DIREC|IA GENERAL~ A FINAN|ELOR PUBLICE

- B R A } O V - Sistemul fiscal

S I S T E M U L F I S C A L -

cosideratii teoretice privind trasaturile, functiile si dinamica acestuia

Ratiunea existentei si functionarii unui sistem fiscal in orice stat civilizat este - in plan conceptual - asociata cu democratia si economia de piata. Factorul existential de functionalitate al sistemului fiscal se regaseste in orice lege fundamentala a unei tari. In Constitutia Romaniei ( 1991 ), la cap. 3 - Indatoririle fundamentale , art. 53 prevede :

Contributii financiare

( 1 ) Cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si taxe , la cheltuielile publice.

( 2 ) SISTEMUL legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor FISCALE.

( 3 ) Orice alte prestatii sunt interzise, in afara celor stabilite prin lege, in situatii exceptionale.

Expresia in dinamica a SISTEMULUI FISCAL este POLITICA FISCALA.

Derularea POLITICII FISCALE se face prin perceperea de IMPOZITE SI TAXE.

1). COMPROMISURILE PRAGMATICE ALE POLITICII FISCALE.

Politica economica a unui stat se bazeaza , in mare masura , pe POLITICA FINANCIARA, promovata prin Ministerul Finantelor sau o structura guvernamentala similara ( ex. Departamentul Federal al Trezoreriei - in SUA ), precum si pe POLITICA MONETARA SI VALUTARA, promovata de Banca Nationala ( Banca Centrala ).

POLITICA FINANCIARA are doua componente : politica fiscala si politica bugetara. Politica fiscala a statului este sinonima cu puterea de a percepe impozite si taxe, iar politica bugetara se exprima prin puterea de a cheltui bani colectati in folosul comunitatii.

Politica monetara presupune stabilirea marimii masei si a ratelor dobanzii; aceasta influenteaza investitiile care se fac in mijloacele de productie, precum si alte cheltuieli a caror marime depinde de rata dobanzii.

Utilizand cele doua instrumente de politica macroeconomica, statul poate influenta volumul total al cheltuielilor, rata de crestere si volumul productiei, nivelul de ocupare al fortei de munca si somajul, nivelul preturilor si rata inflatiei cu care se confrunta economia.

Banca centrala stabileste politica monetara - rata dobanzilor - dar face acest lucru independent de Guvern. Politica fiscala si bugetara - impozitele si cheltuielile guvernamentale - este elaborata de catre executiv si legislativ ( acesta din urma prin legile bugetare anuale ). Autoritatile monetare si fiscale, avand obiective diferite, isi elaboreaza propria politica, in mod independent, fara a exista o stricta corelare a acestora. Acest fapt reprezinta abordarea evolutiilor macroeconomice cu doua parghii diferite .

Politica fiscala se bazeaza pe unele principii valabile in anumite situatii. Ea

NU CUNOASTE retete unice , universal valabile in orice tata si pentru orice situatie. Altfel spus, politica fiscala nu se bazeaza pe standarde , pe norme universal valabile ; situatii de criza identice ( inflatie, somaj , deficit bugetar etc. ) nu se pot rezolva cu solutii aplicate in alta tara si nici chiar cu solutii aplicate in aceeasi tara, dar intr-o alta perioada. In conditiile in care s-ar fi dovedit faptul ca reducerea impozitelor contribuie la stimularea economisirii si la cresterea economica , permanent ar fi avut loc si ar avea loc reducerea de impozite ; s-ar ajunge in situatia ca , dupa o anumita perioada de timp, sa nu mai existe impozite, ceea ce este de neconceput. Prin urmare, reducerea permanenta a impozitelor nu constituie o solutie universal valabila , care se poate aplica fie pentru iesirea dintr-o situatie de criza, fie pentru realizarea unor obiective mult dorite.

Sunt situatii in care, printre solutiile de rezolvare se enumera si cresterea impozitelor, la fel de bine cum sunt si cazuri in care problemele unei economii, dintr-o anumita perioada se realizeaza prin reducerea impozitelor. Analiza evolutiei nivelului impozitului in fiecare tara reflecta un drum sinuos. Un exemplu concludent il ofera Statele Unite ale Americii, unde cotele maxime de impozitatre a veniturilor populatiei au cunoscut urmatoarea evolutie : 94% in timpul celui de-al doilea razboi mondial ; 70 % in 1965 ; 50 % in 1982 ; 28 % in 1986 ; 31 % in 1990 si 40 % in 1993. Cu toate ca Administratia Clinton a crescut cota de impozitare la 40 %, programul sau de guvernare a fost apreciat ca necesar si oportun de marea majoritate a populatiei, iar masurile intreprinse au contribuit la reducerea deficitului bugetar si - mai ales - la o crestere economica semnificativa.

In general, se considera ca orice crestere a cotei de impozitare trebuie sa fie insotita si de importante prevederi pentru imbunatatirea echitatii orizontale a sistemului fiscal. Echitatea orizontala incearca sa incorporeze conceptele de corectitudine, de dreptate. Potrivit acestui principiu, cei care sunt in esenta egali ( din punct de vedere al veniturilor ) trebuie sa plateasca impozite egale. Posibilitatile de sustragere de la plata impozitelor ( evaziunea fiscala ) trebuie reduse cat mai mult, iar diferitele surse de venituri trebuie impozitate, pornindu-se de la o baza mai echitabila.

2). FISCALITATEA DUPA ANUL 1990 IN ROMANIA - DETERMINANTELE ECONOMICE SI SOCIALE.

Dupa cum este cunoscut, statul isi procura veniturile necesare acoperirii cheltuielilor publice, in cea mai mare parte, pe calea impozitelor si taxelor. Sunt situatii in care introducerea sau modificarea unui impozit este impusa de realizarea unor obiective de politica economica. Pe calea impozitelor si taxelor se poate stimula sau frana dezvoltarea unor domenii de activitate, produse sau servicii, se pot impulsiona sau restrange importurile anumitor bunuri / servicii.

Masurile de ordin fiscal sunt folosite in orice tara ca unul dintre cele mai importante instrumente de influentare a activitatii economice, in special prin stimularea dezvoltarii unor domenii de activitate, produse si servicii, prin promovarea unor acte normative de acordare a unor facilitati fiscale.

In perioada 1990 - 2001 s-au emis in tara noastra numeroase facilitati fiscale in scopul dezvoltarii activitatii economice, in special avand ca scop atragerea de capital strain. Date fiind consecintele deosebit de complicate pe care le-au generat in plan economic facilitatile fiscale acordate in perioada 1990 - 2000, abordarea lor este dificila, deoarece nu numai ca nu s-a stimulat sectorial activitatea economica, nu s-a stopat declinul economic , in plus aceste facilitati au fost folosite din plin, ca un principal instrument de evaziune fiscala legala , pentru diminuarea sub umbrela legii a veniturilor bugetare.

Astfel, parerea specialistilor in evaziune fiscala este ca, dupa 1990, un agent economic care a valorificat din plin scaparile legislative, confuziile, ambiguitatile, interpretarile diferite, chiar si diametral opuse, NU A AVUT NEVOIE de incalcarea legii pentru a se sustrage de la plata impozitului pe profit si - intr-o masura mai mica - de la plata TVA.

Confirmarea cea mai concludenta a acestui fapt o constituie existenta unui numar insemnat de societati comerciale care , de la infiintare, de peste 10 - 12 ani, au fost si sunt in pierdere.

PARADOXUL FISCAL expus este dat de faptul ca, in conditiile in care acestea au inregistrat permanent pierderi ( de la infiintare si pana in prezent ) , au reusit sa-si cumpere active - sa-si mareasca averea, patrimoniul - cu zeci , sute sau chiar mii de miliarde de lei. Acest lucru numai in Romania a fost posibil. In nici o tara occidentala nu se poate ca o societate sa inregistreze pierderi pe o perioada atat de mare, dar simultan sa acumuleze un patrimoniu imens.

Consecintele in plan fiscal privind TVA , relativ la circulatia documentelor cu regim special in mod ilegal, false sau contrafacute se cunosc in plan macroeconomic, altfel spus existenta acestui fenomen este recunoscuta, dar dimensiunea si valoarea evaziunii fiscale adiacente nu este - si nu poate fi - cuantificata.

Fie si numai sub aceste doua aspecte, respectiv slabiciunile cadrului legislativ privind impozitul pe profit si TVA , valorificarea lor din plin de catre unii agenti economici a deteriorat imaginea Romaniei sub aspectul fiscalitatii, respectiv o tara cu legislatie fiscala impovaratoare si extrem de complicata .

Deci, realitatea este urmatoarea :

pentru investitorii corecti, legislatia fiscala nu este favorabila ;

contribuabilii corecti sunt supusi unor obligatii fiscale impovaratoare, ajunse la limita suportabilitatii , astfel ca povara fiscala trebuie diminuata ; practic, trebuiesc suportate si sarcinile fiscale ale evazionistilor.

Concluzia rezulta si din studiul realizat de Centrul Roman de Politici Economice din cadrul Institutului National de Statistica, prezentat in 6.09.2001, care arata ca economia subterana a reprezentat in anul 2000 aproximativ 45 % din produsul intern brut ( PIB ) - sectorul oficial. In aceste conditii, bogatii fraudulosi devin si mai bogati, in timp ce contribuabilii corecti suporta o povara fiscala tot mai mare, deci nu este de mirare ca institutii internationale specializate au apreciat gradul de saracie al populatiei la peste 50 %.

Un numar de 25 principale acte normative ( nu cu caracter punctual, acestea fiind mult mai multe ) , prin care s-au acordat facilitati la plata obligatiilor bugetare in perioada 1991 - 2000. acestea NU AU CONDUS EFECTIV LA CRESTEREA ECONOMICA, CI LA DIMINUAREA TREPTATA A VENITURILOR BUGETARE, pe calea evaziunii fiscale legale . Dincolo de necesitatea obiectiva si in conditiile utilizarii in prea numeroase situatii a acestui instrument de politica economica, acordarea de facilitati fiscale a generat numeroase si grave consecinte negative in plan economic, astfel incat, idiferent de progresele consemnate in planul armonizarii legislative spre standardele internationale si cerintele Uniunii Europene, Comisia Europeana a concluzionat In octombrie 2002 ca ROMANIA NU ARE INCA O ECONOMIE DE PIATA FUNCTIONALA .

