TEMA 4: Guvernanţa corporativă a societăţilor pe acţiuni

1. Conceptul privind acţiunile şi gestiunea acestora

2. Organele de guvernare ale SA şi competenţele acestora în luarea deciziilor

investiţionale

3. Gestiunea corporativă şi controlul corporativ

4. Normele şi principiile gestiunii corporative

5. Gestiunea SA în baza acţiunilor cu drept de vot

6. Controlul asupra SA în baza vânzării-cumpărării acţiunilor

Conceptul de guvernanţă corporativă:– Etimologic provine din greaca veche de la cuvântul „kybernaien” apoi din limba latină „gobernace”, pentru a desemna conducerea unei corăbii pe mare;– În anii optzeci ai secolului douăzeci s-a vorbit de „new public management” şi de „corporate gouvernance”, care au semnalat o nouă optică de conducere a întreprinderilor, publice sau private;– Governance înseamnă, pentru timpul nostru, acea conducere care corelează acţiunea diferiţilor factori umani şi materiali, într-o întreprindere, de orice natură (industrială, financiară, culturală, educaţională etc.), în vederea succesului acesteia în atingerea scopurilor pe care şi le-a propus;– Abordarea governance se dovedeşte a fi calea spre o autoorganizare mai aptă să genereze performanţe competitive în epoca globalizării.Definirea noţională:– Guvernare corporativă poate fi definită ca ansamblul relaţiilor unei companii cu acţionarii săi, sau mai pe larg, cu societatea pe ansamblu. [Financial Times, 1997] – Guvernare corporativă specifică distribuţia drepturilor şi responsabilităţilor dintre diferitele categorii de persoane implicate în companie cum ar fi: consiliul de administraţie, directorii, acţionarii şi alte categorii, şi stabileşte regulile şi procedeele de luare a deciziilor privind activitatea unei companii. [OECD aprilie 1999]– Guvernare corporativă se referă la promovarea corectitudinii, transparenţei şi responsabilităţii la nivel de companie. [J. Wolfensohn, preşedinte al World Bank].– Guvernare corporativă este ramura economiei care studiază modul în care companiile pot deveni mai eficiente prin folosirea unor structuri instituţionale cum ar fi actele constitutive, organigramele şi cadrul legislativ. Această ramură se limitează în cele mai multe cazuri la studii privind modul în care deţinătorii de acţiuni pot să asigure şi să motiveze directorii companiilor astfel încât să primească beneficiile aşteptate de pe urma investiţiilor lor. [www.encycogov.com, athiesen, 2002 ]..– Totalitatea sistemelor şi proceselor implementate pentru a conduce şi a controla o companie cu scopul de a-i creşte performanţa şi valoarea. Practic, se referă la eficienţa sistemelor de management, insistat pe rolul Bordului de

1

conducere, pe responsabilitatea ţi remunerarea membrilor, credibilitatea situaţiilor finaciare, si pe eficienta sistemelor de management al riscului;– In principiu se referă la suportul de decizie şi de control dintr-o companie, obţinut prin reguli şi proceduri formale şi informale, interne sau impuse extern de către organismele competente, implementate atât la nivel strategic cât şi operaţional;– Multe companii au o privire restrânsă, oarecum îndreptată spre latura etică şi spre gradul de transparenţă impuse companiilor listate la bursă, fără să facă legatura cu maximizarea valorii companiei;– Guvernanţa corporativă insistă pe principiile etice şi pe responsabilitatea socială, dar toate regulile ţin procedurile pe care le promovează au un scop final: creşterea valorii companiei;– Studii recente fac legătura între performanţa companiilor şi eficienţa modelului de guvernanţă corporativă. Investitorii acordă mai nou o mare importanţă sistemelor de guvernanţă corporativă implementate intr-o companie şi sunt dispuşi să plătească în plus pentru rezultate bune în acest domeniu.– Conceptul de Guvernanta Corporativă a apărut şi s-a dezvoltat în secolul trecut, fiind influenţat pe rând de medii economice bazate pe proprietate familială, capital bancar, investitori instituţionali sau societăţi anonime, medii dinamizate de scandalurile de răsunet care au avut loc în timp. In mod surprinzător, aceleaşi momente de criză au avut un efect benefic in privinţa identificării căilor de îmbunătăţire a conceptului de guvernantă corporativă, care să corespundă noii etape în evoluţia economiei;– Conceptul de Guvernanţă Corporativă continuă să fie într-un proces de adaptare la cerinţele unei economii moderne, la globalizarea tot mai evidentă a vieţii sociale şi totodată la necesităţile de informare a investitorilor ţi a terţilor părţi interesate în activitatea companiilor.

Delimitări noţionale: Guvernanţa Corporativă (Corporate Governance) este o condiţie pentru stabilitatea economică;

- percepţia investitorilor asupra schimbării şi reformei economice;- reforma instituţională (investitorii preferă ţările „bine guvernate”).- responsabilităţi: volatilitatea pieţei, combinată cu presiunea din partea acţionarilor şi

nesiguranţa economică, vor crea premizele riscului ca top managementul să acţioneze incorect din punct de vedere etic.

