1

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale

Programul de Masterat Diplomaţie în Economia Internaţională

ANALIZA CANTITATIVÃ

A MEDIULUI ECONOMIC INTERNAŢIONAL

Profesor univ. dr. Mihai KORKA

Pentru uzul exclusiv al studenţilor de la

Masteratul de Diplomaţie în Economia Internaţională.

Citarea sau reproducerea inegrală sau parţială a acestui material se poate face numai

cu acordul scris al autorului.

Bucureşti – 2013

2

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

Departamentul de Statistică şi econometrie

Extras din Fişa disciplinei An universitar: 2013/2014

Conţinutul cursurilor şi al seminariilor:

Cursuri Metode de

predare

Recomandări

pentru studenţi

Interfaţa economică dintre naţional şi internaţional în

contextul globalizării. Circuitul economiei naţionale

deschise spre piaţa internaţională. Relaţia unei economii cu

„restul lumii”.

Predare

interactivă.

Citirea prealabilă a

suportului de curs.

Instrumente de analiză statistică a mediului economic

internaţional.

Predare

interactivă.

Citirea prealabilă a

suportului de curs.

Instrumente alternative de apreciere a mediului economic

şi de afaceri.

Predare

interactivă.

Citirea prealabilă a

suportului de curs.

Caracterizarea statistică a deschiderii internaţionale şi a

interdependenţei dintre economiile lumii.

Predare

interactivă.

Citirea prealabilă a

suportului de curs

.

Analiza statistică a participării unei economii la comerţul

internaţional cu bunuri materiale şi cu servicii.

Predare

interactivă.

Citirea prealabilă a

suportului de curs.

Statistica fluxurilor investiţionale internaţionale. Predare

interactivă.

Citirea prealabilă a

suportului de curs.

Statistica datoriei externe. Predare

interactivă.

Citirea prealabilă a

suportului de curs.

Obiectivele disciplinei: Analiza cantitativă a mediului economic internaţional

Obiectivul general: Dezvoltarea deprinderilor de selectare, prelucrare şi organizare sistemică a datelor statistice şi a

altor informaţii necesare analizei mediului economic internaţional.

Obiectivele specifice:

Înţelegerea şi aplicarea unui ansamblu de metode, tehnici si indicatori statistici pentru

analiza mediului economic internaţional;

Identificarea şi valorificarea instrumentelor noi de evaluare şi analiză a conjuncturii

economice internaţionale;

Investigarea sectorului extern al economiilor lumii si al interdependenţelor dintre acestea.

3

Bibliografie:

- Korka, Mihai (2013) : Suport de curs pentru uzul studenţilor de la Masteratul de

Diplomaţie în economia internaţională. ASE, Bucureşti

- Begu, L-S. (2009): Statistica internaţională. Bucuresti, Editura Universitară, Bucureşti

- Blumberg, Boris, Donald R. Cooper şi Pamela S. Schindler (2011): Business Research

Methods. Ediţia a 3-a, Editura McGraw-Hill Education, Maidenhead, UK

- Korka, Mihai, Tusa, Erika (2004): Statistică pentru afaceri internaţionale – International

Business Statistics. Ediţia a doua. Bucuresti, Editura ASE. Acest manual poate fi accesat în

biblioteca virtuală a A.S.E. Bucureşti la adresa:

http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=371&idb=23

- Sullivan, Jeremiah J. (2004): Exploring International Business Environments. 3ed, Pearson

Custom Publishing

Seminarii

Metode de

lucru

Recomandări

pentru studenţi

Seminar introductiv: Discutarea modalităţilor de lucru, a

cerintelor şi standardelor de evaluare pe parcurs şi la

examenul final.

Discuţie Formularea de

întrebări

Discutarea tipologiei fluxurilor economice internaţionale

în conexiune cu cele din interiorul unei economii de

piaţă. Impactul lor asupra creşterii economice.

Dezbatere Participarea la

dezbatere cu idei şi

opinii personale.

Exerciţii de identificare a surselor de informaţii statistice

şi de interpretare a datelor specifice fiecărui tip de

informaţie.

Căutarea si

accesarea unor

pagini de web

Discutarea utilităţii

datelor identificate

Exerciţii de identificare a surselor de informaţii

alternative şi de interpretare a datelor specifice fiecărui

tip de informaţie.

Căutarea si

accesarea unor

pagini de web

Discutarea utilităţii

datelor identificate

Probleme de analiză a deschiderii în contextul fluxurilor

comerciale internaţionale.

Rezolvarea de

probleme de

analiză

statistică

Participarea la

rezolvare

Probleme de analiză a stocului de investiţii şi a fluxurilor

investiţionale ale unei ţări.

Rezolvarea de

probleme de

analiză

statistică

Participarea la

rezolvare

Probleme de analiză a nivelului şi dinamicii îndatorării

externe.

Rezolvarea de

probleme de

analiză

statistică

Participarea la

rezolvare

Bibliografie:

- Korka, Mihai, Begu Liviu-Stelian, Marin, Erika, Alexandru, Adriana Anamaria (2009):

Bazele statisticii pentru afaceri internaţionale. Editura Universitară, Bucureşti.

4

Evaluarea şi standardul minim de performanţă pentru promovare:

Tip activitate Criterii de evaluare Metode de evaluare Pondere în

nota finală

Curs

Participarea cu întrebări,

comentarii, sugestii

exemple de analiză în

cadrul prelegerilor

Se înregistrează frecvenţa şi solidi-

tatea interacţiunii la orele de curs.

20%

Seminar

Implicarea în pregătirea

şi discutarea problemelor

Se înregistrează participarea la

soluţionarea problemelor şi

discutarea rezultatelor.

30%

Evaluarea finală

Examen scris cu întrebari

de verificare a cunoştin-

ţelor si a capacităţii de

analiză şi sinteză.

Evaluarea calitativă a

răspunsurilor la întrebările şi

problemele din biletul de examen.

50%

Modalitatea de notare:

Notă întreagă de la 1 la 10, cu nota 5 ca prag de promovare.

Standard minim de performanţă:

Răspunsuri corecte la cel puţin jumătate din întrebările formulate, precum şi o participare de minim

70% la orele de curs şi seminar.

5

TEMA 1

Interfaţa economică între naţional şi internaţional

1. Circuitul unei economii naţionale deschise spre piaţa internaţională

Activitatea economică a societăţii se manifestă sub forma unei mulţimi de

tranzacţii (operaţii sau fluxuri) ce au loc între operatorii economici (unităţile, celulele sau

elementele ei) în legătură cu producţia, distribuirea/redistribuirea şi consumul de bunuri

materiale şi servicii.

Subiectele economice sunt persoane fizice sau juridice care, în vederea îndeplinirii

misiunii lor, intră în relaţii de afaceri, fac tranzacţii, desfăşoară operaţiuni, generează

fluxuri economice locale (autohne, interne) sau în relaţia cu restul lumii (internaţionale).

În funcţie de rolul asumat în circuitul economic şi acceptând un nivel ridicat de

generalizare a specificităţii activităţii desfăşurate, distingem, de obicei, cinci categorii de

subiecte economice: gospodării private sau menaje, care oferă pe piaţa muncii forţa de muncă a unui

membru major (unor membri majori) în schimbul salariului şi se manifestă pe

piaţa bunurilor de consum şi a serviciilor pentru populaţie în calitate de

cumpărători/clienţi;

întreprinderile/agenţii economici achiziţionează de pe pieţele specifice factorii de

producţie necesari propriei activităţi şi oferă produsele realizate pe piaţa bunurilor

materiale şi/sau a serviciilor;

băncile comerciale reprezintă o categorie aparte de întreprinderi a căror misiune

principală este aceea de a colecta (mobiliza) resursele băneşti disponibile ale

celorlalte subiecte economice în vederea investirii (valorificării) lor. În această

activitate, băncile comerciale oferă clienţilor săi servicii specializate (bancare, de

consultanţă, de asigurare etc.).

statul/administraţia publică centrală şi locală este un alt subiect economic cu

funcţie complexă: pe de o parte, are comportamentul unei gospodării private

pentru că apare pe piaţa bunurilor şi serviciilor în calitate de consumator de astfel

de produse în vederea asigurării funcţionării numeroaselor sale instituţii, iar pe de

altă parte, are comportamentul unei întreprinderi care produce şi oferă bunuri şi

servicii de utilitate publică. Ce-i drept, aceste produse sunt, de obicei, oferite

gratuit populaţiei sau la preţuri neremuneratorii pentru factorii de producţie

consumaţi.

restul lumii/străinatatea este un alt subiect economic. El nu are o funcţie

economică specifică. Sub acest generic sunt grupate toate persoanele juridice sau

fizice nerezidente cu care intră în relaţii de afaceri subiectele economice

autohtone.

6

Nevoile de analiză macroeconomică impun gruparea subiectelor economice astfel:

pe ramuri ale economiei naţionale, atunci când se analizează procesele de

producţie şi echilibrarea resurselor de bunuri şi servicii (tabelul intrări-ieşiri).

Principalul instrument utilizat este Clasificarea Activităţilor din Economia

Naţională – CAEN;

pe sectoare instituţionale, atunci când se descriu fluxuri de venituri şi cheltuieli

(vezi în Tabelul nr. 1 prezentarea sectoarelor instituţionale ale unei economii

naţionale).

Între subiectele economice au loc fluxuri, operaţii comerciale şi financiare numite

generic şi tranzacţii.

Tranzacţia este conceptul fundamental pe care se sprijină elaborarea indicatorilor

de diagnoză conjuncturală. Tranzacţia constă în crearea, transformarea,

comercializarea, transferul sau stingerea (lichidarea) unei valori economice în cadrul

relaţiilor dintre subiectele economice.

În relaţia dintre subiectele economice, tranzacţia presupune:

- schimbul/transferul de proprietate asupra bunurilor materiale, imateriale şi/sau a

drepturilor financiare,

- prestarea de servicii ori

- disponibilizarea de forţă de muncă sau capital.

De regulă, tranzacţia economică se realizează pe baza unui contract sinalagmatic,

care dă naştere, încă de la încheierea lui, unor obligaţii reciproce între subiectele

economice. Totuşi, există în rândul tranzacţiilor şi o categorie aparte de operaţii numite

transferuri (unilaterale), care presupun intrări sau ieşiri de resurse reale sau financiare,

fără vreo compensare din partea beneficiarului.

Mulţimea tranzacţiilor dintre subiectele economice poate fi redusă (simplificată) la

două mari categorii:

operaţii concrete sau reale cu bunuri şi servicii. Acestea se referă la producţia,

schimbul/comercializarea şi utilizarea bunurilor şi serviciilor;

operaţii financiare sau băneşti, care vizează atât formarea şi repartiţia/distribuirea

veniturilor, cât şi modificarea creanţelor diferitelor sectoare.

7

Tabelul nr. 1

Sectoarele instituţionale ale unei economii naţionale

Sectorul

Elemente reprezentative

ale comportamentului economic

Funcţia principală Resurse principale

1 2 3 Societăţi şi

cvasisocietăţi

nefinanciare.

Producerea de bunuri şi

servicii destinate pieţei

nefinanciare.

Încasări provenind din

vânzarea producţiei.

Instituţii de credit.

Finanţare, respectiv,

colectare, transformare

şi redistribuire a dispo-

nibilităţilor financiare.

Fonduri provenind din

angajamentele

contractate; dobânzi.

Întreprinderi de

asigurări.

Asigurare, adică, trans-

formarea riscurilor in-

dividuale în riscuri co-

lective.

Prime contractuale.

Administraţiile publice.

Producerea de servicii

nedestinate pieţei pen-

tru colectivitate şi efec-

tuarea operaţiilor de re-

distribuire a veniturilor

şi bogăţiei naţionale.

Vărsăminte obligatorii

efectuate de unităţile

aparţinând altor sectoare

şi primite direct sau

indirect.

Administraţiile private.

Producerea de servicii

nedestinate pieţei pen-

tru grupurile particu-

lare de gospodării.

Contribuţii voluntare

efectuate de gospodării în

calitate de consumatori şi

veniturile pe proprietate. Gospodăriile – în calitate de

consumatori;

Consumul.

Salarii, venituri de

proprietate, transferuri

efectuate de alte sectoare. – în calitate de

antreprenori. Producerea de bunuri şi

servicii destinate pieţei

nefinanciare.

Încasări provenind din

vânzarea producţiei.

Restul lumii.

Acest sector nu se caracterizează printr–o funcţie

sau prin resurse principale; el grupează unităţi

nerezidente, în măsura în care ele efectuează ope-

raţiuni cu unităţi instituţionale rezidente.

8

Figura nr. 1. Schema simplificată a circuitului

într–o economie de piaţă deschisă relaţiilor cu străinătatea

În schema din Figura nr. 1 se prezintă principalele fluxuri reale şi băneşti dintr–o

economie naţională deschisă. Numerotarea fluxurilor/tranzacţiilor de la 1 la 12 este făcută

cu scopul de a facilita înţelegerea circuitului economic:

1. În schimbul muncii pestate în întreprinderi, gospodăriile primesc de la acestea

venituri (Yg – veniturile băneşti ale gospodăriilor).

2. Cu veniturile obţinute, gospodăriile achiziţionează bunuri materiale şi servicii

pentru consum (Cg – consumul gospodăriilor).

3. O parte din veniturile gospodăriilor se economisesc prin depunere în bănci (Eg –

economiile gospodăriilor).

4. Între gospodăriile private şi stat are loc are o relaţie de redistribuire a veniturilor

băneşti prin impozite şi taxe directe (Td) plătite de gospodării şi, respectiv, prin

subvenţii acordate de stat, sub diverse forme, unor gospodării (Sg).

5. O reglare asemănătoare are loc şi între întreprinderi şi stat, în sensul că

întreprinderile achită către sistemul fiscal al statului şi/sau administraţiile locale

o serie de taxe şi impozite indirecte (Tind), iar unele întreprinderi primesc de la

stat subvenţii pentru realizarea activităţii (Sî).

ES (7) Tind – Sî (5)

Gospodăriile Întreprinderile Yg (1)

Cg (2)

X (8) M (9)

Străinătatea X – M (10)

Eg (3)

Băncile

Statul

Td – Sg (4)

Cs (6)

In – Ir (12)

Eî + A (11)

(1)

(2)

9

6. Pentru a asigura funcţionarea sistemului său instituţional şi pentru a – şi

îndeplini misiunea faţă de societate, statul cumpără de la întreprinderi bunuri

materiale şi servicii, în vederea propriului său consum (Cs – consumul

sectorului public, consumul statului).

7. Resursele financiare economisite de stat (Es) sunt şi ele valorificate prin

depunere la băncile comerciale.

8. Întreprinderile exportă (X) o parte din produsele lor.

9. Întreprinderile se aprovizionează, cel puţin parţial, cu factori de producţie din

import (M).

10. Drepturile şi obligaţiile întreprinderilor născute din operaţiunile de

export/import de mărfuri şi servicii se reglează prin intermediul băncilor

comerciale (X –M).

11. Economiile întreprinderilor (Eî) şi cotele de amortizare (A) a capitalului fix

consumat sunt păstrate de întreprinderi la băncile comerciale.

12. Pentru a realiza investiţii noi (In) sau de înlocuire (Ir – reinvestire),

întreprinderile apelează, de obicei, nu numai la propriile rezerve păstrate în

bănci, ci se împrumută (atrag capital) de la băncile comerciale.

În schema din Figura nr. 1 s–a făcut abstracţie de o serie de tranzacţii, fără a afecta,

totuşi, înţelegerea circuitului economic. De exemplu: nu sunt prezentate tranzacţiile

dintre întreprinderi, nu este ilustrată funcţia de producător de bunuri şi servicii publice a

statului, nu este semnalat consumul băncilor (pentru funcţionarea lor), nu apare în schemă

autoconsumul gospodăriilor etc.

2. Relaţia unei economii cu „restul lumii”

Tipologia fluxurilor economice internaţionale

În contextul ireversibilei tendinţe de globalizare a quasi-tuturor dimensiunilor

activităţii umane, sectorul extern al economiei naţionale capătă o semnificaţie aparte.

Mai toate aspectele legate de performanţa economică a societăţii sunt discutate nu numai

din punct de vedere al costurilor şi beneficiilor domestice (interne), ci şi prin prisma

semnificaţiei şi percepţiei internaţionale.

