Stratificarea Sociala - Sisteme Si Teorii,Manzatu Marius-Valentin
Click here to load reader
-
Upload
valentin-manzatu -
Category
Documents
-
view
520 -
download
0
Transcript of Stratificarea Sociala - Sisteme Si Teorii,Manzatu Marius-Valentin
Manzatu Marius-Valentin
Stratificarea sociala - sisteme si teorii ale stratificarii
Diversitatea fiinţelor umane, care intră în alcătuirea colectivităţilor sau a societăţii,
precum şi maniera diferită de repartizare a resurselor, produc apariţia unor inegalităţi sociale. În
această situaţie se găsesc atât societăţile primitive, aparent simple şi omogene, câtşi sistemele
sociale cele mai evoluate. Toate sunt alcătuite din diviziuni care pot fi ierarhizate pe verticală,
întemeiate pe vârstă, sex, religie, relaţii de rudenie sau pe faptul că o persoană lucrează mai mult
decât alta sau îşi alege o profesie care îi permite să exercite mai multă putere sau influenţă.
Pentru a descrie aceste inegalităţi, în sociologie se utilizează termenul de stratificare socială.
În literatura sociologică, noţiunea de stratificare socială se foloseşte în mai multe sensuri,
dintre care cel mai larg este acela care implică orice formă de diferenţiere socială, capabilă să
producă elemente de particularitate pentru diverse grupuri. Alteori termenul se aplică numai în
cazul utilizării unor criterii specifice de clasificare, ca de pildă cele legate de putere, venituri,
ocupaţii, prestigiu social, nivel de instruire etc. De cele mai multe ori conceptul de stratificare
socială se identifică cu cel de structură socială. Stratificarea socială este definită drept o sumă de
inegalităţi structurale între diverse grupuri de oameni ca o consecinţă neinten-ţionată a
proceselorşi relaţiilor sociale. Din acest punct de vedere se poate considera că societatea este
alcătuită din mai multe „straturi“ ierarhice, având în vârf categorii sociale favorizate, iar la bază
pe cele defavorizate.
Studiile de stratificare socială au două obiective fundamentale. Primul este acela de a
identifica acele categorii sociale existente la nivel societal, precum şi maniera lor de relaţionare.
Cel de-al doilea are în vedere certificarea inegalităţilor sociale, precum şi identificarea
strategiilor prin care unele grupuri îşi conservă caracterul lor exclusivist pentru păstrarea
privilegiilor, iar alte grupuri caută să obţină accesul la acele privilegii.
Stratificarea socială este un proces specific societăţii,şi nu indivizilor care o compun.
Deşi formele de stratificare pot varia, toate societăţile au un anumit sistem de stratificare,
1
justificat printr-o ideologie promovată, în principal, de cei care beneficiază, cel mai mult de pe
urma acestui sistem. Cel mai des întâlnite sunt sistemele bazate pe caste şi pe clase.
Casta este asociată, în principal, culturilor din sudul Asiei, iar sistemul bazat pe caste
este un sistem de stratificare închis, în care poziţia este determinată de familia în care se naşte un
individ. Sistemul de castă este extrem de elaboratşi variază în structura sa de la o zonă la alta,
atât de mult încât nu putem vorbi de un singur sistem, ci de o diversitate de credinţeşi practici.
Un sistem bazat pe clase este o formă „deschisă“ de stratificare în care poziţia unui
individ la naştere poate fi schimbată. În esenţă, poziţia unui individ într-o clasă este bazată pe
statutul social dobândit, la care se ajunge, într-o oarecare măsură, prin eforturileşi deciziile
fiecăruia. Caşi casta, clasa influenţează puternicşansele vieţii individului. Cei din clasele de sus
au, în general, un mai mare acces la resursele societăţii, cum sunt: educaţia, asistenţa medicală
sau juridică etc.
Clasa socială este definită drept o grupare relativ mare de oameni, care împărtăşesc
resurse economice comune. Posesiunea averii, ocupaţiaşi stilul de viaţă sunt principalele criterii,
funcţie de care se realizează stratificarea socială. În cadrul sociologiei există două maniere
diferite de abordare a studiului claselor sociale. O primă abordare consideră clasele sociale ca
fiind entităţi cu un rol efectiv în dinamica societăţilor, dar a căror existenţă este mai mult sau mai
puţin conştientizată de indivizii care o compun. Aici intervine problematica acţiunii de clasă, a
conştiinţei de clasă şi a conflictului de clasă. Principalii teoreticieni care se înscriu în această
tendinţă sunt Karl Marx şi Max Weber. Cea de-a doua tendinţă constă în considerarea claselor
sociale ca simple construcţii statistice, plasate pe o scală socială, utilizate ca variabile în studiile
sociologice. Cele două tendinţe împărtăşesc totuşi ideea comună că aceste clase sociale sunt
grupuri economice, dispuse ierarhic într-un sistem în care acestea se definesc unele în raport cu
alteleşi nu ca entităţi în sine. În societăţile contemporane se operează cu criterii extrem de
flexibile, cum ar fi: posesia unor bunuri de folosinţă înde-lungată, nivelul de instruire, prestigiul
ocupaţiei, nivelul venitului, stilul de viaţă ş.a.
