Suport de Curs Legumicultor
-
Upload
sebi-radulescu -
Category
Documents
-
view
137 -
download
9
description
Transcript of Suport de Curs Legumicultor
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
1
SUPORT CURS
LUCRATOR IN CULTURA
PLANTELOR
POSDRU/129/5.1/G/134547
„O sansa in plus pentru tineri”
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
2
TEMA 1
PARTICULARITĂŢILE ECOLOGICE ALE PLANTELOR LEGUMICOLE ÎN RELAŢIILE CU FACTORII DE
MEDIU ŞI DIRIJAREA ACESTORA PRIN TEHNOLOGIE
Desfăşurarea normală a proceselor metabolice la plantele legumicole, ca şi la celelalte plante, este în strânsă
dependenţă de factorii de mediu. Tocmai aceste particularităţi justifică importanţa cunoaşterii relaţiilor existente între
factorii de mediu şi plantele legumicole prin prisma ecologiei.
Dirijarea factorilor de mediu se explică nu numai prin existenţa multor specii şi varietăţi de plante
legumicole, ci şi prin aceea că anumite soiuri de legume impun, pentru creşterea şi dezvoltarea normală, condiţii specifice
de climă, sol şi nutriţie.
Factorii de viaţă ai plantelor se află într-o strânsă corelaţie între ei.
Factorii ecologici se împart în două mari categorii : factori direcţi şi indirecţi.
FACTORII DIRECŢI acţionează nemijlocit asupra plantelor, dar pot determina şi modificarea celorlalţi
factori, acţiunea lor devenind indirectă. Se deosebesc trei grupe de factori direcţi :
- factori climatici – lumină, căldură, apă (ploaie, zăpadă, umiditate atmosferică, rouă, brumă, chiciură),
aerul;
- factori edafici – textura şi structura solului, chimismul şi troficitatea solului, apa freatică, etc.;
- factori biotici – omul şi alte organisme vii.
FACTORII INDIRECŢI acţionează în sensul modificării factorilor direcţi. În această categorie intră
altitudinea, latitudinea, expoziţia, înclinarea terenului, etc.
Căldura
În condiţiile naturale din România, regimul termic înregistrează o mare diversitate. Referitor la cultura
plantelor legumicole în răsadniţe şi solarii, de mare însemnătate sunt atât temperaturile medii lunare cât şi cele minime
absolute, aceasta pentru că, de fapt, cultura plantelor legumicole în aceste spaţii se realizează în perioada mau răcoroasă
sau chiar rece a anului. Astfel la planificarea lor calendaristică, la realizarea practică a construcţiilor pentru protejare, la
dimensionarea acestora, la alegerea sursei de încălzire, etc., se va ţine seama de atât de evoluţia temperaturilor medii cât şi
a temperaturilor minime absolute. Temperaturile maxime absolute au mai puţină însemnătate la culturile în solarii şi
răsadniţe, deoarece la acestea se poate asigura o aerisire totală prin descoperirea culturilor, în schimb la culturile din sere
pot crea probleme prin încălzirea exagerată a acestora în lunile cu insolaţie puternică.
Cerinţele plantelor legumicole faţă de căldură.
Plantele au nevoie de căldură în toate fazele creşterii şi dezvoltării. Astfel, germinarea seminţelor nu are loc
decât atunci când temperatura în substrat depăşeşte un anumit nivel considerat prag minim. Din punct de vedere practic
este important să se cunoască intervalul de timp de la semănat până la răsărirea plantelor. Pentru una şi aceeaşi specie
intervalul de timp de la semănat până la răsărirea plantelor poate avea o durată diferită de zile în funcţie de temperatura
solului la nivelul adâncimii de însămânţare a seminţelor. Important este faptul că prelungirea duratei de timp de l semănat
până la răsărirea plantelor se înregistrează atât în cazul temperaturilor mai scăzute cât şi al temperaturilor mai ridicate faţă
de intervalul optim. Cunoaşterea duratei de timp de la semănat până la răsărirea plantei este importantă şi pentru obţinerea
unor producţii cât mai timpurii. Dacă nu se va asigura temperatura optimă, seminţele vor sta în sol sau substrat, expuse
atacurilor unor dăunători, unor boli, sau îşi vor pierde capacitatea germinativă, mai cu seamă dacă survin oscilaţii mari de
temperatură.
Un alt aspect important este faptul că temperatura optimă pentru germinarea seminţelor nu corespunde, în
general, cu cea pentru creşterea vegetativă, care diferă de la o fază vegetativă la alta. Acest lucru trebuie să fie foarte bine
cunoscut, deoarece se face de multe ori greşeala de a se cultiva plantele legumicole la aceeaşi temperatură în tot cursul
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
3
vegetaţiei, atât ziua cât şi noaptea. Se cunoaşte, de asemenea, că procesele de asimilaţie a substanţelor de creştere şi
rezervă au loc în cursul zilei, la lumină, în condiţii de temperatură corespunzătoare şi că în timpul nopţii plantele nu
asimilează, ci respiră.
Pornind de la cerinţele plantelor legumicole faţă de temperatură, în corelaţie cu lumina, se stabilesc
principiile de construire a serelor, răsadniţelor şi solariilor, se programează epoca de semănat şi de plantat, se proiectează
întreaga tehnologie care se va aplica în cursul perioadei de vegetaţie.
Dirijarea temperaturii în cursul perioadei de vegetaţie
Oscilaţiile mari de temperatură sunt nefavorabile tuturor plantelor agricole. Astfel, temperatura prea ridicată,
mai ales pe fondul lipsei de umiditate în sol şi în aer, duce la prelungirea perioadei de vegetaţie şi împiedică legarea
florilor. Unele plante legumicole nu mai formează partea comestibilă la temperaturi prea ridicate, generând direct tulpina
florală (salata, ridichi de lună, gulia, varza timpurie, etc.).
Temperatura prea ridicată din cursul nopţii stânjeneşte translocarea şi circulaţia hidraţilor de carbon din
frunze către punctele de creştere şi depozitare, prin blocarea descompunerii amidonului în zaharuri. Temperatura scăzută
determină reducerea intensităţii respiraţiei şi corespunzător a consumului de substanţe asimilate anterior de către plantă.
Majoritatea plantelor legumicole manifestă o rezistenţă mare la temperaturi scăzute în faza embrionară, adică
în faza de sămânţă, când temperatura scăzută asigură o bună conservare a capacităţii vitale a seminţelor. Începând însă cu
germinaţia seminţelor, dirijarea temperaturii se va face în funcţie de cerinţele speciei.
Menţinerea unei temperaturi mai coborâte în aer şi deci mai ridicată în substrat în timpul producerii
răsadurilor stimulează formarea unui sistem radicular mai puternic. De altfel, este cunoscut faptul că prin temperatură se
dirijează şi creşterea plantelor în lungime. Astfel, când temperatura în aer este mai coborâtă, plantele vor fi mai scunde,
dar mai viguroase, şi cu rezistenţă mai mare la boli sau la variaţii climaterice mari.
În perioada transplantării plantelor, la repicare sau la plantarea la locul definitiv a răsadurilor produse în
ghivece, este necesar să se ridice temperatura pentru a stimula procesele de calusare la nivelul sistemului radicular.
La dirijarea temperaturii în funcţie de specie şi fenofază, se va ţine seama şi de condiţiile de lumină,
umiditatea relativă a aerului, umiditatea solului, asigurarea cu hrană şi regimul de aer.
Aportul radiaţiei solare la încălzirea spaţiilor din sere, răsadniţe şi solarii este cu atât mai însemnat cu cât
intensitatea radiaţiei solare este mai mare. De exemplu, din cantitatea de lumină incidentă, pătrunde în seră de la 47% la
89% şi rămâne în seră ca energie netă 27% când radiaţia este puternică. În general, cantitatea de radiaţie solară pătrunsă în
seră se ridică la maximum 80%.
Orientativ. Se apreciază că polietilena simplă are coeficientul de transmisie de 0,7; polietilena dublă de 0,65;
policlorura de vinil de 0,6 – 0,65; sticla de 0,8 şi sticla martelată de 0,75.
La răsadniţe, solarii şi chiar sere atunci când plantele sunt mici, prin radiaţia solară se va încălzi solul.
Acesta, după încălzire, va ceda energia sub formă de radiaţii infraroşii. Cantitatea de radiaţie a solului depinde de gradul
de încălzire al acestuia şi se calculează prin relaţia :
R = Q ( T / 100) 4
în care: R este radiaţia solului
T = temperatura solului
Q = coeficient în funcţie de temperatură în calorii / cm.2
Comparativ cu sticla, masele plastice folosite pentru protejare lasă să treacă o cantitate mai mare de radiaţii
calorice de la sol spre aer.
Căldura biologică care se obţine în cursul proceselor normale de descompunere şi mineralizare a substanţelor
organice, constituie o altă sursă de căldură în primul rând la răsadniţe. În anumite condiţii căldura degajată de gunoiul de
grajd poate fi utilizată şi la culturile efectuate în solarii. Materialul organic poate fi dispus în sol, în şanţuri, sau se aşterne
pe sol în platforme ori biloane, care apoi se acoperă cu un strat corespunzător de pământ, în care se plantează sau se
seamănă.
La cultura de seră, pentru a se controla şi dirija judicios încălzirea, este necesar să se ţină seama de câteva
principii de bază. Temperatura din seră se va dirija în strânsă legătură cu intensitatea şi durata radiaţiei solare. Acest lucru
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
4
este necesar pentru că radiaţia solară reprezintă un aport de energie termică în spaţiu protejat, prin efectul de seră, dar
influenţează şi intensitatea proceselor fiziologice fundamentale.
Valorile optime ale temperaturii variază în funcţie de specie şi hibrid / soi. Important este faptul că
temperatura prea ridicată sau prea scăzută este dăunătoare pentru creşterea şi fructificarea plantelor legumicole.
Lumina
Ca urmare a poziţiei geografice a României, radiaţia solară se reduce foarte mult în cursul iernii, mult
primăvara şi toamnă şi devine excesivă în perioada de vară. Această dinamică se referă atât la intensitatea cât şi la durata
luminii.
Pentru a permite pătrunderea unei cantităţi cât mai mari de radiaţie solară în sere, în perioada de iarnă,
toamnă şi primăvară, este necesar să se asigure o transparenţă maximă a sticlei. Dimpotrivă, în perioada de vară se poate
reduce radiaţia solară pătrunsă în seră prin umbrirea serei, fie cu ecrane speciale, fie cu praf de cretă.
Valorificarea optimă a condiţiilor de lumină din sere se poate face şi prin alegerea judicioasă a culturilor.
Astfel, în perioada cu insuficienţă se vor cultiva specii cu pretenţii mai reduse faţă de lumină, iar de primăvara până
toamna specii pretenţioase la lumină.
Cerinţele plantelor legumicole faţă de radiaţia luminoasă
Sunt foarte diferite în funcţie de originea ecologică a acestora. În acest sens se disting pretenţiile faţă de :
durata zilei lumină ( fotoperioadă) , intensitatea şi calitatea luminii.
Comportarea plantelor faţă de durata zilei are o mare însemnătate practică, deosebindu-se : specii legumicole
de zi lungă, de zi scurtă şi intermediare sau indiferente. Schimbarea continuă a duratei zilei lumină determină prelungirea
perioadei de vegetaţie.
Intensitatea luminii este în funcţie de poziţia soarelui şi de gradul de transparenţă al păturii atmosferice, iar la
nivelul culturilor protejate şi de transparenţa foliei din mase plastice sau sticlă. Pe lângă variaţia normală a intensităţii
luminii datorată poziţiei soarelui, la cultura protejată intervine diminuarea considerabilă a radiaţiei datorită a numeroase
alte cauze.
Referitor la cerinţele specifice ale plantelor legumicole faţă de intensitatea luminii, acestea se grupează în :
plante nepretenţioase, puţin pretenţioase şi plante pretenţioase.
Răspunsul plantelor în relaţie cu lumina, ca durată şi intensitate, este dat prin ritmul procesului de
fotosinteză, respectiv de acumulare a substanţelor complexe, pornind de la dioxidul de carbon şi apă, în prezenţa clorofilei
şi energiei solare. Cantitatea de substanţe acumulată de către plante depinde direct de radiaţia luminoasă.
În ceea ce priveşte calitatea luminii trebuie menţionat faptul că plantele sunt adaptate la lumină naturală. Din
această cauză la cultura plantelor legumicole în sere, solarii şi răsadniţe se poate înregistra o oarecare diminuare a creşterii
şi dezvoltării datorită modificării calităţii luminii la trecerea prin stratul transparent de sticlă sau material plastic.
Insuficienţa luminii determină o serie de modificări în morfologia şi metabolismul plantelor. Acestea se
materializează prin prelungirea perioadei de vegetaţie, reducerea cantităţii de substanţe plastice acumulate, prin urmare şi
a recoltei, diminuarea calităţii producţiei, sporirea sensibilităţii la boli şi dăunători, etc.
Excesul de lumină exercită un dublu efect asupra plantelor. Radiaţia luminoasă intensă duce la inhibarea
procesului de fotosinteză. În acelaşi timp radiaţia luminoasă este însoţită de o emisie foarte puternică de radiaţii calorice (
roşii sau infraroşii), care provoacă o creştere exagerată a temperaturii, atât în frunză, cât şi în mediul de cultură.
Temperatura prea mare duce la intensificarea procesului de respiraţie, în care se consumă cantităţi mari din substanţele
anterior sintetizate.
Aerul şi gazele
Aerul, ca mediu permanent în care cresc şi se dezvoltă plantele leguminoase, aparent este mai puţin implicat
în desfăşurarea proceselor de creştere şi dezvoltare. Cu toate acestea aerul intervine pe mai multe căi asupra plantelor :
prin compoziţia sa, prin efectul mecanic (vânturi), prin antrenarea şi dispensarea substanţelor poluante.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
5
Cel mai important component al aerului este dioxidul de carbon. Conţinutul aerului în dioxid de carbon
înregistrează o variaţie diurnă şi una de lungă durată.
Capacitatea plantelor legumicole de a prelua dioxidul de carbon din aer depinde de o serie de factori interni şi
externi. În primul rând sunt implicaţi factorii lumină şi căldură, dar nici ceilalţi nu pot fi neglijaţi. Aerul trebuie să prezinte
o circulaţie continuă în zona plantelor, lipsa curenţilor de aer putând să ducă la consumarea dioxidului de carbon din
stratul de aer vecin frunzelor şi blocarea fotosintezei din lipsa de dioxid de carbon, care constituie principala “ materie
primă” în sinteza substanţelor organice. Dacă la culturile din câmp se asigură o circulaţie naturală a aerului, la cele din
sere, răsadniţe şi solarii trebuie să se intervină cu măsuri de aerisire, lucrarea fiind necesară chiar dacă în exterior
temperatura este destul de scăzută în raport cu cerinţele plantelor
Sporirea concentraţiei aerului în dioxid de carbon duce la sporuri importante în producţie, care pot ajunge, după specie, la
25-75%. Creşterea de până la 3-5 ori a concentraţiei în dioxid de carbon poartă denumirea de “ fertilizare cu dioxid de
carbon”.
Important este faptul că plantele legumicole nu folosesc dioxidul de carbon din aer în exclusivitate, deoarece
o mare parte provine din activitatea microorganismelor şi din materia organică aflată în sol. Pentru acest motiv, în
legumicultură se recurge frecvent la fertilizarea cu îngrăşăminte organice care, pe lângă aportul de elemente minerale,
asigură şi importante cantităţi de dioxid de carbon.
Relaţiile plantelor legumicole cu alte gaze din aer sunt în dependenţă de efectul acestora. Astfel, plantele au
nevoie de oxigen, mult mai puţin pentru partea supraterană şi mai mult pentru sistemul subteran, radicular. Lipsa
oxigenului în sol duce la asfixierea rădăcinilor. Pentru acest motiv se aplică în mod sistematic afânarea solului.
Dintre gazele nocive care pot deveni dăunătoare pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor sunt : amoniacul,
care poate rezulta din materia organică, la cantităţi de peste 0,1% devine nociv, provocând arsuri; dioxidul de sulf, foarte
nociv şi în cantităţi foarte mici (0,001-0,002%), în prezenţa apei ducând la formarea de soluţii acide foarte agresive;
reziduuri industriale gazoase ca fluor, clor, oxid de carbon, etc.
În unele situaţii se apelează la unele gaze pentru scopuri precise. De exemplu, etilena şi acetilena se pot folosi pentru
grăbirea coacerii fructelor ( tomate), azotul este util la menţinerea calităţii legumelor, mai ales pe timpul transportului.
Umezeala aerului
Umiditatea relativă a aerului poate să ajungă la valori foarte ridicate în spaţiile protejate. În cursul verii se produce
scăderea foarte puternică a umidităţii relative.
Umiditatea relativă prea ridicată poate să determine : reducerea şi blocarea transpiraţiei platelor, influenţând negativ
intensitatea fluxului de apă şi săruri minerale prelevate de plante din sol; hidratarea grăunciorilor de polen, făcându-i mai
grei şi diminuând mobilitatea acestora, determină polenizarea insuficientă a florilor la legumele pentru fructe, cauzând
pierderi însemnate de producţie; creează condiţii favorabile pentru apariţia şi expansiunea unor boli şi dăunători.
Umiditatea relativă prea scăzută are alte efecte nefavorabile : intensificarea transpiraţiei plantelor, cu apariţia
fenomenelor de ofilire, care afectează în primul rând organele cele mai tinere; deshidratarea lichidului de pe stigmatul
florilor, determinând germinarea dificilă şi incompletă a grăunţelor de polen, cu efecte negative asupra producţiei la
legumele pentru fructe; creează condiţii favorabile de apariţie şi expansiune a unor boli şi dăunători, etc.
Apa
Culturile din sere, răsadniţe şi solarii, care au o creştere luxuriantă, au nevoie de cantităţi însemnate de apă. Asigurarea cu
apă trebuie să fie permanentă, iar apa trebuie să prezinte o calitate corespunzătoare, care este reflectată în conţinutul în
săruri, pentru a nu determina alterări ale calităţii solului. În mod deosebit în anotimpul răcoros, apa de udare trebuie să
aibă o temperatură echivalentă cu aceea a serei sau solarului, pentru a nu determina răcirea solului şi reducerea ritmului de
creştere al plantelor.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
6
Cerinţele plantelor legumicole faţă de apă sunt determinate de faptul că apa reprezintă principalul constituent al acestora.
Procentul de apă ajunge la 74-80% la cartof, 87-91% la morcov, 92-93% la ridiche, varză şi 94-95% la tomate, castraveţi,
salată. Din acest motiv, reducerea cantităţii de apă din mediul de cultură afectează ritmul de creştere al plantelor prin
faptul că lipseşte principalul constituent pentru noile organe. Însemnătatea mai constă şi în faptul că ea constituie mijlocul
de transport pentru substanţele nutritive, fotoasimilate şi produse metabolice.
La asigurarea prelevării apei, ca şi la circulaţia sa în corpul plantei, participă indirect toate părţile plantei, însă rolul cel
mai de seamă îl joacă sistemul radicular. Prin urmare, dimensiunea, profunzimea, starea de sănătate a sistemului radicular
prezintă o importanţă deosebită pentru ritmul de creştere al plantelor.
În practică se foloseşte noţiunea de “bilanţ hidric” sau “bilanţul apei din sol”, care reprezintă raportul dintre apa
consumată de către plante şi aceea prelevată din mediu într-o unitate de timp. Între consumul plantelor şi capacitatea
acestora de absorbţie a apei nu este o legătură direct proporţională.
O altă noţiune folosită este “ coeficientul de valorificare a apei” consumate de plante, care reprezintă raportul dintre
cantitatea totală de apă consumată de plante în decursul perioadei de vegetaţie şi recolta utilă.
Dirijarea umidităţii este necesară pentru că cerinţele plantelor nu sunt aceleaşi în tot timpul perioadei de vegetaţie, în
toate fazele creşterii şi dezvoltării lor.
Asigurarea plantelor cu apă la culturile protejate se face prin irigare, apelând la diferite sisteme de distribuire a apei până
la plante.
Solul şi elementele minerale
Solul este acea parte superficială a scoarţei terestre care continuu influenţată de factori climatici şi biologici. Solul asigură
plantelor un suport pentru înrădăcinare în care se găsesc şi elemente hrănitoare (faza solidă), apa (faza lichidă) şi aerul
(faza gazoasă) necesare vieţii acestora.
Solurile trebuie să fie alese cu mult discernământ, să fie soluri uşoare, aluvionare, luto-nisipoase, cu o permeabilitate
foarte bună, însorite, care se încălzesc uşor, cu apa freatică la adâncime, cu un potenţial de fertilitate ridicat.
Textura solului este deosebit de importantă. Cele mai potrivite sunt considerate solurile cu textură mijlocie.
Reacţia solului (pH-ul determinat în suspensie apoasă 1:5 g/g) recomandată pentru cultura protejată a legumelor este
cuprinsă între 6,3 şi 7,5 ( de la foarte slab acid la slab alcalin).
Conţinutul în materie organică (MO) reprezintă o caracteristică de bază a solurilor din sere şi solarii având în general
valori mari ( peste 5% humus). Materia organică este o sursă de energie a microorganismelor din sol şi de nutriţie a
plantelor. Îmbunătăţirea structurii solului, prin descompunerea materiei organice, facilitează înrădăcinarea şi penetrarea
sistemului radicular în sol. Metoda recomandată pentru determinarea materiei organice este prin calcinare. Valoarea se
interpretează în funcţie de textura solului. Se foloseşte gunoiul de grajd, gunoiul de păsări, urina, mustul de bălegar.
Complexul absorbant este dat de capacitatea de schimb cationică şi de gradul de saturaţie cu baze şi este legat
direct de conţinutul de argilă şi cel de materie organică.
Salinitatea este definită drept cantitatea de săruri minerale care se găsesc dizolvate în soluţia de sol. Valoarea
maximă a sărurilor solubile este în funcţie de toleranţa plantelor la salinitate. Reducerea riscului acumulării de săruri se
realizează prin : dozarea corectă4444 a necesarului de îngrăşăminte şi de apă, folosirea pe cât posibil a îngrăşămintelor
complet solubile şi lipsite de clor, efectuarea periodică a lucrării de subsolaj, îmbunătăţirea permeabilităţii solului prin
adaos de nisip, introducerea drenajului artificial.
Tasarea solului , prin trecerile repetate printre plante are un caracter nefast. Astfel, aeraţia solului este mult
diminuată, se creează condiţii de apariţie a unor toxicităţi de mangan şi fier. Se recomandă săparea solului pe adâncimea a
două cazmale.
