SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE ŞI VEGETATIVE

TEMPERATURA

Termometrul maximal utilizat în medicină este gradat după scala Celsius de la 34,5-

42oC. Termometrele în uz sunt ţinute în soluţii dezinfectante de bromocet sau clorură 2%,

soluţia dezinfectantă trebuie schimbată zilnic. Măsurarea temperaturii cu termometrul

maximal obişnuit se face în cavităţile închise sau semiînchise, pentru a o obţine pe cea mai

apropiată de cea centrală. Astfel temperatura se poate măsura în axilă, în plica inghinală,

în gură, dar măsurători mai precise se obţin totuşi numai în rect şi în vagin, valoarea lor

este de 0,5o C mai mare decât temperatura axilară. Temperatura se măsoară de 2 ori/zi -

dimineaţa şi seara, valoarea obţinută se notează cu culoarea albastră în foaia de

temperatură a bolnavului respectiv.

Nou născut şi copil mic: 36,1o - 37,8o;

PULSUL

Este o destindere ritmică care poate fi palpată (apăsând uşor arterele pe suprafeţele

dure osoase, sub forma unei zvâcnituri uşoare ritmice, pulsabilă de unde numele de puls.

Pulsul poate fi măsurat la oricare arteră accesibilă, palpative, care poate fi

comprimată pe un plan osos “radială, temporală, superfacială, carotidă, humerală,

femurală, pedioasă”.

La măsurarea pulsului, bolnavul trebuie să fie în repaus fizic şi psihic cel puţin 5-10

minute înainte de numărare, întrucât un efort, o emoţie oarecare în timpul sau înaintea

pulsului (modifică rezultatul), se va face cu vârful degetului index, mediu şi inelar de la

mâna dreaptă.

La puls trebuie urmărit volumul sau amplitudinea, tensiunea pulsului, cerelitatea.

Pulsul se măsoară zilnic, valoarea obţinută se notează cu culoarea roşie întrerupt în

foaia de temperatură a bolnavului respectiv. În funcţie de vârstă, pulsul variază în felul

următor:

- la nou născut ---130-140 bătăi/min; - la copil mic----100-120 bătăi/minut;

- la 10 ani --90 -100 bătăi/minut; la 20 ani--60 - 80 b./min; la 60 ani în sus--72 - 84 b./min.

RESPIRAŢIA

Respiraţia reprezintă nevoia funcţiei umane de a capta oxigenul din mediul

înconjurător, necesar pentru procesul de oxigenare din organism şi de a elimina CO2,

rezultat din arderile celulare. Frecvenţa respiratorie reprezintă numărul de respiraţie pe

minut, influenţează vârsta şi sexul. Respiraţia se măsoară în special dimineaţa, înainte ca

pacientul să se trezească. Deasupra cutiei toracice, se aşează zona plantară a mâinii în

decurs de un minut se numără inspiraţiile acestuia. Tipuri de respiraţii:

- costal superior la femei;

- costal inferior la bărbaţi;

- de tip abdominal la copii.

Respiraţia se măsoară zilnic, valoarea obţinută se notează cu valoarea

albastru întrerupt, în foaia de temperatură.

la nou născut : 30-50 respiraţii/minut;

la 2 ani : 25-35 respiraţii/minut;

la 12 ani : 15-25 respiraţii/minut;

la adult : 16-18 respiraţii/minut;

vârstnic : 15-25 respiraţii/minut.

TENSIUNEA ARTERIALÃ

Tensiunea exercitată de sângele circulant asupra peretelor arteriali, constituie

tensiunea arterială (T.A.). Valoarea este determinată, de forţa de contracţie a inimii (care

asigură propulsarea sângelui în arborele arterial), de rezistenţa întâmpinată de sânge,

rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibruul sistemului muscular şi de vâscozitatea

sângelui.

Pentru determinarea T.A., bolnavul va fi aşezat în poziţie culcat sau semişezând într-

un fotoliu rezemându-şi braţele.

Pentru înregistrarea T.A. se foloseşte TENSIOMETRUL.

Tensiunea arterială se măsoară zilnic, valoarea obţinută se notează cu culoarea roşie

în Foaia de temperatură.