- importanţa unui model eficient de guvernanţă coporativă care să controleze şi să evalueaze performanţa companiei, satisfăcând în acealşi timp nevoile tuturor parţiăor interesate ţi implicit creând valoare adăugată, va creste şi mai mult.

Un „grup pentru schimbarea de direcţie” (turn around) este esenţial pentru:EXPLICARE; ORIENTARE; ELIBERARE RESURSE; LIPSA DE EXPERTIZĂ ÎN MANAGEMENT ŞI MONITORIZARE Potrivit definiţiei date de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), „guvernanţa corporativă precizează distribuţia drepturilor şi responsabilităţilor diferitelor categorii de persoane implicate în companie: consiliul de administraţie, directorii, acţionarii şi alte categorii şi stabileşte regulile şi procedeele de luare a deciziilor privind activitatea unei companii”; Ca set de reguli pe baza cărora companiile sunt conduse şi controlate, guvernanţa corporativă este rezultatul unor norme, tradiţii şi modele comportamentale dezvoltate de fiecare sistem legislativ; Exemple de acte care contravin guvernanţei corporative sunt: spălarea banilor, utilizarea informaţiilor confidenţiale pentru a obţine câştiguri la tranzacţionarea titlurilor etc.; Una din prevederile specifice conceptului este necesitatea separării consiliului de administraţie de managementul firmei. Consiliul de administraţie ar trebui să urmărească activitatea

2

managementului ţi să se asigure că acesta face o raportare corectă către acţionari. Acest lucru nu se poate întâmpla atunci când CEO –ul (Chief executive officer) este una si aceeasi persoana cu presedintele consiliului de administratie. Acesta este un model specific Marii Britanii.

De ce este necesară guvernanţa corporativă?1. Stabilirea obiectivelor activităţii întreprinderii. Orice entitate este o organizaţie în cadrul căreia se intersectează interesele multor grupuri –investitori/acţionari, salariaţi, conducerea executivă a societăţii, autorităţi publice etc. Fiecare din aceste grupuri are interese diferite ca nivel de prioritate, orizont de timp sau chiar conţinut. Fără un mecanism adecvat prin care aceste interesediferite se acomodează reciproc şi se exprimă în obiective comune ale întreprinderii, aceasta nu poate funcţiona.2. Necesitatea alinierii intereselor investitorilor/acţionarilor cu interesele celor ce conduc nemijlocit societatea (problema agentului). Investitorii nu pot în mod evident să participe la administrarea curentă a întreprinderii, care este încredinţată unor administratori; aceştia la rândul lor pot utiliza specialişti pentru conducerea de zi cu zi a societăţii.

- În cazul în care nu există mecanisme de supraveghere şi control adecvate pentru manageri, aceştia au tendinţa să acorde prioritate intereselor personale în detrimentul intereselor acţionarilor.

- Guvernanţa corporativă încearcă să asigure pe de o parte un control şi o informare cât mai bună a acţionarilor cu privire la acţiunile conducerii executive şi a performanţei entităţii, cât şi sisteme de stimulente care să alinieze interesele conducerii executive cu cele ale acţionarilor.3. Mecanisme adecvate de guvernanţă corporativă oferă siguranţă şi protecţie investitorilor. Încrederea acestora se traduce în ultimă instanţă prin reducerea costului de acces la capital al entităţilor, prin sporirea lichidităţii acţiunilor acestora şi în consecinţă prin expansiunea pieţelor de capital.4. Crizele declanşate de slăbiciuni ale guvernanţei corporative pot avea la rândul lor efecte devastatoare asupra companiilor şi pieţelor de capital. Guvernanţa corporativă este astfel strâns legată de dinamica pieţelor de capital şi de dinamică economiei în general.5. În condiţiile globalizării pieţelor de capital, concurenţa pentru atragerea de fonduri impune în tot mai mare măsură adoptarea de standarde şi proceduri de guvernanţă corporativă recunoscute la nivel internaţional – acest aspect fiind deosebit de important pentru economiile în formare şi cele în tranziţie, care au de obicei de recuperat un handicap de credibilitate în ochii investitorilor.

Cercetători în domeniul guvernanţei corporative comparate au identificat cinci jucători importanţi:1. Angajaţii împreună cu structurile în care acestia acţionează (sindicate sau blocuri sindicale);2. Consiliile de administraţie care reprezintă organul de conducere a întreprinderii si care aprobă strategia companiei; 3. Comitetul director, managementul de vârf care este responsabil cu transpunerea în practică a deciziilor strategice luate;4. Acţionarii care se pot exprima prin intermediul votului garantat de deţinerea de acţiuni dar care au ţi posibilitatea de a ieşi din firmă prin vânzarea acţiunilor în cazul în care nu sunt de acord cu decizia luată;5. Guvernele care impun reguli naţionale privind guvernanţa corporativă.