Impermeabilizarea solurilor, poate fi determinată de administrarea unor cantităţi mari de gunoi de grajd,
formându-se ca urmare un strat impermeabil, ceea ce conduce la fenomenul de gleizare. Se recomandă dozarea corectă a
îngrăşămintelor organice.
Sistemul de monocultură conduce la acumularea unor toxine ce provin din resturile vegetale ale culturii respective sau
sunt pur şi simplu eliberate de acestea în sol.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
7
Tratamentele chimice ale solului şi ale plantelor atrag după ele unele modificări ale concentraţiilor de cupru, mangan şi
zinc. După mai multe cicluri de cultură, aceste tratamente pot constitui cauza unor fenomene de fitotoxicitate.
Dezinfecţia termică a solului . Tratarea solului cu abur are şi unele aspecte mai puţin dorite, dar are şi efecte pozitive.
Soluţia solului constituie sursa directă de elemente minerale pentru plante. Concentraţiile diferiţilor ioni
nutritivi în soluţia solului pot diferi în raport cu proprietăţile solului. Plantele trebuie asigurate permanent cu elemente
minerale, în conformitate cu cerinţele acestora. În soluţia solului trebuie realizate anumite concentraţii şi trebuie să fie
menţinute la nivele satisfăcătoare. Această proprietate a solului de tamponare a concentraţiilor este un factor important în
disponibilizarea elementelor minerale, în condiţiile culturilor protejate. Se disting astfel două fracţiuni ale unui element în
sol : una care ţine de factorul capacitate şi care reprezintă cantitatea de element disponibil şi a două legată de factorul
intensitate care reflectă efectiv puterea de reţinere prin care elementul este reţinut în sol, adică concentraţia elementului
nutritiv în soluţia solului. Cea mai răspândită metodă de testare a fertilităţii solului este extractul apos.
Azotul suferă modificări ale concentraţiei foarte mari în perioade foarte scurte. El reprezintă un constituent
indispensabil pentru numeroşi compuşi organici de importanţă generală. Aprecierea asigurării cu azot a legumelor
cultivate în spaţii protejate şi forţate se face pe baza concentraţiei de azot nitric determinat în extract apos şi a nivelului de
materie organică, sau în alţi extractanţi convenţionali. Azotul favorizează creşterea vegetativă a plantelor şi o culoare
verde sănătoasă a acestora. Îmbunătăţeşte calitatea legumelor verdeţuri.
Fosforul prezent ca ion fosfat în soluţia solului este foarte scăzut comparativ cu fosforul absorbit. Funcţia cea
mai importantă a fosforului în metabolismul plantelor este formarea de către acesta a legăturilor pirofoisfatice care permit
transferul de energie. Asigurarea normală cu fosfor a legumelor cultivate în sistem protejat stimulează creşterile timpurii
şi înrădăcinare, micşorează procentul de flori avortate, grăbeşte maturarea fructelor, contribuie în general la o bună
vigoare a plantelor, determinând obţinerea de producţii timpurii mai mari.
Potasiul din sol provine fie din descompunerea materiei organice, fie din alterarea mineralelor care conţin
potasiu, fie din îngrăşăminte. Aprecierea aprovizionării solului cu potasiu se face fie în extract apos, fie în acetat lactat de
amoniu. În fiziologia legumelor potasiul este cel mai important cation atât pentru concentraţia mare în care se găseşte în
ţesuturile plantelor, cât şi datorită funcţiilor de regulator al multora dintre procesele metabolice celulare, inclusiv sinteza
proteinelor şi hidraţilor de carbon. O bună aprovizionare cu potasiu a plantelor măreşte rezistenţa acestora la boli,
temperatură scăzută, la secetă şi temperaturi excesive. Lipsa de potasiu determină o scădere a rezistenţei plantelor la
agenţi patogeni.
Calciul din sol joacă un rol vital în menţinerea integrităţii membranelor celulare şi acţionează ca un agent de
cimentare în pereţii celulei, ajută la dezvoltarea structurii rădăcinii. Deoarece translocarea calciului în plantă se realizează
într-o cantitate foarte mică, lipsa acestui element afectează în primul rând acele ţesuturi care sunt în plină dezvoltare.
Lipsa calciului poate provoca moartea prematură a vârfurilor plantelor, căderea mugurilor florali sau chiar a florilor.
Magneziul se găseşte în sol sub 3 forme : neschimbabil, schimbabil şi solubil în apă. Pentru plante , ultimele
două forme sunt de interes major. Magneziul acţionează ca activator al unor reacţii enzimatice. În condiţii de seră şi solar,
deficienţa de magneziu este destul de frecventă cu deosebire când încărcătura de fructe este foarte mare şi se manifestă de
regulă imediat după începerea recoltărilor mai ales dacă plantele au fost fertilizate cu cantităţi mari de potasiu. Frunzele
plantelor cu deficit de magneziu sunt mai puţin verzi pe margini şi între nervuri, anormal de subţiri, uneori casante şi cu
tendinţa de a se curba în sus.
Microelementele sunt acele elemente care se găsesc în plante în cantităţi foarte mici şi intervin în toate
fenomenele metabolice şi joacă un rol esenţial în majoritatea reacţiilor enzimatice. În această categorie intră borul, fierul,
cuprul, manganul. molibdenul şi zincul. Sursele directe de aprovizionare cu microelemente sunt îngrăşămintele organice
practicate în cultura protejată.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
8
TEMA 2
Construcţii folosite în legumicultură.Răsadniţe, tunele.solarii,sere.
Pregătirea şi amenajarea terenului pentru producerea răsadurilor de legume.
1. CRITERII DE AMPLASARE după factorii direcţi :
a) Căldura şi lumina
b) Relieful şi expoziţia
c) Solul şi nivelul apei freatice
d) Protecţia contra vânturilor
2. CONSTRUCŢII FOLOSITE
Solariile (adăposturile) sunt spaţiile protejate cu mase plastice sau sticlă
După tipul de construcţie solariile sunt: - individuale
- duble
- multiple
După înălţimea totală – joase
- înalte
- fără schelet (folie întinsă)
După forma acoperişului – semicerc
- cu o pantă
- cu 2 pante
După materialul folosit la schelet – din ţeavă din – material plastic
- metal
- fier beton
- fier profil T
- cornier
După materialul folosit la acoperire – polietilenă
- policlorură de vinil
- poliesteri
- sticlă
După regimul de căldură - re-încălzită
- încălzire biologică în solarii
- încălzire tehnică
După profilul activităţii – răsaduri legume
- răsaduri de flori
- căpşuni
După însuşirile foliei – ne-perforate
- perforate
- cu diverse densităţi şi grosimi
După durata de exploatare – temporară (1-2 luni)
- permanentă (1-3 ani)
După înălţime
Adăposturile joase – sunt cu caracter temporar şi joacă un rol însemnat în producerea extra-timpurie şi
timpurie a legumelor.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
9
- folie întinsă – folie subţire 0,01 mm perforată aşezată peste cultură; distanţa de 8-15 cm.; ф perforaţiilor 10-
12 mm.
- tunelul simplu – l = 60-70 cm.; n = 40 cm.; L = 10-15 m. Pentru susţinere – nuiele, fier beton, etc. – distanţa
între arcuri 1 m. sau 1,5 m. Folia – grosime de 0,07- 0,10 mm.; l = 150 cm. Între tunele 40-50 cm., iar capetele 100 cm.
- tunelul dublu – l = 1,50-1,80 m., iar L = 25 m.; lăţimea foliei = 2,8 m. Susţinerea foliei cu arcuri ф = 6-8
mm. sau pe tuburi de P.V.C. cu ф = 2 – 20 mm. Amplasate la 2 m.
Adăposturile înalte – solarul tunel – din arcuri din fier beton sau ţeavă de oţel. Arcurile din fier beton au l =
3-4 m.; L = 25-30 m.; n (coamă) = 1,8 –2 m.; ф = 16 mm.
Solarul bloc – acoperit cu panouri demontabile ; l = 3 – 3,5 m.; L = 50 m.; scheletul din metal sau lemn; n
folie = 1,5 m., iar la coamă 2,3 m.; panouri cu L = 2,8 m.; l = 1,64 m.
Solar tip ICLF Vidra
L = 5,4; h = 2,7 m.; L = 60 m.
Solar din sticlă (seră solar)
L = 6 m.; h folie = 2-2,5 m.; h coamă = 3,7 – 4,2 m.; L = 60 m.
Toate acestea pe soclu din beton.
Răsadniţele
Pentru cultura legumelor se folosesc mai multe tipuri de răsadniţe - după sursa de încălzire, nivelul
temperaturii asigurate, poziţia faţă de nivelul solului, numărul pantelor, materialele de construcţie, materialele de
acoperire şi gradul de mobilitate.
Răsadniţe cu o pantă cu încălzire biologică, sunt alcătuite din :
a) toc
b) ferestre ( ramele)
c) patul cald
d) substratul
a) Tocul se confecţionează din scândură cu grosimea de 3-4 cm. Şi l = 25-30 cm. Lăţimea tocului = 1,5 m. şi
Lungimea de 4 m.; consolidarea şi fixarea tocurilor se face cu ţăruşi cu secţiunea 6 x 8 cm. Şi lungimea 50-60 cm.
Amplasaţi la colţuri şi la distanţe de 3-4 m. pe lungime.
La intervale de circa 1-2 m. se vor fixa transversal rigle ( cu saci) cu secţiunea de 4 x 5 cm. sau 5 x 7 cm. şi L
= 1,5 m. care vor servi la susţinerea ferestrelor cât şi la etanşare , acoperind nivelul dintre ferestre.
b) Ramele au dimensiuni de 1,5 x 1 m. nu se confecţionează din rigle de lemn de răşinoase care nu se
curbează în contact cu apa, cu secţiunea de 5,5 x 4 cm., iar şproturile intermediare ( 3 pe lungime) din şipci cu secţiunea
de 3,5 – 4 cm. La cadru, pe faţa superioară internă a ramei, cât şi la şproturi se va excava circa 1 x 1 cm. – pentru fixarea
sticlei. Astfel, pe şproturi se fixează sticla tăiată în foi de 21 cm. lăţime şi 22- 28 m lungime , suprapunând într-un singur
sens sticla superioară pe cea inferioară, pe 1,5 – cm., ca la ţiglele de pe casă (acoperiş).
În partea inferioară se face o crestătură pentru scurgerea apei.
c) Patul cald va fi aşezat la suprafaţa solului şi va depăşi dimensiunile tocului cu 0,5 m. pe toate laturile.
Grosimea patului este în funcţie de data instalării răsadniţei şi de temperatura ce trebuie asigurată.
Răsadniţele semi-îngropate cu încălzire biologică au caracteristicile :
l = 3 m.
L = 20 m.
h tocului = 30 cm. ; coama cu 20 cm. mai sus decât nivelul superior al tocului.
- scândura pentru supraînălţarea tocului de 15 cm. lăţime
- ţăruşii pentru părţile laterale cu secţiunea de 6-7 cm. şi lungimea de 1,1 m.
- riglele pentru susţinerea coamei se montează la interval de 2 m.
- ferestrele (ramele) de 1,5 m. x 1.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
10
Pentru instalarea gunoiului se sapă un şanţ trapezoidal cu h = 40 cm., 50 cm. adâncime cu latura de 3 m. cea
superioară şi 2,8 m. cea inferioară, iar pereţii laterali fiind sub formă de taluz În unele cazuri tocul poate fi confecţionat
din prefabricate, cărămizi, zid, baloţi paie, etc.
Răsadniţele acoperite cu polietilenă Acestea trebuie să fie mai groase 0,25 – 0,15mmm în loc de sticlă.,
ramele sunt mai mari . Atenţie la asigurarea contra vântului.
SERELE
Clasificare
După tipul construcţiei – individuale
- bloc
După material – lemn
- beton
- oţel, aluminiu
După gradul de mobilitate – fixe
- demontabile
- mobile
După forma acoperişului – cu o pantă
- cu 2 pante simetrice
- cu 2 pante asimetrice
După regimul de căldură – încălzite
- semiîncălzite
- ne-încălzite
După activitatea desfăşurată – de producţie
- înmulţitor
După substratul de cultură – clasică pe sol
- pe parapete
- pe substraturi active şi inerte
Elementele constructive
- fundaţia
- stâlpii din beton
- jgheaburi
- şproturi din metal sau lemn
- sârme pentru rigidizarea scheletului
- distanţiere, longeroane, etc.
Unghiul de înclinare al pantelor variază între 26º şi 35º. Înălţimea construcţiei : 1,8 – 3,5 m. , cele mai înalte
pentru flori.
Instalaţii
- de încălzire, apă, abur
- de aerisire – ferestre 20-25% din suprafaţă
- de fertilizare – irigare – conducte rigide şi flexibile cu picurătoare pentru distribuirea apei şi soluţiilor
minerale, pesticide.
- de ecranare – pentru reducerea pierderilor de căldură pe timp de iarnă
- de lumină suplimentară – 50 – 200 W / m2
- de distribuţie a CO2
- de ventilaţie
Cerinţele tehnologice pentru o seră
- să asigure accesul optimal al luminii
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
11
- să fie etanşi şi să asigure o încălzire uniformă a aerului şi solului
- să permită automatizarea şi mecanizarea
- să fie durabile, rezistente
- să fie ieftine, cu consum redus de metal
Tipuri de seră
Seră înmulţitor – L = 20-30 m.; l = 3,2 m. , construită din cărămidă ad = 0,7 m., instalaţia de încălzire din
conducte aşezate sub parapete de 1,2 m. lungime şi sub acoperiş.
Seră individuală l = 7,5 m.; L = 20-30 m.
Soclul 1,1 m. din care 0,3 m. deasupra solului, înălţimea la coamă = 3,7 m., iar la dolie 1,1 m. din care 0,7 m.
sticlă; unghiul pantelor de 30 º.
Sera bloc – din mai multe travei cu lăţimea de 3,2 m., iar înălţimea la dolie 2,2 m., înălţimea la coamă 3,2
m., înălţimea soclului de 0,15 m. Unghiul pantelor este de 21º. Este cea mai economică.
Etapele construirii solariilor
Se parcurg următoarele etape:
- alegerea suprafeţei de teren pentru solarii
- stabilirea dimensiunilor suprafeţei de teren
- alegerea tipului de solar
- întocmirea schemei de amplasare în teren şi orientare în funcţie de punctele cardinale N-S;
- nivelarea şi realizarea unei pante de 0,2º/
- stabilirea necesarului de materiale
- pregătirea terenului
- confecţionarea solariilor şi a adăposturilor
Etapele construirii răsadniţelor
- asigurarea şi pregătirea biocombustibilului
- pregătirea amestecului de pământ
- pregătirea patului cald şi fixarea tocurilor
Pregătirea patului cald şi fixarea tocurilor
- la suprafaţă – din platforma de preîncălzire – răsadniţa se tasează, se umectează cu apă caldă pentru forţare
90-40 cm. în funcţie de destinaţia răsadniţei; fixarea tocurilor; acoperire.
Răsadniţe fixe – fixarea, revizia tocurilor, dezinfectarea tocurilor, ramelor; acoperirea după ce în prealabil s-a
introdus gunoi 40-50 cm.
Introducerea amestecului de pământ – se va distribui var la temperatura de 40-35 ºC pentru prevenirea
apariţiei ciupercilor spontane; aşezarea amestecului în strat la 12-30 cm. grosime în funcţie de destinaţia răsadniţelor.
Criterii de folosire
1. programarea judicioasă a culturilor – să se asigure o perioadă mai lungă din an
2. alegerea culturilor solicitate pe piaţă
3. folosirea cu precădere a hibrizilor şi soiuri cu randament mare
4. diversificarea culturilor
5. aplicarea cu responsabilitate a produselor chimice
6. aplicarea cu stricteţe a tuturor verigilor din procesul tehnologic
7. introducerea unor soluţii tehnice noi - picurare, combatere biologică, folosirea CO2, utilizarea luminii
artificiale
TEMA 3
SUBSTRATURI (pământuri, amestecuri)
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
12
Prin substrat, în horticultură, se înţelege orice material natural sau artificial, care, distribuit în seră, răsadniţă
sau solar, plasat într-un container sau presat în diferite forme, ca atare sau în amestec, permite fixarea sistemului radicular
al plantelor şi astfel reprezintă pentru acestea un suport.
Când substratul este şi o sursă de hrană pentru plante, el poartă denumirea de “substrat nutritiv”. După
natura componentelor care stau la baza substraturilor horticole, se disting trei mari grupe :
1. SUBSTRATURILE NATURALE sau tradiţionale, care include componente organice dar şi minerale, cum
ar fi : compostul de pădure, pământul de pădure, pământul de frunze, pământul de ţelină, compostul de rumeguş, talaş,
scoarţă de copac, ace de răşinoase, composturi din diverse resturi vegetale, turbă, gunoiul de grajd, mraniţa, gunoiul de
păsări şi de porcine, nămolurile de la fabricile de zahăr şi staţiile de epurare, reziduurile municipale, composturile uzate de
la ciupercării, deşeurile textile, nisipul, ş.a.
2. SUBSTRATURILE ARTIFICIALE, apărute în ultimele decenii, care provin din prelucrarea industrială a
unor anumite roci, sau prin sinteza substanţelor chimice, adesea derivate din distilarea petrolului, cum ar fi : vermiculitul,
perlitul, celagerul, roci vulcanice, vata minerală, argila expandată, materiale plastice expandate, etc.
3. SUBSTRATURILE MIXTE, care includ componente din ambele categorii.
La utilizarea practică se vor avea în vedere însuşirile mai importante ale principalelor componente folosite la
obţinerea diferitelor substraturi.
Compostul de pădure este constituit din resturi vegetale acumulate de-a lungul anilor, provenite de la arborii şi arbuştii cu
frunză lată, precum şi de la speciile cu frunze sub formă de ac. Compostul este apreciat ca un substrat neutru, foarte
afânat, permeabil, bogat în materie organică, dar cu degradare destul de rapidă în condiţii de seră.
Pământul de pădure este constituit dintr-un strat de sol preponderent mineral aflat sub stratul cu conţinut bogat în resturi
vegetale încă ne-descompuse complet. Este foarte uniform, de culoare neagră, menţine timp îndelungat fertilitatea
necesară, iar structura sa poroasă rămâne permeabilă la apă şi aer.
Pământul de frunze este produsul rezultat în urma descompunerii frunzelor recoltate în prealabil şi compostate timp de 1-2
ani, cu adaosuri de superfosfat şi diverse dejecţii organice.
Pământul de ţelină provine din terenurile înierbate mai mulţi ani. Are o culoare brună, bogat în humus, afânat, fără resturi
vegetale. Are o bună capacitate de reţinere a apei.
Rumeguşul şi talaşul sunt materiale care înlocuiesc parţial turba. Pot avea un conţinut ridicat de tanin.
Compostul forestier, provenit din coajă de răşinoase şi fag mărunţită, constituie un produs secundar al
industriei lemnului. Are o reacţie acidă, o bună porozitate de aeraţie, rezistenţă scăzută la penetrare, permeabilitate,
capacitate moderată de reţinere a apei, elasticitate, rezistenţă la tasare.
Turba se prezintă sub forma unui sediment din diferite resturi vegetale specifice locurilor umede, în grade diferite de
conservare. Are o mare capacitate de reţinere a apei utile, capacitate ridicată de schimb pentru baze, putere de tamponare
ridicată, mare stabilitate structurală. În funcţie de condiţiile de formare se cunosc trei feluri de turbă:
- oligotrofă, de culoare brun deschis sau gălbuie sau roşie.
- eutrofă, neagră.
- mezotrofă, intermediară, de tranziţie.
Gunoiul de grajd este un produs complex, rezultat din fermentarea aerobă şi anaerobă a uni amestec alcătuit din dejecţiile
consistente şi lichide ale animalelor cu diferite resturi vegetale care au servit ca aşternut. Compoziţia lui este foarte
diferită.
Mraniţa se obţine printr-o fermentare foarte avansată a gunoiului de grajd, singur sau în amestec cu diferite alte reziduuri
vegetale sau minerale. Are o valoare nutritivă ridicată, o capacitate medie de reţinere a apei utile, putere medie de
tamponare şi schimb pentru baze, stabilitate structurală căzută, reacţie bazică.
Nisipul este constituit din fragmente mici de rocă rezultate din degradarea acesteia. Trebuie să fie cristalin, sticlos, cenuşiu
deschis, lipsit de nămol şi pietriş. Are capacitate ridicată pentru aer, mare stabilitate structurală, capacitate scăzută de
reţinere a apei, fără valoare nutritivă, putere nulă de tamponare, fără capacitate de schimb pentru baze.
Vermiculitul este un silicat hidratat de magneziu, aluminiu şi fier. Este insolubil, are capacitate mare de absorbţie a apei şi
aerare, de schimb cationic şi de tamponare, Ph variabil.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
13
Perlitul este un material de origine vulcanică, foarte uşor, reţine o mare cantitate de apă, are Ph neutru, forţă de tamponare
nulă, fără elemente nutritive. Poate fi sterilizat şi re-utilizat.
Argila expandată este obţinută din argilă pe cale industrială, sub formă de granule sferice. Are capacitate mare de aerare şi
de reţinere a apei. După folosire se spală şi se dezinfectează cu aburi.
Materiale plastice expandate sunt foarte uşoare, nu au capacitate de schimb cationic şi nici de tamponare, au Ph variabil şi
capacitate de reţinere a apei variabilă.
Vata minerală este constituită dintr-o rocă bazaltică de bază, una de calcar şi cărbune în raportul 4-1-1-.
Principalele însuşiri ale substraturilor nutritive În raport c cerinţele diferite ale plantelor faţă de substratul nutritiv se urmăreşte ca acestea să posede o serie
de însuşiri fizico-chimice care să favorizeze dezvoltarea normală a plantelor.
CONSISTENŢA SUBSTRATULUI, care să permită susţinerea plantelor.
STRUCTURA LACUNARĂ (POROZITATEA) trebuie să fie ne-alterabilă în timp, cu un raport optim între faza solidă,
lichidă şi gazoasă. Optim este 70%, din care 44% parte gazoasă.
CAPACITATEA DE REŢINERE A APEI de către substrat condiţionează volumul de aer al acestuia.
TASAREA este o proprietate mecanică cu influenţe puternice asupra caracteristicilor hidro-fizice.
CAPACITATEA DE RE-UMECTARE are un rol foarte important pentru situaţiile în care substratul s-a uscat.
CAPACITATEA DE TAMPONARE trebuie să fie capabilă să menţină în timpul perioadei de vegetaţie o valoare optimă
a PH-ului.
