Analele ştiinţifice ale Universităţii “Al. I. Cuza” Iaşi Tomul LVI, fasc. 1, s. II a. Biologie vegetală, 2010

IN MEMORIAM

25 DE ANI DE LA DISPARIŢIA PROFESORULUI CORNELIU ZOLYNEAK (1928-1985)

În urmă cu 25 de ani, la 16 octombrie 1985, s-a

stins din viaţă, după o grea suferinţă, în vârstă de doar 57 de ani, prof. dr. Corneliu Zolyneak, personalitate ştiinţifică de prestigiu, dascăl prin vocaţie şi neîntrecut organizator, apreciat şi iubit de studenţi şi de colegi, care a contribuit cu competenţă şi dăruire la progresul geneticii ieşene timp de două decenii.

S-a născut la 19 iunie 1928 în oraşul Paşcani, într-o familie de muncitori. Urmează şcoala primară, gimnaziul şi liceul în oraşul natal, trecându-şi bacalaureatul în 1949. În perioada 1949-1953 urmează cursurile Facultăţii de Stiinţe naturale. Imediat după absolvire (anul în care eu am devenit student) este numit asistent la Catedra de Socialism ştiinţific, unde devine lector in 1954 (avîndu-1 şi seria mea cadru didactic). În 1957 trece la Catedra de Biologie, predând cursul de Biologie generală la Facultatea de Filosofie. În perioada 1962-1965 este doctorand la Institutul de Genetică

generală şi Radiogenetică vegetală al Universităţii din Greifswald (Germania), timp în care elaborează şi susţine teza intitulată „Radiosensibilitatea tomatelor diploide şi autotetraploide”, teză care a fost publicată în seria „Monografii” a Analelor ştiinţifice ale Universităţii noastre în anul 1967.

Întors în ţară, tânărul şef de lucrări doctor Corneliu Zolyneak devine titularul cursului de Genetică, predând totodată şi Radiogenetica şi Genetica umană, urcând rapid pe treptele didactice de conferenţiar şi profesor. Ca activitate didactică, predă cursuri, conduce lucrări practice, teze de licenţă şi de gradul I, comisii de admitere şi de licenţă, de acordare a diferitelor grade didactice în învăţământul superior; conduce olimpiade naţionale de biologie, sesiuni ştiinţifice studenţeşti, comisii de doctorat etc.

Din 1965, când devine titularul disciplinelor de Genetică şi conducătorul Laboratorului pe care 1-a organizat după modelul acelora în care a lucrat în Germania, profesorul Corneliu Zolyneak a continuat şi dezvoltat cercetările de radiogenetică vegetală, publicând (singur sau în colaborare) până în 1975 peste 60 de lucrări ştiinţifice, cele mai multe încadrate în următoarele direcţii: radiaţii ionizante şi efectul lor genetic, repercusiuni de ordin genetic (la nivelul unor plante cultivate) declanşate de acţiunea unor factori chimici şi fizici. Totodată, publică şi multiplică împreună cu colaboratorii săi 10 fascicule de curs şi de lucrări practice. Pentru cursul de Radiogenetică - o prioritate în literatura noastră de specialitate - în 1968 a obţinut premiul Ministerului Învăţământului, iar pentru întreaga activitate didactică şi organizatorică, în 1981 a fost distins cu titlul de „profesor universitar evidenţiat”. Este locul să menţionez că toate cursurile profesorului Corneliu Zolyneak (care de cele mai multe ori nu durau 2 ore, spre bucuria studenţilor!) erau dublate

99

de un autentic pitoresc, presărate cu glume şi sfaturi părinteşti, pline de învăţăminte, ceea ce le conferea nu numai valoare instructivă, ci şi o frumuseţe aparte, adesea fascinantă.

În perioada 1976-1980 a fost şef de catedra şi decan al Facultăţii de Biologie-Geologie-Geografie, iar în perioada 1977-1985, director al Centrului de Cercetări Biologice (urmând după academicianul Petre Jitariu). În ultimii 10 ani de viaţă, împreună cu colectivul înfiinţat la Centrul de Cercetări Biologice şi cu puţinii colaboratori din Catedra, întreprinde ample cercetări în domeniul geneticii umane, publicând alte 50 de lucrări din două subdomenii: studiul malformaţiilor congenitale la nou-născuţii vii din judeţele Moldovei (investigând peste 20.000 de subiecţi) şi studiul hemoglobinopatiilor şi enzimopatiilor umane (făcând un screening populaţional: 50.000 de subiecţi de pe întreg teritoriul Moldovei). În ultimii 5 ani de viaţă abordează şi probleme de genetică cu aplicaţii în industria de medicamente, utilizând tehnici genetice pentru îmbunătăţirea potenţialului de biosinteză al producătorilor de antibiotice şi vitamine, subdomeniu materializat în 5 invenţii brevetate în 1985.