Este firesc să ne întrebăm cum poate fi realizată o caracterizare cât mai completă

şi corectă a relaţiei unei economii cu restul lumii. Schema din Figura nr. 2 arată că

relaţiile economice internaţionale cuprind atât fluxuri (tranzacţii) comerciale cât şi fluxuri

(tranzacţii) financiare.

10

Figura nr. 2. Tipologia fluxurilor economice internaţionale

Fluxurile comerciale internaţionale reflectă interdependenţele dintre ţări în

planul economiei reale, fiind rezultatul adâncirii treptate a specializării operatorilor

economici din diferite ţări în producerea şi comercializarea de bunuri tangibile (produse

corporale: materii prime, semifabricate şi produse manufacturate), de bunuri intangibile

(produse ale inteligenţei umane sub formă de produse incorporale: brevete de invenţie,

know-how, lucrări de proiectare) sau de prestări de servicii (transporturi şi asigurări,

turism internaţional, servicii profesionale).

Fluxurile financiare internaţionale sunt acele tranzacţii între rezidenţii unei ţări

şi cei din restul lumii care au ca obiect transferul de mijloace de plată şi/sau de credit.

Aceste fluxuri vizează, pe de o parte, compensarea tranzacţiilor comerciale, iar pe de altă

parte, tranzacţii financiare independente faţă de activitatea comercială internaţională.

A doua categorie de fluxuri financiare se concretizează în mişcările internaţionale

de capital (credite externe acordate sau/şi primite, investiţii străine directe sau de

portofoliu, mişcări de fonduri financiare pe termen scurt).

Consecinţele migraţiei transfrontaliere a capitalului în vederea valorificării pe o

altă piaţă decât cea pe care s-a format el se reflectă tot sub forma unor fluxuri financiare,

dar de sens invers faţă de sensul mişcării capitalului, fiind concretizat în veniturile din

Tranzacţii (fluxuri)

internaţionale

Fluxuri comerciale

comerciale

Fluxuri

financiare

Bunuri Tangibile Materii prime

Semifabricate

Bunuri manufacturate

Bunuri Intangible

Brevete

Know-how

Proiecte

Servicii Transport şi asigurări

Servicii profesionale

Turism international

Compensarea

activităţilor

comerciale

Fluxuri financiare

independente Împrumuturi şi credite pe

termen mediu şi lung Investiţii străine

Mişcări de capital pe

termen scurt

Venituri generate de

operaţii financiare

internaţionale

Transferuri

11

plasamentele externe de capital. O bună parte din aceste venituri se repatriază în ţara de

origine a capitalului sub formă de dobînzi (pentru credite), profituri (pentru investiţii) şi

sume generate de diferenţele existente pe diferite pieţe financiare între ratele de schimb

(pentru mişcările de fonduri pe termen scurt).

Tot aici se încadrează şi transferurile unilaterale care înseamnă intrări sau ieşiri

de resurse financiare sau reale fără ca cei ce dispun aceste transferuri să ceară

beneficiarilor să facă o contraprestaţie bănească sau în natură. Transferurile se grupează

în funcţie de natura ordonatorului în transferuri oficiale (ale guvernelor către organizaţiile

internaţionale sub forma cotezaţiilor de susţinere a acestora, către misiunile diplomatice,

consulare, culturale, militare etc. aflate pe teritoriul altor state, ajutoare acordate sau

primite, burse de studii şi premii acordate cetăţenilor străini etc.) şi transferuri ale

celorlalte sectoare (operate de întreprinderi, fundaţii sau persoane fizice).

3. Balanţa de plăţi externe – sursă de informaţii

pentru aprecierea mediului economic dintr-o ţară

Potrivit „Manualului Balanţei de Plăţi Externe” elaborat sub auspiciile Fondului

Monetar Internaţional. Ediţia a şasea a manualului – BPM6 – a fost dată publicităţii la

începutul anului 2009) şi este postat pe pagina oficială de web a FMI (www.imf.org)

Balanţa de plăţi externe (BPE) este un document statistic care rezumă într-o

formă ordonată, sistematică totalitatea tranzacţiilor unei economii cu restul lumii de-a

lungul unei perioade de timp (de obicei, un an). La fel ca în cazul SCN, BPE se bazează

pe conceptul de tranzacţie, numai că de astă dată este vorba de tranzacţii între rezidenţii

şi nerezidenţii unei economii. Distincţia între cele două categorii de subiecte economice

nu are în vedere naţionalitatea sau alte criterii legale sau administrative, ci situarea

centrului principal de interes economic în limitele graniţelor economice ale respectivei

ţări sau dincolo de acestea („accepţiunea economică a rezidenţei”).

Balanţa de plăţi externe este structurată pe două conturi:

- Contul curent al BPE sau balanţa de plăţi externe curente

- Contul de capital şi financiar al BPE

În interiorul acestei scheme recomandate de către FMI, fiecare ţară îşi dezvoltă

propria detaliere pe capitole şi posturi în funcţie de specializarea sa internaţională,

precum şi în funcţie de interesele economice şi fnanciare pe care le promovează.

În Tabelul alăturat este prezentată Balanţa de plăţi externe a României pe 2011

(p) comparativ cu anul 2005. Aşa cum se poate observa, contul curent al BPE cuprinde

trei capitole distincte (A+B+C):

A. Bunuri şi servicii, care subsumează, la rândul său:

balanţa comercială, respectiv exportul şi impotul de bunuri materiale

tangibile, ambele fluxuri fiind înregistrate la preţuri franco frontiera ţării

exportatoare (fob port de îmbarcare, în cazul transportului pe calea apelor)

12

balanţa serviciilor, care cuprinde încasări şi plăţi generate de comerţul

internaţional cu servicii de la transportul de mărfuri şi de călători şi servicii de

asigurare internaţională la servicii de turism şi servicii profesionale dintre cele

mai diverse.

B. Venituri, numită şi balanţa veniturilor cuprinde încasări şi plăţi generate de

mişcarea internaţională a factorilor de producţie muncă şi capital.

C. Transferurile curente se referă la intrările şi ieşirile de resurse reale şi financiare

fără compensare din partea beneficiarilor.

Contul curent al balanţei de plăţi externe a României

- milioane Euro –

Poziţia 2011 (p) 2005

Credit Debit

Sold

Credit Debit

Sold

1. CONTUL CURENT (A+B+C) 59 611 65 293 -5 682 31 680 38 568 -6 888

A. Bunuri şi servicii

a. Bunuri (fob) b. Servicii

52 292 45 017 7 275

59 375 52 482 6 893

-7 083 -7 465 + 382

26 357 22 255 4 102

34 512 30 061

4 451

-8 155 -7 806

-349

B. Venituri

1 237

3 573

-2 336

1 241

3 567

-2 326

C. Transferuri curente

6 082

2 345

3 737

4 082

489

3 593

Sursa: Banca Naţională a României: www.bnr.ro

Celălalt cont al BPE, contul de capital şi financiar sau balanţa mişcărilor de

capital cuprinde două categorii principale de tranzacţii (A+B):

A. Contul de capital cuprinde toate operaţiunile de încasări şi plăţi generate de

transferul internaţional al capitalului, precum şi de achiziţionarea/vânzarea de

active (nefinanciare), care nu sunt rezultatul activităţii umane (de ex: pământ sau

bogăţiile subsolului) sau de active intangibile (brevete, copy-right, mărci,

închirieri sau alte contracte transferabile) tranzacţionate între rezidenţi şi

nerezidenţi.

B. Contul financiar grupează toate tranzacţiile care au ca obiect schimbarea

proprietăţii asupra activelor financiare în raporturile cu străinătatea, inclusiv

crearea sau lichidarea de creanţe faţă de restul lumii în cadrul activelor şi

pasivelor financiare externe ale unei economii.

13

În alcătuirea BPE apar erori şi omisiuni din cauză că datele necesare sunt deseori

derivate independent din surse diferite, ceea ce face ca procesul de contabilizare prin

dublă intrare să nu conducă la rezultate infailibile. Apar frecvent şi erori şi omisiuni de

încadrare din partea băncilor comerciale care furnizează datele de intrare pentru

alcătuirea BPE de către Banca Centrală.

Balanţa de Plăţi Externe a unei ţări reflectă relaţia în care se găsesc cele două

componente ale sale – contul curent, pe de o parte, şi contul de capital şi financiar, pe de

altă parte). Întrucât, o BPE globală a unei ţări nu poate rămâne dezechilibrată, orice

dezechilibru al contului curent este „compensat” sau contracarat printr-un dezechilibru în

celălalt sens al contului de capital şi financiar. De aceea, se afirmă că deficitul contului

curent al BPE determină un excedent al contului de capital şi financiar (prin angajarea de

credite sau prin atragerea de capital din străinătate pentru plata diferenţei dintre încasările

şi plăţile generate de operaţiunile curente), după cum, excedentul contului curent se

„compensează”printr-un export de capital (împrumut acordat în străinătate sau investiţie

directă) pentru a asigura echilibrul general anual al BPE.

În vederea gestionării echilibrului general al BPE al unei ţări, întocmirea de BPE

pe principalele relaţii bilaterale este o necesitate indiscutabilă.

4. Tipologia informaţiilor cantitative

Indicatorul statistic este expresia numerică a unei anumite determinări – trăsături –

constatate în realitatea observată. Această trăsătură este constatată la nivel de element,

grup de elemente sau colectivitate strict determinată în timp şi spaţiu.

Indicatorii primari sunt rezultatul nemijlocit al observării şi, eventual, însumării datelor

înregistrate. Ei exprimă realitatea sub aspect cantitativ, în unităţi de măsură specifice

variabilelor observate.

Indicatorii derivaţi se obţin pe baza celor primari prin aplicarea unor procedee şi tehnici

de comparare sau de calcul specifice metodei statistice de analiză a realităţii

înconjurătoare. Indicatorii derivaţi se prezintă, de obicei, în formă abstractă. Ei servesc la

aprecierea calitativă a realităţii, îmbogăţind cunoaşterea datorată indicatorilor primari.

Cea mai simplă formă de „derivare” de date din indicatorii primari este compararea

acestora. Compararea statistică se poate face prin:

Scădere (-) SAU/ŞI - Împărţire (:)

Exemple de indicatori derivaţi obţinuţi prin scăderea (Δ) a două date primare:

a) diferenţa între colectivităţi sau între părţile unei colectivităţi;

b) sporul sau scăderea absolută a nivelului unei caracteristici analizate diacronic;

c) decalajul sau devansul (avansul absolut) al unei unităţi teritoriale faţă de alta.

14

Exemple de indicatori derivaţi rezultaţi prin împărţirea (raportarea) a două date:

a) Dacă se împart două mărimi absolute, rezultă mărimi relative (indicatori relativi), care

ajută la aprecierea calitativă a variabilei sau a domeniului cercetat. Aceste mărimi

relative sunt de cinci feluri, în funcţie de natura datelor primare comparate:

- de coordonare,

- de structură,

- de dinamică,

- de intensitate şi

- de programare/planificare.

b) Dacă se împart două diferenţe (Δ) între care există o legătură de la parte la întreg sau de

la cauză la efect, atunci rezultă un coeficient marginal de creştere/scădere. El arată în

unităţi concrete de măsură cu cât se modifică o variabilă atunci când unul dintre factorii

definitorii creşte cu o unitate.

c) Dacă se împart doi indici (I) cu aceeaşi bază de calcul, rezultă un nou indice. El este

numit indice de devansare (dacă este supraunitar) şi, respectiv, indice de retardare (dacă

este mai mic decât unitatea).

d) Dacă se împart două ritmuri de creştere specifice unor variabile între care se poate stabili

o relaţie de cauzalitate, rezultatul este un coeficient de elasticitate, care exprimă (în

termeni relativi) sensibilitatea sau flexibilitatea unei variabile la modificarea unuia dintre

factorii care o determină/explică.

O categorie aparte de indicatori derivaţi o reprezintă rangurile sau numerele de

ordine atribuite de analist/cercetător fiecărui element al colectivităţii observate în funcţie

de nivelul specific, simplificându-se astfel aplicarea unora dintre metodele de prelucrare

statistică. Totuşi, nu trebuie omis faptul că substituirea valorilor reale ale caracteristicilor

cercetate cu numere de ordine are ca efect pierderea unei părţi din informaţile calitative.

Altefl spus, ranking-urile facilitează înţelegerea, dar nu pot substitui complexitatea

realităţii exprimate de sistemul de indicatori statistici.

15

TEMA 2

Analiza mediului economic internaţional

Instrumente de analiză statistică a mediului economic internaţional

În contextul unei lumi dominate de caracterul limitat al resurselor, raportul dintre

cerere şi ofertă şi interacţiunea dintre celulele societăţii în sfera producţiei, distribuţiei şi

consumului determină o anumită conjunctură economică, cu influenţe imediate şi

propagate pe plan social şi politic.

1. Conjunctura economică

Conjunctura economică este definită de ansamblul de factori şi fenomene ce

acţionează la nivelul unei economii, al unui sector de activitate economică, al unei

ramuri a economiei naţionale sau al unei regiuni pentru a determina un anumit raport

între cererea şi oferta specifică. Analiza conjuncturală poate fi făcută şi la nivelul

economiei mondiale, al unei uniuni de economii naţionale sau comunităţi de state.

În contextul globalizării economiei, supravieţuirea şi prosperitatea companiilor

este condiţionată de cunoaşterea şi respectarea cerinţelor mediului în care ele îşi

desfăşoară activitatea. Ori, lumea contemporană este caracterizată printr-un dinanism (o

mobilitate/schimbare/transformare) fără precedent cauzat, pe de o parte, de progresul

tehnologic, de pătrunderea digitalizării în toate domeniile activităţii umane, iar pe de altă

parte, de deschiderea tot mai netă a pieţelor naţionale la competiţia internaţională.

Într-un astfel de mediu intens concurenţial, întreprinderile trebuie să cunoască

situaţia actuală, să sesizeze în timp real şi cu costuri minime oportunităţile şi riscurile de

afaceri, să prevadă tendinţele şi să-şi ia măsurile adecvate pentru a face faţă schimbărilor

(modificărilor) care le vor (putea) afecta pieţele de aprovizionare şi de desfacere, precum

şi propria lor poziţie pe aceste pieţe. Dinamism, flexibilitate, adaptabilitate sunt

trăsăturile definitorii ale unui management modern al oricărei întreprinderi.

Prin expresii cantitative adecvate (indicatori primari şi derivaţi), statistica reflectă

procesele economice şi tendinţele de evoluţie ale proceselor economice specifice pieţelor

pe care acţionează companiile.

Într-un bestseller al literaturii economice engleze din anul 1992 – Tom Peters:

„Liberation Management” – se afirmă că „piaţa concentreză în mod eficient informaţii

care îi ajută atât pe cumpărători cât şi pe vânzători”. Această funcţie de informare este

îndeplinită nu numai de piaţa spontană de la colţul străzii, ci şi de o piaţă integral

computerizată, cum este, de exemplu, Bursa de Valori de la Londra, unde ringul clasic a

16

fost înlocuit încă în 1989 cu un sistem electronic, care leagă on line această in instituţie

financiară de restul lumii.

Fiecare persoană fizică sau juridică prezentă pe piaţă cu o cerere sau o ofertă este,

de fapt, o sursă de informaţii. De aceea, cu cât se realizează o cunoaştere mai detaliată

(mai aprofundată) a pieţei, cu atât informaţia devine mai densă în raport cu numărul

actorilor (operatorilor) economici de pe piaţă, cu atât sunt mai câştigaţi beneficiarii ei

(vânzătorii şi cumpărătorii) prezenţi pe piaţă, întrucât ei obţin o mai bună aproximare a

„informării perfecte despre piaţă”. Cum majoritatea informaţiilor este de natură

cantitativă, prelucarea lor sub formă de indicatori statistici nu numai că ajută la

ordonarea şi agregarea lor, dar asigură şi o tratare sistemică, coerentă a actorilor prezenţi

pe piaţă şi dezvăluirea unor aspecte analitice şi a unor conexiuni inaccesibile altor

instrumente de cunoaştere.

2. Tabloul conjunctural al unei economii

Atunci când managerul unei întreprinderi decide să internaţionalizeze activitatea

societăţii comerciale (să pătrundă cu oferta sa peste graniţele economiei naţionale, să se

aprovizioneze de pe alte pieţe, să treacă la cofinanţarea firmei sale cu capital străin etc.),

înainte de a identifica posibilul partener de afaceri, el are nevoie de informaţii generale

despre economia ţării partenere şi despre piaţa specifică pe care urmează să opereze.

