„Există osingură parte

bună amizeriei,deoarece

ea înlăturăteama de hoţi

ambiţioși”Alphonse Allais.

... Îndepa r t amen tu l

francez Rhône, la confluenţa dintre râurileRhône și Saône, se află frumosul orașLyon, 476 km sud-est de Paris. Fondatîncă din anul 43 î.e.n. (o colonie romanăla Lugdunum), localitatea a devenit repedeun oraș prosper. Numeroase edificiiistorice, o splendidă catedrală în stil gotic,încă din secolul al XII-lea. Dar şi un marecentru universitar, comercial (Târg

internaţional), agricultură în împrejurimi, unînsemnat centru industrial.Încă din secolulal XVIII-lea, în Lyon se va naște oputernică și din ce în ce mai renumităindustrie a mătăsii, la început ateliere șimanufacturi, pe urmă fabrici, orașul fiindrelevat astfel în toate manualele de istorieeconomică a Franței, a Europei, a lumii.Muncitori excelenți, care munceau din greudar vroiau, pe bună dreptate, și salarii dincare să-și ducă cât de cât viața. În 1793,forțele Convenției vor asedia orașul, unde„explodase” nucleul unei revolte amătăsarilor. Însă în 1831 și, mai ales, în1834 – iată, se împlinesc, în 2014, 180 deani de la ultima revoltă –, luptamuncitorilor atât de pricepuți și harnicipentru salarii mai bune va dobândi o șimai mare putere.

S~PT~MÂNAL FINANCIAR - ECONOMIC

„Pentru a atinge un anume scop,deseori trebuie să pui apă în vinpână nu mai rămâne vin deloc”

Jules Renard

c my b

c my b

DE LA EUROPA FIRMELOR LA FIRMELE EUROPENE

nr. 407 anul X vineri, 31 ianuarie 2014 1 RON

1 februarie 1894 se naşte marele regizor americande film, John Ford

Politica socială din UEare ca scop promovareaunui nivel de trai ridicatdin punct de vederecalitativ, convenabilpentru toţi cetăţeniicare trăiesc într-osocietate activă,diversificată şisănătoasă. În prezent oasemenea politică apermis ameliorarea vieţiia milioane de cetăţeni ai

UE, cum sunt şomerii, persoanele expuse uneidiscriminări pe piaţa muncii şi mulţi alţii.Pe plan social aceşti cetăţeni beneficiază deunul dintre “pilonii cei mai puternici din lume”ai societăţii deoarece UE are ferma convingerecă, o puternică concurenţă între întreprinderieste indispensabilă pentru ameliorareaproductivităţii muncii şi a creşterii economice.Crearea unei puternice solidarităţi între cetăţenieste astfel indispensabilă pentru dezvoltareaunei societăţi stabile , cu un grad ridicat deprosperitate, împărtăşită de un număr cât sepoate de mare de oameni. UE nu se ocupăsingură de politica socială şi salarială şi nu-şiasumă o responsabilitate exclusivă. Politicasocială este una din prerogativele esenţiale alestatelor membre.

continuare ^n pag. 6

Dan pOpESCU

Bruxelles

Lumea de ieri, de ast@zi, de mâinePUNCTULPE EUROPA

Pe parcursul secolului XX,politica economică a fostdiferită, în funcție deconjunctură și de orientareapolitică a fiecărui guvern înparte. În acest sens, perioad-ele în care politicile monetare,având ca ținte controlul șistabilitatea prețurilor, susținutecu înverșunare demonetariști, reprezentați înprincipal de Școala de laChicago, au alternat cuperioade

„Tr@im muncind sau murim luptând”

– o deviz@ a m@t@sarilor din Lyon, în 1831-1834 –

Conf. Univ. Dr. Paul

LUCian, ULBS

Importanţa economică a turismului lanivel mondial se reflectă în pondereape care acest sector o deţine în PIB-ul total la nivel mondial, respective9%, la care se adaugă efecteledirecte, indirecte şi induse. Totodată,unul din 11 locuri de muncă la nivelmondial este ocupat în domeniulturismului şi al serviciilor adiacente.

În plus, sosirile de călători internaţionalireprezintă, pentru ţările care primescvalută sau venituri din turismul extern,

aproximativ 1,3 mii mld. de dolari. România, de exemplu,înregistrează un număr de până la 8 milioane de turişti străinianual și încasează din turismul internaţional aproximativ unmilliard de dolari, ceea ce reprezintă foarte puţin încomparative cu alte ţări.Sosirile de turişti internaţionali la nivel mondial au crescutcu 5% în primele nouă luni ale anului 2013, potrivit ultimuluiBarometru OMT, depăşind previziunile iniţiale cuprinse între2% şi 4%. Astfel, din ianuarie până în septembrie s-a ajunsla o cifră record de 845 de milioane de turişti la nivel mon-dial, cu 41 de milioane mai mult decât în aceeaşi perioadăa anului 2012 când, să nu uităm, a fost depăşit pe total annumărul de un miliard de vizitatori (un total de 1,035miliarde de turişti au trecut graniţele comparativ cu cele 995de milioane din 2011). Creşterea din anul 2012 a fost determinată în special deregiunile Asia-Pacific, unde numărul de turişti a crescut cu7%, urmate de Africa (+6%), America (+4%) și Europa(+3%).

Potrivit tezei empiriste, informațiile oferite nouă decătre simțuri ar reprezenta sursa cunoașterii noastredespre realitate. Această concepție a avut și are, pânăîn zilele noastre, o mare influență asupra mediuluiștiințific, în ceea ce privește modul în careconceptualizăm și construim teoriile.Această teză este susținută de către filozofii empiriști (cuprecădere de fondatorul acesteia, Hume) prin argumentul căsingura modalitate prin care noi putem intra în contact culumea exterioară sunt simțurile, prin intermediul căroraobținem informații despre realitate.Constructul empirismului (sistemul filozofic alempirismului) are la origine un principiu. Principiul

este formulat astfel: ” Pe scurt, întreaga materie a gândirii derivă fie dinsimțurile noastre externe, fie din cele interne. Doar amestecul și comparareaelementelor acestei materii sunt în puterea spiritului și a voinței, sau pentrua mă exprima în mod filozofic, toate ideile sau trăirile noastre mai slabe suntreproduceri ale impresiilor noastre sau ale trăirilor noastre mai vii”.Empiriști precum Hume și Locke au recunoscut faptul că orice cunoașteredespre fapte trebuie organizată mai întâi într-un sistem de concepte, dar,dacă sursa cunoașterii o reprezintă informațiile senzoriale, se pune întrebareacum iau naștere conceptele.

Politica social@ aUniunii Europene

Despre concep]ia empirist@a cunoa}terii

continuare ^n pag. 4-5

continuare ^n pag. 8

continuare ^n pag. 7

Conf. Univ. Dr. VirgilniCULa ULBS

continuare ^n pag. 3

Turismul – sectorul economic cel mai rezistent la criz@ –

Teoria economic@

^ntrekeynesism }i monetarism

Opinii

Dr. Alin OprEana,ULBS

Conf. Univ. Dr. VasileBratian, ULBS

Eficientizarea absorbţiei fondurilor europene prinîmbunătăţirea sistemului de achiziții publice

de drd. Mădălina BUTIUC, ULBS. pag. 2-a

Absorbţie fonduri europene2 VINERI 31 IANUARIE 2014

Eficientizarea absorb]iei fondurilor europene prin îmbun@t@]irea sistemului de achizi]ii publice

