SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE ŞI VEGETATIVE
TEMPERATURA
Termometrul maximal utilizat în medicină este gradat după scala Celsius de la 34,5-
42oC. Termometrele în uz sunt ţinute în soluţii dezinfectante de bromocet sau clorură 2%,
soluţia dezinfectantă trebuie schimbată zilnic. Măsurarea temperaturii cu termometrul
maximal obişnuit se face în cavităţile închise sau semiînchise, pentru a o obţine pe cea mai
apropiată de cea centrală. Astfel temperatura se poate măsura în axilă, în plica inghinală,
în gură, dar măsurători mai precise se obţin totuşi numai în rect şi în vagin, valoarea lor
este de 0,5o C mai mare decât temperatura axilară. Temperatura se măsoară de 2 ori/zi -
dimineaţa şi seara, valoarea obţinută se notează cu culoarea albastră în foaia de
temperatură a bolnavului respectiv.
Nou născut şi copil mic: 36,1o - 37,8o;
PULSUL
Este o destindere ritmică care poate fi palpată (apăsând uşor arterele pe suprafeţele
dure osoase, sub forma unei zvâcnituri uşoare ritmice, pulsabilă de unde numele de puls.
Pulsul poate fi măsurat la oricare arteră accesibilă, palpative, care poate fi
comprimată pe un plan osos “radială, temporală, superfacială, carotidă, humerală,
femurală, pedioasă”.
La măsurarea pulsului, bolnavul trebuie să fie în repaus fizic şi psihic cel puţin 5-10
minute înainte de numărare, întrucât un efort, o emoţie oarecare în timpul sau înaintea
pulsului (modifică rezultatul), se va face cu vârful degetului index, mediu şi inelar de la
mâna dreaptă.
La puls trebuie urmărit volumul sau amplitudinea, tensiunea pulsului, cerelitatea.
Pulsul se măsoară zilnic, valoarea obţinută se notează cu culoarea roşie întrerupt în
foaia de temperatură a bolnavului respectiv. În funcţie de vârstă, pulsul variază în felul
următor:
- la nou născut ---130-140 bătăi/min; - la copil mic----100-120 bătăi/minut;
- la 10 ani --90 -100 bătăi/minut; la 20 ani--60 - 80 b./min; la 60 ani în sus--72 - 84 b./min.
RESPIRAŢIA
Respiraţia reprezintă nevoia funcţiei umane de a capta oxigenul din mediul
înconjurător, necesar pentru procesul de oxigenare din organism şi de a elimina CO2,
rezultat din arderile celulare. Frecvenţa respiratorie reprezintă numărul de respiraţie pe
minut, influenţează vârsta şi sexul. Respiraţia se măsoară în special dimineaţa, înainte ca
pacientul să se trezească. Deasupra cutiei toracice, se aşează zona plantară a mâinii în
decurs de un minut se numără inspiraţiile acestuia. Tipuri de respiraţii:
- costal superior la femei;
- costal inferior la bărbaţi;
- de tip abdominal la copii.
Respiraţia se măsoară zilnic, valoarea obţinută se notează cu valoarea
albastru întrerupt, în foaia de temperatură.
la nou născut : 30-50 respiraţii/minut;
la 2 ani : 25-35 respiraţii/minut;
la 12 ani : 15-25 respiraţii/minut;
la adult : 16-18 respiraţii/minut;
vârstnic : 15-25 respiraţii/minut.
TENSIUNEA ARTERIALÃ
Tensiunea exercitată de sângele circulant asupra peretelor arteriali, constituie
tensiunea arterială (T.A.). Valoarea este determinată, de forţa de contracţie a inimii (care
asigură propulsarea sângelui în arborele arterial), de rezistenţa întâmpinată de sânge,
rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibruul sistemului muscular şi de vâscozitatea
sângelui.
Pentru determinarea T.A., bolnavul va fi aşezat în poziţie culcat sau semişezând într-
un fotoliu rezemându-şi braţele.
Pentru înregistrarea T.A. se foloseşte TENSIOMETRUL.
Tensiunea arterială se măsoară zilnic, valoarea obţinută se notează cu culoarea roşie
în Foaia de temperatură.
