Exploatarea autovehiculelor

1. Rolul şi importanţa transporturilor auto

Orice activitate economică, socială sau de altă natură implică executarea de deplasări de oameni, materiale, produse, etc.

Ponderea cea mai mare a transporturilor se face cu mijloace auto, care sunt mai uşpr manevrabile şi nu sunt legate de căi de circulaţie rigide şi necesită amenajări minime la locurile de încărcare şi descărcare.

Transporturile auto ai rolul ca împreună şi în colaborare cu celelalte feluri de transporturi (cale ferată, transportul pe apă şi aerian) să asigure deplasări de persoane, materiale şi alte bunuri necesare economiei naţionale şi deservirii populaţiei.

Transporturile auto asigură:-pentru industrie – aprovizionarea cu materii prime şi materiale necesare procesului de producţie şi desfacerea producţiei;-pentru agricultură – aprovizionarea materială şi deplasarea recoltei la locul de depozitare;-pentru comerţ – aprovizionarea cu produse a unităţilor de desfacere şi depozitelor;-deplasarea cetăţenilor de la locurile de muncă la domiciliu şi înapoi, pentru nevoi personale, turism şi alte interese.

Posibilitatea de a circula aproape în orice condiţii de teren, precum şi posibilitatea de manevrare uşoară în spaţii limitate, ca şi viteza de circulaţie apreciabilă, permit ca aceste transporturi să se execute pe întreg cuprinsul ţării, fiind deosebit de indicate pe distanţe scurte.

Supleţea transporturilor auto se obţine şi prin faptul că automobilele formează unităţi de transport independente sau convoaie scurte, cu gabarite reduse şi cu posibilităţi de ocolire a unor puncte în care ciculaţia este blocată.

Faţă de alte mijloace de transport automobilele prezintă o serie de avantaje:-posibilitatea de manevrare pe drumuri ce necesită amenajări mai reduse decât calea ferată, fără a fi legate totdeauna de trasee fixe; -posibilitatea de a încărca mărfuri direct de la locul de expediţie şi a le descărca la punctul de destinaţie, fără a fi necesare transbordări, manipulări suplimentare ţi existenţa unor construcţii speciale la locurile de încărcare, descărcare; La transportul de călători există posibilitatea de a amenaja staţii de îmbarcare (urcare) şi debarcare (coborâre) a călătorilor în interiorul localităţilor, deci mai aproape de domiciliu sau locul unde aceştia au interese; transportul auto realizează astfel deplasări “poartă în poartă”;-realizarea de viteze mari comerciale şi simplitatea operaţiilor tehnologice în punctele de încărcare-descărcare; -varietatea tipurilor şi construcţiei autovehiculelor permite transportul aproape al oricărui fel de marfă, în orice cantităţi şi în orice condiţii atmosferice; -necesită investiţii relativ reduse pentru organizarea transporturilor, având şi posibilitatea de a modifica la nevoie volumul şi direcţia transportului în mod operativ şi fără cheltuieli suplimentare; -completează celelalte transporturi, ducând mărfurile la şi de la staţii de cale ferată, porturi sau aeroporturi sau direct de la locurile de producţie la consumatori.

Ca dezavantaje se pot aminti:-în condiţii atmosferice grele, circulaţia poate fi întreruptă dacă nu sunt organizate corespunzător măsurile pentru menţinerea arterelor de circulaţie în stare normală; -sunt legate în mare măsură de densitatea, orientarea şi starea reţelei de drumuri; -nu pot transporta - decât în cazul folosirii de vehicule speciale şi cu măsuri de siguranţă suplimentare - unele materiale şi utilaje cu volum şi tonaj mare; -consumă combustibili superiori; -necesită un personal numeros pentru conducere, fiecare automobil constituind o unitate separată;

1

-controlul activităţii şoferilor şi ajutorul tehnic în caz de defecţiuni necesită personal şi mijloace numeroase.

2. Exploatarea autovehiculelor

Exploatarea autovehiculelor constă din aplicarea unor principii, reguli şi norme care conduc la utilizarea cea mai raţională a caracteristicilor constructive ale acestora, realizarea unor indici înalţi de utilizare, deservirea în condiţii optime a călătoriilor şi beneficiarilor de transporturi de mărfuri, în paralel cu realizarea unor cheltuieli minime pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea lor.

Exploatarea automobilelor se execută în două sectoare de activitate: -activitatea cu caracter tehnic, care cuprinde problemele privind asigurarea stării tehnice a automobilelor şi a condiţiilor de deplasare în deplină siguranţă pe drumurile publice, utilizarea la maximum a caracteristicilor tehnice, reducerea timpilor de imobilizare din motive tehnice, reducerea consumurilor de combustibili, lubrifianţi, piese şi materiale şi prelungirea cât mai mult a duratei de serviciu a automobilelor, denumită exploatare tehnică;-activitatea cu caracter organizatoric, economic şi comercial, denumită exploatare comercială.

2.1. Caracteristicile de exploatare a autovehiculelor-Caracteristici dinamice - în timpul miscării automobilului apar forţe care acţionează în direcţie contrară mişcării sale, denumite rezistenţe.

- rezistenţele la înaintare a automobilului sunt: rezistenţa la rulare, rezistenţa aerului ,rezistenţa rampei (la urcare) sau a pantei (la coborâre), rezistenţa la accelerare sau decelerare.-Puterea specifică este raportul dintre puterea nominală a motorului şi greutatea totală a automobilului. -Puterea specifică de transport este o caracteristică a automobilelor, care permite calculul complex al datelor de pornire, randament şi putere disponibilă la anumite trepte de putere.-Aderenţa - valoarea maximă a reacţiunii tangenţiale a suprafeţei de contact a căii de rulare asupra roţii, care se poate dezvolta fără alunecarea sau patinarea roţii. Pentru punerea în mişcare a automobilului este necesar ca la pornire să existe între anvelopă şi drum o forţă de aderenţă. -Caracteristici economice - cheltuielile efectuate pentru exploatare, întreţinere şi reparaţii. Cheltuielile de exploatare se repartizează pe unitatea de prestaţie: tonă-km sau călător-km, iar în unele cazuri pe unul sau pe 100 de km parcurşi.Din cheltuielile de exploatare fac parte costurile combustibilului, lubrifianţilor şi valoarea rulajului anvelopelor consumate pentru a realiza unitatea de prestaţie.Întreţinerile şi reparaţiile se execută după anumite parcursuri stabilite prin norme. Normele de întreţinere şi reparaţii mai prevăd durata de execuţie a diferitelor lucrări, piesele şi materialele ce se utilizează pentru efectuarea lucrărilor, pe baza acestora se calculează cheltuielile pentru plata muncitorilor şi contravaloarea materialelor, determinându-se prin însumarea costul total al fiecărei lucrări de întreţinere sau reparaţie în parte. Baza cheltuielilor de exploatare o constitue consumul de combustibil şi lubrifianţi. Determinarea consumului de combustibil se face pentru fiecare tip de motor în parte în mod experimental, la ridicarea caracteristicilor sale tehnice. În exploatare, se calculează consumul specific de combustibil faţă de un volum de transport sau faţă de un parcurs efectuat.-Siguranţa funcţionării - totalitatea măsurilor care se iau pentru menţinerea automobilelor în stare de funcţionare, oricare ar fi condiţiile de exploatare, fără pericole de defectări sau accidentări. În timpul exploatării, automobilele sunt supuse uzurilor normale şi la defecţiuni care sunt legate de mărimea parcursurilor efectuate. O dată cu creşterea parcursurilor, caracteristicile tehnice şi de exploatare se înrăutăţesc. Normele privind parcursurile între două revizii sau reparaţii succesive ţin seama de condiţiile medii de utilizare, însă cu respectarea regulilor de întreţinere.

2

-Capacitatea de trecere - posibilitatea unui automobil, creată prin amenajări constructive, de a fi apt să circule în terenuri naturale, fără drum şi a trece peste unele obstacole, cum ar fi denivelări, făgaşuri, băltoace, etc.Din punct de vedere al capacităţii de trecere automobilele se împart în:

-automobile cu roţi, destinate în general transportului pe drumuri amenajate; -automobile cu semişenile, destinate să circule pe orice fel de teren;-automobile amfibii, capabile să treacă cursuri de apă, lacuri.

-Stabilitatea - este o caracteristică a automobilelor prin care acestea pot circula în diferite condiţii de exploatare fără mişcări giratorii, derapări sau pericol de răsturnare.

-stabilitatea la rulare este aptitudinea automobilelor de a reveni la direcţia de mers, în urma unei solicitări laterale transversale, prin deformarea pneurilor.

-stabilitatea la derapare - aptitudinea automobilului de a rula fără derapare. -stabilitatea la răsturnare - aptitudinea automobilului de a se menţine în poziţia de

reazem pe toate roţile sau de a reveni în această poziţie în toate condiţiile de circulaţie.-Confortul şoferului şi uşurinţa conducerii

-şoferul trebuie să aibă posibilitatea de a comanda cu uşurinţă şi în modul cel mai simplu dispozitivele şi mecanismele automobilului şi a-l dirija pe drumul sau locul voit, într-un timp scurt, fără pericol de accidentare. Confortul şi uşurinţa conducerii sunt condiţii pentru siguranţa circulaţiei şi folosirea corectă a automobilului.-Maniabilitatea – caracteristica unui automobil de a putea fi manevrat în condiţiile cerute de nevoile de exploatare.

3. Transportul auto de mărfuri

3.1. Mijloace Transportul auto de mărfuriTransportul auto de mărfuri se execută cu vehicule portante de diferite construcţii,

autotractoare cu semiremorci şi remorci.Din punct de vedere al capacităţii de transport greutatea mărfurilor poate fi de la 100 kg

până la 100 t sau mai mult.Vehiculele cele mai mici pentru transportul mărfurilor sunt derivate din turisme. Autocamioanetele sunt construite special pentru transportul de mărfuri şi au o capacitate

de încărcare până la 7 tone. Vehiculele grele pentru transport mărfurilor au o gamă largă de construcţii şi amenajări.Pentru transporturile în trafic interurban este indicat să se folosească automobile de

mare capacitate, care conduc la lărirea productivităţii şi contribuie la reducerea preţului de cost.Gabaritele automobilelor sunt limitate în general de legislaţii care ţin seama de parametri

de proiectare şi construcţia drumurilor, în general lăţimea este limitată la 2-2,5 m, înălţimea la 4 m, iar lungimea la 10-12 m pentru autocamioane cu 2-3 osii şi până la 18-20 m pentru trenuri rutiere.

Dimensiunile, greutăţile şi sarcinile pe osie admise sunt stabilite prin lege.Tipul de caroserie de camion cel mai des utilizat pentru o mare diversitate de mărfuri

este caroseria platformă, denumită platformă universală. Platforma poate avea sau nu obloane laterale şi în spate sau poate sa nu aibă astfel de obloane. Platforma poate fi fixă sau basculabilă.

