R O M Â N I A NESECRETMINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Exemplarul nr.UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE

“CAROL I”

R E F E R A T

TEMA:

RISCURI, PERICOLE, AMENINŢĂRI ŞI VULNERABILITĂŢI, SPECIFICE ACTUALULUI MEDIU

INTERNAŢIONAL DE SECURITATE.

Lt.col. Sorinel Relu NEGUȚ

BUCUREŞTI

2012

C U P R I N S

1. INTRODUCERE

2. RISCURI, AMENINŢĂRI ŞI VULNERABILITĂŢI SPECIFICE

ACTUALULUI MEDIU INTERNAŢIONAL DE SECURITATE

3. FACTORII DE RISC LA ADRESA SECURITĂŢII

4. NOŢIUNEA DE RISC

5. CONCEPTUL RISC

6. GENEZA RISCULUI ŞI VULNERABILITATEA

7. VULNERABILITĂŢILE ANSAMBLULURI DE FENOMENE ŞI

SITUAŢII

8. EVOLUŢII ÎN TIMP ALE RISCULUI ŞI VULNERABILITĂŢII

9. TIPOLOGIA FACTORILOR DE RISC LA ADRESA SECURITĂŢII

10.EVALUAREA FACTORILOR DE RISC

11.DOMENII DE MANIFESTARE A RISCURILOR

12.AMENINŢĂRI POSIBILE LA ADRESA SECURITĂŢII

13.AMENINŢAREA CA ATITUDINE SOCIALĂ

14.EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE AMENINŢARE ÎN CÂMPUL

SECURITĂŢII

15.RELAŢIONĂRI INTERCONCEPTUALE

INTRODUCERE

Conceptul de securitate a constituit obiect de cercetare pentru toate

şcolile de gândire, din momentul apariţiei statului ca entitate politică distinctă în

cadrul relaţiilor internaţionale. Iniţial, conceptul a fost apanajul filozofiei politice,

pentru ca apoi să fie studiat în cadrul teoriei relaţiilor internaţionale, inaugurat ca

domeniu separat de cercetare academică după primul război mondial. Înţelegerea

sensurilor şi importanţei securităţii presupune apelul şi la alte discipline, cum ar fi:

politologia, economia, sociologia, psihologia, ştiinţa militară, geopolitica, etc.

Importanţa studierii securităţii rezultă şi din faptul că are o arie de cuprindere

foarte întinsă, de la individ, societate, până la domeniul internaţional. În secolul al

XX-lea au existat numeroase încercări de a releva aspectele cele mai importante

ale securităţii statelor şi ale mediului internaţional şi în pofida unor angajări

responsabile pe tărâmul ştiinţific nu s-au găsit modalităţile cele mai nimerite pentru

a se materializa în practică un model viabil.

Idealurile generoase ale politicii securităţii colective adoptate după

primul război mondial, n-au răspuns decât parţial dezideratului majorităţii statelor

de crea un sistem internaţional stabil. Cauzele au fost evidenţiate prin lipsa unei

viziuni realiste asupra relaţiilor dintre state, care a generat un optimism exagerat,

dând concepţiei idealiste, specifică acestei perioade, un caracter utopic. După al

doilea război mondial, s-a impus drept principială paradigmă în relaţiile

internaţionale, realismul politic. În perioada Războiului Rece, securitatea naţională

şi internaţională a fost realizată în termenii sistemului bipolar, în care rolul

principal în asigurarea securităţii statelor îl aveau cele două superputeri, S.U.A. şi

U.R.S.S..

Dispariţia comunismului în Europa a relansat studiile asupra conceptului

de securitate, mai ales că, paradoxal, în perioada care a urmat Războiului Rece, s-a

constatat o creştere a ameninţărilor la adresa securităţii individului, securităţii

naţionale şi internaţionale. La începutul secolului al XXI-lea, atentatele teroriste, în

special cele din 11 septembrie 2001 din S.U.A. şi 11 martie 2004 din Spania, au

pus şi mai pregnant în evidenţă necesitatea realizării unui consens internaţional în

privinţa realizării securităţii sub toate aspectele ei. S-a ajuns la concluzia că lupta

împotriva terorismului, trebuie să reprezinte un obiectiv principal al ţărilor care

împărtăşesc valorile democratice.

În acest context, având în vedere provocările noului secol, problema

securităţii trebuie să stea în centrul activităţii, atât a cercetătorilor, cât şi a

oamenilor politici. Totodată, existenţa unei lumi a interdependenţelor, determină ca

abordarea securităţii să se facă în strictă corelare cu procesele şi fenomenele ce au

loc pe plan internaţional. Securitatea individului, cea naţională şi internaţională nu

mai pot fi rezolvate dintr-un unic centru de putere, toate naţiunile sunt chemate să

se exprime în organizaţiile subregionale, regionale şi globale, pentru a găsi soluţiile

adecvate în vederea implementării politicilor de securitate.

Schimbările politice, sociale, economice, militare şi de altă natură de pe

continentul european dar şi în celelalte părţi ale lumii, din ultimii ani, au modificat

structural mediul politico-strategic în care există şi acţionează România. Aceste

schimbări sunt însoţite, dată fiind şi o efervescenţă decizională deosebită, de o

diversificare a factorilor de risc la adresa securităţii naţionale a României şi nu

numai. Aceştia se constituie în indicatori ai schimbării relaţiei de raportare a

mediului de securitate la propriile modificări.

Viitorul, în orice domeniu, inclusiv în domeniul securităţii devine

dependent de deciziile prezente, acestea fiind în parte private de posibilitatea

controlului sau evaluării consecinţelor lor. În acest caz nu este exclusă apariţia

unor situaţii de criză politică, economică, socială, militară etc., care ar putea pune,

într-un fel sau altul, în pericol chiar democraţia şi statul român, însăşi valorile

supreme ale ţării.

“Riscul” a fost o temă ocolită sau subestimată foarte mult timp,

abordările strategice ale securităţii naţionale ignorând voit faptul că între

certitudine şi incertitudine în domeniul securităţii, drumul este foarte scurt. În acest

segment pot avea loc, uneori, schimbări date mai ales de caracterul întâmplător al

anumitor evenimente, caracter generat de faptul că nu cunoaştem numărul şi

importanţa factorilor complecşi şi greu de evaluat ce intervin în ele. Se poate spune

că, pe de o parte, există factori de risc care sunt percepuţi mai puţin, iar pe de altă

parte, factori de risc care sunt ignoraţi, uneori cu bună ştiinţă.

Schimbările din ultimul deceniu al secolului XX, marcat de decizii

majore atât la nivel mondial, continental cât şi naţional, au amplificat acţiunea

factorilor de risc(unii devenind în timp “operaţionali”) şi totodată, au produs

deplasări majore în balanţa lor cu urmări semnificative – aşa cum este apreciat de

majoritatea specialiştilor – privind instabilitatea şi insecuritatea naţiunilor.

În societatea de astăzi, problematica riscurilor este tot mai mult abordată

în cadrul comunităţilor ştiinţifice dar şi în cadrul dezbaterilor publice. Riscul

devine astfel un concept cheie al comunicării care poate căpăta nuanţe specifice

atunci când este vorba de securitatea naţională.

Securitatea naţională este determinată de fiecare decizie politică,

economică, socială, militară şi de altă natură, precum şi de activitatea umană în

general. Acestea sunt purtătoare de riscuri care, în funcţie de evoluţie, pot

determina, într-o măsură mai mică sau mai mare, securitatea, începând cu cea

individuală şi ajungând până la cea naţională.

În acest context, riscurilor de natură militară la adresa securităţii

naţionale li se asociază cele de natură etnică şi religioasă – generatoare de-a lungul

istoriei, de conflicte militare deschise – riscurile generate de terorism şi crima

organizată, dar şi riscurile specifice domeniilor economic, politic, cultural,

informaţional, etc. precum şi a celor care pot fi determinate de catastrofe naturale,

dezastre ecologice şi nu mai puţin de cele tehnologice ş.a.

Analiza riscurilor ne oferă posibilitatea cunoaşterii în sine a acestora,

precum şi a “traseului” evoluţiei lor, evoluţie ce ar putea deveni “periculoasă”

atunci când se depăşeşte un aşa numit “prag de siguranţă”.

Spaţiul global este caracterizat, în prezent, de existenţa unor categorii

distincte de ameninţări şi pericole la adresa securităţii statelor a căror evoluţie

negativă este de natură să genereze tensiuni, crize şi chiar conflicte, la diverse

niveluri şi de intensităţi diferite. Ameninţările şi pericolele includ subdezvoltarea şi

dezechilibrele din ţările bogate şi cele sărace, globalizarea, accentuarea polarizării

sociale şi economice, care formează principala sursă de instabilitate la nivel global.

Pe acest fond proliferează criminalitatea organizată, terorismul, traficul de arme,

inclusiv arme de distrugere în masă, migraţia necontrolată etc.

Pe de altă parte, limitarea accesului la cunoaştere şi la tehnologiile

avansate, la sursele de apă, energie şi hrană, sărăcia extremă, bolile şi alţi factori

de agresiune a mediului sunt germenii unor confruntări asimetrice, provocări

extremiste şi acţiuni violente ale grupurilor radicale, care supun statele,

organizaţiile şi organismele internaţionale la examene severe pentru ţinerea lor sub

control.

Disputele etnice şi religioase, rănile nevindecate, eşecurile politice,

economice şi sociale, egoismele naţionale, dar şi renaşterea antisemitismului,

rasismului şi xenofobiei, intoleranţei şi extremismului, toate creează instabilitate şi

tensiuni nedorite, adesea conflicte armate.

Rezumând, am putea menţiona că instabilitatea macroeconomică şi

dezechilibrele sociale, decalajele de dezvoltare, constrângerile interne şi externe

majore, poziţiile monopoliste, deteriorarea mediului global, fenomenele

migraţioniste necontrolate, ameninţările neconvenţionale de tip terorist, polarizarea

socială şi cognitivă la nivel mondial sunt agresiuni care nasc agresiuni, concurenţă

acerbă, ameninţare în locul cooperării şi solidarităţii sociale, democraţiei şi

libertăţii, stabilităţii internaţionale.

Un raport al ONU1 enumeră sintetic categoriile de ameninţări care

privesc omenirea, acum şi în deceniile următoare: cele de ordin economic şi social

(sărăcie, boli infecţioase, degradarea mediului), conflictele dintre state, conflictele

interne (războaie civile, genocid şi alte atrocităţi), armele nucleare, bacteriologice,

radiologice şi chimice, terorismul şi criminalitatea transnaţională organizată.

Ameninţările actuale contra securităţii internaţionale, se apreciază în document, 1 Nations Unies, decembre 2004, Les projets de reforme de l’organization, www.aidh.org/ref-rapp.htm

sunt interdependente, iar problemele ca terorismul, războaiele civile sau mizeria nu

pot fi tratate independent unele de altele. Vor trebui folosite cele mai bune resurse

pentru combaterea terorismului şi încurajarea unei strategii globale de luptă contra

terorismului care să atace cauzele sale profunde.

FACTORII DE RISC LA ADRESA SECURITĂŢII

Ameninţarea cu o confruntare militară majoră în Europa s-a diminuat în

mod semnificativ. Odată cu colapsul regimurilor comuniste, lumea se confruntă cu

o perioadă de tranziţie, care prezintă atât aspecte favorabile cât şi provocări.

Paralel cu progresele cooperării şi integrării, au loc procese perturbatoare la adresa

securităţii, cum sunt fragmentarea, marginalizarea sau izolarea unor actori

internaţionali.

În lipsa dialogului, conflictele tind să dobândească un caracter

internaţional, antrenând utilizarea forţei militare şi creând pericole la adresa

securităţii statelor, cu consecinţe pe plan regional dar şi global. Toate statele

participante la edificarea securităţii globale s-au angajat să adopte măsuri pentru

întărirea cooperării, creşterea stabilităţii şi reducerea posibilităţii izbucnirii unui

conflicte.

În prezent, riscul izbucnirii unei confruntări militare majore rămâne

redus. Totuşi, există riscuri regionale şi locale, non-militare şi militare dificil de

prevăzut şi apreciat şi care ar putea evolua în ameninţări. Acestea pot fi clasificate

în riscuri regionale, asimetrice, transnaţionale şi în evenimente neprevăzute.

Evenimentele neprevăzute se referă la riscurile plasate în domeniul

incertitudinii şi sunt bazate pe factori obiectivi şi subiectivi. Relaţiile internaţionale

bune, existente în prezent, s-ar putea schimba sau deteriora. Consecinţele riscurilor

la adresa securităţii în planul apărării sunt extrem de important de evaluat.

