UNIVERSITATEA “ŞTEFAN CEL MARE”, SUCEAVAFACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICǍ

Studiu de evaluare a resurselor turistice ale oraşului Fălticeni

Profesor îndrumător:Prep. Pavel Stanciu

Studentă: E.C.T.S., an II, grupa 1

2008

Cuprins

Informaţii generale despre Fălticeni................................................................3

1

Localizare .......................................................................................................4 Scurt istoric al oraşului Fălticeni (prima atestare documentară, legende,

istorisiri, mărturii istorice păstrate).................................................................5 Cadrul natural .................................................................................................8 Populaţia .........................................................................................................9 Formare localităţii.........................................................................................12 Obiective turistice.........................................................................................13 Împrejurimi...................................................................................................17 Personalităţi locale........................................................................................29 Meserii populare...........................................................................................45 Evenimente culturale....................................................................................46 Evenimente religioase..................................................................................47 Portul popular specific zonei Fălticeniului...................................................49 Bucătăria locală............................................................................................52 Unităţi de cazare în Fălticeni........................................................................55 Restaurante, cluburi şi discoteci...................................................................58 Propunere de traseu turistic..........................................................................58 Analiza SWOT a Fălticeniului....................................................................59 Bibliografie .................................................................................................60

Informaţii generale despre oraşul Fălticeni

Denumirea actuală a localităţii supuse acestui studiu este Fălticeni.Oraşul Fălticeni s-a impus ca centru spiritual numit de cunoscători "WEIMAR al

Moldovei", un oraş muzeu în care peste 100 de mari personalităţi ale culturii, artei şi ştiinţei naţionale s-au născut, au trăit, au creat şi şi-au lăsat roadele activităţii lor în această oază de spiritualitate românească. Astăzi, turistul care ajunge în Fălticeni poate vizita complexul muzeistic care are în componenţă Galeria Oamenilor de Seamă, Muzeul de Artă "Ion Irimescu",

2

Casa memorială "Mihail Sadoveanu" situată pe Uliţa Rădăşenilor, Muzeul Apelor "Mihai Băcescu" unde sunt expuse specii de vieţuitoare de o rară frumuseţe şi importanţă ştiinţifică şi altele.

Oraşul Fălticeni Stema Fălticeniului

Denumirea veche a localităţii

Iniţial oraşul a fost numit Târgul Şoldăneşti sau Târgul Şomuzului după vatra sa, dar în 1826, la 29 martie, domnitorul Ioniţă Sandu Sturza emite o anaforă ce denumeşte urbea Târgul Fălticeni, nume care oricum era folosit în popor.            Privitor la etimologia numelui, părerile sunt diferite şi nu s-a ajuns la o concluzie, fiecare idee fiind parţial justificată.            Virgil Tempeanu susţine că denumirea provine de la cuvântul „foltău”, arhaism utilizat în vechime de ţăranii din zona de munte pentru coaja de brad.            Ion Bogdan, Nicolae Iorga şi Mihai Costăchescu au considerat că unul din boierii proprietari ai satului şi moşiei Fălticenii-Vechi, Stan Pântece, numit şi Foltic, ar fi dat aşezării numele său.            Inspirându-se dintr-o legendă din Transilvania, Gustav Adolf Zikelli a lansat ideea că numele de Fălticeni vine de la numele lui Fâln Hannes din Weillau (Transilvania), colonist sas căruia localnicii i-ar fi spus Hanea, deci el ar fi tatăl Neacşei, femeia amintită ca vânzător al satului Fulticenii în hrisovul din 1490.      

Localizare

Municipiul Fălticeni, cuprins între vaste livezi pomicole, ocupă o suprafaţă de 2.876 ha şi este situat în partea de sud-est a judeţului Suceava în podişul cu acelaşi nume, subunitate

3

geografică a Podişului Sucevei, suprapus bazinului râului Şomuzul Mare. În partea de est este scăldat de apele iazului Şomuz, o adevărată "Nadă a Florilor" cum o definea Sadoveanu.

Fălticeniul este situat între următoarele coordonate geografice: 47o28I latitudine nordică şi 26o18I longitudine estică şi la altitudinea medie de 348 m faţă de nivelul Mării Negre.

După cum îl localizează în lucrarea „ Fălticeni, mic îndreptar turistic” autorii prof. Mihai Iacobescu şi I. Iosep, oraşul este situat „ între Dealul Corneşti ( 402 m), Dealul Glimeii ( 390 m), Dealul Cetăţii   ( 431 m) , Dealul Tâmpeşti ( 431 m), Dealul Spătăreşti ( 414,8 m) şi Dealul Halm   ( 400 m)”, la adăpost de vânturi. Se află în vestul Podişului Fălticeniului – subunitate a Podişului Sucevei- învecinându-se la vest cu Câmpia piemontană Baia, la nord cu Depresiunea Liteni, cea mai mare parte a intravilanului fiind aşezat pe terasele Şomuzului Mare, afluent de dreapta a Siretului.

Fălticeniul aparţine de judeţul Suceava şi se află situate la 25 de kilometri faţă de oraşul

reşedinţă de judeţ. În componenţa oraşului Fălticeni intră şi cartierele învecinate : Şoldăneşti şi Ţarna Mare.

Gara Fălticeni

Municipiul Fălticeni este străbătut de şoseaua europeană E85 (Bucureşti – Suceava), fiind situat la 25 km de municipiul Suceava – centrul administrativ al judeţului, 120 km de Vatra Dornei, 125 km de Iaşi şi 420 km de Bucureşti. La Fălticeni se poate ajunge şi prin magistrala feroviară Bucureşti – Suceava – Vicşani, pe tronsonul de cale ferată secundară Dolhasca – Fălticeni în lungime de 25 km, care asigură legătura cu localităţile importante din ţară. Aeroportul cel mai apropiat se află în localitatea Salcea (la 12 km de municipiul Suceava şi la 37 km de Fălticeni).

Scurt istoric al oraşului Fălticeni(prima atestare documentară, legende, istorisiri, mărturii istorice păstrate)

            Începuturile oraşului Fălticeni este caracteristic multor oraşe româneşti şi poate fi situat în primele veacuri ale evului mediu moldovenesc. Exista un grup de sate pe valea Şomuzului Mare: Broşteni, Costeşti, Pădureni, Şoldăneşti, Folticeni, Oprişeni, Buciumeni. Ca oraş, a luat fiinţă în al optulea deceniu al secolului al XVIII-lea.

4

Primele referiri atestate documentar despre aşezarea de astăzi datează din secolul al XIII-lea. Viitorul târg s-a constituit din satele existente în 1780 şi a devenit notoriu (sec. XIX) prin Iarmarocul de Sf. Ilie care, după cel de la Leipzig, era una dintre cele mai cunoscute răscruci comerciale din Europa.

Izvoarele arheologice atestă existenţa unei aşezări pe aceste meleaguri din vremuri mult mai îndepărtate. „ Rădăcinile lui, ca aşezare, sunt însă din cele mai vechi timpuri, adică din epoca pietrei.” ( Geo Nichita, „ Însemnări fălticenene”)

„Oraşul Fălticeni este de o seamă cu S.U.A..Ca aşezare omenească însă este mult mai veche. De fapt, tot atât de veche ca şi aşezările din continentul descoperit de Cristofor Columb, contemporan şi el cu Ştefan cel Mare şi Sfânt al Moldovei.” ( Geo Nichita, „ Însemnări fălticenene”)

Orasul Falticeni s-a constituit pe locul unor stravechi asezari rurale. Satul Soldanesti, actualul cartier de est – este atestat in 1384. Satul „Fulticeanii”, care avea sa dea numele asezarii urbane de astazi, este atestat intr-o mentiune documentara din anul 1435. La 15 martie 1490, intr-un hrisov scris in cancelaria Sucevei, capitala din epoca a Moldovei, se vorbeste clar despre „un sat pe somuz, anume Fulticeanii”.

Oficial, actul de nastere a targului dateaza din 8 august 1780, cand domnitorul Moldovei (astazi provincie istorica a Romaniei), Constantin Moruzi, a poruncit „sa se faca targ nou, la tinutul Sucevei”. Noul targ se nastea in punctul unde se incrucisau cateva drumuri comerciale importante.            Încă de la început, comunitatea evreiască a avut un rol important în geneza oraşului. Hrisovul dovedeşte fără dubii acest fapt: „ şi jidovii să-şi ţie o casă pentru închinăciune ca şi celelalte case dar nu într-un alt chip cum şi un loc afară să li se dea jidovilor pentru mormânturi, unde le vor arăta isprăvnicia ţinutului, care loc în lung să fie de şaizeci de stânjeni, iar lat patruzeci de stânjeni.”             Artur Gorovei susţine în monografia „ Folticenii-cercetări istorice asupra oraşului” (1938) că vechimea acesteea se confundă cu cea a satului Fălticenii-Vechi de care amintesc documente din secolul al XIII-lea:            „ Folticenii sunt o transformare în oraş a unor sate care existau bine întemeiate, de pe la 1400 şi încă de mai înainte; dar cum am putea să-i socotim vechimea lui numai din 1780, când domnitorul ţării a îngăduit unui proprietar să perceapă nişte taxe… Vechimea oraşului Folticeni se confundă cu vechimea satului Folticenii Vechi, despre care vorbesc documentele de demult.”        

După atestarea oraşului , până la mijlocul secolului XIX numărul de locuitori creşte considerabil, ca şi suprafaţa, chiar dacă pământurile târgului fac obiectul mai multor dispute şi procese civile între diverşi boieri. Perioada aceasta tulburată de neînţelegerile create de „mentalităţi feudale”, l-au făcut pe istoricul Ştefan Gorovei să denumească Fălticenii acelor timpuri „lupta dintr-un ev mediu întârziat şi evul modern”, ce oprea oraşul de la o dezvoltare normală.Obştea pune capăt conflictelor răscumpărând de la boieri terenurile.            Străzile oraşului erau dispuse în cea mai mare parte în papalel sau perpendiculare, după cum se observă din prima hartă a târgului întocmită de ing. Iosif von Braun în 1805. Se remarcă un număr de 23 de case aşezate simetric    de-a lungul unei uliţi. Planul târgului realizat în 1823 de ing. Alexandru Cotescu demonstrează o extindere amplă, numărul caselor crescând la 107.

5

Harta oraşului Fălticeni            Oraşul are din 1832 Judecătorie ţinutală şi Tribunal.            În 1845, eforia, primul consiliu al târgului şi apoi primarul şi consiliu comunal în 1864, ca urmare a legii comunale dată de Cuza, trasează liniile de dezvoltare urbanistică ce va conduce, în sfârşit, oraşul la o imagine citadină. Se pavează străzile şi se realizează reţeaua de aducţiune a apei, până în acest moment apa potabilă fiind adusă în oraş de sacagii. Eforia coordona construcţia de şcoli, închisori, poduri şi răspundea de paza incendiilor ( s-a înfiinţat „ serviciul pompieriei”), de iluminat şi întreţinerea străzilor.            Părerile unor personalităţi ale vremii despre Târgul Fălticenilor sunt împărţite. W de Kotzebue, consul al Rusiei la Bucureşti, susţine în cartea sa „ Din Moldova-tablouri şi schiţe” că oraşul, pe la 1852, se rezumă la Uliţa Mare, „alcătuită din două rânduri de prăvălii lipite unele de altele,mai toate sunt din lemn, învelite cu şindrilă putredă, verde de muşchiu, numai ici acolo se vede o prăvălie de cărămidă, care dovedeşte un fel de pornire spre îndreptare, apoi mai străluceşte şi câte un acoperiş de tinichea în lumina soarelui. Toate prăvăliile au acoperişul lor prelungit; în dos se află locuinţa prăvăliaşului, vreo două odăiţe întunecate şi murdare, ale căror ferestre sunt înzestrate cu gratii de fier. Celelalte uliţe, cu casele lor în parte foarte plăcute şi vesele, s-au alăturat mai târziu pe lângă acest sâmbure.” Poetul Dimitrie Bolintineanu îl vede în 1857 cu „o fizionomie de mizerie”. Georgiu Melidon susţine în lucrarea „ Călătorie în Moldova de sus” (1855) că oraşul ajunsese „un al doilea Galaţi, portul de uscat al Moldovei”. V. I. Ghica în articolul „ Icoane ale vieţii româneşti de ieri...” îl citează pe un călător străin care în 1849 a vizitat bâlciul de la Fălticeni şi a remarcat că    „ După cel de la Leipzig este unul din cele mai însemnate bâlciuri ale Europei.”.M. Sadoveanu surprinde la sfârşitul secolului al XIX-lea ambele feţe ale oraşului în opera „ Dureri înăbuşite”: în vale „căsuţe leproase” şi „ uliţi întortocheate şi înguste” iar în deal, „ pe culmea dinspre Buciumeni şi Rădăşeni, în lărgime şi curăţenie…lumină şi pace…miresme de grădini înflorite şi viers de privighetori”.

6

            În 1850 oraşul avea deja peste 9 000 de locuitori dintre care 63,5% erau evrei. Localitatea era construită după modelul târgurilor evreeşti, arhitectura şi ocupaţiile de bază aparţinând stilului de viaţă ale etniei amintite. Străzile continuă să fie numite „mahalale” şi în documentele din 1864: mahalaua Feredeului, mahalaua Pârâul Ciurii, mahalaua Ciurii din Dos, mahalaua Broscăriei etc. Amenajarea de trotuare începe în 1884.            Din 1857 s-a introdus serviciul de diligenţe.În perioada ce-a urmat, Fălticeniul cunoaşte o dezvoltare accelerată prin consolidarea şi apariţia unor noi căi de comunicaţie, procesul fiind încununat de inaugurarea căii ferate pe ruta Fălticeni- Dolhasca la 28 septembrie 1887. „ Fălticenii sunt astfel legaţi cu lumea.”, remarcă G. Ilisei în cartea „ Fălticeni”.            Primul teatru a fost inaugurat în 1880 într-o baracă de lemn, dar proprietarul Adolf Bayer îi înlocuieşte pereţii cu alţii din zid.            1896 le aduce fălticenenilor şi una din cele mai importante realizări ale tehnicii, telefonia.             Alături de construcţiile sarăcioase din lemn şi lut, apar construcţii cu o arhitectură maiestoasă, multe din ele existente şi-n zilele noastre:Primăria, farmacia Carol Vorel şi Kisselewski, Colegiul Naţional „ Nicu Gane”, casa Cantacuzino, casa Lovinescu, Şcoala „ Alexandru Ioan Cuza”, casa Serafim Ionescu ( mai târziu, din 1902, Banca Naţională), Spitalul „ Stamati”, Şcoala primară nr. 2, casa Teodorini ş. a. Oraşul capătă un aspect antitetic, chiar pe Strada Mare învecinându-se clădiri mari, moderne şi adevărate „ coşmelii”, pentru a mă exprima în spiritul epocii.           Începând cu anul 1914 urbea modestă se poate lăuda cu existenţa unui muzeu de istorie şi etnografie locală, performanţă atinsă în România la acea vreme doar de Constanţa, Galaţi, Hârşova şi Târgul Jiu. Sub numele Muzeul Sucevei, apoi al Fălticenilor, instituţia îşi desfăşoară activitatea în fosta casă ridicată de boierului Cantacuzino- Paşcanu din Baia în 1858, sub conducerea inimosului profesor Vasile Ciurea, fost primar al urbei.             Viaţa spirituală a oraşului este de-a dreptul efervescentă,numărând multe publicaţii, de remarcat „ Şezătoarea”, prima publicaţie românească de folclor, editată sub îndrumarea lui Artur Gorovei ( 1 martie 1892). Mai multe tipografii, cea mai performantă fiind cea a lui Saidman, desfăşurau o activitate bogată, oraşul având parte de gazete şi reviste locale. Nu toate au rezistat în timp. Trebuie amintite în schimb prima gazetă locală, „ Plăeşul” (1876), „ Vocea Sucevei” ( 1876) şi „ Gazeta de Fălticeni” ( 1882-1883).            În cartea „Călăuza judeţului Fălticeni”, V. Ciurea prezintă aspectul oraşului în anul 1924: „ Stradele mai toate prunduite, multe din ele cu pavaj de bolovani, au trotuare de lespezi de Galiţia. Partea de sus, e cea mai curată şi frumoasă. Case curate, cu grădini mari în jurul lor, îi dau un aspect pitoresc mai cu seamă primăvara şi toamna. Partea din jos a târgului, cu cartierul evreesc şi cel comercial.”            Din 1925 oraşul este conectat la o reţea de curent electric.            Evenimentele istorice următoare îşi pun amprenta asupra dezvoltării localităţii. Perioada interbelică duce la o înflorire economică şi culturală. Epoca comunistă industrializează puternic oraşul, numărul locuitorilor crescând foarte mult. „ Faţa” urbei se schimbă, se modernizează inevitabil, deşi alături de construcţii impunătoare au apărul „cartierele muncitoreşti”, o pată în ansamblul arhitectural prin lipsa de calitate şi „linia” aleasă, comună, de fapt, tuturor oraşelor supuse planului de sistematizare. Din „ Florenţa României” Fălticeniul este transformat într-unul din sutele de oraşe cenuşii şi poluate de coloşi industriali care şi-au demonstrat ineficienţa într-o economie de piaţă, după evenimentele din 1989.

7

            În ultimii ani, din motive economice sau, poate, din lipsa interesului faţă de obiectivele arhitecturale de patrimoniu a unor edili ai oraşului, o parte a clădirilor vechi au fost „schingiuite” prin renovări ce n-au respectat obligativitatea de a nu modifica aspectul iniţial, dar care servesc perfect intereselor actualilor proprietari sau chiriaşi, iar altele au fost pur şi simplu demolate.

Cadrul natural

Din punct de vedere geologic, oraşul este aşezat într-o zonă de platformă alcătuită dintr-un soclu cristalin precambrian cutat şi o cuvertură destul de groasă formată din diferite depozite sedimentare. Acest lucru a dus la formarea în zonă a mai multor tipuri de soluri ce se pretează la cultivarea unor plante cu nevoi diferite, dar şi la unele alunecări de terenuri.

