SOFIA EGOROVNA (îl trezeşte pe Platonov): Platonov! Mihail Vasilici! (îl împinge.) Trezeşte-te! Michell (îi ia pălăria de pe faţă.) Se poate să pui pe faţă o pălărie atât de murdară! Phi, cât eşti de neglijent şi de murdar! Butonii ţi i- ai pierdut, dormi cu pieptul desfăcut, nespălat. Cu o cămaşă murdară. Michell Cu tine vorbesc! Scoală-te!

PLATONOV: Ce?

SOFIA EGOROVNA: Trezeşte-te!

PLATONOV: Mai târziu. 'Mi-e bine.

SOFIA EGOROVNA: Ajunge! Te rog să te scoli!

PLATONOV: Cine e? (Se ridică.) Tu eşti, Sofia?

SOFIA EGOROVNA (li apropie un ceas de ochi): Priveşte!

PLATONOV: Bine. (Se culcă.)

SOFIA EGOROVNA: Platonov!

PLATONOV: Ce vrei? (Se ridică.) Spune!

SOFIA EGOROVNA: Uită-te la ceas!

PLATONOV: Ce s-a întâmplat? Iar începi, Sofia?

SOFIA EGOROVNA: Da, iar încep, Mihail Vasilici. Te rog să te uiţi la ceas! Cât e ceasul acum?

PLATONOV: Şapte jumate.

SOFIA EGOROVNA: Şapte jumate. Şi cum ne-am înţeles?

PLATONOV: Ce să ne înţelegem? Vorbeşte mai clar, Sofia! Astăzi nu-mi arde de glume şi de probleme idioate!

SOFIA EGOROVNA: Cum să ne înţelegem? Ai şi uitat? Ce-I cu tine? Ai ochii roşii, eşti boţit. Eşti bolnav?

(Pauză.)

Ne-am înţeles să fim la ora şase în casa aceea ţărănească. Ai uitat? Şase a trecut.

PLATONOV: Şi mai departe?

SOFIA EGOROVNA (se aşază Ungă el): Nu ţi-e ruşine? De ce n-ai venit? Ţi-ai dat cuvântul că ai să vii.

PLATONOV: Şi m-aş fi ţinut de cuvânt, dacă n-aş fi adormit. Nu vezi că am dormit? Atunci, de ce te mai legi de mine?

SOFIA EGOROVNA (clatină din cap): Cât eşti de incorecţi Ce te uiţi cu răutate la mine? Cu mine ai fost în orice caz incorect. Gândeşte-te şi tu. Ai fost şi tu măcar o dată punctual? Şi de câte ori nu ţi-ai călcat cuvântul.

PLATONOV: îmi face mare plăcere să aud lucrurile astea!

SOFIA EGOROVNA: E stupid, Platonov şi ruşinos! De ce de câte ori sunt cu tine, nu mai eşti nobil, inteligent, nu mai eşti tu însuţi? Pentru ce toate aceste apucături de plebeu, nedemne de un om căruia îi datorez salvarea mea spirituală? Când sunt cu tine, te porţi ca un monstru. Nici o privire tandră, nici o vorba de dragoste? De câte ori vin la tine, miroşi a vin, eşti îmbrăcat îngrozitor, nepieptănat, îmi răspunzi grosolan şi aiurea.

PLATONOV (sare în picioare şi începe să umble pe scenă): Uite-o, c-a

venit!

SOFIA EGOROVNA: Eşti beat? PLATONOV: Şi ce te priveşte asta pe dumneata? SOFIA EGOROVNA: Ce drăguţ! (Plânge.) PLATONOV: Femeile!

SOFIA EGOROVNA: Să nu vorbeşti de femei! De o mie de ori pe zi îmi tot vorbeşti de femei! M-am săturat! (Se ridică.) Ce ai de gând cu mine? Vrei

să mă omori? M-am şi îmbolnăvit din cauza tal Mulţumită ţie mă doare într- una pieptul! Pe astea nu le vezi? Nu te interesează? Mă urăşti!

Dacă m-ai iubi, nu ţi-ai permite să te porţi aşa! Eu nu-ţi sunt o fetişcană oarecare, suflet grosolan şi vulgar ce eşti! Şi n-am să permit unui. (Se aşază.) Pentru numele lui Dumnezeu! (Plânge.)

PLATONOV: Ajunge I.

