UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIS ARAD

ELEMENTE DE MEDICINA SOCIALA

SUPORT CURS ID ANUL II ASISTENTA SOCIALA

LECTOR UNIV.DR.AURORA LUPAS

1

Universitatea de Vest Vasile Goldis AradFacultatea Stiintele educatiei, psihologie , educatie fizica si sportAnul universitar : 2011-2012I. Informaţii generale despre curs, seminarTitlul disciplinei: Elemente de medicina socialaNumărul de credite:Locul de desfăşurare: Facultatea Stiintele educatiei ,psihologie , educatie fizica si sportProgramarea în orar a activităţilor: conform orarului afisat II. Informaţii despre titularul de curs, seminar, Nume, titlul ştiinţific: Lupas Aurora;lector.univ.dr.Informaţii de contact: lupas_andra@yahoo.comIII. Descrierea disciplinei:Descrierea cursului: Această disciplină contribuie la pregătirea profesională a viitorilor specialişti prin antrenarea lor în: identificarea rolului factorilor , sociali, mediului ambient,identificarea calităţilor serviciilor ocrotirii sănătăţii în răspîndirea maladiilor social periculoase –morbiditatea neepidemică, explicarea mecanismelor prin care sănătatea şi boala sunt influenţate de factorii de risc ai sănătăţii ; conştientizarea implicaţiilor medico–sociale a maladiilor neepidemice ;discutarea modalităţilor de profilaxie primară, secundară şi terţiară.Obiectivele cursului: - Inţelegerea rolului Medicinei Sociale în promovarea sănătăţii şi reducerea riscului deîmbolnăviri ;- Cunoaşterea principiilor şi paradigmelor de studiu a sănătăţii şi a bolii.- Inţelegerea mecanismelor de influenţă a factorilor sociali, genetici, a mediului ambiant ,asupra sănătăţii individuale,bolii.nţelegerea politicilor sociale ca răspunsuri instituţionalizate la problemele sociale. - Cunoaşterea şi înţelegerea impactului serviciilor de ocrotire a sănătăţii populaţiei.- Cunoaşterea factorilor de risc pentru sănătate, stării de bine.- Inţelegerea importanţei educaţiei pentru sănătate în promovarea sănătăţii populaţiei.- Cunoaşterea modalităţilor de preîntîmpinare, reducere a factorilor de risc pentru sănătateCunoaşterea principiilor şi mecanismelor protecţiei sociale. CompetenţeleLa absolvirea cursului studentul va dobandi următoarele competenţe:.-Cunoaste mecanismele de funcţionare şi a caracteristicile medicinei sociale si a rolului sau in prevenirea imbolnavirii populatiei - Argumentează impactul educaţiei pentru sănătate asupra sănătăţii familiei, culturii sanitare,nivelul de educaţie si instruire, asupra sănătăţii individuale şi publice..

Metdodele utilizate la curs:Expunerea teoretică, prin mijloace audio şi video; prezentări PP;Explicarea abordărilor conceptuale;Prezentarea de explicaţii alternative;Problematizarea tematicii;Răspunsuri directe la întrebările studenţilor;Exemplificare

2

IV. Materiale folosite în cadrul procesului educaţional specific disciplinei:calculator, videoproiectorComputer/Laptop ;Videoproiector ;

V. Planificarea /Calendarul întâlnirilor : 1.Tematică curs: Medicina sociala-Sanatate publica-caracteristici generale. 2.Tematică curs:Diagnosticul starii de sanatate al populatiei 3. Tematică curs: Notiuni generale de demografie 4.Tematică curs: Promovarea sanatatii si prevenirea bolilor 5. Tematică curs: Obiectivele principale in medicina preventiva 6.Tematica curs: Strategii preventive 7.Tematica curs : Educatia populatiei pentru sanatate 8.Tematica curs : Sanatatea familiei si planificarea familiala 9.Tematica curs: Sanatatea populatiei varstnice-consecintele imbatranirii populatiei 10. Tematica curs:Obiectivele politicii Romaniei si UE vizand sanatatea globala in secolul 21

VI. Modul de evaluare:- verificări pe parcurs/ activitatea la seminar : 25% din nota finală- examen scris/evaluare intermediara: 25%- examen scris final (întrebări tip grilă şi intrebări deschise): 50%

VII. Detalii organizatorice, gestionarea situaţiilor excepţionale:Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică:- Prezenţa la ore este obligatorie;- Lucrările elaborate de către studenţi pe parcursul activităţilor vor avea în mod obligatoriu caracter de originalitate. Studenţii a căror lucrări se dovedesc a fi plagiate nu vor fi primiţi în sesiunea de examene planificată;- Rezultatele finale se vor comunica în maxim 48de ore de la finalizarea examenului scris, programată în sesiunea de examene;- Contestaţiile se vor soluţiona în maxim 48 de ore de la afişarea rezultatelor; VIII. Bibliografie: 1..S. Ursoniu - Medicina sociala, Editura Mirton 1996; 2.M. Ancusa V. Ciobanu - Probleme de sanatate publica I, II, Imprimeria Mirton 1996, 1997. 3.F. Nistor S. Ursoniu - Medicina sociala - curs Lito UMFT 1993. 4..F. Nistor S. Ursoniu - Istoria medicinei, Editura Mirton 1992. 5.Hatos, Adrian (2004). Dragoste, contracepţie, sărăcie. (coord) Editura Uiversităţii din Oradea: 6.Enăchescu D., Marcu M.. Sănătate publică şi management sanitar. 1994 7.A.Marcu&Gr. Marcu: Ghid pentru managementul programelor de sănătate.I.S.P. Bucuresti –2000 8.Vladescu, C. -Managementul serviciilor de sanatate, Ed. Expert, 2000.

3

ELEMENTE DE MEDICINA SOCIALA

Medicina socială este o ramură a medicinii şi o parte a sănătăţii publice; ea se bazează pe constatarea conform căreia factorii sociali au o influenţă determinant asupra fenomenului de sănătate şi boală. Obiectul medicinii sociale este studiul stării de sănătate a populaţiei în corelaţie cu factorii ce o influenţează (diagnosticul stării de sănătate a populaţie si factorii etiologici)

1.SĂNĂTATEA PUBLICĂ. CARACTERISTICI GENERALE.

Definiţii. Terminologie.Sănătatea publică reprezintă ansamblul cunoştinţelor, deprinderilor şi atitudinilor populaţiei orientat spre menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii.

Obiectul sănătăţii publice îl reprezintă grupurile umane.Hanlon a definit sănătatea publică ca fiind ştiinţa protejării oamenilor şi a sănătăţii, a

promovării redobândirii sănătăţii prin efortul organizat al societăţii.Scopul sănătăţii publice este să reducă: disconfortul, boala, incapacitatea

(invaliditatea, handicapul), decesul prematur.O definiţie concisă a sănătăţii publice dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii,

1997, este: arta şi ştiinţa prevenirii îmbolnăvirilor, prelungirea vieţii şi promovării sănătăţii prin mijloace de acţiune organizată ale societăţii ; acest lucru are ca premisă faptul că sănătatea este un proces care angajează resurse sociale, fizice, mentale şi spirituale.

Deci, sănătatea publică este ştiinţa şi arta care se preocupă cu :-prevenirea îmbolnăvirilor-prelungirea vieţii-promovarea sănătăţii prin efortul organizat al comunităţii-sanitaţia şi mediu-educaţia pentru sănătate-organizarea sistemului de sănătate astfel încât să permită accesul la un pachet de servicii de bază pentru întreaga populaţie. În consecinţă noul concept al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de sănătate publică include organizarea tuturor resurselor umane şi a instituţiilor pentru furnizarea de servicii de sănătate în vederea promovării sănătăţii, prevenirii bolilor, diagnosticului şi tratamentului bolilor şi reabilitării fizice, sociale şi profesionale, după ce au fost identificate nevoile de sănătate ale populaţiei.

Scopurile principale ale sănătăţii publice sunt:creşterea speranţei de viaţă sănătoasă pentru populaţie;prevenirea deceselor evitabile sau premature;îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru persoanele cu boli cronice pe termen lung sau disfuncţii;ameliorarea stării de sănătate prin intermediul prevenirii.

4

Sănătatea publică este un domeniu interdisciplinar în care se regăsesc elemente din diferite discipline precum: epidemiologia, biostatistica, demografia, ecologie, igienă, etică, sociologia, dreptul, managementul şi organizarea serviciilor de sănătate.

Medicina socială este o ramură a medicinii şi o parte a sănătăţii publice; ea se bazează pe constatarea conform căreia factorii sociali au o influenţă determinantă asupra fenomenului de sănătate şi boală. Obiectul medicinii sociale este studiul stării de sănătate a populaţiei în corelaţie cu factorii ce o influenţează (diagnosticul stării de sănătate a populaţiei şi factorii etiologici).

Sănătatea este un drept fundamental al omului ; este o resursă esenţială pentru individ, pentru comunitate şi pentru societate în ansamblu.

Există o diversitate de definiţii ale sănătăţii pentru care se folosesc multiple criterii . Cele utilizate cel mai frecvent sunt :bunăstarea funcţionalăcapacitatea organismului de a se adapta la condiţiile variate da viaţă şi de muncăcondiţia umană care îl face pe individ creativ.Organizaţia Mondială a Sănătăţii a definit sănătatea individuală „starea de bine din punct de vedere fizic, mintal şi social şi nu numai absenţa bolii sau a infirmităţii”.

Sănătatea grupurilor umane ar putea fi definită ca fiind o sinteză a sănătăţilor individuale apreciată într-o viziune sistemică, globală.

2.Diagnosticul stării de sănătate a populaţieiDiagnosticul stării de sănătate a unei colectivităţi se face după un raţionament similar cu cel pe care îl face medicul aflat în faţa unui bolnav . În ambele situaţii trebuie parcurse, în mod obligatoriu, anumite etape, metodologia diagnosticului fiind practic aceeaşi. Trebuie ştiut, însă, că nu se poate face o extrapolare de la diagnosticul individual al unui bolnav la starea de sănătate sau boală a unei întregi comunităţi. Prezint mai jos după D.Enăchescu, M.Marcu (1997) o paralelă între diagnosticul stării de sănătate a individului şi diagnosticul stării de sănătate a unei colectivităţi.

Diagnosticul stării de sănătate a unui individ Diagnosticul stării de sănătate a uneicolectivităţi

-Identificarea persoanei (nume, sex, vârstă, ocupaţie)

Identificarea grupului (distribuţia pe vârsteşi determinarea vârstei medii care reprezintă “vârsta” grupului; distribuţia pe sexe cu determinarea proporţiei sexului masculin, respectiv feminin, distribuţia în funcţie de alte variabile ca de exemplu: ocupaţie, grad de şcolarizare, etc.

- Anamneza- Examenul clinic- Examenul paraclinic- Compararea informaţiilor obţinute cu “modelele” ştiute pentru diferite afecţiuni

Culegerea de informaţii în condiţii cât mai standardizate, prelucrarea lor, calculându-se indici valori medii şi / sau valori relative şi compararea rezultatelor obţinute, cu anumite modele de referinţă.

- Diagnosticul sănătăţii sau bolii individului - Diagnosticul sănătăţii comunităţii- Determinarea etiologiei bolii - Determinarea cauzelor probabil implicate- Tratamentul bolii ( etiologic, patogmetic, simptomatic , etc.)

- “Tratamentul” sub forma unui program de intervenţie aplicat colectivităţii care vizează factorii “cauzali”, de risc (de ex: modificarea

5

comportamentelor) , sau boala a cărei frecvenţă a fost determinată.

- Control - Control prin monitorizarea stării de sănătate a colectivităţii.

