3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

8/7/2019 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

http://slidepdf.com/reader/full/3-amenintari-la-adresa-infrastructurii-critice 1/35

Capitolul III. AMENIN ĂRI LA ADREȚ INFRASTRUCTURII CRITICE

1. Nevoia de securitate (protecţie) infrastructurilor critice

Tendinţele şi perspectivele geopolitice şi geostrategice actualeextind, tot mai mult, noţiunea de „securitate naţional ă” asupracomponentelor economice, tehnologiei informaţiei şi comunicaţiei,diplomatice, ecologice sau de altă natură. Infrastructurile critice sunt,de regulă, vulnerabile la acţiunile unor factori interni/externi şi suntsupuse riscurilor de a fi distruse sau aduse în stare de nefuncţionare.

Mai ales sistemele interdependente şi cele bazate pe tehnologiedigitală, care fac legătura între regiuni şi continente, pot fi uşor

atinse de dereglări cu impact pe scară largă, regională, continentalăşiintercontinentală. De aceea, ele trebuie proiectate sau remodelatepornind de la această realitate.

Date fiind atât vulnerabilitatea în creştere a infrastructurilor, câtşi faptul că disfuncţionalităţile pot fi produse de cauze multiple – umane, naturale, sau de natură tehnologică –, guvernele şi instituţiileacordă o atenţie sporită problematicii asigurării securităţAceasta explică de ce atât reţelele/sistemele p(guvernamentale, militare etc.), cât şi cele private sunt protejate prinmăsuri fizice, juridice şi informaţionale împoacţiunilor/inacţiunilor de natură să afecteze funcţionareasecuritatea acestora.

Nevoia de securitate a infrastructurilor critice este susţinut ă de:a) creşterea semnificativă a frecvenţei şi intensităţii unor

fenomene naturale, în multe situaţii cu man

extreme şi efecte deosebite pe întregul glob, induse maiales de schimbări climatice produse în conevoluţiei procesului de încălzire globală;

b) tendinţele de atingere a limitelor maxime de exploatareşi funcţionare a unor infrastructuri, la nivele ce pot afectastabilitatea acestora, datorită operării necorespunzătoare,schimbărilor de mediu, sau a implementării tehnologii, mai ales celor informatizate;

c) evenimente locale/zonale, care provoacă accidente înlanţ, ce perturbă sau aduc în stare de nefuncţionare reţelede infrastructuri critice de interes regional, iar în unelecazuri chiar global;



Necunoaşterea sau gestionarea defectuoasă a disfuncţiilor poatedegenera în factori de risc, ameninţări, stări de pericol sau agresiunila adresa obiectivelor, valorilor, intereselor şi necesităţilor naţionale.

Vulnerabilităţile ,,infrastructurilor critice” pot fi consecinţaunor elemente subiective, ce desemnează incapacitatea adoptării uneiconduite rezistente la riscuri, presiuni sau tentaţii sau a incapacităţiide protejare împotriva penetrării umane sau tehnice. Se apreciază că

există, în general, trei grade de vulnerabilitate a unei ,,infrastructuricritice”, în funcţie de proprietăţile sale şi de posibilitatea penetrării:vulnerabilitate acceptabil ă, criticăşi inacceptabil ă.

2.1.1. Evaluarea vulnerabilităţilor

Evaluarea vulnerabilităţilor în relaţie cu infrastructurile criticedevine tot mai importantă, deoarece există o nevoie stringentă deprotejare a acestora faţă de dezastrele naturale, deficienţele deexploatare tehnologică, precum şi de catastrofele generaacţiunea factorului uman, voit sau fără intenţie. Cu toate că s-aîncercat o definire a cadrului vulnerabilităţilor, încercările făcute nureflectă în totalitate nevoia de cuantificare a acestora.

Vulnerabilitatea unui sistem reprezintă capacitatea de penetrarea acestuia, fie că acţiunea de penetrare implică oameni (resurseumane, colective), partea de hard (resurse materiale, i

echipamente, aparatură etc.) sau de soft (programe informatice, bazede date, elemente procedurale, modalităţi de accesare etc.). Astfel,gradul de vulnerabilitate a unui sistem este stabilit în funcţie decapacitatea sa de a-şi îndeplini funcţiunile pentru careproiectat.

Evaluarea vulnerabilităţilor sistemelor se face în funcţie decomplexitatea acestora. Complexitatea se poate reprezenta în maimulte moduri, preferabil fiind cel sub formă de grafice.

A. GraficeleConceptul de vulnerabilităţi induse de complexitate necesită un

modus operandi care să se aplice mai multor utilizatori. Din acestmotiv s-a ales un model matematic bazat pe grafice şi formule, caexpresie a existenţei unui sistem/unor sisteme format/componente multiple, interconectate, din care derivă carcomplex al acestor sisteme.

Reprezentarea operaţională a unui sistem multifuncţional esteuna grafică, schematică (graphs), care cuprinde:

67



- membrii/constituenţii sau părţile sistemului, reprezentate prinnoduri ale graphs-ului; aceste elemente pot fi considerate drept,,atomi” ai sistemului, ce pot fi evaluaţi; astfel, putem considera, canoduri: angajaţii, departamentele, contractorii şi subcontractorii (n.n.instituţii cu care se colaborează/cooperează), părţile agregat/instalaţii/echipament, membrii unei alianţe sau corporaţii(state/organizaţii/firme) etc.;

- interacţiunile stabilite între noduri, constituind legături.Pentru a exista o legătură, este necesar ca între două noduri săexiste un schimb/achiziţie/vânzare de energie, informaţie, substanţăetc.; fiecare reprezentare grafică îşi are propria schemă/reţea delegături, ce pot fi direcţionate ierarhic (schimbate, reorientate);legăturile sunt de importanţă critică pentru evaluarea securităţii,eficienţei, durabilităţii/sustenabilităţii unui sistem.

Fiecare reprezentare grafică se particularizează atribnodurilor anumite trăsături, ce pot fi cuantificate în chip adecvat şitranspuse pe o scală relevantă de evaluare a vulnerabilităţilor;trăsăturile se atribuie funcţie de ceea ce constituie nodurile, adicăoameni, instalaţii, structuri etc. funcţie de obiectivele evaluării – gradul de securitate, de operaţionalitate, eficienţă etc.; în acest sens,trăsăturile pot fi cuantificate în funcţie de valoare greutate/importanţă. Astfel, unui nod i se pot atribui, în funcţie de

vulnerabilitatea relevantă, valori numerice de la 0 la 10 (exemplu:într-un centru de dirijare a traficului aerian, caracteristica „poziţia înclădire” poate avea valoarea 3 pentru un funcţionar obişnuit, sau 9pentru operatorul de trafic).

B. Conectivitatea, ca element de penetrabilitateConectivitatea (posibilitatea realizării unor legături cu exteriorul

sau de ordin intern), între elementele constituente ale unui sistempoate fi interpretată ca fiind una benignă (lipsită de pericole, riscuri,

ameninţări) sau care necesită precauţii şi măsuri de prevedere.Conectivitatea benignă se referă mai ales la legăturile de ordin

intern, care fac un sistem să fie funcţional, activconstituind premisele eficienţei, eficacităţii, înaltei productivităţi,răspunsului rapid la imput-uri şi obţinerii unor profituri/rezultateoptime.

