3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

35
Capitolul  III.  AMENIN ĂRI  LA  ADRESA Ț  INFRASTRUCTURII CRITICE 1.  Ne voia  de  securitate  (protecţ i e)  infrastructurilor critice Tendinţele şi perspectivele geopolitice şi geostrategice actuale extind, tot mai mult, no ţ iunea de „securitate naţion al ăasupra componentelor economice, tehnologiei informaţiei şi comunicaţiei, diplomatice, ecologice sau de altă natură. Infrastructurile critice sunt, de regulă, vulnerabile la acţiunile unor factori interni/externi şi sunt supuse riscurilor de a fi distruse sau aduse în stare de nefuncţionare. Mai ales sistemele interdependente şi cele bazate pe tehnologie digital ă, care fac legătura între regiuni şi continente, pot fi uşor  atinse de dereglări cu impact pe scară largă, regională, continentalăşi intercontinentală. De aceea, ele trebuie proiectate sau remodelate pornind de la această realitate. Date fiind atât vulnerabil itatea în creşte re a infra struct urilor, cât şi faptul că disfuncţionalităţile pot fi produse de cauze multiple – umane, naturale, sau de natură tehnologică –, guvernele şi instituţiile acordă  o  atenţie  sporită  problematicii  asigurării  securităţii  lo Aceast a  expl ică  de  ce  atât  re ţ elele/sistemele  pub lice (guverna mental e, mili tare etc.), cât şi cele privat e sunt protejate prin mă suri  fizice,  ju ridice  ş i  informa ţ io na le  împotriv a acţiu nilor/ inacţi unilor  de  natură  să  afect eze  funcţionarea  şi securitatea acestora. Nevoia de securitate a infrastructurilor critice este susţinut ă de: a) cre şterea semnif icativ ă a frecve nţe i şi intensit ăţi i unor fenomene  naturale,  în  multe  situaţii  cu  manifestări extreme şi efecte deosebite pe întregul glob, induse mai ales  de  schimbări  climatice  produse  în  contextul evoluţiei procesului de încălzire globală; b) ten dinţ ele de ati nge re a limitelor maxime de expl oatare şi funcţionare a unor infrastructuri, la nivele ce pot afecta stabilitatea acestora, datorită operării necorespunzătoare, schimbărilor  de  mediu,  sau  a  implementării  noilor tehnologii, mai ales celor informatizate; c) evenimente locale/z onale, care pro voa că acciden te în lanţ, ce perturbă sau aduc în stare de nefuncţionare reţele de infrastructuri critice de interes regional, iar în unele cazuri chiar global;

Transcript of 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

Page 1: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 1/35

Capitolul   III.   AMENIN ĂRI   LA   ADREȚ  INFRASTRUCTURII CRITICE

1.   Nevoia   de   securitate   (protecţie) infrastructurilor critice

Tendinţele şi perspectivele geopolitice şi geostrategice actualeextind, tot mai mult, noţiunea de „securitate naţional ă” asupracomponentelor economice, tehnologiei informaţiei şi comunicaţiei,diplomatice, ecologice sau de altă natură. Infrastructurile critice sunt,de regulă, vulnerabile la acţiunile unor factori interni/externi şi suntsupuse riscurilor de a fi distruse sau aduse în stare de nefuncţionare.

Mai ales sistemele interdependente şi cele bazate pe tehnologiedigitală, care fac legătura între regiuni şi continente, pot fi uşor 

atinse de dereglări cu impact pe scară largă, regională, continentalăşiintercontinentală. De aceea, ele trebuie proiectate sau remodelatepornind de la această realitate.

Date fiind atât vulnerabilitatea în creştere a infrastructurilor, câtşi faptul că disfuncţionalităţile pot fi produse de cauze multiple – umane, naturale, sau de natură tehnologică –, guvernele şi instituţiileacordă  o  atenţie  sporită  problematicii  asigurării  securităţAceasta   explică   de   ce   atât   reţelele/sistemele   p(guvernamentale, militare etc.), cât şi cele private sunt protejate prinmăsuri   fizice,   juridice   şi   informaţionale   împoacţiunilor/inacţiunilor   de   natură   să   afecteze   funcţionareasecuritatea acestora.

Nevoia de securitate a infrastructurilor critice este susţinut ă de:a) creşterea semnificativă a frecvenţei şi intensităţii unor 

fenomene  naturale,  în  multe  situaţii  cu  man

extreme şi efecte deosebite pe întregul glob, induse maiales   de   schimbări   climatice   produse   în   conevoluţiei procesului de încălzire globală;

b) tendinţele de atingere a limitelor maxime de exploatareşi funcţionare a unor infrastructuri, la nivele ce pot afectastabilitatea acestora, datorită operării necorespunzătoare,schimbărilor  de  mediu,  sau  a  implementării  tehnologii, mai ales celor informatizate;

c) evenimente locale/zonale, care provoacă accidente înlanţ, ce perturbă sau aduc în stare de nefuncţionare reţelede infrastructuri critice de interes regional, iar în unelecazuri chiar global;

Page 2: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 2/35

Page 3: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 3/35

Necunoaşterea sau gestionarea defectuoasă a disfuncţiilor poatedegenera în factori de risc, ameninţări, stări de pericol sau agresiunila adresa obiectivelor, valorilor, intereselor şi necesităţilor naţionale.

Vulnerabilităţile ,,infrastructurilor critice” pot fi consecinţaunor elemente subiective, ce desemnează incapacitatea adoptării uneiconduite rezistente la riscuri, presiuni sau tentaţii sau a incapacităţiide protejare împotriva penetrării umane sau tehnice. Se apreciază că

există, în general, trei grade de vulnerabilitate a unei ,,infrastructuricritice”, în funcţie de proprietăţile sale şi de posibilitatea penetrării:vulnerabilitate acceptabil ă, criticăşi inacceptabil ă.

2.1.1. Evaluarea vulnerabilităţilor 

Evaluarea vulnerabilităţilor în relaţie cu infrastructurile criticedevine tot mai importantă, deoarece există o nevoie stringentă deprotejare a acestora faţă de dezastrele naturale, deficienţele deexploatare  tehnologică,  precum  şi  de  catastrofele  generaacţiunea factorului uman, voit sau fără intenţie. Cu toate că s-aîncercat o definire a cadrului vulnerabilităţilor, încercările făcute nureflectă în totalitate nevoia de cuantificare a acestora.

Vulnerabilitatea unui sistem reprezintă capacitatea de penetrarea acestuia, fie că acţiunea de penetrare implică oameni (resurseumane,  colective),  partea  de  hard  (resurse  materiale,  i

echipamente, aparatură etc.) sau de soft (programe informatice, bazede date, elemente procedurale, modalităţi de accesare etc.). Astfel,gradul de vulnerabilitate a unui sistem este stabilit în funcţie decapacitatea  sa  de  a-şi  îndeplini  funcţiunile  pentru  careproiectat.

Evaluarea vulnerabilităţilor sistemelor se face în funcţie decomplexitatea acestora. Complexitatea se poate reprezenta în maimulte moduri, preferabil fiind cel sub formă de grafice.

A. GraficeleConceptul de vulnerabilităţi induse de complexitate necesită un

modus operandi care să se aplice mai multor utilizatori. Din acestmotiv s-a ales un model matematic bazat pe grafice şi formule, caexpresie   a   existenţei   unui   sistem/unor   sisteme   format/componente  multiple,  interconectate,  din  care  derivă  carcomplex al acestor sisteme.

Reprezentarea operaţională a unui sistem multifuncţional esteuna grafică, schematică (graphs), care cuprinde:

67

Page 4: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 4/35

- membrii/constituenţii sau părţile sistemului, reprezentate prinnoduri ale graphs-ului; aceste elemente pot fi considerate drept,,atomi” ai sistemului, ce pot fi evaluaţi; astfel, putem considera, canoduri: angajaţii, departamentele, contractorii şi subcontractorii (n.n.instituţii   cu   care   se   colaborează/cooperează),   părţile  agregat/instalaţii/echipament, membrii unei alianţe sau corporaţii(state/organizaţii/firme) etc.;

- interacţiunile stabilite între noduri, constituind legături.Pentru a exista o legătură, este necesar ca între două noduri săexiste un schimb/achiziţie/vânzare de energie, informaţie, substanţăetc.; fiecare reprezentare grafică îşi are propria schemă/reţea delegături, ce pot fi direcţionate ierarhic (schimbate, reorientate);legăturile sunt de importanţă critică pentru evaluarea securităţii,eficienţei, durabilităţii/sustenabilităţii unui sistem.

Fiecare   reprezentare   grafică   se   particularizează   atribnodurilor anumite trăsături, ce pot fi cuantificate în chip adecvat şitranspuse pe o scală relevantă de evaluare  a vulnerabilităţilor;trăsăturile se atribuie funcţie de ceea ce constituie nodurile, adicăoameni, instalaţii, structuri etc. funcţie de obiectivele evaluării – gradul de securitate, de operaţionalitate, eficienţă etc.; în acest sens,trăsăturile   pot   fi   cuantificate   în   funcţie   de   valoare greutate/importanţă. Astfel, unui nod i se pot atribui, în funcţie de

vulnerabilitatea relevantă, valori numerice de la 0 la 10 (exemplu:într-un centru de dirijare a traficului aerian, caracteristica „poziţia înclădire” poate avea valoarea 3 pentru un funcţionar obişnuit, sau 9pentru operatorul de trafic).