           Condiţiile climatice sunt temperat-continentale cu influenţe baltice. Media multianuală (50 ani) a temperaturii este de 8,10 C, iar a precipitaţiilor de 623,4 mm. Temperatura minimă istorică a fost de – 26,40 C (28.12.1996), iar cea maximă de + 36,70 C (22.08.2000). Fenomenul de secetă este rar şi de scurtă durată. În timpul verii ploile au uneori character de aversă, producând pe terenurile în pantă eroziune de suprafaţă şi de adâncime. Vara se înregistrează accidental fenomenul de grindină. Grosimea stratului de zăpadă are o medie multianuală de 7,8 cm. Vânturile dominante sunt din sud-est (21,3%) şi nordvest (19,5%). Durata de strălucire a soarelui este în medie de 1.925 ore/an. Primul îngheţ timpuriu de toamnă se înregistrează în luna octombrie, iar ultimul îngheţ târziu de primăvară în luna aprilie.

Iarna se prelungeşte aici cu aproximativ o lună şi temperaturile de primăvară sunt relativ scăzute, fapt ce duce la o înflorire mai târzie a pomilor, dar într-o perioadă ( mijlocul lunii mai) când floarea nu mai riscă să fie expusă unor brume sau îngheţuri târzii. De aceea zona este propice pomiculturii.            Rama deluroasă generează un climat de adăpost, masele de aer mai reci din N şi NV fiind canalizate pe valea Moldovei şi cea a Şomuzului Mare.

Reţeaua hidrografică a Municipiului Fălticeni cuprinde ape de suprafaţă şi subterane. Municipiul este mărginit pe latura de nord, pe o lungime de 5 km, de Râul Şomuzul Mare (cu un debit Q = 1,2 m3/s), fiind traversat de afluenţii acestuia Pârâul Târgului şi Pârâul Buciumeni. La nivelul municipiului, Şomuzul Mare alimentează trei iazuri cu o suprafaţă totală de 600 ha şi un volum de 1,2 milioane mc., cu importanţă piscicolă şi de agrement. La o distanţă de 9 km se află Râului Moldova, cea mai importantă arteră hidrografică din zonă (20 mc./s – locaţia Baia), ce se remarcă pozitiv din punct de vedere al calităţii apei, atât sub aspect fizic cât şi chimic.

Apele subterane cele mai răspândite sunt cele de stratificaţie din depozitele interfluviale deschise pe versanţi la altitudini absolute de 305-375 metri, cantonate în depozitele nisipoase ale Sarmaţianului superior. Primul strat acvifer, cu o suprafaţă de alimentare redusă, are debite mici, cu variaţii neînsemnate în timp, cu oscilaţii mici ale temperaturii (9-10 0C), iar concentraţia în săruri creşte în special pentru cloruri (până la 250 mg/l). Al doilea strat acvifer primeşte ape meteorice pe aproape toată suprafaţa sa, înregistrând variaţii însemnate de nivel şi debit. Acesta conţine ape potabile atât sub raport termic, cât şi al mineralizaţiei.

În zonă se găsesc ape freatice de bună calitate, în depozitele de terasă la adâncimi de 5 – 10 m şi de luncă la adâncimi sub 1 metru, favorizând local înmlăştinirile. De asemenea se evidenţiază la adâncimi mari (250 – 300 m) ape subterane cu debite de peste 5 l/s, neexploatate, ce ar putea fi utilizate doar în scop industrial, datorită încărcăturii chimice şi bacteriologice mari.

8

            Reţeaua hidrografică are ca schelet râul Şomuzul Mare şi afluentul său principal de dreapta, pârâul Buciumeni. Apa potabilă provine din câteva puţuri de acumulare a apei freatice şi din râul Moldova.

PopulaţiePopulaţie: 32.733 locuitoriDinamica populaţieiPotrivit Recensământului din 18 martie 2002, populaţia stabilă a Municipiului Fălticeni

este de 28.899 locuitori (14.245 bărbaţi şi 15.654 femei), faţă de 33.104 locuitori în 1990.Asemenea altor zone ale ţării, şi în Fălticeni populaţia a crescut exploziv începând cu anii

′50-′60 ai secolului trecut, ca urmare a industrializării forţate, a cooperativizării agriculturii şi a politicii de creştere a natalităţii. Oraşul Fălticeni a atras astfel un număr mare de locuitori de vârstă tânără, proveniţi din zonele rurale învecinate. Populaţia a crescut uşor şi după anul 1990, atingând valoarea maximă în anul 1998 (33.655 locuitori), an din care a început declinulnumeric. Acesta s-a datorat în primul rând creşterii migraţiei către zonele rurale înconjurătoare apopulaţiei disponibilizate în urma restructurării industriale (industria chimică, industria de prelucrare a lemnului, alimentară, textilă şi altele). Un rol important l-au avut pentru ultimii ani plecările în străinătate, din care multe cu caracter permanent. De asemenea, scăderea numerică a populaţiei s-a datorat şi scăderii natalităţii în ultimul deceniu.

Dinamica populaţiei municipiului Fălticeni

Anul Fălticeni jud. SuceavaRomânia

1948 10.563 439.751 15.872.234

1956 13.305 507.674 17.489.450

1966 17.839 572.781 19.103.163

1977 20.686 633.899 21.559.910

1992 32.807 701.830 22.810.035

1998 33.655 698.642 22.640.000

2002 29.899 690.941 21.698.181

Mişcarea naturalăDin datele prezentate rezultă că dinamica populaţiei se încadrează în tendinţa generală pe

ţară, atât natalitatea, mortalitatea cât şi sporul natural având evoluţii similare celor de la nivel naţional.

După 1990, numărul născuţilor vii în municipiul Fălticeni a scăzut continuu de la valoarea–record din 1968 (30,1‰) până la 7,1‰ în 2002, dar scăderea drastică s–a înregistrat, ca

9

în toată ţara, între 1990 – 1991. Această scădere este resimţită în prezent, prin dificultăţile ce apar în constituirea efectivelor şcolare. Mortalitatea a avut valori relative constante, cu o creştere uşoară din 1996, dar inferioară, până în 2002, natalităţii. Bilanţul natural al populaţiei a fost pozitiv până în anul 2002 când, pentru prima dată, a devenit negativ. Valorile natalităţii se păstrează încă peste media naţională. Mortalitatea infantilă s-a diminuat permanent după 1990, având o rată inferioară celei de la nivel naţional.

Bilanţul natural al populaţiei municipiului Fălticeni:

Anul Natalitate MortalitateBilanţ natural

Nr.pers. ‰ Nr.pers. ‰ Nr.pers. ‰

1966 289 16,2 97 5,4 192 10,8

1968 554 30,1 105 5,7 449 24,4

1989 606 20,4 193 6,4 413 14

1992 438 13,4 247 7,5 191 5,8

2002 214 7,1 221 7,4 -7 -0,3

Mobilitatea teritorialăSoldul schimbărilor de domiciliu (diferenţa dintre numărul celor ce s-au stabilit cu

domiciliul în Fălticeni şi cei care şi-au stabilit domiciliul în altă parte) a fost pozitiv, dar în scădere, până 1998, iar din 1999 a devenit negativ, aceasta fiind principala cauză a descreşterii numerice a populaţiei. În timp ce numărul sosiţilor în municipiu a rămas relativ constant, numărul celor ce au solicitat legal schimbarea domiciliului a crescut după 1990, principala lor destinaţie fiind zona rurală vicinală.

Numărul plecărilor temporare pentru lucru în străinătate este în creştere, dar nu poate fi decât estimat, pentru că rareori se pleacă folosindu–se permise de muncă legale. Apreciem între 500 şi 800 numărul persoanelor plecate temporar în străinătate, care, prin aportul lor de valută susţin în parte puterea locală de cumpărare. Cei ce lucrează în străinătate preferă ţările spaţiului Schengen (Spania, Italia) şi Israelul.

Bilanţul migratoriu al populaţiei municipiului Fălticeni

Anul Sosiţi Plecaţi Bilanţ migratoriu

Nr. pers ‰ Nr. pers ‰ Nr. pers ‰

1975 657 27,1 206 9,8 361 17,3

10

1981 705 29,4 256 10,7 449 18,7

1990 438 14,6 161 5,7 276 8,9

1992 305 9,3 200 6,1 105 3,2

1998 382 11,2 376 11,1 6 0,1

1999 378 11,2 489 14,2 -109 -3

2000 228 6,8 584 17,5 -256 -10,7

2001 388 11,7 508 15,3 -120 -3,6

Structura populaţieiStructura pe sexe a populaţiei este caracterizată de o preponderenţă a populaţiei feminine

ce s-a accentuat în 2002 o dată cu creşterea ratei emigraţiei, în care o pondere mai mare o are populaţia masculină. Indicele de masculinitate a avut valorile cele mai mici înainte de 1990 (sub 90%), apoi a mai crescut până la 93,7% în 2001, pentru ca în 2002 să scadă din nou, la 90,9%.

Structura pe sexe a populaţiei municipiului Fălticeni

An PopulaţiaTotală

Populaţia masculină Populaţia feminină Indice demasculinitateNumăr % Număr %

1977 20.656 9.638 46,4 11.018 53,6 87,41989 29.694 13.944 47,0 15.750 53,0 88,51992 32.807 15.675 47,8 17.132 52,2 91,41998 33.655 16.180 48,0 17.475 52,0 92,52001 33.085 16.006 48,3 17.079 51,7 93,72002 29.899 14.245 47,6 15.654 52,4 90,9

Structura etnică a populaţiei reflectă o mare omogenitate, ponderea etniei române fiind superioară celei de la nivel naţional. Totuşi, faţă de anul 1992, se constată o diminuare uşoară a ponderii etniei române (98,2% în 2002, faţă de 98,5% în 1992) şi o creştere a numărului de etnii (12 în 2002 faţă de 9 în 1992).

Până în anii 1970 a existat o puternică comunitate evreiască, cu un rol deosebit în viaţa economică şi culturală a oraşului, diminuată drastic prin emigrare.Structura etnică a populaţiei municipiului Fălticeni

11

Etnia 1977 1992 2002Număr % Număr % Număr %

Total 20.656 100 32.807 100 29.899 100Români 20.266 98,11 32.328 98,54 29.375 98,24

Ruşi lipoveni

2 0,01 160 0,49 254 0,85

Rromi - - 159 0,49 168 0,56Maghiari 34 0,17 44 0,13 33 0,11Germani 29 0,14 29 0,09 21 0,07

Evrei 201 0,97 52 0,16 18 0,06Greci 104 0,51 17 0,05 11 0,04

Polonezi 10 0,05 5 0,01 5 0,02Ucraineni 7 0,03 11 0,03 4 0,02Altă etnie 3 0,01 2 0,01 10 0,03Indice de

omogenitate9,86 9,92 9,79

Se remarcă ponderea mare a celor care au declarat limba română ca limbă maternă - 99,1% la recensământul din anul 2002.

Structura confesională reflectă o pondere absolută a creştinilor ortodocşi, cu o valoare numerică superioară celei de la nivel naţional, dar cu tendinţe de descreştere în favoarea altor confesiuni: 94,40% creştini ortodocşi în 2002, faţă de 97,06 % în 1992.

După 1990 a crescut atât numărul confesiunilor prezente, cât şi cel al locaşurilor de cult, iar activităţile acestora s-au diversificat. Se remarcă Sinagoga din Fălticeni, monument istoric.

Structura ocupaţionalăÎn anul 2000 cei mai mulţi angajaţi lucrau în industrie (peste 50 % din total angajaţi)

urmaţi de angajaţii din comerţ şi servicii. O concluzie alarmantă este nivelul foarte scăzut al populaţiei ocupate din totalul populaţiei, fapt datorat restructurării industriale masive şi muncii la negru.

Balanţa forţei de muncă

Domeniu Număr angajaţi Pondere %Agricultura,silvicultura,pomicultura

580 10,15

Industrie 2.928 51,22Construcţii 573 10,02

Comerţ, Servicii 1.016 17,77Alte ramuri 620 10,84

Total populaţieocupată din total

populaţie

33.206 / 5,71717,2%

12

Formarea localităţii

            Documentar, prima atestare o reprezintă un hrisov din timpul lui Ştefan cel Mare, datat în 15 martie 1490, ca act întocmit la cumpărarea moşiei şi satului Fulticenii cu suma de 200 de zloţi tătăreşti de către vistiernicul Isac de la fosta proprietară, Neacşa, fiica lui Hanea. Documentul face referiri la voievozii Ilieş şi Ştefan, fiii lui Alexandru cel Bun, fapt ce certifică o existenţă mai veche a aşezării rurale.             La 12 martie 1554 Alexandru Lăpuşneanu pune să se întocmească actul prin care se donează de către domnitor moşia şi satul cu acelaşi nume Mănăstirii Moldoviţa.            Un alt sat răzăşesc, parte componentă a oraşului de azi, se regăseşte pomenit într-un document datat în 16 februarie 1424, prin care Popa Juga primeşte de la însuşi Alexandru cel Bun satul Buciumeni.            Istoricul Ştefan Gorovei, coautor alături de Grigore Ilisei a unei monografii a oraşului Fălticeni, apărută în 1987 la Editura Sport-Turism, numeşte Fălticenii ca fiind aşezarea cu două începuturi. Cel de-al doilea, al oraşului, ar fi după însemnările dascălului Vasile în Cazania de la biserica Fălticenii-Vechi în 1779, iar după Condica vistieriei nr. 23 pe anul 1824, în 1772.            Enache Cantacuzino, ispravnic al ţinutului Sucevei alături de Dumitru Saulea în timpul domniei lui Constantin Moruzzi, trage la 28 iunie 1779 prima brazdă care marchează locul viitorului oraş, pe moşia Şoldăneşti a stolnicului Ioniţă Başotă. Documentul cancelariei domneşti precizează:            „ Să se ştie de când s-au făcut târgul de la Fulticeni, în zilele Măriei Sale Constantin Moruz Voievod, Mitropolit fiind Chirio Chir Gavriil Calimah şi s-au aşezat târgul pe loc de ţalină de dumnealui vel vistiernic Ianachi Cant[Cantacuzino], 1779, iuni 28.”            În 1780, un an mai târziu, boierii locului, proprietarii pământului de întemeiere şi noii târgoveţi (români, evrei şi armeni) încheie o convenţie pecetluită de un hrisov emis de aceeaşi cancelarie a domnitorului Moruzzi , fapt ce dovedeşte conferirea unui statut legal târgului.

Obiective turistice

Pe teritoriul municipiului Fălticeni sunt amenajate spaţii verzi de diferite categorii: zone verzi aferente clădirilor de locuit şi instituţiilor, parcuri de cartier, zona de agrement şi parcul central, complexul sportive şi de agrement „Nada Florilor”. Acestea sunt întreţinute corespunzător. Anual sunt plantate 700.000 – 800.000 de flori de ornament pe cele 16 ha de straturi. În Fălticeni există două stadioane întreţinute satisfăcător şi un număr de 6 spaţii de joacă pentru copii. Pe limita de nord a localităţii, în zona Dumbrava Minunată, se află ştrandul, iar pemalul iazului Şomuz II, într-un cadru natural deosebit, Baza de agrement „Nada Florilor” cu o suprafaţă de 6,6 ha.

13

Iazul “NADA FLORILOR”

Piaţa central Nada FlorilorCu arborii plantaţi între blocurile din cartiere şi livezile proprietate particulară, precum şi

cu milioanele de flori, municipiul Fălticeni este o oază de verdeaţă (,,Oraşul Florilor”).

Pietonalul oraşului Clădirea jandarmeriei

14

Strada Sucevei, care traversează central oraşului

Cadrul natural al zonei Fălticeni, bogat în reţele hidrografice şi cu o vegetaţie abundentă, oferă oportunităţi pentru desfăşurarea acţiunilor de vânătoare şi pescuit sportiv.

Printre obiectivele cu potenţial turistic se numără şi statuile din cimitirul oraşului, de lângă fostul Consiliu Popular, şi din strada Maior Ioan, obeliscul din Piaţa Nada Florilor şi monumental din curtea bisericii Sf. Gheorghe. Deasemenea remarcant pentru un oraş relativ mic este numărul considerabil de magazine, buticuri, dar şi supermarketuri precum Fidellio, sau complexul comercial Nada Florilor. Un număr important dintre acestea se găsesc pe strada Sucevei, artera central a oraşului, unde deasemenea este prezent un număr considerabil de sedii de bănci şi de firme cu renume de pe plan local.

Edificiile religioase representative pentru Fălticeni sunt: biserica din lemn cu hramul Sfântul Gheorghe (1706, refăcută în 1824), biserica Sfântul Nicolae, ctitorie din 1798 a lui Andrei Basota, biserica Adormirea Maicii Domnului (1827, cu adaugiri din 1923), biserica Sfantul Ilie, construita in 1851 pe locul uneia din lemn din 1765.

Monumentul Tuturor Eroilor Neamului Falticeni - Adresa: str. Republicii, Falticeni, judetul Suceava Ansamblu arhitectural "Monumentul Tuturor Eroilor Neamului" din Falticeni, construit din beton, bronz, mozaic si marmura in 1998 de ANVR Falticeni prin SC CONSTAR SA, dupa proiectul maestrului Ion Irimescu, a fost ridicat in memoria soldatilor cazuti la datorie in cele trei razboaie de Reintregire, Independenta si Eliberare. Autor: . Inscrisuri si insemnari pe monument: "Acest monument este o deschidere spre cartea neamului cu pagini pline de glorie si jertfa pentru independenta si reintregirea patriei. Cinstiti-le! Salvati memoria eroilor nostri in veci! Amin! Veteranii de razboi - Falticeni, 25 Octombrie 1998".

Statuia Granicerului Falticeni - Adresa: str. 2 Graniceri, Falticeni, judetul Suceava Statuia, construita din beton si bronz in 1948 de Teodor Burca, a fost ridicata in memoria eroilor din primul razboi mondial. Monumentul Eroilor din Dececembrie 1989 Falticeni - Adresa: str. 2 Graniceri, Falticeni, judetul Suceava Troita, construita din beton si marmura in 1991 de Gabriel BABAN, a fost ridicata in memoria eroilor revolutiei din decembrie 1989.

15

Bustul Maiorului Ion Nicolae Falticeni - Adresa: str. Republicii, Falticeni, judetul Suceava Bustul Maiorului Ion Nicolae, construit din beton, mozaic si bronz in 1972 de Maria COSTESCU, a fost ridicat in memoria eroilor din Falticeni cazuti in razboiul pentru neatarnare 1877 - 1878.

Monumentul Eroilor Falticeni - Adresa: str. pictor Aurel Baesu, Falticeni,judetul Suceava Ansamblu arhitectural "Monumentul Eroilor", construit din beton si marmura in1955, a fost ridicat in memoria eroilor din Falticeni cazuti in razboiul pentru neatarnare 1877 – 1878.

Bustul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza Falticeni - Adresa: str. Nicu Gane, Falticeni, judetul Suceava Bustul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, construit din bronz, a fost ridicat in memoria amintii Unirii de la 1859.