Neidentificate, nedefinite şi necontracarate oportun, aceste riscuri pot avea

consecinţe care se vor manifesta izolat sau, mult mai probabil, cumulat. Dintre

acestea, trebuie menţionate: pierderea credibilităţii statale; eşecul procesului de

reformă; scăderea nivelului de trai al populaţiei sub limita suportabilă şi

diminuarea potenţialului biologic al resurselor umane, scăderea moralului

populaţiei şi a încrederii în factorii de conducere; tulburări interne, cu efect direct

asupra stabilităţii democratice zonale; diminuarea capacităţii combative a forţelor

armate şi compromiterea credibilităţii de răspuns armat, de prevenire, descurajare

şi de zădărnicire a unei eventuale agresiuni; limitarea, în timp şi spaţiu, a

capacităţii de ripostă a forţelor armate în timp de criză şi de război; ştirbirea

independenţei şi suveranităţii statale, cu efecte directe asupra menţinerii unităţii şi

integrităţii teritoriale a unui stat.

NOŢIUNEA DE RISC

Într-o lume aflată în permanenţă în frământări şi schimbări, dorite mai

mult sau mai puţin, în care interesele individuale sau de grup stau la baza multor

decizii, şi în care factorul uman este din ce în ce mai puţin luat în calcul, este

necesară cunoaşterea şi însuşirea anumitor concepte şi noţiuni legate de factorii de

risc la adresa securităţii. Dinamismul şi complexitatea fenomenelor politico-

militare, evoluţia şi impactul lor asupra dezvoltării societăţii la început de mileniu,

reclamă analiza atentă şi pertinentă a acestora în scopul elaborării politicilor,

strategiilor, concepţiilor, programelor şi doctrinelor necesare, armonizând eforturile

statelor cu cele ale instituţiilor internaţionale pentru modelarea unei noi arhitecturi

de securitate şi stabilitate, pe baza valorilor şi standardelor democraţiei, libertăţii

drepturilor omului, statului de drept şi economiei de piaţă, în scopul asigurării

stabilităţii globale, regionale şi subregionale.

Mediul regional de securitate rămâne, în continuare, dinamic, complex

şi potenţial periculos, ca urmare a menţinerii unor riscuri nemilitare şi

neconvenţionale, care creează noi tipuri de ameninţări la adresa securităţii

internaţionale.

Conceptul de „risc” a suferit, în decursul timpului, multe modificări de

ordin semantic, fiecare nouă valenţă asociată conceptului, reflectând, într-o

oarecare măsură, funcţiile ce i-au fost atribuite în timp. Problematicii riscurilor în

general şi a riscurilor la adresa securităţii în special, i se acordă, în ultimul timp, o

atenţie deosebită. Această realitate s-a concretizat datorită faptului că societatea în

ziua de astăzi, poate fi denumită ca o „societate a riscurilor”.

CONCEPTUL RISC

Diversitatea riscurilor şi necesitatea stabilirii unor categorii valide şi

raţionale în acceptarea (asumarea) acestora a presupus existenţa unei definiri clare

a noţiunii de risc. Conţinutul acesteia a cristalizat cunoştinţele dobândite în

practica social-istorică şi în activitatea ştiinţifică.

La modul general riscul este considerat ca fiind „ posibilitatea de a

ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă;

pericol posibil”2.

Riscurile, şi în mod deosebit înţelegerea esenţei acestora, au cunoscut în

timp abordări diferite. Investigaţiile ştiinţifice din ultima vreme acordă o atenţie

deosebită acestei problematici având în vedere faptul că riscurile sunt însoţitoare

permanente ale dezvoltării şi devenirii economico-sociale, culturale şi de altă

natură.

În ceea ce priveşte riscul, în sens larg, se poate afirma că se

concretizează în discrepanţa dintre „aşteptarea pozitivă” şi „evenimentul negativ”,

ce se poate produce, şi prin probabilitatea sa de a se produce. Riscul este cauza de

nedeterminare, de imposibilitatea de a cunoaşte cu certitudine evenimentele

viitoare, reprezentând o stare potenţială, care, în anumite condiţii, poate deveni

efectivă. Sociologia defineşte riscul drept o expresie fie a nedeterminării structurale

2 Dicţionar explicativ al limbii române. DEX, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p.929:

a realităţii (caracterul probabilist obiectiv al evenimentelor), fie al incertitudinii, al

insuficienţelor cunoştinţelor noastre despre procesele reale3.

În acelaşi timp, psihologia socială accentuează latura subiectivă a

riscului, definindu-l astfel: fenomen psihologic complex rezultând din raportul

dintre probabilitatea reuşitei şi cea a eşecului unei acţiuni îndreptate spre atingerea

unui anumit obiectiv („câştig”) cu semnificaţie individuală sau socială4.

Preluat din domeniul teoriei economice „obiectivarea” riscului implică o

serie de probleme legate în mod deosebit de cele două componente constitutive:

calculul probabilităţilor şi mărimea costurilor (pierderilor).

S-a constatat însă că printre problemele ce se ridicau în legătură cu

probabilităţile cea mai acută rămânea cea legată de subiectivitate înţeleasă în

sensul şi în limitele subiectivităţii ştiinţifice. Întrebările care se pun în acest sens

sunt: dacă probabilităţile nu sunt măsuri strict obiective care este gradul lor de

subiectivitate şi în ce măsură afectează acestea calculul riscurilor şi comparabilitate

acestora ? Pot fi probabilităţile utilizate în aceste condiţii ca măsuri obiective sau

este necesară o redefinire a conceptului de risc şi o metodologie mai elaborată a

acestuia în sensul unei mai bune „obiectivări” a riscului ?

Cuantificarea pierderilor ca urmare a transformării acestora într-o

măsură unitară care să permită exprimarea riscului sub forma unei mărimi unitare

şi ca o consecinţă compararea diferitelor riscuri, este principala problemă în

calculul şi evaluarea riscurilor.

Chiar dacă nu întotdeauna se poate spune că se obţine un grad ridicat de

„obiectivare” a riscurilor, problema acceptabilităţii acestora rămâne totuşi strâns

legată de evaluarea mărimii pierderilor(costurilor), ceea ce facilitează realizarea

distincţiei riscurilor în acceptabile şi inacceptabile. Pentru evaluarea şi

diagnosticarea riscurilor acceptabile se folosesc metodologii diferite în funcţie de

categoriile de riscuri ce se au în vedere dar şi de „instrumentele” ce se folosesc.

3 Zamfir Cătălin şi Lazăr Vlăsceanu (coord.), Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993,p.516.4 Bogdan-Tucicov, Ana; Septimiu Chelcea; Mihai Golu; Pantelimon Golu; Cătălin Mamali şi Petru Pânzaru, Dicţionar de psihologie socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981, p. 215-216.

Unii cercetători identifică următoarele categorii metodologice de stabilire a acestor

criterii: premisele comparabilităţii riscurilor; analizele de tip economice.

Indiferent însă din ce perspectivă vom privi riscurile, când ne referim la

gradul de „obiectivare” a acestora nu putem să trecem cu vederea comportamentul

în condiţiile unei raţionalităţi limitate pornind în special în acest demers de la

datele empirice disponibile. Accentul se mută pe componenta subiectivă a riscului:

percepţia şi evaluarea acestuia de către subiectul real.

Societăţile moderne au găsit o formă proprie de operare cu nesiguranţa

şi incertitudinea care le distinge de formele societale anterioare: instanţierea

viitorului în prezent prin intermediul deciziilor dar şi a riscurilor subsumate

acestora. Ceea ce trebuie să se înţeleagă este faptul că asumarea unui risc nu duce

la absorbţia nesiguranţei ci la amplificarea acesteia.

Cunoaşterea ştiinţifică care deschide calea definirii şi evaluării riscurilor

nu reprezintă, contrar aşteptărilor asociate acestui tip de demers, garanţii ale

creşterii siguranţei. În mod aparent, acest fapt poate duce la dizolvarea mitului

raţionalităţii. Cunoaşterea este, însă, în acelaşi timp şi singura modalitate de

convertire a pericolelor în riscuri.

Se poate spune că, riscul este o relaţie între proiecţia fenomenului

(evenimentului) şi gradul său de realizare. În sens abstract, riscul nu are semn

pozitiv sau negativ, fiind acceptat ca o proporţie sau procent matematic.

Înţelegerea actuală atribuite noţiunii de risc, evaluarea negativă a

finalităţii dezvoltării fenomenului care se poate defini printr-un anumit grad de

probabilitate determinat de acţiunea factorilor aleatori negativi al căror efect

îndepărtează valoarea proiectată a scopului, de valoarea realizată.

Acceptarea iniţială a existenţei factorilor disturbatori implică acceptarea

unui anume grad de risc denumit risc calculat.

Riscul calculat se înscrie în starea de normalitate a desfăşurării

fenomenului ţi implică existenţa pârghiilor de intervenţie şi exercitarea volitivă a

controlului.

Depăşirea proporţiei calculate de risc generează afectarea relaţiilor

funcţionale între părţi ale sistemului, iar pe măsura extinderii acţiunii aleatoare

(necontrolate) sistemul se alterează ţi intră în stare critică.

Pe baza celor de mai sus putem spune că, în domeniul securităţii este

necesar să fie preluate şi „prelucrate” acele riscuri a căror potenţialitate poate

provoca situaţii de criză cu urmări nebănuite.

În limbajul curent, precum şi în documentele oficiale care se referă la

apărare şi securitate se foloseşte noţiunea de „factor de risc la adresa securităţii ”,

conţinutul acestei expresii poate fi perceput numai în măsura în care se va înţelege

asocierea noţiunii cu cea de risc.

Legat de noţiunea de „factor”, acesta este înţeles ca „împrejurare,

condiţie etc. care determină apariţia unui proces, a unei acţiuni, a unui fenomen” 5,

sau „ceea ce face să ia naştere un proces, o acţiune”6. În acest sens se poate spune

că riscurile la adresa securităţii se constituie din ansamblul factorilor generaţi de

activitatea umană care pot influenţa apariţia unor evenimente nedorite, cu caracter

perturbator în sistemul securităţii. Factorii de risc la adresa securităţii, menţinuţi

între anumite limite nu afectează sistemul de care aparţin sau cu care

interacţionează. În schimb, dacă este primejduit „echilibrul forţelor” interioare ale

acestora se poate atinge un „stadiu critic”, caz în care am putea avea de-a face, fie

cu un pericol, fie cu o ameninţare sau chiar cu o agresiune.

GENEZA RISCULUI ŞI VULNERABILITATEA

Riscul, însoţitor permanent al dezvoltării omenirii, încă din zorii

apariţiei ei, nu a constituit, foarte multă vreme, un subiect predilect pentru cei care

începuseră să se aplece în descifrarea tainelor existenţei şi devenirii omului. Aşa se

face că riscul începe să fie perceput şi abordat într-o anumită viziune ştiinţifică,

mult mai târziu şi cu preponderenţă în practica economică, odată cu apariţia şi 5 Vasile Breban, Dicţionar al limbii române contemporane, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1980, p.200.6 Mic Dicţionar Enciclopedic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p.366.

dezvoltarea teoriei economice. Riscul se constituie ca produs între mărimea

pierderilor, sub forma consecinţelor unor anumite evenimente posibile. În acest

context riscul apare pentru prima oară în istoria semanticii sale, asociat unei decizii

şi anume unei decizii raţionale.

Dacă studierea riscurilor s-a dezvoltat iniţial cu precădere în domenii

precum cel economico-financiar, tehnologic şi militar, mai târziu, acestea au

devenit obiect de studiu şi evaluare şi în cadrul altor sectoare ale vieţii sociale. Nu

este întâmplător faptul că, în ultimii 20-30 de ani această problematică nu mai

constituie doar apanajul unei „elite” ci este abordată în dezbaterile publice, mass-

mediei, organizaţiilor non-guvernamentale, asociaţiilor civice, etc. Motivaţia

acestora este dată de studiile întreprinse, dar şi de tematizarea socială a riscurilor,

conflictelor, pericolelor la care omul devine tot mai expus în societatea modernă.

Este adevărat faptul că în societatea de astăzi, riscurile cele mai mediatizate sunt

cele din domeniul economico-financiar, tehnologic şi militar.

În viziunea fataliştilor, riscurile se constituie într-o „ameninţare a sorţii”,

posibilitatea de soluţionare sau de depăşire a lor fiind nulă.

Raţionaliştii au emis o serie de norme privind noţiunea de risc,

subliniind că implicaţiile negative generate de acestea pot fi depăşite printr-un

comportament adecvat, aşa-numitul „comportament normativ”. Normele

reprezintă, aşa cum se subliniază în unele lucrări ştiinţifice, „reflectarea

raporturilor din realitatea existentă la un moment dat în scopul obţinerii unor efecte

viitoare”7, se instituie prin intermediul unor relaţii care să transpună în practică şi

un domeniu al existenţei asupra căruia vor acţiona. Normativitatea acţiunii are în

vedere şi rolul pozitiv pe care riscurile îl pot juca la un moment dat.

