Studii de Caz

19
Capitolul 4 Studii de caz Studiul de caz este doar una dintre diferitele metode de a efectua cercetări în domeniul ştiinţelor sociale. Folosirea studiilor de caz în scopuri de cercetare rămâne unul dintre cele mai provocatoare eforturi depuse în domeniul ştiinţelor sociale. Ca strategie de cercetare, studiul de caz este de multe ori folosit pentru a contribui la cunoştinţele noastre cu privire la indivizi, grupuri, organizaţii, societate, politică şi alte forme înrudite. Deloc surprinzător, aceasta a fost o strategie comună de cercetare în psihologie, sociologie, ştiinţe politice, asistenţă socială. Metoda permite cercetătorilor să extragă caracteristicile evenimentelor din viaţa reală, cum ar fi ciclurile din viaţa individuală, procesele organizaţionale şi manageriale, schimbările din vecinătăţi, relaţiile internaţionale şi maturizarea industriilor. Pot exista studii de caz: explorative, descriptive, explicative. Formularea întrebărilor de studiu este poate cel mai important pas într-un studiu de cercetare, astfel încât trebuie să aveţi răbdare şi să-i acordaţi suficient timp. Cheia se află în conştientizarea faptului că întrebările au atât substanţa (despre ce este studiul meu?), cât şi forma ( pun o întrebare cu “cine”,” ce”/” care” , “de ce” ,sau “cum”?). Un studiu de caz este o investigaţie empirică prin care se investighează un fenomen contemporan în contextual sau din viaţa reală, în special atunci cand graniţele între fenomen şi

Transcript of Studii de Caz

Page 1: Studii de Caz

Capitolul 4

Studii de caz

Studiul de caz este doar una dintre diferitele metode de a efectua cercetări în domeniul

ştiinţelor sociale. Folosirea studiilor de caz în scopuri de cercetare rămâne unul dintre cele

mai provocatoare eforturi depuse în domeniul ştiinţelor sociale. Ca strategie de cercetare,

studiul de caz este de multe ori folosit pentru a contribui la cunoştinţele noastre cu privire la

indivizi, grupuri, organizaţii, societate, politică şi alte forme înrudite. Deloc surprinzător,

aceasta a fost o strategie comună de cercetare în psihologie, sociologie, ştiinţe politice,

asistenţă socială.

Metoda permite cercetătorilor să extragă caracteristicile evenimentelor din viaţa reală,

cum ar fi ciclurile din viaţa individuală, procesele organizaţionale şi manageriale, schimbările

din vecinătăţi, relaţiile internaţionale şi maturizarea industriilor. Pot exista studii de caz:

explorative, descriptive, explicative. Formularea întrebărilor de studiu este poate cel mai

important pas într-un studiu de cercetare, astfel încât trebuie să aveţi răbdare şi să-i acordaţi

suficient timp. Cheia se află în conştientizarea faptului că întrebările au atât substanţa (despre

ce este studiul meu?), cât şi forma ( pun o întrebare cu “cine”,” ce”/” care” , “de ce” ,sau

“cum”?).

Un studiu de caz este o investigaţie empirică prin care se investighează un fenomen

contemporan în contextual sau din viaţa reală, în special atunci cand graniţele între fenomen

şi context nu sunt foarte bine delimitate. Investigaţia studiului de caz se ocupă de situaţia

tehnică distinctă în care variabilele de interes vor fi mult mai numeroase decât punctele de

date, iar ca prim rezultat, se bazează pe resurse multiple de dovezi, existând necesitatea ca

datele să conveargă conform unui proces de triangulare, şi ca al doilea rezultat, beneficiază de

elaborare anterioară a unor ipoteze teoretice, în scopul de a dirija colectarea şi analiza datelor.

Astfel spus, ca strategie de cercetare, studiul de caz presupune o metodă atotcuprinzatoare,

care include logica designului, tehnicile de colectare a datelor şi abordările specifice pentru

analiza acestora. Astfel, studiul nu este nici o tactică de colectare a datelor şi nici o simplă

caracteristică de design, ci o strategie cuprinzătoare de cercetare.

4.1. Studiu de caz 1

Page 2: Studii de Caz

Date de identificare:

Nume şi prenume: V. I.