SOFIA EGOROVNA: De ce vrei să mă omori? N-au trecut nici trei săptămâni din noaptea aceea şi m-am făcut ca o aşchie! Unde e fericirea pe care mi-ai promis-o? Unde o să mă aducă apucăturile tale? Gândeşte-te, om inteligent, nobil şi cinstit. Gândeşte-te, Platonov, cât nu e încă prea târ-ziul Gândeşte-te chiar acum. Uite, Aşază-te pe scaunul ăsta, scoate-ţi totul din cap şi gândeşte-te la un singur lucru ce faci cu mine?

PLATONOV: Nu ştiu să gândesc.

(Pauză.)

Gândeşte-te mai bine tu! (Se apropie de ea.) Gândeşte-te! Ţi-am luat familia, bunăstarea, viitorul. De ce? Pentru ce? Te-am jefuit ca cel mai mare duşman al tău! Ce pot eu să-ţi dau? Cu ce pot să răsplătesc sacrificiile tale? Această relaţie nelegiuită e nefericirea ta, minimul tău, pieirea ta! (Se aşază.)

SOFIA EGOROVNA: Eu mi-am legat viaţa de el, iar el îndrăzneşte să numească această legătură drept o relaţie nelegiuită!

PLATONOV: Eh. Nu-I acum momentul să te legi de cuvinte! Tu ai un punct de vedere asupra relaţiei noastre, eu am un altul. Te-am distrus şi asta e tot! Şi nu numai pe tine. Să vedem ce-o să mai zică şi bărbatul tău, când osă afle!

SOFIA EGOROVNA: Ţi-e frică să n-ai necazuri cu el?

PLATONOV: Nu mă tem de asta. Mă tem să nu-l omoram cu asta.

SOFIA EGOROVNA: Şi atunci de ce ai mai venit la mine, laşule, dacă ai

ştiut că o să-l omoram?

PLATONOV: Te rog, mai puţin patetic! Pe mine mă lasă rece modulaţiile astea grave. Dar de ce tu. De altfel, (da din mină) cum zic o vorbă, cum dai drumul la lacrimi.

SOFIA EGOROVNA: Da, da. N-am plâns niciodată până nu m-am apropiat de tine! Teme-te! Tremură! A şi aflat totul!

PLATONOV: Cum?

SOFIA EGOROVNA: A şi aflat totul.

PLATONOV (se ridică): A aflat?

SOFIA EGOROVNA: Da. Azi dimineaţă am avut o explicaţie cu el. PLATONOV: Lasă glumele.

SOFIA EGOROVNA: Te-ai îngălbenit?! Ai merita să te urăsc, nu să te iubesc! Mi-am pierdut minţile. Nu ştiu pentru ce. Pentru ce te iubesc? A aflat totul! (îlsmuceşte de mânecă.) 'j Tremură dar, tremură! A aflat totul! Jur că a aflat totul! Tremură!

PLATONOV: Nu se poate, asta nu se poate!

(Pauză.)

SOFIA EGOROVNA: A aflat totul. Trebuia s-o afle o dată şi o dată, nu? PLATONOV: Atunci de ce mai tremuri? Cum ai vorbit cu el? Ce i-ai spus? SOFIA EGOROVNA: l-am declarat că sunt. Că nu pot. PLATONOV: Şi el?

SOFIA EGOROVNA: Semăna cu tine. S-a speriat! Ce figură insuportabilă ai în clipa asta!

PLATONOV: Şi el ce a spus?

SOFIA EGOROVNA: Mai întâi a crezut că am glumit, pe urmă,; când s-a convins de contrariu, s-a îngălbenit, a început să se clatine, să plângă, să se târască în genunchi. Avea o faţă la fel de scârboasă ca şi a ta în clipa asta!

PLATONOV: Ce ai făcut, nemernico?! (Se apucă de cap.) L-ai omorât! Şi mai poţi, mai îndrăzneşti s-o spui atât de calm? L-ai omorât! Ai. Pomenit numele meu?

SOFIA EGOROVNA: Da. Altfel cum?

PLATONOV: Şi el, ce a spus?

SOFIA EGOROVNA (sare în picioare): Ar fi cazul să-ţi fie la urma urmei ruşine, Platonov! îţi dai seama ce vorbeşti? După părerea ta nu trebuia să-l spun?

PLATONOV: Nu trebuia! (Se culcă pe canapea, cu faţa V-jos.) SOFIA EGOROVNA: Ce spui, cinstitule?

PLATONOV: E mai cinstit să nu-l spui, decât să-l omori! L-am omorât! A început să plângă, s-a târât în genunchi. Ah!

(Sare în picioare.) Nenorocitul! Dacă nu-l spuneai n-ar fi aflat niciodată nimic despre noi!

SOFIA EGOROVNA: Eram obligată să am o explicaţie cu el! Sunt o femeie cinstită!

