Serviciul Marketing i Comunicare, ASEcomunicare.ase.ro/Media/Default/revista presei/revista presei...

8
Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE Serviciul Marketing şi Comunicare Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București, cod 010615, România Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129 www.ase.ro; e-mail: [email protected] CUPRINS: Interviu/ Prof. Univ. Dr. Nicolae Istudor, Rector ASE: “În clasamentul QS 2017, ASE se află pe primul loc în România din punct de vedere al angajabilității” Liviu Pop vrea să schimbe Legea Educației. Noutăți în ce privește bacalaureatul Antreprenori de pe băncile liceelor. Planurile Ministerului Educației pentru elevi Adrian Mitroi: Inflatia si presiunea pe dobanzi vor fi noii jucatori pe piata, de care trebuie sa te feresti 15 IANUARIE 2018

Transcript of Serviciul Marketing i Comunicare, ASEcomunicare.ase.ro/Media/Default/revista presei/revista presei...

Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE

Serviciul Marketing şi Comunicare

Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București, cod

010615, România

Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129

www.ase.ro; e-mail: [email protected]

CUPRINS:

Interviu/ Prof. Univ. Dr. Nicolae Istudor, Rector ASE: “În clasamentul QS

2017, ASE se află pe primul loc în România din punct de vedere al

angajabilității”

Liviu Pop vrea să schimbe Legea Educației. Noutăți în ce privește bacalaureatul

Antreprenori de pe băncile liceelor. Planurile Ministerului Educației pentru

elevi

Adrian Mitroi: Inflatia si presiunea pe dobanzi vor fi noii jucatori pe piata, de

care trebuie sa te feresti

15 IANUARIE 2018

Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE

Serviciul Marketing şi Comunicare

Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București, cod

010615, România

Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129

www.ase.ro; e-mail: [email protected]

Interviu/ Prof. Univ. Dr. Nicolae Istudor, Rector ASE: “În clasamentul QS 2017, ASE

se află pe primul loc în România din punct de vedere al angajabilității”

Conform prestigiosului clasament QS World University

Rankings 2017, Academia de Studii Economice din

București se situează în top 301-350 din lume în

subdomeniul Economie și Econometrie. La nivel naţional,

ASE ocupă prima poziţie, portivit aceluiaşi clasamant, în

subdomeniile Economie şi Econometrie, Business şi

Management, Administraţie şi Politici Sociale.

Aceste rezultate confirmă faptul că ASE este cea mai

importantă instituţie de învăţământ superior economic din

ţară si una dintre cele mai cunoscute universităţi economice

din Sud-Estul Europei.

În prezent, cele 12 facultăţi din cadrul ASE oferă posibilitatea de a studia în limba română, engleză,

franceză sau germană pentru aproape 22 000 de studenți înscriși la una din cele 24 de programe de licență,

86 de programe de masterat, studii doctorale în 10 domenii și peste 145 de programe postuniversitare de

formare și dezvoltare profesională continuă. Nicolae Istudor este profesor universitar la Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului din

cadrul Academiei de Studii Economice, specialist în logistica întreprinderilor agroalimentare si dezvoltarea

regională si rurală. La 27 februarie 2016 a fost ales în funcţia de rector al Academiei de Studii Economice.

În interviul acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt, Nicolae Istudor a analizat perspectivele şi

provocările privind integrarea pe piaţa muncii a absolvenţiilor de studii economice.

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, vă rog să ne spuneți care este evoluția numărului de

absolvenți de studii economice în ultimii ani, în raport cu cei care s-au înscris la Academia de Studii

Economice din București. Totodată, cum se prezintă dinamica la nivel național?

Nicolae Istudor: Conform ultimului Raport public privind starea învățământului superior (aferent anului

2015, pentru 2016 nu este încă disponibil), la nivelul României, au fost înregistrați 25724 absolvenți ai

ciclului de licență în domeniul economic, în anul universitar 2012-2013, respectiv 21922 de absolvenți, în

anul universitar 2013–2014.

