1.Romanitatea românilor, se refera la originea romană a poporului român,si reprezintă o realitate istorică pe care astăzi o acceptă aproape toţi cercetătorii. Această idee a fost afirmată încă de la inceputul evului mediu de cronicari, oameni politici sau diverşi oameni de cultură. În epoca modernă unii istorici maghiari şi austrieci au contestat, din motive politice, originea latină a poporului român şi formarea poporului român în spaţiul de la nordul Dunării. Istoricii şi oamenii de cultură români au combătut acea teorie (numită şi teoria imigraţionistă), care susţinea că românii sunt un popor de origine slavă care s-au format la sudul Dunării de unde au emigrat apoi la nordul Dunării. A început astfel o dispută între istoriografia română şi austriacă dar mai ales maghiară cu privire la originea românilor şi formarea poporului român, care s-a prelungit până astăzi.

22. Romanitatea românilor, se refera la originea romană a poporului român,si reprezintă o realitate istorică pe care astăzi o acceptă aproape toţi cercetătorii. În epoca modernă unii istorici maghiari şi austrieci au contestat, din motive politice, originea latină a poporului român şi formarea poporului român în spaţiul de la nordul Dunării. În secolul al XVIII-lea, istoricul austriac Franz Schulzer a elaborat o teorie greşită despre formarea poporului român, numită teoria imigraţionistă (în lucrarea Istoria Daciei transalpine din 1781). El susţinea că românii s-au format ca popor la sudul Dunării de unde au emigrat la nordul Dunării în secolul XIII. El afirma că dacii au fost exterminaţi total de către romani în anul 106, iar împăratul Aurelian a retras toată populaţia din Dacia, în secolul III, lăsând aici un teritoriu gol. Pe acest teritoriu s-au aşezat maghiarii în secolul X. Tot el mai spunea că poporul român este de origine slavă.Teoria imigraţionistă a fost elaborată în contextul în care, în Transilvania, stăpânită de austrieci şi condusă politic de nobilimea maghiară, românii îşi cereau egalitatea în drepturi politice cu celelalte naţionalităţi. Românii îşi cereau drepturi pornind de la argumentele istorice că sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei, urmaşi ai poporului roman şi că drepturile lor le-au fost uzurpate<(abuzate) abuziv în evul mediu de către nobilimea maghiară, care a cucerit Transilvania în secolele XI-XIII. Reprezentanţii Şcolii Ardelene, Gheorghe Şincai, Samuil Micu şi Petru Maior, au adus argumente lingvistice şi istorice care să combată teoria imigraţionistă. Ei au demonstrat ştiinţific originea romană a poporului român şi păstrarea tradiţiei culturale romane în civilizaţia românească. Totuşi, ei au susţinut, în mod exagerat, că influenţele dace şi slave în cultura română sunt nesemnificative, demonstrând originea pur romană a poporului român. Argumentele lor au fost sintetizate într-un document numit Supplex Libellus Valachorum, scris în 1791 de intelectualii români din Transilvania şi trimis Curţii imperiale la Viena pentru apărarea românilor şi drepturilor lor.În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după formarea Austro-Ungariei (1867), când românii au protestat faţă de desfiinţarea autonomiei Transilvaniei, istoricii austrieci şi maghiari au reluat teoria imigraţionistă. Istoricul austriac Robert Roesler a argumentat ştiinţific teoria imigraţionistă în lucrarea” Studii româneşti” din 1871, de aceea teoria imigraţionistă se mai numeşte şi teoria lui Roesler. El a susţinut, pe baza scrierilor unor istorici latini târzii şi nesiguri, exterminarea totală a dacilor în războaiele cu romanii, imposibilitatea romanizării într-un timp de mai puţin de 200 de ani, retragerea completă a populaţiei din Dacia la sudul Dunării în secolul III. Aşezarea maghiarilor în Transilvania s-ar fi făcut pe un teritoriu pustiu, iar românii ar fi venit aici abia în secolul XIV. Românii vorbesc o limbă slavă, considera el, o dovadă importantă fiind aceea că prima oară au scris cu litere chirilice. El considera că nu există ştiri care să ateste prezenţa românilor la nordul Dunării în mileniul I. Teoria imigraţionistă a fost reluată de istoricii maghiari până astăzi şi reargumentată. În 1920, prin tratatul de pace de la Trianon, Ungaria a trebuit să cedeze României

Transilvania. Pentru istoriografia maghiară această teorie a devenit un punct de plecare pentru a demonstra drepturile teritoriale ale Ungariei asupra Transilvaniei.