3

Teoriile fundamentale în guvernanţa corporativă:1. TEORIA AGENTULUI (Agent Theory), care se referă la relaţia dintre investitor/acţionar şi manager/administrator, extinzându-se apoi la toată gama de relaţii existente între cei implicaţi direct sau indirect în activitatea unei companii.2. TEORIA ADMINISTRATORILOR (Stewardship Theory) descrie rolul managementului de conducere în menţinerea şi dezvoltarea valorii organizaţiei, deşi acesta funcţionează temporar în cadrul acesteia3. TEORIA FACTORILOR INTERESAŢI- GRUP COINTERESAT (Stakeholder Theory) este legată de managementul organizaţional şi etica afacerilor cu adresabilitate directă la valori şi elemente de moralitate folosite în managementul organizaţional - identifică, defineţte, descrie ţi recomandă modele şi metode pentru o abordare integrativă de către manageri a grupurilor denumite factori interesaţi în managementul afacerilor.4. POLITICA FIRMEI.

Principiile guvernanţei corporative:1. Acţionarii trebuie să participe din plin la managementul Companiei prin Adunările acţionarilor;2. Acţionarii trebuie să ia parte la profitul Companiei;3. Actionarii trebuie să beneficieze de un înalt nivel de lichiditate pentru acţiunile tranzacţionate;4. Conducerea corporativă trebuie să asigure din vreme informaţii depline şi adevărate despre Companie, inclusiv situaţiile financiare şi indicatorii economici.

Principiile globale ale guvernanţei corporative elaborate de OECD:1. Cadrul guvernanţei corporative ar trebui să promoveze transparenţa şi eficienţa pieţelor, concordanţa cu regulile şi legile, precum şi cu segregarea responsabilităţilor între diferitele conduceri, reglementări şi autorităţi;2. Cadrul guvernanţei corporative ar trebui să protejeze şi să faciliteze exerciţiul drepturilor acţionarilor;3. Cadrul guvernanţei corporative ar trebui să asigure tratamentul echitabil al tuturor acţionarilor, inclusiv al minorităţii şi al acţionarilor străini. Toţi acţionarii ar trebui să aibă oportunitatea să obţină despăgubiri efective pentru încălcarea drepturilor lor;4. Cadrul guvernanţei corporative ar trebui să recunoască drepturile acţionarilor stabilite prin lege sau prin angajamente aprobate şi să încurajeze cooperarea între organizaţii şi acţionari în crearea valorii, a locurilor de muncă şi a susţinerii întreprinderilor sănătoase din punct de vedere financiar;5. Cadrul guvernanţei corporative ar trebui să asigure o dezvăluire a informaţiilor promptă şi fiabilă, referitoare la toate problemele materiale ce privesc corporaţia, inclusiv situaţia financiară, erformanţa, proprietatea şi conducerea companiei6. Cadrul guvernanţei corporative ar trebui să asigure îndrumarea strategică a companiei, o monitorizare eficace a managementului de către consiliul de administraţie, precum şi responsabilitatea consiliului.Principiile OECD cu privire la Guvernanţa Corporativă urmăresc:– armonizarea şi integrarea experienţei ţărilor membre ale organizaţiei, ale instituţiilor financiare şi economice internaţionale în cooperarea globală;– creşterea sectorului privat ca furnizor de capital, piaţă şi locuri de muncă;

4

– convergenţa intereselor pe pieţele interne şi internaţionale.

Principiile OECD, adoptate în 1999, sunt cele mai utilizate pe plan internaţional, deoarece:– există informaţii pentru toţi acţionarii;– responsabilităţile sunt stabilite şi echilibrate;– există studii realizate de profesionişti ai pieţei de capital, recunoscute internaţional Principiile OECD cu privire la Guvernanţa Corporativă care facilitează comunicarea şi asigură compatibilizarea structurilor instituţionale la nivel naţional şi internaţional implică trei planuri de abordare, astfel:– Efectele asupra creşterii pieţelor financiare;– Dialogul politic – suportul;– Globalizarea – înţelegerea unitară a valorilor

- Principiile OECD privind Guvernanţa Corporatistă – revizuite în anul 2004.

În esenţă, principiile corporative se referă la: transparenţa informaţiilor, protecţia acţionarilor, responsabilitatea Consiliului de Administraţie. Se are în vedere:

- conducerea în ansamblu a întregii entităţii prin acceptarea tuturor componentelor interne, care funcţionează împreună, şi care în final vor fi integrate conducerii;

- implementarea managementului riscurilor din cadrul entităţii (ERM) a sistemului de management financiar şi control intern (MFC), inclusiv a auditului intern (AI)

Codurile de bună practică: În practica internaţională, cele mai multe soluţii de implementare a politicii şi principiilor guvernanţei corporative au luat forma codurilor de bună practică; Primul Cod de Conducere Corporativă, în 1992, care conţine 19 recomandări, ţi îi revine lui SIR ADRIAN CADBURY, preşedintele companiei Cadbury, care s-a aflat la baza Codului Bursei Londoneze; În Uniunea Europeană au fost adoptate peste 35 de coduri, respectiv aproape fiecare ţară are cel puţin un cod de guvernanţă corporativă;

În România există: un Cod al guvernanţei corporative realizat de Iniţiativa privind Guvernanţa Corporativă pe Democraţia Economică din România. Cod de guvernanţă Corportativă – Bursa de Valori Bucureşti

Avantajele oferite de codurile de guvernanţă corporativă:o stimulează dezbaterile privind problemele de guvernanţă corporativă;o încurajează companiile să adopte standarde recunoscute de guvernare;o oferă explicaţii investitorilor privind cerinţele de guvernare şi practicile de guvernanţă corporativă;o pot asigura baza conceptuală şi informaţională necesară îmbunătăţirii reglementărilor pieţei de capital şi a legii companiei.