Aceste informaţii sunt sintetizate, de obicei, în două analize distincte: raportul de ţară şi

studiul de piaţă. Studiul de piaţă se întocmeşte doar dacă analiză de ţară conduce la o

apreciere pozitivă a oportunităţilor de afaceri.

Raportul de ţară prezintă – alături de argumente cu privire la riscul politic, cel

social, de sistem legal şi de fiabilitate a surselor locale de informare – riscul

macroeconomic, respectiv, probabilitatea de deteriorare gravă a conjuncturii economice

din acea ţară. Raportul cuprinde acele informaţii care ajută la clarificarea a cel puţin trei

aspecte ale mediului de afaceri:

- Dacă mediul economic, politic, etic şi legal-instituţional este favorabil genului de

afaceri care urmează să fie derulate în acea ţară.

- Dacă resursele naturale şi umane ale ţării corespund obiectivului societăţii

comerciale. Atenţa se concentrează pe densitatea şi calitatea infrastructurii de

comunicaţii, de bănci, instituţii şi agenţii guvernamentale, precum şi pe aspecte

demografice, de educaţie/instruire şi sănătate a populaţiei.

- Dacă există deschiderea socio-culturală necesară unei derulări fără obstacole a

afacerii sau, dimpotrivă, există bariere în calea instalării unui străin pe piaţa locală

a muncii, dacă mediul cultural este uşor de pătruns şi, dacă răspunsul este

afirmativ, atunci care ar fi cele mai potrivite modalităţi de a gestiona resursele

umane locale angajate de un nerezident venit pe acea piaţă.

Pentru a putea aprecia starea actuală şi, mai ales, tendinţa de evoluţie

(perspectiva) economiei naţionale a unei ţări, experţii recurg la o listă destul de lungă de

indicatori. Lista de indicatori este astfel alcătuită încât să răspundă scopului analizei

făcute de expertul economist şi, în acelaşi timp, să satisfacă interesul special pe care

managerul sau omul de afaceri îl urmăreşte pe acea piaţă. În funcţie de natura afacerii, el

17

poate urmări doar un interes comercial sau poate căuta obţinerea unui credit, poate urmări

recuperarea unei creanţe, efectuarea unei investiţii etc. Prin urmare, alături de indicatori

de interes general, managerul tinde să atragă în aprecierea riscurilor şi oportunităţilor de

afaceri şi indicatori specifici.

O analiză de ţară poate fi achiziţionată de la un institut de specialitate, de la

departamentele de studii ale unor publicaţii larg difuzate pe plan internaţional („The

Economist”, „Financial Times” etc.), de la o bancă (în cadrul serviciului de publicaţii şi

consultanţă oferit clientelei). Astfel de studii realizează o prezentare neutră (nespecifică)

a situaţiei şi sunt destul de scumpe pentru bugetul majorităţii întreprinzătorilor.

O analiză de ţară poate fi însă elaborată, mai mult sau mai puţin profesionist,

chiar de către omul de afaceri interesat, prin preluarea de date publicate de organismele

internaţionale (Eurostat, OCDE, IMF, Banca Mondială, OMC, UNCTAD, băncile

regionale de dezvoltare etc.) şi de către organismul naţional de statistică sau banca

centrală din chiar ţara parteneră. Avantajul efortului propriu de documentare constă în

faptul că omul de afaceri va selecta din noianul de date nu numai pe cele de interes

general ci şi pe acelea care relevă mai bine interesul său specific de afaceri.

În studiile de conjunctură economică, mulţimea datelor şi informaţiiilor de interes

general se grupează, de obicei, în cinci categorii de date, care formează „pentagonul

magic” al economiei de piaţă:

- indicatorii creşterii economice

PIB,

structura pe sectoare a formării PIB,

PIB/capita,

ritmul creşterii economice reale din ultimii 5-10 ani,

prognoza creşterii economice în următorii 2-5 ani,

folosirea PIB, pe destinaţii economice,

rata formării brute de capital fix în economie;

- indicatorii stabilităţii preţurilor

indicii preţurilor cu amănuntul şi ai preţurilor de gros

rata anuală a inflaţiei

deflatorul PIB

- indicatorii folosirii resursei umane

total populaţie,

distribuţia populaţiei pe medii de locuire (urban, peri-urban şi rural),

distribuţia populaţiei pe grupe de vârstă (sub 15 ani, 15-64, peste 64 ani),

distribuţia populaţiei pe grade de instruire,

cota populaţiei economic active în totalul populaţiei ţării,

structura pe sectoare a ocupării forţei de muncă,

indicele de dezvoltare umană,

numărul şi dinamica şomerilor, din care şomajul de lungă durată,

rata şomajului,

indicatori ai migrării internaţionale a forţei de muncă,

18

- indicatorii „liniştii” (armoniei) sociale

PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare, completat cu gradul de

concentrare (Gini) a veniturilor băneşti ale populaţiei

indicele de dezvoltare umană

puterea absolută şi relativă de cumpărare a populaţiei

ponderea populaţiei care trăieşte sub pragul (naţional) de sărăcie

ecartul dintre cel mai mic şi cel mai înalt salariu plătit

numărul şi durata grevelor şi a altor forme de încetare a lucrului

- indicatorii echilibrului schimburilor cu străinătatea

nivelul absolut şi gravitatea dezechilibrului contului curent al balanţei de

plăţi externe şi a principalelor sale componente

lichiditatea internaţională a economiei

impactul fluxurilor financiare internaţionale asupra înclinaţiei de investire

pentru lărgirea activităţii economice, dar şi asupra balanţei de plăţi externe

nivelul şi dinamica îndatorării externe

Această grupare de date macroeconomice a căpătat epitetul de „magic” pentru că

nici o economie nu a putut realiza concomitent optimul în cele cinci domenii

caracterizate de aceşti indicatori.

Alteori, sunt evocate doar patru grupuri de indicatori, deoarece indicatorii

ocupării forţei de muncă şi cei ai armoniei sociale sunt reuniţi într-o singură categorie,

astfel rezultand patrulaterul conjuncturii economico-sociale.

În funcţie de starea economiei ţării analizate sau de specificul instituţiei care

elaborează tabloul conjunctural, alături de grupele standardizate de indicatori mai pot fi

evocate şi alte aspecte. De exemplu:

- Pentru economiile emergente se urmăreşte cu insistenţă ponderea sectorului de

stat în economia naţională, mărimea absolută şi relativă a deficitului bugetului

public, volumul arieratelor, ritmul privatizărilor, mărimea economiei paralele (gri,

subterane), volumul şi dinamica investiţiilor străine directe, precum şi a datoriei

externe angajate, a serviciului datoriei externe etc.

- Pentru studiile financiare elaborate de departamentele instituţiilor de profil:

volumul şi dinamica masei monetare, rata de economisire şi rata de formare a

capitalului fix, înclinaţia de consum şi de economisire din cadrul economiei,

importanţa deficitului bugetar în raport cu PIB, aspecte ale datoriei publice interne

şi externe, nivelul global al fiscalităţii, fiscalitatea legată de investiţii şi de crearea

de locuri de muncă, frecvenţa modificării regimului fiscal, volumul şi dinamica

investiţiilor străine directe şi de portofoliu, ritmul îndatorării externe a sectorului

privat al economiei etc.

Datele ordonate pe grupe de informaţii pertinente permit omului de afaceri să

situeze economia propriei ţări, precum şi economia ţării „ţintă” pentru afacerile sale pe

sinusoida evoluţiei conjuncturale a ciclului economic. Pe această bază, el apreciază dacă

tendinţa evolutivă (pe termen scurt şi mediu) este de ameliorare sau de înrăutăţire a

19

situaţiei generale a mediului de afaceri şi formulează alternative strategice pentru propria

întreprindere.

Nu întotdeauna există timpul şi disponibilitatea omului de afaceri pentru a elabora

un studiu macroeconomic comprehensiv. De multe ori, el recurge la folosirea unor

senzori (indicatori reprezentativi) pentru a stabili cu aproximaţie starea actuală şi

perspectivele unei economii naţionale.

Astfel de indicatori pentru fazele de relansare şi de creştere economică sunt:

numărul de noi întreprinderi înfiinţate (înregistrate)

numărul de noi locuri de muncă create într-o economie (într-o regiune)

reducerea ratei şomajului

creşterea volumului de credite de dezvoltare a afacerii, solicitate de

sectorul privat al economiei

creşterea consumului privat, al exportului etc.

indicele optimismului economic (al populaţiei, al întreprinzătorilor, al

investitorilor străini) etc.

În fazele de declin şi recesiune economică, se vor observa:

numărul de falimente/crahuri

creşterea volumului de arierate

dinamica stocurilor de produse finale

creşterea numărului de şomeri

numărul de zile grevă etc.

Alcătuirea şi interpretarea de către fiecare manager/întreprinzător/om de afaceri a

propriului set de indicatori macroeconomici pentru aprecierea conjuncturii din ţara sa de

origine şi din ţara în care intenţionează să facă afaceri prezintă o serie de:

Avantaje:

- Diagnoza conjuncturală este personalizată (ţine seama de propriile interese şi

obiective ale companiei implicate în afaceri).

- Se realizează „din mers” o permanentă actualizare a indicatorilor (senzorilor)

selectaţi, pe măsură ce lunar, trimestrial, semestrial apar noi date publicate pe site-

urile instituţiilor specializate în prodicerea şi diseminarea de informaţii.

Dezavantaje:

- Un om de afaceri nu are întotdeauna timpul necesar sau disponibilitatea pentru a

elabora propria diagnoză conjuncturală.

- În contextul proliferării site-urilor şi a altor surse de informare decât cele oficiale,

în unele ţări uneori este dificil de stabilit care surse sunt suficient de fiabile şi cu

date destul de actuale pentru ca decizia de afaceri să nu fie viciată.

20

TEMA 3

Instrumente alternative de apreciere a conjuncturii la nivel de economie/ ramură

În locul alcătuirii şi interpretării de către fiecare analist, manager sau

întreprinzător a propriului set de indicatori macroeconomici pentru aprecierea

conjuncturii, se poate recurge şi la folosirea unor căi/instrumente alternative de

informare asupra stării actuale şi a tendinţei specifice unei sau altei economii naţionale,

asupra situaţiei prezente şi de perspectivă dintr-o ramură de activitate economică sau alta.

Astfel:

- Se pot cumpăra de la societăţile de consultanţă, de la instituţiile specializate în

analize conjuncturale, de la agenţii de rating sau de la departamentele de studii ale

unor universităţi lucrări ale acestora.

- Se pot accesa gratuit sau contra cost analize elaborate de unele mari bănci

comerciale, de la societăţi de asigurare, camere de comerţ sau fundaţii.

Avantaje:

- Timpul necesar pentru alcătuirea şi interpretarea propriului sistem de indicatori

macroeconomici de apreciere a conjuncturii poate fi folosit pentru alte activităţi.

- Astfel de studii se publică sistematic, astfel că tendinţa este relativ uşor

perceptibilă.

Dezavantaje:

- Studiul standardizat este „depersonalizat”. Analistul, managerul sau

întreprinzătorul trebuie să-şi facă propria apreciere a situaţiei în care se află

economia ţării sau a regiunii, pornind de la constatările generale cuprinse în

lucrarea achiziţionată.

- De multe ori (în cazul agenţiilor de rating, de exemplu), deşi studii se pretind a fi

„depersonalizate”, ele reflectă, totuşi, interesele unui sau altui grup financiar.

- Unele dintre aceste studii sunt excesiv de scumpe, accesul la ele fiind astfel viciat.

O primă soluţie alternativă la folosirea „pentagonului magic” sau a oricărei alte

grupări ad hoc de indicatori macroeconomici în vederea aprecierii conjuncturii constă în

utilizarea unor indicatori sintetici, precum:

- Indicele libertăţii economice elaborat anual de Fundaţia „Heritage” din SUA;

- Clasamentul mediului de afaceri întocmit de „Economist Intelligence Unit”;

- Clasamentul Forumului Economic Mondial cu privire la potenţialul de creştere

economică şi competitivitatea mondială a ţărilor;

- Evaluarea mediului de afaceri din punct de vedere al întreprinzătorilor pe baza

unei metodologii standard elaborate de Global Entrepreneurship Monitor;

21

- Indicele de percepere a corupţiei de către mediul de afaceri dintr-o ţară, elaborat

de Fundaţia Transparency International;

- Barometrul de încredere a consumatorilor (Consumer Sentiment Barometer)

elaborat potrivit metodologiei concepute de Şcoala de afaceri de la Universitatea

din Michigan etc.

Cu titlu de exemplu, în cele ce urmează se prezintă câţiva astfel de „indicatori”,

informaţiile fiind preluate de pe site-urile instituţiilor sau organizaţiilor care elaborează şi

diseminează astfel de instrumente de evaluare a mediului economic internaţional.

Indicele libertăţii economice ( Index of Economic Freedom)

În perioada 1986-1994, Milton Friedman (premiul Nobel pentru Economie) şi

Michael Walker de la Institutul Fraser din SUA au organizat o serie de conferinţe menite

să discute raportul dintre libertatea economică şi bunăstarea popoarelor. Evidenţele

statistice demosntrează factual că în ţările în care există mai multă libertate economică,

creşterea economică are premise mai favorabile, iar în final condiţiile de viaţă ale

populaţiei sunt mai bune dacât în ţările în care libertatea economică lipseşte (monopol

public sau privat) sau este îngrădită. Pe de altă parte, era necesară elaborarea unei

metodologii simple de comensurare a gradului de libertate economică. Ideea determinării

anuale a unui indice uşor de înţeles deopotrivă de către oamenii politici dar şi de oamenii

de afaceri a fost preluată din 1989 de Fundaţia Heritage pentru a caracteriza gradul de

demonopolizare (retragere a statului) din economiile ţărilor lumii.

Indicele libertăţii economice cunoscut şi ca Indicele Heritage sau ca Indicele

Institutului Fraser este, în esenţă, un indicator abstract pentru că în locul unor valori

măsurate/estimate ale caracteristicilor, el recurge la evaluarea unui set de zece

caracteristici (criterii) observate în fiecare ţară. Pentru fiecare dintre acestea se acordă un

punctaj între 1 si 100. O valoarea redusă a indicelui înseamnă control al statului asupra

economiei, iar o valoare ridicată exprimă implicare redusă a statului în economie,

libertate de manifestare a actorilor economici.

În funcţie de punctaj, statele lumii sunt împărţite în cinci grupe:

- economii libere, cu scorul cuprins între 80 si 100 de puncte procentuale;

- economii preponderent libere, cu scorul situat în intervalul 70-79.9;

- economii moderat libere, cu scorul situat în intervalul 60-69.9;

- economii preponderent lipsite de libertate, cu scorul situat în intervalul 50-59.9;

- economii reprimate (lipsite de libertate), cu scorul situat în intervalul 1-49.9.

În anul 2002, Romania s-a caracterizat printr-o libertate economică de 74%,

clasându–se pe locul 131 dintr–un total de 156 ţări investigate.

În anul 2012, România avea un scor de 64,4%, având poziţia 62 în rândul a 179

de economii evaluate. Economia Hong Kong, cu 89,9% libertate economică se află pe

prima poziţie, urmată fiind de Singapore – 87,5%, Australia – 83,1%, Noua Zeelandă –

82,1% şi Elveţia – 81,1%.

22

Indicele de percepere a corupţiei (PCI – Perceived Corruption Index)

Mult apreciat pe plan internaţional de către factorii politici şi oamenii de afaceri

este şi indicele de percepere a corupţiei (PCI – Perceived Corruption Index), deseori

evocat şi sub numele de Transparency Index elaborat de organizaţia Transparency

International, pe baza metodologiei propuse de profesorul O. Lambsdorf de la

Universitatea din Passau (Germania).

PCI se referă la perceperea gradului de corupţie aşa cum îl resimt (1) oamenii de

afaceri, (2) analiştii de risc şi (3) publicul larg dintr–o ţară. Indicele variază de la 10

(nivel maxim de probitate) la 1 (nivel maxim de corupţie).

Notarea se realizează în fiecare ţară pe baza unor studii independente (anchete de

opinie) elaborate pe parcursul ultimilor ani. Se calculează şi o deviaţie standard (abatere

medie pătratică) între aprecierile diferitelor studii independente. Acest parametru variază

de la o ţară la alta, situîndu-se între 0,1 şi 1,8 în ultimii ani.

PCI – 2000 situa România cu scorul de 2,9 pe locul 68 în rândul a 90 de ţări

investigate în acel an. Estimările au avut la bază 16 studii realizate de 8 instituţii

independente în perioada 1998–2000.