Academia de Studii Economice din București râmâne una din cele mai mari universități economice din

România. La nivelul anului 2016 am înregistrat un număr de 2681 de absolvenți ai ciclului de licență, iar la

nivelul anului 2017 – 2337 de absolvenți, la toate specializările oferite (ceea ce reprezintă peste 10% din

numărul de absolvenți de la nivel național). În schimb, numărul absolvenților de studii de masterat este mult

mai mic, situându-se la circa 65% din numărul de absolvenți de licență.

La nivel național se înregistrează o scădere a numărului de studenți înmatriculați și, implicit a

absolvenților. Acest fenomen este generat de mai multe cauze: scăderea demografică, rata mică de

promovabilitate a examenului de bacalaureat, migrația tinerilor în străinătate, etc. Toate aceste cauze

influențează negativ numărul studenților înscriși la ASE (chiar dacă în anul universitar 2017-2018 au fost

admiși la ASE 6450 de studenți, ceea ce înseamnă circa 7,2% din numărul de absolvenți de bacalaureat din

România), precum și la celelalte instituții de învățământ superior din România.

Pe de altă parte, la nivelul învățământului superior înregistrăm fenomenul de renunțare la studii

universitare (inclusiv abandon şcolar), în special după primul an de școlarizare. Fenomenul are cauze

multiple și complexe, dintre care cele mai importante considerăm că sunt următoarele: nivelul slab de

pregătire anterioară programului universitar, inadaptarea la mediul universitar (ceea ce duce la

nepromovarea examenelor din prima sesiune), alegerea greșită a programului de studiu etc. Există, de

Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE

Serviciul Marketing şi Comunicare

Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București, cod

010615, România

Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129

www.ase.ro; e-mail: [email protected]

asemenea și cauze sociale, cum ar fi: nivelul mic al veniturilor părinților, neaccesarea de burse de la stat sau

private, costurile ridicate de întreținere etc. La nivelul ASE rata de renunțare la studiile universitare este în

jur de 20% pe an, o rată comparabilă cu cea a altor univerități din țară. Este de menționat că universitatea

noastră face eforturi pentru diminuarea fenomenului (ex. cursuri suplimentare la disciplinele unde se

înregistrează rată mică de promovabilitate, sprijin și tutorat oferit studenților în cadrul facultăților, servicii de

consiliere și orientare în carieră a studenților, acordarea de burse din venituri proprii etc.).

Care sunt așteptările absolvenților de studii economice? În ce măsură acestea corespund cu

așteptările angajatorilor?

Ultimele studii realizate în anul 2017 la nivelul Academiei de Studii Economice din București de către

Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră arată că absolvenții de studii economice au așteptări legate de

mediul profesional și condițiile de angajare pe care trebuie să le ofere angajatorii, dintre care cele mai

importante sunt următoarele: un nivel bun de salarizare, condiții de muncă civilizate, posibilități de evoluție

în carieră și perfecționare profesională, respectarea drepturilor și sprijin din partea angajatorilor, evaluare

obiectivă a competențelor și a performanțelor profesionale, spații de lucru adecvate și bine dotate, acordarea

unor beneficii (bonusuri, cursuri plătite de angajatori, asigurări medicale suplimentare, pensii private etc.).

De asemenea, absolvenții de studii economice doresc să aibă medii de lucru colaborative, interactive,

respectiv condiții de muncă în echipă.

Pe de altă parte, aceleași studii realizate în rândul angajatorilor la nivelul anului 2017 (80 de angajatori

au participat la cercetare) ne arată că aceștia apreciază absolventul care să aibă următoarele calități: atitudini

proactive față de muncă, competențe de comunicare și lucru în echipă, cunoașterea mai multor limbi străine,

competențe digitale, bună pregătire teoretică, experiență în activități de voluntariat și în muncă.

Angajatorii chestionați au apreciat că absolvenții ASE au, în bună măsură, atitudini proactive față de

muncă, au o bună pregătire teoretică și sunt specializați în domeniul economic pentru care au urmat studiile

superioare.