Monumentul Eroilor Soldanesti - Adresa: str. Armatei, Soldanesti, judetul Suceava "Crucea Eroilor" din Soldanesti, construit din beton si bronz in 1999 de catre Vasile Morosanu, Vasile C. Morosanu si Alexandru Mirza, a fost ridicat in memoria eroilor căzuţi la datorie în cel de-al doilea război mondial.

Galeria oamenilor de seama infatiseaza printr-o suita de documente si exponate diverse, viata si activitatea unor ilustri oameni de cultura originari din Falticeni si din imprejurimi, care au trait o parte a vietii si au creat in acest oras: scritorii Ion Creanga, Nicu Gane, Mihail Sadoveanu, Sofica Cocea, I. Dragoslav, Anton Holban, Nicolae Labis, folcloristul Artur Gorovei, cristicul literar Eugen Lovinescu, etc.

Strada Ion Creanga fosta “Ulita Radasenilor” pastreaza o serie de case vechi (cu placi memoriale pe fatade), in care au locuit scriitori de seama, printer care Ion Creanga, Mihail Sadoveanu, etc.

Muzeul Apelor Mihai Băcescu

16

fondat de academicianul Mihai Băcescu, prieten şi colaborator al oceanografului Jacques-Yves Cousteau şi elev al savantului Emil Racoviţă. Muzeul prezintă lumea apelor. În muzeu există o sală a acvariilor, un glob terestru în relief (inclusiv relieful marin) cu diametrul de 1,50 m, lucrări de grafică şi un valoros fond documentar.

Tot aici sunt reprezentate aproape toate sectiile vechiului muzeu: arheologie, istorie, arme vechi, etnografie, carte veche, numismatica si fotografii. Trasurica, un exponat de mare valoare, executata de Leon Comnino timp de 35 de ani numai din briceag, si expusa in 1937 in expozitia universala de la Paris, impresioneaza si retine indelung atentia vizitatorului prin maiestria executiei si migala creatorului ei.

Muzeul prezinta lumea cercetatorilor Emil Racovita, Grigore Antipa, Paul Bujor si Ion Boreca, exponatele de aici reliefand contributiile stiintei romanesti in domeniul hidrobiologiei. Participand la numeroase expozitii oceanice, descoperind numeroase specii de pesti si crustacei, academicianul Mihai Bacescu a daruit muzeului peste 700 de exponate. Toate acestea sunt expuse in doua sali, ca un omagiu adus savantului Mihai Bacescu, muncii sale de cercetare si autor a peste 475 de lucrari stiintifice originale publicate singur sau cu colaboratori din tara si strainatate.

Bucuria nespus de mare a vizitatorilor, mai cu seama a celor tineri, este atunci cand ajung la partea vie a muzeului: acvariile. In cele 13 bazine cu o capacitate de peste 11.000 litri de apa, traiesc numeroase specii de pesti indigeni si exotici, broaste testoase, scoici si raci. Zestrea muzeului este imbogatita pe deplin si cu un glob geografic, unic in lume, prin faptul ca reda la scara, alaturi de relieful uscatului, configuratia reliefului subacvatic. Donat in 1986, globul geografic a fost executat cu maiestrie si cu o exactitate milimetrica, pe parcursul a cinci ani si jumatate, de catre profesorul de geografie Isaic Neculai din Vadul Moldovei.

S-a afirmat pe buna dreptate ca in acest muzeu se intalnesc muntele cu marea. Dar ca sa te convingi de autenticitatea acestei sintagme, trebuie sa intri in el, sa vezi, sa asculti, sa nu uiti.

Muzeul de arta “Ion Irimescu” (Muzeul oraşenesc) se afla intr-o cladire construita in 1868 si adaposteste “Colectia sculptorului Ion Irimescu” ,o bogată şi valoroasă expoziţie de artă contemporană (peste 120 de sculpturi si 130 desene donate de artistul centenar - 103 ani) si Galeria de arta plastica, cu lucrari ale unor pictori falticeneni.

Ion Irimescu (1903-2005) a fost un sculptor roman, pedagog si membru al Academiei Romane. Oricine vine sa viziteze colectia de arta a muzeului ramane impresionat de frumusetea cladirii. Curiosi, multi vizitatori ar dori sa afle istoria acesteia.

Cladirea este construita intr-un stil arhitectural sobru, eclectic. Povestea ei dureaza de secole, constructia fiind inceputa in 1846.A fost ridicata din caramida, pe o temelie solida. In 1909 i se mai adauga un cat. Se pare ca tot in acel an cladirea a devenit sediul palatului

17

administrativ al judetului Suceava. Dupa ocupatia habsburgica, resedinta judetului a devenit pentru o vreme Falticeniul. In 1923, cladirea devine sediul Prefecturii judetului Baia, iar intre 1950 si 1968, sediul Consiliului popular Raional Falticeni. O data cu desfiintarea raioanelor, in urma reorganizarii teritoriale, cladirea devine sediul casei Pionierilor, Radioficarii si Casei de Cultura.

Casa de zestre a soţiei lui M. Sadoveanu Casa Memorială „Mihail Sadoveanu” – prima casă construită de marele scriitor,

păstrează atmosfera specifică operei sadoveniene.

Împrejurimi :

Cadrul natural al zonei municipiului Fălticeni, bogat în reţele hidrografice şi vegetaţie abundentă, oferă oportunităţi în desfăşurarea acţiunilor de vânătoare şi pescuit sportiv.

Râul Şomuz este folosit ca bază de antrenament pentru echipele de canotaj ale municipiilor Suceava şi Fălticeni.

Municipiul Fălticeni oferă posibilitatea efectuării unor incursiuni turistice spre mănăstirile din împrejurimi (Mănăstirile Probota, Rîşca, Slatina), comuna Radaseni, situata la 3 Km de Falticeni unde se afla monumente de arhitectura in lemn ridicate in anii 1623 si 1703, spre Cetatea de la Baia (monument de arhitectură medievală din sec. XIV – XV), Biserica Dolheşti sau Casa Memorială Nicolae Labiş - Mălini.

Mănăstirea Cămârzani este o mănăstire de maici amplasată în satul Cămârzani (din comuna Vadu Moldovei), la o distanţă de circa 7 kilometri de oraşul Fălticeni. Aici a fost construită o biserică în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de către boierul Morţun, pe proprietatea sa.

Devenită schit după cel de-al doilea război mondial şi apoi redusă la rangul de biserică parohială, a fost redeschisă în anul 1992 ca mănăstire de maici.

În anul 1863, boierul Emanoil Morţun a construit o biserică de mir pe moşia sa din satul Cămârzani (din comuna Vadu Moldovei), în incinta conacului. Biserica construită a avut hramul

18

Sfântului Gheorghe şi era lăcaş de închinare doar pentru familia boierească. În partea de nord a bisericii se află astăzi mormântul ctitorului şi al altor membri ai familiei sale.

După cel de-al doilea război mondial, în anul 1947, moşia boierească a fost expropriată, iar terenurile au fost împărţite veteranilor din cel de-al doilea război mondial. Biserica a devenită filială a bisericii din Ciumuleşti-Gane, preot pe atunci fiind Gheorghe Baltag. La rugămintea preotului, aici a fost înfiinţat un schit de călugări, care a aparţinut din punct de vedere administrativ de mănăstirile Neamţ, Slatina şi Râşca. Primul egumen al schitului a fost ieromonahul Natan, căruia i-au urmat ieromonahii: Iosif Gabor, Antonie Creptone, Varnava, Damaschin, Crescent şi Iliodor.

Mănăstirea Cămârzani.În anul 1992, ca urmare a strădaniilor PS Gherasim Putneanul, episcop-vicar al

Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi om al acestor locuri, fostul schit a fost redeschis ca mănăstire de maici. A fost construit un paraclis închinat Sfântului Mina, sfinţit în acelaşi an, apoi, la 22 decembrie 1992, a avut loc sfinţirea întregului complex mănăstiresc.

Începând din acea dată, s-a instalat aici primul sobor de maici, care au venit de la Mănăstirea Teodoreni din cartierul sucevean Burdujeni, împreună cu maica stareţă Teodora Marinescu. Maicile au inventarul de la ultimul egumen al schitului, protosinghelul Vichentie Bobeică. La început, obştea mănăstirii era formată din 12 maici.

Iniţial, complexul mănăstiresc era format din doar câteva chilii construite de protosinghelul Vichentie Bobeică, adăpostite într-o clădire de lângă biserică. Astăzi, în această clădire se află stăreţia, câteva chilii şi paraclisul. În anii următori, a avut loc o campanie de construcţii şi îmbunătăţiri. În anul 1994, au fost cumpărate mai multe clădiri de la societatea Pomifal Fălticeni (IAS Cămârzani), care au fost modificate în spiritul arhitecturii tradiţionale româneşti. Apoi, Mănăstirii Cămârzani i-au fost retrocedate 10 din cele 12 hectare de teren, iar în perioada 1999-2000 au fost înfiinţate mai multe ateliere: de sculptură, pictură, croitorie şi tricotaj.

În anul 2000, sub îndrumarea directă a PS Gherasim Putneanul, s-a început construcţia bisericii noi, în stilul tradiţional moldovenesc. Dorind să transforme mănăstirea într-un centru de spiritualitate ortodoxă şi de cultură românească, PS Gherasim a pus bazele unui bogat muzeu, care adăposteşte, pe lângă colecţiile arheologice, etnografice, numismatice, meşteşugăreşti, realizate de prof. Virginia Bârleanu şi aduse aici de la şcoala veche din comuna Vadu Moldovei şi multe icoane din lemn, obiecte de cult, cărţi şi veşminte liturgice. S-a deschis şi o bibliotecă, unde au fost adăpostite valoroase colecţii de carte, reviste şi manuscrise.

19

Turnul-clopotniţă

Biserica este de proporţii monumentale, fiind construită din cărămidă. Planul bisericii este dreptunghiular, iar turla are formă piramidală. Altarul este de formă semicirculară, în părţile laterale fiind dispuse câte o nişă pentru proscomidie şi pentru diaconic. Catapeteasma este un element de o mare valoare artistică, fiind înaltă până la arca prin care se susţine bolta naosului şi altarului. Icoanele au fost pictate în ulei pe lemn de tei. S-a construit apoi un zid de incintă prevăzut cu turn-clopotniţă la intrare şi mai multe corpuri de chilii.

Până în prezent s-a succedat un număr de 6 preoţi duhovnici. La data de 13 mai 1999, a fost numită ca stareţă monahia Maria Deac. Astăzi, vieţuiesc în cadrul mănăstirii, circa 90 de maici. Hramul mănăstirii este praznicul Sfântului Gheorghe, sărbătorit în fiecare an la data de 23 aprilie.

După ce se retrăsese la Mănăstirea Cămârzani în ultimele luni de viaţă, ca urmare a problemelor de sănătate, fiind bolnav de pancreatită, episcopul Gherasim Putneanul a trecut la Domnul la vârsta de 80 de ani, la data de 6 decembrie 2004. A fost înmormântat trei zile mai târziu în curtea Mănăstirii Cămârzani, potrivit dorinţei proprii a episcopului, lângă mormintele familiei boierilor Morţun, ctitorii Mănăstirii. Slujba de înmormântare a fost oficiată de către un sobor numeros de ierarhi şi clerici, în frunte cu Mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei şi Bucovinei, alături de Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen Zainea şi de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Mănăstirea Probota - Este prima ctitorie a domnitorului Petru Rareş, ridicată în anul 1530

20

pe locul consacrat de o bisericuţă din lemn (1398) şi alta din piatră (în jurul anului 1440) ale cărei urme se mai văd în vecinatate; “probota” înseamnă frăţie, desigur, a slujitorilor biserici. Mănăstirea Probota sau Sfântul Nicolae din Poiana Siretului, s-a bucurat de atenţia deosebită a lui Ştefan cel Mare pentru faptul că aici odihneau osemintele mamei sale († 1465). Mănăstirea este un edificiu monumental armonios, elansat, cu turlă deasupra naosului, pridvor închis de înalte ferestre gotice cu chenare din piatră cioplită, abside poligonale marcate de arcade oarbe şi ocniţe, soclu prelungit cu bancă de jur-împrejur, fiind una dintre cele mai importante realizări ale arhitecturii româneşti, reprezentativă pentru secolul al XVI-lea.

Din documentele care s-au păstrat, rezultă că mănăstirea avea 8 sate care se bucurau de drepturi depline, fiind scoase de sub controlul dregătorilor domneşti (hrisoavele din 16 februarie 1459 şi 19 august 1472).

Printr-un hrisov din 9 iulie 1466, se acordau alte numeroase danii domneşti, astfel că Mănăstirea Probota a ajuns una din cele mai înzestrate din Moldova.

În biserică se află 21 de pietre tombale epigrafe, realizate între anii 1464-1640, de o remarcabilă valoare documentară şi artistică; pietrarii au trecut de la elemente decorative geometrice la cele accentuat vegetale, inovaţie reprezentativă pentru sculptura secolului al XVI-lea.

Colecţia de istorie şi artă veche, cuprinde piese obţinute în urma săpăturilor arheologice, ţesături din sec. XVI-XVII, obiecte de cult, veşminte (sec. al XVIII-lea).

Ziduri de apărare înalte de 6 metri, turnuri pătrate şi Casa domnească (vestigii), întregesc ansamblul monahal cu elemente ale arhitecturii civile moldoveneşti – printre puţinele piese din secolul al XVI-lea care mai există.

Picturile din exteriorul bisericii Sf. Nicolae palesc in comparatie cu cele din interior care fac parte din cele mai deosebite de acest gen din Moldova. Manastirea a fost inclusa in patrimoniul national din 1993. Biserica si picturile exterioare si interioare ale ei cat si toate cladirile care apartin manastirii au fost restaurate de catre UNESCO in colaborare cu Guvernul Romaniei intre anii 1996 si 2000. Ramasite ale vechii manastiri au fost gasite in sapaturile arheologice care au fost facute.

Inscriptiile comemorative de pe zidul manastirii ca si de pe poarta turnului mentioneaza anul 1530. Se considera ca biserica a fost terminata in 1530 si pictata in 1532. Recentele sapaturi arheologice in componentele manastirii sugereaza ca celelate constructii au fost terminate cativa ani mai tirziu. Celelalte cladiri ale manastirii au fost construite intre anii 1530 si 1550, iar zidurile ce o inconjoara in 1550. Pe peretele din exterior al portii turnului exista reminiscente a unei fresce cu opt figuri, cel mai probabil Petru Rares, familia sa si cei doi arhangheli. In mijloc esteo nisa cu figura pictata a Sfantului Nicolae, protectorul acestei biserici. Mai jos de sfant este o superba gravura cu blazonul Moldovei cu inscriptia: Aceasta manastirea a fost construita de Printul Petru in 7038 (1530) si a fost inconjurat de un zid, dupa moartea lui, de printesa Elena si copilul ei Printul Ilias si Stefan si Constantin, in 7058 (1530), pe 4 septembrie”.

21

Pe peretele exterior din nord doar medalioanele cu ingeri, chiar de sub acoperis, au supravietuit. Forma acoperisului a protejat picturile acestea de diferentele de temperatura, ploaie, zapada si contactul direct cu soarele.

O bolta de forma unui butoi duce din poarta turnului in interiorul asezamantului monahal. Pe peretele din vest al fatadei turnului exista o alta nisa, mica de asta data, cu pictura Fecioarei si a Pruncului ei. Asezamantul monahal masoara cam 90m x 90m. Biserica Sfantului Nicolae este aprope in mijloc, cu ambele abside indreptate spre poarta turnului. Biserica este un arhetip al stilului moldovenesc, cu forma sa lunguiata si alungita, 36.20 m lungime si 9.5 metri latime, alaturi de cele trei apse. La sfarsitul partii din est a bisericii, pe langa naos se gaseste minunatul turn in forma de lanterna ce atinge inaltimea de 30 metri.

In timpul recentei campanii de restaurare a UNESCO, stratul de pictura dat peste in secolul 19, a fost indepartat pentru a descoperi stratul original. In stanga se poate vedea pictura din secolul 19 si in dreapta pictura din secolul 16.

Sarea si umiditatea din pamant au fost principalele cauze care au distrus aceste picturi. Pentru a preveni eventualele deteriorari din cauza sarii, bancile de piatra care inconjoara biserica au fost demontate,vechiul ciment a fost indepartat, si bancile au fost reasamblate fara a se folosi

22

ciment. Problema ridicarii de praf a fost rezolvata prin construirea unui sistem de pavaj si a unui sistem de drenaj si canalizand apa de ploaie care cade din acoperis in sistemul de drenaj.

Umiditatea si lichenii ce distrugeau stalpii ce sustineau peretii bisericii si citeva blocuri de piatra au fost inlocuite. Ferestrele din piatra la fel ca si deschiderile din usi au suferit din cauza vremii si piesele cele mai deteriorate au trebuit inlocuite. Cele mai distruse rame din piatra au fost inlocuite dupa departartea lichenilor. Cele mai multe ferestre sparte si ramele ferestrelor ruginite aveau apa in interiorul lor ceea ce cauza constant deteriorarea picturilor. Noile ferestre duble au fost montate cu rame din lemn pt a preveni condensarea. Ramele de piatra dateaza de la restaurarea din 1930 si doar cinci ferestre au piese originale gravate in partea de sus.

De o parte si de alta a unuia din pragurile de geam care au supravietuit se afla pronaosul cu cele doua bolti gemene si ferestre largi. De asemeni, boltile gemene au fost folosite inainte de Manastirea Probota la Manastirea Neamtului (1497) si Sfantul Ioan Cel Nou (1512-1522) si dupa Probota la Manastirea Episcopului de Roman (1542 ) si Manastirea Sucevita (1584). Doar la Probota complicatul sistem de bolti a fost realizat pentru extinderea ei.

Sistemul complicat de arce, apse si pandantive compune spatiul naosului. Deasupra, in mijloc, este turnul si in spatele razei este jumatate din bolta altarului. Iconostasul separa naosul de altar.

Mormintele gasite sunt marcate cu vergele de sticla plasate intre caramizi, si pietrele de mormant sunt asezate dea lungul peretilor. Sub podea un nou sistem de incalzire este inclus pentru a mentine o umiditate si o temperatura constanta in interiorul bisericii. Usa de pe peretele din nord este noua, o replica a celei precedente. Celelalte doua usi au fost curatate si reparate si cateva blocuri de pietre de la ramele usilor si unele trepte au fost inlocuite. Cele opt ferestre ale exonartexului si patru ale pronaosului au fost inlocuite la sfarsitul secolului 18.