Dacă avem în vedere că majoritatea acţiunilor umane, inclusiv cele

militare, au la bază norme specifice, atunci putem considera că numai un

comportament normativ adecvat poate menţine riscurile între anumiţi parametri de

aşa natură încât acesta să nu fie afectat. Cele de mai sus ne duc cu gândul la ceea

7 Col. dr. Aron-Liviu Deac, Normele – condiţii ale acţiunii militare, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1996,p.19;

ce metaforic numim o „agresiune a riscurilor” şi când spunem aceasta avem în

vedere faptul că, în general, activitatea umană generează riscuri, că în natură apar

situaţii imprevizibile ce se pot constitui în riscuri şi chiar pericole pentru umanitate

şi ordinea socială, că războiul generează risc, că pacea implică risc, etc.

În fapt trăim într-o lume în care siguranţa convieţuieşte cu nesiguranţa,

securitatea cu insecuritatea, certitudinea cu incertitudinea, ordinea cu dezordinea şi

enumerarea ar putea continua.

Mai nou, evaluarea riscului presupune, încorporarea lui în toate etapele

acţiunii, de la evaluarea „factorilor atentat” la securitate până la modelul de

securitate naţională.

Deci, atunci când vorbim de geneza riscului în plan militar nu putem să

facem abstracţie de acţiunea propriu-zisă. Chiar dacă apare ca o preliminare

gândită de factorii de decizie, riscul propriu-zis se regăseşte în acţiunile umane. În

acest sens, riscul este, în acelaşi timp, şi măsura imprevizibilului. El devine

„operativ”când a început acţiunea şi-şi manifestă prezenţa pe toată durata acesteia

şi uneori, mult după aceasta. Riscul depinde de cantitatea de informaţie care este

deţinută despre „factorii atentat” şi „factorii opresor” la adresa securităţii. Aceşti

factori pot fi: potenţiali (virtuali, posibili, probabili); cinetici (în acţiune de scurtă

durată); dinamici (acţiune de medie şi lungă durată); pasivi (de disuasiune, adică de

descurajare, fără a acţiona direct asupra securităţii ).

Între factorii ce pot determina modificarea stării de securitate, ceea ce

denumim risc se constituie doar o parte. Aceasta înseamnă că analiza numai a

riscului în relaţie cu starea de securitate poate reprezenta o limitare în tratarea

problematicii, un segment, o fantă din tabloul care înfăţişează relaţia insecuritate –

securitate.

Dacă ar fi să alcătuim un tablou al riscurilor la adresa securităţii, vom

constata că acestea s-au înmulţit şi, în acelaşi timp, s-au diversificat ca urmare a

faptului că majoritatea deciziilor politice au, fie şi indirect, legătură şi cu starea de

securitate la toate nivelurile.

Problematica riscurilor la adresa securităţii a constituit şi se constituie o

preocupare majoră atât în plan subregional şi regional. Elaborarea unor studii

integrate care să abordeze unitar problematica riscurilor ar putea face posibilă

îmbunătăţirea proceselor decizionale la nivel statal dar şi global.

Sursele insecurităţii naţiunilor şi statelor se localizează într-o largă

paletă de decizii şi acţiuni ceea ce implică realizarea distincţiei clare între risc,

pericol şi ameninţare. Aceasta se întâmplă deoarece, de la risc la pericol şi

ameninţare, drumul este, uneori, deosebit de scurt.

Se poate spune că, datorită complexităţii sale şi a naturii diferite din care

provine, riscul va însoţi permanent cursul firesc al dezvoltării fenomenelor şi

proceselor de orice natură, tocmai datorită existenţei sale la limita dintre cauză-

efect, existenţă, care probabil că nu va putea fi niciodată controlată sau dirijată pe

un făgaş al intereselor la un anume nivel dorit de factorul uman.

Încercările de-a lungul timpului de a găsi modalităţi de control a acestei

limite s-au dovedit a fi de cele mai multe ori inutile, tocmai datorită nepriceperii

sau superficialităţii unor anumiţi factori de decizie, care neputând înţelege

mecanismul subtil al acestei legi s-au grăbit în a face afirmaţii privind calculul şi

evaluarea riscurilor, fapt care a dus la pierderea controlului asupra unor factori de

risc care, în timp s-au transformat în iminente pericole la adresa securităţii.

VULNERABILITĂŢILE ANSAMBLULURI DE FENOMENE ŞI

SITUAŢII

Vulnerabilitatea este definită în general ca reprezentând ansamblul de

fenomene, situaţii, condiţii organizatorice şi funcţionale specifice unui sistem care

prin exploatarea lor de către un posibil adversar poate aduce prejudicii funcţionării

de ansamblu a sistemului. Altfel spus, vulnerabilitatea constituie punctul slab,

sensibil al unui individ, grup sau sistem, care poate fi subiect al unei ameninţări.8

8 Gl. bg. dr. Constantin Onişor , Teoria strategiei militare, Editura Academiei de înalte Studii Militare, Bucureşti, 1999

O definiţie specifică o poate oferi o strategie de securitate în care

"vulnerabilităţile reprezintă stări de lucruri, procese sau fenomene din viaţa

internă, care diminuează capacitatea de reacţie la riscurile existente ori potenţiale

sau care favorizează apariţia şi dezvoltarea acestora".9

Apreciem însă că această abordare a conceptului de mai sus este

insuficientă şi poate crea confuzii şi dificultăţi în procesul de analiză şi evaluare a

ameninţărilor la adresa securităţii.

Până în prezent, în practica aplicată, concretizată în studii referitoare la

riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi de securitate, acestea sunt prezentate

împreună, în cadrul aceloraşi parametrii, fără a se face o distincţie clară între

termeni.

Considerăm că această situaţie de fapt a fost cauzată în principal de

interpretarea dată pentru termeni din literatura de specialitate internaţională şi

anume „vulnerability”, „hazard” şi „risk”, care au fost traduşi în limba română

prin unul şi acelaşi cuvânt – „risc”, în timp ce în studiile de securitate dezvoltate

în ultimii ani atât la nivelul diferitelor state, cât şi de către organizaţiile de profil -

NATO, Uniunea Europeană, OSCE, ca de altfel şi în întreaga documentaţie în

domeniul teoriei deciziei, aceştia au sensuri diferite şi sunt trataţi ca atare.

Astfel, în contextul în care conceptele de "threat" - "ameninţare" şi

"vulnerability" - "vulnerabilitate" au aproximativ acelaşi sens ca şi în studiile din

România, "hazard" are sensul de "pericol" - având interpretarea care este

vehiculată pentru actualul termenul de "risc" în România.

Doar în ultimii ani, conceptul de "pericol" a început să fie tratat distinct

în unele studii, acesta fiind definit drept caracteristică a unei acţiuni sau inacţiuni

de a aduce prejudicii valorilor unei societăţi, persoanelor sau bunurilor acestora

sau ca o primejdie, un posibil eveniment cu urmări grave, în care, sursa, adresa,

scopul, obiectivele şi efectele sunt probabile, dar aceste demersuri nu s-au

9 Strategia de securitate naţională a României. Garantarea democraţiei şi a libertăţilor fundamentale, dezvoltare economică şi socială susţinută şi durabilă, aderarea la NATO şi integrarea în Uniunea Europeană, Bucureşti, 2001

concretizat în corectarea confuziei existente şi nu a fost continuată de o relaţionare

cu termenii de ameninţare şi risc.

"Risk", cu sensul de "risc", este privit sub aspectul probabilităţii,

potenţialului ca o ameninţare să exploateze o vulnerabilitate existentă în sistem şi

să se transforme într-o acţiune specifică împotriva acestuia, nivelul de risc fiind

determinat prin analiza şi evaluarea inter relaţiilor dintre ameninţări şi

vulnerabilităţi. Altfel spus, riscul există atunci când există o ameninţare, iar aceasta

se adresează unei vulnerabilităţi corespondente, altfel încât, chiar dacă există o

vulnerabilitate, indiferent cât de mare, aceasta nu va avea consecinţe în absenţa

unei ameninţări.

EVOLUŢII ÎN TIMP ALE RISCULUI

Abordarea conceptului de risc în teoria socială este considerată de dată

recentă. Totuşi, câteva repere istorice sunt concludente în dezvoltarea şi

consolidarea conceptului de risc. Fără a intra în profunzimea acestora, vom aminti

câteva repere ce aveau să marcheze dezvoltarea conceptuală a ceea ce îndeobşte

numim risc.

În Evul Mediu, noţiunile de nesiguranţă şi risc s-au dezvoltat mai ales în

domeniul cămătăriei. Cămătarul justifica dobânda prin compensarea riscului de a

nu mai primi înapoi banii împrumutaţi. Aceasta reprezenta astfel o modalitate prin

care viitorul era „luat în calcul” devenind parte componentă a economicului10.

În secolul al XVII-lea, noţiunea de risc capătă noi conotaţii găsindu-şi

utilizarea şi în limbajul asigurărilor maritime, dată fiind posibilitatea apariţiei unui

pericol distructiv. Raţionalitatea asigurării se bazează astfel pe convertirea unui

sentiment într-o formă contractuală ce oferă posibilitatea manipulării unui viitor

perceput ca incert şi periculos. Totodată, asigurarea unor bunuri şi mărfuri punea la 10 Jacques Le Goff, Negustorii şi bancherii în Evul Mediu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1994, p.23;

adăpost pe cei care le posedau (transportau). Asigurarea devenea astfel o formă, nu

de combatere a pericolelor, ci de limitare a pierderilor prin transformarea acestora

în ceva calculabil.

Conceptul de risc cunoaşte o interesantă dezvoltare în secolul al XVIII-

lea ca element al unei teorii a probabilităţilor: probabilităţile de apariţie a unui

anumit rezultat sunt asociate cu pierderile şi câştigurile. Dar conceptul de risc

datorează dezvoltarea sa mai ales teoriei economice care reuşeşte să-l integreze, în

baza unei argumentaţii economico-raţionale, contractelor şi negocierilor

economice.

O situaţie mai aparte în domeniul dezvoltării conceptului de risc este

cunoscută în secolul al XIX-lea când apare, în plan economic, posibilitatea

evaluării raţionalităţii şi rentabilităţii. Riscul se transformă astfel în acel ceva

calculabil şi care putea fi devenit ca produsul dintre probabilitatea de apariţie a

unui eveniment şi ordinul de mărime al consecinţelor acestuia. În acest context se

sublinia faptul că avantajele economice nu se pot obţine fără a risca (teorie valabilă

şi astăzi); să rişti înseamnă astfel, acceptarea probabilităţilor mici (probabilităţi

calculate) asociate unor câştiguri mari şi probabilităţi mari asociate unor pierderi

mici, cu condiţia ca cei în cauză să fie dispuşi să acţioneze în acest fel. Nu

întâmplător, una dintre principalele preocupări în secolul al XIX-lea a fost

încercarea de a transpune diferitele utilităţi în termenii unei scale prestabilite, deci

de transformare a acestora în măsuri obiective, Se acreditase chiar ideea că în

măsura în care utilităţile pot fi convertite într-o entitate formală generalizabilă,

riscul devine, la rându-i, o măsură ce se pretează unor calcule formale. Teoriile cu

privire la risc, dezvoltate mai târziu, au demonstrat că orice încercare de acest fel

este o simplă utopie, singura speranţă a economiei (referirile se făceau în acest

domeniu) fiind aceea a relevării, în cel mai bun caz, a preferinţelor şi utilităţilor la

nivel social.

Riscurile s-au impus ca un nou domeniu al cercetării sociale în secolul

XX, ultimii 20-30 de ani fiind marcaţi în acest sens de intensificarea studiului

instituţionalizat al acestora.

Investigaţiile întreprinse inclusiv în domeniul securităţii statelor şi

evoluţiei acesteia, la acest început de secol, au scos în evidenţă faptul că riscurile

se constituie într-o problemă foarte complexă, implicând curaj din partea

cercetătorului dar şi un dezvoltat simţ de anticipare şi previziune.

Aceste calităţi devin foarte importante mai ales atunci când

problematica riscurilor este abordată în cadrul securităţii.

Dată fiind complexitatea riscurilor, abordarea interdisciplinară a

acestora s-a impus tot mai mult în ultima vreme, avându-se în vedere, pe de o

parte, încărcătura conceptului de securitate, iar pe de altă parte, nevoia de

securitate. Aceasta creează şi oportunităţi în luarea de decizii pertinente sau în

„cunoştinţă de cauză” (conform limbajului curent).

Recursul la istorie în domeniul rezervat riscurilor ne relevă faptul că

cercetarea acestora s-a impus mai ales atunci când oamenii au perceput că

devenirea lor şi a societăţii în general este supusă unor legi, orice activitate umană

vizând un anume scop. Scopul se constituie astfel ca imagine mentală a efectului

acţiunii. În felul acesta, acţiunea bazată pe un scop apare ca mod specific de

realizare a lanţurilor cauzale în viaţa socială. Realizarea scopurilor se produce

atunci când sunt asigurate condiţiile necesare şi suficiente, constituite din

ansamblul împrejurărilor fără de care un proces (fenomen) nu se poate realiza.

Perturbările ce pot apare pe traiectul realizării scopului pot întârzia şi uneori chiar

modifica în profunzime fizionomia sa. Cele din urmă se constituie în riscuri. Pentru

limitarea apariţiei lor se impune stăpânirea , pe de o parte, a dialecticii certitudinii

şi incertitudinii, iar pe de altă parte, aprofundarea experienţei istorice în acest sens.

