1

ORTODONȚIE TEHNICĂ DENTARĂ

CURS 2

AMPRENTA IN ORTODONTIE.

TURNAREA SI SOCLAREA MODELELOR.

ANALIZA MODELELOR DE STUDIU

Analiza arcadelor dentare şi a ocluziei direct în cavitatea bucală este dificilă şi uneori

periculoasă prin folosirea instrumentelor de măsurare. Este nevoie deci, de efectuarea studiului

pe modele, acestea reprezentând totodată şi un document privind evoluţia în timp a aparatului

dento-maxilar.

Pentru realizarea modelelor de studiu se vor amprenta ambele arcade, numai după

igienizarea buco-dentară, cu linguri standard de mărimi potrivite.

1. Amprenta

Amprenta superioară trebuie să cuprindă:

Arcada dento-alveolară până în fundul de sac vestibular;

Palatul dur cu rugile palatine;

Rafeul median;

Linia Ah;

Tuberozităţile maxilare;

Frenurile superioare.

Amprenta inferioară trebuie să cuprindă:

Arcada dento-alveolară inferioară până în fundul de sac

vestibular;

Versantul lingual al mandibulei până la planşeu;

Frenul lingual şi frenul buzei inferioare fără a le devia.

Amprentarea cuprinde următoarele etape obligatorii:

a. Pregătirea pacientului

În primul rând medicul îi va explica pe înţeles copilului manevrele la care va fi supus;

Copilul îşi va clăti gura cu apă.

b. Alegerea lingurii. După inspecţia atentă a arcadelor alveolo-dentare se vor alege

linguri de mărimi corespunzătoare şi se vor proba în cavitatea bucală. Lingura aleasă trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii:

Să circumscrie arcadele dentare;

Să cuprindă zonele retromolare mandibu-lare

şi tuberozităţile maxilare;

Să ajungă în vestibulul superior şi inferior

până în apropierea fundului de sac fără să împingă părţile

moi;

Să nu basculeze la nivelul bolţii palatine.

2

Lingurile metalice se pot adapta prin modelare cu un cleşte sau, în cazul în care

sunt prea scurte, se pot prelungi cu stent. Lingurile din material plastic trebuie să

corespundă dimensional.

c. Pregătirea lingurii ● Materialul de amprentă trebuie să aibă o bună retenţie în lingură din

următoarele motive:

a. Câmpurile ortodontice au o retentivitate crescută din cauza malpoziţiilor şi a

înghesuirilor dentare şi de aceea există riscul desprinderii amprentei de pe marginile

portamprentei.

b. Amprenta trebuie să reziste la două turnări: una pentru obţinerea modelului de lucru,

din gips tare Moldano, pe care se va realiza aparatul ortodontic; una pentru obţinerea

modelului de studiu din gips obişnuit.

● Retenţia materialului în lingură se va obţine prin lipirea unor benzi de

leucoplast pe marginile acesteia.

d. Prepararea materialului de amprentă: se folosesc materiale de tipul

alginatelor sau materiale de tip siliconic pentru situaţii speciale şi se prepară conform

indicaţiilor fabricantului. Materialul se aşează în cantitate mai mare în partea anterioară a

lingurii pentru a nu reflua spre posterior şi a nu produce senzaţia de vomă. În cazul

alginatului se netezeşte suprafaţa materialului cu mâna umedă, schiţându-se discret linia

arcadelor.

e. Amprentarea propriu-zisă

Arcada inferioară: medicul se aşează în faţa şi în dreapta pacientului, introduce

lingura cu materialul de amprentă în cavitatea bucală dinspre dreapta spre stânga

ţinând-o de mâner, în timp ce cu indexul stâng îndepărtează comisura dreaptă; apoi

centrează lingura aşezând-o simetric şi simultan cu porţiunile distale la nivelul

zonelor retromolare, executând o presiune lentă ce se continuă spre zona anterioară

pe măsura aşezării lingurii pe arcadă. Se cere copilului să ridice limba spre palat şi să

o proiecteze uşor spre anterior în timp ce se menţine lingura cu doua mâini: degetele

arătătoare în gura pacientului şi cele două police sub mandibulă.