Automobilele pentru transport mărfuri cu caroserie închisă, denumite autofurgoane sau autofurgonete sunt destinate transportului mărfurilor perisabile, de valoare, sau care necesită o protecţie deosebită. Cutia furgoanelor sau furgonetelor poate avea pereţi termoizolanţi, sistem sandviş, la care între două învelitori, una în exterior şi una în interior, se interpune un strat de material termoizolant.

Protecţia mărfurilor perisabile se face cu autofurgoane speciale care pot fi: izoterme, refrigerente sau frigorifice.

Lichidele care se transportă în cantităţi mari sau produsele pulverulente se încarcă în caroserii amenajate sub forma unor recipiente, denumite cisterne care se fixează pe şasiu în

3

locul caroseriei obişnuite. Pentru a diminua efectul izbirii cu putere a lichidului în pereţi la şocurile produse de denivelările drumului şi la frânările bruşte, corpul cisternei se compartimentează prin pereţi transversali. Secţiunea transversală a cisternelor poate fi ovală, rotundă, dreptunghiulară, etc. La transportul produselor pulverulente se utilizează şi caroserii de forme speciale (tip buncăr).

Unele caroserii sunt prevăzute dispozitive speciale:-utilaje de manipulare, în special de ridicat;-dispozitive de basculare a platformei în spate sau lateral;-podele conveier sau cu melc longitudinal pentru încărcare-descărcare;-instalaţii de pompare pentru lichide şi pulverulente;-cârlige, lanţuri şi alte accesorii pentru prinderea şi fixarea încărcăturii.

Capacitatea de încărcare este greutatea maximă admisibilă a sarcinii utile, în tone. Pe drumuri grele, cu patul moale, capacitatea de încărcare se micşorează cu 20%÷30% . Sarcina utilă a unui autocamion, admisibilă pentru transporturi pe drumuri bune, cu înveliş tare, se numeşte capacitate nominală de încărcare.

Caracteristicile principale ale automobilelor de transport mărfuri sunt: coeficientul de tară (raportul între greutatea proprie a automobilului şi sarcina utilă), puterea maximă, cuplul motor, puterea specifică pe tonă.

Semiremorci - au ca avantaj:-creşterea sarcinii utile;-diminuarea consumului de combustibil repartizat pe tona transportată;-diminuarea uzurii anvelopelor prin repartizarea sarcinii pe un număr mai mare de osii.

Remorci -pot fi construite cu un sigur ax, cu două axe sau cu axe multiple; -sunt prevăzute cu dispozitive de cuplare şi cu sistem de frânare pneumatice,

hidraulice sau hidro-pneumatice; -transportul încărcăturilor grele şi voluminoase se face cu remorci speciale

denumite trailere, care au o platformă joasă, mai multe osii şi pot deplasa sarcini până la 100-200 de tone sau mai mult.

Autotrenuri - sistemul format dintr-un vehicul tractor şi o semiremorcă sau mai multe remorci. Avantaje:-productivitate cu 40%÷80% mai mare; -pot transporta încărcături lungi sau voluminoase care nu încap în vehicule obişnuite; -au o capacitate de încărcare de 1,5÷2 ori mai mare şi chiar mai mult; -consumul de combustibili şi lubrifianţi se reduce cu 20%÷30%; -reduce timpul de staţionare la încărcare şi descărcare ale autotractorului; -numărul de şoferi pentru un volum de transporturi comparabil este simţitor redus; -cheltuielile de întreţinere şi reparaţii raportate la încărcătura transportată sunt mult mai mici.Principalele tipuri de autotrenuri:-autotractor cu semiremorcă sau vehicul articulat; -autotractor cu una sau mai multe remorci.

La formarea şi folosirea autotrenurilor trebuie să se ţină seama de faptul că ele au o capacitate limitată de trecere, viteză de circulaţie şi posibilităţi de manevrare reduse.

3.2. Condiţii de transport ale mărfurilor3.2.1. Clasificarea transporturilor auto de mărfuri

a.Transporturi urbane - se efectuează pe distanţe relativ reduse de transport, în cadrul localităţi, pe drumuri în general bune.-transporturi directe – între două puncte, de la magazia expeditorului la magazia sau locul de desfacere al destinatarului, cu o singură încărcare şi o singură descărcare;-transporturi de colectare - mărfurile se încarcă treptat din mai multe puncte până la complectarea capacităţii autovehiculului şi se descarcă într-un singur punct; -transporturi de distribuţie – mărfurile se încarcă într-un singur punct şi se descarcă treptat în mai multe depozite;

4

b.Transporturi auto interurbane - sunt caracterizate prin varietatea de drumuri pe care se circulă, distanţele lungi de transport şi efectuarea, de obicei, a transporturilor pentru un singur destinatar, cu excepţia transporturilor de colectare.

3.2.2. Caracteristicile de transport ale mărfurilorCaracteristicile mărfurilor care se transportă şi modul lor de ambalare determină

utilizarea unor vehicule de capacităţi şi cu amenajări corespunzătoare, pentru a se realiza atât păstrarea calităţilor mărfurilor în procesul de transport, cât şi eficienţa economică a deplasării.Mărfurile se clasifică după cum urmează: a.După starea fizică:-mărfuri solide, care se prezintă la transport:

-cu bucata, neambalate (maşini, agregate, prefabricate din beton, etc);-cu bucata, în ambalaje individuale sau pe palete;-mai multe bucăţi din acelaşi produs în ambalaje comune (navete, stelaje, containere,

etc);-în vrac (cereale, nisip, pietriş, etc);-produse pulverulente (ciment) al căror transport se face cu autovehicule de construcţii

speciale.-mărfuri lichide, care se prezintă la transport:

-în butoaie, containere speciale, bidoane, etc;-vărsate, care se transportă în vehicule speciale (autocisterne).

-mărfuri gazoase, care se prezintă la transport în tuburi sau butelii. b.După modul de încărcare sau de descărcare:-mărfuri a căror încarcare sau descărcare se execută prin aşezare (mărfuri sub formă de bucăţi regulate sau ambalate în lăzi, saci, butoaie, cutii, bidoane);-mărfuri a căror încarcare sau descărcare se execută prin aruncare (pietriş, nisip, minereuri, sfeclă de zahăr, cartofi, cărbuni);-mărfuri a căror încarcare sau descărcare se execută prin curgere (lichide, cereale, produse pulverulente). c.După condiţiile de transport, depozitare şi conservare: -mărfuri obişnuite - nu necesită amenajări speciale ale automobilelor sau măsuri speciale în timpul manipulării şi deplasării;-mărfuri perisabile – în general produse alimentare, al căror transport necesită respectarea unor condiţii speciale; -mărfuri periculoase - al căror transport necesită măsuri deosebite de siguranţă, atât pe timpul deplasării cât şi la încărcare, descărcare şi transbordare; -mărfuri speciale – mărfuri grele, al căror tonaj depăşeşte capacitatea nominală a autovehiculelor obişnuite şi impun utilizarea unor vehicule speciale sau luarea de măsuri suplimentare pentru amenajarea celor obişnuite. Încărcarea şi descărcarea necesită folosirea de mijloace mecanizate; -mărfuri şi materiale agabaritice - care având dimensiuni mari nu se înscriu în gabaritele automobilelor, stânjenind circulaţia. d.După cantităţile ce se transportă: -mărfuri de masă - prezente la transport în cantităţi mari, permanent, în tot cursul anului, sau sezoniere; -mărfuri mărunte sau singulare – care sunt prezentate la transport în cantităţi mici sau constitue exceptii transportul auto.

3.2.3.Transportul mărfurilor obişnuiteMărfurile obişnuite se pregătesc în vederea transportului auto de către expeditori, care

au obligaţia ca prin mijloace proprii să determine cantitativ mărfurile pe care le livrează - prin greutate, volum, metraj (litraj), numar de bucăţi şi, dacă este cazul, prin varietate, tip, dimensiuni sau alte elemente.

5

În actele de livrare care se întocmesc la expeditor şi în documentele de transport este indicat să se precizeze două elemente de determinare cantitativă în funcţie de natura mărfii şi unitatea de măsură care se înscrie în scripte, cum ar fi: greutate-volum, tip-dimensiune, număr de bucăţi-metraj.

Greutatea netă a produselor ce se transportă neambalate (în vrac) şi greutatea brută a produselor ambalate trebuie să corespundă cu greutatea înscrisă în documentele de transport.

Mărfurile predate pentru transport trebuie să fie ambalate corespunzător, potrivit naturii mărfurilor.

Societăţile de transport pot verifica, prin sondaj, sinceritatea datelor privitoare la cantitatea mărfurilor încredinţate pentru transport.

3.2.4. Transportul mărfurilor lichdePonderea cea mai mare în transportul mărfurilor lichide o au produsele petroliere, pentru

care se utilizează de obicei autocisterne. Pentru cantităţi mai mici se execută şi transportul în ambalaje cu o capacitate mai redusă – butoaie, containere, canistre, bidoane (uleiuri, alcool).

O mare parte din produsele lichide transportate se aprind uşor, făcând parte din categoria mărfurilor periculoase.

Caracteristici ale mărfurilor lichide care trebuie avute în vedere la transportul lor: -viscozitatea – impune luarea de măsuri speciale la încărcare şi descărcare. Cu cât temperatura este mai scăzută, viscozitatea este mai mare, recipientul se descarcă mai greu şi în unele cazuri este necesară încălzirea mărfii. Produsele viscoase se transportă cu vehicule speciale, care pot fi: descoperite, cu pereţi înalţi de tip buncăr, autocisterne speciale, izolate termic, autocisterne obişnuite, autocisterne cu serpentine, etc.-greutatea specifică – are o deosebită influenţă aupra timpului de încărcare şi descărcare. La aceeaşi viscozitate, cu cât lichidul are o greutate specifică mai mare, se scurge mai repede din vasul în care este încărcat, şi invers. Greutatea specifică influenţează coeficientul de folosire a capacităţii de încărcare.-temperatura de aprindere – este o proprietate importantă a lichidelor inflamabile, cu influenţă asupra siguranţei transporturilor. La transportul produselor care au temperatură de aprindere mică se iau măsuri de siguranţă deosebite, urmărind în primul rând ca autovehiculele în care se efectuează trasportul să fie ferite de foc, de scântei şi să fie pe cât posibil protejate de razele directe ale soarelui sau de temperaturi ridicate.

Pentru a împiedica coroziunea recipienţilor şi autovehiculelor materialele din care sunt fabricate, recipientele sunt fabricate din materiale care nu sunt atacate de produsele care se transportă şi sunt etanşe.

