Tema 9. Piaţa monetară şi mecanismele pieţei monetare

1. Moneda şi agregatele monetare

Moneda - activ financiar, echivalent general al valorii tuturor mărfurilor și un instrument de

schimb.

Prin activ se subînţelege ceea ce constituie o valoare. Activele pot fi de două tipuri:

1. reale - valorile materiale (anticariat, imobil, tehnică de uz casnic, opere de artă, mobilă, etc.);

2. financiare - valori, exprimate prin hârtii de valoare.

Activele financiare se împart în:

monetare (banii) - grad înalt de lichiditate, capacitatea de a se schimba pe bunuri şi

servicii;

nonmonetare (hârtii de valoare: acţiuni şi obligaţiuni) - capacitatea de a genera

venituri.

Lichiditatea - capacitatea activului de a se transforma rapid și cu costuri minimale într-un alt activ,

real sau financiar sau, transformarea într-un mijloc de plată acceptat în economie.

Funcţiile banilor: Intermediar al schimbului Etalon al valorii Instrument de tezaurizare

Tipuri de monedă: fiduciară - moneda în numerar, valoarea acestor bani se bazează pe încrederea populaţiei

faţă de instituţiile care le emit (Banca Centrală şi Trezoreria)

scripturală - înscrisuri contabile care certifică banii depozitaţi pe conturile bancare,

instituţiile care o creează sunt Băncile Comerciale.

Masa monetară - totalitatea instrumentelor monetare fiduciare (C) și scripturale (D) existente la un

moment dat în economia unei ţări formează: M = C + D

Agregatul monetar - parte constitutivă a masei monetare şi semimonetare, parte autonomizată prin

funcţiile ei specifice, prin agenţii specializaţi care emit instrumentele de schimb şi de plată, prin

instituţiile bancar-financiare care le gestionează, prin fluxurile economice reale pe care le

intermediază.

M Depozite (D)

Rezerve obligatorii (R)Monedă în numerar (C)

Monedă în numerar (C)

Masa monetară se alcătuieşte din agregate succesive, prin suplinirea cu noi categorii de active

financiare, cu grad de lichiditate din ce în ce mai mici.

Fiecare agregat următor:

include precedentul agregat;

dispune de un gard de lichiditate mai redus;

este mai profitabil.

În Republica Moldova se aplică agregatele monetare M0, M1, M2 şi M3 M0 = moneda în afara sistemului bancar, banii lichizi în circulaţie (moneda divizionară şi banii

de hârtie + cecurile la purtător), banii în numerar care pot fi utilizaţi imediat pentru

tranzacţii;

M1 = componenta M0 + depunerile la vedere în băncile comerciale (bani în sens restrâns);

M2 = componenta M1 + depunerile la termen în băncile comerciale (bani în sens larg);

M3 = componenta M2 + depozite în valută străină.

În economiile ţărilor dezvoltate există şi agregatul:

L = M3 + titluri emise pe termen mediu şi lung cu caracter negociabil.

Gradul de lichiditate a agregatelor monetare se majorează de la M3 spre M0, profitabilitatea –

de la M0 spre M3.

Baza monetară („BM”) – este formată din numerarul în afara sistemului bancar („C”) şi

rezervele băncilor comerciale („R”), păstrate în banca centrală, (care pot fi atât rezerve obligatorii, cât

şi cele formate de băncile comerciale pentru a garanta rambursarea banilor la cererea clienţilor), spre

exemplu:

BM = C + R

Masa monetară şi baza monetară

Baza monetară mai este numită ”monedă cu eficienţă sporită”, datorită capacităţii de a crea o

nouă monedă lichidă.

Structura masei monetare se compune din partea activă şi pasivă.

BM

La partea activă se referă mijloacele care real deservesc circuitul economic. Partea pasivă

include acumulările monetare, soldurile în conturile bancare care ar putea servi drept un potenţial

mijloc de plată. Partea pasivă este numită quasimonedă sau semimonedă, deoarece indirect

participă în circuit.