Riscul poate fi şi o ipoteză, adică o întrebare adresată viitorului. Dar el

poate însemna şi un nou „început”.

TIPOLOGIA FACTORILOR DE RISC LA ADRESA SECURITĂŢII

Ultimul deceniu al secolului XX a însemnat pentru întreaga lume o

perioadă zbuciumată, caracterizată de transformări profunde la nivel global,

transformări ce ţin atât de redesenări ale frontierelor, cât şi de schimbări de regim

şi ideologie. Alte fenomene disturbante tind să sufere mutaţii majore, căpătând

statut deplin de actor al scenei internaţionale, un actor al cărui chip este din ce în

ce mai greu de identificat, aşa cum se întâmplă în cazul terorismului. Riscurile au

căpătat un aspect internaţionalizat „reuşind” să ignore, în manifestările lor,

graniţele statale, ceea ce a avut ca urmare o estompare rapidă a diferenţelor dintre

securitatea internă şi cea externă. Această estompare a condus, la rândul său, spre

manifestarea tendinţei majorităţii actorilor statali de a acţiona, în ceea ce priveşte

domeniul securităţii şi apărării, în cadrul unor iniţiative sau organizaţii regionale

sau globale. S-au dezvoltat, astfel, sau sunt în plin proces de dezvoltare, politici de

securitate şi apărare comune pe plan regional sau/şi global. În această direcţie se

pot înscrie şi extinderile NATO şi UE, acestea fiind procese ce influenţează în mod

vizibil sistemul relaţiilor internaţionale, cu implicaţii dintre cele mai importante

asupra mediului internaţional de securitate şi asupra cărora ne vom concentra în

cele ce urmează, din cel puţin două motive. Primul ar fi faptul că ambele procese

aduc cu sine transformări ale situaţiei geopolitice şi geostrategice în regiunile din

proximitatea României (Europa Centrală şi de Sud-Est, spaţiul Balcanilor de vest,

spaţiul Mării Negre şi al Caucazului)11. Al doilea motiv este acela că evoluţia

acestor procese se află în relaţie directă cu realizarea obiectivelor de securitate

globale, starea mediului de securitate depinzând într-o sporită măsură de acestea.

În aceste condiţii, spectrul confruntărilor armate de mare amploare pe continentul

European se îndepărtează în mod evident, apărând în schimb provocări inedite şi

noi ameninţări generatoare de crize şi tensiuni, care neidentificate , nemonitorizate

11 Nicolae Dolghin, Alexandra Sarcinschi şi Mihai-Ştefan Dinu, Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii României actualitate şi perspectivă, Editura Universităţii de Apărare, Bucureşti, 2004, p.16-17

şi nesoluţionate în timp oportun, pot provoca grave prejudicii climatului de pace şi

stabilitate atât la nivel local, regional sau chiar global.

Cele de mai sus au generat, în timp, mutaţii semnificative în spectrul

factorilor de risc la adresa securităţii statelor, factori de risc, în balanţa cărora au

loc nenumărate mutaţii date mai ales de faptul că se produce o deplasare

semnificativă, în mod deosebit, către cei nemilitari.

Costurile sociale generate de criza mondială, cu sincopele ei, aduc în

prim plan elemente precum: şomajul, insecuritatea socială, devalorizarea monedei

naţionale, accentuarea sărăciei pentru majoritatea populaţiei ţării etc. Astfel de

situaţii devin foarte vulnerabile pentru securitate.

Se poate că degradarea economică şi consecinţele sale sociale împreună

cu instabilitatea politică constituie cele mai vulnerabile surse de insecuritate care

„încurajate” şi „favorizate” de influenţe şi presiuni pot afecta unitatea,

suveranitatea şi integritatea oricărui stat. În acest sens o analiză detailată a

condiţiilor ce au favorizat rupturile teritoriale din fatidicul an 1940, ne relevă faptul

că unele premise ale acestor acţiuni îşi au sorgintea tocmai în pierderea controlului

asupra unor „factori de risc” care, în timp, s-au transformat în iminente pericole la

adresa securităţii, de aici nemairămânând decât un pas până la ceea ce am putea

numi „agresiunea diplomatică” care a pus anumite state în faţa faptului împlinit.

O clasificare a riscurilor se poate face şi în funcţie de perioada lor de

manifestare: în timp de pace; în perioada de tensiune; în perioada de precriză; în

timp de război etc.

O altă clasificare a riscurilor se poate face în funcţie de modul lor de

asumare, de temeinicia analizei care stă la baza asumării riscurilor, şi din acest

punct de vedere putem vorbi de: riscul absurd (nechibzuit) şi riscul conştient. Ele

se întâlnesc mai ales în perioada de conflict armat, dar şi pe timp de pe pace.

Riscul poate fi absurd (nechibzuit) atunci când acţiunile întreprinse nu

se bazează pe posibilităţile reale şi se construiesc în speranţa unei fericite

întâmplări. În acest caz riscul este circumscris unei „aventuri” care se poate

transforma, în final, într-o catastrofă.

Riscul conştient are la bază raţionamentul şi o temeinică analiză a

situaţiei reale. Am putea chiar spune că în acest caz avem de-a face cu ceea ce am

numit mai sus riscul calculat.

Factorii de risc la adresa securităţii mai pot fi clasificaţi şi din

perspectiva neregulilor manifestate în cadrul structurilor de putere şi al relaţiilor

dintre ele.

În acest sens avem în vedere: lipsa unei concepţii unitare coerente şi

realiste privind securitatea; divergenţele cu privire la stabilirea intereselor

fundamentale ale statelor; actele de trădare a intereselor statale fundamentale de

către unii reprezentanţi ai puterilor în stat; perpetuarea unor carenţe de ordin

legislativ cu implicaţii directe sau indirecte la adresa securităţii; încălcarea

prevederilor legislaţiei de către unii reprezentanţi ai puterilor statale; încercările de

atragere în disputele politice a unor structuri care, constituţional, nu trebuie să fie

angajate politic (organele judecătoreşti, forţele armate, serviciile de informaţii

etc.); incompetenţa şi diletantismul în aprecierea tendinţelor de evoluţie a vieţii

interne şi internaţionale etc.

Cele de mai sus ar putea fi completate cu încă multe alte aspecte şi

considerăm că nu sunt lipsite de interes unele opinii care şi-au făcut loc în

literatura de specialitate a ultimilor ani şi care remarcă în acest sens şi alţi factori,

precum: „lipsa de unitate şi consens a forţelor politice şi a elementelor puterii

privind percepţia identităţii şi a conţinutului intereselor statale şi regionale”12,

„instabilitatea şi incoerenţa politică, incompetenţa managerială la nivel

macrosistem, pierderea controlului asupra resurselor strategice, obedienţa politică

faţă de unele atitudini inadmisibile”13, dificultăţi datorate imaturităţii democratice

şi enumerarea ar putea continua. Unii factori de risc provenind din spectrul

puterilor de stat au generat în ultimii ani stări conflictuale ale căror efecte au adus 12 Col.(r) dr.Ioan Juncu, Insecuritatea naţională. Modalităţi de evaluare şi prognoză,în Buletinul Academiei de Înalte Studii Militare, nr.3/1996,p.31.13 Col.Mircea Chelaru, op.cit., p.31

grave prejudicii securităţii naţionale a statelor în care acestea au avut loc (Iran,

Irak, Afganistan, Albania, Iugoslavia etc.). Nu întâmplător documentele oficiale

adoptate în ultimii ani de către majoritatea statelor invocă în cuprinsul lor şi

aspectele cele mai semnificative ale riscurilor circumscrise neajunsurilor ce se pot

manifesta în exercitarea puterii de stat.

Riscurile la adresa securităţii şi siguranţei pot fi privite şi din

perspectiva geopolitică şi geostrategică, a dinamicii potenţialelor militare, precum

şi din punct de vedere geografic, demografic, al modificărilor climatice, al

suficienţei sau insuficienţei anumitor resurse (de exemplu, apa, hrana,

combustibilul etc.).

O categorie aparte a riscurilor la adresa securităţii o constituie cele de

ordin ştiinţifico-tehnologic, unele din ele putând produce daune foarte mari.

În acest sens se apreciază că sistemele moderne de comunicaţii de date

şi telecomunicaţii sunt, probabil, punctul cel mai slab al infrastructurii economice

şi militare din ţările industrializate, în special după răspândirea masivă a

INTERNET-ului.

Există şi alte tipuri de riscuri, precum: riscuri generale; riscuri speciale

(riscuri din est, riscuri din vest, riscuri provenite din hotărâri strategice greşite).

EVALUAREA FACTORILOR DE RISC

Noul, tendinţa spre înnoire, destindere, integrare, parteneriat etc., sunt

tendinţe caracteristice lumii de astăzi, tendinţe care vor provoca modificări

substanţiale în abordarea sistemelor de relaţii interne şi internaţionale care pot

genera , încă, situaţii conflictuale, de intensităţi diferite.

Considerăm necesar să subliniem că nivelul securităţii poate fi corect

estimat numai prin luarea în considerare, pe de o parte a dimensiunii militare a

acesteia iar, pe de altă parte, a dimensiunilor de ordin economic, financiar, social,

politic, cultural, ecologic, informaţional, psihologic, imagologic etc. Fiecare

dimensiune luată în parte este influenţată de celelalte, rezultatul fiind un produs

factorial în care rolul preponderent al uneia sau alteia din dimensiuni se poate

schimba funcţie de amploarea şi profunzimea gradului de manifestare a unor

factori de risc interni sau externi la adresa securităţii .

De ce este necesară evaluarea continuă a riscurilor la adresa securităţii ?

Pentru că riscurile, indiferent de natura lor, atât timp cât nu depăşesc un anumit

„prag” se poate spune că se înscriu într-o anumită stare de normalitate. Când acest

„prag”este depăşit, semn că potenţialitatea riscurilor a crescut foarte mult, poate

apare starea critică pe care am putea s-o denumim ameninţare în sensul de

primejdie, pericol. Starea critică se constituie astfel în preludiul stării de criză, care

reprezintă etapa când determinările cauzale din sistemul societal sunt supuse

acţiunilor aleatoare, preponderent ascendente, faţă de capacitatea de manifestare şi

control a legităţilor sistemului social global. În felul acesta ameninţările se

transformă în pericole a căror contracarare prin mijloace violente generează situaţii

conflictuale deosebit de acute ce pot degenera şi în conflicte armate.

Evaluarea factorilor de risc nu poate fi făcută la întâmplare ci pe baza

unor criterii bine definite, care să dea posibilitatea realizării unor diagnoze cu

marje de toleranţă cât mai îngustă. Numai o evaluare corectă şi în timp oportună dă

posibilitatea întreprinderii unor măsuri care să menţină factorii de risc în cadrul

unor parametrii de normalitate.

Se poate spune că, evaluarea factorilor de risc la adresa securităţii

comportă următoarele:

perceperea, catalogarea, ierarhizarea (reierarhizarea) riscurilor la

adresa securităţii funcţie de natura acestora;

reliefarea potenţialităţii riscurilor pe baza unor criterii riguros şi

dinainte stabilite;

studierea interconexiunilor dintre factorii de risc;

determinarea cauzelor ce ar putea produce modificări asupra

gradului de potenţialitate a factorilor de risc şi crearea condiţiilor pentru

diminuarea sau „eliminarea” acestora atunci când este cazul;

stabilirea pragului critic al fiecărui factor de risc (grupelor de

factori de risc ) folosind întreaga gamă a metodelor de cercetare şi investigare

ştiinţifică;

realizarea unor scenarii strategice posibile (probabile) şi studierea,

în baza acestora a multitudinii aspectelor insecurizante pe care factorii de risc le-ar

putea crea etc, fiecare dintre acestea necesitând adoptarea unei anumite conduite

(măsuri).

Evaluarea factorilor de risc la adresa securităţii ar putea fi făcută în

raport de subsistemele sistemului securităţii (conceptual; decizional;

organizaţional; instituţional; informaţional; acţional; al resurselor; infrastructurii

teritoriale; de cercetare ştiinţifică, învăţământ şi educaţie etc.) „între care pot exista

interacţiuni puternice, dar şi anumite suprapuneri şi interferenţe”14.

Astfel, riscul militar, de exemplu, trebuie evaluat înaintea asumării unui

angajament, cu o obiectivitate extremă şi ţinându-se seama de evoluţia lui posibilă

(criză, conflict), întrucât, în mod cert, nu va fi oportun şi/sau posibil să se renunţe

la un angajament atunci când periculozitatea riscului se va dovedi superioară celei

prevăzute.

Considerăm că se impune desfăşurarea unei permanente activităţi de

cercetare şi investigare ştiinţifică care să aibă în atenţie, în mod deosebit: factorii

de risc şi ameninţările la adresa securităţii; sursele generatoare de factori de risc;

probabilitatea manifestării acestora; forme şi momente posibile de manifestare;

consecinţele lor pentru securitate.