Mănăstirea Râşca - Ansamblul de la Mănăstirea Râşca, situat pe valea râului cu acelaşi nume, este construit în mai multe etape. În anul 1512, Bogdan al III-lea a zidit chiliile, iar în anul 1540 episcopul Romanului Macarie împreună cu logofătul Ioan şi Teodor Balş au zidit biserica cu hramul "Sf.Nicolae". Din porunca domnitorului Petru Rareş, în jurul bisericii se construiesc ziduri înalte şi puternice cu creneluri şi turn, lucrare terminată în 1542.

23

Biserica este de mici dimensiuni, cu fresce bogat aurite. În perioada anilor 1611-1617, marele vornic Costea Bacioc măreşte considerabil capacitatea edificiului.

La început, biserica includea altarul, naosul, pronaosul şi probabil exonartexul. La capătul estic, sunt trei abside, ca în majoritatea mănăstirilor din secolul al XVI-lea. Un turn sprijinit de arcurile moldoveneşti se ridică deasupra naosului.

Biserica „Sf. Nicolae” a fost construita in doua etape.

Capatul estic apartine stilului de construire a bisericilor din secolul al XVI-lea, cu fresce exterioare. Capatul vestic, cu portalul mic si deschis, dateaza din anii 1611-1617.

Deşi mănăstirea Râşca este o fundaţie princiară şi deşi este asociată cu memoria celui mai învăţat cronicar moldovean al secolului al XVI-lea, Episcopul de Roman Macarie, ea nu s-a bucurat de faima pe care au avut-o alte edificii similare. Un motiv ar fi acela că mănăstirea a fost construită într-un loc relativ izolat, care a devenit şi mai izolat odată ce oraşul apropiat Baia şi-a pierdut statutul de centru comercial şi guvernamental prosper.

Biserica închinată Sfântului Nicolae este mult mai mică decât „surorile” ei fondate de acelaşi domnitor. Când acesta a murit, biserica a rămas nepictată – lucru neobişnuit pentru o biserică aşa mică – şi a fost decorată cu fresce abia în 1552-1554.

Picturile murale au fost începute în timpul domniei celui cel de-al doilea fiu al lui Petru Rareş, Ştefan (1551-1552) şi completate de Episcopul Macarie, care a fost ulterior înmormântat la Râşca.

Fatada sudica a Manastirii Rasca.

24

Turcii au prădat mănăstirea în 1821 şi, de vreme ce cutremurele deterioraseră anterior biserica, aceasta a fost reparată în mod radical imediat după aceea. Peretele dintre naos şi pronaos a fost demolat, potrivit noii mode a perioadei respective. Turnurile au fost din nou adăpostite cu acoperişuri în formă de bulb, de inspiraţie barocă şi care au fost păstrate în timpul lucrărilor de restaurare ale anilor 1960. Dar un alt element adăugat în timpul lucrărilor de reparaţie din secolul al XIX-lea a fost scos: un al treilea turn, plasat între celelalte două.

Dacă faţada sudică şi curbatele abside sudică şi estică a jumătăţii mai vechi a bisericii sunt acoperite cu fresce excepţionale, nu se ştie dacă partea nordică a bisericii vechi a fost pictată sau nu. Temele frescelor de pe faţada sudică sunt puţine şi diferă de celelalte biserici cu exteriorul pictat. Sub streşinile acoperişului se află un rând de medalioane cu Monahii.

Privire de ansamblu asupra exonartexului.Acest fapt, combinat cu imaginea unei biserici fără turnuri descoperite pe faţada sudică, i-

a făcut pe unii cercetători să concluzioneze că turnurile sunt contemporane construcţiei, ambele fiind construite între anii 1611-1617.

Intrarea în biserică se face prin mijlocul faţadei sudice, lucru care este o potrivire excepţională. Exonartexul, neaşteptat de larg, se deschide pe partea stângă cu două arcade inegale ca mărime. Cea vestică e pătrată, acoperită cu arcuri oblice din sistemul boltic moldovenesc, ce sprijină a doua turlă.

Un pictor foarte talentat a decorat pereţii şi bolţile cu aceiaşi clasici stâlpi trompe l’oeil şi cu alte caracteristici arhitecturale, spre deosebire de absida estică. Stilul rafinat şi culorile creează un tot armonios şi neobişnuit. Arcada estică este mai îngustă.

25

Mănăstirea Slatina este prima ctitorie a lui Alexandru Lăpuşneanu şi se află la 30 de kilometri de Fălticeni, într-o zonă de o frumuseţe aparte.

Istoria zidirii mănăstirii se pierde în negura timpului, dar legendele spun că aici trăia un sihastru care l-ar fi sfătuit pe domnitorul Lăpuşneanu să zidească o mănăstire pe locul unde creştea un paltin.

Într-o cronică a lui Grigore Ureche se menţionează data de 14 octombrie 1558 ca dată de sfinţire a lăcaşului, însă inscripţia slavonă plasată (în anul 1572) de stareţul Nil, atestă anul 1561.

Biserica de mari proporţii are pridvorul închis. Pictura nu este cea originală, reînnoirea celei vechi fiind făcută cu fidelitate. Tabloul votiv, amplasat pe peretele de nord al pronaosului, îl prezintă pe Alexandru Lăpuşneanu cu familia.

Frumos ornamentate şi inscripţionate, lespezile funerare marchează mormintele domnitorului ctitor Alexandru Lăpuşneanu, al doamnei Ruxandra, precum şi ale celor două fiice, Teofana şi Teodora.

Casa domnească este un preţios exemplar de arhitectură laică unde se evidenţiază influenţa Renaşterii transilvănene. Incinta este patrulateră cu turnuri de colţ şi de intrare, toate cu aceleaşi trăsături renascentiste. Fântâna, ornamentală din marmură, este bine încadrată în ansamblul monumental.

Biserica „Schimbarea la faţă” este plasată în centrul aşezării monahale. A fost modelată dupa Mănăstirea Probota, dar dimensiunile sale au fost mărite, fiind cea mai mare biserică din Moldova până la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Manastirea Slatina vazuta din sud-vest Cronicarul Eftimie a scris că în 1554 prinţul Alexandru Lăpuşneanu “left Suceava for

River Suha, in order to investigate and find a place for the monastery. (…) The Prince saw the place and was very glad and liked it very much and paid homage to God and gave name to the Monastery of Slatina and appointed the first superior, Iacob, also named Molodeţ”.

26

Biserica este adăpostită între trei dealuri.

Biserica „Schimbarea la fata” urmeaza forma bisericilor moldovene timpurii, dar este mai simpla: nu exista abside rotunde pe fatadele sudica si nordica.

La câţiva ani după moartea lui Alexandru Lăpuşneanu, mănăstirea a fost din nou jefuită. Biserica a fost din nou reparată iar stareţul Nil a aşezat, în numele lui Lăpuşneanu, o inscripţie comemorativă postumă, deasupra intrării în edificiu.

Ca modele, au fost folosite inscripţiile de la mănăstirile Probota şi Putna. Inscripţia sună astfel: “With the Father’s will, the Son’s help and the Holy Spirit’s blessing, I, the slave of God, the deceased believer Prince Alexandru with my wife Princess Ruxandra and children given by God: Bogdan, Ioan, Petru and Constantin, started building this edifice dedicated to the Transfiguration of Our Lord, in the year 7069 (1561)”.

Refectoriul si camerele maicutelor in cladirea peretelui sudic.Aşezământul monahal este neregulat, având în vedere că linia peretelui estic este

întreruptă în turnul porţii, care a fost construit în 1834. Deasupra intrării în boltă se află o capelă dedicată Sfinţilor Nicolae şi Spiridon, pictaţi în stil bizantin. O pasarelă în dreptul peretelui sudic sugerează faptul că pereţii înalţi au fost construiţi pentru a apăra mănăstirea de jefuitori. În fiecare colţ al aşezământului monahal este un turn masiv, dar turnul din nord-vest este mult mai înalt decât celelalte. Acesta este clopotniţa, unde două mari clopote din 1830 sunt păstrate.

27

Formele catapetesmei, un neobisnuit perete intre naos si altar, semanand cu o absida cu trei fete.La început, biserica a avut cinci camere, altar, naos, camera mormintelor, pronaos şi

exonartex, dar camera mormintelor a fost demolată în 1828. Spre deosebire de Probota, absidele bisericii nu sunt vizibile în exterior, dar ele sunt croite pe întinderea peretelui. Sunt nouă stâlpi, doi spre faţada vestică, trei spre nordul şi sudul faţadei şi unul spre absida estică, dar aceştia par mai mult decorativi decât funcţionali.

Faţadele sunt tencuite, văruite şi decorate cu firide. În faţada sudică a bisericii se află mormântul egumenului Nil, care a aşezat inscripţia comemorativă de pe peretele bisericii. La vest, pe plinta exonartexului se află mormântul unui călugăr necunoscut. Intrarea în biserică se face prin două uşi, una spre faţada sudică şi alta spre cea nordică.

Biserica Dolhestii Mari Anul construcţiei: 1481Construită de: Familia Şendrea

Trăsătura caracteristică a acestei biserici este prezenţa celor două firide înalte cu arcuri ascuţite, pe fiecare perete longitudinal. În pronaos, aceste nişe laterale au fost folosite pentru mormintele familiei fondatoare. Doar mormântul Mariei Şendrea, sora lui Ştefan cel Mare, este citeţ.

Biserica Dolheştii Mari vazută dinspre sud.Dolheştii Mari se află la 15 km est de Falticeni, în drum spre Probota. Satul a aparţinut

boierului Şendrea în 1395, aşa cum arată primul document care îi atestă existenţa. Pe partea

28

dreaptă a drumului se află o biserică simplă, albă. La capătul vestic al clădirii se află clopotniţa, deasupra holului de la intrare, dar acestea sunt adăugări târzii. Biserica este cea mai veche din Moldova, dintre câte mai există, care a fost fondată de către un nobil. A fost construită ca paraclis privat al boierului Şendrea, în acelaşi aşezământ cu reşedinţa medievală.

Privire de ansamblu asupra peretelui sudic al pronaosului.Absenţa unei inscripţii comemorative ne împiedică să ştim data exactă a construirii

bisericii. În ultimii 50 de ani, cercetătorii au format o serie de ipoteze privind datarea acesteia, luând în considerare şi istoria familiei Şendrea. Letopiseţul zonei specifică faptul că eroul din Râmnic a fost înmormântat în biserica Dolheştii Mari, alături de tatăl său. Acest fapt sugerează că biserica a fost construită cel puţin cu o generaţie înainte de 1481 şi caracteristicile stilistice ale edificiului susţin această idee. Biserica aparţine unui tip arhaic, cu particularităţi preluate din arhitectura gotică mărginită. Are un edificiu rectangular, cu o absidă estică poligonală, cu cinci laturi. În tradiţia bizantină, laturile poligonului erau vizibile doar în exterior, iar absidele erau semicirculare în interior. Aici, în Dolheşti, interiorul absidei este poligonal, trăsătură caracteristică stilului gotic.

Firida vestică de pe peretele sudic al pronaosului.

Ceea ce face unică biserica din Dolheştii Mari sunt pereţii văruiţi în alb, întrerupţi de picturi colorate în doar două locuri, ambele în pronaos. Una este firida vestică a peretelui sudic, cealaltă e icoana Sfintei Parascheva, patroana bisericii, pictată pe o lunetă de deasupra uşii de la intrare, care duce spre naos.

29

Pictura din firida peretelui sudic este cu totul neobişnuită, deoarece alegerea temelor pentru această parte a bisericii nu a fost găsită în nici o altă biserică moldovenească.

Personalităţi locale

Municipiul Fălticeni este un reper pentru cultura şi ştiinţa naţională. Un mare număr de persoane marcante s-au format şi au creat aici. Fălticeniul este al treilea oraş din ţară ca număr de scriitori autohtoni, după Bucureşti şi Iaşi.

Târgul Fălticeni se afirmă în cultura naţională începând de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Din bogatul lexicon al personalităţilor fălticenene fac parte scriitorii Matei Milo, Enache Gane, Costache Gane, Maria Cantacuzino, Nicolae Istrati, Nicu Gane, Ion Creangă, Nicolae Beldiceanu, Mihail Sadoveanu, Ion Dragoslav, Anton Holban, Horia Lovinescu, Vasile Lovinescu, Nicolae Labiş, Vasile Savel, Nicolae Jianu, Mihail Şerban şi Grigore Ilisei, istoricii, criticii literari şi filologii Eugen Lovinescu, Alexandru Lambrior, Teodor V. Stefanelli, Virgil Tempeanu, Gheorghe Cardaş, Mihai Gafiţa, A.G. Stino, Constantin Ciopraga, Cornel Dimitriu, Ştefan S. Gorovei; oamenii de teatru şi muzicienii Jules Cazaban, Grigore Vasiliu-Birlic, Paul Călinescu, George Adamachi, Alexandru Alger, artiştii plastici Ion Irimescu, Ştefan Şoldanescu, Dimitrie Hârlescu, Aurel Băeşu, Maria Mihăescu, Mihai Camaruţ, Vasile Vasiliu-Falti, Teodor Tatos, folcloriştii Artur Gorovei şi Mihai Lupescu, oamenii de ştiinţă Dimitrie Leonida, Nicolae Grigoraş, Vasile Ciurea, Mihai Băcescu, Eliot Sorel, Sofia Ionescu-Ogrezeanu şi Florin Constantin Ghiurea etc.

Eugen Lovinescu (n. 31 octombrie 1881, Fălticeni - d. 16 iulie 1943) a fost critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist român, cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu. Este autorul teoriei Sincronismului şi al Mutaţiei valorilor estetice. În ciuda valorii sale incontestabile, a faptului că şi-a susţinut doctoratul la Paris cu Emile Faguet, a ocupat doar o catedră de profesor de latină la liceul Matei Basarab din Bucureşti.

Este tatăl criticului Monica Lovinescu şi unchiul prozatorului Anton Holban, al dramaturgului Horia Lovinescu şi al criticului literar şi specialistului în ocultism Vasile Lovinescu.

StudiiUrmează gimnaziul la Fălticeni, apoi cursurile Liceului internat din Iaşi (1896-1899).

Este licenţiat al Facultăţii de limbi clasice a Universităţii din Bucureşti, cu o lucrare despre sintaxa latină (1903). Activează ca profesor de liceu la Ploieşti (1904-1906) şi la Bucureşti.

Activitatea publicisticăDebutează publicistic în suplimentul literar al Adevărului (1903), cu un articol despre studiile sale clasice. În 1904 îşi începe colaborarea la Epoca, scriind despre Mihail Sadoveanu, şi continuând în 1905 tot cu articole despre scriitori sămănătorişti şi poporanişti (Octavian Goga,

30

Şt.O.Iosif, Alexandru Brătescu-Voineşti, Popovici-Bănăţeanu, I.Gorun, Sandu-Aldea, Ion Agârbiceanu, Emil Gârleanu), toate acestea constituind subiectele reunite în cele două volume de debut Paşi pe nisip..., apărute în 1906. În această perioadă a activităţii sale, preocupat fiind de mişcarea literară de la Sămănătorul, se prefigurează confruntările cu marii doctrinari Nicolae Iorga şi Garabet Ibrăileanu.

Activitatea de cercetareÎntre 1906-1909 se află la Paris pentru pregătirea doctoratului. Obţine titlul de doctor în

litere cu o lucrare despre Jean-Jacques Weiss et son oeuvre littéraire; lucrare suplimentară: Les voyageurs français en Grece au XIX-e sičcle (1909), ambele prezentate elogios de criticul Emile Faguet.

Colaborează la revista Convorbiri literare a lui Mihail Dragomirescu între anii 1907-1909 şi publică primele două volume de Critice (I, 1909; II, 1910).

În această perioadă publică monografiile Gr. Alexandrescu (1910), C. Negruzzi (1913), „Gh. Asachi„ (1921). Încearcă, dar fără succes, să intre în învăţământul universitar, la Iaşi (unde în iunie 1912, în urma unui concurs, îi este preferat Garabet Ibrăileanu) sau la Bucureşti (unde în 1913 criticul îl suplineşte pe Pompiliu Eliade cu un curs despre romantism).Patronează - până la sfârşitul vieţii - cenaclul Sburătorul şi este director al revistei literare Sburătorul(1919-1922; 1926-1927).

Studiile junimisteSpre sfârşitul vieţii, părăsind aproape de tot foiletonul critic, Lovinescu se dedică

studiilor junimiste, şi hotărirea sa nu e fără legătură cu temperatura morală a momentului. Agitaţiile politice din deceniul al IV-lea îl neliniştesc, şi, văzînd ce înfumurate, intolerante confuzii ameninţă din nou cultura română, criticul se gîndeşte să reactualizeze spiritul clarvăzător al lui Maiorescu. Cele două tomuri ale monografiei T. Maiorescu (1940), urmate de T. Maiorescu şi contemporanii lui, I, II (1943, 1944), T. Maiorescu şi posteritatea lui critică (1943), de broşura Petre Carp (1941) şi de o Antologie a ideologiei junimiste constitue o operă critică impresionantă, comparabilă cu aceea a lui Sainte-Beuve despre Port-Royal.

Opere selectiveCriticul literar

Istoria civilizaţiei române moderne, (1924-1925); Istoria literaturii române contemporane, (I-VI, 1926-1929); Critice, ediţie definitivă (1925-1929); T.Maiorescu, (I-II, 1940), T. Maiorescu şi contemporanii lui, (I-II, 1943-1944); T. Maiorescu şi posteritatea lui critică, (1943);

În anul 2003 revenirile sale critice asupra unor scriitori sunt publicate la Editura Paralela 45 în volumul Revizuiri, într-o ediţie îngrijită de Ion Simuţ.

Memorialistul Memorii, (I-III, 1932); Agende literare, (postume);

Romancierul şi nuvelistul Nuvele florentine, 1906, cunoscute şi sub titlul ediţiei a doua, Crinul, 1912, Aripa morţii, roman, 1913 Viaţa dublă, roman, 1932 Ciclul de romane în care erou este Mihai Eminescu: Mite(1934) şi Bălăuca(1935), despre

iubirile poetului pentru Mite Kremnitz si Veronica Micle.

