Noţiunea, obiectul, sarcinile criminalisticii1. Noţiunea criminalisticiiCriminalistica este ştiinţa despre legităţile apariţiei, acumulării, examinării, aprecierii şi folosirii probelor, cât şi despre

mecanismul infracţiunii, participanţii la infracţiune, elaborarea şi aplicarea în legătură cu aceasta a metodelor şi mijloacelor de descoperire şi preîntâmpinare a infracţiunilor.

Criminalistica este definită ca ştiinţa care elaborează şi foloseşte un ansamblu de cunoştinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirii faptelor antisociale.

Obiectul de studiu al criminalisticii reiese cu claritate din definiţie, anume studiul mijloacelor tehnice şi metodelor tactice de investigare a faptelor prevăzute de legea penală.

Pentru soluţionarea cauzelor penale, simpla aplicare a regulilor de drept este insuficientă. În conturarea exactă a obiectului probaţiunii, penaliştii dreptului modern sunt convinşi că trebuie să recurgă la diverse metode ştiinţifice de investigare a realităţii, precum şi la reguli tactice specifice de efectuare a unor acte procedurale.

Momentul de referinţă al apariţiei noii ştiinţe judiciare se situează în urmă cu un secol, fondatorul ei fiind socotit cunoscutul judecător de instrucţie austriac şi profe sor de Drept penal, Hans Gross. El avea să editeze, în 1893, „Manualul judecătorului de instrucţie”, reeditat în scurt timp sub denumirea “Manualul judecătorului de instrucţie în sistemul criminalisticii”.

Apariţia noii ştiinţe a fost favorizată de p rogresul realizat în toate domeniile cunoaşterii umane, îndeosebi de revoluţia tehnico - ştiinţifică, aflată la primii săi paşi la sfârşitul secolului al XIX -lea şi începutul secolului XX. Fireşte, această necesitate obiectivă s-a impus şi într-un moment în care mijloacele de luptă ale justiţiei penale împotriva criminalităţii deveniseră insuficiente faţă de creşterea numărului infractorilor, mereu mai meticuloşi, mai riguroşi, mai buni, folosind metode şi mijloace perfecţionate de operare.

Nu insistăm asupra unor definiţii, cu toate că o analiză a lor ar fi interesantă pentru înţelegerea modului în care au evoluat opiniile asupra naturii şi locului ocupat de Criminalistică în sistemul ştiinţelor dreptului, chiar dacă analiza lor, în alt context, ar fi utilă Criminalistica este o ştiinţă judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării faptelor antisociale, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor, precum şi prevenirea pregătiriişi desfăşurării unor asemenea fapte.

Sublinierea prin cipalelor aspecte menite să con tureze obiectul propriu Criminalistica prezintă importanţă cel puţin pe două planuri distincte: pe de o parte, remarcă aportul său particular în aflarea adevărului, iar pe de altă parte, evidenţiază unitatea şi autonomia sa (dar numai în anumite limite) faţă de celelalte ştiinţe juridice şi nejuridice, dar aflate în slujba justiţiei; avem în vedere medicina legală, psihologia judiciară, fizica, chimia şi biologia judiciară etc.

Sub raport ştiinţific, principalele direcţii de acţiune ale Criminalisticii sunt următoarele:a. Iniţierea de metode tehnice destinate cercetării urmelor infracţiunilor, începând cu urmele specifice omului şi continuând

cu cele ale armelor sau instrumentelor, mijloacelor de transport, ale fenomenelor fizico-chimice etc., în vederea identificării persoanelor sau obiectelor.

b. Adaptarea de metode aparţinând ştiinţelor exacte la necesităţile proprii Criminalisticii, a unor metode din alte domenii ale ştiinţei, cum sunt cele proprii fizicii, chimiei, biologiei, matematicii, pentru aplicarea lor la specificul activităţii de prevenire şi de combatere a infracţiunilor.

c. Elaborarea de reguli şi procedee tactice destinate efectuării unor acte de urmărire penală, precum şi creşterii eficienţei acestora, prin asigurarea unui fundament ştiinţific investigării.

d. Studierea practicii judiciare, în vederea valorificării ştiinţifice şi generalizării experienţei pozitive re zultate din activitatea organelor de urmărire penală pe linia investigării infracţiunilor.