Factorii care influenţează guvernanţa corporativă: gradul de dispersie al capitalului – fie el uman, financiar sau material;

5

rolul pieţei de capital şi respectiv al pieţei bancare în finanţarea activităţii entităţilor; protecţia legală a acţionarilor minoritari; modalităţile de control asupra activităţii managerilor; reprezentarea intereselor salariaţilor, managerilor; gradul de corporatism al economiei naţionale.

Modelul de guvernanţă corporativă american (anglo-saxon):o se bazează pe dominaţia persoanelor independente şi acţionarilor individuali care nu sunt legaţi de corporaţie prin relaţii de afaceri (“outsiders”). Capitalul social este dispersat la o mulţime de acţionari care se interesează preponderent de dividende. Acţionarii sunt “agresivi şi revoluţionari” în sensul accelerării implementării politicilor eficace, fiind predispuşi pentru reorganizarea rapidă a subdiviziunilor neprofitabile şi finanţarea unor noi activităţi profitabile.o Avantaje: asigură mobilitatea investiţiilor şi plasării lor din domeniile neeficiente şi aflate în stagnare în cele care se dezvoltă eficace.o Dezavantaje: focalizarea excesivă asupra profitabilităţii în detrimentul dezvoltării şi implementării strategiilor de dezvoltare. Modelul este predominant în SUA şi Marea Britanie.

Modelul de guvernanţă corporativă german (continental european): Se bazează pe concentrarea înaltă a capitalului, însă, spre deosebire de modelul american, cel german se manifestă prin faptul că acţionarii majoritari sunt legaţi de corporaţie prin interese comune şi iau parte la conducerea şi controlul întreprinderii (“insiders”). Avantajul acestui model constă în faptul că acţionarii sunt orientaţi spre o strategie pe termen lung şi stabilitate în business. Dezavantajul: acționarii nu sunt flexibili la luarea unor decizii prompte legate de lichidarea sau comercializarea unor segmente ineficiente ale businessului.Modelul de guvernanţă corporativă japonez (extins japonez): Se particularizează prin coeziunea la nivel de companii şi la nivel de afaceri a unor grupuri industriale numite holdinguri. Modelul japonez în care statul are un rol activ s-a manifestat în decursul anilor prin participarea la planificarea strategică a companiilor.

Modelul clasic al responsabilităţilor guvernanţei corporative: Institutul Auditorilor Interni din Marea Britanie şi Irlanda a emis în anul 2002 „Noua agendă a reformei guvernanţei corporative”, care identifică şapte piloni ai guvernanţei corporative şi anume: directorii executivi; managementul de conducere; comitetele specializate; directorii non-executivi; auditorii interni; auditorii externi; acţionarii.Modelul COSO: The Committee of Sponsoring Organizations of the Treadway Commission sau „Controlul Intern – Cadrul Integrat”, are o structură ierarhică alcătuită din cinci componente:

6

1. mediul de control;2. evaluarea riscului;3. activităţile de control,4. informarea şi comunicarea;5. monitorizarea. Comitetul de Sponsorizare Organizatiilor Comisiei Treadway (COSO) este o organizaţie voluntară din sectorul privat, cu sediul în USA, dedicat să ofere asistenţă conducerii executive şi a guvernării entităţilor de la aspectele critice ale guvernării organizatorice, etica de afaceri, de control intern, gestionarea riscurilor, fraudă, şi de raportare financiară. COSO a stabilit un model comun de control intern în raport cu care companiile şi organizaţiile pot evalua sistemele de control ale acestora. Modelul COSO arată cum o organzatie trebuie să-şi clădească sistemele de control pornind de la bază spre vârful organizaţiei, cu aplicare specifică mai mult pentru auditul intern, iar monitorizarea să fie asigurată de la vârf spre bază, folosind comunicaţia şi informația, obţinute de auditorii interni, pentru a asigura managementul de conformitatea şi eficacitatea operaţiunilor efectuate. COSO a publicat un nou model intitulat „Cadrul de Management al Riscurilor Întreprinderii” – COSO-ERM, care detaliază elementele esenţiale ale managementului riscurilor într-o companie si, în relaţie cu modelul COSO anterior, contextul proceselor de management şi guvernarea corporativă.