Autocisternele pentru produse perisabile se repartizează pentru un singur fel de produs.Transbordarea mărfurilor lichide la locurile de încărcare şi descărcare se face cu ajutorul

pompelor de mână şi mecanice sau prin scurgere naturală.La încărcarea lichidelor inflamabile în cisternă se lasă un spaţiu gol de siguranţă pentru

expansiunea vaporilor în anumite limite, caracteristice produsului care se transportă.

3.2.5. Transportul mărfurilor în vracCaroseriile vehiculelor repartizate pentru transportul mărfurilor în vrac trebuie să fie

revizuite şi etanşate pentru a nu permite scurgerea şi risipirea acestora.La transportul cerealelor se iau măsuri pentru ca acestea să fie ferite de influenţa

agenţilor externi (praf, ploaie, zăpadă) şi măsuri sanitare-igienice pentru curăţierea şi dezinfectarea vehiculelor înainte de folosirea lor pentru transportul altor produse.

Încărcarea şi descărcarea mărfurilor în vrac se pretează în cele mai bune condiţiuni pentru introducerea mecanizării complete la încărcare şi la descărcare.

3.2.6. Transportul mărfurilor perisabile

Mărfurile perisabile sunt acele produse care sub influenţa agenţilor exteriori se pot altera într-un timp foarte scurt. Vietăţile sunt asimilate mărfurilor perisabile.

6

Transportul mărfurilor perisabile şi al ambalajelor lor se execută cu prioritate faţă de transportul celorlalte mărfuri, în condiţii şi durată de transport care să asigure integritatea lor calitativă, pe durata transportului.

Pentru păstrarea unei temperaturi constante pe timpul transportului se folosesc automobile speciale:-izoterme - au rolul de a menţine o temperatură constantă, având o construcţie specială a caroseriei, cu pereţi confecţionaţi din materiale termoizolante.-refrigerente - au locaşuri speciale în care se păstrează gheaţă naturală sau artificială. Dacă distanţele de transport sunt lungi este necesar ca pe parcurs să se afle puncte de alimentare cu gheaţă.-frigorifere - au instalaţii pentru producerea frigului, fiind utilizate pentru transportul pe distanţe lungi şi în special în trafic internaţional.

Pentru a evita accelerarea proceselor biochimice şi producerea mucegaiului este necesar a se asigura aerisirea sistematică şi respectarea unor măsuri sanitare-igienice, între care, de cea mai mare importanţă este curăţirea meticuloasă şi deyinfectarea automobilului înainte de încarcare.

În cazul în care unele mărfuri trebuie protejate împotriva frigului se utilizează autovehicule izoterme sau se creează straturi izolatoare la automobilele obişnuite.

La transportul de mărfuri perisabile care se execută pe distanţe lungi este necesar ca în anumite puncte să se facă controlul încărcăturii şi aerisirea.

3.2.7. Transportul mărfurilor periculoaseMărfurile care prin natura lor ar putea periclita transportul, fiind uşor sau spontan

inflamabile sau explozive, se numesc mărfuri periculoase. Din această categorie fac parte şi produsele petroliere care au o temperatură de aprindere mică.Mărfurile periculoase se împart în: -mărfuri excluse de la transport, deoarece prezintă pericule deosebite pentru automobile, construcţiile din vecinătatea drumurilor şi viaţa cetăţenilor; -mărfuri condiţional admise la transport.

Mărfurile periculoase, condiţional admise la transport se specifică în documentele însoţitoare ale deplasării cu denumirile materiilor explozive sau explozibililor. Aceste mărfuri pot fi: explozibile, spontan incendiabile (acetonă, celuloid, etc), incendiabile, otrăvitoare ,caustice, care provoacă greaţa sau pot produce infecţii.

La transportul în acelaşi automobil nu este permis a se încărca decât un singur fel de marfă periculoasă.

Încărcătura periculoasă trebuie să fie însoţită pe tot parcursul de o persoană ce să îi cunoască caracteristicile.

3.2.8. Transportul obiectelor grele şi agabariticePrin obiecte grele şi agabaritice se înţeleg piesele, maşinile şi subansamblele de maşini,

agregatele, instalaţiile, sau elementele de construcţii care nu se pot fracţiona sau demonta în vederea transportării şi a căror greutate şi dimensiuni depăşesc tonajul şi capacitatea volumetrică a materialului auto obişnuit.

Pentru transportul obiectelor grele şi agabaritice se utilizează material rulant cu caracteristici constructive speciale privind capacitatea de transport, repartizarea sarcinii, modul de încărcare şi forţa de tracţiune.

Încărcarea se face în limita nominal al materialului rulant, cu asigurarea stabilităţii încărcăturii, a siguranţei circulaţiei şi cu respectarea măsurilor de prevenire a accidentelor de muncă.

Operaţiile de încărcare şi descărcare, precum şi însoţirea transporturilor de obiecte grele şiagabaritice se efectuează numai de personalul de specialitate autorizat în acest scop.

Unităţile de exploatare auto care execută transporturi de obiecte grele şi agabaritice sunt obligate să verifice pe teren condiţiile de circulaţie impuse de caracteristicile constructive ale drumului. Executarea transportului începe numai după stabilirea rutei de îndrumare şi după

7

efectuarea amenajărilor necesare pe traseu (consolidarea podurilor, construcţia de variante şi pasaje, ridicarea cablurilor telefonice şi de înaltă tensiune, etc) de către organele competente. Pentru fiecare transport de acest fel trebuie ca, în afara documentele obişnuite de însoţire, să existe o autorizaţie eliberată de organele de circulaţie.

În unele cazuri este necesar ca în faţa şi în spatele autovehiculului sau convoiului care transportă obiecte agabaritice să circule automobile care să facă avertizarea celorlalte vehicule, să asigure cale liberă şi siguranţa transportului.

3.2.9. Transportul de mărfuri rutiere internaţionaleÎn general, transporturile auto internaţionale se execută cu autovehicule frigorifere pentru

produsele alimentare sau cu autovehicule de tip furgon pentru mărfuri diferite.Transporturile internaţionale de mărfuri se execută prin unităţi sau subunităţi de

exploatare auto specializate.Pentru transporturile internaţionale de mărfuri se recomandă numai materialul rulant care

îndeplineşte următoarele condiţii:-caracteristicile constructive să permită efectuarea de curse lungi, cu viteză ridicată şi fără defectări pe parcurs;-capaciatatea nominală de încărcare de minim 7 tone;-să fie adaptat privind asigurarea integrităţii mărfurilor şi menţinerea calităţii acestora timp îndelungat (cel puţin 10 zile);-să corespundă normelor tehnice privind circulaţia internă şi internaţională;-să asigure şoferilor şi însoţitorilor posibilităţi de odihnă pe parcurs.

Automobilele ce execută transporturi internaţionale trebuie să poarte inscripţiile şi semnele convenţionale prevăzute de legile de circulaţie.

Transporturile internaţionale necesită întocnirea unor formalităţi pentru autovehicul, pentru marfă şi pentru şofer.

3.2.10. Aşezarea şi fixarea încărcăturilor în autovehiculeAşezarea corectă a mărfurilor în autovehicule, remorci şi semiremorci prezintă o mare

importanţă, deoarece:-permite folosirea completă a capacităţii de încărcare a automobilelor precum şi transportarea.unui volum mare de mărfuri cu un număr redus de vehicule;-evită pericolul de răsturnare a autovehiculelor şi degradarea mărfurilor prin răsturnare sau prin lovire, din cauza şocurilor în timpul transportului.

Forţele cinetice ce acţionează asupra încărcăturilor şi tind a le răsturna pe timpul parcursului acţionează la accelerare, decelerare şi la viraje.

Principiul de bază aplicabil la orice încărcătură este ca centrul de greutate al încărcăturii să se afle în lungul axului longitudinal al vehiculului şi cât mai jos posibil. Încărcăturile grele trebuie să fie pe podeaua caroseriei, iar încărcăturile uşoare deasupra, greuatea totală fiind repartizată pe toată lungimea platformei.

Vehiculele care execută transportul din poartă în poartă, au adesea o sarcină de transport modificată în cursul drumului, prin descărcări succesive. Mărfurile trebuie să se izoleze în funcţie de volumul variabil al încărcăturii, ceea ce nu exclude obligaţia de a se revedea distribuţia şi aşezarea mărfurilor pe platformă, după o descărcare parţială.

Trebuie să se ţină seama şi de înălţimea încărcăturii, fiind nevoie să se cunoască înălţimea maximă a obstacolelor care vor fi întâlnite în timpul drumului.

În principiu, încărcătura trebuie să se sprijine pe peretele din faţă, dar dacă acest lucru nu este posibil, trebuie să se insereze tampoane între perete şi mărfuri, tampoane care pot fi panouri rigide sau saltele de şoc care se umflă, asigurând o frânare suplă a încărcăturii.

La transportul de mărfuri voluminoase, care depăşesc înălţimea obloanelor laterale, se amenajează înălţătoare ale obloanelor. Dacă nu sunt confecţionate înălţătoare, materialele care depăşesc înălţimea oblonului se leagă cu ajutorul frânghiilor. Înălţimea maximă a încărcăturii, de la nivelul drumului, nu trebuie să depăşească 4 m. Lăţimea totală a autovehiculului, inclusiv

8

încărcătura care depăşeşte obloanele laterale nu trebuie să fie mai mare de 2,75 m. Încărcăturile lungi să nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2 m partea dinapoi a caroseriei.

Supraîncărcarea punţii spate a autovehiculului este periculoasă la pante mari, deoarece se poate pierde comanda autovehiculului, ajungându-se la răsturnarea mărfii sau chiar a autovehiculului. Prin supaîncărcarea punţii faţă, capacitatea de deplasare este mult diminuată. Supraîncărcarea uneia din părţile laterale ale autovehiculului poate duce la răsturnarea în viraje şi curbe.

Mărfurile se pot degrada în timpul transportului sau în timpul operaţiilor de încărcare-descărcare.

3.2.11. Măsuri pentru protejarea încărcăturilorMărfurile se pot degrada în procesul de transport:

-pe timpul operaţiilor de încărcare-descărcare;-pe timpl transportului.

Evitarea degradărilor se realizează în primul rând printr-o aranjare (repartizare şi fixare) corectă în vehicule.

Dacă obiectele ce se transportă sunt suficient de stabile şi grele pentru a nu risca să se răstoarne sau să alunece în timpul transportului şi manipulării lor, se aşează unul lânga altul pe un suport comun (platouri, palete) pentru a constitui o încărcătură unitară, natural stabilă şi uşor de deplasat cu mijloace de mecanizare.

Menţinerea coeziunii coletelor ambalate în sarcini unitare se poate face comparaţii cu zidirea unui perete din cărămizi, aşezându-se în şiruri îngrămădite rezistente la dizlocări, astfel ca fiecare colet sau sac să fie sprijinit pe cele învecinate.