Datorită obiectului propriu de cercetare, Criminalisticii îi sunt specifice anumite metode de cunoaştere, unele dintre ele tipice ştiinţei respective, altele comune mai multor ştiinţe, dar aplicate într-un mod particular, potrivit obiectului său.

a. La baza metodologiei criminalistice, ca, de altfel, a tuturor ştiinţelor, se situează modalităţi generale de cunoaştere cum sunt observaţia, analiza şi sinteza, deducţia şi inducţia, comparaţia, adaptate la specificul obiectului Criminalisticii.

b. Metodele adaptate la specificul Criminalisticii, din alte domenii ştiinţifice, pe primul loc aflându-se metodele de analiză fizico-chimică a urmelor şi microurmelor care se prezintă sub formă de resturi de obiecte şi materii, metodele biologice de examinare a urmelor de secreţii, excreţii ori ţesuturi moi, metodele antropologice, metodele de examinare optică, în radiaţii vizibile sau invizibile etc.

c. Metode de examinare proprii Criminalistica, care ţin de particularităţile obiectului său de cercetare. Iată numai câteva dintre acestea:

- metode destinate descoperirii şi examinării (îndeosebi comparative) a urme lor sau mijloacelor de probă; - metode de identificare a persoanelor şi cadavrelor după semnalmente exterioare ori după resturi osoase; d. Procedee tactice de efectuare a unor acte de urmărire penală, elaborate atât pe baza generalizării experienţei organelor

judiciare, cât şi prin adaptarea unor elemente de cunoaştere aparţinând psihologiei.e. Metode tehnice de prevenire a infracţiunilor, cum sunt cele vizând prevenirea falsurilor, a furturilor, a altor categorii de

fapte de natură penală.Raportată la alte ştiinţe chemate să participe la activitatea judiciară, cum este Medicina legală, sau la alte ramuri de drept,

îndeosebi ramurile Dreptului penal şi procesual penal, fără a exclude, însă, şi alte ramuri ale dreptului, inclusiv Dreptul ci vil, Criminalisti cii îi sunt specifice anumite caractere:

- Caracterul judiciar - este impus de legătura indisolubilă a Criminalisticii cu activităţile de cercetare şi urmărire penală. Practica demonstrează, fără putinţă de tăgadă că, în foarte multe situaţii, activitatea consacrată soluţionării cauzelor penale este precedată de un proces laborios destinat strângerii probelor, clarificării împrejurărilor în care a fost săvârşită fapta ilicită, identificării autorului şi câteodată, chiar a victimei.

- Caracterul autonom - evaluarea obiectului Criminalisticii conduce la concluzia că acesta es te deosebit de cel al altor ştiinţe juridice. Astfel, nici una dintre acestea nu îşi propune să elaboreze metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice de descoperire, ridicare şi examinare a urmelor faptelor ilicite sau de identificare a făptuitorilor.

- Caracterul unitar. Structura complexă a Criminal isticii este impusă de necesitatea rezolvării unor probleme dintre cele mai diverse, determinate atât de varietatea faptelor penale ce trebuie investigate, cât şi de împrejurările deosebite, nu de puţine ori singulare, în care se săvârşesc actele ilicite

- Caracterul pluridisciplinar - ştiinţa criminalisticii reprezintă „o punte de legătură între ştiinţele naturii şi ştiinţele juridice, prin intermediul acesteia metodele celor dintâi găsindu-şi aplicarea în procesul judiciar”.

2. Obiectul criminalisticiiObiectul criminalisticii îl constituie legităţile realităţii obiective, cunoaşterea cărora este necesară pentru căutarea cu succes

şi preîntâmpinarea infracţiunilor.Aceste legităţi ale realităţii obiective sânt clasificate în treigrupe:I) Legităţile apariţiei şi dezvoltării legăturilor şi relaţiilor în mecanismul infracţiunii: legătura între acţiune (inacţiune) şi

rezultat (consecinţe), repetarea acţiunii în situaţii similare, stereotipul comportării subiectului infracţiunii...II) Legităţile infracţiunii, conceperea în realizarea metodei de săvârşire şi camuflare a infracţiunii, legătura mijlocului de

săvârşire cu personalitatea infractorului, dependenţa mijlocului de săvârşire a infracţiunii de circumstanţele concrete de săvârşire...III)Legităţile apariţiei şi decurgerii fenomenelor legate de infracţiune care au importanţă la cercetare: conspirativitatea

pregătirii în vederea săvârşirii infracţiunii, alegerea mijlocului şi metodei de comitere, cunoaşterea obiectului atentării criminale...Criminalistica ca ştiinţă are ca obiecte de studiu faptele, fenomenele, procesele în care se depistează prezenţa următoarelor

elemente indicate: activitatea criminală, activitatea de depistare, descoperire şi cercetare a infracţiunilor, obiecte materiale reţinute ca corpuri delicte în cazurile penale, procesele de formare şi depunere a declaraţiilor de către martori, bănuiţi, învinuiţi, procedeele tactice de obţinere a acestor declaraţii veridice...

