Rolul dobânzii de referinţă a BCE în politica monetară a zonei euro

Basaraba CorinaAnul 3Finanţe Bănci

~2013~

INTRODUCERE

Creată oficial la 1 iunie 1998, stabilită la Frankfurt, Banca Centrală Europeană este cea mai recentă instanţă europeană, în totalitate independentă, pilon central al Uniunii Economice şi Monetare. Banca centrală Europeană formează, alaturi de cele 11 Banci Centrale Naţionale (BCN) ale statelor din zona euro, Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC), al cărui obiectiv principal este menţinerea stabilităţii preţurilor. Acţiunile de bază ale SEBC sunt definirea şi punerea în aplicare a politicii monetare în zona euro, realizarea operaţiunilor de schimb şi administrarea rezervelor de schimb oficiale în statele membre. De asemenea, trebuie să promoveze buna funcţionare a sistemelor de plăţi şi să susţină autorităţile naţionale competente sa supravegheze instituţiile de credit şi stabilitatea sistemului financiar. Banca Centrală Europeană reprezintă cea mai înaltă autoritate monetară din zona euro.

În practică, BCE menţine relaţii strânse cu alte organisme ale UE şi ale zonei euro pe multiple căi, atât la nivel de politici, cât şi la nivel de experţi. Dialogul periodic dintre BCE şi alţi factori de decizie şi partenerii sociali permite acesteia să obţină informaţii şi indicii, să explice deciziile sale de politică monetară, iar contrapărţilor le facilitează o mai bună înţelegere a măsurilor BCE şi a modalităţii în care propriile lor acţiuni influenţează procesul de formare a preţurilor. Această interacţiune sporeşte fluxul de informaţii, favorizează înţelegerea reciprocă a opiniilor fiecărei părţi privind politicile şi creează posibilitatea unui dialog pe teme de interes comun, cu respectarea în totalitate a responsabilităţilor fiecăruia.

POLITICA MONETARĂ A BĂNCII CENTRALE EUROPENE

Stabilitatea preţurilor reprezintă obiectivul cel mai important al acestei instituţii conform art. 3 din statutul Sistemului European al Băncilor Centrale.Banca Central Europeană are şi alte responsabilităţi precum:

- implementarea politicii monetare în zona euro- monitorizarea operaţiunilor de schimb valutar- constituirea şi administrarea rezervelor valutare ale statelor membre- promovarea unui sistem de plăţi eficient

Strategia de politică monetară constituie o descriere coerentă şi structurată a modului în care deciziile de politică monetară sunt adoptate în vederea atingerii obiectivului băncii centrale.

Prin intermediul acestei strategii, se îndeplinesc două misiuni importante. În primul rând, prin impunerea unei structuri precise la nivelul procesului decizional, strategia asigură faptul că informaţiile şi analizele necesare în vederea adoptării unor astfel de decizii (pe plan intern) sunt la dispoziţia Consiliului guvernatorilor BCE. În al doilea rând, strategia reprezintă un instrument prin care deciziile de politică monetară sunt explicate publicului (pe plan extern). Prin sprijinirea eficienţei politicii monetare şi prin comunicarea angajamentului băncii centrale privind stabilitatea preţurilor, strategia contribuie la credibilitatea BCE pe pieţele financiare.

Sarcina principală a BCE în calitate de coordonator al Eurosistemului este punerea în aplicare a politicii monetare în zona euro, având ca scop menţinerea stabilităţii preţurilor.

2

Prin intermediul ratelor dobânzii pe termen scurt, politica monetară influenţează economia şi în ultimă instanţă, nivelul preţurilor.Strategia băncii, în domeniul politicii monetare este una flexibilă, bazată pe trei piloni:

1) Controlul ofertei de monedă

2) Monitorizarea directă a ratelor inflaţiei din zona euro

3) Examinarea altor indicatori referitori la nivelul preţurilor

Astfel pentru menţinerea stabilităţii în zona euro, Eurosistemul dispune de un set de instrumente de politică monetară al căror scop este acela de a influenţa ratele de dobândă, de a controla lichiditatea şi de a semnala direcţia generală a politicii monetare.

Prin stabilirea procentelor dobânzilor la care băncile comerciale pot obţine finanţări de la băncile centrale, Consiliul Guvernatorilor BCE acţionează în mod indirect asupra ratelor dobânzilor practicate în sistemul economic al zonei euro, în special asupra dobânzilor pentru împrumuturi acordate de băncile comerciale şi a celor la depozitele de economii.

Pentru punerea în aplicare a politicii monetare, BCE foloseşte o serie de instrumente politico-economice.