Din perspectiva conectivităţii care necesită precauţii, se poate

analiza posibilitatea ca o defecţiune internă (incident de securitate)care afectează un element (nod) al sistemului – (de exemplu: unscurt-circuit în camera de control a unei centrale nucleare), o

68



instrucţiune/comandă transmisă accidental (de exemplu: supraîncărcare a circuitelor unui computer care deţineimportante) ori un accident/incident major (de exemplu: un viruspătruns într-o bază de date) să poată induce riscuri, vulnerabilităţisau pericole în întregul sistem sau în alte noduri/părţi ale acestuia.

Concluzia de bază, reprezentată şi prin modele matematice decătre specialişti, este aceea că un grad ridicat de conectivitate al unui

sistem induce o mai mare vulnerabilitate. Aşadar, cu cât posibilitateapenetrării este mai mare, respectiv nodurile (elementele) sistemuluiau valori mai mari, apropiate de 9, deci o vulnerabilitate relevantămai mare, iar numărul de legături interne şi orientate spre exterior este mai mare şi mai uşor de penetrat (are valori de vulnerabilitaterelevantă apropiate de 1), cu atât precauţiile şi măsurile de securitatepentru diminuarea/înlăturarea vulnerabilităţilor şi riscurilor generatede acestea trebuie să fie mai ample şi mai atent elaborate, aplicate,evaluate periodic şi redefinite.

C. Modele de evaluare a vulnerabilităţilor infrastructurilorDr. Barry Charles Ezell, specialist în infrastructuri, consideră că

modelele de cuantificare a vulnerabilităţilor infrastructurilor criticesunt inadecvat prezentate în literatura de specialitate, iar acesteneajunsuri sunt generate de caracterul neperformant al modelelor lacare se face apel.

Vulnerabilitatea poate fi definită ca o caracteristică a sistemului,susceptibil la scenariile de ameninţare, sau ca o proprietate sistemului ce poate fi cuantificat apelând la „Modelul de evaluare avulnerabilităţilor infrastructurilor – MEV-I”.

Acest model este preferat de către decidenţii care optează pentrumodelele de cuantificare în locul celor care oferă evaluări calitative.

Protejarea eficientă a infrastructurilor critice (IC) infocalizarea acţiunilor pe capabilitatea instituţiilor abilitate

evalueze vulnerabilităţile.Actualele abordări în acest domeniu sunt centrate pe identificare

punctelor slabe ale sistemului, nesusţinute însă de cuantificării.

În domeniul militar, spre exemplu, lipsa de cuaconstituie una din frustrările majore, căci nu permite elaborarea unor decizii adecvate privind alocarea forţelor şi resurselor

protecţie. Vulnerabilitatea are diferite interpretări, pentru diferiţioameni şi nu de puţine ori este asimilată riscului, iar unii percepvulnerabilitatea ca o sumă de riscuri1.

69



2.1.2. Relaţia risc – vulnerabilitate.

Metodologiile de evaluare a riscului ne pot ajuta să înţelegem cepoate evolua nefavorabil, estimarea consecinţelor şi a posibilelor evoluţii menite a permite elaborarea strategiilor de goptime. O componentă importantă a metodei de evaluare a riscului oconstituie determinarea vulnerabilităţilor sistemului. Vulnerabilitateaeste mai legată de noţiunea de probabilitate de materializare a unor

scenarii. Riscul se centrează pe severitatea consecinţelor acestor scenarii probabile.

În România, cele mai pregnante vulnerabilităţi se manifestă în:• sistemele energetice (producere, transmitere şi distribuţiea energiei electrice);• reţeaua de transport (în special sistemul de transportaerian şi portuar, lucrările de artă aferente căilor de comunicaţii

rutiere şi feroviare, dar şi transportul urban – cu accent deosebitpe componenta de servicii deservite de metrou);• telecomunicaţii (serviciile vocale de telefonie, prreţeaua telefonicăşi pe cale informatică);• structurile informatice (obţinere, prelucrare, procesare,stocare şi transmitere a informaţiilor şi prodinformaţionale).Acestea reprezint ă ,,infrastructuri critice” de

bază/esenţiale/vitale pentru orice comunitate, naţiune sau întrucât cuprind reţele complexe, extinse pe spaţii interconectate, funcţionează într-un context public complexcaracter vital pentru desfăşurarea vieţii sociale şi constituie ţintepentru adversari.

Factorii de risc la adresa ,,infrastructurilor critice” se referă lasituaţii, împrejurări, elemente, condiţii sau conjuncturi interne şi

externe, uneori dublate şi de acţiune, ce determină sau favorizeazămaterializarea unei ameninţări la adresa acestora, în funcţie de ovulnerabilitate determinată, generând efecte de insecuritate.

Factorii de risc specifici acestora trebuie menţionaţi în strategiilede securitate naţionalăşi în estimările informative de interes naţional.

Riscurile în domeniul infrastructurilor critice se pot clasifica înfuncţie de:

• structura, extinderea, omniprezenţa şi finalitatea (urmări

ireversibile, urmări imediate, urmări de lungă durată etc.) unor defecţiuni/avarii, gradele asociate de probabilitate a producerii

70



acestora, precum şi potenţialul de acţiune (aversiune/mobilizare);• factorul declanşator (eveniment greu previzibil cu impactmajor, eveniment minor cu urmări având grade diferite depericulozitate) şi vulnerabilităţile unui sistem/unor sisteme;• natura, gradul de ambiguitate şi incertitudine implicat.Ameninţ ările la adresa ,,infrastructurilor critice”sunt

reprezentate de capacităţi, strategii, intenţii, planuri ce potenţează unpericol la adresa acestora, materializate prin atitudini, gesturi, acte,fapte ce creează stări de dezechilibru ori instabilitate şi genereazăstări de pericol, cu impact asupra securităţii naţionale.

Ca indicator de apreciere al unui pericol sau prejudiciu iminent,ameninţările pot fi identificate în funcţie de următoarele caracteristicicumulate: tipul acţiunilor preconizate (făţişe, mascate, mixviolente, nonviolente), forma (atitudini, gesturi, acte, fapteevenimente, fenomene, acţiuni umane), stadiul (latente, posibile,proba-bile, iminente) şi natura lor (politică, economică, militară,socială, de mediu).

St ările de pericol la adresa ,,infrastructurilor crevidenţiază, de regulă, rezultatul materializării ameninţăriiiminenţa producerii unei agresiuni.

Agresiunea la adresa ,,infrastructurilor critice”se

materializează îndeobşte în acţiuni violente sau nonvidesfăşurate prin mijloace armate, electronice, psihologice informaţionale, pe baza unor strategii sau planuri de către o entitate(state, grupuri de presiune, actori nonstatali, centre de putere).

