Cuprins

Introducere______________________________________________________2

1. Definirea şi organizarea procesului de selecţie________________________3

2. Potenţialul uman în administraţia publică____________________________4

3. Metode de selectare a funcţionarilor publici între teorie şi realitate_______6

3. Consideraţii privind probele de selecţie______________________________9

4. Numirea funcţionarilor publici____________________________________10

5. Egalitatea şi meritul, principii de bază pentru accesul la funcţiile din cadrul serviciilor publice_________________________________________________12

6. Condiţii de acces în funcţiile publice din serviciile publice______________12

Concluzii_______________________________________________________17

Bibliografie______________________________________________________18

Introducere

Criteriile şi metodele de selecţie reflectă, în fiecare ţară, pentru fiecare

epocă, caracteristicile fundamentale ale sistemului respectiv al serviciilor

publice.

Atâta timp cât va exista statul, respectiv serviciile publice, va fi nevoie de

funcţionari publici de stat.

valoarea unui serviciu public constă, nu atât în mijloacele materiale sau

financiare de care dispune, cât mai ales în potenţialul său uman. Având în

vedere că, în mare măsură, aplicarea deciziilor politice, progresul economico-

social general depind de calitatea serviciilor publice, este evidentă necesitatea

acordării unei atenţii deosebite formării, instruirii corespunzătoare şi

perfecţionării funcţionarilor publici.

Selecţia funcţionarilor publici comportă anumite particularităţi şi

utilizarea anumitor metode aplicate cu intensităţi şi nuanţări diferite de la o

epocă la alta, de la o ţară la alta. De-a lungul timpului s-au impus drept criterii

de selecţie a funcţionarilor serviciilor publice: originea, situaţia materială,

relaţiile personale, forţa fizică, forţa opiniei, experienţa, pregătirea, caracterul,

inteligenţa etc.

Funcţionarii publici trebuie să fie capabili să se adapteze schimbărilor ce

se produc în mediul socio-economic, dar şi de a provoca şi controla procese care

au ca finalitate creşterea eficienţei economice (aceasta este condiţionată de

nivelul de pregătire şi flexibilitate a personalului de conducere şi specialiştilor

din cadrul serviciilor publice).

Din perspectiva doctrinei administrative se poate spune că întotdeauna

sistemul normal-formativ al selectării funcţionarilor publici a fost însoţit de un

sistem relaţional real-uman, însă nu de fiecare dată sistemul relaţiilor real-umane

a coincis, sub aspectul conţinutului, semnificaţiilor şi implicaţiilor formal-

juridic. Uneori acesta din urmă era invocat doar ca pretext, în timp ce adevărata

esenţă era conturată după diverse interese de grup.

2

1. Definirea şi organizarea procesului de selecţie

Selecţia resurselor umane reprezintă una din activităţile de bază ale

managementului resurselor umane care, de regulă, se efectuează în cadrul

compartimentului de resurse umane, dar care constituie responsabilitatea

managerilor de pe diferite nivele ierarhice.

Selectarea este procesul de alegere din rândul candidaţilor pentru

ocuparea posturilor de muncă, funcţiilor vacante a celor mai competente

persoane, în baza unor criterii specifice stabilite pentru postul de muncă, funcţia

respectivă.1

Organizaţiile, în general, au fost dintotdeauna preocupate de selecţia

resurselor umane, deoarece această activitate poate deveni foarte costisitoare

dacă angajăm resurse umane care, în cele din urmă, sunt apreciate ca

necorespunzătoare pentru cerinţele posturilor.

Selecţia resurselor umane poate fi privită ca o activitate de previziune în

cadrul căreia deosebirile dintre resursele umane trebuie puse de acord cu

deosebirile dintre cerinţele posturilor.

Prin urmare, selecţia resurselor umane are în vedere faptul că acestea

diferă unul de altul printr-o serie de calităţi, iar posturile, la rândul lor, diferă

printr-o serie de cerinţe pe care le impun candidaţilor.

