Sindromul Burnout sau epuizarea profesională

• Nivelul cel mai înalt de manifestare a stresului, în sens nonadaptativ. Starea de epuizare apare atunci cînd persoana nu mai poate gestiona constructiv stresul.

• Epuizarea este un rezultat al oboselii fizice, psihologice şi emoţionale.

Cauzele epuizării:

• Plictiseala, ca stare opusă supraîncărcării;• Relaţiile de comunicare defectuoase între şefi,

subalterni, colegi, clienţi;• Recompense inechitabile sau nesatisfăcătoare;• Prea multă responsabilitate şi prea puţin sprijin.• Necesitatea de a dobândi foarte rapid noi

abilităţi şi cunoştinţe şi de a realiza „altfel” sarcinile obişnuite.

• Cauzele fenomenului se află în unele dintre trăsăturile individuale ale oamenilor, în imaginea de sine idealizată a acestora, în autopercepţia lor ca fiind competenţi, charismatici, dinamici, dar care, cu timpul, pe măsură ce constată că obiectivele propuse devin aproape imposibil de atins, cedează, îşi pierd încrederea în sine, se înstrăinează de ei înşişi.

• Freudenberger (1980) formulează o definiţie comprehensivă a burnout-ului ca fiind o stare de oboseală cronică, de depresie şi frustrare generată de devotarea unei cauze, unui mod de viaţă sau unei relaţii care eşuează în a produce recompensele aşteptate şi conduce în final la diminuarea implicării şi îndeplinirii muncii.

• Burnout-ul provoacă efecte devastatoare în existenţa profesională a oamenilor. El afectează cele mai diverse planuri ale vieţii şi activităţii umane: fiziologice, psihice, psihosociale, psihoorganizaţionale, sociale. Persoanele care experimentează burnout-ul sunt descrise ca fiind obosite, surmenate, epuizate fizic şi psihic, cu sănătatea şubrezită şi cu capacitatea de muncă grav afectată.

Burnout-ul este:

• “formă particulară de stres”;

• “un stres sever”;

• “manifestare extremă a stresului”;

• “formă distinctă de tensiune”;

• “nu orice formă de stres, ci una particulară, severă, extremă, distinctă”.

Nivelele Epuizării/ Burnout-ului

Siptomele epuizării debutează cu oboseala fizică (dureri frecvente de cap, insomnii, schimbări în regimul alimentar, etc).

Oboseala emoţională (depresia, sentimentele de inutilitate, senzaţia de a fi prins în capcana postului).

Formarea unui model mental sau atitudinal al oboselii, cunoscut ca formă de depersonalizare. Aceste persoane devin cinice faţă de alte persoane, le tratează ca pe nişte obiecte şi manifestă un comportament negativ faţă de organizaţia lor.

Interdependenţa dintre burnout şi stresul profesional

• Între sfera celor două noţiuni nu există o relaţie de suprapunere, totală sau parţială, ci o relaţie de coincidenţă parţială, ceea ce înseamnă că fiecare dintre cele două fenomene dispune de elemente proprii, specifice, dar şi de elemente comune.

• Stresul are o extensie mai mare, el fiind întîlnit atît în sfera vieţii profesionale, cît şi în cea a vieţii private, extraprofesionale, pe cînd burnout-ul este specific sferei vieţii profesionale.

• Stresul este rezultatul unei tensiuni pasagere, burnout-ul al unei tensiuni continue, permanente.

• Stresul este mai psihologist, burnout-ul conţine mai multe aspecte obiective, sociale.

• Stresul există independent de burnout, pe cînd acesta din urmă este indispensabil legat de stres.

• Stresul bine gestiona poate fi depăşit, în schimb, stresul incorect sau prost gestionat se converteşte în burnout. Nu întîmplător unii autori afirmă despre burnout că este rezultatul unei tranziţii stresante nereuşit gestionate.

Intervenţii organizaţionale pentru combaterea stresului legat de muncă:

1. Intervenţiile primare se bazează pe reducerea sau eliminarea surselor de stres din mediul de lucru. Este necesară o evaluare atentă a surselor de stres. Cîteva exemple de măsuri specifice intervenţiilor primare sunt:

• restructurarea departamentelor organizaţiei;• redefinirea responsabilităţii posturilor, ce poate implica

mai multă autonomie şi autocontrol oferite angajaţilor în munca lor;

• rearanjarea spaţiului de muncă;• stabilirea unui sistem de recompense mai echitabil.

2. Intervenţiile secundare se centrează pe modalităţile de antrenare a angajaţilor în metode de management al stresului, pentru a putea face faţă cu succes factorilor de stres din mediu, mai ales în cazul schimbării condiţiilor de muncă. Cîteva exemple de tehnici de intervenţie secundară sunt trainingurile de relaxare, restructurarea cognitivă, managementul timpului şi strategii de rezolvare a conflictelor. De asemenea, unele organizaţii oferă angajaţilor acces la săli de sport şi la programele sportive ale companiei.

3. Nivelul terţiar al intervenţiilor organizaţionale asupra stresului se concentrează asupra reabilitării angajaţilor care au avut probleme de sănătate ca rezultat al stresului la locul de muncă. Intervenţia la acest nivel se bazează mai mult pe tratament decît pe prevenţie şi este cel mai bine ilustrată de programele de asistenţă a angajaţilor care implică forme de consiliere a acestora în vederea adaptării lor la condiţiile de stres organizaţional.