coninutul programelor de studiu;b) rezultatele nvrii;c) activitatea de cercetare tiinific dau metodic;d) activitatea financiar a instituiei.C) Managementul calitii, care se concretizeaz pe urmtoarele criterii:a) strategii i proceduri pentru asigurarea calitii;b) proceduri privind iniierea, monitorizarea i revizuirea periodic a programelor i activitilor desfurate;c) proceduri obiective i transparente de evaluare a rezultatelor nvriid) proceduri de evaluare periodic a corpului profesorale)accesibilitatea resurselor adecvate nvriif) baza de date actualizat sistematic, referitoare la asigurarea intern a calitii.

2. Managementul calitii la nivelul organizaiei colare. Proceduri de monitorizare i evaluare periodic a calitii programelor de studii. Specialitii n managementul calitii identific patru etape n evoluia teoriilor i practicilor n domeniu: inspecia, controlul calitii, asigurarea calitii i managementul calitii totale (Sallis, 2002[footnoteRef:1]; Mukhopadhyay, 2006[footnoteRef:2]). [1: Sallis, E., 2002, Total quality management in education, ed. A 3-a, Kogan Page Ltd., Londra] [2: Mukhopadhyay , M., 2006. Total quality management in education, ed.a 3-a, sage publicatipns india Ltd., New Delphy]

Inspecia se constituie ntr-o form incipient de control a calitii, care permite mbuntirea pe parcurs. Conform Legii Educaiei Naionale nr.1 din 2011 Controlul calitii educaiei n unitile de nvmnt preuniversitar semnific activiti i tehnici cu caracter operaional, aplicate sistematic de o autoritate de inspecie desemnat pentru a verifica respectarea standardelor prestabilite. Cinci termeni: serviciu, calitate, evaluare, organizaie i standard reprezint, conceptual, coloana vertebral a proiectului sistemului de asigurare a calitii nvmntului preuniversitar. Aceti termeni fiind preluai din alte domenii dect cel al nvmntului, confer un plus de pragmatism colii n societatea cunoaterii, ntruct educaia devine tot mai mult un serviciu public, furnizor de calitate, care este evaluat/autoevaluat ca organizaie/instituie n baza unor standarde i al crei management asigur satisfacerea cerinelor clienilor, n condiii de eficien i de maximizare a valorii adugate.Termenul serviciu provine din economie i administraie, conceptul evaluare trimite, mai ales la psihologie i pedagogie, cuvntul organizaie are corespondent , ndeosebi n sociologie i management, iar standardul acoper o palet larg de domenii. Aceast diversitate domenial are un numitor comun, omul, i un obiectiv comun, investiia n capitalul uman.Structura i funcionarea sistemului naional de management i asigurare a calitii educaionale a fost iniiat n OUG privind asigurarea calitii nr. 75 din 2005, modificat i adugat ulterior. Capitolul I introduce concepte specifice managementului calitii: calitatea, asigurarea calitii, mbuntirea calitii educaiei (semnific evaluarea, analiza i aciunea corectiv continu din partea furnizorului de educaie/unitii/instituiei furnizoare de educaie, bazat pe selectarea i adoptarea celor mai potrivite proceduri, precum i pe alegerea i aplicarea standardelor de referin). Inspectoratele colare au n sarcin i controlul monitorizarea calitii educaiei din instituiile colare subordonate. Capitolul II definete domeniile, criteriile, standardele i indicatorii de performan cu care se opereaz n evaluarea calitii. Asigurarea calitii educaiei este centrat preponderent pe rezultatele nvrii, acestea fiind exprimate n termeni de cunotine, competene, valori i atitudini care se obin prin parcurgerea i finalizarea unui nivel de nvmnt sau program de studii. Capitolul III stabilete structurile responsabile de managementul calitii la nivelul fiecrei instituii. Asigurarea intern a calitii va fi realizat de ctre Comisia privind evaluarea i asigurarea calitii, organizat la nivelul fiecrei instituii de nvmnt. Aceasta elaboreaz i adopt propria strategie i propriul regulament de funcionare. Evaluarea instituional a calitii const n examinarea multicriterial a calitii educaiei, a msurii n care un furnizor de educaie/unitatea/instituia furnizoare de educaie i programele acesteia ndeplinesc standardele i standardele de referin. Atunci cnd evaluarea calitii este efectuat de organizaie, aceasta nsi ia forma evalurii interne. Atunci cnd evaluarea calitii este efectuat de o agenie naional sau internaional specializat, aceasta ia forma evalurii externe.Capitolul IV se refer a mecanismele de evaluare extern a calitii. Evaluarea extern a calitii este efectuat de dou agenii autonome: Agenia Romn de Asigurare a calitii n nvmntul Preuniversitar (ARACIP) i Agenia Romn de Asigurare a calitii n nvmntul Universitar (ARACIS). n atribuiile celor dou agenii intr: elaborarea de standarde, dtandarde de referin, indicatori de performan pentru evaluarea i asigurarea calitii, elaborarea de metodologii de evaluare instituional i acreditare, realizarea activitilor de evaluare i acreditare a furnizorilor de educaie, monitorizarea i controlul calitii. ARACIP propune ca evaluarea nivelului de calitate s se realizeze pentru fiecare indicator n parte din domeniile enumerate mai sus, delimitnd urmtoarele niveluri n raportarea la standarde: minimum, maximum, de referin. ExemplificareManagementul calitiiCriteriiSubdomeniiIndicatoriDescritpori de calitate

a. Strategii i proceduri pentru asigurarea calitii1. Autoevaluare instituional1.1.Existena i aplicarea procedurilor de autoevaluare instituionalExistena unui manual propriu de autoevaluare

2. Managementul calitii la nivelul organizaiei2.1.Existena i aplicarea procedurilor de autoevaluare instituionalCertificarea sistemului de managemnt al calitii conform modelelor naionale i internaionale recunoscuteParticiparea la reele naionale, internaionale de excelen sau bine practiciParticiparea unitii colare la premiile naionale, europene, de calitate, excelenExistena unor sisteme de consiliere, consultan pentru absolceni

2.2. Dezvoltarea profesional a personaluluiExistena programelor individualizate de dezvoltare profesional i personal pentru toi angajaii unitii colareSusinerea financiar a participrii personalului didactic i de conducere la programe masterale i doctorale si, sau programe de formare i dezvoltare profesional, n ar i strntate.

Legea Educaiei Naionale prevede: Pentru a asigura calitatea nvmntului, la propunerea autoritilor administraiei publice locale sau din proprie iniiativ, inspectoratele colare pot solicita Ministerului de resort ridicarea acreditrii/autorizrii unei uniti de nvmnt cu personalitate juridic sau a unei structuri a acesteia n conformitate cu prevederile legale. n situaia n care Agenia Romn pentru Asigurarea Calitii n nvmntul Preuniversitar, denumit n continuare ARACIP, retrage acreditarea/autorizaia de funcionare, pentru nendeplinirea condiiilor legale, unei uniti de nvmnt, aceasta i nceteaz activitatea. Autoritile administraiei publice locale realizeaz alocarea elevilor altor uniti colare, cu respectarea interesului copiilor i asigurarea logisticii necesare.

5