31

Ciclul Bizu (alcatuit din romanele Bizu, 1932; Patru, 1932; Diana, 1956(postum); Acord final, publicat iniţial în Revista Fundaţiilor Regale)

Dramaturgul De peste prag, 1906 Lulu, 1924, în colaborare cu Hortensia Papadat- Bengescu

Nicolae Labiş (n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comuna Mălini, judeţul Suceava - d. 22 decembrie 1956, Bucureşti), poet român, talent remarcabil. Criticul Eugen Simion l-a supranumit "buzduganul" generaţiei şaizeciste.

BiografieFiu de învăţători (Eugen şi Ana-Profira), Nicolae Labiş învaţă să citească pe la 5 ani, de

la elevii mamei sale. Între primele lecturi ale sale se numără "Capra cu trei iezi" a lui Ion Creangă. De asemenea, începe să şi deseneze.

Şcoala primară o începe în satul natal (în clasa mamei sale); apoi, din cauza celui de-al doilea război mondial, o continuă în refugiu, în comuna Mihăileşti, satul Văcarea (lângă Câmpulung-Muscel), unde va urma clasa a III-a, obţinând numai note de 9 şi 10. Colegii de atunci îşi amintesc că scria poezii şi scenete şi îi plăcea să apară în public ca recitator. În mai 1945, familia se întoarce acasă şi se stabileşte la Mălini. Compunea poezii şi poveşti încă din copilărie, iar debutul publicistic are loc la nici 15 ani, în ziarul Zori noi - Suceava (1950) şi Viaţa Românească (1951). A urmat liceul "Nicu Gane" Fălticeni (1947 - 1951), continuat la Iaşi.

Urmează apoi cursurile Şcolii de literatură "Mihai Eminescu" din Bucureşti. După absolvirea ei devine redactor la Contemporanul, apoi la Gazeta literară. În 1954 frecventează timp de un semestru Facultatea de Filologie din Bucureşti.

Debutul editorial aduce un suflu nou poetic şi o speranţă de mare bard in (1956 ii apare volumul Primele iubiri Pregăteşte pentru tipar volumul Lupta cu inerţia (apare postum, 1958), dar moare stupid, în preajma Crăciunului 1956, în urma unui accident de tramvai, în împrejurări încă neelucidate complet.Vizitase "Capşa", pentru o degustare, a vrut să ia tramvaiul spre iubită, s-a dezechilibrat, s-a prins de grătarul dintre vagoane, a căzut cu capul pe caldarâm. Măduva spinării îi era secţionată (practic era decapitat, trupul paralizat). La spital mai era conştient, dar chirurgii nu l-au putut salva. Unii contemporani sau martori oculari susţin ca ar fi putut fi vorba de un asasinat politic. Poemul Moartea căprioarei, inspirat de un eveniment real, l-a facut celebru în rândul mai multor generaţii de adolescenţi. Criticul Eugen Simion l-a supranumit, folosind o metaforă din basme, "buzduganul unei generaţii" căci debutul său avea să anunţe generaţia lui Nichita Stănescu cunoscută sub numele generaţia şaizecistă.

32

Ion Irimescu(n. 27 februarie 1903, Fălticeni - d. 28 octombrie 2005, Fălticeni) a fost un sculptor român, pedagog şi membru al Academiei Române.

După absolvirea şcolii primare din Fălticeni, urmează cursul secundar la Liceul Nicu Gane din acelaşi oraş. Între 1924 şi 1928 este student al Şcolii Naţionale de Arte Frumoase din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori de sculptură pe Dimitrie Paciurea şi Oscar Han. În anul 1928, la absolvirea academiei, are loc debutul său la Expoziţia de Pictură şi Sculptură din Bucureşti. În 1930, obţinând o bursă de studii a şcolii române din Fontenay-aux-Roses, pleacă la Paris şi se înscrie la Académie de la Grande Chaumière, unde lucrează sub îndrumarea profesorului Joseph Bernard. În 1932 i se acordă Menţiunea de onoare a Societăţii artiştilor francezi, pentru lucrarea Autoportret, expusă la Salonul de primăvară de la Paris.

Ion Irimescu Fata cu mandolinaDin 1933, anul întoarcerii în România, Ion Irimescu participă la toate expoziţiile

organizate, atât în ţară cât şi în străinătate. În 1940 este numit profesor la Academia de Belle Arte din Iaşi, mai târziu (1950) la Cluj, iar din 1966 funcţionează ca profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti.

În 1956 participă la Bienala din Veneţia, expunând la pavilionul românesc 15 lucrări, iar în 1961 expune la Expoziţia de sculptură contemporană, organizată pe lângă Muzeul Rodin din Paris.

În 1975 donează muzeului oraşului Fălticeni un mare număr de sculpturi şi desene, cu care se infiinţează Colecţia "Ion Irimescu". Este ales în 1978 preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, unde activează până în 1989. În anul 2001 primeşte premiul pentru Excelenţă în cultura română. Este membru de onoare al Academiei Române.

La 27 februarie 2003, Academia Română îl sărbătoreşte cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani. Este al doilea artist român aflat în viaţă la sărbătorirea Centenarului său, după Cella Delavrancea.La 28 octombrie 2005 marele sculptor moare si este immormantat în cimitirul parohiei Opriseni.

33

Grigore Vasiliu Birlic (n. 24 ianuarie 1905, Fălticeni, d. 14 februarie 1970, Bucuresti)

A fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie. A jucat în multe piese de teatru precum şi in filme. Numele de naştere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind doar o porecla pe care a primit-o datorită succesului din piesa “Birlic”, jucată la începutul carierei sale.

Date biograficeGrigore Vasiliu s-a născut pe 24 ianuarie 1905, în familia unui mic negustor de pe strada

Pârâul Târgului din Fălticeni. În copilărie a vrut să se facă clovn la circ, dar a fost tempestiv potolit de către tatăl său. A absolvit în anul 1924 cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, făcând parte din prima promoţie a liceului.

Scriitorul Eugen Dimitriu, fondatorul Galeriei Oamenilor de Seamă din Fălticeni, povesteşte în cartea Oraşul Muzelor că: „Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viaţă: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniştea deplină a orei, şi toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecţia... Observaţiile pe care le primea erau făcute cu înţelegere. Profesorii aveau intuiţie, îl şi vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea "săcătură". Voia să-i dea câteva vergi, dar făptaşul se băga sub masă.”

La dorinţa familiei sale care considera actoria ca fiind o meserie neserioasă, Grigore Vasiliu se înscrie la Facultatea de Drept din Cernăuţi. În paralel, până a-şi lua licenţa în drept, a făcut figuraţie la Teatrul Naţional din Cernăuţi pentru a-şi câştiga traiul. Remarcat de directorul Dragoş Protopopescu, este distribuit pentru prima dată de către regizorul Aurel Maican în rolul unui tâmpit din comedia Musca spaniolă, scrisă de vienezii Arnold şi Bach, şi adaptată de dramaturgul Tudor Muşatescu şi de regizorul Sică Alexandrescu. Fiind peltic, a fost „mai gâgă decât ar fi cerut textul” şi astfel a repurtat încă de la început un succes răsunător.

În urma succesului obţinut la public, este angajat ca actor la Teatrul Naţional din Cernăuţi. La Cernăuţi, Grigore Vasiliu cucereşte simpatia publicului, fiind remarcat mai ales datorită rolului Dandanache din piesa O scrisoare pierdută a lui Ion Luca Caragiale.

Dramaturgul şi omul de teatru Victor Ion Popa îl distribuie în piesa “Amanetul” de Holberg.

Pentru admiterea la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuţi a trecut prin nu mai puţin de şapte tentative nereuşite. Motivul pentru care a fost admis cu greu la Conservator era un defect de vorbire, explicat de Birlic mai târziu: „eram peltic şi scuipam când vorbeam”. Defectul s-a transformat însă într-unul dintre atuurile actorului. La Conservator s-a numărat printre elevii lui Petre Sturdza şi mai târziu a avut-o ca profesoară pe Gina Sandri. A legat o strânsă prietenie şi cu Jules Cazaban, coleg de Conservator. Mai târziu s-a mutat la Conservatorul din Bucureşti.

34

Birlic, în rolul Jupânul Conciano din Bădăranii de Carlo Goldoni.

În anul 1933 Grigore Vasiliu, student pe atunci la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuţi, a fost adus la Bucureşti, de către regizorul Aurel Maican. Timp de un deceniu a jucat pe scenele diverselor companii particulare în piesele regizate de către Sică Alexandrescu şi Ion Iancovescu, fiind vedetă în special la Teatrul Vesel. Acest teatru îşi ţinea spectacolele într-o sală mică dintr-un pasaj al Bulevardului Elisabeta din Bucureşti; teatrul fusese înfiinţat de regizorul Sică Alexandrescu împreună cu dramaturgul Tudor Muşatescu şi avea să-şi continue activitatea până în anul 1940.

Printre piesele cele mai importante în care a jucat se numără: Vârcolacul, Micul Weber de Arnold si Bach, Otto Elefantul de Arnold şi Bach, Arde nevastă-mea de A. Vercourt şi Jean Bever, Prostul din baie de Ernest Fiese şi Karl Fellman, Corabia lui Noe, Aşternutul de mătase de A. Birabeau şi G. Dolley, Părintele căţeilor de Glinger şi Taussig, Împăratul de Luigi Bonelli etc.

Din această perioadă îşi trage şi porecla, transformată mai târziu în supranume, Birlic, care era titlul unei piese scrise de vienezii Arnold şi Bach, adaptată special pentru el de dramaturgul Tudor Muşatescu şi de regizorul Sică Alexandrescu. Acţiunea din piesă era localizată în nordul Moldovei, erou principal (un funcţionar) purtând numele de Costache Perjoiu, zis Birlic, din Fălticeni.

Cu rolul titular din farsa Birlic, tânărul Grigore Vasiliu a cunoscut un succes uriaş, astfel încât a ajuns să se identifice cu personajul şi să-i adopte numele. Mai întâi o poreclă ce stârnea râsul, Birlic (cuvânt de origine turcă însemnând asul de la cărţile de joc) a devenit o marcă pe care actorul a adăugat-o numelui său, transformând-o în renume.

Sică Alexandrescu şi Tudor Muşatescu au creat pentru Birlic aproape exclusiv spectacole comice, cel mai adesea cu piese uşoare, din repertoriul bulevardier. Sică Alexandrescu montează piesă după piesă cu Birlic în rolul principal, toate având un mare succes la public. Birlic a impresionat publicul şi criticii teatrali prin creaţiile sale actoriceşti complexe, având capacitatea de a trece foarte uşor de la un rol din registrul tragic la un rol din registrul comic şi invers.

În anul 1934 a debutat în cinematografie alături de Stroe şi Vasilache în filmul Bing-Bang (care s-a păstrat şi azi), apoi în Doamna de la etajul II (1937) (în regia lui Dezideriu Major), alături de Maud Mary, Mihai Popescu şi Mişu Fotino (film pierdut, dar există câteva fotografii care ni-l prezintă). Dramaturgul George Ciprian îi oferă rolul lui Chirică din piesa sa Omul cu mârţoaga.

A fost căsătorit de două ori, mai întâi cu Angela Mateescu, apoi cu Valeria Nanci, dar nu a avut copii.

35

Geniu al comediei româneşti

Birlic în filmul „Titanic Vals”

Datorită talentului artistic Grigore Vasiliu Birlic a fost impus ca director şi patron al mai multor companii teatrale (printre care şi trupa "Colorado"). [2] Însă legea comunistă a teatrelor din anul 1947 a făcut ca Birlic să reziste în această postură doar un an, fiind până la urmă înlocuit din funcţie.

Instalarea la putere în România a regimului comunist l-a prins în plină glorie, închizându-i însă graniţele spre lume. Se întoarce ca actor la Teatrul Naţional din Bucureşti, după naţionalizarea teatrelor particulare. Repertoriul Teatrului era stabilit de Direcţia de Propagandă a Comitetului Central al PCR. Sică Alexandrescu montează în anul 1953 piesa O scrisoare pierdută, Birlic interpretându-l iniţial pe Dandanache, apoi pe Brânzovenescu.

Radu Beligan îl consideră un „geniu al comediei, al umorului românesc”, aşezându-l alături de Constantin Tănase. Criticii au spus că umorul şi fizionomia sa l-ar fi putut propulsa într-o carieră internaţională de excepţie, dacă nu ar fi fost prizonierul unei cinematografii marginale, aservite propagandei de partid.

În cadrul Festivalului Goldoni din anul 1956, Sică Alexandrescu pleacă la Veneţia cu Birlic, Alexandru Giugaru şi George Calboreanu pentru a prezenta piesa Bădăranii în traducerea lui Iancovescu. Apariţia lui Birlic în Italia, în piesa Bădăranii, a oprit din fugă spectatorii care doreau să se adăpostească de ploaia torenţială care izbucnise în actul III al piesei care se juca în aer liber, în grădina de la Palazzo Grassi. Publicul a rămas pe loc, ţintuit sub ploaie, hohotind şi aplaudând în delir fiecare replică a lui jupân Conciano – Birlic, deşi nu cunoştea limba în care se juca piesa. [3]

Roluri care l-au făcut celebru

Actorul Grigore Vasiliu Birlic.

A fost strălucit în piesele de teatru D-ale carnavalului, Conu Leonida faţă cu reacţiunea şi O scrisoare pierdută de Caragiale, Avarul şi Burghezul gentilom de Molière, Bădăranii de Carlo Goldoni, Egor Bulicov de Maxim Gorki, Revizorul de Nikolai Gogol, Oameni care tac de Al. Voitin, Nunta lui Krecinski de Suhovo-Kobalin, Mielul turbat de Aurel Baranga. Jocul său era caracterizat de un puternic timbru personal şi de o intonaţie inimitabilă. A jucat în peste 25 de filme, într-o perioadă în care numărul realizărilor cinematografice era redus.

36

Printre rolurile care l-au făcut celebru se numără: Crăcănel în D-ale carnavalului de I. L. Caragiale Lefter Popescu în Două loturi de I. L. Caragiale Costăchel Gudurău în Telegrame de I.L. Caragiale Spirache Necşulescu în Titanic vals de Tudor Muşatescu Jupânul Conciano în Bădăranii de Carlo Goldoni

A interpretat un număr de 13 personaje din opera marelui dramaturg Ion Luca Caragiale. Amintim rolurile: Crăcănel şi Candidatul în D-ale carnavalului, Spiridon şi Rică Venturiano în O noapte furtunoasă, Brânzovenescu şi Dandanache în O scrisoare pierdută, Coana Efimiţa în Conu Leonida faţă cu reacţiunea, Lefter Popescu în Două loturi, Costăchel Gudurău în Telegrame. Despre Caragiale, Birlic avea să spună:

„Ca unul dintre actorii care am interpretat cele mai multe personaje – 13 – din opera marelui nostru dramaturg, îl evoc cu afectuoasă recunoştinţă şi pentru succesele actoriceşti pe care mi le-a prilejuit. Au constituit pentru mine, în cei peste 35 de ani de teatru, o adevărata şcoală a măiestriei actoriceşti, personaje ale maeştrilor dramaturgiei noastre. Şapte roluri în cele patru comedii.”

Artist al poporului, Grigore Vasiliu Birlic s-a stins din viaţă la data de 14 februarie 1970, la Bucureşti, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.

Filmografie

Birlic în „Doamna de la etajul II” (1937)

Bing Bang (1934) Doamna de la etajul II (1937) Viaţa învinge (1951) Arendaşul Român (1952) Lanţul slăbiciunilor (1952) Vizita (1952) O scrisoare pierdută (1953) - Brânzovenescu Directorul nostru (1955) Două lozuri (1957) - Lefter Popescu Doi vecini (1958) D-ale carnavalului (1958) - Crăcănel Băieţii noştri (1959) Telegrame (1959) - Costăchel Gudurău Aproape de soare (1960) Bădăranii (1960) Drum nou (1961)

37

Post Restant (1961) Doi băieţi ca pâinea caldă (1962) Paşi spre lună (1963) Lumina de iulie (1963) Mofturi 1900 (1963) Titanic vals (1964) - Spirache Necşulescu Les fêtes galantes (Serbările galante) (1965) Steaua fără nume (1965) Corigenţa domnului profesor (1966)

Aprecieri critice„Avea un fizic împotriva tuturor canoanelor profesionale. Era un om mărunţel, insignifiant, cu o figură caricaturală. Iar în mijlocul acestei feţe ilare se aflau doi ochi de o infinită tristeţe, doi ochi de câine bătut. Acest contrast crea un soi de tensiune care era însăşi esenţa artei lui. El juca precum un echilibrist care merge pe-o sârmă, atent să ţină această cumpănă fragilă între tragic şi comic. (...) Lawrence Olivier spunea că actorul sculptează în zăpadă... Aşa s-a întâmplat şi cu Birlic: şi-a sculptat în zăpadă marile roluri. El a fost în primul rând actor de teatru.”

(Radu Beligan)Un geniu al comediei. Foarte ciudat, el trăia comedia ca pe-o dramă, situaţia era comică, nu se strâmba să fie comic... Comicul parcă ieşea din ochii lui trişti.”

Nicolae Beldiceanu (n. 26 octombrie 1844, Preuteşti, judeţul Suceava - d. 2 februarie 1896, Iaşi) a fost un

poet şi prozator român.

BiografieUrmează cursurile Academiei Mihăilene din Iaşi. Ca poet a debutat în ziarul lui Hasdeu,

„Lumina”. A colaborat la revista „Convorbiri literare”, unde a publicat poezii de factură romantică şi pesimistă, apoi la „Contemporanul”, sub influenţa căruia a scris cele mai bune poezii ale sale (Vechituri, Lăutarul, Amurgul veacului, Dezmoşteniţii). A mai publicat şi lucrări arheologice, printre care Antichităţile de la Cucuteni (1885). Fiul său, Nicolae N. Beldiceanu (1881-1923), a fost un reputat prozator şi publicist.

Opera Tala. Nuvelă contimporană, Iaşi, 1882 Elemente de istoria românilor, I-III, Iaşi, 1893-1894 Poezii, Iaşi, 1893 Doine, Iaşi, 1893 Poezii, Bucureşti, 1914

38

Arthur Gorovei(n. 19 februarie 1864, Fălticeni - d. 19 martie 1951, Bucureşti)

a fost un academician român, folclorist, etnograf, membru de onoare (1940) al Academiei Române.

Nascut la 19 Februarie 1864 in Falticeni, invata carte mai intai la scoala sateasca din Radauti, urmand clasele primare si gimnaziul la Falticeni, de unde trece apoi la Institutele Unite din Iasi de unde isi ia bacalaureatul. Licentiat in Drept la Universitatea din Iasi magistrat pana la 1903 si apoi avocat la Falticeni.