Această tehnică de aşezare nu dă o bună soliditate a ansamblului decât pentru un asamblaj de paralelipipede identice, la care cotele de gabarit reprezintă oarecare raporturi dimensionale. Trebuie evitată formarea de planuri verticale de separare şi de goluri mari în încărcătură.

Un procedeu mai sigur îl constituie legarea grămezii orizontal şi vertical, pe unul sau mai multe planuri de secţiune, astfel încât să se asigure prin presiunea pe care o exercită coletele periferice asupra celorlalti componenţi superiori ai sarcinii o aglomerare în ansamblu.

Dacă componenţii sunt voluminoşi şi grei, această tehnică protejează suficient încărcătura împotriva riscului desfacerii în timpul transportului. Această metodă este clasică atât pentru gruparea obiectelor paralelipipedice (cărămizi, cutii, casete) cât şi pentru construirea de baloturi, pachete, etc de natură şi forme diferite.

Protecţia colţurilor coletelor care riscă să fie zdrobite de legătura unei grămezi poate fi asigurată simplu, plasând sub legături perne în formă de echer sau cornier dintr-un material suficient de rezistent. Uneori, simple bucăţi de carton sunt suficiente să protejeze o gramadă de cărţi încercuite sau unghiurile fragile ale unor materiale paletizate.

Obiectele de dimensiuni şi forme diferite nu pot, în general, fi asamblate într-o grămadă cu colţuri regulate, în care coeziunea să poată fi menţinută. Coeziunea unei astfel de sarcini eterogene poate fi realizată strângând-o între doi pereţi (panouri pline, cadre grilajate, grile tubulare) legaţi de marfă prin diferite feluri de legături, centuri elastice sau prin întinzători

Deplasarea coletelor aşezate în grămadă sub efectul trepidaţiilor transportului începe prin deplasarea stratului superior, care nu este reţinut sub greutatea celorlalte. Pentru a evita această deplasare este necesar să se centureze numai partea superioară a încărcăturii unei palete pentru a-i menţine coeziunea.

O dificultate curentă a transporturilor este alunecarea coletelor peste grămezile din care fac parte, jenând frecvent retragerea încărcăturilor care au fost introduse uşor în vehicul la plecare.

Când deplasarea coletelor se datorează lipsei de aderenţă (sau de hârtie şi plastici, cutii foarte netede) se poate asigura aderenţa prin utilizarea unor fileuri (plase) antiglisante. Fileul întinzându-se poate să prevină dezagregarea unei încărcături care ameninţă a se desface în coloane sub efectul unei înclinări foarte mari sau a forţei centrifuge.

9

Formele sau fragilitatea numeroaselor mărfuri sunt incompatibile cu îngrămădirea stabilă şi fără riscuri de deteriorare. Dacă nu este posibil a le depozita, nici a le deplasa pe suporturi plate şi dacă nu este indispensabil să fie închise într-un container cu şase feţe, se poate întrebuinţa leagăne special concepute, fabricate pe măsura obiectelor plasate în poziţia de transport cea mai favorabilă.

Stabilitatea încărcăturilor se poate realiza prin legături speciale la pereţii caroseriilor.

3.2.12. Mecanizarea manipulărilor de mărfuri la încărcare şi descărcareVolumul mare al mărfurilor care se transportă cu autovehicule necesită la o manipulare

rapidă în condiţii de siguranţă pentru persoanele care efectuează manipularea şi cu un cost cât mai redus. Aceste condiţii se realizează rin mecanizarea lucrărilor de încărcare şi descărcare.

Operaţiile de manipulare depăşesc cu mul fazele procesului de fabricaţie şi se integrează procesului de transport. Transportul propriu-zis şi manipularea sunt funcţii complementare procesului de fabricaţie, acţiunea lor comună având ca scop ducerea la destinaţie a produselor.

Prin mecanizare se obţin o serie de avantaje, cu totul deosebite faţă de manipularea manuală:-reducerea la minimum a timpului de staţionare al mijloacelor de transport la manipulări pentru încărcare-descărcare şi transbordare;-reducerea spaţiilor de depozitare, a timpului de păstrare materialelor în magazii şi a fronturilor de încărcare descărcare;-păstrarea integrităţii mărfurilor în timpul lucrărilor de manipulare;-eliminarea eforturilor fizice ale muncitorilor la manipulările de mărfuri, materiale şi diferite obiecte; -reducerea numărului de oameni necesari manipulărilor şi posibilitatea dirijării lor în alte sectoare economice; -creşterea productivităţii muncii;-reducerea preţului de costal operaţiilor de încărcare, descărcare sau transbordare.

Manipularea manuală se menţine în acele puncte de încărcare sau de descărcare în care volumul mărfurilor de manipulat este mic, iar specificul acestor mărfuri permite încărcarea sau descărcarea lor cu braţele (au volum şi greutate mică, ambalaje nepericuloase şi nevătămătoare sănătăţii muncitorilor). La manipularea manuală a mărfurilor sunt necesare unele unelte ajutătoare: lopeţi, furci, răngi, chingi, frânghii, etc.Preţul de cost pentru manipularea mecanizată cuprinde: salariul personalului care deserveşte autovehiculul, cheltuielile pentru energie electrică sau combustibil, cheltuielile pentru materiale de uns şi şters, investiţiile pentru mecanizare, procentul pentru ratele anuale de amortizare, cheltuielile pentru reparaţii.

Din punct de vedere al transportului rutier utilajele de mecanizare pot fi repartizate în trei grupe:

-utilaje şi instalaţii fixe sau mobile, accesorii ale autovehiculului care transportă încărcături - macarale montate pe vehiculele de transport, dispozitive elevatoare în partea din spate, caroserii basculante, instalaţii tip conveier cu şnec, dispozitive de încărcare tip cleşte, instalaţii de pompare electrice sau pneumatice, trolii, scripeţi, dispozitive pentru manipularea containerelor şi paletelor;

-utilaje şi instalaţii specifice în înzestrarea punctului de încărcare şi descărcare: rampe ridicătoare, staţii de pompare, benzi transportoare fixe sau mobile;

-utilaje şi instalaţii universale – utilaje de mecanizare comune transporturilor pe cale ferată, aeriene şi navale cât şi manipulărilor în cadrul depozitelor, magaziilor şi locurilor de producţie. Cărucioarele manuale se folosesc pe distanţe scurte şi pe terenuri orizontale sau cu declivităţi neînsemnate. Deplasările pe distanţe mai lungi se execută cu: electrocare, motocare. Pentru încărcări de mărfuri în masă au o largă utilizare benzile transportatoare, iar pentru încărcări şi descărcări de mărfuri grele automacarale şi autoîncărcătoare pivotate, autostivuitoare.

10

Pentru transportul mărfurilor se utilizează containare şi palete (platformă pe care se aşează materialele).

4. Circulaţia mărfurilor şi curenţii de transport

Circulaţia mărfurilor reprezintă cantitatea de mărfuri, exprimată în tone, transportată cu autovehicule între două puncte în ambele sensuri.

În funcţie de circulaţia mărfurilor se determină factorii importanţi ai organizării transportului, cum sunt: condiţiile de transport, condiţiile de depozitare, felul mijloacelor de mecanizare al lucrărilor de încărcare-descărcare, timpul de staţionare la încărcare-descărcare.

În raport cu timpul în care se efectuează transportul, circulaţia mărfurilor poate fi: orară, zilnică, lunară, trimestrială sau anuală.

Circulaţia mărfurilor poate fi constantă în anumite perioade, însă pentru o mare parte din mărfuri este neuniformă în zilele lunii sau în cursul anului.

Mărfurile ce se transportă numai în unele perioade ale anului se numesc sezoniere (produse agricole).

Gradul de neuniformitate a circulaţiei mărfurilor este determinat de coeficientul de neuniformitate al circulaţiei în cursul anului. Acesta este raportul dintre volumul maxim şi volumul mediu al circulaţiei mărfurilor.

j = coeficientul de neuniformitate a circulaţiei mărfurilor în cursul anului = volumul maxim al circulaţiei mărfurilor, t = volumul mediu al circulaţiei mărfurilor, t

Circulaţia mărfurilor poate fi stabilită separat pentru:-punctele de încărcare-descărcare (depozite, magazii, staţii de cale ferată, autogări), sectoare de drum şi trasee sau drumuri complete.

În punctele de încărcare-descărcare se pot executa: primiri, expedieri şi tranzit de mărfuri. Unele puncte au rolul de a efectua numai una din aceste operaţii, iar altele le pot efectua pe toate. Circulaţia totală a mărfurilor într-un punct este dată de relaţia:

= circulaţia totală a mărfurilor în punctul respectiv, t = volumul de mărfuri primite, t= volumul de mărfuri expediate, t

= volumul de mărfuri în tranzit, tÎn cazul efectuării traficului local, circulaţia totală a punctului este dată de relaţia:

.Circulaţia mărfurilor pentru un sector se referă la cantităţile de mărfuri transportate între

2 puncte în ambele sensuri: (A şi B punctele extreme ale sectorului).Circulaţia mărfurilor pe un drum se referă de obicei la liniile regulate de transport.În vederea stabilirii posibilităţilor de deplasare a autovehiculului pe anumite drumuri cu

un trafic intens este necesar a se cunoaşte volumul total al circulaţiei mărfurilor, deoarece în unele situaţii este indicat a se recurge la o deviere a transporturilor pe drumuri mai puţin solicitae, în scopul câştigării de timp.

Curenţii de mărfuri reprezintă volulum transporturilor executate între două localităţi într-un singur sens şi într-o anumită perioadă de timp.

Curenţii de mărfuri se pot referi fie la transportul total al mărfurilor, fie la anumite feluri de marfă. Curenţii de mărfuri au valori diferite atât pe feluri de marfă, cât şi pe curenţii de transport sau perioade din an.

În timpul executării transportului între două sau între mai multe puncte de încărcare-descărcare autovehiculele pot avea următoarele mersuri: pendular, inelar, de colectare sau de distribuţie.

11

Mersul pendulat este acela în care deplasarea autovehiculului se repetă de mai multe ori între două puncte A şi B. Autovehiculele pot circula: încărcate la ducere şi înapoiere, goale la ducere şi încărcate la înapoiere, goale la înapoiere şi încărcate complet la ducere,

încărcate complet la ducere şi incomplet la înapoiere sau invers.Mersul radial este o combinaţie a mai multor mersuri pendulare în care punctul de încărcare se afla central faţă de mai multe direcţii pe care se efectuează transporturi pendulare. La mersul radial, de obicei, unul din drumurile la ducere sau la înapoiere se efectuează în gol.

Mersul inelar este circulaţia autovehiculelor între mai multe puncte de la A-F, în care întregul traseu formează formează o linie închisă. Acest fel de mers se practică atunci când este asigurată pe întreg traseul folosirea în medie a cel puţin jumătate din capacitatea autovehiculului.