urmare din pagina 1Cadrul legal pentru procedurile de achizițiepublică este reglementat la momentulactual de OUG nr.34/2006, care a suferitmai multe modificări ulterioare dinnecesitatea alinerii sale cu legislațiaeuropeană în materie, precum și cuscopul eliminării unor neajunsuri alelegislației secundare. Cea mai recentămodificare a OUG nr.34/2006 privindatribuirea contractelor de achiziție publică,a contractelor de concesiune de lucrăripublice și a contractelor de concesiune deservicii a avut loc în aprilie 2013, prinapariția OUG nr.35/2013 care modifică șicompletează legislația primară a achizițiilorpublice.O perioadă îndelungată autoritățilecontractante au avut “mână liberă” înalegerea condițiilor de participare aleofertanților, care în multe cazuri nu eraustabilite în mod corect, sau în

concordanță cu specificul procedurii deachiziție publică, acestea putând favorizaunul din ofertanți, sau chiar fiind createpe specificul acestuia. Odată cuintroducerea unor noi reglementări legisla-tive în anul 2011, organismul abilitat săverifice toate condițiile de calificare și deselecție a ofertanților este ANRMAP (Agenția Națională pentru Reglementarea șiMonitorizarea Achizițiilor Publice). Avândîn vedere faptul că atunci când oautoritate contractantă transmite spre val-idare în Sistemul Electronic al AchizițiilorPublice o documentație de atribuireînainte de publicarea sa este verificată deANRMAP, acest lucru a condus la otransparență mult mai mare în ceea ceprivește condițiile de calificare aleofertanților. “Punctul slab” rămâne totușifaptul că specificațiile tehnice aleprocedurilor de atribuire, și anume caietulde sarcini nu este verificat de nici unorganism, având în vedere faptul că aces-ta este nivelul la care mai pot fi create lamomentul actual anumite “facilități”pentru anumiți ofertanți.Conform noilor modificări legislative,autoritățile contractante au obligația de amenține o invitație de participare pe SEAPcel puțin 10 zile. La o analiză atentă aarticolului 124 din OUG nr.34/2006,constatăm faptul că pentru aplicareaprocedurii de cerere de ofertă pragurilesunt de 130.000 euro pentru contractele

de furnizare și de servicii și de 5.000.000de euro pentru contractele de lucrări.Având în vedere că un contract având ovaloare estimată de 5.000.000 de euroeste unul complex, care necesită timppentru o întocmire corectă și elaborată aofertei, considerăm că în această situațielegislația este cea care permite autoritățilorcontractante favorizarea anumitor ofertanțiprin comunicarea condițiilor de participareînainte de apariția invitației în SEAP.Evident nu sunt de neglijat nici situațiileîn care autoritățile contractante sunt debună credință și nu comunică cu nici unposibil candidat la procedura de atribuire,însă în această situație având în vederetermenele scurte pentru elaborarea ofertei,există posibilitatea ca nici un ofertant sănu participe la procedura de atribuire, cazîn care munca depusă de autoritateacontractantă pentru atribuirea respectivuluicontract a fost fără finalizare.Deși în anul 2006, la momentul aparițieiOUG nr.34 valoarea achizițiilor directe(fără publicare în sistemul electronic deachiziții publice) care se puteau efectuaera de 5000 de euro indiferent de tipulcontractului, și având în vederenumeroasele contracte atribuite mai puținîn funcție de performanța ofertantului șimai mult “pe prietenii”, firesc ar fi fost cala primele modificări ale legislației fie săscadă această valoare, fie în cazul cel maipesimist, să rămână constantă. În anul

2009 această valoare a fost crescută la15.000 de euro, urmând ca la modificărilecare au survenit în cursul anului curentacestea să crească și mai mult, respectivla 30.000 de euro pentru contractele deservicii și furnizare și 100.000 de europentru contractele de lucrări. Apreciem căaceste valori sunt foarte ridicate pentru ase atribui direct un contract, fapt care nuface decât să încurajeze diverse intervențiiși încercări de eludare a aplicării preved-erilor legislative.În vederea atingerii dezideratului decreștere a absorbției fondurilor europeneprin eficientizarea sistemului de achizițiipublice, propunem următoarele:- Simplificarea sistemului de achizițiipublice. La ora actuală, cu fiecare nouămodificare legislativă adusă, sistemul deachiziții în loc să fie simplificat, devine totmai greoi și mai complex. Acest fapt duceîn mod clar la o mare întârziere înatribuirea contracului, ceea ce duce la oîntârziere a implementării proiectelor. - Reducerea plafonului pentru achizițiile directe– Așa cum menționam anterior acest plafon afost din nou ridicat odată cu ultimele modificărilegislative din 2013. Acest lucru nu face decâtsă ducă la multe divizări de contracte având învedere că multe autorități contractante împartlicitații mari în contracte mai mici pentru a seîncadra în acest tip de procedură.- Aplicarea cât mai rar cu putină aprocedurii de negociere fără publicarea

prealabilă a unui anunț de participare –Considerăm că acest tip de procedură artrebui să fie una cu totul excepțională,nicidecum să devină a obișnuință ca lafiecare contract încheiat să se încheie apoinumeroase acte adiționale.- Solicitarea unor cerințe cât maipermisive pentru ofertanți, astfel seîncurajează participarea unui număr câtmai mare de operatori economici ceea ceduce la o concurență mai mare și implicitla scăderea prețului- Evitarea solicitării unor garanții de participaremari, chiar dacă legea permite solicitareagaranției de participare în cuantum de maxim2% din valoarea estimată, această sumă poatefi una foarte mare în cazul unor contracte devalori ridicate. Acest lucru înseamnă sume blo-cate pentru ofertant care poate fi descurajat săparticipe la procedură tocmai din acest motivConsiderăm că aplicarea măsurilormai sus menționate ar duce la oîmbunătățire evidentă a sistemului deachiziție publică, situație care ar fibenefică atât pentru implementareaproiectelor aflate în derulare, cât șipentru atragerea de noi fonduri.

“Cercetări realizate în cadrul proiectu-lui POSDRU/CPP107/DMI1.5/S/76851cofinanţat din Fondul SocialEuropean prin Programul OperaţionalSectorial Dezvoltarea ResurselorUmane 2007-2013”

drd. Mădălina BUtiUC, ULBS

Opinii

New York

3VINERI 31 IANUARIE 2014 CerCetAre

urmare din pagina 1Principiul ne spune că noțiunile

trebuie să fie derivate într-un fel saualtul din ceea ce primul numeșteimpresii, iar cel din urmă idei.Conceptele sunt produsul unuiproces mintal numit abstarctizare șisunt caracterizate, în acest sens,drept abstracții. Așadar, dacăabstractizarea explică cum esteposibil să ia naștere conceptul,inducția trebuie să explice cum ianaștere teoria sau legile, din enunțurice descriu fapte particulare.Teoriile, în conceția empiristă asupracunoașterii, ne spun că acestea suntobținute în felul următor: de laimpresii senzoriale trecem laobservații, care nu sunt altceva decâtformularea lingvistică a acestorimpresii, iar de la observații seajunge la construcția teoriei.Sintetizând cele de mai sus, se poatespune că, în opinia empiriștilor,conceptele sunt abstarcții derivatedin impresii sensibile, iar inducțiaexplică cum iau naștere enunțurilegenerale sau teoriile.

Referitor la primul aspect (concepte),facem următoarele precizări:

• Kant s-a impuns cu o nouăabordare privind cunoașterea,precizând că aceasta are două sursede proveniență și anume: capacitateanoastră de a primi reprezentări(receptivitatea impresiilor), respectivcapacitatea noastră de a cunoaște unobiect cu ajutorul acestorreprezentări (spontaneitatea con-ceptelor). Prin intermediul primeisurse, ne sunt date obiectele, iar prinintermediul celei de-a doua, acesteasunt gândite în relație cu acelereprezentări. În accepțiune kantiană, intuiția șiconceptele reprezintă indubitabilelementele întregii noastrecunoașteri, fiind ambele pure sauambele empirice. Empirice, atuncicând în acestea este cuprinsăsenzația (care implică prezențaobiectului, reflectatului), iar pure,când în reprezentare nu esteamestecată nicio senzație (care nuimplică prezența obiectului, reflectat-ului). Cele empirice sunt considerateposteriori, iar cele pure sunt consid-erate aposteriori.