În procesul de investigare (cercetare) la care ne-am referit se impune,

părerea noastră, să se respecte un minim de cerinţe şi anume:

investigaţiei să i se acorde un caracter atotcuprinzător;

14 Teodor Repciuc, Consideraţii privind conceptul de „Sistem al securităţii naţionale” în Anuar – 1998, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Editura Militară, Bucureşti, 1998,p.61-67.

să fie puse în evidenţă probabilităţile de manifestare a

riscurilor, interacţiunile acestora şi efectele scăpării lor de sub control.

Evaluarea permanentă a riscurilor, precum şi menţinerea acestora sub un

control permanent se înscriu printre cele dintâi premise ale menţinerii unui anumit

echilibru al sistemului societal, evitându-se astfel, pe cât posibil, apariţia unor

situaţii conflictuale care pot degenera în conflicte armate.

Procesul evaluării factorilor de risc are un rol esenţial din cel puţin două

motive: prin el se realizează cunoaşterea riscurilor şi ameninţărilor la adresa

securităţii, impulsionează edificarea condiţiilor materiale necesare apărării.

Între cele două laturi de mai sus există raporturi complexe de tipul

conexiunii inverse: pe măsura cunoaşterii şi conştientizării factorilor de risc se

creează potenţe superioare pentru apărare, aceasta din urmă dobândind astfel indici

superiori de calitate, pe de altă parte, apărarea creează condiţii de securitate.

DOMENII DE MANIFESTARE A RISCURILOR

În prezent, mediul de securitate poate fi caracterizat drept stabil, dar

pentru o mai fidelă imagine a acestuia, vom analiza fiecare componentă ce poate

da măsura unui mediu stabil/instabil de securitate. Prin urmare, vom considera în

acest stagiu al studiului nostru, ca principale subiecte, domeniile politic, economic,

militar, cultural şi al mediului înconjurător.

Politic - NATO, oferă garanţia implementării valorilor în jurul cărora s-

a constituit Alianţa pe un spaţiu larg al continentului european. Astfel, se asigură

stabilitatea şi protecţia necesare derulării proceselor de transformare a societăţii.

Totodată, se oferă posibilitatea participării active la stabilizarea unor zone fierbinţi

ale globului prin îndeplinirea unor misiuni asumate.

Uniunii Europene aduce cu sine efecte politice ce ţin de aspecte ale

modernizării şi adaptării la globalizare, unul dintre acestea fiind constituit de

eventuala influenţă a UE asupra suveranităţii. Îndeplinirea aquis-ului comunitar,

respectarea legilor, combaterea corupţiei, precum şi participarea în diverse structuri

instituţionale multinaţionale sunt câteva din direcţiile în statele europene

acţionează, pentru a uşura procesul de integrare şi unde rezultatele ar trebui să fie

evidente.

În general, din punct de vedere politic, mediul de securitate poate fi

descris ca unul stabil, având în vedere criteriile general acceptate ce dau măsura

unui mediu politic stabil15 (participare politică competitivă, legiferată; un sistem

deschi de recrutare a aparatului executiv, independenţa legală şi operaţională a

executivului, separarea puterilor, libertatea presei etc.), care conferă credibilitate

statului, permiţând atragerea de investiţii private autohtone şi străine, ca sursă de

dezvoltare economică regională.

Socio – economic - Riscurile socio-economice sunt cauzate, în primul

rând, de modernizarea economică şi socială din societăţile post-industriale, însă,

după Războiul Rece şi regionalizarea conflictului, majoritatea analiştilor, care,

până atunci, îşi îndreptaseră atenţia asupra balanţei militare Est-Vest, şi-au orientat

studiile şi spre alte regiuni ale lumii, acolo unde evoluţia populaţiei a creat

probleme la adresa securităţii. În acest context, demografia constituie unul dintre

cei mai importanţi factori cu efect asupra securităţii, ce poate fi analizat atât prin

prisma paradigmei dinamicii populaţiei, cât şi prin abordarea clasică, aceea a

capitalului uman. Cele mai afectate categorii sociale sunt femeile, tinerii şi cei

aflaţi în afara sau la marginea pieţei muncii.

La nivel mondial, se manifestă câteva tendinţe ale căror potenţiale efecte

asupra securităţii regionale şi globale sunt semnificative: scăderea ratei fertilităţii

în ţările în curs de dezvoltare, urbanizarea rapidă şi masivă şi, nu în ultimul rând,

fluxurile migraţioniste.

Analizând evoluţia populaţiei pe grupe de vârstă, reiese nu numai că

procesul de îmbătrânire demografică continuă, ci şi că, în ultimii doi ani, s-a

accentuat. 15 Surse de instabilitate, CSSAS, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004, p.8-10.

Efectele crizei economice a dus la scăderea calităţii vieţii, inegalităţi şi

excludere socială, creşterea numărului celor care trăiesc sub pragul sărăciei, iar

principalele consecinţe ale evoluţiei demografice se constituie ca priorităţi

regionale.

Aşadar riscurile la adresa securităţii se pot concretiza în: creşterea

gradului de intoleranţă şi afectarea solidarităţii sociale, scăderea inacceptabilă a

nivelului de siguranţă a cetăţeanului, iniţierea unor manifestări radicale şi

extremiste, intensificarea fenomenului emigraţionist (în special fenomenul

„emigraţiei creierelor şi tinerilor”) etc.

Astfel, ca răspuns la aceste potenţiale riscuri, politica de securitate la

nivel continental are, în domeniul social, următoarele obiective:

combaterea sărăciei;

consolidarea dialogului şi a securităţii sociale;

alinierea la norme în domeniul ocupării forţei de muncă;

reforma pensiilor;

perfecţionarea sistemului de asistenţă socială;

îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei;

asigurarea protecţiei copilului, ca prioritate şi reglementarea sistemului de

adopţii;

sprijinirea şi întărirea familiei, ca entitate socială fundamentală;

prevenirea şi combaterea marginalizării sociale;

dezvoltarea civismului, a solidarităţii sociale şi a dialogului

intercultural.

Cultural - Este binecunoscut faptul că o serie de conflicte militare s-au

declanşat având drept cauze acţiunea factorului economic şi a celui politic în

principal, iar ulterior au apărut şi alte conotaţii din care cele de esenţă etnică şi

religioasă au fost aproape nelipsite. Ele s-au constituit de fiecare dată ca elemente

suplimentare pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor politice ale războaielor

respective.

Aşa cum nu odată analiştii au subliniat, tensiunile etnice se pot înscrie

ca un element perturbator al securităţii statelor, ca urmare a unui complex de

factori favorizanţi. Unul dintre aceştia l-ar putea constitui tendinţele ce apar din

păcate tot mai insistent din partea unor forţe politice din afară de a exacerba

dificultăţile etnice fără a lua în calcul faptul că greutăţile sunt suportate de către

întreaga populaţie dintr-un areal.

Un alt factor de alimentare a tensiunilor îl poate constitui neluarea în

considerare sau ignorarea cererilor legitime ale grupurilor minoritare, lipsa de

toleranţă sau mentalităţile ultranaţionaliste ce se încearcă a fi sădite deopotrivă atât

populaţiei majoritare dar şi celei minoritare.

Un factor de risc la adresa securităţii îl reprezintă şi desconsiderarea de

către unele minorităţi a legilor şi obiceiurilor statale prin promovarea

obstrucţionismului împotriva democraţiei, la care se adaugă o permanentă încălcare

a obligaţiilor de loialitate faţă de statul ai cărui cetăţeni sunt.

Nu putem să ignorăm faptul că problematica minorităţilor este folosită

ca instrument de presiune şi şantaj ceea ce nu face altceva decât să învenineze

climatul politic, regional şi continental.

La cele de mai sus am putea adăuga: tendinţele revizioniste privind

punerea în discuţie a frontierelor stabilite prin tratate internaţionale; folosirea

problematicii minorităţilor naţionale ca un substitut pentru promovarea unor

revendicări teritoriale; plasarea problematicilor privind minorităţile naţionale din

domeniul drepturilor omului în domeniul politic cu scopul de a se interveni din

afară prin mecanisme de observare şi control care, adesea, se transformă în pârghii

de amestec în treburile interne; promovarea tendinţelor separatiste, de

autonomizare artificială a unor teritorii pe criterii etnice.

De mediu - Ultimele decenii au fost marcate de o dezvoltare industrială

care a condus la creşterea volumului de substanţe chimice folosite ca materie primă

sau drept constituente în procesul de fabricare a diferitelor produse. Acest fapt nu a

putut rămâne fără urmări asupra ecosistemului, multe din produsele reziduale ale

proceselor de fabricaţie fiind deversate sau depozitate în mediul înconjurător.

Acestora li s-au adăugat diverse accidente ce au avut ca rezultat afectarea mediului

pe perioade cuprinse între câteva până la sute de ani (accidente ale reactoarelor

nucleare din centrale atomice precum Cernobâl, ale uzinelor chimice etc.).

Dintre efectele activităţilor umane specifice economiei moderne asupra

mediului, menţionăm: apariţia efectului de seră, sărăcirea stratului de ozon care

conduce la creşterea nivelului de radiaţii ultraviolete, degradarea solului ş.a. În

viaţa colectivităţilor umane astfel de urmări s-au soldat cu schimbări da natură

demografică, sărăcirea resurselor naturale, schimbări care au generat în unele

cazuri conflicte de amploare. Observându-se legătura directă dintre schimbările

climaterice şi starea de stabilitate/instabilitate la nivelul colectivităţilor umane,

oamenii de ştiinţă şi factorii de decizie au iniţiat eforturi comune în scopul

preîntâmpinării unor astfel de riscuri ce pot apărea la nivelul mediului, cu

implicaţii deosebit de grave asupra fiinţei umane. Încheierea tratatului de la Kyoto,

care reglementează efectele acţiunilor industriale asupra mediului, constituie un

exemplu de cooperare la nivel global.

Cele mai recente studii arată că schimbările climatice sunt factorul de

mediu care poate genera riscuri cu efecte combinate la toate nivelurile securităţii.

Apariţia schimbărilor climatice este posibilă din cauza acţiunii, deseori combinată,

a factorilor naturali (eroziunea solului, ciclul hidrologic, sărăcirea surselor de apă)

şi a celor induşi de activităţi umane (creşterea populaţiei, urbanizarea masivă,

activităţi agricole necontrolate).

Din punct de vedere ecologic, riscurile provin din metoda de procesare16

a minereurilor, tratarea cu cianide, o metodă controversată pentru că poate avea

drept rezultat contaminarea apelor subterane şi, implicit, a apei râurilor din zonă,

ceea ce ar putea conduce la pagube provocate florei şi faunei, ecosistemul local şi

regional fiind afectat de o manieră ireversibilă.

AMENINŢĂRI POSIBILE LA ADRESA SECURITĂŢII16 Conform, www.rosiamontana.org

Niciodată în istoria modernă a omenirii nu au existat atâtea elemente de

incertitudine. În ciuda numeroaselor ipoteze emise în anii din urmă, puţini sunt

capabili să întrevadă ce se va întâmpla pe termen mediu sau lung, iar ipotezele lor

să fie veridice. Valorile în creştere ale componentelor noii ecuaţii de securitate

conduc la concluzia că am intrat într-o epocă a insecurităţii strategice. Situaţia este

cu atât mai complicată cu cât procesul globalizării continuă, ceea ce înseamnă că

nimeni nu se poate considera în afara jocului. Nevoia de autoprotecţie a unor state

ar putea să provoace un al treilea reflux al democratizării, care să pună capăt celui

de-al treilea reflux al democratizării. Care sunt statele cele mai ameninţate nu este

greu de ghicit, dar nici democraţiile consolidate şa marile puteri nu se pot

considera la adăpost.

Din această perspectivă, noile ameninţări la adresa securităţii obligă

statele membre şi partenere ale Alianţei Nord-Atlantice să lucreze împreună pentru

apărarea valorilor comune de democraţie, securitate şi libertate. Astfel, în cadrul

declaraţiei de la Riga se specifica, ….”politica de parteneriat, dialog şi cooperare

susţinută de NATO, este esenţială pentru atingerea sarcinilor şi scopurilor Alianţei.

Au fost încurajate relaţii puternice de parteneriat cu alte state membre din Euro-

Atlantic Partnership Council (EAPC), Mediterranean Dialogue (MD), şi Istanbul

Cooperation Initiative (ICI). Partenerii Alianţei susţin valorile, contribuie la

stabilitatea şi securitatea zonală EuroAtlantică, dar şi dincolo de aceasta. Misiunile

şi operaţiile NATO au demonstrat deja politica operaţională a valorilor a acestor

relaţii de parteneriat cu peste 80 de state din afara Alianţei, care au contribuit la

suportul acestor misiuni şi operaţiuni”17.

Mutaţiile profunde survenite la nivelul comunităţii au impus ca o

necesitate obiectivă, schimbarea fundamentală a mecanismelor şi angrenajelor de

înfăptuire a dezideratelor prefigurate de noul cod de valori.