2. Cererea de monedă: abordarea clasică şi keynesistă

Masa monetară ca stoc - ansamblul instrumentelor monetare, disponibile agenţilor

economici nonfinanciari dintr-o ţară şi existente la un moment dat;

Masa monetară ca flux - produsul între dimensiunea medie a stocului de bani şi viteza de

rotaţie a banilor din economia naţională în decurs de un an.

Mflux = Mstoc x Vrotaţie a monedei

Cererea de monedă - cererea de active monetare, adică, active ce îndeplinesc funcțiile banilor la un

moment dat (ca stoc) și în medie întru-un interval de timp (ca flux).

Abordări conceptuale ale cererii monetare

1. Abordarea clasică: teoria cantitativă a banilor

Cererea de monedă este concepută drept cantitatea de monedă necesară efectuării

tranzacţiilor, fiind determinată în baza relaţiei de egalitate a teoriei cantitative a banilor:

M∗V =P∗Y , unde

M – cantitatea de monedă în circulaţie;

V – viteza de rotaţie a monedei, desemnează numărul mediu de operaţiuni de vânzare-

cumpărare pe care o unitate monetară naţională o intermediază într-o perioadă de timp (de

regulă, un an);

P – nivelul general al preţurilor (deflatorul PIB);

Y – volumul real al producţiei (PIB real);

P∗Y – PIB nominal.

Cererea de monedă: M= P∗Y

VCererea monetară, în abordare clasică, este determinată de modificarea nivelului general al

preţurilor şi nu de modificarea PIB-ului real

MD

M

P

P2

P1

0

pP

M1 M2

Cererea de monedă în abordare clasică

Neutralitatea banilor - autonomia, pe termen lung, a volumului de producţie faţă de cantitatea de

monedă.

Coeficient de monetizare - caracterizează gradul de saturaţie a economiei cu masă monetară şi se

determină ca raport dintre masa monetară şi PIB:

k= MP∗Y

sau

k= 1V

Versiunea ecuaţiei cantității banilor în abordarea Şcolii de la Cambridge:

M=k∗PYConcluzie: cererea de monedă depinde doar de dinamică PIB (P×Y), respectiv cererea de

monedă este stabilă.

În scopul eliminării influenţei inflaţiei, analiza macroeconomică utilizează cererea monetară

reală: ( M

P )D=k∗PY

2. Abordarea keynesistă a cererii monetare: teoria preferinţei lichidităţiiCererea de monedă depinde de intensitatea înclinaţiei spre lichiditate.

În viziunea lui Keynes, înclinaţia spre lichiditate (dorinţa de a deţine o parte din avuţie în

formă lichidă) se întemeiază pe 3 mobiluri:

1. Mobilul tranzacţional (Lt) - cererea de monedă pentru tranzacţiile de pe piaţa bunurilor şi

serviciilor.

LT

M

Cererea de monedă pentru tranzacţii

i

LS

M

Cererea de monedă speculativă

i

0

LP

M

Cererea de monedă precauţională

i

Mărimea acestei cereri depinde de mărimea venitului naţional (Y) și nu depinde de rata

dobânzii: LT = f(Y)

2. Mobilul speculativ (LS) - banii pot fi deţinuţi pentru serviciile lor potenţiale în calitate de

active. Cu cât dobânda va fi mai mare, cu atât mai avantajos va fi transformarea monedei

lichide în activ financiar.

Cererea de monedă speculativă se află în relaţie indirectă cu nivelul ratei dobânzii (i).

LS = f(i)

3. Mobilul precauţional (Lp) sau al prudenţei - înclinaţia posesorului de monedă de a fi pregătit

pentru a depăşi anumite situaţii neprevăzute.

LP = f(Y)

LT

MT

Cererea de monedă pentru tranzacții

i

+0

LS

M

Cererea de monedă speculativă

i

=0

LTOTAL

M

Cererea monetară totală

i

0

MT

Concluzie: cererea totală (Ltotal) este determinată de doi factori – rata dobânzii şi venitul naţional.