Elementele componente ale guvernanţei corporative, în versiunea modelului COSO:1. Acţionarii – directorii – managerii procesului2. Dimensiunile conformării – performanţei - responsabilităţii3. Legislaţia şi reglementarea corporativă – conturile finale – standardele etice4. Auditul extern5. Comitetul de audit6. Auditul intern7. Performanţă, angajament şi abilităţi

Măsurarea nivelului guvernanţei corporative: Centrele de cercetare, agenţiile de rating – STANDARD & POOR’S, MOODY’S şi FITCH – au dezvoltat, o serie de sisteme de măsurare a guvernanţei corporative la nivelul unei companii, pieţe sau chiar ţări, prin acordarea unor calificative/scoruri astfel: Sistemul cu 12 criterii compozite privind elementele guvernanţei corporative, cu o scală de la 1-10 utilizat de Standard & Poor’s şi Moody’s; Scorul GMI - Governance Metrics International, cu 600 de variabile luate în considerare, grupate în opt categorii, cu o scală de la 1-10; Scorul CGQ - Corporate Governance Quotient, calculat de International Shareholder Services.Sistemul Standard & Poor’s: Sistemul Standard & Poor’s pentru aprecierea conducerii corporative urmăreşte două componente: scorul ţării se realizează prin analiza eficacităţii infrastructurii legale de reglementare şi informare a pieţei, asupra calităţii conducerii corporative a companiei, în raport cu modul în care acţionează mediul extern, respectiv la nivel macroeconomic;

7

scorul companiei se acordă în funcţie de eficacitatea interacţiunii dintre manageri, acţionari şi alte persoane interesate, la nivel microeconomic; Pentru practica conducerii corporative sunt importante atât componentele microeconomice cât şi cele macroeconomice. Scorul care se acordă companiilor, reflectă gradul în care compania aderă la standardele de conducere corporativă recunoscute internaţional, respectiv codurile şi principiile de bună practică ale acesteia.

1. Conceptul privind acţiunile şi gestiunea acestora

Acţiunea este un document, care atestă dreptul proprietarului lui (acţionarului) de a participa la

conducerea societăţii, de a primi dividende, precum şi o parte din bunurile societăţii în cazul

lichidării acesteia.

Acţiunile pot fi divizate în următoarele categorii:

- Sunt considerate plasate acţiunile achitate în întregime de primii lor achizitori (subscriitori),

înregistrate în Registrul de stat al valorilor mobiliare şi în registrul acţionarilor societăţii. Acţiunile

societăţii pot avea valoare nominală care trebuie să se împartă la un leu. Toate acţiunile ordinare ale

societăţii vor avea valoare nominală egală.

Valoarea nominală a acţiunii se aprobă de adunarea constitutivă sau de adunarea generală a

acţionarilor şi se indică în documentele de constituire ale societăţii şi în alte documente prevăzute

de legislaţia cu privire la valorile mobiliare.

În cazul plasării acţiunilor a căror valoare nominală nu este determinată, adunarea generală a

acţionarilor este în drept să fixeze valoarea acţiunii în decizia de emitere a acestora. Valoarea fixată

a acţiunii nu se indică în documentele de constituire ale societăţii şi se foloseşte la determinarea

mărimii capitalului social.

Valoarea nominală (fixată) a acţiunii reflectă partea de capital social al societăţii ce revine unei

acţiuni plasate.

- Acţiune aflată în circulaţie este acţiunea plasată ce aparţine acţionarului societăţii.

- Acţiune de tezaur este acţiunea plasată a societăţii, achiziţionată sau răscumpărată de ea de la

acţionarul societăţii.

Acţiunile de tezaur pot să se afle în inventarul societăţii, dacă legislaţia nu prevede altfel.

Acţiunile de tezaur nu constituie capital propriu al societăţii, nu dau dreptul la vot în adunarea

generală a acţionarilor, dreptul la primirea dividendelor şi a unei părţi din bunurile societăţii în

cazul lichidării acesteia.

Acţiunile de tezaur achiziţionate sau răscumpărate în scop de a reduce capitalul social al societăţii

urmează a fi anulate după înregistrarea modificărilor respective în statutul societăţii. Valoarea

acţiunilor de tezaur ale societăţii nu poate depăşi 10% din capitalul social al societăţii.

8

În caz de încălcare a cerinţei enumerate, societatea va înstrăina acţiunile de tezaur în cel mult un

an de la data încălcării cerinţei menţionate. Acţiunile care nu au fost înstrăinate în acest termen vor

fi anulate, societatea fiind obligată să reducă corespunzător capitalul său social.

Înstrăinarea acţiunilor de tezaur achiziţionate sau răscumpărate de către societate se efectuează la

preţul lor de piaţă, dar nu mai mic decât cel de achiziţionare sau răscumpărare.

- Acţiunea ordinară conferă proprietarului ei dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor,

dreptul de a primi o cotă-parte din dividende şi o parte din bunurile societăţii în cazul lichidării

acesteia.

- Acţiunea preferenţială dă proprietarului ei drepturi (privilegii) suplimentare faţă de proprietarul

acţiunii ordinare referitor la ordinea primirii dividendelor anunţate şi la cuantumul dividendelor,

precum şi la ordinea primirii unei părţi din bunurile societăţii care se distribuie în cazul lichidării ei.

Acţiunile ordinare pot fi doar de o singură clasă. Acţiunile preferenţiale pot fi de o singură clasă

sau de mai multe clase.