1. Operaţiunile open market

Operaţiunile open market joacă un rol important în gestionarea procentelor dobânzilor şi a lichidităţii pieţei şi oferă indicaţii în ceea ce priveşte orientarea politicii monetare prin patru categorii de operaţiuni.

a. Operaţiunile principale de refinanţare

Operaţiunile principale de refinanţare constituie cel mai important instrument al politicii monetare. Acestea sunt tranzacţii de cesiune temporară cu generare de lichidităţi cu o frecvenţă săptămânală şi o scadenţă de două săptămâni şi pun la dispoziţia sistemului bancar o mare parte a lichidităţilor. Rata minimă oferită pentru operaţiunile principale de refinanţare este rata principală a dobânzilor stabilită de BCE. Aceasta se află în limita ratelor pentru facilitatea de depozit şi pentru facilitatea de împrumut marginal. Nivelul acestor trei rate indică orientarea politicii monetare în zona euro.

b. Operaţiunile de refinanţare pe termen lung

Acestea sunt tranzacţii de cesiune temporară cu generare de lichidităţi cu o frecvenţă lunară şi un termen de două săptămâni. Reprezintă doar o parte limitată din volumul total de refinanţare şi nu au ca obiectiv emiterea de semnale către piaţă.

c. Operaţiunile de reglaj fin

Obiectivul acestor operaţiuni ad-hoc este acela de a reacţiona la fluctuaţiile neaşteptate ale lichidităţii bancare, în special pentru atenuarea consecinţelor acestora asupra dobânzilor.

d. Operaţiunile structurale

3

Aceste operaţiuni au drept scop principal adaptarea permanentă la poziţia structurală a Eurosistemului faţă de sectorul financiar.

2. Facilităţile permanente

Facilităţile permanente pregătesc sau absorb lichidităţi de pe o zi pe alta. Rata dobânzii lor stabileşte limita superioară sau inferioară pentru rata depozitelor overnight. Această rată este cunoscută sub denumirea EONIA (Euro Overnight Index Average). Există două facilităţi permanente pentru părţile admise:

—facilitatea de împrumut marginal, care oferă părţilor posibilitatea de a obţine lichidităţi de pe o zi pe alta în schimbul activelor refinanţabile. Dobânda pentru aceste facilităţi reprezintă pragul maxim pentru rata depozitelor overnight;

—facilitatea de depozit, care oferă părţilor posibilitatea de a menţine depozitele cu scadenţă zilnică în Eurosistem. Dobânda pentru facilitatea de depozit reprezintă pragul minim pentru rata depozitelor overnight.

Ambele dobânzi trebuie să asigure o funcţionare fără probleme a pieţei monetare atunci când cererea şi oferta de fonduri ating niveluri ridicate.

3. Constituirea rezervelor obligatorii

În conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Statut, BCE poate solicita instituţiilor de creditare stabilite în statele membre să păstreze rezerve minime la BCE şi băncile centrale naţionale. Obiectivul rezervei minime îl constituie stabilizarea dobânzilor pe termen scurt şi crearea (sau accentuarea) unei probleme structurale de refinanţare a sistemului pe lângă Eurosistem, ceea ce simplifică gestionarea dobânzilor de pe piaţa monetară prin tranzacţii generatoare de lichidităţi. Consiliul Guvernatorilor BCE stabileşte metodele de calcul şi sumele necesare.

4

DOBÂNDA DE REFERINŢĂ A BCE

Banca Centrala Europeană urmează numai un singur mandat de stabilitate monetară.

Stabilitatea monetară se referă la menţinerea unei rate a inflaţiei care nu depăşeşte pragul de 2% pe termen mediu.

În general ratele de referinţă ale dobânzii reprezintă preţul la care băncile centrale acorda împrumuturi băncilor comerciale. Ele determină suma de bani pe care o împrumută băncile comerciale de la băncile centrale şi, în continuare, dobânzile impuse de băncile comerciale persoanelor fizice şi companiilor pentru credite. Astfel, băncile centrale gestionează masa monetară sau lichiditatea din economie.

Astfel Banca Central Europeană urmăreşte creşterea masei monetare M3, care nu trebuie să depăşească rata de referinţă de 4,5%.Banca numeşte o rată de referinţă cu scopul de a semnala faptul că oferta de bani se poate abate de la această rată.

Rata de referinţă este bazată pe procedura zilnică a băncilor centrale din cadrul şi din afara Sistemului European al Băncilor Centrale.

Dobânda de referinţă se află într-o strânsă legătură cu inflaţia.

În cazul în care inflaţia este mare, banca centrală caută soluţii pentru a o diminua, astfel ca poate mări dobânda de referinţă pentru a scoate din circuit o parte a banilor aflaţi în numerar. Depozitele financiare devin tot mai atractive, iar creditarea mai scumpă, diminuându-se ritmul de creştere a preţurilor.

Pe de altă parte, această creştere stagnează dezvoltarea economică şi se reflectă negativ asupra PIB sau nivelului şomajului.