Cererea de monedă în abordare keynesistă

Funcţiei cererii monetare – este dedusă din îmbinarea ambelor abordări (clasică şi keynesistă):

( MP )

D

=L(Y ,i )=kY −hiunde,

Coeficienţii k şi h reprezintă, corespunzător, sensibilitatea cererii monetare totale faţă de venit şi

rata dobânzii.

Mărimea cererii monetare totale va creşte pe măsura reducerii ratei dobânzii, şi invers:

i

M

Δ i

Modificarea cererii monetare totale sub influenţa ratei dobânzii

L2

M

i

0

M1

L

L1

M2

M

∆Y

Modificarea venitului va fi reflectată prin deplasarea curbei cererii monetare totale la dreaptă sau la

stânga în mărimea k∆Y:

Modificarea cererii monetare totale sub influenţa venitului

3. Modelul ofertei monetare. Multiplicatorul monetar.

În sistemele monetare moderne, ofertanţii de masă monetară sunt Banca Centrală şi Băncile

Comerciale. Banca Centrală oferă numerarul sau baza monetară (BM), Băncile Comerciale creează

monedă scripturală şi diverse instrumente monetar-financiare. De regulă, oferta de masă monetară

este legată de o operaţiune de creditare pe termen scurt, ceea ce înseamnă monetizarea unei creanţe

bancare.

Oferta de monedă - cantitatea de monedă disponibilă să circule în economie pentru oricare dintre

motivele cererii de monedă

Pentru reglementarea masei monetare în circulaţie şi garantarea depunerilor agenţilor

economici, Banca Centrală fixează rata rezervelor obligatorii (rr) (reguired reserve ration).

Rata rezervelor obligatorii (rr) - obligaţia (legală) pe care Banca Centrală o impune Băncilor

Comerciale de a deţine o fracţiune din activele lor sub formă de rezerve.

Modelul de calcul al ratei rezervelor obligatorii:

rr= RD ,

R – rezervele obligatorii în mărime absolută;

rr – rata rezervelor obligatorii;

D – mărimea depozitului bancar.

Posibilităţile de creditare a Băncii Comerciale (K):

K=D−R

Injecție de numerar 1000

lei

Împrumut 900 lei

rezerve 100 lei

Împrumut 810 lei rezerve 90 lei

D1 = 1000 lei D2 = 1900 lei D3 = 2710 lei

BANCA A BANCA B

Împrumut 729 lei rezerve 81 lei

BANCA C

D4 = 3439 lei

sau

K=D−(rr×D )=D(1−rr )

Rezervele excedentare - diferenţa dintre masa monetară deţinută de băncile comerciale şi suma

rezervelor obligatorii.

Structura rezervelor băncilor

Multiplicare creditară - procesul de creare a monedei scripturale de către Băncile Comerciale.

Premisele demarării procesului de multiplicare au la bază două condiţii:

intrarea de masă monetară în sistemul bancar;

majorarea depozitelor bancare.

Multiplicatorul bancar - cantitatea maximală de monedă scripturală care poate fi creată dintr-o unitate monetară depusă pe un cont bancar la un nivel al ratei rezervelor obligatorii.

mb= DR sau

mb= 1rr

Determinarea masei monetare scripturale creată de sistemul Băncilor Comerciale:

M=mb×D sau M=D∗ 1

rr

Efectul de multiplicare a monedei scripturale

Dacă se măresc depozitele băncilor comerciale, atunci masa monetară creşte în măsură mai mare, în

urma acţiunii efectului multiplicator:

mb= 10,1

=10 ori; sau

mb= DR

=1000100

=10 ori

Rezerve excedentare

Rezerve obligatorii

Rezervele Băncilor Comerciale

MS

M

Curba rigidă a ofertei monetare

i

0

În exemplul sus-expus, la rata rezervei obligatorii de 10% şi depozitul nou de 1000 u.m., masa

monetară va creşte cu:

M=10×1000=10000 u .m . ; sau M=1000∗ 1

0,1=10000u . m .