Arcada superioară: după introducerea lingurii în cavitatea bucală se aplică mai întâi

la nivelul tuberozităţilor, se centrează şi apoi se presează lingura treptat spre zona

anterioară până sunt cuprinşi incisivii superiori. În acest moment, medicul ridică buza

superioară cu degetele mâinii stângi, iar cu dreapta împinge în vestibulul superior

materialul refluat şi menţinând în continuare buza ridicată, presează complet lingura

pe arcadă. Medicul se mută în spatele copilului şi menţine lingura superioară în

zonele laterale cu degetele arătătoare, îmbrăţişând capul pacientului şi aplecându-l

uşor înainte pentru ca saliva să se scurgă în tăviţă.

f. Desprinderea amprentelor Se începe din zonele cu retentivitate mai mică pentru a se evita deteriorarea

amprentei sau se insuflă aer la limita fundurilor de sac.

După îndepărtare, amprentele se spală bine şi se controlează la nivelul dinţilor,

proceselor alveolare şi marginilor (grosime, lungime). Se transportă în tăviţe şi se toarnă

cât mai repede pentru a se evita modificările volumetrice.

3

2. Turnarea modelelor

Pentru obţinerea unor modele ortodontice corecte avem nevoie de amprente ale

ambelor arcade. Turnarea amprentelor se face în laborator şi cuprinde următoarele faze:

a. Spălarea amprentelor

După îndepărtarea amprentelor din cavitatea bucală, vor fi spălate cu apă rece,

pentru a îndepărta toate resturile de sânge şi salivă din interiorul lor, permiţând ulterior

gipsului să curgă fluid în toate detaliile pentru a obţine modele de calitate. Apoi

amprentele vor fi transportate în laborator în tăviţe sau în şerveţele umede. Înainte de

turnare, modelele vor fi uscate prin insuflare de aer comprimat. Vor fi turnate cât mai

repede posibil pentru evitarea modificărilor volumetrice. Se vor obţine două modele sau

un singur model, după indicaţia medicului ortodont:

Modelul de studiu se toarnă din gips alb ortodontic

Modelul de lucru din gips tare Moldano.

b. Prepararea gipsului: se utilizează sulfat de calciu bihidratat CaS042H20 a

cărui priză este condiţionată de următorii parametrii:

Dozarea gipsului;

Temperatura amestecului;

Timpul de spatulare;

Umplerea amprentei.

Pentru formarea bazelor se pot folosi forme prefabricate din cauciuc, mai uşor de

utilizat atât de către un tehnician începător cât şi de cel cu experienţă.

c. Demularea modelelor Îndepărtarea modelului din amprentă se va face numai după ce gipsul s-a întărit

complet. Timpul de priză variază între 30 şi 60 de minute în funcţie de viteza de întărire

a gipsului. Deci, se va aştepta cel puţin 1h după turnarea gipsului şi numai după acest

interval se va face demularea.

d. Soclarea modelelor

Soclul reprezintă baza modelelor (partea de deasupra sau dedesubtul fundurilor de

sac vestibulare ale modelelor) pe care sunt poziţionate elementele propriu-zise ale

aparatului. Soclul are rolul de a permite o manipulare şi depozitare mai uşoară a

modelelor şi ajută la evidenţierea corectă a poziţiei dinţilor.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un soclu:

Baza soclului superior şi inferior trebuie să fie paralelă cu planul de ocluzie.

Dimensiunea verticală a soclului în zona anterioară trebuie să reprezinte un sfert din

înalţimea totală a modelului, iar arcada dentoalveolară şi procesele alveolare celelalte trei

sferturi.

Faţa posterioară a soclului (superior şi inferior) realizează un plan vertical

perpendicular pe planul de ocluzie, pe care dacă sunt aşezate modelele, acestea rămân

poziţionate reciproc în relaţii de ocluzie habituală.