( după D.Enăchescu, M.Marcu , 1997 )Sănătatea publică este privită ca un concept multifactorial fiind condiţionată de mai

mulţi factori . Factorii care influenţează starea de sănătate a unei populaţii pot fi grupaţi, după Lalonde în factori biologici, comportamentali (stil de viaţă), factori socio-economici (factori ambientali) care intervin în proporţie de 90% în determinarea sănătăţii şi asistenţa medicală, indifferent de tipulsistemului de sănătate în procent de 10%.

- Factorii biologici reprezintă zestrea biologică a fiecărui individ – ereditatea. Ei cuprind şi caracteristicile demografice ale populaţiei.

- Factorii ambientali se referă la:factorii mediului fizicfactorii socialifactorii economicifactorii culturalifactorii educaţionali- Factorii comportamentali – stilul de viaţă depinde de comportamente care, la rândul lor, sunt condiţionate de factori sociali. Stilul de viaţă este deci rezultatul factorilor sociali şi al comportamentelor, el se referă atât la obiceiuri alimentare cât şi la riscurile profesiei şi cele din timpul liber. - Serviciile de sănătate sunt de trei categorii :curativepreventiverecuperatoriiDupă Dever, aceşti factori se constituie în modelul epidemiologic al factorilor care determină starea de sănătate (prezent în figura)

6

Sisteme interne complexe

Maturizare şi Biologie umană Factori genetici Îmbătrânire

Social Recuperare

Psihic Mediul Starea de sănătate Sistemul sanitar Terapie Fizic Prevenţie

Riscuri profesionale Stil de viaţă Riscuri în timpul liber

Obiceiuri alimentare şi consum

Modelul epidemiologic al factorilor determinanţi ai stării de sănătateMăsurarea stării de sănătate

Măsurarea stării de sănătate se realizează cu ajutorul unor indicatori, cei mai obişnuiţi fiind grupaţi astfel : (după D. Enăchescu, M.Marcu, 1997 ) :

A. Indicatori de nivel (ca rezultat al acţiunii factorilor care influenţează starea de sănătate)

1. Demografici: natalitate, fertilitate, mortalitate- de frecvenţă- probabilităţi, riscuri

2. Morbiditate :clasiciconsecinţe ale bolii (deficienţe senzoriale, somatice sau psihice, incapacitate, invaliditate)gravitate combinaţi 3. Globali ai sănătăţii:

-bazaţi pe incapacitatea funcţională-bazaţi pe perceperea sănătăţii/bolii

B. Indicatori de factori :biologicimediucomportamenteservicii de sănătate ( disponibilitate, utilizare) C. Complecşi Sanatatea publica este o parte din sistemul global de sanatate si cuprinde mai multe domenii principale cum sunt demografia, epidemiologia, dreptul medical, etica si deontologia medicala. Este nevoie de o corelare pemanenta a datelor demografice, a indicatorilor de morbiditate si de dezvoltare fizico-psihica cu factorii complecsi ai mediului ambiant, fie naturali fie sociali precum si cu a datelor de eficienta a activitatii medicale pentru a cunoaste starea de sanatate a populatiei.

7

3.NOŢIUNI GENERALE DESPRE DEMOGRAFIE

Termenul provine din limba greacă: demos = popor şi graphos = descriere.Demografia este ştiinţa care studiază populaţia umană din punct de vedere al

dimensiunii, structurii, evoluţiei şi caracterelor generale.Demografia este ştiinţa socială care studiază structura şi dinamica fenomenelor,

evenimentelor ce se desfăşoară într-o populaţie definită.Statistica demografică este o ramură a statisticii economico – sociale care are ca

scop culegerea, analiza şi interpretarea informaţiilor care caracterizează evenimentele şi fenomenele care au loc într-o populaţie.

Obiectul demografiei este populaţia umană.Demografia operează cu trei noţiuni fundamentale:

- eveniment demografic – cazul observat purtător de informaţii demografice (născut viu, născut mort )- fenomen demografic – ansamblul evenimentelor demografice care apar într-o populaţie într-o perioadă de timp (natalitatea , mortalitatea )- indicator demografic – raportul care măsoară aceste fenomene.

În evoluţia fenomenelor demografice s-au stabilit trei mari etape istorice:etapa statistică – statistica populaţieietapa de biologizare – aspectul biologic al evenimentelor demograficeetapa de sociologizare – determinismul social în evenimentele demografice.Din punct de vedere al demografiei istorice societăţile premoderne s-au caracterizat printr-o natalitate şi mortalitate crescută (stare de echilibru relativ).

A urmat o a doua etapă caracterizată printr-o natalitate crescută şi o scădere a mortalităţii (prin ameliorarea calităţii vieţii).

În a treia etapă (de planificare, de limitare a dimensiunilor familiei) natalitatea scade, morbiditatea rămânînd staţionară.

Statica populaţiei studiază numărul şi structura populaţiei.Dinamica populaţiei ( mişcarea populaţiei ) are două componente : - mişcarea naturală- mişcarea mecanicăPopulaţia reprezintă ansamblul de locuitori dintr-un anumit teritoriu.Tipuri de populaţie

Populaţia locală - populaţia care are domiciliul legal ( înregistrat în cartea de identitate ) în localitatea respectivă.Populaţia stabilă – populaţia legală şi populaţia care locuieşte de un număr de luni în localitate , elevii şi studenţii veniţi pentru studii.Populaţia deschisă – populaţia afectată de migraţia externă.Populaţia închisă – populaţia neafectată de migraţia externă.Populaţia staţionară este populaţia stabilă care are o rată de creştere zero şi o structură pe vârste constantă .Numărul populaţiei poate fi cunoscut prin:

- recensămậnt – este o înregistrare globală , la un moment dat , a unei populaţii cu principalele caracteristici.

- actualizarea datelor recensămậntului prin date ce provin de la starea civilă.

8

Densitatea populaţiei reprezintă raportul dintre numărul de locuitori şi suprafaţa terenului pe care locuiesc.

Dispersia este gradul de împrăştiere a populaţiei în colectivităţi constituite.Structura populaţiei – are importanţă pentru studiul sănătăţii publice şi al ocrotirii sănătăţii.- structura populaţiei pe sexe – la naştere , raportul este în favoarea sexului masculin ; proporţia se schimbă în favoarea sexului feminine în jurul vârstei de 35 de ani datorită supramortalităţii masculine . Caracteristic pentru specificitatea de sex este existenţa unei supramorbidităţi feminine şi supramortalitatea masculină .- structura populaţiei pe medii – mediul de viaţă îşi pune amprenta asupra modelului de morbiditate şi de mortalitate , repartiţia populaţiei pe medii depinzând de structura economică a ţării.

- structura populaţiei pe grupe de vârstă - măsurarea şi descrierea structurii populaţiei pe grupe de vârstă prezintă interes pentru sistemul de sănătate deoarece tabloul morbidităţii şi al mortalităţii diferă de la o grupă la alta.

Piramida vârstelor este o reprezentare grafică a repartiţiei populaţiei pe vârste , constituită din două histograme una pentru populaţia masculină , alta pentru populaţia feminină dispusă pe axa ordonatelor ca bază ( numărul populaţiei de fiecare vârstă sau grupă de vârstă ) şi pe axa abciselor perpendicular valorile vârstei .

Piramida vârstelor poate avea aspecte diferite ca urmare, în principal , a raportului natalitate / mortalitate.

Principalele modele de piramidă a vârstelor sunt:modelul care îmbracă forma de triunghi , cu bază largă ; se întâlneşte în ţările cu natalitate mare , indicele de reproducere netă fiind supraunitar ; modelul este caracteristic ţărilor în curs de dezvoltare;modelul în „clopot” unde baza este relativ largă , iar , ca urmare a creşterii nivelului de trai , creşte şi durata vieţii , deci se acumulează mai mulţi vârstnici ; este un model de tranziţie, caracteristic ţărilor rapid industrializate;modelul „în urnă” caracteristic ţărilor dezvoltate cu natalitate scăzută şi longevitate mare ;modelul „în treflă” se deosebeşte de modelul „în urnă” prin baza care este mai largă , ca urmare a unor schimbări apărute în unele ţări dezvoltate , în special tendinţa uşoară de creştere a natalităţii ; - structura populaţiei pe profesii - profesia şi ocupaţia influenţează în mare măsură starea de sănătate a populaţiei .

Profesia este specialitatea sau meseria dobândită prin studii , calificări sau practica la locul de muncă.

Ocupaţia este activitatea socială utilă depusă de o persoană. În funcţie de acestea se deosebesc:

populaţia activă populaţia ocupată – totalitatea persoanelor care au loc de muncă la

data recensământului populaţia neocupată – persoanele care nu au loc de muncă populaţia inactivă – cuprinde persoanele care nu exercită o activitate

aducătoare de venituri şi care, în majoritatea cazurilor se află sub limita de muncă ( copii, tineri ) sau peste limita de muncă (bătrâni).

populaţia inactivă Raportul de dependenţă = x 100

populaţie activă

9

structura populaţiei după felul şcolii absolvite – caracterizează nivelul instructiv educativ al populaţiei. Situaţia populaţiei , nivelul de educaţie şi instruire se cunoaşte cu ocazia recensământului.

nr. de locuitori ce au terminat instrucţia elementară Indicele nivelului elementar de instruire = x 100

nr. de locuitori la vârsta terminării instrucţiei elementare

Tendinţele demografice ale EuropeiÎn ultimele decenii s-au constatat :

un declin al fertilităţii cu scăderea numărului copiilor de rang mareîntârzierea apariţiei primului copilscăderea nupţialităţiicreşterea divorţialităţiicreşterea rolului femeii în societate are consecinţe favorabile asupra stării de sănătate: scăderea numărului de copii nedoriţieficacitatea mijloacelor contraceptive a facilitat uniunile consensuale şi reducerea numărului de copii nedoriţiechilibrul instalat între numărul de născuţi vii şi numărul de decese determină un spor natural scăzut.Consecinţa este îmbătrânirea populaţiei.

În 2025 se prevede o creştere a persoanelor de 65 ani şi peste la un procent 18%. Ca urmare apare o schimbare a raportului de dependenţă.

Tema-Discutarea politici demografice in Romania

4.PROMOVAREA SANATATII SI PREVENIREA BOLILOR        Conceptul de profilaxie, deşi este un concept foarte vechi (de peste doua milenii) a cunoscut in ultimele decenii o reactualizare, devenind o preocupare dominanta a multor societăţi si guverne din ţările dezvoltate.       Factorii care au condus la aceasta reactualizare au fost:1.Observatia ca tehnologiile medicale noi, de vârf, dezvoltarea unei medicini supraspecializate nu au avut efectul scontat in îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei.2.Cheltuielile pentru ocrotirea sănătăţii au crescut mult, intr-un ritm mai mare decât produsul naţional brut al tarilor, iar rezultatele in domeniul sănătăţii nu au fost pe măsura investiţiilor. Ţările nu mai puteau face faţă creşterii cheltuielilor datorate îmbătrânirii populaţiei, creşterii supravieţuirii bolnavilor cu afecţiuni cronice, factori care au dus la creşterea volumului îngrijirilor medicale care au devenit si mai costisitoare.3.Unele ameliorări ale stării de sănătate au apărut înainte de introducerea in practica a unor tehnologii foarte scumpe(rolul altor factori decât cei sanitari in ameliorarea stării de sănătate).4.Inechitati ale stării de sănătate intre diferite populaţii definite geografic sau socio-economic, medicina moderna neavând o influenta satisfăcătoare.       Prin profilaxie se înţelege ansamblul masurilor luate de individ, familie, societate si stat (ca putere) care au drept scopuri:       - să promoveze sănătatea;       - să ocrotească sănătatea;

10

       - să prevină bolile;       - să reducă consecinţele acestora (incapacitatea, invaliditatea);       - să evite decesele premature.       Conceptul de profilaxie este aplicabil atât in medicina clinica (întâlnit si sub numele de medicina preventiva) cât si in sănătatea publica.