Vârsta:14 ani

Sexul: masculin

Adresa: Com. S-T. Judeţ CS. Nr. 119.

Nivelul de studii: a absolvit Şcoala Generală cu clasele I-VIII din comuna Slatina-Timiş în

anul 2009

Profesie -

Religia: catolică

Etnie: română

Prezentarea problemei

În urma plecării în străinătate (Spania, Toreblanca) a părinţilor, lui V. I. A rămas acasă

în grija bunicilor în vârstă de 57 de ani bunica şi bunicul în vârstă de 68 de ani. V.I. a rămas în

grija bunicilor pentru a-şi termina şcoala, acolo părinţii considerând că îi este mult mai greu

din cauza limbii necunoscute. Părinţii au plecat V.I. avea 8 anişori. Crezând, că îi va fi mult

mai bine în ţară şi având şi condiţii pentru a creştere mult mai bună au dat greş.

Deoarece a crescut fără autoritatea părintească, bunicii oferindu-i doar iubire şi foarte

multă libertate ”cum să-l certăm că e doar un copil”, până la un moment dat când a crescut şi

le-a scăpat de tot din mână. Ajungând la vârsta de 14 ani, neavând niciun control asupra vieţii

lui, el fiind singurul care îşi coordona dezvoltarea, luând-o pe căi greşite, cum ar fi mersul la

discotecă, folosirea băuturilor alcoolice, limbajul vulgar şi fără niciun fel de respect faţă de

nimeni.

Neştiind niciodată ce înseamnă punerea la punct, o pedeapsă, la primirea unei note

slabe din partea profesorului de limba română, a intrat fraudulos în casa acestuia şi i-a

provocat stricăciuni, răzbunându-se pentru că l-a certat şi i-a dat o notă slabă.

Istoricul familiei

V. I. este singurul copil la părinţi, mama sa V.M., fostă suplinitoare în cadrul şcolii

generale 1-4 din satul Sadova Veche, rămânând apoi casnică, iar tatăl V.V. a fost angajat la

fabrica de mobilă din Balta Sărată.

Starea de sănătate fizică:

V.I. nu are probleme de sănătate fizică.

Page 3: Studii de Caz

Starea de sănătate mintală:

V.I. nu are probleme de sănătate mentală.

Consecinţele plecării părinţilor asupra copilului

Tulburările de comportament predomină. Neajunsurile pentru el sunt tot mai mari,

chiar dacă merită sau nu, el are pretenţii de la părinţi la aparate telefonice de ultimă oră,

calculatoare şi tot felul de aparatură electronică, pentru că spune el „de asta au plecat de acasă

să îmi ofere tot ce nu au alţii”.

Situaţia economică a familiei de acasă

Primesc bani lunar de dincolo de la cei plecaţi şi pensia bunicului.

Condiţii de locuit

V.I. locuieşte cu bunicii, într-o casă proprietate dotată şi întreţinută corespunzător plus

anexele gospodăreşti.

Recomandări din perspectiva asistenţei sociale:

- sprijin acordat clientului şi familiei acestuia rămasă în ţară pentru a putea redresa situaţia lui

V.I.;

- consilierea individuală dar şi familială, pentru a reface comportamentul dar şi educaţia,

afectivitatea părintească de care duce atâta lipsă.

Evaluarea familiei afectate de şomaj

Le-a fost milă de el să-l certe că era mic când au plecat părinţii, de aceea niciodată nu

l-au refuzat cu nimic şi nu i-au pus limite la nimic.

Componenţa familiei

1. Tatăl: V.V.

Data şi locul naşterii: 24 ianuarie 1969, Sadova Nouă

Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 119

Localitate: comuna Slatina-Timiş

Religia: ortodoxă

Page 4: Studii de Caz

Cetăţenie: română

Starea civilă: căsătorit

Studii: Liceul Industrial Forestier Caransebeş

Ocupaţia actuală: constructor

2. Mama: V.M.

Data şi locul naşterii: 15 iulie 1971, Slatina-Timiş

Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 119

Localitate: comuna Slatina-Timiş

Religia: catolică

Cetăţenie: română

Starea civilă: căsătorită

Studii: Liceul Pedagogic Caransebeş

Ocupaţia actuală: în agricultură (în Spania)