Istoricii români din perioada interbelică au revenit cu noi argumente pentru a combate teoria imigraţionistă. Cei mai importanţi dintre aceştia au fost Nicolae Iorga, Vasile Pârvan şi Gheorghe Brătianu. Vasile Pârvan a adus numeroase izvoare arheologice în sprijinul continuităţii. Gheorghe Brătianu, în lucrarea sa O enigmă şi un miracol istoric: poporul român (1937, scrisă iniţial în limba franceză), a realizat o sinteză a argumentelor istorice, geografice, arheologice, etnografice şi lingvistice care combat teoria imigraţionistă. Aceasta este până astăzi cea mai complexă lucrare pe această temă. Deşi istoriografia europeană nu a acceptat teoria imigraţionistă, considerând-o drept insuficient argumentată, unii istorici maghiari au reluat-o până astăzi, publicând-o în principalele limbi europene. Dar disputa în jurul continuităţii românilor nu mai poate avea în prezent o miză politică majoră.

2,3. Democraţia. Regimul politic democratic se caracterizează prin următoarele trăsături: existenţa separării puterilor în stat; pluralismul politic (pluripartidismul); puterea este legitimată prin intermediul alegerilor libere, care permit schimbarea conducerii statului periodic; respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Democraţia este exercitată în cadrul statului de drept (formă de organizare a statului bazată pe respectul principiilor legalităţii şi drepturilor indivizilor). Statele democratice representative in Europa au fost Marea Britanie şi Franţa, care au impus modelele lor politice majorităţii statelor europene. Modelul politic englez şi presupune existenţa a două partide politice care alternează la guvernare (sistem bipartidist) Partidul Conservator şi Partidul Laburist (o variantă a socialismului) în Marea Britanie. Modelul francez presupune existenţa mai multor partide politice care participă la guvernare prin realizarea unor coaliţii de dreapta sau stânga (pentru că, de regulă, nici un partid nu câştigă peste 50% din voturi ca să realizeze guvern singur).O altă caracteristică a democraţiei interbelice o reprezintă alăturarea partidelor socialiste la sistemul democratic.

Un regim politic totalitar se caracterizează prin următoarele elemente: întreaga putere aparţine unei singure persoane sau unui număr restrâns de persoane, care o exercită prin intermediul unicei formaţiuni politice admise,puterea este exercitată prin teroare prin intermediul poliţiei politice,controlul statului asupra mijloacelor de informare în masă; este admisă o singură ideologie naţionalismul agresiv sau rasismul în cazul fascismului/nazismului, marxism-leninismul în cazul comunismulu; drepturile şi libertăţile cetăţeneşti sunt încălcate.Fascismul. Ca ideologie, fascismul se încadrează în extrema dreaptă a spectrului politic. Fascismul este incompatibil cu democraţia şi diversitatea de opinii. Statul fascist este o dictatură care promovează cel mai adesea idei naţionaliste duse până la extrem; pe lângă idealizarea propriei naţiuni şi preamărirea trecutului glorios, se manifestă intoleranţa faţă de alte naţiuni/rase/ideologii. Naţionalismul exagerat este completat de încălcarea gravă a drepturilor omului, eliminarea oponenţilor prin mijloace teroriste, o obsesie faţă de problemele legate de siguranţa naţională şi dorinţa de expansiune teritorială, care determină puternica militarizare a statului, blocarea sau chiar eliminarea altor lideri de opinii, interzicerea religiei, corupţia generalizată, descurajarea manifestărilor artistice, obţinerea şi menţinerea puterii prin mijloace brutale, prin şantaj, ameninţare şi crimă. Fascismul se manifestă prin distrugerea oricăror structuri democratice, controlul mass-mediei, subordonarea totală a individului vis-a-vis de stat şi crearea unei situaţii de continuă terorizare a populaţiei civile. Ideologia şi regimul au fost fondate de Benito Mussolini în Italia,

1919.Nazismul.Termenul de „nazism” este o prescurtare de la „national-socialism”, ideologie şi mişcare politică apărute şi fondate de Adolf Hitler în Germania interbelică. Ideologia se fundamentează pe ideile expuse de Adolf Hitler în „Mein Kampf („Lupta mea”), publicată în 1925. Trăsături şi caracteristici ideologice: naţionalism etnic, inclusiv definiţia germanilor drept „rasă stăpânitoare”(Herrenvolk); rasism, antisemitism; anticomunism; anticlericism; eugenia(uciderea raselor „sclave” şi a celor „parazite” pentru a purifica rasa „stăpână”); „principiul conducătorului”(Fuhrerphnzip), conform căruia conducătorul simbolizează întruparea mişcării politice şi a naţiunii; simbolul nazist – zvastica; asigurarea „spaţiului vital” (Lebensraum) pentru „rasa stăpânitoare”; naţiunea este cea mai importantă creaţie a unei rase; politica economică ce viza eliminarea şomajului, eliminarea inflaţiei devastatoare, extinderea producţiei de bunuri de larg consum pentru a îmbunătăţi standardul de viaţă al claselor de mijloc şi de jos; elitismul; genocidul; fanatism, violenţă. Comunismul îşi are originea în operele lui Marx care a fundamental teoria "luptei de clasă". Ideologia comunista promitea oamenilor o schimbare totala a modului de viata prin realizarea unei societati fara clase, in care sa fie instaurate egalitatea si dreptatea. Primul regim comunist s-a instalat in Rusia, in octombrie 1917, sub conducerea lui Lenin. Reformele adoptate de bolşevici au fost: naţionalizarea fabricilor si bancilor, naţionalizarea pământului, proclamarea dreptului la autodeterminare a naţiunilor. Comunismul si teroarea s-au consolidat in timpul conducerii lui Stalin.