Selecţia este procesul prin care se alege, conform unor criterii, cel mai

potrivit candidat pentru a ocupa un anumit post. Prin selecţie se realizează o

triere a candidaţilor pentru un anumit post, pe baza unei examinări care ţine

seama de pregătirea, aptitudinile şi capacitatea de muncă a fiecărui candidat.

Selecţia se poate efectua pe două căi: empiric, când se bazează doar pe diplome,

recomandări şi impresii; şi ştiinţific, pe baza unor criterii şi metode complexe.

Responsabilităţi privind selecţia resurselor umane

Selecţia resurselor umane este o activitate care, de regulă, se efectuează în 1 Hotărârea Parlamentului nr. 1227/18.07.2002 pentru aprobarea Concepţiei cu privire la politica de personal în serviciul public, Monitorul Oficial 122-123/985, 29.08.2002

3

cadrul compartimentului de resurse umane al unei organizaţii. În alte cazuri,

selecţia resurselor umane constituie o responsabilitate a uneia sau a mai multor

persoane din conducerea organizaţiei.

Multe organizaţii menţin practica tradiţională prin care compartimentul de

resurse umane face selecţia iniţială a candidaţilor, în timp ce conducerea

superioară şi şefii ierarhici direcţi fac selecţia finală. Cu cât postul vacant se află

pe un nivel ierarhic mai ridicat, cu atât este mai mare posibilitatea ca deciziile

finale de angajare să fie luate de conducerea superioară şi nu de specialişti din

cadrul compartimentului de resurse umane.

Organizarea selecţiei resurselor umane

Activităţile de selecţie pot fi individualizate într-un sector specializat din

cadrul compartimentului de resurse umane sau pot fi îndeplinite de o persoană

sau de un grup de persoane din cadrul aceluiaşi compartiment (în cazul

organizaţiilor sub 100 angajaţi).

Indiferent de modul de organizare, activităţile procesului de selecţie sunt:

primirea; intervievarea şi administrarea de teste candidaţiilor; conducerea

investigaţiilor privind mediul din care provin candidaţii; programarea

examinărilor medicale; plasarea (repartizarea pe post); urmărirea integrării lor;

ţinerea dosarelor şi a rapoartelor adecvate.

2. Potenţialul uman în administraţia publică

Atâta timp cât va exista statul, respectiv serviciile publice, va fi nevoie de

funcţionari publici de stat.

A spune că în societatea contemporană, a mecanizării, a modernizării, a

muncii administrative, funcţionarul public este pe cale de dispariţie înseamnă a

face o eroare politică şi ştiinţifică. În ceea ce priveşte mecanizarea muncii, este

de reţinut că maşina îl ajută pe om la rezolvarea diferitelor probleme, dar nu e

capabilă să le pună ea însăşi.

4

Modernizarea echipamentului folosit conduce la formarea unui nou tip de

funcţionar, a cărui pregătire să fie la nivelul ştiinţei şi tehnicii pentru a satisface

nevoile sociale.

Deci, valoarea unui serviciu public constă, nu atât în mijloacele materiale

sau financiare de care dispune, cât mai ales în potenţialul său uman. Având în

vedere că, în mare măsură, aplicarea deciziilor politice, progresul economico-

social general depind de calitatea serviciilor publice, este evidentă necesitatea

acordării unei atenţii deosebite formării, instruirii corespunzătoare şi

perfecţionării funcţionarilor publici.

Selecţia funcţionarilor publici comportă anumite particularităţi şi

utilizarea anumitor metode aplicate cu intensităţi şi nuanţări diferite de la o

epocă la alta, de la o ţară la alta. De-a lungul timpului s-au impus drept criterii

de selecţie a funcţionarilor serviciilor publice: originea, situaţia materială,

relaţiile personale, forţa fizică, forţa opiniei, experienţa, pregătirea, caracterul,

inteligenţa etc.

Funcţionarii publici trebuie să fie capabili să se adapteze schimbărilor ce

se produc în mediul socio-economic, dar şi de a provoca şi controla procese care

au ca finalitate creşterea eficienţei economice (aceasta este condiţionată de

nivelul de pregătire şi flexibilitate a personalului de conducere şi specialiştilor

din cadrul serviciilor publice).