Securitatea nu este o noţiune abstractă, ea este produsul unor stări

complexe ale societăţii plasată în timpul istoric real şi în mediul geopolitic de 17 Riga Summit Declaration, pct.11, 28-29 noiembrie 2006, Riga. www.nato.int/docu/pr/2006/p06-150e.htm

existenţă. Caracterul şi natura securităţii sunt date nu de definiţii, teoreme şi

postulate, ci de modul de manifestare al acestor stări.

Nu se poate admite că există soluţia unui model strict original, după cum

nu se poate, în condiţiile globalizării contemporane, să disociem partea de întreg.

Democraţia este starea de la care se pleacă în a aborda orice construcţie

morală şi fezabilă de securitate. Securitatea socială, cu trimitere la sentimentul de

protecţie şi linişte socială, nu se poate realiza în condiţii de anarhie şi de sfidare a

autorităţilor legitime. Politicul este partenerul cel mai de preţ al democraţiei care

vizualizează modelul de societate securizată. Ceea ce garantează stabilitatea

vectorului extern în orice politică este atitudinea non-provocativă.

Securitatea eprezintă starea comunităţilor sociale, a cetăţenilor statului,

fundamentată pe prosperitatea economică, legalitate, echilibru şi stabilitate socio-

politică, exprimată prin ordinea de drept şi asigurată prin acţiuni de natură

economică, politică, socială, juridică, militară, informaţională şi de altă natură, în

scopul exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, manifestarea

deplină a libertăţii de decizie şi de acţiune a statului, a atributelor sale

fundamentale şi a calităţii de subiect de drept internaţional.

Securitatea este un drept imprescriptibil, general opozabil, care are ca

domeniu de referinţă valorile, interesele şi necesităţile naţionale, reprezintă

condiţia fundamentală a existenţei unei naţiuni, care derivă din ordinea

constituţională şi se înfăptuieşte în contextul securităţii subregionale, regionale şi

globale.

Ameninţările la adresa securităţii sunt date de capacităţi, strategii,

intenţii, planuri ce potenţează un pericol la adresa atributelor fundamentale sau

calităţilor existenţiale ale unui stat, a bazei economice a societăţii, a ordinii

constituţionale, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor săi. Ele se

materializează prin atitudini, gesturi, acte, fapte care creează stări de dezechilibru

şi instabilitate şi generează stări de pericol la adresa valorilor fundamentale şi/sau

intereselor statzale cu impact asupra securităţii.

Ameninţările, ca indicator de apreciere al unui pericol sau prejudiciu

iminent la adresa securităţii sunt identificate în raport de natură (politică,

economică, militară, socială, de mediu), formă (atitudini, gesturi, acte, fapte,

evenimente, fenomene, acţiuni umane), stadiu (latente, posibile, probabile,

iminente) şi după tipul acţiunilor preconizate ( făţişe, mascate, mixte, violente,

nonviolente).

Este necesară disocierea între ameninţarea de bază şi dezvoltarea şi

multiplicarea modurilor de operare prin care se materializează ameninţarea şi în

funcţie de care se organizează apărarea în sistemul de securitate.

Demersurile statelor pentru satisfacerea propriilor nevoi de securitate

lipsite de intenţii agresive conduc la o creştere a insecurităţii pentru alte state, care

le interpretează ca pe potenţiale ameninţări, deşi aceste demersuri au un caracter

pur defensiv.

AMENINŢAREA CA ATITUDINE SOCIALĂ

Nu este neapărat nevoie să fii adeptul ideilor alarmiste, panicarde, pentru

a observa că ameninţarea şi pericolul de-a lungul timpului au fost permanent

prezente în relaţiile dintre oameni, că şi-au perfecţionat formele şi metodele

specifice, stând la baza cauzelor nenumăratelor stări conflictuale care au umbrit

evoluţia societăţii omeneşti.

Denumită ca atare sau nu „ameninţare”, fie că a fost exprimată prin

cuvinte, fie prin gesturi, întotdeauna a reprezentat un pericol potenţial18.

În limba română cuvântul „ameninţare” provine din latină: „minatio, -

onis”19, cu sensul actual. Aceeaşi bază etimologică o are şi termenul francez

„menace” care semnifică „o intenţie ostilă vizând intimidarea”20.

18 Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Mic dicţionar academic, A-C, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001, p.67.19 Voichiţa Ionescu, Dicţionar latin-român, ed II, Editura Orizonturi, f.a., p.132. 20 Dictionaire de la Langue Francaise, editura Alpha, Paris, 1995, p.813.

Literatura de specialitate din diferitele colţuri ale lumii o evidenţiază, iar

studiile psihologice o prezintă cvasiunanim ca o atitudine negativă, care se

adresează înainte de toate afectivităţii individuale sau de grup şi nu raţiunii celor

vizaţi. Ea dispune de o gamă largă de tehnici şi procedee ce se întinde de la

persuasiune la manipulare.

Astfel, în accepţiunea anglofonă ameninţarea reprezintă o „expresie a

intenţiei de a impune dezavantaje sau atingerii unei persoane prin mijloace de

coerciţie sau constrângere”21. O definiţie apropiată de cea de mai sus o oferă şi

dicţionarele germane, care o prezintă drept „acţiunea de a pune pe cineva într-o

situaţie periculoasă, sau ceva care să pericliteze situaţia unei persoane”22.

În schimb, prin ameninţare în limba rusă se înţelege „o acţiune psihică

asupra unei persoane în scopul de a o pune să îndeplinească cerinţele stabilite de

altcineva”23.

Atât „Dicţionarul Explicativ al limbii române”, cât şi „Micul dicţionar

academic”, ambele elaborate sub egida Academiei Române, definesc termenul

ameninţare drept „intenţia de face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obţine

ceva)”, iar pericolul ca „situaţie, întâmplare care pune sau poate pune în primejdie

existenţa, integritatea cuiva sau a ceva; primejdie, ameninţare”24.

Definiţia dată în enciclopedii şi dicţionare de prestigiu reuşeşte să

delimiteze conţinutul sau sfera noţiunii (ameninţare) supuse analizei şi îi

precizează înţelesul general. În orice domeniu special, dar mai ales în domeniul

apărării şi securităţii se operează cu noţiuni şi se practică un limbaj care foloseşte o

terminologie specifică.

EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE AMENINŢARE

ÎN CÂMPUL SECURITĂŢII

21 Webster’s Third New International Dictionary of the English Language Unabridged, vol. III, Editura Merriane-Webster, 1993, p.2382.22 Langenscheidts Grossworterbuch,Deutch als Fremdspache, Editura Varlag Enzyklopedie, Munchen, 1999, p.125. 23 Balşaia Enţiklopedia, ed. II, vol.43, Editura Ştiinţifică, Moscova, 1998, p.636.24 Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, op.cit.,p.67; Academia Română, Dicţionar explicativ al limbii române, ed. II, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p.33.

Pornind de la accepţiunea generală, definiţia ameninţării de sorginte

politico-militară necesită unele precizări. Fie că se referă la lezarea drepturilor

fundamentale ale statelor25 sau sistemelor de securitate26 percepţia transpunerii în

fapte a obiectivelor ameninţării rămâne aceeaşi, încadrând-o în rândul pericolelor

virtuale. Ele întotdeauna determină apariţia unor replici, necesare contracarării

efectelor ameninţării. Situaţia devine gravă când acestea sunt supradimensionate.

Poate fi iniţiată o reacţie în lanţ, greu de controlat, în care binomul newtonian

„acţiune-reacţiune” se poate multiplica până la distrugerea sistemului care l-a

generat.

Această atitudine poate fi mai des generată de ameninţările asimetrice,

concept care se uzitează destul de des în literatura de specialitate actuală. El

semnifică „ameninţarea reieşită din posibilitatea de a întrebuinţa mijloace sau

metode diferite pentru a lovi sau neutraliza punctele forte ale unui adversar

exploatând slăbiciunile sale în scopul de a obţine un rezultat disproporţionat”27.

La fel de des întâlnim şi noţiuni ca: „ameninţare cu forţă” (acţiunea prin

care un stat sau mai multe state săvârşesc acte politice, economice, militare sau de

altă natură, cu scopul de a impune altui stat sau altor state să renunţe la deplina

exercitare a drepturilor şi atributelor suverane)28 sau „ameninţarea militară

externă”, pe care analiştii o înţeleg ca fiind ameninţarea ce priveşte securitatea pe

plan militar şi a cărei sursă se situează în afara frontierelor naţionale. Ea poate să

aibă ca origine „revendicări teritoriale, o ingerinţă în problemele interne ale unei

ţări, prezenţa unor focare de conflict armat îndeosebi aproape de frontierele unui

25 „Ameninţarea reprezintă atitudinea poltică a unui stat, a unui grup de state sau a unei alianţe care sprijinite de putere militară afectează suveranitateta şi integritatea altor state”, 1000 Atichworte zur Bundswehr, Editura Verlag, E.S. Mittler&Sohn, Bonn, 1997, p.34.26 „Primejdie precisă în ceea ce priveşte originea, definibilă în obiectul său, în intensitatea sa şi în finalitatea sa, care evocă o atingere intenţionată a securităţii”, Documente ONU, Apud, Dictionaire Interarmes Francaise-Roumanian-Anglais de, Relations Internationales et Strategiques, Editura UNAp, 2004, p.146.27 Idem 28 Ministerul Apărării Naţionale, Culegere de termeni, concepte şi noţiuni de referinţă din domeniile politicii militare, securităţii naţionale şi apărării armate, Editura Militară, Bucureşti, 2000, p.30.

stat sau de cele ale aliaţilor săi sau desfăşurarea şi amplificarea puterii grupărilor

de forţe susceptibile de a bulversa echilibru de forţe existent în zonă”29.

Desigur, lista termenilor asociaţi noţiunii de ameninţare cu care operează

domeniul apărării şi cel al securităţii ar putea continua. Definiţiile oferite de

dicţionarele şi glosarele din domeniul securităţii, apărute în ultimul timp în lume,

nasc de cele mai multe ori controverse în privinţa stabilirii relaţiei cauză-efect.

Unele se referă la protejarea de pericole (securitatea obiectivă), altele la

sentimentul de siguranţă (securitatea subiectivă) sau la absenţa oricărei îndoieli

(încrederea în cunoştinţele proprii). Importantă este înţelegerea deplină a lor, în

special a celor importate din altă limbă, pentru ca să nu apară confuzii în exprimare

şi înţelegere cu urmări atitudinale grave. Aceasta este cu atât mai necesară cu cât în

perioada pe care o vom parcurge, marcată de primirea statutului de „Membru UE”

de către România, se vor produce reevaluări şi adaptări în toate sectoarele vieţii

politico-sociale.

În general politologii, analiştii şi teoreticienii din diferite domenii au

tendinţa să ofere aceeaşi valoare termenilor: pericol, risc, ameninţare,

vulnerabilitate, considerându-i sinonimi. Nu întotdeauna confuzia deranjează, dar

sunt documente şi convorbiri oficiale sau semioficiale, care, prin folosirea

inadecvată a acestor termeni pot da naştere la percepţii eronate ale interlocutorilor.

Pentru a se evita asemenea capcane considerăm că „noţiunea de

ameninţare este individualizată de existenţa unui autor care o proferează, având un

scop şi un obiectiv pe care îl urmăreşte”30. Acţiunea este evident direcţionată

asupra unui subiect bine determinat.

Concluzionând, se poate defini conceptul de ameninţare ca reprezentând

un pericol potenţial, exprimat prin cuvinte sau gesturi, care are autor, scop,

obiectiv şi o ţintă.

RELAŢIONĂRI INTERCONCEPTUALE

29 Dictionnaire interarmes...., op.cit., p.147.30 Col(r)dr. Grigore Alexandrescu, Ameninţări la adresa securităţii, Editura UNAp, Bucureşti 2004, p.8.

Toate noţiunile prezentate anterior sunt specifice domeniului securităţii,

fie ea de amploare naţională, regională sau internaţională. Ele reprezintă realităţi

specifice componentelor securităţii între care există atât asemănări cât şi deosebiri.

Caracteristicile care apropie conceptual ameninţările de pericole, riscuri

şi vulnerabilităţi se remarcă la: origine (internă şi externă); natură (politică,

economică, socială, militară, informaţională, ecologică ş.a.), caracter (direct şi

indirect). Catalizatorul tuturor îl constituie „circumstanţele istorice”31 şi modul sau

gradul în care acestea sunt exploatate.

Deosebirile dintre conceptele analizate sunt date de genul proxim şi

diferenţa specifică care dezvăluie caracteristicile esenţiale ale fiecăruia. Acestea

dau imaginea complexităţii lor, în care elementele de specificitate se combină cu

ipostazele multiple în care este folosit de specialiştii în domeniu şi nu numai.

Din această perspectivă, o prezentare grafică a indicatorilor care

individualizează fiecare concept poate oferi o imagine pe cât de sintetică, pe atât de

lămuritoare asupra valorii, locului şi rolului acestora în formularea discursului pe

teme din domeniul securităţii.