- 1-3 ani T. max. 75-90, iar T. min. 50-60 mmHg;
- 4-11 ani T. max. 90-110, iar T. min 60-65 mmHg;
- 12-18 ani T. max. 100-120, iar T. min 60-65 mmHg;
- adult T. max. 115-139, iar T.min. 75-89 mmHg
peste 50 de ani T. max. 150/90 mmHg.
2
DIUREZA
Diureza are scopul de a elimina din organism substanţele inutile provenite din
metabolismul intermediar protidic, acumulate în sânge, devin toxice pentru organism.
Eliminarea acestor substanţe se face în soluţie apoasă şi împreună cu ele părăsesc
organismul şi sărurile minerale precum şi o serie de alte substanţe de catabolism, de care
organismul nu mai are nevoie.
MICŢIUNEA - act fiziologic, conştient de eliminare a urinei.
Culoarea - galben deschis; Mirosul - amoniacal. pH : 4,5 -5,7 uşor acid.
Densitatea : 1010 - 1025 la 15oC.
Cantitatea: - la nou născut -----30-300 ml/24 h; la copii -----500-1200 ml/24 h;
- adulţi ----200-1400 ml/24 h, până la 1800/24 h.
Aspect: clar. Diureza se notează în Foaia de temperatură.
SCAUNUL
Reprezintă resturile alimentare expuse procesului digestiei eliminate din organism
prin actul de defecaţie.Defecaţia: eliminarea materiilor fecale prin anus; adult---1/zi sau 1/2 zile.
Consistenţa: omogenă; Culoarea: brună; Mirosul: fecaloid;
Orarul: ritmic la aceeaşi oră a zilei de regulă, dimineaţa.
Cantitatea zilnică: 150-200 g. Se notează în Foaia de temperatură.
II.5. ALIMENTAREA BOLNAVULUI
Modul în care se face alimentarea bolnavilor depinde de natura bolii de care acesta
suferă precum şi de starea generală a acestuia.
Alimentaţie se face în trei feluri:
- alimentaţia ACTIVÃ, când bolnavul mănâncă singur;
- alimentaţia PASIVÃ, când starea generală a bolnavului nu îi permite să se alimenteze
singur şi deci, trebuie să fie ajutat;
- alimentaţia ARTIFICIALÃ, când alimentaţia trebuie introdusă în organism, prin
mijloace artificiale.
În general, în bolile care împiedică pătrunderea bolului alimentar din cavitatea bucală
în stomac, alimentaţia artificială poate fi efectuată:
- prin sondă gastrică sau intestinală;
3
- prin clisme alimentare;
- prin fistulă stomacală;
- pe cale parenterală: - subcutanat, intramuscular sau în perfuzii intravenoase.
Alimentaţia bolnavului urmăreşte:
- să acopere cheltuielile enegetice de bază ale organismului, să asigure aportul de
melamine şi săruri minerale necesare desfăşurării normale a metabolismului. să favorizeze
condiţiile prielnice procesului de vindecare cruţând organele îmbolnăvite şi asigurând un
aport de substanţe necesare organismului, să prevină o evoluţie nefavorabilă în cazul unei
îmbolnăviri latente; să împiedice transformarea bolilor acute în cronice; să împiedice
apariţia recidivelor; să consolideze rezultatele terapeutice obţinute prin alte metode de
tratament.
Regimul dietetic al bolnavului trebuie astfel ales încât să satisfacă atât necesităţile cantitative cât şi pe cele calitative ale organismului. În prima zi după criza acută se administreză regim hidro zaharat: ceai slab de muşeţel sau sunătoare. A doua şi a treia zi, dacă fenomenele dureroase cedează, se adaugă pâine prăjită şi supă mucilaginoasă de orez. Din a patra zi se introduc alimente uşor digestibile, neiritabile, cu valoare calorică ridicată: supă de zarzavat cu fidea, cremă de legume, cartofi copţi, carne de vită preparată rasol sau perişoare, unt, compot, peltea sau mere. După externare bolnavul va ţine un regim de cruţare 6 luni - 1an cu: legume cu celuloză fină, fructe coapte (exclus cele cu coaja groasă), iaurt, brânză de vaci, cartofi, cereale fierte, ulei vegetal (de masline) 30-40 g/zi, pui, peşte rasol, borş. Sunt interzise carnea grasă de orice fel, afumăturile, brânza grasă şi fermentată, ouăle prăjite, varza, guliile, ceapa, nucile, condimentele iuţi, rântaşurile, făina prăjită şi uleiul preparat termic. Sunt recomandate sucuri de drenaj biliar, administrate fracţionat şi în doze crescute progresiv (de exemplu: 300 ml morcov + 30 ml sfeclă + 90 ml castravete).
