Tema 7 Atentia

8/13/2019 Tema 7 Atentia

http://slidepdf.com/reader/full/tema-7-atentia 1/7

1

ATENŢIA – CONDIŢIE FACILIZATOARE ÎN CUNOAŞTERE ŞI ACŢIUNE

ArgumentAtenţia este o funcţie psihică prezentă în orice sector şi în orice moment al existenţei, avînd ca prim

rol autoreglarea activităţii psihice a omului. În procesul formării imaginilor obiectelor şi fenomenelorreale intervine gîndirea, care, prelucrîndu-le şi şlefuindu-le, realizează înţelegerea lor conştientă. În acest

proces complex de transformare a excitaţiei în elemente de conştiinţă, intervine în permanenţă atenţia,

care orientează şi concentrează activitatea psihică spre un anumit grup limitat de obiecte şi fenomene înscopul de a asigura condiţiile de claritate a grupului de imagini percepute, precum şi delimitarea lor netăde cîmpul perceptiv. Nici un proces cognitiv în asimilar ea şi prelucrarea informaţiilor provenite dinmediul intern şi extern nu ar fi posibil fără participarea intensă a atenţiei. Aşa dar, atenţia este o funcţie

psihică indispensabilă întregului proces de cunoaştere, deoarece fără participarea ei nu este posibilăactivitatea selectivă a psihicului, aspecte de care se leagă atît claritatea percepţiilor, cît şi fixarea lor înmemorie.

Atenţia face parte din categoria fenomenelor psihice care susţin energetic activitatea. Ea este ofuncţie prin care se modulează tonusul nervos, necesar pentru desfăşurarea celorlalte procese şi structuri

psihice.

Finalităţile capitolului: În rezultatul studierii acestui capitol, veţi fi capabili: să definiţi noţiunea de atenţie; să stabiliţi, pe baza unor exemple, rolul atenţiei în activitatea umană în general şi în activitatea de

învăţare, în special; să identificaţi formele şi factorii atenţiei; să recunoaşteţi manifestări ale calităţilor atenţiei; să identificaţi modalităţile prin care pot fi educate calităţile atenţiei.

Conţinut:

1. Noţiuni generale despre atenţie. 2. Funcțiile atenției 3. Felurile atenţiei. 4. Proprietăţile/calitățile atenţiei.

1. Noţiuni generale despre atenţie Literatura de specilaitate abundă în definiţii date atenţiei.Atenţia − fenomen psihic de activare selectivă, concentrare şi orientare a energiei psihonervoase în

vederea desfăşurării optime a activităţii, în special a proceselor senzoriale şi cognitive (Popescu -Neveanu P.,1997).

Inlcuzând şi o dimensiune fiziologică, Vasile Preda (1991) defineşte atenţia drept un „proces psihofiziologic care constă în orientarea selectivă şi în concentrarea activităţii psihice asupra unor

stimuli sau sarcini, în vederea asigurării unui nivel optim de adaptare, (adică:

- obţinerii unei percepţii optime,

- rezolvării adecvate a sarcinilor, a situaţiilor - problemă şi

- adaptării comportamentului la condiţiier externe şi la dinamica motivelor şi scopurilor

persoanei”.)

Atenţia asigură înaltul nivel de conştientizare. Noi existăm fiindcă sîntem conştienţi de orice ce neînconjoară.

Notele esenţiale ale atenţiei, care îi conferă un specific aparte în cadrul sistemului psihic uman sunt: orientarea,

selecţia şi



2

focalizarea/concentrarea.

ORIENTAREA

Reflexul necondiţionat de orientare este unul din primele fenomene prin prisma cărora a fost explicatăatenţia. El constă într -un ansamblu de manifestări fiziologice şi comportamentale ce apar atunci când

organismul receptează un stimul nou şi semnificativ din punct de vedere motivaţional-adaptativ. Maiconcret, este vorba de elemente motrice externe (întoarcerea capului, încordarea privirii, diminuareamişcărilor etc.), vegetative interne, dublate de modificări ale activităţii cerebrale decelabile în tabloulelectroencefalogramei. Reflexul necondiţionat de orientare este specific atenţiei involuntare şi este înnăscut,însă în urma acumulării experienţei de viaţă, anumite situaţii ne pot declanşa reflexe condiţionate de

orientare implicate în special în atenţia expectativă voluntară.