Sursă(autor)

Adresă Scop Obiectiv Efecte

RISC posibilă difuză difuz difuz posibile

PERICOL probabilă posibilă probabil probabil probabile

AMENINŢARE certă certă cert cert certe

Ameninţările, pericolele, riscurile şi vulnerabilităţile la un loc, sau numai

o parte dintre ele, sunt conştientizate în mod diferit de statele lumii, aflate chiar în

acelaşi areal. Sensibilităţile generate de problemele istorice deschise, nivelul de

dezvoltare economică, puterea militară, ambiţiile hegemonice, interesele

fundamentale, calitatea de membru sau nu la o alianţă militară funcţională ş.a. dau

percepţiei sensuri, nuanţe, şi particularităţi naţionale sau de grup. Pentru reducerea

riscurilor sunt necesare măsuri ferme şi oportune. Amânarea poate doar să

31 Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, Editura Cartier, Chişinău, 2000, pp.142,145.

accentueze aceste riscuri şi va mări costul acţiunilor viitoare. Pentru a răspunde la

întreaga gamă de riscuri, trebuie să dispunem de forţe suficiente cu un înalt nivel al

capacităţii32.

Ameninţările la adresa securităţii în perspectiva mileniului trei sunt

într-o legătură directă cu factorii de risc şi consider că pot fi clasificate astfel:

Nonmilitare:

politice;

diplomatice;

economice;

financiare;

sociale;

informaţionale:

- imagologice;

- psihologice;

tehnico-ştiinţifice;

culturale;

interetnice;

religioase;

demografice;

ecologice;

dezastre naturale.

Militare:

acţiuni agresive interne:

- acţiuni separatiste, terorist-diversioniste, sabotajele;

- blocările obiectivelor civile sau militare, căilor de transport de

importanţă strategică şi ale sistemului energetic ;

- acţiunile de destabilizare gravă a statului de drept şi a

democraţiei constituţionale.

acţiuni agresive externe:32 Strategia militară a României, M.Ap.N., Bucureşti, 2000, p.11.

- presiunile militare;

- blocadele;

- acţiunile terorist-diversioniste desfăşurate de forţe militare

externe (maritime, terestre, aeriene, spaţiale)

acţiuni agresive combinate.

Privite în mod sistemic, conceptele supuse analizei se află întotdeauna

într-un raport bine determinat. Pe perioada coexistenţei lor, când prognozele în

domeniul securităţii nu întrevăd eliminarea vreuneia prea curând, ameninţările şi

vulnerabilităţile pot funcţiona după principiile jocurilor cu sumă nulă. Astfel,

securitatea se poate asigura fie prin diminuarea vulnerabilităţilor, fie prin

prevenirea sau micşorarea ameninţărilor. Aceasta determină orientarea strategiei

de securitate care se poate concentra spre interior, încercând să reducă

vulnerabilităţile sau spre exterior, alocând forţe şi mijloace pentru a acţiona în mod

direct sau nu asupra surselor de ameninţare.

Prin politicile de securitate ale statelor de pe diferite continente, elaborate

în ultimii ani, sunt oferite suficiente exemple în acest sens. Războiul împotriva

terorismului completează acest tablou. Vulnerabilităţilor interne li se conferă

aceeaşi valoare ca cea a riscurilor externe, iar pericolul de a acţiona preventiv sau

nu împotriva unui inamic explicit, sau care proliferează doar ameninţări devine un

risc asumat.

BIBLIOGRAFIE

• Alexandrescu Grigore Ameninţări la adresa securităţii, Editura UNAp,

Bucureşti 2004,

• Anton Carpinschi /Cristian Bocancea, Tratat de ştiinţa politicului,

Editura Universităţii, „Al.I. Cuza”, Iaşi, vol.I, 1998

• Aron Liviu Deac / Irimia Ion Securitate şi apărare naţională, Editura

AISM,1999

• Augustin Fuerea Instituţii europene, curs SNSPA, 2002-2003

• Balaban Constantin Strategia Securităţii Naţionale este elaborată

definitiv? Editura A.I.S.M., Bucureşti, 2002

• Barry Buzan An introduction to Strategic Studies in Military

technology and international relations, Editura

Macmillan, Londra, 1987

• Barry Buzan Popoarele, statele şi teama, Editura Cartier, Chişinău,

2000

• Boncu Simion Securitatea europeană în schimbare. Provocări şi soluţii,

Editura Amco Press, 1995, Bucureşti, p.255

• Brzezinski Zbiecniew Marea tablă de şah, Bucureşti 2000

• Creţu Gheorghe Risc şi securitate, Bucureşti, Editura Paco, 2002

• Dumitrescu Octavian Fenomenul militar. Evoluţii în perspective,

Editura Semn E, Bucureşti, 2004

• Dobrescu Paul, Geopolitică şi relaţii internaţionale, Editura

S.N.S.P.A, Bucureşti, 2001

• Edward H. Carr The twenty years crisi 1919-1920, Editura

MacMillan, London, 1984

• Irimia Ion Aspecte ale insecurităţii naţionale, în Buletinul AISM

nr.4/2002

• Martin Griffitts Relaţii internaţionale, Editura Ziua, Bucureşti,

2003

• Moise Leonida / Ionel Buşe Teoria relaţiilor internaţionale,

Editura Fundaţiei „Andrei Şaguna”,

Constanţa, 2002

• Dicţionar Explicativ al Limbii Române, Ediţia 2002

• Dictionaire de la Langue Francaise, editura Alpha, Paris, 1995

• Webster’s Third New International Dictionary of the English Language

Unabridged, vol. III, Editura Merriane-Webster

• Webster’s New Twentieh Century Dictionary, William Collins Publisher

1980

• The Encyclopedia of Military History, Londra, Jane’s 1986, pag 1296.

• The N.A.T.O. , Facts and Figures, 1998

• www.nato.int

• http://www.europa.eu.int/

• http://www.euobserver.com/

• http://www.nato.int/shape/issue- nrf/nrf-intro,html

• www.aidh.org/ref-rapp.htm

• www.nato.int/docu/43omm./2006/0611-riga/index.htm

Anexa nr.RISCURI REZULTATE DIN RECONSTITUIREA MARILOR ENTITĂŢICIVILIZAŢIONALE ŞI DIN POSIBILA CONFRUNTARE A ACESTORA

CIVILIZAŢIIR I S C U R I

VITALE FOARTE IMPORTANTE IMPORTANTESinică - Presiunea demografică.

- Dificultatea asigurării - Prezenţa americană înTaiwan şi în Asia.

- Insuccesul în armonizarea

resurselorde hrană, echipament şilocuinţe pentru populaţie.- Riscul nuclear.- Conflicte interetnice.

- Atentarea la sistemul de valorial civilizaţiei sinice (agresiuneaculturală).- Izolaţionismul.- Pierderea controlului demografic.

economiei de piaţă cuideologia de guvernământ.- Neasigurarea condiţiilordecente de trai pentrupopulaţie.- Globalizarea.

Japoneză - Pierderea (diminuarea) accesuluila surse de materii prime.- Pericolul nuclear.- Pericolul seismic.- Degradarea sistemului tradiţionalde valori.

- Creşterea prezenţei americaneîn zonă.- Deteriorarea relaţiilor în ExtremulOrient.- Pierderea supremaţiei mondiale în domeniul electronic.

- Mişcări sociale.- Trafic de influenţă.- Corupţie la vârf.- Problema exploatării oceanului.

Hindusă - Riscul nuclear- Acţiuni separatiste.- Problema Kaşmirului.- Apariţia unor tensiuni majoreîn spaţiul strategic de interes pentru India.

Accentuarea sărăcirii uneipărţi a populaţiei şi proliferareatensiunilor sociale.- Degradarea mediului.- Limitarea accesului Indiei la tehnologii înalte.

- Disfuncţionalităţi în problemaeducaţiei.- Lipsa locurilor de muncă şicreşterea şomajului.- Tensiuni între caste.

Islamică - Pierderea identităţii culturale şia tradiţiilor.- Atacul Occidentului.- Pericolul nuclear.- Apariţia altor surse de energie decât hidrocarburile.

- Accentuarea divizării lumiiislamice.- Creşterea influenţei civilizaţieioccidentale.- Prezenţa americană încoridorul asiatic al islamismului.

- Limitarea accesului latehnologii înalte.- Globalizarea.- Explozia demografică.- Diminuarea resurselor de hrană.- Problema apei.

Africană - Degradarea în continuare amediului.- Conflictele interetnice.- Războaiele civile.- Bolile tropicale.

- Lipsa resurselor de hrană.- Limitarea accesului la tehnologii.- Economia subterană, afacerilorcu petrol şi pietre preţioase.

- Accentuarea sărăciei populaţiei.- Lipsa locurilor de muncă.- Disensiunile sociale.Insuficienţe ale sistemului educativ.

Ortodoxă - Neintegrarea europeană şiizolarea economică a unora dinţările est europene.- Excluderea Rusiei de ladialogul european.- Imposibilitatea finanţării

- Accentuarea sărăcirii şiproliferarea tensiunilor sociale.- Degradarea mediului înconjurător.- Persistenţa zonelor conflictualedeschise sau latente.

- Degradarea relaţiilor Rusieicu ţările din zonă.- Creşterea tensiunilor etniceîn zona Balcanilor şi înspaţiul Rusiei.- Proliferarea şi în zona

unorproiecte importante de dezvoltare.- Deprecierea valorilor naţionale.- Pericolul nuclear.

- Pericolul divizării continentuluieuropean în zona est-europeană.

ortodoxă a sectelor religioase.- Criminalitatea, traficul de droguri etc.

Occidentală - Limitarea accesului său lasursele de materii prime.- Riscul posibilităţii declanşăriiunui conflict nuclear.- Accentuarea decalajuluitehnologic şi atragerea ostilităţii lumii.

- Creşterea numărului de emigranţiîndeosebi din ţările Lumiia treia.- Folosirea spaţiului cosmic ca spaţiu de confruntare

- Dificultăţile gestionăriiconflictelor şi crizelor.- Efectele secundare aleglobalizării.- Diminuarea pieţelor dedesfacere

Latinoamericană

- Conflicte politice.- Economii neperformante.- Criminalitatea, traficul de droguri şi de influenţă.

- Degradarea mediului.- Conflictele de interese.- Limitarea accesului la tehnologii înalte.

- Lipsa locurilor de muncă.- Mişcări sociale de amploare.- Degradarea sistemuluieducaţional

Sursa: www.globalsecurity.org.

Anexa nr.RISCURI ŞI AMENINŢĂRI NON-MILITARE

• Probleme de natură teritorială a căror rezolvare întârzie, reuşindu-se astfel accentuarea unor stări şi fenomene negative ce se pot constitui în pericole şi chiar ameninţări.

• Nerespectarea angajamentelor internaţionale, ceea ce poate duce la dereglarea situaţiei regionale.

• Evoluţii negative interstatale, ce pot degenera în acte destabilizatoare ducând, astfel, la declanşarea unor crize politico-militare.

• Crima organizată, traficul de arme, droguri şi persoane, corupţia, dezordine socială, folosite de către forţe ostile pentru a controla şi destabiliza regiunea.

RISCURI ŞI AMENINŢĂRI MILITARE• Prezenţa în regiune a celor aproximativ 2000 de militari şi 40.000 de

tone de echipament militar şi muniţie aparţinând fostei Armate a 14-a ruse. Statutul internaţional al acestora rămâne încă neclar şi constituie un factor destabilizator, chiar dacă forţele militare se consideră de menţinere a păcii, ceea ce ar presupune un grad înalt de imparţialitate;

• Confruntările armate locale, facilitate de existenţa unor forţe separatiste gata să recurgă la mijloace militare pentru a preveni „reintegrarea” în interiorul Moldovei.

RISCURI ASIMETRICE ŞI TRANSNAŢIONALE• Posibilitatea apariţiei unor conflicte, favorizată de structura

populaţiei, pe fondul conflictului transnistrean, unde se manifestă tendinţe de autonomie găgăuză. Ar putea rezulta o situaţie extrem de periculoasă, având printre urmări revigorarea diverselor forţe naţionaliste din regiune, care, prin implicare, ar putea inflama situaţia;

• Încercări de destabilizare a regiunii prin acţiuni teroriste, urmărind zdruncinarea încrederii în capacitatea de a gestiona situaţia atât a actorilor din zonă dar mai ales a organizaţiilor internaţionale şi regionale de securitate(OSCE).

• În ciuda implicării comunităţii internaţionale, evenimentele în derulare indică faptul că autorităţile române se confruntă cu pericolul declanşării unor crize cu implicaţii complexe în mediul extern de securitate (Moldova-Transnistria, Ucraina-canalul Bâstroe). Ambele crize pot zdruncina poziţia internaţională a României, de factor de stabilitate regională, într-un moment situat la scurt timp după obţinerea statutului de ţară membră NATO şi a Uniunii Europene. Evitarea, sau, mai bine spus, rezolvarea acestor crize depinde, îndeosebi, de răspunsul pe care autorităţile celor două state îl dau acestor provocări.