Tema-Programe de profilaxie in Romania

5.OBIECTIVELE PRINCIPALE IN MEDICINA PREVENTIVA       Ernest Winder defineşte drept obiectiv principal al medicinii preventive: "Să faci populaţia sa decedeze cât mai târziu posibil, dar validă".       R.Doll defineşte doua obiective:       - prelungirea vieţii prin creşterea longevităţii (a duratei medii a vieţii);       - scăderea incapacităţii.       O varianta a celor doua obiective enunţate mai sus întâlnim în strategia europeană privind "Sănătatea pentru toţi până in anul 2000", si anume sunt formulate 3 obiective:1.A da viata anilor (prin masuri de control al morbidităţii si incapacităţii);2.A da sănătate vieţii (prin promovarea sănătăţii);3.A da ani vieţii (prin reducerea numărului deceselor premature si prin creşterea duratei medii a vieţii).       Modificările sociale înregistrate in ultimul secol in tarile dezvoltate (schimbări in domeniul nutriţiei, in dimensiunea familiei, creşterea nivelului de educaţie, asimilarea de către populaţie a unor cunoştinţe ştiinţifice in domeniul medicinii) si aplicarea unor masuri preventive in practica au condus la înregistrarea unor succese importante in promovarea sănătăţii, succese marcate prin scăderea mortalităţii la tineri (sub 45 ani), ca de exemplu in Anglia unde ponderea deceselor înregistrate la vârste mai mici de 45 ani a scăzut de la 48% la 4-6% sau prin excesul mortalităţii la vârste mai mari de 75 ani.       In condiţiile cunoştinţelor actuale, medicina îşi poate propune creşterea duratei medii a vieţii până in jurul vârstei de 85 ani prin reducerea deceselor la vârste cuprinse intre 55-74 ani.       Reducerea incapacităţii, al doilea obiectiv principal al strategiilor preventive, este importanta pentru ca ea va face sa scadă povara sarcinilor pe care le are societatea in condiţiile creşterii longevităţii, deoarece creşterea longevităţii duce si la creşterea diferitelor grade de incapacitate. Rezulta necesitatea dezvoltării unor servicii noi.

MODELE DE ABORDARE A PROMOVARII SANATATII SI PREVENIRII BOLILOR       Exista 3 modele posibile de abordare a promovării sănătăţii si prevenirii bolilor:1.Modelul bazat pe înţelegerea etiologiei bolilor.2.Modelul epidemiologic.3.Modelul etapelor vieţii.       1.Controlul bolilor bazat pe înţelegerea etiologiei bolilor.       Trebuie precizat ca acest demers al controlului bolilor include in factorii etiologici si factorii de risc.     

11

  McKeown a grupat bolile in 4 grupe mari:a. Bolile prenatale care sunt determinate la fecundare. Sunt incluse aici defecte si afecţiuni ale unei singure gene, ce produc aberaţii cromozomiale, independente de mediul ambiental si comportament. Aceste boli nu pot fi in mod practic influenţate. Deşi numărul entităţilor acestor afecţiuni nu este mic, frecventa lor este insa rara, de unde faptul ca nu prezintă o preocupare majora din punct de vedere al sănătăţii publice; ele nu pot fi prevenite ci doar interceptate.b. Bolile determinate prenatal, dar după fecundare, de factori ce apar in perioada intranatală (nidarea oului si primele faze de multiplicare) prin interferarea acestor faze cu unii factori infecţioşi, toxici, fizici (rubeola, talidomida, iradiere, fumat, unele droguri despre care nu se ştie prea mult, carenta de iod care este tot mai frecvent citata in literatura, etc.); rezulta ca unele afecţiuni din aceasta grupa pot fi controlate.c. Bolile determinate postnatal ca urmare a unor carente sau agresiuni a factorilor de risc din mediu. Aici se regăsesc cele mai multe afecţiuni ce domina modelul de morbiditate din tarile in curs de dezvoltare si in ţările in care nivelul de dezvoltare socio-economic si cel al serviciilor sanitare tinde sa ajungă la modelul tarilor dezvoltate.       Aici intra:- bolile nutriţionale-malnutriţia;- bolile infecto-parazitare;- bolile legate de carente igienice.       Controlul se poate realiza prin:- masuri cu caracter socio-economic;- masuri de sanitaţie.       Cele 2 categorii de masuri necesita intervenţia statului.d. Boli postnatale determinate de defecte de adaptare a organismului, a populaţiei la modelul de viata nou, caracteristic tarilor dezvoltate, model de viata determinat de tehnologia noua, cerinţe sociale noi, incapacitatea adaptării organismului la viteza cu care societatea absoarbe tehnologii noi. Apar modificări de comportament si bolile legate de stilul de viata.       In modelul actual al morbidităţii din tara noastră se reîntâlnesc toate cele 4 grupe de boli.       2.Modelul epidemiologic.       Modelul tradiţional este modelul epidemiologic al bolilor transmisibile (agent cauzal-efect).       Masurile de intervenţie se vor adresa fie receptorului prin creşterea rezistentei specifice si/sau nespecifice, fie vectorului, prin întreruperea cailor de transmitere.       Acest model este valabil pentru un număr limitat de boli.       Modelul valabil pentru cea mai mare parte a bolilor care domina tabloul morbidităţii actuale este modelul epidemiologic multifactorial.       Acesta abordare are in vedere frecventa bolilor si factorii care condiţionează fiecare clasa de boli (factori biologici, de mediu, stil de viata, servicii de sănătate).       Masurile de intervenţie vor fi luate in funcţie de aceşti factori. Se poate admite ipoteza unor acţiuni orientate asupra mai multor factori de risc comuni mai multor boli

12

FACTORI DE RISC ASOCIATI PRINCIPALELOR CAUZE ALE PIERDERII DE ANI POTENTIALI DE VIATAA. Bolile inimii- fumatul- HTA- hipercolesterolemia- diabetul- sedentarismul- comportamentele

B. Bolile vasc. cerebrale-HTA

C. Cancerul- fumatul- alcoolul- dieta- comportamentul sexual- radiaţia solara- radiaţia ionizanta- riscurile locului de munca- contaminanţii mediului- medicamente- agenţi infecţioşi

D. Accidente de circulaţie- alcoolul- viteza- proiectarea autovehiculului- drumurile- medicamente

E. Alte accidente- alcoolul- proiectarea de produse- riscurile domestice- disponibilitatea armelor de foc

F. Sinucideri/omucideri- alcoolul- armele- drogurile- stresul

G. Ciroza- alcoolul- hepatitele

H. Gripa-pneumonia- starea vaccinala- rezistenta scăzuta- fumatul

I. Diabetul- obezitatea

MODELUL STRATEGIEI BAZATE PE FACTORI DE RISC COMUNI MAI MULTOR BOLIFactor de risc

BCV AVC Cancer BPOC Diabet Ciroza Malf.

Fumat * * * * *   *Alcool     *     * *Colesterol * * *   *    HTA * *     *    Dieta * * *   * * *Obezitate * * * * *    Sedentarism * *   * *    Stres *   *   *    Droguri     *   * * *Profesie * * * * * * *Mediu *   * * *   *Mediu social (*) (*) (*) (*) (*) (*) (*)       3.Modelul etapelor vieţii.       Este modelul la care se face tot mai mult apel, fiind adaptat problematicii actuale a stării de sănătate si nu celei tradiţionale.       Ideea de la care s-a pornit a fost următoarea: elementele nefavorabile apar aleator, dar cu o probabilitate diferita in diferitele momente ale vieţii, in funcţie de condiţiile biologice, ocupaţionale, medicale, etc.       Aceasta abordare permite elaborarea unor pachete de servicii preventive specifice pe grupe de vârsta.

13

SERVICII PREVENTIVE PENTRU SANATOSI (SUA-FIELDBERG)Examene si proceduri

20-39ani 40-59ani

Examene si proceduri 20-39ani

40-59ani

greutate si înălţime * ** colesterolemie - *aprecierea dezvoltării

- - VDRL * -

TA * ** Babes-Papanicolau - *auzul - ** culturi gonococ - -văzul - ** rubeola - titrul * -vorbirea - - glicemie - **screenig scolioza - - hematocrit - *tegumente * - ex. urina (proteine,

germeni)- **

ex. sin - ** hemoragii oculte - **ex. rectal - * ECG - *mamografie(>50 ani)

- *

Legenda  *câte o vizita la 25, 30, 35, 40, 45, 50, 55 ani **o data intre 2 examinări

6.STRATEGII PREVENTIVE1.Strategia bazata pe demersul individual in care acţiunile se adresează individului cu boala sa. Aceasta strategie aparţine exclusiv sectorului clinic.       Întrebările pe care si le pune medicul când are bolnavul in fata:"De ce a făcut boala?""De ce a făcut-o acum?""Ce-ar fi trebuit sa facă bolnavul ca boala sa nu fi apărut?"       Este strategia in care, in fiecare moment, in mintea medicului apare ideea riscului relativ ca expresie a forţei asociaţiei epidemiologice.       Este o strategie importanta pentru practica medicala individuala.2.Strategia populaţionala, care se bazează pe populaţie, in care interesează nu boala individului, ci incidenta bolii in populaţie.       Cauzele bolii sunt diferite de cauzele incidentei.       Factorii genetici pot explica susceptibilitatea individului fata de boala, dar nu explica frecventa bolii. Factorii genetici explica deci heterogenitatea intraindividuala, nu pe cea interindividuala.       Frecventa bolii este explicata prin factori ambientali.       Strategia populaţionala interesează medicul colectivităţii (de sănătate publica).       Ea poate fi imaginata sub 2 forme:2.a.Strategia riscului înalt, bazata pe populaţia la risc înalt.       Pentru a fi înţeleasa sunt necesare conceptele epidemiologiei.       Prima operaţie in cadrul acestei strategii este identificarea persoanelor la risc înalt, deoarece "filosofia" strategiei este: cel la risc înalt este cel mai susceptibil sa facă boala; de unde si nevoia de masuri adecvate de prevenire si combatere a bolii sau decesului.       Prin persoane la risc înalt se înţeleg persoanele care vor face cu o probabilitate mai mare boala.

14

       Deci aceasta strategie trece prin screeningul populaţiei, pentru a fi reţinute persoanele la risc înalt.       Identificarea acestor persoane se poate realiza si fără screening când, cunoscându-se factorii de risc, se pot identifica susceptibilii fără a mai fi examinaţi (ex.:sugarii, muncitorii care lucrează in medii cu noxe, etc.).       Avantaje:- intervenţia serviciilor de sănătate este adecvata intereselor individului, căci cel cu factori de risc este mai interesat sa adopte masuri preventive; modelul este apropiat raţionamentului clinic;- motivaţia individului de a participa este mai mare; la fel si cea a medicului;- raportul cost/eficacitate este favorabil, căci investiţia se limitează la persoanele la risc înalt;- raportul beneficiu/risc este favorabil pentru ca sunt supuşi eventual "efectelor secundare" numai cei susceptibili, nu si ceilalţi.       Limite:- dificultăţile si costurile screeningului, când este necesara efectuarea lui;- efectele vor fi paleative si temporare, durata lor fiind egala cu durata intervenţiei exercitate asupra grupului la risc înalt. Deci este protejat doar grupul identificat iniţial, persoanele noi la risc înalt care vor apare pe parcurs fiind ignorate;- efectele pozitive ale unei asemenea intervenţii sunt limitate la cei care fac obiectul intervenţiei si nu la toata populaţia;- limite de ordin comportamental, psihologic, deoarece se face o segregare etica, protejând numai o parte a populaţiei;- intr-o populaţie data numărul indivizilor la risc înalt este mic (de aici avantajul economic), in timp ce persoanele la risc mic sau moderat, care sunt cele mai numeroase, rămân neprotejate.2.b.Strategia ecologica (care se adresează întregului grup populaţional)       Aceasta strategie încearcă sa modifice cauzele care produc incidenta, adică sa determine scăderea incidentei prin scăderea nivelului mediu al factorilor de risc in populaţia generala, deci sa modifice distribuţia factorilor de risc in populaţie.       Avantaje:- abordarea nu mai este paleativa, ea adresându-se distribuţiei factorului de risc in populaţie;- potenţial mare (de ex. studiul epidemiologic Framingham a arătat ca o scădere cu 10 mmHg a TA sistolice va avea drept consecinţa o scădere cu 30% a mortalităţii datorate HTA);- este o strategie adecvata din punct de vedere comportamental, psihologic, deoarece nu face nici o discriminare;- beneficiile la nivelul populaţiei sunt foarte mari.       Limite:- prezintă avantaje mici pentru cei la risc înalt;- motivaţia este insuficienta pentru individ si medic;- presupune un alt mod de abordare a serviciilor sanitare, neobişnuit;- raportul beneficiu/risc nu mai este aşa de mare ca la strategia riscului înalt. Este vorba de "paradoxul prevenirii", masurile preventive care aduc mari beneficii pentru populaţia generala, dar beneficii mici pentru indivizii la risc înalt.       Conduita optima ar fi reprezentata de combinarea celor 2 strategii pentru ca strategia riscului înalt si strategia ecologica nu sunt competitive ci complementare.       Intervenţia la nivelul populaţiei generale se poate realiza la 3 nivele:- profilaxie primara;