IDEOLOGII ŞI PRACTICI POLITICE ÎN ROMÂNIA.

După 1918 viaţa politică românească a cunoscut o accentuată dezvoltare democratică fundamentată pe introducerea votului universal în 1918 si pe adoptarea în 1923 a noii Constituţii. Noua constituţie prevedea egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii fără deosebire de origine etnică, limbă şi religie. Alte drepturi şi libertăţi prevăzute în constituţie erau: libertatea persoanei, libertatea întrunirilor şi asocierilor, libertatea presei, inviolabilitatea domiciliului, inviolabilitatea proprietăţii, libertatea învăţământuluLiberalismul. Liberalismul punea în centrul societăţii individul, teorie care a fost susţinută până la primul război mondial. După război au loc în ideologia liberală, apărând neoliberalismul care pune accentul pe intervenţia statului, apreciind că interesul general prima asupra celui individual.Ei au adus importante contribuţii la teoria şi practica industrializării, punctul esenţial ai doctrinei neoliberaleŢărănismul. Ţărănismul a fost cea de-a doua concepţie cu un impact deosebit în societatea românească. Ei susţin că, România ca şi celelalte state agrare evolua pe o cale necapitalistă, întemeindu-se pe mica proprietate ţărănească. Spre deosebire de poziţia proindustrială, puternic susţinută în plan politic de Partidul Naţional Liberal care considera problema agrară rezolvată, în linii generale, prin aplicarea reformei agrare după primul război mondial Partidul Ţărănesc şi apoi Partidul Naţional Ţărănesc, au acordat o atenţie deosebită gospodăriei ţărăneşti şi agriculturii. Ţărănismul susţinea primatul ţărănimii, ca o clasă omogenă şi independentă, cu un rol deosebit în evoluţia ulterioară a societăţii româneşti..Totalitarismul. Extrema stângă din România este reprezentată de Partidul Comunist, înfiinţat in 1921 care a aderat la Internaţionala a III-a comunistă. Concepţia comunista (marxist-leninistă) aprecia că orânduirea capitalistă e perimată din punct de vedere istoric si trebuia lichidată pe calea revoluţiei. Esenţa doctrinei comuniste se afla in documentele Partidului Comunist, care apreciau ca România era o "veriga slabă a lanţului imperialist" şi că de aceea trebuia pregătită revoluţia in vederea înlăturării de la putere a burgheziei si moşierimii, instaurării puterii

proletariatului, naţionalizării principalelor mijloace de producţie in scopul edificării societăţii socialiste. In anul 1923 comuniştii români au adoptat si susţinut teza cominternistă privind dreptul popoarelor la autodeterminare, mergând până la despărţirea de stat. Astfel România era considerată "stat multinaţional", creaţie a "imperialismului apusean" si trebuia dezmembrată. Orientarea antinaţională a P.C.R. a dus la scoaterea lui în afara legii, in anul 1924. In august 1944, în condiţiile înlăturării regimului antonescian, PCR participa la guvernare şi treptat reuşeşete să preia întreaga putere.

4.A avut ca model Constituţia belgiană din 1831 - considerată atunci cea mai liberală din Europa, adaptată condiţiilor româneşti. Adunarea Constituantă (aleasa în aprilie 1866) - adoptă noua Constituţie (8 titluri şi 133 articole), care este promulgate de domn la 1 iulie 1866. Principii: -suveranitatea naţională;

-guvernarea reprezentativă şi responsabilă;

- separarea puterilor în stat;

- responsabilitate ministerială;

- monarhia ereditară;

- libertăţi şi drepturi cetăţeneşti (libertatea conştiinţei, libertatea învăţământului, libertatea presei, libertatea întrunirilor şi asocierilor).

Principiul separării puterilor în stat:

a. Puterea executivă: exercitată de domn şi guvern.