VALOAREA PH trebuie să fie adaptată la un număr mare de specii. Se preferă o reacţie slab acidă.
CONŢINUTUL ÎN ELEMENTE NUTRITIVE trebuie să fie echilibrat; poate fi optimizat prin adaosuri corespunzătoare
de îngrăşăminte minerale.
CAPACITATEA MARE DE IZOLARE TERMICĂ, prin care se limitează pierderile de căldură, este influenţată de
textură şi uneori de culoarea substratului.
ABSENŢA AGENŢILOR PATOGENI, A DĂUNĂTORILOR ŞI SEMINŢELOR DE BURUIENI sunt însuşiri pozitive.
EFICIENŢA ECONOMICĂ este un criteriu de apreciere a valorii care poate fi apreciat cantitativ şi calitativ.
Biocombustibili
În legumicultură se foloseşte cu succes energia calorică rezultată în procesele de descompunere dirijată a
diferitelor materiale organice, prin activitatea microorganismelor. În acest scop se pot utiliza diferite materiale ca
biocombustibili.
Bălegarul de cabaline. Este cel mai bun biocombustibil şi prezintă următoarele însuşiri : relativ sărac în apă, bogat în
substanţe azotate şi hidrocarbonate, reacţie alcalină, capacitate calorică mare, cu temperatura maximă de 70-80 ºC.
Bălegarul de bovine.Are conţinut ridicat în apă, intră mai greu în fermentaţie, temperatura maximă de 45ºC.
Bălegarul de ovine. Este mult mai uscat, fermentarea este lentă, temperatura maximă este de 55ºC.
Bălegarul de porcine. Se foloseşte cel mai puţin deoarece este prea umed şi rece.
Paiele şi pleava. Se întrebuinţează în amestec cu diferite tipuri de bălegar.
Alte materiale: frunze, rumeguş de lemn, turbă, vreji de mazăre şi fasole, coji de floarea-soarelui. Se utilizează în amestec
cu gunoiul de grajd deoarece fermentează lent şi au capacitate calorică mai scăzută.
Produse pentru fertilizarea plantelor
Obţinerea unor producţii mari şi de calitate superioară presupune folosirea unor cantităţi însemnate de materiale diverse,
de natură organică, produse biologice şi produse chimice.
ÎNGRĂŞĂMINTELE ORGANICE ocupă un loc important, Cele mai răspândite sunt :
- gunoiul de grajd
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
14
- mraniţa
- compostul
- gunoiul de păsări
- urina
ÎNGRĂŞĂMINTELE CHIMICE se prezintă într-o gamă largă de produse, care pot fi simple, duble şi complexe. Se
administrează la pregătirea de bază a solului sau la fertilizarea plantelor.
ÎNGRĂŞĂMINTELE CU MICROELEMENTE se administrează în cantităţi foarte mici pentru prevenirea sau remedierea
unor carenţe la plante şi include de regulă următoarele elemente . bor, cupru, fier, mangan. molibden şi zinc.
ÎNGRĂŞĂMINTELE BACTERIENE sunt preparate speciale, care conţin microorganisme (în special bacterii) capabile să
stimuleze formarea microflorei din substratul de cultură sau să fixeze azotul atmosferic. Din această grupă fac parte:
nitragin, azotobacterin, fosfobacterin, A.M.B.
AMENDAMENTELE sunt necesare pentru corectarea reacţiei solului sau substratului de cultură. Dozele sunt calculate pe
baza analizei solului / substratului.
Inventar
Prin inventar se înţelege totalitatea uneltelor, sculelor, dispozitivelor şi maşinilor necesare şi utilizate pentru efectuarea
lucrărilor la producerea răsadurilor şi la îngrijirea culturilor legumicole protejate.
În funcţie de destinaţia utilizării sale, inventarul poate fi grupat pentru .
- manevrarea şi pregătirea biocombustibililor
- mărunţirea, manevrarea, cernerea pământurilor iniţiale şi amestecurilor folosite ca substrat
- protejarea temporară a diferitelor suprafeţe în condiţii climatice nefavorabile
- efectuarea diferitelor lucrări tehnologice ( semănat, repicat, îngrijirea plantelor, lucrarea suprafeţelor de
teren, etc.)
- pregătirea şi aplicarea soluţiilor fertilizante
- pregătirea şi aplicarea soluţiilor pentru protecţia plantelor
- lucrarea solului
- confecţionarea diferitelor ustensile
- controlul factorilor de mediu
TEMA 4
Pregătirea amestecurilor pentru producerea răsadurilor
Înainte de folosirea lor, diferitele tipuri de pământuri se vor cerne pentru îndepărtarea eventualelor resturi de
plante sau componente străine, folosind ciururi cu ochiuri de 3-5 cm. Calitatea materialelor iniţiale poate să fie
îmbunătăţită prin adăugarea unor îngrăşăminte (preferabil complexe) şi, de la caz la caz, amendamente.
Operaţia de amestecare în diferite proporţii se poate face manual sau cu mijloace mecanice, folosind ca
referinţă unitatea de volum m3 sau alt mod de apreciere: găleată, roabă, targă, lopată etc.
Atunci când se prepară cantităţi mai mici de amestecuri se procedează astfel: se aşează componentele unul
lângă altul pe o platformă, cel mai bine betonată; se ia succesiv din fiecare component un număr de unităţi de volum
conform reţetei şi se aşează într-o nouă grămadă, repetându-se operaţia până se realizează cantitatea dorită; noua grămadă
se împarte în alte două grămezi prin lopătare, luând de fiecare dată cu lopata de la baza grămezii iniţiale; cele două
grămezi se lopătează din nou într-o singură grămadă. Dacă este necesar se mai repetă ultimele două operaţii. În acest fel se
va asigura o bună omogenizare a părţilor componente.
La pregătirea amestecurilor cu mijloace mecanice se folosesc malaxoare de diferite capacităţi.
Amestecul pentru substrat se poate prepara din vreme, se aşează sub şoproane sau se protejează cu folie şi
paie ca să nu îngheţe în timpul iernii.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
15
În general, substratul de creştere pentru răsadurile de legume este format dintr-un amestec de componenţi
naturali şi sintetici. Folosirea unui singur material este mai rară şi aceasta deoarece practic nici un component luat separat
nu întruneşte toate condiţiile impuse de specie, soi, climă, tehnologie, eficienţă economică.
Excepţie fac culturile comerciale de legume şi flori pe substraturi numai din turbă, vată minerală, argilă
expandată, perlit, etc.
Există o varietate foarte mare de amestecuri “recomandate” pentru răsaduri, uneori chiar pentru aceeaşi
specie. Aceste amestecuri pot fi compuse din turbă roşie, turbă intermediară, turbă neagră, compost forestier, mraniţă,
pământ de ţelină şi nisip.
Trebuie menţionat că un amestec bine echilibrat, deşi mai scump datorită costului unor componente (turbă,
compost forestier), prin reducerea timpului de producere a răsadului, ca număr de zile de încălzire a serei, în final acesta
poate fi chiar mai eficient sub aspect economic.
Datorită compoziţiei chimice variabile a componentelor de diferite provenienţe, este indicat ca acestea să fie
analizate înainte de a se stabili proporţiile de amestecare. Analiza amestecului se face în extract apos 1:10 (g/g) şi se
interpretează în funcţie de specia legumicolă, capacitatea substratului pentru apă (c.s.a.) şi perioada de plantare a
răsadului. Pentru substraturile cu conţinut de materie organică cuprins între 8 – 25%, c.s.a. poate fi aproximată prin relaţia
:
c.s.a. (%) = 2,71 MO (materie organică) + 10,7
Pentru substraturile ce depăşesc concentraţia de 25% MO, se recomandă ca c.s.a. să se determine în laborator.
Concentraţiile optime (C.o.) de elemente minerale din substrat se pot calcula astfel :
Co N, P, K, Mg (ppm) = c.s.a. x Cs x U x 10-4
În care: c.s.a. este capacitatea substratului în apă, în %;
Cs = concentraţia optimă de elewment din soluţia substratului, în ppm;
U = umiditatea recomandată, în % din c.s.a.
Calcularea necesarului de substanţă activă se face după relaţia .
Necesar N, P2O5, K2O, MgO ( g/m3) = ( Co – Ce) x fce x d
În care: Ce este concentraţia de element existentă în substrat;
fc = factor de corecţie pentru fiecare element, în funcţie de componentele care stau la baza
amestecului
d = densitatea amestecului
Dezinfectarea amestecurilor
Distrugerea agenţilor patogeni, a dăunătorilor ca şi a seminţelor unor buruieni se poate efectua prin mai multe metode.
Dezinfectarea pe cale termică. Este cea mai eficace metodă. Prin această metodă se face tratarea amestecului cu aburi sub
presiune, procedând mai întâi la acoperirea acestuia cu o prelată de folie, cu grosimea de 0,25 mm, şi apoi asigurarea
atingerii şi menţinerii unei temperaturi de 80-82ºC timp de o oră în masa amestecului. Din păcate această metodă nu se
poate aplica în toate situaţiile, fie datorită lipsei mijloacelor, fie datorită costurilor.
Dezinfectarea pe cale chimică. În vederea aplicării produselor chimice se vor efectua mai multe lucrări, cum sunt:
- întinderea pământului iniţial sau amestecului într-un strat cu grosimea de circa 30 cm.;
- distribuirea uniformă a produsului chimic (soluţie sau pulbere) peste stratul de amestec, cantitatea fiind
calculată conform dozei la unitatea de volum;
- se amestecă bine stratul după tratare, pentru omogenizarea produsului în masa amestecului;
- se strânge amestecul în grămezi;
- se acoperă cu prelată din folie şi se menţine astfel până la folosire, fie pentru asigurarea eficacităţii
produselor ( ex. la formalină), fie pentru prevenirea re-infestării;
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
16
- se rezervă timpul obligatoriu de pauză după tratament, până la folosirea amestecului, care este în funcţie
de temperatura mediului, pentru refacerea microflorei specifice şi eliminarea eventualelor reziduuri ale
produselor, care sunt nocive pentru plante;
- se vor lua măsurile de protecţie impuse la folosirea produselor chimice.
Dezinfectarea pe alte căi. Se referă la efectul radiaţiei solare directe, care este dată de acţiunea combinată a razelor
ultraviolete şi infraroşii. Pământurile iniţiale sau amestecurile se întind în strat de 4-5 cm. grosime; se lopătează periodic
pentru expunere uniformă la soare; se menţine astfel mai multe zile; se strânge în grămezi; se păstrează protejat până la
folosire. Această metodă presupune tratarea încă din timpul verii, când radiaţia solară este puternică.
Tema nr. 5 LEGUMELE PENTRU RĂDĂCINI TUBERIZATE
MORCOVUL
Originea şi aria de răspândire
Cuprinde 22 de specii, originar din Afganistan. Primii morcovi cultivaţi în Europa erau lungi şi conici, galbeni sau
violet. Se cultivă pt. rădăcina sa care are o valoare nutritivă ridicată. Conîine săruri minerale, hidraţi de carbon, vitamina
A. Se cultivă în toate zonele.
Caractere botanice şi particularităţi biologice
Rădăcina: pivotantă, profundă, 0,50-1m adâncime, mărimea rădăcinii variază între 50-250 g. Culoarea este galben,
portocaliu, portocaliu-roşcat, rezistent la rupere.
Frunzele: dispuse în rozetă, cu miros caracteristic.
În anul al 2-lea creşte tulpina florală, până la 1-1,2 m înălţime.
Inflorescenţa: ca o umbrelă.
Florile: mici, albe, gălbui, înfloresc la 45-50 zile de la plantare şi durează 40 zile în perioada mai- iunie.
Fructul: oval- aplatizat, galben-maroniu.
Soiuri, hibrizi pt. cultura în câmp
Se cultivă un număr restrâns de soiuri: cu rădăcina lungă, semilungă, semiscurtă, scurtă.
Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie
Căldură: temperatura de germinare este de 4-5 grade C, cea optimă de 20-30 grade C. Răsare în 12 zile în răsadniţe, 20-
24 zile în câmp. Temperatura de creştere 18-20 grade.
Umiditate: 60-80%. Nu este pretenţios.
Lumina: cât mai multă lumină.
Hrana: consum mare de elemente fertilizante din sol: azot, potasiu fosfor.
Sol: soluri uşoare, luto- nisipoase, cu umiditate suficientă, bogate în humus, adânc lucrate şi lipsite de buruieni.
Tehnologia de cultivare a morcovului de câmp
Rotaţia culturilor Se practică o rotaţie de 3 ani.Se cultivă după tomate, ceapă, praz, cicoare de vară.
Pregătirea terenului
Fertilizarea de bază: toamna 2/3 din doza de îngrăşeminte cu fosfor şi potasiu, în doze mici gunoi de grajd bine
descompus.
Arătura adâncă: la 25-30 cm.
Afânarea superficială, mărunţirea cu puţin înainte de semănat.
Nivelarea solului: completează lucrările superficiale.
Erbicidarea: înainte de însămânţare cu 6-7 zile.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
17
Modelarea terenului: în straturi înălţate cu lăţimea de 104 cm, fie în biloane mari.
Tăvălugirea: pt. asigurarea adăncimi uniforme de semănat.
Înfiinţarea culturii
Epoca de înfiinţare:
a) Producţie pt. consumul proaspăt, de vară- toamnă
- la începutul lunii martie până la jumătatea lunii aprilie – permite recoltarea în iulie- septembrie.
- în mai – permite recoltarea în septembrie- noiembrie.
b) Producţie pt. iarnă, păstrare, comercializare.
-în iunie- iulie – cu recoltarea toamna târziu
Condiţionarea seminţelor
- polizarea seminţelor cu mijloace mecanice.
- calibrarea seminţelor
- drajarea
- tratament fitosanitar
Durata de la semănat la răsărit: germinarea la 19-20 zile, răsărirea la 24 zile, la 10 grade C; germinare la 9 zile,
răsărire la 11 zile, la 20 grade C.
Schema de semănat: în benzi la 15 cm, iar între benzi de 50 cm cu zone de protecţie de 12 cm de la rigole, pe teren
modelat; 5 rânduri, 25 cm distanţă, 50 cm între benzi, pe teren nemodelat.
Desimea culturii: 4-5 cm între plante
Adâncimea de semănat: de la 0,7 la 1,3 cm pt seminţe nedrajate, 1,2-1,5 cm pt. seminţe drajate.
Norma de sămânţă: 4-6 Kg/ha cu sămânţă obişnuită, 2,5-3 Kg cu sămânţă drajată.
Licrări de întreţinere
Udarea după semănat: aspersoare cu jet fin, la 2-3 zile ca solul să fie ud 4-5 cm adâncime.
Distrugerea crustei: când durata până la răsărirea plantelor este de peste 20 zile.
Combaterea buruienilor: - pe cale chimică, când plantele au 2-3 frunze.
- mecanic: 2-3 praşile.
Răritul plantelor: pe suprafeţe mici, 4-5 cm între plante.
Irigarea culturilor: în zonele mai umede 2-3 udări, în cele secetoase 4-6 udări.
Fertilizarea fazială: pe soluri cu fertilitate scăzută de 2-3 ori. Prima la câteva zile după rărit, a 2-a, eventual a
3-a după 25-30 zile.
Combaterea agenţilor patogeni şi a dăunătorilor: de câte ori este nevoie.
Recoltarea
-manuală: cu furci speciale.
-semimecanizată: la morcovul pt. depozitare şi consum în timpul iernii.
-mecanizată: cu combine speciale, la culturile pe suprafeţe mari.
Producţia medie: 18-20 t/ha.
PĂTRUNJELUL PENTRU RĂDĂCINĂ Originea şi aria de răspândire
Din regiunile Mării Mediterane, în ţară îl cultivăm ca pe morcov, în aceleaşi regiuni. Conţine proteine, săruri
minerale, potasiu, vitamina C. Este o plantă atât alimentară cât şi medicinală.
Caractere botanice şi particularităţi biologice
Rădăcina: de culoare alb-gălbui, conică, alungită, de 15-20 cm lungime şi 3,5-4,5 cm diametru.
Frunzele: formează o rozetă cu 15-20 frunze, de 20-25 cm înălţime.
Tulpina floriferă: creşte în al 2-lea an, 0,8-1,2 m înălţime.
Inflorescenţa: umbrelă, ca la morcov dar ceva mai mică.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
18
Florile: mici, alb-verzui, înfloresc în iunie- iulie.
Fructul: devine matur la 90-100 zile de la plantare, verde- cenuşiu cu miros specific.
Soiuri pt. cultura în câmp
Zaharat- vegetaţie de 130 zile, rădăcina de 30 cm, diametru 4-6 cm, greutate 200-300 g, alb-cenuşiu-gălbui.
Cerinţele faţă de factorii de mediu
Căldură: răsare de la 0-3 grade C până la 20-25 grade C, optim 15-20 grade C, răsare în 12-15 zile.
Umiditate: mai rezistent la secetă ca morcovul.
Lumină: terenuri însorite cu expoziţie sudică.
Hrană: azot, potasiu magneziu.
Sol: soluri uşoare, luto- nisipoase, bogat în materie organică, afânat, permeabil.
Tehnica de cultivare a pătrunjelului în câmp
Pregătirea terenului
Afânarea solului: toamna şi primăvara, mărunţire, nivelare, tasare.
Erbicidarea: când au 3-4 frunze.
Înfiinţarea culturii
Pregătirea seminţelor: răsare la 24-30 zile, seminţele se ţin 24 ore în apă caldă, se usucă şi se seamănă, după care
răsar în 12-14 zile.
Epoca de semănat: ca morcovul, dar şi în preajmaiernii.
Schema de semănat: manual, în benzi de 4 rânduri, la 25 cm cu poteci de 50 cm.
Desimea culturii: 1-1,2 mil. plante/ha, 15-20 plante/m.
Norma de sămânţă: 2,5-5 Kg/ha
Adâncimea de semănat: 1-1,5 m.
Tăvălugitul: după semănat, când solul nu are suficientă umiditate.
Lucrările de întreţinere
Combaterea buruienilor:
-prăşitul culturii: de mai multe ori, mecanic sau manual.
-erbicidarea culturii: când plantele au 3-4 frunze.
Răritul: plantele se lasă la 6-7 cm una de alta.
Fertilizarea: când se formează rădăcinile, azotat de potasiu, azotat de amoniu.
Irigarea culturilor: de 3-4 ori.
Combaterea agenţilor patogeni şi a dăunătorilor: de câte ori este nevoie.
Recoltarea
Se face eşalonat, valorificându-se atât rădăcina cât şi frunzele. Pt. iarna se face toamna târziu, manual sau
mecanic, după recoltatul morcovului şi ca la morcov.
Producţia: 20-25 t/ ha.
PĂSTÂRNACUL
Originea şi aria de răspândire
Originar din Europa, cunoscut de 4000 de ani. Are o valoare nutritivă bogată, vitamina B1, B2, C, săruri de K, P,
Si, Cl. Frunzele rămase toamna se folosesc ca nutreţ pt. ovine, cabaline, bovine.
Caractere botanice şi biologice
De la semănat până la recoltare durează 165-190 zile iar pt. sămânţă 500-550 zile.
Rădăcina: alb- gălbuie, cu gust plăcut, ca cel de nucă nouă.
Frunzele: mari, crescute în rozetă, dinţate, verde- deschisă- gălbuie, lucioasă pe faşă, cu perişori pe spate.
Tulpina florală: apare în al 2-lea an, goală în interior, striată şi ramificată, înaltă de 1,5-2 m.
Inflorescenţa: umbrelă, puternic ramificată.
Florile: mici, galbene, înfloresc în iulie,
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
19
Fructul: oval, turtit, cu margini aripate, cafeniu deschis, miros caracteristic.
Soiuri pt. cultura în câmp
Sunt 3 soiuri: Alb lung, Rotund, Semilung.
Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie
Căldură: la 8-10 grade răsar la 12 zile. Temperatura optimă este de 18-20 grade.
Umiditate: creşte pe soluri umede sau irigat.
Hrana: fertilizat cu gunoi de grajd, azotat de amoniu, superfosfat, sare potasică, borax.
Sol: bogat în humus şi lucrat adânc.
Tehnologia de cultivare a păstârnacului în câmp
Pregătirea terenului
Toamna şi primăvara ca la morcov
Înfiinţarea culturii
Semănat direct în câmp.
Epoca de semănat: primăvara, înainte de morcov, toamna, înainte de îngheţ.
Schema de semănat: manual sau mecanic. Pe suprafeţe mari, rânduri la 50 cm, câte3 pe strat înălţat, la 40 cm între
ele, zone de protecţie de la rigole de 12 cm.
Norma de semănat: 6-8 Kg sămânţă/ ha.
Adâncimea de semănat: 1,5-2 cm
Tăvălugitul: după semănat, cu tăvălug uşor.
Lucrările de întreţinere
Combaterea buruienilor: când plantele sunt mici
-chimic - erbicidare după semănat, dacă apar buruieni şi după ce răsar plantele.
-mecanic – praşile repetate.
Răritul plantelor: 1-2 ori, se lasă la 7-8 cm distanţă.
Irigarea culturii: în anii secetoşi 3-4 udări.
Combaterea aganţilor patogeni şi dăunătorilor: bolile sunt mana, pătarea frunzelor, insecte: molia morcovului.
Se aplică la avertizare.
Recoltarea
Toamna târziu, înainte de îngheţ. Se dislocă rădăcina, se smulg, se curăţă, se îndepărtează rozeta, se pun la
păstrare. Se depozitează în beciuri.
Producţia: 35-40 t/ ha.
ŢELINA PENTRU RĂDĂCINĂ
Originea şi aria de răspândire.
Originară din zonele învecinate Mării Mediterane. Se cultivă în special în Franţa, Olanda, Germania, Belgia.
Conţine vitamina A, B1, B2, C, PP,săruri: Ca, Fe, Cu, P, hidraţi decarbon, substanţe grase.
Caractere botanice şi particularităţi biologice
O plantă bianală, perioada de vegetaţie de 180-210 zile pt. rădăcini şi 500-520 zile pt. obţinerea seminţelor.
Rădăcina tuberizată: formă tronconică, de dimensiuni mari, 300-400 g, chiar 700-1000 g la unele soiuri, alb-
gălbuie, alb- cenuşie, cu dungi cafenii sau roşiatice. Folosit pt. refacerea în convalescenţă.
Frunzele: lungi de 40 cm, lucioase, formează o rozetă cu ax scurt.
Tulpina florală: în al 2-lea an, de 80-90 cm înălţime, ramificată.
Inflorescenţa: umbrelă, înfloreşte în iunie- august.
Florile: mici, alb- cenuşii.