B. Conectivitatea, ca element de penetrabilitateConectivitatea (posibilitatea realizării unor legături cu exteriorul

sau de ordin intern), între elementele constituente ale unui sistempoate fi interpretată ca fiind una benignă (lipsită de pericole, riscuri,

ameninţări) sau care necesită precauţii şi măsuri de prevedere.Conectivitatea benignă se referă mai ales la legăturile de ordin

intern,   care   fac   un   sistem   să   fie   funcţional,   activconstituind premisele eficienţei, eficacităţii, înaltei productivităţi,răspunsului rapid la imput-uri şi obţinerii unor profituri/rezultateoptime.

Din perspectiva conectivităţii care necesită precauţii, se poate

analiza posibilitatea ca o defecţiune internă (incident de securitate)care afectează un element (nod) al sistemului – (de exemplu: unscurt-circuit în camera  de control a unei centrale nucleare),  o

68

Page 5: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 5/35

instrucţiune/comandă   transmisă   accidental   (de   exemplu:  supraîncărcare   a   circuitelor   unui   computer   care   deţineimportante) ori un accident/incident major (de exemplu: un viruspătruns într-o bază de date) să poată induce riscuri, vulnerabilităţisau pericole în întregul sistem sau în alte noduri/părţi ale acestuia.

Concluzia de bază, reprezentată şi prin modele matematice decătre specialişti, este aceea că un grad ridicat de conectivitate al unui

sistem induce o mai mare vulnerabilitate. Aşadar, cu cât posibilitateapenetrării este mai mare, respectiv nodurile (elementele) sistemuluiau valori mai mari, apropiate de 9, deci o vulnerabilitate relevantămai mare, iar numărul de legături interne şi orientate spre exterior este mai mare şi mai uşor de penetrat (are valori de vulnerabilitaterelevantă apropiate de 1), cu atât precauţiile şi măsurile de securitatepentru diminuarea/înlăturarea vulnerabilităţilor şi riscurilor generatede acestea trebuie să fie mai ample şi mai atent elaborate, aplicate,evaluate periodic şi redefinite.

C. Modele de evaluare a vulnerabilităţilor infrastructurilorDr. Barry Charles Ezell, specialist în infrastructuri, consideră că

modelele de cuantificare a vulnerabilităţilor infrastructurilor criticesunt inadecvat prezentate în literatura de specialitate, iar acesteneajunsuri sunt generate de caracterul neperformant al modelelor lacare se face apel.

Vulnerabilitatea poate fi definită ca o caracteristică a sistemului,susceptibil  la scenariile  de ameninţare,  sau ca o proprietate  sistemului ce poate fi cuantificat apelând la „Modelul de evaluare avulnerabilităţilor infrastructurilor – MEV-I”.

Acest model este preferat de către decidenţii care optează pentrumodelele de cuantificare în locul celor care oferă evaluări calitative.

Protejarea  eficientă  a  infrastructurilor  critice  (IC)  infocalizarea   acţiunilor   pe   capabilitatea   instituţiilor   abilitate

evalueze vulnerabilităţile.Actualele abordări în acest domeniu sunt centrate pe identificare

punctelor   slabe   ale   sistemului,   nesusţinute   însă   de  cuantificării.

În   domeniul   militar,   spre   exemplu,   lipsa   de   cuaconstituie una din frustrările majore, căci nu permite elaborarea unor decizii  adecvate  privind  alocarea  forţelor  şi  resurselor  

protecţie. Vulnerabilitatea are diferite interpretări, pentru diferiţioameni şi nu de puţine ori este asimilată riscului, iar unii percepvulnerabilitatea ca o sumă de riscuri1.

69

Page 6: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 6/35

2.1.2. Relaţia risc – vulnerabilitate.

Metodologiile de evaluare a riscului ne pot ajuta să înţelegem cepoate evolua nefavorabil, estimarea consecinţelor şi a posibilelor evoluţii  menite  a  permite  elaborarea  strategiilor  de  goptime. O componentă importantă a metodei de evaluare a riscului oconstituie determinarea vulnerabilităţilor sistemului. Vulnerabilitateaeste mai legată de noţiunea de probabilitate de materializare a unor 

scenarii. Riscul se centrează pe severitatea consecinţelor acestor scenarii probabile.

În România, cele mai pregnante vulnerabilităţi se manifestă în:• sistemele energetice (producere, transmitere şi distribuţiea energiei electrice);• reţeaua de transport (în special sistemul de transportaerian şi portuar, lucrările de artă aferente căilor de comunicaţii

rutiere şi feroviare, dar şi transportul urban – cu accent deosebitpe componenta de servicii deservite de metrou);• telecomunicaţii (serviciile   vocale   de   telefonie,   prreţeaua telefonicăşi pe cale informatică);• structurile informatice (obţinere, prelucrare, procesare,stocare   şi   transmitere   a   informaţiilor   şi   prodinformaţionale).Acestea   reprezint ă ,,infrastructuri   critice” de

bază/esenţiale/vitale  pentru  orice  comunitate,  naţiune  sau  întrucât   cuprind   reţele   complexe,   extinse   pe   spaţii  interconectate,  funcţionează  într-un  context  public  complexcaracter vital pentru desfăşurarea vieţii sociale şi constituie ţintepentru adversari.

Factorii de risc la adresa ,,infrastructurilor critice” se referă lasituaţii, împrejurări, elemente, condiţii sau conjuncturi interne şi

externe, uneori dublate şi de acţiune, ce determină sau favorizeazămaterializarea unei ameninţări la adresa acestora, în funcţie de ovulnerabilitate determinată, generând efecte de insecuritate.

Factorii de risc specifici acestora trebuie menţionaţi în strategiilede securitate naţionalăşi în estimările informative de interes naţional.

Riscurile în domeniul infrastructurilor critice se pot clasifica înfuncţie de:

• structura, extinderea, omniprezenţa şi finalitatea (urmări

ireversibile, urmări imediate, urmări de lungă durată etc.) unor defecţiuni/avarii, gradele asociate de probabilitate a producerii

70

Page 7: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 7/35

acestora,   precum   şi   potenţialul   de   acţiune  (aversiune/mobilizare);• factorul declanşator (eveniment greu previzibil cu impactmajor, eveniment  minor cu urmări având grade diferite depericulozitate) şi vulnerabilităţile unui sistem/unor sisteme;• natura, gradul de ambiguitate şi incertitudine implicat.Ameninţ ările   la   adresa   ,,infrastructurilor   critice”sunt

reprezentate de capacităţi, strategii, intenţii, planuri ce potenţează unpericol la adresa acestora, materializate prin atitudini, gesturi, acte,fapte ce creează stări de dezechilibru ori instabilitate şi genereazăstări de pericol, cu impact asupra securităţii naţionale.

Ca indicator de apreciere al unui pericol sau prejudiciu iminent,ameninţările pot fi identificate în funcţie de următoarele caracteristicicumulate: tipul acţiunilor   preconizate   (făţişe,   mascate,   mixviolente,   nonviolente), forma (atitudini,   gesturi,   acte,   fapteevenimente, fenomene, acţiuni umane), stadiul (latente, posibile,proba-bile, iminente) şi natura lor (politică, economică, militară,socială, de mediu).

St ările   de   pericol   la   adresa   ,,infrastructurilor   crevidenţiază,  de  regulă,  rezultatul  materializării  ameninţăriiiminenţa producerii unei agresiuni.

Agresiunea   la   adresa   ,,infrastructurilor   critice”se

materializează   îndeobşte   în   acţiuni   violente   sau   nonvidesfăşurate   prin   mijloace   armate,   electronice,   psihologice informaţionale, pe baza unor strategii sau planuri de către o entitate(state, grupuri de presiune, actori nonstatali, centre de putere).

Conform Ordinului nr.660 din 22 noiembrie 2005 al ministruluiEconomiei şi Comerţului (privind aprobarea Ghidului de identificarea elementelor de infrastructură critică din economie), precum şi aspecialiştilor   români,   riscurile   şi   vulnerabilităţile   la  funcţionalităţii   infrastructurilor   critice   din   domeniile   socconomice   pot   fi   clasificate,   funcţie   de   fdeterminanţi/favorizanţi şi mediul de unde provin, astfel:Tehnologice:

• de ordin fizic (stare tehnică a echipamentelor, instalaţiilor,sistemelor  etc.):  -la  nivel  de  componentă  a  sistemuluideclanşări intempestive, ieşiri din funcţiune etc.);

- la nivel de sistem (de topologie şi structură – supraîncărcări,congestii, dezechilibre etc.);

71

Page 8: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 8/35

• cibernetice (comunicaţii şi tehnologia informaţiei):- sisteme informatice izolate;- sisteme informatice deschise (cu posibilitate de acces din

exterior).• procedurale (legislative,   institu ionale,   administrative);ț  

Conexe func ionț ării de pia ăț :-macroeconomice   (ca   urmare   a   multiplelor   interconec

deficien ele grave înregistrate într- un anumit sistem se pot repercutaț  şi asupra altora);-microeconomice (dorinţa de profit a operatorilor privaţi în

detrimentul imperativelor de siguranţă în exploatare etc.).Operaţionale şi de management:

• operaţionale:- la nivel de componentă;- la nivel de proces;- la nivel de sistem.• de management:- strategic;- tactic; - operaţional.• de asigurare a pazei şi protecţiei diverselor obiective

asimilate/asimilabile  infrastructurilor  critice(în   special,   dinindustria   de   apărare,   din   chimie   şi   petrochimie,   tra

feroviare,  aeriene  şi  navale  la  nivelul  lucrărilor  de  depozitelor de materiale explozive);De natură umană:

• din interior:- cu intenţie (sabotaj);- fără intenţie (erori, furt).• din exterior:- cu intenţie (terorism, ciber-terorism);

- fără intenţie teroristă (furt, vandalism).De mediu:

-  cauze  naturale  (cutremure,  furtuni,  inundaţii,  tempextreme);

- indisponibilitatea anumitor resurse (apă, combustibili în cazulunor temperaturi foarte scăzute).