- 1-3 ani T. max. 75-90, iar T. min. 50-60 mmHg;

- 4-11 ani T. max. 90-110, iar T. min 60-65 mmHg;

- 12-18 ani T. max. 100-120, iar T. min 60-65 mmHg;

- adult T. max. 115-139, iar T.min. 75-89 mmHg

peste 50 de ani T. max. 150/90 mmHg.

2

DIUREZA

Diureza are scopul de a elimina din organism substanţele inutile provenite din

metabolismul intermediar protidic, acumulate în sânge, devin toxice pentru organism.

Eliminarea acestor substanţe se face în soluţie apoasă şi împreună cu ele părăsesc

organismul şi sărurile minerale precum şi o serie de alte substanţe de catabolism, de care

organismul nu mai are nevoie.

MICŢIUNEA - act fiziologic, conştient de eliminare a urinei.

Culoarea - galben deschis; Mirosul - amoniacal. pH : 4,5 -5,7 uşor acid.

Densitatea : 1010 - 1025 la 15oC.

Cantitatea: - la nou născut -----30-300 ml/24 h; la copii -----500-1200 ml/24 h;

- adulţi ----200-1400 ml/24 h, până la 1800/24 h.

Aspect: clar. Diureza se notează în Foaia de temperatură.

SCAUNUL

Reprezintă resturile alimentare expuse procesului digestiei eliminate din organism

prin actul de defecaţie.Defecaţia: eliminarea materiilor fecale prin anus; adult---1/zi sau 1/2 zile.

Consistenţa: omogenă; Culoarea: brună; Mirosul: fecaloid;

Orarul: ritmic la aceeaşi oră a zilei de regulă, dimineaţa.

Cantitatea zilnică: 150-200 g. Se notează în Foaia de temperatură.

II.5. ALIMENTAREA BOLNAVULUI

Modul în care se face alimentarea bolnavilor depinde de natura bolii de care acesta

suferă precum şi de starea generală a acestuia.

Alimentaţie se face în trei feluri:

- alimentaţia ACTIVÃ, când bolnavul mănâncă singur;

- alimentaţia PASIVÃ, când starea generală a bolnavului nu îi permite să se alimenteze

singur şi deci, trebuie să fie ajutat;

- alimentaţia ARTIFICIALÃ, când alimentaţia trebuie introdusă în organism, prin

mijloace artificiale.

În general, în bolile care împiedică pătrunderea bolului alimentar din cavitatea bucală

în stomac, alimentaţia artificială poate fi efectuată:

- prin sondă gastrică sau intestinală;

3

- prin clisme alimentare;

- prin fistulă stomacală;

- pe cale parenterală: - subcutanat, intramuscular sau în perfuzii intravenoase.

Alimentaţia bolnavului urmăreşte:

- să acopere cheltuielile enegetice de bază ale organismului, să asigure aportul de

melamine şi săruri minerale necesare desfăşurării normale a metabolismului. să favorizeze

condiţiile prielnice procesului de vindecare cruţând organele îmbolnăvite şi asigurând un

aport de substanţe necesare organismului, să prevină o evoluţie nefavorabilă în cazul unei

îmbolnăviri latente; să împiedice transformarea bolilor acute în cronice; să împiedice

apariţia recidivelor; să consolideze rezultatele terapeutice obţinute prin alte metode de

tratament.

Regimul dietetic al bolnavului trebuie astfel ales încât să satisfacă atât necesităţile cantitative cât şi pe cele calitative ale organismului. În prima zi după criza acută se administreză regim hidro zaharat: ceai slab de muşeţel sau sunătoare. A doua şi a treia zi, dacă fenomenele dureroase cedează, se adaugă pâine prăjită şi supă mucilaginoasă de orez. Din a patra zi se introduc alimente uşor digestibile, neiritabile, cu valoare calorică ridicată: supă de zarzavat cu fidea, cremă de legume, cartofi copţi, carne de vită preparată rasol sau perişoare, unt, compot, peltea sau mere. După externare bolnavul va ţine un regim de cruţare 6 luni - 1an cu: legume cu celuloză fină, fructe coapte (exclus cele cu coaja groasă), iaurt, brânză de vaci, cartofi, cereale fierte, ulei vegetal (de masline) 30-40 g/zi, pui, peşte rasol, borş. Sunt interzise carnea grasă de orice fel, afumăturile, brânza grasă şi fermentată, ouăle prăjite, varza, guliile, ceapa, nucile, condimentele iuţi, rântaşurile, făina prăjită şi uleiul preparat termic. Sunt recomandate sucuri de drenaj biliar, administrate fracţionat şi în doze crescute progresiv (de exemplu: 300 ml morcov + 30 ml sfeclă + 90 ml castravete).