- Domn – atribuţii: - numeşte şi revocă miniştri;

- drept de amnistie politică;

- numeşte si confirmă în toate funcţiile politice;

- drept de a bate moneda;

- conduce armata;

- drept de a dizolva Parlamentul;

- iniţiativă legislativă;

- acordă distincţii şi decoraţii;

- drept de veto absolut.

- Guvernul : - exercită alături de domn puterea executivă;

- prezintă proiecte de legi.

b. Puterea legislativă: exercitată de domn şi Parlament.

Parlamentul (bicameral): - atribuţii: - drept de iniţiativă şi sancţiune a legilor; - drept de interpelare;

- acordă sau retrage încrederea sa guvernului;

- Adunarea Deputaţilor discută şi votează bugetul.

Domnul: avea drept de iniţiativă legislativă, sancţiona şi promulga legile şi avea drept de veto.

c. Puterea judecatorească: - exercitată prin: - Curţi de judecată

- Tribunale

- instanţa supremă: Inalta Curte de Justiţie şi Casaţie

5.Constitutia din 1923.Principii:

1. principiul suveranităţii naţionale (Regatul României era declarat stat naţional unitar şi indivizibil, teritoriul sau fiind inalienabil (art. 1 şi 2); puterea în statul român aparţine naţiunii).

2. proprietatea are funcţie socială (funcţia socială a proprietăţii este exprimată prin faptul că se admite pentru cauze de utilitate publică. Deci, interesele generale ale comunităţi sunt prioritare în faţa celor individuale, dar dreptul de proprietate este garantat (art. 17).

3. conform Constituţiei din 1923 - regimul politic consacrat era un regim democratic.

4. separaţia puterilor în stat: legislativă, executivă, judecătorească

Regele şi Parlamentul:- drept de legiferare

Parlamentul:

- ales prin vot universal;

- minorităţile sunt reprezentate de drept în Parlament;

- pentru intrarea in vigoare a legilor este nevoie de acordul ambelor instituţii.

Constitutia din 1923 - înscria şi o serie de drepturi si libertăţi democratice:

• introducea votul universal, egal şi direct (pt bărbaţii de peste 21 de ani);

• egalitatea tuturor în faţa legii;

• desfiinţarea privilegiilor de clasă;

• libertatea muncii;

• libertatea conştiinţei şi a învăţământului;

• libertatea presei;

• garanta libertăţi individuale.

6.Constituţia din 1938 este Constituţia în timpul regelui Carol al II-lea (1930-1940) şi se bazează pe o concepţie autoritară.

Principalele prevederi:

Sporirea prrogativelor regale conform noii Constitutii

--regele participa efectiv la activitatea de guvernare

--era declarant ,,capul statului””

--exercita puterea legislative initiative legislative

--era seful armatei

--avea drept de a bate moneda

--putea conferii decoratii

--putea incheia pace si declara razboi

--guverna prin decrete-legi

--Regele avea drept de veto absolut, întrucât putea refuza sancţionarea unei legi fără să fie nevoit să explice refuzul sancţionării acesteia

--hotărârile judecătoreşti se execută în numele Regelui.

Parlamentul

--a fost mentinut,dar avea rol decorative

--dreptul la vot a fost restrains de la 21 de ani la 30 numai pentru stiutorii de carte

--se acorda drept de vot femeilor

Alte prevederi

--era interzisa orice propaganda impotriva formei de guvernamant

--era interzisa lupta de clasa

--justitia putea controla scrisorile,telegramele,convorbirile telefonice

--manifestatiile si orice intrunire era controlata de politie

7. Constitutia comunista. Constitutia din 1948 - inspirata dupa modelul sovietic / stalinist din 1936.

-suveratitatea poporului

-egalitate in fata legii pentru toti cetatenii

-M.A.N.(Marea Adunare Nationala) devenea organul supreme al puterii de stat a Rep.Populare Romane

-dreptul la munca,la odihna,la invatatura

- a fost instituit regimul democratiei populare, cu princii ca: suveranitatea poporului si votul universal de la 18 ani, indiferent de sex;

- consfintea regimul monopartidic, intreaga putere apartinand PMR;

- dispare principiul separarii puterilor in stat, intrucat Marea Adunare Nationala (MAN) (unicamerala) devenea “organul suprem al puterii de stat”, aleasa din 4 in 4 ani;

- impunea egalitatea in fata legii pentru toti cetatenii si afirma largi drepturi si libertati cetatenesti: dreptul la munca, la invatatura, libertatea individuala, libertatea presei etc, insa acestea au fost grav incalcate in timpul regimului comunist;

- prevederile economice pregatesc trecerea intregii economii sub controlul statului, deoarece se prevedea ca mijloacele de productie, bancile si societatile de asigurare pot deveni proprietatea statului;

Constitutia din 1952 - nu aduce modificari esentiale.

