29

2.1.5. Mecanismul elaborării saliveiSaliva se formează în două etape la care participă: acinii care elaborează saliva primară şi apoi

duetele salivare unde au loc procese de secreţie şi reabsorbţie care modifică compoziţia ionică a salivei.2.1.5.1. Funcţiile acinului - Saliva primară rezultă dintr-un transfer plasmatic prin membrana bazo-

laterală şi eliminare de salivă prin polul apical al celulelor acinare. Secreţia primară conţine amilază şi/sau mucină într-o soluţie ionica cu concentraţie asemănătoare cu a lichidului extracelular.

Pe membrana luminală a acinului funcţionează următoarele:- canalele de Cl~ , Ca++ - dependente prin care clorul iese din celula în lumen, crescând

aici electronegativitatea;- antiport CI- - HCO~3 care elimină bicarbonatul în lumen;- Na+ - K+ - ATPaza care reintroduce o parte din K+ în celulă.Pe membrana bazo-laterală a acinului au loc următoarele schimburi:

simportul Na+ - K+- 2C1" care introduce aceşti ioni în celulă;

pompa Na+ - K+ care introduce 2K+ din interstiţiu şi scoate 3Na+ din celulă, care vor migra paracelular în lumen;

maxi canale de K+, Ca++- dependente, prin care potasiul iese masiv în interstiţiu ca apoi să ajungă în lumen, pe cale paracelulară;

antiportul Cl~ - HCO~3 care introduce clorul în celulă şi scoate bicarbonatul în interstiţiu;

antiportul Na+ - H+ care scoate ionul de H+ în interstiţiu şi preia de aici sodiul.

Funcţiile duetelor salivareComponenţii organici ai salivei provin din:

sinteza şi secreţia celulelor acinare (amilază, mucină);

transportul transepitelial la nivelul celulelor ductale (steroizii);

sinteza şi secreţia celulelor ductale.

Celulele ductale sintetizează, stochează şi secretă: factori de creştere (factor de creştere al nervilor, factori de creştere epidermali), enzime (ribo-nuclează, amilază), hormoni (glucagon, somatostatină, parotină, sialogastronă), proteaze homeostatice (renină, kalicreină ce controlează fluxul sanguin local, transportul apei şi electroliţilor).

29

Fig.3 Secreţia şi resorbţia electroliţilor în celulele ductale(după JOHNSON, 1987, modificat)

Pe membrana luminală a duetelor există:

canale de Na+, CI" prin care aceştia revin în celulă;

antiport Cl"-HCO~3 care introduce clorul şi scoate bicarbonatul din

antiportul Na+-H+ care economiseşte Na+ readucându-1 în celulă;

antiportul H+-K+ care scoate K+ în lumen.

Pe membrana bazo-laterală a celulelor ductale au loc următoarele >uri ionice:

scoaterea 3Na+ şi introducerea de 2K+ în celulă de către pompa Na+-K+;

canalele de K+ şi Cl~ prin care aceşti ioni revin în interstiţiu;

antiportul Na+-H+ care scoate ionul de hidrogen din celulă în interstiţiu.Duetul salivar este puţin permeabil pentru apă ceea ce asigură hipoosmo-laritatea salivei finale.Rezultatele acestor schimburi transmembranare sunt:

concentraţia Na+ şi Cl~ este de aproximativ 15 mEq/1 pentru fiecare, adică 1/7 - 1/10 din concentraţia plasmatică;

concentraţia K+ este de aproximativ 30 mEq/1 adică de 6 ori mai mare decât în plasmă;

concentraţia HCO3 ~ este de 50-70 mEq/1 deci de 2-3 ori mai mare ca în plasmă.ACTH şi mineralcorticoizii scad Na+ salivar şi cresc concentraţia de K+. Aldosteronul creşte

activitatea antiportului luminai Na+ - H+ şi a pompei Na+ -K+ bazo-lateral. Elaborarea salivei presupune un consum energetic de 6 Kcal pentru 1 litru de salivă formată.

Energia este asigurată atât aerob cât şi anaerob din: glucoza, glicogen, fosfocreatină. In somn secreţia salivară nu depăşeşte 0,25 ml/min.

Evacuarea salivei în cavitatea bucală are loc prin: forţa de împingere vis-â-tergo a salivei secretate, contracţia celulelor mioepiteliale, presarea glandelor de pereţii osoşi în timpul masticaţiei.