II.6 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

Una din sarcinile cele mai importante ale asistentei medicale este administrarea

medicamentelor. Medicamentele sunt substanţe utilizate în scopul de a preveni, de a

ameliora sau a vindeca bolile. Ele sunt extrase sau sintetizate din produse vegetale,

animale sau din substanţe minerale. Acţiunea lor asupra organismului depinde în primul

rând de structura lorchimică, dar o importanţă aproape atât de mare o au şi doza

administrată, precum şi calea de administrare. Administrarea medicamentelor se face pe

mai multe căi, dintre care, cele mai importante sunt: calea digestivă (internă); calea

externă; calea parenterală.

Alte căi de administrare a medicamentelor: calea conjunctivă; calea vaginală; calea

rectală.

Reguli generale de administrare a medicamentelor

I. respectarea medicamentelor prescrise;

II. identificarea medicamentelor prescrise;4

III. verificarea - calităţii medicamentelor administrate;

IV. respectarea căii de administrare;

V. respectarea dozelor prescrise;

VI. respectarea orarului de administrare;

VII. respectarea somnului bolnavului;

VIII. cruţarea combinării medicamentelor;

IX. administrarea medicamentelor deschise în ce condiţii acestea pot fi administrate;

X. respectarea succesivă de administrare a medicamentelor;

XI. luarea medicamentelor în prezenţa asistentei;

XII. servirea bolnavului;

XIII. lămurirea bolnavului asupra medicamentului prescris;

XIV. raportarea medicului a greşelilor de administrare a medicamentelor.

Asistenta trebuie să cunoască:

- medicamentele după aspect exterior şi proprietăţile fizice;

- dozele terapeutice; calea obişnuită de administrare;

- modul de administrare cu artificii şi manopere ce pot fi utilizate pentru a masca

gustul sau mirosul unor medicamente; - incompatibilitatea medicamentelor;

- modul de păstrare a medicamentelor; efectele ce se aşteaptă de la medicamente;

- timpul după care se realizează efectul; efectele secundare ale medicamentelor;

-trebuie avut în vedere că este interzis la bolnavii cu colica biliara,, cu risc vital , orice

administrare per os. de asemeni nu se hidratează şi nu se administrează pe gură, pentru a

se evita complicaţiie.;

La bolnavii cu complicatii, printr-o sondă nazo-faringiană se asigură oxigenoterapia în

ritm de 4l/min.

II.7. PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA RECOLTAREA DE PRODUSE BIOLOGICE

ŞI PATOLOGICE

a. Pregătirea zilnică a bolnavului

- se încadrează în munca de educaţie şi de liniştire, pe care asistenta medicală o duce

cu bolnavul în momentul primirii lui în secţie;

- atitudinea asistenţei medicale trebuie să reflecte dorinţa permanentă de a-l ajuta;

În preajma examenului de orice natură, asistenta medicală va lămuri pacientul asupra

caracterului inofensiv al examenului;5

- asupra eficacităţii şi necesităţii lui, căutând să reducă, la maximum durerile care

eventual vor fi provocate prin unele manevre simple;

- bolnavul nu trebuie indus niciodată în eroare pentru că aşa va pierde încrederea în

personalul de îngrijire; se va ţine seama de simţul pudic al pacientului.

b. Recoltarea şi examenul urinei

Pentru examenul fizic, urina trebuie recoltată timp de 24 de ore.

În cursul examenului fizic, se descrie: cantitatea, culoarea, mirosul şi densitatea.