În anul 2011, România înregistra 3,6 puncte, clasându-se pe locul 75 între 182 de

ţări evaluate. Tot 3,6 puncte a înregistrat în acelaşi an şi China. Pe primele cinci locuri s-

au situat în 2011: Noua Zeelandă – 9,5 puncte, Danemarca şi Finlanda cu câte 9,4 puncte,

Suedia – 9,3 puncte şi Norvegia – 9,0 puncte, iar pe ultimele locuri s-au clasat Sudan,

Turcmenistan şi Uzbekistan cu câte 1,6 puncte, Afganistan şi Mianmar cu câte 1,5

puncte, Coreea de Nord şi Somalia cu câte 1 punct.

Pentru a arăta cât de coruptă este societatea dintr-o ţară, Transparency

International stabileşte şi un Barometru Global al Corupţiei pe baza răspunsurilor

primite la următoarea întrebare:

În ultimele 12 luni, Dumneavoastră sau un membru al familiei a dat mită?

De reţinut:

Deşi astfel de instrumente de caracterizare a mediului economic folosesc

metodologii extrem de simple pentru agregarea informaţiilor, ele oferă o caracterizare

complexă (sintetică) pentru fiecare ţară.

Singurele probleme ale determinării unor astfel de indici sintetici par să fie:

(1) identificarea unui tablou cât mai complet de caracteristici pentru a satisface

exigenţele analitice şi

(2) desemnarea unui grup de experţi imparţiali, bine informaţi, capabili să emită

judecăţi de valoare pertinente pentru fiecare indicator în cadrul fiecărei unităţi teritoriale

analizate.

Factorii politici de decizie şi oamenii de afaceri recurg frecvent la astfel de

instrumente pentru a evalua nu numai starea unei economii în contextul internaţional

actual, ci şi progresele durabile realizate în procesul reformelor economice, legale şi

instituţionale. De acestea depinde, în ultimă instanţă, succesul şi siguranţa în afaceri,

stabilitatea economico–socială şi politică a lumii.

23

Avantaje:

Astfel de indici sintetici au în prezent o largă circulaţie şi utilizare ca urmare a

uşurinţei de a înţelege şi interpreta rezultatul agregat al informaţiei.

Sunt sistematic prezentaţi şi amplu comentaţi de presa internaţională şi frecvent

invocate de studiile elaborate de diferite organisme internaţionale.

Dezavantaje:

Reflectă, de obicei, interesele economice şi financiare ale capitalului din ţara în

care se elaborează.

Reprezintă o sursă indirectă de apreciere a mediului de afaceri dintr-o ţară, bazată

pe opiniile unor experţi formulate cu mai multe luni înainte de publicarea indicilor sau

ierarhizărilor. Deseori, realitatea nemijlocită este ameliorată sau, dimpotrivă, agravată

faţă de situaţia luată în considerare la formularea aprecierii.

O altă soluţie alternativă este consultarea buletinelor de conjunctură. Sondajul

de conjunctură este organizat în ţara noastră cu sprijinul Institutului Naţional de Statistică

şi a sucursalelor Băncii Naţionale a României şi cuprinde un eşantion de aproape 400 de

unităţi industriale (din13 ramuri ale industriei) şi de construcţii, astfel selectate încât să

fie reprezentative pentru economia judeţelor şi, de prefereinţă, să fie diferite ca

dimensiuni şi profil. Pentru a asigura omogenitatea şi comparabilitatea datelor, eşantionul

de întreprinderi rămâne neschimbat timp de minimum 12 luni calendaristice.

Sondajul de opinie a managerilor de întreprinderi cu privire la mediul economic

se efectuează pe baza unui chestionar şi este astfel administrat încât asigură respectarea

principiului confidenţialităţii datelor şi declaraţiilor individuale.

Pentru completarea chestionarului, managerul fiecărei societăţi comerciale face

aprecierea calitativă a tendinţei indicatorilor economici prin marcarea uneia dintre

variantele: ascendent, descendent, suficient, insuficient, normal, nemodificat etc. Lista

indicatorilor economici are în vedere, pe de o parte, caracterizarea activităţii curente

(producţia, gradul de utilizare a capacităţilor de producţie, tendinţa forţei de muncă, rata

profitabilităţii), iar pe de altă parte, exprimă perspectiva economică (comenzi nou intrate,

din care comenzi noi pentru export, stocurile de produse finite, stocurile de materii prime,

evoluţia preţurilor producţiei imdustriale, activitatea de investiţii).

Prin prelucrarea datelor, se obţine procentajul opiniilor exprimate pentru fiecare

dintre variantele de răspuns, iar apoi se calculează „soldul” dintre totalul opiniilor ce se

exprimă pentru „ascendent” („mai mult decât suficient”) şi totalul opiniilor care se

exprimă pentru „descendent” („insuficient”). Pentru agregarea datelor la nivel naţional se

folosesc trei criterii de ponderare: cifra de afaceri din anul anterior efectuării sondajului,

numărul de personal la data de 31 decembrie a anului anterior şi numărul de personal în

luna anterioară efectuării sondajului de opinie.

N.B. Procentajul răspunsurilor care indică perceperea unei stări de stabilitate sau

normalitate în evoluţia indicatorilor nu este luat în calcul la stabilirea soldului.

Avantaje:

- Simplitatea şi rapiditatea obţinerii acestor informaţii bazate pe sondarea opiniei

managerilor.

- Diagnoza macroeconomică este completată cu analizele sectoriale.

- Prezentarea grafică a rezultatelor anchetei de opinie facilitează înţelegerea. Mai

jos se prezintă chiar o simplificare a metodei grafice.

24

Dezavantaje:

- Prezentarea conjuncturii are în vedere o listă limitată de indicatori.

- Se pune accentul doar pe „soldul” dintre opiniile contrare, ignorându-se acea parte

a oamenilor de afaceri (oricât de mare ar fi ea), care apreciază o stare de

normalitate sau de stabilitate faţă de perioada anterioară.

O a treia soluţie alternativă – mai ales pentru investitorii străini – constă în

utililizarea ratingurilor de ţară şi a ratingurilor de sistem bancar.

Ratingul de ţară este o apreciere sistematică, permanent actualizată a riscului relativ din

punct de vedere financiar şi politic. Agenţiile de rating identifică şi cuantifică riscurile

macroeconomice pentru o instituţie financiară care investeşte, împrumută sau finanţează

comerţul cu operatorii economici dintr-o ţară. De regulă, ratingul de ţară (overall rating)

combină rezultatele aprecierii de către experţii agenţiei a trei criterii de risc:

- Riscul împrumutului pe termen mediu. În aprecierea acestuia se folosesc

indicatori precum: îndatorarea externă, evoluţia contului curent al balanţei de plăţi

externe, formarea brută de capital fix în economie etc.

- Riscul politic şi de politici economice. Alături de aprecierea stabilităţii politice

din acea ţară se observă indicatori precum: creşterea economică pe termen lung,

politica fiscală, monetară şi de export, politica faţă de investiţiile străine directe,

mărimea relativă şi performanţa sectorului public etc.

- Riscul comercial pe termen scurt este apreciat, între altele, prin prisma unor

indicatori precum: gradul de acoperire a importurilor prin exporturi şi capacitatea

ţării de a achita importurile.

Avantajul folosirii ratingurilor constă în faptul că agenţiile de specialitate

urmăresc sistematic conjunctura şi publică aprecierile lor.

Dezavantajul constă în faptul că aprecierea este lapidară sub forma unei

combinaţii de litere majuscule şi/sau minuscule (AAA sau Aaa) sau de litere şi numere

(BB2) sau semne algebrice ( + ). Această apreciere nu este întotdeauna suficient de

„lizibilă” pentru omul de afaceri. În consecinţă, unele agenţii da rating publică sau oferă

contra cost şi unele detalii de interpretare a rezultatelor evaluării.

Ratingurile bancilor comerciale au în vedere o serie de indicatori ce

caracterizează funcţionarea lor, calitatea portofoliului de credite, capacitatea de plată din

resurse proprii a angajamentelor etc. Astfel de aprecieri folosesc la alegerea celei mai

solide bănci, dar nu ajută la caracterizarea mediului macroeconomic dintr-o ţară.

O altă soluţie – cu deosebire utilă celor ce fac investiţii de portofoliu – este

urmărirea consecventă a evoluţiei indicilor bursieri. Indicii bursieri compoziţi reflectă

tendinţa medie a preţurilor celor mai lichide acţiuni tranzacţionate la o bursă de valori.

Ponderarea indicilor individuali ce reflectă mişcarea preţului acţiunilor se face cu

capitalizarea bursieră (market capitalisation = valoarea de piaţă a societăţii dată de

cursul bursei pentru acţiunile emise şi aflate în posesia acţionarilor) a societăţilor ale

căror acţiuni intră în calculul fiecărui indice.

Aceşti indici oferă o apreciere indirectă, abstractă a conjuncturii economice din

ţara respectivă pentru un orizont de timp foarte scurt (de la câteva ore la cel mult o

săptămână), ceea ce s-ar putea să nu corespundă nevoii de informare a companiei, cu atât

mai mult cu cât planul de afaceri nu se întocmeşte pe perioade atât de scurte. Pe de altă

25

parte, evoluţia pe termen scurt şi foarte scurt s-ar putea să nu permită justa evaluare a

situaţiei reale (dincolo de pulsaţia de moment) sau a perpectivelor pe termen mediu şi

lung din ramura sau sectorul de activitate vizat de omul de afaceri.

Avantaj: Informaţia este foarte uşor de identificat în fiecare zi pe internet, în

presa scrisă şi în mediile audio şi video de specialitate.

Dezavantaj: Astfel de indici sunt extrem de sensibili la influenţe paraeconomice,

ceea ce presupune o practică relativ îndelungată pentru justa lor evaluare şi utilitate în

procesul decizional.

26

TEMA 4

Caracterizarea statistică a deschiderii internaţionale

şi a interdependenţei dintre economiile lumii

1. Deschiderea unei ţări către economia mondială

Setul de indicatori care răspunde cerinţei de caracterizare complexă a deschiderii

internaţionale a economiei unei ţări către restul lumii a cunoscut succesiv completări şi

nuanţări de-a lungul ultimelor decenii, în pas cu extinderea ariei de cuprindere a ceea ce

astăzi numim sector extern al economiei naţionale.

Până la mijlocul secolului XX, comerţul exterior cu mărfuri era evocat ca

principal canal al conectării economiei unei ţări la restul lumii. Începând cu anii 1960, s-a

discutat tot mai frecvent despre rolul serviciilor în dezvoltarea interdependeneţelor. O

parte a literaturii de specialitate s-a ocupat insistent de rolul investiţiilor străine directe

ale corporaţiilor multinaţionale în accentuarea interdependenţelor. Nici rolul migraţiei

internaţionale a forţei de muncă nu a fost ignorat. Repetatele crize internaţionale ale

datoriei externe a ţărilor în dezvoltare au determinat luarea în considerare şi a acestor

fluxuril financiare pentru a întregi panorama deschiderii internaţionale a unei economii.

Prin urmare, se face distincţie între următoarele trei categorii de indicatori:

I. indicatorii tradiţionali ce caracterizează implicarea unei ţări în comerţul

internaţional cu mărfuri şi servicii şi cei referitori la capacitatea de plată

internaţională;

II. indicatorii care arată mărimea şi influenţa migraţiei internaţionale a factorilor

muncă şi capital (sub forma principală a investiţiilor directe);

III. indicatorii ce exprimă îndatorarea internaţională a unei economii naţionale.

Participarea unei ţări la circuitul economic mondial poate fi abordată atât static,

cât şi dintr-o perspectivă dinamică. O combinare a celor două posibilităţi de analiză

asigură o caracterizare comprehensivă a subiectului propus.

2. Indicatorii participării unei ţări la comerţul internaţional

Indicatorii ce reflectă static participarea unei economii la comerţul internaţional

cu bunuri materiale şi servicii:

Volumul valoric al exporturilor anuale de mărfuri şi servicii ale unei ţări şi

ponderea acestora în produsul intern brut (în %), ca expresie a performanţei

exterioare a economiei naţionale. În comparaţiile dintre ţări, se recurge deseori şi

27

la exportul/locuitor, dar exportul tebuie să cuprindă atât mărfurile (produse

tangibile), cât şi serviciile (produse intangibile).

Volumul valoric al importurilor anuale de mărfuri şi servicii ale unei ţări şi

mărimea relativă (în %) a acestora în raportul cu produsul intern brut al ţării, ca

experesie a dependenţei economiei naţionale faţă de pieţele externe de

aprovizionare.

Împreună, exporturile şi importurile de mărfuri şi servicii exprimate procentual în

raport cu PIB formează un indicator cunoscut în literatura de specialitate sub

denumirea de circulare internaţională (ventilare) a economiei unei ţări.

Pentru a exprima semnificaţia (gravitatea) dezechilibrului înregistrat în comerţul

exterior al ţării, excedentul/deficitul balanţei comerţului cu mărfuri şi servicii se

raportează la PIB.

Capacitatea de plată a unei economii naţionale constituie o dimensiune importantă

în luarea deciziei de a face afaceri cu operatorii economici din acea ţară. Cel mai

uzitat indicator este exprimarea rezervei oficiale a ţării în luni de import (uneori,

doar a părţii din rezerva oficială care este deţinută în valută forte, nu şi partea

deţinută sub formă de aur monetar). Indicatorul rezultă prin simpla împărţire a

rezervei oficiale de valută a ţării la importul mediu lunar din ultimul an sau din

ultimul semestru.

3. Indicatorii participării la fluxurile internaţionale de factori de producţie

O caracterizare comprehensivă a deschiderii unei ţări către economia

internaţională nu poate ignora antrenarea ţării în fluxurile internaţionale ale factorilor

de producţie capital şi muncă.

Mişcarea transfrontalieră a capitalului este evidenţiată de fluxurile investiţionale

din anul sau anii analizaţi şi de impactul acestora asupra balanţei de plăţi externe. Setul

minimal de indicatori statistici pentru relevarea principalelor aspecte legate de situaţia

investiţilori străine directe (ISD) cuprinde:

Stocul de ISD înregistrat într-o economie naţională şi ISD/locuitor constituie

expresii pertinente ale unui climat propice de afaceri, ale unei ţări care oferă

oportunităţi atractive investitorilor străini (în condiţiile unor resurse limitate de

capital autohton). O serie de aspecte calitative referitoare la ramurile investite sau

zonele gografice atrase în circuitul internaţional prin ISD pot completa acest set

minimal de indicatori.

Pentru economiile avansate, este interesant să se compare în fiecare an intrările

de ISD cu ieşirile de ISD. Dintr-o perspectivă istorică, merită să se compare stocul

de ISD găzduit în economia naţională cu stocul de ISD ale co-naţionalilor peste

hotarele ţării. Această comparaţie poate releva aspecte inedite ale mediului

investiţional local faţă de climatul investiţional din alte ţări.

Fluxul de intrări de noi ISD în fiecare an al unei perioade analizate merită să fie

comparat cu efortul autohton de investire în economie (formarea brută de capital

fix), ştiut fiind că nu te poţi aştepta la un aflux masiv de capital străin, dacă

28

propriul capital nu găseşte un mediu propice pentru acumulare şi valorificare în

economia naţională.

Pe de altă parte, intrările de ISD trebuie comparate cu fluxul de ieşiri de valută

sub forma repatrierii unei părţi din profitul rezultat în cadrul exerciţiului financiar

anterior pentru a determina aportul net de resurse financiare prin fluxurile

investiţionale. În determinarea adevăratului impact economic şi financiar al

intrărilor de ISD cu ieşirile de venituri generate din punerea în valoare a acestora,

este necesar să se combine efectul deprecierii monedei naţionale (pierderea puterii

de cumpărare a leului pe piaţa internă ca urmare a inflaţiei) cu devalorizarea

monedei naţionale în raport cu moneda/monedele în care se administreză ISD şi

se fac repatrierile de venituri generate de acestea. Pentru a analiza contribuţia

filialelor corporaţiilor multinaţionale la exporturile de mărfuri şi servicii ale ţării,

merită observată cota parte a acestor filiale în totalul valoric al exporturilor anuale

(semestriale).