SELECŢIA

Selecţia atenţională constă în stabilirea voită sau automată a unor priorităţi. Omul trăieşte într -un mediuhipercomplex; în fiecare moment al vieţii noastre, o adevărată avalanşă de stimuli senzoriali adesea dispuşi

aleator şi cu evoluţie imprevizibilă ne bombardează analizatorii. Resursele noastre de prelucrare ainformaţiilor ce vin spre noi sunt însă limitate (putem prelucra conştient doar între 25 şi 100 biţi). Apareaşadar necesitatea logică şi pragmatică a unei selecţii. Consecutiv, organismul se focalizează asupraelementelor alese, acestea devenind obiectul unor prelucrări laborioase, de detaliu în detrimentul datelorconcurente, cărora le va fi blocat accesul în etajele superioare ale psihicului.

Selecţia atenţională nu se rezumă doar la „intrările‖ (input-urile) în sistemul cognitiv. O dată receptate,acestea sunt supuse unor analize complexe, în vederea interpretării semnificaţiei lor, integrării într -ocategorie, demers posibil doar prin raportare la baza de cunoştinţe a subiectului (memoria de lungă durată).

Nu toate informaţiile dobândite pe parcursul ontogenezei sunt necesare pentru prelucrarea stimulilor recentreceptaţi (dealtfel, activarea simultană a tuturor e imposibilă), ci doar o parte: asistăm aşadar la un nou

proces de selecţie, tradus prin activarea informaţiilor relevante şi inhibarea celor irelevante.

În fine, segregarea continuă şi asupra „ieşirilor‖ (output-urilor) din sistem, unde se impune necesitateade a selecta din repertoriul general al soluţiilor posibile varianta cea mai potrivită; răspunsurile motrice presupun de asemenea distincţia între elementele relevante şi stimulii distractori.

FOCALIZAREA

Dacă selecţia vizează opţiunea între un stimul sau altul din cei disponibili, focal izarea (concentr area) presupune un demers vertical în cadrul aceluiaşi item, fiind o expresie a profunzimii analizei acestuia. Lanivel fiziologic central, ea se exprimă prin intensitatea proceselor nervoase implicate în atenţie, crearea unuifocar de excitaţie puternic la nivelul scoarţei cerebrale şi inhibarea consecutivă a ariilor corticale învecinate;în plan comportamental se obiectivează prin rezistenţa la factori perturbatori. Dovadă stau momentele de

cufundare în lectură chiar în condiţiile unor zgomote de fond, stările de meditaţie specifice practicilororientale ce pot merge până la abolirea senzaţiilor de durere, experienţele de transă hipnotică etc.Aceste trei dimensiuni ale atenţiei sunt complementare, fiind elemente distincte ale aceluiaşi proces

psihofiziologic unitar. Dacă orientarea crează premisa angajării către un câmp de stimuli, selecţia asigurăextragerea acelor elemente care vor determina un răspuns adecvat, în timp ce concentrarea duce la

procesarea mai adâncă a acestora.Atenţia este considerată cea mai importantă latură a activităţii conştiente a omului. Mecanismul neurofiziologic al atenţiei este sistemul reticulat şi reflexul de orientare ―ce -i aceasta?‖.

În sistemul reticulat sunt nişte neuroni numiţi neuronii noului ( neuronii atenţiei), ei reacţionează lainfluenţile unor stimuli, dar dacă aceşti stumuli se repetă ei încetează de a reacţiona ( se adaptează) . Edestul ca în stimulii ce apar să fie ceva nou, ei încep să reacţioneze.