15

- profilaxie secundara;- profilaxie terţiara.       Profilaxia primara se adresează oamenilor sănătoşi, in dorinţa de a rămâne sănătoşi, de a nu face boala.       Profilaxia primara urmăreşte:- evitarea apariţiei bolii la nivelul individului;- scăderea incidentei bolii la nivelul populaţiei prin schimbarea factorilor de risc in populaţie.       Se poate realiza la nivelul medicinii preventive, aplicata de medic si la nivelul sănătăţii publice (masuri luate si de alte sectoare, nu numai medicale).       Metode (mijloace) de profilaxie primara:- imunoprofilaxie;- chimioprofilaxia TBC;- fluorizarea apei;- igiena;- educaţie sanitara pentru schimbarea comportamentelor nefavorabile sănătăţii;- identificarea cazurilor la risc înalt;- utilizarea unor tratamente (de ex. tratamente hormonale).       Alte sectoare trebuie sa instituie masuri de sanitaţie privind mediul (aerul, apa, solul), alimentaţia, medicina ocupaţionala. Problemele actuale ale stării de sănătate ţin de poluarea chimica, fizica (radiaţiile ionizante), iatrogenii, stres, responsabilităţile revenind atât serviciilor sanitare cit si altor sectoare.       Profilaxia secundara are drept scopuri:- depistarea precoce a bolii (deci se adresează eşecului masurilor profilaxiei primare), pentru a evita consecinţele bolii (durata, incapacitate, etc.);- sa controleze evoluţia bolii, sa prevină consecinţele, schimbând cursul nefavorabil al evoluţiei bolii la nivelul individului.       Aplicate la nivelul grupurilor omogene de bolnavi duc la scăderea prevalentei bolii prin vindecare si reducerea duratei bolii, deoarece prevalenta este rezultatul produsului dintre incidenta si durata bolii.       In cadrul profilaxiei secundare, sănătatea publica este interesata prin faptul ca aici se plasează screeningul, dispensarizarea, controlul periodic.       Profilaxia terţiara cuprinde o serie de masuri care urmăresc:- evitarea handicapului;- recuperarea medicala, profesionala, sociala;- evitarea incapacităţii complete prin stabilizarea morfo-functionala ca urmare a aplicării masurilor terapeutice;- asigurarea unei autosatisfactii a vieţii si a unei autosuficiente in dezvoltarea unor activităţi cu caracter social.       Astăzi insa se recurge la combinarea strategiilor la risc înalt cu strategiile globale. De asemenea, se pune tot mai mult accent pe "strategia" deceselor evitabile. D.D.Rutstein împreuna cu un grup de specialişti (SUA) au întocmit o lista cu evenimentele santinela care semnalizează carente in activitatea serviciilor sanitare.

16

7.EDUCATIA PENTRU SANATATE

A.PROMOVAREA SANATATII1.Definitie: strategia de mediere intre persoane si mediul lor (ecosistem), care sintetizează alegerea personala si responsabilitatea societăţii fata de sănătate.2.Principiile promovării sănătăţii:2.1.Implica populaţia ca un întreg, ceea ce impune necesitatea ca populaţia sa fie informata.2.2.Este orientata asupra determinanţilor sănătăţii, adică asupra celor 4 grupe de factori care influenţează sănătatea: biologici, ambientali, mod de viata, servicii de sănătate.2.3.Foloseste metode/abordări diferite, complementare, deoarece sectorul sanitar nu poate singur sa promoveze sănătatea.2.4.Urmareste asigurarea participării publice, deoarece promovarea sănătăţii este posibila numai daca indivizii îşi transforma cunoştinţele dobândite in comportamente, contribuind astfel toţi la promovarea sănătăţii.2.5.Implicarea cadrelor medico-sanitare in promovarea sănătăţii, mai ales la nivelul serviciilor primare.3.Domenii de interes3.1.Accesul la sănătate.3.2.Dezvoltarea unui mediu sanogenetic:       - tarile din vestul Europei au elaborat politici in care starea de sănătate este o componenta, iar procesul general de dezvoltare economico-sociala include si sănătatea sau este subordonat intereselor care vizează sănătatea;       - acest model obliga ca atunci când celelalte sectoare economico-sociale îşi proiectează dezvoltarea, ele trebuie sa favorizeze sănătatea.3.3.Intarirea reţelelor sociale si a sprijinului social.3.4.Promovarea comportamentelor favorabile sănătăţii.3.5.Dezvoltarea cunoştinţelor privind sănătatea.4.Masuri posibile pentru promovarea sănătăţii:4.1.Dezvoltarea serviciilor personale: persoanele trebuie informate, convinse de eficacitatea anumitor metode de promovare a sănătăţii.4.2.Dezvoltarea resurselor comunităţii: astfel incit celelalte resurse ale comunităţii (agricultura, comerţul, învăţământul) sa susţină si sa potenteze un program de alimentaţie raţionala.4.3.Dezvoltarea structurilor organizatorice favorabile sănătăţii:       - tarile din vestul Europei au dezvoltat comisii parlamentare menite sa promoveze sănătatea;       - stimularea coparticipării factorilor de răspundere si a populaţiei (structuri de stat, grupuri sociale formale sau ad-hoc);       - dezvoltarea reţelei de "oraşe sănătoase" cu rol in a deveni structuri demonstrative pentru promovarea sănătăţii prin cooperare intersectoriala;       - dezvoltarea reţelei de "scoli sănătoase": in care componente de igiena personala, igiena şcolara si a procesului de învăţământ, comportament sanogenetic si cunoştinţe favorabile sănătăţii sunt integrate intr-un efort comun al elevilor, părinţilor, scolii si comunităţii.4.4.Reglementari de ordin socio-economic, legislativ.

17

B.EDUCATIA PENTRU SANATATE       Definiţie: educaţia pentru sănătate este un sistem care include: conştiinţa stării de sănătate, procesul de predare/învăţare, participare.       Educaţia pentru sănătate are următoarele scopuri:- ridicarea nivelului de cunoştinţe medicale al populaţiei in principal in domeniul sanogenezei, protecţiei mediului si prevenţiei bolilor;- formarea si dezvoltarea unor deprinderi corecte care sa promoveze sănătatea;- crearea unei poziţii active fata de sănătatea individuala si fata de problemele sănătăţii publice, in sensul atragerii si capacitării maselor la participarea activa in realizarea consolidării sănătăţii.       Educaţia pentru sănătate este diferita de educaţia sanitara care vizează igiena personala.       Elementul fundamental al educaţiei pentru sănătate este comunicaţia.       Educaţia pentru sănătate nonformala vizează acele componente din conduita indivizilor care se formează prin experienţa sau imitaţie (socializarea primara a individului). Nu necesita efort cu caracter de educaţie, de transmitere a cunoştinţelor. Educaţia pentru sănătate formala este rezultatul unui proces planificat de transmitere de experienţe, cunoştinţe, ce vizează toata populaţia (socializare secundara a individului, cu efort de predare/învăţare). Necesita educatori. In cadrul educaţiei pentru sănătate comportamentala se disting:       - o educaţie pentru sănătate comportamentala conform normelor sociale (considerate ca valabile) pentru sănătate;       - o educaţie pentru sănătate comportamentala care vizează dezvoltarea sănătăţii, care sa influenţeze sănătatea, defavorizând comportamentele nefavorabile si promovând pe cele favorabile sănătăţii.       Obiective educaţionale:- dezvoltarea cunoştinţelor;- dezvoltarea de aptitudini (îndemânări);- dezvoltarea atitudinilor, convingerilor ce vizează sănătatea.

ABORDARI POSIBILE IN EDUCATIA PENTRU SANATATE       1.medicala;       2.educationala;       3.orientata spre individ (personalizare);       4.schimbarea sociala.1.Abordarea medicala       Medicul este cel ce pune diagnosticul de boala sau incapacitate, deci el este cel ce prescrie masuri cu caracter preventiv sau de control si le realizează prin persuasiune sau prin autoritatea de care dispune fata de bolnav.       Medicul urmăreşte formarea la pacient a unor atitudini, comportamente conforme cu principiile sale pentru sănătate.       Avantaje:- medicul are mai multe cunoştinţe decât bolnavul;- medicul răspunde de decizia luata atât fata de bolnav cit si in fata legii;- bolnavul este liber sa aplice sau nu recomandarea medicului.

18

       Limite:- tine de opinia medicului: pot exista mai multe opinii in aceeaşi problema;- medicul îşi impune până la urma punctul de vedere pentru ca pacientul este ignorant, e pus sa aleaga intr-un domeniu in care nu se pricepe;- bolnavul este de vina?;- pot sa apăra reacţii adverse.2.Abordarea educaţionala       Transmite cunoştinţe asupra unor comportamente favorabile sănătăţii sau defavorabile sănătăţii. Cel ce primeşte informaţii este liber sa facă ceea ce doreşte, sa aleagă. Facilitează adoptarea unor decizii comportamentale, nu impune un anumit comportament.       Acesta abordare tine insa de condiţiile socio-economice care favorizează un anumit comportament.3.Abordarea orientata spre individual (personalizare)       Rolul profesionistului (educatorului) este de a explica, de a transmite persoanei care doreşte sa ştie, pentru a adopta o anumita decizie.4.Abordarea ce necesita o schimbare de mediu       Medicul transmite cunoştinţe, individul înţelege, dar societatea nu-i favorizează schimbarea sau alegerea comportamentului.       Bariere in comunicaţie       Elementul esenţial in comunicaţie este de a te convinge ca cei ce te asculta înţeleg mesajul transmis.       Barierele de comunicaţie ţin de:- deosebirea socio-culturala intre educator si client;- receptivitatea scăzuta a audientului (handicap mintal, bolnav, obosit, lipsa de valoare pe care o da pacientul sănătăţii fiind preocupat de alte valori pe care le considera mai importante);- atitudine negativa fata de medic (experienţa anterioara proasta, exemplu prost dat de medic, nu vrea sa afle ce spune medicul, nu are încredere in instituţia respectiva);- înţelegere limitata (dificultăţi de limba, utilizare de jargoane, etc.);- mesaje contradictorii (ce ii spune educatorul este diferit de ceea ce ştie de la familie, şcoala; educatorul îşi schimba opinia pentru ca citeşte lucruri noi, etc.).       Cum se pot depăşi barierele?- educatorul sa vorbească rar si clar;- sa repete noţiunile importante asupra cărora are dubii in legătura cu înţelegerea lor de către auditor;- sa folosească cuvinte si propoziţii simple;- intr-o şedinţa numărul de informaţii sa nu fie prea mare;- sa fie transmise informaţiile intr-o succesiune logica;- utilizarea de tehnici pedagogice adecvate;- atitudinea, mimica, gesturile educatorului participa la transmiterea informaţiilor.       In practica medicala, foarte frecvent se folosesc grupurile mici care pot fi omogene (cel mai eficace) sau neomogene.       Obiectivele comunicaţiei in grupuri mici:- conştientizarea participanţilor privind importanta sănătăţii;- explorarea valorilor si a atitudinilor lor cu privire la sănătate;- sa fie ajutaţi sa decidă singuri;- sa fie ajutaţi sa-si schimbe comportamentul.       Tehnici utilizate in cadrul transmiterii active in cadrul grupului de lucru       "Tehnica brainstorming"- tehnica provocatoare ce urmăreşte sa mobilizeze participanţii pentru găsirea unor soluţii, pentru identificarea unor nevoi.