Conform Ordinului nr.660 din 22 noiembrie 2005 al ministruluiEconomiei şi Comerţului (privind aprobarea Ghidului de identificarea elementelor de infrastructură critică din economie), precum şi aspecialiştilor români, riscurile şi vulnerabilităţile la funcţionalităţii infrastructurilor critice din domeniile socconomice pot fi clasificate, funcţie de fdeterminanţi/favorizanţi şi mediul de unde provin, astfel:Tehnologice:

• de ordin fizic (stare tehnică a echipamentelor, instalaţiilor,sistemelor etc.): -la nivel de componentă a sistemuluideclanşări intempestive, ieşiri din funcţiune etc.);

- la nivel de sistem (de topologie şi structură – supraîncărcări,congestii, dezechilibre etc.);

71



• cibernetice (comunicaţii şi tehnologia informaţiei):- sisteme informatice izolate;- sisteme informatice deschise (cu posibilitate de acces din

exterior).• procedurale (legislative, institu ionale, administrative);ț

Conexe func ionț ării de pia ăț :-macroeconomice (ca urmare a multiplelor interconec

deficien ele grave înregistrate într- un anumit sistem se pot repercutaț şi asupra altora);-microeconomice (dorinţa de profit a operatorilor privaţi în

detrimentul imperativelor de siguranţă în exploatare etc.).Operaţionale şi de management:

• operaţionale:- la nivel de componentă;- la nivel de proces;- la nivel de sistem.• de management:- strategic;- tactic; - operaţional.• de asigurare a pazei şi protecţiei diverselor obiective

asimilate/asimilabile infrastructurilor critice(în special, dinindustria de apărare, din chimie şi petrochimie, tra

feroviare, aeriene şi navale la nivelul lucrărilor de depozitelor de materiale explozive);De natură umană:

• din interior:- cu intenţie (sabotaj);- fără intenţie (erori, furt).• din exterior:- cu intenţie (terorism, ciber-terorism);

- fără intenţie teroristă (furt, vandalism).De mediu:

- cauze naturale (cutremure, furtuni, inundaţii, tempextreme);

- indisponibilitatea anumitor resurse (apă, combustibili în cazulunor temperaturi foarte scăzute).

72



2. 2. Vulnerabilităţi/factori de risc la adobiectivelor asimilate infrastructurilor criticedin domeniul energetic în România

Fiecare dintre structurile vitale asimilate infrastructurilor critice,în accepţiunea actului normativ menţionat, sau asimilabile acesteicategorii, potrivit specialiştilor în domeniu, poate fi afectată de

apariţia şi perpetuarea unor vulnerabilităţi şi factori de risc specifici.Direcţiile constante ale politicilor de securitateinfrastructurilor energetice au vizat, în principal, în ultimii ani,controlul riscurilor generate de uzura fizicăşi moral ă a majorit ăţiiechipamentelor şi instalaţiilor din domeniu, precum şi defuncţionarea Sistemului Energetic Naţional (SEN) în condiţii depiaţ ă liber ă.

Astfel, cele din domeniul energetic, includ sistemele energetice

de producere, transport, distribuţie electricitate, precumşiobiectivele şi instalaţiile nucleare

Liberalizarea pieţei de energie, tendinţă clară din dezvoltate, exprimatăşi prin reglementări cum ar fi noile directiveeuropene, eliberează forţele pieţei, proces ce obligă la o regândire aorganizării sectorului energetic.

În acest context, întregit de angajarea ţării noastre în procesul deintegrare a pieţelor energetice din cadrul UE – prin aderarea laUniunea de Coordonare a Transportatorilor de Electricitate (UCTE)şi semnarea Tratatului pentru Constituirea Comunităţii Energetice înEuropa de Sud-Est –, cristalizarea unor soluţii adecvate de protecţiea infrastructurilor energetice într-o piaţă energetică liber(actual, parţial liberalizată) a României este absolut necesară. Înacest sens, avariile de sisteme energeticedin întreaga lume(blackouts) au reconfirmat faptul că eficienţa economică nu poate să

nu ţină seama de alte elemente ca sunt siguranţa în funcţionare şicalitatea serviciilor (generatoare, însă, de costuri suplimentare)astfel încât imperativele de siguranţă în exploatare şi de prezervare amediului înconjurător să nu fie afectate de interesele comerciale şidorinţa de profit ale operatorilor de pe piaţă.

NOTĂ: Cele mai recente exemple de perturbare a funcţionăriiunei astfel de infrastructuri critice sunt cele din 7 mai 2007, când oputernică explozie a distrus una din principalele conducte prin care

gazul rusesc tranzitează Ucraina, spre Europa şi cea din data de 22ianuarie 2006 din Osetia de Nord, când în numai o jumătate de oră

73



au avut loc explozii la două gazoducte ce asigurau furnizarea cu gazenaturale din Federaţia Rusă, către Georgia şi Armenia. Anterior, lanivel european şi mondial au fost înregistrate mai multe avarii (28septembrie 2003 – Italia, 28 august 2003 – Londra, 23 septembrie2003 – Danemarca şi Suedia, 14 august 2003 – Statele Unite şiCanada, 12 iulie 2004 – Grecia), importante prin dimensiunea lor,atât din punct de vedere al puterii întrerupte, cât şi al numărului de

consumatori afectaţi. Datorită acestor evenimente produse în reţeleleelectrice, s-au înregistrat consecinţele semnificative asupra altor infrastructuri materializate prin: opriri de trenuri, zborucompaniilor aeriene întârziate sau anulate, întreruperi semnificativeale alimentării cu apă (până la 12 ore), întreruperi ale sistemelor desemnalizare, scăderea serviciilor de Internet până la 5% din volumulnormal.

Totodată, se remarcă intensificarea interesului comuninternaţionale pentru sporirea măsurilor de securitate electronică asistemelor de date, reţelelor şi infrastructurii din domeniul energeticîmpotriva riscurilor asociate ciber-terorismului şi/sau spionajuluicorporativ.

Deşi, până în prezent, România nu s-a confruntat cu manifestăride natură teroristă, angajarea deplină a ţării noastre, alături decomunitatea statelor democratice, în războiul împotriva terorismului,

implică luarea în consideraţie a unei astfel de eventualităţi.Concret, securitatea, protecţia şi siguranţafuncţionării/exploat ării infrastructurilor critice din SistemEnergetic Naţional pot fi asigurate prin:

• coerenţamăsurilor la nivel de sistem luate de diferiţiiproprietari sau utilizatori ai infrastructurilor critice din domeniulenergetic;• asigurarea resurselor de finanţare pentru materializareamăsurilor impuse prin reglementări;• evaluarea permanentă a criticităţii componentelsistemului şi a eficienţei măsurilor implementate.Pe de altă parte, riscuri şi vulnerabilităţi cu posibil impact la

adresa exploatării în condiţii de siguranţă a entităţilor producătoarede energie electrică, privite ca elemente ale infrastructurii critice, înRomânia, pot fi determinate şi de:

• managementul deficitar al proiectelor reabilitare/modernizare a obiectivelor energetice;

74



• modul defectuos de achiziţie a echipamentelor destinatedistribuţiei şi furnizării energiei electrice, ce poate conduce lainstituirea unor stări accentuate de risc în funcţionarea S.E.N.În domeniul energeticii nucleare, principalele vulnerabilităţi la

adresa infrastructurilor critice pot fi determinate de:• lipsa de proceduri sau existenţa unor proineficiente în domeniu;• ineficienţa sistemelor de protecţie fizică (echipamentenecorespunzătoare, forţe nespecializate de reacţie etc.);• lipsa unei culturi de securitate a angajaţilodomeniu;• deficienţe de comunicare între autorităţile cu atribuţii îndomeniul nuclear.Totodată, un factor important de risc la adresa infrastructurilor

critice din domeniul nuclear derivă din probabilitatea de apariţie aunor incidente/accidente în exploatarea obiectivelor nuclautohtone, pe fondul neaplicării corespunzătoare a prevederilor Legiinr.111/1996 republicată (privind desfăşurarea în siguranţactivităţilor nucleare) referitoare la eliberarea avizelor persoanele care desfăşoară activităţi profesionale cu cpermanent sau temporar în punctele de lucru vitale din instalaţiilenucleare.

În domeniul resurselor minerale– sisteme de extracţie,prelucrare, depozitare şi transport al petrolului, gazelor naturale şialtor resurse naturale – principala vulnerabilitate este dată de stareatehnică precar ă a infrastructurii, învechită în proporţie de 50%, cenecesită reparaţii capitale şi reabilitări.