Mersul de colectare se caracterizează prin creşterea treptată a cantităţilor de mărfuri încărcate în autovehicul în mai multe puncte pe traseu A-F.

Mersul de distribuţie se caracterizează prin descărcarea treptată a încărcăturii automobilului în mai multe puncte pe traseul A-F.

Pentru a evita parcursurile goale, de mai multe ori se combină mersul de colectare cu mersul de distribuţie. De exemplu la trasporturile de produse de panificaţie, produse lactate, etc, la drumul de ducere se lasă la centrele de desfacere navete încărcate, iar la drumul de înapoiere se colectează navetele goale.

5. Transportul auto de persoane

5.1. Automobile pentru transportul persoanelorTransportul de persoane cu automobile se efectuează cu autobuze şi autocare,

microbuze, autoturisme şi în cazuri sporadice, pe distanţe scurte, cu autocamioane amenajate în acest scop.

Dintre aceste mijloace, ponderea cea mai mare a volumului de transport revine autobuzelor şi microbuzelor ce se repartizează pe trasee regulate, atât la transportul în localităţii cât şi în afara localităţilor.

Autobuzele sunt indicate pentru transporturile masive de persoane prin faptul că ocupă un spaţiu de circulaţie mai redus.

Dezavantajele prezentate de autobuze sunt consumul de combustibil superior şi poluarea atmosferei cu gazele de eşapament.

Autobuzele de mare capacitate, cu caroserie de tip vagon, au de obicei trei uşi largi în faţă, la mijloc şi în spate, pliante. Autobuzele urbane au scaune laterale şi un spaţiu cât mai mare la mijloc pentru pasagerii care călătoresc în picioare. Interiorul acestora este amenajat cât mai simplu, urmărind în mică măsură confortul, întrucât durata călătoriei este scurtă.

Autobuzele interurbane sunt mai rapide, au asigurată o bună etanşeitate şi sunt mai confortabile. În general au una sau două uşi pentru urcarea şi coborârea călătorilor. Majoritatea au spaţii special amenajate lateral sau sub caroserie pentru bagaje.

Microbuzele sunt, în general, destinate pentru acele trasee care au un numar mic de călători, pentru curse de agrement sau pentru curse speciale.

Atunci când se efectuează transporturi de persoane cu autocamioane, acestea trebuie să îndeplinească anumite condiţii (omologare RAR).

12

5.2. Organizarea transporturilor auto de persoaneTransportul auto de persoane pot fi urbane, interurbane, turistice şi speciale. În

localităţile mari pot exista şi transporturi suburbane. Transporturile urbane se efectuează în cadrul localităţilor pe linii cu traseu şi program

regulat. Particularităţi: -se efectuează pe distanţe scurte;

-au o variaţie importantă a numarului de călători în cursul zilei, înregistrând vârfuri de trafic în special dimineaţa la începtul programului şi la terminarea programului de lucru;

-frecvenţa călătoriilor este mare, iar schimbul de călători în staţii este intens;

-necesită opriri dese pentru urcarea şi coborârea călătorilor. Pentru îmbarcarea şi debarcarea călătorilor se stabilesc puncte de oprire între care

distanţele sunt de obicei între 300 şi 700 m.În procesul de transport, autobuzele parcurg un anumit traseu în ambele sensuri. Timpul

de parcurgere al acestui traseu se numeşte cursă. Durata efectuării cursei este:Qc= Qm+ Qscl+ Qst

Qc -durata cursei, hQm -timpul de deplasare a autobuzului, în h sau minQscl -timpul de staţionare la capete de linie, în h sau minQst -timpul de oprire pe traseu, în h sau minVolumul traficului nu este constant pe tot traseul şi în diferite ore ale zilei.În funcţie de volumul de călătorii se stabileşte numărul de autobuze necesar. Numărul de

autobuze ce trece prin acelaşi punct de oprire în intervalul de o oră constitue fregvenţa de circulaţie a acelui punct.

Frecvenţa de circulaţie se stabileşte cu ajutorul relaţiei:

Fc -frecvenţa de circulaţie;At -numărul de autobuze de pe traseu;Qc -timpul de circulaţie, în h sau min. Frecvenţa călătoriilor cuprinde numărul călătorilor transportaţi pe un traseu şi depiunde

de: mobilitatea populaţiei, numărul populaţiei, aşezarea populaţiei faţă de anumite puncte de mare afluenţă în cadrul localităţilor şi de gradul de dezvoltare a reţelei auto.

În interiorul oraşelor autobuyele circulă pe anumite trasee bine determinate. Traseele pot fi:

-radiale – când unesc centrul oraşului cu periferiile sau cu puncte cu afluenţă mare dinspre periferii;

-inelare – când unesc două extremităţi ale oraşului printr-o linie închisă; -diametrele – când unesc două extremităţi ale oraşului, trecând prin centru; -tangenţiale – când unesc periferii ale oraşelor fără a trece prin centru. Numărul de kilometri ai liniilor de transport care revin unui kilometru pătrat din suprafaţă

oraşului se numeşte densitatea reţelei.În traficul urban de călători, buna folosire a capacităţii de transport, în funcţie de

vehiculele repartizate pe un traseu, se realizează prin uniformitatea încărcării de-a lungul parcursului.

Această condiţie poate fi însă greu de realizată, în special la liniile diametrale, care au rolul de a uni zone situate în puncte opuse ale oraşului, trecând prin centrul localităţii.

Taxiurile sunt utilizate pentru transporturi individuale sau în grupuri mici de călători. O caracteristică a acestui fel de transport o constituie lipsa de trasee fixe şi a călătorilor permanenţi.

13

6. Indicatori principali ai exploatării automobilelor

Pentru organizarea corectă şi uniformă a activităţii parcului auto precum şi pentru urmărirea rezultatelor privitoare la utilizarea parcului şi a transporturilor efectuate se folosesc o serie de noţiuni şi indicatori tehnico-economici:

-zilele de prezenţă - totalul zilelor calendaristice ale unei perioade;-automobile-zile inventar - cuprind totalitatea automobilelor-zile în circulaţie, a

automobilelor-zile în reparaţii sau în aşteptarea reparaţiei şi a automobilelor-zile aflate în alte imobilizări;

-automobile zile în circulaţie (automobile-zile active) - totalitatea zilelor de ieşire în exploatare a tuturor automobilelor unei societăţi;

-automobile-zile în reparaţie sau aflate în aşteptarea reparaţiei – cuprind totalitatea zilelor de staţionare a automobilelor pentru reparaţii sau întreţineri curente.

-automobile-ore în exploatare - numărul de ore de lucru pe care le efectuează un automobil sau totalitatea automobilelor unei societăţi de la ieşirea din garaj pentru efectuarea prestaţiilor, până la înapoierea în garaj;

-parcul inventar - toate automobilele aflate la un moment dat în proprietatea unei societăţi;

-parcul activ - cuprinde toate automobilele aflate în circulaţie într-o zi sau într-o anumită perioadă.

6.1. Indicatorii volumului de transport-mărfuri expediate - volumul total de mărfuri care au fost încărcate în automobile în

scopul efectuării procesului de transport. În cazul curselor în care se fac descărcări sau încărcări pe parcurs la sau de la mai multe puncte în mod succesiv (transporturi de colectare sau de distribuţie) volumul mărfurilor expediate se consideră încărcătura cea mai mare pe care a avut-o automobilul până la destinaţie. Cursa se consideră efectuată în momentul în care automobilul a fost descărcat complet.

-parcursul mărfurilor – reprezintă deplasarea volumului de mărfuri expediate. Călătorii plecaţi şi parcursul călătoriilor se calculează după acelaşi principiu ca şi indicatorii de mărfuri expediate şi parcursul mărfurilor.

Prestaţiile efectuate de către automobile se exprimă în tone şi în tone-kilometri pentru transportul de mărfuri şi în călători şi călători-kilometri pentru autobuze.

Tonele (călătorii)-kilometri realizate într-o cursă sunt produsul între volumul de mărfuri (călători) transportat, exprimat în tone (călători) şi distanţa pe care se efectuează transportul.

Parcursul este distanţa, în kilometri, efectuată de automobil (încărcat+gol) într-o perioadă de timp deternimată. Parcursul poate fi: -parcursul zero, pregătitor acţiunii de transport, parcurs de la garaj până la staţiile de alimentare sau întreţinere aflate în afara incintei garajului; -parcurs productiv efectuat de automobile încărcate; -parcurs neproductiv efectuat de automobilele care circulă fără încărcături;

Parcursul mediu zilnic reprezintă numărul de kilometri parcurşi ce revine în medie zilnică automobilelor din parcul auto aflat în circulaţie.

Volumul parcursurilor productive se determină calculând coeficientul de utilizare a parcursului (parcursul efectuat cu încărcătura, în kilometri raportat la parcursul total, în kilometri), care arată proporţia în care un automobil sau întreg parcul automobile au circulat încărcate, faţă de totalul parcursurilor efectuate.

Pentru a se cunoaşte gradul de utilizare a capacităţii de încărcare a unui automobil sau a parcului de automobile se calculează coeficientul de utilizare a tonajului (raportul dintre greutatea mărfii încărcate, în tone, şi capacitatea automobilelor, în tone).

Coeficientul de utilizare a parcului reprezintă raportul dintre numărul de automobile-zile în circulaţie şi numărul de automobile-zile inventar.

Imobilizările pot fi:

14

a)De natură tehnică: -pentru reparaţii capitale şi curente; -pentru lucrări de întreţinere (revizii tehnice, ungeri); -pentru alte cauze (căderi de termen de garanţie, aşteptarea reparaţiei). b)De natură organizatorică:-lipsa comenzilor de la beneficiar;-lipsa pieselor de schimb, anvelopelor, combustibililor şi lubrifianţilor. c)Din alte cauze: -forţă majoră (calamităţi, drumuri impracticabile); -întreruperea lucrurilor, sărbători; -diverse şi neprevăzute (lipsa nemotivată a personalului, reţinerea automobilului pentru verificări).

Productivitatea medie pe o tonă capacitate este un indicator general al transporturilor auto care arată volumul de kilometri care revine în medie pe o tonă capacitate din parcul inventar de automobile.

Viteza medie tehnică este raportul dintre distanţa totală parcursă de un automobil şi timpul de mers efectiv.

Viteza comercială este un indicator tehnico-economic prin care se determină viteza de efectuare a transporturilor în care sunt cuprinse staţionările de orice fel la punctele de încărcare-descărcare şi pe traseu. Viteza comercială este întotdeauna mai mică decât viteza tehnică. Se calculează la fel ca viteza tehnică, însă la timpul de mers efectiv se adaugă timpul de staţionare la încărcare-descărcare şi pe parcurs.