- consfintea totala aservire a Romaniei fata de Uniunea Sovietica;

-mentiona noile forme de proprietate,sistemul planificat,monopolul statului asupra comertului,rolul PMR(Partudul Muncitoresc Roman)

- se vorbeste despre rolul de conducator al PMR.

Constitutia din 1965 - nu aduce modificari esentiale.

- schimba denumirea tarii in Republica Socialista Romania, considerand ca s-a ajuns la un inalt stadiu de dezvoltare in drumul spre comunism;

- denumirea PMR devenea Partidul Comunist Roman (PCR);

-se revenea la organizarea tarii in judete,iar orasele mari deveneau municipii;

- prin revizuirea din 1974 se infiinta functia de presedinte al Romaniei, evident, detinuta de Nicolae Ceausescu.

8.Autonomiile locale din spatial romanesc(secolele IX-XVIII)

Societatea românească de la începutul mileniului II gravita în jurul obştii rurale, bazat pe proprietatea comună a pământului, cu propria ierarhie socială, cu o incipientă clasă feudală, plătind tribut statului sau unei puteri politico-militare vremelnice.

Transilvania.Primele informaţii despre formaţiunile statale româneşti ne sunt date pentru începutul secolului X, de către Gesta Hungarorum a lui Anonymus ce vorbeşte în Transilvania de voievodatele/ducatele lui Gelu, Glad şi Menumorut. Acestea sunt localizate în interiorul spaţiului transilvan, în Banat şi Crişana, opunându-se expansiunii maghiare. Un secol mai târziu ofensiva maghiară are de a face cu opoziţia lui Ahtum urmaş al lui Glad ce stăpânea Banatul şi Crişana şi ceea a lui Gyla/Gyula/Geula urmaş al cuceritorului Tuhutum ce stăpânea intregul spaţiu al depresiunii transilvane. Ambii sunt vasali Bizanţului şi se opun, fără succes cuceriri iniţiate de regele Ştefan cel Sfânt. După anul 1100 maghiarii încercă să organizeze Transilvania după sistemul feudaismului apusean, astfel:

- acordă pământuri, înzestrează cu privilegii, colonizează populaţii străine pentru asigurarea frontierelor;

- se instaurează noi forme de organizare administrativă: comitatul (în care locuiesc maghiarii), scaunele (unde se regăsesc secuii şi saşii) şi districtele (în zonele locuite de români).

Voievodatul rămâne forma de organizare politică până la cucerirea Ungariei de către otomani, în 1541. Începând cu anul 1541 Transilvania devine mare principat, sub suzeranitatea Imperiului Otoman. În regiunile de graniţă continuă să vieţuiască ţările locuite de români: Făgăraşul, Haţegul, Maramureşul care păstrează importante autonomii. Dinastia Angevinilor suită pe tronul maghiar în sec. XIV tinde să lichideze aceste autonomii.

Tarile Romane:Marea invazie tătaro-mongolă a produs distrugeri, dar în acelaşi timp a oprit expansiunea maghiară şi polonă, permiţând o mai bună cristalizare a formaţiunilor prestatale de la sud de Carpaţi. Diploma cavalerilor ioaniţi, colonizaţi de regii maghiari în Banatul de Severin menţiona existenţa voievodatelor lui Litovoi(nordul Olteniei şi Ţara Haţegului) şi Seneslau(Argeş, Muscel, Dâmboviţa şi Făgăraş), a cnezatelor lui Ioan şi Farcaş (pe cursul Oltului sud carpatin). După eşecul tentativei de independenţă a lui Litovoi din perioada 1275-1277, documentele îl menţionează în 1324 ca mare voievod şi unificator pe Basarab, fiul lui Tihomir şi urmaş al lui Seneslau. Unificarea teritoriilor sud carpatice pe fondul vidului de putere în Ungaria şi Balcani este desăvârşită militar prin victoria împotriva lui Carol Robert de Anjou în 1330 la Posada. Nicolae Alexandru consolidează statul îi extinde graniţele spre est la nord de gurile Dunării, crează mitropolia ortodoxă de la Argeş(1359) şi se apropie de puterile balcanice. Vladislav I Vlaicu desăvârşeşte instituţiile statului, bate monedă şi respinge un atac maghiar.

Dobrogea: Formaţiunile existente în secolele XI-XII sunt unificate în Ţara Cavarnei de către despotul Balica(1346-1354) şi transformată într-o forţă politică locală de către Dobrotici(1354-1386). Ivanco(1386-1391) se desprinde de Bizanţul muribund şi dispare în lupta cu turcii, teritoriul dobrogean fiind inclus Ţării Românneştă, până în 1420 de Mircea cel Bătrân. După această dată Dobrogea trece până în 1878 sub stăpânirea imperiului Otoman.

