Redactează un eseu structurat pe 60- 70 rânduri (12 Times New Roman la 1,5 rânduri), în care să dezvolţi, pe lângă idei şi informaţii din alte surse, următoarele intercondiţionări:

a. compară categoriile de subiect colectiv de drept şi persoană juridică;

b. explică diferenţa dintre conţinutul şi obiectul raportului juridic;

c. compară actul juridic normativ cu actul juridic individual;

d. explică forţa superioară a legii ca izvor de drept.

a. Pentrut dreptul civil persoana juridică este un subiect colectiv de drept, adică un colectiv

de oameni care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titular de drepturi subiective şi obligaţii

civile.

Potrivit art. 26 lit. e din Decretul nr. 31/1954, sunt în condiţiile legii persoane juridice,

"orice organizaţie (...) care are o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu afectat

realizării unui anume scop în acord cu interesul obstesc".

Elementele constitutive definitorii ale persoanei juridice sunt: organizare de sine

stătătoare, patrimoniu propriu, distinct de al membrilor ce le compun, şi urmăresc un scop în

acord cu interesul general, cu bunele moravuri şi ordinea publică.

Din categoria persoanelor juridice fac parte:

„Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu,

ca subiect de drepturi şi obligaţii”(art. 25 din Decretul nr. 31/1954). În raporturile civile

statul se manifestă ca subiect de drept prin intermediul Ministerului de Finanţe.

Organele de stat (Organele puterii legislative: Parlamentul, format din Camera

Deputaţilor şi Senat; Organele puterii executive: Preşedintele, Guvernul, Ministerele şi

alte organe centrale ale administraţiei de stat, Consiliile locale şi Prefecturile, Organele

locale de specialitate ale administraţiei de stat; Organele puterii judecătoreşti: instanţele

judecătoreşti (Curtea Supremă, Curţile de Apel, Tribunalele Judetene - Judecătoriile nu

sunt persoane juridice) cât şi organele procuraturii, „dacă au un plan de cheltuieli propriu

şi dreptul să dispună independent de creditele bugetare acordate”.

Organizaţiile cooperatiste (de consum şi de credit, recum şi cele meşteşugăreşti)

Sindicatele, uniunile de creaţie, asociaţiile, fundaţiile, ele având caracter nepatrimonial şi

acţionează în condiţiile prevăzute de lege.

b. Conţinutul raportului juridic este format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care le au subiectele raportului juridic.

În cadrul raportului juridic, drepturile concrete ale subiectelor participante la raportul respectiv se numesc drepturi subiective.

Dreptul subiectiv constă în posibilitatea subiectului unui raport juridic de a acţiona într-un anume fel şi de a pretinde celuilalt subiect o conduită corespunzătoare, putând apela la nevoie la forţa de constângere a statului pentru garantarea dreptului său.

Raportul juridic implică şi ideea de obligaţie, corelativă drepturilor subiective. Mircea Djuvara preciza că „oriunde este un drept, înţelegem că trebuie să existe o obligaţiune şi oriunde este o obligaţiune trebuie să existe un drept”.

Prin obligaţie, în sens juridic, înţelegem îndatorirea pe care subiectul raportului juridic trebuie să o îndeplinească, şi pe care cealaltă parte poate să o pretindă pe baza prevederii normelor juridice. Ea constă în a da, a face sau a nu face ceva.

Obiectul raportului juridic constă în acţiunile sau inacţiunile, adică în conduita subiectelor; este vorba de însăşi prestaţia pe care un subiect al raportului juridic este îndreptăţit să o pretindă celuilalt subiect şi pe care acesta din urmă este obligat să o săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea ei.

c. Un act juridic este fie normariv, fie individual, în funcţie de întinderea efectelor juridice pe care le produce ca întreg, indiferent de conţinutul concret al unei părţi a acestuia.

Actul juridic normativ cuprinde reglementări de principiu, cu caracter obligatoriu, aplicabile unui număr nedeternimat de persoane (legei, ordonanţe de urgenţă, hotărâri adoptate de Guvern, ordine, instrucţiuni emise de organele administraţiei publice centrale de specialitate -ex: Hotărârea Consiliui Local de stabilire a taxelor şi impozitelor locale).

Actul juridic individual este o manifestare de voinţă care creează, modifică, desfiinţează drepturi şi obligaţii în beneficiul sau sarcina unei sau mai multor persoane determinate (Tudor Drăganu, op. cit, 1959, pag. 86) (decizii, dispoziţii administrative- ex: o înştiinţare de plată a unei amenzi contravenţionale).

Actele juridice individuale nu pot încălca prevederile actelor normative.

Actele juridice normative intră în vigoare la data aducerii la cunoştinţă, adică la data publicării, pe când actele juridice individuale intră în vigoare la data la care au fost aduse la cunoştinţă celor interesaţi.

Actele juridice cu caracter individual pot fi contestate în termen stabilit de lege, iar actele juridice cu caractern normativ considerate ilegale, pot fi atacate oricând, atât timp cât produc efecte juridice.

d. În sistemul de drept românesc, legea reprezintă principalul izvor de drept. Toate celelalte acte normative se subordonează legii, ele fiind elaborate în vederea executării legilor.

Conceptul de lege poate fi utilizat în două sensuri. În sensul juridic mai larg, legea reprezintă orice formă a actelor normative elaborate de organele statului abilitate în acest sens, totalitatea actelor normative alcătuind dreptul scris. În sens strict, prin lege se înţelege numai acel act normativ care este elaborat de către pterea legislativă (Parlamentul), după o procedură specială şi care, reglementând cele mai importante relaţii sociale, dispune de o forţă juridică superioară celorlalte acte normative ce i se conformează.

Printre primele acte normative care au cuprins pe lângă reguli cutumiare străvechi, reglementări noi privind proprietatea, familia, statutul persoanei se numără: Codul lui Hammurabi, Legea lui Bokoris, Legile lui Manu, Legea celor 12 table, Legile lui Solon si ale lui Dracon.

Locul central în sistemul actelor normative îl ocupă legea, remarcându-se prin câteva trăsături de bază, şi anume:

1. Competenţa emiterii legii aparţine puterii legislative. În România, Parlamentul, compus din cele două camere: Camera Deputaţilor şi Senatul este unicul organ legiuitor.

2. Reprezintă o reglementare primară, originară, în sensul că relaţiile sociale trebuie să-şi găsească oglindirea normativă în conţinutul legilor şi nu al altor acte normative care au menirea de a dezvolta, explica reglementările cuprinse în legi.

3. Legea are o procedură aparte de adoptare, distingându-se de celelalte acte normative.

Legea are întotdeauna caracter normativ (celelalte acte ale puterii executive pot avea atât caracter normativ, cât şi individual).