II.6 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
Una din sarcinile cele mai importante ale asistentei medicale este administrarea
medicamentelor. Medicamentele sunt substanţe utilizate în scopul de a preveni, de a
ameliora sau a vindeca bolile. Ele sunt extrase sau sintetizate din produse vegetale,
animale sau din substanţe minerale. Acţiunea lor asupra organismului depinde în primul
rând de structura lorchimică, dar o importanţă aproape atât de mare o au şi doza
administrată, precum şi calea de administrare. Administrarea medicamentelor se face pe
mai multe căi, dintre care, cele mai importante sunt: calea digestivă (internă); calea
externă; calea parenterală.
Alte căi de administrare a medicamentelor: calea conjunctivă; calea vaginală; calea
rectală.
Reguli generale de administrare a medicamentelor
I. respectarea medicamentelor prescrise;
II. identificarea medicamentelor prescrise;4
III. verificarea - calităţii medicamentelor administrate;
IV. respectarea căii de administrare;
V. respectarea dozelor prescrise;
VI. respectarea orarului de administrare;
VII. respectarea somnului bolnavului;
VIII. cruţarea combinării medicamentelor;
IX. administrarea medicamentelor deschise în ce condiţii acestea pot fi administrate;
X. respectarea succesivă de administrare a medicamentelor;
XI. luarea medicamentelor în prezenţa asistentei;
XII. servirea bolnavului;
XIII. lămurirea bolnavului asupra medicamentului prescris;
XIV. raportarea medicului a greşelilor de administrare a medicamentelor.
Asistenta trebuie să cunoască:
- medicamentele după aspect exterior şi proprietăţile fizice;
- dozele terapeutice; calea obişnuită de administrare;
- modul de administrare cu artificii şi manopere ce pot fi utilizate pentru a masca
gustul sau mirosul unor medicamente; - incompatibilitatea medicamentelor;
- modul de păstrare a medicamentelor; efectele ce se aşteaptă de la medicamente;
- timpul după care se realizează efectul; efectele secundare ale medicamentelor;
-trebuie avut în vedere că este interzis la bolnavii cu colica biliara,, cu risc vital , orice
administrare per os. de asemeni nu se hidratează şi nu se administrează pe gură, pentru a
se evita complicaţiie.;
La bolnavii cu complicatii, printr-o sondă nazo-faringiană se asigură oxigenoterapia în
ritm de 4l/min.
II.7. PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA RECOLTAREA DE PRODUSE BIOLOGICE
ŞI PATOLOGICE
a. Pregătirea zilnică a bolnavului
- se încadrează în munca de educaţie şi de liniştire, pe care asistenta medicală o duce
cu bolnavul în momentul primirii lui în secţie;
- atitudinea asistenţei medicale trebuie să reflecte dorinţa permanentă de a-l ajuta;
În preajma examenului de orice natură, asistenta medicală va lămuri pacientul asupra
caracterului inofensiv al examenului;5
- asupra eficacităţii şi necesităţii lui, căutând să reducă, la maximum durerile care
eventual vor fi provocate prin unele manevre simple;
- bolnavul nu trebuie indus niciodată în eroare pentru că aşa va pierde încrederea în
personalul de îngrijire; se va ţine seama de simţul pudic al pacientului.
b. Recoltarea şi examenul urinei
Pentru examenul fizic, urina trebuie recoltată timp de 24 de ore.
În cursul examenului fizic, se descrie: cantitatea, culoarea, mirosul şi densitatea.