Din perspectiva doctrinei administrative se poate spune că întotdeauna

sistemul normal-formativ al selectării funcţionarilor publici a fost însoţit de un

sistem relaţional real-uman, însă nu de fiecare dată sistemul relaţiilor real-umane

a coincis, sub aspectul conţinutului, semnificaţiilor şi implicaţiilor formal-

juridic. Uneori acesta din urmă era invocat doar ca pretext, în timp ce adevărata

esenţă era conturată după diverse interese de grup.

În concluzie, între formele de selecţie ale funcţionarilor din cadrul

serviciilor publice şi modul concret de aplicare a acestora nu a existat, istoric

vorbind, şi nu există o concordanţă.

5

3. Metode de selectare a funcţionarilor publici între teorie şi realitate

În cadrul serviciilor publice trebuie aleşi funcţionari profesionişti care

întrunesc anumite cerinţe: onestitate, moralitate, responsabilitate, corectitudine

etc., avându-se în vedere faptul că ei sunt în contact direct cu populaţia. De

modul în care îşi îndeplinesc atribuţiile depinde, în mare măsură, imaginea

instituţiei unde îşi desfăşoară activitatea.

De aceea criteriile şi metodele de selecţie a funcţionarilor publici au

cunoscut o evoluţie de-a lungul timpului, evoluţie ce trebuie privită nu numai

sub aspectul formal-juridic ci mai ales sub cel real-uman.

În prezent există două mari categorii de metode de selectare a

funcţionarilor publici:2

a) metode democratice - folosite, sau cel puţin proclamate de serviciile

publice contemporane: selecţia politică, selecţia intelectuală, selecţia

profesională;

b) metode nedemocratice - folosite şi astăzi în anumite ţări sau zone.

Potrivit acestor metode alegerea depinde de: specificul serviciilor publice,

tradiţiile existente, raporturile dintre politică şi serviciile publice, gradul de

cultură şi civilizaţie.

Din categoria metodelor democratice face parte şi metoda examenelor,

aplicată în diferite forme încă din cele mai vechi timpuri.

Potrivit acestor metode selecţionarea funcţionarilor publici se face numai

pe criterii de competenţă şi în baza unor confruntări deschise.

Nepotismul (favoritismul) inclus în categoria metodelor nedemocratice

este un fenomen real destul de întâlnit în societatea contemporană (fie ea

socialistă sau democratică).

De aici se desprinde necesitatea preocupării permanente a serviciilor

publice de a fundamenta şi de a adopta mereu soluţii de contracarare, de formare 2 I. Paladi, Managementul administraţiei publice, Chişinău 2000, p. 199

6

a unui spirit de responsabilitate faţă de serviciile publice. Trebuie evitată

selecţionarea funcţionarilor publici ce manifestă atitudini de formalism şi

birocraţie, de comoditate şi plictiseală în exercitarea atribuţiilor ce le revin, a

celor ce confundă funcţia publică cu un bun personal cu consecinţe negative pe

plan social.

Înlăturarea acestor carenţe se poate realiza într-un cadru organizat de

pregătire şi perfecţionare profesională a funcţionarilor publici, urmărindu-se, în

acelaşi timp, şi îmbunătăţirea şi actualizarea cunoştinţelor de specialitate.

Selecţia funcţionarilor publici consta într-un ansamblu de procese de

identificare şi analiza a calităţilor şi a pregătirii profesionale a candidaţilor, în

scopul numirii pe posturi şi/sau funcţii publice a funcţionarilor publici.

Câteva metode şi tehnici folosite pentru selecţia funcţionarilor publici

permanenţi sunt prezentate în figura nr. 1.

Figura nr. 1. Metode şi tehnici folosite pentru selecţia funcţionarilor publici permanenţi

Uneori acestea sunt consacrate prin acte normative şi devin obligatorii,

alteori în lipsa unor norme juridice aceste metode se utilizează ca procedee

cutumiare.