A fost Prefect al judetului Suceava si Primar al orasului Falticeni. Ales membru corespondent al Academiei Romane (1915); Doctor Honoris Causa dela Universitatea din Cernauti; Senator Legionar. In 1892 a fondat revista de folclor "Sezatoarea", care a aparut regulat timp de 26 de ani. Ultimul numar scos in anul 1931 cuprinde indicele analitic si alfabetic al celor 25 de volume ale pretioasei reviste.   A colaborat la numeroase reviste literare ale epocei, printre care: "Gandul Nostru" (foaia invatatorilor din judetul Baia), "Cuget Clar", "Natura", "Moldavia", "Orizonturi", "Bugeacul" (Bolgrad) s.a. A adus importante contributii la cunoasterea folclorului romanesc, publicand numeroase studii si cercetari de specialitate in domeniu.

OPERA:-"Botanica poporului roman". Falticeni, 1915 (in colaborare cu M. Lupescu); -"L'Art Roumaine". Editura "Institutului International de Cooperare Intelectuala", 1922 (in colaborare cu I. Muslea si Al. Tzigara-Samurcas); -"Datorii si drepturi" (lucrare premiata de Editura "Cartea Romaneasca", Bucuresti); -"Monografia orasului Botosani". 1926; -"L'Ornementation des oeufs de Paques chez les Roumains". In "Art populaire", Paris, 1930; -"Notiuni de folclor". Editura "Cartea Romaneasca", Bucuresti, 1933; -"Dr. Ioan Urban-Iarnik". In "Cunostinte folositoare", Nr. 69, Seria C. Editura "Cartea Romaneasca",Bucuresti; -"Ouale de Pasti". Tipografia "Monitorul Oficial", Bucuresti, 1937; -"Nicu Gane". In "Cunostinte folositoare", Nr. 65, Seria C. Editura "Cartea Romaneasca", Bucuresti, 1937;-"Mos Gheorghe" (nuvela); -"Mosneagul" (nuvela); -"Ionica al lui Ion" (schita); -"Tiganul" (schita). In "Cuget Clar", Nr. 29, 27 Ianuarie 1938; -"Sbuciumul unui suflet nou" (roman). Editura "Cartea Romaneasca", Bucuresti, 1939; -"Vopsitul prin buruieni". In "Cunostinte folositoare". Editura "Cartea Romaneasca", Bucuresti, 1939; -"O farsa a lui Vlahuta, Buldogele Venetiei" (f.a.d.).

39

Dimitrie Leonida(n. 23 mai 1883, Fălticeni; d. 14 martie 1965) a fost un inginer, specialist în energetică, profesor

universitar, om de ştiinţă român.Date biograficeDimitrie Leonida s-a născut la Fălticeni ca fiu al ofiţerul Atanase Leonida. Datorită profesiei

tatălui său, pregătirea şcolară o face în mai multe oraşe : Galaţi, Buzău, Constanţa şi Bucureşti. În perioada studiilor universitare efectuate la Politehnica din Charlottenburg (1903 - 1908), lângă Berlin, vizitează Muzeul Tehnic din Munchen (1903).

În anul IV va concepe proiectul "Metropolitanului din Bucureşti", iar proiectul de diplomă va avea ca tema "Complexul hidroenergetic al Bistriţei lânga Bicaz". Se va întoarce în ţară în anul 1908 cu titlul de inginer electroenergetician şi se va angaja la Primaria capitalei, unde se va ocupa cu introducerea iluminatului electric în Bucureşti.

A fost profesor universitar la Timişoara şi Bucureşti. În 1908 a înfiinţat prima şcoală de electricieni şi mecanici din România. Un an mai târziu, în 1909, a înfiinţat şi primul Muzeu Tehnic din România. A participat la planul de electrificare a României şi a fost laureat la Premiului de Stat.

În 1917 va realiza una dintre primele staţii de emisie radiotelegrafică din România.

Teodor Tatos (n. 28 ianuarie 1901 la Fălticeni, d. 11 ianuarie 1985 la Fălticeni) a fost un pictor, scriitor, publicist şi avocat român.

Familia TatosTeodor Tatos face parte dintr-o familie vestită încă din secolul al XIX-lea. Bunicul său,

boier cu moşii la Hârtop, a ajuns deputat în Divanul ad-hoc. Copiii boierului Tatos, Davidel, Iacob, Gabriel, Jenică şi Zinca au jucat un rol important în viaţa oraşului Fălticeni, numărându-se printre personalităţile urbei. Familia Tatos se înrudeşte cu o altă familie vestită, familia Millo.

Dr. Gabriel Tatos (1878-1927), licenţiat al Facultăţii de Medicină din Iaşi, chirurg cu studii de specializare la Paris, un om de o aleasă cultură are, începând cu 1938, un bust ridicat în oraşul Fălticeni, în Piaţa 22 decembrie 1989 f.n. Statuia este opera sculptorului ieşean Richard Hette.

Dr. Iacob Tatos urmase medicina la Viena. A fost medic chirurg la Spitalul "Stamati". Se spune despre el că era un practician vestit şi că alergau spre el pacienţii în căutarea vindecării.

Casa Teodor Tatos, Strada Mare nr 282, Fălticeni

40

Jenică Tatos, stăpân de moşie la Şoldăneşti, un om cult, a condus în calitate de secretar alături de Virgil Tempeanu, preşedinte, "Liga Culturală" din Fălticeni.

Zinca Tatos a fost funcţionară superioară la Universitatea din Cambridge. A donat bibliotecii "Nicolae Beldiceanu" din cadrul Muzeului Orăşenesc circa 1000 de volume din literatura engleză, germană şi franceză, în ediţii de lux. Gestul său generos a adus oraşului Fălticeni ediţii complete din Shakespeare, Scott, Shelley, etc., dar si opere complete semnate de Goethe, Schiller sau Heine. Toate s-au pierdut imediat după război, prin transferuri abuzive şi epurări purtând girul unor inculţi. Din nefericire donaţia nu şi-a atins scopul.

Teodor Tatos s-a născut în familia lui Davidel Tatos, proprietar, considerat un om bogat care se ocupa de operaţiunile financiare ale propriei bănci. A fost prefectul judeţului Suceava pe timpul Războiului Balcanic (1913). Familia lui Davidel Tatos locuia pe Strada Mare la nr. 282, împreună cu fratele său Iacob Tatos.

Prezenţe în muzee şi colecţiiTeodor Tatos are lucrări expuse la Muzeul Judeţean Suceava, în colecţia de artă a Bibliotecii Bucovinei "I.G. Sbiera" din Suceava, în colecţiile altor instituţii culturale din judeţul Suceava şi în numeroase colecţii particulare din ţară şi străinătate.

Expoziţii personale şi colective. Premii şi recunoaşteri publice începând cu expoziţia regională din 15-16 mai 1961 este prezent în expoziţii de grup în

oraşele Fălticeni, Suceava , Bucureşti 1969 expoziţie personală la Suceava 1961-1976 zece expoziţii personale la Fălticeni în 20 februarie 1972 i s-au filmat pentru televiziunea română de către Aristide Buhoiu 41

de lucrări din expoziţia personală pe care a avut-o în sălile Muzeului orăşenesc din Fălticeni 1974 participă cu trei lucrări la Bienala artiştilor amatori din Sibiu obţine Premiul III la Expoziţia de artă populară din Bucureşti, 1976 obţine Menţiune la primul Salon al artiştilor plastici amatori, Bucureşti, 1976

Alte preocupări culturaleTentat de literatură în tinereţe, scrie nuvele, publicate în volumul "O femeie şi o picătură de

întuneric" tipărit la tipografia M. Saidman din Fălticeni în anul 1932. A editat la Fălticeni, pentru o perioadă, ziarul "Informatorul". Chemat de Octavian Goga în Bucureşti, la revista "Ţara Noastră", a refuzat, cum au făcut şi alţi cărturari înaintea sa, preferând liniştea târgului de provincie. Era prieten cu scriitorii din zonă, mergea la vânătoare, participa la seri de muzică. În casă au fost oaspeţi ai tatălui (Davidel Tatos), profesorul germanist Virgil Tempeanu, actriţa şi profesoara Conservatorului din Iaşi Agatha Bârsescu, pictorul Aurel Băieşu, sculptorul Ion Irimescu, actorul Gheorghe Cazaban. Deasemenea, i-a fost prieten şi, deseori, oaspete în casa sa, scriitorul şi gazetarul Ion Dragoslav, care scotea un ziar la Fălticeni, dar ţinea să-l vândă şi în Bucureşti.

41

Anton Holban (n. 10 februarie 1902, Huşi — d. 15 ianuarie 1937), Bucureşti) a fost un scriitor, romancier şi eseist român.

BiografieEste fiul lui Gheorghe Holban, ofiţer, şi al Antoanetei (născută Lovinescu), precum şi

nepotul de frate al criticului Eugen Lovinescu. A debutat la cenaclul acestuia, Sburătorul, unde a citit povestiri şi fragmente din romane. Urmează şcoala primară la Fălticeni. După despărţirea părinţilor, copilul creşte în casa Lovineştilor. Îşi continuă studiile la Fălticeni, Focşani şi Bucureşti, unde îşi dă bacalaureatul. Se înscrie la Facultatea de Litere din Bucureşti, alegându-şi ca specialitate limba şi literatura franceză. Licenţiat în limba franceză al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, doctorat nefinalizat în Franţa, pe tema dandyismului lui Barbey d’Aurevilly. După participarea la cursurile de vară la Dijon, se reîntoarce în Franţa pentru pregătirea doctoratului, cu opera lui Barbey d’Aurevilly. Revine în ţară peste alţi doi ani, fără a-şi fi luat doctoratul şi e numit profesor la Liceul de Băieţi „V. Alecsandri” din Galaţi. Profesor de limbă franceză la acest liceu din Galaţi( 1928-1932) şi apoi, pînă la moarte, în Bucureşti. Se stinge stupid în 1937, în plină tinereţe şi putere creatoare, din cauza unei operaţii banale de apendicită.

Cariera literarăDebut în revistă în „Mişcarea literară” a lui Liviu Rebreanu în 1928. A fost membru în

consiliul director al revistei „Sburătorul”, condusă de Eugen Lovinescu,la reapariţia în serie nouă. Încă din această perioadă, Anton Holban e un adept al „citadinizării literaturii”. În 1929 apare la Editura „Ancora” Romanul lui Mirel. Tot acum, e inclusă în repertoriul Teatrului Naţional piesa Oameni feluriţi , scrisă la 19 ani. Doi ani mai târziu, publică romanul O moarte care nu dovedeşte nimic (Ed. Cugetarea). În 1932, apare volumul Parada dascălilor (Ed. Cugetarea). Începe să colaboreze la „România literară” şi la revista „Azi”, condusă de Zaharia Stancu. În „România literară”, publică un studiu intitulat, Viaţa şi moartea în opera D-nei Hortensia Papadat Bengescu. În decembrie 1932, participă la simpozionul organizat de Asociaţia Criterion pentru comemorarea lui Proust. Anton Holban a vorbit mult pe tema „Suferinţelor lui Swann”. În decembrie 1934 îi apare la Brad romanul Ioana. În acelaşi an primeşte menţiune pentru piesa într-un act Rătăciri. A mai scris nuvele, incluse în volumul Halucinaţii. A publicat eseuri, precum: Marcel Proust - câteva puncte de vedere, Contribuţii la specificul românesc, Testament literar, Experienţă şi literatură, Racine-Proust, În marginea lui Huxley. În manuscris a lăsat romanul Jocurile Daniei, publicat postum. I-a fost dedicat un roman, Poveste de iarnă, de Mihai Zamfir. Seria de Opere a fost începută în 1970, la Editura Minerva, de Elena Beram, fiind reluată de aceasta, împreună cu Nicolae Florescu, în 1997.

Opera: Nuvele Bunica se pregăteşte să moară (o nuvelă în care eroina este chiar bunica sa, mama

criticului Eugen Lovinescu), publicată în „Revista Fundaţiilor Regale”, 1934, nr. 11 Castele de nisip, în volumul colectiv Nuvele inedite, Editura Adevărul, 1935 Halucinaţii , nuvele, cu un portret al autorului, Editura Vremea, 1938 (retipărite de

Editura Polirom sub titlul Conversaţii cu o moartă în 2005)

42

Romane Romanul lui Mirel, Editura Ancora, 1929 O moarte care nu dovedeşte nimic, Editura Cugetarea, 1931 Parada dascălilor, Editura Cugetarea, 1932 Ioana, Editura Pantheon, 1934 Jocurile Daniei (publicat postum, la Editura Cartea Românească, în îngrijirea lui Nicolae

Florescu, în 1971)

Horia Lovinescu (n. 20 august 1917, Fălticeni - d. 16 martie 1983, Bucureşti) a fost un dramaturg român

contemporan, recunoscut pentru piesele sale de teatru de idei.Este nepotul de frate al criticului Eugen Lovinescu. Dramaturgul a fost fiul mai mare al

lui Octav Lovinescu, avocat, şi al Anei Cetăţeanu.Tatăl, Octav, fratele criticului literar Eugen Lovinescu, se trăgea din comuna Rădăşeni,

iar mama din localitatea Subcetate, având în ascendenţă pe Ion Budai-Deleanu.Scriitorul a mai avut doi frati: Octav, avocat (1913-1945), şi Vasile, filosof. Horia

Lovinescu face parte, aşadar, dintr-o familie celebră familia Lovinescu care a dat literelor noastre mai mulţi scriitori, între care şi Anton Holban, văr (1902-1937), Monica Lovinescu, vară, şi Alexandrina Lovinescu, vară.

A fost timp de două decenii directorul teatrului Notarra din Bucureşti.OperaDebutează în teatru cu piesa Lumina de la Ulmi în anul 1954. Abordează aici problemele

şi locul intelectualitaţii în societate, cu trimitere evidentă la problematica social politică. Piesa e o capodoperă a teatrului proletcultist, imitat după teatrul sovietic contemporan epocii stalinismului triumfător.

Piesa Citadela sfărâmată, scrisă în 1955, a avut un mare succes, fiind ecranizată şi tradusă în mai multe limbi sub titlul Familia Dragomirescu.

Rând pe rând apar: Oaspetele din faptul serii, Hanul de la răscruce, O întâmplare, Surorile Boga”, ... Şi pe strada noastră, Revederea, Febre sau Moartea unui artist.

În 1963, la „Editura pentru Literatură”, apare volumul Teatru care cuprinde cea mai mare parte din piesele enumerate mai sus.

La editura Cartea Românească au apărut în volum, în anul 1971, alte patru piese: O casă onorabilă, Al patrulea anotimp, Jocul vieţii şi al morţii in deşertul de cenuşă, Şi eu am fost în Arcadia.

Teatrul lui e unul de idei, cu conflicte acute. Întâmplările se desfăşoară cu intensitate şi dramatism. Horia Lovinescu e un constructor de teatru modern, psihologic deşi utilizează speciile şi modalitaţile consacrate ale genului.

Dramaturgie Citadela sfărâmată Surorile Boga Moartea unui artist Lumina de la Ulmi(piesă de teatru realist socialistă) Petru Rareş O casă onorabilă Al patrulea anotimp Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă

43

Paradisul Negru şi roşu, (postum)

Mihail Şerban (n. 11 iunie 1930, Craiova - d. 7 iulie 2004) a fost un academician român, biochimist, membru

titular (2001) al Academiei Române.A absolvit Facultatea de Chimie, secţia de Biochimie, a Universităţii din Bucureşti şi şi-a

aprofundat studiile de specializare în mai multe centre universitare din străinătate, devenind, în 1963, doctor în chimie şi, în 1970, doctor docent. A fost, până în ultima clipă a vieţii sale, profesor de biochimie la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti. [1]Singur sau în colaborare a publicat peste 300 de lucrări ştiinţifice, între care 14 volume monografice - Biochimia contracţiei musculare; Substanţe biologic active; Biochimie medicală; Biochimie analitică ş.a. – şi 280 de articole, multe dintre acestea recenzate şi citate în publicaţii ştiinţifice internaţionale. Este autorul a 18 brevete de invenţii. Membru al numeroase organisme ştiinţifice din ţară şi de peste hotare, acad. Mihail Şerban a susţinut conferinţe în centre universitare şi ştiinţifice din străinătate. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1991 şi titular în anul 2001.

Grigore Ilisei (n. 20 noiembrie 1943, satul Văleni, comuna Mălini, judeţul Suceava) este un scriitor şi jurnalist

român.Cărţi de beletristică

Reîntoarcerea verii (Ed. Eminescu, 1974) - proză scurtă; Ceasul oprit (Ed. Eminescu, 1980) - roman; Masa de biliard (Ed. Eminescu, 1983; roman; Octavia (Ed. Junimea, 1987) - roman; Pasaj de raţe sălbatice (Ed. Omnia, 1996) - roman.

Publicistică Stampe europene (Ed. Junimea, 1976); Cu George Lesnea prin veac (Ed. Eminescu, 1977; ed. a II-a revăzută şi adăugită, Ed.

Moldova, 1997) - interviuri; Peisaje (Ed. Junimea, 1985); Fotograme (Ed. Eminescu, 1985); Portrete in timp (Ed. Junimea, 1990) - interviuri; De la Vest tot la Vest (Ed. Cugetarea, 1992); Oleacă de taifas (Ed. Polirom, 1998) - interviuri; Iulia Hălăucescu (Ed. A 92, 1999) - album-catalog; De la apa Iordanului la fiordurile norvegiene (Ed. Omnia, 1999); Divanuri duminicale (Ed. Polirom, 2001) - 16+2 interviuri mărturisitoare.

Cărţi publicate în colaborare Fălticeni (Ed. Sport-Turism, 1987) - micromonografie, în colaborare cu Ştefan Gorovei; Fălticeni, mon amour (Ed. Polirom, 1996) - în colaborare cu Paul Miron si Dan Hatmanu; Călin Alupi (Ed. Omnia, 1996) - album-catalog, în colaborare cu Aurel Istrati;

Alexandru Lambrior (n. 1845, Fălticeni - d. 20 septembrie 1883, Iaşi)a fost un filolog şi folclorist român, membru corespondent al Academiei Române (din 1882).

44

Mihai Gafiţa(n. 21 octombrie 1923, comuna Baia, judeţul Suceava - d. 4 martie 1977, Bucureşti)a fost un scriitor român. A urmat şcoala primară şi liceul la Fălticeni, în cadrul actualului Colegiu Naţional "Nicu Gane". Fratele său, Diogene Gafiţa a fost tot scriitor.