In conditiile unei legislatii fiscale haotice si a amplificarii coruptiei in perioada 1990 - 2001 ( cu precadere in intervalul 1996 - 2000 ) s-a ajuns ca fiscalitatea si legalitatea sa nu mai constituie efectiv o problema serioasa pentru unii din marii afaceristi, CARE CONSIDERA CA UN AVOCAT BUN ESTE MAI PRESUS DECAT ADEVARUL.

Chiar si numai din cele aratate mai sus - la care s-ar putea adauga multe altele, cu diverse particularizari si exemple concrete - rezulta clar ca in aceasta perioada IMPOZITELE NU S-AU MAI PUTUT FOLOSI EFECTIV CA UN INSTRUMENT IMPORTANT DE DIRIJARE A ACTIVITATII ECONMICE.

Abia incepand cu anul 2001 se constata un adevarat proces de igienizare legislativa in general si de reconstructie a sistemului fiscal in special, concomitent cu relaxarea fiscala, este adevarat ca treptata , costrangerile bugetare nepermitand o relaxare brusca. Aceasta reconstructie fiscala , cu atat mai mult cu cat este ancorata la cerintele Uniunii Europene, urmeaza a genera - se doreste pana la finele anului 2005 - UN SISTEM FISCAL PERFORMANT, FLEXIBIL SI TRANSPARENT in relatia cu contribuabilii.

3). RATA FISCALITATII.

In actualul context economico - social ( expus mai sus ), interesant este ca RATA FISCALITATII IN ROMANIA NU ESTE PRINTRE CELE MAI MARI, in schimb sistemul de impozitare este foarte complicat, iar numarul de impozite, taxe si contributii este exagerat.

Din punct de vedere economic, financiar si social este foarte important a se cunoaste, in fiecare tara, care este partea din produsul intern brut preluata la dispozitia statului prin intermediul impozitelor, respectiv care este nivelul fiscalitatii sau gradul de fiscalitate.

Produsul intern brut ( PIB ) reprezinta valoarea tuturor bunurilor finale si a serviciilor realizate in cursul unui an calendaristic. Metaforic vorbind, PIB reprezinta salariul unei tari , sau venitul global al acesteia.

Rata fiscalitatii ( Rf ) se calculeaza ca un raport intre totalul veniturilor fiscale ( Vf ) si produsul intern brut ( PIB ), dupa urmatoarea formula :

Vf

Rf = ----------- x 100,

PIBin care :

Rf = rata fiscalitatii, care arata cat la suta din PIB este preluata la bugetul public national ( bugetul consolidat ) cu ajutorul impozitelor, taxelor si contributiilor ;

Vf = totalul veniturilor fiscale, respectiv totalul incasarilor realizate intr-un an din impozite, taxe si contributii ;

PIB= produsul intern brut realizat intr-un an.

Comparabilitatea nivelului ratei fiscalitatii intre diferite tari este o problema pe cat de importanta, pe atat de dificila.

Dificultatea acestei comparabilitati intre diferite tari este data de faptul ca determinarea ratei fiscalitatii nu se face pe baza unor elemente cu acelasi continut fiscal.

In unele tari, in totalul veniturilor fiscale ( Vf ) sunt incluse si contributiile pentru securitate sociala ( sau - la noi - CAS+fondul de somaj ), care au o destinatie precisa, se regasesc intr-un buget distinct si care - efectiv - nu sunt venituri de natura fiscala. In tara noastra, nu numai ca se intocmeste distinct bugetul asigurarilor sociale de stat, dar in cadrul acestuia se evidentiaza distinct contributia la fondul pentru plata ajutorului de somaj.

Un exemplu concret ( si de actualitate ) pentru tara noastra este urmatorul : in conditiile actualei structuri a bugetului public national si a sistemului fiscal existent, contributiile destinate bugetului asigurarilor sociale de sanatate NU sunt efectiv obligatii bugetare de natura fiscala si, prin urmare, in nici un caz si sub nici o forma nu pot fi amestecate , depersonalizate , puse in aceeasi oala cu veniturile fiscale, in vederea calculului ratei fiscalitatii. ( Problema aparuta in mass - media la un moment dat a fost ca excedentul la finele unui an al bugetului asigurarilor sociale de sanatate s-ar fi folosit pentru acoperirea deficitului bugetului de stat. Ceea ce nu s-a inteles este ca acest excedent a fost reportat pentru exercitiul bugetar al anului urmator si nu s-a pus in aceeasi oala cu executia bugetului de stat, operatiunile respective fiind specifice trezoreriei , deficitele de cont curent ale unor bugete, in interiorul bugetului consolidat fiind acoperite temporar - ore sau zile - cu excedentele altor bugete . Problema de actualitate care se pune este nu din punctul de vedere al includerii - sau nu - in bugetul de stat, nici aspectele temporare privind lichiditatea fondului, ci problematica gradului de incasare, respectiv modul de repartizare si controlul fondului respectiv ).

Am facut aceasta paranteza pentru a se intelege si mai bine problema noastra, respectiv rata fiscalitatii este un indicator cu o adevarata / reala semnificatie in cazul in care se iau in calcul numai veniturile fiscale ( fondul asigurarilor sociale de sanatate nefiind venit de natura fiscala, cu alte cuvinte nefiind nici impozit, nici taxa, ci o contributie cu destinatie precizata prin lege ).

Extinzand, se pune problema continutului indicatorului Vf - totalul veniturilor fiscale, deoarece exista tari in care acestea sunt intelese ca identice cu totalul veniturilor bugetare, iar in alte tari nici nu exista notiunea de contributii ( CAS, fond somaj, fond sanatate, fond persoane cu handicap, fondul drumurilor, fondul pentru invatamant, etc.).

Exemple :

In unele tari din cadrul Uniunii Europene ( Germania, Franta, Italia, Olanda , Belgia ), contributiile pentru securitate sociala ( prezente la noi in bugetul asigurarilor sociale de stat , cu o lege bugetara anuala distincta ) , sunt incluse si detin o pondere importanta in totalul veniturilor fiscale ( chiar pana la 30 - 40 % din totalul Vf ).

In alte tari , precum Canada, Finlanda, Danemarca, cheltuielile pentru securitate sociala sunt, de asemenea, in totalul veniturilor fiscale, dar ponderea acestora este foarte redusa ( 2 - 13 % din totalul Vf ) .

Exista si tari ca Australia, Noua Zeelanda in care nu exista astfel de contributii, iar cheltuielile de protectie sociala se suporta din veniturile pur fiscale.

Cum aratam, in Romania nu se pune in prezent problema cotei unui impozit ( pe profit, pe venit , TVA, accize ), care in unele cazuri sunt inferioare impunerii in alte tari ( repetam - din punct de vedere al COTEI ), ci a numarului acestor obligatii de plata.

Prin inductie si globalizare, se ridica probleme serioase privind asigurarea comparabilitatii si COMPATIBILITATII nivelului fiscalitatii, respectiv a ratei fiscalitatii de la un an la altul, deoarece s-a ajuns ca, in anumiti ani ( in special 1998 si 1999 ), in Romania sa existe 98 de feluri de obligatii bugetare ( impozite, taxe si contributii ), dintre care numarul fondurilor speciale ajunsese la 28. Intr-o asemenea situatie este fireasca imaginea unui investitor strain cu privire la nivelul fiscalitatii din Romania, nu atat cotele de impozitare, cat numarul obligatiilor fiind considerat un handicap pentru initierea si derularea unei afaceri ( am mai aratat exemplul SUA, in care cresterea fiscalitatii din perioada Administratiei Clinton nu a generat recesiune ci - dimpotriva - crestere economica sustinuta ).

Din cele expuse rezulta ca - in conditiile in care se asigura comparabilitatea si compatibilitatea datelor, iar calculele se fac dupa o metodologie comuna, indicatorul rata fiscalitatii poate fi folosit pentru comensurarea partii din PIB preluata la dispozitia statului prin intermediul impozitelor si taxelor, respectiv pentru exprimarea nivelului, gradului si ratei fiscalitatii, atat in aceeasi tara, de la o perioada la alta, cat si de la o tara la alta, in acelasi an.

Deocamdata, cele doua elemente pe baza carora se determina acest indicator, respectiv totalul veniturilor fiscale si produsul intern brut realizat intr-un an, contin elemente diferite de la o tara la alta si se calculeaza diferit ; o metodologie comuna ar presupune un sistem de contabilitate comun, reglementari comune privind modul de deteminare si de calcul al obligatiilor, acest subiect putand fi pe larg dezbatut in termenii conceptului de globalizare al economiei mondiale, cu adeptii si adversarii sai.

Cu privire la rata fiscalitatii in Romania, de la un an la altul, tendinta este de relaxare treptata, atat prin reasezarea cotelor de impozitare, cat si prin eliminarea excesului de fonduri speciale, pe fondul realizarii aquis - ului cu Uniunea Europeana. Comparabilitatea ratei fiscalitatii in Romania fata de celelalte tari ale Uniunii Europene se face in prezent punctual , pe tipuri de impozite / taxe, cote si modalitati / metodologii de calcul, realizarea comparabilitatii si compatibilitatii fiind - de fapt - obiectul cap. 10 Impozitarea in negocierile de aderare a Romaniei la U.E.

In concluzie, indicatorul rata fiscalitatii in Romania va avea un trend descrescator in urmatorii ani. Trebuie precizat ca aprecierea performantelor SISTEMULUI FISCAL numai dupa acest indicator este insuficienta.

In caracterizarea unui sistem fiscal la un moment dat este relevant a se cunoaste structura impozitelor, taxelor si a contributiilor bugetare , totodata modalitatile de impunere, prin analiza lor putandu - se trage concluzii privind echitatea sistemului fiscal. Pentru analiza structurii sistemului fiscal este necesar a se defini elementele de compozitie ale sistemului si interoperabilitatea lor.

4). FISCALITATEA PRIN IMPOZITE, TAXE SI CONTRIBUTII.