3. Fiul: V.I.

Data şi locul naşterii: 18 noiembrie 1995, Caransebeş

Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 119

Localitate: comuna Slatina-Timiş

Religia: catolic

Cetăţenie: română

Starea civilă: necăsătorit

Studii: Şcoala Generală cu clasele I-VIII din comuna Slatina-Timiş

Ocupaţia actuală: în agricultură (în Spania)

4. Bunicul: B.I.

Data şi locul naşterii: 13 august 1941, Slatina-Timiş

Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 119

Localitate: comuna Slatina-Timiş

Religia: catolică

Cetăţenie: română

Starea civilă: căsătorit

Studii: 4 clase

Ocupaţia actuală: pensionar

Page 5: Studii de Caz

5. Bunica: B.M.

Data şi locul naşterii: 12 iulie 1948, Slatina-Timiş

Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 119

Localitate: comuna Slatina-Timiş

Religia: catolică

Cetăţenie: română

Starea civilă: căsătorită

Studii: 4 clase

Ocupaţia actuală: casnică

Venitul familiei: venitul net 300 lei/lună.

Sursele venitului: pensia bunicului (B.I.) şi alocaţia copilului (V.I.)

Alte persoane care contribuie la buget: părinţii trimit lunar bani în jur de 100 de euro.

Locuinţa: proprietate privată a familiei.

Număr camere: 4 camere.

Număr persoane: 3 persoane.

Observaţii medicale

Problemele medicale semnificative sau cronice: inexistente. Contactul cu

sistemul de sănătate mintală: inexistent. Judecată practică (rezolvarea problemelor şi

abilităţilor de a se descurca).

4.2. Studiu de caz 2.

Date de identificare:

Nume şi prenume: B.A. şi B.T.

Vârsta:12 ani şi 11 ani

Sexul: feminine şi masculin

Page 6: Studii de Caz

Adresa: Com. Slatina-Timiş. Judeţ CS. Nr. 119.

Nivelul de studii: în şcoala generală clasele a V-a şi a VI-a din comună

Profesie -

Religia: catolică

Etnie: română

Prezentarea problemei

B.A. şi B.T. sunt doi fraţi, fata în vârstă de 12 anişori şi băiatul de 11 ani. Ambii fac

şcoala în comuna Slatina-Timiş şi sunt crescuţi doar de bunici, părinţii fiind plecaţi la

muncă în străinătate (în Spania). Părinţii au ales să plece dincolo pentru că şi-au dorit doar o

casă a lor şi neavând niciun venit, doar ce lucrau la câmp, au decis să plece, ca să poată reuşi

să strângă un ban. Copiii i-au lăsat acasă în grija bunicilor, sperând că va fi bine. Dar nu este

deloc aşa, bunicii sunt foarte exigenţi cu ei, lor lipsindu-le afectivitatea şi căldura mamei s-au

închis cu totul în ei şi nu comunică cu nimeni şi sunt foarte speriaţi, retraşi de lume şi de

copii.

„Nu aşa ne-am făcut noi oameni, jucându-ne, ci am mers la câmp şi am muncit cot la

cot cu părinţii noştri de mici”, spune bunicul. Când merg pe stradă ducându-se la şcoală, nu îi

vezi decât ţinându-se de mână şi nescoţând nici măcar un cuvânt sau un zâmbet pe chipul lor.

B.A. şi B.T. sunt singur la părinţii lor, nu au fraţi mai mari, B.M. mama lor a fost

casnică, iar tatăl la fel se ocupa cu munca câmpului.

Consecinţele plecării părinţilor asupra copiilor

- închidere în ei;

- izolare de lume şi de copii prin educaţia severă pe care o primesc:

- copilăria le trece fără afecţiunea părintească şă fără căldură de mamă;

- maturizarea şi efortul pe care îl fac la muncă mult prea devreme.

Situaţia economică a familiei de acasă

Pensia bunicului, venitul din partea părinţilor plus alocaţiile copiilor.

Condiţii de locuit.

B.A. şi B.T. locuiesc în prezent cu bunicii, într-o casă proprietate privată a familiei,

alcătuită din 6 camere dotate şi întreţinute corespunzător, plus anexele gospodăreşti.