• Einstein reflectează asupraevoluției gândirii filozofice de-alungul secolelor și ajunge laconcluzia că un rol major l-a jucaturmătoarea problemă: ”Ce fel decunoaștere poate să ofere gândireapură, indiferent de impresiilesenzoriale? Există asemeneacunoștințe? Iar dacă nu, în ce relațiestă cunoașterea noastră cu materialulpe care îl oferă simțurile?”Referitor la aceste aspecte, Einsteinprecizează că filozoful Kant a puscorect problema în ceea ce priveștefaptul că noi facem uz de gândire, deconcepte la care nu se poate ajungede la materialul oferit de experiențasenzorială, dacă privim situația dinpunct de vedere logic, afirmândurmătoarele: ”toate conceptele careintervin în gândirea și exprimărilenoastre lingvistice sunt – vorbind dinpunct de vedere logic – creații libereale gândirii și nu pot fi dobânditeinductiv din experiențele senzoriale.Lucrul acesta nu este atât de ușorde observat numai pentru că suntem

obișnuiți să legăm în mod atât destrâns anumite concepte șicombinații de concepte (propoziții)cu anumite experiențe senzoriale,încât nu devenim conștienți deprăpastia – de netrecut din punct devedere logic – ce desparte lumeatrăirilor senzoriale de cea aconceptelor și propozițiilor”.

Referitor la cel de-al doilea aspect(inducție), facem următoareleprecizări:

• Prin inductiv se înțelege oinferență de la enunțuri singulare(numite și enunțuri particulare), caredescriu observații sau experimente,la enunțuri universale, la ipoteze sauteorii.Poper a fost cel care a tratat într-unmod sistematic problema inducției înștiințele empirice și, potrivit acestuia,cercetătorul științific, fie el teoreticiansau experimentator, întreprinde actecare constau în formularea șitestarea enunțurilor și a sistemelorde enunțuri. Acesta construieșteipoteze, sisteme teoretice, care maiapoi sunt confruntate cu realitateaprin observație și experiment.• În accepțiunea lui Popper, nuexistă niciun fel de îndreptățire săinferăm enunțuri universale dinenunțuri singulare, oricât de multe arfi acestea; o concluzie trasă în acestfel poate fi demonstrată oricând a fifalsă. Un principiu al inducției nupoate să fie o tautologie logică, unenunț analitic, ci unul sintetic, adicăun enunț a cărui negație nu estecontradictorie. Ca urmare, formulareaunui principiu al inducției trebuie săfie un enunț universal. Încercarea deîntemeiere a principiului inducției peexperiență este sortită eșecului,deoarece implică un regres la infinit(Popper atrage atenția că, pentrujustificarea principiului inducțieitrebuie făcut apel la inferențe induc-tive, iar pentru justificarea acestoratrebuie propus un principiu alinducției de ordin superior ș.a.m.d.).• Un punct de vedere foarterăspândit astăzi, mai ales în ceea ceprivește modul de cunoaștere aproceselor economice și sociale, esteacela că, chiar dacă inferențeleinductive nu posedă valabilitatestrictă, acestea pot să atingă un anu-mit grad de probabilitate. Acest modde abordare a inducției este respinsde Popper, care afirmă că : ”fa felca logica inductivă, logicaprobabilistă conduce fie la un regresla infinit, fie la apriorism”.Acestea fiind spuse, se pare cădificultățile logicii inductive suntinexpugnabile. Posibil ca Einstein săaibă dreptate, ”orice teorie ieșită dincomun este, în cele din urmă , ochestiune de caracter”.Bibliografie

1. Einstein, A., Cum văd eu lumea,Editura Humanitas, București, 20102. Flonta, M., Cognitio, Editura ALL,București, 20083. Hume, D., Cercetare asupraintelectului omenesc, EdituraȘtiințifică și Enciclopedică, București,1997 4. Kant, I., Critica rațiunii pure,Editura Univers Enciclopedic Gold,București, 20095. Popper, K., Logica cercetării,Editura Științifică și Enciclopedică,București, 1981.

Conf. Univ. Dr. Vasile Brătian, ULBS

Despre concep]ia empirist@ a cunoa}teriiDavid Hume

John Locke

Immanuel Kant

Karl Popper

istorie {i ACtuAlitAte eConomiC~ VINERI 31 IANUARIE 20144

c my b

c my b

c my b

c my b

urmare din pagina 1Dar, cum s-a desfășurat această

luptă, din aprilie 1834, a lucrătorilordin mătăsăriile lyoneze? Cercetătorulfrancez Ludovic Flaubert, din scriereacăruia din „Historia”, numărul dinianuarie 2014, am preluat mai multeconsiderații, fapte, date, pe care le-am inserat alături de ce știam, decele proprii, realizează o descrie îndetaliu. Așadar, cum s-a derulat con-fruntarea? O confruntare ce a relevat,odată mai mult, chiar și atunci,dorința unor oameni de a muncii șirefuzul lor ca patronii să-i plăteascăcu salarii de mizerie, solidaritateamuncitorilor în fața unor momentedramatice. Sună a actualitate, maiales pentru unele țări. S-au schimbatfoarte mult lucrurile astăzi? Aproapedeloc...

Dar să revenim. Revoluția dinFranța, din 1830, i-a dezamăgitrepede pe lucrătorii din mătăsăriilelyoneze. „Regele cetățean” LudovicPhilippe nu s-a vădit deloc astfel,reforma economică promisă de elmenită să limiteze abuzurile care sepetreceau în negocierea tranzacțiilorFabricii (așa era denumită principalaindustrie lyoneză a mătăsii) nici pedeparte nu se întrezărea. Dimpotrivă,o logică funestă a dereglementăriloradâncea și mai profundnemulțumirile. Cu atât maipronunțate cu cât nașterea unei noilumi industriale consacrând munca șidorința unei împărțiri mai echitabilea roadelor ei, a bogățiilor, vădiseceva speranțe. Reformatorii socialide tipul saint-simonismului șifourierismului (Saint-Simon șiCharles Fourier, socialiști, cam penedrept, cred, denumiți utopici,continuau să facă „pozitiv” valuri) nuerau deloc departe...

Descurajările, de care am amintit,țineau de faptul că reprezentanțiimuncitorilor solicitau aplicarea unuitarif minimal pentru țesăturile demătase, tarif urmărind să limitezescăderea salariilor. Or, patronatul șiautoritățile, deși își dăduseră cuvân-tul în acest sens, finalmente nu au

mai recunoscut nimic. Iată un obiceimenținut și astăzi. Urmarea?Muncitorii și-au procurat arme – nutrecuseră decât vreo 15 ani de laîncheierea războaielor napoleoniene,în Franța păstrându-se un anumepatos revoluționar și patriotic – iar în21 noiembrie 1831, ei au începutlupta armată. Strigau: „Să trăimmuncind ori să murim în luptă”. Aupus stăpânire pe oraș, pe care l-auadministrat vreo zece zile,„menținând ordinea și proprietatea”și oferind apoi cheile urbei trupelorregelui sosite la Lyon, conduse demareșalul Soult (provenind dinarmata lui Bonaparte) și prințuluid'Orléans. A urmat o represiune – decare, de altfel, nu era nevoie,lucrurile se liniștiseră –, iarconducătorii conservatori, în loc săușureze situația muncitorilor, în modnepermis au înrăutățit-o. Ca răspuns,în 1833, dorindu-se totuși, onormalizare a situației, se realizeazăo apropiere între instanțele econom-ice ale Fabricii (ale industriei lyonezede mătase) și organizațiile politicerepublicane, mai ales SocietateaDrepturilor Omului. Iată, dar, oasemenea societate civică – și nu erasingura – în Franța anilor 1830.

