SISTEMUL FISCAL AL JAPONIEI

Un interes deosebit, pentru cei care studiază legislaţia fiscală străină a statelor

de tip unitar, prezintă sistema fiscală a Japoniei. Aceasta poate fi caracterizată prin

următoarele:

• în comparaţie cu alte state dezvoltate, în Japonia se înregistrează un nivel

nu prea înalt al poverii fiscale. De exemplu: ponderea impozitelor din

veniturile naţionale ale Japoniei este de 26%, pe cînd în Marea Britanie –

40%;

• predomină impozitele directe, spre deosebire de majoritatea statelor

dezvoltate, unde accentul este pus pe impozitarea indirectă;

• o importanţă bugetară esenţială o au impozitele pe venitul persoanelor

fizice şi pe profitul corporaţiilor;

• politica economică de stimulare se efectuează treptat prin intermediul

facilităţilor fiscale;

• un regim cruţător de impunere a corporaţiilor mari;

Peste 64% din veniturile fiscale ale Japoniei, sunt formate pe seama impozitelor

generale de stat. Spre deosebire de statele dezvoltate ale Europei, cea mai mare parte

din veniturile fiscale bugetare le revine impozitelor pe venitul persoanelor fizice şi pe

profitul corporaţiilor.

În Japonia, impozitul pe profitul corporaţiilor este încasat în bugetul naţional,

prefectural şi municipal. Cota de impunere naţională a impozitului pe profitul

corporaţiilor este de 33,48%, cea prefecturală – 5% din cea naţională, adică

reprezintă 1,67% din venit, şi municipală – 12,3% din cea naţională, adică reprezintă

4,12% din venit. Astfel, mărimea încasărilor totale din impozitul dat reprezintă

aproximativ 40% din profitul corporaţiilor. Trebuie însă de menţionat, că există şi

cote de impunere reduse a acestui impozit, aplicate întreprinderilor mici şi mijlocii.

Baza impozabilă se determină în conformitate cu standardele internaţionale ale

contabilităţii. Pe pascursul ultimilor ani, încasările din impozitul dat în bugetul

naţional au constituit a patra parte din veniturile fiscale.

O însemnătate şi mai mare pentru bugetul Japoniei îl are impozitul pe venit al

persoanelor fizice, ponderea căruia, în diferite perioade, a alcătuit de la 35 pînă la

42% din veniturile bugetului naţional. Mijloacele financiare, încasate pe seama

impozitului dat, sunt colectate de toate cele trei nivele. Baza impozabilă este formată

din: salariu, soldă militară, veniturile fermierilor, persoanelor ce practică profesii

libere, venituri obţinute din proprietate (darea în arendă), precum şi dividendele,

dobînzile, remuneraţii întîmplătoare, pensii, etc. Toate veniturile impozabile, în

Japonia, se grupează în 10 categorii: dobînzi, dividende, venituri obţinute din

proprietate, venituri obţinute din activitatea de întreprinzător, salarii, premii,

îndemnizaţii, pensii, venituri întîmplătoare, venituri combinate, venituri din capital.

Majoritatea categoriilor date dispun de scutiri sau facilităţi fiscale (excepţie fac

dividendele şi dobînzile). Plus la aceasta, fiecare cetăţean al Japoniei este obligat să

plătească anual impozitul pe domiciliu în supă de 3200 yene japoneze.

În practica de afaceri a Japoniei, des apare aşa întrebare: oare contribuabilul

japonez este supus unei poveri fiscale nu prea MARI? Trebuie însă de luat în

considerare şi facilităţile fiscale impunătoare. Principalele facilităţi fiscale de care

dispune contribuabilul sunt minimul neimpozabil de 350 mii yene japoneze şi

scutirea analogică pentru soţ, şi persoana întreţinută. Plus la aceasta, aşa venituri ca:

salariile, pensiile şi contribuţiile sociale obligatorii, dispun de scutiri speciale.

16Ministerul finanţelor al Japoniei acodră fiecărui contribuabil, 5 facilităţi fiscale şi

scutiri la calculul venitului impozabil.