3. Sarcinile criminalisticiiSarcina generală a criminalisticii o constituie acordarea ajutorului intelectual organelor de apărare a normelor de drept în

lupta cu criminalitatea.Ca sarcini concrete ale criminalităţii sânt enumerate următoarele:- cunoaşterea mai profundă în continuare a legităţilor obiective care formează obiectul criminalisticii, dezvoltarea teoriei

generale a criminalisticii, dezvoltarea teoriilor particulare ale criminalisticii, elaborarea metodelor, mijloacelor, procedeelor şi recomandărilor noi la descoperirea, cercetarea şi preîntâmpinarea infracţiunilor;

- elaborarea şi înnoirea asigurării tehnico-criminalistice a cercetării infracţiunilor prin folosirea performanţelor obţinute în ştiinţele tehnice, fizice, chimice, biologice, umanitare...;

- elaborarea mijloacelor şi metodelor de preîntâmpinare a infracţiunilor;- cunoaşterea, studierea performanţelor şi succeselor atinse de criminaliştii de peste hotare şi a practicii criminalistice

internaţionale.

Sistemul criminalisticiiSistemul criminalisticii îl constituie un complex interdependent de comportamente sau părţi.Sistemul criminalităţii este compus din 4 componente:1) Teoria generală a criminalisticii; 2) Tehnica criminalistică; 3) Tactica criminalisticii; 4) Metodica criminalistică (metodica cercetării şi preîntâmpinării anumitor tipuri de infracţiuni). 1) Teoria generală a criminalisticii - un sistem de principii, concepţii teoretice, categorii, noţiuni, metode, definiţii şi termeni

care reflectă obiectul criminalisticii, legăturile lui interne şi externe . Teoria generală este baza metodologică a criminalisticii .şi cuprinde:

- ştiinţa criminalistică şi teoriile particulare care reflectărezultatele cunoaşterii legităţilor obiective ale realităţii, formează obiectul criminalisticii, care servesc ca temei ştiinţific

pentru elaborarea mijloacelor criminalistice, procedeelor, recomandărilor;- cunoaşterea limbajului criminalistic - sistem de noţiuni, definiţii, termeni şi semne convenţionale cu care se operează în

activitatea criminalistică şi de urmărire penală(cercetarea infracţiunilor).- cunoaşterea metodelor criminalisticii şi aplicarea lor în activitatea practică (criminalistică).2) Tehnica criminalistică - compartiment al criminalisticii care cuprinde în sine recomandările ştiinţifice de aplicare a

metodelor şi mijloacelor, tehnice destinate acumulării şi examinării probelor şi efectuării altor măsuri de descoperire şi preîntâmpinare a infracţiunilor.

Mijloacele, metodele, procedeele tehnicii criminalistice se fundamentează pe ştiinţele tehnice, umanitare şi de drept, aplicate în lupta contra criminalităţii. Tehnica criminalistică conţine aşa domenii ca: gabitologia judiciară, balistica judiciară, metode şi mijloace tehnico-criminalistice, fotografia judiciară, cercetarea documentelor, cercetarea scrisului...

3) Tactica criminalistică - sistem de legităţi ştiinţifice, bazate pe recomandările referitoare la organizarea şi planificarea cercetării infracţiunii, stabilirea recomandărilor şi metodelor de comportare a persoanelor implicate în cercetarea infracţiunii.

Tactica criminalistică are ca scop aplicarea cât mai eficientă în procesul cercetării infracţiunilor, a procedeelor tactice de efectuare a actelor de urmărire penală, recomandă aplicarea anumitor mijloace tehnico-criminalistice la efectuarea acestora, de aceea tactica şi tehnica criminalistică păstrează legătura între ele.

4) Metodica criminalistică - metodica cercetării şi preîntâmpinării anumitor tipuri de infracţiuni include în sine legităţile ştiinţifice, indicaţiile, şi recomandaţiile metodologice la cercetarea omorurilor, furturilor, tâlhăriilor, escrocheriilor, accidentelor rutiere...

Metodica criminalistică este strâns legată cu tehnica şi tactica criminalistică, deoarece aplică cunoştinţele acestora la cercetarea infracţiunilor concrete.

Criminalistica este împărţită în trei mari părţi, fiecare cu specificul său, anume:- Tehnica criminalistică;- Tactica criminalistică;- Metodologia (metodica) criminalistică.Actualmente criminalistica se prezintă ca un sistem de metode tehnico-ştiinţifice, tactice şi metodice, întrunite în

compartimentele enunţate, anticipate de anumite elemente introductive şi de metodologie criminalistică.Tehnica criminalistică, după cum arată şi numele, studiază mijloacele tehnice folosite de organele judiciare în căutarea,

descoperirea, relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor, în analiza şi interpretarea acestora la faţa locului sau în laborator.Tactica criminalistică reprezintă un ansamblu de reguli, de metode tactice utilizate de organele judiciare în efectuarea unor

acte procedurale în vederea obţinerii maximului de rezultate - în limitele legii - din efectuarea acestora. Astfel există reguli tactice pentru ascultarea persoanelor participante în procesul penal (persoana vătămată, învinuitul / inculpatul, martorul), dar, în egală măsură, pentru efectuarea altor acte procesual penale: prezentarea pentru recunoaştere, confruntarea, cercetarea la faţa locului, percheziţia, reconstituirea ş.a.