Page 7: Studii de Caz

Recomandări din perspectiva asistenţei sociale:

- Trebuie făcută o consiliere cu ambii copii, dar şi cu bunicii lor, explicându-le că nu aşa se

procedează pentru o bună creştere şi o bună formare şi dezvoltare a copiilor.

- Copiilor oferindu-le mai mult timp de joacă şi comunicare în care să se cunoască şi să se

împrietenească cu copiii vecinilor lor sau cu colegii de şcoală.

- Bunica să încerce să treacă peste cuvântul bunicului şi să le ofere mai multă căldură de

mamă şi un cămin cald care acum le lipseşte întru totul.

Evaluarea familiei afectate de plecarea celor tineri

Bunicii spun că nu le este uşor să le poarte de grijă, de aceea îi ţin mereu după ei la

câmp.

Componenţa familiei

1. Tatăl: B.T.

Data şi locul naşterii: 11 noiembrie 1975, Slatina-Timiş

Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 250

Localitate: comuna Slatina-Timiş

Religia: catolic

Cetăţenie: română

Starea civilă: căsătorit

Studii: Şcoala Profesională

Ocupaţia actuală: constructor în Spania

2. Mama: B.M.

Data şi locul naşterii: 3 august 1977, Slatina-Timiş

Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 250

Localitate: comuna Slatina-Timiş

Religia: catolică

Cetăţenie: română

Starea civilă: căsătorită

Studii: 10 clase în comuna Slatina-Timiş

Ocupaţia actuală: casnică

3. Fiica: B.A.

Page 8: Studii de Caz

Data şi locul naşterii: 12 septembrie 1997, Caransebeş

Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 250

Localitate: comuna Slatina-Timiş

Religia: catolică

Cetăţenie: română

Starea civilă: necăsătorită

Studii: Şcoala Generală...

Ocupaţia actuală: -

4. Fiul: B.T.

Data şi locul naşterii: 16 februarie 1998, Caransebeş

Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 250

Localitate: comuna Slatina-Timiş

Religia: catolic

Cetăţenie: română

Starea civilă: căsătorit

Studii: Şcoala Generală...

5. Bunicul: B.I.

Data şi locul naşterii: 9 martie 1945, Slatina-Timiş

Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 250

Localitate: comuna Slatina-Timiş

Religia: catolic

Cetăţenie: română

Starea civilă: căsătorit

Studii: 8 clase

Ocupaţia actuală: pensionar

6. Bunica: B.I.

Data şi locul naşterii: 13 februarie 1942, Slatina-Timiş

Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 250

Localitate: comuna Slatina-Timiş

Religia: catolică

Cetăţenie: română

Page 9: Studii de Caz

Starea civilă: căsătorit

Studii: 4 clase

Ocupaţia actuală: casnică

Venitul familiei: Venit net 600 lei

Sursele venitului: pensia bunicului, 600 lei şi alocaţia copiilor

Alte persoane care contribuie la buget: părinţii plecaţi în Spania

Locuinţa: proprietate privată

Număr camere: 6

Număr persoane: 4 persoane

Observaţii medicale

Problemele medicale semnificative sau cronice: inexistente. Contactul cu sistemul de

sănătate mintală: inexistent. Judecată practică (rezolvarea problemelor şi abilităţilor de a se

descurca)

4.3. Studiu de caz 3.

Date de identificare:

Nume şi prenume: D.M.

Vârsta: 11 ani

Sexul: masculin

Adresa: Com. Slatina-Timiş Nr. 44.

Nivelul de studii: în curs de absolvire a liceului sportiv din Timişoara

Profesie -

Religia: ortodoxă

Etnie: român

Prezentarea problemei

D.M. este un băiat în vârstă de 17 ani din comuna Slatina-Timiş, care a rămas acasă

doar cu bunicii, părinţii fiind nevoiţi să plece la muncă în străinătate pentru a-l putea ţine în

liceu în Timişoara.