Atenția modulează tonusul nervos, necesar pentru desfăşurarea celorlalte procese şi structuri psihice. Prezenţa ei asigură o bună receptare senzorială şi perceptivă a stimulilor, înţelegerea mai



3

profundă a ideilor, o memorare mai trainică şi mai fidelă, selectarea şi exersarea mai adecvată a priceperilor şi deprinderilor etc. Lipsa atenţiei sau atenţia slabă duce la omisiuni în receptarea stimulilor,la erori în reacţiile de răspuns, la confuzii în descifrarea sensurilor, la utilizarea greşită a instrumenteloretc.

Nu trebuie să înţelegem atenţia ca pe o dispunere statică a energiei psihonervoase, care se instaleazăla un moment dat şi rămîne invariabilă. Ea presupune dinamicitate, desfăşurare în timp, organizare şistructurare de mecanisme neurofuncţionale. Atenţia implică alte două stări neurofuncţionale şi anume cea

de veghe şi cea de vigilenţă. Starea de veghe este opusă celei de somn şi se caracterizează prin faptul că scoarţa cerebrală este

activată difuz, iar omul realizează o contemplare generală sau aşteptare pasivă. Pe acest fond se instalează,apoi, starea de vigilenţă, care presupune explorarea generală a mediului, aşteptare şi căutare a ceva încănedefinit; specific ei este un anumit grad de tensiune psihică dat de activarea mai puternică a cortexului,menit a pregăti o reacţie promptă indiferent de natura sau locaţia eventualilor stimuli.

În cazul atenţiei asistăm la o îngustare a câmpului conştiinţei, dar stimulii selectaţi sunt procesaţi mai profund. Atenţia este orientată spre ceva anume, are un obiect care poate fi un stimul exterior, de exempluun sunet, o lumină, un tablou etc., sau unul interior, cum ar fi o idee, o dorinţă, o amintire etc. Direcţionareaspre un obiect sau un fenomen se face, de cele mai multe ori, în legătură cu o sarcină pe care omul o are deîndeplinit şi totdeauna, ceea ce are legătură cu aceasta atrage atenţia.

Totodată atenţia este selectivă, adică orientarea este spre anumiţi stimuli care sunt în centrul ei, iarspre alţii se manifestă puţină atenţie sau chiar lipsa totală a ei.

Apoi, atenţia presupune o concentrare optimă a energiei psihonervoase spre ceea ce este obiectul eişi, deci, se află în cîmpul focalizării şi este bine şi clar reflectat în timp ce, ceea ce corespunde zonei

periferice, este mai vag receptat şi interpretat. Această concentrare optimă este concomitentă cu inhibarearelativă a altor zone corticale şi limitarea acţiunii stimulilor colaterali. Mecanismele corticale alefocalizării şi orientării energiei psihonervoase pot fi mai simple sau mai complexe. Dacă un obiect

prezintă interes pentru o persoană, răspunde nevoilor şi trebuinţelor acesteia şi generează trăiri afective pozitive, aceste stări motivaţional-afective vor stimula, orienta şi regla atenţia, şi o vor menţine cuuşurinţă, un. timp îndelungat. De aceea, spunem că ceea ce interesează ne stârneşte atenţia. În formelemai complexe ale atenţiei intervin mecanisme voluntare de activare şi organizare, fiind în acest caz,

implicaţi deosebit de mult lobii frontali şi mecanismele verbale. Prin urmare, fenomenele de atenţie presupun reglări şi autoreglări de niveluri diferite.