7. Planul tehnic

Planul tehnic trebuie să stabilească următoarele date: -coeficientul de utilizare a parcului;-durata imobilizării pe cauze;-parcul circulant mediu zilnic;-parcursul anual al parcului circulant;-coeficientul de utilizare a capacităţii;-productivitatea medie a unei tone capacitive;-numărul reparaţiilor capitale, a reparaţiilor curente şi a reviziilor tehnice.Tot prin planul tehnic se stabilesc şi indicatorii de consum de combustibil, lubrifianţi şi

piese.Consumul de combustibil se determină pe mărci şi tipuri de automobile. Calculul

consumului de combustibil în exploatare se face ţinând seama de consumul mediu stabilit prin normative şi de coeficienţii de transformare.

Consumul normat reprezintă cantitatea normată de combustibil necesară pentru aducerea la îndeplinire a sarcinii de transport a automobilelor.

CN -consumul normat de combustibil, în l;Pech -parcursul realizat în kilometri echivalenţi;Cm -consumul mediu de combustibil, l/100 km echivalenţi, pe un drum de categoria K;K -produsul total al coeficienţilor de corecţie ai consumului mediu de combustibil;Q -sporul de consum pentru anumite condiţii de exploatare.Transformarea kilometrilor reali parcurşi în kilometri echivalenţi se face prin aplicarea

unor coeficienţi de transformare stabiliţi în funcţie de categoria de drum pe care se face transportul. Încadrarea drumurilor publice se face de administratorul acestora.

D1 -pentru drumuri de categoria M - drumuri asfaltate în stare bună – coeficientul de transformare 0.9;

15

D2 -pentru drumuri de categoria K - drumuri pavate, macadamizate şi împietruite în stare bună – coeficientul de transformare este 1;

D3 -pentru drumuri de categoria T - drumuri asfaltate, pavate, macadamizate şi împietruite în stare mediocră, care impun schimbări de viteză pe cca 20% din parcurs, drumuri de pământ în stare bună, drumuri pavate cu piatră brută, bolovani de râu şi nisipate în stare bună – coeficientul de transformare este 1,1;

D4 -drumuri de categoria L - drumuri împietruite cu piatră spartă, pietriş sau macadamizate şi pavate cu piatră şi bolovani de râu, în stare mediocră, drumuri de categoria K şi T cu declivităţi ce impun schimbări de viteză pe cca 40% din parcurs – coeficientul de transformare este 1,2 .

D5 -drumuri de categoria E - sunt drumuri a căror stare impun schimbări de viteză pe cca 70% din parcurs, drumuri de pământ în stare mediocră, drumuri pavate cu bolovani de râu sau cu piatră, în stare rea – coeficientul de transformare este 1,4 .

D6 -drumuri de categoria H - drumuri ce nu permit circulaţia cu viteze mai mari de 15

km/h pe toată lungimea lor – coeficientul de tranformare este 1,6 .Parcursul echivalent al automobilelor, prin aplicarea coeficienţilor de transformare, se

calculează cu ajutorul relaţiei:

Deoarece parcursul efectiv al automobilelor se realizează pe drumuri de categorii diferite de încadrare, stabilirea pacursului echivalent se face pentru fiecare porţiune de drum în parte, parcursul echivalent total fiind suma parcursurilor echivalente ale tuturor tronsoanelor:

Pentru autoremorchere şi autotractoare cu şa se utilizează coeficientul de transformare pentru tractarea remorcilor:

-T1 –pentru autoremorchere şi autotractoare cu şa ce tractează trailere, semiremorci şi pentru autobuzele cu semiremorci articulate –1,05;

-T2 –pentru automobilele care tractează o remorcă - 1,1;-T3 –pentru automobilele care tractează două remorci - 1,2 .Sporurile de kilometri echivalenţi se aplică pentru automobilele ale căror montare

acţionează în timpul staţionărilor instalaţiile speciale cu care acestea sunt înzestrate.Coeficienţii de corecţie pentru consumul mediu de combustibil:A=1,1 -pentru anotimp - între 01 decenbrie şi 31 martie;

-pentru remorcare - se aplică automobilelor cu capacitate nominală peste 1,5 tone care tractează semiremorci sau trailere şi se stabileşte funcţie de greutatea încărcăturii.

J=1,1 -pentru rodaj - la automobilele noi sau echipate cu motoare noi sau care au fost reparate general.

La automobilele care efectuează transporturi de marfă în condiţii speciale (şantiere, cariere) execută manevre speciale şi mers înapoi sau circulă pe drumuri cu declivităţi importante se aplică un coeficient de corecţie special a cărui valoare se determină pe bază experimentală.

7.1. Consumul de ulei

Consumul normat de ulei reprezintă cantitatea de ulei necesară pentru realizarea sarcinii de transport a automobilelor şi se stabileşte la sfârşitul fiecărei luni de activitate, prin adunarea consumului normat de ulei pentru ardere, cu consumul normat de ulei pentru schimb, calculat în raport de parcursul echivalent realizat cu formula:

unde: Pech -parcursul în kilometri echivalenşi realizaţi de automobile;Ca -consumul normat pentru ardere, în l/100 km echivalenţi;cb -capacitatea băii de ulei a motorului, inclusiv a filtrelor de ulei, în l;

16

Ps -parcursul normat de schimb de ulei.Consumul normat pentru ardere reprezintă cantitatea necesară de ulei pentru

completarea uleiului consumat din baia motorului, la un parcurs realizat de 100 km echivalenţi.Pentru autovehiculele echipate cu motoare în 2 timpi consumul normat de ulei pentru

ardere este de 4% din consumul normat de combustibil, în cazul în care nu este prevăzut un alt consum de către fabricant.

Consumul mediu de anvelope este o caracteristică de exploatare a autovehiculelor dependentă de rulaj, încărcătură, starea drumurilor şi anotimp.

7.2. Preţul de costPreţul de cost al transporturilor auto cuprinde totalitatea cheltuielilor materiale şi băneşti

care se efectuează pentru exploatarea, întreţinerea şi reparaţia autovehiculelor şi realizarea volumului de transport planificat. Cea mai mare parte din cheltuieli, în cazul transportului auto sunt destinate pentru conbustibil, lubrifianţi, manoperă şi materiale necesare întreţinerii automobilelor. Alte cheltuieli sunt cele pentru: piese şi materiale necesare reparaţiilor curente, anvelope şi acumulatoare electrice, regii, amortizări.

Toate aceste cheltuieli cumulate reprezintă preţul de cost al transportului auto.Preţul de cost al transporturilor se determină astfel:-în lei pe t*km – pentru transporturile de mărfuri, prin împărţirea cheltuielilor aferente

traficului de marfă la volumul de prestaţii exprimat în t*km;-în lei pe călător*km pentru trasporturile de călători, prin împărţirea cheltuielilor aferente

traficului de călători la volumul de prestaţii exprimate în călător-kilometru.Cheltuielile de exploatare se împart după repartizarea în procesul de exploatare a

autovehiculelor în: cheltuieli de producţie care mai sunt denumite şi cheltuieli de bază şi cheltuieli de deservire şi de conducere.

Cheltuielile de bază sunt cheltuielile direct legate de procesul de exploatare a automobilelor şi remorcilor. Cele mai reprezentative cheltuieli care se încadrează în categoria cheltuielilor de bază sunt cele pentru: combustibili şi lubrifianţi, anvelope şi camere, amortizarea automobilelor, materiale şi piese auto, salarii directe şi contribuţii corespunzătoare.

Cheltuielile de deservire şi conducere nu sunt ocazionate direct de procesul de transport şi poartă în mod uzual numele de cheltuieli de regie.

8. Exploatarea comercială a autovehiculelor

Exploatarea comercială a autovehiculelor se referă la probleme cu caracter organizatoric şi probleme comerciale.

Problemele cu caracter organizatoric sunt:-planificarea şi programarea autovehiculelor pentru efectuarea transporturilor;-controlul activităţii autovehiculelor în procesul de transport;-evidenţa realizării.Probleme cu caracter comercial sunt:-stabilirea de relaţii cu beneficiarii pe bază de legi, instrucţiuni, contacte de prestaţii şi

alte documente;-urmărirea procesului de transport la beneficiar şi pe parcurs pentru respectarea

condiţiilor stabilite de transport;-taxarea transporturilor efectuate şi întocmirea facturilor;-folosirea capacităţii de încărcare a automobilelor, semiremorcilor şi remorcilor.Exploatarea raţională şi economică a autovehiculelor urmăreşte folosirea integrală a

capacităţii de transport a întregului parc.Capacitatea de încărcare a automobilelor se referă la greutatea şi volumul mărfii

încărcate în vederea transportului. Fiecare marfă are o greutate volumetrică proprie astfel că dacă greutatea volumetrică este mai mică, automobilul nu poate fi încărcat cu sarcina utilă

17

corespunzătoare capacităţii nominale, chiar dacă întreg volumul al caroseriei este ocupat cu mărfuri.

Prin greutatea volumetrică se înţelege greutatea unui metru cub de marfă.

8.1. Repartizarea autovehiculelor de transport după caracteristicile lor tehnice şi folosirea la maximum a foţei de tracţiune

Repartizarea autovehiculelor la beneficiari trebuie făcută ţinând seama de caracteristicile mărfurilor care se transportă, de condiţiile de transport şi de starea drumurilor pe care se va efectua transportul.

Pentru transportul pe drumuri grele se repartizează automobile mai puternice cu scopul de a realiza încărcături suficiente şi o viteză satisfăcătoare, fără riscul rămânerii în pană.

În ceea ce priveşte folosirea forţei de tracţiune a automobilelor este necesar ca acestă forţă să fie utilizată astfel încât să se obţină maximum de randament.

Forţa de tracţiune este calculată pentru condiţii grele de exploatare: drumuri rele, timp nefavorabil, declivităţi mari. Pentru realizarea forţei de tracţiune stabilită se produce un consum de energie. Mărimea ei este funţie de: puterea motorului, randamentul motorului şi al transmisiei, felul şi raportul de transmitere, greutatea autovehiculului şi a sarcinii, etc.

8.2. Eliminarea transporturilor iraţionaleTransporturile iraţionale sunt transporturi care duc la o sporire nejustificată a preţului de

cost şi la utilizarea neeficientă a autovehiculelor.Transporturile iraţionale pot avea aspectele următoarele:-deplasarea mărfurilor cu mijloace auto pe distanţe prea lungi, atunci când există

posibilitatea deplasării lor cu alte mijloace de transport cu cheltuieli mai reduse sau când mărfurile respective pot fi livrate de la centre sau suse mai apropiate.-transporturi încrucişate;-transporturi repetate;-parcursuri goale.

În procesul de transport se nasc curenţi de mărfuri care au în general sensuri bine determinate, îndreptate în majoritatea cazurilor de la locurile de producţie spre locurile de consum.