72

Page 9: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 9/35

2.   2.   Vulnerabilităţi/factori   de   risc   la   adobiectivelor asimilate infrastructurilor criticedin domeniul energetic în România

Fiecare dintre structurile vitale asimilate infrastructurilor critice,în accepţiunea actului normativ menţionat, sau asimilabile acesteicategorii, potrivit specialiştilor în domeniu, poate fi afectată de

apariţia şi perpetuarea unor vulnerabilităţi şi factori de risc specifici.Direcţiile   constante   ale   politicilor   de   securitateinfrastructurilor energetice au vizat, în principal, în ultimii ani,controlul riscurilor generate de uzura fizicăşi moral ă a majorit ăţiiechipamentelor şi   instalaţiilor   din   domeniu,   precum   şi   defuncţionarea Sistemului Energetic Naţional (SEN) în condiţii depiaţ ă liber ă.

Astfel, cele din domeniul energetic, includ sistemele energetice

de   producere,   transport,   distribuţie   electricitate,   precumşiobiectivele şi instalaţiile nucleare

Liberalizarea   pieţei   de   energie,   tendinţă   clară   din dezvoltate, exprimatăşi prin reglementări cum ar fi noile directiveeuropene, eliberează forţele pieţei, proces ce obligă la o regândire aorganizării sectorului energetic.

În acest context, întregit de angajarea ţării noastre în procesul deintegrare a pieţelor energetice din cadrul UE – prin aderarea laUniunea de Coordonare a Transportatorilor de Electricitate (UCTE)şi semnarea Tratatului pentru Constituirea Comunităţii Energetice înEuropa de Sud-Est –, cristalizarea unor soluţii adecvate de protecţiea  infrastructurilor  energetice  într-o  piaţă  energetică  liber(actual, parţial liberalizată) a României este absolut necesară. Înacest   sens,   avariile   de   sisteme   energeticedin   întreaga   lume(blackouts) au reconfirmat faptul că eficienţa economică nu poate să

nu ţină seama de alte elemente ca sunt siguranţa în funcţionare şicalitatea  serviciilor  (generatoare,  însă, de costuri suplimentare)astfel încât imperativele de siguranţă în exploatare şi de prezervare amediului înconjurător să nu fie afectate de interesele comerciale şidorinţa de profit ale operatorilor de pe piaţă.

NOTĂ: Cele mai recente exemple de perturbare a funcţionăriiunei astfel de infrastructuri critice sunt cele din 7 mai 2007, când oputernică explozie a distrus una din principalele conducte prin care

gazul rusesc tranzitează Ucraina, spre Europa şi cea din data de 22ianuarie 2006 din Osetia de Nord, când în numai o jumătate de oră

73

Page 10: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 10/35

au avut loc explozii la două gazoducte ce asigurau furnizarea cu gazenaturale din Federaţia Rusă, către Georgia şi Armenia. Anterior, lanivel european şi mondial au fost înregistrate mai multe avarii (28septembrie 2003 – Italia, 28 august 2003 – Londra, 23 septembrie2003 – Danemarca şi Suedia, 14 august 2003 – Statele Unite şiCanada, 12 iulie 2004 – Grecia), importante prin dimensiunea lor,atât din punct de vedere al puterii întrerupte, cât şi al numărului de

consumatori afectaţi. Datorită acestor evenimente produse în reţeleleelectrice, s-au înregistrat consecinţele semnificative asupra altor infrastructuri   materializate   prin:   opriri   de   trenuri,   zborucompaniilor aeriene întârziate sau anulate, întreruperi semnificativeale alimentării cu apă (până la 12 ore), întreruperi ale sistemelor desemnalizare, scăderea serviciilor de Internet până la 5% din volumulnormal.

Totodată,   se   remarcă   intensificarea   interesului   comuninternaţionale pentru sporirea măsurilor de securitate electronică asistemelor de date, reţelelor şi infrastructurii din domeniul energeticîmpotriva riscurilor asociate ciber-terorismului şi/sau spionajuluicorporativ.

Deşi, până în prezent, România nu s-a confruntat cu manifestăride natură teroristă, angajarea deplină a ţării noastre, alături decomunitatea statelor democratice, în războiul împotriva terorismului,

implică luarea în consideraţie a unei astfel de eventualităţi.Concret,   securitatea,   protecţia şi   siguranţafuncţionării/exploat ării   infrastructurilor   critice   din   SistemEnergetic Naţional pot fi asigurate prin:

• coerenţamăsurilor la nivel de sistem luate de diferiţiiproprietari sau utilizatori ai infrastructurilor critice din domeniulenergetic;• asigurarea resurselor de finanţare pentru materializareamăsurilor impuse prin reglementări;• evaluarea   permanentă   a   criticităţii   componentelsistemului şi a eficienţei măsurilor implementate.Pe de altă parte, riscuri şi vulnerabilităţi cu posibil impact la

adresa exploatării în condiţii de siguranţă a entităţilor producătoarede energie electrică, privite ca elemente ale infrastructurii critice, înRomânia, pot fi determinate şi de:

• managementul   deficitar   al   proiectelor  reabilitare/modernizare a obiectivelor energetice;

74

Page 11: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 11/35

• modul defectuos de achiziţie a echipamentelor destinatedistribuţiei şi furnizării energiei electrice, ce poate conduce lainstituirea unor stări accentuate de risc în funcţionarea S.E.N.În domeniul energeticii nucleare, principalele vulnerabilităţi la

adresa infrastructurilor critice pot fi determinate de:• lipsa   de   proceduri   sau   existenţa   unor   proineficiente în domeniu;• ineficienţa sistemelor de protecţie fizică (echipamentenecorespunzătoare, forţe nespecializate de reacţie etc.);• lipsa   unei   culturi   de   securitate   a   angajaţilodomeniu;• deficienţe de comunicare între autorităţile cu atribuţii îndomeniul nuclear.Totodată, un factor important de risc la adresa infrastructurilor 

critice din domeniul nuclear derivă din probabilitatea de apariţie aunor   incidente/accidente   în   exploatarea   obiectivelor   nuclautohtone, pe fondul neaplicării corespunzătoare a prevederilor Legiinr.111/1996   republicată   (privind   desfăşurarea   în   siguranţactivităţilor   nucleare)   referitoare   la   eliberarea   avizelor  persoanele   care   desfăşoară   activităţi   profesionale   cu   cpermanent sau temporar în punctele de lucru vitale din instalaţiilenucleare.

În  domeniul  resurselor  minerale–  sisteme  de  extracţie,prelucrare, depozitare şi transport al petrolului, gazelor naturale şialtor resurse naturale – principala vulnerabilitate este dată de stareatehnică precar ă a infrastructurii, învechită în proporţie de 50%, cenecesită reparaţii capitale şi reabilitări.

Pe componenta de transport gaze naturale, în România opereazăconducte magistrale de tranzit şi conducte de transport ce au durata

de viaţă depăşită – unele au chiar peste 30 de ani –, a căror funcţionare, la parametri normali, se încadrează în 25-30 de ani,astfel că, din totalul conductelor de transport intern (ce însumeazăcirca 12.000 de km), aproximativ 4.500 de km necesită intervenţiitehnice, respectiv, activităţi de reabilitare. În plus, subsistemele detransport şi echipamentele tehnice nu îndeplinesc standardele îndomeniu, pentru a fi operate în condiţii de siguranţă.

Activitatea societăţilor de distribuţie a gazelor naturale este

afectată de depăşirea duratei de viaţă a conductelor de oţel, precum şide folosirea unor echipamente/staţii de reglare măsurare uzate moral.

75

Page 12: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 12/35

2.2.1.   Vulnerabilităţi/factori   de   risc   la   adreelementelor informatice şi informaţionale:

• accesarea neautorizată a reţelelor informatice în scopuldeteriorării acestora (virusare);• afectarea/deteriorarea sistemelor de telecomunicaţii;• alterarea/distrugerea datelor şi informaţiilor stocate în

unităţile de memorie ale echipamentelor electronice.2.2.2. Vulnerabilităţi/factori de risc induse de factorul

uman

• exercitarea   deficitară   a   atribuţiilor   specifice  reglementare, supraveghere şi control de către factorii decizionalişi personalul abilitat al autorităţilor din domeniu, precum şi aactului managerial la nivelul băncilor comerciale şi operatorilor de pe pieţele de capital şi a asigurărilor, prin subordonareaacestuia  faţă de grupuri de interese  de natură să generezefalimente   bancare,   lansarea   de   zvonuri   nefundamendestabilizarea activităţilor specifice pe piaţa asigurărilor.

2.  3.  Tipologia  pericolelor  şi  ameninţărilor adresa infrastructurilor critice

Unele   dintre   pericole   şi   ameninţări   fac   parte   dinlucrurilor, sunt pericole şi ameninţări de sistem sau de proces, fiindun efect al disfuncţiilor sau un produs al evoluţiei sistemelor şiproceselor. Altele sunt provocate în mod intenţionat, ca urmare aanumitor interese, a bătăliei permanente şi necruţătoare pentru putereşi influenţă, adică pentru resurse, pieţe şi bani.

În   acest   sens,   pericolele   şi   ameninţările   la  

infrastructurilor critice ar putea fi grupate astfel:• pericole şi ameninţări cosmice, climatice şi geofizice;• pericole şi ameninţări rezultate din activitatea oamenilor;• pericole şi ameninţări asupra infrastructurilor critice dinspaţiul virtual.