Constantin Ciopraga (n. 12 mai 1916, Paşcani)este un critic şi istoric literar român, profesor universitar, scriitor, membru de onoare al Academiei Române.

Ştefan S. Gorovei (28 iulie 1948, Fălticeni) istoric român, medievist, profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii A. I. Cuza - Iaşi.

Este un cercetător recunoscut pentru interesul deosebit în cunoaşterea istoriei medievale, ale cărui contribuţii ştiinţifice sunt apreciate în cadrul medievisticii româneşti.

A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi în 1971 şi în 1993 a devenit doctor în ştiinţe istorice al aceleiaşi universităţi, susţinând teza Întemeierea Moldovei. Probleme controversate, lucrare apreciată pentru contribuţia deosebită adusă la cunoaşterea subiectului.

În 1996 a devenit profesor la Facultatea de Istorie, activitatea sa universitară începând încă din 1990, prin susţinerea de cursuri şi seminarii.

Preocupările sale pentru fenomenele sociale, culturale, politice şi ideologice din perioada medievalităţii româneşti şi-au găsit expresia în numeroasele studii pe care le-a publicat de-a lungul vremii. Amintim câteva dintre acestea: Les armoiries de la Moldavie et de ses princes régnants (XIV-XVI siècle), în Recueil du XIe Congres International des Sciences Généalogique et Héraldique. Liège, 29 mai -2 juin 1972; Braga/Portugal, 1973; 1473 - Un an-cheie al domniei lui Ştefan cel Mare, în "Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie A. D. Xenopol Iaşi", tom. XVI, 1979; Mucenicia Sfantului Ioan cel Nou. Noi puncte de vedere, în vol. Închinare lui Petre S. Nasturel la 80 de ani, volum îngrijit de Ionel Cândea, Paul Cernovodeanu şi Gheorghe Lazăr, Brăila, 2003; "Maria Asanina Paleologhina, doamna Moldovlahiei" (I), în "Studii şi Materiale de Istorie Medie", vol. XXII, 2004; Gesta Dei per Stephanum Voievodam, în vol. Ştefan cel Mare şi Sfant. Atlet al credinţei creştine, Sfânta Mănăstire Putna, 2004 etc.

Ca o ilustrare a faptului că unul dintre subiectele predilecte de interes priveşte ideologia puterii este faptul că Ştefan S. Gorovei a devenit co-organizator al Programului de Cercetări privind Ideologia Medievală a Puterii, în jurul acestui program conturându-se o adevărată şcoala istorică.

Un alt aspect al preocupărilor lui Ştefan S. Gorovei îl reprezintă recuperarea, în cadrul unor ediţii critice, a unor lucrări fundamentale pentru medievistica românească, precum cele ale lui P. P. Panaitescu, Alexandru I. Gonţa şi Emil Turdeanu.

Interesul manifestat pentru genealogie şi heraldică se reflectă nu doar în lucrările publicate, ci şi în calitatea sa de membru-fondator al Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române (1993) şi a Institutului Român de Genealogie şi Heraldică "Sever Zotta" (1996), precum şi a Academiei Internaţionale de Genealogie (1998).

Ştefan S. Gorovei este membru în colegiile de redacţie ale unor prestigioase publicaţii de specialitate: Analele Putnei, "Arhiva Genealogică"; "Herb. Revista Română de Heraldică"; "Revue des Etudes Roumaines"; "Europa XXI"; "Analele Ştiinţifice ale Universităţii Alexandru Ioan Cuza", Seria Istorie; "Revista de Istorie Socială".

45

Recunoaşterea internaţională a activităţii sale este relevată de calitatea sa de membru al Asociaţiei Istoricilor Europeni, al Societăţii Majestas. Societatea pentru Studiul Suveranităţii şi al Academiei Internaţionale de Genealogie.

Ca lucrări reprezentative menţionăm: Dragoş şi Bogdan, întemeietorii Moldovei, Bucureşti, Editura Militară, 1973; Muşatinii, Bucureşti, Editura Albatros, 1976; Petru Rareş, Bucureşti, Editura Militară, 1982; Întemeierea Moldovei. Probleme controversate, Iaşi, Editura Universităţii "Alexandru

Ioan Cuza", 1997; Princeps omni laude maior. O istorie a lui Ştefan cel Mare, Sfânta Mănăstire Putna, 2005

(în colaborare cu Maria Magdalena Szekely); Maria Asanina Paleologhina. O prinţesă bizantină pe tronul Moldovei, Sfânta Mănăstire

Putna,2006 (în colaborare cu Maria Magdalena Szekely).

Jules Cazaban(n. 16 martie 1903, Fălticeni; d. 23 septembrie 1963, Bucureşti)

a fost un celebru actor român de teatru şi film.Filmografie

Bulevardul "Fluieră Vântu" (1950), Viaţa învinge (1951), Brigada lui Ionuţ (1954), Bijuterii de familie (1957), Băieţii noştri (1959), Telegrame (1959), Furtuna (1960), Setea (1960), Darclée (1961), Celebrul 702 (1962), Vacanţă la mare (1962), Corigenţa domnului profesor (1966)

Meserii populare

Probabil una dintre cele mai cunoscute meserii populare întâlnite in zona Fălticeniului este sculptura, care a fost promovată atât de bine în ţara nostră cât şi în străinătate prin talentul şi măiestria sculptorului Ion Irimescu. Acesta, spre deosebire de utilitatea reliefată de meşterii populari prin sculptarea de linguri sau mobilier, a scos în evidenţă frumuseţea artei rezultate din împreunarea resurselor pamântului şi mâinilor, sufletului şi imaginaţiei omului.

Fălticeniul încă păstrează vii îndeletnicirile vechilor săi locuitori prin cunoscuţi meşteri precum lemnarii, cioplitorii de obiecte utilitare sau decorative - de la linguri si linguroaie, cause, coveti, putini si butoiaşe, la mobilier rustic şi măşti (Nucu şi Codrin Benta şi Vasile Gherman sunt câţiva dintre cei care participă la târguri şi expoziţii ce au loc în împrejurimi, dar şi în toată ţara facând astfel cunoscută iscusinţa cu care au fost hărăziţi, şi mai ales învăţămintele transmise din generaţie în generaţie, de-a lungul timpului, de către strămoşii lor fălticeneni.

Unul dintre târgurile cele mai cunoscute în zonă este Târgul meşterilor populari desfăşurat de-a lungul a trei zile, pe platoul cetăţii de scaun a Sucevei, în timpul Festivalului Medieval "Stefan cel Mare".

Majoritatea obiectelor ieşite din mâinile meşterilor fălticeneni pot fi folosite în amenajarea camerelor locuinţelor sau camerelor de oaspeţi. Pe lângă mobilierul rustic, cu puţină imaginaţie alăturarea unor linguri şi măşti pot crea o atmosferă rustică relaxantă şi călduroasă, care poate ajuta pe oricine să facă o scurtă incursiune în meandrele timpului, şi poate astfel sa beneficieze de o oază de relaxare, oricând binevenită în timpuri agitate în care trăim astăzi.

46

Arta incondeierii Mestesugul incondeierii oualor este unul foarte vechi. Dupa anumiti cercetatori, tehnica

incodeierii apare chiar in perioadele precrestine, ca o forma de celebrare a vietii. In prezent, in Fălticeni (si nu numai), aceasta tehnica a ajuns la nivelul unei arte, in care exceleaza femeile, mai ales cele din zonele rurale de pe lângă Fălticeni. Acestea, urmand traditia, realizeaza adevarate bijuterii coloristice, din care nu lipsesc motive populare, dar si insemne si secvente ale istoriei crestine. Spectaculoase sunt ouale de strut, care prin dimensiunile lor gigantice, creeaza o senzatie vizuala neobisnuita. Culorile folosite sunt naturale, iar mestesugul tinde sa capete o recunoastere internationala.

Evenimente Evenimente culturale: “Trecea fanfara militară... “

Tradiţia muzicii militare, avînd începuturile acum 100 de ani prin Fanfara Regimentului 16 Dorobanţi, este păstrată la Fălticeni de către Centrul de Instrucţie Jandarmi "Petru Rareş". Primele referinţe istorice ale existenţei fanfarei militare la Fălticeni datează din 1898, iar pe 1 decembrie 1918, pe platoul unităţii militare s-a dansat Hora Unirii.

Trîmbiţaşi şi buciumaşiCronicile româneşti şi străine consemnează existenţa în structurile militare a

buciumaşilor, surlaşilor, trîmbiţaşilor şi toboşarilor. Mircea cel Bătrîn folosea în oştirea sa trompeţi şi toboşari, Ştefan cel Mare trîmbiţaşi şi buciumaşi, iar la intrarea în Alba Iulia, oştirea lui Mihai Viteazul a fost însoţită de o bandă de opt trîmbiţe, tot atîtea tobe de oţel, flaute şi fluiere. Recunoscut prin fapte de vitejie în cele două războaie mondiale, Regimentul 16 Dorobanţi de la Fălticeni avea o fanfară care participa la sărbători naţionale, ceremonialuri militare, manifestări social-politice, culturale, momente de destindere şi recreere şi în înfruntările armate. Muzicanţii din fanfara militară fălticeneană aveau instrumente noi, un repertoriu divers, constituindu-se astfel într-o primă formă de învăţămînt muzical local.

Foişorul de altădată şi jurămintele de aziBunicii mai povestesc şi astăzi că, în parcurile din Fălticeni, în foişor, cînta fanfara

Regimentului 16 în costume de ceremonie. Şi acum 100 de ani, dar şi în prezent, Fanfara jandarmilor din Fălticeni are o contribuţie importantă în procesul instructiv-educativ şi în cultura muzicală a soldaţilor. După decembrie '89, tradiţia muzicii militare s-a revigorat, după ce Unitatea Ministerului de Interne din Fălticeni devine Centru de Instrucţie, primind ulterior denumirea Centrul de Instrucţie Jandarmi "Petru Rareş". Unitatea are în special atribuţii pe linie de instruire a militarilor recruţi şi mai puţin pe misiuni specifice Jandarmeriei. Timp de trei luni, în cîte trei serii pe an, sînt instruiţi circa 1.500 de militari.

"Se simţea nevoia înfiinţării unei formaţii artistice, pentru că în zonă nu exista fanfară, iar unitatea era invitată să participe la o serie întreagă de evenimente. Trei jurăminte pe an, Ziua Armatei, Ziua Jandarmeriei, Ziua Imnului, Ziua Drapelului, plus activităţile culturalBsportive din unitate şi o serie de solicitări din partea autorităţilor locale sau judeţene. Am menţinut şi îmbogăţit activitatea fanfarei cu care participăm anual la 30-40 de evenimente, fanfara de la Fălticeni fiind singura formaţie militară de instrumentişti din judeţele Suceava, Botoşani şi Iaşi", ne-a spus comandantul unităţii, colonelul Constantin Străjer.

47

Recruţi la repetiţiiÎn componenţa fanfarei regăsim doar militari în termen şi un subofiţer, pe post de dirijor.

Pentru recrutarea muzicanţilor şi permanentizarea activităţii desfăşurate de fanfara militară, unitatea de la Fălticeni colaborează cu centrele militare, unde sînt încorporaţi tineri care au absolvit licee de muzică sau şcoli populare de artă. Comanda unităţii este îngrijorată pentru că, de la an la an, numărul tinerilor recrutaţi care au absolvit licee de artă sînt din ce în ce mai puţini.Există un program zilnic de repetiţii pe partituri. Într-un an de zile se reuşeşte formarea muzicanţilor, dar tot atunci cei mai mulţi îşi încheie stagiul militar. De obicei, fanfarele militare sînt asociate cu marşurile militare.

Fanfara de astăziÎn epoca modernă, fanfarele militare nu şi-au pierdut din atracţia şi frumuseţea lor, chiar

dacă asemeni sistemului, trebuie să se adapteze din mers şi să găsească noi forme de exprimare. Fanfara de la Fălticeni are un repertoriu complex, muzică pentru ceremoniale militare, repertoriu tradiţional de fanfară, prelucrări folclorice. Printre artiştii cunoscuţi ai zonei Moldovei care s-au format la Fălticeni îi regăsim pe interpreţii de muzică populară Leonard Zamă şi Viorel Leancă. Acum, cînd unitatea are în incintă şi o biserică la care slujeşte un preot militar, fanfara acompaniază corala unităţii, invitată la rîndu-i să participe la diverse manifestări culturale. "Am vrea să readucem în tradiţia fălticenenilor fanfara care cînta pe vremuri în Parcul Prefecturii", ne-a spus col Constantin Străjer.

15 – 22 iulie - Fălticeni“Zilele Municipiului Fălticeni”

Festivalul Naţional de Folclor “Şezătoarea” – ediţia a XV-a în 2008Organizatori: Primăria Municipiului Fălticeni, Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu”, Fundaţia Culturală “Şezătoarea” Fălticeni, Casa de Cultură Fălticeni

Evenimente religioase: Obiceiuri de Sânt Ilie

Sant-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sant-Ilie) la data 20 iulie, considerata a fi mijlocul sezonului pastoral. Sant-Ilie, ca si San-George si Samedru, este o divinitate populara care a preluat numele si data celebrarii de la un sfant crestin - Sfantul Prooroc Iile. In Panteonul romanesc Sant-Ilie este o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios din mitologia greaca si cu Gebeleizis din mitologia geto-daca.

48

Ca divinitate solara si meteorologica, Sant-Ilie provoaca tunete, traznete, ploi torentiale si incendii, leaga si dezleaga ploile, hotaraste unde si cand sa bata grindina.

In perioada sa pamanteana Ilie a savarsit pacate, cel mai mare fiind uciderea parintilor sai la indemnul diavolului, pacate pe care le-a ispasit in moduri diferite si din aceasta cauza Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut in randul sfintilor si l-a urcat la cer intr-o trasura cu roti de foc trasa de doi sau de patru cai albi inaripati. In cer, Sant-Ilie cutreiera norii, fulgera si trasneste dracii cu biciul sau de foc pentru a-i pedepsi pentru raul pe care i l-au pricinuit. Si, pentru ca dracii inspaimantati se ascund pe pamant prin arbori, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in trupul unor animale, Sant-Ilie trasneste naprasnic pentru a nu-i scapa nici unul dintre ei.

Ca divinitate populara a Soarelui si a focului, Sant-Ilie este atestat prin numeroase traditii, mai ales in mediile pastoresti.

In ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepa (canepisti), se dezbracau si, goale, se tavaleau prin cultura, apoi se imbracau si se intorceau acasa. Daca, in noaptea dinspre Sant-Ilie, visau canepa verde era semn ca se vor marita cu flacai tineri si frumosi iar daca visau canepa uscata se zicea ca se vor marita cu oameni batrani.

In dimineata acestei zile se culegeau plante de leac, in special busuiocul, ce erau puse la uscat in podurile caselor, sub stresini sau in camari. Tot acum se culegeau si plantele intrebuintate la vraji si farmece.

Femeile duceau in aceasta zi busuioc la biserica pentru a fi sfintit dupa care, intoarse acasa, il puneau pe foc iar cenusa rezultata o foloseau in scopuri terapeutice atunci cand copiii lor faceau bube in gura.

Nu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nici nu era voie ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei pastrat si astazi. In aceasta zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserica pentru a fi sfintite, crezandu-se ca numai in acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealalta.

Scenariul ritual de renovare a timpului, specific tuturor marilor sarbatori calendaristice, cuprinde si practici de pomenire a mortilor. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea mortilor (Mosii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor se organizeaza praznice mari.

Se credea si se mai crede si astazi ca daca tuna de Sant-Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.

Acum, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operatie numita "retezatul stupilor". Recoltarea mierii se facea numai de catre barbati curati trupeste si sufleteste, imbracati in haine de sarbatoare, ajutati de catre un copil, femeile neavand voie sa intre in stupina. Dupa recoltarea mierii, cei din casa, impreuna cu rudele si vecinii invitati la acest moment festiv, gustau din mierea noua si se cinsteau cu tuica indulcita cu miere. Masa festiva avea menirea de a asigura belsugul apicultorilor si de a apara stupii de furtul manei si se transforma intr-o adevarata petrecere cu cantec si joc.

Sant-Ilie marcheaza miezul verii pastorale, data cand le era permis ciobanilor sa coboare in sate, pentru prima data dupa urcarea oilor la stana. Cu aceasta ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau in dar iubitelor sau sotiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multa migala.

Bâlciul de Sant-Ilie de la Falticeni,în anul 1814, in urma hrisovului lui Scarlat Voda Calimach, era al doilea ca marime din Europa, dupa cel de la Leipzig. Cu doua-trei saptamani inainte de 20 iulie, pe strazile Falticeniului incepea sa se adune mozaic de lume si se auzeau strigatele si chemarile negustorilor rostite in polona, rusa, letona, ceha,

49

germana, maghiara, turca sau araba. La balciul organizat cu aceasta ocazie ("Comedia din deal") veneau artisti de circ - acrobati, iluzionisti, inghititori de sabii, motociclisti ce evoluau la zidul si globul curajului - soseau parcuri de animale salbatice, erau montate scrancioburi de diverse forme si marimi, erau aduse teatre de papusi, roata norocului si multe alte atractii pentru curiosii adunati "pe deal". Treptat, iarmarocul de la Falticeni, ca de altfel multe alte manifestari traditionale, si-a pierdut importanta, astazi incercandu-se revigorarea lui in cadrul Festivalului folcloric "Sezatoarea". 

27 decembrie - Fălticeni“Sculaţi, gazde, nu dormiţi!” - Festival Naţional de Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou Organizatori: Primăria Municipiului Fălticeni

Portul popular specific zonei Fălticeniului

Imbracamintea are in primul rand rolul de a apara corpul uman in fata intemperiilor vremii, de aceea variaza in functie de anotimp, fiind mai groasa iarna (tesaturi de lana si blana) si cat mai usoara vara (in special din canepa); insa hainele au si un rol decorativ, precum si o semnificatie sociala, diferentiindu-l pe cel care le poarta fata de ceilalti. De exemplu, hainele bune ale fetelor de maritat erau o dovada ca stiau sa coasa si sa teasa, conditie foarte importanta pentru casatorie. Unele piese vestimentare puteau indica o profesie (haina lunga din piele, purtata pe umeri, cu blana in afara, permitand scurgerea apei; gluga, folosind ca aparatoare de ploaie, dar si ca traista, in cazul ciobanilor; chimirul, o curea foarte lata, ce tinea strans abdomenul si rinichii, specifica celor care lucrau la padure) sau starea sociala (fetele umblau cu capul descoperit, iar femeile maritate cu el acoperit). Imbracamintea indica si varsta celui care o poarta. Tineretea este marcata prin stralucire si culoare, iar pe masura trecerii anilor membrii comunitatii renunta treptat la podoabe si adopta haine mai sobre. Unele haine au un rol ceremonial, fiind confectionate doar in anumite momente. Mireasa, ajutata de fetele din sat, trebuia sa lucreze camasa ginerelui intr-o singura noapte. Si “camasa ciumei” trebuia lucrata tot intr-o singura noapte. Aceste haine se imbraca doar cu ocazii speciale. La nunta se poarta costumul cel mai frumos decorat, confectionat de multe ori special.