Suprafaţa bazei soclului are o formă poligonală configurată astfel:

4

Vârful anterior al poligonului coincide cu linia mediană şi este delimitat de

suprafeţele marginale incisive care formează cu planul transversal un unghi

de 300.

Zonele laterale tăiate simetric sunt suprafeţele marginale premolare şi

formează cu linia transversală un unghi de 700.

La unirea suprafeţelor marginale premolare cu suprafaţa posterioară, soclul

este secţionat oblic şi se obţin două suprafeţe molare înguste, care

formează cu suprafaţa posterioară un unghi de 1150 grade, iar cu

transversala ce trece prin unghiurile formate de suprafeţele premolare cu

suprafeţele molare un unghi de 700.

e. Finisarea modelelor cuprinde următoarele faze:

● Suprimarea bulelor: bulele de la nivelul lizereului gingival şi cele provenite

din zona muco-bucală vor fi îndepărtate cu chiurete, respectiv cu raclatoare speciale

Kingsley. În lipsa acestor instrumente se poate folosi un cuţit de ceară bine ascuţit.

● Finisarea propriu-zisă se va face cu o piatră cu granulaţii fine Trimmer pe

toate feţele modelului, iar asperităţile mai fine cu o hârtie glasată impermeabilă.

● Lustruirea modelelor se face cu o piatră tip Arkansas sub răcire continuă pe

toate suprafeţele plane pentru a elimina eventualele asperităţi. După uscarea modelului,

se aplică talc obişnuit şi se mai face o lustruire cu o bucată de stofă din păr de cămilă

care dă un aspect vizual plăcut.

f. Marcarea modelelor

Pentru ca modelele să fie uşor identificate, ele vor trebui marcate notând pe faţa

posterioară de sus în jos:

Numele şi prenumele

Data la care s-a luat amprenta

Numărul de înregistrare din fişă.

5

Pentru a înscrie aceste date, în practică se utilizează marcatorul de modele Tucker,

care este alcătuit din:

- Stativ – menghină care fixează modelele;

- Masuţa orizontală ce are o riglă cu caractere tipografice diferite;

- Port-stilou care permite deplasarea marcatorului pe faţa posterioară a modelelor.

Marcatorul imprimă literele de pe riglă pe model. La sfârşit modelele vor prezenta

un scris în relief, uşor de citit şi care nu se deteriorează în timp. Dacă nu dispunem de

acest marcator, modelele vor fi scrise cu litere de tipar cu ajutorul unui creion chimic sau

marker rezistent.

3. Analiza monomaxilară

Analiza monomaxilară cuprinde:

a. Apelul dinţilor

b. Modificările de poziţie unidentare

c. Modificările de grup dentar

d. Modificările de formă ale arcadelor

e. Examenul bolţii palatine.

Pentru analiza tridimensională a arcadelor şi a modelelor se utilizează trei planuri

de referinţă:

- Planul medio-sagital: are ca reper anterior intersecţia celei de a 2-a perechi de

rugi palatine cu rafeul median, iar ca reper posterior spina nazală posterioară.

- Planul vertical (tuberal): este perpendicular pe planul medio-sagital şi pe cel

transversal. Trece tangent la tuberozitatea maxilară cea mai proeminentă sau la faţa

distală a molarului situat cel mai distal.

- Planul transversal este perpendicular pe planul medio-sagital. Trece prin vârful

cuspizilor vestibulari ai molarilor primi şi ai premolarilor doi.

Terminologia în ortodonţie

Anomaliile dentomaxilare reprezintă ansamblul modificărilor morfologice şi

funcţionale de la nivelul aparatului dentomaxilar.

În funcţie de sediul primar al anomaliei vorbim de anomalii:

Dentare

Alveolare

Maxilare

Musculare.

1. Planul medio-sagital

2. Planul vertical

3. Planul transversal

6

În funcţie de planul spaţial în care se pot produce modificările, vorbim de

modificări în sens :

Sagital

Transversal

Vertical.