Migrarea internaţională a factorului muncă se produce în ambele sensuri:

plecarea din propria economie a unei părţi din forţa de muncă în vederea valorificării

unor oportunităţi de câştig mai mare decât în ţară (pentru muncă egală din punct de

vedere al intensităţii, calităţii şi al exigenţelor de formare profesională), iar pe de altă

parte, sosirea în ţară de forţă de muncă din străinătate. Diferenţa dintre cele două fluxuri

este cunoscută sub denumirea de soldul migraţiei internaţionale a forţei de muncă

(numită şi migraţia netă a factorului muncă).

Din punct de vedere al balanţei de plăţi externe, fluxurile transfrontaliere de

muncă dau naştere la remiteri de sume de bani ale lucrătorilor migranţi către familiile

rămase în ţara de origine (întâlnite şi sub denumirea de remisii băneşti). Pentru a putea

aprecia semnificaţia acestor sume şi impactul lor asupra circuitului economic intern al

ţării se recomandă compararea intrărilor de valută din remiterile conaţionalilor care

lucrează în străinătate cu încasările din turism internaţional sau chiar cu exportul de

mărfuri şi/sau servicii al ţării. În mod simetric, ieşirile de valută cauzate de remiterile

lucrătorilor străini angajaţi în economia naţională se compară cu fluxurile de plăţi

generate de turismul conaţionalilor în străinătate sau cu impoortul de mărfuri şi/sau

servicii.

4. Indicatorii îndatorării externe a ţării

Pornind de la valoarea datoriei externe totale (brute sau nete) pe care o economie

o înregistrează la un moment dat în relaţia ei cu restul lumii (vezi definiţiile prezentate la

tema nr. 6 din prezentul suport de curs), gradul de îndatorare se stabileşte fie ca datorie

externă pe locuitor, fie ca raport între datoria externă şi produsul intern brut al ţării. În

ultima decadă, a câştigat teren şi un alt indicator ce se obţine împărţind datoria externă la

încasările din exportul de bunuri şi servicii al respectivei ţări, acest raport sugerând de

câte exporturi anuale ar fi nevoie pentru a achita spontan întreaga datorie faţă de restul

lumii.

Un alt aspect important îl reprezintă rambursarea datoriei externe exprimată

anual prin serviciul datoriei externe (anuitatea datoriei). Semnificaţia relativă a poverii

29

datoriei externe este cel mai bine exprimată ca raport între serviciul datoriei externe şi

încasările generate de propriul export de bunuri şi servicii.

Evident, nici de astă dată nu pot fi ignorate unele aspecte de natură structurală

(eşalonarea datoriei pe ani de rambursare, distribuţia datoriei pe tipuri de creditori şi pe

niveluri ale dobânzii, destinaţia sumelor împrumutate etc.).

Dinamica îndatorării externe este bine reflectată prin indicatori ce compară

creşterea stocului de datorie externă cu creşterea nominală (în preţuri curente) a PIB.

5. Interdependenţa dintre economiile lumii

Pentru a măsura interdependenţa dintre economiile lumii este necesar să se

determine în prealabil pentru fiecare an de referinţă:

ponderea exportului şi/sau ponderea exportului şi a importului de bunuri materiale

şi servicii în produsul mondial brut;

semnificaţia relativă a fluxurilor financiare internaţionale, în primul rând a

investiţiilor străine directe, în economia mondială;

ponderea forţei de muncă înregistrate în migraţia transfrontalieră pentru un loc de

muncă;

gravitatea îndatorării internaţionale a diferite ţări şi grupe de ţări.

Faptul că toţi aceşti indicatori înregistrează o tendinţă ascendentă în ultimele

decenii denotă creştere a interdependenţei dintre economiile care alcătuiesc lumea

contemporană.

Printre numeroasele cauze care contribuie la creşterea mai accentuată a

tranzacţiilor internaţionale faţă de dinamica afacerilor pe pieţele naţionale, merită

menţionate următoarele aspecte:

- încheierea războiului rece;

- generalizarea economiei de piaţă;

- reducarea barierelor tarifare şi netarifare în calea schimburilor economice

internaţionale;

- impactul tehnicilor moderne de informare şi comunicare asupra afacerilor;

- alegerile raţionale globale ale oamenilor de afaceri.

30

TEMA 5

Analiza statistică a participării unei economii

la comerţul internaţional cu bunuri materiale şi cu servicii.

În terminologia de specialitate, comerţul internaţional şi comerţul exterior sunt

concepte bivalente:

- în sens larg, ele acoperă schimburile de mărfuri (bunuri) şi servicii;

- în sens restrâns, ele se referă numai la schimburile care au ca obiect mărfurile.

1. Concepte aplicate la evidenţierea comerţului exterior cu bunuri materiale

Fiecare ţară are o frontieră de stat şi o frontieră vamală, cele două delimitări

teritoriale putând diferi în anumite cazuri. Există, de exemplu, enclave şi/sau

extrateritorialităţi (exclave) vamale determinate de condiţiile de relief din zona de graniţă

dintre două ţări, când accesul este mai lesnicios de pe teritoriul ţării vecine. Pe de altă

parte, pe teritoriul fiecărei ţări se află birouri vamale în interiorul ţării, care efectuează

operaţiuni specifice de vămuire, iar numeroase ţări admit organizarea de depozite sub

control vamal, de antrepozite, de zone şi porturi libere, toate acestea modificând raportul

dintre teritoriul naţional (recunoscut politic prin tratate) şi cel vamal (în care autoritatea

unui stat sau a unei uniuni de state îşi exercită uniform prerogativele administrative).

În practica vamală a ţărilor lumii s-au cristalizat două sisteme de comerţ (seturi

de reguli de înregistrare a exportului şi importului de mărfuri). Fluxurile de mărfuri dintre

două sau mai multe economii sunt înregistrate fie la trecerea acestora peste frontiera

vamală – ceea ce are ca rezultat al însumării un anumit volum valoric al schimburilor

31

cunoscut în statistică sub numele de comerţul special –, fie la trecerea mărfurilor peste

frontiera de stat – ceea ce dă comerţul general. Tranzitul de mărfuri nu este evidenţiat în

niciunul dintre sisteme.

N.B. De la 1 ianuarie 2007, România în calitate de stat membru al Uniunii

Europene a pus în aplicare înregistrarea diferenţiată a fluxurilor sale comerciale:

- intrastat este un sistem de evidenţiere a comerţului cu celelalte state ale UE;

- extrastat este aplicat pentru comerţul cu alte state decât cele din UE.

Evaluarea statistică a fluxurilor de mărfuri se realizează cantitativ (în tone şi,

dacă este cazul, în unităţi specifice de măsură) şi valoric: pentru export în preţuri fob –

port de îmbarcare sau franco frontiera ţării exportatoare, iar pentru import în preţuri cif –

port de debarcare a mărfurilor sau franco frontiera ţării importatoare. Pentru livrările

gratuite de mărfuri în cadru ajutoarelor internaţionale şi pentru bunurile confiscate la

graniţă, evaluarea acestora se face la preţurile pieţei internaţionale sau la preţurile

aceloraşi mărfuri pentru care schimbul se face pe baze comerciale. Translatarea datelor

valorice exprimate în diferite valute efective de lucru într-o unică monedă de referinţă

(euro de la 1 ianuarie 2003, se face pe baza cursului oficial de scimb).

Balanţa comercială a unei ţări poate fi determinată atât pe baza datelor din

evidenţa vamală (exporturi fob – importuri cif), cât şi pe baza datelor din evidenţa

bancară (postul „mărfuri” din contul curent al balanţei de plăţi externe unde atât exportul

cât şi importul se înregistrează la preţuri fob, întrucât serviciile de transport şi asigurare a

mărfurilor pe parcurs internaţional se evidenţiază în posturi distincte).

Pentru a asigura o tratare uniformă a loturilor de mărfuri din punct de vedere al

orientării geografice a schimburilor, exporturile se înregistrează pe ţări în funcţie de

ultima ţară de destinaţie cunoscută în momentul efectuării exportului, iar importurile se

structurează pe ţări în funcţie de ţara de produţie, adică ţara în care a avut loc prelucrarea

sau ţara în care bunurile au suferit apreciabile transformări fizice, unde, de exemplu,

produsele agricole au fost recoltate, minereurile au fost extrase etc.

Nomenclatoarele de mărfuri, ţări şi firme permit prezentarea structurată a datelor

de comerţ exterior în vederea efectuării de analize macroeconomice şi elaborării de

politici diferenţiate pe sectoare şi ramuri de activitate economică, precum şi în vederea

fundamentării unor decizii la nivel microeconomic (de societate comercială).

2. Analiza comerţului exterior cu bunuri materiale

Pe baza datelor publicate de către autoritatea vamală şi/ sau de organismul

naţional de statistică cu privire la volumul valoric al exporturilor şi importurilor unei ţări,

se pot determina o serie de indicatori derivaţi, care îl ajută pe specialistul în comerţ

exterior să aprecieze o serie de aspecte ale performanţei economice din acea ţară şi ale

mediului de afaceri. Printre cei mai frecvent folosiţi indicatori de nivel de dezvoltare a

comeţului exterior cu mărfuri se numără:

32

- Exportul/locuitor

P

X – expresie a performanţei exterioare a unei economii

naţionale:, unde X reprezintă volumul exporturilor iar P populaţia ţării1.

Cu cât exportul/locuitor este mai mare, cu atât economia ţării este mai puternic

antrenată în schimburile de mărfuri cu străinătatea.

- Ponderea exportului în PIB

100

PIB

X – expresie a capacităţii unei ţări de a

vinde pe o piaţă internaţională din ce în ce mai concurenţială ca urmare a apariţiei

continue de noi şi noi ofertanţi, dar şi a nivelului relativ al dependenţei faţă de pieţele

externe de desfacere (de valorificare a propriei producţii de mărfuri).

- Ponderea unei ţări în exporturile mondiale

100

X

X

Mondial

Ţării – expresie numerică având

valenţe cognitive asemănătoare cu ponderea exportului în PIB-ul ţării, numai că de astă

dată perspectiva de abordare este cea a economiei mondiale. Pentru a ameliora valenţa

analitică a acestui indicator el merită comparat cu ponderea aceleiaşi ţări în totalul

mondial al polulaţiei, al produsului brut sau al producţiei industriale.

- Rata de completare a PIB prin importuri de mărfuri

100

PIB

M– calculată ca

raport procentual între importuri (M) şi PIB – exprimă dependenţa economiei ţării faţă de

pieţele externe de aprovizionare.

- Ponderea unei ţări în importurile mondiale

100

M

M

Mondial

Ţării este o modalitate de

a evidenţia mărimea relativă a unei pieţe naţionale pentru un potenţial operator pe acea

piaţă.

- Mărimea absolută a soldului (S = X - M) şi semnificaţia relativă a soldului

balanţei comerciale a unei ţări în raport cu propriul PIB

100

PIB

MX sau în raport cu

totalul comerţului său exterior

100

MX

MX lasă să se estimeze riscurile de plată în

viitoarele tranzacţii cu partenerii comerciali din acea ţară.

Observaţie: Un specialist în comerţ exterior îşi completează întotdeauna informaţiile

cantitative de felul indicatorilor de mai sus cu detalii de natură calitativă oferite de

indicatorii de analiză structurală prezentaţi în continuare.

Indicatorii structurii pe mărfuri presupun determinarea prealabilă a cotei părţi

(ponderii) fiecărei grupe de produse în totalul exporturilor şi al importurilor ţării

1 Mai rar se utilizează indicatorul comerţ exterior/locuitor:

P

MX .

33

analizate. De exemplu, pornind de la organizarea datelor despre exportul de mărfuri pe

grupe de produse potrivit nomenclatorului vamal – Sistemul Armonizat de Definire şi

Codificare a Mărfurilor, pentru fiecare grupă de mărfuri se stabileşte ponderea fie sub

formă de coeficient subunitar, fie în expresie procentuală:

X

x

x

xg i

i

i

i

Pentru analizele calitative, se recomandă fie folosirea Clasificării Standard a

Comerţului Internaţional (CSCI) – în limba engleză, Standard International Trade

Classification (SITC) – introdusă de ONU încă în la mijlocul secolului trecut, fie

elaborarea pe baza statisticilor vamale detaliate a unor grupări ad hoc capabile să

evidenţieze aspectele relevante ale analizei calitative. De exemplu, gruparea mărfurilor în

funcţie de gradul de prelucrare sau în funcţie de valoarea adăugată pe unitatea fizică de

produs, sau în funcţie de consumul specific de energie etc. Alte grupări de mărfuri

frecvent folosite în analiza structurală a comerţului exterior în relaţie cu producţia

autohtonă de bunuri materiale au în vedere „marile categorii economice” sau

Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională (CAEN).

În analize recente ale potenţialului competitiv al diferitelor ţări, s-a observat

ponderea în export a „produselor dinamice”, respectiv a primelor 40 de produse potrivit

nomenclatorului SITC, care au avut o pondere de cel puţin 0,3% în exporturile mondiale

şi şi-au extins cota de piaţă în perioada 1985-2000. Prezenţa în oferta de export a unei ţări

a unor astfel de „produse dinamice” (electronice, farmaceutice, aparatură medicală,

tehnologia informaţiei etc.) se apreciază că exprimă un potenţial competitiv cu atât mai

mare cu cât ponderea lor în totalul exportului este mai consistentă.

După determinarea ponderii diferitelor grupe de mărfuri, se pot aplica diferite

procedee de evidenţiere a concentrării sau diversificării fluxurilor de export şi import. Cel

mai simplu procedeu constă în a însuma cotele părţi ale grupelor cu ponderea cea mai

mare pentru a evidenţia specializarea internaţională (în măsura în care o asemenea

ipoteză este valabilă pentru comerţul exterior al ţării analizate).

O altă modalitate de sintetizare a informaţiilor de natură structurală constă în

calcularea unor coeficienţi de concentrare pe marfă a exporturilor sau importurilor unei

ţări (deseori, acest coeficient este întâlnit şi sub denumirea de „indice” de concentrare

merceologică).

Tipuri de coeficienţi de concentrare folosiţi în analizele de comerţ exterior:

- coeficientul Gini-Struck:

)1,0(Cunde1n

1gnC SG

2

iSG

,

- coeficientul Hirschman:

)1,0(,100

100

100

2

Hcugmm

mH i

34

unde: n

100m este valoarea minimă a coeficientului Hirschman

n = numărul de grupe de produse.

Cu cât coeficientul este mai aproape de valoarea minimă (0), cu atât este mai

apropiată (mai uniformă) ponderea diferitelor grupe de mărfuri ce alcătuiesc exportul sau

importul ţării, neevidenţiindu-se o concentrare pe marfă. Dimpotrivă, un coeficient

apropiat de valoarea maximă a intervalului de definiţie (1) exprimă o concentrare ridicată

pe câteva (grupe de) produse.

Paralel cu interesul pentru a evidenţia concentrarea sau specializarea mai mult sau

mai puţin îngustă a comerţului exterior al unei sau altei ţări, analiştii sunt interesaţi să

cunoască şi gradul de diversificare a exportului unei economii naţionale.

Cea mai simplă modalitate de a evidenţia varietatea produselor exportate este

determinarea numărului de categorii de mărfuri care sunt vândute peste hotare.

Evoluţia în timp a acestui număr de categorii de mărfuri este o expresie a procesului de

diversificare a exporturilor. Merită semnalat că în cazul ţărilor aflate în tranziţia post-

comunistă, evoluţia are forma unui „N” stilizat. La începutul tranziţiei, pe fondul

liberalizării comerţului exterior, numărul categoriilor de mărfuri exportate a crescut

vertiginos. În anii următori, se poate constata o anumită specializare însoţită de reducerea

categoriilor de mărfuri (cele care sunt competitive pe piaţa internaţională şi asigură o

marjă interesantă a profitului). În ultimii ani, pe fondul retehnologizării industriilor şi al

prezenţei corporaţiilor multi- şi transnaţionale, procesul de diversificare a ofertei de

export înregistrează din nou un trend crescător.

Procedeul analitic este extrem de accesibil, dar el pune semnul de egalitate între

diversele categorii de mărfuri, indiferent cât de mare sau de mic ar fi exportul din punct

de vedere valoric. Alţi indicatori mai sofisticaţi au fost concepuţi pentru a reflecta

diversificarea şi prin prisma contribuţiei diferite a grupelor de mărfuri la volumul valoric

total al exporturilor ţării Astfel, indicatorii Funke-Ruhwedel sau Hummels-Klenow

permit o măsurarea cu mai mare acurateţe a procesului de diversificare, dar datele de

intrare necesare analizei sunt cu un grad mare de detaliere şi sunt, de regulă, accesibile la

o mare diferenţă de timp faţă de momentul de referinţă, astfel că analiza pierde tocmai

valoarea cognitivă pentru factorii de decizie macro-economică.