76

Page 13: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 13/35

2.3.1 Pericole şi ameninţări cosmice, climatice şigeofizice

Aceste pericole şi ameninţări rezultă, de regulă, din dinamicafizică apământului, a fenomenelor meteorologice şi chiar cosmice,dar şi din posibila capacitate a omului de a produce astfel de pericoleşi ameninţări şi a le folosi ca arme cosmice, climatice sau geofizice.

Printre principalele pericole şi ameninţări cosmice la adresainfrastructurilor critice fizice ar putea fi situate şi următoarele:

a) naturale:

• căderi de meteoriţi;• intensificarea  radiaţiei  solare  şi  a  celei  cosmicondiţiile în care puterea de reacţie şi de absorbţie a ionosfereiscade semnificativ;• intensificarea ciclului solar;• furtunile cosmice şi alte fenomene care afectează sau potafecta în mod direct şi planeta noastră.b) produse de:• acţiuni din spaţiul cosmic, îndreptate împotriva unor infrastructuri critice, în situaţia în care pătrund în cosmos arme şialte mijloace ce pot fi folosite pentru realizarea unor obiectivesau materializarea unor interese;•

acţiuni asupra unor infrastructuri critice aflate chiar înacest spaţiu;Pericolele şi ameninţările climatice sunt mult mai frecvente şi

mai numeroase decât cele cosmice. Ele fac parte din viaţa noastrăşiafectează, practic, aproape toate structurile fizice critice, creândprobleme numeroase şi foarte grave pentru infrastructurile critice1din întreaga lume.

Sfera acestor pericole şi ameninţări este foarte largă, cu evoluţii

bruşte,  haotice  şi imprevizibile.  Printre  principalele  pericolameninţări   climatice   şi   meteorologice   ar   putea   fi   siurmătoarele:

a) Naturale:• încălzirea  planetei,  urmată  de  fenomene,  ca  tgheţarilor şi creşterea nivelului oceanelor;• uragane, furtuni şi alte fenomene meteorologice;•

precipitaţii masive, îndeosebi ploaieşi grindină;

77

Page 14: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 14/35

• căderi   masive   de   zăpadă,   avalanşe,   distrugechilibrului termic al unor zone întinse şi a infrastructurilor aflateaici;• ploi acide;• inundaţii şi mari revărsări de ape;• împuţinarea rezervelor de apă potabilă;• deşertificarea sau sărăturara solurilor etc.b) Produse de:• schimbarea regimului pluvionar, datorită tăierii masive apădurilor şi distrugerii echilibrului ecologic, a ecosistemelor şi aciclurilor trofice;• exploatarea   iraţională   a   unor   soluri,   fiind  dezechilibre grave;• producerea de ploi artificiale;• intervenţia   în   fenomenele   meteorologice   şi   cclimatice etc.;• incendierea pădurilor;Pericolele   şi   ameninţările   geofizicerezultă   din   dinamica

planetei, din faptul că pământul „lucrează” în fiecare minut, în toatedimensiunile sale, de la nucleu, până la mişcările plăcilor tectonice şirecompunerea mai mult sau mai puţin înceată a substanţelor şi

elementelor din care este format.Cele mai frecvente pericole şi ameninţări de acest fel ar putea fi:a) Naturale:• cutremure;• erupţii vulcanice;• fenomene de tipul tsunami;• surpări de teren, rupturi şi falii imense etc.b) Produse:• alunecări de teren;• scufundări de teren;• cutremure;

2.3.2 Pericole şi ameninţări rezultate din activitateaoamenilor 

Din păcate, cele mai multe dintre pericolele şi ameninţările care

afectează în mod grav infrastructurile critice se datorează oamenilor.

78

Page 15: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 15/35

Aceste tipuri de pericole şi ameninţări pot fi încadrate în douămari categorii:

• intrinseci activităţii omeneşti;• ca mijloace neconvenţionale de confruntare (de luptă).Cele intrinseci activităţii omeneşti pot fi:• de sistem;• de proces;• de dinamică.Principalele pericole şi ameninţări la adresa infrastructurilor 

critice rezultate din disfuncţionalităţile de sistem sunt generate chiar de sistemele de infrastructuri sau de sistemele din care acestea facparte, în calitatea lor de meta-sisteme sau de sisteme de sisteme.

Aceste tipuri de ameninţări sunt foarte numeroase şi greu deevitat, întrucât unele sunt fireşti, iar altele imprevizibile. Practic,

există atâtea pericole şi ameninţări câte sisteme. Printre cele maiimportante s-ar putea situa şi următoarele:• îmbătrânirea şi degradarea infrastructurilor, mai exact,tendinţa unora dintre infrastructuri de a se uza prematur fizic şimoral, datorită vulnerabilităţilor sporite, expunerii îndelungate şilipsei de protecţie sau protecţiei insuficiente;• apariţia   bruscă   a   unor   disfuncţionalităţi   în  (distrugerea intempestivă sau accidentală a unor componente saua unor structuri etc.);• efectul de bumerang;• rezultate   din   evoluţia   altor   sisteme,   din   preexercitată de acestea sau ca urmare a disfuncţionalităţilor dincadrul acestora, intenţionat sau neintenţionat.Pericolele şi ameninţ ările specifice proceselor fizice şi sociale

sunt cele mai complexe şi cu efectele  cele mai mari. Ele se

manifestă, de regulă, surprinzător şi intempestiv şi pot avea efectedistrugătoare foarte greu de contracarat. Printre cele mai importantepericole şi ameninţări de proces s-ar putea situa şi următoarele:

• schimbările în desfăşurarea unor activităţi ca urmare aacţiunii a numeroşi factori perturbatori;• acţiunile economice, financiare şi de altă natură pentrudistrugerea concurenţei;•

bătăliile pentru resurse şi pentru pieţe;• ofensiva high-tech şi IT;

79

Page 16: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 16/35

• rezistenţa   la   ofensiva   tehnologicăşi   informaţionalăriposta asimetrică;• dezvoltarea unor sisteme de arme neconvenţionale carepot fi folosite împotriva infrastructurilor critice;• unele acţiuni ale lumii interlope, traficanţilor şi reţelelor crimei organizate;Pericolele şi ameninţ ările de dinamică îmbracă toate formele

enunţate mai sus, dar şi foarte multe altele, care rezultă, în general,din   filosofia   şi   fizionomia   sistemelor   şi   proceselor   dcomplexe.

Printre cele mai frecvente considerăm că ar putea fi:• variaţiile   bruşte   în   funcţionarea   şi   comportamesistemelor şi în desfăşurarea proceselor;• variaţia  rapidă  a  intercondiţionărilor  dintre  sist

fenomene şi procese, datorată schimbărilor condiţiilor interne şide mediu;• acţiunea unor factori perturbatori imprevizibili;

2.3.3 Pericole şi ameninţări la adresa infrastructurilor critice din spaţiul virtual

Acestea vizează, în general, reţelele, nodurile de reţea şi centrelevitale, mai exact, echipamentele şi sistemele fizice ale acestora(calculatoare, providere, conexiuni şi noduri de reţea etc.), precum şicelelalte infrastructuri care adăpostesc astfel de mijloace (clădiri,reţele de energie electrică, cabluri, fibră opticăşi alte componente). Înaceeaşimăsură, ele vizeazăşi depozitele de date şi de programe,sistemele de înmagazinare, de păstrare şi de distribuţie a informaţei,suportul material al bazelor de date şi multe altele. Însă, înainte de

toate,   asemenea   pericole   şi   ameninţări   vizează   sistemeIT (întreprinderi,  linii  de  producţie,  sisteme  de  aprovizionamateriale strategice, infrastructuri de resurse şi de pieţe, institute decercetări, sisteme de comunicaţii).

Din categoria, mereu în extensie, a pericolelor şi ameninţărilor la  adresa  infrastructurile  critice  ale  cyberspaţiului  fac  următoarele:

• pericolele şi ameninţările rezultate din bătălia dintremarile firme pentru supremaţia IT, pentru resurse şi pentru pieţe;• pericolele şi ameninţările asimetrice;

80

Page 17: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 17/35

• dezvoltarea reţelelor subversive şi neconvenţionale IT;• activitatea tot mai intensă a hacker-ilor;Toate pericolele şi ameninţările enunţate mai sus, dar şi altele,

care se pot ivi pe neaşteptate, vizează în mod direct, în primul rând,oamenii şi infrastructurile. Cele care suportă direct şi aproape fărăposibilitate de reacţie eficientă aceste ameninţări sunt denumiteinfrastructuri  critice,  între  mulţimea  deschisă  a  infrastruc

critice şi mulţimea pericolelor şi ameninţărilor la adresa acestora secreează totdeauna relaţii de intercondiţionare direct ă, intempestivă,bine  cunoscută  sau aleatoare,  ceea  ce  face  extrem  depoliticile, strategiile şi practicile de protecţie.

Filosofia şi fizionomia infrastructurilor critice – în general,infrastructuri de reţea – sunt definite pe un determinism dinamiccomplex,   ceea   ce   impune   o   monitorizare   atentă,   o permanentăşi   o   evaluare   pe   măsură   a   raporturilor   şinfluenţelor.