Moldova: La baza constituirii Moldovei stă un dublu descălecat. Iniţiativa vine de la fruntaşii politici ai românilor din Maramureş.Cu prilejul unei expediţii împotriva tătarilor, iniţiata de regele maghiar, Ludovic I de Anjou, le est de Carpaţi, voievodul maramureşean Dragoş se aşază în teritoriul determinat de râul Moldova, organizând acolo o marcă de apărare (1353-1354).Urmaşii lui Dragoş, Sas şi Balc, menţin raporturile de dependenţă cu Ungaria, ceea ce duce în 1359 la izbucnirea unei răscoale locale. Profitând de aceasta, un alt voiebod din Maramureş, Bogdan din Cuhea, trece muntii la răsărit şi îi alungă pe urmaşii lui Dragoş.Astfel, se naşte un nou stat românesc independent, Moldova. Noul său statut politico-juridic este recunoscut în 1364-1365 de către Ungaria.Cel mai de seamă urmaş a lui Bogdan este Petru I Muşat, voievod (cca 1374-1391). Pune bazele principalelor instituţii din Moldova. Mută capitala statului de la Baia la Suceava şi construieşte un sistem de fortificaţii. Totodată, fondează Mitropolia ortodoxă a Moldovei, cu sediul la Suceava. Este primul domn moldovean care bate monedă.. În 1387 inaugurează tradiţia jurământului de vasalitate faţă de regele Poloniei, Vladislav Jagello).Roman I, voievod (1391-1394) desăvîrşeşte unificarea Moldovei, în anul 1392 reuşind să extindă teritoriul noului stat până la Marea Neagră şi Dunăre.

11.Evenimente in anul 1848.În 1848 toate categoriile sociale aveau nemulţumiri cu privire la organizarea socială sau politică. Marii boieri şi boierimea mică erau nemulţumiţi de conducerea autoritară a domnitorilor, burghezii erau nemulţumiţi de impozitele prea mari şi de legislaţia care nu le permitea să se dezvolte. Ţăranii erau într-o situaţie materială foarte dificilă deoarece crescuseră atât dările către stat cât şi obligaţiile faţă de boieri. Revoluţia în Principatele Române a fost organizată de intelectualii cu vederi liberale, majoritatea proveniţi din rândul micii boierimi. Cei mai mulţi dintre ei făcuseră studii la Paris, unde luaseră contact cu ideile liberale promovate de Masonerie sau de unii profesori universitari.Obiectivele revoluţiei de la 1848 pot fi deduse din proiectele politice elaborate, din articolele din presa vremii, din memoriile revoluţionarilor. Proiectul politic paşoptist românesc a cuprins, în mare, următoarele revendicări:

Politice:

- înlăturarea regimului regulamentar care menţinea privilegiile sociale, acorda puteri prea mari domnitorului şi încuraja corupţia; adoptarea unor constituţii moderne care să acorde drepturi şi libertăţi cetăţeneşti:

Sociale:

- desfiinţarea privilegiilor; desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea ţăranilor.

Naţionale:

- obiectiv maximal: obţinerea independenţei Principatelor (adică desfiinţarea protectoratului rusesc şi a suzeranităţii otomane);

- obiectiv minimal: îmbunătăţirea statutului internaţional (autonomia faţă de Rusia şi Turcia) ;

- unirea românilor într-un stat naţional.

12.Unirea Principatelor Romane si Domnia lui Alexandru Ioan Cuza.Convenţia de la Paris (1858). În 1858 Marile puteri s-au reunit la Paris pentru a discuta propunerile românilor. Datorită neînţelegerilor dintre ele, hotărăsc o unire trunchiată a românilor. Ele adoptă un act numit Convenţia de la Paris care are rol de constituţie pentru Principate. La 5 ianuarie 1859, Al. I. Cuza este ales domn în Moldova de către Adunare.

- La 24 ianuarie 1859, Cuza este ales domn şi în Ţara Românească (cu unanimitate de voturi).

- În martie 1859 are loc o nouă Conferinţă la Paris unde cinci dintre Marile Puteri recunosc dubla alegere a lui Cuza. Ulterior Austria şi Turcia, care refuzaseră iniţial, vor recunoaşte şi ele acest act politic.

- În 1860 Cuza hotărăşte unificarea Adunărilor şi guvernelor, deci realizarea unei uniri depline.

- În 1861, la Conferinţa de la Constantinopol, Marile Puteri recunosc unirea deplină doar pe timpul domniei lui Cuza. Sultanul dă un firman în acest sens.

- În ianuarie 1862 este alcătuit primul guvern unic, condus de conservatorul Barbu Catargiu. Adunările se reunesc la Bucureşti, care devine capitala ţării.