Credem că există o bună corelație între așteptările angajatorilor și ale absolvenților, lucru dovedit și prin

ratele mari de inserție pe piața forței de muncă (în clasamentul QS dat publicități la finele anului 2017 ASE

se află pe primul loc în România din punct de vedere al angajabilității – 71% dintre absolvenții ASE sunt

angajați în primele trei luni).

Care sunt aptitudinile pe care le dobândesc în cadrul studiilor universitare de licență, master și

doctorat? Care sunt deprinderile pe care nu le pot acumula în cadrul studiilor?

În cazul programelor universitare studenților li se dezvoltă aptitudinile pe care aceștia le au precum și o

serie de competențe profesionale, transversale și de cercetare prevăzute în documentele curriculare specifice

fiecărei specializări oferite de universitatea noastră (planuri de învățământ, grile de competențe, fișe de

discipline).

Universitatea noastră face eforturi deosebite ca, prin acțiuni extracurriculare, să le dezvolte studenților și

competențe transversale ceva mai specifice, cum ar fi: managementul personal, lucrul în echipă, comunicare,

dezvoltare personală etc. Dintre acțiunile extracurriculare putem menționa: organizarea de întâlniri cu

angajatori, conferințe tematice la care sunt invitați lectori din marile companii, încurajarea activităților

organizațiilor studențești, servicii de orientare și consiliere în carieră, organizarea și dezvoltarea societății

antreprenoriale studențești etc.

În ce măsură absolvenții de studii economice reușesc să se integreze pe piața muncii? Care sunt

schimbările pe care le identificați în ultimii ani?

Universitatea noastră a înregistrat o bună inserție a absolvenților pe piața forței de muncă. La nivelul

anului 2017 în jur de 50% dintre studenții aflați în prag de finalizare a examenului de licență erau angajați,

87% dintre masteranzii aflați în prag de finalizare a examenului de disertație erau angajați și peste 90%

dintre absolvenții anterior anului 2016 erau integrați pe piața forței de muncă.

Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE

Serviciul Marketing şi Comunicare

Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București, cod

010615, România

Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129

www.ase.ro; e-mail: [email protected]

În ultimii ani cerințele angajatorilor privind absolvenți

cu o bună pregătire au crescut, cererea de absolvenți de

specializări economice este în continuă creștere. De

asemenea, universitatea noastră a depus eforturi continui

pentru a se adapta la cerințele pieței forței de muncă, dintre

care putem aminti: înființarea de noi specializări (exemplul

programului de Resurse umane) și adaptarea celor oferite la

cerințele pieței, implicarea specialiști din mediul de afaceri

în activitățile de predare, organizarea de numeroase

manifestări cu participarea angajatorilor, modernizarea

planurilor de învățământ și conținuturile disciplinelor

predate cu sprijinul Consiliilor consultative de la nivel de

universitate și facultăți (cum ar fi introducerea cursului de Antreprenoriat la toate programele de studii de

licență care urmează a fi predate de experți din mediul de afaceri) etc.

Care sunt obstacolele pe care aceștia le întâmpină?

Angajatorii reclamă anumite probleme tipice pentru absolvenții studiilor superioare economice și anume:

așteptări prea mari din partea absolvenților în raport cu ce pot ei oferi, respectiv cu posibilitățile angajatorilor

(legate de salarizare, de evoluția profesională, de mediul și cerințele profesionale), o anumită nerăbdare

legată de promovarea profesională (doresc să “ardă etapele”), unii manifestă slabe capacități de comunicare

și lucru în echipă etc.

Absolvenții reclamă nivelul de salarizare scăzut (mai ales pentru debutanți), lipsa feed-back-ului din

partea angajatorilor la interviurile de angajare în caz de refuz, insuficienta disponibilitate pentru instruirea

practicanților și a debutanților în cadrul unor companii, faptul că uneori sarcinile de lucru sunt prea multe și

nu pot fi realizate în timpul alocat etc.