Transporturile prea scurte nu sunt indicate, deoarece productivitatea mijloacelor de transport este mică, timpul de imobilizare a mijloacelor de transport pentru încărcare-descărcare fiind mare în raport cu timpul de circulaţie.

Transporturile repetate sunt acelea care se efectuează între două puncte diferite în ambele sensuri, deplasând aceleaşi produse sub diferite forme, pe unul din sensuri autovehiculul fiind gol.

Transporturile încrucişate constituie de regulă greşeli de organizare. Dacă între aceleaşi localităţi se transportă în ambele sensuri aceeaşi marfă, aceasta constituie o greşeală.

Productivitatea mijloacelor de transport este cu atât mai mare, cu cât coeficientul de utilizare a parcursului este mai mare, respectiv cu cât ponderea curselor goale este mai mică în parcursul total al automobilelor.

Măsurile tehnico-organizatorice care se iau pentru buna desfăşurare a transporturilor auto, trebuie să urmărească în paralel cu realizarea volumului de prestaţii planificat şi reducerea preţului de cost. Reducerea preţului de cost creează posibilităţi de acumulări şi de reducere a tarifelor.

8.3. Procesul de transportProducţia trasnporturilor este concretizată în prestaţii, iar procesul de producţie în

societăţile de transport este echivalent cu procesul de transport.Procesul de transport cuprinde:-pregătirea autovehiculelor pentru plecarea în cursă;-încărcarea mărfurilor sau îmbarcarea călătorilor în autovehicule;-asigurarea încărcăturilor pentru a nu cădea sau a nu se lovi pe timpul circulaţiei;

18

-deplasarea mărfurilor sau a călătorilor între punctul de expediţie şi punctul de destinaţie;-pregătirea automobilelor şi mărfurilor pentru descărcare;-descărcarea mărfurilor sau debarcarea călătorilor;-reîncărcarea autovehiculelor şi deplasarea (încărcate sau goale) la noul loc de

descărcare sau încărcare.Particularităţile procesului de transport sunt: realizarea indicatorilor specifici

transporturilor auto, desfăşurarea activităţii în locuri diferite, la o mare depărtare unele de altele, cu posibilităţi reduse de control şi fără continuitate.

Procesul de transport se împarte în cicluri. Prin ciclu se înţelege activitatea automobilului de la ieşire până la înapoierea în garaj. De obicei, ciclul se împarte în mai multe curse.

Cursa este activitatea de transport în care autovehiculul efectuează drumul între 2 puncte în ambele sensuri.

Traseele sunt căi de comunicaţii pe care autovehiculele circulă după un anumit program, având caracterul de permanenţă şi regularitate într-o anumită perioadă. Se pot stabili trasee de circulaţie şi fără program de deplasare permanentă şi constantă a autovehiculelor. La alegerea traseelor se ţine seama de lungimea, felul şi starea drumurilor şi declivităţile drumurilor, precum şi de gradul de încărcare a autovehiculelor.

Circulaţia pe traseele auto poate fi: -circulaţie directă - când autovehiculul parcurge întreg traseul de la punctul de încărcare la punctul de descărcare şi înapoi; -circulaţie pe secţii - se poate aplica în special la transportul cu remorci sau semiremorci, când traseul este împărţit în porţiuni numite secţii, pe fiecare din ele lucrând alte vehicule de tracţiune.

9. Urmărirea rezultatelor activităţii auto

Realizările transportului de mărfuri şi călători cu autovehicule se concretizează în mai multe date care se prelucrează şi se valorifică prin evidenţe tehnico-operative şi statistice.

Evidenţele activităţii de transport servesc: pentru calcularea valorii prestaţiilor care se efectuează la beneficiari, pentru stabilirea drepturilor de salarizare, pentru determinarea consumului de carburanţi şi lubrifianţi, a rulajului anvelopelor, a consumului de materiale şi piese de schimb.

Documentele primare din care se extrag datele de prelucrat pentru întocmirea lucrărilor finite cuprind următoarele categorii de date: -date de identificare:

-data;-societatea;-nr.de înmatriculare;-numele şoferului;

-date necesare pentru stabilirea drepturilor băneşti ale şoferului:-ora ieşirii din garaj;-ora sosirii la beneficiar;-ora plecării de la beneficiar;-ora intrării în garaj;-ore realizate la beneficiar;

-date necesare tarifării şi facturării prestaţiilor:-beneficiarul;-tone-km (sau ore) efectuate;-tarif;-valoarea prestaţiilor;

-date privind urmărirea consumurilor de carburanţi şi lubrifianţi:-felul carburantului;-grupa de ulei;

19

-consumul normat de carburanţi;-consumul efectiv de carburanţi;-consumul normat de ulei;-consumul efectiv de ulei.Evidenţa realizărilor automobilelor poate fi mult îmbunătăţită şi uşurată prin folosirea

discurilor tahografice, care înregistrează întreaga activitate de la ieşire până la intrarea în garaj. Discurile tahografice pot fi zilnice sau săptămânale şi în principiu înregistrează

următoarele date:-ora ieşirii din garaj;-ora înapoierii în garaj;-timpii de mers şi staţionare de la ieşirea până la intrarea în garaj;-vitezele de deplasare pe toată durata circulaţiei;-kilometri parcurşi;-regimul de funcţionare a motorului.Există posibilitatea ca şoferul, prin aplicarea unui anumit cod, să facă să se înscrie pe

discul tahografic:-întreruperile de activitate mai mari de 15 minute;-timpul de încărcare-descărcare şi aşteptare în vederea încărcării-descărcării;-timpul de întreţinere a automobilului;-timpul în care şoferul nu a avut sarcini de lucru;-alte date.

10. Exploatarea tehnică

10.1. Sarcinile exploatării tehniceExploatarea tehnică cuprinde probleme privitoare la asigurarea stării tehnice şi a

măsurilor legate de buna funcţionare şi echipare a autovehiculelor.Asigurarea stării tehnice corespunzătoare a autovehiculelor urmăreşte:-să garanteze efectuarea circulaţiei pe drumurile publice şi în cadrul şantierelor în

condiţii de deplină siguranţă, cu viteya cea mai indicată, creând condiţii pentru folosirea la maximum a capacităţii de încărcare;

-să creeze condiţii pentru respectarea prescripţiilor tehnice de exploatare şi să aplice măsuri de verificare, întreţinere şi reparaţii pentru evitarea uzurii premature a pieselor, mecanismelor şi agregatelor;

-să prelungirea cât mai mult durata de serviciu a automobilelor şi să reducă la minimum imobilizările din cauze tehnice şi cheltuielile de întreţinere şi reparaţie;

-să creeze condiţii pentru utilizarea la maximum a tuturor caracteristicilor tehnice şi de exploatare a autovehiculelor şi pentru realizarea unor indici înalţi de utilizare;

-să permită efectuarea unor parcursuri cât mai lungi fără reparaţii sau cu reparaţii minime şi cu consumuri cât mai reduse de combustibil şi lubrifianţi;

-să elimine orice cauză care ar putea influenţa siguranţa circulaţiei.Asigurarea stării tehnice optime corespunzătoare a autovehiculelor aflate în exploatare

se obţine prin efectuarea la timp a următoarelor lucrări de întreţinere: controlul tehnic şi întreţinerea ,care se execută periodic, la termenele prevăzute de normative.

De asemenea, condiţiile pentru o stare tehnică corespunzătoare se creează şi prin efectuarea reparaţiilor curente, care se execută oricând este necesar.

Executarea la timp, după anumite reguli precise a lucrărilor de întreţinere, are o importanţă hotărâtoare pentru o exploatare raţională şi prelungirea duratei de serviciu a autovehiculelor, deoarece în timpul circulaţiei sunt supuse acţiuni unor factori externi şi interni care le modifică atât aspectul exterior căt ţi regimul lor funcţional.

Factorii externi care acţionează asupra automobilelor sunt: drumul, praful, vântul, soarele, ploaia, îngheţul, etc. Rezultatele acţiunii acestor factori se constată şi se remediază la timp prin măsuri care se iau zilnic. În acest scop trebuie să fie respectate reguli precise pe toată durata de exploatare, de la primirea automobilelor noi din fabrică până la casare.

20

Atunci când piesele şi agregatele automobilului suferă uzuri importante, generate de întrebuinţarea îndelungată în serviciu, este necesar ca acestea să suporte reparaţii mai importante, denumite reparaţii capitale, prin care să revină la caracteristicile şi starea tehnică avute la darea în exploatare.

10.2. Controlul tehnicControlul tehnic urmăreşte să constate îndeplinirea condiţiilor tehnice pentru ca

automobilele să nu aibă defecţiuni în exploatare. Controlul tehnic se face înainte de plecarea în cursă, pe parcurs şi la înapoierea din cursă pentru prevenirea exploatării cu defecţiuni lucru care ar putea periclita siguranţa circulaţiei.

Controlul tehnic înainte de cursă şi la sosirea din cursă se efectuează în special asupra ansamblurilor şi subansamblurilor componente ale autovehiculului, semiremorcilor şi remorcilor care privesc siguranţa circulaţiei rutiere.

Este recomandabil ca înainte de cursă să se verifice: -starea tehnică de funcţionare a autovehiculului ,care să garanteze circulaţia în deplină

siguranţă, fără pericol de accident; -starea de curăţenie interioară şi exterioară a autovehiculului; -alimentarea cu apă, combustibil şi lubrifianţi prin măsurarea nivelului uleiului în baie şi a

nivelului combustibilului în rezervor; -etanşeitatea conductelor sistemului de răcire şi de alimentare; -nivelul electrolitului în acumulator, fixarea bornelor şi a acumulatorului în locaşul său; -funcţionarea frânelor, direcţiei, semnalelor acustice, farurilor, stopului şi a ştergătorului

de parbriz; -presiunea aerului în pneuri; -strângerea piuliţelor la roţi şi la axele planetare; -existenţa sculelor necesare; -existenţa actelor de bord; -funcţionarea motorului la diferite turaţii. Controlul înainte de plecarea în cursă se face de către şeful de garaj, revizorul tehnic

sau şeful de autocoloană, obligatoriu în prezenţa şoferului care are în primire autovehiculul, cei ce au făcut controlul semnând în foaia de parcurs şi certificând că autovehiculul îndeplineşte condiţiile tehnice pentru circulaţie. Nu trebuie să fie admise în circulaţie autovehiculele care au una sau mai multe din următoarele defecţiuni:

-jocul volantului depăşeşte normele stabilite; -volantul strâns exagerat sau înţepenit; -coloana volantului slab fixată; -caseta mecanismului de direcţie sau volanul slab fixate;-axul din faţă îndoit; -lagărele sau fuzetele roţilor cu jocuri; -bătăi la lagărele bilelor; -ambreierea sau debreierea incompletă;-zgomote la mecanismul de transmisie (ambreiaj, cutie de viteze, diferenţial); -frânele dereglate sau defecte; -şplinturi la bolţurile tijelor de la frâne lipsă; -şplinturi la tijele de direcţie transversală sau longitudinală lipsă; -arcuri deplasate, crăpate sau rupte; -în anvelope este o presiune mai mare sau mai mica a aerului decât cea prescrisă de

norme; -prezoanele şi piuliţele de la roţi lipsă sau piuliţele sunt strânse slab. Înainte de plecare trebuie să se verifice ca automobilulsă fie înzestrat cu următoarele

accesorii: lampă electrică de bord, cric, trusă de scule şi cutie cu petice calde.Controlul tehnic pe parcurs se execută de şoferii titulari după 150-200 km sau cu ocazia

staţionării pentru încărcare-descărcare şi cuprinde depistarea eventualelor scurgeri, efectuarea unor reglaje şi controlul privind starea pneurilor, etc.