Nici acum nu au fost efecteleașteptate, astfel încât, în februarie1834, lucrătorii mătăsari, pentru a seopune unor noi scăderi de salarii,decid o grevă generală. Oricum,lucrătorii din Lyon, constituiți înasociații, vădeau un ridicat grad deorganizare și de solidaritate. Armatava acționa din nou, represiunile vorfi mai atroce, cu atât mai mult cucât era reprimată de către o putereregalistă, însăși ideea republicană.Deviza muncitorilor va deveni acum„Asociație. Unire. Rezistență. Curaj”.În 9 aprilie 1834, o provocare,probabil a poliției, va detona mâniagreviștilor, ridicându-se primabaricadă. Va urma ceea ce se vanumi „Săptămâna sângeroasă”.

... Încă din 9 aprilie, luptele sevor întinde în cartierele muncitoreștiSaint-Georges, Saint-Paul și Croix-Rousse, iar, mai apoi, spre toatemarginile orașului. Erau însă doar

câteva sute de rebeli slab înarmațicare luptau cu peste zece mii desoldați, foarte bine înarmați, bineconduși, cu experiență. Nucleele deinsurecți sunt izolate unul după altulși anihilate. Din 12 aprilie armatatrece la ofensivă generală, acte decruzime fiind comise nu doar față deinsurgenți ci și față de civiliineimplicați... La Paris sunt ecouri. În13 aprilie o tentativă de protest și desprijin pentru luptătorii din Lyon estesângeros reprimată, rămânând însăîn conștiința publică mulțumitălitografiei lui Daumier „Le masacrede la rue Transnonain”... Oricum,luptele se reiau la Lyon unde mairezistă doar câteva cartiere, în 14aprilie, însă, fiind sângeros anihilateși ultimele puncte de rezistență...

În felul acesta s-a desfășurat

confruntarea nemijlocită muncitori –armată, patronaj în 1834. Mătăsariidin Lyon au rezistat cât au rezistatîn fața unor forțe net superioare,deoarece luptau, cu abnegație, pentruexistența lor, împotriva unei sărăciicrunte, a unei mizerii de nesuportatîn care trăiau. Au fost, însă, și bineorganizați, apărând în acea vremeprimele „Asociații mutuale derezistență, întrajutorare și garanții”ale țesătorilor, Pierre Charnier, unmuncitor inteligent și autodidactremarcându-se în organizarea astfel.Oripilat în fața unui „liberalism fărăsuflet”, cel al așanumitului „Regimuldin iulie”, el va merge la Paris, laÎnalta Curte de Justiție, pentru aconvinge magistrații asuprarăspunderilor pentru declanșareainsurecției ale unor politicieni șiindustriași opaci, intransigenți,neînduplecați în raport cu câtevarevendicări minime ale muncitorilor.Fuseseră deferiți Curții 52 de munci-tori lyonezi. Pierre Charnier este,însă, și el arestat și i se va pune„lacăt” la gură. El se va întreba,totuși, mai apoi, într-un articol apărutîn jurnalul republican „Le Bon Sens”(„Bunul Simț”) cum sub un guvernliberal, supus unei Constituții,muncitorii sunt obligați să trăiascăsub „despotismul sabiei” într-ovreme în care „soldații pot totul”? Ceîntrebare! Să nu uităm că suntem,totuși, în 1834...

Un alt mentor al revoltaților a fostjuristul – și nicidecum muncitorulmătăsar – Marius Chastaing. Încă detânăr se va îndrepta spre jurnalism,dându-și seama că odată cu presamodernă și noile timpuri se va nașteo „medie” ce va permite să rezonezeîn spațiul public voci inedite, maiales cele ale muncitorilor. Va apareastfel ziarul țesătorilor „L'Echo de laFabrique”, în care se va sublinia cămuncitorii, fără apărare până atunciîn fața amenințărilor comerțului, abrutalității negociatorilor, au ales cao armă a apărării lor și publicitatea,jurnalismul. Ziarul amintit, primuljurnal muncitoresc peren, a apărut în

mod regulat până în aprilie 1834, înzilele următoare insurecției. Câtevaluni după aceasta, tot MariusChastaing va înființa un nou ziar, „LaTribune Proletaire” („TribunaProletară”) care va apare până îniulie 1835. Mai este semnalat șifaptul că un apropiat al muncitorilor– un republican convertit la fouri-erism – anume Michel-Marie Derrion,va scoate și el o publicație,„L'Indicateur”, până prin 1835, încare, într-un ciclu de articole,„Ameliration Industrielle” va lansaideea unei cooperații de consum,instituție menită să mai îmblânzeascălibera concurență pe care Derrion ocaracteriza ca fiind „o grămadă încare domnește dezordinea, confuzia,anarhia, în care se utilizează totul,până la fraudă, până la bancrută”,servind mai puțin pentru îmbogățireași mai mult pentru ruina mutuală.Cam confuz, totuși. Oricum, pe oasemenea bază se va constitui„Primul fond social” cât și un primmagazin cooperatist...

Dan pOpESCU

„Tr@im muncind sau murim luptând”– o deviz@ a m@t@sarilor din Lyon, în 1831-1834 –

Lumea de ieri, de ast@zi, de mâine

Saint Simon

Lyon secolul XiX

Charles Fourier

Daumier

VINERI 31 IANUARIE 2014 5

c my b

c my b

c my b

istorie {i ACtuAlitAte eConomiC~

c my b

... Desigur, erau începuturi. Erauînceputuri ale unei anume rezistențede tip social a muncitorilor din Lyonși din Franța, cu arie de răspândireîn Europa de Vest, în Statele Unite,în Rusia, în Germania, dar nu numai.O rezistență care va face din ce înce mai mulți prozeliți în timp. Într-oipotetică „Istorie și evoluție amișcărilor sociale”, grevele din Lyondin 1831 și 1834, insurecția din acelultim an, ar fi amplu analizate, elefiind examinate, realmente totuși, înlucrări importante ale lui Marx,Engels, Babeuf, etc. Socialismul

utopic al lui Saint-Simon și CharlesFourier dobândea astfel reprezentăripractice semnificative în fața„capitalismului sălbatic”. Au trecutmulți ani de atunci, capitalismul caatare a devenit altfel, s-a umanizat,muncitorii au dobândit statut, lumeas-a schimbat. Deseori în bine social,dar nu mereu și acum mai putin, învremea crizei. Oricum, societatea postindustrială, noile revoluții industriale, oglobalizare în avantajul tuturor, vădescample și promițătoare contururi,trăsături. Le intuiau muncitorii din Lyonîncă din 1831 și 1834... Ce va urma?

păLtinişUL iarna

uniuneA europeAnă VINERI 31 IANUARIE 20146

urmare din pagina 1În virtutea principiului subsidiarităţii,UE nu se ocupă de problemele acăror rezolvare este mult prealaborioasă, fapt pentru care nu afixat la nivel comunitar decât normeşi drepturi minimale, statele membreputând să adopte reguli şireglementări care pot depăşidispoziţiile socialeeuropene.Rezolvarea problemelorsociale ale UE solicită eforturi dinpartea unui număr mare departicipanţi posibili, ceea ce explicăde ce politica socială şi salarialăeuropeană este aplicată de statelemembre în colaborare cu asociaţii şiorganizaţii nonguvemamentale.Astfel acestea sunt partenericompetenţi şi importanţi ai UE înaplicarea politicilor sociale şiconstituie o verigă esenţială alanţului care leagă UE de cetăţeniisăi. Printre îndatoririle politicilorsociale şi salariale figurează creştereadialogului civil , dar şi a dialoguluisocial, ceea ce presupune negocieriîntre partenerii sociali la nivel euro-pean. Acordul încheiat în anul 1992asupra politicilor sociale a îndemnatsindicatele şi organizaţiile patronalesă se sfătuiască cu specialiştii dinindustriile europene. Ca răspuns,Tratatul de la Amsterdam din 1997 i-a considerat drept codecidenţi. Odatăce partenerii sociali încheie acorduri,pot să le supună instituţiiloreuropene pentru transformarea lor înlegislaţie europeană. În concluzie,sindicatele şi organizaţiile patronaleau câştigat un anumit rol în politicasocială şi salarială, fiind de acumparteneri şi în acelaşi timp o condiţiefară de care această politică nu vaputea face faţă sfidărilor şi mutaţiiloreconomice şi sociale pe care Europale cunoaşte. Fondul Social Europeanreprezintă instrumentul financiar decare UE dispune pentru a investi înoameni, în capitalul uman. După anul1957, FSE aplică un principiu deîncredere care completează ceea cestatele membre fac pentru a amelioraperspectivele ocupării unor locuri demuncă şi pentru a permite oamenilorsă se califice din ce în ce mai mult.