Page 10: Studii de Caz

Tatăl a lucrat ca şi tehnician veterinar la cabinetul din sat, dar mai pe urmă nu a

funcţionat şi a rămas fără serviciu. Mama a fost casnică, dar a plecat de aproape 5 ani în

Austria, să îngrijească bătrâni. Tatăl, în urmă cu trei ani, rămânând fără venit, a plecat şi el tot

în Austria să muncească în agricultură. Iar D.M. a rămas doar cu bunicii, bunica fiind foarte

bolnavă, suferind de o bolaă necruţătoare. D.M. fără grija părinţilor şi fără controlul lor, a

luat-o pe urme greşite, cum ar fi nefrecventarea şcolii, ajungând la un pas de repetenţie,

înhăitându-se în găşti de prin Timişoara, nemaiajungând sâmbăta şi duminica acasă, trecând

doar în scopul de a cere bani de la bunici.

Internatul nu a mai dorit să-l ţină pentru neplata cazării şi a cantinei, bunicul fiind

anunţat prin telefon de către pedagog. Acum locuieşte cu un aşa-zis coleg de-al lui în

apartamentul aceluia, acel coleg fiind un fiu de primar dintr-o anume localitate „plin de bani

şi cu maşină, iar ei îmi dau mie doar 2 milioane pe săptămână, ăia sunt bani?!”Neajunsurile

sunt pentru el la ordinea zilei, sâmbăta când vine acasă ia maşina tatălui său şi pleacă cu ea, el

neavând permis şi uneori chiar şi sub influenţa alcoolului. „Nu mai are nimeni ce să-i facă”,

spune bunicul, „l-am luat pe toate părţile şi nu are nicio ieşire, doar de taică-su a avut frică”.

Bani pentru el nu au fost o problemă niciodată, a primit şi de la părinţi şi de la bunici. Dar

totuşi la un moment dat, nu i se mai ajungeau. Jocurile de noroc au ajuns unul din marile lui

vicii de care nu se poate lăsa spune el şi nici nu vreau pentru că vine banul fără să-l

muncească. Voind să-i ofere un viitor fără lipsuri şi fără griji, părinţii i-au oferit bani la

discreţie, iar D.M. a uitat limita la ceea ce înseamnă bani şi cum se câştigă de greu.

Istoricul familiei

D.M. este singurul copil la părinţi, mama sa D.I., a fost casnică, în prezent lucrând în

Austria, iar tatăl D.M. a fost angajat ca şi tehnician veterinar, iar mai apoi şomer, iar în cele

din urmă a plecat şi el în Austria să lucreze în agricultură.

Bunicii pe lângă casă cu câmpul.

Consecinţele plecării părinţilor în străinătate

Ca să-i poată procura un viitor mai bun, să poată urma un liceu într-un oraş de viitor,

au ales să îşi părăsească ţara, pentru a produce un venit să poată avea de toate singurul lor fiu

D.M. Iar în schimb, au primit doar eşecuri, D.M. este la un pas de repetenţie, acasă nu mai

ajunge decât când e vorba de bani, băieţii, ieşirile, băuturile sunt la ordinea zilei, iar

neajunsurile şi banii cât mai mulţi sunt singura prioritate.

Page 11: Studii de Caz

Situaţia financiară

Venitul financiar provine din ceea ce trimit cei plecaţi, iar mai apoi contribuie şi

bunicul cu pensia lunară.

Condiţii de locuit.

D.M. locuieşte împreună cu bunicii, într-o casă, proprietate privată a familiei, alcătuită

din 4 camere dotate şi întreţinute corespunzător, plus anexele gospodăreşti.

Recomandări din perspectiva asistenţei sociale:

– verificarea din partea altor rude dacă bunicii nu mai pot parcurge drumul până la Timişoara

pentru analizarea situaţiei şcolare

- comunicare şi consiliere individuală cu clientul pentru a explica situaţia venirii banilor, la

nesfârşit şi fără număr pentru că la un moment dat se poate întrerupe şi atunci ce se poate

face pentru bani?

- oferirea unei explicaţii clientului, că fericirea nu constă întru totul doar în bani.

- părinţii să nu îi mai trimită banii pe care îi solicită el pentru că numărul acestora va creşte de

la o zi la alta şi nu va fi niciodată îndeajuns.