19

       "Tehnica brainwriting"- fiecare persoana este pusa sa-si exprime in scris si cit mai concis posibil ideile care se refera la nevoile educative intr-o problema definita, sau căile pentru a modifica un comportament; ideile consemnate se triază si se aduc la cunoştinţa grupului.       "Tehnica grupului nominal"- fiecare persoana îşi exprima câte o părere in legătura cu o problema, iar educatorul grupează ideile comune.       "Tehnica Delphi"- care nu este folosita in educaţia pentru sănătate (mai multe runde de întrebări cu prelucrarea si sinteza răspunsurilor; aceasta sinteza se va trimite fiecărei persoane anchetate după fiecare runda).       Metodele educaţiei pentru sănătate       Metodele educaţiei pentru sănătate pot fi clasificate in funcţie de calea de transmitere a mesajului educativ astfel:- mijloace auditive(sau orale): convorbirea individuala, convorbirea de grup, lecţia, conferinţa, radioemisiunea;- mijloace vizuale:       - cu rol dominant textul: lozinca, articolul, broşura, formele beletristice;       - cu rol dominant imaginea: afişul, pliantul, planşa, diapozitivul, macheta, expoziţia;- mijloace audiovizuale: filmul, emisiunea TV, teatrul.        Clasificarea mijloacelor educativ-sanitare se poate face si in funcţie de adresabilitate. Se disting:       - mijloace individuale: sfatul medicului;       - mijloace de grup: convorbirea de grup, lecţia, instructajul;              - cu un grup omogen in raport cu pregătirea generala (şcolari, muncitori, militari, etc.);              - cu un grup omogen in raport cu interesul fata de subiect (bolnavi de o anumita boala, gravide sau mame);       - mijloace de larga informare: conferinţa, filmul, emisiunea TV sau radiofonica, tipăriturile.       De asemenea se mai pot distinge:- mijloace directe in care mesajul educativ sanitar este transmis ca o informaţie nemediata;- mijloace indirecte care utilizează o cale de transmitere ce presupune o forma artistica si care captează interesul prin ea însăşi, dar care urmăreşte, in fapt, acelaşi scop.       Etapele planificării si evaluării educaţiei pentru sănătate1.Identificarea si caracterizarea consumatorilor.2.Identificarea nevoilor si ierarhizarea lor.3.Formularea de scopuri si obiective strategice, tactice.4.Identificarea resurselor pentru a forma un comportament favorabil sănătăţii.5.Elaborarea conţinutului si alegerea metodelor de folosit.6.Actiunea propriu-zisa de influenţare, de formare de atitudini, comportamente.7.Evaluarea rezultatelor procesului.

Tema-Programe educationale pentru sanatate promovate la nivel local

20

8.SANATATEA FAMILIEI SI PLANIFICAREA FAMILIALA       Conform definiţiei date de OMS, familia reprezintă o persoana sau un grup de persoane care trăiesc împreuna si au legături de sânge, prin căsătorie sau adopţiune.       In societatea contemporana familia continua sa reprezinte un grup biosocial foarte important.       Din punct de vedere social, familia este puţin studiata si cunoscuta, deşi ridica probleme importante pentru ca:1.Modelul actual de culegere a datelor in sistemul de sănătate nu are in centru familia. Datele se culeg pe persoane separate, fără unificarea lor la nivelul familiei.2.Exista ambiguităţi in ceea ce priveşte termenii utilizaţi pentru definirea conceptului de sănătate a familiei. Medicii vorbesc de sănătatea familiei in timp ce sociologii vorbesc de sănătatea funcţiilor familiei.       Utilizarea conceptului de sănătate a familiei porneşte de la faptul ca o persoana in dezvoltarea sa somatica, psihica si sociala este puternic influenţata de mediul familial.       Conform definiţiei OMS, sănătatea familiei înseamnă mult mai mult decât suma sănătăţii individuale a persoanelor componente ale familiei; sănătatea familiei exprima interrelatiile ce se stabilesc in cadrul acestui grup social.       OMS recomanda patru grupe de indicatori pentru măsurarea sănătăţii familiei:1.demografici2.medicali3.sociologici4.economici1.INDICATORI DEMOGRAFICI       1.1.Structura familiei, in funcţie de caracteristicile personale ale membrilor familiei, cei mai importanţi pentru măsurarea si descrierea sănătăţii familiei sunt:       - numărul de persoane ce compun familia;       - vârsta;       - nivelul de instruire;       - ocupaţia.       Importanta are, de asemenea, descrierea structurii familiei in funcţie de caracteristicile personale ale membrilor familiei in raport cu capul familiei (starea clinica, gradul de rudenie).       1.2.Marimea medie a familiei       Ca urmare a tendinţei de scădere a natalităţii (in tarile dezvoltate, fenomen înregistrat si in România), numărul de copii pe familie a scăzut si a crescut numărul familiilor fura copii. Pe plan internaţional se înregistrează tendinţa creşterii mărimii medii a familiei si a numărului de familii formate dintr-o singura persoana (de obicei bătrâni).       In România, după datele recensământului din 2000, mărimea medie a familiei este de 3 membri, fata de 5 membri după datele recensământului din 1930. Numărul mediu de membri ai unei familii este mai mare in mediul rural decât in urban. După datele recensământului din 1977, raportul văduve/văduvi a fost de 4:1.       1.3.Tipul de familie       Tipul clasic de familie este familia lărgita. Tipul modern – familia nucleara.       In 1984 un grup de experţi OMS a descris 4 tipuri de familie:a. familia nucleara compusa din soţ + soţie copii;b. familia lărgita pe verticala :soţ + soţie copii + părinţii unuia din soţi;c. familia lărgita pe orizontala compusa din soţ + soţie copii + frate/sora a unuia din soţi;d. familia lărgita pe orizontala si verticala :soţ + soţie copii + părinţi + frate/sora.

21

       Tendinţa este de creştere a numărului familiilor nucleare. In 1984, in România, familiile nucleare deţineau o pondere de 94%.       Consecinţele pe plan medical ale tendinţelor actuale in ceea ce priveşte mărimea medie a familiei si a tipului familiei sunt:       - deplasarea centrului de greutate a solicitărilor medicale din domeniul materno-infantil spre cel al persoanelor vârstnice;       - restructurarea sistemului de asistenta medicala cu accent pe serviciile sociale destinate îngrijirii bătrânilor;       - necesitatea colaborării serviciilor de sănătate cu grupuri/organisme sociale (voluntari, case de caritate, etc.).       1.4.Ciclul de viata al familiei       Acest concept a apărut in anii 1930-1940.       Ideea de la care s-a pornit a fost aceea ca familia, din momentul formarii ei (căsătoria) până la dispariţia ei (deces, divorţ), trece printr-o serie de stări ce determina modificarea funcţiilor sale atât in sens favorabil cit si defavorabil.       Daca luam in considerare principalele evenimente demografice semnificative pentru familie, etapele ar fi următoarele:Etapa EvenimentulFormarea CăsătoriaExtensia Naşterea primului copilExtensia completa Naşterea ultimului copilContracţia Căsătoria primului copil si părăsirea

părinţilorContracţia completa (“cuib părăsit”) Căsătoria ultimului copil si părăsirea

părinţilorDizolvarea Moartea unuia dintre soţi

       Modelul simplificat al ciclului de viata, in funcţie de etapele vieţii femeii ar fi, pentru tarile dezvoltate:- vârsta la căsătorie                      22 ani- vârsta naşterii primului copil               23 ani- vârsta naşterii ultimului copil              29 ani- vârsta la căsătoria primului copil        45 ani- vârsta la naşterea primului nepot       46 ani- vârsta la căsătoria primului nepot       68 ani- vârsta la naşterea primului strănepot  69 ani- vârsta la deces                             75 ani       Ciclul de viata al familiei este influenţat de1.Factori demografici:       - natalitate;       - mortalitate;       - nupţialitate;       - divorţialitate.2.Factori socio-economici:       - nivelul de dezvoltare socio-economica a tarii;       - venitul mediu / membru al familiei;       - nivelul de urbanizare si industrializare.3.Factori culturali:       - nivelul de instruire;       - nivelul cultural al populaţiei respective.

22

       Tendinţele actuale in evoluţia ciclului de viata al familiei sunt:- ca urmare a scăderii mortalităţii, factorul demografic cel mai important care influenţează evoluţia ciclului de viata, este creşterea numărului de supravieţuitori apţi pentru căsătorie si creşterea numărului de supravieţuitori la vârste înaintate;- datorita scăderii mortalităţii, durata medie a ciclului de viata a familiei a crescut fata de valoarea înregistrata la începutul secolului cu aproximativ 13 ani;- daca la începutul secolului dizolvarea familiei se făcea in special prin decesul soţiei (cauza principala de deces fiind complicaţiile legate de sarcina, naştere si lăuzie), astăzi, dizolvarea familiei se face prin decesul soţului.       Principalele caracteristici ale ciclului de viata a familiei in România:- durata medie a ciclului de viata a familiei este de 42 de ani;- vârsta medie la căsătorie a femeilor este de 21-22 ani;- modelul de fertilitate este de tip precoce;- fenomenul de divorţialitate creste, ceea ce duce la scăderea duratei ciclului de viata a familiei.       1.5.Conditiile de mediu si de viata ale familiei2.INDICATORI MEDICALI       Din aceasta grupa de indicatori fac parte:- prevalenta factorilor de risc in familie;- prevalenta bolilor in familie;- agregarea bolilor in familie;- identificarea familiilor cu risc crescut de îmbolnăvire.       Cunoaşterea prevalentei factorilor de risc si a îmbolnăvirilor in familie permite planificarea si organizarea serviciilor de sănătate precum si orientarea învăţământului universitar si postuniversitar in funcţie de problemele specifice ale familiei si comunităţii.3.INDICATORI SOCIOLOGICI (abordarea sociologica a sănătăţii familiei)       Pe baza celor 5 întrebări, la care variantele de răspuns sunt:- aproape întotdeauna – 2 pct.- câteodată – 1 pct.- niciodată – 0 pct.s-a stabilit un scor APGAR al familiei, numărul maxim de puncte fiind de 10:       1.Sunt satisfăcut ca pot apela la ajutorul familiei atunci când ceva este in neregula.       2.Sunt satisfăcut ca familia abordează si împarte problemele cu mine.       3.Sunt satisfăcut ca familia accepta si susţine dorinţele mele de a întreprinde noi activităţi.       4.Sunt satisfăcut ca familia răspunde stărilor afectiv-emoţionale (dragoste, supărare, mânie).       5.Sunt satisfăcut ca in cadrul familiei exista un mod plăcut de a petrece timpul liber.       Clasamentul ar fi:- familie sănătoasa:       8-10 pct.- familie cu probleme       6-7 pct.- familie cu risc        <6 pct.

4.INDICATORI ECONOMICI       Abordarea economica a sănătăţii familiei prezintă interes pentru medic in măsura in care factorii economici pot sa o influenţeze. Doua aspecte economice principale au făcut obiectul a numeroase studii: costul bolii pentru familie si impactul bolii asupra familiei.