Anexa nr.FIZIONOMIA AMENINŢĂRILOR

NATURAFORMA DE

MANIFESTAREACŢIUNI DESFĂŞURATE

(MIJLOACE, INSTRUMENTE)CONDIŢII FAVORIZANTE

1. Militare

-manifestări agresive cu scopul de a provoca confruntări armate locale; -proliferarea conflictelor etnice şi religioase degenerarea unor acţiuni ostile non – militare;-conflict intern armat între grupuri de persoane sau tensiuni interne grave care pot degenera în ciocniri violente; -acţiuni separatiste ale unor grupuri sau minorităţi naţionale, pretenţii de autonomie, contestarea tratatelor prin care s-au stabilit frontierele si formularea unor revendicări teritoriale;-conflicte deschise în apropierea frontierelor statului şi care se pot extinde oricând;-terorismul, traficul de droguri şi crima organizată;-recurgerea de către organismele internaţionale la folosirea forţei împotriva

-realizarea sau extinderea unor alianţe militare în detrimentul statului;-discreditarea forţelor politice aflate la putere;-sprijinul pentru a accede la putere forţe dispuse să accepte anumite concesii impuse;-organizaţii clandestine bine structurate şi coordonate;-manifestări contestatare (mitinguri, demonstratii) interferate cu acţiuni subversive; -exploatarea tensiunilor tradiţionale dintre minorităţi şi incitarea permanentă a acestora la acţiuni antistatale;-terorismul, prin marea diversitate de forme;-exploatarea şi amplificarea corupţieidiscreditarea instituţiei militare şi atragerea persoanelor din armată în activităţi din sfera crimei organizate;-infiltrarea si finanţarea unor mişcări subversive;-activităţi de instruire cu folosirea armamentului în afara cadrului legal;

-aprofundarea rivalităţilor între statele cu potenţiale militare apreciabile;-producerea unor modificări importante în zona în ceea ce priveşte echilibrul strategic în plan militar;-favorizarea voluntară sau involuntară de către organismele internaţionale a uneia din părţile implicate într-un diferend;-erodarea prestigiului şi credibilităţii organelor statului alese în mod democratic;-exploatarea situaţiei minorităţilor ca pretext pentru anexiuni teritoriale;-precaritatea pregătirii şi dotării forţelor armate coroborată cu insuficienta armonizare a relaţiilor între instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale;-dificultăţi economico – sociale interne care afecteaza grav capacitatea de funcţionare a organismului militar;-absenţa unor garanţii de securitate;-diminuarea potenţialului industriei

NATURAFORMA DE

MANIFESTAREACŢIUNI DESFĂŞURATE

(MIJLOACE, INSTRUMENTE)CONDIŢII FAVORIZANTE

regimului acuzat de încălcarea gravă a drepturilor omului;-fluxuri migratorii importante ;

-proliferarea grupărilor paramilitare;-atragerea în dispute politice a structurilor care nu pot fi angajate politic, din punct de vedere constituţional;-organizarea de diversiuni şi sabotaje cu sprijin din exterior;-blocarea unor obiective civile sau militare, ale căilor de transport şi de comunicaţie de importanţă strategică şi ale sistemului energetic naţional;-acţiuni de destabilizare a ordinii de drept;-asocierea fenomenului migraţionist de populaţie la crima transnaţională şi terorismul internaţional;

de apărare;-menţinerea tehnicilor şi echipamentelor militare sub nivelul admisibil de operativitate;-insuficienta pregătire a economiei, teritoriului şi populaţiei pentru apărare;-erori în managementul strategic al apărării naţionale şi planificării acesteia;-o concepţie nerealistă şi incoerentă privind securitatea naţională;-imprudenţa cercurilor guvernante, incompetenţa şi diletantismul în aprecierea tendinţelor de evoluţie a vieţii interne si internaţionale;

2.Nonmilitare

a).domeniul politic

-discreditarea şi izolarea pe plan internaţional a statului;-recunoaşterea internaţională a unei stări de fapt;-acordul organismelor internaţionale pentru satisfacerea anumitor pretenţii în dauna statului;-ascensiunea extremismului politic; -extremismul naţionalist ridicat la rang de politică de stat;

-presiuni si acţiuni politico – diplomatice ostile;-utilizarea mass – mediei pentru crearea unei imagini externe defavorabile sau pentru influenţarea mediilor politice din alte state;-infestarea şi perturbarea structurilor esenţiale pentru autoreglarea sistemului social;-sprijinul acordat formaţiunilor politice care promovează ideologii agreate de partea adversă;

-instabilitatea politică;-nemulţumirea generală a populaţiei din tara vizată;-natura raportului centralizare statală - autonomie locală;-management defectuos ce are ca efect emiterea de decizii care pot afecta într-un mod vital funcţionalitatea sistemului social;-fragilitatea pârghiilor de intervenţie şi exercitare a controlului de către autorităţile statului;

NATURAFORMA DE

MANIFESTAREACŢIUNI DESFĂŞURATE

(MIJLOACE, INSTRUMENTE)CONDIŢII FAVORIZANTE

-răsturnarea instituţiilor politice ale unui stat prin mijloace subversive, cu sau fără sprijin din afară;-punerea sub semnul întrebării a necesităţii existenţei statului, legitimităţii sale;

-consecinţe negative ale negocierilor internaţionale şi ale inerţiei birocratice;

b).domeniul economico– financiar

-realizarea condiţiilor în care un stat mai slab din punct de vedere economic să adopte o atitudine în dauna securităţii sale;-eliminarea din raporturile concurenţiale;-imposibilitatea protejării unor importante rezerve de materii prime cu valoare strategică sau a produselor autohtone;-transformarea statului într-un furnizor de forţă de muncă ieftină;-excesul de credite angajate de pe pieţele internaţionale;-imposibilitatea returnării datoriilor la termenele scadente;-apariţia şi proliferarea actelor si fenomenelor specifice economiei subterane;-efecte nefaste ale propagării recesiunii economice din ţările

-accesul neautorizat la date secrete şi confidenţiale din domeniul economic;-acţiuni de comerţ sau de cooperare economică internaţională păgubitoare;-transferul fraudulos peste graniţă a unor părţi din avuţia naţională;-crearea unor bariere privind schimburile comerciale;-sistarea relaţiilor comerciale;-condiţionarea exportului unor produse vitale de acceptarea anumitor clauze politice;-presiuni exercitate asupra altor state si organisme internaţionale pentru sistarea ajutorului economic;-ruinarea prin dumping a unor firme sau subramuri economice esenţiale;-condiţionarea politică a ajutorului financiar;-suspendarea creditelor;-blocarea bunurilor statului în băncile străine;-impunerea unor soluţii de restructurare

-politica economică descurajantă pentru investitorii strategici străini;-absenţa unor programe concrete de dezvoltare pe termen mediu şi lung;-aplicarea unor politici de creditare neadecvate şi ineficiente;-disparităţile dezvoltării economice în plan teritorial;-măsuri inadecvate de protecţie socială;-decalajul de ordin economic dintre state;-scăderea nivelului de trai al populaţiei sub limita suportabilă şi diminuarea potenţialului biologic;-infracţionalitatea economico – financiară, corupţia şi crima organizată;-dificultăţile de natură economică, financiară şi socială caracteristice perioadei de tranziţie;-consecinţele aplicării unor măsuri de natură economică insuficient

NATURAFORMA DE

MANIFESTAREACŢIUNI DESFĂŞURATE

(MIJLOACE, INSTRUMENTE)CONDIŢII FAVORIZANTE

dezvoltate;-rata înaltă a inflaţiei; -creşterea accentuată a deficitului bugetar;

economică de natură să defavorizeze pe termen lung statul client;-politici discriminatorii privind integrarea în organisme economice internaţionale;

fundamentate;-dependenţa statului de importul materiilor prime şi resurselor energetice , importul de tehnologie şi asistenţă tehnică;

c).domeniul informaţional şi psihologic

-perturbarea funcţionării sistemelor informatice şi de transmisiuni;-paralizarea sau afectarea capacităţii de decizie si reacţie a sistemelor de apărare;-blocarea accesului direct, în toate domeniile sociale, la materia primă numită informaţie;-involuţii semnificative în diferite domenii,dezorganizarea activităţii de conducere;

-dezinformarea pentru a induce în eroare centrele de decizie sau pentru a crea curente de opinie sau chiar o atitudine de masă tolerantă sau favorabilă;-culegerea de informaţii prin penetrarea mediilor de orice natură;-bruierea mijloacelor radiotehnice;-introducerea fenomenului de frică, nesigurantă si panică în rândul naţiunii;-desfăşurarea unor ample operaţii ofensive informaţionale cu utilizarea unor structuri de război informaţional, la nivel naţional şi militar;-acţiuni de anihilare a sistemelor de comandă şi control;-utilizarea informaţiei pentru a modifica atitudini şi opţiuni;-atacuri pasive si active cu software “malign” asupra sistemelor informatice;-dominarea spaţiului electromagnetic prin folosirea tehnicilor criptografice;

-explozia tehnologiei informaţiei;-o gama largă de vulnerabilităţi tehnice, procedurale şi operaţionale la nivelul infrastructurilor informaţionale;-creşterea competiţiei în domeniul informaţiilor economice;-concepte doctrinare şi strategice insuficient adaptate la dimensiunea informaţională a securităţii naţionale;-capacităţi reduse de identificare, evoluare corectă şi oportună a indicilor de prezenţă a ameninţării informaţionale;-incapacitatea susţinerii cu eficienţă a contramăsurilor luate pentru diluarea impactului acţiunilor informaţionale agresive;-timp scurt la dispoziţie pentru procesarea informaţiilor;

d).domeniile conştiinţei sociale

-estomparea şi înlocuirea valorilor culturale autohtone;

-discreditarea valorilor din sistemele de referinţă individuale şi de grup ale

-încercările de omogenizare culturală, ca dimensiune a mondializării au

NATURAFORMA DE

MANIFESTAREACŢIUNI DESFĂŞURATE

(MIJLOACE, INSTRUMENTE)CONDIŢII FAVORIZANTE

-tendinţele naţionaliste, opuse integrării, integraţionismul excesiv si neechilibrat, iredentismul, exclusivismul religios;-export de populaţie excedentară şi de fundamentalism religios; -modificarea structurii sociale pe termen mediu şi lung , cu implicaţii deosebite asupra existenţei ca stat şi naţiune;-descreşterea demografică accentuată;-scăderea nivelului de educaţie generală;-speranţă de viaţă redusă şi rată înaltă a mortalităţii infantile;

populaţiei;-exodul de inteligenţă;-procese de desnaţionalizare;-conflicte interconfesionale;-folosirea expulzărilor în masă ca mijloc de a crea societăţi omogene din punct de vedere cultural sau etnic;-implicarea unor structuri criminale în traficul ilicit de persoane;

provocat căutarea identităţii în doctrinele religioase, capabile să propună fiecărui individ o întreagă filosofie de viaţă;-din cauza schimbărilor demografice, religiile au cunoscut evoluţii geografice considerabile;-dogmatismul religios devine sursa de alimentare pentru fanatici;-din cauza situaţiei economice precare, creşte numărul “excluşilor şi neacceptaţilor” care înmulţesc rândurile sectelor moderne;-expansiunea continuă a esoterismuluiintensificarea traficului necontrolat de persoane;-accentuarea diferenţelor privind posibilităţile de acces la valorile civilizaţiei; -promovarea unei legislaţii favorabile pentru o anumită categorie de străini;-prezenţa pe teritoriul naţional a unor comunităţi străine extrem de eterogene din punct de vedere etnic, lingvistic, religios şi cultural;

e).domeniul ecologiei

-accidente nucleare civile şi arme de nimicire în masă, în

-prin transferul industriilor poluante;-depozitarea deşeurilor radioactive sau

-necunoaşterea sau monitorizarea defectuoasă a tuturor poluatorilor

NATURAFORMA DE

MANIFESTAREACŢIUNI DESFĂŞURATE

(MIJLOACE, INSTRUMENTE)CONDIŢII FAVORIZANTE

timp de pace sau pe fondul unor războaie;-catastrofe ecologice;-degradarea continuă şi sigură a mediului de viaţă;-schimbări geoclimatice;-satisfacerea necorespunzătoare a necesităţilor biologice şi fiziologice a omului;-calitate îndoielnică a produselor determinată de gradul de infestare a mediului;-consumul de alimente modificate genetic catastrofe naturale;

chimice pe teritoriul naţional;-industrializarea excesivă a agriculturii,procesarea industrială a diferitelor produse agricole;-exploatarea neraţională a fondului forestier;-adoptarea agriculturii pe bază de specii transgenice;-nerespectarea normelor ecologice

indiferent de ramura de activitate şi gradul de periculozitate;-conştiinţa ecologică mai puţin dezvoltată;-absenţa unor acte normative care să reglementeze activitatea în domeniu;-existenţa în proximitatea frontierelor a unor obiective cu grad ridicat de risc;

Sursa: Studii de Securitate şi Apărare, vol.1, CSSAS