Pentru examenul chimic: se trimite urina colecţionată din timp de 24 de ore, sau
numai urina proaspătă de dimineaţă, care este cea mai concentrată.
Pentru un examen curent - se trimite 100-150 ml, din care se va determina şi
densitatea şi se va examina şi sedimentul de urină.
c. RECOLTAREA SÂNGELUI VENOS PENTRU EXAMINÃRI HEMATOLOGICE
Această tehnică se efectuează pe substanţe anticoagulante de preferinţă uscată.
Recoltarea se face prin puncţie venoasă.
Ca anticoagulante se folosesc:
- Heparină, în cantitate de 0,1-0,2 mg/ml sânge;
- Citrat de sodiu, în soluţie izotonică de 3,8%
Pentru determinarea V.S.H :
- se recoltează 1,6 ml de sânge, prin puncţie venoasă, în condiţii sterile pe 0,4 ml de
soluţie izotonică de citrat de sodiu (3,8%).
Pentru examinări biochimice şi enzimatice
- glicemia, lipemia, colesterina totală şi esterificată, proteinemia totală şi a funcţiilor
proteice, ureei, creatininei, acidului uric, ca şi probele de disproteinemie, se recoltează
dimineaţa pe nemâncate câte 5-6 ml sânge fără substanţă anticoagulantă.
Recoltarea sângelui pentru examen serologic.
- recoltarea de sânge pentru această analiză se face fără substanţa anticoagulantă,
fiind nevoie numai de un ser sanguin.
În general, pentru o analiză se recoltează 5-10 ml sânge. De obicei reacţiile serologice
trebuie repetate cel puţin de 2 ori la intervale 7-10-14 zile sau şi mai multe pentru ca
analizele să se efectueze în diferite faze ale bolii: “PRIZE”.
Asistenta notează pe Foaia de temperatură a bolnavului data când s-a efectuat
analiza şi data pe care a fixat-o medicul pentru recoltarea prizei următoare de sânge.
6
II. 8. TEHNICI APLICATE ÎN PLANUL DE ÎNGRIJIRE
II 8.1. TEHNICA EFECTUĂRII INJECŢIEI INTRAMUSCULAREDefiniţie: Injecţia intramusculară: constituie introducerea unor soluţii izotone, uleioase sau a unei
substanţe coloidale în stratul muscular, prin intermediul unui ac ataşat la seringă.
Scop: introducerea în organism a unor substanţe medicamentoase.
Locuri de elecţie: regiunea superoexternă fesieră, deasupra marelui trohanter; faţa externă a coapsei, în
treimea mijlocie; faţa externă a braţului în muşchiul deltoid;
Reguli generale de pregătire şi administrare a injecţiilor: verificarea integrităţii instrumentelor; montarea
corectă a acului la seringă; utilizarea materialelor de unica folosinţă; verificarea calităţii soluţiilor de injectat, a
termenului de valabilitate; verificarea integrităţii a medicamentelor injectabile la pacie; injectarea imediată a
conţinutului seringii; dezinfectarea locului unde se va efectua injeccţia intramusculară
Materiale necesare: muşama şi aleză 30*50 cm; garou de cauciuc (pentru injecţia intravenoasă); tăviţă
medicală, (renală), casoletă cu tampoane sterile de vată sau comprese de tifon; alcool medicinal; manuşi de unică
folosinţă; seringi de unică folosinţă şi de mărimi corespunzătoarecantităţii substanţei de administrat; medicamentul
de injectat (soluţii apoase, uleioase, pulberi uscate solubile în apă distilată sau ser fiziologic); medicamente pentru
eventualele accidente, mai ales la persoanele alergice, pentru eventualele accidente: adrenalină, efedrină,
cardiotonice, calciu, Romergan etc.
ETAPE DE EXECUŢIE TIMPI DE EXECUTIE
I. Pregătirea instrumentelor şi
matrerialelor necesare
1. Se pregştesc materialele şi instrumentele necesare 2. Se
transportă materialele pregătite lângă bolnav;
II.