Fructul: mici, globuloase, cu 3-5 coaste, verde cenuşiu, miros şi gust caracteristic.
Seminţele: printre cele mai mici, 2500-2800 într-un ghem, conţin ulei eteric folosit în farmacie.
Soiuri pt. cultura în câmp
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
20
Victoria, Alabaster, Lustra, Zwindra.
Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie
Căldura: răsar la 8-10 zile la temperatura de 16-18 grade, temperatura minimă de vegetaţie este de 5 grade.
Umiditate: nu suportă nici seceta nici excesul de umiditate.
Sol: soluri uşoare, adânc lucrate, bogate în substanţe nutritive, puternic însorite, cu conţinut ridicat în materie
organică.
Hrana: gunoi de grajd, îngrăşeminte chimice, azotat de amoniu, superfosfat, sare potasică.
Tehnologia de cultivare în câmp
Rotaţia culturilor: de 3-4 ani.
Pregătirea terenului
Fertilizarea de bază: cu îngrăşeminte organice şi minerale cu fosfor şi potasiu.
Arătura adâncă: toamna, la 25-30 cm .
Întreţinerea solului: primăvara, prin afânare repetată, fertilizare, udare de aprovizionare.
Erbicidare: odată cu îngrăşemintele administrate primăvara.
Modelarea terenului: în straturi înălţate late de 104 cm.
Înfiinţarea culturii: prin răsad.
Producerea răsadului
În răsadniţe calde, în februarie, pt. culturile din august- septembrie, în răsadniţe reci pt. cele târzii.
Pregătirea seminţelor: dezinfectarea cu sulfat de cupru, îmbăiere 4 ore.
Semănatul: în rânduri la 5-6 cm, folosind 1,5-2 g seminţe/ m2.
Dirijarea temperaturii: substratul trebuie să aibă 25 grade şi seminţele răsar la 8-10 zile.
Repicarea: când plantele au 3 frunze, plantele se călesc cu 2-3 zile înainte de plantare, prin aerisire.
Înfiinţarea propriuzisă a culturii
Epoca de plantare: în câmp, pt culturile timpurii în a 2-a jumătate a lunii aprilie, pe. cele târzii la sfârşitul lunii
mai.
Schema de plantare: 3 rânduri la distanţa de 40 cm cu zone de protecţie de 12 cm.
Tehnica de plantare: manual, nivelul coletului răsadului să fie la nivelul solului.
Bilonarea plantelor: după plantare.
Udarea după plantarte: fără a produce băltiri.
Lucrări de întreţinere
Completarea golurilor: la 5-6 zile de la plantare, după care se udă individual plantele.
Prăşitul culturii: manual, la câteva zile după plantare, şi de câte ori este nevoie, după ce a fost udat înainte.
Irigarea: se menţine umiditatea de 60-70%, se udă dimineaţa, la 7-8 zile.
Fertilizarea fazială: 1-2 ori, prima la 20-30 zile de la plantare, a 2-a, dacă este cazul, la 30-35 zile de la prima.
Înlăturarea frunzelor îmbătrânite: manual.
Combaterea agenţilor patogeni şi dăunătorilor: este atacată de numeroşi agenţi patogeni: putregaiul umed al
rădăcinilor, mana, putregaiul alb, dăunători: musca ţelinei, musca morcovului, nematozii.
Recoltarea
Pt. consum în august- septembrie, pt. depozitare de iarnă în octombrie- noiembrie.Se face manual, cu casma,
furci, prin smulgere. După recoltare se lasă pe câmp la svântat.
Producţia: 30-35 t/ ha.
SFECLA ROŞIE
Originea şi aria de răspândire
Originară din regiunile învecinate Mării Mediterane, Mării Negre, Mării Caspice, cunoscută cu 400 ani î.e.n. Cel
mai cultivată este în Anglia, Franţa, Italia, Olanda, Germania. Are calităţi culinare şi terapeutice. Elimină toxinele din
ficat, rinichi, vezica biliară.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
21
Caractere botanice şi particularităţi biologice
Este o plantă bienală.
Rădăcina: pivotantă, puternică, cărnoasă, mare, forme diferite, roşie- violacee.
Frunzele: o rozetă bogată, mari, lat- ovale, verde închis până la verde cu reflexe roşii purpurii.
Tulpina florală: în anul al 2-lea, 1-1,5 m.
Inflorescenţa: cu multe ramificaţii, înfloreşte la jumătatea lunii iunie şi durează 30-40 zile.
Florile: cresc aglomerate în cime mici.
Fructul: are 4-5 seminţe, în câmp răsare la 6-8 zile de la semănat.
Soiuri pt. cultura în câmp
De Arad, cu rădăcina îngust- oblungă, Bordo, cu rădăcina rotundă.
Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie
Căldura: la 8-10 grade răsare la 15-20 zile; la 16 grade răsare la 10-12 zile.
Umiditate: îi place umiditatea mai ales când se depun substanţele de rezervă în rădăcini.
Hrană: fertilizare cu gunoi de grajd descompus, azotat de amoniu, superfosfat, sare potasică, borax.
Sol: orice tip de sol, lucrat adânc.
Tehnologia de cultivare în câmp
Se seamănă în câmp.
Rotaţia culturilor: la 3-4 ani.
Pregătirea terenului
Toamna, ca la morcov, arat adânc cu îngrăşeminte cu fosfor şi potasiu; primăvara,pregătirea patului germinativ,
borax.
Erbicidarea: cu 6-7 zile înainte de semănat, cu grapa cu colţi reglabili.
Înfiinţerea culturii
Cultivarea prin semănat direct
Epoca de semănat: în luna aprilie.
Schema de semănat: rânduri la 35-40 cm.
Norma de semănat: 10-15 Kg/ ha, 18-20 seminţe/ m.l.
Tratarea seminţei: înainte de semănat cu insecticide şi fungicide.
Tratarea cu insecticid: cu puţin înainte de semănat cu insecticid microgranulat, după răsărire cu muloscocid
granulat.
Cultivarea prin răsad
În câmp în a 2-a jumătate a lunii aprilie.
Lucrările de întreţinere
Distrugerea crustei: cu grapa stelată, grebla.
Completarea golurilor: la 5-6 zile după plantare.
Răritul: la 30 cm între plante.
Irigarea: după fertilizarea cu azot.
Fertilizarea fazială: la cele cu rădăcina rotundă se face o dată la 6 săptămâni de la răsărire, cu azotat de amoniu şi
la soiurile cu vegetaţie lungă se face şi o a 2-a cu azotat de potasiu la 10-12 săptămâni.
Combaterea agenţilor patogeni şi dăunătorilor: boli: pătarea frunzelor, mana, rugina, cancerul bacterian;
dăunători: gândacul ţestos, gărgăriţa sfeclei.
Recoltarea
Pt. păstrarea în timpul iernii se face în octombrie- noiembrie. Se păstrează în silozuri de suprafaţă, pivniţe, spaţii
special amenajate şi frigorifice la –1-1 grade C (5-7 luni).
Producţia: 25-40 t/ ha.
RIDICHILE
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
22
- De vară şi de iarnă
- De lună
Originea şi aria de răspândire
Din vecinătatea Mării Mediterane, Oceanul Atlantic, Asia, Europa. În Asia au apărut cu 4000 ani î.e.n. de unde au
fost aduse în Europa: Franţa, Italia, Olanda, Spania. Au conţinut bogat în vitamina A, C şi însuşiri diuretice.
Caractere botanice şi particularităţi biologice
Ridichea de vară este anuală, cu vegetaţia în 30-40 zile, cea de iarnă, bienală.
Rădăcina: pivotantă, cărnoasă, suculentă,fragedă, de formă, mărime, culori variabile în funcţie de soi.
Frunzele: mari, în rozetă, decupate pe margini, verde- închis, verde- gălbui.
Tulpina florală: la ridichea de lună apare la 60-70 zile de la semănat, ajunge la 70-90 cm înălţime, cu numeroase
ramificaţii, acoperite cu peri negri.
Florile: albe- liliachii.
Fructul: are 4-6 seminţe, roţii- brune, răsar la 4-10 ore, în câmp la 6-7 zile.
Soiuri pt. cultura în câmp
-ridichea de lună, în Europa
-ridichea de vară, toamnă şi iarnă – principal reprezentant
-ridichea japoneză, în special în Franţa.
Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie
Căldura: încolţesc la 20 grade, optim 15-16 grade.
Lumină: le place lumina
Umiditate: le place umiditatzea.
Sol: soluri uşoare, nisipo- lutoase, permeabile, lucrate adânc.
Tehnologia de cultivare în câmp
Semănate în câmp.
Epoca de semănat: din martie până în august
Schema de semănat: manual sau cu maşina, benzi de 3 rânduri la 37 cm, cu zone de protecţie de 15 cm.
Adâncimea de semănat: 1,5-2,5 cm.
Norma de sămânţă: la ridichi de lună 10-12 Kg/ ha, la cele de vară şi iarnă 8-10 Kg/ ha.
Lucrările de întreţinere
Răritul: la cea de vară un singur rărit la 10-15 zile de la răsărit, la 10-12 cm distanţă; la celelalte 2, la20-25 zile
lăsând plantele la 15-20 cm.
Udatul: 3-4 udări, în anii secetoşi, la 15-20 zile.
Combaterea agenţilor patogeni: înegrirea rădăcinilor, putrezirea neagră a rădăcinilor.
Recoltarea
Se face periodic, pe alese. La cea de iarnă , toamna târziu, cu cazmaua.
Producţia: cea de lună 8-10 t/ ha, Cea de vară 15-20 t/ ha, cea de iarnă 25-30 t/ ha.
Tema nr.6
LEGUMELE DIN GRUPA VERZEI
Aceste legume au deosebite calităţi culinare şi se adaptează uşor condiţiilor meteo.
În funcţie de specie se consumă proaspete, pregătite sau conservate. Din această grupă fac parte: varza de
căpăţână, chinezească, creaţă, de Bruxelles, gulia, conopida, brocoli.
Legumele au aceleaşi boli, dăunători, tehnici de cultură şi nu se cultivă mai mulţi ani pe acelaşi teren.
VARZA DE CĂPĂŢÂNĂ
Conţine proteine, vitaminele A, B, C, săruri minerale, hidraţi de carbon. Combate afecţiunile gastro-intestinale,
ameliorează efectele degerăturilor, arsurilor, exemelor, etc. Sunt 3 tipuri de varză de căpăţână: varza albă, roşie şi creaţă.
Originea şi aria de răspândire:
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
23
Provine din Sicilia. Varza a fost cultivată în urmă cu 5-6 mii de ani.Specia cu căpăţână a apărut cu 1500-2000 de
ani în urmă. S-a răspândit cu uşurinţă cuprinzând 1,7mil. ha, producându-se peste 37 mil. tone.
În ţara noastră se cultivă până la 37 mii ha, producţia medie este de 23 tone/ha.
Particularităţi morfologice şi biologice:
Este o specie bienală, în primul an formând căpăţâna iar în al 2-lea flori şi seminţe.
Seminţele încolţesc la 3-4 zile de la semănat.
Rădăcina este fibroasă, ramificată în stratul superficial al solului.
Tulpina scurtă pe care se formează căpăţâna.
Frunzele cresc la suprafaţa solului după care se acoperă una pe alta formând căpăţâna.Frunzele exterioare sunt
verzi iar cele interioare albe-gălbui.
Căpăţâna este sferică, sferică turtită, sferică alungită, conică.
Tulpina florală se formează în al 2-lea an din mugurele central şi axiali ajungând până la 1,2-1,5m cu ramificaţii
pe care apar florile.
Florile sunt inflorescenţe galbene.
Fructul este îngust, cu 3-7 seminţe.
Seminţele sunt rotunde, brun-roşcate, netede.
Soiurile şi hibrizii pentru cultura în câmp
Cea mai importantă este cea albă.
Producţia este completată cu soiuri şi hibrizi din import.
După perioada de vegetaţie sunt:
-soiuri timpurii, în 90-110 zile se formează căpăţâni de 0,8-2 Kg
-soiuri semitimpurii, în 120-135 zile fac căpăţâni de 2-3 Kg, asigură consumul pe timpul verii.
-soiurile târzii, în 145-180 zile fac căpăţâni de 4-5 Kg, asigură consumul toamna târziu sau iarna.
Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie
Căldură. Germinaţia începe la 5 grade C, temperatura optimă fiind de 15-18 grade C. Peste 28-30 grade C se
opreşte din creştere. Rezistă la –10 grade C. Pentru seminţe temperatura optimă este de 25-30 grade C.
Lumina. Le plac zilele lungi, lumina.
Umiditate. Este pretenţioasă, optim fiind 75-80% din capacitatea de câmp până la 90% în tompul
creşterii.Umiditatea aerului este de 85-90%.
Hrană. Consumă azot, potasiu şi sulf. SE administrează mari cantităţi de îngrăşeminte.
Sol. Necesită soluri fertile, cu reacţie neutră, lutoase sau aluvionare.
Tehnologia de cultivare a verzei de câmp
1-Rotaţia culturilor Se cultivă după leguminoase, cereale. Varza de toamnă se poate cultiva după verdeţuri, mazăre, orz, grâu.
-cultura verzei timpurii- soiuri cu vegetaţia de 60-90 zile plantate în luna martie.
-cultura verzei de vară- soiuri cu vegetaţia de 110-135 zile, cu plantarea în perioada de plantare la sfârşitul lunii
mai începutul lui iunie.
-cultura verzei de toamnă- cu vegetaţia de 140-175 zile, plantate între 25 iunie- 5 iulie.Se cultivă şi soiuri cu
vegetaţia de 170- 180 zile plantate la sfârşitul lui aprilie, începutul lui mai.
Cultura timpurie şi de vară a verzei
Toamna: se ară 28-32 cm, cu gunoi de grajd şi 2/3 din îngrăşemintele cu fosfor şi potasiu.
Primăvara, se erbicidează, cu 4-6 zile înainte de plantare şi se adaugă 200 Kg/ha azotat de amoniu.Terenul se
modelează în straturi înalte cu lăţime de 94-104 cm.
Cultura de toamnă a verzei
Arătura la 18-20 cm şi îngrăşarea cu 30-40 t/ha gunoi. Se erbicidează cu 5-6 zile înainte de plantare. La culturile
timpurii se pun 100 Kg/ha azotat de amoniu. Se fac straturi înălţate, late de 104 cm.
2-Producerea răsadurilor
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
24
Se face în răsadniţe calde, semicalde, reci sau în brazde în câmp.
Epoca de semănat: pt. culturile timpurii, în răsadniţe calde, între 20.01-5.02, pt. cele de vară în răsadniţe
semicalde, între 25.02-10.03, pt. cele de toamnă între 1-10.05.
Norma de sămânţă: 6-7 g sămânţă la m2,- 0,300-0,350 Kg/ha.
Repicatul: la cele timpurii în ghivece nutritive, cele de vară, toamnă nu necesită.
3-Înfiinţarea culturii prin răsad
Pregătirea răsadurilor: cele timpurii se călesc, celelalte se scot cu grijă, se fasonează, se mocirlesc.
Epoca de plantare în câmp:
-varza timpurie- 10-25.03 după zvântarea solului.
-varza de vară- 15-25.04 şi 1-10.05.
-varza de toamnă- 20.06-5.07.
Tehnica de plantare. Manual pt. cultura timpurie şi manual sau mecanic pt. vară- toamnă.
Schema de plantare. Varza timpurie se plantează la 70x25 cm, cea de vară la 70x30, cea de toamnă la 70x35-50
cm. Rândurile se orientează pe direcţia est-vest varza timpurie plantându-se pe partea sudică la 60x25 cm, iar cea de
toamnă pe partea nordică la 70x35-50 cm.
Adâncimea de plantare: este până la prima frunză normală.
Udarea de prindere: imediat după plantare 200 m3 de apă/ha.
4-Înfiinţarea culturii prin semănat direct în câmp
Varza de vară, toamnă pot fi semănate direct în câmp.
Peregătirea terenului: ca în cazul răsadului.
Epoca de semănat: 10-20.04.
Tehnica de semănat: în câmp cu maşina ca la răsad.
Adâncimea de semănat: 1,5-2 cm.
Norma de semănat: 1,2-1,5 Kg sămânţă/ha
Varza roşie şi creaţă se tratează ca şi cea de vară, cu plantare la sfârşitul lui aprilie- începutul lui mai, 40 mii
plante/ha varza roşie, 35 mii la cea creaţă.
5- Lucrările de îngrijire a culturii
Completarea golurilor: la 4-7 zile după plantare.
Răritul: 1-2 ori când plantele au 2-3 frunze adevărate. La 15-20 zile după primul rărit.
Praşilele: mecanic sau manual după fiecare udare de la 10-12 zile de la plantare.
Fertilizarea în timpul vegetaţiei: de 2 ori. La 10-15 zile după completarea golurilor cu 100 Kg/ha azotat de
amoniu la varza timpurie şi de vară şi 200 Kg la cea de toamnă.
Irigarea: Pe toată perioada vegetaţiei.2-3 udări la interval de 10-15 zile.
Combaterea patogenilor şi dăunătorilor: prin măsuri adecvate.
6- Recoltarea
Manual cu cuţite mari şi ascuţite. La soiurile timpurii şi de vară 3-4 recoltări eşalonate.
Producţia se realezează la varza mare, 25-30 t/ha, la cea de vară 35-40 t/ha, la cea de toamnă 60-70 t/ha, la cea
rişie 30-35 t/ha, la cea creaţă 40-50 t/ha.
CONOPIDA
Originea şi aria de răspândire Din Italia s-a răspândit în Europa.
La noi se cultivă în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Arad.
Particularităţi morfologice şi biologice Se cultivă pentru căpăţână de culoare albă, sidefie, verzuie sau violacee.
Seminţele răsar la 5-6 zile de la semănat.
Rădăcina pivotantă la 70 cm adâncime.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
25
Tulpina scurtă, groasă.
Frunza alungită, cu margini dinţate.
Căpăţâna se formează după 50-90 de zile.
Tulpina florală până la 60-70 cm înălţime. Creşterea durează 15-20 zile. La 30-40 zile fructele şi seminţele ajung
la maturitate.
Florile mici, galbene.
Fructul are 7-8 seminţe.
Seminţele de culoare brun închis, puţin lucioase.
Soiurile şi hibrizii de conopidă pt. cultura în câmp
-soiuri timpurii şi semitimpurii, cultivate primăvara cu producţie în mai, iunie.
-soiuri semitârzii, pt. producţia de vară.
-soiuri târzii, pt. producţia de toamnă, iarnă.
Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie
Căldura, rezistă la –4,-5 gradeC. Temperatura optimă de creştere este de 17-20 grade C.
Lumina, dăunează calităţii acesteia.
Umiditate, trebuie udată des, 200-250 m3 de apă/ha.
Hrană, se administrează gunoi de grajd, superfosfat, sare potasică, 1-2 fertilizări cu azotat de amoniu.
Sol, preferă soluri humifere, fertile, permeabile, cu reacţie neutră-uşor alcalină.
Tehnologia de cultivare a conopidei în câmp
Rotaţia culturii
Poate reveni după 4-5 ani pe acelaşi sol.
Conopida timpurie Se cultivă cu răsaduri produse în sere şi solarii încălzite.
Epoca de semănat: 20.01-10.02, în rânduri la 5 cm distanţă şi 1,5-2 cm adâncime.
Repicatul: atunci când apar primele frunze.
Fertilizarea răsadului: de 2 ori până la plantarea sa în câmp.
Pregătirea terenului
Ca la varza timpurie.
Înfiinţarea culturii
Epoca de plantare, în câmp 10-15.03 în sud, 15-30.03 în nord.
Schema de plantare: 2 rânduri pe stratul înălţat, la 70x30 cm. Pe partea sudică la 50x25 cm.
Adâncimea de plantare: cea avută în ghivece.
Udarea de prindere: imediat după plantare.
Cultura conopidei de vară
-data de semănat 5-10.03
-înfiinţarea culturii în câmp 20-25.04
Lucrări de întreţinere
Ca la cea timpurie
Cultura conopidei de toamnă
Prin răsad. Direct în câmp.
Producerea răsadului Epoca de semănat: 1-10.05, rânduri la 8 cm distanţă.
Adâncimea de semănat: 1,5-2 cm
Se răreşte la 4 cm fir de fir şi se fertilizează cu îngrăşeminte chimice complexe.
Pregătirea terenului
După verdeţuri, mazăre se ară la 15-18 cm, se aplică îngrăşemintele.
Erbicidarea se face ca la varza de toamnă.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
26
Modelarea terenului: după fertilizare şi afânare, în straturi înălţate şi afânate, late de 140-150 cm, sau biloane de
60-70 cm.
Înfiinţarea culturii
Pregătirea răsadului: se fasonează şi se mocirlesc.
Epoca de plantare: 20.06-1.07.
Schema de plantare: în 2 rânduri la 70 cm între ele, 35-40 cm între plante.
Adâncimea de plantare: până la prima frunză.
Lucrările de îngrijire a culturilor
Completarea golurilor: în prima săptămână de la plantare.
Irigarea: 4-5 la cea timpurie, 7-8 la cea de toamnă, fără ca apa să băltească.
Combaterea buruienilor: praşile manuale la a 8-a zi de la plantare.
Fertilizarea în timpul vegetaţiei: de 2 ori cu azotat de amoniu, la 2-3 săptămâni de la plantare, a 2-a se face la 10
zile de la prima la conopida timpurie şi la 15-20 zile la cea de toamnă.
Protejarea inflorescenţei: o lucrare specială la conopida cu frunze scurte.
Combaterea patogenilor şi dăunătorilor: La fel ca la varză.
Recoltarea
Când inflorescenţele au ajuns la dimensiuni normale.
Producţia se ridică la 10-15 t/ha la cea timpurie, 20-25 la cea de toamnă cultivată soiuri, 25-40 cultivată hibrizi.
GULIA ŞI GULIOARA
Originea şi aria de răspândire
Din Sicilia, sudul Italiei. La noi se cultivă în special în Ardeal.
Bogate în vitamine şi săruri minerale.
Particularităţi morfologice şi biologice
Este de culoare verde sau violaceu.
Rădăcina, pivotantă apoi fibroasă.
Tulpina, îngroşarea tulpinii se produce de jos în sus.
Frunzele, lungi, de culoare verde sau violacee, dispuse pe tulpina îngroşată.
Tulpina floriferă: creşte în al 2-lea an. Ajunge la 1,2-1,5 m.
Florile, mici, galbene.
Seminţele, mai mari ca la varză.
Soiurile şi hibrizii pt. cultura în câmp
Se cultivă puţine soiuri.
Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie
Căldură: asemănător cu varza.