Componenţa familiei

1. Tatăl: D.M.

Data şi locul naşterii: 11 aprilie 1964, Slatina-Timiş

Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 44

Localitate: comuna Slatina-Timiş

Religia: ortodoxă

Cetăţenie: română

Starea civilă: căsătorit

Studii: Liceul Agricol din Lugoj

Ocupaţia actuală: lucrător la câmp (Austria)

2. Mama: D.I.

Data şi locul naşterii: 9 mai 1968, Slatina-Timiş

Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 44

Localitate: comuna Slatina-Timiş

Religia: ortodoxă

Page 12: Studii de Caz

Cetăţenie: română

Starea civilă: căsătorită

Studii: 10 clase absolvite

Ocupaţia actuală: menajeră bătrâni (Austria)

3. Fiul: D.M.

Data şi locul naşterii: 28 iulie 1992, Caransebeş

Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 44

Localitate: comuna Slatina-Timiş

Religia: ortodoxă

Cetăţenie: română

Starea civilă: necăsătorit

Studii: în curs de absolvire a liceului sportiv din Timişoara

4. Bunicul: D.M.

Data şi locul naşterii: 21 iunie 1936, Slatina-Timiş

Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 44

Localitate: comuna Slatina-Timiş

Religia: ortodoxă

Cetăţenie: română

Starea civilă: căsătorit

Studii: şcoala profesională

Ocupaţia actuală: pensionar

5. Bunica: D.A.

Data şi locul naşterii: 17 mai 1940, Slatina-Timiş

Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 44

Localitate: comuna Slatina-Timiş

Religia: ortodoxă

Cetăţenie: română

Starea civilă: căsătorită

Studii: 4 clase

Ocupaţia actuală: casnică

Page 13: Studii de Caz

Venitul familiei: venit net – 9000 lei

Sursele venitului: bunicul pensionar.

Alte persoane care suplimentează venitul: părinţii trimit săptămânal bani.

Locuinţa: proprietate privată.

Număr camere: 4 camere

Număr persoane: 3 persoane

Observaţii medicale

Problemele medicale semnificative sau cronice: inexistente. Contactul cu sistemul de

sănătate mintală: inexistent. Judecată practică (rezolvarea problemelor şi abilităţilor de a se

descurca)

Concluzii

D.M. a scăpat cu totul din mâna bunicilor şi a părinţilor care sunt plecaţi în străinătate.

Dar în cazul lui nu mai trebuia să spun că a scăpat că este un copil în vârstă de 17 ani este

aproape un major, dar totuşi pot să mă pronunţ şi aşa pentru că a scăpat un pic de la drumul pe

care ar trebui să-l urmeze un băiat de vârsta lui. Şi unde e problema, banii, în număr mult prea

mare şi de la o vârstă mult prea mică iau curs în număr mare, părinţii şi bunicii nu au ştiut

niciodată cât e cazul să primească, el cât a cerut atât a primit. Se afla la liceu în Timişoara, un

oraş cu foarte multe găuri negre pentru un băiat cu mulţi bani în buzunar şi fără o

supraveghere părintească.

Distracţiile cu prieteni, băuturile alcoolice şi jocurile de noroc au ajuns un program

zilnic pentru el. Şcoala nemaiavând niciun interes, doar pentru părinţi a fost şi a rămas unul

din interesele majore ale lor pentru care au ales să şi plece la muncă în străinătate, pentru a-l

putea ţine pe D.M. în şcoală. Drumul ales de D.M. nu este deloc unul bun, pentru că

problemele la şcoală nu întârzie să apară, alcoolul îi dă curajul să ia maşina noaptea şi să

conducă fără permis, riscându-şi viitorul şi chiar viaţa, putând să facă un accident din lipsă de

experienţă sau să i se facă dosar, fiind prins la volan fără permis. Părinţii au vrut să facă un

lucru bun din el, dar nu a ieşit, dar nu este prea târziu niciodată pentru a se îndrepta unele

lucruri. Doar că trebuie stat de vorbă D.M. cu un consilier, şi explicat că ceea ce face el cu

banii şi din el nu este un lucru tocmai bun. Şi părinţii ar trebui să vorbeasca cu el, chiar şi cu

un consilier pentru a le explica că nu doar banii fac totul pe lume şi nu ţin locul şi de părinţi

atunci când este nevoie de ei.