Metodologia criminalistică îşi propune ca, pe baza mijloacelor tehnice şi a regulilor tactice generale, să surprindă specificul investigării diferitelor tipuri de infracţiuni contribuind la specializarea organelor de cercetare penală în soluţionarea anumitor categorii de fapte. Astfel, există o metodologie a investigării accidentelor de trafic rutier, există o metodologie a investigării faptelor cauzatoare de moarte violentă, a accidentelor de muncă, a infracţiunilor la regimul bancar, vamal ş.a.

În literatura de specialitate occidentală, cu privire la structura criminalisticii, interpretată în sens larg, s-au emis păreri conform cărora această ştiinţă înglobează:

- Procedee poliţieneşti destinate conducer ii unei anchete, inclusiv strângerii probelor privind comiterea faptei penale, care fac obiectul „Poliţiei tehnice”.

- Procedee ştiinţifice, folosite în expertiza urmelor şi a probelor materiale lăsa în urma săvârşirii faptelor penale, care aparţin „Poliţiei ştiinţifice”.

Sistemul Criminalisticii - valuarea exactă a contribuţiei pe care Criminalistica o are la soluţionarea cauzelor penale şi la aflarea ade vărului, impune de la bun început o precizare: rolul Criminalisticii în aflarea adevărului trebuie privit într-un sens larg.

De aici rezultă sistemul tripartit al Criminalisticii, implicit al disciplinei pe care o studiem.Tehnica criminalistică este destinată asigurării mijloacelor şi metodelor ştiinţifice necesare descoperirii, fixării, interpretării

şi examinării, în condiţii de laborator, a urmelor faptelor ilicite, a mijloacelor materiale de probă, în scopul identificării făptuitorilor, a victimelor, a armelor, instrumentelor etc., folosite ori produse ale actul ilicit.

Tactica criminalistică este un domeniu care înglobează un ansamblu de procedee şi de reguli specifice, destinate efectuării unor acte de procedură sau activităţi procedurale, plecându -se din chiar momentul cercetării la faţa locului.

Metodologia criminalistică - investigarea fiecărui fapt de natură penală presupune urmarea unei anumite conduite de către organele judiciare, destinate descoperirii şi administrării probelor necesare dovedirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale uneia sau a mai multor infracţiuni.

Metodele criminalisticiiNoţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acţiuni, operaţii şi mijloace, inerente însuşirii realităţii

obiective, privind cercetarea infracţiunilor. La nivel practic, metodele criminalistice se prezintă în forma unor măsuri, operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice, aplicarea cărora asigură eficienţa activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale.

Savantul autohton, Igor Dolea, subliniază că în tot scenariul judiciar nucleul în jurul căruia se realizează activitatea procesuală este demnitatea uman. De pe această poziâie trebuie apreciată corectitudinea metodelor criminalistice. Nu pot fi admise ca fiind amorale şi deci nelegitime metodele bazate pe violenţă inclusiv psihică, înşelăciune, ameninţare şi şantaj.

Unii autori clasifică metodele discutate în două-trei, alţii în şapte-opt categorii. Unul şi acelaşi fenomen, de exemplu, studierea şi generalizarea experienţei judiciar-penale, e prezentat diferit de către autori: fie ca obiect de aplicare a metodelor criminalisticii, fie ca metodă criminalistică de investigare, fie ca sursă informativă.

Totodată, o asemenea analiză a opiniilor demonstrează, aceasta confirmându-se şi în practica judiciară, că atât la nivel teoretic, cât şi la cel utilitar, se folosesc trei categorii de metode: general ştiinţifice, particular ştiinţifice şi speciale.

Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană, fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. Acestea sunt:

1) Metoda observaţiei;2) Metoda măsurării;3) Metoda experimentală;4) Metoda modelării;5) Metoda comparatiei;6) Metoda descrierii.Categoria a doua de metode, frecvent aplicate în criminalistică, constituie cele particular ştiinţifice. Fiind în marea majoritate

preluate în direct sau prin adaptare la specificul cercetărilor criminalistice din diverse ramuri ale ştiinţelor naturale, metodele din această categorie sunt atestate sub diverse denumiri, de exemplu «metode fizice», «metode de ramură», «metode adaptate la

specificul criminalisticii» , «metode ştiinţifice şi tehnice» . In toate cazurile însă se au în vedere, în primul rând, metodele fizice sau fizico-chimice, matematice şi antropologice.