Pentru examenul chimic: se trimite urina colecţionată din timp de 24 de ore, sau

numai urina proaspătă de dimineaţă, care este cea mai concentrată.

Pentru un examen curent - se trimite 100-150 ml, din care se va determina şi

densitatea şi se va examina şi sedimentul de urină.

c. RECOLTAREA SÂNGELUI VENOS PENTRU EXAMINÃRI HEMATOLOGICE

Această tehnică se efectuează pe substanţe anticoagulante de preferinţă uscată.

Recoltarea se face prin puncţie venoasă.

Ca anticoagulante se folosesc:

- Heparină, în cantitate de 0,1-0,2 mg/ml sânge;

- Citrat de sodiu, în soluţie izotonică de 3,8%

Pentru determinarea V.S.H :

- se recoltează 1,6 ml de sânge, prin puncţie venoasă, în condiţii sterile pe 0,4 ml de

soluţie izotonică de citrat de sodiu (3,8%).

Pentru examinări biochimice şi enzimatice

- glicemia, lipemia, colesterina totală şi esterificată, proteinemia totală şi a funcţiilor

proteice, ureei, creatininei, acidului uric, ca şi probele de disproteinemie, se recoltează

dimineaţa pe nemâncate câte 5-6 ml sânge fără substanţă anticoagulantă.

Recoltarea sângelui pentru examen serologic.

- recoltarea de sânge pentru această analiză se face fără substanţa anticoagulantă,

fiind nevoie numai de un ser sanguin.

În general, pentru o analiză se recoltează 5-10 ml sânge. De obicei reacţiile serologice

trebuie repetate cel puţin de 2 ori la intervale 7-10-14 zile sau şi mai multe pentru ca

analizele să se efectueze în diferite faze ale bolii: “PRIZE”.

Asistenta notează pe Foaia de temperatură a bolnavului data când s-a efectuat

analiza şi data pe care a fixat-o medicul pentru recoltarea prizei următoare de sânge.

6

II. 8. TEHNICI APLICATE ÎN PLANUL DE ÎNGRIJIRE

II 8.1. TEHNICA EFECTUĂRII INJECŢIEI INTRAMUSCULAREDefiniţie: Injecţia intramusculară: constituie introducerea unor soluţii izotone, uleioase sau a unei

substanţe coloidale în stratul muscular, prin intermediul unui ac ataşat la seringă.

Scop: introducerea în organism a unor substanţe medicamentoase.

Locuri de elecţie: regiunea superoexternă fesieră, deasupra marelui trohanter; faţa externă a coapsei, în

treimea mijlocie; faţa externă a braţului în muşchiul deltoid;

Reguli generale de pregătire şi administrare a injecţiilor: verificarea integrităţii instrumentelor; montarea

corectă a acului la seringă; utilizarea materialelor de unica folosinţă; verificarea calităţii soluţiilor de injectat, a

termenului de valabilitate; verificarea integrităţii a medicamentelor injectabile la pacie; injectarea imediată a

conţinutului seringii; dezinfectarea locului unde se va efectua injeccţia intramusculară

Materiale necesare: muşama şi aleză 30*50 cm; garou de cauciuc (pentru injecţia intravenoasă); tăviţă

medicală, (renală), casoletă cu tampoane sterile de vată sau comprese de tifon; alcool medicinal; manuşi de unică

folosinţă; seringi de unică folosinţă şi de mărimi corespunzătoarecantităţii substanţei de administrat; medicamentul

de injectat (soluţii apoase, uleioase, pulberi uscate solubile în apă distilată sau ser fiziologic); medicamente pentru

eventualele accidente, mai ales la persoanele alergice, pentru eventualele accidente: adrenalină, efedrină,

cardiotonice, calciu, Romergan etc.

ETAPE DE EXECUŢIE TIMPI DE EXECUTIE

I. Pregătirea instrumentelor şi

matrerialelor necesare

1. Se pregştesc materialele şi instrumentele necesare 2. Se

transportă materialele pregătite lângă bolnav;

II.