Pentru definirea unei anomalii, Izard a propus următorii termeni:

1. un radical care defineşte organul afectat:

gnaţie = maxilar

alveolie = proces alveolar

cheilie = buză

genie = menton

2. un prefix care precizează sensul modificării:

a) în sens sagital:

pro = spre anterior

retro = spre posterior

vestibul = spre vestibulul oral

oro = spre cavitatea orală

mezio = spre linia mediană

disto = spre zona laterală

b) în sens transversal:

endo = mai apropiat de planul medio-sagital (îngustare)

exo = mai îndepărtat de planul medio-sagital (expansiune)

c) în sens vertical:

infra = nu atinge planul de ocluzie

supra = depăşeşte planul de ocluzie

3. un calificativ care precizează exact sediul: frontal, lateral, unimaxilar,

bimaxilar, unilateral, bilateral, simetric, asimetric.

4. un sufix:

●Versiune = înclinarea axială (coronară sau apicală) a unui dinte

● Gresiune = deplasarea corporală a unui dinte cu păstrarea axului în

poziţie corectă

●Rotaţie = răsucire în jurul axului lung.

Alţi termeni folosiţi:

Transpoziţie = inversarea locului pe arcadă a doi dinţi alăturaţi, de exemplu

caninul cu incisivul lateral sau cu primul premolar.

Heteropoziţie = erupţia la distanţă de locul obişnuit, de exemplu molarul trei

inferior în ramura ascendentă.

Incluzie sau retenţie = neapariţia dintelui pe arcadă după un interval mai mare de

1,5-2 ani de la limita superioară a erupţiei şi prezenţa lui intermaxilară cu rădăcina

complet formată.

Baza apicală = circumferinţa procesului alveolar de la nivelul apexurilor dentare.

Baza coronară = curba descrisă de feţele vestibulare ale coroanelor.

În mod normal grupul frontal superior prezintă o înclinare spre vestibular de 150,

iar cel inferior o înclinare de 50 spre lingual.

7

3.1. Apelul dinţilor

Apelul dinţilor se face pentru stabilirea dentaţiei, care poate fi de trei tipuri:

Temporară: 6 luni - 6 ani

Mixtă: 6-12 ani

Definitivă: după vârsta de 12 ani

şi a dentiţiei sau vârstei dentare care la rândul său poate fi:

Concordantă cu vârsta copilului

Precoce

Întârziată.

Apelul dinţilor se face începând cu modelul superior (cadranele 1, 2), continuând

apoi cu modelul inferior (cadranele 3, 4). În formula dentară vom utiliza următoarele

notări:

cifre romane pentru dinţii temporari

cifre arabe pentru dinţii permanenţi

0 - lipsa unui dinte temporar de pe arcadă în apropierea vârstei fiziologice de

înlocuire

X - lipsa unui dinte temporar de pe arcadă extras cu mai mult de 2 ani înainte de

vârsta fiziologică de înlocuire sau lipsa unui dinte permanent.

↔ Treme sau diasteme

( ) Dinte în erupţie

Rotaţia se notează cu o săgeată curbă care porneşte de la nivelul feţei

aproximale care priveşte spre vestibular (exemple: rotaţii meziovestibulare sau

distovestibulare).

Exemplu: formula dentară a unui pacient în vârstă de 8 ani este:

3mm

↔

↑ ↓

6 V 0 III (2) 1 1 (2) X 0 V 6

6 X IV III 2 1 1 2 III IV V 6

Interpretare:

Diastemă interincisivă de 3mm;

Incisivul central superior drept (11) în vestibulo-versiune sau vestibulo-gresiune

Incisivul central superior stâng (21) în palato-versiune sau palato-gresiune

Incisivul lateral superior drept (12) rotat disto-vestibular;

Incisivii laterali superiori (12, 22) în erupţie;

Caninul temporar superior stâng (63) extras prematur;

Molarul doi temporar drept (85) extras prematur.

3.2. Modificări de poziţie unidentare

Modificările unidentare sunt: versiuni, gresiuni sau rotaţii. Acestea se apreciază în

funcţie de cele trei planuri de referinţă (sagital, transversal, vertical).