23

PLANIFICAREA FAMILIALA       Definiţie: determinarea conştienta de către familie a numărului de copii si a eşalonării in timp a naşterilor.       Definiţiile recente ale acestui concept include si tratamentul sterilităţii.       Sinonime: planificarea naşterilor, controlul naşterilor, limitarea naşterilor. Toate aceste sinonime se suprapun numai pe prima parte a definiţiei: determinarea conştienta de către familie a naşterilor.       In dezvoltarea conceptului exista 2 momente.       Primul moment: societatea si cei ce se ocupau cu dezvoltarea sociala si a sistemului de sănătate au constatat ca numărul populaţiei creste excesiv de mult, creştere care exercita presiuni mari asupra societăţii si a familiei. Au apărut astfel, primele tendinţe in planificarea familiala: reducerea numărului de copii in familie, deci eşalonarea naşterilor. Acest aspect reprezintă in primul rând o problema a societăţii si in al 2-lea rând o problema a familiei.       Al 2-lea moment: tratamentul sterilităţii pentru a da posibilitatea familiei sa aibă numărul de copii dorit. Acest aspect este in primul rând o problema a familiei si in al 2-lea rând o problema a societăţii.       Planificarea familiala reprezintă un drept fundamental al populaţiei, al cuplurilor. Fiecare familie are dreptul sa-si stabilească numărul de copii dorit si când ii doreşte. In acelaşi timp, fiecare familie trebuie sa fie conştienta de obligaţiile si răspunderile pe care le are fata de copii.       Pornind de la criteriul atitudinii familiei fata de planificarea familiala, familiile se pot clasifica in:       - familii de tip malthusian: familii care aplica planificarea familiala;       - familii de tip nemaltusian: familii care nu aplica planificarea familiala.       OMS a elaborat un model ce cuprinde principalii factori care influenţează atitudinea fata de planificarea familiala si interrelatiile acestor factori.

       Introducerea planificării familiei este importanta pentru ca poate exercita influente asupra stării de sănătate a femeii si a copilului:a. pe de o parte prin influentele sarcinilor asupra sănătăţii femeii si a copilului;b. pe de alta parte, ele se manifesta prin consecinţele utilizării de către femei a diverselor tehnici de planificare familiala.       a. Cercetările ce au analizat relaţiile dintre numărul de naşteri si sănătatea femeii si a copilului au arătat ca:       - vârsta la naştere a femeii mai mica de 20 ani sau mai mare de 35 ani prezintă un factor de risc pentru starea de sănătate a copilului;       - aproximativ 20% din decesele materne s-au înregistrat la femei in vârsta de peste 35 ani, deşi aceste femei nu dau naştere decât la 5% din totalul născuţilor vii;       - un interval intergenezic mai mic de 2 ani reprezintă un factor de risc major atât pentru starea de sănătate a femeii cit si pentru calitatea biologica a produsului de concepţie;       - un interval intergenezic optim, de 4 ani, are un efect favorabil asupra mortalităţii infantile si a mortalităţii materne, determinând reducerea nivelurilor acestora;       - combinarea factorilor de risc: intervalul intergenezic mai mic de 2 ani cu numărul mare de naşteri determina creşterea riscului matern prin risc obstetrical.       Deci planificarea familiala previne cel puţin 3 tipuri de sarcina cu risc crescut:- sarcini la vârste mai mici de 20 ani;- sarcini la vârste mai mari de 35 ani;- sarcini la un interval intergenezic mai mic de 2 ani.

24

       In România, planificarea familiala “a intrat in drepturile sale” din anul 1990, metoda de planificare familiala cea mai acceptata fiind insa avortul (întreruperea cursului normal al sarcinii).       MIJLOACE CONTRACEPTIVE       Contraceptivele orale       OMS a efectuat studii epidemiologice de cohorta si caz-control pentru a evidenţia posibila influenta a contraceptivelor orale asupra stării de sănătate a femeilor, respectiv posibila asociaţie epidemiologica dintre utilizarea contraceptivelor orale si cancerul de sin.       Astfel, o serie de studii retrospective de tip caz-control au arătat ca riscul de apariţie al cancerului de sin la persoanele care utilizează medroxiprogesteron este de 1,21, valoare nesemnificativa statistic. Dar s-a ajuns la concluzia ca utilizarea medroxiprogesteronului favorizează apariţia cancerului de sin la persoanele cu tumori preexistente, ceea ce impune necesitatea unui examen clinic atent al femeii înainte de prescrierea contraceptivului ce urmează a fi utilizat.       40 de anchete epidemiologice caz-control si 7 studii prospective, care au studiat aceeaşi asociaţie epidemiologica, au arătat ca, deşi riscul relativ al apariţiei cancerului de sin este mic (1,06), asociaţia dintre durata utilizării si vârsta la care s-a început utilizarea contraceptivului cresc riscul de apariţie a cancerului de sin.       Contraceptivele orale constituie un factor de risc pentru apariţia cancerului de sin in perioada de premenopauza si la persoanele care au început sa le utilizeze de la o vârsta mai mica de 25 de ani.       Alte studii epidemiologice au arătat ca utilizarea contraceptivelor favorizează tulburări ale metabolismului lipidic (obezitate, dislipidemii) si glucidic si apariţia flebitelor si a trombo-flebitelor, mai ales daca persoanele au varice la membrele inferioare.

TEMA ;Analiza mijloacelor contraceptive in Romania si eficienta lor        PLANIFICAREA FAMILIEI IN ROMANIA       S-a arătat ca numărul persoanelor care recurg la planificarea familiala a crescut : 20% pentru tarile puţin dezvoltate si 10% pentru tarile dezvoltate.

       După 1989 planificarea familiala a fost reţinuta de Ministerul Sănătăţii si de experţii Băncii Mondiale ce participa la restructurarea sistemului de sănătate din România, ca o problema importanta de sănătate.       Programul naţional de planificare familiala este fundamentat pe 2 elemente principale:- relaţia existenta intre avortul ilegal si un nivel ridicat al morbidităţii si mortalităţii la femei, precum si numărul mare de copii abandonaţi si handicapaţi;- recunoaşterea dreptului familiei de a stabili numărul de copii pe care-l doreşte.       Direcţii de acţiune1.Formarea unui personal sanitar apt pentru a desfăşura programul de planificare familiala cu stabilirea atribuţiilor specifice pentru fiecare categorie de personal medico-sanitar. 2.Importarea de materiale contraceptive si punerea acestora la dispoziţia populaţiei.3.Identificarea metodelor educaţionale adecvate nivelului cultural, cunoştinţelor, experienţelor si atitudinii populaţiei fata de metodele de planificare familiala, in sensul mutării centrului de greutate de la avort spre contracepţia orala sau alte mijloace.Tema-Discutarea programe de planning familial in Romania       

25

9.POPULATIA VARSTNICA       Îmbătrânirea populatei este un fenomen ireversibil, comun tuturor tarilor. Acest fenomen a devenit perceptibil in Europa in anii 1960.       Creşterea numărului absolut al populaţiei vârstnice si a ponderii ei in cadrul populaţiei totale este consecinţa:- scăderii natalităţii;- creşterii speranţei de viata ca urmare a scăderii mortalităţii infantile si a mortalităţii generale precum si a succeselor medicinii împotriva bolilor, in special a celor acute.       Ritmul de creştere a numărului populaţiei vârstnice depăşeşte cu mult pe cel al creşterii numărului populaţiei in general. In anii 1990 populaţia in vârsta de 65 ani si peste reprezenta aproximativ 4% din totalul populaţiei in tarile in curs de dezvoltare si de aproximativ 12% in tarile dezvoltate. Proiecţiile demografice ONU pentru anul 2005 estimează ponderea vârstnicilor in tarile dezvoltate la aproximativ 18%, iar pentru anul 2020 la aproximativ 20%. Grupa de vârsta cu cel mai accelerat ritm de creştere numerica este de 80 ani si peste.       Atenţia deosebita acordata populaţiei vârstnice este motivata nu numai de ritmul de creştere numerica, ci si de faptul ca populaţia vârstnica:       - este o populaţie mare consumatoare de prestaţii medicale;       - este mai vulnerabila la diversele stresuri din mediul fizic si social.       La acestea se mai adăuga modificările înregistrate in structura familiei, in sensul ca in prezent familia se ocupa din ce in ce mai puţin de vârstnici, in special daca sunt si bolnavi, si prefera sa fie îngrijiţi in unităţi speciale pentru vârstnici.       In literatura de specialitate nu exista încă un consens in ceea ce priveşte limita de vârsta de la care se socoteşte o persoana ca fiind vârstnica. Se folosesc 2 criterii: biologic si cronologic, ultimul fiind cel mai frecvent utilizat deşi stabileşte arbitrar o limita. Exista diferenţe intre tari. De exemplu, daca luam criteriul vârsta la pensionare, la bărbaţi, in Italia este de 60 ani, in România si Spania de 65 ani, Danemarca, Norvegia si Suedia de 67 ani. La femei, in România, Belgia vârsta de pensionare este de 60 ani, 62 ani in Elveţia, 65 in Suedia. In anul 1964 OMS a recomandat ca limita de vârsta de 60 ani. In anul 1985, Adunarea Generala ONU a recomandat următoarea clasificare a persoanelor in funcţie de vârsta:- adulţi 45-59 ani;- persoane vârstnice 60-64 ani;- persoane bătrâne 65-90 ani;- persoane foarte bătrâne >90 ani.       Astăzi ONU recomanda vârsta de 65 ani drept limita de la care se considera o persoana ca fiind vârstnica.       Metode de măsurare a îmbătrânirii populaţiei1.Determinarea ponderii populaţiei vârstnice din totalul populaţiei.2.Virsta medie a populaţiei.3.Raportul dintre numărul vârstnicilor si numărul copiilor.4.Indicele de dependenta care reprezintă raportul dintre numărul persoanelor inactive si numărul persoanelor de vârsta activa.       Caracteristici pentru România ale îmbătrânirii populaţiei       Procesul de îmbătrânire a populaţiei a început in România cu 4-5 decenii mai târziu decât in celelalte tari din vestul Europei, deoarece fenomenul demografic de tranziţie a început mai târziu.       In ultimele 6 decenii îmbătrânirea populaţiei României s-a accentuat, numărul vârstnicilor aproape dublându-se (15,4% in 1989 fata de 7,4% in 1930). In prognozele

26

demografice elaborate pentru anul 2007, se estimează ca populaţia de peste 65 ani va ajunge la aproape 3,2 milioane.       Fenomenul de îmbătrânire este mai accentuat la sexul feminin (17,2% femei fata de 13,5% bărbaţi in 1989).       Distribuţia in profil teritorial a acestui fenomen nu este uniforma, zonele din România cu populaţia cea mai îmbătrânita fiind Banatul (16,4%), municipiul Bucureşti (16,1%) si Oltenia (15,7%).       Starea de sănătate a populaţiei vârstnice       In ultimele decenii, in aprecierea stării de sănătate a vârstnicilor se insista tot mai mult pe metodele epidemiologice si pe autoevaluarea stării de sănătate – capacitatea intervievatului de a-si evalua starea funcţionala si determinarea raportului dependenta / independenta a persoanei vârstnice in legătura cu activitatea vieţii zilnice.       Studiile întreprinse au arătat existenta fenomenului de supramorbiditate la vârstnici, si anume existenta, in medie, a 2-3 afecţiuni cronice pe persoana vârstnica, după unele studii; după altele, care au utilizat tehnici de diagnostic foarte sensibile, 10 afecţiuni pe persoana in vârsta de 75 ani si peste.       Problemele ridicate de diagnosticarea afecţiunilor la aceasta populaţie sunt:       - tendinţa de supradiagnostic, ceea ce determina un consum medical crescut;       - serviciile medicale primare, care se bazează pe adresabilitatea persoanelor vârstnice, subevaluează morbiditatea;       - serviciile medicale primare cunosc doar 50-60 % din problemele de sănătate ale vârstnicilor, pentru ca acestea depind de gradul de adresabilitate si accesibilitate fizica (prezenta unor defecte sau incapacitatea).       Principalele cauze de îmbolnăvire a vârstnicilor in tarile dezvoltate sunt:- căderi si fracturi consecutive;- osteoporoza;- tulburări de vedere;- tulburări de auz;- dementa senila;- probleme de incontinenta.       Pentru România nu exista date concrete.       Mortalitatea persoanelor vârstnice       In primul rând, probabilitatea de deces creste pe măsura ce se înaintează in vârsta, deci ea este mai mare la vârstnici.       In al 2-lea rând, modelul de mortalitate pe cauze medicale de deces diferă de la o grupa de vârsta la alta. La populaţia vârstnica principalele cauze de deces diferă de cele întâlnite la alte grupe de vârsta, precum si de cele care definesc modelul mortalităţii populaţiei generale.A. In România, principalele cauze de deces in populaţia generala sunt:       - bolile aparatului C-V;       - tumori;       - bolile aparatului respirator.B. La populaţia vârstnica, principalele cauze de deces sunt:       - bolile cerebro-vasculare;       - bolile circulaţiei pulmonare;       - cardiopatiile ischemice;       - HTA;       - bronşita cronica.

