Suport de Curs Audiovizuale

Statutul, prelucrarea şi conservarea arhivelor audiovizuale Arhivele orale, arhivele audiovizuale, arhivele informatice, arhivele pe disc optic şi numeric sunt ast ăzi cunoscute sub denumirea inte rnaţională de „nouvelle s archives”, noutate dată de suport, de informaţiile pe care aceste arhive le conservă şi de vârsta lor mică în raport cu arhivele tradiţionale. Ahivele orale Documentele constituite din mărturii orale provocate sau spontane, adunate pe discuri, benz i mag netic e sau transcrise în sco pul u nei a numit e doc ument ări sta u la b aza a rhive lor ora le . Acest gen de arhive sunt legate de memoria colectivă, de activitatea unor scriitori, de conservare unor graiuri, cântece, obiceiuri, ele constituie principala documentaţie a etnologilor. Înregistrarea mărturiilor unor participanţii la evenimente istorice( Rezistenţa fraceză, viaţa cotidiană în regimurile dictatoriale, comuniste) întăresc sau suplinesc, în cazul absenţei, documentele scrise. Începuturile arhivelor orale se leagă de numele etnologului american Jesse Walter Fewles care a î nregistrat pentru prima câ ntecele, limba, indie nilor americani (1889-1890 ), la sfârşitul secolului al XIX-lea. În Europa, primii care au utiliza tehnicile de înregistrare în etnografie au fost: Bela Vikar, Bela Bartok şi Zoltan Kodaly (1898) din Austro-Ungaria. În 1910, la solicitarea Academiei Române, compozitorul Dimitrie G. Kiriac înregistra culegeri de folclor, cu fonograful, în regiunile din sudul munţilor Carpaţi, punând bazele colecţiei de documente etnografice. Acestuia i-au urmat în 1913 lucrările lui Ioan Buşiţa şi Ioan Bârlea. În 15 martie 1927 prin grija muzicologului, George Breazul, se înfiinţa la Bucureşti Arhiva fo nogramică. Un an mai târziu, 1928, etnologul şi compozitorul, Ctin. Brăiloiu, întemeia Arhiva de folclor a Societăţii compozitorilor români. Realizările c ercetătorilor român i erau prezentate în 1937, la primul Congr es inte rnaţio nal de folcl or, de C. Brăil oiu ( unde a susţi nut comunic area intitulată “Tehnica înregistrărilor sonore”). În anul 1949 se înfiinţa Institutul de folclor din Bucureşti, care continua activitatea Arhivei fonogra mice, fondată de George Breazul şi pe cea a Arhivei de folclor, fondată de Ctin.Brăiloiu. În 1962 institutul îşi schimbă denumirea, devenind Institutul de Etnogra fie şi Folclo r . Arhivele orale sunt deseori ataşate arhivelor audio-vizuale datorită suportului utilizat pent ru conservarea inform aţilo r. Din ace st motiv vom trata arhivele orale ca parte a patri moni ului audi ovizu al. Arhive audiovizuale Conform dicţionarului de terminologie arhivistică, documentele audiovizuale sunt constituite din imagini fixe sau mobile şi înregistrări sonore pe diverse tipuri de suport. Documente audiovizuale sunt parte a memoriei umanităţii, a patrimoniului cultural al unei naţiuni, ele trebuie salvate şi conservate ca un element de identitate culturală naţională. UNES CO consid eră arhivist ica audiov izual ă ca o singură discipl ină( iniţia l exista o distincţia între arhive sonore şi audiovizuale) şi o profesie unică.

Suport de Curs Audiovizuale

Documents

Transcript of Suport de Curs Audiovizuale