Convorbirea cu candidaţii recrutaţi - interviul

7

Datele personale ale candidatului cuprinse în formularele pe care le-a

completat în vederea înscrierii sale sunt analizate de conducătorul instituţiei sau

de reprezentantul sau, cu scopul de a se verifica daca persoana corespunde sau

nu cerinţelor postului/funcţiei publice vacante.

Deşi concluziile rezultate în urma interviului sunt subiective, totuşi în

unele tari democratice aceasta constituie o metoda importanta de selecţie a

personalului în sistemul administraţiei publice şi în celelalte organizaţii din

sectorul public.

Printr-o astfel de comunicare se pot obţine precizări privind datele

cuprinse în formularele completate de candidat. Scopul discuţiei consta în

identificarea elementelor caracteristice privind comportamentul solicitantului.

Desfăşurarea libera a discuţiilor constituie una din metodele cele mai eficiente

de selecţie a candidaţilor. Aplicând-o, se asigura de obicei stimularea

candidatului de a relata despre experienţa în domeniu, opiniile şi obiectivele

sale.

Cercetarea referinţelor şi calificativelor candidaţilor

Investigarea referinţelor poate fi edificatoare în ceea ce priveşte selecţia

candidaţilor. Din cercetarea referinţelor, un evaluator cu experienţa poate obţine

informaţii suplimentare despre activitatea candidatului, unele detalii ale

comportamentului acestuia, domeniile în care a intampinat dificultăţi, relaţiile cu

colegii şi superiorii săi şi, în general, despre eficienta realizărilor sale.

Astfel de informaţii urmează a fi confruntate şi interpretate în funcţie de

datele inscrise în formularele completate de candidat. Se pot obţine referinţe

utile de la alte persoane, cum ar fi foştii colegi sau şefi ai candidatului.

Satisfacerea unor criterii formale de către candidaţi

Aceasta reprezintă doar o etapă posibil de parcurs, care constă în

stabilirea unor criterii formale ce urmează a fi îndeplinite de candidat.

De exemplu, absolvirea unei anumite instituţii de învăţământ, participarea

la anumite programe de pregătire, specializare etc.

8

Tehnica se bazează pe un criteriu obiectiv, dar se reduce la un procedeu

mecanic, motiv pentru care nu îşi găseşte o largă aplicabilitate în procesele de

recrutare a funcţionarilor publici.

Frecvent, această formă de selecţie a funcţionarilor publici este utilizată la

numirea în funcţii, pentru care pregătirea de specialitate are o însemnătate

decisivă, diploma de absolvire a instituţiei de învăţământ superior oferind

garanţia că funcţionarul are competenţa profesională necesară îndeplinirii

sarcinilor. Din păcate, această formă neglijează aspecte esenţiale de luat în

considerare de către instituţiile publice interesate în selecţia unor funcţionari

publici. Realitatea a demonstrat că sectorul public are nevoie de specialişti,

respectiv de personal cu pregătire specifică în domeniile în care se situează

posturile şi/sau funcţiile publice vacante. Prin urmare, acceptarea unui candidat

în sistem doar pentru faptul că îndeplineşte unul sau mai multe criterii formale

este o abordare incompatibilă cu obiectivele politicii de personal într-un stat

democratic orientat spre eficienţă şi eficacitate. De aceea, considerăm că

satisfacerea unor criterii formale în procesul de recrutare a funcţionarilor publici

este un aspect necesar, dar nu suficient.

3. Consideraţii privind probele de selecţie

Faţă de tehnicile prezentate, probele de verificare a cunoştinţelor sunt

metode ştiinţifice de selecţie a funcţionarilor publici şi constau în participarea

candidaţilor la un examen sau concurs.

Comisia de examinare a candidaţilor pentru posturile şi/sau funcţiile

publice selectează din numărul candidaţilor pe aceia care corespund într-o

măsura mai mare cerinţelor postului vacant.

4. Numirea funcţionarilor publici

9

Un candidat reuşit la concurs nu are dreptul la numirea în funcţia publică,

dacă autoritatea administrativă renunţă să-şi ocupe toate posturile vacante sau o

parte din aceste posturi. În astfel de situaţie cel interesat nu poate protesta.