Mai uşor de determinat pare să fie coeficientul (indicele) de diversificare, care

exprimă deviaţia absolută a structurii exportului unei ţări de la structura exportului

mondial pe baza următoarei relaţii de calcul:

Sj = 0,5 Σ│hij - hiw│,

în care, Sj exprimă abaterea structurală absolută a exporturilor ţării “j” faţă de structura

exporturilor mondiale, hij reprezintă ponderea produsului (grupului de produse) “i” în

exportul ţării “j” (care se analizează), iar hiw este ponderea aceluiaşi (grup de) produs(e)

“i” în exportul mondial.

Alte instrumente de analiză combină structura exporturilor cu structura

importurilor cu scopul de a evidenţia calitatea schimburilor comerciale internaţionale.

35

Un astfel de indicator este indicele schimburilor intra-industriale (indicatorul

Grubel-Lloyd, prezentat în 1975). El este construit pe ipoteza că preponderenţa

comerţului intra-industrial într-o ramură de activitate economică exprimă capacitatea

concurenţială a acelei ramuri pe piaţa internaţională, în timp ce preponderenţa

schimburilor inter-industriale evidenţiază specializarea mai mult sau mai puţin îngustă a

economiei (faptul că plăteşte produsele importate specifice unei ramuri cu produse

exportate provenind din oricare altă ramură decât cea care produce mărfurile importate).

La nivelul unei industrii “k” din cele “n” ramuri industriale ( n,1k ), schimburile

intra-industriale se exprimă prin formula:

kk

kk

kmx

mxISI

1

ISIk = 0 atunci când există numai unul din cele două fluxuri ale comerţului

exterior – ţara fie numai exportă produse ale industriei “k” fie numai importă produse ale

industriei “k” – schimbul se face în afara industriei “k” (schimb/comerţ inter-industrial)

ISIk = 1 atunci când schimbul de produse ale industriei “k” este perfect echilibrat

(exportul = importul) – cu alte cuvinte există numai schimburi intra-industriale).

La nivelul întregului comerţului exterior al ţării, se calculează un indice mediu

(medie ponderată a celor “k” indici de ramură, ponderea fiind cota parte a tranzacţiilor

ramurii “k” în totalul al ţării):

)( kk

kk

kmx

mxISIISI

Dacă 0ISI - predomină schimburile inter-industriale în comerţul exterior al

ţării; O valoare ce se apropie de zero este specifică ţărilor în dezvoltare care exportă

bunuri primare şi importă bunuri manufacturate.

Dacă ISI 1 - predomină schimburile intra-industriale în comerţul exterior al

ţării; este o valoare specifică ţărilor cu o economie avansată.

Bela Balassa (1965) a defint indicele avantajului comparativ relevat de o

economie angajată în comerţul internaţional, pornind de la asumţia că o ţară cu economie

concurenţială se specializează în realizarea şi comercializarea internaţională a unor

bunuri numai în măsura în care are o anumită superioritate, un avantaj în producţia

acestora (fie de natura dotării cu factori de producţie, fie de natură tehnologică). De

aceea, formula propusă este, de fapt, o comparaţie între ponderea produselor unei (unor)

industrii în exportul unei ţări cu ponderea aceloraşi produse în exporturile mondiale. În

măsura în care rezultatul comparaţiei este unul supraunitar, ţara analizată relevă un

avantaj comparativ în industriile producătoare ale acelor bunuri materiale sau imateriale.

Această modalitate simplă de analiză a avantajului comparativ al unor industrii

(sau al unei ţări) la nivel de economie mondială poate fi adaptată şi la situaţia în care

atenţia se concentrează pe comerţul exterior cu un grup de ţări (de exemplu, comerţul cu

statele membre ale UE sau cu grupul de ţări din OCDE).

36

Damien Neven (1995) a creat un alt fel de indice al avantajului comparativ

relevat. Acest indicator se sprijină pe ipoteza potrivit căreia o industrie (ramură de

producţie) are o pondere mai mare în exporturile unei ţări decât în importurile acesteia

dacă ţara se bucură de un avantaj comparativ în acel domeniu (şi invers). În consecinţă,

avantajul comparativ relevat la nivelul industriei (ramurii industriale) “k”este:

)100,100(RCAunde100m

m

x

xRCA k

k

k

k

kk

În analiza empirică, se observă rar un RCAk cu o valoare în afara intervalului

(-10%, 10%). O ţară înregistrează:

- un avantaj comparativ în industria “k”, când RCA k este pozitiv, datorită

gradului mare de specializare internatională în produsele acestei industrii (ponderea

produselor industriei “k” în totalul exporturilor este superioară faţă de ponderea

corespunzătoare în importuri).

- un dezavantaj comparativ când kRCA este negativ, fiind o expresie a unei

puternice dependeţe de importurile de produse în industria “k” (ţara nu produce sau nu

este capabilă să producă aceste bunuri).

Pornind de la RCAk al diferitelor industrii, se poate elabora chiar o ierarhizare a

diferitelor ramuri de activitate în funcţie de avantajul sau dezavantajul comparative

înregistrat în comerţul cu restul lumii sau în schimburile comerciale cu un anumit grup de

ţări. Merită semnalat faptul că acest indicator este aplicabil chiar în analiza structurală a

comerţului exterior dintre două ţări sub aspectul avantajelor şi dezavantajelor

comparative, dar concluziile au doar o valoare relativă.

Pentru analiza orientării geografice a schimburilor comerciale se folosesc

aceeaşi indicatori de concentrare (Gini sau Hirschman), dar atunci poartă numele de

coeficienţi de concentrare teritorială (uneori, în publicaţiile internaţionale se preferă

denumirea de indicatori ai dispersiei geografice a schimburilor comerciale). Punctul de

plecare în determinarea acestor coeficienţi îl reprezintă, desigur, ponderea fiecărei ţări

partenere în totalul exporturilor, respectiv, al importurilor ţării analizate. O concentrare

teritorială excesivă subliniază dependenţa faţă de anumite pieţe partenere, ceea ce mai

devreme sau mai târziu se dovedeşte a nu fi o opţiune strategică pozitivă pentru ţara

analizată. Nici dispersarea geografică excesivă nu este benefică întrucât presupune

costuri ridicate.

Tot din punct de vedere al analizei orientării geografice a schimburilor merită a fi

folosit şi indicele de intensitate a comerţului dintre două ţări. El se aplică pentru a

observa dacă valoarea schimburilor comerciale bilaterale este mai mare sau mai mică

decât valoarea aşteptată estimată pe baza importanţei relative a celor două ţări în

comerţul mondial. Practic, indicele de intensitate a comerţului dintre două ţări (Tij) se

obţine din compararea ponderii exportului unei ţări „i”către ţara parteneră „j” în totalul

exportului ţării „i” (prima paranteză) cu ponderea în exporturile mondiale totale (Xwt) a

exporturilor lumii către ţara „j” (paranteza a doua):

Tij = (xij : Xit) : (xwj : Xwt)

37

Evident, un indice supraunitar exprimă o intensitate mare a schimburilor între cele

două ţări, un interes deosebit al celor două ţări pentru comerţul bilateral. Cu cât rezultatul

este însă mai mic decât unitatea, semnificaţia relativă a schimburilor bilaterale este mai

modestă.

Indicatorii de dinamică a comerţului exterior cu mărfuri se bazează pe

calcularea prealabilă a indicilor şi/sau a ritmurilor de creştere a exporturilor şi

importurilor, fie pe total schimburi, fie pe anumite grupuri de produse sau pe ţări. Cum

volumul valoric al fiecărui lot de marfă (v) este determinat de cantitatea de marfă (q) şi

de preţul mărfii (p), analiza în dinamică a comerţului exterior presupune calcularea unui

sistem de indici pentru fiecare flux de mărfuri: indicele valoric, indicele contitativ (al

volumului fizic) şi indicele prţurilor (indicele valorii unitare).

Astfel, indicele volumului valoric al exporturilor este obţinut pe baza relaţiei:

0

1

0

1

00

11v

)X(X

X

v

v

pq

pqI

,

iar indicele valoric al importurilor:

0

1

0

1

00

11v

)M(M

M

v

v

pq

pqI

Indicele volumului fizic se obţine folosind înregistrările în preţuri constante:

q

)M(

q

)X(

00

01q

I

I

pq

pqI

Indicele valorii unitare este, în fapt, un indice de preţuri estimat în condiţiile

folosirii datelor oferite de statistica vamală detaliată pe grupe de produse omogene:

vu

M

vu

X

p

vu

I

I

vi

vI

)(

)(

1

1

1

Pentru fiecare dintre fluxurile de mărfuri (exporturi şi, respective, importuri),

dinamica volumului valoric poate fi explicată pe baza influenţei celor doi factori

determinanţi. Astfel, în cazul explicării factoriale a dinamicii exporturilor unei ţări se

determină:

vu

)X(

q

)X(

v

)X( III

iar pentru analiza factorială a dinamicii importurilor de mărfuri se obţine:

vu

)M(

q

)M(

v

)M( III

38

3. Indicatorii raportului de schimb în comerţul exterior cu mărfuri

Cele două fluxuri de mărfuri ce alcătuiesc comerţul exterior al unei ţări se pot

analiza în evoluţia lor de-a lungul anilor prin sistemul de trei indici evocat mai sus. Dar

exporturile generează încasări, în timp ce impoturile cauzează plăţi, ceea ce a condus

treptat la conceperea şi aplicarea unui sistem de indicatori de analiză comparativă a

dinamicii celor două fluxuri cunoscut sub numele de indicatori ai raportului de schimb.

În cele ce urmează se prezintă doar aceia care sunt frecvent utilizaţi în rapoartele de ţară.

Astfel, raportul dintre indicele valoric al exporturilor şi cal al importurilor calculat

pentru acelaşi interval de timp este cunoscut sub numele de indice al raportului valoric

sau, mai frecvent, indicele gradului de acoperire a importurilor prin exporturi – IGA:

100I

IIGA

v

)M(

v

)X(

El caracterizează evoluţia acoperirii importurilor de mărfuri prin exporturi de

mărfuri faţă de perioada de bază. Altfel spus, acest indice exprimă ameliorarea sau

degradarea balanţei comerciale, comparâmd situaţia curentă cu cea din anul de referinţă.

Indicele raportului de schimb net (terms of trade index) – IRSN este, de fapt, un

indice al raportului de preţuri care caracterizează evoluţia faţă de perioada de bază a

eficienţei schimburilor de mărfuri cu străinătatea:

100I

IIRSN

vu

)M(

vu

)X(

Un indice mai mare de 100% rezumă faptul că preţurile de export au crescut mai

mult decât preţurile de import, ceea ce are ca efect de ansamblu o ieftinire relativă a

importurilor comparative cu anul de bază. În cazul României, de exemplu, preţurile de

export au crescut mai mult decât cele de import, ceea ce conduce la un IRSN de 104%, o

evoluţie favorabilă a raportului de preţuri din cadrul comerţulei exterior românesc.

Invers se judecă un rezultat mai mic decât 100%. El arată o deteriorare a

raportului de schimb, respectiv, o scumpire a importurilor faţă de raportul de preţuri

specific perioadei de bază. Diferenţa dintre un asemenea IRSN şi pragul de 100% se

cunoaşte în literature de specialitate sub numele de foarfece al preţurilor din comerţ

exterior:

FPCEx = 100 – IRSN

Indicele puterii de cumpărare a exporturilor (IPCX) combină efectul variaţiei

diferenţiate a preţurilor de export şi de import (sintetizat în IRSN) cu efectul creşterii

cantitative a exporturilor:

100IRSNI100I

II100

I

IIPCX q

)X(vu

)M(

vu

)X(

q

)X(

vu

)M(

v

)X(

Relaţia de mai sus evidenţiază trei posibilităţi de determinare a acestui indice, în

funcţie de datele disponibile din publicaţiile ţării cercetate.

39

IPCX este, în esenţă, un indice al importurilor obtenabile din punct de vedere fizic

pentru că el arată cu cât s-ar fi putut importa mai mult faţă de anul de referinţă astfel încât

balanţa comercială să nu fie afectată.

În literatura de specialitate, apar şi alţi indicatori ai raportului de schimb: indicele

raportului de schimb brut (indicele raportului cantitativ sau indicele de barter brut),

indicele factorial al raportului de schimb, efectul în mărime absolută al deteriorării

raportului de schimb etc. Valoarea lor analitică este mai mult utilizată la nivel

macroeconomic în elaborarea de politici economice şi comerciale.

Astfel, indicele raportului de schimb brut (IRSB) sau indicele raportului

cantitativ în comerţul exterior se determină prin compararea indicelui cantitativ al

exportului cu cel al importului pentru a arăta sensul mutaţiilor structurale din comerţul

exterior al unei ţări. Semnificaţia lui este însă afectată de dinamica dezechilibrului valoric

dintre cele două fluxuri de mărfuri relevată de îndepărtarea lui IGA de valoarea de 100%.

Un alt indicator util pentru deciziile macroeconomice este efectul în mărime

absolută al deteriorării raportului de schimb net (ΔRSN) şi influenţa sa asupra

deficitului balanţei comerciale a ţării. Din influenţa în mărime absolută a variaţiei

preţurilor asupra încasărilor din export se scade influenţa modificării preţurilor asupra

plăţilor generate de importuri, iar rezultatul se compară, eventual, cu deficitul balanţei

comerciale.

În final, indicele factorial al raportului de schimb (IFRS) este o combinaţie între

indicele raportului net de schimb (ca expresie a evoluţiei eficienţei schimburilor cu

străinătatea în perioada analizată) şi indicele productivităţii muncii (ca expresie a

evoluţiei în aceeaşi perioadă a eficienţei cu care au fost produse mărfurile oferite la

export).

4. Analiza fluxurilor internaţionale de servicii

Creşterea rolului sectorului de servicii în economia mondială a devenit o realitate

incontestabilă, în condiţiile în care acest sector furnizează peste jumătate din producţia

lumii, fiind totodată componenta cea mai dinamică, atât în ceea ce priveşte comerţul

internaţional, cât şi investiţiile străine directe. Totodată, sectorul terţiar este principalul

sector care a creat, în ultimele decenii, noi locuri de muncă, singurul în care s-a

înregistrat o dinamică pozitivă în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă2.

Principalele trăsături ale serviciilor

Deşi mulţi specialişti au ajuns să recunoască importanţa serviciilor atât în cadrul

economiilor naţionale cât şi la nivelul tranzacţiilor internaţionale, nu există încă o

definiţie unanim acceptată a serviciilor în literatura de specialitate. Totuşi, este unanim

recunoscut faptul că serviciile sunt net distincte de bunurile materiale, fiind motorul în

celelalte activităţi

2 În ţările dezvoltate, sectorul terţiar furnizează pâna la trei sferturi din totalul locurilor de muncă

40

Datorită specificului serviciilor, definirea lor trebuie să ţină seama în mod obligatoriu

de o serie de caracteristici care duc la identificarea şi diferenţierea serviciilor de

bunurile materiale.

Cele mai importante caracteristici care realizează această diferenţă sunt:

Intangibilitatea. Serviciile sunt intangibile – nu au formă materială fiind în

majoritatea cazurilor procese (deşi se fac eforturi de a le face mai tangibile3).

Serviciile fiind procese şi nu entităţi fizice pot fi mai uşor modificate decât

produsele tangibile. De multe ori, însă, tocmai din cauza acestei uşurinţe,

modificările realizate fără a fi fundamentate pot duce la afectarea calităţii

serviciilor.

Eterogenitatea. Serviciile sunt rezultatele eterogene ale unei activităţi

economice. Calitatea serviciilor variază deseori deoarece, fiind create şi consumate

la interfaţa prestator de servicii – client, este foarte probabil ca acelaşi serviciu să

varieze de fiecare dată, în funcţie de gradul de standardizare al serviciului şi de

tehnologia aplicată la interfaţa cu cumpărătorul.

Simultaneitatea. Această caracteristică reflectă faptul că, de obicei, momentul

producerii şi respectiv, consumului serviciilor coincid. Aceasta are drept

consecinţe:

- Necesitatea participării directe a consumatorului la prestarea serviciului

– gradul în care beneficiarul serviciului este implicat poate varia de la o

implicare interactivă, directă4 până la o participare pasivă, ca beneficiar al

serviciului respectiv.