PLATONOV: Ştii ce ai făcut cu explicaţia asta? Te-ai despărţit pentru totdeauna de bărbatul tău!

SOFIA EGOROVNA: Da, pentru totdeauna. Nici nu se putea altfel! Ai început să vorbeşti ca un. Nemernic, Platonov!

PLATONOV: Pentru totdeauna. Şi ce-o să fie cu tine, după ce o să ne despărţim noi doi? Şi o să ne despărţim repede! Tu ai să fii prima care ai să te dezici de rătăcirea ta! Tu ai să fii prima care ai să-ţi deschizi ochii şi ai să mă laşi! (Dă din mină.) De altfel. N-ai decât să faci ce vrei, Sofia! Eşti mai cinstită şi mai deşteaptă decât mine, aşa că ia tu în mână toată încurcătura asta cu totul nelalocul ei. Acţionează şi vorbeşte tu. Readu-mă la viaţă, dacă poţi, pune-mă pe picioare! Numai mai repede pentru numele lui Dumnezeu, că

altfel îmi pierd minţile!

SOFIA EGOROVNA: Mâine plecăm de aici.

PLATONOV: Da, da, plecăm. Dar cât mai repede.

SOFIA EGOROVNA: Trebuie să te iau de aici. l-am scris mamei despre tine. O să mergem la ea.

PLATONOV: Unde vrei! Fă ce ştii!

SOFIA EGOROVNA: Michel! începem o viaţă nouă, gândeşte-te. Asta trebuie să înţelegi! Lasă totul în seama mea, Michel! Să aranjăm totul după capul meu I Am o minte mai puţin obosită ca a ta! Oede-mă, dragul meu! Am să te pun pe picioare! Am să te duc acolo unde e mai multă lumină, unde nu e această murdărie, unde nu e acest praf, această lene, această cămaşă murdară. Am să te fac om. O să-ţi aduc fericirea! înţelege.

(Pauză.)

Am să fac din tine un truditor! O să fim oameni, Michel! O să mâncăm pâinea noastră, o să asudăm, o să facem bătături. îşi pune capul pe pieptul lui.) O să muncim.

PLATONOV: Unde o să munceşti? Sunt femei mai tari decât tine şi zac şi ele fără ocupaţie! Nici nu te pricepi să lucrezi, şi, mă rog, ce o să lucrezi? In situaţia noastră, Sofia, este multmai sănătos să judeci lucrurile realist, decât să te hrăneşti cu iluzii. Dar, la urma urmei, n-ai decât să faci cum crezi!

SOFIA EGOROVNA: Ai să vezi! Sunt şi altfel de femei decât mine, dar eu sunt mai tare decât ele. Crede-mă, Michel! Eu am să luminez calea ta! Tu m- ai înviat şi am să-ţi fiu toată viaţa recunoscătoare pentru asta. Plecăm mâine? Da? Mă duc să-mi fac bagajele. Fă-ţi-le şi tu. Vino la zece la căsuţa aceea ţărănească şi adu-ţi şi lucrurile. Ai să vii?

PLATONOV: Am să vin.

SOFIA EGOROVNA: Pe cuvântul tău de onoare, că ai să vii? PLATONOV: Ei. Ţi-am spus o dată! SOFIA EGOROVNA: Dă-mi cuvântul tău de onoare!

PLATONOV: Pe cuvântul meu. Jur. O să plecăm!

SOFIA EGOROVNA (râde): Te cred, te cred. Vino chiar mai devreme. Eu am să fiu gata înainte de zece. Iar noaptea am şi plecat! Ce viaţă o să ducem, Michel! Nu-ţi ştii norocul, prostuţule! Ăsta e norocul nostru, asta e viaţa noastră! Chiar de mâine o să fii alt om, un om proaspăt, nou! O să respirăm un aer curat, o să înceapă să curgă sânge nou prin vinele noastre. (Râde.)

Jos, omul vechi! îţi întind mâna! Strânge-o! (îi dă mina.) (Platonov ii sărută mâna.)

Să vii, ursule! O să te aştept. Fii tare. Pe curând! Mă pregătesc într-o clipă! (îl sărută.)

PLATONOV: La revedere. La unsprezece sau la zece?

SOFIA EGOROVNA: La zece. Vino chiar mai devreme. La revedere! îmbracă-te maica lumeapentru drum. (Râde.) Am eu bani. O să cinăm undeva pe drum. La revedere deocamdată! Mă duc să-mi fac bagajele. Fii vesel! Te aştept la zece! (Pleacă în fugă.)