Pregătirea psihică şi fizică a

bolnavului; stabilirea locului

1. Se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea efectuării tehnicii; 2.

Se aşează bolnavul în decubit ventral, lateral, poziţie şezândă sau în

picioare (mai rar)

3. Se descoperă regiunea aleasă pentru injecţie (locurile de elecţie);

4. Pentru injecţie în regiunea fesieră, se reperează următoarele puncte:

punctul Smîrnov, la un lat de deget deasupra marelui trohanter şi

înapoia lui; punctul Barthelemy, la unirea 1/3 externe cu cele 2/3

interne ale liniei care uneşte spina iliacă antero-superioară a şanţului

interfesier; yona situată deasupra liniei care uneşte spina iliacă

posterioară cu marele trohanter: Pentru poziţia şezândă, înjecţia se

7

injecţieiui efectuează în toată regiunea fesieră, deasupra punctului de sprijin

(pătratul superoexten al muşchiului fesir)

III. Efectuarea injecţiei

1.Igiena mâinilor asistentei medicale (spălarea pe mâini cu apă şi săpun, dezinfectarea mâinilor cu alcool), îmbracarea

manuşilor sterile;2. Se montează seringa în condiţii de asepsie perfectă;

1. Se încarcă seringa cu substanţă de injectat; după verificarea fiolei,

se elimină bulele de aer;

2. Se schimbă acul cu care a fost aspirată substanţa şi se adaptează

un ac potrivit pentru injecţie;

3. Se dezinfectează locul injecţiei cu un tampon de vată îmbibat în

alcool;

4. Se invită bolnavul să-şi relaxeze musculatura şi să stea liniştiţi;

5. Se întinde pielea între policele şi indexul sau mediul mâinii stângi;

6. Se înţeapă perpendicular pielea, pătrunzând (4-7 cm), cu rapiditate

şi siguranţă cu acul montat la seringă;

7. Se verifică poziţia acului prin aspirare şi se injectează lent

lichidul;

8. După efectuare se scoate dintr-odată acul de seringă, acoperind

locul cu un tampon cu alcool;

9. Se masează locul cu tamponul cu alcool, pentru a disocia planurile

ţesuturilor străpunse, activând circulaţia, pentru a favoriza

absorbţia medicamentului;

10. Se aşează bolnavul în poziţie comodă, unde va sta în repaus fizic

timp de 5-10 minute;

11. Spălarea pe mâini cu apă curată şi săpun a asistentei medicale;

1.

IV. Reorganizarea locului de

muncă

1.se face imediat după efectuarea tehnicii injecţiei

2. Se aruncă la coş deşeurile de la injecţie, fiole golite, tampoane de

vată, seringile în cutiile speciale pentru incizarea lor;

V. Incidente şi accidente

1.Durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unei ramuri

a acestuia. Se impune retragerea acului şi efectuarea injecţiei

în altă regiune;8

2.Paralizie prin lezarea nervului sciatic;

3. Hematom prin înţeparea unui vas;

4. Supuraţie aseptică datorită unor substanţe care nu sunt

absorbite;

1. Ruperea acului – se va extrage pe cale chirurgicală

2. Embolie prin introducerea accidentală într-un vas de

sânge a unei substanţe uleioase sau în suspensie;

II.8.2. PERFUZIA INTRAVENOASĂDefiniţie – introducerea pe cale parenterală, picătură cu picătură, a soluţiei medicamentoase pentru

reechilibrare hidroelectrolitică, hidroionică şi volemică a organismului

Scop: hidratarea şi mineralizarea organismului

- administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efect prelungit

- depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici

- completarea proteinelor sau a altor componente sanguine

- alimentarea pe cale parenterală

Pregătire

Materiale: de protecţie, pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama şi laeză- substanţe dezinfectante penru tegument – alcool iodat

- garou, tăviţă renală

- perfuzor (ambalat de unică folosinţă)

- seringi şi ace de unică folosinţă (se verifică integritatea ambalajului,

valabilitatea sterilizării, lungimea şi diametrul acelor)

- soluţiile de perfuzat

Pacient

psihic – se informează pacientul asupra scopului urmărit prin această manevră

fizic

- se aşează într - o poziţie confortabilă atât pentru pacient cât şi pentru persoana care execută puncţia- se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice circulaţia de