Dacă autoritatea administrativă procedează la numiri, ea trebuie să le facă

în ordinea rezultatului.

Cu excepţia reprezentanţilor aleşi şi/sau numiţi majoritatea funcţionarilor

sunt investiţi în funcţie printr-un act administrativ de numire, unilateral. Odată

cu numirea, funcţionarul public este investit cu atribuţiile corespunzătoare

postului/funcţiei publice pentru care a candidat. Atribuţiile, sarcinile,

competentele şi responsabilităţile generale ale funcţionarilor publici şi

reprezentanţilor aleşi se desprind din cadrul legislativ. Prin lege, toate

persoanele care îndeplinesc condiţiile legii pot sa aspire la ocuparea postului

ş/sau funcţia publică declarată vacantă.

Trebuie făcută distincţia între funcţia publică şi funcţia managerială în

administraţia publică. Prin funcţie publică administrativă se înţelege ansamblul

atribuţiilor, sarcinilor, competentelor şi responsabilităţilor cu care sunt investite

persoanele titulare desemnate sau nu de un grup electoral şi cele numite pentru a

realiza obiectivele compartimentului şi/sau instituţiei şi sistemului adminstrativ

în ansamblu.

Funcţia managerială şi cea de execuţie în managementul public se explică

prin ansamblul sarcinilor, competentelor şi responsabilităţilor care revin

persoanelor din sistemul administrativ (de obicei funcţionari publici de carieră)

pentru a realiza obiectivele precis definite ale compartimentului şi/sau instituţiei

publice.

Titularii funcţiilor publice şi manageriale, de regulă, sunt funcţionari

publici de cariera care, provin din rândul profesioniştilor, recrutaţi în special, din

cadrul sistemului administrativ existent şi/sau din afara acestuia.

Există şi a treia categorie de funcţii publice cu caracter politic ocupate de

reprezentanţi aleşi şi/sau numiţi.

10

Numirea într-o funcţie publică constituie o procedură de drept public

înfăptuită prin acte administrative. Astfel, funcţionarul public este investit cu un

statut legal în care sunt prevăzute atribuţiile, drepturile şi obligaţiile acestuia.

Se poate afirma că situaţia juridică a funcţionarului public este statutară.

Funcţionarii publici numiţi prin procedura de drept public exercită puterea

publică având dreptul de a-şi îndeplini funcţia în cadrul competenţi stabilite de

lege.

O persoană este considerată că a dobândit calitatea de funcţionar public o

dată cu actul de numire şi trebuie să se prezinte la post după comunicarea

numirii. În caz contrar, se revoca numirea în condiţiile legii.

Dacă legea stabileşte obligaţia depunerii jurământului de credinţă, această

activitate reprezintă şi o condiţie esenţială pentru ca un funcţionar să fie investit

în mod legal, cu atribuţiile funcţiei.

Investirea sau dobândirea atribuţiilor funcţiei este astfel condiţionată prin

lege de această manifestare solemnă de voinţă, pe care o face funcţionarul

depunând jurământul de credinţă.

Înainte de depunerea jurământului, funcţionarul nu este investit legal iar

actele pe care le-ar efectua un asemenea funcţionar sunt nule şi nu pot produce

efecte juridice. Conform principiului general în materia funcţiei publice,

numirea funcţionarului se face cu respectarea condiţiilor şi procedurii stabilite în

actele normative.

Prin urmare, numirea funcţionarilor publici este o activitate intrinsecă

procesului de management şi de execuţie din administraţie şi marchează de fapt

începutul perioadei de exercitare a sarcinilor, competentelor şi

responsabilităţilor de către fiecare persoană integrată în structură.