FSE canalizează mijloacele financiareeuropene, astfel încât să le permităstatelor membre să-şi atingăscopurile fixate împreună în ceea cepriveşte crearea de locuri de muncătot mai numeroase şi de o mai bunacalitate. Acest fond are ca misiuneprevenirea şi combaterea şomajului,înarmarea mai bună a muncitorilor şia întreprinderilor europene, pentru aface faţă noilor sfidări şi pentru aevita pierderea contactului cu piaţamuncii. De asemenea, FSE are şi alteobiective cum ar fi:• permite dezvoltarea calificăriioamenilor• susţine statele membre în efor-turile de aplicare a noilor sisteme şipolitici dinamice pentru a luptaîmpotriva cauzelor profunde aleşomajului, ca şi pentru a îmbunătăţicalificarea propriului capital uman.• adaptează politicile în acest dome-niu nevoilor specifice regiunilor undesunt cunoscute deja anumiteparticularităţi ale acestui domeniu.Pentru a înfrunta noul mileniu UE aadoptat noi priorităţi, cum ar fi, luptacontra şomajului şi îmbunătăţireacalificării populaţiei active, în scopulde a oferi oamenilor perspective maibune şi pentru creştereacompetitivităţii. Cu toate că Europa acreat continuu locuri de muncă,această politică nu a avut încă niciun efect asupra numărului depersoane fără serviciu. Insuficienţacalificării unor indivizi este un ele-ment major, fapt pentru care esteimportant ca oamenii să dispună decalificări cât mai diversificate pentrua găsi un loc de muncă, iarîntreprinderile să aibă competenţa dea creşte numărul locurilor de muncă,mai ales în sectoarele nou create.FSE se axează în principal pesusţinerea de care oamenii au nevoiepentru ocuparea unui loc de muncă,dar poate servi şi la ameliorareasistemelor şi structurilor economicecare să permită pieţei muncii săfuncţioneze mai bine. De asemenea,FSE poate finanţa concursuri pentrurealizarea unei palete de obiectivecare să permită statelor membre să-şi dezvolte propria piaţă a muncii caşi calificarea oamenilor care au dejao slujbă sau a celor care căută una.Statele membre şi regiunile UE au

făcut demersuri în acest scop, elefiind cele care decid domeniile deactivitate privilegiate, ca şi o maibună utilizare a banilor FSE.Programul FSE pentru aplicarea aces-tor planuri este elaborat pentru operioadă de 7 ani, iar domeniile deactivitate sunt alese astfel încât să fiecoroborate cu planurile de activitateîn domeniul resurselor umane princare statele membre aplică strategiaeuropeană în acest domeniu.Ajutorul FSE se va axa pe proiectecare favorizează dezvoltarea şiperfecţionarea calificărilor, dar şi peacordarea unor fonduri instituţiilorcare sunt preocupate de domeniisensibile, cum ar fi de exemplucercetarea ştiinţifică şi tehnologică.Pentru a putea beneficia de finanţareproiectul trebuie să asigure egalitateaşanselor între bărbaţi şi femei, săcontinue iniţiativele pentru angajarela nivel local şi să ţină cont detehnicile moderne de informare şicomunicare. Banii FSE suntrepartizaţi între statele membre,

Comisia Europeană decide asupraobiectivului porpus de o anumită ţarăşi aprobă priorităţile de programareale fiecărui stat membru.Susţinerea comunitară a cercetării şidezvoltării tehnologice acordăprioritate măsurilor prin care seasigură că noile tehnologii suntarmonios şi bine dezvoltate, iar unnumăr tot mai mare de cetăţenieuropeni posedă competenţele nece-sare pentru a juca un rol nou însocietatea cunoaşterii.

În prezent întreprinderile suntechipate cu calculatoare, linii RNIS şitelefoane mobile. Comerţul peinternet, lucrările bancare în linie şicomunicarea prin curier electronicsunt pe cale de a deveni normale.Totuşi în acest domeniu, Europacontinuă să fie în urma SUA. Întehnologia informaţiei şi comunicării500 mii posturi rămân libere în UE,personalul nefiind suficient de califi-cat. Aceste întârzieri de calificare punîn pericol dezvoltarea economică,fară a vorbi despre reuşitaîntreprinderilor. Chiar dacăîntreprinderea adoptă tehnicile celemai noi, acestea nu duc automat laîmbunătăţiri ale flexibilităţii, deşipieţele nu încetează să ceară reacţiirapide la evoluţiile nevoilorconsumatorului, dacă întreprinderilevor să rămână competitive trebuie săschimbe modul de organizare amuncii, producţiei, administraţiei,metodelor de muncă şi structurilorde gestiune.Comunitatea Europeană a început lamijlocul anilor 70 să se preocupe dedreptul muncii. Cu toate că statelemembre sunt responsabile de propri-ul cod al muncii, dezvoltareaeconomică a determinat realizareaunei pieţe comune şi a invitatguvernele să răspundă mai rapid laasigurarea unui nivel minim deprotecţie a salariaţilor UE. În prezentexistă obligaţii minime europene înceea ce priveşte dimensiuneatimpului de lucru, protecţia tinerilormuncitori, licenţieri colectiveiminente, cedări de întreprinderi şi deinsolvabilitate a muncitorilor. Acestedrepturi ale salariaţilor servesc unuiscop important care constă înasigurarea că în sânul UE concurenţanu se va atinge de protecţiasalariaţilor. Drepturile europene

importante, în ceea ce priveşte drep-tul de lucru, noile forme de contractede lucru şi concediul paternal, nu s-au putut fixa decât datorită “dialogu-lui social”. Directiva europeană astabilit că femeile şi bărbaţii audreptul la concediu paternal încă dela naşterea sau adoptarea unui copilşi le-a dat dreptul să- şi reia servi-ciul.UE a adoptat directiva asupraangajării muncitorilor angajaţi într-oaltă ţară într-o anumită perioadă,care precizează că dreptul care seaplică este al ţării unde esteexecutată munca respectivă.De-a lungul anilor, obiectivul politiciicomunitare în acest domeniu l-a con-stituit reducerea la minim anumărului de accidente în muncă şiboli profesionale. Primul program deacţiune comunitară asupra sănătăţiişi securităţii muncii a definit rolulUE. În prezent legislaţia comunitarăprivind problema salarială este bazatăpe o directivă CEE a ConsiliuluiEuropean privind aplicarea măsurilorce vizează promovarea îmbunătăţiriisecurităţii şi sănătăţii salariaţilor şimuncitorilor, la locul de muncă.Această directivă se referă lasubiecte şi tehnici diferite privindmodul de utilizare a echipamentelorpersonale de protecţie, sarcinileoperatorilor, expunerea muncitorilorla agenţi chimici, fizici, biologici.Libera circulaţie a câştigat teren încadrul pieţei interne comune. Piaţăinternă unică înseamnă că cetăţeniisăi sunt liberi să muncească în ori-care loc al UE, care le garanteazădreptul liberei circulaţii prin reguli şireglementări specifice astfel căsalariatul să poată fi însoţit defamilie şi şomerul să poată să-şicaute alt loc de muncă în alt statmembru. Cu toate acesteacetăţenii care îşi exercită dreptulla libera circulaţie întâmpinăîntotdeauna dificultăţi carecunoaşterea calificării, atitlurilor universitare. De aceeaguvernele au căzut de acord asupraprincipului recunoaşterii mutuale acalificărilor profesionalePo l i t i c a lup te i împo t r i vad i sc r im ină r i i es t e s t r ânslegată de lupta contra exc lud-er i i unor anumite categor i i depersoane.