Exemplele furnizate mai sus sunt opinii ale angajatorilor/studenților/absolvenților exprimate ca

experiențe personale ale participanților la întâlnirile organizate pe parcursul anului 2017 și nu trebuie

generalizate, fiind enunțate doar cu titlu de exemplu asupra unor obstacole resimţite de cei enumerați.

Care sunt perspectivele și provocările pe care le identificați în vederea creșterii nivelului de

integrare al absolvenților de studii economice pe piața muncii?

Academia de Studii Economice din București are de apărat primul loc în România în clasamentul QS dat

publicități la finele anului 2017 din punct de vedere al angajabilității (71% dintre absolvenții ASE sunt

angajați în primele trei luni).

Universitatea noastră va fi, în continuare, preocupată pentru dezvoltarea capacităţii instituţionale şi

îmbunătăţirea calităţii ofertei educaţionale pentru adaptarea, structurarea si compatibilizarea programelor de

studiu universitare în concordanță cu cerinţele pieței muncii de la nivel național, european și mondial. În

acest sens, ne dorim să consolidăm și să dezvoltăm programele de studii cu predare în limbi străine (engleză,

franceză și germană) și să dezvoltăm programe de masterat și de formare continuă organizate împreună cu

mediul de afaceri.

SURSA: EUROPUNKT.RO - http://europunkt.ro/2018/01/14/interviu-prof-univ-dr-nicolae-istudor-

rector-ase-in-clasamentul-qs-2017-ase-se-afla-pe-primul-loc-in-romania-din-punct-de-vedere-al-

angajabilitatii/

Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE

Serviciul Marketing şi Comunicare

Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București, cod

010615, România

Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129

www.ase.ro; e-mail: [email protected]

Liviu Pop vrea să schimbe Legea Educației. Noutăți în ce privește bacalaureatul

Ministrul Liviu Pop a declarat vineri că intenţionează să modifice Legea Educaţiei Naţionale astfel încât

să permită românilor din diaspora să susţină "un bacalaureat al românilor de pretutindeni", urmând să facă o

propunere în acest sens în interiorul coaliţiei de guvernare.

Ministrul Educaţiei a spus vineri, la Bistriţa, că intenţia sa vine ca urmare a vizitei efectuate, joi, în

Ucraina, unde a participat la inaugurarea unei şcoli româneşti din regiunea Cernăuţi.

"Cred că ar trebui să ne aplecăm mai mult şi o să

fac propunerea aceasta către coaliţia de guvernare

PSD-ALDE, pentru că sunt membru al coaliţiei de

guvernare, să venim cu o propunere de completare a

legii Educaţiei Naţionale, în sensul în care cred că

pentru aceşti etnici români trebuie să găsim o

variantă de bacalaureat a românilor de pretutindeni.

Pentru că, nu vă ascund, sentimentul meu este acela

că se încearcă în Ucraina limitarea accesului la

învăţământul universitar în limba română şi nu cred

că putem, ca ţară, să ne permitem să avem români,

indiferent unde sunt aceştia în lume, şi să nu aibă

dreptul să studieze în limba română. Şi nu discutăm de români care au plecat în Ucraina, vorbim de români

care s-au născut şi sunt acolo de 2.000 de ani", a spus Pop.

Ministrul Educaţiei a precizat că va discuta propunerea sa mai întâi în PSD, apoi în cadrul coaliţiei de

guvernare şi susţine că, în anul în care celebrăm 100 de ani de la Marea Unire, "românii de pretutindeni

merită acest lucru".

"Cred că în anul Centenarului, românii de pretutindeni merită acest lucru, plecând de la ceea ce simt eu.

Am fost a doua oară în Ucraina, am discutat a doua oară cu ministrul Educaţiei de acolo, am văzut intenţiile

acestora şi cred că, la 100 de ani de la Unire, trebuie să facem acest pas", este de părere Pop.

În ceea ce priveşte negocierile cu Ucraina în vederea încheierii unui protocol privind aplicarea noii legi a

Educaţiei din ţara vecină, care să garanteze dreptul membrilor comunităţii româneşti din această ţară de a

învăţa în limba maternă, ministrul Liviu Pop a spus că este aşteptat un răspuns în acest sens în următoarele

două săptămâni şi că actul ar trebui semnat până în luna martie.