5. Egalitatea şi meritul, principii de bază pentru accesul la funcţiile

din cadrul serviciilor publice

11

Prin statutul funcţionarului public trebuie să se asigure bazele legale

pentru un serviciu permanent şi imparţial, urmărindu-se:

accesibilitatea fiecărui cetăţean la funcţiile publice în virtutea

principiului egalităţii în drepturi; de aici rezultă principiul contemporan al

egalităţii accesului la funcţiile publice;

selecţionarea funcţionarului public după competenţă, ceea ce

înseamnă că în funcţiile publice nu pot rezista decât persoanele care au anumite

calităţi, o anumită pregătire intelectuală şi profesională, adică persoane ce au

competenţă. De aici se deduce principiul ocupării funcţiei publice pe bază de

merit. Egalitatea accesului la funcţiile publice reprezintă egalitatea de tratament

din partea autorităţilor, egalitatea şanselor şi a condiţiilor. Deci în competiţie nu

pot intra decât cei care îndeplinesc condiţiile impuse, urmărind ca dintre aceştia

să fie aleşi, pe baza meritului, doar o parte (principiul recrutării prin concurs).

Cele două principii sunt complementare dar au, în acelaşi timp şi efecte

inverse. În ţările UE prevederile constituţionale au la bază principiul accesului

egal la funcţiile publice însă toate legislaţiile naţionale din UE consacră

principiul recrutării prin concurs, ca şi o serie de condiţii prealabile înscrierii.

6. Condiţii de acces în funcţiile publice din serviciile publice

Condiţii generale de acces la funcţiile publice

Întrucât funcţionarii publici sunt în atenţia populaţiei prin modul în care

sunt administrate şi soluţionate problemele colectivităţii este necesar să se

promoveze o lege a funcţionarului public prin care să se reglementeze

raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, să se diferenţieze statutul lor

juridic de al celorlalte categorii de salariaţi. Prin acest cadru legal este necesar să

se prevadă şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a

ocupa o funcţie publică, drepturile şi obligaţiile referitoare la stabilirea,

12

executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale

funcţionarilor publici.

Pe lângă aceste prevederi ce asigură valorificarea profesională a

funcţionarilor publici, legislaţia existentă trebuie să limiteze şi arbitrariul în

selecţie. În acest sens este necesar să se asigure bazele unui serviciu permanent

şi imparţial, având ca obiective:

- accesibilitatea fiecărui cetăţean la funcţiile publice;

- selecţionarea funcţionarilor publici după competenţă şi în baza unei

competiţii deschise;

- asigurarea de şanse egale şi tratament, atât la accesul în serviciul public,

cât şi la promovare;

- prestarea unui serviciu operaţional şi eficient, imparţial şi demn;

responsabilitatea faţă de public în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Atribuţiile deosebite ce revin funcţionarilor publici, atât celor ce deţin

funcţii de conducere, cât şi celor din posturi de execuţie, pun pe primul plan

problema pregătirii şi perfecţionării lor profesionale în mod temeinic şi în cadru

organizat.

Prin reglementarea unor condiţii se urmăresc pe lângă condiţiile de ordin

tehnico-administrativ şi cele de ordin politic cum ar fi, spre exemplu, condiţia ca

funcţia publică să fie ocupată numai de persoane ce deţin cetăţenia statului

respectiv.

Prin însuşi conţinutul noţiunii de funcţie publică este necesar a se aborda

atât condiţiile generale necesare pentru ocuparea oricărei funcţii publice, cât şi

condiţiile specifice ce trebuie îndeplinite pentru ocuparea anumitor categorii de

funcţii publice.

În acelaşi timp trebuie făcută distincţia între condiţie ca realitate juridică

absolută şi condiţie, ca realitate juridică subiectivă. Spre exemplu, potrivit legii,

funcţionarul public trebuie să aibă o bună conduită morală sau o înaltă

competenţă profesională, însă aprecierea în concret a fiecărui candidat rămâne

13

exclusiv la latitudinea autorităţilor instituite pentru selecţie.

În literatura occidentală, se vorbeşte, de asemenea, de condiţii obiective şi

cu altă semnificaţie: elemente ce ţin de administraţie (existenţa unui post bugetar

vacant), fie de candidat (antecedente, examen medical etc.).