Lumină: le place lumina.
Umiditate, irigată imediat după plantare.
Hrană: îngrăşeminte chimice.
Sol: pe soluri nisipoase cu gunoi de grajd, irigat, soluri mijlocii, suficient de fertile, bine structurate, cu reacţie
neutră- slab acidă.
Tehnologia de cultivare a guliei şi gulioarei în câmp
Rotaţia culturilor
Ca şi varza. După lucernă, castraveţi, fasole. Se cultivă prin răsad.
Producerea răsadurilor
Pt. gulioare, în răsadniţe calde.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
27
Epoca de semănat: în 1-15 februarie la 1,5-2 cm adâncime.
Repicatul: la 15 zile de la semănat.
Pt. gulie răsadul se produce în condiţii naturale.
Epoca de semănat: în toată luna mai, pe brazde reci,la distanţe mari, nu se repică.
Pregătirea terenului
Pt. cultura guliilor
În toamnă: discuit, fertilizat, arat 28-32 cm adâncime cu îngropat îngrăşemintele.
În primăvară: grăpat, fertilizat, erbicidat, brazde ridicate, late de 94-104 cm.
Înfiinţarea culturii
Epoca de plantare: - gulioare – 25.03-10.04
- gulii – 5.06-10.07
Schema de plantare: - gulioare: 3 rânduri pe strat, la 35 cm interval, cu rigole de
12-17 cm.
- gulii: 2 rânduri, la 70x30 cm, cu rigole de 12-17 cm
Tehnica de plantare: manual la gulioare şi manual sau mecanic la gulii.
Udarea pt. prindere: imediat după plantare, o irigare pe rigole.
Lucrările de îngrijire a culturilor Completarea golurilor: la 3-5 zile de la plantare.
Irigarea: ori de câte ori este nevoie. La gulioare 3-4 udări, la gulii 6-7.
Prăşitul: o dată manual, de 2-3 ori mecanic
Fertilizarea fazială: cu azotat de amoniu de 2 ori când plantele s-au prins şi când se formează guliile.
Combaterea patogenilor şi dăunătorilor: conform măsurilor specifice.
Recoltarea
La 50-60 zile de la plantare.
Producţia:15-18 t/ha la gulioare, 20-25 t/ha la gulii.
TEMA 7
LEGUMELE CUCURBITACEE
Fructele legumelor Cucurbitacee (bostănoase) se pot folosi ca desert (pepenele verde, pepenele galben), ca
salată (castraveţii), în stare fiară sau coaptă a fructului imatur (dovlecelul) sau pentru prepararea prăjiturilor (dovleacul de
copt). În plus, castraveţii se pretează foarte bine la obţinerea murăturilor.
Speciile din această grupă au de obicei tulpina târâtoare şi sunt asemănătoare la creştere şi la tehnologia de
cultură. Toate legumele din această grupă au un conţinut scăzut în grăsimi, vitamina C, tiamină, riboflavină, etc.
Toate speciile sunt adaptate la cultură în sezonul cald, sunt anuale şi au pretenţii la un climat cald şi umed.
Între speciile din această familie nu există hibridări spontane; soiuri ale aceleiaşi specii pot da hibrizi viabili. Cultivatorii
care produc sămânţă trebuie să menţină puritatea soiurilor prin izolarea culturilor semincere.
CASTRAVETELE
Originea şi aria de răspândire
Este originar dintr-o zonă din India între Golful Bengal şi Himalaia. Popoarele Chinei au cultivat castraveţii
cu circa 5000 de ani Î.C. Castravetele apare în textele sanscrite 3000 de ani mai târziu, iar cu 1800 de ani Î.C. se cultiva în
Egipt. În Europa în secolele XIX şi XX castravetele a fost foarte răspândit, iar numărul soiurilor a crescut semnificativ.
Din punct de vedere nutriţional castravetele nu este foarte bogat. Deşi se poate găti şi sub formă de
mâncăruri, castravetele rămâne un produs care se consumă crud , ca salată sau murat. Pentru o digestie mai bună, el nu
trebuie curăţat de pieliţă.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
28
Pe plan mondial, castravetele ocupă locul 6 printre legume, cu o producţie anuală de circa 13 milioane tone,
cea mai mare parte a producţiei fiind obţinută pe continentul asiatic. Printre ţările mari producătoare se numără: Egipt,
Turcia, Polonia, Cehia, şi unele ţări din Uniunea Europeană.
Particularităţi morfologice şi biologice
Este o plantă anuală, alogamă, monoică.
Rădăcina. Este relativ superficială. Rădăcinile sunt răspândite lateral şi ajung la o adâncime de 20 cm.; la
planta matură poate atinge 2 m. Este necesară acoperirea lor repetată, mai ales în sere.
Tulpina. Rugoasă, târâtoare cu perişori sau spini pe frunze şi lăstari. Pe tulpină, la subsuoara frunzelor apar
cârcei ne-ramificaţi. Tulpina începe să devină târâtoare după formarea a 2-3 frunze adevărate. Ramificarea începe în
acelaşi timp; după primele ramificaţii apar şi primii boboci florali. Datorită faptului că este târâtoare, culturile trebuie să
fie palisate.
Florile bărbăteşti. Apar primele.
Florile femele. Solitare sau dispuse în perechi, nu apar până când lungimea zilei nu începe să scadă, apoi
devin tot mai numeroase până când se formează un anumit număr de fructe. Când fructele sunt recoltate, apar noi flori
femeieşti. Faţă de cele bărbăteşti, au ovarul mai mare. Creşterea numărului de flori femele este stimulată de etefon şi prin
tratamente cu Ethrel sau cu acid alfa-nafil-acetic.
Fructul. Este o melonidă alungită cu dimensiuni, forme şi culori caracteristice, diferind de la soi la soi.
Fructul se formează după 4-12 zile de la înflorit la soiurile de tip Cornişon şi după 12 zile la soiurile de seră. Corelând
nutriţia cu producţiile obţinute se apreciază că soiurile de tip cornişon pot da 100 fructe / plantă, iar soiurile de seră 30-40
fructe / plantă. Pentru producerea de sămânţă numărul de fructe se limitează la 6-10 la soiurile de tip cornişon şi la 4-5 la
soiurile de seră.
Seminţele, în număr de 75-100 / fruct. Nu au perioadă de repaus şi pot încolţi imediat după extragerea din
fruct. Germinaţia se păstrează 5-6 ani.
Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie
Căldură. Seminţele nu germinează la temperaturi ale solului sub 11°C. În perioada înfloririi temperatura nu
trebuie să coboare sub 15-18 °C ; temperatura optimă este de 25-30°C, peste 35°C producându-se încetarea creşterii.
Lumină. Specia este de zi scurtă, dar pretenţioasă la intensitatea luminoasă. Intensitatea mare, prelungită a
luminii scurtează perioada de rodire şi micşorează producţia.
Umiditate. Cer 90-100% umiditate atmosferică şi 85-95% din capacitatea maximă de câmp pentru apă.
Aceste limite trebuie aplicate în mod constant şi de aceea culturile de castraveţi se irigă.
Hrană. Consumul cel mai mare de substanţe nutritive (50-90%) se înregistrează în faza creşterii intense a
fructelor. Este necesară aplicarea îngrăşămintelor organice şi a amendamentelor; în general se recomandă aplicarea a 30-
40 tone gunoi de grajd la hectar sau cantităţi echivalente de îngrăşământ verde. Un program complet de fertilizare include
aplicarea înainte de semănat, urmat de mai multe fertilizări faziale.
Sol. Necesită soluri uşoare ca textură sau bine drenate. Tolerează solurile puţin acide, aciditatea pronunţată a
solului poate reduce fructificarea.
Soiuri şi hibrizi pentru cultura de câmp
Există 3 tipuri importante :
- cu fruct scurt (cornişon), în special pentru murat. Au o culoare verde deschis, cu vârful neascuţit,
acoperiţi cu broboane.
- cu fruct semi-lung pentru consumul proaspăt, ca salată. Se recoltează la greutatea medie de 120-180 g ./
fruct.
- cu fructul lung, de seră pentru salată. Au fructe mari; este nevoie de activitatea insectelor pentru
dezvoltarea fructelor. Ca rezultat, fructele sunt fără seminţe.
Fiecare tip se caracterizează prin forma fructului şi prin standarde de calitate pentru consumul proaspăt sau
pentru industrializare. Fiecare sortiment s-a îmbogăţit cu foarte multe soiuri şi hibrizi.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
29
Tehnologia de cultivare a castraveţilor de câmp
Pot fi cultivaţi fie în ogor propriu, fie în succesiune.
Rotaţia culturilor. Pentru cultura premergătoare în ogor propriu se recomandă leguminoasele perene sau
anuale, solanaceele pentru fructe şi legumele din grupa verzei.
Cultura în ogor propriu prin semănat
Pregătirea terenului
- desfiinţarea culturii premergătoare în cadrul lucrărilor de toamnă.
- fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice, plus aplicarea fosforului şi potasiului.
- arătura de bază şa 28-30 cm. adâncime şi încorporarea sub arătură a îngrăşămintelor administrate.
- afânarea superficială, primăvara prin grăpare şi încorporarea superficială a îngrăşămintelor cu azot.
- erbicidarea cu o săptămână înainte de înfiinţarea culturii.
- modelarea terenului în straturi înălţate, cu lăţimea de 104 cm.
- semănatul, la peste 12°C în sol.
- schema de semănat, 2 rânduri cu 60-70 cm. între rânduri.
- norma de sămânţă, 4-5 kg. la hectar
- adâncimea de semănat, 2-3 cm.
- perdele de protecţie, în zonele cu vânturi , se plantează porumb sau sorg.
Îngrijirea culturilor în ogor
- udarea după semănat
- prăşitul
- irigarea culturii în timpul vegetaţiei
- fertilizarea fazială
- răritul plantelor
- combaterea agenţilor patogeni, prin tratamente combinând fungicide cu insecticide.
- Combaterea dăunătorilor
Recoltarea
În culturile obişnuite, recoltarea începe după 55-60 de zile de la răsărire şi se face eşalonat, la intervale de 2-3
zile, pe măsură ce fructele ajung la dimensiunile normale, în funcţie de destinaţie. Perioada de recoltare durează de obicei
25-30 de zile. Producţia este de la 8-10 hectare, când fructele sunt mici, până la 20-25 tone la hectar când fructele sunt mai
mari.
Cultura în ogor propriu prin răsad
În vederea obţinerii de culturi mai timpurii se poate proceda la obţinerea de răsaduri sau ghivece nutritive şi
plantarea acestora în câmp.
Pregătirea terenului se face la fel ca la semănat.
Vârsta răsadului la data plantării trebuie să fie de 30-35 de zile.
Schema de plantare: 50-55 mii plante la hectar, 2 rânduri pe brazdă la distanţa de 25-30 cm. între plante.
Udare după plantat.
Urmează aplicarea normală a lucrărilor de întreţinere.
Cultura pe spalier
Sistemul de palisare : spalier din sârmă. Pentru un hectar: 800-850 stâlpi din lemn sau beton, cu lungimea de
min. 150-160 cm. şi latura de 8 cm; distanţa între rândurile de spalier este de 2,4 m., iar între stâlpi 4-4,5 m.
Materialul biologic, preferabil răsaduri.
Schema de plantare : benzi cu 2 rânduri, cu 60 cm. între rândurile benzii, 180 cm. între benzi şi 25-28 cm.
între plante pe rând.
Norma de sămânţă, 1,5 kg. la hectar la cultura prin răsad, 3 kg. la semănat direct.
Lucrările de întreţinere
- completarea golurilor
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
30
- combaterea buruienilor
- irigarea culturii
- fertilizarea fazială
- combaterea patogenilor şi dăunătorilor
- palisarea plantelor
- copilitul plantelor
- ciuputul lăstarilor laterali
Recoltarea 30-35 de zoile de la plantare. Producţia la culturile pe spalier este mai mare, de circa 30-40 tone
la hectar.
Cultura târzie
Prin semănat direct, în prima jumătate a lunii iunie. Norma de sămânţă este ceva mai mare. Recoltarea
începe la sfârşitul lunii august . Producţia poate ajunge la 10-15 tone la hectar.
DOVLECELUL
Originea şi aria de răspândire
Cultivarea este atestată în Asia Mică încă din antichitate, în prezent fiind mai mult cultivat în ţările cu climat
cald. Se consumă la maturitatea tehnică, singur sau în amestec cu alte legume. Conţinutul în substanţe nutritive este
superior castraveţilor.
Particularităţi morfologice şi biologice
Este o plantă anuală, monoică, având o creştere viguroasă.
Rădăcina puternică, se întinde mult în sol.
Tulpina sub formă de vrej, cu peri spinoşi rigizi.
Frunzele sunt lungi, cu peri aspri.
Florile sunt galbene, mari, unisexuate.
Fructul cilindric, cu zona punctului stilar mai dezvoltată.
Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie
Căldură Germinaţia are loc la 12-14°C.
Lumină Are pretenţii mari la lumină, fiind cultivat pe terenuri însorite.
Umiditate .Pretinde o bună aprovizionare cu apă.
Sol. Preferă soluri mijlocii bine îngrăşate cu gunoi de grajd.
Tehnologia de cultivare a dovlecelului de câmp
Cultivarea prin semănat direct
- epoca de semănat: pentru cultura timpurie, începutul lui aprilie; pentru cultura de toamnă, sfârşitul lui
iunie.
- norma de sămânţă: 4-5 kg, la hectar
- fertilizarea fazială, înainte de începerea fructificării, cu îngrăşăminte complexe
- irigarea
- combaterea patogenilor
- combaterea dăunătorilor
- recoltarea – începe la 60-75 de zile de la răsărit , fructele fiind sortate pe următoarele categorii de
lungime : 6-10 cm.,10-12 cm., peste 12 cm. Producţia este de 10-30 tone la hectar.
Cultivarea prin răsad
Se plantează 10-12 mii plante la hectar.
Patisonul este o varietate a dovlecelului, cu fructe rotunde, turtite, colţurate, decorative, cu tufă viguroasă şi
vrej scurt. Fructele au acelaşi gust şi aceleaşi utilizări ca şi cele ale dovlecelului.
Este rezistent la temperaturi scăzute, dar nu suportă temperaturi de peste 30°C vreme îndelungată.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
31
PEPENELE GALBEN
Originea şi aria de răspândire
Este originar din Asia mijlocie şi Afganistan. Vechii greci şi romani practicau cultura pepenelui galben din primul secol al
erei noastre. În lume se cultivă peste un milion de hectare, cu o producţie medie de 17,8 tone la hectar.
Se consumă ca atare, în stare proaspătă, în salate de fructe sau alte preparate (dulceaţă, suc). Conţine un procent de zahăr
diferit în funcţie de soi şi condiţiile de cultură, are un conţinut considerabil de zaharuri şi vitamine.
Particularităţi morfologişi biologice.
Rădăcina: puternic ramificată.
Tulpina: târâtoare, prezintă cârcei.
Florile: grupate 3-6 la un loc, pe noduri.
Fructul: pulpa poate fi albă, verzuie, portocalie,făinoasă,fină crocantă, zemoasă, parfumată.
Seminţele: alb- gălbui, alungite.
Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie
Căldură: germinează la 12 grade.
Umiditate: rezistă la secetă, se irigă dacă este nevoie.
Hrană: gunoi de geajd.
Sol: fertil, uşor acid.
Soiurile şi hibrizii pt. cultura în câmp
- soiuri tradiţionale: Turkestan, Ogen, Comoara Ungariei,
- soiuri româneşti: Titus, Fondant, Delicios, Ica,
- recent introduse: Ceso, Templar.
Tehnologia de cultivare în câmp
Cultivarea prin semănat direct în câmp
Fertilizarea de bază: gunoi de grajd, îngrăşeminte chimice.
Semănatul: la 12-13 grade.
Schema de semănat: la 10-15 cm.
Adâncimea de semănat: 3-4 cm.
Norma de semănat: 3-4 Kg/ ha.
Udarea după semănat: pt. răsărire.
Răritul: la 2-3 frunze, 30-35 distanţa între plante.
Praşile: de mai multe ori.
Irigări: la intervale mari.
Combaterea patogenilor şi dăunătorilor: ca la castravete.
Fertilizarea: când apar fructele.
Ciupirea: lăstarii de ordinul I şi II.
Recoltarea
Când fructele schimbă culoarea, au o aromă specifică.
Producţia: 20-25 t/ ha
Cultivarea prin răsad
Vârsta răsadului: 35-40 zile.
Norma de sămânţă: 2-2,5 Kg/ ha.
Lucrările de îngrijire: ca la cultura semănată.
Recoltarea: cu 10-15 zile mai devreme ca cele semănate direct.
Producţia: 25-30 t/ ha.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
32
PEPENELE VERDE
Originea si aria de răspândire
Din Africa Centrală conţine vitamina A, B1, B2, B5, B6, C.
Particularităţi morfologice şi biologice
Rădăcina: puternic dezvoltată
Tulpina: târâtoare, viguroasă, puţine ramificaţii.
Frunzele: mari, acoperite cu perişori.
Florile: apar pe tulpină.
Fructul: 2-10 Kg.
Seminţele: colorate şi de mărimi diferite.
Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie
Căldura: germinează la 15-17 grade
Lumina: puternică
Umiditate: rezistă la secetă, se irigă.
Hrană: îngrăşeminte organice, chimice.
Sol: cu profil adânc, însorite, bogate în substanţe.
Soiuri şi hibrizi pt. cultura în câmp
Miniş, De Dăbuleni, Dulce, Lovrin, Favorit, Dochiţa.Baby, Timpuriu de Canada.
Tehnologia de cultivare în câmp
Pregătirea tarenului
Fertilizarea de primăvară: înainte de semănat
Erbicidarea: cu 8-10 zile înainte de semănat.
Semănatul
Epoca de semănat: aprilie- mai, la 12-14 grade.
Schema de semănat: cuiburi la 0,5 m.
Norma de sămânţă: 2-4 Kg/ ha.
Adâncimea de semănat: 4-5 cm.
Lucrările de întreţinere
Praşile: la început.
Răritul: 10- 12 mii plante/ ha.
Fertilizarea fazială: cu îngrăşeminte complexe.
Irigarea: 2-3 udări pe secetă.
Combaterea patogenilor şi dăunătorilor: se face ca al castraveţi.
Recoltarea: manual, dimineaţa, când sună înfundat.
Producţia: 25-40 t/ ha
DOVLEACUL COMESTIBIL
Originea şi aria de răspândire
Din America de Nord, răspândit în Turcia, Grecia, Bulgaria.Conţin vitamine, au gust plăcut, efect vermifug.
Particularităţi morfologice şi biologice
Rădăcina: puternică, ramificată
Tulpina: culcată pe sol.
Frunzele: mari, rotunjite, au numeroşi perişori.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
33
Florile: mari, galbene.
Fructul: 45-70-80 Kg, rotund.
Seminţele: mari, plate, alb, alb- gălbuie.
Soiuri pt. cultivarea în câmp
Roşu d`Etampes, Galben Mare, Alb Mare, Pink Banana, Aromat şi Delicios
Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie
Un mare consum de substanţe hrănitoare, bine udat, soluri bogate în humus, prăşit.
Tehnologia de cultivare în câmp
Se cultivă după lucernă, trifoi, mazăre, fasole.
Pregătirea terenului. Toamna discuitul, nivelarea, fertilizarea, arătura la 28-32 cm, grăpat.
Semănatul.
Epoca de semănat: aprilie, 8-10 Kg/ ha.
Adâncimea de semănat: 3-4 cm.
Schema de semănat: manual, în cuiburi.
Deschiderea rigolelor de udare: înainte de semănat.
Lucrările de îngrijire
Răritul: manual, 1-2 plante în cuib.
Prăşitul: mecanic de 2-3 ori, manual de 1-2 ori.
Irigarea: 3-4 ori.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor: preventiv şi curativ.
Recoltarea: la sfârşitul lunii septembrie.
Producţia: 30-35 t/ ha până la 100 t/ ha.
Tema nr. 8
Tehnologia tomatelor în sere şi solarii
1)Particularităţi biologice – Plantă anuală
- Rădăcina – puternică 0,4-0,7 m; rădăcini adventive.
- Tulpina – creştere determinată: în câmp
– nedeterminată: în sere şi solarii, cel mai dezvoltat cel sub inflorescenţă
apar de obicei copili – care prin lucrarea de “copilit” (îndepărtarea lor la 4-6 cm. lungime).
- Inflorescenţa apare pe tulpina principală 5-25 flori – Numărul florilor şi ramificarea inflorescenţelor sunt
caractere genetice.
- Floarea – înfloreşte în 2-3 zile dar este aptă pentru fecundare cu 2 zile înainte de deschidere. La temperaturi mai
mari de 35C sau mai mici de 10C apare “avortarea” florilor – temperatura optimă este de 25C.
- Fructul are 2-4 loje seminale, este sferic, sferic-turtit.
2)Cerinţele specifice faţă de factorii de mediu.
- Căldura – Intervalul optim pentru creşterea şi fructificarea tomatelor este între 10-32C. Pentru germinaţie
temperatura trebuie sa fie de 20-22C apoi temperatura se scade la 17-18C dacă lumina este favorabilă, sau la 13-15C
dacă lumina este nefavorabilă.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
34
În general, la producerea răsadului şi la începutul culturii temperaturile ridicate favorizează obţinerea de producţii
mai timpurii, dar mai reduse, iar temperaturile scăzute favorizează producţii mai mari, dar tardive.
La răsadurile foarte tinere la 6-12 zile de la răsărit temperaturile de 8-10C sunt favorabile inducerii primei
inflorescenţe mai devreme şi a unui număr mai mare de flori în prima inflorescenţă.
Temperatura, în cursul nopţii trebuie să fie mai scăzută cu 4-6C decât cea din cursul zilei. Temperatura solului
trebuie să fie menţinută la 16-17C în lunile reci ale anului şi 18-20C în luna aprilie. La temperaturi scăzute, sub 10C,
este îngreunată absorbţia fosforului din sol.
- Lumina – Intensitatea 20 klucşi.
Valorificarea maximă a luminii se face prin:
- transparenţa sticlei sau foliei;
- alegerea tipurilor constructive;
- plantarea la distanţe mai mari pentru evitarea umbririi.
- Apa – umiditatea relativă (UR) 60-65% să nu depăşească 75%.
Consumul de apă este diferit în funcţie de:
- tipul de cultură (seră, solar, etc.);
- condiţiile de mediu (temperatură, lumină);
- condiţiile solului;
- fenofaza în care se află planta.
Consumul total de apă este de 340-350 l/m2 cu norma de udare de 150-250 m
3/ha.