29

2.1.6. Proprietăţile salivei2.1.6.1. Volumul salivei este de aproximativ 1000-1500 ml/zi dar variază în funcţie de anumite

stări, cum ar fi:

în repaus alimentar: 0,3-0,5 ml/min;

în somn: 0,08 ml/min;

prin stimulare alimentară ajunge până la 2-7 ml/min.Fluxul salivar depinde de stări fiziologice (vârstă, greutate, sarcină, gradul de hidratare al

organismului, momentul zilei, olfacţie) şi alţi factori cum ar fi: fumat, medicaţie, factori psihici (stress, gândul la alimente, văzul lor, aspectul lor).

La copii, volumul salivar este diferenţial :la sugari: 50-100 ml/zi;- la 5 ani: 0,22 ml/min. Modificarea volumului salivar:hipersalivaţia sau sialoreea (flux salivar peste 0,5 ml/min) se întâlneşte fiziologic la erupţia

dinţilor, reflexul salivar condiţionat la stimul vizual, în sarcină, consum de condiment

35

Sialoreea patologică apare în stomatite, gingivite, intoxicaţii cu Pb, Hg, ulcer duodenal, cancer gastric, patazitoze intestinale, vomă, epilepsie, nevralgie de trigemen, consum de medicamente, anestezice. Tutunul produce hiperivaţie.

-hiposalivaţia ( flux salivar cuprins între 0,01-0,06 ml/min). Fiziologic apare la bătrâni, la menopauză, sau datorită sentimentului de frică. Patologic, hiposalivaţia apare în hemoragii, stări febrile, deshidratări severe, stomatite severe, la consum de atropină, antibiotice, opiacee.

-aptialismul (lipsa secreţiei salivare, volum sub 0,01 ml/min) apare în tele atrofice, degenerescenta glandelor salivare, intoxicaţii cu atropină, opiu.

2.1.6.2. Aspectul salivei este opalescent, filant.2.1.6.3. Sedimentul salivar cuprinde celule epiteliale descuamate, leucocite( ce trec prin diapedeză

din capilare în şanţul gingivo-dentar), bacterii (streptococ-lactotobacillus acidophilus). Leucocitele se găsesc în special în saliva copiilor (inainte de erupţia dinţilor) şi în saliva adulţilor edentaţi. La persoanele cu gingii sanatoase, numărul de leucocite este relativ mic. Numărul leucocitelor prezintă o variaţie diurnă, crescând de 4-5 ori, dimineaţa şi în mijlocul zilei.

2.1.6.4. pH-ul salivarIn repaus pH-ul mediu salivar este de aproximativ 6,7 (5,2-7,6), prezend variaţii în limite largi

(5,6-8). pH-ul salivar depinde de:

concentraţia de dioxid de carbon sanguin

alimentaţie (spanacul asigură pH mai alcalin);sisteme tampon salivare: - bicarbonat - acid carbonic (4,5/1), care se opune acidifierii mediului bucal.- fosfat disodic - fosfat monosodic, se opune alcalinizării;

- mucină bazică - mucină acidă. d) prezenţa anhidrazei carbonice;e) fluxul salivar mărit duce la creşterea pH-ului.

Capacitatea tampon a salivei prezintă mari variaţii diurne:

este mare dimineaţa, imediat după spălarea dinţilor, apoi scade repede;

după masă, creşte în timp de o oră ca apoi să scadă de asemenea într-un interval de o oră;

creşte până seara;

în somn, pH-ul salivei scade.

Osmolaritatea salivei mixte din cavitatea bucală este de 50-100 mOsm/1 (hipotonă)Densitatea salivei este de 1002- 1012 g/cm3. Vâscozitatea salivei mixte este 1,08-1,32 unităţi

2.1.7. Compoziţia chimică a saliveiSaliva conţine 99,5% apă şi 0,5% reziduu uscat format din substanţe anorganice 0,2% şi

substanţe organice 0,3%.

2.1.7.1. Substanţele anorganice din saliva mixtă bucală (tabelul 1).

35

Tabelul 1.

Saliva poate fi considerată o soluţie saturată de fosfat de calciu ce împie dică disoluţia calciului din smalţ. Saturarea salivei cu fosfat de calciu asociată cu un pH alcalin salivar determină precipitarea sărurilor, formând sialoliţi (calculi salivari) sau, la nivelul dinţilor produce tartru dentar.