1. Metode fizice sau fizico-chimice. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele:

- Metoda optică;- Metoda palpării;- Metoda efectului de luminiscenţă;- Metoda convertizării electrono-optice;- Metoda difuzo-copiativă prin contact;2. Metode matematice;3. Metode antropologice.Categoria a treia constituie, după cum anticipam, metode speciale criminalistice, denumite de unii autori «metode de

examinare proprii criminalisticii», care pot fi încadrate în patru subgrupuri, după cum urmează:a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii, fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii, desfăşurării

evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca, spre exemplu, metodele fotografiei de fixare, aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări, de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini, a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc, cele vizând prevenirea furturilor , traficurilor de stupefiante etc;

b) metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice, trâseologice, balistice)şi a acitivităţii specialiştilor abilitaţi să efectueze constatări tehnico-ştiinţifice.

c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale, a cercetării la faţa locului percheziţiei etc. metodele de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute şi sub denumirea de metodici particulare de cercetare penală.

Metodele speciale criminalistice se subdivid în cele aplicate în cercetările ştiinţifice, cum ar fi generalizarea practicii înaintate, studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice, analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale şi cele destinate să deservească practica judiciară etc.

Funcţiile, izvoarele şi principiile criminalisticii1. Funcţiile de bază ale criminalisticii; 2. Izvoarele criminalisticii; 3. Principiile criminalisticii. 1. În cercetările ştiinţifice criminalistice se realizează trei funcţii:1) Funcţia de cunoaştere;2) Funcţia constructivă - elaborarea ţi înnoirea mijloacelor criminalistice practice de cercetare;3) Aplicarea în practică a elaborărilor şi descoperirilor criminalistice noi.2. Izvoarele criminalisticii - legile şi actele normative care reglementează lupta cu criminalitatea, sferele de activitate şi

relaţiile studiate în procedura penală şi dreptul penal, datele statisticii judiciare, evidenţelor criminalistice şi statisticilor generale, materialele dosarelor penale, controalelor efectuate de organele de drept, documentele practicii procuraturii, expertizei judiciare, practicii de urmărire penală, bibliografia cu caracter teoretico-ştiinţific, experienţa de cercetare a inacţiunilor.

Principiile criminalisticii: obiectivităţii, fermităţii, legalităţii, operativităţii, conspirativităţii, prezumţiei de nevinovăţie, orice infracţiune lasă urme, timpul după infracţiune decurge în favoarea infractorului.

De relevat că fiind subordonată procesului penal şi contribuind la realizarea sarcinilor acestuia, criminalistica se bazează pe principiile dreptului procesual penal. Prin urmare, sistemul principiilor fundamentale ale criminalisticii include principii de drept procesual penal interpretate în accepţiunea criminalistică, dar şi unele principii proprii acestei discipline, ca, spre exeriiplu, principiul operativităţii, al planificării activităţilor criminalistice, al celui privind aplicarea formei deductive şi inductive de cercetare a faptelor penale.

Principiul legalităţii - este prevăzut de art.2 al Codul penal şi art.2 al Codului de procedură penală. Conform acestui principiu întreaga activitate de investigare a infracţiunilor se desfăşoară cu stricta respectare a prevederilor legale.

Principiul aflării adevărului - este prevăzut de art. 3 al Coduli de procedură penală. Concluziile desprinse de către organele judiciare prin intermeniul probelor trebuie să reflecte cu exactitate realitatea obiectivă.

Principiul prezumţiei de nevinovăţie. Orice persoană împotriva căreia a fost pornit un proces penal este prezumată a fi nevinovată pe tot parcursul acestuia.

Principiul existenţei urmelor infracţiunii. Orice activitate ilicită a omului produce transformări şi modificări produse la locul faptei sub forma urmelor.

Principiul identităţii. În centrul investigaţiilor criminalistice se află identificarea persoanelor, obiectelor sau fenomenelor ce se află în legătură cauzală cu faptele incrimnate prin legea penală.

Principiul operativităţii în efectuarea activităţii de urmărire penală - presupune constatarea la timp şi în mod complet a faptelor prevăzute de legea penală, şi idetnificarea infractorilor.

Principiile investigaţiei criminalistice: Fiecare sistem modern de drept, atât în totalitate, cât şi pe domenii de reglementare este călăuzit de reguli fundamentale, determinante pentru orientarea conţinutului normelor juridice şi pentru activitatea întregului aparat judiciar. Subordonându-se, în principal, scopului procesului penal, Criminalistica este călăuzită de principiile de bază care guvernează modul de organizare a sistemului judiciar şi activitatea desfăşurată pe parcursul procesului penal.