2. Funcțiile atenției

Funcţiile ce-i revin atenţiei în activitatea umană, după Golu (2000) sunt următoarele: funcţia de explorare (se mai spune baleiaj) a câmpului perceptiv extern, proces implicat în

orientare şi selecţie; funcţia de scanare a repertoriului memoriei de lungă durată, specifică etapei intermediare,

interne a fluxului de prelucrări informaţionale, finalizată cu activarea selectivă a informaţiilor utile în

situaţia dată; funcţia de filtrare- selecţie a datelor cu potenţial motivaţional-adaptativ şi ignorare-blocare a celorirelevante;

funcţia de accentuare a contrastelor în vederea unei concentrări mai profunde; funcţia de orientare-direcţionare, ce serveşte la elaborarea montajelor interne adecvate

desfăşurării proceselor şi acţiunilor „comandate‖; funcţia de potenţare, de regenerare a efortului neuropsihic necesar pe toată durata activităţii; funcţia de avertizare şi aler tare, ce se concretizează în momentele de accentuare a vigilenţei,

prudenţei, discernământului în situaţii imprevizibile sau critice.

3. Formele de manifestare ale atenției Deosebim următoarele principii de divizare a formelor atenţiei.



4

În funcţie de prezenţa sau absenţa voinţei, atenţia poate fi: involuntară, voluntară şi postvoluntară (P.Popescu-Neveanu, T. Buzdugan, A. Dobrescu).

I. Atenţia involuntară secaracterizează prin:

II. Atenţia voluntară areurmătoarele caracteristici:

III. Atenţia postvoluntarăeste:

1. forma naturală şielementară a atenţiei carese declanşează şi menţine

spontan;

1. formă superioară şispecific umană a atenţiei;

1. formă a atenţiei ce apare pe măsură ce efortulvoluntar iniţial – necesar

concentrării şi stabilităţiiatenţiei – se reduce,coborînd sub pragul deconştientizare datoritărepetării neschimbate acondiţiilor de activitate;

2. nu implică vreun efortvoluntar din parteasubiectului;

2. constă în orientareaselectivă şi focalizareaenergiei psihonervoaseasupra unui obiect, sarcinisau activităţi şi în

menţinerea acesteifocalizări pe o perioadădeterminată de timp;

2. nu implică efort voluntar;

3. este determinată de factoriinterni (interesul faţă deobiectul supus atenţiei,trăirile afective pozitiveale relaţiei cu obiectele)sau/şi externi (intensitatea,noutatea, mobilitatea,gradul de complexitate astimulului);

3. implică efort voluntar; 3. frecvent întîlnită înactivităţile bazate pemotivaţie intrinsecă(Dobrescu A., 2009).

4. durata menţinerii esterelativ redusă;

4. trebuie să fie nu numaiconcentrată, ci şi mobilă,comutativă, distributivă;

5. rolul principal al acesteiaeste de investigare,explorare a noului şi de

pregătire a intrării înacţiune a atenţieivoluntare.

5. exersarea acesteia pînăcînd se automatizeazăduce la atenţia

postvoluntară;

6. după criteriul rangului,atenţia perceptivă şimotorie este mai simplă şimai uşor de reglat, înmoment ce atenţiavoluntară intelectivă estemult mai complexă şidificil de susţinut.

Atenţia nu se manifestă în unul şi acelaşi fel în toate activităţile omului. Există forme mai simple şiforme mai complexe de atenţie. Criteriul de diferenţiere este reprezentat de natura reglajului care poate fi

involuntar sau voluntar (Buzdugan T., 2007). Atenţia involuntară este o formă mai simplă, întâlnită şi la animale. Ea poate apărea sub influenţa a

două categorii de factori: externi şi interni.



5

Factorii externi care pot determina apariţia atenţiei involuntare sunt: — intensitatea deosebită a stimulilor: un zgomot puternic, o lumină intensă ne captează imediat

atenţia; — noutatea şi neobişnuitul stimulilor, aspect deosebit de valorificat în reclamele comerciale; — apariţia sau dispariţia bruscă a stimulului, procedeu foarte mult utilizat pentru avertizări în

circulaţia rutieră; — mobilitatea unui stimul pe fondul altor stimuli ficşi face ca el să fie foarte repede sesizat, să

recapteze repede atenţia; — gradul de complexitate al stimulului. Un stimul simplu poate capta atenţia 1−2 minute, pe cîndunul complex pe măsură ce este explorat ne poate trezi interesul şi astfel îl menţinem mult în câmpulcentral al acesteia.