- Inseparabilitatea prestatorului de serviciu – indiferent dacă prestatorul

este o persoană sau un bun material. Principala consecinţă constă în

variabilitatea calităţii serviciului funcţie de aptitudinile, nivelul de

instruire, motivaţia, starea de spirit, etc. ale prestatorului de servicii5.

- Necesitatea unui sistem de comunicare adecvat între prestator şi

beneficiar. De modul în care cei doi parteneri (beneficiar şi prestator)

reuşesc să se facă reciproc înţeleşi depind atât calitatea serviciului cât şi

satisfacţia consumatorului.

Perisabilitatea. Cele mai multe6 dintre servicii există doar pe durata prestării lor,

neputând fi deci stocate şi eventual, utilizate ulterior7.

3 Susţinerea unor servicii financiare prin intermediul unor carduri cât mai atractive, de exemplu.

4 De exemplu, în cazul serviciilor informatice (navigare pe INTERNET), serviciilor medicale (prezentarea

simptomelor de către bolnav în vederea stabilirii diagnosticului de către medic), servicii juridice etc. 5 Exemplele cele mai sugestive se găsesc în domeniul medical, învăţământ, divertisment.

6 Există şi excepţii: asigurări, unele servicii financiare, unele servicii computerizate (informaţii oferite de

bănci de date de exemplu), mesajele pe un robot telefonic etc. 7 Această caracteristică îşi găseşte cea mai bună exemplificare în serviciile de transport (nu se pot stoca

locurile neocupate într-un tren, autobuz, avion), turism (camerele nefolosite ale unui hotel de exemplu nu

pot fi “puse deoparte” pentru o eventuală perioadă de vârf în activitate), servicii de recreere si de

divertisment.

41

Clasificarea şi măsurarea producţiei de servicii şi a comerţului exterior cu servicii

reprezintă o preocupare destul de recentă a birourilor de statistică. Datorită dificultăţii

inerente în măsurarea tranzacţiilor cu servicii comparativ cu cele având ca obiect bunurile

materiale, programele de culegere a datelor sunt relativ noi şi, deocamdată, nu sunt la fel

de cuprinzatoare sau detaliate ca cele pentru bunuri.

Deoarece sectorul de servicii deţine o proporţie ridicată atât în PIB, cât şi în

ocuparea populaţiei, programele de colectare a datelor în acest domeniu au început să

cunoscă o dezvoltare continuă.

În prezent, cele mai multe ţări colectează informaţii despre industria

serviciilor: producţia realizată în acest domeniu şi comerţul exterior aferent acestui

sector al economiei.

Ţările OCDE colectează şi sistematizează informaţii detaliate cu privire la

consumul şi producţia de servicii, valoarea adăugată şi numărul de angajaţi din

„industria” serviciilor.

42

TEMA 6

Statistica stocului de investiţii şi a fluxurilor investiţionale internaţionale

Componenta „contul financiar” din cadrul balanţei de plăţi externe reuneşte

operaţiunile care au ca obiect de tranzacţie active financiare, inclusiv crearea şi/sau

lichidarea de creanţe în relaţia unei economii cu restul lumii. Aceste operaţiuni sunt

structurate pe patru domenii de tranzacţii financiare, după cum urmează:

- Investiţii directe – presupun plasamente financiare într-o întreprindere situată în

afara teritoriului economic al ţării investitorului, în condiţiile în care investitorul

dobândeşte o influenţă consistentă asupra managementului acelei întreprinderi.

- Investiţii de portofoliu – sunt plasamente financiare într-o societate comercială

sau bancară situată în afara teritoriului economic al ţării investitorului cu scopul

de a permite o valorificare mai avantajoasă a capitalului pe acea piaţă financiară

externă decât în cadrul propriei economii. Obiectul acestor tranzacţii îl formează

pachetele de acţiuni şi obligaţiuni negociate în fiecare ţară pe piaţa bursieră şi pe

piaţa extrabursieră.

- Alte investiţii – se referă la împrumuturile angajate sau acordate de subiectele

rezidente în relaţiile lor cu nerezidenţii.

- Active de rezervă – este o poziţie a BPE care reflectă, de fapt, mişcarea (creşterea

sau descreşterea) activelor aflate sub controlul şi la dispoziţia băncii centrale

dinfiecare ţară.

1. Precizări conceptuale şi metodologice cu privire la investiţiile străine directe

Investiţiile străine directe (ISD) reprezintă acea parte a tranzacţiilor financiare

internaţionale care au un impact complex asupra economiei ţării gazdă. Delimitarea

dintre ISD şi cele de portofoliu nu este clar cuantificată în literatura de specialitate.

Totuşi – fără a fi o recomandare în vreun manual sau ghid financiar – se consideră că

achiziţionarea unui pachet de cel puţin 10% din capitalul social al unei companii asigură

investitorului o „voce respectată” în adunarea generală a acţionarilor – o poziţie eficientă

în managementul firmei. Pornind de la această aserţiune, se face distincţia între cele două

categorii de investiţii străine.

Din punct de vedere al delimitării cantitative, ISD reprezintă capitalul financiar

investit iniţial, la care se adaugă (re)investirea (unei părţi a) profitului obţinut din

exploatarea capitalului, alte forme de contribuţii la dotarea cu factori a întreprinderii

(echipamente, mijloace de transport, drepturi de proprietate intelectuală, know how,

livrări de materiale sau subansamble fără compensare etc.).

Diversele organisme care monitorizează ISD într-o economie au abordări diferite

în privinţa ariei de cuprindere a ISD. De aici, marile discrepanţe între datele pe care le

vehiculează.

43

Alături de formarea internă de capital fix (acumularea autohtonă pentru

dezvoltare), ISD (în limba engleză Foreign Direct Investment – FDI) constituie un

important factor al creşterii economice în orice economie. De aceea, pretutindeni în lume

există un mare interes pentru a stimula interesul investitorilor străini de a veni să

investească într-o economie.

Printre factorii favorizanţi ai unui puternic proces investiţional atât din partea

investitorilor autohtoni cât şi a celor străini se numără:

- stabilitatea macroeconomică durabilă;

- pacea – starea de non-conflict real sau potenţial în regiune;

- credibilitatea instituţiilor statului şi a instituţiilor bancare şi de asigurare;

- existenţa unei infrastructuri bune;

- existenţa unei forţe de muncă bine calificate şi dispuse să coopereze cu

nonrezidenţi;

- avantaje fiscale;

- deschiderea internaţională cât mai semnificativă a economiei.

Profitul obţinut din ISD reprezintă principalul mobil al migraţiei internaţionale a

capitalului. O parte din acest profit, de regulă, se reinvesteşte fie în aceeaşi afacere, fie

într-o nouă afacere în ţara care găzduieşte investiţia. Restul se constituie în sume la

dispoziţia investitorului. După impozitare, această parte poate fi repatriată.

Repatrierea de profituri este evidenţiată în contul curent al BPE în partea de debit

a capitolului venituri, fiind plăţi pe care economia le are de efectuat în relaţia cu restul

lumii. Translatarea sumelor care urmează a fi repatriate din moneda naţională într-o

monedă cu circulaţie internaţională crează o presiune suplimentară pe piaţa interbancară.

2. Caracterizarea statistică a stocului de ISD şi a fluxului de noi ISD

Caracterizarea statistică a ISD are în vedere, pe de o parte, stocul de investiţii, pe

de altă parte, fluxurile de investiţii.

Stocul de ISD reprezintă cumularea vărsămintelor de capital financiar făcute în

momentul înregistrării investiţiei la Registrul Comerţului. De obicei, astfel de informaţii

sunt furnizate la sfârşitul anului calendaristic pe perioade multianuale. Un investitor

străin, dar şi un om de afaceri interesat să realizeze un simplu export de marfă sau o

prestare de servicii într-o ţară este interesat să cunoască diverse aspecte ale stocului de

ISD pentru a aprecia calitatea mediului de afaceri şi, în particular, calitatea mediului

investiţional din acea ţară.

Pentru a arăta importanţa (semnificaţia) relativă a stocului de ISD pentru ţara

gazdă, se recurge la folsirea unor indicatori consacraţi, precum:

- Stocul de ISD/capita – exprimă atractivitatea mediului de afaceri din ţara gazdă

pentru investitorii străini. Cu cât ISD/capita este mai mare, cu atât oportunităţile

de afaceri sunt mai mari, iar mediul investiţional este mai favorabil. Semnificaţia

unui stoc de ISD/locuitor redus este inversă faţă de cele menţionate mai sus.

44

- Stocul de ISD exprimat în procente în raport cu PIB-ul ţării gazdă reprezintă o

altă modalitate de a exprima permeabilitatea mediului local de afaceri faţă de

investitorii străini, dacă ISD sunt abordate prin prinsma ţării gazdă, sau

atractivitatea economiei pentri potenţialii investitori, dacă ISD sunt analizate prin

prisma intereselor acestora.

- Valoarea medie a proiectelor de ISD rezultă din raportarea stocului de ISD

existent în ţară la numărul firmelor cu capital integral sau parţial străin care au

fost constituite. Cum ISD sunt purtătoare de progres tehnologic, orice ţară gazdă

de ISD este interesată să încurajeze proiecte de ISD mari pentru a determina

modernizarea structurilor de producţie, pentru a promova competiţia între diferiţii

ofertanţi de produse similare pe piaţa autohtonă.

Pentru analiza structurală a stocului de ISD, se alcătuiesc trei genuri de

distribuţii:

- Distribuţia în funcţie de ţara de origine a capitalului, ceea ce permite

identificarea principalelor ţări investitoare şi, pe acest temei, conceperea de

strategii de atragere de ISD şi din alte ţări.

- Distribuţia în funcţie de ramura de activitate economică din ţara gazdă în care se

face ISD poate fi folosită ca eventuală bază pentru conceperea de strategii

diferenţate de încurajare a ISD, potrivit propriilor obiective de dezvoltare ale ţării

gazdă.

- Distribuţia pe judeţe şi/sau regiuni de dezvoltare, ceea ce ajută la stabilirea

deosebirilor de atractivitate între diferitele zone ale ţării gazdă pentru investitorii

străini şi, eventual, conceperea de strategii ale administraţiei publice centrale sau

locale pentru atragerea mai multor ISD

Fluxurile de noi ISD sunt intrările şi ieşirile de noi capitaluri în vederea

valorificării sub formă de investiţii directe. Ele se înregistrează pe o bază lunară şi anuală

în debitul (intrările de noi ISD se numesc în limba engleză FDI inflows) şi în creditul

(ieşirile de ISD dintr-o economie poartă denumirea engleză de FDI outflows) contului

financiar al balanţei de plăţi externe. Diferenţa dintre cele două sume exprimă poziţia

netă în domeniul ISD a ţării analizate. Ea poate fi o poziţie net debitoare numită şi poziţie

netă de investitor (unele dintre marile ţări furnizoare de capital) sau o poziţie net

creditoare, numită şi poziţie netă de beneficiar (majoritatea ţărilor sunt mai mult

recipiente de ISD decât furnizoare de ISD). Cunoaşterea nivelului, structurii şi dinamicii

fluxurilor de ISD permite observarea unor trăsături ale economiei ţării analizate, prin

prisma oportunităţilor de afaceri, a profitabilităţii relative etc.

Intensitatea fluxului de noi ISD. Fluxul anual de ISD nou intrate în economie

poate fi exprimat sub formă de coeficient faţă de formarea brută de capital fix în

economia ţării gazdă. Acest indicator este, de fapt, o mărime relativă de coordonare, care

arată câte (sub)unităţi monetare de ISD corespund fiecărei unităţi monetare investite în

economie de către operatorii economici autohtoni. Ambele tipuri de investiţii generează

creşterea economică, astfel încât compararea lor directă ajută pe omul de afaceri să

45

înţeleagă mai bine cât de mult depinde o ţară de propriul efort investiţional al operatorilor

economici locali şi cât de mare este influenţa investitorilor străini. Evident, translatarea în

monedă de circulaţie internaţională a formării brute interne de capital fix se face la cursul

mediu oficial de schimb al monedei naţionale faţă de moneda de referinţă (USD sau

Euro).

Dincolo de aspectele cantitative, nu trebuie uitat rolul ISD de vehicol al

transferului internaţional de cunoaştere şi de tehnologie avansată.

Orientarea geografică a fluxurilor investiţionale noi. Abordarea clasică a

fluxurilor de ISD potrivit căreia „nordul” este investitor net, iar „sudul” este beneficiar

net este tot mai consistent contrazisă de statisticile oficiale, care relevă faptul că fluxurile

de investiţii intraregionale cunosc în ultimii 10-20 de ani o dinamică mult mai puternică

decât fluxurile de ISD interregionale. Există cel puţin două explicaţii:

- Libera circulaţie internaţională a capitalurilor este confruntată cu tot mai puţine

bariere finaciare, fiscale sau administrative, ceea ce elimină, cel puţin teoretic,

prezenţa investitorilor străini în orice economie.

- Capitalul acumulat în ţările în dezvoltare şi în ţările în tranziţie postcomunistă

caută oportunităţi mai avantajoase de valorificare pe alte pieţe din regiune, în

măsura în care se liberalizează contul de capital şi financiar din BPE a ţării de

origine a investitorului. Acest capital, lipsit de experienţa valorificării

internaţionale, preferă investirea în economii asemănătoare cu cea a ţării de

origine, decât intrarea pe o piaţă dezvoltată, pe care concurenţa este mai ascuţită,

iar regulile de supraveghere a investitorilor sunt mai stricte.

Analiza structurală a fluxurilor de noi ISD are în vedere următoarele aspecte:

pentru factorii de decizie macroeconomică şi pentru administraţiile regionale este

important să se cunoască mărimea noilor proiecte de ISD, impactul lor asupra pieţei

locale a muncii, precum şi distribuţia pe ţări a noilor fluxuri şi distribuţia pe ramuri

investite.

3. Performanţa ISD şi potenţialul investiţional al unei ţări

Performanţa investiţiilor străine directe şi potenţialul investiţional sunt două

aspecte ale fluxurilor investiţionale internaţionale cuantificate de către UNCTAD pentru

a evidenţia deosebirile de atractivitate existente între mediile de afaceri din ţările lumii.

Valoarea absolută a fluxurilor de ISD către o economie poate fi mai mare sau mai

mică şi diferă, de obicei, de la o perioadă la alta. Pentru a aprecia corect impactul ISD

asupra unei economii naţionale, UNCTAD determină doi indici: unul de performanţă, iar

celălalt de evaluare a potenţialului investiţional al respectivei ţări.

Indicele de performanţă a ISD este calculat de UNCTAD sub forma raportului

între ponderea investiţiilor receptate de o ţară în totalul mondial al ISD şi ponderea

respectivei ţări în produsul mondial brut.

O valoare a acestui raport mai mare decât unitatea înseamnă că ţara primeşte mai multe

investiţii străine decât mărimea sa economică relativă, în timp ce un rezultat mai mic

46

decât unu arată o performanţă mai slabă a ISD în acea ţară. Astfel calculat, indicele de

performanţă a ISD captează influenţa asupra investitorilor străini a altor factori decât

mărimea pieţei, considerată a fi motivaţia de bază. Aceşti alţi factori sunt extrem de

numeroşi şi de natură economică şi/sau paraeconomică (climatul de afaceri, stabilitatea

politică, prezenţa resurselor naturale şi de muncă, infrastructura de transport, de

telecomunicaţii, bancară şi de agenţii specializate ale administraţiei publice, oportunităţi

de participare la procesul de privatizare, dar şi la achiziţii de întreprinderi sau de active,

nivelul de pregătire al forţei de muncă, comunicarea interculturală, birocraţia, nivelul

corupţiei etc.).