Principiile fundamentale ale Criminalisticii1. Principiul legalităţii. Principiul legalităţii este fundamental pentru întreaga activitate a unui stat de drept. El este prevăzut

atât în Constituţie, cât şi de normele penale. Astfel, în art. 2 al actualului Cod penal şi în art. 2 al Codului de procedură penală, se prevede că întreaga activitate procesual penală, în consecinţă şi aceea proprie investigării infracţiunilor, se desfăşoară în strictă

conformitate cu prevederile legii.2. Principiul aflării adevărului. Acest principiu are o semnificaţie cu totul deosebită, pornind de la faptul că, pentru

înfăptuirea justiţiei penale, este imperios necesară aflarea adevărului. Art. 3 al Codului de procedură penală prevede că: „În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului”.

3. Prezumţia de nevinovăţie. Conform acestui principiu, orice persoană împotriva căreia a fost pornit un proces penal este prezumată nevinovată, numai organelor judiciare revenindu-le obligaţia de a administr a probele necesare dovedirii vinovăţiei.

4. Principiul potrivit căruia nu există faptă fără urme. Toate faptele ilicite ale omului, ca, de altfel, orice activitate a sa, produ c transformări sau modificări ce se obiectivizează, din punct de vedere criminalistic, în urme ale infracţiunii.

În primul rând, prin urmă, trebuie să se înţeleagă orice modificare materială intervenită în condiţiile săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală. Între fapta autorului şi modificarea intervenită este necesar să existe un raport cauzal caracterizat prin aceleaşi criterii ca raportul cauzal prezent în structura laturii obiective a infracţiunii.

În al doilea rând, noţiunea de urmă trebuie privită într-un sens foarte larg, întrucât prin urmă nu se înţelege numai urma formată prin contactul direct a două corpuri (urmele de mâini, de picioare, de dinţi, de buze, de pneuri, ale instrumentelor de spargere etc.) ci şi urme de resturi materiale, urme biologice, reziduuri ale tragerii cu arma de foc, microurme diverse etc.

2.5. Principiul identităţii. În centrul investigaţiilor criminalistice ce concură direct la aflarea adevărului în procesul penal se află identificarea persoanelor, a obiectelor sau a fenomenelor aflate în legătură directă, cauzală, cu faptele incriminate de legea penală.

2.6. Principiul operativităţii în efectuarea investigaţiei penale. Acest principiu este caracteristic întregii activităţi consacrate rezolvării cauzelor penale, el servind scopului procesului penal, mai ales în direcţia constatării la timp şi în mod complet a fapte lor prevăzute de legea penală, precum şi la identificarea infractorilor.

Pe bună dreptate, în literatura juridică de specialitate, s-a subliniat că rapiditatea are consecinţe directe asupra administrării unor probe de calitate, în sensul că „o dată cu trecerea timpului se şterg urmele din amintirea oamenilor şi de pe obiect, dispar oamenii şi obiectele”.

Metodele criminalisticii1. Definiţia metodei, 2. Caracteristica metodelor general ştiinţifice, 3. Caracteristica metodelor speciale, 4. Criterii de aplicare a metodelor criminalisticii .1. Metodele criminalisticii sânt mijloace de soluţionare a sarcinilor ştiinţifice în procesul cercetărilor criminalistice teoretice

şi aplicaţiilor practice. Metodele elaborate şi aplicate de către criminalistică sânt foarte diverse şi pot fi clasificate după diferite criterii logice.

2. După criteriul generalităţii metodele criminalistică pot fi distribuite în general ştiinţifice şi speciale.Metodele general ştiinţifice sânt aplicabile în toate ramurile de ştiinţă şi sferele de activitate practică. La acestea pot fi

atribuite:I. Metodele raţionale de percepere : 1. Observarea - perceperea oricărui obiect, fenomen, proces cu scopul de al cunoaşte.

În criminalistică obiectele observării pot fi elementele anturajului locului infracţiunii, semnalmentele exterioare ale persoanelor, semnele şi caracteristicele de identificare, starea emoţională a persoanelor implicate ca martori, părţi vătămate, infractori etc.; 2. Descrierea - se indică la semnele obiectelor, fiind un mijloc de fixare a informaţiei observate; 3. Compararea (juxtapunere, contrapunerea, suprapunerea calităţilor şi semnelor a două sau mai multe obiecte). Obiecte ale comparării pot fi urmele formă, urmele materie, informaţii memorate, rezultatele unor acţiuni şi experimente. 4. Experimentul - reconstituirea fenomenului, evenimentului pentru cunoaşterea legităţilor lui şi comparării cu alte fenomene, evenimente similare. Prin experimente se creează metodici de cercetare a urmelor, se elaborează procedee tactice ale unor acte de urmărire penală, se stabilesc cele mai efective metodologii de cercetare a unor tipuri de infracţiuni. 5. Modelarea - constă în schimbarea obiectului original cu un model special confecţionat (construit). Acestea pot fi modele de obiecte, sisteme, procese cu care se fac examinările necesare, iar rezultatele sânt extrapolate la original. Genurile de modelare pot fi diferite. În criminalistică pot fi aplicate aşa genuri de modelare ca: memorial, fizic, matematic etc.