Factorii interni care stimulează şi menţin atenţia involutară sunt: — interesul pe care-1 prezintă pentru persoană acel obiect sau fenomen (interesul provoacă şi

menţine un timp îndelungat atenţia către obiectul său şi duce la rezultate foarte bune: receptare cât maicompletă, înţelegere, reţinere foarte bună în memorie);

— actualizarea unor motive şi trăirea afectivă pozitivă a relaţiei cu obiectele prin care ele sesatisfac, menţine nivelul energiei şi gradul ei de concentrare fără efort, timp îndelungat şi fără să aparăoboseala.

Conştiinţa faptului că o acţiune sau o activitate corespunde foarte bine aptitudinii pe care subiectul oare deja îi poate mobiliza cu uşurinţă atenţia, asigurînd, totodată, concentrarea şi stabilirea necesară.

Prin urmare, atenţia involuntară este avantajoasă prin aceea că mecanismele ei neurofuncţionalespecifice asigură eficienţa pentru o activitate fără să apară oboseala. Dar ea nu poate fi suficientă pentrutoate feurile de activităţi şi pentru toate momentele acestora. Chiar şi o activitate în ansamblu atrăgătoareare şi momente mai dificile, mai puţin irteresante şi dacă nu ar interveni atenţia voluntară ar apărea risculneîmplinirii acelor acţiuni sau sarcini.

Atenţia voluntară nu apare spontan, ca cea involuntară, ci este intenţionată şi autoreglată conştient.Această formă a atenţiei este superioară atît prin mecanismele de producere, cît şi prin efectele ei pentruactivitatea omului. Un rol important în declanşarea şi menţinerea atenţiei voluntare îl au mecanismeleverbale şi lobii frontali. Prin intermediul cuvîntului se ia decizia de a fi atent şi se stimulează şi

focalizează atenţia. „Să fiu atent‖ este autocomanda pentru atenţia voluntară. Autoreglajul voluntar seexprimă în orientarea intenţionată spre obiectul atenţiei, intensificarea activităţii psihice, inhibarea voită

a altor preocupări colaterale, izolarea de excitanţi perturbatori sau limitarea influenţei acestora,menţinerea concentrării atenţiei pe durata necesară îndeplinirii acelei activităţi. Atenţia voluntarăsusţine activitatea în toate momentele ei (atrăgătoare, dar şi neplăcute, uşoare, dar şi grele). Voluntar se

poate modula orientarea, concentrarea şi stabil itatea în raport cu mersul activităţii. De aceea, seconsideră că atenţia voluntară este esenţială pentru desfăşurarea activităţii. Ea poate fi favorizată derespectarea a cîtorva condiţii şi anume:

a) stabilirea cît mai clară a scopurilor; dacă acestea sunt vagi, atenţia se concentrează mai greu; b) scoaterea în evidenţă a semnificaţiei activităţii, remarcarea consecinţelor pozitive ale îndeplinirii

ei, chiar dacă ea este mai dificilă; c) stabilirea momentelor activităţii şi identificarea acelora mai dificile care cer atenţie încordată; d) crearea intenţionată a ambianţei favorabile; spaţiu de lucru bun, bine iluminat şi aerisit, organizat

şi stimulativ; e) eliminarea sau diminuarea factorilor perturbatori: evitarea zgomotelor intense, a convorbirilor cu

alţii, a tentaţiilor spre alte activităţi. Atenţia voluntară apare şi se menţine cu efort, cu încordări, cu consum energetic şi de aceea nu se

poate manifesta în timp nelimitat. După perioadele de atenţie voluntară apar momente de oboseală, deslăbire a atenţiei, a vigilenţei de trecere în stare de somnolenţă. Deci atenţia voluntară este avantajoasă

prin eficienta sa pentru toate felurile de activităţi, dar limitată ca posibilitate de realizare. Utilizarea repetată a atenţiei voluntare generează un anumit grad de automatizare a acesteia,

transformând-o, într-un sistem de deprinderi. Acest ansamblu de deprinderi, de a fi atent, constituieatenţia postvoluntară. Este un nivel superior de manifestare a atenţiei pentru că este la fel de bineorganizată ca şi atenţia voluntară, dar în virtutea automatismelor implicate nu necesită încordare