Acest capitol s-a dorit a fi abordat in planul bugetului general consolidat si nu al bugetului de stat sau al veniturilor fiscale ( cum am aratat anterior ), abordarea sa fiind cea mai logica in acest fel - din punctul de vedere al contribuabilului - persoana juridica sau fizica, intrucat acesta judeca sistemul in ansamblul sau si nu pe bucatele : dari pentru bugetul de stat, dari pentru bugetul asigurarilor sociale de stat, dari pentru bugetul local sau la fondurile speciale asa-zis independente . Multitudinea acestor dari este de natura sa aduca la exasperare contribuabilul, care nu mai realizeaza unde, ce si cat trebuie sa plateasca. Deci, este fireasca preocuparea pentru simplificarea actualului sistem fiscal ( inteles in sens larg ).

Sub aspect teoretic, este necesar a se defini si intelege ce trebuie sa plateasca ( in prezent ) contribuabilul : impozite ;

taxe ;

contributii .

4.1. DEOSEBIREA DINTRE IMPOZITE SI TAXE.

Intre impozit si taxa exista deosebiri esentiale, de neconfundat , atat din punct de vedere semantic ( al sensului cuvintelor ), cat si din punctul de vedere al continutului lor economic, al interpretarii fiscale.

4.1.1. Din punct de vedere semantic, deosebirea dintre impozit si taxa este pusa in evidenta prin Dictionarul Explicativ al limbii romane, in care se arata :

impozitul reprezinta plata obligatorie stabilita prin lege pe care institutiile, cetatenii , etc. o varsa din veniturile lor la bugetul statului ; dare ;

taxa constituie plata efectuata in favoarea bugetului de stat de catre diferite persoane fizice sau juridice, in cazul cand acestea se bucura de anumite servicii sau drepturi ; suma de bani care se plateste unor institutii in schimbul unor servicii prestate sau al unor drepturi .

De mentionat ca aceste definitii prezentate in DEx ( editia 1996 ) sunt - in acceptiunea legii - valabile pana la data de 1 ianuarie 2003 , cand a intrat in vigoare Legea finantelor publice nr. 500 / 2002 si care redefineste notiunile de impozit , respectiv taxa ( art. 2 din lege ) :

impozit - prelevare obligatorie, fara contraprestatie si nerambursabila, efectuata catre administratia publica pentru satisfacerea necesitatilor de interes general ;

taxa - suma platita de o persoana fizica sau juridica, de regula, pentru serviciile prestate acesteia de catre un agent economic, o institutie sau un serviciu public .

Dincolo de redefinirea acestor notiuni, esential de retinut este ca sensul semantic nu s-a schimbat radical, caci impozitul este obligatoriu si nu presupune contraprestatie, dar taxa presupune, de regula, contraprestatie sau se materializeaza printr-un drept. Discutiile in plan semantic pot fi continuate pe teren jurisdictional , ceea ce nu face obiectul prezentului material.

Spre exemplu, pentru a stationa cu autoturismul intr-o parcare administrata de municipalitate se plateste o taxa care, in acceptiunea DEx, reprezinta dreptul de a stationa, iar in noua acceptiune nu ofera contraprestatie ( dar exista in textul legal sintagma de regula ), insa taxa este instituita de autoritatea publica locala, aceasta fiind in drept constitutional de a stabili taxe.

4.1.2. Din punct de vedere fiscal ( al continutului economic ), in cazul taxelor, regula generala este ca o persoana juridica sau fizica, pentru orice taxa platita sa beneficieze de un serviciu sau de un drept din partea statului ( administratiei publice ), reprezentat de o institutie publica sau de un agent economic. Nivelul taxei depinde de felul si de costul serviciului prestat, respectiv de cheltuielile pe care le suporta statul pentru efectuarea serviciului respectiv. Taxele mai reprezinta si pretul dreptului de folosinta acordat de stat unor persoane juridice / fizice pentru utilizarea unor bunuri ale sale ( in exemplul dat anterior : stationarea cu autoturismul intr-o parcare apartinand domeniului public al municipalitatii ).

In cazul impozitelor, prelevarea este obligatorie, nerambursabila si nu presupune contraprestatie sau echivalent, nici direct si imediat, nici indirect sau ulterior.

Deci , in cazul taxelor, uzul serviciilor / drepturilor este optional, prin urmare plata taxelor este benevola ( daca persoana fizica / juridica are nevoie sau nu, daca doreste sau nu serviciul / dreptul respectiv ), pe cand in cazul impozitelor, plata acestora nu este numai obligatorie, dar si stabilita prin lege sub aspectul cuantumului, termenelor de plata, sanctiunilor in caz de neplata, executare silita, etc.

Pentru taxe , avem de-a face cu platitori, cu persoane fizice sau juridice care isi achita contravaloarea unor servicii prestate de stat, pe cand in cazul impozitelor avem de-a face cu contribuabili, respectiv cu persoane fizice / juridice obligate prin lege sa plateasca impozite.

Trecerea la economia de piata si la autonomia economico - financiara a autoritatilor publice locale impune, tot mai mult, existenta unei corelatii permanente intre cheltuielile facute de stat si nivelul impozitelor si taxelor platite de contribuabili / platitori pentru serviciile de care beneficiaza. Cuantumul impozitului se determina fie in functie de volumul venitului impozabil, fie in functie de marimea materiei impozabile pentru care statul urmareste limitarea sau reducerea cat mai mult a acesteia. Astfel, in cazul impozitului, prestarea unui serviciu direct si imediat din partea statului lipseste cu totul, pe cand pentru taxe se presteaza de catre stat un serviciu direct si pe cat posibil imediat.

La impozite, termenele de plata se stabilesc in prealabil, in timp ce termenele de plata ale taxelor se stabilesc , de regula , in momentul solicitarii sau chiar dupa prestarea serviciilor ( imediat sau intr-un anumit termen, precis stabilit prin lege ).

4.2. DEOSEBIREA DINTRE IMPOZITE SI CONTRIBUTII.

Principalul rol al impozitelor este acela de a asigura colectarea la bugetul consolidat a resurselor financiare necesare statului pentru efectuarea cheltuielilor publice. Altfel exprimat, prin intermediul impozitelor, o parte importanta din produsul intern brut se preia la dispozitia statului. Aici este demn de amintit ce prevad art. 137 si 138 din Constitutia Romaniei ( 1991 ), care arata :

Art. 137. Bugetul public national

( 1 ) Bugetul public national cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele locale ale comunelor, ale oraselor si ale judetelor.

( 2 ) Guvernul elaboreaza anual proiectul bugetului de stat si pe cel al asigurarilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobarii Parlamentului.

( 3 ) Daca legea bugetului de stat si legea bugetului asigurarilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel putin 3 zile inainte de expirarea exercitiului bugetar, se aplica in continuare bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat ale anului precedent. pana la adoptarea noilor bugete.

( 4 ) Bugetele locale se eleboreaza, se aproba si se executa in conditiile legii .

( 5 ) Nici o cheltuiala nu poate fi aprobata fara stbilirea sursei de finantare.

Art. 138. Impozite, taxe

( 1 ) Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.

( 2 ) Impozitele si taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judetene, in limitele si in conditiile legii .

Am prezentat aceste prevederi constitutionale pentru a sublinia faptul, deosebit de important in abordarea comparativa, a regimului juridic al impozitelor si contributiilor, ca bugetul public national ( bugetul consolidat ) cuprinde :

bugetul de stat ;

bugetul asigurarilor sociale de stat ;

bugetele locale ale comunelor, oraselor si ale judetelor.

In vorbirea curenta, in general, nu se face distinctie intre impozite si contributii , intrucat, pentru contribuabilul persoana fizica sau juridica, atat unele cat si altele sunt dari , sunt obligatii de plata bugetare. Asa dupa cum am mai aratat, pentru cel care are o obligatie de plata catre stat nu conteaza nici denumirea si nici pe ce destinatii ajunge aceasta in bugetul public national. Pentru contribuabili, orice obligatie de plata este privita cu dispret, care este direct proportional cu numarul si marimea acestor dari . In Dictionarul Explicativ al limbii romane ( DEx ), cuvantul contributie este definit ca fiind

1. Partea cu care cineva participa la o actiune sau la o cheltuiala comuna ; aport. 2. Impozit ; bir. .

Totusi, din punct de vedere fiscal, intre impozit si contributie exista atat unele deosebiri, cat si unele asemanari esentiale. In legatura cu contributiile, in general, si cu cele pentru asigurarile sociale de stat, in special, sunt de facut mai multe precizari. Sumele platite cu titlu de contributie pentru asigurarile sociale de stat nu reprezinta sume economisite, puse deoparte, in mod individual de fiecare contribuabil pentru asigurarea batranetilor. Ele reprezinta surse de venit la bugetul asigurarilor sociale de stat si, prin urmare, se distribuie in functie de legea bugetului asigurarilor sociale de stat. Dreptul la pensie, prevazut de art. 43 alin. ( 2 ) din Constitutie constituie o forma de asistenta sociala si nu un drept de proprietate.

Legea fundamentala consacra principiul statului social care presupune, printre altele, ideea de solidaritate intre membrii societatii. Potrivit art. 138 alin ( 1 ) din Constitutie, impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege si , prin urmare, sumele retinute din salarii cu titlu de contributii la fondul asigurarilor sociale nu raman in proprietatea contribuabililor, ci se redistribuie, potrivit legii, persoanelor indreptatite, sub forma de pensii si ajutoare sociale. Aceasta optiune a legiuitorului isi gaseste reazemul constitutional in dispozitiile textului din legea fundamentala care proclama statul roman ca stat social , cu toate obligatiile care revin acestuia privind asigurarea unui trai decent pentru toate categoriile sociale.

Contributiile sunt plati facute de persoanele fizice ( angajati ) si juridice ( angajatori ), pentru serviciile de asistenta sociala acordate de stat asiguratilor si pentru pensiile de care acestia vor beneficia. Impozitele reprezinta plata baneasca obligatorie, generala si definitiva efectuata de persoanele fizice si juridice, in favoarea bugetului de stat, in cuanumul si la termenele precis stabilite de lege, fara obligatia din partea statului de a presta platitorului un echivalent. In cazul impozitului, prestarea unui serviciu lipseste cu totul, pe cand pentru contributiile platite se presteaza de catre stat servicii de protectie sociala, in functie de necesitatile asiguratului ( contribuabilului ) si i se acorda pensie, in mare masura, in functie si de contributiile virate pe seama acestuia, atat de catre acesta, cat si de persoana juridica la care a fost angajat.

