SUNĂTOAREA (Hypericum perforatum)Familia: Hypericaeae

Descriere: Este o plantă ierboasă şi vivace. Are tulpină dreapta, ramificată, netedă, înalta de 30-60 cm, cu noduri şi cu două muchii. Frunzele sunt mici, opuse(câte 2 la un nod) sesile, netede, de formă oval oblongă, cu puncte mici transparente. Florile au culoare galben-aurie şi sunt aşezate în formă de corimb, la vârful tulpinii şi ramurilor. Au sepalele ascuţite, petale negru punctate mai ales pe margini, stamine numeroase. Creşte pe pajişti,în tufişuri, terenuri păduroase şi pe marginile drumurilor. Florile sale galben-auriu,grupate în umbele, se recunosc uşor după sucul roşu pe care îl obţinem când îl presăm între degete. Se recoltează atât florile- Flores hyperici, cât şi herba- Herba hyperici, în lunile iunie-iulie, când florile încep să se deschidă. Dacă se recoltează mai tarziu, florile se înroşesc în timpul uscării şi devin necorespunzătoare. Atât florile cât şi herba se usucă la umbră, întinse în straturi subţiri, ferite de lumină deoarece se înroşesc. După uscare se păstrează în încăperi uscate, în saci de pânză. Răspândire: Creşte prin fâneţe uscate şi mărăcinişuri. Condiţii de recepţie: Florile trebuie să-şi păstreze şi după uscare culoarea galben-aurie şi să fie fără codiţe. Se admit frunzuliţe amestecate printre flori. Herba nu trebuie să fie mai lungă de 20 cm. Nu se admit înroşite. Principii active: Tanin de natură catehică, cantităţi mici de ulei volatil localizat în punctele transparente ale frunzei, glicozide flavonice ca hiperina, rutina, cvercitrina localizată în petale şi în epiderma tulpinii şi a frunzelor, o substanţă colorată (hipercina) localizată în punctele negre de pe suprafata plantei, caroten, saponine, acizi ascorbic nicotinic şi valerianic, galactoză, colină. Acţiune farmacologică: Intern: Antiseptic, antiiflamator hepatic si intestinal, coleretic, astringent, cicatrizant. Extern: Trofic şi calmant in arsuri, antiinflamator, gingival, cicatrizant. Indicaţii terapeutice: Hepatite acute şi cronice evolutive, colite cronice, ulcer gastric, colecistită, insomnii, somnambulism, enurezis, reumatism. Uleiul de sunătoare este cel mai bun ulei pentru răni: el calmează durerile, este antiiflamator şi vindecător. Ceaiul se foloseşte în afecţiuni nervoase, nevralgia de trigemen-2-3 căni pe zi se beau cu înghiţituri rare, iar în zona afectată se masează cu ulei de sunătoare. Extern: Plăgi, contuzii, escare . Pentru arsuri, florile vor fi macerate în ulei de seminţe de în. Se foloseşte şi pentru eritem solar. Mod de întrebuinţare: Infuzie: 1 linguriţă cu vârf la 250 ml apă clocotită, se infuzează 1/2 minut(plantă verde) timp de 2 minute (plantă uscată).

Uleiul:Florile, culese pe soare, se aşază într-o sticlă, iar peste ele se toarnă ulei de măsline. Florile trebuie să fie acoperite. Se lasă sticla bine astupată, la soare(sau lângă sobă). câteva săptămâni(4-6). După un anumit ulei devine roşu. Se strecoară printr-o pânză rezidul se presează bine şi se păstrează în sticle de culoare închisă. Pentru arsuri, în loc de ulei de măsline, se poate utiliza ulei de in. Uleiul îşi pasteaza proprietăţile terapeutice doi ani la frigider. Un alt mod de preparare: se macerează florile cu uleiul de floarea soarelui timp de 4-6 săptămâni: 20 g sunătoare uscată se umezesc cu 20 ml alcool concentrat şi după 12 ore se adaugă ulei de floarea-soarelui. Amestecul acesta se ţine 3 ore pe baia de apă şi se stoarce. După o zi se stoarce din nou, obţinându-se un ulei limpede, de culoare roşcată. Uleiul se păstrează la întunericşi răcoare. Tinctura: 2 mâini de flori, culese pe soare, se pun la macerat într-un litru de vodcă timp de 3 săptămâni, la soare, sau într-un loc cald, iar apoi se strecoară.