Proiectul de modernizare gândit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza cuprindea rezolvarea a două probleme fundamentale ale societăţii româneşti: împroprietărirea ţăranilor şi extinderea dreptului de vot.

Principalele reforme din timpul domniei lui Cuza (1863-1865):

-legea secularizării averilor mănăstireşti (1863): trecerea în proprietatea statului a averilor mănăstirilor închinate Sfântului Munte Athos dar şi a averilor celorlalte mănăstiri.

-reforma agrară (1864): împroprietărirea ţăranilor cu loturi de pământ în funcţie de numărul de vite pe care îl deţineau; ţăranii plăteau despăgubiri boierilor timp de 15 ani; timp de 30 de ani nu aveau voie să-l vândă. Se puteau expropria maxim 2/3 din suprafaţa unei moşii.

-legea instrucţiunii publice (1864): învăţământul primar devenea gratuit şi obligatoriu; liceul avea 7 clase (clasa I echivala cu actuala clasă a V-a); se prevedea pregătirea pedagogică a cadrelor didactice.

-înfiinţarea Universităţilor din Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864).

-adoptarea Codului civil şi a Codului penal (1865

După abdicarea forţată din 11 februarie 1866 a lui Cuza, tronul este oferit lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, prinţ german înrudit cu regele Prusiei şi împăratul Napoleon al-III-lea.

13.Prima parte a domniei lui Carol I si Independeta Romaniei.Carol I (1866-1914). Prin urcarea lui Carol pe tronul României, marile puteri au fost puse în faţa faptului împlinit, iar rezistenţa lor s-a diminuat treptat. În octombrie 1866, Carol a făcut o vizită la Istanbul, în timpul căreia a primit firmanul de numire

din partea sultanului. Consecinţa imediată a recunoaşterii domnitorului Carol I a constat în consacrarea internaţională a monarhiei constituţionale în România, condiţie indispensabilă echilibrului politic intern. Domnia lui Carol I a debutat prin adoptarea de către Parlament, în iunie 1866, a primei Constituţii din România, lege fundamentală a statului, ce limita prerogativele domnitorului la cele ale unui monarh constituţional, crea condiţiile pentru alegerea unul guvern reprezentativ, stipula reprezentativitatea miniştrilor pentru acţiunile lor şi întărea principiul separaţiei puterilor.În prima parte a domniei (1866-1881), Carol s-a preocupat de consolidarea instituţiilor statului. Monarhul şi-a concentrat eforturile către realizarea independenţei statale, prin ruperea legăturilor de suzeranitatea cu Poarta. Ca urmare a cuceririi şi recunoaşterii internaţionale a independenţei României, a crescut prestigiul monarhiei. In plan politic, acest lucru s-a realizat prin acordarea titlului „Alteţă regală” în 1878 şi apoi, a celui de rege al României în 1881, lui Carol I. România câştigă un prestigiu deosebit şi pe plan internaţional. În 1877 are loc războiului de independenţă în urma căruia ţara noastră nu mai este vasală Imperiului otoman. Acest fapt este recunoscut la Congresul de Pace de la Berlin din 1878.

14.Marea Unire.Factori care au favorizat realizarea Marii Uniri de la 1918 au fost sfarsitul primului Razboi Mondial(1914-1918),prabusirea Imeriului Rus si a Imperiului Austro-Ungar si nu in ultimul rand afirmarea dreptului de autonomie a popoarelor din Transilvania,Basarabia si Bucovina.

- se disting 3 etape în realizarea unirii: - autonomia - independenţa naţională - unirea

1. UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA (27 martie 1918)

- Basarabia a fost primul teritoriu a cărui populaţie majoritar românească a decis unirea sa cu Vechiul Regat al României.

-Cu prilejul Congresului ostaşilor moldoveni de la Chişinău, din 25 septembrie/8 octombrie 1917, s-a proclamat “autonomia teritorială şi politică a Basarabiei” şi s-a constituit un organ reprezentativ numit Sfatul Ţării.

-La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării a decis proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti, membră cu drepturi egale a Republicii Federative Ruse. Primul preşedinte al acesteia a fost ales Ion Inculeţ.

- La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării a adoptat, cu majoritate de voturi, Rezoluţia pentru Unirea Basarabiei cu România.

- La 22 aprilie 1918, regele Ferdinand semna Decretul de promulgare a Actului Unirii Basarabiei cu România.

2. UNIREA BUCOVINEI CU ROMÂNIA (28 noiembrie 1918).

Situaţia românilor din Bucovina s-a înrăutăţit în toamna anului 1918 când Austro-Ungaria, practic, se prăbuşise in timp ce Ucraina ridica pretenţii de stăpânire asupra provinciei româneşti şi ameninţa cu intervenţia armată.