II. Metodele logice : 1).analiza, 2)sinteza, 3) inducţia, 4) deducţia, 5) ipoteza, 6) analogia.III. Metodele matematice . 1) măsurarea - obiectele măsurării în criminalistică pot fi diferite caracteristici fizice ale

obiectelor, fenomenelor, proceselor (greutatea, volumul, temperatura, secvenţele de timp, viteză etc.); 2) Calcularea - metodă care stabileşte parametrii necesari la efectuarea modelării matematice; 3) Calcule geometrice - această metodă este necesară pentru întocmirea schiţelor, schemelor şi este strâns legată cu măsurarea. 4) Modelarea matematică - modelarea condiţiilor în care decurg procesele şi fenomenele cu ajutorul calculelor matematice specifice.

IV.Metode cibernetice o grupă nouă de metode general ştiinţifice care activ încep a fi aplicate în criminalistică şi permit efectuarea căutării electronice a informaţiei necesare cât şi prelucrarea ei, modelarea la computer.

3. Caracteristica metodelor speciale de cunoaştere în criminalistică.Metodele speciale sânt acele metode, sfera aplicării cărora se limitează la unul sau câteva domenii ale ştiinţei. Sistemul

metodelor speciale este compus din două grupe.I. Metode special criminalistice - metode elaborate iniţial de către ştiinţa criminalistică şi aparţin exclusiv acesteia

(identificarea criminalistică, dactiloscopia, planificarea acţiunilor de urmărire, organizarea cercetării infracţiunilor).II. Metode speciale împrumutate de la alte ştiinţe care sunt aplicate pentru rezolvarea unor sarcini criminalistice sau

aplicate fără a fi modificate. La acestea se atribuie metodele fizice, chimice destinate cercetării structurale de conţinut a unor materiale şi componenţi; metodele biologice aplicate la cercetarea obiectelor de provenienţă biologică; metodele antropometrice şi

antropologice aplicate la stabilirea persoanei după resturi osoase, descrierea după semnalmentele exterioare a persoanei întru căutarea ei şi elaborarea criteriilor de recunoaştere după aceste descrieri; metode sociologice aplicate pentru evidenţierea şi cunoaşterea cauzelor şi condiţiilor care favorizează săvârşirea şi camuflarea infracţiunilor, analiza metodelor de comitere a infracţiunilor, strângerea informaţiei despre randamentul anumitor procedee tactice recomandaţii; metode psihologice aplicate la elaborarea procedeelor şi combinaţiilor tactice.

3. Criterii de aplicare a metodelor în criminalistică.I. Valoarea ştiinţifică a metodei - temeiul ştiinţific şi obiectivitatea datelor obţinute, exactitatea şi concretenţa lor;II. Securitatea metodei - aplicarea metodei să nu devină un izvor de pericol pentru viaţa, sănătatea persoanei şi a proprietăţii

sale.III. Legalitatea şi etica metodei. Ca obiecte ale examinării în criminalistică şi procedură penală sânt nu numai bunurile,

uneltele, urmele dar şi persoanele de aceea trebuie să fie aplicate asemenea metode criminalistice care corespund principiilor constituţionale de legalitate, criteriilor morale ale societăţii.

IV.Eficacitatea (randamentul) să conducă la soluţionarea cu succes a sarcinilor criminalisticii.

Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe1. Legătura criminalisticii cu ştiinţa dreptului procesual penal; 2. Legătura criminalisticii cu ştiinţa dreptului penal; 3. Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe juridice. 4. Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe nejuridice. 1. Cea mai strânsă legătură ştiinţa criminalistică o are cu ştiinţa dreptului procesual penal, mai ales cu acele compartimente

legate de teoria probaţiunii şi forma procesuală de efectuare a actelor de urmărire penală şi de judecată.Ştiinţa procesual penală stabileşte limitele şi condiţiile de aplicare a recomandărilor criminalistice în sfera efectuării justiţiei,

competenţa unor participanţi la proces referitoare la aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnice criminalistice şi procedeelor, combinaţiilor, operaţiilor tactice de cercetare a unor tipuri de infracţiuni.

2. Legătură strânsă este stabilită între ştiinţa criminalistică şi ştiinţa dreptului penal. Fără stabilirea semnelor infracţiunii, elementelor componenţei de infracţiune care se conţin în dreptul penal, nu există posibilitatea elaborării metodicelor de cercetare a unor tipuri de infracţiuni, deoarece înainte de stabilirea tuturor circumstanţelor infracţiunii este necesar de a cunoaşte elementele şi semnele ei.