Pregătirea psihică şi fizică a
bolnavului; stabilirea locului
1. Se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea efectuării tehnicii; 2.
Se aşează bolnavul în decubit ventral, lateral, poziţie şezândă sau în
picioare (mai rar)
3. Se descoperă regiunea aleasă pentru injecţie (locurile de elecţie);
4. Pentru injecţie în regiunea fesieră, se reperează următoarele puncte:
punctul Smîrnov, la un lat de deget deasupra marelui trohanter şi
înapoia lui; punctul Barthelemy, la unirea 1/3 externe cu cele 2/3
interne ale liniei care uneşte spina iliacă antero-superioară a şanţului
interfesier; yona situată deasupra liniei care uneşte spina iliacă
posterioară cu marele trohanter: Pentru poziţia şezândă, înjecţia se
7
injecţieiui efectuează în toată regiunea fesieră, deasupra punctului de sprijin
(pătratul superoexten al muşchiului fesir)
III. Efectuarea injecţiei
1.Igiena mâinilor asistentei medicale (spălarea pe mâini cu apă şi săpun, dezinfectarea mâinilor cu alcool), îmbracarea
manuşilor sterile;2. Se montează seringa în condiţii de asepsie perfectă;
1. Se încarcă seringa cu substanţă de injectat; după verificarea fiolei,
se elimină bulele de aer;
2. Se schimbă acul cu care a fost aspirată substanţa şi se adaptează
un ac potrivit pentru injecţie;
3. Se dezinfectează locul injecţiei cu un tampon de vată îmbibat în
alcool;
4. Se invită bolnavul să-şi relaxeze musculatura şi să stea liniştiţi;
5. Se întinde pielea între policele şi indexul sau mediul mâinii stângi;
6. Se înţeapă perpendicular pielea, pătrunzând (4-7 cm), cu rapiditate
şi siguranţă cu acul montat la seringă;
7. Se verifică poziţia acului prin aspirare şi se injectează lent
lichidul;
8. După efectuare se scoate dintr-odată acul de seringă, acoperind
locul cu un tampon cu alcool;
9. Se masează locul cu tamponul cu alcool, pentru a disocia planurile
ţesuturilor străpunse, activând circulaţia, pentru a favoriza
absorbţia medicamentului;
10. Se aşează bolnavul în poziţie comodă, unde va sta în repaus fizic
timp de 5-10 minute;
11. Spălarea pe mâini cu apă curată şi săpun a asistentei medicale;
1.
IV. Reorganizarea locului de
muncă
1.se face imediat după efectuarea tehnicii injecţiei
2. Se aruncă la coş deşeurile de la injecţie, fiole golite, tampoane de
vată, seringile în cutiile speciale pentru incizarea lor;
V. Incidente şi accidente
1.Durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unei ramuri
a acestuia. Se impune retragerea acului şi efectuarea injecţiei
în altă regiune;8
2.Paralizie prin lezarea nervului sciatic;
3. Hematom prin înţeparea unui vas;
4. Supuraţie aseptică datorită unor substanţe care nu sunt
absorbite;
1. Ruperea acului – se va extrage pe cale chirurgicală
2. Embolie prin introducerea accidentală într-un vas de
sânge a unei substanţe uleioase sau în suspensie;
II.8.2. PERFUZIA INTRAVENOASĂDefiniţie – introducerea pe cale parenterală, picătură cu picătură, a soluţiei medicamentoase pentru
reechilibrare hidroelectrolitică, hidroionică şi volemică a organismului
Scop: hidratarea şi mineralizarea organismului
- administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efect prelungit
- depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici
- completarea proteinelor sau a altor componente sanguine
- alimentarea pe cale parenterală
Pregătire
Materiale: de protecţie, pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama şi laeză- substanţe dezinfectante penru tegument – alcool iodat
- garou, tăviţă renală
- perfuzor (ambalat de unică folosinţă)
- seringi şi ace de unică folosinţă (se verifică integritatea ambalajului,
valabilitatea sterilizării, lungimea şi diametrul acelor)
- soluţiile de perfuzat
Pacient
psihic – se informează pacientul asupra scopului urmărit prin această manevră
fizic
- se aşează într - o poziţie confortabilă atât pentru pacient cât şi pentru persoana care execută puncţia- se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice circulaţia de