50

Portul barbatesc

Costumul popular încă este purtat in zilele de sarbatoare mai ales de către bătrâni, în timp ce tânăra generaţie poartă în mod regulat haine occidentale. Tinerii se îmbracă rareori în costume tradiţionale în afară de ocaziile speciale. Costumul bărbatului este format din pantaloni albi (iţari) - lungi, pentru a fi împăturiţi de mai multe ori, fiind o bună protecţie împotriva umidităţii, o cămaşă albă - care prezintă în general o broderie geometrică în negru sau maro – şi o vestă (bundiţă) cu pielea albă în afară şi cu blana spre interior. Acest din urmă obiect de vestimentaţie este decorat cu motive florale sau geometrice şi adaosuri din blană de jder. De asemenea, bărbaţii poartă curele, împletite sau confecţionate din piele. Uneori, centura din piele este purtată deasupra celei împletite. Lăţimea curelei depinde de înălţimea la care se află satul – cu cât e mai înalt satul, cu cât centura e mai lată. Viitoarea nevastă tăia, cosea şi broda costumul celui care urma să îi fie soţ, în timpul logodnei de un an.

Barbatii purtau pe cap o caciula de blana (cu doua forme principale: lunga, ascutita sau mai joasa, cu fundul plat), care se scotea doar in timpul lunilor calduroase, fiind chiar inmormantati cu ea. Palariile de pasla au fost introduse mai nou, sub influentele orasenesti.

Portul femeiesc

Fată în costum popular Femeie în costum popular

51

Femeile purtau pe cap diferite invelitori, dintre care se disting prin frumusetea lor maramele, foarte fine, lucrate din borangic si ornamentate.

Principalele decoratii ale costumului femeiesc pot fi regasite in jurul gatului, pe umeri (altita), pe maneci, pe piept si pe marginea poalelor. Motivele folosite sunt in principal geometrice. Iarna, atat femeile cat si barbatii purtau cojoace, cu sau fara maneci, care acopereau fie tot trupul, fie doar partea de sus. Incaltamintea era formata din opinci, piciorul fiind infasurat in obiele (invelitoare din benzi de tesatura de lana ce aparau piciorul).Femeile poartă o vestă asemănătoare, dar decoraţia este mai colorată. Cămaşa femeii este bogat împodobită cu motive florale şi geometrice. În legătură cu acest fapt, s-a spus că împodobirea în întregime a cămăşilor bucovinene evocă decoraţia bisericilor descrise.

Femeile se mai îmbracă şi cu o fustă dintr-o singură croială (catrinţe), care se leagă de jur împrejur, deasupra cămăşii lungi până la genunchi, legată cu o lată centură împletită.

Există anumite haine pentru anotimpurile reci, pentru toamnă şi iarnă. Sumanul, folosit toamna, este confecţionat dintr-o haină din lână deasă. Cojocul este o haină lungă până la genunchi, cu blana întoarsă în interior şi pielea în afară, decorat cu flori brodate.

Confecţionare Materia prima o constituie lana, inul, canepa sau bumbacul. Culoarea de fond este in general cea alba, indicand o traditie pastrata de la daci. Hainele din in, canepa, lana si bumbac erau lucrate in casa de femei, iar cele din piele erau facute de mesterii cojocari, folosindu-se materiile prime furnizate de principalele ocupatii

agricultura si cresterea animalelor.� Din secolul al XX-lea, tesaturile au inceput sa fie realizate de femei sarace, care se specializau, lucrand pentru bani.

Decoraţii In decorul vechi, motivele erau in principal geometrice, aparand pe alocuri si oameni, pasari sau cai. Din secolul al XIX-lea predominante devin motivele vegetale, care impodobesc in special camasile. Decoratiile de pe haine aveau initial semnificatii magico-religioase, avand scopul de a-i apara pe cei care le poarta de fiintele malefice, dar si de a le aduce noroc si sanatate. Unele piese metalice si-au pastrat aceste semnificatii. De exemplu, inainte de nastere femeile poarta un lant cu unelte in miniatura care urmeaza sa aduca noroc copilului si sa faca nasterea mai usoara. Hainele pentru lucru erau mai putin ornamentate, insa se pot purta la munca si haine de sarbatoare mai uzate.

52

Bucătăria locală

Gastronomia fălticeneană, asemenea celei bucovinene, are la bază bucătăria românească cu influenţe din Austro-Ungaria, Polonia, Rusia, Turcia.

Veţi fi cu siguranţă încântaţi de:

- borş cu urechiuşe (umplute cu o compoziţie de peşte afumat cu hribi tăiaţi şi cu ceapă prăjită)

- borş de sfeclă, care va fi servit într-un bol, unde cartofii fierţi şi abundenţa de smântână, aşteaptă borşul de putină de un roşu sângeriu, în care a fiert sfecla şi cu mirodeniile;

 

- supa de găina limpede, de un galben auriu, cu tăiţei de casa foarte subţiri, ornată cu frunze proaspete de pătrunjel, verzi şi aromate;                  

          - supa de vişine si de mere, pe care doar aristocraţii secolului XVIII o serveau la marile ospeţe domneşti;

- rasol scăldat într-o cremă de hrean cu smântână şi cu pâine pe vatră, cum doar fălticenenii ştiu să o gătească;

- pui cu smântâna şi cu mămăliguţa preparată la ceaun. Tradiţia spune că : „Ceaunul e cea mai de seamă unealtă din casa ţăranului: nu-i casă din care să lipsească. Ceaunul cumpărat din târg, înainte de întrebuinţare se arde în cuptor, se spală curat ş-apoi se întrebuinţează ca să nu fie spurcat. Dacă din întâmplare s-a întâmplat aceasta se sfinţeşte de preot.”

- gâscă sau raţă umplută cu mere acrişoare, servită cu merişoare coapte;

53

 

- sărmăluţe, învârtite în frunze de ştevie, potbal, tei, fasole, servite cu salată de sfeclă roşie şi hrean;

- găluşte cu crupe, cu o compoziţie de slănină, carne afumată, ceapă rumenită, presărată cu sare şi piper, puse în oală de lut şi fierte în rulă;

 

- răcituri de porc şi de peşte, servite cu mămăliguţă, despre care se spunea că atunci când „ţăranul are mămăligă, bucatele se găsesc lesne”;

- tocinei prăjiţi din „barabule” bucovinene, scăldaţi într-o mare de smântână;

- dacă vrei să te simţi un nobil rafinat vei încerca, cu siguranţă, friptura de porc presărată cu chimen şi servită cu jeleu de coacăze sau compot de vişine;

- păstrăv opărit în unt, pentru un ospăţ burghez;

 

- păstrăv păstrat în cobză (din brad), prin iscusinţa bucovineanului care s-a folosit de mirosul cetinii de brad pentru a crea cea mai rafinată şi savuroasă mâncare – păstrăv afumat la fum de cetină şi păstrat la hârzob de brad;

54

- şi pentru că zona Fălticeniului are păduri şi climat umed, aici veţi gusta cele mai savuroase bucate obţinute din hribi, hulubiţe, gălbiori, ghebe, hrâşcovi, opintici şi bureţi, care se prepară în cele mai diverse forme;

- varză cu carne şi varză cu cârnaţi de casă afumaţi;

          - cnedli preparaţi din jumătate cartofi cruzi şi jumătate cartofi fierţi şi care se serveau drept garnitură la fripturi, dar, în Bucovina de azi, sunt învârtiţi prin pesmet prăjit cu zahăr şi scorţişoară;

- chiroşte cu brânză, cartofi şi brânză sărată, cartofi şi ceapă prăjită sau vişine;

       - găluştele cu prune şi papanaşi fierţi şi daţi prin pesmet;

- de Paşti şi de Crăciun în unele case din oraşele bucovinene, printre care şi Fălticeni, poţi gusta pşicladainiţa (un cozonac în straturi de aluat separate de: magiun, nucă, stafide, rahat, smochine);

- strudel cu mere , vişine, brânza;

55

- sufleuri, budinci cu cartofi si brânza; - pasca de Paşti. .....Şi după ce ai gustat din toate aceste bucate te poţi relaxa savurând o cafea cu lapte.

La "Calul Mort", "Plosca verde" şi "Dumbrava Minunată"

Cineva spunea odată că ar fi nimerit ca Fălticeniul să aibă o hartă a barurilor şi restaurantelor. Cum fiecare străduţă are acum măcar un bar, cel care ar porni o astfel de documentare ar avea de lucru destul de mult timp. Ca element de socializare, vechile cîrciumi au avut rolul lor aparte. Investigarea trecutului acestor cîrciumi ar trebui începută chiar de pe strada-muzeu a Fălticeniului, Ion Creangă, sau, aşa cum era cunoscută de fălticenenii de odinioară, Uliţa Rădăşenilor. Poate cel mai important şi mai cunoscut punct de întîlnire a fălticenenilor de pe Uliţa Rădăşenilor era Crîşma lui Hoişie, de a cărei prezenţă ne mai aminteşte astăzi doar o placă memorială. Crîşma a avut oaspeţi de seamă: A.D. Xenopol în drum spre Rădăşeni, la prietenul său Nicolae Beldiceanu, Artur Gorovei, Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Ionel şi Păstorel Teodoreanu...

Tot pe Uliţa Rădăşenilor a existat cîndva cîrciuma lui Costache Vasiliu, La Plosca Verde. Pe aici treceau în fiecare vineri, la un pahar de vin Ion Chirescu, Virgil Tempeanu, George Stino, Ion Dragoslav, Artur Gorovei, care discutau despre literatură şi despre frumuseţile tîrgului. Crîşma avea gramofon strunit de către tinerii, pe atunci, Aurel George Stino şi Sorin Gorovei. Plecau de la crîşmă în miez de noapte în căruţă sau cu sania. De această cîrciumă, ne spune Eugen Dimitriu, se leagă intrarea în posesia Muzeului Fălticenilor a unui uric al lui Alexandru cel Bun, din 1424, către popa Iuga din Baia, care primea Buciumenii, drept răsplată pentru slujire credincioasă. În mijlocul uliţei, pe partea dreaptă a străzii principale, unde acum se află o şcoală generală, a fost cîndva Cîrciuma lui moş Precu. Ruinele cîrciumei au fost identificate cu precizie în curtea şcolii, în colţul străzii ce urcă spre cimitir. Băncuţa a rămas un reper aparte în universul cîrciumilor de altădată, singura care îşi mai aşteaptă şi astăzi clienţii, în acelaşi loc din suburbia Oprişeni. Băncuţa era un loc de agrement, cu cabană, aşezat pe creasta unui deal, unde orăşenii veneau să se destindă la o bere şi să asculte fanfara regimentului. De aici poate fi urmărită în toată splendoarea, în stînga toată zona Oprişenilor, iar în dreapta marginea şoselei spre Suceava şi Fălticenii Vechi. Pe aleile din jurul cabanei existau bănci şi brazi ce ofereau o atmosferă intimă tuturor celor care se perindau în zonă. După 1989, din cauza apei sărate provenite de la o cooperativă de stat care comercializa murături (sic!), panta pe care este situată Băncuţa s-a surpat, distrugîndu-se mare parte din frumuseţile naturale care înconjurau cabana. Din acest scurt periplu în desoperirea vechilor cîrciumi ale Fălticeniului nu trebuie uitate crama de pe strada Sucevei ce a funcţionat la subsolul fostului consulat austriac, crîşma Calul Mort -B locul în care poposeau comercianţii şi oamenii care veneau la Iarmarocul de Sfîntul Ilie, vechiul restaurant Stînişoara, strămutat din zona centrală pentru a face loc unui nou cartier de blocuri şi Cabana Dumbrava Minunată, ridicată în anii '70 prin muncă voluntară, pe locul căreia se află astăzi Mănăstirea Buciumeni.

56

Unităţi de cazare din FălticeniPensiunea Iristar **** : Str. 2 Graniceri, Nr. 51

Tel: + 4 0230 544357 Telefoane/Fax : Tel.:0230-54.43.57; Fax:0230-54.02.90’ Pensiune de 4 margarete

Hotelul Polaris**

Capacitate cazare: 80 locuri Adresa: str. Nicolae Beldiceanu nr. 6 Persoana contact: Laslovici Ion Telefon+40 0722-374633 : +40 0230-542492 Fax+40 0230-542492 Limbi straine cunoscute: Italiana, Engleza Reduceri: Reduceri grupuri10 pers / 3 zile, Reduceri copii Recreere/Timp Liber:

Trasee turistice Obiective turistice Pescuit

Facilitati unitate de cazare la Hotelul Polaris Falticeni

Bar 50 locuri Sală de conferinţe 50 locuri Restaurant 50 locuri Terasă 150 locuri Curte 2000 mp Parcare 60 locuri Loc de joacă pentru copii Semnal telefonie Zapp,Vodafone, Cosmote Transport local cu maşină porprie 4 persoane

Tarife de cazare Camera cu 2 paturi single (16) : 70 RON Camera cu 1 pat matrimonial (12) : 70 RON Apartament cu 2 camere (2) : 140 RON

Pensiunea Dana**

57

Doua margarete Adresa: Str. Cotesti nr. 15Falticeni Telefon: 0722208001

Pensiunea Stânişoara

Este amplasată la numai 25 de Km de Falticeni , în comuna Mălini, la poalele Munţilor Stânişoarei. 12 locuri in 5 camere

80 RON / camera Contact: Petrica Cojocaru

0752 065 365, 0744 620 629

Motel Stibina O stea Adresa : Str Principala, Falticeni Telefon: 0230-54.07.10

58

Restaurant, cluburi şi discoteci

Club Dancing W Adresa:  Strada Ana Ipatescu 267 Falticeni   Telefon :  +40744901158

Cabana Nada Florilor -  Restaurant Adresa:  Strada Teilor FN, Falticeni Telefoan:  0230-542.498  

Casa Cristea SRL Descriere:  Restaurant, bar, pizzerie, camping, terasa si discoteca pe timpul verii. Adresa:  Strada Sucevei 2A, Falticeni Telefoan:  0230-542.386

Restaurant Matador Descriere:  Restaurant (Intim)  Adresa:  Strada Revolutiei 81, Falticeni Telefoan:  0230-544.483

Restaurant Stanisoara Falticeni Descriere:  Restaurant Adresa:  Strada Revolutiei 1, Falticeni Telefoan:  0230-541.378

Propunere de traseu turistic

8:00 Plecarea din faţa complexului comercial Nada Florilor 8:10 Vizitarea muzeului “Galeria oamenilor de seama” 9:00 Vizitarea muzeului “Ion Irimescu” 10:00 Vizitarea Muzeului Apelor “Mihai Băcescu”11:30 Vizitarea casei memoriale Mihail Sadoveanu12:15 Masa de prânz la Restaurant Stănişoara (sau pensiunea Iristar sau la motel Stibina)13:00 Vizitarea împrejurimilor : zona Dumbrava minunată14:30 Incursiune pe malul iazului Şomuz ( Nada Florilor) şi pentru doritor plimbare cu barca (cu spijinul echipei de canotaj a Fălticeniului, care îşi realizeză unele antrenamentele aici) 16:30 Vizită la mănăstirea Râşca17:30 Vizită la mănăstirea Cămârzani, Vadu Moldovei, unde se va participa la slujba de seara, se va lua cina şi vom înnopta.

59

Analiza SWOT a oraşului Fălticeni

Puncte tari: Iazurile de pe Şomuzul Mare cu rol de

moderator termic, creează un ambient sănătos şi au un ridicat potenţial turistic

Mediul natural este favorabil odihnei şi recreerii;

Abundenţa amenajărilor florale din municipiu conferă o estetică urbană deosebită;

Existenţa spaţiilor verzi în zona centrală a municipiului;

Existenţa zonei de agrement Nada Florilor; Existenţa muzeelor de importanţă

naţională; Existenţa mănăstrilor din împrejurimi,

reprezentând vechi ctitorii.

Oportunităţi: Posibilitatea înfiinţării unui parc pe

actualul amplasament al zonei Nada Florilor Posibilitatea extinderii spatiilor verzi în intravilan (Platforma Metadet);

Posibilitatea dezvoltării turismului sportiv(pescuit, vânătoare);

Posibilitatea dezvoltarii turismului cultural şi a turismului ecumenic

Puncte slabe: Gradul ridicat de poluare al Pârâului

Şomuzul Mare şi în special al afluentului acestuia Pârâul Târgului;

Suprafaţa spaţiilor verzi, se situează sub necesarul corespunzător (aproximativ jumătate faţă de standardul UE care este de 16 mp/loc) şi neuniform repartizată în cadrul intravilanului; Zone de agrement neamenajate

corespunzător; Lipsa zonelor protejate; Insuficienţa spaţiilor de joacă pentru copii; Lipsa unui ştrand amenajat corespunzător

şi a unor piste pentru biciclişti. Lipsa terenurilor centrale de mare

suprafaţă necesare construirii unui supermarket.

Existenţa unui număr redus de unităţi de cazare, a mallurilor, restaurantelor şi cluburilor.

Riscuri: Imposibilitatea dezvoltării turismului, cu

toate că oraşul beneficiază de potenţial turistic, din cauza faptului că unităţile d e cazare sunt insuficiente sau prost amenajate, şi din cauza numărului redus de unităţi de alimentaţie publică şi de divertisment;

Distrugerea unor zone naturale incărcate de istorie din cauza poluării şi a defectuasei administraţii locale;

Pierderea potenţialilor turişti din cauza zonelor de agrement neamenajate corespunzător.

60

Vă rugăm vizitaţi şi site-ul: http://www.youtube.com/watch?v=NruzygK32vo pentru o viziune cu total specială asupra Fălticeniului.

BIBLIOGRAFIE

1. www.falticeni.ro2. www.sezatoarea.ro3. www.ncsd.ro4. www.turism-360.ro5. www.evenimentul.ro 6. www.lovinestii.ro7. www. ro.wikipedia.org

61