Clasa de acţiuni constituie totalitatea acţiunilor de acelaşi tip ale unui emitent, care asigură

proprietarilor lor drepturi egale şi care au aceleaşi caracteristici distinctive. Toate acţiunile unei

clase, indiferent de emisiune, au unul şi acelaşi număr al înregistrării de stat.

Societatea este în drept să plaseze acţiuni preferenţiale cu dividende fixate sau nefixate.

Dividendele fixate se stabilesc într-o sumă fixată pe o acţiune sau în procent fixat faţă de valoarea

nominală a acţiunii.

Acţiunile preferenţiale cu dividende fixate pot fi cumulative, parţial cumulative sau necumulative.

Dreptul pe care îl conferă acţiunile asupra gestiunii capitalului SA nu prezintă un drept de

gestiune nemijlocită asupra activităţii acesteia. Din partea acţionarilor nu poate fi efectuată o

gestiune directă asupra activităţii SA, din următoarele motive:

- din cauza numărului mare a deţinătorilor de acţiuni;

- gestiunea nemijlocită necesită un profesionalism înalt;

- gestiunea SA necesită răspundere materială şi de gestiune din partea conducerii.

În aşa mod deţinătorii de acţiuni pe de o parte sunt acei care deţin capitalul SA, iar pe de altă parte

ei nu pot participa direct la gestiunea activităţii SA.

2. Organele de guvernare ale SA şi competenţele acestora în luarea deciziilor investiţionale

Adunarea generală a acţionarilor - este organul suprem de conducere al societăţii şi se ţine

cel puţin o dată pe an. Adunările generale ale acţionarilor pot fi ordinare sau extraordinare şi se pot

ţine cu prezenţa acţionarilor, prin corespondenţă (votarea are loc prin intermediul buletinelor de vot

expediate acţionarilor) sau sub formă mixtă (atât cu prezenţa acţionarilor, cât şi prin

corespondenţă).

9

Persoanele, care convoacă adunarea generală a acţionarilor, urmează să informeze despre

ţinerea adunării generale prin expedierea unui aviz fiecărui acţionar, reprezentantului lui legal sau

deţinătorului nominal de acţiuni pe adresa indicată în lista acţionarilor care au dreptul să participe la

adunarea generală şi prin publicarea acestuia în organul de presă indicat în statutul societăţii.

Adunarea generală a acţionarilor ocupă un loc important în sistemul de control şi verificare a

societăţii, şi de aceea, ea va fi în putere să exercite influenţă asupra politicii consiliului societăţii şi

activităţii organului executiv.

Politicile societăţii referitoare la repartizarea profitului net, majorarea rezervelor, plata

dividendelor, modificarea componenţei numerice a consiliului societăţii, comisiei de cenzori,

precum şi aprobarea cuantumului remuneraţiei şi încetarea înainte de termen a împuternicirilor

membrilor lor, vor fi introduse ca subiecte separate în ordinea de zi a adunării generale a

acţionarilor.

Consiliul societăţii este organul care reprezintă interesele acţionarilor în perioada dintre

adunările generale şi, în limitele atribuţiilor sale, efectuează conducerea şi controlul societăţii.

Membrii consiliului societăţii se aleg de adunarea generală a acţionarilor.

Numărul membrilor consiliului societăţii nu poate fi mai mic de 3 persoane. În societatea cu

un număr de acţionari şi deţinători nominali de acţiuni mai mare de 50, consiliul societăţii va avea

cel puţin 5 membri.

Consiliul societăţii va supraveghea activitatea organului executiv prin adoptarea deciziilor

obligatorii şi acordarea de îndrumări. În exercitarea atribuţiilor sale consiliul societăţii se va

conduce de interesele societăţii, acţionarilor şi ale întreprinderilor afiliate societăţii. Consiliul

societăţii este responsabil de adoptarea strategiei corporative, a politicilor de control asupra

riscurilor şi a business planurilor şi exercită supravegherea îndeplinirii acestora de către organul

executiv.

Preşedintele consiliului societăţii întocmeşte ordinea de zi, conduce şedinţele consiliului

societăţii, monitorizează funcţionarea eficientă a consiliului societăţii, asigură transmiterea

informaţiei depline către membrii consiliului societăţii, se a sigură că este timp suficient pentru

luarea deciziilor, acţionează în numele consiliului societăţii. Preşedintele consiliului societăţii este

asistat în activitatea sa de către secretarul consiliului societăţii.

Preşedintele consiliului societăţii va urmări:

a) dacă membrii consiliului primesc în timp suficient toată informaţia de care au nevoie pentru

exercitarea corespunzătoare a obligaţiilor sale;

b) dacă este timp suficient pentru dezbateri şi luarea deciziilor în cadrul şedinţelor consiliului;

c) dacă se execută sau nu deciziile şi recomandările consiliului societăţii, emise referitor la abaterile

depistate în activitatea organului executiv.

10

Organul executiv asigură îndeplinirea hotărârilor adunării generale a acţionarilor şi a

deciziilor consiliului societăţii.

Organul executiv al societăţii dirijează întreaga activitate a societăţii, cu excepţia chestiunilor

ce ţin de competenţa adunării generale a acţionarilor şi a consiliului societăţii.