Politica Social@ a Uniunii Europene

Conf. Univ. Dr. Paul LUCian,ULBS

Strasbourg

amsterdam

CerCetAreVINERI 31 IANUARIE 2014 7

urmare din pagina 1...în care guvernele au adoptat politicieconomice bazate pe încurajareaocupării forței de muncă prin creștereacheltuielilor publice, politici care își auoriginea în gândirea economică aadepțiilor lui Keynes și ai școlii de laCambridge.Evoluţia teoriei cantitative a banilor, acondus la luarea în considerare arolului economiilor şi investiţiilor îndeterminarea venitului naţional. Aceastăidee şi-a făcut apariţia la în rândul unoreconomiști din anii 1920. DennisRobertson în Politica bancară şi nivelulpreţurilor (1926) şi Tratatul despre banial lui Keynes (1930) şi-au îndreptatatenţia asupra determinării preţurilor,nu asupra venitului naţional, iar cheiapreţurilor este rata dobânzii careechilibrează economiile şi investiţiile.Ruptura din gândirea lui Keynes în„Tratat asupra banilor” şi în „Teoriagenerală a folosirii mâinii de lucru,dobânzii și a banilor” (1936) este dată„de întoarcerea prin intermediulpreţurilor la producţia reală ca variabilăcentrală ce trebuie explicată și de ideeacă variaţiile producţiei sau venitului,mai mult decât variaţiile ratei dobânzii,acţionează în sensul egalizăriieconomiilor cu investiţiile” (Marinescu,2003).A apărut astfel o idee nouă, aceea căinvestiţiile, şi nu economiile, determinămodificările venitului. Keynes a susţinutexistența autonomă a investiţiilor şi aarătat cum pot fi generate economii pecalea multiplicatorului pentru a satisfaceacest fel de investiţie.Aceste inovaţii teoretice n-ar fi adăugatprea multe la revoluţia keynesistă, fărăideea că nivelul de echilibru al venitului,care egalează economiile cu investiţiile,nu este neapărat nivelul venitului careasigură ocuparea deplină a locurilor demuncă. Ideea că procesul concurenţialdirijează economia, până în stadiulangajării depline a fost mai multmenţionată decât explicată. Ceea ceeste cu adevărat nou la Keynes este

critica capacităţii recuperabile amecanismului pieţei. Fiecare element alraţionalismului său, şi chiar conţinutullogic al întregii scheme keynesiste, potfi criticate separat; conform lui Keynesnu se poate continua ]ncrede întendinţa automată a economiei liberede piaţă de a genera angajarea totală aforţei de muncă. Școala keynesistă paresă fi marcat sfârşitul „doctrinei laissez-faire-ului” şi a reprezentat o schimbaremajoră în gândirea economică: otransformare instantanee şi rapidă atuturor ideilor, inclusiv a „viziunii”metafizice a procesului economic de lacare încep toate teoriile. Ea a provocatschimbarea în gândirea politiciieconomice, nu datorită ideii că guver-nele pot interveni asupra depresiunii şişomajului prin intermediul cheltuielilordiscrete şi impozitului, ci pentru că sebazează practic pe astfel derecomandări. Nu se poate spune cătoate trăsăturile acestei teorii au fostunanim consfinţite. Prima ediţie a„Teoriei generale a folosirii mâinii delucru, dobânzii și banilor” a fostepuizată înainte ca argumentele dedetaliu ale mesajului lui Keynes săapară. Conţinutul „Teoriei generale”exprimă întreg arsenalul de mijloacefolosite de Keynes pentru o înţelegerea teoriei economice propusă de acesta.

Punând în centrul teoriei saleocuparea forței de muncă și dinperspectivă macroeconomică, Keynes aelaborat conceptele adecvate – respec-tiv indicatorii – necesari elaborăriiteoriei sale generale, construiriicondițiilor de echilibru în careeconomia să poată funcționa. Keyness-a referit și a definit o serie de indi-catori cum sunt costul factorial, costulde întrebuințare, venitul global, ofertaglobală, cererea globală, prețul globalde ofertă, cererea efectivă, funcțiacererii globale, funcția ofertei globale,legile propensitateilor spre consum,economii, etc. (Popescu, 1999)Teoriile dobânzii îşi îndreaptă atenţiaasupra forţelor „reale” aleproductivităţii. Acţiunea autorităţilormonetare în ultimele decenii şi absenţa

şomajului au diminuat considerabilimpactul forţelor reale prezentat deteoria neoclasică. Drept rezultat,economiştii au abandonat pista teoriilorreale ale dobânzii. Teoria dobânzii estefie o teorie a preferinţelor pentrulichiditate, în care rata bănească adobânzii depinde de cererea şi ofertastocului de bani şi acţiuni, fie o teoriea fondurilor împrumutabile, în care ratabănească a dobânzii depinde de cerereaşi oferta fondurilor totale împrumutate.S-a sugerat uneori conflictul dintreteoriile reale şi monetare ale dobânzii.În concordanţă cu teoriile reale,dobânda este produsul capitalului şi unrezultat al abstinenţei de la consumulprezent.Conform teoriilor monetariste, dobândaeste preţul banilor şi rezultatul parţial allichidităţii. Acestea sunt explicaţiileasupra cărora se îndreaptă conflictul îngeneral.Keynes însuşi a fost încurajat îninterpretarea sa, când a constatat cădobânda nu este un rezultat alaşteptării, ci un rezultat al netezaurizăriibanilor.Considerând echilibrul general, seobservă că dobânda acţionează simul-tan, asupra „celor trei margini” aledeciziilor: de consum, de investire şi deportofoliu. Cu alte cuvinte, reflectăprodusul pur al capitalului şicompensează sacrificiul lichidităţii.Luând în considerare influenţa enormăa autorităţilor monetare asupra rateidobânzii în zilele noastre, ne întrebămcâtă importanţă trebuie să acordămteoriilor reale ale dobânzii. Patinkinoferă un tip de răspuns la aceastăproblemă. O teorie reală determină ratadobânzii pe piaţa mărfurilor, în timp ceo teorie monetară o determină fie pepiaţa acţiunilor, fie pe piaţa banilor.

Se poate spune că este un fenomenreal, dacă se comportă ca un preţrelativ şi este un fenomen monetar,dacă se comportă ca un preţ absolut.Modificările cantităţii de bani şipreferinţele lichidităţii lasă preţurilerelative invariabile şi rata dobânziiinvariabilă.