- Hrana – La o producţie de 8-10 Kg/m2 N=28 g/m
2, P=13 g/m
2, K=35 g/m
2, Mg=10 g/m
2.
Soiuri şi hibrizi
La cultura tomatelor în solarii şi în sere se folosesc numai hibrizi specializaţi, care trebuie să răspundă la mai
multe cerinţe:
- rezistenţa genetică la agenţii patogeni ( viroze, bacterioze);
- să prezinte adaptabilitate la condiţiile naturale de lumină;
- să fie precoce, cu producţie timpurie şi cât mai ridicată;
- inflorescenţa să conţină 8-10 flori cu greutatea fructelor de 80-100 g şi o coloraţie intensă şi uniformă;
Export: Işalniţa 50, Lucia, Marissa, Vemone
Tehnologia cadru de cultură
Asigurarea materialului biologic
Seminţele – UNISEM – sămânţă este scumpă dar prezintă însuşiri – precocitate, rezistenţă la boală, dăunători,
calitate ridicată.
Producerea răsadului – trebuie să corespundă cerinţelor:
- înălţimea 15 cm;
- cel puţin 3 perechi de frunze adevărate;
- diametrul tulpinii la colet 6-8 mm;
- prima inflorescenţa să fie vizibilă;
- rădăcina puternică, culoare albă, liberă de boli şi dăunători;
Se folosesc răsaduri produse la ghivece sau cuburi nutritive
Pentru 10.000 răsaduri = 60 g sămânţă = 6 m2 pentru semănat şi 125-174 m
2 pentru repicat.
În condiţii optime de germinare (20-25C), de la semănat la răsărit este nevoie de 6 zile, iar până la repicare 10-14
zile. Se vor folosi la repicat numai plantele cu frunzele cotiledonale orizontale.
Norma de sămânţă este 250 g / ha de seră, 400 g / ha de solar.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
35
PREGĂTIREA PENTRU PLANTARE
1)Lucrări generale
a) Asigurarea şi menţinerea densităţii la 15 zile după plantare în seră, 2-3 zile după plantare la solar din rezervă.
b) Susţinerea plantelor – se va înfiinţa / verifica spalierul format din sârmă întinsă orizontal la nivelul doliei câte
uan la fiecare rând de plante.
c) Afânarea superficială a solului pentru buruieni şi aerisire cu multă grijă.
d) Mulcirea solului – cu paie sau folie neagră, argintie, etc. la 40-50 zile de la plantare.
e) Irigarea la 75% din c.c.a. şi 75-85% din c.c.a. în perioada de formare şi creştere a fructelor. Norma de udare –
250-300 m3/ ha.
f) Fertilizarea
N : P : K
Sere Solarii
- plantarea
- înflorirea I
- inflorescenţa III
- creşterea fructului
- începerea recoltării
1 : 0,4 - 0,7 : 2,1 - 3
1 : 0,4 - 0,6 : 2 - 3
1 : 0,3 - 0,6 : 1,8 - 2,5
1 : 0,3 - 0,5 : 1,7 - 2
1 : 0,2 - 0,3 : 1,5 - 1,8
1 : 0,6 - 1: 1,8 - 2
1 : 0,5 - 0,6 : 1,6 - 2,5
1 : 0,4 - 0,6 : 1,4 - 2
1 : 0,2 - 0,4 : 1,2 - 1,8
1 : 0,1 - 0,2 : 1,6 - 2,2
Se pot folosi îngrăşăminte foliare 0,3-0,5% în 500-1000 l / ha; 1. tonă gunoi pune la dispoziţie 1,2-1,5 Kg N, 0,3-1
Kg P2O5, 2-3 Kg K2O.
LUCRĂRI SPECIALE
1) Susţinerea plantelor – se foloseşte şnur cu sfoară, care să nu ştranguleze tulpina, se rotesc după 2 frunze în
acelaşi sens. Uneori, la culturile în solarii, susţinerea plantelor de tomate se face pe tutori (araci). În acest caz, se
recomandă înfingerea tutorilor pe cât posibil în partea de nord a tulpinii şi legarea cu sfoară în forma cifrei 8.
2) Copilitul – se execută atunci când lăstarii laterali (copilii) sunt cu o lungime de 5-8 cm. Pentru creşterea
producţiei, se practică lăsarea a 2 lăstari solar cu 1-2 inflorescenţe.
3) Defolierea – se face pentru aerisire de la frunzele bazale îmbătrânite, atacate de boli, dăunători până la ultima
inflorescenţă. Favorizează omogenizarea aerului din seră în ceea ce priveşte temperatura, umiditatea relativă şi conţinutul
în CO2.
4) Îmbunătăţirea legării fructelor – este dată de temperatura mai mare sau mai scăzută. Optimă este temperatura
de 20-28C şi umiditate de 60 - 70%. Se mai aplică regulatori de creştere specifici ca Tomatoset 0,5-1%, Tomatostim 3%,
tratamentul cu Ethrel când fructele au diametrul 2-2,5 cm, ş.a.
5) Limitarea creşterii în înălţime – “cârnitul” lucrarea se face când s-a format ultima inflorescenţă.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
36
DIRIJAREA FACTORILOR DE MEDIU
- Lumina – curăţirea sticlei
– pt. insolaţie – humă
- Temperatura – 20-22C;
- Umiditatea;
- Aerisirea – când depăşeşte 20C, să nu ajungă la 30C.
DEREGLĂRI DE NUTRIŢIE
Exces de N – culoare verde închis (metalic), frunze mici, devin gofrate;
- creşte sensibilitatea la agenţii economici;
- îngălbenirea frunzelor, apariţia unor leziuni diforme de culoare închisă = exces de NH4
Deficit – frunza de culoare verde-gălbuie, cele bătrâne sunt galbene şi mor = fertilizarea de sapă 5-15 N/ m2.
Deficit de P2O5 – plantele sunt mici, frunzele rămân mici şi modificate ca formă, cu tente purpurii pe partea
inferioară, apar pete galbene, fructificare slabă = fertilizare slabă, temperatură scăzută, ph alcalin, compactare.
Deficit K –frunzele au margini decolorate în galben, fructele se coc neuniform şi tind spre o formă neregulată,
plantele au rezistenţă scăzută faţă de agenţii patogeni.
Se recomandă 50-100 K2O/ m2 la fertilizarea de bază şi 10-15K2O / m
2 la fertilizarea fazială.
Deficit Mg – aspect “marmorat”, datorat îngălbenirii zonelor internerviale şi întâlnite pe solurile acide şi nisipuri.
Se recomandă aplicarea a 150-250 g / m2 sulfat de magneziu (MgSO4).
Deficit Ca – zone galbene iar marginea brună, în jurul fructului se formează o pată neagră, asemănător Botrytis.
- Dioxidul de sulf – concentraţie mare pete clorotice între nervuri, frunza se usucă.
- Oxizii de N – gaze auto – răsucire spre interior a frunzelor, închiderea la culoare a frunzelor;
- Erbicidele – doză de stimulent;
- Exces şi lipsa apei – tulpina fistuloasă;
- Edem – băşicuţe pufoase – exces de apă, tulpina crăpată, (cutată, canelată) în condiţiile unei disponibilităţi mai mari de
N şi apă. Aceşti factori provoacă, de regulă, irigarea tulpinii şi scurtarea internodiilor;
- Coacerea neuniformă – decolorare, ţesutul alb al perenchimului;
- Argintarea;
- Gulerul verde – exces N, radiaţii solare;
- Fructe cu goluri – suplimentarea K, stimularea cu ajutorul bondarilor, polenizarea
- Crăparea fructelor – la lipsa Ca şi regimul hidric aplicat în perioade călduroase reduc sensibil incidenţa fenomenului;
RECOLTAREA ŞI CONDIŢIONAREA PRODUCŢIEI
Ciclul I – sfârşitul lunii martie – 90 zile, durata în funcţie de numărul de inflorescenţe.
Ciclul II – ultima decadă a lunii septembrie – 70 zile, durata în funcţie de numărul de inflorescenţe.
Solarii – mai – 60 zile, durata în funcţie de numărul de inflorescenţe.
Recoltarea cu caliciu – în găleţi, lazi apoi se sortează. Recoltarea până la consum trebuie să fie scurtă.
Temperatura pentru maturarea fructelor 22C.
Producţii 7-10 Kg / m2 – ciclul I, 5-7 Kg / m
2 ciclul II şi 4-8 Kg / m
2 în solarii.
Tema nr. 9
Tehnologia tomatelor în sere şi solarii 1)Particularităţi biologice – Plantă anuală
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
37
- Rădăcina – puternică 0,4-0,7 m; rădăcini adventive.
- Tulpina – creştere determinată: în câmp
– nedeterminată: în sere şi solarii, cel mai dezvoltat cel sub inflorescenţă
apar de obicei copili – care prin lucrarea de “copilit” (îndepărtarea lor la 4-6 cm. lungime).
- Inflorescenţa apare pe tulpina principală 5-25 flori – Numărul florilor şi ramificarea inflorescenţelor sunt
caractere genetice.
- Floarea – înfloreşte în 2-3 zile dar este aptă pentru fecundare cu 2 zile înainte de deschidere. La temperaturi mai
mari de 35C sau mai mici de 10C apare “avortarea” florilor – temperatura optimă este de 25C.
- Fructul are 2-4 loje seminale, este sferic, sferic-turtit.
2)Cerinţele specifice faţă de factorii de mediu.
- Căldura – Intervalul optim pentru creşterea şi fructificarea tomatelor este între 10-32C. Pentru germinaţie
temperatura trebuie sa fie de 20-22C apoi temperatura se scade la 17-18C dacă lumina este favorabilă, sau la 13-15C
dacă lumina este nefavorabilă.
În general, la producerea răsadului şi la începutul culturii temperaturile ridicate favorizează obţinerea de producţii
mai timpurii, dar mai reduse, iar temperaturile scăzute favorizează producţii mai mari, dar tardive.
La răsadurile foarte tinere la 6-12 zile de la răsărit temperaturile de 8-10C sunt favorabile inducerii primei
inflorescenţe mai devreme şi a unui număr mai mare de flori în prima inflorescenţă.
Temperatura, în cursul nopţii trebuie să fie mai scăzută cu 4-6C decât cea din cursul zilei. Temperatura solului
trebuie să fie menţinută la 16-17C în lunile reci ale anului şi 18-20C în luna aprilie. La temperaturi scăzute, sub 10C,
este îngreunată absorbţia fosforului din sol.
- Lumina – Intensitatea 20 klucşi.
Valorificarea maximă a luminii se face prin:
- transparenţa sticlei sau foliei;
- alegerea tipurilor constructive;
- plantarea la distanţe mai mari pentru evitarea umbririi.
- Apa – umiditatea relativă (UR) 60-65% să nu depăşească 75%.
Consumul de apă este diferit în funcţie de:
- tipul de cultură (seră, solar, etc.);
- condiţiile de mediu (temperatură, lumină);
- condiţiile solului;
- fenofaza în care se află planta.
Consumul total de apă este de 340-350 l/m2 cu norma de udare de 150-250 m
3/ha.
- Hrana – La o producţie de 8-10 Kg/m2 N=28 g/m
2, P=13 g/m
2, K=35 g/m
2, Mg=10 g/m
2.
Soiuri şi hibrizi
La cultura tomatelor în solarii şi în sere se folosesc numai hibrizi specializaţi, care trebuie să răspundă la mai
multe cerinţe:
- rezistenţa genetică la agenţii patogeni ( viroze, bacterioze);
- să prezinte adaptabilitate la condiţiile naturale de lumină;
- să fie precoce, cu producţie timpurie şi cât mai ridicată;
- inflorescenţa să conţină 8-10 flori
– sămânţă este scumpă dar prezintă însuşiri – precocitate, rezistenţă la boală, dăunători, calitate ridicată.
Producerea răsadului – trebuie să corespundă cerinţelor:
- înălţimea 15 cm;
- cel puţin 3 perechi de frunze adevărate;
- diametrul tulpinii la colet 6-8 mm;
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
38
- prima inflorescenţa să fie vizibilă;
- rădăcina puternică, culoare albă, liberă de boli şi dăunători;
Se folosesc răsaduri produse la ghivece sau cuburi nutritive
Pentru 10.000 răsaduri = 60 g sămânţă = 6 m2 pentru semănat şi 125-174 m
2 pentru repicat.
În condiţii optime de germinare (20-25(C), de la semănat la răsărit este nevoie de 6 zile, iar până la repicare 10-14
zile. Se vor folosi la repicat numai plantele cu frunzele cotiledonale orizontale.
Norma de sămânţă este 250 g / ha de seră, 400 g / ha de solar.
PREGĂTIREA PENTRU PLANTARE
1)Lucrări generale
a) Asigurarea şi menţinerea densităţii la 15 zile după plantare în seră, 2-3 zile după plantare la solar din rezervă.
b) Susţinerea plantelor – se va înfiinţa / verifica spalierul format din sârmă întinsă orizontal la nivelul doliei câte
una la fiecare rând de plante.
c) Afânarea superficială a solului pentru buruieni şi aerisire cu multă grijă.
d) Mulcirea solului – cu paie sau folie neagră, argintie, etc. la 40-50 zile de la plantare.
e) Irigarea la 75% din c.c.a. şi 75-85% din c.c.a. în perioada de formare şi creştere a fructelor. Norma de udare –
250-300 m3/ ha.
f) Fertilizarea
ARDEIUL
1)Particularităţi biologice – Plantă anuală
- Rădăcina – superficială 35 – 50 cm.
- Tulpina – dreaptă, cilindrică, cu o ramificaţie dicotomică;
– înălţimea diferă în funcţie de varietatea şi modul de cultivare. Astfel, în câmp neprotejat plantele
pot avea talia de 30 – 50 cm (ardeiul iute), dar şi de 1 – 1,5 m la ardeiul gras şi lung. La cultura în
sere (forţată), plantele pot ajunge şi la 2 m înălţime. Pe măsură ce plantele avansează în creştere,
tulpina se lignifică, începând de la baza plantei, dar nu emite uşor rădăcini adventive.
- Frunzele – formă oval – lanceolată, iar peţiolul este lung şi subţire. Culoare verde închis şi suprafaţa lucioasă.
- Florile sunt hermafrodite, cu corola albă, dispuse de regulă câte 1-2 la punctele de ramificare a tulpinii. Prezintă
dimensiuni reduse şi sunt alcătuite pe tipul 5; florile sunt autogame dar şi cu tendinţă evidentă de heterostilie, ceea
ce face ca polenizarea străină să se producă până la 30% din plante (mai ales cu ajutorul insectelor), aspect
important atât la producerea seminţelor, cât şi la obţinerea fructelor cu o anumită calitate.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
39
- Fructul este o bacă, de forme şi mărimi diferite, în funcţie de varietate şi soi, cu suprafaţa netedă, luciosă, de
regulă cu coaste rotunjite. Fructul are peretele cărnos, mai mult sau mai puţin îngroşat, în funcţie de varietate şi
soi, cu un spaţiu lacunar între mezocarp şi receptaculul seminal.
- Sămânţa are forma rotund turtită, glabră de culoare alb – gălbuie, cu tegumentul tare şi suprafaţa aspră, mică.
Facultatea germinativă normală este de peste 80% şi se menţine 4 ani.
2)Cerinţele specifice faţă de factorii de mediu.
- Căldura – Pragul biologic se consideră la + 15(C.
Temperatura minimă de germinare a seminţelor este 14 – 15(C, cea optimă de germinare de 24 – 30(C.
Temperatura optimă pentru creşterea vegetativă şi fructificare este de 22 – 25 – 30(C. La temperaturi de peste
30(C, formarea fructelor scade brusc, deoarece polenul îşi pierde vitalitatea şi se produce avortarea în masă a
florilor. Ardeiul preferă ca temperatura solului să fie mai ridicată decât cea a aerului. Temperaturile mai reduse în
cursul nopţii, în jur de 15 – 16(C, determină o înflorire abundentă a plantelor. La temperaturi peste 35(C apar
fenomenele de ofilire şi apoi de brunificare a frunzelor, precum şi brunificarea fructelor, începând din punctul
stilar.
- Lumina – Intensitatea optimă este de 25 – 30 klucşi, iar cea minimă de 8 – 10 klucşi. În timpul producerii
răsadurilor, intensitatea minimă a luminii trebuie să fie de 5 klucşi. Durata fotoperioadei este de 12 ore sau mai mult.
Datorită pretenţiilor faţă de lumină, ardeiului i se rezervă terenurile bine însorite.
- Umiditate – Datorită sistemului radicular superficial, plantele de ardei au pretenţii ridicate faţă de prezenţa apei
în stratul superficial al solului. Ca urmare, cultura de ardei necesită irigarea în tot cursul vegetaţiei.
Aprovizionarea solului cu apă, la nivel de 70 – 80% din c.c.a., şi menţinerea umidităţii atmosferice, la 60 – 70%,
presupune irigarea intensă a culturilor de ardei, având însă grijă ca apa să fie cât mai caldă. Umiditatea relativă a
aerului de peste 75% este favorabilă dezvoltării unor ciuperci patogene, iar sub 60%, asociată cu temperatură
peste 25(C, favorizează brunificarea fructelor şi vârfurilor de creştere.
- Hrană – Consumul de elemente minerale la ardei este foarte ridicat. Astfel, pentru o producţie de 20 – 25 t/ha
plantele au un consum specific aproximativ de 2,55 KgN, 0,35 KgP şi 3,4 kg/kt de fructe. Răspunde foarte bine la
fertilizarea cu îngrăşăminte organice. În cultura ardeiului se aplică o fertilizare susţinută, cu 20 – 30 t/ha gunoi de
grajd bine descompus, 300 – 500 kg superfosfat, 150 – 200 kg sare potasică şi 150 – 200 kg azotat de amoniu la
ha.
- Sol – Ardeiul cere să fie cultivat pe soluri uşoare, luto-nisipoase, adânci, permeabile, cu un conţinut ridicat în
elemente fertilizante (azot total 0,10 – 0,15%, fosfor mobil 15 – 25 mg/100 g sol, potasiu schimbabil 12 – 19
mg/100 g sol), cu conţinut ridicat de humus (peste 5%), cu valoarea pH cuprinsă între 6 şi 6,6 (dacă are sub 6, se
amendează cu hidroxid de Ca, 1,5 – 2 t/ha).
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A ARDEIULUI DE CÂMP
Pregătirea solului
Ardeiul se cultivă numai prin răsad, ca urmare măsurile de pregătire a solului se vor face pentru asigurarea
condiţiilor optime în momentul înfiinţării culturii, asemănător ca la tomate.
Lucrări efectuate toamna
Discuitul, pentru desfinţarea culturii anterioare, segmentarea resturilor vegetale şi afânarea solului în
vederea nivelării.
Nivelarea de întreţinere, cu scopul de a asigura condiţii optime pentru irigarea culturii, mai ales la
irigarea pe rigole.
Subsolajul, pentru afânarea adâncă a solului, la circa 50 cm, odată la 3-4 ani, în special pe solurile grele
argiloase.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
40
Fertilizarea de bază, cu gunoi de grajd (40-50 t/ha) şi îngrăşăminte chimice cu solubizare lentă (2/3 din
doza totală de superfosfat şi sare potasică), care se diferenţiază după tipul de sol.
Arătura adâncă, la adâncimea de 28-32 cm, pentru afânarea solului şi încorporarea îngrăşămintelor.
Lucrările efectuate în primăvară
Grăpatul terenului, imediat ce solul s-a zvântat, cu grapa cu colţi reglabili sau grapa cu discuri, pentru
afânarea solului şi distrugerea unor buruieni.
Fertilizarea de primăvară, când se administrează diferenţa de 1-3 din îngrăşămintele de fosfor şi potasiu,
la care se adaugă 150-200 kg azotat de amoniu/ha.
Încorporarea îngrăşămintelor, administrate primăvara, cu grapa cu discuri.
Erbicidarea, pentru combaterea buruienilor, cu Treflan 24EC, 3-5 l/ha, sau Dual 500 EC, 3-4 l/ha,
administrate în amestec cu 400 l apă/ha, înainte de plantare cu 5-6 zile şi se încorporează în sol, la 6-8 cm
adâncime (Treflan) sau 4-5 cm (Dual).
Deschiderea rigolelor în vederea executării modelării terenului.
Modelarea terenului, în straturi înălţate, cu lăţimea la coronament de 104 cm.
Deschiderea canalelor provizorii, pentru conducerea apei spre rigolele de udare.
Producerea răsadului
Se va face în răsadniţe calde sau în sere înmulţitor.
Epoca de semănat se stabileşte în funcţie de perioada de plantare a răsadurilor, respectiv de varietatea de
ardei cultivată. Astfel, ardeiul gras se seamănă în perioada 25.02 – 10.03 iar cel gogoşar şi lung ceva mai târziu, în
perioada 5 – 20.03.
Tratarea seminţelor: se face cu 2-3 zile înainte de semănat, prin prăfuire sau după metoda “Slurry”, cu
TMTD 3 g/kg sămânţă sau alte produse pe bază de Thyram sau Captan pentru a preveni căderea răsadului
(Tiuram 75 PTS 4 g/Kg).
Schema de semănat: semănat în rânduri, la 5 cm interval între rânduri, când răsadul se va repica, şi la
interval de 7-8 cm când nu se repică. Distanţa între seminţe pe rând va fi de 1-2 cm. Adâncimea de semănat este
de 1,5-2 cm.
Norma de sămânţă: 0,8-1 kg sămânţă/ha sau 15-20 g seminţe/m2.
Imediat după semănat se aplică o stropire superficială cu Mycodifol, 0,2% sau Previcur SL 607, 0,15/.
De la semănat până la răsărire se va asigura temperatura optimă de germinare de 22-25(C, atât ziua cât şi
noaptea.
Repicatul răsadurilor: când este cazul, se va face atunci când plantele au format 1-2 frunze adevărate, fie
în alte răsadniţe, pe pat nutritiv, la distanţa de 5 x 5 cm, dar mai bine 7 x 5 cm.
Lucrările de îngrijire: înainte şi după repicare se aplică lucrările specifice de îngrijirea răsadurilor, care se
referă la:
- dirijarea temperaturii, astfel ca ziua să se menţină la 22-25(C în cursul zilei şi 18-20(C în timpul nopţii;
- dirijarea umidităţii relative a aerului, astfel ca aceasta să se menţină la 55-65%;
- aplicarea tratamentelor pentru prevenirea căderii răsadurilor începând de la răsărirea plantulelor şi apoi
repetat, la intervale de 4-6 zile cu Zineb, 0,2%, Dithane M45, 0,2%, Mycodifol, 0,2% şi Previcur SL, 0,15%
administrate alternativ;
- fertilizarea, de două ori, prima la 15 zile şi la repicat iar a doua la 10 zile de la prima fertilizare, cu
soluţie de F 411, 0,05%, administrând circa 2 l soluţie/10m2 suprafaţă de răsadniţă;
- tratarea cu substanţe bioactive, când plantulele au 4-5 frunze normale, prin stropirea cu Cycocel, 0,1% în
doză de 1 l/10 m2 suprafaţă ocupată de răsaduri.