2. 4. Studiul protecţiei infrastructurilor criticeOdată cu dezvoltarea pericolelor şi ameninţărilor, problematica

arhitecturii,   alcătuirii,   construcţiei,   funcţionării   şi   proteinfrastructurilor critice devine extrem de complexăşi necesită oabordare pe măsură, cu implicarea statelor, alianţelor, organizaţiilor 

şi organismelor internaţionale.Protecţia   unei   infrastructuri   criticeeste   constituită   din

totalitatea măsurilor stabilite pentru reducerea riscurilor de blocare afuncţionării sau de distrugere a unei infrastructuri critice şi includeprograme, activit ăţi şi acţiuni realizate de guverne, proprietari,operatori şi acţionari pentru a securiza aceste infrastructuri.Abordări

Modalităţile de abordare a protecţiei infrastructurilor criticediferă dela o ţară la alta, de la o organizaţie la alta, însă se potidentifica elemente structurale comune, măsuri întreprinse până înprezent, funcţii şi responsabilităţi compatibile.

Specialiştii oferă următoarele moduri de abordare a protecţieiinfrastructurilor critice:

Protecţia infrastructurilor critice din plan economico-social , încadrul căruia este necesară o abordare sistemică/integrată a tuturor 

punctelor/nodurilor vulnerabile, pe suportul unor hărţi de risc, şiconexiunilor acestora;

81

Page 18: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 18/35

Asigurarea   funcţionării   neîntrerupte   a   reţelelor   IT şi   aelementelor fizice ale infrastructurilor critice. În acest caz, protecţiafizică reprezintă o componentă a sistemului naţional de protecţiecivilă. În prezent, se încearcă o cooperare cât mai strânsă întresectorul public şi cel privat pentru atingerea unui grad cât mai înaltde  protecţie  a  infrastructurilor  critice.  La  nivel  de  strategică însă, cooperarea este aproape inexistentă;

În opinia specialiştilor, protecţia infrastructurilor critice este unatribut atât al structurilor militare, al instituţiilor civile şi, nu înultimul rând, al sectorului privat, în calitate de principal beneficiar al serviciilor deservite de infrastructuri critice. Cadrul legal actualdin România nu prevede competenţe pentru structurile militare îndomeniul protecţiei infrastructurilor critice. În noul pachet de legi alesecurităţii   sunt   încercări   de   a   oferi   competenţe   în  Serviciului Român de Informaţii.

Abordarea studiului protecţiei infrastructurilor critice este foartecomplexă,  din  cauza  relaţiilor  de  interdependenţă  şi  dacestora. O variantă de tratare a problematicii ar putea cuprindeşapte etape: analiza de sector, analiza interdependenţelor, analizade risc, analiza ameninţ ărilor, analiza vulnerabilit ăţilor, analizaconsecinţelor şi analiza sistemului.

2.4.1. Analiza de sector Generic,   un   sector   reprezintă   un   grup   de   indus

infrastructuri ce îndeplinesc o funcţie similară. Definirea sectoarelor critice trebuie realizată de grupuri mixte de experţi din parteaguvernului,   sectorului   privat,   managerilor   şi   a   unor  specializate în protecţia fizicăşi informaţională. Este evident că înaceastă situaţie se impune un parteneriat publicprivat foarte eficient.

Din experienţa altor state membre ale Uniunii Europene şiNATO,   sectoarele   considerate   critice   ar   putea   fi:  financiarbancar, sistemul de guvernare, tehnologia de comunicaţii şide informaţii), transporturile, sistemul energetic (electricitatea şicombustibil), asigurarea sănătăţii, securitatea alimentară, serviciilede  urgenţă  şi  salvare,  alimentarea  cu  apă,  spaţiul  cercetarea.

82

Page 19: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 19/35

2.4.2. Analiza interdependenţelor 

Interdependenţa poate fi înţeleasă ca o relaţie bidirecţională întredouă infrastructuri, prin care starea  uneia o influenţează  pe aceleilalte, în timp ce dependenţa este o relaţie unidirecţională.

Determinarea   interdependenţelor   este   condţionată   atât  identificarea proceselor vitale şi a componentelor esenţiale din cadrulunui sector, cât şi de stabilirea nodurilor şia legăturilor dintre

sectoare.Evidenţierea acestor relaţii se poate face prin metode matriceale

sau grafice, prin cuantificarea interdependenţelor identificate.

2.4.3. Analiza de risc

Aceasta  are  în  vedere  procesele  utilizate  pentru  eprobabilităţii de producere a unor evenimente şi a consecinţelor,precum  şi studierea  modului de implementare  a estimărilor  procesul  de  luare  a  deciziilor.  Practic,  această  etapăcuprindeidentificarea,  cuantificareaşi   măsurarea  riscului,  în  principiu,trebuind să răspundă la trei întrebări:

1. Care sunt evenimentele negative ce se pot produce?2. Care este probabilitatea de producere a acestora?

83

Page 20: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 20/35

3. Care ar fi consecinţele? Răspunzând la aceste întrebări sepot realiza evaluarea, acceptarea şi evitarea riscului, precum şimanagementul acestuia.Un model de analiză de risc, în cinci faze a fost prezentat în

cadrul   proiectuluiCORAS,   elaborat   sub   patronajul   UniunEuropene – Programul European pentru Tehnologiile unei Societ ăţiInformatice – pe baza standardului AS/NZS comun Australiei şi Noii

Zeelande).Identificarea contextului constă în detectarea zonei de interes,evaluarea   bunurilor   şi   distingerea   necesităţilor   de   secuIdentificarea riscurilor se referă la perceperea ameninţărilor  laadresa bunurilor şi stabilirea vulnerabilităţilor acestora.

Procesul se realizează pe baza unor scenarii de ameninţări saude evenimente nedorite. Analiza riscurilor presupune o evaluare aconsecinţelor,   impactului   şi   o   evaluare   a   posibilităţilmanifestare a riscului.

Evaluarea se poate face prin diagrame sau tabele, în care fiecareelement este cuantificat.

Evaluarea riscului înseamnă, practic, determinarea niveluluiriscului, clasificarea, stabilirea ordinii de prioritate a riscurilor şideterminarea interdependenţelor dintre diverse tipuri de risc. Nivelulriscului   reprezintă   combinaţia   dintre   impactul   ameninţări

posibilitatea producerii acesteia.Combaterea   risculuiconstă   în   identificarea   opţiunilor  contracarare şi evaluare a unor abordări alternative. Opţiunile decontracarare se pot materializa în politici de securitate, cerinţe desecuritate sau arhitecturi de securitate.

84

Page 21: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 21/35

2.4.4. Analiza ameninţărilor 

O ameninţare poate fi reprezentată  de o individualitate,  oorganizaţie sau o naţiune. Analiza ameninţării include determinarea:

- naturii interne sau externe;- sursei;

- probabilităţii producerii.

2.4.5. Analiza vulnerabilităţilor 

Vulnerabilitatea   poate   fi   definită   ca   o   caracteristarhitecturii, implementării sau operării unui sistem care includeinfrastructuri critice, prin care acesta este expus distrugerii sau

dereglării.

85

Page 22: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 22/35

Se identifică domeniile vulnerabile şi sunt evaluate consecinţeleproducerii acestora prin cuantificare (de exemplu: nesemnificativ,minor, major, înalt, catastrofic).

2.4.6. Analiza consecinţelor 

Scopul demersului este de a determina impactul rezultat în urmaexercitării cu succes a unei ameninţări asupra vulnerabilităţii.

Gradul   de   afectare   trebuie   însă   determinat   de  familiarizaţi cu activele respective, persoane de execuţie, proprietarisau manageri.

Analiza poate fi de tip calitativ sau cantitativ, fiecare variantăprezentând avantaje şi dezavantaje.

În Canada, spre   exemplu, Oficiul   de   Protecţie   aInfrastructurilor Critice şi Preg ătire pentru Situaţii de Urgenţ ă(OCIPEP) a stabilit şase categorii de consecinţe, pe următoareledomenii: furnizare de servicii, societate, politică, economie, mediu şiinterdependenţe.

Impactul   distrugerii   sau   scoaterii   din   funcţiune   ainfrastructuri este analizat prin prisma a trei factori:

a. proporţii: pierderea unei infrastructuri este cuantificatăprin   extinderea   ariei   geografice   afectate   –   locale,   rnaţionale;

b. magnitudine – cuantificată prin zero, minimă, moderatăşimajoră;c. efecte în timp.

2.4.7. Analiza sistemului

În contextul acestui demers, sistemul reprezintă un complex deinfrastructuri, una simplă, alta dependentă de o întreprindere, sau unanumit sistem în cadrul unei infrastructuri, corespunzător a patruniveluri de ierarhie:

a) sistem de sisteme;b) infrastructuri individuale;c) sistem individual sau întreprindere;d) componente tehnice.În această ultimă etapă se face apel la modele matematice şi

instrumente de simulare pe computer pentru a evidenţia activităţile

interdependente. Există o serie de modele şi tipuri de simulări pentru

86

Page 23: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 23/35

infrastructuri izolate; acestea nu au reuşit însă să moduleze efecteleîn cascadă ce apar în realitate în reţelele complexe.

Uniunea Europeană a finanţat mai multe proiecte pe aceastătemă, dintre care amintim:

ACIP – Analysis and Assessment of Critical InfrastructureProtection – care are ca scop modelarea şi simularea protecţieiinfrastructurilor critice. Programul a produs un algoritm pentru

crearea şi punerea în aplicare a modelării şi simulării, cu următoareleobiective:-  identificarea  şi  evaluarea  stării  protecţiei  infrastruc

critice; -analiza dependenţelor mutuale ale infrastructurilor şi aefectelor în cascadă în caz de disfuncţionalităţi;

-investigarea diverselor scenarii în scopul determinării golurilor,deficienţelor şia punctelor-forte.COSIN – Co-evolution and Self-organization In Dynamical 

Networks – care are ca scop realizarea unei serii de instrumenteteoretice,   grafice,   analitice   şi   computerizate,   care   să  comportamentul complex al reţelelor.