întoarcere la nivelul braţului - se aşează braţul pe perniţă şi muşama, în abducţie şi extensie maximă
- se dezinfectează tegumentele
Execuţie
- tehnica de întreţinere a liniei intravenoase este o tehnică aseptică
- asistenta îmbracă mănuşi pentru evitarea contaminării cu sânge (după splălarea mâinilor cu atenţie)
9
- pregăteşte soluţia de perfuzat
- montează aparatul de perfuzat şi lasă lichidul să circule prin tuburi pentru îndepărtarea aerului
- alege vena (întâi locurile distale şi apoi cele proximale)
- se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm. deasupra locului puncţiei, strângându-l astfel încât să oprească
circulaţia venoasă fără a comprima artera
- se recomandă pacientului să strângă pumnul , venele devenind astfel turgescente
- se curăţă locul cu alcool de la centru înafară
- se introduce acul în venă, se asigură că acul este în venă
- se scoate garoul, se ataşează tubul, se deschide prestubul, se fixează rata de flux la 60 pic / minut
- se schimbă punga sau flaconul , înainte de golirea completă a precedentei
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- la sfârşitul perfuziei se exercită o presiune asupra venei cu un tampon şi se retrage acul în direcţia vasului- se aşează pacientul comod
- se dau lichide călduţe (dacă este permis)
Accidente
- hiperhidratarea – la cardiaci poate determina edem pulmonar acut – se reduce ritmul sau se prelungeşte
perfuzia, se administrează tonicardiace
- embolia gazoasă – prin pătrunderea aerului în curentul circulator
- revărsarea lichidului în ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite, necroze
- coagulare sângelui pe ac sau canulă – se previne prin perfuzarea lichidului cu
soluţie de heparină
II.8..3. TEHNICA ADMINISTRARII MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ
10
DEFINITIE Calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor,
aceste produse se resorb la nivelul mucoasei bucale şi a intestinului
subţire sau gros.
SCOP Obţinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor
Efecte locale:
favorizează cicatrizarea ulceraţiilor mucoasei digestive
protejează mucoasa gastro-intestinală
înlocuieşte fermenţii digestivi, secreţia gastrică în cazul lipsei
acestora
dezinfectează tubul digestiv
Efecte generale:
- medicamentele administrate pe cale orală se resorb la nivelul
mucoasei digestive, pătrund în sânge şi apoi acţionează asupra unor organe,
sisteme, aparate (antibiotice, vasodilatatoare, cardio-tonice, sedative)
FORME DE
PREZENTARE
lichide: soluţii, mixturi, infuzii, decocturi, tincturi, extracte,
uleiuri, emulsii
solide: pulberi, tablete, drajeuri, granule, mucilagii
PREGÃTIREA
ADMINISTRÃRII
pregătirea pacientului: pacientul este informat asupra efectului urmărit
prin administrarea medicamentelor, respectiv şi a eventualelor efecte
secundare
I se dă în poziţie şezândă dacă starea lui permite.
PREGÃTIREA
MATERIALELOR
lingură, linguriţă, pipetă, sticlă picurătoare, pahar gradat, ceaşcă.
apă, ceai, lapte
Administrarea medicamentelor lichide
siropuri, uleiuri, ape minerale, emulsii
se măsoară doza unică cu paharul, ceaşca de cafea
mixturile, soluţiile, emulsiile se măsoară cu lingura, linguriţa
tincturile, extractele se dozează cu pipeta sau sticla picurătoare
medicamentele lichide se pot dilua cu ceai, apă sau se administraeză ca
atare, apoi pacientul bea apă sau ceai
Administrarea medicamentelor solide
tabletele, drajeurile se asează pe linia bolnavului şi se înghit ca atare
tabletele care se resorb la nivelul mucoasei sublinguale (nitroglicerina)
11
se aşează sub limbă
pulberile diluate în caşete sau capsule se înmoaie înainte caşeta în apă şi
se aşează pe limbă pentru a fi înghiţite
pulberile nedivizate se dozează cu linguriţa sau cu vârful de cuţit
granulele se măsoară cu linguriţa. Unele pulberi se dizolvă în apă, ceai
şi apoi se administrează sub formă de soluţii.