Scăderea locală a pH-ului, sub 5,2, favorizează disoluţia cristalelor de hidroxiapatită şi apariţia cariilor.

. Substanţele organice se împart în două categorii: substanţe azotate (proteice şi neproteice) şi substanţe neazotate

SALIVĂ (mEq/1)PLASMĂ (mEq/1)Na+8,7-32,9< 142K+12-16>5Ca++2,5-5,55Mg++0,1-13cr8,4-17,7< 103P04~7-212,4-4,4HCOj-10-6027

Concentraţia principalelor substanţelor anorganice în saliva mixtă, comparativ cu plasma sanguină.

.1.7.2.1. Substanţele azotate proteice cuprind: proteine serice, proteine ine glandulară şi hormoni salivari.

Proteinele serice cuprind trei mari categorii: imunoglobuline, lactoferină, ai coagulării.

Imunoglobulinele IgG, IgM apar în salivă printr-un proces de trecere dinsange in salivă.

Lactoferina fixează fierul inhibând multiplicarea bacteriilor fero-ente.factori ai coagulării sunt: factorii VII,VIII,IX plasmatici, factorul 3 plachetar.Proteinele de origine glandulară pot fi împărţite la rândul lor în mai multe categorii

şi anume: enzime, mucine, substanţe de grup sanguin, factor de e al bacteriilor, proteine bogate în prolină.

Enzimele ca de exemplu:-amilază salivară hidrolizează amidonul fiert sau copt până la maltoză prin stadii

intermediare de dextrine;-lipaza salivară este importantă la sugar datorită descompunerii lipidelor din

lapte-lizozimul distruge mucopolizaharidele din peretele bacteriilor;-kalicreină- enzimă proteolitică, acţionează asupra kininogenului, formand

kinine Substanţele de grup sanguin. In salivă pot fi secretate antigene H, A, B sanguin

la subiecţii secretori.Factorul de agregare al bacteriilor are acţiune agregantă pentru

microorganismele din placa dentară, agregare ce necesită prezenţa calciului şi un Ph cuprins de la 5 până la 7,5.

Proteinele bogate în prolină :Dintre proteinele bogate în prolină amintim: Proteina A,C care au rol in fixarea calciului salivar.

In categoria hormonilor salivari enumerăm: hormonii steroidici, parotina, factorul de creştere al nervilor, factorul de creştere epidermal, factorii de creştere insulin-like.

Corticosteroizii, se găsesc liberi în salivă, în concentraţii mai mici decât în sânge.

Estrogenii sunt metabolizaţi în glandele salivare, estrona este transformată în estradiol sub acţiunea unei enzime oxido-reducătoare.

Hormonii sexuali masculini sunt transformaţi, în glandele salivare, în metaboliţi mai activi fiziologici.

Parotina este un polipeptid ce stimulează calcifierea, vascularizaţia, sistemul reticulo-endotelial.

Factorul de creştere al nervilor (NGF) -creşterea şi dezvoltarea ţesutului nervos în perioada embrio-fetală şi accelerează erupţia dinţilor.

Factorul de creştere epidermal (EGF)- stimulează erupţia dentară, asigură calcifierea precoce a incisivilor, asigură keratinizarea, facilitează vindecarea mucoasei bucale după leziuni, ulceraţii.

Factorii de creştere insulin-like (IGFs) au efect mitogen pentru fibroblaşti (care au rol reparator), activează proliferarea lor.

Substanţe organice azotate neproteice sunt: uree, acid uric,creatinină, amoniac, substanţe ce provin din catabolismul proteic.