Calculul impozitului pe venit se efectuează în felul următor: mai întîi de toate se

adună veniturile totale ale contribuabilului din care mai apoi se scade minimul

neimpozabil, determinat luînd în consideraţie toate scutirile acordate: personală,

pentru persoana întreţinută, pentru contribuţiile sociale obligatorii, pentru asigurarea

vieţii, pentru fondul de pensii, pentru asigurare medicală, precum şi a scutirilor

speciale pentru invalizi, persoane în vîrstă, văduve, etc. Ca rezultat primim că,

minimul neimpozabil pentru o familie din 4 persoane în Japonia este maimare decît

în SUA, Germania, Marea Britanie sau Franţa.

Înafară de scutirile menţionate mai există un şir de facilităţi fiscale speciale

aplicate veniturilor din diferite surse, care au fost introduse în sistemul fiscal, din mai

multe motive. Motivele de bază sunt:

• Cu scopul impunerii echitabile a veniturilor diferitor categorii ale

populaţiei a fost introdusă scutirea specială, care diminuează minimul

neimpozabil al contribuabilului. Scutirea dată este acordată doar

salariaţilor. Mărimea scutirii este determinată de mărimea cheltuielilor

personale (personal expenses). Scopul scutirii date – este de a acorda

condiţii egale angajaţilor, pe de o parte, şi angajatorilor pe de altă parte,

deoarece ultimii au posibilitatea trecerii unei părţi a cheltuielilor sale

personale la cheltuielile de afaceri. Utilizarea scutirii date în practică,

venitul impozabil este diminuat cu 28,6%.

• Un şir de instrucţiuni permit divizarea, în scopurile impozitării, a

veniturilor din afaceri. Obiectul impunerii este reprezentat de venitul

fără cheltuielile necesare. Contribuabilii ce completează forma dată de

declaraţie, au dreptul să deducă din venitul impozabil o sumă de pînă la

100 mii yene japoneze. Plus la acesta, se mai permite scăderea din

venitul din afaceri a unui slariu, achitat unui membru a familiei, care a

fost introdus cu scopul de a trece unele mijloace la cheltuielile legate de

activitatea întreprinzătorului. Mai există un şir de facilităţi, care iau în

considerare caracterul dublu al venitului întreprinzătorului de munca şi

venitul obţinut nemijlocit, în calitate de proprietar.

• Veniturile diverse şi cele obţinute din capital, deasemenea au facilităţi

fiscale speciale. Pentru veniturile obţinute în mod divers mărimea

impozabilă se micşorează cu 400 mii yene japoneze pe an, cu condiţia că

stagiul de muncă este mai mare de 20 ani. Veniturile din deţinerea

proprietăţii şi capitalului sunt impuse în mod separat de impozitul pe

venit obişnuit, după deducerea sumelor corespunzătoare a facilităţilor.

Plus la aceasta, des sunt acordate credite fiscale: la impozitele achitate în

străinătate; legate de mărimea cheltuielilor la credite sau investiţionale,

acordarea cărora este condiţionată de careva scopuri politice.

• În sistemul fiscal al Japoniei, veniturile nemonetare (aşa ca, diferenţa de

plată a arendei pentru locuinţele acordate de către stat sau companie

angajatului său şi preţul de piaţă a arendei unei asemenea locuinţe),

17acordate salariaţilor sau întreprinzătorilor, ori sunt scutiţi de plata

impozitelor, în general, ori sunt impozitaţi parţial.

• Perechile familiale cu venituri anuale egale, în Japonia achită diferite

impozite pe venit, în dependenţă de faptul dacă lucrează un soţ sau

ambii. Sistemul fiscal actual al Japoniei facilitează familiile unde

lucrează ambii soţi, ce au aproximativ aceleaşi venituri, iar familiile unde

activează doar un soţ, duc o povară fiscală mai mare decît în cele unde

lucrează ambii.

Impozitul pe avere în Japonia este achitat conform unei cote unice, de către

persoanele fizice şi juridice. În majorotatea cazurilor ea constituie 1,4% din valoarea

averii. O atenţie deosebită este acordată momentului de transmitere a dreptului de

proprietate. Succesiunea şi transmiterea proprietăţii, cadourile întotdeauna au

constituit obecte ale impunerii. Există două motive principale ale instituirii

impozitului dat. În primul rînd, impozitul dat împiedică concentrarea bogăţiilor

excesivă doar în mîinile unora şi duce la repartizarea egală a resurselor. În al doilea

rînd, introducerea impozitului dat duce la completarea bugetului.