27

CONSECINTELE IMBATRINIRII POPULATIEI PENTRU SANATATEA PUBLICA1.Consecinte demografice:       - creşterea numărului persoanelor vârstnice;       - creşterea numărului familiilor fără copii si a celor alcătuite din persoane vârstnice.2.Consecinte medicale:       - polimorbiditate (mai multe boli la aceeaşi persoana);       - creşterea foarte mare a consumului medical.       Conform datelor OMS, dintre subiecţii tineri, doar 10% au o afecţiune, in timp ce la vârstnici doar 2% sunt sănătoşi.3.Consecintele sociale decurg din:       - pierderea autonomiei persoanelor vârstnice;       - apariţia incapacităţii funcţionale parţiale sau totale ceea ce necesita servicii sociale adecvate.PROBLEMATICA PERSOANELOR VIRSTNICE IN TARILE DEZVOLTATE1.Organizarea serviciilor de sănătate specifice persoanelor vârstnice       Vârstnicii, ca parte integranta a întregii populaţii, au dreptul la servicii de sănătate corespunzătoare. Dar serviciile pentru vârstnici ridica o serie de probleme specifice, ceea ce impune organizarea unei game variate de servicii geriatrice specifice. Serviciile medicale pentru vârstnici sunt foarte costisitoare iar resursele lor financiare sunt reduse. Se insista pe păstrarea cit mai îndelungata a vârstnicilor in familia proprie.       In concluzie, vârstnicii au dreptul la servicii medicale si sociale, fiind de dorit sa rămână cit mai mult in familiile proprii.       Strategii1. Reţea de servicii sanitare si de ocrotire acordate la domiciliu.2. Realizarea unor programe de screening pentru identificarea vârstnicilor care pot sa rămână acasă, integraţi in familiile lor si a celor care trebuie îngrijiţi in instituţii speciale.3 .Imaginarea unor facilitaţi comunitare, un ajutor suplimentar acordat familiilor ce au in îngrijire un vârstnic cu probleme sociale.4. Organizarea de centre de îngrijire de zi.5. Organizarea de centre de îngrijire de noapte.6. Organizarea de instituţii de îngrijiri pe termen lung unde sa se acorde asistenta medicala si sociala persoanelor vârstnice cu afecţiuni cronice, dependente. Pentru tarile Europei de vest, 20% din vârstnici sunt internaţi in acest tip de unităţi, restul sunt îngrijiţi in familie sau la propriul lor domiciliu.7. Organizarea de unităţi de îngrijire terminala.8. Organizarea de servicii de stomatologie specifice vârstnicilor.2.Institutiile sociale pentru vârstnici       Au apărut ca urmare a modificărilor funcţiei tradiţionale a familiei si a solidarităţii umane fata de vârstnicii cu probleme.       Sarcinile instituţiilor sociale1.Ingrijirile oferite trebuie sa fie “întrerupte”, in sensul ca aceste îngrijiri trebuie acordate sub aspectul procurării hranei, asigurării ajutorului menajer, a ajutorului in autoîngrijirea proprie.2.Oferirea de stimulente materiale familiei sau altor persoane cu obligaţia acestora de a îngriji un vârstnic la domiciliu.3.Ingrijiri de tip “nursing” – de cadre cu pregătire medie ce se deplasează la domiciliul vârstnicilor asigurând asistenta medicala si sociala.

28

4.Integrarea vârstnicilor in viata comunităţii. Sănătatea vârstnicului este legata direct de bunăstarea sociala si de modul in care este integrat in comunitatea in care trăieşte. Integrarea vârstnicului se poate realiza pe mai multe cai:       - încurajarea vârstnicului de a rămâne in propria locuinţa;       - sprijinirea structurii de viata tradiţionala a comunităţilor;       - stimularea implicării vârstnicului in diverse activităţi culturale comunitare.       Programe specifice de prevenire a îmbolnăvirilor si de menţinere a unei stări de sănătate corespunzătoare, prin prelungirea cit mai mult posibil a independentei si capacitaţii de autoîngrijire       Scopuri:1.Stimularea capacitaţii vârstnicilor de a se adapta la noile situaţii.2.Dezvoltarea de programe educaţionale, sanitare, preventive, in special pentru problemele de sănătate ale vârstnicului: prevenirea căderilor, accidentelor, depistarea precoce si tratamentul tulburărilor de văz si aur.       Pentru cointeresarea medicilor in astfel de programe s-a propus instituirea unor stimulente financiare si formarea unui personal auxiliar care sa se ocupe in special de vârstnici.       O atenţie deosebita trebuie acordata problemelor financiare ale vârstnicului deoarece resursele lui materiale sunt reduse, in schimb el are nevoie de multe îngrijiri medicale care sunt foarte costisitoare. Se impune necesitatea de a lua masuri pentru susţinerea financiara a vârstnicilor prin asigurarea unui venit minim si preluarea de către un terţ (stat, sistemul de asigurări sociale, societăţi de caritate) a costului ridicat al îngrijirilor medicale acordate vârstnicilor.       Vârstnicul trebuie sa fie considerat ca o resursa umana si nu numai ca un consumator. Prin pregătirea sa, prin experienţa sa de viata, vârstnicul poate fi antrenat in diverse acţiuni de educaţie sanitara, in realizarea unor programe de acţiuni umanitare (lupta împotriva drogurilor, munca cu handicapaţi, acţiuni de ajutorare a copiilor in cadrul unor asociaţii precum Crucea Roşie, UNICEF), in programe culturale.       Pe plan internaţional, se pune problema organizării unor oraşe, “cartiere” si tipuri de locuinţe specifice pentru vârstnici. S-a pornit de la observarea faptului ca vârstnicul necesita un stil de viata compact: serviciile medicale, serviciile sociale si locuinţa trebuie sa se afle la distanta minima intre ele pentru a facilita deplasarea. Locuinţele trebuie sa fie adecvate ţinând cont de faptul ca abilitatea funcţionala a vârstnicului este scăzuta si de faptul ca ei au o serie de handicapuri care limitează deplasarea.       O alta problema care exista este problema pregătirii medicilor si cadrelor medii auxiliare in domeniul gerontologiei si al geriatriei. Deşi pe plan mondial gerontologia si geriatria sunt recunoscute ca specialităţi, ele sunt foarte puţin reprezentate in specialitatea medicilor si a cadrelor auxiliare. In programa facultăţilor de medicina, doar 16% din problematica vârstnicilor este abordata. Gerontologia si geriatria beneficiază de cele mai puţine programe subvenţionate de stat. Programele in domeniul gerontologiei si geriatriei ar trebui sa includă obiective legate de problemele specifice vârstnicului si de îngrijirile vârstnicului la domiciliu. Aceste obiective ar trebui incluse si in programa de pregătire a medicilor si a cadrelor auxiliare. De asemenea, ar trebui avuta in vedere si o pregătire a întregii populaţii si a persoanelor aflate înaintea retragerii din activitate pentru a le pregăti psihic pentru momentul pensionarii – o persoana ajunsa la pensie se degradează rapid pentru ca se considera inutil si o povara.

Tema-Discutarea problematicii persoanelor varstnice in Romania(date,statistici,programe)

29

10. OBIECTIVELE POLITICII” SANATATE GLOBALA IN SECOLUL 21”sunt: Solidaritate în favoarea sănătăţii în Regiunea Europeană, care cuprinde: dreptate, echitate şi solidaritate puternică pentru dezvoltarea sănătăţii internaţionale prin colaborare eficientă a statelor membre a Regiunii Europene şi realizarea unei echităţi în accesul la sănătate pentru grupurile defavorizate din fiecare ţară; micşorarea diferenţelor de sănătate între ţări. Sărăcia este o cauză majoră de îmbolnăvire şi de apartenenţă socială. O treime a populaţiei din partea de est a Regiunii, 120 milioane de oameni, trăiesc în extremă sărăcie. Sănătatea a avut mult de suferit acolo unde dezvoltarea economică a fost incapabilă să asigure venituri adecvate pentru toţi, unde sistemul social este în colaps şi unde resursele naturale au fost prost folosite. Aceste diferenţe sunt clar demonstrate de discrepanţa marcată în starea de sănătate a populaţiei între ţările din Vestul şi Estul Europei. Pentru a reduce aceste diferenţe este nevoie de un mare efort comun al instituţiilor internaţionale donatoare de fonduri destinate şi îmbunătăţirii stării de sănătate în ţările defavorizate, care au mai multe nevoi. 20 % din asistenţa totală de dezvoltare trebuie alocată activităţilor din sectorul social, iar suportul extern trebuie mai bine integrat în programele guvernamentale naţionale de dezvoltare, preconizându-se că 20 % din P.I.B. trebuie destinat dezvoltării serviciilor sociale de bază. Echitate în materie de sănătate. Sărăcia este factorul de risc cel mai important pentru sănătate, a cărei extindere reprezintă o nedreptate, deprivarea financiară ducând la prejudicii şi excludere socială, cu o creştere a ratei violenţei. Există diferenţe şi în sănătatea bărbaţilor şi a femeilor, iar nivelul educaţional produce un gradient de risc pentru sănătate similar cu cel produs de clasa sociala. O strategie cheie ar fi îndepărtarea barierelor financiare, culturale şi de altă natură ce împiedică accesul egal la educaţie. Aceasta să se aplice în special pentru femei, dar şi pentru copiii săraci şi alte grupuri populaţionale defavorizate. Toate sectoarele societăţii trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru reducerea diferenţelor sociale şi îmbunătăţirea influenţei lor în starea de sănătate. Perioadele de schimbare critică, copilăria, trecerea de Ia şcoala primară la un grad mai ridicat de educaţie, începutul muncii, părăsirea nucleului familial, cu formarea propriei familii, schimbarea locului de muncă şi posibilele accidente au influenţă marcată în sănătate. O bază importantă a sănătăţii adultului o reprezintă viaţa prenatală şi copilăria precoce. Un început sănătos în viaţă. Consultul genetic şi alimentaţia echilibrată, o graviditate fără fumat şi o îngrijire prenatală adecvată vor preveni naşterile cu feţi subponderali şi anomaliile congenitale. Politica trebuie să creeze un suport adecvat familiilor cu copii doriţi şi facilităţi pentru creşterea şi îngrijirea acestora într-un mediu social care să protejeze drepturile copiilor, iar serviciile de sănătate şi cele sociale trebuie antrenate în cunoaşterea şi tratarea cazurilor de abuz asupra copiilor. Sănătatea oamenilor tineri. Pe de o parte se tinde la reducerea accidentelor, efectului drogurilor şi sarcinilor nedorite, pe de altă parte politica de sănătate trebuie să ajute copiii şi oamenii tineri ca alegerea pentru sănătate să fie o alegere uşoară. Politica educaţională şi de muncă trebuie să facă posibil ca oamenii tineri să profite de cea mai bună educaţie şi de cea mai productivă muncă. Educaţia pentru sănătate şi suportul acordat oamenilor tineri va reduce riscul de sarcini neplanificate şi al bolilor cu transmitere sexuală, incluzând infecţia HIV. Trebuie luate măsuri hotărâte pentru a promova un mediu de lucru mai sănătos, prin legislaţie şi tehnologizare mai bune. întreprinderile trebuie să adopte o campanie de sănătate, concept cu trei elemente: promovarea sănătăţii prin stalurile lor;