Substanţe organice neazotate sunt: glucidele şi lipidele.Concentraţia glucidelor în salivă depinde de concentraţia sanguină. La

diabetici creşte cantitatea de glucoza în salivă şi lichidul crevicular, care va fi metabolizată de bacillus acidophilus ceea ce duce la acidifierea locală a pH-ului, aceasta favorizând apariţia cariilor şi parodontopatiei. Lactatul salivar creşte de circa

10 ori după ingerarea hranei, ce conţine zaharuri.Concentraţia lipidelor în salivă este mică, găsindu-se colesterol şi acizi graşi

nesaturati

2.1.8. Rolurile salivei2.1.8.1. Rolul digestiv al salivei cuprinde mai multe etape:a. preparativă: B. hidroliticăc. gastronomică

2.1.8.2. Funcţia proiectivă a salivei - de menţinere a troficităţii normale a tesuturilor bucale, se realizează prin:

1. Lubrefierea structurilor moi şi dure din cavitatea bucală, asigurata de glicoproteinele bogate în prolină, ce formează un film de mucină la suprafata alimentelor şi structurilor buco-dentare. Acest film lubrefiant de mucină facilitează: masticaţia, pasajul alimentelor pentru deglutiţie, vorbirea, protejează mucoasa de evaporarea apei şi uscare, de frecările cu alimentele dure şi corpii straini;

2. Menţinerea integrităţii mucoaselor din cavitatea bucală prin mucine si fosfoproteine pe bază de cisteină (cistatine).

3.Reparaţia ţesuturilor moi realizată de:

-factorii de creştere din saliva: NGF, EGF, IGF care activează fibroblaştii;-factorii procoagulanţi (VII, VIII, IX, Fp3) şi anticoagulanţi din salivă. 4.Menţinerea echilibrului ecologic microbian: prezenţa bacteriilor saprofite

împiedică multiplicarea bacteriilor patogene şi aderenţa lor pe dinţi;5.Lavajul cavităţii bucale: - asigură îndepărtarea mecanică a resturilor

alimentare, bacteriilor de pe suprafaţa dinţilor, mucoaselor. 6.Agregarea bacteriană este asigurată de sistemele directe agregante reprezentate

de IgA salivară, mucine, lianţi, lizozim, amilază, factori de agregare bacteriană, staterine.

.7. Funcţia antibacteriană, antifungică şi antivirală directă

a) proteine salivare: - lizozim cu efect bacteriolitic;-lactoferina cu rol de fixare a fierului

-sistemul peroxidazic determină oxidarea tiocianatului salivar şi formarea hipotiocianatului, agent puternic oxidant (rol antimicrobian).

b).Ig secretate de glandele salivare (IgA secretor, IgM) şi provenite dinlchidul gingival (IgM, IgG).

c).leucocitele neutrofile d).fluorul salivar: 8.Menţinerea echilibrului acido-bazic-este asigurată de sistemele tampon salivare ale

bicarbonaţilor , ale fosfaţilor, ale mucinei. 9. Menţinerea integrităţii dinţilor.In perioada posteruptivă, de maturaţie, a dinţilor saliva devine o soluţie

saturată de săruri de calciu, fosfor, magneziu, care împiedică solubilizareahidroxiapatitei din email. Staterinele (proteine salivare bogate în prolină) leagă

calciu, asigurând saturaţia salivei cu săruri de fosfat de calciu.-fluorul prezent în saliva participă la formarea fluorapatitei, ceea ce creşte

rezistenţa emailului,-fluxul salivar: - spală reziduurile alimentare împiedică stagnarea,aderenţa şi descompunerea alimentelor.

2.1.8.3. Funcţia excretorie a salivei constă din eliminarea pe această cale a:

metaboliţilor din catabolismul proteic (uree, acid uric, amoniac) şisubstanţelor cu molecula mică (nitriţi, nitraţi, tiocianat);

substanţelor toxice pătrunse accidental în organism - săruri ale metalelorgrele Pb, Hg, Bi

medicamentelor anticonvulsivante, antidepresive, citostatice, cofeina,tetraciclina;

substanţelor toxice ca alcoolul, cocaina, nicotina;

- hormonilor circulanţi cum ar fi cortizol, aldosterori, estradiol, progesteron;

substanţelor de grup sanguin de exemplu aglutinogenele H, A, B - lasubiecţii secretori;

virusurilor: - poliomielitei, parotiditei epidemice, (este o cale de răspân-dire a infecţiei în colectivităţile de copii), rabiei.

2.1.8.4. Funcţia endocrină a glandelor salivare - se realizează prinsecreţia de hormoni proprii: parotină, NGF, EOF, IGFs (insulin-like growthfactors), glucagon-like growth factors, care au fost descrişi la capitolul 2.7.2.