Pe componenta de transport gaze naturale, în România opereazăconducte magistrale de tranzit şi conducte de transport ce au durata

de viaţă depăşită – unele au chiar peste 30 de ani –, a căror funcţionare, la parametri normali, se încadrează în 25-30 de ani,astfel că, din totalul conductelor de transport intern (ce însumeazăcirca 12.000 de km), aproximativ 4.500 de km necesită intervenţiitehnice, respectiv, activităţi de reabilitare. În plus, subsistemele detransport şi echipamentele tehnice nu îndeplinesc standardele îndomeniu, pentru a fi operate în condiţii de siguranţă.

Activitatea societăţilor de distribuţie a gazelor naturale este

afectată de depăşirea duratei de viaţă a conductelor de oţel, precum şide folosirea unor echipamente/staţii de reglare măsurare uzate moral.

75



2.2.1. Vulnerabilităţi/factori de risc la adreelementelor informatice şi informaţionale:

• accesarea neautorizată a reţelelor informatice în scopuldeteriorării acestora (virusare);• afectarea/deteriorarea sistemelor de telecomunicaţii;• alterarea/distrugerea datelor şi informaţiilor stocate în

unităţile de memorie ale echipamentelor electronice.2.2.2. Vulnerabilităţi/factori de risc induse de factorul

uman

• exercitarea deficitară a atribuţiilor specifice reglementare, supraveghere şi control de către factorii decizionalişi personalul abilitat al autorităţilor din domeniu, precum şi aactului managerial la nivelul băncilor comerciale şi operatorilor de pe pieţele de capital şi a asigurărilor, prin subordonareaacestuia faţă de grupuri de interese de natură să generezefalimente bancare, lansarea de zvonuri nefundamendestabilizarea activităţilor specifice pe piaţa asigurărilor.

2. 3. Tipologia pericolelor şi ameninţărilor adresa infrastructurilor critice

Unele dintre pericole şi ameninţări fac parte dinlucrurilor, sunt pericole şi ameninţări de sistem sau de proces, fiindun efect al disfuncţiilor sau un produs al evoluţiei sistemelor şiproceselor. Altele sunt provocate în mod intenţionat, ca urmare aanumitor interese, a bătăliei permanente şi necruţătoare pentru putereşi influenţă, adică pentru resurse, pieţe şi bani.

În acest sens, pericolele şi ameninţările la

infrastructurilor critice ar putea fi grupate astfel:• pericole şi ameninţări cosmice, climatice şi geofizice;• pericole şi ameninţări rezultate din activitatea oamenilor;• pericole şi ameninţări asupra infrastructurilor critice dinspaţiul virtual.

76



2.3.1 Pericole şi ameninţări cosmice, climatice şigeofizice

Aceste pericole şi ameninţări rezultă, de regulă, din dinamicafizică apământului, a fenomenelor meteorologice şi chiar cosmice,dar şi din posibila capacitate a omului de a produce astfel de pericoleşi ameninţări şi a le folosi ca arme cosmice, climatice sau geofizice.

Printre principalele pericole şi ameninţări cosmice la adresainfrastructurilor critice fizice ar putea fi situate şi următoarele:

a) naturale:

• căderi de meteoriţi;• intensificarea radiaţiei solare şi a celei cosmicondiţiile în care puterea de reacţie şi de absorbţie a ionosfereiscade semnificativ;• intensificarea ciclului solar;• furtunile cosmice şi alte fenomene care afectează sau potafecta în mod direct şi planeta noastră.b) produse de:• acţiuni din spaţiul cosmic, îndreptate împotriva unor infrastructuri critice, în situaţia în care pătrund în cosmos arme şialte mijloace ce pot fi folosite pentru realizarea unor obiectivesau materializarea unor interese;•

acţiuni asupra unor infrastructuri critice aflate chiar înacest spaţiu;Pericolele şi ameninţările climatice sunt mult mai frecvente şi

mai numeroase decât cele cosmice. Ele fac parte din viaţa noastrăşiafectează, practic, aproape toate structurile fizice critice, creândprobleme numeroase şi foarte grave pentru infrastructurile critice1din întreaga lume.

Sfera acestor pericole şi ameninţări este foarte largă, cu evoluţii

bruşte, haotice şi imprevizibile. Printre principalele pericolameninţări climatice şi meteorologice ar putea fi siurmătoarele:

a) Naturale:• încălzirea planetei, urmată de fenomene, ca tgheţarilor şi creşterea nivelului oceanelor;• uragane, furtuni şi alte fenomene meteorologice;•

precipitaţii masive, îndeosebi ploaieşi grindină;

77



• căderi masive de zăpadă, avalanşe, distrugechilibrului termic al unor zone întinse şi a infrastructurilor aflateaici;• ploi acide;• inundaţii şi mari revărsări de ape;• împuţinarea rezervelor de apă potabilă;• deşertificarea sau sărăturara solurilor etc.b) Produse de:• schimbarea regimului pluvionar, datorită tăierii masive apădurilor şi distrugerii echilibrului ecologic, a ecosistemelor şi aciclurilor trofice;• exploatarea iraţională a unor soluri, fiind dezechilibre grave;• producerea de ploi artificiale;• intervenţia în fenomenele meteorologice şi cclimatice etc.;• incendierea pădurilor;Pericolele şi ameninţările geofizicerezultă din dinamica

planetei, din faptul că pământul „lucrează” în fiecare minut, în toatedimensiunile sale, de la nucleu, până la mişcările plăcilor tectonice şirecompunerea mai mult sau mai puţin înceată a substanţelor şi

elementelor din care este format.Cele mai frecvente pericole şi ameninţări de acest fel ar putea fi:a) Naturale:• cutremure;• erupţii vulcanice;• fenomene de tipul tsunami;• surpări de teren, rupturi şi falii imense etc.b) Produse:• alunecări de teren;• scufundări de teren;• cutremure;

2.3.2 Pericole şi ameninţări rezultate din activitateaoamenilor

Din păcate, cele mai multe dintre pericolele şi ameninţările care

afectează în mod grav infrastructurile critice se datorează oamenilor.

78



Aceste tipuri de pericole şi ameninţări pot fi încadrate în douămari categorii:

• intrinseci activităţii omeneşti;• ca mijloace neconvenţionale de confruntare (de luptă).Cele intrinseci activităţii omeneşti pot fi:• de sistem;• de proces;• de dinamică.Principalele pericole şi ameninţări la adresa infrastructurilor

critice rezultate din disfuncţionalităţile de sistem sunt generate chiar de sistemele de infrastructuri sau de sistemele din care acestea facparte, în calitatea lor de meta-sisteme sau de sisteme de sisteme.