8

Un dinte frontal :

În sens sagital poate fi în vestibulo- sau oroversiune / gresiune

În sens transversal poate fi în mezio- sau distoversiune / gresiune

În sens vertical poate fi ingresat sau egresat / intrudat sau extrudat.

Un dinte lateral:

În sens sagital poate fi în mezio- sau distoversiune / gresiune

În sens transversal poate fi în vestibulo- sau oroversiune / gresiune

În sens vertical poate fi ingresat sau egresat / intrudat sau extrudat

Evidenţierea acestor modificări în formula dentară, după cum am arătat mai sus,

se face printr-o săgeată în direcţia de deplasare a dintelui.

3.3. Modificări de grup dentar

La grupul frontal

În sens sagital

Normal: baza coronară este mai mare cu 150 decât baza apicală la arcada

superioară, iar la cea inferioară baza apicală este mai mare cu 50

decât baza coronară

Patologic:

- Proalveolodenţie superioară când baza coronară este mai mare cu mai mult de 150

decât baza apicală

- Proalveolodenţie inferioară când baza coronară este mai mare decât baza apicală

cu mai mult de 50.

- Retroalveolodenţie superioară sau inferioară: modificările inverse.

În sens transversal

Normal: dinţii din zona frontală trebuie să prezinte puncte de contact interdentare.

Patologic: înghesuiri sau spaţieri.

În sens vertical

Normal: dinţii din zona frontală ating planul de ocluzie

Patologic:

- infrapoziţie (marginile incizale ale dinţilor din zona frontală nu ating planul de ocluzie)

- suprapoziţie (marginile incizale ale dinţilor din zona frontală depăşesc planul de

ocluzie).

9

La grupul lateral

În sens sagital

Normal: feţele distale ale ultimilor molari superiori ating planul tuberal;

Patologic: mezializări sau distalizări ale grupului lateral drept sau stâng.

În sens transversal

Normal: arcade simetrice faţă de planul mediosagital;

Patologic: îngustări sau expansiuni.

În sens vertical

Normal: dinţii laterali ating planul de ocluzie;

Patologic: denivelarea planului de ocluzie.

3.4. Modificările de formă ale arcadelor

Forma arcadelor este dată de curba ce trece prin marginea incizală, vârful

caninilor şi şanţul intercuspidian al premolarilor şi molarilor. În mod normal:

arcadele temporare au formă de semicerc

arcadele permanente au formă de parabolă la arcada superioară şi

hiperbolă la arcada inferioară.

Arcada în formă de parabolă se caracterizează printr-o curbă uşoară în regiunea

frontală care se continuă prin două linii divergente spre distal.

Arcada în formă de hiperbolă se caracterizează printr-o curbură strânsă, uşor

aplatizată în regiunea frontală care se continuă spre distal sub forma a două linii

divergente.

Proalveolodenţie

superioară

Înghesuire

frontală

Spaţiere

frontală superioară

Suprapoziţia

grupului frontal

Infrapoziţia

grupului frontal

10

Patologic, arcadele pot avea diferite forme: în “V”, în “U”, în “omega”, în”W”, în

“trapez”, în”pentagon”, în “M.

3.5. Examenul bolţii palatine

Se apreciază pe modelul de studiu adâncimea,

lăţimea şi forma bolţii palatine, precum şi prezenţa

torusului palatin.

Adâncimea bolţii palatine se măsoară cu ajutorul compasului tridimensional al lui

Korkhaus sau în lipsa acestuia, se poate face ducând o perpendiculară pe rafeul median,

la nivelul adâncimii maxime a bolţii, de la linia ce uneşte limita cervicală a proceselor

alveolare.

Bolta palatină poate fi: plată, medie, adâncă sau ogivală.

Torusul palatin este proeminenţa osoasă alungită, pe linia mediană a bolţii, dată de

sutura dintre oasele palatine şi apofizele palatine ale oaselor maxilare.