2.1.8.5. Rolul salivei în homeostazia hidro-electroliticăÎn deshidratări se reduce lichidul extracelular, scade secreţia salivară, mucoasa bucală se

usucă, ceea ce declansează, prin intermediul hipotalamusului, fie senzaţie de sete cu creşterea aportului hidric, fie stimularea secreţiei de ADH (reţine apa în organism, împiedică pierderea de apă).

ALDOSTERONUL - stimulează reabsorbţia Na+ şi secundar a Cl- din saliva ductală şi eliminarea de potasiu.

2.1.8.6. Rolul salivei in termoreglareLa om acest rol este mai puţin important, însă la câine este primordial. Câinele îşi

realizează termoliza prin hiperventilaţie cu gura deschisă şi limba scoasă, favorizându-se evaporarea.

2.1.8.7. Rolul salivei în vorbire - se realizează prin umectarea şi lubre-fierea mucoasei bucale, ceea ce facilitează mişcările limbii, fonaţia şi vorbirea.Atmosfera caldă şi uscată îngreunează vorbirea prelungită. Emoţiile scad secreţiasalivară, îngreunând vorbirea.

2.1.9. Reglarea secreţiei salivare2.1.9.1. Reflexul salivar necondiţionat este cel mai important reflex de reglare a secreţiei

salivare. Arcul reflex cuprinde: zone reflexogene, căi aferente, centrii nervoşi şi căi eferente simpatice şi parasimpatice.

2.1.9.1.1. Zone reflexogene şi căi aferente - excitaţiile receptorilor celor trei zone reflexogene sunt transmise prin următoarele căi aferente:

a) Excitaţiile specifice ale mugurilor gustativi din cele 2/3 anterioare ale limbii, de către alimente, sunt transmise prin nervul timpanico-lingual la ganglionul geniculat şi de aici la central salivator superior (din punte). Pentru treimea posterioară a limbii, excitaţiile ajung prin nervul

glosofaringian la ganglionul pietros şi de aici la central salivator inferior (din bulb). Saliva secretată în urma excitaţiilor mugurilor gustativi provine cu predominantă din glandele submandibulare şi sublinguală ("saliva de gustaţie").

De la nivelul mucoasei bucale şi a dinţilor, sensibilitatea nespecificăprin excitaţii determinate de: consistenţa alimentelor în timpul masticaţiei, durereşi vorbire sunt transmise prin ramuri ale trigemenului la ganglionul Gasser şi deaici la ambii centrii salivari ce vor secreta "saliva de masticaţie".

De la nivelul mucoaselor laringiană, faringiană, esofagiană, gastricăexcitaţiile determinate de iritaţie, distensie (bol voluminos) sunt transmise prinfibrele nervului vag la centrul salivar inferior.

Centrii nervoşi sunt localizaţi în substanţa reticulată bulboprotu-beranţială. Funcţional, există un centru salivar superior în punte (regleazăsecreţia glandelor submandibulară, sublinguală). şi un centru salivar inferior în bulb (reglează secreţia glandei parotide).

Căile eferente, centrifuge sunt reprezentate de fibre ale sistemului vegetativ ce pleacă de la centrii la glandele salivare.

Fig. 5. Reglarea nervoasă parasimpatică a secreţiei salivare

Pentru glanda parotidă - fibrele parasimpatice cu origine în centrul salivar din bulb se ataşează nervului glosofaringian, apoi la nivelul găurii jugulare pătrund în nervul lacobson (cu origine în ganglionul Andersch) apoi în nervul mic pietros superficial şi ajung în ganglionul optic unde fac sinapsa. Fibrele postganglionare urmează traiectul nervului auriculo-temporalului şi ajung la glanda parotidă. (Fig. 5.).

Pentru glanda submandibulară, sublinguală - fibrele parasimpatice au origine în centrul salivar superior din punte, iau calea nervului intermediar al lui Wriesberg, trec în ganglionul geniculat al facialului, coboară prin nervul coarda timpanului, care în apropierea cavităţii bucale se uneşte cu nervul lingual, se desprind din aceasta şi fac sinapsa în mai mulţi ganglioni mici din glanda submandibulară sau în ganglionul sublingual de unde fibrele postganglionare se termină în glandele respective.