Aceste tipuri de ameninţări sunt foarte numeroase şi greu deevitat, întrucât unele sunt fireşti, iar altele imprevizibile. Practic,

există atâtea pericole şi ameninţări câte sisteme. Printre cele maiimportante s-ar putea situa şi următoarele:• îmbătrânirea şi degradarea infrastructurilor, mai exact,tendinţa unora dintre infrastructuri de a se uza prematur fizic şimoral, datorită vulnerabilităţilor sporite, expunerii îndelungate şilipsei de protecţie sau protecţiei insuficiente;• apariţia bruscă a unor disfuncţionalităţi în (distrugerea intempestivă sau accidentală a unor componente saua unor structuri etc.);• efectul de bumerang;• rezultate din evoluţia altor sisteme, din preexercitată de acestea sau ca urmare a disfuncţionalităţilor dincadrul acestora, intenţionat sau neintenţionat.Pericolele şi ameninţ ările specifice proceselor fizice şi sociale

sunt cele mai complexe şi cu efectele cele mai mari. Ele se

manifestă, de regulă, surprinzător şi intempestiv şi pot avea efectedistrugătoare foarte greu de contracarat. Printre cele mai importantepericole şi ameninţări de proces s-ar putea situa şi următoarele:

• schimbările în desfăşurarea unor activităţi ca urmare aacţiunii a numeroşi factori perturbatori;• acţiunile economice, financiare şi de altă natură pentrudistrugerea concurenţei;•

bătăliile pentru resurse şi pentru pieţe;• ofensiva high-tech şi IT;

79



• rezistenţa la ofensiva tehnologicăşi informaţionalăriposta asimetrică;• dezvoltarea unor sisteme de arme neconvenţionale carepot fi folosite împotriva infrastructurilor critice;• unele acţiuni ale lumii interlope, traficanţilor şi reţelelor crimei organizate;Pericolele şi ameninţ ările de dinamică îmbracă toate formele

enunţate mai sus, dar şi foarte multe altele, care rezultă, în general,din filosofia şi fizionomia sistemelor şi proceselor dcomplexe.

Printre cele mai frecvente considerăm că ar putea fi:• variaţiile bruşte în funcţionarea şi comportamesistemelor şi în desfăşurarea proceselor;• variaţia rapidă a intercondiţionărilor dintre sist

fenomene şi procese, datorată schimbărilor condiţiilor interne şide mediu;• acţiunea unor factori perturbatori imprevizibili;

2.3.3 Pericole şi ameninţări la adresa infrastructurilor critice din spaţiul virtual

Acestea vizează, în general, reţelele, nodurile de reţea şi centrelevitale, mai exact, echipamentele şi sistemele fizice ale acestora(calculatoare, providere, conexiuni şi noduri de reţea etc.), precum şicelelalte infrastructuri care adăpostesc astfel de mijloace (clădiri,reţele de energie electrică, cabluri, fibră opticăşi alte componente). Înaceeaşimăsură, ele vizeazăşi depozitele de date şi de programe,sistemele de înmagazinare, de păstrare şi de distribuţie a informaţei,suportul material al bazelor de date şi multe altele. Însă, înainte de

toate, asemenea pericole şi ameninţări vizează sistemeIT (întreprinderi, linii de producţie, sisteme de aprovizionamateriale strategice, infrastructuri de resurse şi de pieţe, institute decercetări, sisteme de comunicaţii).

Din categoria, mereu în extensie, a pericolelor şi ameninţărilor la adresa infrastructurile critice ale cyberspaţiului fac următoarele:

• pericolele şi ameninţările rezultate din bătălia dintremarile firme pentru supremaţia IT, pentru resurse şi pentru pieţe;• pericolele şi ameninţările asimetrice;

80



• dezvoltarea reţelelor subversive şi neconvenţionale IT;• activitatea tot mai intensă a hacker-ilor;Toate pericolele şi ameninţările enunţate mai sus, dar şi altele,

care se pot ivi pe neaşteptate, vizează în mod direct, în primul rând,oamenii şi infrastructurile. Cele care suportă direct şi aproape fărăposibilitate de reacţie eficientă aceste ameninţări sunt denumiteinfrastructuri critice, între mulţimea deschisă a infrastruc

critice şi mulţimea pericolelor şi ameninţărilor la adresa acestora secreează totdeauna relaţii de intercondiţionare direct ă, intempestivă,bine cunoscută sau aleatoare, ceea ce face extrem depoliticile, strategiile şi practicile de protecţie.

Filosofia şi fizionomia infrastructurilor critice – în general,infrastructuri de reţea – sunt definite pe un determinism dinamiccomplex, ceea ce impune o monitorizare atentă, o permanentăşi o evaluare pe măsură a raporturilor şinfluenţelor.

2. 4. Studiul protecţiei infrastructurilor criticeOdată cu dezvoltarea pericolelor şi ameninţărilor, problematica

arhitecturii, alcătuirii, construcţiei, funcţionării şi proteinfrastructurilor critice devine extrem de complexăşi necesită oabordare pe măsură, cu implicarea statelor, alianţelor, organizaţiilor

şi organismelor internaţionale.Protecţia unei infrastructuri criticeeste constituită din

totalitatea măsurilor stabilite pentru reducerea riscurilor de blocare afuncţionării sau de distrugere a unei infrastructuri critice şi includeprograme, activit ăţi şi acţiuni realizate de guverne, proprietari,operatori şi acţionari pentru a securiza aceste infrastructuri.Abordări

Modalităţile de abordare a protecţiei infrastructurilor criticediferă dela o ţară la alta, de la o organizaţie la alta, însă se potidentifica elemente structurale comune, măsuri întreprinse până înprezent, funcţii şi responsabilităţi compatibile.

Specialiştii oferă următoarele moduri de abordare a protecţieiinfrastructurilor critice:

Protecţia infrastructurilor critice din plan economico-social , încadrul căruia este necesară o abordare sistemică/integrată a tuturor

punctelor/nodurilor vulnerabile, pe suportul unor hărţi de risc, şiconexiunilor acestora;

81



Asigurarea funcţionării neîntrerupte a reţelelor IT şi aelementelor fizice ale infrastructurilor critice. În acest caz, protecţiafizică reprezintă o componentă a sistemului naţional de protecţiecivilă. În prezent, se încearcă o cooperare cât mai strânsă întresectorul public şi cel privat pentru atingerea unui grad cât mai înaltde protecţie a infrastructurilor critice. La nivel de strategică însă, cooperarea este aproape inexistentă;

În opinia specialiştilor, protecţia infrastructurilor critice este unatribut atât al structurilor militare, al instituţiilor civile şi, nu înultimul rând, al sectorului privat, în calitate de principal beneficiar al serviciilor deservite de infrastructuri critice. Cadrul legal actualdin România nu prevede competenţe pentru structurile militare îndomeniul protecţiei infrastructurilor critice. În noul pachet de legi alesecurităţii sunt încercări de a oferi competenţe în Serviciului Român de Informaţii.

Abordarea studiului protecţiei infrastructurilor critice este foartecomplexă, din cauza relaţiilor de interdependenţă şi dacestora. O variantă de tratare a problematicii ar putea cuprindeşapte etape: analiza de sector, analiza interdependenţelor, analizade risc, analiza ameninţ ărilor, analiza vulnerabilit ăţilor, analizaconsecinţelor şi analiza sistemului.

2.4.1. Analiza de sector Generic, un sector reprezintă un grup de indus

infrastructuri ce îndeplinesc o funcţie similară. Definirea sectoarelor critice trebuie realizată de grupuri mixte de experţi din parteaguvernului, sectorului privat, managerilor şi a unor specializate în protecţia fizicăşi informaţională. Este evident că înaceastă situaţie se impune un parteneriat publicprivat foarte eficient.

Din experienţa altor state membre ale Uniunii Europene şiNATO, sectoarele considerate critice ar putea fi: financiarbancar, sistemul de guvernare, tehnologia de comunicaţii şide informaţii), transporturile, sistemul energetic (electricitatea şicombustibil), asigurarea sănătăţii, securitatea alimentară, serviciilede urgenţă şi salvare, alimentarea cu apă, spaţiul cercetarea.

82



2.4.2. Analiza interdependenţelor

Interdependenţa poate fi înţeleasă ca o relaţie bidirecţională întredouă infrastructuri, prin care starea uneia o influenţează pe aceleilalte, în timp ce dependenţa este o relaţie unidirecţională.