întoarcere la nivelul braţului  - se aşează braţul pe perniţă şi muşama, în abducţie şi extensie maximă

- se dezinfectează tegumentele

Execuţie

- tehnica de întreţinere a liniei intravenoase este o tehnică aseptică

- asistenta îmbracă mănuşi pentru evitarea contaminării cu sânge (după splălarea mâinilor cu atenţie)

9

- pregăteşte soluţia de perfuzat

- montează aparatul de perfuzat şi lasă lichidul să circule prin tuburi pentru îndepărtarea aerului

- alege vena (întâi locurile distale şi apoi cele proximale)

- se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm. deasupra locului puncţiei, strângându-l  astfel încât să oprească

circulaţia venoasă fără a comprima artera

- se recomandă pacientului să strângă pumnul , venele devenind astfel turgescente

- se curăţă locul cu alcool de la centru înafară

- se introduce acul în venă, se asigură că acul este în venă

- se scoate garoul, se ataşează tubul, se deschide prestubul, se fixează rata de flux la 60 pic / minut

- se schimbă punga sau flaconul , înainte de golirea completă a precedentei

Îngrijirea ulterioară a pacientului

- la sfârşitul perfuziei se exercită o presiune asupra venei cu un tampon şi se retrage acul în direcţia vasului- se aşează pacientul comod

- se dau lichide călduţe (dacă este permis)

Accidente

- hiperhidratarea – la cardiaci poate determina edem pulmonar acut – se reduce  ritmul sau se prelungeşte

perfuzia, se administrează tonicardiace

- embolia gazoasă – prin pătrunderea aerului în curentul circulator

- revărsarea lichidului în ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite, necroze

- coagulare sângelui pe ac sau canulă – se previne prin perfuzarea lichidului cu

soluţie de heparină

II.8..3. TEHNICA ADMINISTRARII MEDICAMENTELOR PE CALE   ORALĂ

10

DEFINITIE Calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor,

aceste produse se resorb la nivelul mucoasei bucale şi a intestinului

subţire sau gros.

SCOP Obţinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor

Efecte locale:

favorizează cicatrizarea ulceraţiilor mucoasei digestive

protejează mucoasa gastro-intestinală

înlocuieşte fermenţii digestivi, secreţia gastrică în cazul lipsei

acestora

dezinfectează tubul digestiv

Efecte generale:

- medicamentele administrate pe cale orală se resorb la nivelul

mucoasei digestive, pătrund în sânge şi apoi acţionează asupra unor organe,

sisteme, aparate (antibiotice, vasodilatatoare, cardio-tonice, sedative)

FORME DE

PREZENTARE

lichide: soluţii, mixturi, infuzii, decocturi, tincturi, extracte,

uleiuri, emulsii

solide: pulberi, tablete, drajeuri, granule, mucilagii

PREGÃTIREA

ADMINISTRÃRII

pregătirea pacientului: pacientul este informat asupra efectului urmărit

prin administrarea medicamentelor, respectiv şi a eventualelor efecte

secundare

I se dă în poziţie şezândă dacă starea lui permite.

PREGÃTIREA

MATERIALELOR

lingură, linguriţă, pipetă, sticlă picurătoare, pahar gradat, ceaşcă.

apă, ceai, lapte

Administrarea medicamentelor lichide

siropuri, uleiuri, ape minerale, emulsii

se măsoară doza unică cu paharul, ceaşca de cafea

mixturile, soluţiile, emulsiile se măsoară cu lingura, linguriţa

tincturile, extractele se dozează cu pipeta sau sticla picurătoare

medicamentele lichide se pot dilua cu ceai, apă sau se administraeză ca

atare, apoi pacientul bea apă sau ceai

Administrarea medicamentelor solide

tabletele, drajeurile se asează pe linia bolnavului şi se înghit ca atare

tabletele care se resorb la nivelul mucoasei sublinguale (nitroglicerina)

11

se aşează sub limbă

pulberile diluate în caşete sau capsule se înmoaie înainte caşeta în apă şi

se aşează pe limbă pentru a fi înghiţite

pulberile nedivizate se dozează cu linguriţa sau cu vârful de cuţit

granulele se măsoară cu linguriţa. Unele pulberi se dizolvă în apă, ceai

şi apoi se administrează sub formă de soluţii.