Atat la impozite, cat si la contributii, termenele de plata se stabilesc in prealabil. In cazul contributiilor, in special pentru pensie, se urmareste a se asigura o corelatie intre cuantumul sumelor achitate ( sub forma de contributie pentru pensie ) si cele incasate ( sub forma de pensie ), pe parcursul vietii fiecarei persoane. La impozite, problema se pune cu totul diferit : principiile de echitate fiscala se realizeaza prin incasarea unor impozite in functie de puterea contributiva a fiecarei persoane fizice si juridice ( in corelatie cu volumul veniturilor si averea detinuta ) si returnarea ( intoarcerea ) acestora - prein fenomenul repercusiunii - catre toti cetatenii ( deci nu numai catre contribuabili ), in functie de situatia personala si familiala a fiecaruia.

In cazul impozitelor, in general, cei care platesc mai mult beneficiaza mai putin de masurile de protectie sociala acordate de stat ( prin utilizarea impozitului respectiv ), si invers : categoriile defavorizate ( persoane sarace, cu venituri mici ), care platesc impozit in cuantum mai mic, sau nu platesc deloc, beneficiaza mai mult, fata de sumele platite, prin masurile de protectie sociala acordate de stat. Altfel spus, in timp ce in cazul contributiilor, in special ale celor pentru pensie, se urmareste stabilirea unei corelatii intre sumele platite si cele incasate, distinct pentru fiecare persoana, pe parcursul intregii vieti, in cazul impozitelor, raportul este invers : cei bogati si care castiga mai mult trebuie sa achite impozite, in functie de puterea lor contributiva, in beneficiul celor defavorizati, prin intermediul masurilor de protectie sociala intreprinse de stat, infaptuite prin principiile de echitate fiscala, pe care se bazeaza sistemul fiscal. Spre deosebire de impozite, in cazul contributiilor, asiguratii beneficiaza de servicii de protectie sociala in mod direct si imediat, in situatia in care necesitatile o impun. Intre sumele achitate, sub forma de contributii, si contravaloarea serviciilor de protectie sociala, nu exista o corelatie la nivelul fiecarei persoane, cu toate ca se urmareste acest lucru, cel putin in stabilirea si acordarea pensiilor.

Atat impozitul pe venitul din salarii, cat si contributiile pentru asigurarile sociale se determina in functie de volumul veniturilor din munca, respectiv al veniturilor din salarii. Ca elemente comune impozitelor si contributiilor se mai pot mentiona urmatoarele : plata numai sub forma baneasca, obligatorie, generala si definitiva, in cuantumul si la termenele stabilite prin lege.

Asiguratii sistemului public au dreptul, in afara de pensie, la :

indemnizatie pentru incapacitate temporara de munca, cauzata de boli obisnuite sau de accidente in afara muncii, boli profesionale si accidente de munca ;

prestatii pentru prevenirea imbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca ;

indemnizatie pentru maternitate ;

indemnizatie pentru cresterea copilului sau ingrijirea copilului bolnav ;

ajutor de deces .

Constituirea fondurilor pentru asigurarea masurilor de protectie sociala se realizeaza pe seama mai multor contributii, prevazute prin legislatia din tara noastra in perioada actuala. Se remarca faptul ca acestea au crescut foarte mult dupa anul 1990, atat ca numar, cat si din punct de vedere valoric. Astfel, numai contributia pentru asigurarile sociale de stat ( CAS ) a ajuns in anul 2001, pana la cota de 45 % din totalul veniturilor realizate de fiecare asigurat, care isi desfasoara activitatea in conditii speciale de munca ( unitati miniere, activitati nucleare,aviatie civila, alte profesii specifice ). De retinut ca, in timp ce in anul 2002 - 2003 cotele de CAS sunt intre 35 si 45 %, acestea erau in anul 1970 intre 9 si 14 %, fara alte contributii. Luand in calcul si celelalte contributii introduse prin lege - numai pentru realizarea masurilor de protectie sociala - se ajunge la o cota totala ( suportata de angajator si angajat ) de aproape 70 % din baza lunara de calcul, care o constituie salariile individuale brute realizate lunar, inclusiv sporurile si adaosurile.

In prezent s-a ajuns ca aceste dari , numite si contributii , sa constituie o povara uriasa, atat pentru angajatori ( societati comerciale, etc .), cat si pentru angajati ( salariati ).

Cauzele sunt numeroase, dintre care se pot enumera cele mai importante :

w crearea a numeroase institutii, mari consumatoare de fonduri bugetare, a caror activitate fie se suprapune, fie nu isi justifica existenta ;

w cheltuirea irationala a unei importante parti a fondurilor bugetare ;

w principala cauza care a condus la cresterea poverii asupra contribuabililor o constituie insa reducerea permanenta, dupa anul 1989, a numarului salariatilor, concomitent cu cresterea numarului pensionarilor, somerilor si a persoanelor care necesita masuri de protectie sociala ( copii strazii, cersetori, persoanele din caminele de batrani, cele bolnave de cancer, SIDA, etc. ).

Potrivit Anuarului Statistic al Romaniei, in anul 1985 existau in tara noastra 7.661.300 de salariati si 1.948.100 de pensionari, deci de aproape 4 ori mai multi salariati decat pensionari. In anul 1989 se ajunsese la aproape 8.000.000 salariati si 2.232.500 de pensionari, deci aproape de 3,6 ori mai multi salariati decat pensionari. Insa, in anul 2000 s-a ajuns in situatia in care numarul pensionarilor, de 6.153.500, sa depaseasca pe cel al salariatilor, de 4.623.000, deci cu 1.530.500 persoane, respectiv cu peste 33 %. Daca la numarul pensionarilor mai adaugam si pe cel al somerilor, de peste 1.000.000, ca si pe cel al celorlalte categorii de persoane ( enumerate mai sus ), care necesita masuri de protectie sociala, rezulta ca s-a ajuns in situatia deosebit de grava in care un salariat trebuie sa mai contribuie cu fonduri ( indiferent cum sunt denumite acestea, impozite, taxe, contributii ), pentru intretinerea a inca unei terte persoane. In plus , mai trebuie avut in vedere un element foarte important, acela ca masurile de protectie sociala sunt foarte diferite de la o persoana la alta. In timp ce, pentru o persoana sanatoasa, fie ea si pensionar, cheltuielile cu protectia sociala sunt minime, pentru o persoana suferinda de o boala curabila ( vindecabila ) se inregistreaza anumite cheltuieli, oarecum reduse, in timp ce pentru o persoana suferinda de o boala incurabila, acestea sunt mari sau foarte mari fata de celelalte categorii. Spre exemplu, in anul 2002, pentru un copil bolnav de SIDA, cheltuielile lunare au fost de zeci de milioane de lei, in conditiile in care numerosi salariati incasau efectiv un venit lunar net de sub 2,5 milioane lei. Profilaxia trebuie abordata la nivel de generatii, pe baza unui program national al masurilor de sanatate pentru populatie si - in aceste conditii - cheltuielile cu profilaxia vor fi mult mai mici decat cele cu terapia, de sute sau chiar de mii de ori mai mari in cazul unor afectiuni.

Aspectele subliniate conduc la concluzia ca este importnt numarul persoanelor intretinute de cei care muncesc ( populatia activa ), dar mai importanta este marimea cheltuielilor necesare si efective pentru o asemenea persoana. Una este ca cheltuielile de protectie sociala , necesare sau efectiv consumate, pentru o persoana ce necesita masuri de protectie sociala ( excluzand pensiile ), sa fie de cateva zeci sau sute de mii de lei lunar ( ca medie, pentru spitalizari, medicamente, etc.) si alta este ca acestea sa fie de zeci de milioane de lei lunar, pecum in cazul copiilor bolnavi de SIDA sau pentru anumite persoane suferinde de diabet intr-o stare avansata. Ca urmare, masurile profilactice sunt decisive in asigurarea sanatatii populatiei si , in mod deosebit, a generatiilor ce urmeaza. Sunt natiuni care cheltuiesc mult cu tratamentele profilactice, dar care au populatia cu un grad ridicat de sanatate, generand cheltuieli reduse cu tratamentele terapeutice, in timp ce alte natiuni cheltuiesc putin cu profilaxia, dar ajung ca o mate parte din populatie sa fie suferinda de boli grave sau incurabile, care genereaza cheltuieli semnificative de protectie sociala.

Problema este deosebit de complexa si a fost analizata numai prin prisma cauzelor care pot conduce la povara contributiilor care, alaturi de povara impozitelor , conduce la povara obligatiilor bugetare , privita atat din punctul de vedere al contribuabilului, cat si din punctul de vedere al statului, care este constrans bugetar spre a reliza efectiv protectia sociala.

Din acest motiv, trebuie inteleasa la adevarata ei semnificatie reducerea cu circa 5 % a contributiilor cu protectia sociala in anul 2003, chiar daca aceste contributii sunt in continuare deosebit de mari prin comparatie cu tarile dezvoltate, insa numarul beneficiarilor si marimea cheltuielilor de protectie sociala in Romania nu permit actualmente o relaxare mai rapida.

Am subliniat aceste aspecte pentru a se intelege cat mai bine problemele dificile de ordin macroeconomic ce se ridica referitor la modul in care se asigura veniturile bugetului public national ( bugetul consolidat ) , necesare exercitarii rolului si functiilor statului, respectiv :

printr-un singur buget, pe calea impozitelor generale, sau,

prin doua bugete, respectiv bugetul de stat, ale carui venituri se obtin in proportie covarsitoare pe seama impozitelor si txelor, precum si bugetul asigurarilor sociale de stat, ale carui venituri se obtin pe calea contributiilor.

5). CLASIFICAREA METODOLOGICA A IMPOZITELOR SI TAXELOR.

Facand abstractie de sistemul de protectie sociala si de sistemul asigurarilor sociale de sanatate, altfel spus in sistemul fiscal inteles in sens restrans, veniturile bugetului de stat ( ale administratiei centrale de stat ) cuprind veniturile fiscale, veniturile nefiscale, veniturile din capital, donatii si sponsorizari, alte incasari.

Ponderea veniturilor anuale ale administratiei centrale o constituie veniturile fiscale ( de regula, peste 95 % ), reprezentate prin impozite si taxe, in literatura de specialitate fiind general acceptata urmatoarea clasificare teoretico - metodologica :

5.1. Dupa trasaturile de fond si forma :

5.1.1. impozite directe, din care :

impozite reale : - impozitul funciar ;

- impozitul pe cladiri ;

- impozitul pe activitatile industriale, comerciale , profesiile libere ;

- impozitul pe capitalul mobiliar / banesc ;

impozite personale : - impozite pe venit ( ale persoanelor fizice, ale societatilor de capital ); - impozite pe avere ( pe averea propriu - zisa, pe circulatia averii, pe sporul de avere ).