Determinarea interdependenţelor este condţionată atât identificarea proceselor vitale şi a componentelor esenţiale din cadrulunui sector, cât şi de stabilirea nodurilor şia legăturilor dintre

sectoare.Evidenţierea acestor relaţii se poate face prin metode matriceale

sau grafice, prin cuantificarea interdependenţelor identificate.

2.4.3. Analiza de risc

Aceasta are în vedere procesele utilizate pentru eprobabilităţii de producere a unor evenimente şi a consecinţelor,precum şi studierea modului de implementare a estimărilor procesul de luare a deciziilor. Practic, această etapăcuprindeidentificarea, cuantificareaşi măsurarea riscului, în principiu,trebuind să răspundă la trei întrebări:

1. Care sunt evenimentele negative ce se pot produce?2. Care este probabilitatea de producere a acestora?

83



3. Care ar fi consecinţele? Răspunzând la aceste întrebări sepot realiza evaluarea, acceptarea şi evitarea riscului, precum şimanagementul acestuia.Un model de analiză de risc, în cinci faze a fost prezentat în

cadrul proiectuluiCORAS, elaborat sub patronajul UniunEuropene – Programul European pentru Tehnologiile unei Societ ăţiInformatice – pe baza standardului AS/NZS comun Australiei şi Noii

Zeelande).Identificarea contextului constă în detectarea zonei de interes,evaluarea bunurilor şi distingerea necesităţilor de secuIdentificarea riscurilor se referă la perceperea ameninţărilor laadresa bunurilor şi stabilirea vulnerabilităţilor acestora.

Procesul se realizează pe baza unor scenarii de ameninţări saude evenimente nedorite. Analiza riscurilor presupune o evaluare aconsecinţelor, impactului şi o evaluare a posibilităţilmanifestare a riscului.

Evaluarea se poate face prin diagrame sau tabele, în care fiecareelement este cuantificat.

Evaluarea riscului înseamnă, practic, determinarea niveluluiriscului, clasificarea, stabilirea ordinii de prioritate a riscurilor şideterminarea interdependenţelor dintre diverse tipuri de risc. Nivelulriscului reprezintă combinaţia dintre impactul ameninţări

posibilitatea producerii acesteia.Combaterea risculuiconstă în identificarea opţiunilor contracarare şi evaluare a unor abordări alternative. Opţiunile decontracarare se pot materializa în politici de securitate, cerinţe desecuritate sau arhitecturi de securitate.

84



2.4.4. Analiza ameninţărilor

O ameninţare poate fi reprezentată de o individualitate, oorganizaţie sau o naţiune. Analiza ameninţării include determinarea:

- naturii interne sau externe;- sursei;

- probabilităţii producerii.

2.4.5. Analiza vulnerabilităţilor

Vulnerabilitatea poate fi definită ca o caracteristarhitecturii, implementării sau operării unui sistem care includeinfrastructuri critice, prin care acesta este expus distrugerii sau

dereglării.

85



Se identifică domeniile vulnerabile şi sunt evaluate consecinţeleproducerii acestora prin cuantificare (de exemplu: nesemnificativ,minor, major, înalt, catastrofic).

2.4.6. Analiza consecinţelor

Scopul demersului este de a determina impactul rezultat în urmaexercitării cu succes a unei ameninţări asupra vulnerabilităţii.

Gradul de afectare trebuie însă determinat de familiarizaţi cu activele respective, persoane de execuţie, proprietarisau manageri.

Analiza poate fi de tip calitativ sau cantitativ, fiecare variantăprezentând avantaje şi dezavantaje.

În Canada, spre exemplu, Oficiul de Protecţie aInfrastructurilor Critice şi Preg ătire pentru Situaţii de Urgenţ ă(OCIPEP) a stabilit şase categorii de consecinţe, pe următoareledomenii: furnizare de servicii, societate, politică, economie, mediu şiinterdependenţe.

Impactul distrugerii sau scoaterii din funcţiune ainfrastructuri este analizat prin prisma a trei factori:

a. proporţii: pierderea unei infrastructuri este cuantificatăprin extinderea ariei geografice afectate – locale, rnaţionale;

b. magnitudine – cuantificată prin zero, minimă, moderatăşimajoră;c. efecte în timp.

2.4.7. Analiza sistemului

În contextul acestui demers, sistemul reprezintă un complex deinfrastructuri, una simplă, alta dependentă de o întreprindere, sau unanumit sistem în cadrul unei infrastructuri, corespunzător a patruniveluri de ierarhie:

a) sistem de sisteme;b) infrastructuri individuale;c) sistem individual sau întreprindere;d) componente tehnice.În această ultimă etapă se face apel la modele matematice şi

instrumente de simulare pe computer pentru a evidenţia activităţile

interdependente. Există o serie de modele şi tipuri de simulări pentru

86



infrastructuri izolate; acestea nu au reuşit însă să moduleze efecteleîn cascadă ce apar în realitate în reţelele complexe.

Uniunea Europeană a finanţat mai multe proiecte pe aceastătemă, dintre care amintim:

ACIP – Analysis and Assessment of Critical InfrastructureProtection – care are ca scop modelarea şi simularea protecţieiinfrastructurilor critice. Programul a produs un algoritm pentru

crearea şi punerea în aplicare a modelării şi simulării, cu următoareleobiective:- identificarea şi evaluarea stării protecţiei infrastruc

critice; -analiza dependenţelor mutuale ale infrastructurilor şi aefectelor în cascadă în caz de disfuncţionalităţi;

-investigarea diverselor scenarii în scopul determinării golurilor,deficienţelor şia punctelor-forte.COSIN – Co-evolution and Self-organization In Dynamical

Networks – care are ca scop realizarea unei serii de instrumenteteoretice, grafice, analitice şi computerizate, care să comportamentul complex al reţelelor.

Safeguard, care are ca scop îmbunătăţirea dependenţefiabilităţii infrastructurilor critice complexe (Large Complex CriticalInfrastructures – LCCIs), cum ar fi reţelele de distribuţie energeticăşide telecomunicaţii.

2.5 Protecţia infrastructurilor critice în UniuneaEuropeană

Întregul spaţiu euroatlantic şi-a redimensionat politicstrategia cu privire la securizarea infrastructurilor Problematica infrastructurilor critice se află în atenţia autorităţilor europene.

Evenimentele dramatice de la 11 septembrie 2001 din SUA, dar şi din 11 martie 2004, de la Madrid şi din iulie 2005, de la Londra auconfirmat că societăţile moderne devin din ce în ce mai vulnerabilela atacuri teroriste şi la ameninţări asimetrice, afectând, în special,siguranţa persoanei fizice şi securitatea infrastructurilor esenţiale,care constituie structura de rezistenţă a oricărei societăţi sau reţelelevitale ale funcţionării societăţii în ansamblu.

De exemplu, un atac asupra reţelelor electrice ar putea avea

efecte considerabile, atât în funcţionarea întreprinderilor, reţelelor decalculatoare, reţelelor de comunicaţii etc., cât şi asupra aparaturii

87



medicale vitale pentru supravieţuirea bolnavilor aflaţi în operaţii sausub supraveghere monitorizată, acolo unde nu există surse proprii deenergie electrică. Pana de curent survenită acum câţiva ani înAmerica de Nord şi în Europa a arătat că infrastructurile în domeniulenergiei sunt deosebit de vulnerabile.