Ca preşedinte al Societăţii Naţionale de Biologie celulară (filiala Iaşi), în calitate de conducător de doctorat (din 1969), membru în Comisia Superioară de Diplome, redactor responsabil al revistei Analele ştiinţifice ale Universităţii „A1. I. Cuza” - seria Biologie, ca organizator al diferitelor manifestări ştiinţifice şi participant la reuniuni de specialitate desfăşurate în ţară şi peste hotare (Germania, Norvegia), ca şef de catedră, decan şi director al Centrului de Cercetări Biologice, profesorul Corneliu Zolyneak a militat pentru un continuu schimb de idei şi de publicaţii, a încurajat pe studenţi (de care era foarte ataşat) şi pe tinerii cercetători, a depus toată priceperea, mult suflet şi foarte mult timp pentru organizarea laboratoarelor de genetică, pentru dotarea lor cu aparatură şi substanţe (din păcate, numai pentru a celor de genetică!), pentru îmbogăţirea continuă a documentării ştiinţifice, pentru o atmosferă propice activităţii didactice şi ştiinţifice. Colegii mei pensionari îşi mai amintesc de “ameninţarea” profesorului Corneliu Zolyneak că nimeni nu va fi promovat, sau chiar menţinut în activitate, dacă nu-şi multiplică cursul; pentru moment ne-am supărat pe el, dar apoi 1-am înţeles. Foarte puţini dintre profesorii noştri (C. Papp, M. Constantineanu, O. Necrasov, P. Jitariu şi Z. Feider) aveau cursul multiplicat sau tipărit la acea vreme.

Profesorul Corneliu Zolineak a desfăşurat, timp de peste 35 de ani, o intensă şi unanim apreciată muncă social-politică, îndeplinind înalte funcţii de conducere în organele locale de partid şi de stat, fiind distins şi pentru această activitate cu mai multe ordine şi medalii.

Personalitatea profesorului Corneliu Zolyneak întrunea şi îmbina armonios trăsăturile militantului politic şi social convins, niciodată ameţit de înălţime, cu acelea ale dascălului apropiat şi înţelegător faţă de studenţi, ale omului făcut să organizeze cercetarea ştiinţifică din Laborator şi din Centrul de Cercetări Biologice. În toate aceste domenii, prin efortul nu odată epuizant, găsea soluţii, intuia căi de urmat, îmbărbăta şi sfătuia cu generozitate, total dezinteresat. Pe câţi nu i-a ajutat să obţină locuinţă, să-şi procure butelie de aragaz, să-şi pună telefon!? Se înflăcăra uşor, ierta cu aceeaşi generozitate şi mai ales era gata să dea ajutorul care i se cerea de oricine şi în chestiuni de orice natura !

Dacă putea fi acuzat de cineva, atunci trebuie spus că era influenţabil; şi avea mereu în jur oameni care-1 influenţau în rău, cu scopul de a-şi urî pe unii colegi. Aşa se face că în 1975 a forţat scoaterea la pensie a academicienilor Olga Necrasov şi Petre Jitariu! Aşa se face că îţi putea schimba în ultimul moment componenţa unei comisii de concurs. În

100

plus, la Centrul de Cercetări Biologice nu a ştiut întotdeauna să-şi aleagă oamenii; ceea ce ni se întâmplă şi azi unora dintre noi! Un mare om de stiinţă spunea cândva: „Îmi aleg oamenii mai întâi după caracter şi numai apoi după capacitatea lor de a cerceta; asta se mai poate învăţa ulterior”. Prin funcţiile, mai ales politice, pe care le-a avut, a făcut mult bine; ştia să preţuiască oamenii, să le sară-n ajutor când cineva voia să le facă rău.

Profesor de prestigiu şi cercetător întreprinzător, organizator desăvârşit, ataşat până la uitare de sine de Laboratorul pe care 1-a creat (până în 1965 nu putem vorbi de genetică la Universitatea din Iaşi) şi 1-a dotat mereu cu tot ce era mai modern. Era un om plin de optimism, civilizat, politicos, foarte bun coleg şi inegalabil conducător, fire jovială, om cu energie inepuizabilă, demn, curajos, încrezător (poate în măsură prea mare şi fără discernământ) faţă de unii colegi sau colaboratori, receptiv la tot ce era nou, înzestrat cu o mare putere de muncă, apropiat de studenţi, plin de omenie şi respectat cetăţean al Iaşului universitar.

I-am urmat la conducerea Catedrei, Facultăţii şi Centrului de Cercetări Biologice, am fost împreună la inspecţii de gradul I, am făcut aceeaşi politică amândoi; 1-am respectat şi m-a respectat. Ştia să spună numai lucruri frumoase despre colaboratorii care-1 ajutau, mai ales la întocmirea numeroaselor dări de seamă cerute în acea vreme! Când primea laude, imediat spunea: materialul nu 1-am făcut eu, ci..........

Constantin Toma

101