ROMÂNIA ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr.4075 Dosar nr.13611/299/2013

Şedinţa din Camera de Consiliu de la 20 noiembrie 2013

/ / / / S-a luat în examinare, în Camera de Consiliu, conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Târgovişte, în soluționarea cauzei privind pe reclamanta N., în contradictoriu cu pârâta S.C. O. SA Bucureşti. Fără citarea părților. S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, după care,

ÎNALTA CURTE,

Asupra conflictului negativ de competență de faţă; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte- Secţia Comercială, la data de 10 septembrie 2012, sub nr.8404/315/2012, reclamanta N. a chemat în judecată pârâta S.C. O. SA Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin sentinţa civilă ce o va pronunţa: să constate nulitatea clauzei cuprinzând comisionul de administrare (redenumirea comisionului de risc, înlăturat prin O.U.G. nr.50/2010); să dispună recalcularea dobânzii în funcţie de evoluţia LIBOR; să constate nulitatea clauzei care conţine comisionul de acordare (art.6.1 lit.b din contract); să constate nulitatea următoarelor clauze abuzive (din cuprinsul contractului de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca nr..../12.03.2008), respectiv: clauza conţinută în art.6.1 lit.c din privind comisionul de rambursare anticipată, clauza prevăzută la art.6.2, clauza prevăzută la art.6.3, clauza prevăzută la art.5.2, clauza prevăzută la art.5.3, clauza prevăzută la art.5.4, clauza prevăzută la art.7.6, clauza prevăzută la art.8.1, clauza prevăzută la art.10.1 lit.c, ca urmare a constatării nulităţii clauzei prevăzute la art.6.1 lit.c, clauzele prevăzute la art.13 din contract; să dispună reevaluarea art.12 din contract, intitulat „Obligaţii şi drepturi”,

2

şi, să oblige pârâta la renegocierea contactului de credit, în vederea restabilirii echilibrului contractual, conform legislaţiei naţionale şi comunitare privind protecţia consumatorului. La data de 06 decembrie 2012, pârâta S.C. O. SA Bucureşti a depus întâmpinare la dosar, prin care, în temeiul art.137 C.pr.civ., a invocat, printre altele, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Târgovişte, în raport de prevederile art.5 C.pr.civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr.527, pronunțată la data de 30 ianuarie 2013, în dosarul nr.8404/315/2012, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei teritoriale, excepţie invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta N., în contradictoriu cu pârâta S.C. O. S.A. Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Prin contractul de credit încheiat, părţile au stabilit, prin disp. art. 16.2, drept instanţă competentă în soluţionarea eventualelor litigii, instanţa în a cărei competenţă teritorială îşi are sediul social banca pârâtă, clauză inserată în contract în considerarea dispoziţiilor art.19 C.proc.civ., potrivit cărora părţile pot alege ca pricinile să fie judecate de către alte instanţe decât acelea care sunt competente conform legii.

În cauză, prin această clauză atributivă de competenţă inserată în contract, s-a realizat o alegere de competenţă în favoarea pârâtei, fapt ce atrage competenţa teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în a cărei rază teritorială îşi are sediul social banca pârâtă.

Or, câtă vreme pârâta a înţeles să invoce în favoarea sa această clauză de alegere de competenţă, a apreciat Judecătoria Târgovişte că această instanţă, determinată potrivit disp. art.16.2 din contract, a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul dedus judecăţii, moment de la care orice altă instanţă posibil competentă alternativ, a pierdut această prerogativă.

Aşa fiind, instanţa a reţinut că, faţă de dispoziţiile art.19 din C.pr.civ., în raport cu disp. art.16.2 din contractul de credit încheiat între părţi, Judecătoria Târgovişte, ca instanţă sesizată de către reclamantă, nu este competentă teritorial să judece cererea de chemare în judecată formulată de acesta.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 18 martie 2013, sub nr.13611/299/2013.

Prin sentința civilă nr.17125/2013, pronunțată la data de 11 septembrie 2013, în dosarul nr.13611/299/2013, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei

3

Sectorului 1 Bucureşti; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamant N. şi pe pârât S.C. O. S.A, Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Târgovişte; a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Târgovişte; a suspendat judecata până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă, şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

În soluţionarea excepţiei, instanţa a avut în vedere hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie Uniunii Europene în procedura hotărârii preliminare, în cauza C-137/08, privind VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva Ferenc Schneider, precum şi Directiva nr. 93/13/CEE.

Instanţa a analizat în continuare dacă alegerea competenţei instanţei de la sediul băncii prin clauza inserată în art.16.2 din convenţia de credit nr. .../2008 poate provoca un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului, şi a reţinut în acest sens că, dată fiind distanţa mare dintre localitatea de domiciliu a reclamantului şi instanţa aleasă ca fiind competentă teritorial, se creează o prezumţie în sensul că deplasarea şi cheltuielile implicate în sarcina consumatorului pentru a compărea în faţa instanţei s-ar putea dovedi disuasive şi l-ar putea determina pe acesta să renunţe la orice acţiune în justiţie sau la orice apărare.