Potrivit Strategiei globale privind consolidarea infrastructurilor critice şi protecţia acestora, elaborată de Comisia European

infrastructurile critice înglobează:• instalaţii şi reţele din sectorul energiei(în specialinstalaţiile de producere a electricităţii, de petrol şi de gaze,instalaţiile de stocare şi rafinăriile, sistemele de transport şi dedistribuţie);• tehnologii de comunicaţiişi de informaţii(telecomunicaţiile, sistemele de radiodifuziune, programematerialul informatic şi reţelele, inclusiv Internetul etc.);• sectorul finanţe (sectorul bancar, pieţele de valori şiinvestiţiile);• sectorul de îngrijire a sănăt ăţii (spitale, instalaţii deîngrijire a bolnavilor şibăncile de sânge, laboratoare şi produsefarmaceutice, servicii de urgenţă, de căutare şi de salvare);• sectorul alimentar (securitate alimentară, mijloace deproducţie, distribuţie şi industrie agroalimentară);• aprovizionarea cu apă (rezerve, stocare, tratament şireţele de distribuţie);• transporturi (aeroporturi, porturi, instalaţii intermodale,căi ferate, reţele de tranzit de masă, sisteme de control trafic);• producţie, stocare şi transport ale produspericuloase (materiale chimice, biologice, radiologice nucleare);

• administraţie (servicii de bază, instalaţii, reţele informaţii, active, locuri importante, monumente naţionale).

2.6 Criterii de identificare a potenţialeloinfrastructuri critice

Infrastructurile critice cunosc o anumită dinamică, unele potdeveni critice, altele, securizate, pot ieşi din această categorie.

Comisia Europeană sugerează trei criterii esenţiale pentruidentificarea potenţialelor infrastructuri critice:

88



• întinderea sau suprafaţa, deteriorarea infrastructuriicritice este evaluată în funcţie de regiunea geografică susceptibilăde a fi atinsă, de dimensiunea internaţională, nprovincială/teritorială sau locală;• gradul de gravitate, incidenţa sau degradarea pot fi nule,minime, moderate sau ridicate. Criterii pentru evaluarea graduluide gravitate sunt: incidenţa economică; incidenţa

publicului; incidenţa asupra mediului; dependenţa; incidpolitică;

• efectul în timp, intervalul de timp după care consecinţeledevin majore sau grave. Acest criteriu indică momentul în caredegradarea infrastructurii respective poate avea o incmajoră sau un efect grav (imediat, după 24-48 de ore, într-o

săptămână sau într-un termen mai lung).Dependenţele şi interdependenţele sunt atât de mari, încât niciun stat, în condiţiile actuale şi în cele viitoare, nu va putea exista, şisupravieţui de unul singur. Lumea de azi devine din ce în ce maimult interdependentă, deci responsabilă de tot ce se întâmplă nunumai în relaţiile internaţionale, ci şi pe teritoriul fiecărui stat înparte. De aceea, procesul de identificare, de analiză, evaluare şisecurizare (protecţie) a infrastructurilor critice nu poate fi fragmentat

şi, cu atât mai puţin, izolat. Dacă un singur stat nu-şi îndeplineşteobligaţiile de a identifica, pe teritoriul său, infrastructurile critice şide a lua, în context bilateral, regional, european, regional şi chiar global, măsurile ce se impun pentru reducerea vulnerabilităţilor acestora, pentru contracararea ameninţărilor şi asigurstandardelor de protecţie şi de securitate necesare, efectele vor firesimţite, într-o formă sau alta, de toate celelalte state, de întreagaregiune, de întregul continent sau chiar de întreaga lume.

Cu alte cuvinte,responsabilitatea identificării, evaluării,protecţiei şi securizării infrastructurilor critice, în condiţiicreşterii interdependenţelor, accentuării vulnerabilit ăţilor şiprolifer ării ameninţ ărilor la adresa acestora, capăt ă valenţe şivalori internaţionale, devenind o problemă vital ă pentru bunafuncţionare a societ ăţii.

Dimensiunea internaţional ă a acestei responsabilităţi rezultă din

următoarele realităţi:

89



• majoritatea infrastructurilor critice sau care pot devenicritice depăşeşte aria geografică a statelor politice;• creşterea vulnerabilităţilor infrastructurilor critice dintr-un stat determină, într-o formă sau alta, creşterea vulnerabilităţiituturor infrastructurilor critice din zonă sau din reţea;• filosofia şi fizionomia de reţea accentuinterdependenţele şi, în aceeaşimăsură, sporesc vulnerabilităţile

tuturor structurilor participante, dar şi capacitatea şi forţa derezistenţă la perturbaţii şi ameninţări. Desigur, nu vor putea fiprotejate complet şi în orice moment toate infrastructurile critice.Dar evaluarea ameninţărilor la adresa acestora,vulnerabilităţilor de sistem şi de proces la pericole şi ameninţări,cooperarea internaţionalăşi realizarea unui sistem euro(regional, global) de identificare, monitorizare, evalu

securizare şi protecţie a infrastructurilor critice creează premisepentru ca securitatea infrastructurilor critice să poată fi gestionatăîn mod eficient.Gestionarea securităţii este definită de Comisia Europeană ca un

proces deliberat prin care se vizează evaluarea riscului şi punereaîn oper ă a acţiunilor destinate să-l aducă la un nivel determinat şiacceptabil, cu un cost acceptabil.” Aceasta presupune:

• identificarea riscului asociat vulnerabilit ăţilor de sistem

şi de proces al infrastructurilor critice, pericoleameninţărilor la adresa acestora;• analiza şi evaluarea de risc;• controlul dinamicii acestuia;• menţinerea lui în limitele stabilite.Comisia Europeană va aloca 9 milioane de euro p

finanţarea unor proiecte antiteroriste (în 2005, proiectele de acest

gen au primit 7 milioane de euro). Aproximativ 50% din sumă va fialocată Programului european destinat infrastructurii critic,axându-se pe consolidarea infrastructurii în întreaga UE.

2.7. Programul european de protecţie infrastructurilor critice (EPCIP)

Protecţia infrastructurilor critice presupune un parten

continuu şi coerent între proprietarii acestora, personalul care ledeserveşte sau le gestioneazăşi autorităţile statului respectiv şi celeale statelor membre ale Uniunii Europene (regionale) sau ale tuturor

90



statelor (în situaţia în care este vorba de infrastructuri critice devaloare şi importanţă mondială, cum ar fi, spre exemplu, protecţiainfrastructurilor care asigură transporturile aeriene, cele ale reţelelor de comunicaţii şi informaţii etc.).

În realizarea şi implementarea unui program europeprotecţie a infrastructurilor critice s-a pornit de la complexăşi de la o concluzie pe măsură: este imposibil ca Uniunea

Europeană să poat ă realiza, de facto, protecţia tuturor infrastructurilor critice.De aceea, programul are în vedere numai infrastructurile critice

transnaţionale, protecţia celor naţionale rămânând înresponsabilitatea statelor membre ale UE, dar, evident, într-un cadrucomun, în acest sens, existând deja numeroase direreglementări, care impun mijloace şi proceduri pentru sesizareaaccidentelor, elaborarea unor planuri de intervenţie, în colaborare cuprotecţia civilă, cu administraţia, cu serviciile de urgenţă etc. Există,spre exemplu, o mulţime de programe de acţiune şi de reacţie înurgenţe civile şi militare, cum ar fi accidentele nucleare, industriale,chimice, petroliere, ecologice, catastrofele naturale etc.

Programul trebuie să identifice infrastructurile critice, să leanalizeze vulnerabilităţile, dependenţele şi interdependenţele şi săgăsească soluţii pentru securizarea acestora.