5.1.2. impozite indirecte, din care :

taxe de consumatie ;

venituri de monopol fiscal ;

taxe vamale ;

taxe de timbru si de inregistrare.

5.2. Dupa obiectul impunerii :

5.2.1. impozite pe venit ;

5.2.2. impozite pe avere ;

5.2.3. impozite pe cheltuieli.

5.3. Dupa scopul urmarit :

5.3.1. impozite financiare ;

5.3.2. impozite de ordine .

5.4. Dupa frecventa cu care se realizeaza :

5.4.1. impozite permanente ( ordinare ) ;

5.4.2. impozite incidentale ( extraordinare ).

5.5. Dupa institutia care le administreaza :

5.5.1. in statele de tip federal :

impozite federale ;

impozite ale statelor / provinciilor / regiunilor ;

impozite locale ;

5.5.2. in statele de tip unitar :

impozite ale administratiei centrale de stat ;

impozite locale ( venituri proprii ale localitatilor ).

Cea mai uzitata clasificare a impozitelor ( taxele fiind incluse in termenul generic de impozite ) este cea privind impozitele directe si indirecte, care reprezinta de altfel si ponderea veniturilor din Legea bugetului de stat nr. 743 / 2001, aferenta exercitiului bugetar al anului 2002, respectiv :

impozite directe, din care :

- impozitul pe profit ;

- impozitul pe venit .

impozite indirecte, din care :

- taxa pe valoarea adaugata ( TVA ) ;

- accizele ( taxe speciale de consumatie ) ;

- taxele vamale.

Aceasta clasificare a fost amintita deoarece ea are cea mai mare relevanta practica ( reprezinta ponderea ) la explicarea si implicatiile fiscalitatii, metode de impunere, determinarea si modul de percepere a impozitelor.

6). IMPOZITAREA - IMPLICATII SI EXPLICATII.

6.1. NUMARUL SI TIPUL IMPOZITELOR.

Utilizarea unui singur impozit a fost sustinuta inca din secolul al XVIII - lea si a avut adepti chiar si pana in anii 1970 - 1980, dar ideile privind materia impozabila, ramurile economice, cota de impozitare, nu si - au gasit acoperire practica asupra intregului spectru economic. Asemenea idei, prin care s-a sustinut sau se mai poate sustine aplicarea unui singur impozit, nu s-au aplicat niciodata, in nici o tara, nici chiar experimental si deci este inutila dezvoltarea acestei probleme.

Utilizarea mai multor impozite este o problema foarte complicata, sub aspectul stabilirii numarului si felului ( tipului ) de impozite utilizate pentru realizarea obiectivelor de politica financiara, implicit economico - sociala.

Altfel spus, cu toate ca in practica s-a ajuns sa se utilizeze un numar mare de impozite, nu s-a reusit nici in aceste conditii sa se realizeze obiectivele micro- si macroeconomice de natura :

- asigurarii veniturilor necesare ;

- infaptuirii principiilor de echitate sociala si fiscala ;

- reducerea evaziunii fiscale, eliminarea contrabandei si scoaterea la lumina a economiei subterane ;

- franarea consumului de produse si servicii daunatoare sanatatii populatiei ( tutun, alcool, droguri, prostitutie ) ;

- stimularea dezvoltarii unor domenii de activitate ( ex. tehnologia informatiei, agricultura, activitatea de cercetare, etc. ).

Masurile de restructurare a sistemului fiscal trebuie sa conduca in perspectiva la asigurarea stabilitatii legislative, astfel incat legislatia sa contina reglementari clare, precise si la modul imperativ, una din cerintele de ordin financiar cele mai importante pe care trebuie sa le indeplineasca impozitarea.

6.2. PRINCIPIUL COMODITATII PERCEPERII IMPOZITELOR.

Acest principiu a fost si este prezent la impozitare, in sensul ca exista divergenta dintre stat si contribuabil asupra convenabilitatii, pentru contribuabil in functie de posibilitati , iar pentru stat cat mai repede posibil .

Spre exemplu, la impozitul pe venitul din salarii, legiuitorul a dispus, in general, ca termenul de plata este data la care se face plata chenzinei a doua ( lichidarea ) , deci legiuitorul nu a lasat ragaz nici chiar o zi platitorului in achitarea impozitului pe venitul din salarii. Practica este insa uneori alta, deoarece sunt multe societati care platesc angajatilor drepturile cuvenite, dar uita sa plateasca la timp suma cuvenita statului. In acest exemplu, performanta sistemului fiscal este redusa, deoarece caracterul imperativ al legii nu se respecta, idiferent de regimul sanctionatoriu existent.

La TVA si accize s-a fixat ca termen de plata data de 25 a lunii urmatoare pentru luna expirata. Din punctul de vedere al bugetului de stat, aceste surse de venit ar trebui incasate in prima zi a lunii urmatoare. Acest lucru nu este totusi posibil, deoarece - dupa expirarea lunii - este necesara o perioada de 10 - 15 zile pentru definitivarea situatiei financiar - contabile, balanta de verificare, intocmirea declaratiilor / deconturilor si a ordinelor de plata pentru decontare la organul fiscal sau la banca.

6.3. RAPORTUL IMPOZITE DIRECTE / INDIRECTE SI ECHITATEA FISCALA.

Impozitele directe sunt percepute de la persoanele fizice si juridice, obligate prin lege la plata acestora. Denumirea de impozite directe vine de la faptul ca un asemenea impozit duce la tinta , cel care are de platit ia cunostinta direct si anticipat ( potrivit legii ), inainte de termenul de plata, de venitul sau averea supusa impozitarii, de cotele de impozit prevazute pentru calcul. Organul fiscal cunoaste atat suportatorul, cat si platitorul impozitului.

Impozitele indirecte, fiind continute in pretul marfurilor si in tariful serviciilor, nu pot fi cunoscute cu anticipatie. Altfel spus, impozitele indirecte, fiind invizibile sau ascunse in pretul final, populatia nu are de unde sa stie care sunt produsele / serviciile care contin impozite indirecte si cat de mari sunt acestea, respectiv cat este impozitul care se plateste urmare cumpararii. Statul va incasa aceste impozite, dar nu direct de la suportatorii acestora, ci indirect, prin interpusi, respectiv prin persoanele juridice ( societati comerciale ) si fizice ( autorizate sa desfasoare anumite activitati ), care vand produse si / sau presteaza servicii supuse acestei categorii de impozite indirecte, dintre care cele mai relevante sunt ( cum am aratat la cap. 5 ) - TVA si accizele. Deci, denumirea de indirecte provine de la faptul ca statul nu are posibilitatea sa stabileasca nominal aceasta categorie de impozite, in mod direct si pe fiecare persoana.

In acest context, impozitele directe, fiind obligatii nominative, avand cuantum si termen de plata precis stabilite, fiind cunoscute din timp de contribuabil, sunt - teoretic - mult mai echitabile decat impozitele indirecte.

Cu toate acestea, tendinta generala - in toate statele lumii - este de extindere a impozitelor indirecte, atat din punct de vedere al numarului de impozite aplicate, cat si a marimii acestora.

Impozitele indirecte au dublu scop :

procurarea necesarului in continua crestere a veniturilor bugetare, care nu pot fi asigurate numai pe calea impozitelor directe ;

franarea consumului unor bunuri si servicii din partea populatiei, bunuri si servicii al caror consum, in special excesiv, este daunator ( alcool, tutun, jocuri de noroc, etc. ).

Tendinta actuala a fiscalitatii din Rom!nia este aceeasi, motivat de faptul ca relaxarea fiscala treptata se doreste a se aplica asupra impozitului pe venit ( prin scaderea treptata a cotelor de impozitare ), concomitent cu cresterea in volum absolut a veniturilor bugetare, pe seama cresterii masei impozabile, imbunatatirii sistemului de control fiscal si - nu in ultimul rand - pe accentuarea impozitarii viciilor si luxului , respectiv cresterea taxelor speciale de consumatie spre nivelurile practicate in tarile Uniunii Europene.

Aceasta politica fiscala trebuie inteleasa ca parte a unei politici economico - sociale de perspectiva si nu stricto - senso . Inechitatea fiscala in cazul accizelor inseamna de fapt o masura de profilaxie sociala in ceea ce priveste sanatatea populatiei ( consumul exagerat de alcool si tutun, lipsa de control asupra consumului de droguri si a fenomenului de prostitutie ducand ulterior la cheltuieli bugetare mult majorate - cum am aratat la cap. 4 de mai sus ).

Ca si concluzie asupra impozitarii, un sistem fiscal nu poate - si nu va fi niciodata - PERFECT ECHITABIL, deoarece in aplicarea lui intervin o multime de factori variabili, ilustrati prin faptul ca nici averea , nici veniturile si nici necesitatile contribuabililor nu vor fi niciodata aceleasi.

7). METODE DE IMPUNERE.

Practica fiscala cunoaste doua metode principale de impunere ;

impunerea in suma fixa ( capitatia ) ;

impunerea in cote procentuale .

7.1. IMPUNEREA IN SUMA FIXA .

Capitatia este un impozit, sub forma de cote fixe, pe cap de locuitor. De regula, capitatia este prezentata :

- ca un impozit practicat in oranduirea feudala si in primele stadii de dezvoltare a capitalismului ;

- ca sistemul de impozitare cel mai inechitabil, deoarece nu tine seama nici de marimea venitului, nici de marimea averii si nici de situatia personala a contribuabilului.

Presupunand ca venitul minim lunar ( net ) ar fi de 2,5 milioane lei, iar capitatia ar fi de 1 milion lei, s-ar putea arata ca :

- cu cat venitul este mai mic, cu atat povara fiscala este mai mare ; in cazul ipotetic prezentat, o persoana cu venitul minim ar ramane cu 1,5 milioane lei, iar o persoana cu un venit de 100 milioane lei plateste tot 1 milion lei, deci ramane cu 99 milioane lei ;

- impunerea in suma fixa ( capitatia ) genereaza cote de impozitare regresive ; pe masura ce cresc veniturile, scad cotele de impozitare.