Dintre condiţiile generale ale funcţiilor publice se reţin următoarele:

- Naţionalitatea - această problemă se ridică tot mai mult în contextul

integrării europene şi este prevăzută expres de unele constituţii;

- Sexul - tradiţional, anumite funcţii publice au fost rezervate numai

bărbaţilor, iar altele numai femeilor. În prezent se urmăreşte înlăturarea acestor

diferenţe, însă pot exista situaţii în care anumite posturi pot fi ocupate numai de

femei/bărbaţi, acestea prestând servicii publice pentru bărbaţi/femei, cum ar fi,

spre exemplu, controlul corporal în serviciile aeroporturilor, fără ca prin aceasta

să se contravină spiritului documentelor internaţionale, unanim acceptate, cu

privire la egalitatea în drepturi a femeilor şi bărbaţilor.

- Aptitudini - aceasta reprezintă o condiţie de bază existentă în fiecare

ţară, deşi modul de evaluare a aptitudinilor intelectuale diferă de la un stat la

altul. Astfel, în ţări ca Danemarca, Germania, Olanda recrutarea şi selecţia

pentru funcţiile publice se face exclusiv de către serviciile publice; în Spania,

Franţa, Italia sunt organizate jurii de concurs; iar în Belgia, Irlanda şi Regatul

Unit există un organism public specializat în această operaţie;

- Sănătate - se verifică prin prezentarea unui certificat de la medici

autorizaţi;

- Limitele puterii organismelor specializate de apreciere a îndeplinirii

condiţiilor şi existenţa unei căi judiciare de atac. Astfel, în Italia există

obligativitatea motivării respingerii candidatului, iar în Germania această

obligaţie este prevăzută numai când respingerea are în vedere numai

neîndeplinirea condiţiei de loialitate politică;

- Loialitatea faţă de instituţiile publice reprezintă nu numai o condiţie

prealabilă la funcţiile publice, ci şi prima îndatorire a funcţionarilor.

14

În Republica Moldova, pentru a ocupa o funcţie publică, o persoană

trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:3 - să aibă cetăţenia

Republicii Moldova; - să aibă domiciliu permanent în Republica Moldova; - să

cunoască limba moldovenească (română); - să aibă studii corespunzătoare; - să

fie aptă din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin; -

să nu aibă antecedente penale, etc.

Numirea unei persoane într-o funcţie publică se face în urma promovării

unui concurs organizat special pentru ocuparea postului vacant şi depunerea

jurământului de loialitate. În caz de refuz de depunere a jurământului acesta este

echivalent cu neacceptarea postului respectiv potrivit prevederilor legale.

Condiţia studiilor administrative şi modalităţile de examinare a

candidaţilor la funcţia publică

a) Condiţia studiilor administrative în Europa Occidentală

În decursul anilor în Europa Occidentală s-au creat sisteme de formare şi

perfecţionare a funcţionarilor publici, reglementate prin norme juridice, astfel

putându-se asigura accesul la funcţiile publice, de conducere sau de execuţie,

numai persoanelor pregătite corespunzător cerinţelor postului respectiv şi

interesate de dinamica schimbărilor atât în plan economic cât şi financiar, social,

politic etc.

Pregătirea profesională specifică a celor ce urmează a ocupa funcţii

publice se realizează, în principal, prin procesul de învăţământ, de toate gradele,

proces ce asigură cunoştinţele elementare, de ordin general sau de specialitate.

Astfel, se urmăreşte ca persoanele interesate să dobândească cunoştinţe necesare

ocupării unei funcţii publice.

Chiar şi după numirea într-o funcţie publică se pune un accent deosebit pe

organizarea continuă a unor cursuri de perfecţionare în domeniu, asigurându-se

astfel condiţiile necesare dobândirii/completării şi aprofundării cunoştinţelor

necesare în poziţia asumată, pentru rezolvarea sarcinilor şi problemelor cerute 3 Art. 13 şi 11 din Legea serviciului public Nr.443-XIII din 04.05.95,Monitorul Oficial al R.Moldova nr.61/681 din 02.11.1995

15

de postul ocupat. Aceste cursuri sunt ţinute într-un cadru organizat de către

instituţii specializate (universităţi, şcoli de management etc.).

Francezii şi nord-americanii sunt foarte categorici în ceea ce priveşte

pregătirea profesională a funcţionarilor publici: cine doreşte să ocupe funcţii în

serviciile publice trebuie să fie absolvent al unei şcoli administrative.