Pe de altă parte, modificările tehnicecare afectează producţia capitalului şimodificările preferinţei de timp careafectează deciziile de economisirealterează preţurile relative, precum şirata dobânzii.Forţele care afectează preţurile absoluteîn timp au efect redus asupra rateidobânzii pe durata lungă de timp.Putem conchide că rata dobânzii, petermen lung, este în esenţă o problemăa factorilor reali.Rata dobânzii în sistemul lui Keynes nueste determinată de cantitatea de banişi stadiul lichidităţii, ci de forţele „reale”exprimate în raportul investiţii - cerereşi funcţie de consum. Pe scurt,economiştii clasici au neglijat influenţaforţelor monetare asupra ratei dobânzii,dar progresul analitic real s-a realizatcând ei au respins ipoteza căexplicaţiile asupra ratei dobânzii se punîn evidenţă singure sub forma cantităţiide bani.Hicks este considerat adevăratulfondator al ideii conform căreia cerereade bani este pur şi simplu un aspectal problemei de alegere a portofoliuluioptim de active, demonstrând că baniideţinuţi parţial sub forma de depozit devaloare trebuie consideraţi un fel deactiv de capital. Deci, ecuaţia cererii debani trebuie să includă întreaga avuţieşi ratele aşteptate ale venitului asupraactivelor nemonetare ca variabileexplicative. Pentru că indivizii pot optapentru păstrarea portofoliilor averii subformă de cash, variabila avuţieireprezintă restricţia bugetului deţinerilorde bani. Indivizii îşi optimizeazăbalanţele lor de portofoliu prin com-pararea veniturilor.Hicks tratează cererea de bani ca pe o

problemă a echilibrului banilor de hâr-tie între activele analizate în teoriacererii ordinare într-o lucrare intitulatăO sugestie pentru simplificarea teorieibanilor publicată cu un an înainteaapariţiei „Teoriei generale”.În acest context, lucrarea lui Keynespoate fi construită parţial pe orespingere a tradiţiei în domeniulcantităţii despre care a scris Wicksellcare menţiona că economia operează încondiţiile ocupării totale a locurilor demuncă.Keynes şi-a îndreptat atenţia asupraideilor teoriei cantităţii, considerândpreţurile fixe iar producţia flexibilă.El înlocuieşte „mecanismul direct” alteoriei cantităţii cu un nou mecanismde ajustare nemonetară, multiplicatorul.Principala implicaţie politică a teoriei luiKeynes, superioritatea politicii fiscalefaţă de cea monetară în combatereadepresiunilor economice - contrasteazăcu rolul managementului monetar dinscrierile teoreticienilor cantităţii.Teoria lui Keynes asupra dobânziirectifică totuşi formularea cererii debani în spiritul teoriei tradiţionale acantităţii separând cererea de bani îndouă părţi distincte: cererea detranzacţii pentru balanţe cash active șicererea speculativă de balanţe cashinactive.Cantitatea totală de bani cerută variazăinvers proporţional cu rata dobânzii;pentru cererea speculativă de bani esteo funcţie a relaţiei dintre rata curentă adobânzii şi rata „normală” (aşteptatăsau menţinută permanent) a dobânzii.Pentru prima oară în istoria gândiriieconomice, rata dobânzii este apreciatăca un cost al deţinerilor de bani cash.- va urma -

Dr. Alin OprEana, ULBS

Teoria economic@ ^ntre keynesism }i monetarismOpinii

J.M. Keynes

Londra, Tamisa

“Turismul internaţional continuă săcrească peste aşteptări, contribuind lacreşterea economică în economiileavansate şi emergente, la atât de necesaracreare de locuri de muncă, la PIB şibalanţa de plăţi a multor destinaţii, lumease dechide aşa cum nu a mai făcut-oniciodată până acum”, a declarat secre-tarul general al OMT, Taleb Rifai. Cifreleultimilor ani arată că turismul ajută larecuperarea multor destinaţii din Europa,mai ales în ţările din sud şi Spania,imaginea acesteia din urmă fiindputernică, proaspătă şi foarte respectată.În Europa, regiunea cea mai vizitată dinlume, sosirile turiştilor internaţionali înprimele nouă luni ale anului 2013 aucrescut cu 6%, determinate de rezultatelepeste medie din Europa Centrală şiOrientală (+7%) şi Europa de Sud şiMediteraneană (+6%). Această creştereeste de două ori mai mare decât rata

medie de creştere a turismuluiinternaţional în Europa începând cu anul2000 (+2,7% între 2000 şi 2012). În plus,Spania este pe punctul de a recupera înacest an poziţia istorică de a treia destinaţiedin lume în sosirile de turişti străini, depăşindastfel China, ea acumulând o creştere de4,8% din ianuarie până în octombrie.Previziunile privind numărul de sosiri turisticeinternaționale la sfârșitul anului 2013Spania este în prezent a patra putereturistică mondială în ceea ce priveştenumărul de sosiri turistice cu 57,7milioane (2,7%), după Franţa cu 83 demilioane turişti (+1,8%), Statele Unitecu 67 de milioane (+6,8%) şi China cu57,7 milioane (+0,3%).Primul semestru al anului 2013 a înregistraturmătoarea variaţie: Franţa +7,5%, Statele Unite+6,5%, China -4,5%, Spania +4,3%.Referitor la alte zone ale globului, regiuneaAsia-Pacific (+6%) continuă săînregistreze creşteri, mai ales în Asia deSud-Est (+12%). America (+3%) a înreg-istrat rezultate comparativ mai slabe, cu operformanţă mai bună în America deNord (+4%) şi America Centrală (+3%).În Africa (+5%), creşterea a fost determinată derevenirea Africii de Nord (+6%), în timp ceOrientul Mijlociu a înregistrat doar o creşterenesemnificativă (+0,3%).Pe de altă parte, conform datelor OMT,tendinţa pozitivă înregistrată în sosirileturiştilor internaţionali se reflectă în venituriledin turismul internaţional raportate de cătredestinaţii din întreaga lume în primele nouăluni ale anului 2013. Veniturile din turism a zece din cele 25 cele maimari ţări receptoare din turismul internaţional auînregistrat creşteri de două cifre: Statele Unite(+11%), Macao – China (+10%), Marea Britanie(+18%), Thailanda (+28%), Hong Kong – China

(+21%), Turcia (+13%), India (+13%), Japonia(+23%), Grecia (+15%), Taiwan (+12%).China va deveni principală piaţă turisticădin lume, în funcţie de cheltuielile deturism internaţional (102 miliarde dedolari), aşa cum se desprinde din datelefurnizate de Organizaţia Mondială aTurismului cu ocazia târgului de turismWorld Travel Market de la Londra dintoamna anului trecut, înregistrând ocreştere de 22% a cheltuielilor în turismulemiţător până în septembrie 2013.Trebuie amintit că, în 2012, China adevenit pentru prima dată piaţa emitentăde turism numărul unu, după volumul decheltuieli totale făcute de călătorii săi înstrăinătate, depăşind Germania şi SUA(79,4 miliarde de euro). Alte pieţe, care arată o creştereremarcabilă în 2013, sunt Rusia (+28%),Brazilia (+14%) şi Belgia (+24%). Înschimb, creşterea pieţelor emiţătoare aleeconomiilor avansate a fost relativ maislabă. Astfel, Canada (+3%), Marea

Britanie (+2%), Statele Unite şi Franţa(+2%) au crescut moderat, în timp ceGermania a înregistrat o creştere zero, iarJaponia, Australia şi Italia (-2,6%) auînregistrat scăderi ale cheltuielilor turistice.După cum se observă, creşterea a fostmai puternică în destinaţiile economiiloremergente, comparativ cu economiileavansate.