Avand in vedere gravele inechitati pe care le produce, capitatia nu mai este in prezent folosita ca metoda de impozitare. Exceptia intareste regula, prin incercarea guvernarii Tatcher in anul 1990 de a introduce acest tip de impozitare, in scopul de a limita cheltuielile administratiei de stat britanice. Reactia populatiei fata de acest sistem de impozitare a condus la esecul guvernarii Tatcher in Marea Britanie, inlaturata de la putere dupa 11 ani.

7.2. IMPUNEREA IN COTE PROCENTUALE.

In prezent, tarile avansate sunt preocupate tot mai mult de stabilirea impozitului datorat de fiecare persoana, in conditiile asigurarii unei cat mai reale echitati fiscale.

Impunerea in cote procentuale are mai multe forme :

7.2.1. impunerea in cote proportionale ;

7.2.2. impunerea in cote progresive , respectiv :

cote progresive simple ( globale ) ;

cote progresive compuse ;

7.2.3. impunerea in cote regresive.

7.2.1. Impunerea in cote proportionale consta in faptul ca toti contribuabilii sunt obligati sa plateasca aceeasi cota de impozit ; prin urmare, cota de impunere ( care exprima raportul dintre impozitul total si veniturile totale ) este aceeasi pentru toate veniturile din aceeasi sursa ( impozit pe profit, impozit pe dividende, TVA, impozit pe cladiri ).

Neajunsul teoretic al impunerii in cote proportionale este ca nu tine seama de puterea contributiva, intr-o masura cat mai apropiata de cresterea veniturilor / averii.

Altfel spus, cu cat venitul impozabil este mai mare, cu atat mai mult acesta ramane , in cifre absolute , la dispozitia contribuabilului.

7.2.2. Impunerea in cote progresive consta in faptul ca ia o parte ( o cota ) mai mare din venitul unei persoane fizice / juridice, pe masura ce acesta creste.

In cadrul acestei forme de impozitare, procentul de impozit creste pe masura ce creste si venitul. Ca urmare, ponderea impozitului in venit nu este constanta.

Acest sistem de impozitare in cote progresive se bazeaza mai mult pe cei bogati, pe cand un sistem cu cote regresive face invers. Termenul de progresiv nu trebuie interpretat emotional sau social - politic ; mai precis, ceea ce este caracteristic impunerii in cote progresive este faptul ca nivelul cotei impozitului nu ramane constant, ci creste pe masura sporirii materiei impozabile .

Cotele progresive pot creste fie constant ( cote progresive simple ), fie variabil ( cote progresive compuse ).

Tendinta generala pe plan international este folosirea tot mai preponderenta a cotelor progresive compuse, cum de altfel acest sistem se aplica si in cazul impozitului pe venit in Romania ( anul 2001 fiind al doilea an fiscal de aplicare a acestui impozit ).

7.2.3. Impunerea in cote regresive consta in faptul ca impozitul raportat la totalul venitului scade pe masura ce venitul creste.

Din cauza inechitatilor fiscale pe care le genereaza, impunerea in cote regresive nu se aplica in cazul impozitelor directe.

Situatia se schimba radical in cazul impozitelor indirecte si metoda de impunere se aplica in cazul acestora : TVA, accize , taxe vamale, taxe pentru jocuri de noroc, etc. In cazul acestor impozite, important este faptul ca aceeasi marfa ( produs sau serviciu ) are acelasi pret pentru toti cumparatorii, impozitul fiind inclus in acest pret, stimulandu-se pe aceasta cale producerea de marfuri superioare calitativ.

8). DETERMINAREA SI PERCEPEREA IMPOZITELOR.

Prin fiecare lege anuala a bugetului de stat se stabilesc atat cheltuielile pe care le are de facut statul, cat si veniturile necesare pentru acoperirea cheltuielilor. Cunoscand cheltuielile pe care le are de facut statul intr-un an, se pune problema gasirii cailor si mijloacelor prin care sa se asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor ( uneori, diferenta nu este acoperita integral si astfel vorbim de deficitul bugetar ). Asigurarea egalitatii dintre cheltuielile si veniturile bugetare ( echilibrarea bugetului ) este o operatiune complexa, care necesita numeroase analize si calcule teoretice, atat la partea de cheltuieli, cat si la partea de venituri. In stabilirea veniturilor ( obtinute in cea mai mare parte pe calea impozitelor ), necesare bugetului de stat intr-un an, exista doua metode de stabilire a impozitelor :

prin aplicarea impozitelor de repartitie ;

prin aplicarea impozitelor de cotitate.

8.1. IMPOZITELE DE REPARTITIE.

Acest tip de impozite se caracterizeaza prin faptul ca pornesc de sus in jos , respectiv de la stabilirea veniturilor de incasat, pe calea impozitelor, la nivelul cheltuielilor bugetare ( pe intregul buget consolidat ), dupa care are loc repartitia ( distribuirea, impartirea, repartizarea ) acestora, dupa diferite criterii, pe unitati administrativ - teritoriale. La unitatile administrativ - teritoriale ( judete, orase si comune ) se iau masuri pentru a se asigura incasarea volumului de impozite repartizate .

O asemenea problema este foarte greu de rezolvat, avand in vedere ca impozitele sunt stabilite prin lege, iar in raza teritoriala a fiecarei unitati teritorial - administrative exista o materie impozabila determinata, pe baza careia, aplicand impozitele prevazute de lege, rezulta un anumit volum de impozite de incasat. Acest volum de impozite de incasat nu poate fi influentat de unitatile administrativ - teritoriale, cu unele exceptii privind impozitele si taxele locale ; mai precis, unitatile administrativ - teritoriale au unele competente, intre anumite limite si numai pentru unele impozite / taxe locale, de a putea majora sau reduce nivelul impozitelor pentru materia impozabila din raza lor de activitate ( ex. impozitul pe cladiri, taxa de teren ).

Modul de stabilire a volumului impozitelor de incasat prin aplicarea impozitelor de repartitie sau de sus in jos nu are justificare economica si nu asigura realizarea principiilor de echitate fiscala, fapt pentru care nu se mai aplica de mult timp. Impozitele de repartitie s-au practicat in perioada feudalismului si in primele stadii de dezvoltare a capitalismului.

8.2. IMPOZITELE DE COTITATE.

Impozitele de cotitate se caracterizeaza prin faptul ca pornesc de jos in sus , adica prin stabilirea impozitului datorat de fiecare contribuabil, insumarea acestora pe fiecare unitate administrativ - teritoriala, dupa care are loc centralizarea acestora la nivelul intregii tari. In Dictionarul Explicativ al limbii romane ( Dex ), cuvantul cotitate este definit in sensul de valoare la care se ridica partea fiecaruia dintr-un intreg .

Deci, stabilirea veniturilor bugetare din impozite, pe baza impozitelor de cotitate se bazeaza pe stabilirea impozitului datorat de fiecare contribuabil ( privit ca parte dintr-un intreg ), in functie de averea sau veniturile obtinute si modul de impozitare a acestora, conform prevederilor legale in vigoare. Stabilirea veniturilor bugetare din impozite, pe baza impozitelor de cotitate, are justificare economica si se realizeaza prin infaptuirea principiilor de echitate fiscala.

Denumirile de impozite de repartitie si impozite de cotitate sunt notiuni cu caracter strict teoretic si servind unor considerente de ordin metodologic , la estimarea veniturilor bugetului consolidat, pentru a stabili si departaja acele impozite irationale ce pot interveni in estimarile care privesc proiectul unei legi bugetare.

8.3. INCASAREA IMPOZITELOR DE CATRE ORGANELE FISCALE.

8.3.1. Prin deplasarea platitorului la organele fiscale.

Aceasta forma de incasare este in continuare folosita , dar pe scara din ce in ce mai redusa ( avem de-a face cu asa - numitul impozit portabil ). In conditiile perfectionarii mijloacelor si instrumentelor de plata, cand platile in numerar ajung sa detina o pondere tot mai mica in totalul operatiunilor de plati, cand banii electronici capata o folosinta tot mai mare, plata impozitelor se va face tot mai putin prin deplasarea platitorului la sediul organului fiscal. De fapt, o asemenea obligatie de efectuare a platii in numerar de catre contribuabil, la sediul organului fiscal, pe langa faptul ca nu mai este prevazuta de lege, nu mai este nici indicata, devenind greoaie, costisitoare ca timp si stresanta , atat pentru contribuabil, cat si pentru organul fiscal.

Prin lege se prevede obligatia contribuabililor de a-si achita integral si la termenul legal obligatiile de plata bugetare. Atat legislatia fiscala , cat si legislatia bancara pun un accent tot mai mare pe folosirea mijloacelor si instrumentelor moderne de plata, inclusiv de la domiciliu / sediu, prin INTERNET. In aceste conditii se schimba sensul si continutul asa-numitului impozit portabil , care trebuie inteles ca acel impozit pentru care se prevede, prin lege , obligatia platitorului de a-si achita , din proprie initiativa, obligatiile de plata, prin folosirea mijloacelor si instrumentelor moderne de plata.

Legislatia fiscala in schimbare are in vedere de a elimina cat mai mult contactul direct intre platitor si organul fiscal, dar sub aspectul operatiunilor cu numerar si al obligatiilor de natura declarativa ( declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul de stat, deconturile lunare de TVA ), in scopul facilitarii timpului existent spre un contact direct si permanent la acordarea de asistenta fiscala.

8.3.2. Prin deplasarea organului fiscal la sediul sau domiciliul platitorului.

In tarile dezvoltate, prin legislatia fiscala nu se mai prevad impozite pentru a caror incasare organele fiscale sunt obligate sa se deplaseze la sediul / domiciliul platitorului. Nici in tara noastra nu se mai prevede o asemenea obligatie pentru organele fiscale. Chiar si in cazurile in care se constata restante mari la plata obligatiilor bugetare, organele fiscale intreprind, de la propriul sediu, toate masurile procedurale privind executarea silita.

Cazurile in care are loc deplasarea organului fiscal la sediul / domiciliul contribuabilului sunt destinate efectuarii controlului fiscal, combaterii evaziunii fiscale, punerii de sigilii pentru suspendarea activitatii, sechestrarii si vanzarii unor active in cazul masurilor de executare silita.