6

voluntară, obositoare. În şcoală, elevii din clasele mari ajung la o astfel de atenţie. Această formă aatenţiei serveşte cel mai bine activităţii. Însă în desfăşurarea variatelor sale activităţi, omul îmbină şicomplementarizează cele trei forme ale atenţiei, asigurînd, astfel, în fiecare moment, cea mai economicăşi eficientă energie psihonervoasă.

După un alt criteriu şi anume după direcţia principală de orientare există: aten ţie externă şi atenţie

internă.

În observarea unui peisaj, în ascultarea unei conferinţe, în urmărirea unui traseu, conducînd

automobilul, obiectul atenţiei este exterior nouă şi subiectul se concentrează asupra lui. În momentele cînd suntem captivaţi de amintiri, cînd suntem preocupaţi de rezolvarea unei probleme de viaţă, cînd ne facem planuri de viitor şi imaginăm, mai ales cînd medităm sau chibzuim,obiectul atenţiei este înlăuntrul nostru, în sfera subiectivă, mintală.

În viaţă atenţia este unitară şi cele două forme ale ei − externă şi internă − se îmbină, suntcomplementare şi real nu pot fi disociate, dar este evident faptul că în anumite situaţii domină atenţiaexternă, iar în altele, atenţia internă (Popescu-Neveanu P., 1997).

4. Proprietăţile atenţieiIndiferent de forma în care se manifestă (involuntară, voluntară sau postvoluntară) atenţia se

caracterizează printr -un ansamblu de dimensiuni sau proprietăţi (calități/însușiri) pe baza cărora poate fi

analizată, comparată şi evaluată. Acestea sunt (după Popescu-Neveanu P., 1997): Volumul – exprimă cantitatea de elemente distincte (litere, cifre, silabe, cuvinte, figuri geometrice,

imagini, obiecte) pe care un subiect le poate cu prinde simultan cu relativă claritate, în plan perceptiv saumental. Volumul mediu este de 5-7 elemente. El poate fi influenţat favorabil de următoarele condiţii: a) organizarea în structuri cu sens a elementelor respective (se constată că un grup de litere, dacă

este organizat într-un cuvânt cu sens, se recepţionează în număr mai mare şi mai bine); b) complexitatea elementelor de recepţionat. Dacă acestea au mai puţine proprietăţi, uşor de distins,

ele se vor recepta în număr sporit, şi invers; c) interesul puternic al subiectului pentru ceea ce percepe determină cuprinderea, în cîmpul atenţiei

sale, a unui mare număr de elemente; d) antrenamentul special şi experienţa profesională cresc volumul atenţiei. Volumul atenţiei este o însuşire valoroasă pentruanumite profesii, cum sunt: operator la un panou

de comandă, conducerea automobilului, pilotarea avioanelor etc. Cerinţele orientării şi selecţiei profesionale au impus descoperirea unor căi de măsurare a volumului

atenţiei. Frecvent, se folosesc expunerile foarte rapide la tahistoscop a unor stimuli, cum ar fi: semneconvenţionale, cuvinte, cifre etc, subiecţii trebuind să identifice un număr cît mai mare de stimuli de cîteori ei apar. Stabilitatea – exprimă durata pe parcursul căreia atenţia se poate menţine aproximativ la acelaşi nivel;

această însuşire creşte o dată cu vîrsta şi poate fi educată şi dezvoltată prin exerciţiu. Performanţele mariîn orice gen de profesie sunt facilitate, printre altele şi de stabilitatea atenţiei. O problemă, oricît ar fi decomplexă şi dificilă, devine rezolvabilă dacă o putem păstra în minte şi dacă ne putem concentra asupra