Trupele austriece retragându-se, în vechiul teritoriu românesc, au început să intre trupe ucrainene, cu intenţia de a-l ocupa în întregime şi de a-l alipi la Ucraina, de care nu aparţinuse niciodată. În aceste condiţii, Consiliul Naţional de la Cernăuţi a solicitat sprijin guvernului român de la Iaşi. Trupele române vor intra în Cernăuţ la 11 noiembrie 1918, restabilind ordinea.Congresul General al Bucovinei s-a desfăşurat la 15/28 noiembrie 1918 la Cernăuţi.

La propunerea lui Iancu Flondor, Congresul a votat cu o majoritate zdrobitoare de voturi unirea cu Reagtul Romaniei.

După Congres, o delegaţie a mers la Iaşi, unde se aflau încă guvernul şi curtea regală şi a remis regelui Ferdinand I Actul Unirii Bucovinei cu România.

3. UNIREA TRANSILVANIEI CU ROMÂNIA (1 decembrie 1918)

- În aprilie 1918 se desfăşurase la Roma Congresul naţiunilor din Imperiul austro-ungar unde se decisese dreptul al autodeterminare.În aceste condiţii, împăratul Austro–Ungariei, Carol I de Habsburg adresează un manifest intitulat în care se exprima intenţia de federalizare a imperiului. - La 12 octombrie 1918, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român, întrunit la Oradea, a adoptat o Declaraţie redactată de Vasile Goldiş în care se arăta că naţiunea română este decisă să-şi asigure “aşezarea ei printre naţiunile libere”. Această Declaraţie a fost citită la 18 octombrie 1918 de Al. Vaida în cadrul unei şedinţe a parlamentului maghiar de la Budapesta. În zilele de 13–15 noiembrie 1918 au loc tratativele româno-maghiare, la Arad. - Guvernul maghiar, prin delegaţii săi, a comunicat că acceptă ca administraţia în teritoriile româneşti să fie preluată de C. N. R. C., dar fără a se despărţi de Ungaria. Propunerea maghiară a fost respinsă de către delegaţia română, negocierile eşuând. Cei 1228 de membri ai Adunării Naţionale au fost aleşi de către circumscripţiile electorale sau desemnaţi de către confesiuni, instituţii, asociaţii sau organizaţii din teritoriile locuite de români.Acestia sau intalit mai apoi la Alba Iulia pe 1 Decembrie 1918. Vasile Goldiş, care, după ce a făcut o amplă prezentare asupra luptei românilor pentru drepturile naţionale, a supus aprobării celor prezenţi Rezoluţia de Unire.

16. Secolul al XVI-lea prezintă în cele trei principate române o complexitate de structuri de civilizaţie care lasă să se întrevadă zorii lumii moderne pe un fond social încă puternic feudal. In acest timp istoria europeană a înregistrat efectele marilor descoperiri geografice şi ale expansiunii pe alte continente. A fost un secol al Renaşterii şi Umanismului, al apariţiei tiparului, al Reformei, Contrareformei şi Reformei catolice, cu efecte pozitive asupra societăţii. Noua dinamica continentală a cuprins în sfera ei şi Ţările Române, care înregistrează influenţe determinate de civilizaţia modernă. Ele sunt antrenate în vârtejul confruntărilor politice dintre puterile competitoare: Imperiul Habsburgic, Imperiul Otoman şi Polonia, în care se reflectă şi rivalităţi general europene. Izolarea faţă de Europa Occidentală se accentuează odată cu mutarea căilor comerciale din Mediterana în Atlantic, ca urmare a marilor descoperiri geografice. Imperiul Otoman a atins în această perioadă maxima expansiune, în timpul sultanului Soliman Magnificul (1520- 1566). In 1541 partea centrală şi sudică a Ungariei au devenit paşalâc otoman, nordul şi vestul Ungariei au intrat sub administrate habsburgică, iar Transilvania a fost organizată ca principat autonom sub suzeranitatea otomană. Imperiul habsburgic, după ce încercase fără succes să-i alunge pe

otomani din Ungaria cu forţe proprii, caută noi aliaţi. De aceea, în anii 1590 - 1592 iniţiază o alianţă antiotomană numită Liga Sfântă, la care au participat Statul Papal, Spania, Austria şi ducatele italiene Toscana, Mantova şi Ferrara.

Polonia se afla într-o perioada de criză politică, datorită stingerii dinastiei Jagiellonilor (1572). Ea se apropie de Imperiul Otoman şi revine la politica pontică, redeschizând rivalitatea medievală din această zonă, numai că locul Ungariei este asumat, în noile împrejurări, de Habsburgi.