Călirea răsadului, se face cu câteva zile anterior datei de plantare.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
41
Indicatori: pentru răsadul necesar la 1 ha de cultură este necesar să se semene pe 150-200 m2 suprafaţa de
răsadniţă sau seră înmulţitor.
Înfiinţarea culturii
La cultivarea ardeiului, măsurile pentru înfiinţarea culturii se stabilesc în funcţie de evoluţia temperaturii,
de specificul de cultivare a varietăţilor şi modul propriu zis de înfiinţare.
Înfiinţarea culturii prin răsad
Epoca de plantare: se consideră optimă atunci când temperatura solului este de cel puţin 15(C. Se
plantează la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai.
Tehnica de plantare: se poate face manual sau mecanizat.
Schema de plantare:
- pe teren modelat, câte 2 rânduri pe stratul înălţat, la interval de 70 cm între rânduri, distanţa între plante
pe rând depinde de varietate aceasta fiind: 15-20 cm pentru ardeiul gras (66.600-88.800 plante/ha); 20-25 cm la
ardeiul gogoşar (53.300-66.600 plante/ha) şi 15 cm al ardeiul lung (88.000 plante/ha).
- pe teren nemodelat se plantează în rânduri echidistante, la 70 cm, iar pe rând la 15-20 cm, ceea ce
asigură desimea de 71.400-95.200 plante/ha sau în benzi de două rânduri, după schema 80 + (30) x 20 cm, desime
totală 90.900 plante/ha.
Înfiinţarea culturii prin semănat direct
Alegerea terenului: sunt potrivite terenurile cu textură nisipo-lutoasă, care să nu formeze crustă în
perioada următoare semănatului.
Pregătirea terenului: are în vedere asigurarea unui pat germinativ bine mărunţit şi lipsit de buruieni.
Erbicidarea: trebuie realizată cu un erbicid cu o mare selectivitate pentru plantele de ardei, întrucât în
perioada încolţirii seminţelor ele sunt foarte sensibile. Se erbicidează înainte de modelarea terenului:
- pentru prevenirea îmburuienării până după răsădirea ardeiului, cu Cobex 25EC, 1,2-2 l/ha sau Devrinol
50 WP, 3-4 l/ha;
- imediat după semănat, cu Galex 500 EC, 6 l/ha.
Pregătirea seminţei: înainte de semănat cu 2-3 zile, sămânţa se dezinfectează obligatoriu pentru a preveni
atacul ciupercilor de sol. De asemenea sămânţa de ardei se amestecă cu sămânţa de salată în proporţie de 50 g
sămânţă de salată/kg cu sămânţă de ardei.
Epoca de semănat: se face numai atunci când temperatura solului în stratul de suprafaţă este de 12-14 (C.
Durata până la răsădirea plantelor: 12-15 zile de la semănat, în condiţii de câmp.
Schema de semănat: semănatul direct în câmp la ardei se face, în principiu, după aceleaşi scheme folosite
la înfiinţarea culturii prin răsad.
Norma de sămânţă: 1,5-2 kg sămânţă de ardei la hectar.
Fertilizarea tip “Starter”: se efectuează odată cu semănatul, aplicând superfosfat (100-150 kg/ha),
semănătoarea fiind dotată cu două tipuri de echipamente, pentru semănat şi pentru îngrăşăminte.
Lucrări de întreţinere
Lucrări generale
Udarea după plantare: la culturile înfiinţate prin răsad se administrează 1-2 l apă, manual pe suprafeţe
restrânse sau se udă pe rigole, cu o normă de 200-250 m3/ha.
Udarea pentru răsărire: la culturile înfiinţate prin semănat direct, imediat după semănat, dacă solul este
uscat. Se face prin aspresiune, cu jet fin, folosind o normă de 150 m 3 apă/ha.
Completarea golurilor, la 4-5 zile după plantare, se execută manual şi vizează menţinerea densităţii
iniţiale a culturii, folosind în acest scop răsadul de rezervă, de aceeaşi calitate, din acelaşi hibrid/soi şi de aceeaşi
vârstă cu cel folosit iniţial la plantare.
Praşila “oarbă”: la culturile înfiinţate prin semănat direct, se aplică de 1-2 ori, de obicei mecanic, dacă
până la răsădirea ardeiului apar buruieni.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
42
Prăşitul solului, se aplică în cursul vegetaţiei de câte ori este nevoie, de regulă de 4-5 ori: pe intervalul
dintre rânduri şi de 2-3 ori între plante pe rând, pentru afânarea solului şi pentru combaterea buruienilor, de regulă
după fiecare udat.
Răritul semănăturii: la culturile înfiinţate prin semănat direct, se execută când plantele de ardei au 2-3
frunze normale, manual, lăsând plantele la distanţă pe rând 13-15 cm (ardeiul lung), 15-20 cm (ardeiul gras) şi 20-
25 cm (ardeiul gogoşar), astfel ca, indiferent de varietate, să se asigure o desime de cel puţin 100.00 plante/ha.
NB. Plantele de ardei obţinute prin semănare directă în câmp, au creştere mai viguroasă decât cele care
provin din răsad.
Irigarea culturii: indiferent de modul de înfiinţare, se va face în funcţie de condiţiile pluviometrice, de
până la 9-10 ori, la intervale de 12-15 zile, norma de udare fiind de 300-350 m3/ha la primele 2-3 udări şi de 400-
450 m3/ha la următoarele udări.
Fertilizarea fazială are o mare importanţă la calitatea şi cantitatea producţiei la ardei şi se aplică de 2-3
ori. În cazul fertilizării cu gunoi de grajd şi îngrăşăminte minerale la pregătirea de bază a solului, fertilizarea din
timpul perioadei de vegetaţie se va face cu îngrăşăminte foliare, singur sau în amestec cu pesticide.
Combaterea agenţilor patogeni şi a dăunătorilor se va aplica cu operativitate pentru menţinerea
capacităţii de producţie a plantelor.
Lucrări speciale
Muşuroitul, se face în scopul menţinerii poziţiei plantelor, având în vedere ca muşuroiul să fie cât mai
redus şi se execută odată cu prăşitul mecanic, cultivatorul fiind echipat în acest scop şi cu corpuri de rariţă.
Recoltarea
Se face diferenţiat, în funcţie de particularităţile varietăţilor şi de destinaţia fructelor.
Ardeiul gras, se recoltează în mai multe etape, pe măsură ce fructele au ajuns la maturitate de consum sau
la maturitatea deplină. În general, ardeiul gras se consumă proaspăt la maturitatea de consum, dar în ultima
perioadă începe să se generalizeze şi consumul fructelor de ardei gras la maturitate fiziologică, când au şi calităţi
maxime. în cazul când fructele sunt destinate industrializării, acestea se recoltează fie la maturitatea de consum
(ardei umplut, legume de supă), fie la maturitatea fiziologică (bulion de ardei, pastă, ketchup, făină
vitaminizantă).
Ardeiul gogoşar, se foloseşte la pregătirea murăturilor în oţet, dar şi la fabricarea de boia, cazuri în care
recoltarea fructelor se face numai la maturitate fiziologică şi au culoarea caracteristică soiului.
Ardeiul lung, cuprinde soiuri pentru consum şi soiuri pentru boia. Cel pentru consum va fi recoltat la
maturitatea deplină, când se foloseşte ca ardeiul gogoşar sau înainte de maturitatea deplină, când se foloseşte ca
ardeiul gras sau la murături. Fructele la ardeiul pentru boia ajunse la maturitate fiziologică, se menţin pe plantă
până începe deshidratarea lor.
Ardeiul iute, se poate recolta atât la maturitatea comercială pentru consumul în stare proaspătă sau
conserve, cât şi la maturitatea fiziologică pentru consum, conserve şi boia picantă.
Producţia: este în funcţie de varietate. În medie, la ardeiul gras este de 25-30 t/ha, la ardeiul gogoşar de
20-25 t/ha, la ardeiul lung de 15-20 t/ha, la ardeiul iute de 5-8 t/ha. La culturile înfiinţate prin semănat direct,
producţiile pot să fie mai mici sau mai mari, cu 10-15%, în funcţie de condiţiile climatice la începutul perioadei
de vegetaţie sau la încheierea acesteia.
Elemente de eficienţă economică
Elemente cu influenţă pozitivă:
- Materialul biologic: hibrizi cu potenţial biologic ridicat de producţie; cu rezistenţă sau toleranţă la unii
patogeni sau dăunători;
- Producţia obţinută să fie: mai timpurie; de calitate cât mai bună; cât mai mare.
- Resursele solului: grad de fertilitate cât mai ridicat; consum de îngrăşăminte redus sau moderat;
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
43
- Tehnologia de cultivare: pregătirea corespunzătoare a terenului; răsaduri de calitate/sămânţă de calitate;
înfiinţarea culturii la momentul optim; aplicarea lucrărilor speciale la momentul optim; fertilizarea optimă a
culturii; aplicarea măsurilor de prevenire/combatere a patogenilor şi dăunătorilor; irigarea culturii când condiţiile
o impun;
- Valorificarea producţiei: pregătirea producţiei la nivel maxim de exigenţă pentru piaţă; asigurarea din
timp a unor contracte de vânzare a producţiei;
Elemente cu influenţă negativă:
- Toate elementele evidenţiate ca pozitive, atunci când nu se realizează în modul precizat;
- Neglijenţe în managementul tehnologic şi comercial.
SPARANGHELUL
Particularităţi morfologice şi biologice
Sparanghelul este o plantă perenă. Cultura sa poate să dureze, pe acelaşi loc, 10-20 ani.
Rădăcina: - sistem radicular foarte puternic, format din rădăcini numeroase, rezultate din baza rizomilor,
răspândită pe o rază mare în sol.
Tulpina: - este formată din rizomi scurţi, cărnoşi, groşi cu vârful rotund sau ascuţit; tulpina aeriană a
sparanghelului este verde, cilindrică şi foarte ramificată, ea poate ajunge până la 2 m înălţime.
Frunzele: - cele adevărate sunt modificate, având forma unor solzi. Ceea ce se numesc curent frunze,
sunt în realitate ramificaţii lineare, foarte fine, filiforme, aciculare ale tulpinii, denumite filocaldii.
Inflorescenţa: - este o plantă dioică sau poligamă. Plantele mascule dau producţie mai bună decât cele
femele.
Florile: - sunt unisexuate, însă în proporţie redusă sunt şi flori hermafrodite.
Fructul: - este o bacă de culoare roşie, cu 3 loji, fiecare cu 1-3 seminţe.
Seminţele: - au o formă tronconică, cu tegumentul foarte tare şi de culoare neagră. Facultatea germinativă
este de 85-95% şi se păstrează 4-5 ani. Un gram conţine 40-50 seminţe.
Soiuri şi hibrizi: d’Argenteuil.
Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie
Căldură: specie foarte rustică, suportă atât iernile foarte aspre, cât şi verile cu călduri excesive şi
prelungite.
Umiditatea: refuză excesul de umiditate al solului.
Hrana: mare consumator de azot (terenul se fertilizează cu îngrăşăminte organice).
Solul: orice tip de sol normal evoluat, din punct de vedere pedologic şi agrochimic, cu condiţia să fie
fertile sau bine fertilizate.
Tehnologia de cultivare a sparanghelului
Presupune două etape: - producerea materialului săditor;
- înfiinţarea şi întreţinerea culturilor.
Producerea puieţilor
Sortarea materialului pentru îndepărtarea plantelor bolnave şi pe cât posibil a celor femele, considerate ca
fiind mai puţin productive.
Temperatura solului, pentru a asigura o bună germinaţie a seminţelor, trebuie să fie de cel puţin 10(C,
optim 20-30(C, maxim 32(C.
Pregătirea terenului se referă la fertilizarea de bază, care trebuie să fie moderată, ca şi cea fazială, fără a
depăşi 50-60 kg N/ha.
Epoca de semănat este primăvara, când temperatura solului se situează peste 10(C, respectiv în martie-
aprilie pentru producerea puieţilor de 1 şi 2 ani. Pentru puieţii care urmează a se livra la 18 luni, semănatul se face
în iunie-iulie.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
44
Pregătirea seminţei înainte de semănat, include tratarea cu un amestec format din Bavistin, 4 g + Captan
83% pentru 1 kg de sămânţă.
Metoda de semănat, pentru pepinierele specializate, semănatul se face mecanic, în rânduri de 45 cm
interval, asigurându-se 12 seminţe la metru linear, corespunzător unei desimi de 240.000 seminţe/ha. Pe suprafeţe
mici se va semăna manual, respectând aceleaşi distanţe.
Norma de semănat este de 6 kg sămânţă condiţionată la hectar.
Lucrările de îngrijire a culturii constau în principal din: combaterea patogenilor; combaterea dăunătorilor
specifici cu unul din insecticidele Birlane CE 40, 0,6 l/ha sau Sumi Alpha, 0,4 l/ha; combaterea buruienilor, prin
praşile repetate, irigarea în condiţii de secetă.
Recoltarea puieţilor se realizează în funcţie de data semănatului, adică la 1 an pentru puieţii destinaţi
profesioniştilor şi mai rar, la 18 luni sau 2 ani, pentru amatori.
Producţia de puieţi de calitate se ridică la 150-200 mii/ha.
Înfiinţarea plantaţiei
Fertilizarea de bază, se face pentru o plantaţie de lungă durată, administrând: gunoiul de grajd bine
descompus, 60-80 t/ha; superfosfat 400 kg/ha; sulfat de potasiu descompus 200 kg/ha. Pe solurile acide se
administrează şi 300 kg amendamente cu calciu/ha.
Pregătirea terenului, se realizează prin desfundat, la adâncimea de 35-40 cm, cu care ocazie se
încorporează şi îngrăşămintele administrate anterior.
Pregătirea de primăvară, timpuriu, se face prin lucrarea cu combinatorul şi grăparea, pentru afânare şi
distrugerea buruienilor.
Deschiderea şanţurilor de plantare, se face la interval de 1,4-1,5 m unul de altul, în funcţie de cerinţele
maşinilor utilizate în continuare. Orientarea şanţurilor se va face, dacă este posibil, pe direcţia nord-sud.
Dimensiunile şanţurilor: adâncimea de 35 cm, lăţimea de 35-40 cm şi lungimea în funcţie de teren.
Pregătirea şanţurilor de plantare, prin: mobilizarea solului pe fundul şanţului, cu cazmaua, la adâncimea
de 10-15 cm; distribuirea de gunoi de grajd bine descompus, în strat de 10 cm grosime; crearea pe fundul
şanţurilor a unor biloane de 7-8 cm înălţime, în vederea plantării; pichetarea locurilor pentru plantare,
longitudinal, pe mijlocul şanţului, la 40-50 cm interval, prin înfigerea unor picheţi de lemn.
Fasonarea puieţilor, înainte de plantare, împotriva rizoctoniozei, cu apă de Javel timp de 10-15 minute,
după care urmează tratamentul împotriva fuzariozei, prin îmbăierea puieţilor într-o soluţie de 0,2 kg Bavistin +
0,2 kg Rovral la fiecare 100 l apă.
Plantarea puieţilor se face prin următoarele operaţii succesive: aşezarea puieţilor în dreptul picheţilor de
pe şanţ, pe direcţia rândului, cu rădăcinile cât mai răsfirate; acoperirea rădăcinilor cu un strat de pământ, de 6 cm
grosime; presarea cu mâna a stratului acoperitor, pentru un contact cât mai bun al rădăcinilor cu solul; udarea
puieţilor plantaţi, cu circa 2-5 l apă, în funcţie de umiditatea solului.
Lucrările de îngrijire ale plantaţiei
De la înfiinţare până la intrarea în producţie (care are loc în anul al treilea) sunt:
- anul I: completarea golurilor; udatul, rar şi numai în cazuri de secetă extremă; plivitul; cosirea tulpinilor
în toamnă; acoperirea rândurilor plantate cu gunoi păios sau cu frunze; acoperirea treptată a şanţurilor cu pământ,
astfel ca până în toamna primului an şanţul să rămână încă necompletat numai pe o adâncime de 10 cm;
- anul al II-lea: aceleaşi lucrări ca în anul I; completarea şanţurilor până la nivelul suprafeţei terenului.
- anul al III-lea: aceleaşi lucrări ca în anul I şi II; primăvara se fertilizează prin încorporarea, odată cu
prima prăşilă, a 20 t/ha gunoi de grajd bine descompus; confecţionarea biloanelor pe direcţia rândurilor de plante,
cu înălţimea de circa 35 cm, pentru a asigura condiţii pentru înălbirea lăstarilor ce vor creşte.
Recoltarea Epoca de recoltare: începe în al treilea an de la înfiinţarea plantaţiei şi se efectuează după aceea în fiecare
an.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
45
Durata recoltării: în anul trei, perioada recoltării este de 20 de zile, iar în anii următori poate ajunge chiar
la 40 de zile.
Tehnica de recoltare:
- La soiurile pentru lăstari înălbiţi, recoltarea se face în fiecare dimineaţă manual, deschizând o gropiţă în
jurul lăstarului care a ajuns să împingă în suprafaţa bilonului şi apoi se secţionează lăstarul de la bază cu ajutorul
unor cuţite speciale.
- La soiurile pentru lăstari verzi, recoltarea se face când aceştia au lungimea de 18-25 cm (în funcţie de
sol), înainte ca solzii acoperitori ai lăstarilor să se desfacă. La aceste tipuri de soiuri se poate face şi recoltarea
mecanizată.
Condiţionarea recoltei: este măsura prin care lăstarii recoltaţi se sortează după lungime şi grosime, se
egalizează în funcţie de vârful lor, secţionând segmentele bazale şi se fac legături de 0,5-1 kg.
Producţia este dependentă de vârsta plantaţiei: în primul an (anul al 3 –lea de la înfiinţarea culturii) este
de 4-5 t/ha, în anii următori până la 7-8 t/ha, iar la vârste de 6-12 ani de la înfiinţare, se pot realiza producţii ce
depăşesc 10-12 t lăstari/ha.
LEGUME PENTRU RĂDĂCINI
MORCOVUL
1. Denumirea: Daucus carota – familia Umbeliferae, originea Afganistan;
Se consumă rădăcinile în stare crudă, în special sucurile, având efecte terapeutice, stimulează pofta de
mâncare, previne infecţiile la gât, nas şi sinusuri, organe respiratorii, pentru anemie (copii).
Se cultivă pe o suprafaţă de 7.500 ha, cu o producţie de 13-15 t/ha.
2. Caractere botanice: plantă bienală; în primul an formează o rozetă de frunze şi rădăcina îngroşată, iar în anul
doi se formează tulpina, florile şi sămânţa.
Anul I – Rădăcina pivotantă, variază între 50 – 250 g, culoare galben, portocaliu, funcţie de conţinutul în
carote. Cele cu cilindrul central mai mic sunt mai valoroase.
Frunzele – rozetă 2 – 3 penat-sectate, peţiol lung, cu miros caracteristic.
Anul II – creşte tulpina florală cu inflorescenţă umbrelă, flori mici albe tip 6, fruct diachenă cu 4 coaste,
culoare galbenă maronie.
1 g = 600 – 1200 seminţe; facultatea germinativă = 60-70%. Se menţin 4-5 ani.
Soiuri: Uriaş de Berlicum, Nantes, Chantenay, Carotte de Paris.
3. Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie
Căldură – temperatura minimă de germinare 4 – 5 (C, răsare la 20 – 24 zile cu condiţia să aibă umiditate
60 – 70%, suportă temperaturi de -3, -4(C, iar ca rădăcină până la -10(C.
Umiditatea: cerinţe mari în perioada de semănat, la răsărit şi când rădăcinile sunt în plin proces de
tuberizare. Lipsa umidităţii provoacă crăparea.
Lumina: pretind cât mai multă lumină în perioada îngroşării rădăcinilor.
Hrana: 2-4 kg N/t; 1-1,5 Kg P2O5/t; 6-8 Kg K2O/t.
Sol: soluri uşoare, luto – nisipoase, aluviuni adânci.
TEHNOLOGIA CULTURII
1. Rotaţia culturii – minim 3 ani.
Bune premergătoare: tomate, ceapă, praz.
Se va evita plantarea după: rădăcinoase, vărzoase, cereale şi culturi care lasă terenul tasat şi cu resturi
vegetale.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
46
2. Pregătirea terenului
- fertilizarea 2/3 din doza cu P,K – toamna, gunoi foarte bine fermentat;
- arătură adâncă – 25 – 30 cm;
- afânarea superficială – în ziua semănatului;
- nivelarea pentru asigurarea uniformităţii la semănat;
- erbicidarea înainte de semănat cu 6 – 7 zile Treflan 5 l/ha;
- modelarea terenului – straturi înalte 140 cm;
- tăvălugirea.
3. Înfiinţarea culturii
Epoca de înfiinţare: – pentru consum proaspăt – luna a III-a cu soiuri timpurii şi semitimpurii;
– pentru iarnă păstrare – sfârşitul lunii iunie – iulie – recoltarea toamna târziu;
Condiţionarea seminţelor:
- polizarea seminţelor
- calibrarea seminţelor
- drajarea seminţelor
- tratarea seminţelor contra Rhizoctonia solani.
Durata de la semănat la răsărit: 24 de zile.
Schema de semănat: pentru morcov prevede distribuirea seminţelor, fie în rânduri echidistante, fie în
benzi a câte două rânduri. Astfel, pe teren modelat în straturi înălţate se practică semănatul în benzi de două
rânduri, cu distanţa între rânduri de 15 cm, iar între benzi de 50 cm, cu zone de protecţie la rigole de 12 cm, sau
prin împrăştiere pe două benzi cu lăţimea de 12 cm, iar pe teren nemodelat se seamănă în benzi de 5 rânduri cu
distanţa între rânduri de 25 cm, iar între benzi de 50 cm.
Adâncimea de semănat: 0,7 – 1,3 cm – tăvălugirea.