Rolul organului executiv este gestionarea curentă a societăţii, întru atingerea obiectivelor

stipulate în strategia şi business-planul ei. Organul executiv este supravegheat de către consiliul

societăţii şi de adunarea generală a acţionarilor. În exercitarea atribuţiilor sale organul executiv

trebuie să acţioneze în interesele societăţii, acţionarilor şi a întreprinderilor afiliate societăţii.

Organul executiv este responsabil de respectarea actelor normative în vigoare, statutului şi

regulamentelor interne ale societăţii. Organul executiv va prezenta evoluţia companiei şi va pune în

discuţie managementul intern al riscurilor şi sistemul de control cu consiliul societăţii şi comisia de

cenzori.

Comisia de cenzori este organul, care exercită controlul activităţii economico – financiare a

societăţii şi se subordonează numai adunării generale a acţionarilor.

Membri ai comisiei de cenzori pot fi atât acţionarii societăţii, cât şi alte persoane. Comisia de

cenzori se alege pe un termen de la 2 la 5 ani.

Numărul cenzorilor trebuie să fie impar. În cazul în care statul deţine cel puţin 20% din capitalul

social, unul dintre cenzori va fi propus pentru alegere adunării generale a acţionarilor de autorităţile

centrale de specialitate ale administraţiei publice şi/sau, după caz, de autorităţile administraţiei

publice locale.

Comisia de cenzori a societăţii exercită controlul obligatoriu al activităţii economico-financiare a

societăţii timp de un an.

3. Gestiunea corporativă şi controlul corporativ

Un element cheie pentru îmbunătăţirea eficienţei economice îl reprezintă o bună administrare a

corporaţiilor. Administrarea corporaţiilor sau guvernarea corporativă este sistemul prin care o

companie este condusă şi controlată.

Standardele internaţionale oferă guvernării corporative o atenţie sporită. Conform principiilor

OECD de administrare a corporaţiilor, guvernarea corporativă implică un set de relaţii între

consiliul societăţii, organul ei executiv, acţionari şi alte părţi asociate (lucrători, parteneri, creditori,

autorităţi locale etc.).

Gestiunea corporativă prevede şi gestiunea capitalului SA, care se bazează pe drepturile

proprietarilor asupra capitalului şi include:

- existenţa proprietăţii asupra capitalului;

- existenţa drepturilor asupra gestiunii capitalului;

- existenţa procesului de gestiune a capitalului.

11

Controlul corporativ este reprezentat de gestiunea SA din partea pieţei, dar nu numai a

acţionarilor acesteia. Pe de o parte piaţa este reprezentată de acţionarii SA şi proprietarii acesteia,

iar pe de altă parte piaţa gestionează activitatea SA şi prin intermediul potenţialilor acţionarilor.

Controlul corporativ reprezintă relaţiile dintre participanţii pe piaţa valorilor mobiliare, referitor

la proprietate asupra acţiunilor şi scopul lor constă în modificarea gestiunii corporative a SA.

Controlul corporativ poate fi privit şi ca un control din exterior asupra activităţii SA de către

participanţii pieţei.

Planul de Guvernare Corporativă al UE subliniază că noile iniţiative în domeniul guvernării

corporative în UE ar trebui să conţină responsabilităţile structurilor de management. Această

direcţie este în mod special aplicabilă pentru Republica Moldova, care până la elaborarea Codului

de guvernare corporativă din 22.06.2007 publicat în Monitorul Oficial Nr. 86-89, nu dispunea de o

definire concretă a responsabilităţilor managementului faţă de acţionari.

Investitorii potenţiali deseori vor plăti în plus pentru o cotă într-o companie bine administrată.

Creşterea încrederii investitorilor în companiile autohtone va spori competitivitatea acestora şi va

duce la integrarea economiei naţionale în pieţele internaţionale de capital.

Investitorii strategici evaluează respectarea normelor de guvernare corporativă ca parte a

măsurilor de protejare a riscurilor şi a drepturilor acţionarilor în baza normelor generale acceptate în

respectiva ţară.

Caracterul benevol al acestui Cod este sporit de cerinţa fundamentală “respectă sau explică”, în

baza căreia consiliul trebuie să ofere o explicaţie detaliată în formă scrisă a oricăror acţiuni sau

decizii adoptate, ce deviază de la Cod.

4. Normele şi principiile gestiunii corporative

În lumea contemporană există o multitudine de modele ale guvernării corporative, însă toate au la

bază asigurarea intereselor acţionarilor, care şi-au investit resursele sale în companii şi aşteaptă de

la acestea o eficacitate a utilizării mijloacelor investite.

În anul 1999 de către ţările membre ale Organizaţiei de Colaborare şi Dezvoltare Economică au

fost elaborate principiile guvernării corporative care reprezintă o îmbinare de standarde şi

instrucţiuni, ce au menirea să ajutoreze conducerea statelor în intensificarea evaluării şi

îmbunătăţirii structurilor normative, instituţionale de drept şi reglementatorii ale gestiunii

corporative. Aceste principii ţin de:

- drepturile acţionarilor;

- atitudinea echitabilă faţă de acţionari;

- drepturile persoanelor interesate în gestiunea corporaţiilor;

- transparenţa şi dezvăluirea informaţiei;

- funcţiile şi obligaţiile organelor de conducere.