Respectiv, fiecare unitate monetară a depozitului iniţial a asigurat 10 u.m. pe contul bancar.

Deoarece masa monetară, în situaţii obişnuite, nu oscilează în limite mari, or, pe termen scurt

oferta monetară este constantă.

Multiplicatorul monetar - indică de câte ori este mai mare masa monetară în raport cu baza monetară a sistemului:

mm=masa monetarăbaza monetară

= M S

MB=C+D

C+R=C /D+D /D

C /D+R /D= cr+1

cr+rr unde, cr – coeficientul de depozitare, exprimat prin preferinţele agenţilor economici de a deţine

monedă în sistemul bancar, calculat ca raport dintre agregatul monetar M0 şi depozitele (D).

Oferta monetară totală:

M S=MB×mm=MB× cr+1cr+rr

Concluzie: modificarea ofertei monetare este condiţionată direct de modificarea bazei monetare şi

a multiplicatorului bancar.

MS2

M1 M M2

Modificarea curbei ofertei monetare

i

0

MSMS1

i

M

MS

i

MS

M

Pe termen lung curba ofertei monetare depinde de politica monetară a Băncii Centrale:

prioritatea Băncii Centrale este menţinerea unui anumit nivel al inflaţiei - curba ofertei

monetare este perfect inelastică:

Curba ofertei monetare rigide

prioritatea Băncii Centrale este stimularea investiţiilor și fixează o rată constantă a dobânzii-

curba ofertei monetare va fi perfect elastică:

Curba ofertei monetare flexibile

Băncii Centrale urmărește coordonarea ritmurilor de creştere a PIB cu masa monetară -

curba ofertei monetare este crescătoare:

i MS

M

i

ie

d’0

d’1

L

MS

M

E

Mde echilibru

Curba ofertei monetare intermediare

4. Piaţa monetară: echilibrul şi modificarea luiPiața monetară - componentă a pieţei financiare al cărui obiect îl formează tranzacţiile cu active

monetare pe termen scurt, împreună cu mecanismele de confruntare dintre cererea şi oferta de

monedă, în funcţie de preţul acesteia, rata dobânzii bancare.

Purtători primari ai cererii de monedă - agenţii economici care temporar înregistrează

necesităţi de monedă mai mari decât posibilităţile proprii (menaje, firme, administraţii

publice, instituţii financiare etc.).

Purtători primari ai ofertei de monedă - cei care economisesc, înregistrând temporar resurse

monetare suplimentare peste nevoile proprii (menaje, firme, Banca Centrală, administraţii

publice etc.), obiectul pieţei monetare constituindu-l masa monetară.

Echilibrul pieţei monetare (E) se realizează în condiţia când, la o anumită mărime a ratei dobânzii

(ie), oferta de monedă (MS) este egală cu cererea de monedă (L), ambele fiind egale cu volumul masei

monetare de echilibru (Mde echilibru).

Dacă rata dobânzii bancare este la un nivel inferior celui de echilibru (de la i0 spre i1), apare

deficit de masă monetară, cererea de monedă va creşte (de la M0 spre M1), în final, Băncile

Comerciale vor majora dobânda până la restabilirea nivelului precedent.

ii2i0i1

d’0

d’1

L

MS

E

M2 M0 M1 M

ii1i

i2

de1

de

LM1S MS

M2S

M

Dacă rata dobânzii depăşeşte nivelul de echilibru (de la i0 la i2), se va diminua cererea pentru

lichidităţi (de la M0 spre M2) în schimbul obţinerii unor dobânzi mai mari pe obligaţiuni - pe

piaţa monetară se formează o ofertă monetară excedentară.

Modificarea echilibrului pieţei

a) Variaţia bazei monetare.

