10.6 Tehnocratia Tehnocratia reprezinta o doctrina politica, o teorie care preconizeaza o organizare si conducere a societatii pe baze rationale, stiintifice, avnd n mod deosebit n atentie ramurile productive. Tehnocratia, ca teorie si denumire, a fost introdusa n circuitul ideilor politice la nceputul perioadei interbelice, de catre politologul William Henry Smith si transformata n doctrina politica de J. Burnham, prin lucrarea aparuta n 1940, intitulata "The Managerial Revolution", prin care acredita ideea ca revolutia manageriala constituie o alternativa la societatea capitalista si cea socialista, puterea revenind managerilor, organizatorilor care sa urmareasca dezvoltarea sociala pe criterii de eficienta. n prezent, doctrina tehnocratica sustine necesitatea tehnicizarii deciziilor, determinate de stiinta, bazate pe criterii de rationalizare si eficienta, iar puterea sa apartina nu factorilor politici (parlament, guvern etc.), ci oamenilor de stiinta, specialistilor, organizatorilor. Reprezentantii tehnocratiei sustin ideea statului tehnic, format numai din specialisti, care sa functioneze cu maximum de randament si care sa nlature orice fel de dominatie cu caracter politic, deoarece, bazndu-se pe stiinta si pe aparatura tehnica n luarea deciziilor, acestea nu pot fi dect corecte, servind interesele tuturor. Legitimitatea statului tehnic, n conceptia doctrinei tehnocratice, nu se pune, deoarece stiinta, deciziile stiintifice care iau locul celor politice nu au nevoie de legitimitate sau, d aca se pune aceasta problema, legitimitatea acestora se realizeaza prin caracterul obiectiv al probitatii stiintifice. Statul tehnocrat, adoptnd decizii n conformitate cu legile obiective ale dezvoltarii societatii, se prezinta ca un organism de administrare a treburilor sociale n concordanta cu nevoile tuturor membrilor societatii.n aceasta situatie, transformarea statului politic ntr-unul tehnocrat nu presupune o revolutie sociala sau politica, ci doar o aplicare a tehnicilor stiintifice n mod treptat la toate nivelele de conducere sociala. Institutiile statului, afirma tehnocratii, nu trebuie concepute pe baza modelelor juridice elaborate cu secole n urma, ci n functie de nevoile obiective stabilite de stiinta, ce urmeaza a fi realizate n conformitate cu cerintele progresuluiistoric. n aceasta situatie, statul nu va avea functii politice, ci doar functii tehnico-organizatorice. Privita sub acest aspect, doctrina tehnocratiei, desi cu multe elemente rationale, devine, n cele din urma, o varianta a elitismului, ntruct specialistii, pe de o parte, constituie o minoritate, iar pe de alta parte, pot capata un caracter de grup aristocratic, promovnd interese de casta, ce pot deveni n contradictie cu interesele majoritatii, cu principiile democratice. Guvernarea tehnocratica este limitata la un grup restrns de specialisti care exercita functii de conducere nu pe baza de optiuni democratice, ci ca urmare a unor decizii pe care ei le considera relevante pentru binele majoritatii, ceea ce poatesa serveasca n cele din urma doar interesele minoritatii. Puterea, conducerea societatii nu se bazeaza pe un mandat din partea cetatenilor, ci constituie emanatia unor competente strictprofesionale, care nu mai dau socoteala n fata nimanui, deschizndu-se astfel calea spre regimuri dictatoriale. Se mai poate afirma, de asemenea, ca doctrina tehnocratica, facnd abstractie n mod total de factorul politic, mbraca si un caracter utopic. Elementele pozitive, rationale ale acestei doctrine rezida n faptul ca pune n evidenta necesitatea valorificarii cuceririlor stiintifice n conducerea societatii, lucru care trebuie, nsa, facut nu prin eliminarea factorului politic, ci n conlucrare cu acesta. Numai pe o astfel de baza se poate rationaliza politica si fu ndamenta stiintific deciziile, care sa tina nsa cont de vointa si aspiratiile cetatenilor. Asadar, stiinta si puterea politica trebuie sa se afle nu n relatii de subordonare sau de excludere, ci n raporturi de conlucrare, sprijiniresi ntelegere. Problema care se pune nu este nlaturarea factorului politic din conducerea societatii care, de regula, constituie o emanatie a vointei cetatenilor, si nici o ignorare a cuceririlor stiintei, care reprezinta expresiadezvoltarii obiective a societatii, ci de o conlucrare ntre politic si stiintific.ntr-un stat modern, factorii de decizie politica, care reprezinta o anumita optiune a maselor, trebuie sa beneficieze de aportul consilierilor specialisti, al unor organisme stiintifice, care sa releve, n mod permanent, nevoileDoctrine politice privind organizarea si conducerea societatiiobiective ale dezvoltarii sociale. O decizie luata de conducere este valoroasa numai n masura in care tine cont de cuceririle stiintei, dar si de valorile ce emana de la vointa cetatenilor. Doctrina tehnocratica marcheaza, asadar, un elem ent de progres n gndirea politica, dar aplicarea ei n practica poate fi benefica numai n masura n care nu face abstractie de principiile politice ale democratiei, ale statului de drept.