Instanţa a mai reţinut că, în timp ce Curtea reţine în sarcina instanţelor naţionale obligaţia de a analiza caracterul abuziv al unei clauze de stabilire a competenţei în favoarea instanţelor de la domiciliul vânzătorului, procedura de urmat în aceste cazuri nu poate fi decât cea reglementată de dreptul intern; or, posibilitatea instanţelor române de a-şi analiza competenţa de a soluţiona o cauză este restrânsă la posibilitatea de a invoca excepţia necompetenţei teritoriale. Totodată, instanţa a apreciat că nu s-a antepronunţat prin simplul fapt al invocării din oficiu a excepţiei necompetenţei teritoriale, acesta fiind singurul instrument procedural disponibil pentru a putea analiza eventualul caracter abuziv al clauzei privind alegerea competenţei în favoarea instanţelor de la sediul băncii. Mai mult decât atât, simpla invocare a unei excepţii nu obligă instanţa la soluţionarea acesteia într-un anumit sens. Orice altă interpretare ar conduce la concluzia că în dreptul procesual român nu ar fi niciodată posibilă analizarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale privind alegerea competenţei instanţei în dezavantajul consumatorului, fiind, astfel, imposibilă aplicarea jurisprudenţei Curţii cu privire la această problemă.

4

De altfel, s-a reţinut că, în lumina normelor comunitare, legiuitorul român a prevăzut în mod expres în N.C.P.C. (aplicabil acţiunilor introduse după data de 15.02.2013) că „în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă” (art. 126 alin. 2).

Pe de altă parte, ţinând seama că prezenta acţiune vizează obligaţii născute din contractul de credit nr. .../2008, încheiat între reclamanta N. şi pârâta S.C. O. S.A. prin Sucursala Târgovişte, iar reclamanta a înţeles să se adreseze unei instanţe din Târgovişte, instanţa a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 7 alin. 2 C.pr.civ. în vigoare la data introducerii acţiunii, potrivit cărora “cererea se poate face şi la instanţa locului unde pârâta are reprezentanţă, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârşite de acesta”. Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art.20 alin.2 Cod procedură civilă, ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art.20 alin.2 C.pr.civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente să judece aceeași pricină. Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Judecătoria Târgovişte și Judecătoria Sectorului 1 București- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri irevocabile, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza. În esenţă, conflictul de competenţă s-a ivit între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Târgovişte, ambele instanţe declarându-se necompetente teritorial să soluţioneze cauza, după cum au dat sau nu efecte constatării caracterului abuziv al clauzei atributivă de competenţă, inserată în contractul de credit încheiat cu S.C. O. SA Bucureşti- prin Sucursala Târgovişte, cu consumatorul N..

Mai este de observat că ambele instanţe au reţinut corect obiectul cererii de chemare în judecată, fiind un litigiu comercial care are drept obiect constatarea nulităţii absolute a unor clauze abuzive şi plata unor sume de bani ce derivă din executarea unui contract de credit.

5

Înalta Curte constată că, prin art.16.2 din Contractul de credit

pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. ... din data de 12 iunie 2008, a fost inserată clauza potrivit căreia, în cazul în care o soluţie amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente din localitatea unde este înregistrat sediul social al băncii, conform legii.

Această clauză care conţine prorogarea voluntară de competenţă în favoarea instanţei de la sediul social al băncii, întruneşte toate condiţiile pentru a fi considerată abuzivă, în acord cu interpretarea Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE coroborată cu reglementarea Uniunii Europene aplicabilă contractelor de credit de consum, cu precizarea că în cauză a fost efectuată de către instanţă o analiză specifică unei cercetări judecătoreşti .

Astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a avut în vedere faptul că domiciliul reclamantei se află în …, jud. Dâmboviţa, la o distanţă de aproximativ 100 km depărtare de instanţa stabilită ca fiind competentă, contractul de credit bancar a fost încheiat în Municipiul Târgovişte, de asemenea, situat la distanţă de localitatea de domiciliu a reclamantei. De asemenea, s-a reţinut că la termenele de judecată acordate în faţa Judecătoriei Târgovişte, reclamanta a fost reprezentată prin avocat, în timp ce în şedinţa publică din data de 11 septembrie 2013, desfăşurată la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta nu s-a prezentat.

Prin urmare, nu se poate reţine că instanţa a procedat la aplicarea unei prezumţii de nulitate, prin simpla constatare a existenţei unei clauze atributive de competenţă într-un contract încheiat cu un consumator.

Din acest punct de vedere sunt justificate considerentele Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin care a reţinut, în funcţie de jurisprudenţa evocată a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ( cauza C-137/08, privind VB Penzugyi Lizing Zrt. împotriva Ferenc Schneider, cauza C-240/98 şi C-244/98 Hotărârea Oceano Grupo Editorial şi Slavat Editores), obligaţia instanţei naţionale de a determina din oficiu dacă clauza în litigiu a făcut sau nu a făcut obiectul unei negocieri individuale între un vânzător sau un furnizor şi un consumator şi poate crea un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului.

În aceste condiţii, clauza atributivă de competenţă nu este operantă, iar în cauză nu se aplică regula de drept comun, înscrisă în art.7 alin.1, coroborat cu art. 10 alin. 1 Cod procedură civilă, ci regula înscrisă în art.7 alin.2 C.pr.civ., astfel că, Înalta Curte va stabili competenţa în favoarea Judecătoriei Târgovişte, căreia i se va trimite dosarul în vederea soluţionării litigiului.

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate și în raport de obiectul cauzei- constatare nulitate absolută clauză abuzivă-, având în

6

vedere faptul că instanţa în circumscripţia căreia pârâta S.C. O. SA Bucureşti are reprezentanţă este Judecătoria Târgovişte, Înalta Curte constată că, în speță, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Târgovişte și, în considerarea prevederilor art.7 alin.2 Cod procedură civilă, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe. Văzând și dispozițiile art.22 alin.3 și alin.5 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta N., în contradictoriu cu pârâta S.C. O. SA Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2013.