Clasele existente în societăţile „occidentale“ contemporane sunt:clasa de sus (cei bogaţi,
patroniişi industriaşiişi persoanele cu funcţii executive la nivel înalt), clasa de mijloc (majoritatea
2
funcţionarilor sau a celor cu profesii liberale) şi clasa muncitoare, a cărei ocupaţie este
preponderent manuală.
Teorii ale stratificării sociale
1. Teoria conflictului a lui Karl Marx
Este o teorie globală care încearcă să descrie şi să explice cu ajutorul unui ansamblu de
concepte abstracte (mijloace de producţie, relaţii de producţie, forţe de producţie) şi al unei logici
coerente, maniera de producere a stratificărilor sociale, de-a lungul istoriei. Marx a susţinut că în
societate există doar două clase fundamentale: cei care au în proprietate mijloacele de producţie
(nobilimea, burghezia) şi cei care nu dispun de astfel de mijloace (şerbii, proletariatul)şi care
sunt nevoiţi să-şi vândă singurul lor bun, forţa de muncă, pentru a putea să-şi asigure cele
necesare traiului. După părerea lui Karl Marx cele două clase se află pe poziţii antagonice, iar
relaţiile dintre ele se bazează pe exploatare. Conceptul de clasă, din teoria marxistă, nu se referă
la convingerile pe care le au oamenii în legătură cu poziţia lor, ci la condiţiile obiective care
permit unora să beneficieze de un mai mare acces la recompensele materiale, decât alţii.
Au existatşi există mai multe critici ale teoriei lui Marx. Cel mai important atac
împotriva acestei teorii a fost formulat de Max Weber, care a considerat că analiza stratificării
sociale propusă de Marx, bazată pe inegalitatea economică, este limitativă. Mai mult, în
societăţile postindustriale, se observă că proprietateaşi administrarea mijloacelor de producţie
sunt deseori divizate, iar vânzarea pe scară largă a acţiunilor, inclusiv către muncitori, au
estompat linia categorică dintre clase. De asemenea rolul tot mai crescut al sindicatelor a
schimbat balanţa puterii dintre muncitorişi patronate, într-un mod considerabil.
3
2. Teoria lui Max Weber
Stratificarea socială, susţine Weber, este un proces multidimensional, de aceea teoria
weberiană se vrea deopotrivă o critic şi o îmbogăţire a modului marxist de a concepe
stratificarea sociala. Max Weber distinge trei sfere în interiorul cărora indivizii pot fi diferenţiaţi:
- sfera economică,
- sfera socială
- sfera politică.
Astfel o persoană poate avea o poziţie înaltă într-o sferă şi o poziţie inferioară în celelalte.
Specific primei sfere este clasa socială. Aici, Weber formulează puncte de vedere
comune cu ale lui Marx, dar se diferenţiază de acesta, susţinând că poziţia economică a
oamenilor ar trebui privită ca un fenomen cu caracter continuu, ce se derulează de la inferior la
superior.
Sferei sociale îi este caracteristic statusul. În teoria lui Weber statutul se referă la
deosebirile dintre grupuri sociale, în ceea ce priveşte onoarea sau prestigiul. Grupurile cu un
status privilegiat includ oameni care se bucură de un înalt prestigiu în cadrul unei ordini sociale
date. Spre exemplu clerul are un prestigiu ridicat, dar în general, îi lipseşte bogăţia care l-ar plasa
pe o poziţie superioară din punct de vedere economic. Un alt exemplu este oferit de societatea
românească postdecembristă. Persoanele care au dobândit o poziţie economică privilegiată nu se
bucură, de cele mai multe ori, de un prestigiu social ridicat, ba dimpotrivă.
A treia dimensiune, pe care Weber o identifică cu partidul politic, are în vedere gradul în
care se exercită puterea politică. Puterea poate să nu depindă de suportul economic, dar, în cele
mai multe situaţii, se dovedeşte că între cele două dimensiuni există o corelaţie foarte strânsă.