În cazul în care inflaţia este una scăzută se doreşte, prin micşorarea dobânzii de referinţă, o atractivitate economică şi implicit intărirea valutei. Acest lucru influenţează împrumuturile, în sensul că, acestea devin mai puţin costisitoare, stimulându-se astfel economia.

Toate aceste fluctuaţii pe care Banca Centrală Europeană le creează, au influenţă asupra menţinerii unei inflaţii cât mai aproape de pragul de 2%, pentru a se putea beneficia, mai apoi, de o stabilitate a preţurilor.

Dobânda de referinţă este intr-o relaţie direct proporţională şi cu moneda unică pentru o perioadă. Astfel în momentul în care dobânda creşte,Euro tinde să se aprecieze. Randamentele cresc şi devin atractive pentru investitori, astfel creşte cererea pentru acea valută.

În cazul în care rata scade, moneda se depreciază, influenţând astfel negativ cererea pentru aceasta.

Modificarea dobânzii de referinţă este rareori surpinzătoare: băncile centrale încearcă să evite surprize şi implicit şocuri in pieţe, de aceea anterior deciziei oferă indicii despre cum intenţionează să acţioneze în viitor. Nu doar comentariile şi acţiunile oficialilor, dar şi evoluţia datelor economice reprezintă indicii importante în anticiparea politicii monetare

5

ECONOMIA ZONEI EURO

Înainte de realizarea Uniunii Monetare, ţările care fac parte, în prezent, din zona euro aveau economii relativ mici şi deschise. Spre deosebire de acestea, zona euro formează o economie vastă, cu un grad mult mai ridicat de autonomie, comparabilă, ca dimensiuni, cu cea a Statelor Unite.

În ceea ce priveşte populaţia, zona euro are una dintre cele mai mari economii dezvoltate din lume, cu 332 de milioane de cetăţeni în anul 2011, faţă de Statele Unite şi Japonia, care numără 312 milioane şi, respectiv, 129 de milioane de cetăţeni.

Referitor la ponderea în produsul intern brut (PIB) mondial, zona euro a fost cea de-a doua mare economie cu monedă unică în anul 2011, cu un procent de 14,2%, după Statele Unite, care au avut o pondere în PIB de 19,1%. Ponderea Japoniei a fost de 5,6%.

Faptul că economia zonei euro este mult mai puţin deschisă decât economiile ţărilor participante tinde să limiteze efectele fluctuaţiilor preţurilor externe asupra preţurilor interne. Totuşi, zona euro are o economie mai deschisă faţă de cea a Statelor Unite sau a Japoniei. Exporturile de bunuri şi servicii ale zonei euro, calculate ca pondere în PIB, au fost semnificativ superioare în anul 2011 (24,7%), în raport cu cifrele pentru Statele Unite (13,9%) şi Japonia (15,9%).

Economia zonei euro este în scădere. Astfel aceasta se confruntă cu o criză de încredere. Cei mai importanţi indicatori care se referă la încrederea în economie, serviciile, industria şi mediul de afaceri din zona euro au valori în scădere sau cote reduse.

Astfel Banca Centrală Europeană incearcă sa stimuleze economia prin modificarea ratelor dobânzii de referinţă.

În ultimul timp s-a ajuns la o rată de referinţă record. La începutul anului 2012 s-a menţinut o cotă de 1%.În luna iulie 2012 s-a decis micşorarea acesteia la 0,75%, fiind cel mai scăzut nivel de la crearea zonei euro.

6

CONCLUZIE

În concluzie deciziile Băncii Centrale Europene influenţează economiile celor 17 ţări membre din zona euro.

Banca Centrală Europeană dispune de toate instrumentele şi competenţele necesare pentru punerea în aplicare a unei politici monetare eficiente şi este abilitată să decidă în mod autonom cu privire la modalitatea şi momentul în care va face uz de acestea.

Aceasta are dreptul de a adopta regulamente cu caracter obligatoriu în măsura în care acestea sunt necesare în vederea îndeplinirii misiunilor SEBC, precum şi în alte cazuri speciale prevăzute de acte specifice ale Consiliului UE.

Astfel în momentul în care Banca Centrală decide creşterea ratei dobânzii influenţează într-un sens negativ deciziile de finanţare ale băncilor comerciale, dar şi cele ale persoanelor fizice respectiv a companiilor din cadrul ţărilor membre.Astfel se retrage oferta de bani de pe piaţă, reglându-se rata inflaţiei.

În momentul în care rata dobânzii este scăzută, apare dorinţa din partea băncilor comerciale, a persoanelor fizice şi juridice de a se finanţa şi deci de a creşte oferta de bani de pe piaţă.

7

BIBLIOGRAFIE

Negruş Mariana, Toma Ramona, “Instituţii bancare internaţionale”,Sibiu, Editura Alma Mater, 2002

www.ecb.int

www.money.ro

www.wall-street.ro

8