21

Pe timp de iarnă se montează huse protecţie pentru motoare şi radiatoare, dacă perioada de staţionare este mai mare acumulatorii se păstrează în încăperi cu temperatura mai mari decât cea de îngheţ, se asigură concentraţia cu antigel necesară pentru prevenirea îngheţării sistemului de răcire.

Automobilele cu caroserii sau cu destinaţie specială trebuie să îndeplinească o serie de condiţii suplimentare.

10.3. Întreţinerea autovehiculelorLucrările de întreţinere la autovehicule, semiremorci şi remorci constau din:

-întreţinerea zilnică - cuprinde lucrări de pregătire a autovehiculelor şi remorcilor înainte de plecarea şi după sosirea lor din cursă. Aceste lucrări se execută în general de către şoferi titulari (la autobuye curăţirea interiorului poate fi făcută de personal necalificat) la locul de parcare, în timpul normal de lucru, în fiecare din zilele în care ies în circulaţie;

-spălarea şi curăţirea generală se execută înainte de efectuarea reviziilor tehnice, a reparaţiilor curente şi zilnic pentru transportul în comun;

-revizia tehnică de gradul I - constă din verificarea, reglarea, strângerea şi ungerea ansamblurilor şi subansamblurilorlor care intră în componenţa agregatelor autovehiculelor şi remorcilor auto în scopul menţinerii stării lor tehnice corespunzătoare şi prevenirii apariţiei defecţiunilor tehnice în parcurs. Se execută în unităţile de întreţinere de către personal calificat după 1500 km parcurşi.

-revizia tehnică de gradul II - cuprinde pe lângă lucrările de reviziei de gradul I o serie de lucrări suplimentare. Ea se execută după alţi 1500 km parcurşi.

-revizia tehnică sezonieră - cuprinde lucrările de la revizia tehnică de gradul II la care se adaugă operaţiile specifice pregătirii autovehiculelor în vederea exploatării lor în perioade de vară şi de iarnă.

-lucrările de înlocuire a uleiului uzat - se fac la perioade determinate de calitatea uleiurilor şi cuprind în afara schimbării uleiului uzat şi operaţiile de spălare a instalaţiilor de ungere, curăţirea sau înlocuirea elementelor filtrante, etc.

10.4. Reparaţii curenteDin diverse motive, în timpul procesului de exploatare pot apare diferite defecţiuni.Dintre lucrările cele mai frecvente de reparaţii curente se pot enumera îndreptarea

aripilor, retuşarea vopselii, schimbarea garniturilor de chiuloasă, schimbarea simeringurilor, înlocuirea segmenţilor, înlocuirea a lagărelor, înlocuirea bucşelor şi a foilor de arc, lipirea radiatorului, suduri la şasiu şi caroserie, înlocuitori de piese izolante, etc.

Prin reparaţii curente se înţeleg toate remedierile ce trebuie efectuate în perioada de la introducerea lor în exploatare ca noi, până la casare, cu excepţia reparaţiei capitale.

Reţinerea din exploatare a unui autovehicul sau remorcă pentru efectuarea reparaţiilor curente nu se face periodic, aşa cum se face pentru lucrările de întreţinere, ci de câte ori se iveşte necesitatea acestor reparaţii.

Spre deosebire de reparaţiile capitale, reparaţiile curente sunt limitate la remedierea defecţiunilor tehnice care au provocat imobilizarea mijlocului de transport respectiv sau care îl fac impropriu pentru trimiterea în cursă în condiţii de deplină siguranţă a circulaţiei.

Necesitatea executării reparaţiilor curente se stabileşte cu ocazia controlului tehnic sau cu ocazia efectuării reviziilor tehnice de gradul I şi de gradul II.

10.5. Reparaţiile capitaleReparaţiile capitale urmăresc să readucă autovehiculele cât mai aproape de

caracteristicile iniţiale de fabricaţie pentru a le asigura un nou ciclu de exploatare.În cazul în care unele automobile au îndeplinit ciclul de intrare în reparaţie capitală, dar

starea lor tehnică permite menţinerea în continuare în exploatare se poate prelungi acest ciclu cu un număr de kilometri stabiliţi printr-un proces verbal de o comisie tehnică.

22

10.6. Rodajul autovehiculelorRodajul se efectuează atât la un autovehicul nou cât şi după repararea capitală a

întregului autovehicul sau a motorului. Scopul rodajului este ca suprafeţele de frecare ale diferitelor mecanisme şi agregate să se netezească perfect prin smulgerea sau turtirea particulelor fine rămase după prelucrare. Datorită frecării acestor particule, până la eliminarea lor, se produce o încălzire suplimentară fapt care impune ca rodajul să se efectueze fără sarcini sau cu sarcină redusă, spre a nu se forţa motorul pe de o parte, iar pe de altă parte să nu se producă încălziri mari sau gripări.

Rodajul se execută numai pe drumuri fără diferenţe importante de nivel şi cu viteză prescrisă.

După parcurgerea distanţelor prevăzute de normele de rodaj fără sarcină, autovehiculele se introduc în exploatare cu sarcină redusă.

11. Eficienţa economică a transporturilor auto

Elementul principal prin care se manifestă eficienţa economică a transporturilor auto este preţul de cost redus.

Preţul de cost realizat pe tonă-kilometru (kilometru) sau pe călător-kilometru este indicatorul care oglindeşte rezultatul cumulat al activităţii principalelor sectoare ale transporturilor auto: al exploatării parcului şi al întreţinerii şi reparării autovehiculelor. Un preţ de cost ridicat înseamnă fie lipsa de măsuri tehnico-organizatorice eficace, fie condiţii grele de exploatare, fie şi una şi cealaltă cumulat.

Preţul de cost se compune din două grupe mari de cheltuieli: -cheltuieli variabile - direct proporţionale cu volumul transporturilor – costul combustibilului, anvelopelor, amortismentului, etc.-cheltuieli fixe – care păstrează aceeaşi valoare, indiferent de volumul prestaţiilor (cheltuieli de regie).

În principiu cheltuielile fixe sunt în jur de 35%. Din cheltuielile variabile ponderea o au: combustibilul, întreţinerea şi amortismentul autovehiculelor.

Preţul de cost mai depinde şi de factori specifici exploatării autovehiculelor, precum şi de caracteristicile tehnice ale acestora.

Pe lângă reducerea cheltuielilor variabile şi fixe alte căi de reducere a preţului de cost sunt:

-creşterea coeficientului de utilizare a parcului;-creşterea coeficientului de utilizare a capacităţii autovehiculelor;-creşterea capacităţii autovehiculelor;-creşterea vitezei tehnice a autovehiculelor;-reducerea timpului de încărcare-descărcare;-creşterea distanţei de transport.

11.1. Reducerea consumului de combustibilTrebuie să constituie preocuparea principală datorită ponderii mari pe care cheltuielile cu

combustibilul o au în preţul de cost.Deplasarea pe o parte cât mai mare a traseului cu viteză economică prin reducerea

timpului de mers în gol, cu accelerări bruşte, etc duce la o economie de combustibil.Dereglarea distribuţiei duce la neîndeplinirea corectă a funcţiei de umplere şi evacuare a

cilindrilor şi implicit la consum sporit de combustibil. Jocurile prea mari la tacheţi duc la un consum sporit de combustibil, deoarece supapele în acest caz se deschid cu întârziere şi se închid mai devreme, iar jocurile prea mici duc la înrăutăţirea funcţionării motorului şi la arderea supapelor.

Scăderea raportului de compresie sub datele de fabricaţie duce la scăderea randamentului termic al motorului şi prin aceasta la un supraconsum de combustibil.

23

Dacă avansul la aprindere nu este reglat pentru ca aprinderea să se facă înainte ca pistonul să ajungă la p.m.i. se produce arderea înceată şi scăderea puterii motorului, inclusiv creşterea consumului de combustibil. Avansul prea mare produce detonaţii, care pe lângă creşterea cosumului de combustibil poate provoca şi spargerea pistoanelor.

Temperatura motorului influenţează direct consumul de combustibil. Cand motorul este rece amestecul carburant nu se vaporizează complet, o parte din vaporii formţi se condensează, picăturile de benzină nu ard complet şi o parte din ele se depun pe pereţii reci ai cilindrilor spălând uleiul.

Frecările din mecanismele automobilelor contribuie la un consum sporit de combustibil. Vâscozitatea uleiurilor duce la rezistenşe care implică consumuri sporite de combustibil.

Astfel de rezistenţe apar şi la umplerea băii cu ulei peste ulei.Rezistenţa la rulare determină creşterea consumului de combustibil. Pe lăngă drumuri

bune, cu declivităţi mici o influenţă asupra consumului o are şi presiunea din pneuri.O viteză mai mare decât cea „economică” duce la mărirea rezistenţelor pe care o opune

aerul.Trebuie preîntâmpinată pierderea de combustibil pe traseul rezervor-cilindrul motorului.Întinderea corectă a curelei de ventilator contribuie la economia de combustibil. Daca

cureaua ventilatorului este slabă sau patinează, se produce o uzură mare a pieselor, motorul se supraîncălzeşte, iar consumul de conbustibil creşte.

Schimbarea vitezelor şi demararea trebuie să se facă într-un timp scurt. În caz contrar se produce solicitarea şi uzura prematură a pieselor motorului, crescând şi consumul de combustibil.

Folosirea bruscă şi des repetată duce la aceleaşi rezultate negative.

11.2. Reducerea consumului de lubrifianţiEste strâns legată de reducerea uzurilor în lagăre, segmenţi, cilindri, garnituri, etc. O

ungere bună previne apariţia uzurilor prematur.

11.3. Reducerea consumului de piese şi materialeSe poate realiza prin:-introducerea normelor de consum;-întreţinerea şi verificarea zilnică a autovehiculelor;-recondiţionarea pieselor vechi;-organizarea lucrului în ateliere pentru ca manopera necesară reparaţiilor şi

recondiţionării pieselor să necesite un timp scurt şi cheltuieli minime.

24