ei timp îndelungat.Stabilitatea atenţiei se referă la persistenţa, în timp, a posibilităţii de a menţine atenţia asupra unuiobiect, fenomen, acţiune. Realizarea ei este însă relativă, pentru că prin natura funcţionării circuitelornervoase există cel puţin trei scurte întreruperi sau blocaje ale atenţiei la fiecare minut, iar la stimulifoarte simpli aceste fluctuaţii pot interveni după 8-10 secunde. Prin urmare, este vorba de o constantă aorientării atenţiei spre ceva. Ea creşte o dată cu vîrsta, astfel că dacă la preşcolari este de 12-15 minute, laadulţi este de 40-50 minute şi chiar mai mult. Stabilitatea atenţiei este condiţionată de complexitatea şi

bogăţia stimulului, de natura sarcinii, de motivaţia pentru activitatea desfăşurată, în măsura în care procesul instructiv-educativ urmăreşte realizarea acestor condiţii, el contribuie la dezvoltarea acesteivaloroase însuşiri. Concentrarea – exprimă f ocalizarea, capacitatea de fixare asupra unui obiect; poate lua valori diferite de

la un individ la altul cît şi la unul şi acelaşi individ, în momente diferite de timp, în funcţie decaracteristicile şi conţinutul sarcinilor, cît şi de starea sa internă (motivaţională, afectivă, odihnă-oboseală), iar lipsa acesteia determină oscilaţia atenţiei.



7

Concentrarea atenţiei presupune delimitarea între o dominantă, un focar de excitaţie intensă şizonele apropiate, relativ inhibate şi inaccesibile la factori perturbatori. Nivelul concentrării atenţieicondiţionează eficienţa percepţiei, gîndirii, memoriei, activităţilor practice, asigurînd precizie,

profunzime, claritate în desfăşurarea acestora. Opusă concentrării, este distragerea şi oscilaţia atenţiei. Posibilitatea de concentrare a atenţiei depinde de respectarea următorilor factori : a) importanţa activităţii desfăşurate care creşte concentrarea;

b) interesul pentru acea activitate;

c) structura bună a activităţii menţine concentrarea; d) antrenamentul special de rezistenţă la factori perturbatori.

Distributivitatea – permite unei persoane să desfăşoare simultan două sau mai multe activităţi diferite(doar dacă una dintre aceasta este automatizată). Prezenţa acestei însuşiri permite elevului să îndeplinească, în acelaşi interval de timp, acţiuni ca: să

asculte ce-i comunică profesorul şi să ia notiţe, să deseneze sau să exploreze vizual un tablou, o hartă etc.Această însuşire este cu precădere cerută în activităţi complexe cu un larg cîmp al percepţiei sau al

pr oblematicii de gîndire şi acţiune practică. Flexibilitatea/ mobilitatea – calitatea atenţiei de a se comuta rapid, la nivel optim de concentrare, de la o

situaţie la alta, de la o secvenţă la alta, menţinînd totodată controlul asupra ansamblului.

Posibilităţile de deplasare a atenţiei să fie de minimum 1/6 dintr -o secundă ca să fie satisfăcutenecesităţile activităţilor. Dacă acest prag este mai mare, se manifestă inerţia atenţiei, însuşire care pentruanumite profesii poate fi o contraindicaţie. Un pilot al unui aparat de zbor supersonic trebuie să dispunăde flexibilitatea atenţiei pentru a face faţă perceperii rapide a stimulilor care se schimbă foarte repede pe

bordul aparatului (Popescu-Neveanu P., 1997).Calităţile atenţiei sunt un rezultat al funcţionării timp mai îndelungat a atenţiei la un anumit nivel

calitativ. Odată dobîndite, ele pot facilita desfăşurarea atenţiei cerută de adaptarea la ambianţe şiactivităţi variate ale omului.

Tema 7 Atentia

Documents

Transcript of Tema 7 Atentia