Torusul de dimensiune medie sau mare se observă pe modelul de studiu, însă un

torus de dimensiuni mici nu poate fi decelabil decât în cavitatea bucală prin presiunea

părţilor moi.

11

4. Analiza ocluziei statice

Pentru a obţine poziţia corectă de ocluzie a celor două modele, identică cu ocluzia

pacientului se va înregistra ocluzia de obişnuinţă:

Se decupează o bandă liniară de ceară lată de aproximativ 2cm şi de lungimea

arcadei dentare. Se ramoleşte ceara şi i se dă forma arcadei. Se fac câteva exerciţii cu

pacientul de a închide gura în poziţia de intercuspidare maximă după care banda de ceară

se aplică pe arcada inferioară indicând pacientului să închidă gura. Apoi ceara se aplică

pe modele în ocluzie şi se răscroieşte surplusul vestibular pentru a observa contactele

interarcadice.

Se corelează apoi ocluzia pe modele cu rapoartele ocluzale ale pacientului, la

nivelul a cel puţin două repere sagitale (dreapta-stânga) şi unul transversal (linia

mediană).

Se analizează ocluzia în cele trei planuri: sagital, transversal şi vertical la nivelul

celor trei repere:

incisivi

canin dreapta şi stânga

molar de 6 ani dreapta şi stânga.

Ocluzia la nivelul incisivilor

A. În plan sagital

Normal:

● Feţele vestibulare ale incisivilor inferiori vin în contact cu feţele palatinale ale

incisivilor superiori (psalidodonţie).

Treaptă sagitală de 1-2mm.

Raport cap la cap (labiodonţie), este considerat normal în ortodonţie atunci când

ocluzia la celelalte repere este echilibrată.

Terminologie: Treaptă sagitală, overjet sau spaţiu de inocluzie sagitală – este

spaţiul dintre feţele palatinale ale incisivilor superiori şi feţele vestibulare ale incisivilor

inferiori. Se măsoară în mm.

Patologic:

Treaptă sagitală (overjet) mai mare de 2mm.

Angrenaj invers (underbite): când faţa linguală a unui incisiv inferior circumscrie

faţa vestibulară a unui dinte superior.

12

Angrenaj invers cu inocluzie sagitală (treaptă sagitală) negativă: când între faţa

vestibulară a incisivului superior şi cea linguală a incisivului inferior există un spaţiu

de inocluzie care poate fi măsurat cu rigla şi exprimat în milimetri.

Ocluzie inversă frontală: situaţia în care mai mult de 2 incisivi sunt angrenaţi invers.

B. În plan transversal

Normal:

● Linia mediană superioară coincide cu linia mediană

inferioară, iar linia interincisivă superioară coincide cu

linia interincisivă inferioară.

Patologic:

● Migrări dentare când linia mediană nu coincide cu linia

interincisivă de la aceeaşi arcadă.

Angrenaje inverse la 11 şi 12 Ocluzie inversă frontală

13

● Laterodeviere mandibulară la dreapta sau la stânga, când linia mediană superioară

nu coincide cu linia mediană inferioară.

C. În plan vertical

Normal:

● Frontalii superiori acoperă 1/3 din faţa vestibulară a frontalilor inferiori (psalidodonţie

verticală).

● Raport cap la cap (labiodonţia).

Patologic:

● Ocluzie adâncă, supraacoperire sau overbite, în cazul în care supraacoperirea este

mai mare de 1/3 (poate fi 1/2, 2/3, 1/1, 4/5).

● Supraacoperire inversă: când în sens sagital a fost ocluzie inversă frontală.

● Ocluzie deschisă, inocluzie verticală sau openbite când între marginile incizale ale

frontalilor inferiori şi superiori există un spaţiu de inocluzie.

Supraacoperire

frontală

Supraacoperire

inversă frontală

14

Ocluzia la nivelul caninilor

A. În plan sagital Normal: vârful caninului inferior articulează în spaţiul dintre incisivul lateral şi caninul

superior.