II.9. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN INGRIJIRILE PREOPERATORIE SI POSTOPERATORIE

Asistenta medicală va pregăti psihic pacientul, explicându-i cu cuvinte simple tot ce se va întâmpla cu el

în timpul transportului şi la sala de preanestezie, unde va fi dus după operaţie, când va putea mânca, primi vizite,

părăsi patul. Asistenta va linişti bolnavul, asigurându-l că anestezia şi operaţia sunt benigne şi îi va da exemplu de

bolnavi operaţi cu evoluţie favorabilă. Îi va comunica lui şi familiei data şi ora exactă a operaţiei şi îl va asigura pe

pacient de prezenţa ei permanentă lângă el.

Asistenta medicală va pregăti bolnavul prin:

A) Pregătirea generală

Asistenta medicală va nota în foaia de observaţie bilanţul clinic şi paraclinic al bolnavului. Bilanţul clinic va conţine: antecedente familiale, patologice şi chirurgicale, vârsta, greutatea,

temperatura, starea de hidratare, starea diferitelor aparate, afecţiunile prezente, valoarea tensiunii arteriale şi a pulsului.

Bilanţul paraclinic reprezintă explorarea tuturor aparatelor.

Cu o zi înaintea intervenţiei, asistenta medicală va obliga bolnavul să stea în repaus la

pat, să consume un regim uşor digerabil, bogat în lichide. Seara asistenta medicală îi va efectua o clismă

evacuatoare după care el va face un duş. Asistenta va rade regiunea abdominală, dacă este păroasă şi o va badijona

cu antiseptic colorat sau alcool iodat. La indicaţia medicului va administra bolnavului un sedativ (Diazepam,

Fenobarbital). În ziua operaţiei asistenta va verifica ca dosarul bolnavului să fie corect: foaia de observaţie, analize,

radiografie. Va supraveghea bolnavul să nu bea, să nu mănânce, să nu fumeze. Îl va pune să urineze sau îl va sonda

vezical (la indicaţia medicului). Va rebadijona regiunea rasă cu antiseptic colorat, după care îl va ajuta să se

îmbrace o cămasă şi şosete în picioare. Va verifica dacă bolnavul şi-a scos protezele şi bijuteriile. Îi va verifica

pulsul, tensiunea arterială, temperatura şi-l va instala confortabil pe brancardă, cu perna

sub cap şi acoperit cu pătură. Asistenta medicală verifică a doua oară dacă are plicul cu toate documentele şi va însoţi bolnavul la sala de preanestezie.

B) Supravegherea postoperatorie a bolnavului colecistectomizat

12

după terminarea operaţiei, asistenta se va interesa cum a decurs intervenţia. Va supraveghea trezirea

bolnavului după anestezie şi funcţiile vitale: măsoară la fiecare 15 minute pulsul, tensiunea arterială, de asemenea

respiraţia (ritm şi amplitudine), temperatura, culoarea mucoaselor şi a tegumentelor, diureza şi le notează în foaia

de observaţie. Permanent va observa aspectul şi comportamentul bolnavului.

Asistenta va supraveghea sonda nasogastrică. La sosirea bolnavului de la sală, ea va branşa sonda la sursa

de aspiraţie continuă şi la borcanul gradat. Va verifica buna funcţionare a sursei de aspiraţie, dacă sonda este bine

fixată şi aspectul narinei, permeabilitatea sondei (aspiră cu o seringă lichid din cavitate: dacă este înfundată

asistenta va întroduce ser fiziologic pe sondă după care aspiră). Ea va nota în foaia de observaţie volumul şi

aspectul lichidului aspirat. Va observa permanent confortul fizic şi psihic al bolnavului.

Asistenta va supraveghea sonda vezicală a bolnavului: să fie bine fixată cu leucoplast pe coapsă şi tubul să

nu fie comprimat de membrele inferioare ale bolnavului, sacul colector va fi plasat sub nivelul vezicii. Ea îl va goli

la 6-8 ore, notând în foaia de observaţie cantitatea şi aspectul urinii, anunţând doctorului orice semne ale unei

eventuale infecţii (hematurie, urină tulbure, temperatură).