8.4. RETINEREA LA SURSA SAU STOPAJUL LA SURSA .

In practica fiscala, metoda de calcul si retinere la sursa a impozitului datorat este folosita in mod curent sub denumirea de stopaj la sursa , iar pentru nerespectarea procedurilor legate de aceasta metoda de calcul, legislatia prevede sanctiuni speciale.

Stopajul la sursa consta in calculul si retinerea impozitului de catre platitorul veniturilor bugetare ( de regula, pesoana juridica ), din drepturile cuvenite unei persoane fizice / altei persoane juridice, care are calitatea de suportator al impozitului. Platitorul are obligatia de virare a impozitului la termenele si pe destinatiile prevazute de lege.

Calculul si retinerea la sursa, respectiv stopajul la sursa se face pentru numeroase obligatii de plata bugetare, precum :

venituri din salarii ;

dividende distribuite persoanelor fizice si juridice ;

veniturile obtinute din jocurile de noroc ;

veniturile din pensii, dupa deducerea sumei neimpozabile prevazute de lege ;

contributiile la sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale de stat.

Spre exemplu, platitorii de salarii ( angajatorii ) sunt obligati ca pentru toti salariatii lor ( angajati ), carora le achita venituri de natura salariala, sa le calculeze si sa le retina din venitul cuvenit acestora impozitul datorat si sa-l vireze la bugetul de stat, in termenul si pe destinatiile legal prevazute. Practica fiscala demonstreaza ca , in general, notiunea de retinere la sursa sau de stopaj la sursa nu este cunoscuta suficient si nu este inteleasa corect, numerosi agenti economici intrand sub incidenta sanctiunilor instituite prin lege.

Sa presupunem ca un agent economic are 8.000 de salariati. In conditiile in care legea dispune calculul, retinerea si virarea impozitului prin stopaj la sursa, se procedeaza dupa cum urmeaza :

1. Prin serviciul de specialitate ( salarizare ) se determina venitul brut cuvenit fiecarui salariat, care constituie si baza de impozitare .

2. Din venitul brut se calculeaza si se retin toate obligatiile bugetare ( impozite, contributii ), cele de natura contraventionala ( amenzi ), civila ( pensie alimentara, chirii, rate, etc. ), in ordinea si dupa metodologia legala, dupa care acestea se centralizeaza pe destinatiile prevazute de lege.

3. Cu ocazia platii salariilor, angajatorul ( societatea comerciala ) vireaza impozitul pe venit, ca de altfel si celelalte obligatii catre bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si fondurile speciale. Ceea ce este de retinut, efectuarea unor asemenea calcule si operatiuni pentru 8.000 de salariati se face numai de persoane specializate in cunoasterea, interpretarea si aplicarea legislatiei de natura salariala ; personalul care stabileste obligatiile de plata ale fiecarui salariat are mari responsabilitati in activitatea pe care o desfasoara.

4. In conditiile existentei unor prevederi legale de stricta specialitate, prin sistemul retinerii la sursa sau stopajului la sursa , nu exista posibilitatea practica ( fara incalcarea cu buna stiinta a legii, lucru care nu trebuie sa se intample in practica, din partea unor asemenea lucratori ), de a plati salariile angajatilor fara a li se calcula corect si retine integral impozitul datorat. Deci, pentru calculul si retinerea impozitului se intervine la sursa de venit , respectiv la platitor, inainte de efectuarea platii salariilor, si nu la suportatorul impozitului ( la salariat ), dupa ce acestuia i s-a achitat salariul. De aici provine si denumirea de stopaj la sursa , adica de oprire, de stopare a impozitului la sursa de venit , adica la unitatea platitoare de salarii, inainte de plata salariului catre angajat.

Daca nu ar fi prevazut prin lege calculul, retinerea si virarea impozitului prin stopaj la sursa, s-ar ajunge in urmatoarea situatie, cu adevarat haotica :

fiecare salariat ar trebui sa fie specializat in legislatia fiscala, pe linie de impozitare a salariilor, ceea ce ar fi foarte greu de realizat pentru marea majoritate a salariatilor ; in caz contrar, fiecare salariat ar trebui sa plateasca un contabil pentru efectuarea acestor operatiuni ;

fiecare salariat ar avea obligatia sa-si intocmeasca singur ( sau prin contabilul platit de el in acest scop ), corect si in termenul legal, toate documentele necesare pentru calculul, retinerea si virarea impozitului lunar si a celui anual, dupa incheierea anului fiscal si globalizarea veniturilor obtinute din toate sursele.

Este greu de crezut ca asemenea operatiuni s-ar putea face corect si in termenul legal de fiecare salariat. In conditiile actuale, in care o parte insemnata din salariati isi asigura cu greu mijloacele de trai necesare lor si familiilor lor, pare imposibil ca acestia vor achita luna de luna, integral si in termenul legal, impozitul datorat. Pe de alta parte, activitatea organelor fiscale s-ar complica enorm de mult, ajungandu-se in situatia de a se scapa de sub control verificarea modului de stabilire si virare a impozitului pe venitul din salarii ( si nu numai ), de catre fiecare salariat. La numerosi contribuabili dintre cei la care s-a constatat ca nu si-au achitat , de mai mult timp, impozitele datorate, cu greu - si cu cheltuieli deosebit de mari pentru organele fiscale - s-ar mai putea recupera acestea. In plus, in aceste coditii, ar fi necesar un aparat fiscal foarte numeros, generator de mari cheltuieli pentru constatarea, urmarirea si incasarea impozitelor de la cateva milioane de contribuabili persoane fizice.

In exemplul agentului economic cu 8.000 de salariati, pentru organele fiscale ar insemna sa verifice, in loc de un singur platitor de impozit pe venitul din salarii, care cunoaste si aplica corect legea, 8.000 de noi platitori care, in cea mai mare parte, nu si-ar calcula corect impozitul datorat si nu l-ar vira integral si in termenul legal. Acesta este principalul motiv pentru care s-a introdus metoda stopajului la sursa , metoda de calcul, retinere si virare a impozitului in toate tarile, dezvoltate sau mai putin dezvoltate, mari sau mici, idiferent de sistemele fiscale practicate.

9). COMPLEMENTARITATEA CADRULUI LEGISLATIV FINANCIAR - CONTABIL CU LEGISLATIA STRICT FISCALA.

Orientarea sistemului fiscal spre mai multa performanta si transparenta presupune, in afara de aspectele legate de politica monetara si valutara, inca 2 ( doua ) abordari esentiale :

9.1. Retratarea situatiilor financiar - contabile care se intocmesc in prezent de catre agentii economici, potrivit aquis - ului comunitar si standardelor internationale de contabilitate, proces aflat in derulare.

9.2. O noua filozofie a pliticii bugetare, cu influente majore in plan fiscal, politica fiscala fiind promovata si prin proiectiile, respectiv derularea bugetului exercitiilor financiare ale anilor viitori ( incepand cu 2003 ).

Sub acest aspect si tinand cont de interdependenta intre sectorul public si mediul de afaceri, este demn de mentionat cadrul legal sub care a fost elaborat proiectul bugetului de stat al anului 2003, respectiv Legea finantelor publice nr. 500 / 2002.

Principalele noutati ale cadrului legal privind finantele publice, aplicabil incepand cu 1 ianuarie 2003 atat institutiilor publice, cat si sectorului privat care utilizeaza sau administreaza fonduri publice, sunt urmatoarele :

confera mai multa stabilitate cadrului macroeconomic, prin conturarea acestuia la inceputul anului si stabilirea limitelor de cheltuieli, inca din prima parte a exercitiului bugetar ;

stabileste cadrul de referinta al veniturilor si cheltuielilor pe termen mediu ( 3 ani ) ;

stabileste separarea atributiilor ordonatorilor de credite fata de contabili, in cele 4 ( patru ) faze ale cheltuielilor bugetare ( angajare, lichidare, ordonantare si plata ) ; unifica instrumentele bugetare , prin introducerea in bugetul de stat a veniturilor retinute si utilizate in sistem extrabugetar, totodata prin eliminarea fondurilor constituite in afara bugetului ;

orienteaza activitatea ordonatorilor principali de credite spre obiective, rezultate, performanta ( prin bugete multianuale pe programe ) ;

un control mai bun asupra fondurilor publice, prin rapoarte anuale asupra modului de realizare a bugetelor pe programe ;

ofera reglementarea de principiu asupra contabilitatii publice, respectiv :

- contabilitatea trezoreriei ;

- contabilitatea patrimoniului public si privat al statului ;

- contabilitatea costurilor programelor multianuale.

Elaborandu - se in conditiile legii - cadru mentionate, obiectivele politicii bugetare promovate prin bugetul consolidat aferent anului 2003 urmaresc, in principal :

asigurarea finantarii actiunilor legate de procesul de aderare la Uniunea Europeana ; bugete sectoriale pe baza de programe ; prioritizarea cheltuielilor orientate spre protectie sociala, invatamant, sanatate, agricultura si protectia mediului ;

ajustarea cheltuielilor cu veniturile posibil de realizat ;

controlul permanent al deficitului bugetar .

10). NECESITATEA REFORMEI IN FISCALITATE.

Necesitatea reconstructiei fiscalitatii a fost abordata teoretic in capitolele anterioare ale acestui material.

Revenind din plan teoretic la actualitate, este important de aratat ca raportul de tara al Comisiei Europene, dat publicitatii la data de 9 octombrie 2002 arata ca Romania are crestere economica, inflatie in scadere, legi si institutii adaptate la standardele europene, dar nu are economie de piata functionala.

Principalele atribute ale unei economii de piata functionale sunt competitia corecta, accesul facil si transparent la piete si la informatie, functionalitatea tranzactiilor in plan monetar, valutar , de capital si de marfuri.

In acest context, fiscalitatea se constituie ca o componenta importanta in functionalitatea unei economiii de piata. Pe aceasta linie, raportul Comisiei Europene evidentiaza ca s-au facut progrese in materia legislatiei privind fiscalitatea , dar arata ca o prioritate viitoare stabilizarea macroeconomica si reducerea inflatiei, prin instrumente de politica economica bazate pe disciplina financiara, recomandand :

imbunatatirea gradului de respectare si gestionare a politicii fiscale ;

ameliorarea capacitatii de a asigura un climat de disciplina financiara , cu trimitere la reducerea treptata - pana la eliminare - a arieratelor, in special din sectorul energetic, dar implicit a restantelor catre bugetul general consolidat.