Cea mai bună pregătire a funcţionarilor publici în Franţa se realizează la

L'Ecole Nationale d'Administration care reprezintă o formă de învăţământ de

nivel înalt ce depinde direct de Guvern şi constituie generatorul cel mai bun de

funcţionari publici.

O instituţie asemănătoare celei din Franţa a luat naştere în Marea Britanie

sub numele de Civil Service College urmărindu-se creşterea eficienţei serviciilor

publice.

b) Modalităţi de examinare

Modalităţile de examinare a candidaţilor la funcţiile publice diferă de la o

ţară la alta. Pentru un concurs, organizat pentru ocuparea unui post vacant, sunt

necesare:

- existenţa postului vacant;

- un juriu independent de puterea politică şi de şefii serviciilor în cadrul

cărora există postul vacant;

- un clasament al candidaţilor declaraţi admişi după rezultatele obţinute;

- obligaţia autorităţii de a respecta clasamentul juriului cu prilejul numirii.

De regulă, la concursuri tematica este cunoscută dinainte iar lucrările scrise sunt

secrete. În unele ţări, cum sunt Spania, Franţa, Luxemburg, Belgia, baza

concursului o reprezintă cunoştinţele logice şi teoretice, în timp ce în Italia,

Portugalia, Irlanda, Marea Britanie baza concursului o formează partea practică.

16

Concluzii

Selecţia funcţionarilor publici consta într-un ansamblu de procese de

identificare şi analiza a calităţilor şi a pregătirii profesionale a candidaţilor, în

scopul numirii pe posturi şi/sau funcţii publice a funcţionarilor publici.

În cadrul serviciilor publice trebuie aleşi funcţionari profesionişti care

întrunesc anumite cerinţe: onestitate, moralitate, responsabilitate, corectitudine

etc., avându-se în vedere faptul că ei sunt în contact direct cu populaţia. De

modul în care îşi îndeplinesc atribuţiile depinde, în mare măsură, imaginea

instituţiei unde îşi desfăşoară activitatea.

În prezent există două mari categorii de metode de selectare a

funcţionarilor publici: a) metode democratice - folosite, sau cel puţin proclamate

de serviciile publice contemporane; b) metode nedemocratice - folosite şi astăzi

în anumite ţări sau zone. Potrivit acestor metode alegerea depinde de: specificul

serviciilor publice, tradiţiile existente, raporturile dintre politică şi serviciile

publice, gradul de cultură şi civilizaţie.

Din categoria metodelor democratice face parte şi metoda examenelor,

aplicată în diferite forme încă din cele mai vechi timpuri. Nepotismul

(favoritismul) inclus în categoria metodelor nedemocratice este un fenomen real

destul de întâlnit în societatea contemporană (fie ea socialistă sau democratică).

De aici se desprinde necesitatea preocupării permanente a serviciilor

publice de a fundamenta şi de a adopta mereu soluţii de contracarare, de formare

a unui spirit de responsabilitate faţă de serviciile publice. Trebuie evitată

selecţionarea funcţionarilor publici ce manifestă atitudini de formalism şi

birocraţie, de comoditate şi plictiseală în exercitarea atribuţiilor ce le revin, a

celor ce confundă funcţia publică cu un bun personal cu consecinţe negative pe

plan social.

Înlăturarea acestor carenţe se poate realiza într-un cadru organizat de

pregătire şi perfecţionare profesională a funcţionarilor publici, urmărindu-se, în

acelaşi timp, şi îmbunătăţirea şi actualizarea cunoştinţelor de specialitate.

17

Bibliografie

1. Hotărârea Parlamentului nr. 1227/18.07.2002 pentru aprobarea Concepţiei

cu privire la politica de personal în serviciul public, Monitorul Oficial

122-123/985, 29.08.2002;

2. Legea serviciului public Nr.443-XIII din 04.05.95,Monitorul Oficial al

R.Moldova nr.61/681 din 02.11.1995;

3. Paladi I., Managementul administraţiei publice, Chişinău 2000.

18