Anul trecut, Rusia, Franţa şi Suedia aufost cele trei pieţe emiţătoare de turişticare au crescut cel mai mult în Europa,aşa cum arată raportul ITB World TravelTrends Report 2013/2014 întocmit defirma de conultanţă IPK. Conform datelorcolectate din ianuarie până în august,călătoriile internaţionale cu origine înEuropa au crescut cu 2,5%, în timp ceînnoptările în străinatate au crescut cu2%. În schimb, cheltuielile turistice aucrescut cu doar 1%.Cu toate acestea, călătoriile de câteva zile aucrescut cu 9%, cele de distanţă lungă au crescutcu 3%, rezervările de călătorii prin intermediulinternetului au crescut cu 12%, în timp cerezervările prin intermediul agenţiilor de turismau crescut cu 3%.Piaţa emiţătoare rusă a fost cea care a crescutcel mai mult în 2013 (o creştere de 12% acălătoriilor internaţionale ), conducând în topulţărilor emiţătoare. Rusia ocupă poziţia a doua şiîn ceea ce priveşte cheltuielile în turismul inter-national (43 de miliarde de dolari), cu o creşterede 29% în primele nouă luni ale anului 2013.Franţa a fost surprinzător de puternică cu ocreştere de 5% a călătoriilor în străinătate, avândîn vedere problemele economice cu care s-aconfruntat anul trecut.Variaţiile valorilor anuale ale călătoriilor înstrăinătate indică următoarele pieţe: Rusia+12%, Franţa +5%, Suedia +4%, MareaBritanie +3%, Belgia +2%, Elveţia +2%,

Germania +2%, Austria 0%, Olanda 0%,Irlanda -2%, Spania -4%, Italia -5%.Sursa imaginii: ShutterstockMai mult decât atât, destinaţiile la distanţămare vizitate de turiştii europeni în 2013au înregistrat evoluţii destul de disparate,referitor la numărul de sosiri turistice,evidenţiindu-se mai ales scăderea de8% a călătoriilor din Europa către Caraibeși creșterea spre America de Sud +9%,Pacific +6%, Africa +3%, Asia +2%,America Centrală +2%, America de Nord+2%. Pentru anul 2014, IPK prevede ocreştere între 3% si 4% a călătoriilor tur-istice ale europenilor. Rusia şi-a redus previziunile de creştereeconomică pentru 2014, MinisterulEconomiei rus estimează că PIB-ul vacreşte în acest an între 2,8% şi 3,2%,comparativ cu estimarea anterioară de3,7%. Pe de altă parte, economia Chineicontinuă să încetinească; în al doileatrimestru al anului 2013, PIB-ul său acrescut cu 7,5%, cu două zecimi maipuţin decât în perioada anterioară, com-paniile aeriene chineze fiind afectate deaceastă scădere economică a ţării. PIB-ulBraziliei a experimentat în al doileatrimestru al anului 2013 o expansiune de1,5% comparativ celor trei luni anului,când a crescut la o rată de 0,6%. Cutoate acestea, este îngrijoratoaredeprecierea realului brazilian (1 EUR=2,49REAL) faţă de dolarul american (odepreciere de 15% în acest an).Un factor care adaugă incertitudine laevoluţia economiilor emergente arelegătură cu politica monetară expansivă pecare o adoptă Statele Unite începând deanul trecut. Analiştii economici sugereazăcă speculanţii ar putea reveni în SUA săcumpere obligaţiuni americane,abandonând pieţele emergente, unde auroit în ultimii cinci ani. Acest lucru arînsemna că monedele economiiloremergente s-ar devolariza şi nu ar aveaacces nici la credite ieftine pentru a-şifinanţa proiectele de creştere.“O creştere mai mică şi mai multă inflaţienu este tocmai combinaţia ideală pentrunişte ţări cu o clasă de mijloc în procesde consolidare şi în care sărăcia afecteazăîncă milioane de persoane”, se afirmăîntr-un articol din ziarul spaniol El País.Dar să vedem ce se mai întâmplă pepieţele tradiţionale de turism, care au avutde suferit în ultimii ani datorită prob-lemelor economice cu care guvernele dinrespectivele ţări s-au confruntat.Grecia a revenit anul trecut pe scenaturismului mondial, după problemele

politice şi economice pe care le are decâţiva ani şi care au fost deosebit deacute în timpul verii anului 2012, cândsosirile internaţionale au scăzut cu 5%, întimp ce ţara risca ieşirea sa din zonaeuro, iar băncile închideau chiar ATM-urileproprii, ceea ce a descurajat mulţi turiştiinternaţionali în a alege această destinaţieCu o creştere de 10% a sosirilor deturişti, acestea cifrându-se la peste 17 mil-ioane, ministerul elen al turismului şi-apropus ca în 2014 să transforme Greciaîntr-o destinaţie pentru tot anul, în faţadeficitului bugetar impunându-secreativitatea, o strategie care dă dejaprimele roade, deoarece touroperatorulgerman TUI a anunţat că se aşteaptă săvândă pentru vara 2014 cu 10% mai mult

decât în anul 2013. Anul trecut, sosirilede turişti ruşi au crescut cu 40% şi celeale turiştilor americani cu 27%. Imagineaţării a beneficiat, de asemenea, de tweet-urile şi fotografiile pe care celebrităţi pre-cum Russel Crowe, Stephen Fry, JeremyIrons si Sarah Jessica Parker, aflaţi învacanţă în Grecia, le-au împărtăşit cu mil-ioanele lor de fani.Turismul a fost sectorul economic cel mairezistent la criză, economia greacă aînregistrat în al doilea trimestru din 2013o scăderea a produsului intern brut (PIB)de 4,6% comparativ cu aceeaşi perioadăa anului 2012, reprezentând al douăzecileatrimestru consecutiv în recesiune, con-form datelor publicate de Biroul deStatistică din Grecia (Elstat). Rataşomajului din Grecia a atins în luna maiun record de 27,6%, cu aproape patrupuncte mai mult decât în luna mai 2012,când s-a situat la 23,8%. TVA-ul care seaplică turiştilor care înnoptează înhotelurile din Grecia a rămas la 6,5% (înRomânia este 9% la cazare şi 24 % larestauraţie), în plus a scăzut TVA-ul larestaurant. Concurenţa între companii şi destinaţii va

fi din ce în ce mai intensă în condițiileglobalizării, iar nivelul de exigenţă alclienţilor va fi în creștere. Prin urmare,există o presiune tot mai mare peindustria turismului, care caută neîncentatnoi sisteme şi tehnologii pentru a reducecosturile, a creşte vânzările şi a îmbunătăţiexperienţa călătorului. Din cauza acesteinevoi de inovaţie permanentă, investiţiileîn tehnologie devin din ce în ce maiimportante. Tehnologia Informaţiei (IT) vaavea un rol major, dar există şi alteinovaţii tehnice şi tendinţe care trebuieluate în considerare în viitor, precum: uti-lizarea telefoanelor mobile în alegereadestinaţiei turistice (creştere exponenţialăde la an la an), aplicaţii pe site-ul mobil,

micro-segmentarea în campania de vân-zare, personalizare pentru a îmbunătăţiexperienţa de călătorie, birouri virtuale deturism prin intermediul reţelelor sociale,Tablets şi Smart TV în hoteluri; o nouărelaţie cu clientul, automatizarea check-in-ului prin intermediul telefoanelor mobile,check-out şi plăţi prin biometriaamprentelor digitale, Wi-Fi gratuit, clienţiihotelului socializaţi, extinderea plăţilor printelefonul mobil, consumatorii multi-screen,managementul digital integrat; hotelulinformatizat. Ce tehnologii vor fi implementate sau vorfi consolidate în următorii ani în diferitesubsectoare ale turismului? Acest subiectîl vom aborda într-o ediţie viitoare

turism VINERI 31 IANUARIE 20148

c my b

c my b

c my b

c my b

Articolele ap@rute în revist@ exprim@punctele de vedere ale autorilor, care pot fi

diferite de cele ale redac]iei.

Colegiul de redac]ie

Redactor }ef coordonator:DAN POPESCUDAN POPESCU

EUGEN IORD~NESCUIORD~NESCU

NICOLAE E{ANUE{ANU

dr. Eduard STOICASTOICA

Silviu VINTIL~VINTIL~

Leonard {ERBAN{ERBAN

dr. Alin OPREANA,OPREANA,secretar general de redac]ie

editorGRUPUL DE PRES~

CONTINENT

CAMERA DE COMER[,

INDUSTRIE {I AGRICULTUR~

A JUDE[ULUI SIBIU

NOBLESSE SRL

ISSN 1841-0707

Tel. 0269/21.81.33,

fax. 0269/21.01.02,

e-mail rondul@rdslink.ro

prof. univ. dr. Virgil niCULa

Turismul – sectorul economic cel mai rezistent la criz@