In plan fiscal, Romania nu a primit din partea Comisiei Europene calificativul de economie de piata functionala deoarece - din analiza efectuata pe ultimii cinci ani - a rezultat ca progresele consemnate in anii 2001 - 2002 nu au reusit sa contrabalanseze disfunctionalitatile din perioada 1998 - 2000.

Relaxarea, flexibilizarea si cresterea transparentei politicii fiscale, inceputa in anii 2001 si 2002, prin desfiintarea unor fonduri speciale si eliminarea unor ambiguitati de natura legislativa , continua in anul 2003 si aceasta tendinta se va manifesta si in anii urmatori, experienta demonstrand ca aceasta politica fiscala da rezultatele scontate, ducand - concomitent cu alte politici in plan macroeconomic - la imbunatatirea treptata a mediului de afaceri si diminuarea evaziunii fiscale, in consecinta o crestere economica durabila.

Astfel, in bugetul de stat pentru anul 2003 se prevede diminuarea cu 5 % a contributiilor sociale, dupa ce in anul 2002 fiscalitatea a fost redusa - in medie - cu 3 % , proces de relaxare care va continua si in anul 2004, fata de perioada 1997 - 2000, cand contributiile catre bugetul consolidat au inregistrat o crestere totala de 16 %.

Intregul proces de reforma - inclusiv in domeniul fiscalitatii - are ca scop final integrarea Romaniei in structurile Uniunii Europene. Negocierile au inceput in anul 1999 si - pana la data de 1 ianuarie 2007, data asumata unilateral de Romania pentru integrarea in Uniunea Europeana mai sunt multe etape de realizare a aquis - ului comunitar.

Raportul de tara privind Romania arata stadiul actual al procesului de aderare la Uniunea Europeana si a fost apreciat de partea romana ca obiectiv si echilibrat , recomandarile formulate urmand sa fie incluse pana la sfarsitul anului 2002 in foaia de parcurs a Romaniei spre integrare.

La nivelul Ministerului Finantelor Publice si unitatilor sale teritoriale s-a intensificat activitatea interna dedicata indeplinirii criteriilor de aderare si angajamentelor asumate in documentele de pozitie pentru capitolele de negociere la care M.F.P. este minister integrator sau participant. Aceste capitole - in numar de 10 - au fost deschise sau se vor deschide pana la sfarsitul anului 2002 si merita a fi amintite, deoarece au consecinte directe sau indirecte asupra fiscalitatii. Acestea sunt ( din totalul de 31 capitole de negociere ) :

4 - libera circulatie a capitalurilor ;

25 - uniunea vamala ;

6 - politica concurentei ;

5 - dreptul societatilor comerciale ;

10 - impozitarea ;

3 - libera circulatie a serviciilor ;

11 - uniunea economica si monetara ;

28 - controlul financiar ;

1 - libera circulatie a marfurilor ;

21 - politica regionala si utilizarea instrumentelor structurale.

Capitolul 10 - impozitarea este principalul capitol referitor la fiscalitate , a fost deschis si negocierile sunt in curs de desfasurare, rezultatul fiind procesul de armonizare legislativa , fiind recunoscut faptul ca sistemul actual de impozitare este foarte complicat.

Potrivit progreselor consemnate si recomandarilor in materie fiscala facute de Comisia Europeana prin Raportul anual privind Romania, o viziune trecut - prezent - viitor privind POLITICA FISCALA este prezentata in continuare :

10.1. Misiune : realizarea unui management eficient si coerent al sistemului fiscal romanesc.

10.2. Scop strategic : elaborarea pana la finele anului 2005, ulterior mentinerea unui sistem fiscal unitar, stabil si armonizat cu legislatia fiscala a Uniunii Europene.

10.3. Context :

Politica fiscala este instrumentul de realizare a veniturilor statului si de interventie a acestuia, alaturi de politica monetara, in raportul venit - consum, economii - investitii.

Pe de o parte, pentru realizarea acestui deziderat, functia Ministerului Finantelor Publice de elaborare si coordonare a politicii fiscale beneficiaza de o serie de oportunitati , cum sunt :

pregatirea profesionala adecvata a personalului ;

gradul avansat de armonizare a legislatiei fiscale cu aquis-ul comunitar ( recunoscut ca atare de Comisia Europeana ) ;

existenta unei colaborari cu organismele financiare internationale si a unor colaborari bilaterale privind evitarea dublei impuneri ;

reprezentarea Ministerului Finantelor Publice in diferite comisii guvernamentale, ale altor autoritati publice sau organizatii profesionale implicate in elaborarea legislatiei ;

ordonarea si armonizarea sistemului de legi fiscale , etapa premergatoare elaborarii Codului Fiscal .

Pe de alta parte, se face resimtita influenta negativa a unor puncte slabe sau constrangeri, cum sunt :

existenta unor initiative legislative in domeniul fiscal apartinand altor institutii publice si grupuri sociale, situatie prezentand riscuri pentru politica fiscala, respectiv :

- existenta unor prevederi de natura fiscala in alte acte normative ;

- evaziunea fiscala, ca urmare a aparitiei de incoerente in administrarea impozitelor si taxelor ;

- neandeplinirea obiectivelor datorita neeliminarii facilitatilor fiscale.

insuficienta unei infrastructuri informationale care sa permita accesul rapid la legislatiile fiscale ale altor tari si la materialele oficiale ale organismelor financiare internationale ;

punctele de vedere de specialitate ale Ministerului Finantelor Publice asupra actelor normative initiate de alte institutii publice sau grupuri sociale nu se valorifica in procedura de adoptare legislativa ;

situatia indicatorilor macroeconomici ai deficitului bugetar si ai inflatiei, elemente de constrangere pentru sfera de cuprindere, operatiunile scutite si cotele de impozitare in domeniul TVA, profitului si accizelor ; in acest sens, calendarul de eliminare a diferentelor fata de legislatia comunitara face obiectul cap. 10 - Impozitarea .

10.4. Rezultate strategice :

un sistem fiscal transparent si eficient pentru buget si acceptat de contribuabili ;

legislatie fiscala armonizata cu legislatia Uniunii Europene, conform documentului de pozitie agreat pentru capitolul 10 de negocieri ;

personal selectat si bine pregatit pentru administrarea eficienta a veniturilor fiscale, totodata deschis la o relatie corecta si echitabila fata de contribuabili.

10.5. Obiective strategice pentru anul 2002 ( indeplinite ) : continuarea armonizarii legislatiei in domeniul impozitarii cu legislatia UE, conform calendarului stabilit ;

fundamentarea deciziilor de politica fiscala pe analiza experientei in domeniu a altor state ;

completarea legislatiei si procedurilor specifice vamale, corelarea acestor prevederi cu sistemul legislativ la nivel european ;

elaborarea si aplicarea unui plan strategic pentru reducerea gradului de fiscalitate, prin desfiintarea contributiilor la unele fonduri speciale ;

stoparea acordarii in mod arbitrar de scutiri si reduceri la plata impozitelor si taxelor ( O.G. nr. 40 / 2002 ), ceea ce permite manifestarea unei concurente loiale, imbunatatirea mediului de afaceri autohton si cresterea atractivitatii acestuia pentru investitori ;

analiza oportunitatii reasezarii sarcinii fiscale prin modificarea raportului dintre impozitele directe si indirecte ;

extinderea bazei impozabile, concomitent cu reducerea sarcinii fiscale in ce priveste impozitul pe venitul persoanelor fizice ;

reorganizarea sistemului jocurilor de noroc.

10.6. Obiective strategice pentru anul 2003 ( in derulare ):

elaborarea Codului fscal si a Codului de procedura fiscala ( probabil vor intra in vigoare la 31.12.2003 ) , cu scopul de a structura legislatia fiscala intr-un document bine organizat, indexat, usor de folosit ca instrument de cautare de catre toti beneficiarii sau utilizatorii acestuia ;

modificarea si completarea Legii nr. 87 / 1994 privind combaterea evaziunii fiscale ;

modificarea si completarea Legii nr. 213 / 1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia ;

reglementarea unitara a mecanismelor de transfer al sumelor aferente cofinantarii fondurilor comunitare, de la bugetul statului sau din alte surse, catre agentiile de implementare ;

modificarea Planului de conturi pentru institutiile publice si a normelor de utilizare a acestuia.

Cu titlu de incheiere, RECONSTRUCTIA SISTEMULUI FISCAL este orientata catre :

SUPLETE SI ECHITATE ;

FERMITATE ;

TRANSPARENTA.

Cel mai concludent exemplu in materie de echitate si fermitate il constituie noul cadru legislativ privind colectarea creantelor bugetare, care inlocuieste Ordonanta Guvernului nr. 11 / 1996 si care intra in vigoare la 1 ianuarie 2003 ( O.G. nr. 61 / 2002, publicata in M.Of. nr. 644 / 2002 ), ilustrat prin :

cu privire la echitate : pentru egalitate de tratament se prevede - IN PREMIERA - acordarea unei dobanzi din partea statului in cazul in care acesta nu restituie / compenseaza / ramburseaza la timp sumele datorate contribuabilului ;

cu privire la fermitate : noul act normativ unifica si accelereaza procedurile de executare silita.

Desigur, pe marginea noului act normativ privind colectarea creantelor bugetare se pot itera foarte multe aspecte teoretice, ca de altfel si cu privire la principalele legi fiscale aparute in anul 2002, respectiv :

Legea nr. 414 / 2002 privind impozitul pe profit ( M.Of. nr. 456 / 27.06.2002 );

Legea nr. 345 / 2002 privind taxa pe valoarea adaugata ( M.Of. nr. 371 / 1.06.2002 ).

Cele expuse nu epuizeaza problematica deosebit de complexa a SISTEMULUI FISCAL ( in abordare micro- si macroeconomica ), sistem care urmeaza un amplu proces de reforma si de restructurare, in vederea adaptarii lui la cerintele Uniunii Europene, proces de reforma in derulare conform Strategiei Ministerului Finantelor Publice pentru perioada 2002 - 2006, aprobata prin Ordinul M.F.P. nr. 289 / 2002.

DIRECTOR GENERAL, BIROU RELATII PUBLICE SI COMUNICARE,

ec. Lucian Voinescu ec. Relu Tiganescu

RT., 26.03.2003 5