SURSA: ANTENA 3 - https://www.antena3.ro/actualitate/educatie/liviu-pop-vrea-sa-schimbe-

legea-educatiei-noutati-in-ce-priveste-bacalaureatul-450390.html

Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE

Serviciul Marketing şi Comunicare

Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București, cod

010615, România

Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129

www.ase.ro; e-mail: [email protected]

Antreprenori de pe băncile liceelor. Planurile Ministerului Educației pentru elevi

De anul viitor, anumite licee vor deveni şi şcoli de afaceri sau şcoli antreprenoriale, cum le numeşte

Ministerul Educaţiei. Elevii care vor să-şi deschidă propria afacere vor urma cursuri speciale.

În prezent, la ora de educaţie antreprenorială adolescenţii învaţă definiţii pe de rost, iar practica le lipseşte.

Cursuri pentru viitorii manageri se fac doar în instituţii private sau la facultate.

La doar 15 ani, Tudor şi Daniel au pus deja bazele primei lor afaceri: vând brelocuri interactive celor care

îşi pierd obiectele.

Tudor Gureș: „Avem şi competitori,

dar credem că putem face mai bine, avem

şi nişte preţuri mai bune.”

La întocmirea planului de afaceri au

muncit încă de anul trecut, după ce au

participat la primele ore de educaţie

antreprenorială, la o şcoală privată, şi au

învăţat noţiunile de bază.

Daniel Mitoiu: „Mai întâi să facem un

brainstorming pentru ideea noastră de

afaceri, apoi un plan de acţiuni, iar în

momentul de față trebuie să dăm comandă

şi să creez produsul şi să-l vindem şi să ne

facem site-ul.″

Şcolile private deţin monopolul învăţământului orientat către antreprenoriat. Pe lângă teorie, elevii au şi

două ore de practică, unde studiază afacerile de la stadiul de idee până la...

Peter Barta, specialist în economie şi bussines, profesor: „Modul în care pui la punct o echipă, de la

cum administrezi un buget, de la cum strângi bani să-ţi pui ideea în aplicare. Aici avem şansa ca şcoala să

beneficieze de expertiza unor profesori care au experienţă practică de antreprenoriat.”

Astfel de ore se pare că vor fi organizate şi în şcolile de stat din România, pentru că Ministerul Educaţiei

vrea ca din toamna acestui an anumite licee să poarte titulatura de „școală antreprenorială”; nu există însă o

metodologie în acest sens şi nu ştim nici ce profesori vor preda în aceste şcoli sau care va fi progama. Scopul

este: dezvoltarea spiritului de afaceri în rândul elevilor - o temă bună, la care școala românească a pierdut

startul de mult.

Acum, în şcolile de stat există o singură oră de educaţie antreprenorială pe săptămână în clasa a X-a şi o oră

de economie în clasa a XI-a. Însă cei care au trecut prin aceste materii şi în prezent sunt studenţi la ASE, de

pildă, spun că nu sunt suficiente.

Luzia Bârsan, studentă ASE, 23 de ani: „În liceu am făcut economie, dar foarte superficial. Nici măcar

noţiuni de bază şi programa şcolară nu presupune ceva practic, o vizită într-o firmă, să vezi cum stau

lucrurile.″

Marius Ionescu: „Ar trebui să predea antreprenori şi nu profesori care au experienţa şi ar trebui să facă

vânzări negocieri digital marketing.″

Ministerul Educaţiei vrea ca în doi ani şi disciplina cultură civică, predată la clasa a VIII-a, să fie

transformată în educaţie financiar-economică.