Safeguard, care  are  ca  scop  îmbunătăţirea  dependenţefiabilităţii infrastructurilor critice complexe (Large Complex CriticalInfrastructures – LCCIs), cum ar fi reţelele de distribuţie energeticăşide telecomunicaţii.

2.5 Protecţia infrastructurilor critice în UniuneaEuropeană

Întregul   spaţiu   euroatlantic   şi-a   redimensionat   politicstrategia   cu   privire   la   securizarea   infrastructurilor  Problematica infrastructurilor critice se află în atenţia autorităţilor europene.

Evenimentele dramatice de la 11 septembrie 2001 din SUA, dar şi din 11 martie 2004, de la Madrid şi din iulie 2005, de la Londra auconfirmat că societăţile moderne devin din ce în ce mai vulnerabilela atacuri teroriste şi la ameninţări asimetrice, afectând, în special,siguranţa persoanei fizice şi securitatea infrastructurilor esenţiale,care constituie structura de rezistenţă a oricărei societăţi sau reţelelevitale ale funcţionării societăţii în ansamblu.

De exemplu, un atac asupra reţelelor electrice ar putea avea

efecte considerabile, atât în funcţionarea întreprinderilor, reţelelor decalculatoare, reţelelor de comunicaţii etc., cât şi asupra aparaturii

87

Page 24: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 24/35

medicale vitale pentru supravieţuirea bolnavilor aflaţi în operaţii sausub supraveghere monitorizată, acolo unde nu există surse proprii deenergie electrică. Pana de curent survenită acum câţiva ani înAmerica de Nord şi în Europa a arătat că infrastructurile în domeniulenergiei sunt deosebit de vulnerabile.

Potrivit Strategiei globale privind consolidarea infrastructurilor critice şi  protecţia  acestora,  elaborată  de  Comisia  European

infrastructurile critice înglobează:• instalaţii şi  reţele  din  sectorul  energiei(în  specialinstalaţiile de producere a electricităţii, de petrol şi de gaze,instalaţiile de stocare şi rafinăriile, sistemele de transport şi dedistribuţie);• tehnologii   de   comunicaţiişi   de   informaţii(telecomunicaţiile,   sistemele   de   radiodifuziune,   programematerialul informatic şi reţelele, inclusiv Internetul etc.);• sectorul finanţe (sectorul bancar, pieţele de valori şiinvestiţiile);• sectorul de îngrijire a sănăt ăţii (spitale, instalaţii deîngrijire a bolnavilor şibăncile de sânge, laboratoare şi produsefarmaceutice, servicii de urgenţă, de căutare şi de salvare);• sectorul alimentar  (securitate alimentară, mijloace deproducţie, distribuţie şi industrie agroalimentară);• aprovizionarea cu apă (rezerve, stocare, tratament şireţele de distribuţie);• transporturi (aeroporturi, porturi, instalaţii intermodale,căi ferate, reţele de tranzit de masă, sisteme de control trafic);• producţie,   stocare   şi   transport   ale   produspericuloase (materiale   chimice,   biologice,   radiologice  nucleare);

• administraţie (servicii  de  bază,  instalaţii,  reţele  informaţii, active, locuri importante, monumente naţionale).

2.6 Criterii   de   identificare   a   potenţialeloinfrastructuri critice

Infrastructurile critice cunosc o anumită dinamică, unele potdeveni critice, altele, securizate, pot ieşi din această categorie.

Comisia   Europeană sugerează trei   criterii   esenţiale   pentruidentificarea potenţialelor infrastructuri critice:

88

Page 25: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 25/35

• întinderea sau suprafaţa, deteriorarea   infrastructuriicritice este evaluată în funcţie de regiunea geografică susceptibilăde   a   fi   atinsă,   de   dimensiunea   internaţională,   nprovincială/teritorială sau locală;• gradul de gravitate, incidenţa sau degradarea pot fi nule,minime, moderate sau ridicate. Criterii pentru evaluarea graduluide   gravitate   sunt:   incidenţa   economică;   incidenţa  

publicului;  incidenţa  asupra  mediului;  dependenţa;  incidpolitică;

• efectul în timp, intervalul de timp după care consecinţeledevin majore sau grave. Acest criteriu indică momentul în caredegradarea  infrastructurii  respective  poate  avea  o  incmajoră sau un efect grav (imediat, după 24-48 de ore, într-o

săptămână sau într-un termen mai lung).Dependenţele şi interdependenţele sunt atât de mari, încât niciun stat, în condiţiile actuale şi în cele viitoare, nu va putea exista, şisupravieţui de unul singur. Lumea de azi devine din ce în ce maimult interdependentă, deci responsabilă de tot ce se întâmplă nunumai în relaţiile internaţionale, ci şi pe teritoriul fiecărui stat înparte. De aceea, procesul de identificare, de analiză, evaluare şisecurizare (protecţie) a infrastructurilor critice nu poate fi fragmentat

şi, cu atât mai puţin, izolat. Dacă un singur stat nu-şi îndeplineşteobligaţiile de a identifica, pe teritoriul său, infrastructurile critice şide a lua, în context bilateral, regional, european, regional şi chiar global, măsurile ce se impun pentru reducerea vulnerabilităţilor acestora,   pentru   contracararea   ameninţărilor   şi   asigurstandardelor de protecţie şi de securitate necesare, efectele vor firesimţite, într-o formă sau alta, de toate celelalte state, de întreagaregiune, de întregul continent sau chiar de întreaga lume.

Cu   alte   cuvinte,responsabilitatea   identificării,   evaluării,protecţiei şi   securizării   infrastructurilor   critice,   în   condiţiicreşterii   interdependenţelor,   accentuării   vulnerabilit ăţilor şiprolifer ării ameninţ ărilor la adresa acestora, capăt ă valenţe şivalori  internaţionale,  devenind  o  problemă vital ă pentru  bunafuncţionare a societ ăţii.

Dimensiunea internaţional ă a acestei responsabilităţi rezultă din

următoarele realităţi:

89

Page 26: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 26/35

• majoritatea infrastructurilor critice sau care pot devenicritice depăşeşte aria geografică a statelor politice;• creşterea vulnerabilităţilor infrastructurilor critice dintr-un stat determină, într-o formă sau alta, creşterea vulnerabilităţiituturor infrastructurilor critice din zonă sau din reţea;• filosofia   şi   fizionomia   de   reţea   accentuinterdependenţele şi, în aceeaşimăsură, sporesc vulnerabilităţile

tuturor structurilor participante, dar şi capacitatea şi forţa derezistenţă la perturbaţii şi ameninţări. Desigur, nu vor putea fiprotejate complet şi în orice moment toate infrastructurile critice.Dar   evaluarea   ameninţărilor   la   adresa   acestora,vulnerabilităţilor de sistem şi de proces la pericole şi ameninţări,cooperarea   internaţionalăşi   realizarea   unui   sistem   euro(regional,   global)   de   identificare,   monitorizare,   evalu

securizare şi protecţie a infrastructurilor critice creează premisepentru ca securitatea infrastructurilor critice să poată fi gestionatăîn mod eficient.Gestionarea securităţii este definită de Comisia Europeană ca un

proces deliberat prin care se vizează evaluarea riscului şi punereaîn oper ă a acţiunilor destinate să-l aducă la un nivel determinat şiacceptabil, cu un cost acceptabil.” Aceasta presupune:

• identificarea riscului asociat vulnerabilit ăţilor de sistem

şi   de   proces   al   infrastructurilor   critice,   pericoleameninţărilor la adresa acestora;• analiza şi evaluarea de risc;• controlul dinamicii acestuia;• menţinerea lui în limitele stabilite.Comisia  Europeană va  aloca  9  milioane  de  euro  p

finanţarea unor proiecte antiteroriste (în 2005, proiectele de acest

gen au primit 7 milioane de euro). Aproximativ 50% din sumă va fialocată Programului   european   destinat   infrastructurii   critic,axându-se pe consolidarea infrastructurii în întreaga UE.

2.7. Programul   european   de   protecţie  infrastructurilor critice (EPCIP)

Protecţia   infrastructurilor   critice   presupune   un   parten

continuu şi coerent între proprietarii acestora, personalul care ledeserveşte sau le gestioneazăşi autorităţile statului respectiv şi celeale statelor membre ale Uniunii Europene (regionale) sau ale tuturor 

90

Page 27: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 27/35

statelor (în situaţia în care este vorba de infrastructuri critice devaloare şi importanţă mondială, cum ar fi, spre exemplu, protecţiainfrastructurilor care asigură transporturile aeriene, cele ale reţelelor de comunicaţii şi informaţii etc.).

În  realizarea  şi  implementarea  unui  program  europeprotecţie  a  infrastructurilor  critice  s-a  pornit  de  la  complexăşi de la o concluzie pe măsură: este imposibil ca Uniunea

Europeană să poat ă realiza, de   facto,   protecţia   tuturor infrastructurilor critice.De aceea, programul are în vedere numai infrastructurile critice

transnaţionale,   protecţia   celor naţionale rămânând   înresponsabilitatea statelor membre ale UE, dar, evident, într-un cadrucomun,   în   acest   sens,   existând   deja   numeroase   direreglementări, care impun mijloace şi proceduri pentru sesizareaaccidentelor, elaborarea unor planuri de intervenţie, în colaborare cuprotecţia civilă, cu administraţia, cu serviciile de urgenţă etc. Există,spre exemplu, o mulţime de programe de acţiune şi de reacţie înurgenţe civile şi militare, cum ar fi accidentele nucleare, industriale,chimice, petroliere, ecologice, catastrofele naturale etc.

Programul trebuie să identifice infrastructurile critice, să leanalizeze vulnerabilităţile, dependenţele şi interdependenţele şi săgăsească soluţii pentru securizarea acestora.