12

Spiritul bun de antreprenoriat, ce include integritatea şi transparenţa luării deciziilor de către

managementul companiei şi o gestiune adecvată, sânt esenţiale pentru a avea încredere în organul

de conducere şi de supraveghere. Anume pe aceste principii se bazează o conducere corporativă

reuşită.

Guvernarea corporativă se bazează principii şi situaţii concrete, pe care persoanele implicate ale

companiei (membrii organului executiv, ai consiliului societăţii, organelor de supraveghere,

acţionarii) ar trebui să le urmărească în relaţiile reciproce. Principiile sunt elaborate sub formă de

cele mai bune situaţii din practica naţională şi internaţională şi reprezintă un set de standarde de

guvernare pentru a ghida managementul companiei şi acţionarii în aplicarea principiilor generale de

conducere eficientă a unei companii.

Aplicarea şi respectarea principiilor depinde de acţionarii companiei. Anume ei sânt cei care vor

decide aplicarea celor mai bune practici ale guvernării corporative.

5. Gestiunea SA în baza acţiunilor cu drept de vot

Acţiunile cu drept de vot reprezintă un instrument de gestiune cu SA de către proprietari.

Proprietarul gestionează (conduce) din motivul că deţine acţiuni cu drept de vot, dar nu din cauza

investiţiilor făcute în capitalul statutar. Participarea acţionarilor în conducerea SA este limitată în

funcţie de numărul de acţiuni cu drept de vot pe care le deţine. Din acest motiv conducerea SA are

un caracter colectiv.

Acţiunile cu drept de vot dau dreptul la vot, dar nu la gestionarea nemijlocită a SA. Votarea într-o

măsură oarecare reprezintă gestiunea SA. Rezultatul votării reprezintă desemnarea managerului

SA, care nemijlocit va conduce cu aceasta.

Participanţii la procesul de gestiune a SA pot fi:

- adunarea generală a acţionarilor;

- organele de conducere (consiliul director);

- organele executive.

Gradul de participare ale acţiunilor cu drept de vot ale acţionarul depinde de numărul de acţiuni

pe care le deţine acesta şi de concentrarea numărului de voturi.

Nivelul controlului determină numărul de voturi, de care trebuie să dispună acţionarul la

adunarea convocată în legătură cu luarea deciziilor la un anumit nivel. Deciziile adunării generale

pot fi grupate în:

- decizii referitoare la statutul SA (nivelul introducerii anumitor modificări sau limitele

introducerii modificărilor, nivelul introducerii diverselor modificări);

- decizii referitoare la componenţa consiliului societăţii (nivelul includerii în componenţa

acestuia, nivelul obţinerii majorităţii în acesta, nivelul controlului absolut asupra acesta);

- alte decizii (nivelul majorităţii minoritare 51%, nivelul ce depăşeşte majoritatea minoră).

13

6. Controlul asupra SA în baza vânzării-cumpărării acţiunilor

Deţinerea de acţiuni conferă proprietarilor acestora dreptul la obţinerea profiturilor şi la

conducere (guvernare sau gestiune) şi totodată reprezintă dualitatea naturii proprietarului ca

participant pe piaţă. Dorinţa de a obţine profit în urma deţinerii acţiunilor, transferă proprietarul în

investitor, iar acţiunea în instrument al investirii. Utilizarea dreptului de vot transformă proprietarul

acţiunilor în acţionar (ca participant activ al procesului de guvernare a SA), dar acţiunea în

instrument de gestiune. Prima nu neagă a doua, deoarece vânzarea–cumpărarea acţiunilor

concomitent reprezintă o formă de confirmare a puterii pieţei sau a controlului din partea pieţei

asupra SA, respectiv serveşte drept instrument de gestiune al SA, însă nu pentru acţionar, ci pentru

piaţă.

Investirea, în acţiuni poartă denumirea de investire în portofoliul sau gestiunea portofoliului.

Portofoliul de gestiune poate fi de mai multe tipuri:

- în funcţie forma de participare al proprietarului în gestiunea acţiunilor: nemijlocită, prin

încredere (prin intermediul unei procuri);

- în funcţie de gestiune a acţiunilor: pasivă, activă;

- în funcţie de corespondenţa activelor: gestiune monoportofoliară (numai acţiuni),

multipotofoliară (acţiuni, obligaţiuni, imobil, depozite etc.).

În baza diverşilor factori şi indicatori (nivelul şi dinamica profitului, sursele de finanţare,

perioada de stingere a obligaţiunilor, condiţiile de atragere a capitalului suplimentar, posibilitatea de

obţinere a unor comenzi de stat în condiţii avantajoase etc. ) investitorii evaluează activitatea SA,

luând decizii referitoare la vânzarea-cumpărarea acţiunilor la un anumit preţ, în cantităţi anumite şi

la anumite perioade de timp.

14