30

produsele lor să nu dăuneze sănătăţii; să-şi asume responsabilităţi sociale suportând programele comunitare pentru sănătate. Îmbătrânire sănătoasă: până în anul 2020 populaţia de peste 65 de ani să aibă posibilitatea să-şi exercite întregul potenţial de sănătate şi să joace un rol social activ. Îmbunătăţirea sănătăţii mentale: până în 2020 populaţiei să i se ofere servicii complete şi accesibilitate totală Ia acestea. Reducerea bolilor transmisibile: diversele efecte ale bolilor infecţioase să fie diminuate substanţial prin aplicarea programelor sistematice de eradicare, eliminare sau control al efectelor acestora în sănătatea publică. In particular, poliomielita să fie eradicată în toate ţările Regiunii Europene până în 2003, tetanosul neonatal - până în 2005, infecţia urliană - până în 2010. Până în anul 2010 se preconizează controlul , prin programe adecvate de imunizări, pentru rubeola congenitală, hepatita B, tuşea convulsivă, şi bolile cauzate de Haemophilus influenzae; până în 2015 fiecare ţară să implementeze programe de prevenire şi tratament pentru tuberculoză, malarie, infecţia cu HIV şi alte boli cu transmitere sexuală. Reducerea bolilor netransmisibile: până în 2020 morbiditatea, invaliditatea şi mortalitatea prematură datorate bolilor cronice majore trebuie să fie reduse, cât mai mult posibil, în întreaga Regiune. Bolile cardio-vasculare, cancerul, diabetul, bolile obstructive cronice şi astmul bronşic creează cele mai mari probleme de sănătate în Regiune. O mare parte din aceste probleme pot fi eliminate dacă se organizează, la nivel de ţară sau de comunitate, programe pentru reducerea factorilor de risc comuni acestor boli, cum sunt: fumatul, nutriţia nesănătoasă, sedentarismul, folosirea alcoolului, stresul Reducerea patologiei datorate violenţei şi accidentelor: prin îmbunătăţirea serviciilor de urgenţă şi o mai bună cunoaştere a măsurilor de prevenire, inclusiv a accidentelor domestice şi a celor datorate consumului de alcool. Realizarea unui mediu ambiant sănătos şi sigur: prin programe naţionale şi internaţionale de evitare a poluărilor accidentale a apei, aerului şi solului. Adoptarea unor moduri sănătoase de viaţă: prin programe privind alimentaţie sănătoasă, activitate fizică, obiceiuri sexuale. Reducerea efectului dăunător al alcoolului, drogurilor şi al fumatului: prin reducerea consumului cu 80 % la populaţia adultă şi cu 100 % la copii. . Asigurarea unui cadru favorabil sănătăţii: prin crearea oportunităţilor de a trăi într-un mediu fizic şi social sănătos acasă, la şcoală, la locul de muncă şi în locuri publice, inclusiv prin educaţie pentru sănătate adecvată. Responsabilitate multisectorială pentru sănătate: până în 2020 toate sectoarele trebuie să recunoască şi să accepte responsabilitatea lor pentru asigurarea sănătăţii. Statele membre trebuie să dezvolte mecanisme de evaluare a impactului în starea de sănătate, a diverselor sectoare, şi a efectelor politicilor şi acţiunilor acestora.Integrarea sectorului de sănătate: până în 2010 să crească accesul întregii populaţii la îngrijirile primare de sănătate orientate spre familie şi comunitate, susţinute de un sistem de îngrijiri secundare şi terţiare flexibil şi responsabil. Echipele multidisciplinare de sănătate şi asistenţă socială vor fi implicate activ în realizarea sănătăţii comunitare. Management axat pe îngrijiri de calitate: până în 2010 statele membre ale Regiunii vor asigura un management al sectorului de sănătate prin programe bazate pe nevoile comunitare şi individuale, ţinând cont de satisfacţia pacienţilor faţă de serviciile oferite, de măsurarea impactului în starea de sănătate şi de cost-eficacitate, cost-eficienţă. Finanţarea serviciilor de sănătate şi alocarea resurselor: pană m 2010 toate statele vor dezvolta mecanisme de finanţare şi de alocare a resurselor pentru sănătate bazate pe principiile echităţii în accesul la serviciile de îngrijiri de sănătate, ale costurilor adecvate eficienţei şi eficacităţii, ale solidarităţii şi ale calităţii optime.

31

Dezvoltarea resurselor umane pentru sănătate: până în 2010 toate statele membre să aibă asiguraţi profesionişti în sănătate şi în alte sectoare, care să fi dobândit cunoştinţe, atitudini şi aptitudini specifice protecţiei şi promovării sănătăţii. Cercetarea şi cunoştinţele pentru sănătate: până în 2005 toate statele vor avea cercetare în sănătate, sisteme de informare şi comunicare ca suport efectiv al utilizării şi difuzării cunoştinţelor de suport ale sănătăţii pentru toţi. Recrutarea şi mobilizarea partenerilor pentru sănătate: până în 2005 se vor implementa politicile pentru sănătate pentru angajarea individuală, de grup şi a organizaţiilor din sectoarele private şi publice, şi a societăţii civile, în alianţe şi parteneriate pentru sănătate.Politici şi strategii pentru "Sănătate pentru toţi": până în 2010 toate statele membre ale Regiunii Europene a O.M.S. vor avea şi vor implementa politici pentru sănătate în toate ţările, la nivel regional şi local, susţinute de infrastructuri instituţionale, de procese manageriale şi conducere novatoare. în Sănătatea publică, prin accentul deosebit care se pune pe îngrijirile primare de sănătate, în corelaţie cu realizarea unui mod de viaţă sănătos şi cu creşterea calităţii vieţii se consideră că obiectivele "Sănătăţii pentru toţi" sunt realizabile. Lupta concertată împotriva tabagismului, a consumului de alcool, de droguri, alimentaţia sănătoasă, activitatea fizică, combaterea factorilor de risc datoraţi modului de viaţă, este posibilă în cadrul politicilor intersectoriale, naţionale şi internaţionale, de putere publică angajată în favoarea sănătăţii.

SANATATEA –PRIORITATE A UE-PROGRAMUL SANATATE PENTRU CRESTERE-2007-2013Alături de şomaj, sărăcie şi educaţie, sănătatea este considerată o prioritate în ansamblul politicilor europene de către 35% dintre europeni şi 55% dintre români.1 Atunci când respondenţii au fost întrebaţi dacă alocarea de fonduri europene ar trebui îndreptată cu prioritate către domeniul asistenţei medicale şi sănătăţii, 47% dintre europeni au răspuns pozitiv, în România procentul fiind de 62%. Aceasta dovedeşte, atât în Europa, dar mai ales în România, că populaţia este vizibil îngrijorată de actuala stare de lucruri, acuzând o reală şi gravă subfinanţare a sistemului de sănătate publică. În vara 2011, Comisia Europeană a lansat în dezbatere, în vederea începerii negocierilor bugetare, proiecţiile bugetare multianuale pentru perioada 2014-2020. Fiecare dintre cele 27 de state membre va trebui să-şi susţină interesele pentru alocarea fondurilor europene în perioada următoare. Mai mult, fiecare dintre politicile europene va primi o anumită parte din bugetul UE, în funcţie de poziţionarea în topul priorităţilor europene. Comunicarea Comisiei Europene, prin care sunt detaliate aceste priorităţi şi posibila alocare financiară, arată importanţa deosebită a domeniului sănătăţii, siguranţei alimentare şi protecţiei consumatorilor pentru cetăţeni, dar şi pentru decidenţii europeni, precum şi atenţia acordată de aceştia din urmă aspectelor care îi preocupă pe 35% dintre europeni. Dincolo, însă, de declaraţiile de intenţie, fişele publicate de Comisia Europeană arată că diferenţa faţă de perioada 2007-2013 este nesemnificativă (un exemplu concludent este  programul ”Sănătate pentru Creştere”, de 321 de milioane euro în perioada 2007-2013 şi 396 milioane euro, proiecţie pentru 2014-2020). Bugetul total al acestui domeniu, propus pentru perioada 2014-2020, este de 2,75 miliarde euro, din care 396 milioane euro pentru programul “Sănătate pentru Creştere”, 175 milioane euro pentru programul pentru consumatori şi 2,2 miliarde euro pentru siguranţa alimentară.

32

Numeroase comentarii ale reprezentanţilor asociaţiilor profesionale medicale, organizaţiilor pacienţilor şi spitalelor etc. au arătat reacţia societăţii faţă de perpetuarea acestei situaţii, considerată defavorabilă domeniului din actuala perspectivă financiară. În ciuda promisiunilor făcute de liderii europeni privind creşterea finanţărilor sistemelor publice de sănătate ale statelor membre, calculul alocării pentru fiecare persoană relevă o viitoare distribuţie a bugetului UE în valoare de numai 11 eurocenţi pe an pentru fiecare cetăţean european. Alianţa Europeană pentru Sănătate Publică a arătat, în urma publicării proiecţiilor bugetare pentru 2014-2020, că Europa se confruntă cu probleme majore din punctul de vedere al sănătăţii publice – îmbătrânirea populaţiei, epidemia obezităţii şi, nu în ultimul rând, criza sistemului public de asistenţă medicală.În ciuda insistenţelor crescânde ale diferitelor grupări interesate din societatea  europeană pentru încadrarea sănătăţii nu la capitolul “pierderi”, ci la capitolul “investiţii în capitalul uman/ pentru o viitoare creştere economică”, există şi voci dezaprobatoare la adresa însuşi titlului programului european principal de implementare a politicilor de sănătate – şi anume „Sănătate pentru Creştere” (Economică). Argumentul principal este acela că sănătatea este un drept fundamental şi nu trebuie subscris doar unor imperative economice.Conform Comunicării Comisiei Europene, Programul „Sănătate pentru Creştere” va fi reprioritizat şi concentrat, din punct de vedere financiar, pe un număr mai mic de acţiuni în domenii în care, în special în statele membre cu PIB (per capita) redus, nu se poate acţiona într-o manieră eficientă din punctul de vedere al costurilor: dezvoltarea de bune practici şi orientări pentru diagnosticarea şi tratarea bolilor rare, sprijinirea reţelelor europene de referinţă privind bolile, dezvoltarea de bune practici şi orientări privind screeningul pentru cancer, elaborarea unei abordări comune a UE în materie de evaluări ale tehnologiei medicale şi de e-sănătate.Instituţia europeană cu rolul cel mai important acum, din perspectiva reprezentării cetăţenilor europeni, după ce Comisia a lansat propunerile, este Parlamentul European, de la care se aşteaptă nu numai o arbitrare în ceea ce priveşte alocările per stat membru, dar şi un buget european care să reducă dezechilibrele din sistemele publice de sănătate şi să asigure că printre efectele creşterii economice va fi şi creşterea gradului de sănătate a populaţiei.

Tema-Discutarea strategiei de sanatate publica promovata de Ministerul Sanatatii in Romania.

33