Obiectivele programului sunt următoarele:Identificarea şi inventarierea, prin guvernele statelor membre, ainfrastructurilor critice situate pe fiecare teritoriu, în funcţie depriorităţile stabilite prin EPCIP;

Colaborarea între întreprinderi, în cadrul sectoarelor respective,şi  a  acestora  cu  guvernele,  pentru  diseminarea  informreducerea   riscului   unor   incidente   susceptibile   de   a  perturbaţii extinse sau durabile infrastructurilor critice;

Abordarea   comună   a   problemei   securităţii   infrastructucritice, graţie colaborării tuturor actorilor publici şi privaţi.

Programul european are în vedere, între altele, reunirea, într-oreţea, a tuturor specialiştilor în protecţia infrastructurilor critice dinstatele membre ale UE. Aceasta ar putea contribui la realizarea uneireţele  de alertă în ceea ce priveşte structurile  critice(Critical Infrastructure Warning Information Network – CIWIN). Reţeaua a

fost pusă deja în funcţiune în 2005. Funcţia principală a acestei reţeleeste aceea de a contribui la încurajarea schimbului de informaţiiprivind ameninţările şi vulnerabilităţile comune, la realizarea unui

91

Page 28: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 28/35

schimb de măsuri şi de strategii adecvate, care să permită limitareariscurilor şi protejarea infrastructurilor critice.

Programul   EPCIP   ajută   statele,   proprietarii   şi   utiliinfrastructurilor  critice;  în  acest  sens,  Comitetul  EuropeNormalizare (CEN) şi alte organisme de normalizare sprijină reţeauade  alertă  (CIWIN),  propunând  norme  de  securitate  suniforme şi adaptate pentru toate sectoarele vizate.

În 2005, Parlamentul European, prin Comisia pentru libert ăţicivile, justiţie şi afaceri interne (LIBE), a adoptat un raport privindprotecţia chimică, biologică, radiologicăşi nuclear ă, iar în 2006, unraport privind NATO şi protecţia civil ă. Aceste documente urmărescinformarea   membrilor   parlamentelor   naţionale   cu   privireprogresele recente înregistrate în domeniul protecţiei populaţiilor civile în zona UE/NATO.

În ceea ce priveşte Adunarea Parlamentară a NATO, raportorulspecial al Comisiei pentru dimensiunea civilă a securităţii, lordulJopling,  va elabora  un raport  privind  protecţia  infrastructucritice, în cadrul căruia vor fi stabilite care sunt infrastructurilecritice, cu ce ameninţări se confruntă acestea şi ce rol pot jucaNATO şi UE pentru protejarea lor.

La data de 13 aprilie 2007, Banca Central ă Europeană a avizatproiectul de Directivă a Consiliului Uniunii Europene referitoare la

identificarea şi clasarea infrastructurilor critice europene şi evaluareanecesităţii   de   îmbunătăţire   a   protecţiei   acestora.   Prin  Directivă se vor stabili procedurile de identificare şi clasare ainfrastructurilor critice europene a căror defectare sau distrugere ar afecta în mod semnificativ două sau mai multe state membre sau unsingur stat membru, altul decât cel în care este situată infrastructuracritică.

La data de 8 decembrie 2008 se publica Directiva 2008/114/CE 

a Consiliului privind identificarea şi desemnarea infrastructurilor critice europene şi evaluarea necesit ăţii de îmbunăt ățire a protecţieiacestora. Directiva constituie un prim pas în cadrul unei abordări pascu pas în direcţia identificării şi a desemnării ICE şi a evaluăriinecesităţii  de  îmbunătăţire  a  protecţiei  acestora.  În  coprezenta directivă se concentrează asupra sectorului energetic şi asectorului transporturilor şi ar trebui reexaminată în vederea evaluării

impactului acesteia şi a necesităţii de a include alte sectoare îndomeniul său de aplicare.

92

Page 29: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 29/35

Prezenta directivă completează măsurile sectoriale existente lanivelul Comunităţii, precum şi în statele membre. Acolo unde suntdeja instituite mecanisme comunitare, acestea ar trebui să fie utilizateîn  continuare  şisă  contribuie  la  punerea  în  aplicare  prezentei directive. Ar trebui evitate suprapunerile sau contradicţiileîntre diferite acte sau dispoziţii.

Responsabilitatea principalăşi finală pentru protecţia ICE revine

statelor  membre  şi,  respectiv,  proprietarilor/operatorilor  acinfrastructuri.Comisia  sprijină,  prin  intermediul  autorităţii  competen

statului membru, proprietarii / operatorii ICE desemnate, asigurându-le accesul la informaţii cu privire la cele mai bune practici şi metodedisponibile, precum şi prin sprijinul acordat în materie de formare şide schimb de informaţii privind noi evoluţii tehnice în materie deprotecţie a infrastructurilor critice.

În   scopul   îmbunătăţirii   protecţiei   ICE,   pot   fi   emetodologii comune pentru identificarea şi clasificarea riscurilor, aameninţărilor şi a punctelor vulnerabile legate de elementele deinfrastructură.

Directiva obligă Statele membre să-şi armonizeze legislatiainternă, să stabilească normativele şisă aplice măsurile necesarepentru a se conforma prezentei directive până la data de 12 ianuarie

2011, fiind obligate să informeze şisă comunice Comisiei Europenetextele cuprinzând măsurile respective, precum şi normativele deconcordanţă a acestora cu această directivă.

Punerea în aplicare a Directivei, va necesita planificarea încomun a mai multor activităti, pe niveluri diferite sau domenii decompetenţă, urmărind definirea şi realizarea măsurilor de protecţie ainfrastructurilor critice naţionale, educarea şi instruirea periodică apopulaţiei,   desfăşurarea   de   exerciţii   întrunite   şi   coord

serviciilor asigurate de către sectorul privat de securitate.

2.8.   Consideraţii   privind   problematiciinfrastructurilor critice in România

În  ţara noastră, problematica infrastructurii critice a devenitsubiect de amplă dezbatere în ultimii ani -în contextul admiterii înNATO şi UE şi al adeziunii României la strategia partenerilor 

euroatlantici de prevenire şi combatere a terorismului internaţional -contrar, insă, realităţilor naţionale, determinate de situaţiile cu grad

93

Page 30: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 30/35

ridicat de criticitate, produse, mai ales in ultimii doi ani, ca efect almanifestării   unor   fenomene   meteorologice   extreme,   de  previzibile în contextul evoluţiei procesului de încălzire globalăşimutaţiilor climaterice produse. Până în prezent, insă, nu a fostformulată o definiţie unanim acceptată. Mai mult, disputele frecventepe marginea acestei probleme sunt legate de stabilirea diferenţeispecifice a noţiunilor „infrastructura strategică" şi „infrastructura

critica".Infrastructurile vitale româneşti sunt, aproape în totalitate,

infrastrucrurii critice din cel puţin câteva motive esenţiale:• provin   din   infrastructurile   unei   economii-gigainflexibile şi greu adaptabile economiei de piaţă, ale cărei urmenu au fost încă complet lichidate;• economia şi societatea românească, în ansamblul ei, seaflă  încă  intr-o  stare  de  tranziţie,  fiind,  din  acvulnerabilă;• insuficienta   capacitate   de   finanţare   şi   deficienmanifestate în gestionarea procesului învestiţional de reabilitaremodernizare/întreţinere in exploatare a infrastructurilor de bazăîn plan economic şi social;• participarea României la coaliţia antiteroristăşi la altemisiuni de gestionare a crizelor şi conflictelor şi de menţinere a

păcii pot genera, de asemenea, un nou tip de ameninţări asupracetăţenilor şi infrastructurilor vitale ale economiei, societăţii,informaţiei şi condiţiilor de trai.

2.8.1. Principalele repere legislative pentru definireaconceptului de „infrastructură critică”

Strategia Saţional ă de Prevenire şi Combatere a Terorismului(adoptată la 5 aprilie 2002), în care sunt definite „elementeleinfrastructurii   de   suport   a   vieţii   sociale"   ca   posibioperaţionale ale acţiunilor teroriste, ce necesită a fi apărate protejateprin măsuri specifice;

La începutul anului 2003, la cererea CSAT, în cadrul Strategieinaţionale de apărare împotriva actelor teroriste s-au instituit măsurispeciale de protecţie a sistemului energetic naţional, considerat 

infrastructura strategică critică.

94

Page 31: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 31/35

Strategia naţional ă privind dezvoltarea durabil ă a României, încare sunt definite, prin enumerare. „infrastructurile”:

• căile de transport: autostrăzi şi drumuri modernizate, căiferate, canale, porturi şi aeroporturi;• energie, generare, transport şi distribuţie, construirea denoi   centrale   electrice,   modernizarea   şi   ecologizarea  existente, introducerea surselor alternative de energie (eoliană,

solară, pe bază de hidrogen);• apăşi gospod ărirea ei: alimentarea localităţilor cu apăpotabilă, irigaţii, lucrări de apărare contra inundaţiilor - desecări,acumulări, prelucrarea apelor uzate;• elecomunicaţii   şi   noua   infrastructura   bazata  tehnologiile informaţiei.Strategia de Securitate Naţionala a României, adoptata de

CSAT în aprilie 2006 , care, precizează, ca fiind infrastructuri deinteres  major:„infrastructura   de   transport -in  mod  deosebit,construcţia de autostrăzi şi modernizarea rapidă a infrastructuriiferoviare   -reţeaua   de   management   a   traficului;infrastructuraenergetică,   infrastructura   de   comunicaţii;   managementpotenţialului hidrografic şi protecţia împotriva inundaţiilor, sistemul bazelor militare".