Fibrele simpatice, au origine comună pentru toate glandele salivare şi sunt asigurate prin fibre preganglionare din măduva toracală segmentele T1-T2 ce provin din coarnele antero-laterale. Excitaţiile părăsesc măduva prin rădăcinile anterioare, apoi prin ramurile comunicante albe ajung în lanţul ganglionilor simpatici paravertebrali şi fac sinapsa în ganglionul cervical superior; de aici fibrele postganglionare ajung pe calea plexurilor perivasculare la glandele salivare. Glandele mici primesc inervaţia efectoare de la nervul glosofaringian.

Reflexele salivare necondiţionate cu punct de plecare bucal mai pot fi determinate şi de contactul chemoreceptorilor cu substanţe insipide, acide, amare, de stimulare a proprioceptorilor si mecanoreceptorilor în cursul tratamentelor stomatologice, de contactul cu aparate dentare. Această variată stimulare este culeasă de fibrele nervului facial, trigemen si glosofaringian. Excitaţiile nociceptive de la orice nivel al organismului determina hipersalivaţie.

2.1.9.2. Reflexul salivar condiţionalMecanismul reflex condiţionat dovedeşte influenţa corticală asupra centrilor bulbo-

protuberanţiali. Prezintă importanţă, deoarece, când alimentele ajung în cavitatea bucală, găsesc deja o cantitate de salivă. Excitanţi nespecifici, vederea, mirosul, zgomotul, lumina, cuvântul (evocarea alimentelor) prin asocierea cu excitantul necondiţionat, devin excitanţi adecvaţi ai secreţiei salivare.. Reflexul salivar condiţionat are aceeşi cale eferentă cu cel necondiţionat, cea aferentă este corespunzătoare regiunii respective, miros, văz, auz. Se elaborează pe baza legăturii temporare între zonele senzoriale ale scoarţei (olfactivă, vizuală, auditivă) cu reprezentarea centrului secreţiei salivare.

Fazele salivaţiei sunt:

faza cefalică (gândul, mirosul, vederea alimentelor);

faza bucală (contactul alimentelor cu receptorii);

faza gastrică (când alimentele au ajuns în stomac).În toate cele trei faze se declanşează stimularea secreţiei salivare. Centrii superiori

hipotalamici şi corticali exercită influenţe asupra reflexului salivar. Impulsurile salivare hipotalamice pot apare în cadrul reacţiilor: alimentare prin stimularea centrului foamei, apetitului; de agresivitate, emoţii, prin stimularea hipotalamusului posterior; de termoreglare, prin stimularea hipotalamusului anterior. Influenţele corticale asupra fluxului salivar se constată în: condiţionarea secreţiei salivare, hiposalivaţii, în emoţii, excitarea unor zone corticale în vecinătatea gustului, mirosului.

Interrelaţiile funcţionale, între respiraţie, vomă, salivaţie se explică prin situaţia anatomică, de vecinătate a centrilor respectivi.

2.1.9.3. Efectele inervaţiei parasimpatice şi simpaticeStimularea parasimpaticului prin eliberarea mediatorului chimic acetil-colina la nivelul

sinapselor neuro-glandulare are ca efect formarea unei salive bogate în volum, NaCl, amilază, săracă în K+, CO3H-, mucină, cu activitate bactericidă redusă. Acetilcolina acţionează asupra receptorilor colinergici, ce pot fi blocaţi de atropina, substanţa ce împiedică acţiunea stimulatoare a parasimpaticului. Acest fapt se observă şi în terapeutică, după administrarea medicamentelor ce conţin atropina, apare uscăciunea mucoasei bucale. Stimularea simpaticului prin eliberarea catecolaminelor: adrenalina si noradrenalina, ce acţionează pe receptorii alfa (secreţie de K+ şi apă) şi beta (secreţie de amilază) are ca efect formarea unui volum redus de salivă, săracă în NaCl, vâscoasă, bogată în mucină, în substanţe organice şi K+, HCO-3, lizozim.

Cele două căi eferente, asupra secreţiei salivare, au efect stimulator, sinergic cu anumite diferenţe, existând deci o completare funcţională.

Efectele denervării. Secţionarea nervilor simpatici şi parasimpatici este urmată de hipersecreţie salivară numită paralitică (Claude-Bernard) şi se datoreşte sensibilizării glandei denervate la acţiunea adrenalinei, noradrenalinei în cantităţi crescute. Astfel stimularea continuă a glandei atrofiate la început restabileşte greutatea, iar glanda salivară simetrica celei denervate se hipertrofiază prin mecanism compensator.