3. Ştiinţa criminalistică se află în legătură cu ştiinţa dreptului constituţional, dreptului administrativ, activitatea administrativă a organelor de interne deoarece acestea studiază structura şi organizarea organelor de interne, procuratură, judecată, care sunt implicate la general în organizarea cercetării infracţiunilor.

4. În baza categoriilor filosofice este construită şi elaborată teoria generală a criminalisticii, este format sistemul de metode ale ei, deci se observă legătura ştiinţei criminalistice cu filozofia. Etica - ştiinţa despre morală, comportament şi sistemul de norme morale în societate stabileşte legătură cu criminalistica la rezolvarea diferitor probleme legate comportamentul lucrătorului operativ, ofiţerului de urmărire penală... în anumite situaţii ale procesului de probaţiune, descoperire, examinare, ridicare, fixare a probelor. Legătura criminalisticii cu logica se observă în faptul că în criminalistică sunt aplicate procedeele logice de gândire la cea mai largă scară. Criminalistica are legături strânse cu chimia, fizica, medicina legală, psihiatria judiciară. Toate aceste ştiinţe sânt unite de un scop - lupta cu criminalitatea, iar în unele cazuri obiectul comun de cercetare sau aceleaşi metode şi mijloace aplicate la cercetare.

Ştiinţa criminalisticii are strânse legături atât cu ştiinţele juridice (penale) cât şi cu cele nejuridice, fie că vorbim de ştiinţe exacte (matematică, fizică, chimie ş.a.) ori de ştiinţe umaniste (psihologie, logică ş.a.).

Conexiunea criminalisticii cu dreptul penal;Conexiunea criminalisticii cu dreptul procesual penal;Conexiunea criminalisticii cu criminologia;Conexiunea criminalistica cu medicină legală; Conexiunea criminalistică cu psihologia judiciară; Conexiunea criminalisticii cu fizica;Conexiunea criminalisticii cu chimia;Conexiunea criminalistică cu biologia şi anatomia.Conexiunile cu ştiinţele juridice, judiciare şi ştiinţele naturii - deşi are un caracter autonom, prin natura obiectului său şi,

îndeosebi, prin rolul jucat în stabilirea adevărului, Criminalistica este indisolubil legată de mai multe domenii ştiinţifice pe care le foloseşte în dezvoltarea propriului discurs ştiinţific ca domenii suport.

Dintre ştiinţele juridice, Criminalistica are cele mai strânse legături cu Dreptul penal, Dreptul procesual penal şi Criminologia. Legăturile nu se rezumă, însă, numai la ştiinţele penale, ci şi la alte ramuri ale Dreptului.

Alături de ştiinţele juridice, Criminalistica are, prin natura obiectului său, numeroase legături cu alte ştiinţe sau ramuri ale acestora, respectiv cu aşa-numitele ştiinţe de sprijin sau „auxiliare” dreptului - ştiinţe judiciare - în primul rând cu Medicina legală şi Psihologia judiciară, precum şi cu alte ştiinţe ale naturii.

Datorită caracterului pluridi sciplinar al Criminalisticii, ştiinţă aflată la graniţa dintre ştiinţele juridice şi ştiinţele naturii, putem constata o multitudine de conexiuni între Criminalistică şi domenii de cercetare, fundamentale, ce au ca obiect natura - fizica, chimia, biologia, anatomia, ş.a.

Sarcinile criminalisticiiÎn prezent, atât sub aspect teoretic, cât şi sub aspect practic sunt confirmate următoarele sarcini ale ştiinţei criminalistice:- Studierea practicii infracţionale;

- Studierea legităţilor creării urmelor infracţiunilor şi elaborarea, în baza cunoaşterii acestor legităţi, a mijloacelor şi metodelor adecvate de cercetare criminalistică;

- Studierea şi adaptarea la necesităţile practicii de investigare criminalistică a realizărilor altor ştiinţe, cu preponderenţă a celor naturale - fizica, chimia, biologia, matematica, cibernetica etc, metodele cărora reprezintă fundamentul ştiinţific a multor recomandări şi mijloace de cercetare criminalistică;

- Analiza practicii de investigare a faptelor penale în vederea elaborării unor noi metode tactice de organizare şi efectuare a acţiunilor procesuale, necesare stabilirii adevărului într-un proces penal;

- Elaborarea mijloacelor tehnice şi a metodelor privind aplicarea lor în activitatea operativă de prevenire şi curmare a infracţiunilor;

- Elaborarea mijloacelor tehnice şi a principiilor şi tehnologiilor efectuării expertizelor criminalistice şi a constatărilor tehnico-ştiinţifice;

- Comunicarea prin instruire şi publicitate a celor mai impresionante realizări ale criminalisticii, precum şi a practicii înaintate în domeniul investigaţiei infracţiunilor.