Lucrări de întreţinere
- udarea după semănat – aspresoare cu jet fin, norme mici 80 – 100 m3/ha, se repetă la 2 – 3 zile;
- distrugerea crustei – grapa stelată, grebla;
- combaterea buruienilor chimic – Afalon, 1,5 - 2 kg/ha; pe cale mecanică; praşile repetate la 3 – 4 ore;
- răritul – distanţa pe rând 4 – 5 cm;
- irigarea – 2 – 3 udări, iar în lunile secetoase 4 – 6 udări cu 250 – 300 m3/ha;
- fertilizarea 2 – 3 ori, prima după rărit, iar a două şi a treia la 25 – 30 zile; se încorporează prin prăşit.
- combaterea agenţilor patogeni: putregai umed – Erwinia carotovora; Alternaria porii (alternarioza): pete
negre pe frunze şi pe rădăcini – Dithane, Vondozeb, Folpan, Bravo 500); făinarea (Erysiphe); sclerotinia
sclerotiorum (putregai alb); septorioza – Benlate, Bavistin 0,05 – 0,1%.
- dăunători: coropişniţa – Sintogrill 50 kg/ha; ploşniţa umbeliferelor; păduchi; musca ţelinei, musca
morcovului.
4. Recoltarea: – normal
- semimecanizat
– mecanizat
Producţii: 18 – 20 t/ha.
PĂTRUNJELUL PENTRU RĂDĂCINI
1. Denumirea: Petroselium sativum, familia Umbeliferae.
2. Origine: Marea Mediterană.
3. Importanţa: Conţinut mare de ulei eteric, condiment, săruri minerale mai ales cu K, vitamina C.
4. Caractere botanice şi particularităţi biologice Rădăcina: culoare alb – gălbuie, cu lungimea de 15 – 20 cm şi diametrul de 3 – 5 cm.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
47
Frunzele: imparipenat, nu are perişori, aspect lucios.
Tulpina floriferă: în anul II creşte dreaptă şi înaltă de 0,8 1 m.
Inflorescenţa: umbelă.
Florile: mici, pe tipul 5, corola albă.
Fruct: diachenă.
Soiuri: Zaharat Berlinez, cu perioadă de vegetaţie de 130 zile, cu rădăcina conică, lungimea de 30
cm, diametrul de 4 – 6 cm si greutatea de 200 – 300 g.
5. Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie
Căldura: temperatura minimă 0, - 3 (C. Răsare la 12 – 15 zile de la semănat, la 15 – 20 (C, iar la
temperatură mică răsare la 40 de zile. Primele frunze se recoltează la 70 – 90 de zile, dacă
temperatura este de 16 (C. Rezistă până la – 9 (C.
Umiditate: mai rezistent decât morcovul.
Lumina: pretenţioasă.
Hrana: 2 – 3 kg N/t, 1 kg P/t, 7 – 8 kg K/t.
Sol: uşoare, permeabile, ph 5,5 – 6,8.
6. Tehnologia de cultură:
Pregătirea terenului:
- afânarea solului – la fel ca la morcov, sămânţa este mai mică;
- erbicidarea – când se face înainte de semănat cu 6 zile – Afalon 1,5 – 2 kg/ha, Gesagard 3 – 4 kg/ha.
Înfiinţarea culturii:
- pregătirea seminţei;
- epoca de semănat;
- schema de semănat: benzi 4 rânduri x 25 cm cu poteci între benzi de 50
cm; 2 benzi de 2 rânduri x 20 cm, între benzi 40 cm şi zona de protecţie
12 cm;
- desimea culturii: 1 – 1,2 mil. plante/ha;
- norma de sămânţă: 2,5 – 5 kg/ha;
- adâncimea de semănat: 1 – 1,5 cm;
- tăvălugitul.
7. Lucrări de întreţinere:
- combaterea buruienilor: erbicide – Tenoran 4 – 5 kg/ha sau Stomp 5 kg/ha în 300 – 450 l apă,
Gesagard 3 – 4 kg/ha.
- răritul: 6 – 7 cm pentru rădăcină.
- fertilizarea: 100 – 200 kg/ha azotat de K. Excesul de N influenţează negativ calitatea rădăcinilor.
- irigarea: 3 – 4 ori cu 200 – 300 m3/ha. Se va evita excesul care provoacă putrezirea.
8. Recoltarea: pentru consumul în timpul verii, pătrunjelul se poate recolta când rădăcina are diametrul
de 1,5 cm.
9. Producţia: 20 – 25 t/ha.
PĂSTÂRNACUL
1. Denumirea: Pastinaca sativa, familia Umbeliferae.
2. Importanţa: Vitamina B1, B2, C, săruri de K, P, Si.
3. Caractere botanice şi particularităţi biologice Plantă bienală, cu perioadă de vegetaţie lungă, de la semănat până la recoltarea rădăcinilor de 165 –
190 de zile, iar până la recoltarea seminţelor de 500 – 550 de zile.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
48
Rădăcina: pivotantă, fusiformă, simplă sau puţin ramificată, mare (150 – 200 g/buc), de culoare alb –
gălbuie.
Frunzele: mari, culoare verde deschis, gălbuie, lucioasă pe partea superioară şi cu perişori inferiori.
Tulpina: goală pe interior.
Inflorescenţa: umbelă compusă.
Florile: mici.
Fruct: diachenă.
Seminţele: aripate, culoare cafeniu deschis. M.M.B. = 4 – 5 g, iar G = 50 – 70 %.
Soiuri: Alb Lung, Rotund.
4. Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie
Căldura: seminţele germinează la 1 – 2 (C, se seamănă toamna sau primăvara timpuriu, temperatura
optimă 18 – 20 (C. Răsare la 12 – 15 zile de la semănat, la 15 – 20 (C, iar la temperatură mică răsare
la 40 de zile. Primele frunze se recoltează la 70 – 90 de zile, dacă temperatura este de 16 (C. Rezistă
până la – 9 (C.
Umiditate: sol umed.
Fertilizarea: gunoi 40 – 50 t/ha sau 250 NH4NO3, 300 – 350 superfosfat.
Sol: nu este pretenţioasă, soluri uşoare, grele, dar bine lucrate adânc.
5. Tehnologia de cultură:
Pregătirea terenului:
- idem morcov.
Înfiinţarea culturii:
- epoca de semănat: toamna înainte de îngheţ, primăvara cu câteva zile mai
devreme ca la morcov.
- schema de semănat: 4 rânduri la 30 – 35 cm – benzi de 50 cm; strat 3
rânduri la 40 cm, zona de protecţie la rigole 12 cm.
- norma de semănat: 6 – 8 kg/ha;
- adâncimea de semănat: 1,5 – 2 cm;
- tăvălugitul.
6. Lucrări de întreţinere:
- combaterea buruienilor: pe cale chimică – imediat după semănat Afalon 1,5 – 2 kg/ha în 450 l apă
fără încorporare în sol; pe cale mecanică – praşile mecanice.
- răritul: 7 – 8 cm = 200.000 pl/ha.
- irigarea: 3 – 4 udări cu 300 – 400 m3/ha.
- combaterea bolilor şi dăunătorilor: mana (Plasmopara pastinacae); pătarea frunzelor (Cercospora
apii).
7. Recoltarea: toamna târziu.
8. Producţia: 35 – 40 t/ha.
ŢELINA PENTRU RĂDĂCINI
1. Denumirea: Apium graveolens, familia Umbeliferae.
2. Importanţa: substanţe proteice 1,5%, hidraţi de carbon 5%, vitamina A, B1, B2, C, PP, Mg, Fe.
3. Caractere botanice şi particularităţi biologice
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
49
Plantă bienală, cu perioadă de vegetaţie lungă: 180 – 210 zile până la recoltarea rădăcinilor şi 500 –
520 de zile de la semănat şi până la obţinerea seminţelor.
Rădăcina: tuberizată, 300 - 700 g/buc, cu valoare alimentară dublă faţă de morcov.
Frunzele: lungi de circa 40 cm, sunt 1 – 2 penat sectate, cu peţiol.
Tulpina: mucheată şi fistuloasă, de 80 – 90 cm înălţime, ramificată.
Inflorescenţa: umbelă.
Florile: tip 5.
Fruct: diachenă, 3 – 5 coaste.
Seminţele: 2500 – 2800 /g.
Soiuri: Victoria, Alabaster, Bistriţa.
4. Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie
Căldura: răsare la 8 – 10 zile la temperatura de 16 – 18 (C, rezistă la - 2, -3 (C, rădăcina nu rezistă la
0 (C.
Umiditate: coeficient mare de transpiraţie, irigare.
Hrana: 36 t/ha. Se consumă gunoi 30 – 40 t/ha sau îngrăşăminte chimice 150 – 200 kg/ha azotat, 350
– 500 t/ha superfosfat.
Sol: ph 6,4 – 6,8 cu capacitate de reţinere a apei.
5. Tehnologia de cultură:
Rotaţia culturii: 3 – 4 ani.
Pregătirea terenului: prezintă o mare importanţă pentru asigurarea condiţiilor necesare dezvoltării în
adâncime a sistemului radicular al plantelor de ţelină.
- fertilizare;
- arătură adâncă: 25 – 30 cm;
- întreţinerea solului: primăvara, prin afânare repetată, până la înfiinţarea culturii;
- erbicidare: Treflon – 4 – 5 l /ha la 6 – 7 cm adâncime;
- modelarea terenului: mai ales la culturile pe suprafeţe mari, în straturi înălţate, cu lăţimea la
coronament de 104 cm.
Înfiinţarea culturii:
- producerea răsadului: în răsadniţe calde în februarie, pentru culturile ce
se vor recolta în august – septembrie, sau în răsadniţe reci, pentru
culturile târzii. Răsadniţa: 50% nisip de râu şi 50% mraniţă dezinfectată;
- pregătirea seminţei: dezinfectarea lor cu o soluţie de sulfat de cupru 20
g/l de apă;
- semănat: 5 – 6 cm folosind 1,5 – 2 g seminţe/m2 sau împrăştiere;
- temperatura: 25 (C până la răsărire; 17 – 18 (C noaptea în 8 – 10 zile de
la semănat;
- repicarea: când au trei frunze;
- înfiinţarea propriu – zisă a culturii: în câmp pentru culturi timpurii, în
luna IV, iar pentru cele târzii, sfârşitul lunii mai;
- schema de plantare: rânduri 50 / 25 cm sau 40 / 30 cm; 70 – 80 mii
pl/ha;
- modelarea: 3 rânduri x 40 cm, 12 cm zona de protecţie; 40 – 50 mii pl/ha,
cele târzii;
- tehnica plantării: manual, având în vedere ca nivelul coletului răsadului să
fie la nivelul solului;
- bilonarea terenului;
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
50
- udarea după plantare: nemodelat, aspersiune fără băltiri.
6. Lucrări de întreţinere:
- completarea golurilor: după 5 – 6 zile;
- prăşitul culturii;
- irigarea: dimineaţa pentru a preîntâmpina septorioza;
- fertilizarea: la 20 – 30 de zile de la plantare; 75 – 100 kg/ha azotat de amoniu; 100 – 150 kg
superfosfat şi 50 – 70 kg sare potasică. a doua fertilizare se face dacă se constată lipsa borului cu 200
– 300 g Borax/hl de apă;
- combaterea agenţilor patogeni;
7. Recoltarea: august – septembrie, cu plugul fără cormană.
8. Producţia: 30 – 35 t/ha.
SFECLA ROŞIE
1. Denumirea: Beta vulgaris, familia Chenopodiaceae.
2. Origine: Marea Mediterană, marea Caspică.
3. Importanţa: pentru conserve, eliminarea susţinută a toxinelor din ficat, rinichi, vezica biliară.
4. Caractere botanice şi particularităţi biologice Plantă bienală.
Rădăcina: pivotantă, cărnoasă, mare
Frunzele: mari, lung peţiolate, cu limbul ondulat şi grofat.
Tulpina: creşte în anul II de cultură, 1 – 1,50 m înălţime, ramificată.
Inflorescenţa: de tip cimă, cu multe ramificaţii.
Florile: hermafrodite, alcătuite pe tipul 5.
Fruct: poliachenă, conţine 4 – 5 seminţe.
Seminţele: 50 – 80 glomerule /g.
Soiuri: De Arad şi Bordo.
5. Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie
Căldura: seminţele încolţesc la 8 – 10 (C, dar la temperaturi în sol de 10 (C răsar în 15 – 20 zile, la
16 (C (în sol) în numai 10 – 12 zile.
Umiditate: pretenţii ridicate faţă de regimul de umiditate.
Hrana: Se consumă gunoi de grajd descompus 30 – 40 t/ha sau 200 – 250 kg / ha azotat de amoniu,
350 – 400 kg superfosfat şi 150 – 200 kg sare potasică, plus 25 kg borax /ha.
Sol: orice fel de sol, cu condiţia să fie lucrat adânc; ph 5,8 – 7,5.
6. Tehnologia de cultură:
Rotaţia culturii: 3 – 4 ani.
Pregătirea terenului: toamna se face ca la morcov, încorporând, odată cu arătura adâncă, 2/3 din
îngrăşămintele chimice cu fosfor şi potasiu. iar primăvara se administrează restul de îngrăşăminte şi
boraxul.
- erbicidarea: se face cu 6 – 7 zile înainte de semănat, folosind Ro-neet, 5 l/ha;
- tăvălugire.
Înfiinţarea culturii: - epoca de semănat: este, de regulă, în luna aprilie, când temperatura
solului la adâncimea de 0 – 5 cm se stabilizează la 7- 8 (C;
- temperatura: 25 (C până la răsărire; 17 – 18 (C noaptea în 8 – 10 zile de
la semănat;
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
51
- schema de semănat: în rânduri echidistante, la 35 – 40 cm distanţă între
ele;
- norma de sămânţă: 10 – 15 kg sămânţă/ha în cazul seminţei plurigerme
sau 8 – 10 kg sămânţă/ha când se foloseşte sămânţă monogermă;
- tratarea seminţei: înainte de semănat, cu fungicide şi insecticide.
- tratarea cu insecticid: prin încorporarea în sol, cu puţin timp înainte de
semănat, a unui insecticid microgranulat, iar după răsărire este bine să se
aplice prin împrăştiere la suprafaţa solului un muloscocid granulat.
Cultivarea prin răsad: în grădini familiale pe suprafeţe restrânse.
Răsadul se plantează în câmp, în a două jumătate a lunii aprilie, în benzi
de 3 rânduri, după schema 50 + (20 + 20) x 30 cm.
7. Lucrări de întreţinere:
- distrugerea crustei: cu grapa stelată sau grebla;
- completarea golurilor: după 5 – 6 zile;
- răritul;
- irigarea: în lunile secetoase (iulie – august);
- fertilizarea: la soiurile cu rădăcina rotundă: o singură fertilizare la 6 săptămâni de la răsărire, cu 100
kg/ha azotat de amoniu; la soiurile cu perioadă de vegetaţie lungă, tardive, se face şi a două
fertilizare, la 10 – 12 săptămâni de la răsărit cu azotat de potasiu 75 – 100 kg/ha, mai ales când vara
este răcoroasă şi umedă;
- combaterea agenţilor patogeni şi dăunătorilor, deoarece sfecla roşie are multe boli, dintre care cele
mai frecvente sunt: pătarea frunzelor (Cercospora beticola), mana (Peronospora schachtii), rugina
(Uromyces betae), ca şi cancerul bacterian (Agrobacterium tumefaciens). Dintre dăunători, periculoşi
sunt: gândacul ţestos (Cassida nobilis), gărgăriţa sfeclei (Cleonus puneventris) şi aphidele.
8. Recoltarea: vara, din momentul în care rădăcina are 3 – 3,5 cm diametru la colet, prin smulgere;
iarna, la sfârşit de octombrie, început de noiembrie; se păstrează în silozuri.
9. Producţia: 25 – 40 t/ha
RIDICHILE
Denumirea: Raphanus sativus, familia Cruciferae.
1. Origine: Marea Mediterană, Oceanul Atlantic.
2. Importanţa: valoare alimentară ridicată, conţinut remarcabil în vitamine, în special vitamina A (30
U.I.) şi C (24 mg/100 g), au şi însuşiri antibiotice şi diuretice, fiind folosite din vechime ca plante
medicinale.
3. Caractere botanice şi particularităţi biologice Plantă bienală (ridichea de iarnă şi de vară); plantă anuală (ridichile de lună).
Rădăcina: pivotantă, cărnoasă, suculentă şi fragedă.
Frunzele: mari, oblongi, grofate şi decupate pe margini.
Tulpina florală: la ridichea de lună, apare la 60 – 70 de zile de la semănat, iar la cele de vară şi iarnă
în al doilea an de cultură, ajunge la înălţimi de 70 – 90 cm, cu ramificaţii numeroase şi este acoperită
de peri negri.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
52
Florile: alcătuite pe tipul 4, albe liliachii şi sunt dispuse în racem.
Fruct: silicvă, conţine 4 – 6 seminţe.
Seminţele: 80 – 120 seminţe /g.
Soiuri: R. sativus.
4. Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie
Căldura: plante rezistente la temperaturi scăzute. Seminţele încolţesc la 20 (C, iar plantele tinere
suportă uşor temperaturi de –4 (C. Temperatura optimă de dezvoltare este de 15 – 16 (C.
Lumină: în condiţii de luminozitate bună, îşi scurtează perioada de vegetaţie şi dau producţii mai
mari.
Umiditate: pretenţii ridicate faţă de regimul de umiditate.
Hrana: Se consumă gunoi de grajd descompus 30 – 40 t/ha sau 100 kg / ha azotat de amoniu, 150 –
200 kg superfosfat şi 75 – 100 kg sare potasică.
Sol: uşoare, nisipo – lutoase, permeabile, lucrate adânc.
5. Tehnologia de cultivare în câmp:
Se cultivă prin semănare direct în câmp.
- epoca de semănat: la ridichile de lună, pentru consumul de primăvară,
se seamănă în luna martie - aprilie, iar pentru consumul de toamnă către sfârşitul lunii august;
ridichile de vară toamnă se seamănă în mai - iunie.
- schema de semănat: la ridichile de lună semănatul se face pe teren modelat, manual sau cu maşina,
în benzi de 7 rânduri, după schema (15 + 15 + 15 + 15 +15 + 15) cu zone de protecţie la rigole de 7
cm, iar cele de vară şi de iarnă, pe teren plat, în rânduri echidistante, la 40 cm, sau pe teren modelat,
în benzi de 3 rânduri la distanţa de 37 cm, cu zone de protecţie la rigole de 15 cm;
- adâncimea de semănat: este de 1,5 – 2,5 cm;
- norma de sămânţă: 10 – 12 kg sămânţă/ha pentru ridichile de lună şi 8 – 10 kg sămânţă/ha pentru cele
de vară şi de iarnă;
6. Lucrări de întreţinere: - răritul: la ridichea de vară se face un singur rărit la 10 – 15 zile de la răsărire, lăsând plantele pe rând
la 10 – 12 cm distanţă, iar la ridichea de iarnă se fac două răriri, prima la fel ca la ridichea de vară, a
doua după 20 – 25 de zile lăsând plantele la 15 – 20 cm pe rând;
- udatul: se aplică numai în anii secetoşi; se fac 3 – 4 udări la intervale de 15 – 20 de zile, cu norme de
udare de 300 – 350 m3 apă/ha.
- combaterea agenţilor patogeni: culturile de ridichi, în condiţiile de climă de la noi din ţară, sunt
afectate de înnegrirea rădăcinilor, putrezirea neagră a rădăcinilor ş.a.
7. Recoltarea: la ridichea de lună se face periodic, pe alese, prin smulgere, pe măsură ce rădăcinile
ajung la dimensiunile corespunzătoare pentru consum. Acelaşi lucru şi la ridichea de vară. Ridichea
de iarnă se recoltează toamna târziu, în octombrie – noiembrie, prin smulgere, ajutaţi de cazma sau
după ce plantele au fost uşurate de sol prin trecerea cu plugul fără cormană în apropierea rândurilor.
8. Producţia: la ridichea de lună este de 8 – 10 t/ha, la cea de vară 15 – 20 t/ha şi cea de iarnă 25 – 30
t/ha.
COMBATEREA AGENŢILOR PATOGENI LA LEGUMELE
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
53
Solanaceae pentru fructe
CULTURA DE TOMATE
�Xanthomonasvesicatoria
Xanthomonasvesicatoria
(pătarea frunzelor şi băşicarea fructelor)�Pe frunze apar pete de 1-2 mm în diametru, circulare sau de formă neregulată,
verzi-gălbui, înconjurate de o zonă translucidă. Ulterior petele devin brune, pergamentoase, negriciaose. Pe suprafaţa
fructelor apar vezicule de 2-4 mm în diametru, uşor proeminente, hidrozate, de culoare verde sau brună care se măresc,
ajung la 4-10 mm şi conţin un bogat exsudat bacterian. Ulterior acesta crapă şi se formează cratere adânci.Turdacupral
0,5; Bouillie Bordelaise 0,75; Champion 0,3; Dithane M 45, (Novozir MN 80; Sancozeb, Mancozeb 800, Nemispor,
Vondozeb) 0,2; Equation Pro 0,04�
Pe frunze apar pete de 1-2 mm în diametru, circulare sau de formă neregulată, verzi-gălbui, înconjurate de o zonă
translucidă. Ulterior petele devin brune, pergamentoase, negriciaose. Pe suprafaţa fructelor apar vezicule de 2-4 mm în
diametru, uşor proeminente, hidrozate, de culoare verde sau brună care se măresc, ajung la 4-10 mm şi conţin un bogat
exsudat bacterian. Ulterior acesta crapă şi se formează cratere adânci.Turdacupral 0,5; Bouillie Bordelaise 0,75;
Champion 0,3; Dithane M 45, (Novozir MN 80; Sancozeb, Mancozeb 800, Nemispor, Vondozeb) 0,2; Equation Pro
0,04�
Boala se manifestă frecvent în câmp şi mai rar în solarii. Primul tratament se face la semnalarea atacului. Pseudomonas
tomato(pătarea pustulară a fructelor)Pe frunze apar pete brun-gălbui hidrozate, apoi brun-negricioase, circulare, de 1-3
mm în diametru. Ulterior petele devin pergamentoase şi sunt înconjurate de un halou verde-gălbui. Pe fructe se formează
pete negre-cărbunoase-punctiforme, proeminente lucioase ce pot depăşi 1 mm în diametru.�Turdacupral 0,5; Bouillie
Bordelaise 0,75; Champion 0,3; Dithane M 45 (Novozir MN 80, Sancozeb, Mancozeb 800, Nemispor, Vondozeb) 0,2;
Equation Pro 0,04
Turdacupral 0,5; Bouillie Bordelaise 0,75; Champion 0,3; Dithane M 45 (Novozir MN 80, Sancozeb, Mancozeb 800,
Nemispor, Vondozeb) 0,2; Equation Pro 0,04