De asemenea, Strategia enunţă principalele direcţii de acţiune

pentru adaptarea şi modernizarea infrastructurii.Conform documentului, se impune elaborarea „unei strategii

unitare  de  fiabilizare,  protecţie,  pazăşi  apărare  a infrastrcritice,   capabilă   să   asigure   continuitate,   coerenţă,  metodologicăşi   procedurală,   precum   şi   o   reală   efantiteroristă".

Legea nr. 535 privind prevenirea şi combaterea terorismului(adoptată la 25 noiembrie 2004), in cadrul căreia, factorii materiali,respectiv factorii de mediu, culturile agricole, alimentele şi alteproduse de consum curent, obiectivele de importanţă strategică,militare sau cu utilitate militară, facilităţile de stat şi guvernamentale,facilităţile de infrastructură ale vieţii sociale, sistemele de transport,telecomunicaţii şi inforniaţionale, simbolurile şi valorile naţionale,precum   şi   bunurile   mobile   sau   imobile   ale   orgainternaţionale, constituie elemente ale infrastructurii naţionale.

95

Page 32: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 32/35

Ordonanţa  de  Urgenţa  a  Guvernului  nr.  21/2004,  Sistemul   naţional   de   management   al   situaţiilor   de  (aprobat ăşi modificat ă prin Legea nr. 15/2005);

Ordinul nr, 660 din 22 noiembrie 2005 al ministrului economieifi   comerţului,   privind   aprobarea   Ghidului   de   identificaelementelor de infrastructur ă critică din economie este siugurul actnormativ   în   care   este   definita   noţiunea   de„elemente   de

infrastructur ă critică", ca una dintre cele patru categorii de obiectivede importanţă deosebită existente in cadrul economiei naţionale,alături de: obiectivele de importanţă deosebită pentru apărarea ţării;obiectivele de importanţă deosebită pentru activitatea statului şiobiectivele de importanţă deosebită pentru economie.

Astfel, elemente  de infrastructur ă care intră  sub incidenţaordinului  pot  fi:  instalaţii  producătoare  de  substanţe  chimicepericuloase şi depozitele pentru acestea, staţii electrice şi posturi detransformare cu puteri instalate mai mari de 100 MVA, sedii aleadministraţiei publice centrale şi locale, zone de siguranţ ă şi deprotecţie energetică, linii şi instalaţii electrice de alimentare amarilor aglomer ări urbane, rezervoare de stocare a combustibililor lichizi, cu capacit ăţi de peste 100 de tone, ecluze de navigaţie, etc.

Ordinul Ministrului Economiei si Comerţului nr. 671/2006 :privind înfiinţarea Grupului de Lucru pentru Protecţia Infrastructurii

Critice din domeniul Energiei Electrice.Strategia Energetica a României in perioada 2007-2020 LegeaSecurit ăţii Naţionale, 2007

Cel mai relevant document programatic in plan intern careabordează   problemeatica   infrastructurilor   critice   in   domeenergetic, este Stategia Energetica a României in Perioada 2007 -2020, eleborat  de către  Ministerul Economiei  si Finanţelor  promovat, in luna Mai 2007, de către Parlamentul României.

Infrastructura critică energetica este reprezentată de sistemedistribuite, dinamice, de mari dimensiuni, cu comportament potenţialneliniar   şi   care   sunt   interconectate,   susceptibile   la  ameninţări şi generatoare de riscuri :

• producţia  de  gaze  şi  petrol,  rafinare,  prelucrînmagazinare/stocare, incluzând şi conductele;• producţia de electricitate;•

sistemele de transport ale energiei electrice, gazelor şipetrolului;

96

Page 33: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 33/35

• sistemele de distribuţie a energiei electrice, gazelor şipetrolului.• producerea, procesarea şi stocarea materialelor nucleare;În România, la nivel instituţional, preocupări notabile au fost

înregistrate la nivel de Preşedinţie, Parlamentul României (Comisiade  Apărare,  Siguranţă  şi  Ordine  Publică  din  cadrul  Deputaţilor), Serviciul Român de Informaţii (prin RASIROM şi

Centrul de Informare pentru Cultura de Securitate) şi în cadrulMinisterului Economiei si Comerţului, prin Structura de Securitate şiDirecţia Generală de Politici Energetice şi Transelectrica, în anul2008 Academia Oamenilor de Ştiinţă din România a format un grupde lucru care se va ocupa de infrastructura critica.

Din cadrul sectorului privat, se detaşează activitatea FundaţieiEURISC  şi  a  Grupului  ITI.  Pentru  conştientizarea  iminfrastructurilor critice, au fost organizate, în România, mai multeevenimente, fiind create premisele ca la nivelul infrastructurii criticedin domeniul energiei electrice să se fundamenteze un programcomun de măsuri dedicate securităţii acesteia, prin care România săparticipe la implementarea strategiei europene în domeniu. Astfel, afost creat un grup de lucru pentru „Protecţia infrastructurii criticedin domeniul energiei electrice", la nivelul Ministerului Economieişi Comerţului, ca o primă măsură în aplicarea strategiilor adecvate

interesului   naţional.   Grupul   este   compus   din   reprezecompaniilor  din  sectorul  energetic,  printre  care  TranseleHidroelectrica,   Electrica,   Termoelectrica   şi   este   coordonatsecretarul de stat pentru Politici Energetice. Misiunea lui este de aelabora   strategia   pentru   securizarea   infrastructurii   critice domeniul energiei electrice. Aceasta se bazează, printre altele, penecesitatea   promovării   actelor   legislative   şi   a   reglemenreferitoare la protecţia infrastructurii critice, dar şi pe necesitateaabordării globale a problemelor de securitate în acest domeniu.

Experienţa dobândită la nivel internaţional creează premiseleimplementării în România a strategiilor şi programelor europene,urmând ca în perspectivă, să continue efortul specialiştilor implicaţiin probleme de securitate energetică de dezvoltare promovare şiaplicare în acest domeniu a unei strategii energetice naţionale unitareşi coerente.

97

Page 34: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 34/35

2.8.2. Sistemul energetic naţional (SEN) - element deinfrastructură critică naţională

În mod evident securitatea economică este cea care genereazăresursele  de  securitate  iar  în  cadrul  ei  securitatea  constituie una din premisele fundamentale ale funcţionării normaleale statului şi a realizării bunăstării cetăţenilor săi.

Componentele sectorului energetic al României sunt: energiaelectrica (produsă  de  centrale  nuclearo-electriee,  hidrocentratermocentrale, centrale eoliene), petrolul, gazele, cărbunele.

Securitatea  energetică este  o componentă  vitală  a oricăreistrategii   naţionale   de   securitate.   Conceptul   este   definurmătoarele componente:

• securitatea surselor energetice;• securizarea traseelor energetice existente;

• identificarea unor trasee alternative de energie;• identificarea unor surse alternative de energie;• protecţia mediului înconjurător.Pentru   asigurarea   condiţiilor   de   siguranţă   in   funcţi

sistemelor energetice, se iau in considerare toate ameninţările carepot conduce la situaţii deosebite. Această abordare, consacrată îndocumentele europene sub demunirea de „all-hazards approach",

este in prezent adoptatăşide către TRANSELECTRICA, în sensul că,pentru siguranţa in funcţionare, s-a adoptat un complex de acţiuni deprotecţie, securizare, fiabilizare, integrare şi certificare, pentru aasigura funcţionarea in condiţii optime a sistemului, încă de laînfiinţare,  în  anul  2000.  Compania  Naţională  de  TranEnergiei   Electrice   TRANSELECTRICA   S.A.,   ca   operatortransport şi de sistem, şi-a asumat responsabilitatea în ceea cepriveşte  siguranţa  în  funcţionare  a  întregului  sistem  e

naţional.  Compania  Naţională  îşi  exercită  rolul  de  opeSistemului   Energetic   Naţional,   prinUnitatea   Operaţional ă  Dispecerul Energetic Naţional (UNO-DEN).

UDO-DEN, împreună cu instalaţiile SEN, reprezintă unul dintrecele mai importante şi complexe sisteme funcţionale ale României,coordonând  in  condiţii  de  siguranţă,  calitate  şi  econoproducţia,   transportul   şi   distribuţia   energiei   electrice,  alimentarea tuturor categoriilor de consumatori de energie electrică.

Puterea conţinută în infrastructura energetică nu este numai unaintrinsecă, privind utilitatea directă de folosinţă a energiei, ci, din ce

98

Page 35: 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 35/35

în ce mai mult, această putere este amplificată prin forţa relaţiilor dezvoltate, ca cerinţa de eficienţă economică. Această cerinţă afăcutca sistemele de bază să furnizeze, printr-o reţea de transport avândcerte limitări privind flexibilitatea, capacitatea, reversibilitatea şiconvertibilitatea, nu numai un produs nesubstituibil drept utilizare cişi într-o strânsă interdependenţ ă cu alte produse. Astfel, elementeprimare ale vieţii şi ale economiei depind foarte strâns una de

cealaltă, relaţia gaze-benzină-apă-electricitate, de exemplu, fiind maimult decât evidentă chiar la nivel casnic, atât în dependenţa lor cât şiîn imposibilitatea substituirii oricărui element. Se formează imagineaglobală a unei mari table de domino. Cu certitudine, căderea uneipiese antrenează o altă cădere.

Structurile critice din România sunt legate de ale celorlalte stateale UE. Armonizarea acestora în cadrul Programului european deprotecţie a infrastructurii critice va constitui o prioritate pentruasigurarea unei bune funcţionări şi dezvoltări a societăţii româneşti.