Patologic:

● Raport distalizat când vârful caninului inferior articulează distal de spaţiul incisiv

lateral-canin superior. Se măsoară în mm sau în funcţie de cuspizi.

● Raport mezializat când vârful caninului inferior articulează mezial de spaţiul incisiv

lateral-canin. Mezializarea se poate exprima în mm sau în funcţie de cuspizi.

B. În plan transversal

Normal: faţa vestibulară a caninului inferior vine în contact cu feţele palatinale ale

incisivului lateral superior şi caninului superior.

Patologic:

Raport lingualizat cu spaţiu de inocluzie transversală: când între faţa vestibulară a

caninului inferior şi feţele palatinale ale dinţilor superiori există un spaţiu de

inocluzie.

Angrenaj invers: când faţa linguală a caninului inferior vine în contact cu faţa

vestibulară a dinţilor superiori.

Angrenaj invers cu inocluzie transversală: când între faţa linguală a caninului inferior

şi faţa vestibulară a dinţilor superiori există un spaţiu de inocluzie transversală mai

mare de 2mm.

C. În plan vertical Normal: acoperire 1/3

Patologic:

Supraacoperire mai mare de 1/3 (poate fi 1/2, 2/3, ¾, 1/1, 4/5) sau ocluzie adâncă.

Inocluzie verticală sau ocluzie deschisă.

Ocluzia la nivelul molarilor

A. În plan sagital se analizează raportul existent între molarii de 6 ani a căror poziţie,

Angle a considerat-o fixă, ei nefiind supuşi migrărilor sagitale.

15

Raportul normal sau neutral al molarilor de 6 ani în plan sagital se numeşte cheia lui

Angle şi se realizează atunci când şanţul intercuspidian al molarului de 6 ani inferior

articulează în dreptul cuspidului mezio-vestibular al molarului de 6 ani superior.

Patologic:

Raport distalizat: cînd şanţul intercuspidian al molarului de 6 ani inferior este distal

de cuspidul mezio-vestibular al molarului de 6 ani superior.

Raport mezializat: cînd şanţul intercuspidian al molarului de 6 ani inferior este mezial

de cuspidul mezio-vestibular al molarului de 6 ani superior.

Gradul de mezializare sau de distalizare se măsoară în milimetri cu rigla sau se

exprimă în funcţie de cuspizi.

B. În plan transversal Normal: Cuspizii vestibulari ai molarilor superiori circumscriu pe cei inferiori sau

cuspizii vestibulari ai molarilor inferiori articulează în şanţul intercuspidian al molarilor

superiori.

Patologic:

Cap la cap când cuspizii vestibulari ai molarilor inferiori vin în contact cu cuspizii

vestibulari ai molarilor superiori.

Ocluzie încrucişată în care şanţul intercuspidian al molarilor inferiori vine în contact

cu cuspizii vestibulari ai molarilor inferiori. Poate fi uni sau bilaterală.

Ocluzie lingualizată: când cuspizii vestibulari ai molarilor inferiori vin în contact cu

cuspizii palatinali ai molarilor superiori.

Ocluzie inversă completă: când cuspizii linguali ai molarilor inferiori vin în contact

cu cuspizii vestibulari ai molarilor superiori. Se întâlneşte foarte rar, în cazuri de

îngustare foarte mare a maxilarului superior, în macrognaţie mandibulară, în

despicături labio-velo-palatine.

16

C. În plan vertical Normal: molarii superiori îi acoperă pe cei inferiori cu înălţimea unui cuspid.

Patologic:

Diferite grade de supraacoperire (când în sens transversal există rapoarte

lingualizate sau invers complet).

Inocluzie verticală sau ocluzie deschisă când între feţele ocluzale ale molarilor

superiori şi inferiori există un spaţiu de inocluzie care se exprimă în mm.

Ocluzie prăbuşită, când lipsesc dinţi de pe o hemiarcadă, antagoniştii egresează şi

ajung să vină în contact cu gingia zonei edentate.

Ocluzie încrucişată unilaterală

Ocluzie lingualizată Ocluzie inversă completă