Asistenta va efectua de mai multe ori pe zi toaleta genitală externă, respectând condiţiile de asepsie. La

indicaţia doctorului asistenta va scoate cât mai precoce sonda pentru a preveni infecţia urinară.

Asistenta medicală va supraveghea tubul de dren şi plaga operatorie. Va verifica tubul să nu fie cudat şi să

fie permeabil, notând în foaia de observaţie volumul şi aspectul lichidului scurs. După 3 zile asistenta

medicală va lua tubul şi-l va retrage câţiva cmm/zi până în ziua 6 când îl va scoate complet la indicaţia medicului.

Asistenta medicală va observa zilnic plaga, semnalând doctorului orice semn de complicaţie şi va efectua

pansamentul steril al plăgii şi al orificiului din jurul tubului.

Asistenta va observa de mai multe ori pe zi starea venelor şi va recolta sânge, menajândule pentru a repeta:

hemoleucograma, VSH, probele hepatice şi în funcţie de starea bolnavului ionograma saguină.

Asistenta medicală va prepara toate substanţele medicamentoase ce intră în cadrul tratamentului, execută

injecţiile şi montează perfuziile. Va urmări ca perfuzia să nu se oprească, să aibă un debit în jur de 30-40

picături/minut, va observa starea bolnavului în timpul perfuziei, apariţia unor accidente locale sau fenomene

generale, intervenind prompt în funcţie de situaţie. Asistenta va calcula bilanţul hidric al bolnavului.

II.10 EDUCAŢIA SANITARĂ A BOLNAVILOR SPITALIZAŢI

În timpul spitalizării şi la externare asistenta va explica faptul că pentru prevenirea apariţiei complicaţiilor şi

a recăderilor el trebuie să deţină o sumă de cunoştinţe care îi vor permite să se îngrijească singur şi să-şi rezolve

astfel problema de sănătate.

Iniţial asistenta va evalua cunoştinţele pe care le are pacientul în momentul respectiv, discutând cu acesta.

Apoi va evalua motivaţia pe care o are bolnavul şi va găsi un moment propice pentru realizarea unui plan de

educaţie.

13

Asistenta medicală va stabili cu pacientul obiective foarte precise pe care, până la ieşirea din spital, acesta le

va atinge în întregime. Pentru aceasta asistenta medicală va utiliza discuţia cu pacientul şi familia, pliante, reviste şi

demonstraţia practică.

Pacientul cu colecistită acută va cunoaşte:

evoluţia, tratamentul şi complicaţiile bolii;

regimul dietetic în cursul spitalizării;

regimul dietetic de cruţare după externare cu durata de 6 luni 1 an şi necesitatea unei cure de balneoterapie de 2

ori/an;

respectarea unui program de odihnă de 8 ore/noapte;

evitarea efortului fizic prelungit;

renunţarea la fumat şi la alcool;

revenirea la control de două ori/an şi ori de câte ori starea lui o necesită:

Asistenta medicală va comunica şi pacienţilor ce nu suferă de colecistită acută modalitaţile şi conduita de

prevenire a acestei afecţiuni.

II.11. EXTERNAREA BOLNAVULUI

Momentul plecării din spital este stabilit de medic şi când starea pacientului s-a

ameliorat. Asistenta ajută medicul punând la dispoziţia acestuia toată documentaţia

necesară completării epicrizei.

Va verifica dacă hainele cu care a venit bolnavul corespund anotimpului şi în special

vremii momentului externării.

Verifică dacă a venit documentaţia.

Asistenta aprofundează cu bolnavul indicaţiile primite de la medic ce sunt cuprinse în

biletul de ieşire. Va lămuri importanţa respectării regimului, dacă se continuă tratamentul

se va verifica dacă bolnavul şi-a însuşit în mod corespunzător tehnicile necesare pentru

continuarea tratamentului prescris la domiciliu, se va insista ca la data indicată să se

prezinte la control. Îi va preciza, sa respecte cu strictete tot ce tine de regimul dietetic,

tratament, eviatrea altor complicatii.

14

15