Scrierile lui M. Weber referitoare la stratificare sunt importante datorită faptului că oferă o
perspectivă de analiză mai cuprinzătoareşi mai flexibilă, de aceea sunt folosite în cercetările
sociologice contemporane.
4
3. Perspectiva funcţionalistă
Numitorul comun al tuturor concepţiilor funcţionaliste îl reprezintă principiul conform
căruia stratificarea, existentă în orice tip de societate, îşi are temeiul în faptul că ea răspunde unei
necesităţi socialeşi este inevitabilă. Cel mai elaborat punct de vedere îi aparţine lui Talcot
Parsons care consideră că sistemul de ierarhizare socială este bazat pe valorile supreme ale
fiecărei societăţi. După Parsons, societatea îşi întemeiază judecăţile de valoare, relative la
stratificarea socială, pe trei categorii de elemente:
a) calităţile pe care individul le posedă la naştere;
b) realizările sau performanţele sale
c) ceea ce dobândeşte individul de-a lungul existenţei sale (bogăţie, competenţă etc.).
Abordarea funcţionalistă încearcă să explice comportamentul actorilor sociali printr-un
ansamblu de valori, cu o largă acceptare, astfel o anume societate va recompense şi privilegia
statutul dobândit de un individ ca rezultat al propriilor sale acţiuni (diplomă, medalii, succes
financiar), în detrimentul statutului atribuit, ce vizează caracteristici pe care un individ nu le
poate controla sau nu este capabil să le schimbe (sex, origine etnică, vârstă etc.).
Conceptul de structura sociala
Notiunea de stratificare sociala este corelativa cu notiunea de structura sociala.
Structura sociala ansamblul relaţiilor relativ stabile ce caracterizează sistemul social al unei
societăţi, alcătuit din comunităţile, colectivităţile, clasele, categoriile şi grupurile sociale
existente la un moment dat. Stuctura sociala înglobează totalitatea relaţiilor dintre şi din
interiorul diferitelor forme de convieţuire şi activitate umană în cadrul societăţii aflată pe o
anumită treaptă de dezvoltare social-economică. Structura sociala este o realitate complexă,
multidimensională, de aceea şi definirea ei are un caracter descriptiv, de enumerare a elementelor
componente. În determinarea structurii sociale se porneşte de la identificarea componentelor
sistemului social. Se au în vedere: populaţia (cu distribuţiile caracteristice de sex, vîrstă etc.) ce
convieţuieşte în cadrul unei comunităţi umane globale, pentru societăţile contemporane este
vorba de naţiune (inclusiv minorităţile naţionale) organizată într-o comunitate statală; apoi
5
familia - grup social comunitar specific; colectivităţile teritoriale - satul, oraşul (adesea şi ele
considerate a fi comunităţi umane); clasele, categoriile şi grupurile sociale; categoriile ocupaţio-
nale şi profesionale sistemul de stratificare social.
În funcţie de dispunerea elementelor componente şi a subdiviziunilor acestora pe orizontală
şi/sau pe verticala spaţiului social, se pot delimita diverse procese de stratificare mai mult sau
mai puţin accentuate, unele din ele, cum ar fi venitul şi puterea afectînd în mod decisiv viaţa
oamenilor
Structura sociala rezultă din procesul interacţiunii oamenilor. Constituirea colectivităţilor
sociale relativ stabile este condiţionată de cristalizarea unei anumite structuri. În societate se
întîlnesc şi „grupuri" nestructurate, dar existenţa lor este de scurtă durată (mulţimea). Pentru a
supravieţui şi mai ales pentru a acţiona ca entitate, orice grup uman are nevoie să dezvolte un
minimum de structurare socială. Procesul cristalizării unei structuri specifice constituie deci o
legitate pentru orice colectivitate şi prin urmare şi pentru societatea în întregul său. Pe langă
structura sociala în cadrul societăţii se constituie o serie de alte structuri corespunzătoare
sistemelor economic, cultural, politic, juridic, informaţional şi de comunicare etc. Odată
constituită, s.s. nu rămîne neschimbată, ci evoluează sub acţiunea diverşilor factori determinanţi
de natură economică, demografică, culturală, politică -pentru a-i enumera pe cei mai
semnificativi.
Bibliografie:
Gilles Ferreol – Dictionar de sociologie,Polirom,1998
Ioan Mihailescu – Sociologie generala,Polirom,2003
Michel Lallement – Istoria ideilor sociologice,Antet,2000
Raymond Boudon – Tratat de sociologie,Humanitas,1997
Raymond Boudon – Dictionar a gandirii sociologice,Polirom,2009
6