Mărirea ofertei de monedă (din MS în M2S) condiţionează diminuarea nivelului ratei dobânzii

(din i în i2) , reducerea ofertei de monedă (din MS în M1S) favorizează creşterea ratei dobânzii (din i

în i1) şi scăderea cantităţii de monedă tranzacţionată pe piaţă.

b) Variaţia venitului.

Curba cererii de monedă se va deplasa la dreapta (din L în L2) daca venitul creşte, majorând

nivelul ratei dobânzii (din i în i2).

Reducerea venitului va determina reducerea cererii monetare (din L în L1), în consecinţă se va

reduce nivelul ratei dobânzii (din i în i1).

ii2i

i1

d’0

d’1

L

E2 E E1

MS M

L2

L1

5. Politica monetar-creditară: instrumente, tipuri şi efecte

Politica monetar-creditară - ansamblul obiectivelor, instrumentelor, măsurilor şi metodelor prin

care autorităţile publice abilitate caută să influenţeze condiţiile macroeconomice prin ajustarea

cererii şi ofertei de bani.

Tipuri de politici monetar-creditare:

I. Politica monetară non-discreţionară - politica ”regulii monetare”, a fost propusă de

reprezentanţii şcolii monetariste în frunte cu M. Friedman. Presupune corespunderea

ritmului anual de creştere a masei monetare cu tempoul mediu de creştere a PIB

potenţial.

II. Politica monetară discreţionară - influenţează conjunctura economiei naţionale,

influențând cererea agregată.

Obiect al reglementării - masa monetară.

Scopurile reglementării:

a) asigurarea stabilităţii puterii de cumpărare a monedei naţionale prin reglementarea masei

monetare;

b) asigurarea creşterii economice prin optimizarea nivelului ratei dobânzii.

Instrumentele politicii monetar-creditare discreţionare:

1. Modificarea ratei rezervelor obligatorii

Rata rezervelor obligatorii

Rezervele obligatorii

Rezervele suplimentare

Posibilităţile de creditare

Oferta de monedă

Cumpărarea obligaţiunilor de către Banca Centrală de la firme, menaje, Bănci Comerciale

Oferta de monedă

Rezervele suplimentare

Volumul rezervelor Băncilor Comerciale

Posibilităţile de creditare

2. Operaţiunile cu titluri pe piaţa deschisă (open-market)

3. Manevrarea taxei rescontului

Rescontarea este operaţiunea de achiziţionare de către Banca Centrală de la Băncile

Comerciale a efectelor de comerţ deja scontate de acestea din urmă.

Taxa rescontului este rata dobânzii pe care o calculează Banca Centrală în momentul

rescontării titlurilor de credit de către Băncile Comerciale, adică rata dobânzii la care Banca

Centrală acordă împrumuturi Băncilor Comerciale.

Taxa rescontului

Valoarea creditelor Băncii Centrale pentru Băncile Comerciale

Volumul rezervelor Băncilor Comerciale

Rezervele suplimentare

Posibilităţile de creditare

Oferta de monedă

ii2

i1

de1

de

LM2S M1S

M

Tipurile politicii monetar-creditare discreţionare:

1. Politică monetar-creditară restrictivă (politica banilor scumpi), promovată în condiţiile unei

economii supraîncălzite (boom economic), are ca scop reducerea ofertei monetare prin:

majorarea ratei rezervelor obligatorii;

vânzarea hârtiilor de valoare publice;

majorarea taxei rescontului.

2. Politică monetar-creditară expansivă (politica banilor ieftini), promovată în condiţiile recesiunii

economice, având ca scop majorarea ofertei monetare prin:

reducerea ratei rezervelor obligatorii;

cumpărarea hârtiilor de valoare publice;

reducerea taxei rescontului.

ii1

i2

de1

de

LM1S M2S

M

Mecanism de transmisie monetară - mecanismul de influență a ofertei monetare asupra situaţiei de

pe piaţa bunurilor şi serviciilor.