II.9. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN INGRIJIRILE PREOPERATORIE SI POSTOPERATORIE
Asistenta medicală va pregăti psihic pacientul, explicându-i cu cuvinte simple tot ce se va întâmpla cu el
în timpul transportului şi la sala de preanestezie, unde va fi dus după operaţie, când va putea mânca, primi vizite,
părăsi patul. Asistenta va linişti bolnavul, asigurându-l că anestezia şi operaţia sunt benigne şi îi va da exemplu de
bolnavi operaţi cu evoluţie favorabilă. Îi va comunica lui şi familiei data şi ora exactă a operaţiei şi îl va asigura pe
pacient de prezenţa ei permanentă lângă el.
Asistenta medicală va pregăti bolnavul prin:
A) Pregătirea generală
Asistenta medicală va nota în foaia de observaţie bilanţul clinic şi paraclinic al bolnavului. Bilanţul clinic va conţine: antecedente familiale, patologice şi chirurgicale, vârsta, greutatea,
temperatura, starea de hidratare, starea diferitelor aparate, afecţiunile prezente, valoarea tensiunii arteriale şi a pulsului.
Bilanţul paraclinic reprezintă explorarea tuturor aparatelor.
Cu o zi înaintea intervenţiei, asistenta medicală va obliga bolnavul să stea în repaus la
pat, să consume un regim uşor digerabil, bogat în lichide. Seara asistenta medicală îi va efectua o clismă
evacuatoare după care el va face un duş. Asistenta va rade regiunea abdominală, dacă este păroasă şi o va badijona
cu antiseptic colorat sau alcool iodat. La indicaţia medicului va administra bolnavului un sedativ (Diazepam,
Fenobarbital). În ziua operaţiei asistenta va verifica ca dosarul bolnavului să fie corect: foaia de observaţie, analize,
radiografie. Va supraveghea bolnavul să nu bea, să nu mănânce, să nu fumeze. Îl va pune să urineze sau îl va sonda
vezical (la indicaţia medicului). Va rebadijona regiunea rasă cu antiseptic colorat, după care îl va ajuta să se
îmbrace o cămasă şi şosete în picioare. Va verifica dacă bolnavul şi-a scos protezele şi bijuteriile. Îi va verifica
pulsul, tensiunea arterială, temperatura şi-l va instala confortabil pe brancardă, cu perna
sub cap şi acoperit cu pătură. Asistenta medicală verifică a doua oară dacă are plicul cu toate documentele şi va însoţi bolnavul la sala de preanestezie.
B) Supravegherea postoperatorie a bolnavului colecistectomizat
12
după terminarea operaţiei, asistenta se va interesa cum a decurs intervenţia. Va supraveghea trezirea
bolnavului după anestezie şi funcţiile vitale: măsoară la fiecare 15 minute pulsul, tensiunea arterială, de asemenea
respiraţia (ritm şi amplitudine), temperatura, culoarea mucoaselor şi a tegumentelor, diureza şi le notează în foaia
de observaţie. Permanent va observa aspectul şi comportamentul bolnavului.
Asistenta va supraveghea sonda nasogastrică. La sosirea bolnavului de la sală, ea va branşa sonda la sursa
de aspiraţie continuă şi la borcanul gradat. Va verifica buna funcţionare a sursei de aspiraţie, dacă sonda este bine
fixată şi aspectul narinei, permeabilitatea sondei (aspiră cu o seringă lichid din cavitate: dacă este înfundată
asistenta va întroduce ser fiziologic pe sondă după care aspiră). Ea va nota în foaia de observaţie volumul şi
aspectul lichidului aspirat. Va observa permanent confortul fizic şi psihic al bolnavului.
Asistenta va supraveghea sonda vezicală a bolnavului: să fie bine fixată cu leucoplast pe coapsă şi tubul să
nu fie comprimat de membrele inferioare ale bolnavului, sacul colector va fi plasat sub nivelul vezicii. Ea îl va goli
la 6-8 ore, notând în foaia de observaţie cantitatea şi aspectul urinii, anunţând doctorului orice semne ale unei
eventuale infecţii (hematurie, urină tulbure, temperatură).