Indicele potenţialului investiţional al unei ţări este calculat de UNCTAD prin

agregarea valorilor normalizate a 12 variabile presupuse a influenţa atractivitatea unei

economii naţionale pentru investitorii străini:

- PIB/locuitor ca expresie a mărimii şi compexităţii pieţei locale;

- Rata creşterii reale a PIB în ultimii 10 ani ca informaţie necesară pentru estimarea

potenţialului de creştere economică viitoare a ţării;

- Ponderea exporturilor în PIB, pentru a capta deschiderea şi competitivitatea

internaţională a economiei;

- Numărul de posturi telefonice fixe şi de telefoane mobile la 1000 locuitori ca

indicator al gradului de modernizare a infrastructurii;

- Consumul industrial de energie per capita ca expresie a infrastructurii industriale

tradiţionale;

- Ponderea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare în PIB ca indicator al facilităţilor

tehnologice locale;

- Ponderea studenţilor în totalul populaţiei pentru a reflecta existenţa cometenţelor

profesionale locale;

- Riscul de ţară ca indicator sintetic de percepere a riscurilor dintr-un mediu de

afaceri de către investitorii străini;

- Ponderea ţării în exportul mondial de resurse naturale ca expresie a existenţei

resurselor pentru investiţiile în industria extractivă;

- Ponderea ţării în importurile mondiale de subansamble şi componente de mijloace

de transport şi echipamente electronice ca expresie a prezenţei societăţilor

transnaţionale în economia ţării ţi a participării ţării la producţia integrată a

acestora;

- Ponderea exportului de servicii al ţării în exporturile mondiale pentru a capta

importanţa ISD în sectorul terţiar al ţării;

- Ponderea stocului de ISD al ţării în totalul mondial ca indicator al capacităţii de

absorbţie şi al atractivităţii şi performanţei climatului investiţional din respectiva

ţară.

O medie aritmetică simplă a celor două valori consemnate pentru fiecare ţară

conduce la un rezultat situat între 0 pentru cel mai slab potenţial investiţional şi 1 pentru

cel mai bine apreciat potenţial investiţional dintr-o ţară.

47

Pe baza informaţiilor oferite de cei doi indici ai performanţei şi ai potenţialului

investiţional al grupului de ţări, se poate elabora o analiză matriceală (bidimensională),

rezultând (cel puţin din punct de vedere teoretic) următoarele patru categorii:

- ţări cu performanţă înaltă şi cu potenţial investiţional ridicat;

- ţări cu performanţă înaltă dar cu potenţial investiţional scăzut;

- ţări cu performanţă modestă, dar cu potenţial investiţional mare;

- ţări cu performanţă modestă şi cu potenţial investiţional scăzut.

Comparaţiile diacronice la nivelul unui grup de ţări dintr-o regiune pot releva

eficacitatea diferită a strategiilor de atragere a ISD sau medii investiţionale variate chiar

la nivel regional (mai mult sau mai puţin atrăgătoare unul faţă de altul).

4. Statistica fuziunilor şi achiziţiilor

Fuziunile şi achiziţiile (Mergers and Acquisitions) constituie într-o anumită

accepţiune o măsură a dezvoltării, complexităţii şi sofisticării unei economii, afirmă cu

justă îndreptăţire experţii de la PricewarethouseCoopers. Pentru omul de afaceri care îşi

propune să abordeze o nouă piaţă, informaţiile despre fuziuni şi achiziţii (F & A) sunt de

natură să-l edifice asupra nivelului de încredere pe care îl poate manifesta în relaţia cu

partenerii de pe noua piaţă. Trebuie menţionat că în contextul unei economii de piaţă,

prin fuziuni şi achiziţii se înţeleg acele tranzacţii între societăţi comerciale cu capital

privat care au ca scop schimbarea structurii de proprietate asupra unei întreprinderi sau

asupra unor active. Prin urmare, operaţiunile de privatizare a unor întreprinderi de stat

sau vânzarea de active aparţinând statului se cer a fi tratate separat.

Atunci când tranzacţiile au loc între o întreprindere rezidentă şi una nerezidentă

(fuziune) sau întreprinderea rezidentă este achiziţionată de o societate comercială

nerezidentă (sau invers), tranzacţia capătă caracter internaţional.

Din punct de vedere statistic, fuziunile şi achiziţiile sunt observate atât ca număr

de operaţiuni, cât şi ca valoare a tranzacţiilor.

Pentru a analiza amploarea pieţei operaţiunilor de F&A se obişnuieşte să se

determine dimensiunea relativă (în procente) a fuziunilor şi achiziţiilor dintr-o ţară faţă de

PIB.

48

TEMA 7

Statistica datoriei externe

1. Definiţii ale conceptului de datorie externă

Atunci când resursele materiale şi/sau financiare ale unei economii nu acoperă

cererea internă, deficitul de ofertă se acoperă prin import de bunuri materiale, servicii,

capital. O bună parte a acestor resurse atrase se realizează pe baza creditelor

(împrumuturilor) externe angajate de rezidenţii unei economii pe termen scurt (1-2 ani),

mediu (3-5 ani) sau pe termen lung (peste 5 ani). Acumularea în timp a acestor credite dă

naştere datoriei externe, adică angajamentelor financiare contractate de subiecte

economice rezidente în relaţia lor cu restul lumii.

Toate categoriile de subiecte economice pot angaja (acorda) împrumuturi (credite)

în relaţiile lor cu străinătatea. Din mulţimea acestor relaţii de creditare, statisticile oficiale

iau un considerare acele împrumuturi care sunt angajate sau acordate pe termen mai mare

de un an calendaristic, fie de către administraţia publică centrală sau locală – datoria

directă a statului, fie de către societăţile comerciale sau bancare cu garanţia statului

(reprezentat în cazul României de Ministerul Finanţelor Publice) – datoria public

garantată. De aceea, în terminologia publicaţiilor statistice se utilizează şi conceptul de

datorie publică externă. Acest concept nu se referă la datoriile angajate sau acceptate cu

termen de rambursare mai scurt de un an şi nici la acele datorii care au fost negociate şi

obţinute fără garanţie publică. Potrivit recomandărilor FMI, datoria publică externă nu

cuprinde sumele datorate unor creditori nerezidenţi pentru care nu au fost stabilite

termene de rambursare şi nici datoriile care pot fi stinse prin plata în moneda naţională

sau prin livrare de bunuri materiale şi/sau prestare de servicii.

Un alt concept vehiculat în statisticile internaţionale referitoare la acest subiect

este datoria externă totală sau datoria externă brută. Acest concept acoperă toate

tipurile de credite angajate de rezidenţii unei economii în raporturile lor cu restul lumii,

indiferent dacă există sau nu garanţia statului. În numeroase lucrări de analiză financiară,

alături de datoriile pe termen mediu şi lung sunt cuprinse şi datoriile pe termen scurt. În

astfel de cazuri, se face o menţiune „inclusiv datoria pe termen scurt”, pentru a atrage

atenţia cititorului asupra acestui aspect.

Datoria externă netă este determinată ca diferenţă între întreaga sumă a

împrumuturilor angajate (datoria brută) şi creditele acordate şi (încă) nerestituite în

raporturile dintre rezidenţii unei economii şi restul lumii. Pentru stabilirea datoriei

externe nete, se iau în considerare, de obicei, doar creanţele lichide şi cele care pot fi uşor

mobilizate. Pentru a nu crea o imagine distorsionată, din calcule se omit acele creanţe

pentru care nu există o perspectivă clară a rambursării din partea debitorilor externi.

Prin urmare, conceptul de datorie externă netă este specific ţărilor care apar în

dubla ipostază în relaţia cu restul lumii: ele sunt, pe de o parte, debitoare faţă de

străinătate, iar pe de altă parte, au oferit unor nerezidenţi credite, a căror rambursare este

stabilită pentru viitor.

49

Incapacitatea unor ţări în dezvoltare greu îndatorate faţă de restul lumii de a

restitui la timp datoria contractată potrivit clauzelor din contractele de împrumut (tranşele

scadente şi masa aferentă a dobânzii) a dat naştere crizei mondiale a datoriei externe în

anii 1980-1990 în pofida numeroaselor reeşalonări ale rambursării creditelor, precum şi

ale frecventelor renegocieri ale condiţiilor de împrumut. Pentru a soluţiona fie şi în parte

această criză, a fost înfiinţată piaţa internaţională a datoriei externe, pe care se negociază

şi înstrăinează titlurile de îndatorare externă într-un mod asemănător cu mecanismul

specific tranzacţiilor pe piaţa obligatară internă.

Cunoaşterea îndatorării externe a ţării în care urmeză să se facă tranzacţii are mai

multe motivaţii legate nu numai de riscul de plată, dar şi de frecvenţa şi semnificaţia

relativă a îndatorării subiectelor economice din sectorul privat de afaceri.

2. Caracterizarea statistică a îndatorării externe

Mulţimea de indicatori statistici care pot fi invocaţi pentru a caracteriza

îndatorarea externă a unei economii se grupează în trei categorii:

- indicatori ai nivelului îndatorării externe;

- indicatori structurali ai îndatorării externe;

- indicatorii de dinamică a îndatorării externe.

Nivelul îndatorării externe se analizează pornind de la cuantumul îndatorării

externe, cunoscut şi sub numele de stoc al datoriei externe acumulate şi încă neachitate.

El este exprimat printr-o mărime de stoc constatat la un moment dat, de obicei la sfârşitul

anului calendaristic. Indiferent care este moneda efectivă în care s-a contractat datoria

externă (DE) a unei ţări, ea este contabilizată şi publicată în formă agregată într-o

monedă de referinţă (USD sau Euro) de către banca centrală a ţării în cadrul Raportului

anual, precum şi de către Banca Mondială în volumul International Financial Statistics.

Cuantumul îndatorării externe este, de obicei, analizat cu ajutorul unor indicatori

derivaţi care evidenţiază intensitatea îndatorării externe (DE/capita, care serveşte şi la

nuanţarea comparaţiilor internaţionale referitoare la îndatorarea externă a diferitelor ţări).

Pentru a sublinia gravitatea îndatorării externe se calculează rata de îndatorare externă ca

raport între DE totală şi PIB sau rata de îndatorare externă a statului stabilită fie ca

raport între datoria publică externă şi internă sau ca raport între datoria publică

externă şi PIB-ul ţării.

Pentru majoritatea ţărilor raportul procentual dintre datoria externă şi PIB

este mai mic de 100%, dar ţările cele mai îndatorate au depăşit acest prag psihologic în

ultimul deceniu, ceea ce înseamnă că ele datorează mai mult creditorilor externi decât se

produce de-a lungul unui an ca valoare adăugată în întreaga economie a ţării.

Referitor la al doilea aspect al gravităţii îndatorării publice (datoria externă şi

datoria internă), trebuie amintit că o cerinţă a Pactului de Stabilitate încheiat de ţările din

cadrul Uniunii Economice şi Monetare pentru a asigura stabilitatea monedei unice

europene – euro – este ca totalul datoriei publice să nu depăşească 60% faţă de PIB-ul

fiecărui stat membru al Uniunii Europene.

50

Indicatorul cel mai frecvent evocat în publicaţiile de specialitate este datoria

externă/capita, deoarece acesta permite o clasificare/ierarhizare facilă a statelor lumii.

Un indicator mai expresiv din punct de vedere al efortului de restituire a

împrumuturilor angajate este rata de îndatorare externă calculată ca raport între datoria

externă şi exportul de bunuri şi servicii al ţării analizate (DE/X). Rezultatul poate fi

interpretat şi ca număr de ani-exporturi pentru achitarea datoriei externe. Evident, cu cât

rezultatul este mai mare, cu atât riscul financiar este mai consistent pentru omul de

afaceri care se încumetă să realizeze tranzacţii cu parteneri dintr-o astfel de economie.

Printre numeroasele posibilităţi de analiză structurală a datoriei externe a unei

ţări amintim aici:

- distribuţia datoriei externe în funcţie de anul de rambursare;

- distribuţia în funcţie de moneda de contractare, de rata dobânzii, de forma de

rambursare (tranşă unică sau în rate);

- distribuţia în funcţie de tipul creditorului (surse publice/private) sau pe tipuri

instituţionale ale creditorilor (instituţie financiară internaţională, guverne ale altor

ţări, bănci comerciale, companii comerciale etc.);

- distribuţia datoriei externe în funcţie de scopul în care a fost angajată: pentru

investiţii în economie sau infrastructură, pentru acoperirea unui deficit temporar

în oferta de bunuri de consum sau pentru echilibrarea contului curent al BPE;

- distribuţia datoriei externe angajate pe sectoare de activitate (privat/public).

Cu cât activitatea economică este mai stabilă, iar mediul economic este perceput

ca fiind mai favorabil afacerilor, cu atât mai multe sunt împrumuturile angajate de

întreprinderi şi bănci fără garanţia statului. Astfel, datoria externă negarantată de stat

devine un adevărat indicator (indirect) al performanţei funcţionale a unei economii, al

încrederii creditorilor externi în capacitatea şi libertatea subiectelor economice private de

a rambursa angajamentele financiare contractate, fără vreo aprobare sau garanţie din

partea instituţiilor administraţiei publice.

Dinamica îndatorării externe este cuantificată prin cei trei indicatori de analiză

diacronică a variaţiei stocului de datorie externă: sporul (scăderea) absolută a îndatorării

externe (ΔDE), indicele (IDE) şi, respectiv, ritmul îndatorării externe (RDE). În situaţia

creşterii bruşte a cuantumului îndatorării externe, se obişnuieşte să se sublinieze acest

aspect prin stabilirea sporului de datorie externă per capita (Δ DE:Populaţia ţării).

Totuşi, o caracterizare mai semnificativă a dinamicii îndatorării externe se obţine

prin compararea oricăruia dintre cei trei indicatori de dinamică enumeraţi mai sus cu

indicatorii corespunzători ai produsului intern brut sau ai exporturilor de mărfuri şi

servicii. De exemplu, un indicator de creştere marginală a datoriei externe faţă de

dinamica produsului intern brut (ΔDE : ΔPIB) exprimă mai bine evoluţia îndatorării

externe întrucât are ca termen de referinţă un aspect al creşterii economice interne a ţării

care se îmdatorează. La fel, coeficientul de elasticitate a îndatorării externe faţă de

evoluţia produsului intern brut al ţării (RDE : RPIB) are o valenţă analitică mai mare decât

simplul raport dintre creşterea datoriei şi numărul populaţiei.

Din punct de vedere al perspectivelor de rambursare a îndatorării suplimentare,

este interesant să se compare creşterea îndatorării cu dinamica exporturilor de mărfuri şi

servicii. De exemplu, un raport IDE : IX > 1 exprimă, de fapt, că şansele de restituire a

51

datoriei sunt reduse, întrucât datoria externă creşte mai repede dacât încasările din

exporturile de bunuri materiale şi servicii. Pentru majoritatea ţărilor lumii, exporturile

reprezintă sunt unica sursă de mijloace de plată internaţională.

3. Efectele economice şi financiare ale îndatorării externe

Efectele economice şi financiare ale îndatorării externe abordează un alt aspect

al îndatorării externe: orice datorie angajată trebuie să fie rambursată, alături de suma

împrumutată (principalul datoriei desemnează, de fapt, tranşa anuală scadentă - TAS)

fiind necesară şi plata dobânzii aferente împrumuturilor luate şi încă neachitate (masa

anuală a dobânzii - MAD). Cele două sume datorate străinătăţii într-un an ca urmare a

împrumuturilor contractate cu diverşi creditori nerezidenţi constituie anuitatea sau

serviciul datoriei externe (SDE). Prin urmare,

SDE = TAS + MAD.

Efectul economic: În măsura în care sumele împrumutate se investesc în

obiective economice care au capacitatea de a produce sub formă de profit sumele datorate

străinătăţii se apreciază că îndatorarea externă este o cale de atragere de capital străin cu

efecte benefice asupra lărgirii activităţii din economia ţării gazdă.

Evident, împrumuturile angajate pentru a acoperi o nevoie de consum, pentru a

restitui o datorie scadentă sau pentru a echilibra contul curent al BPE nu sunt aducătoare

de venituri. În acest context apare evidentă necesitatea de a nu discuta numai despre

cuantumul şi intensitatea (sau gravitatea) îndatorării externe, ci şi despre destinaţia

economică a sumelor împrumutate de la creditorii externi.

Efectul financiar: Achitarea anuală a serviciului datoriei externe grevează mai

mult sau mai puţin puterea de cumpărare a ţării, de vreme ce o parte din încasările din

exportul de mărfuri şi servicii şi din celelalte intrări de valută sunt afectate acestor plăţi.

Pentru a arăta cât de mare este efortul de plată, se utilizează:

- mai frecvent, cota procentuală a serviciului datoriei externe faţă valoarea totală a

exporturilor de mărfuri şi servicii (SDE/X). Se apreciază că o cotă de până la 15%

nu afectează dramatic puterea de cumpărare a unei ţări pe piaţa internaţională,

deci nu perturbă semnificativ echilibrul economic intern al acesteia. Depăşirea

acestei cote, însă, este de natură să perturbe grav circuitul economic intern, iar

intervenţia băncii centrale pentru restabilirea puterii de cumpărare este iminentă;

- mai rar, cota procentuală a serviciului datoriei externe faţă de PIB (SDE/PIB).