SURSA: PROTV - http://stirileprotv.ro/educatie/antreprenori-de-pe-bancile-liceelor-planurile-

ministerului-educac-iei-pentru-elevi.html

Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE

Serviciul Marketing şi Comunicare

Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București, cod

010615, România

Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129

www.ase.ro; e-mail: [email protected]

Adrian Mitroi: Inflatia si presiunea pe dobanzi vor fi noii jucatori pe piata, de care

trebuie sa te feresti

Inflatia si presiunea pe dobanzi vor fi

noii jucatori pe piata, de care trebuie sa te

feresti cat poti, a relatat Adrian Mitroi,

profesor de finante comportamentale la

Academia de Studii Economice (ASE),

pentru Agerpres.

"Nu vad ceva semnificativ sa se

profileze, cu exceptia riscului de dobanda

care pe de o parte e limitata cand o finantezi

cu credit. La un moment dat trebui sa si

capitalizezi firmele. Probabil acesta este

balansul care urmeaza. Volatilitatea,

impreuna cu inflatia si presiunea pe dobanzi

vor fi noii jucatori pe piata, de care trebuie sa te feresti cat poti. Nu vad efecte in lant sistemice de criza", a

spus Mitroi.

El a precizat ca economia mondiala se afla intr-o pozitie favorabila acum. "Noi suntem bine pozitionati, intr-adevar, cu toate deficitele intinse la maxim, dar cum altfel sa fii cand

cresti economic cu asemenea cifra? Nu avem ce face. Eu cred ca salariile nu mai pot fi crescute semnificativ

de catre Guvern. Eu cred ca vor fi reduse costurile semnificativ", a mai aratat profesorul ASE.

Potrivit acestuia, bursa romaneasca va avea un an pozitiv, "obligatiunile cresc, dobanzile cresc si

orientarea spre risc bursier va fi din ce in ce mai interesanta".

Preturile de consum au continuat sa creasca in luna decembrie din 2017, rata anuala a inflatiei urcand la

3,3%, de la 3,23% in noiembrie, pe fondul scumpirii marfurilor alimentare cu 0,44% si a celor nealimentare

cu 0,28%, potrivit datelor Institutului National de Statistica publicate vineri.

De altfel, Banca Nationala a Romaniei a revizuit in crestere, la 2,7%, prognoza de inflatie pentru finalul

anului 2017, de la 1,9% anterior. Pentru finalul anului 2018, BNR estimeaza o rata a inflatiei de 3,2%,

similar prognozei anterioare, iar pentru finalul celui de-al treilea semestru din 2019 se asteapta la o rata a

inflatiei de 3,1%.

In context, la inceputul acestei saptamani, Consiliul de Administratie al bancii centrale a hotarat

majorarea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 2% pe an, de la 1,75% pe an, incepand cu data de

9 ianuarie 2018.

De asemenea, BNR a decis majorarea ratei dobanzii pentru facilitatea de depozit la 1% pe an, de la

0,75% pe an, iar rata dobanzii aferente facilitatii de creditare la 3% pe an, de la 2,75% pe an.

Pe de alta parte, produsul intern brut al Romaniei a inregistrat, in trimestrul al treilea din 2017, o crestere cu

8,8% pe seria bruta si cu 8,6% pe seria ajustata sezonier, raportat la perioada similara din 2016, iar la noua

luni a urcat cu 7%, pe seria bruta si cu 6,9% pe seria ajustata sezonier, potrivit datelor provizorii (2) ale

Institutului National de Statistica.

SURSA: WALL-STREET - https://www.wall-street.ro/articol/Economie/217252/adrian-mitroi-

inflatia-si-presiunea-pe-dobanzi-vor-fi-noii-jucatori-pe-piata-de-care-trebuie-sa-te-feresti.html

Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE

Serviciul Marketing şi Comunicare

Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București, cod

010615, România

Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129

www.ase.ro; e-mail: [email protected]

Important:

Revista presei conţine fragmente preluate, fără nicio modificare, din articolele despre învăţământul universitar ce apar în

presa locală, regională şi naţională.

Academia de Studii Economice din Bucureşti nu îşi asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor apărute în

presă, redate pe această pagina exact în forma în care au apărut în publicaţiile respective.

Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine în totalitate autorilor acestora (sursei).