Asistenta va efectua de mai multe ori pe zi toaleta genitală externă, respectând condiţiile de asepsie. La
indicaţia doctorului asistenta va scoate cât mai precoce sonda pentru a preveni infecţia urinară.
Asistenta medicală va supraveghea tubul de dren şi plaga operatorie. Va verifica tubul să nu fie cudat şi să
fie permeabil, notând în foaia de observaţie volumul şi aspectul lichidului scurs. După 3 zile asistenta
medicală va lua tubul şi-l va retrage câţiva cmm/zi până în ziua 6 când îl va scoate complet la indicaţia medicului.
Asistenta medicală va observa zilnic plaga, semnalând doctorului orice semn de complicaţie şi va efectua
pansamentul steril al plăgii şi al orificiului din jurul tubului.
Asistenta va observa de mai multe ori pe zi starea venelor şi va recolta sânge, menajândule pentru a repeta:
hemoleucograma, VSH, probele hepatice şi în funcţie de starea bolnavului ionograma saguină.
Asistenta medicală va prepara toate substanţele medicamentoase ce intră în cadrul tratamentului, execută
injecţiile şi montează perfuziile. Va urmări ca perfuzia să nu se oprească, să aibă un debit în jur de 30-40
picături/minut, va observa starea bolnavului în timpul perfuziei, apariţia unor accidente locale sau fenomene
generale, intervenind prompt în funcţie de situaţie. Asistenta va calcula bilanţul hidric al bolnavului.
II.10 EDUCAŢIA SANITARĂ A BOLNAVILOR SPITALIZAŢI
În timpul spitalizării şi la externare asistenta va explica faptul că pentru prevenirea apariţiei complicaţiilor şi
a recăderilor el trebuie să deţină o sumă de cunoştinţe care îi vor permite să se îngrijească singur şi să-şi rezolve
astfel problema de sănătate.
Iniţial asistenta va evalua cunoştinţele pe care le are pacientul în momentul respectiv, discutând cu acesta.
Apoi va evalua motivaţia pe care o are bolnavul şi va găsi un moment propice pentru realizarea unui plan de
educaţie.
13
Asistenta medicală va stabili cu pacientul obiective foarte precise pe care, până la ieşirea din spital, acesta le
va atinge în întregime. Pentru aceasta asistenta medicală va utiliza discuţia cu pacientul şi familia, pliante, reviste şi
demonstraţia practică.
Pacientul cu colecistită acută va cunoaşte:
evoluţia, tratamentul şi complicaţiile bolii;
regimul dietetic în cursul spitalizării;
regimul dietetic de cruţare după externare cu durata de 6 luni 1 an şi necesitatea unei cure de balneoterapie de 2
ori/an;
respectarea unui program de odihnă de 8 ore/noapte;
evitarea efortului fizic prelungit;
renunţarea la fumat şi la alcool;
revenirea la control de două ori/an şi ori de câte ori starea lui o necesită:
Asistenta medicală va comunica şi pacienţilor ce nu suferă de colecistită acută modalitaţile şi conduita de
prevenire a acestei afecţiuni.
II.11. EXTERNAREA BOLNAVULUI
Momentul plecării din spital este stabilit de medic şi când starea pacientului s-a
ameliorat. Asistenta ajută medicul punând la dispoziţia acestuia toată documentaţia
necesară completării epicrizei.
Va verifica dacă hainele cu care a venit bolnavul corespund anotimpului şi în special
vremii momentului externării.
Verifică dacă a venit documentaţia.
Asistenta aprofundează cu bolnavul indicaţiile primite de la medic ce sunt cuprinse în
biletul de ieşire. Va lămuri importanţa respectării regimului, dacă se continuă tratamentul
se va verifica dacă bolnavul şi-a însuşit în mod corespunzător tehnicile necesare pentru
continuarea tratamentului prescris la domiciliu, se va insista ca la data indicată să se
prezinte la control. Îi va preciza, sa respecte cu strictete tot ce tine de regimul dietetic,
tratament, eviatrea altor complicatii.
14
15
Top Related