Obiectivele programului sunt următoarele:Identificarea şi inventarierea, prin guvernele statelor membre, ainfrastructurilor critice situate pe fiecare teritoriu, în funcţie depriorităţile stabilite prin EPCIP;

Colaborarea între întreprinderi, în cadrul sectoarelor respective,şi a acestora cu guvernele, pentru diseminarea informreducerea riscului unor incidente susceptibile de a perturbaţii extinse sau durabile infrastructurilor critice;

Abordarea comună a problemei securităţii infrastructucritice, graţie colaborării tuturor actorilor publici şi privaţi.

Programul european are în vedere, între altele, reunirea, într-oreţea, a tuturor specialiştilor în protecţia infrastructurilor critice dinstatele membre ale UE. Aceasta ar putea contribui la realizarea uneireţele de alertă în ceea ce priveşte structurile critice(Critical Infrastructure Warning Information Network – CIWIN). Reţeaua a

fost pusă deja în funcţiune în 2005. Funcţia principală a acestei reţeleeste aceea de a contribui la încurajarea schimbului de informaţiiprivind ameninţările şi vulnerabilităţile comune, la realizarea unui

91



schimb de măsuri şi de strategii adecvate, care să permită limitareariscurilor şi protejarea infrastructurilor critice.

Programul EPCIP ajută statele, proprietarii şi utiliinfrastructurilor critice; în acest sens, Comitetul EuropeNormalizare (CEN) şi alte organisme de normalizare sprijină reţeauade alertă (CIWIN), propunând norme de securitate suniforme şi adaptate pentru toate sectoarele vizate.

În 2005, Parlamentul European, prin Comisia pentru libert ăţicivile, justiţie şi afaceri interne (LIBE), a adoptat un raport privindprotecţia chimică, biologică, radiologicăşi nuclear ă, iar în 2006, unraport privind NATO şi protecţia civil ă. Aceste documente urmărescinformarea membrilor parlamentelor naţionale cu privireprogresele recente înregistrate în domeniul protecţiei populaţiilor civile în zona UE/NATO.

În ceea ce priveşte Adunarea Parlamentară a NATO, raportorulspecial al Comisiei pentru dimensiunea civilă a securităţii, lordulJopling, va elabora un raport privind protecţia infrastructucritice, în cadrul căruia vor fi stabilite care sunt infrastructurilecritice, cu ce ameninţări se confruntă acestea şi ce rol pot jucaNATO şi UE pentru protejarea lor.

La data de 13 aprilie 2007, Banca Central ă Europeană a avizatproiectul de Directivă a Consiliului Uniunii Europene referitoare la

identificarea şi clasarea infrastructurilor critice europene şi evaluareanecesităţii de îmbunătăţire a protecţiei acestora. Prin Directivă se vor stabili procedurile de identificare şi clasare ainfrastructurilor critice europene a căror defectare sau distrugere ar afecta în mod semnificativ două sau mai multe state membre sau unsingur stat membru, altul decât cel în care este situată infrastructuracritică.

La data de 8 decembrie 2008 se publica Directiva 2008/114/CE

a Consiliului privind identificarea şi desemnarea infrastructurilor critice europene şi evaluarea necesit ăţii de îmbunăt ățire a protecţieiacestora. Directiva constituie un prim pas în cadrul unei abordări pascu pas în direcţia identificării şi a desemnării ICE şi a evaluăriinecesităţii de îmbunătăţire a protecţiei acestora. În coprezenta directivă se concentrează asupra sectorului energetic şi asectorului transporturilor şi ar trebui reexaminată în vederea evaluării

impactului acesteia şi a necesităţii de a include alte sectoare îndomeniul său de aplicare.

92



Prezenta directivă completează măsurile sectoriale existente lanivelul Comunităţii, precum şi în statele membre. Acolo unde suntdeja instituite mecanisme comunitare, acestea ar trebui să fie utilizateîn continuare şisă contribuie la punerea în aplicare prezentei directive. Ar trebui evitate suprapunerile sau contradicţiileîntre diferite acte sau dispoziţii.

Responsabilitatea principalăşi finală pentru protecţia ICE revine

statelor membre şi, respectiv, proprietarilor/operatorilor acinfrastructuri.Comisia sprijină, prin intermediul autorităţii competen

statului membru, proprietarii / operatorii ICE desemnate, asigurându-le accesul la informaţii cu privire la cele mai bune practici şi metodedisponibile, precum şi prin sprijinul acordat în materie de formare şide schimb de informaţii privind noi evoluţii tehnice în materie deprotecţie a infrastructurilor critice.

În scopul îmbunătăţirii protecţiei ICE, pot fi emetodologii comune pentru identificarea şi clasificarea riscurilor, aameninţărilor şi a punctelor vulnerabile legate de elementele deinfrastructură.

Directiva obligă Statele membre să-şi armonizeze legislatiainternă, să stabilească normativele şisă aplice măsurile necesarepentru a se conforma prezentei directive până la data de 12 ianuarie

2011, fiind obligate să informeze şisă comunice Comisiei Europenetextele cuprinzând măsurile respective, precum şi normativele deconcordanţă a acestora cu această directivă.

Punerea în aplicare a Directivei, va necesita planificarea încomun a mai multor activităti, pe niveluri diferite sau domenii decompetenţă, urmărind definirea şi realizarea măsurilor de protecţie ainfrastructurilor critice naţionale, educarea şi instruirea periodică apopulaţiei, desfăşurarea de exerciţii întrunite şi coord

serviciilor asigurate de către sectorul privat de securitate.

2.8. Consideraţii privind problematiciinfrastructurilor critice in România

În ţara noastră, problematica infrastructurii critice a devenitsubiect de amplă dezbatere în ultimii ani -în contextul admiterii înNATO şi UE şi al adeziunii României la strategia partenerilor

euroatlantici de prevenire şi combatere a terorismului internaţional -contrar, insă, realităţilor naţionale, determinate de situaţiile cu grad

93



ridicat de criticitate, produse, mai ales in ultimii doi ani, ca efect almanifestării unor fenomene meteorologice extreme, de previzibile în contextul evoluţiei procesului de încălzire globalăşimutaţiilor climaterice produse. Până în prezent, insă, nu a fostformulată o definiţie unanim acceptată. Mai mult, disputele frecventepe marginea acestei probleme sunt legate de stabilirea diferenţeispecifice a noţiunilor „infrastructura strategică" şi „infrastructura

critica".Infrastructurile vitale româneşti sunt, aproape în totalitate,

infrastrucrurii critice din cel puţin câteva motive esenţiale:• provin din infrastructurile unei economii-gigainflexibile şi greu adaptabile economiei de piaţă, ale cărei urmenu au fost încă complet lichidate;• economia şi societatea românească, în ansamblul ei, seaflă încă intr-o stare de tranziţie, fiind, din acvulnerabilă;• insuficienta capacitate de finanţare şi deficienmanifestate în gestionarea procesului învestiţional de reabilitaremodernizare/întreţinere in exploatare a infrastructurilor de bazăîn plan economic şi social;• participarea României la coaliţia antiteroristăşi la altemisiuni de gestionare a crizelor şi conflictelor şi de menţinere a

păcii pot genera, de asemenea, un nou tip de ameninţări asupracetăţenilor şi infrastructurilor vitale ale economiei, societăţii,informaţiei şi condiţiilor de trai.

2.8.1. Principalele repere legislative pentru definireaconceptului de „infrastructură critică”

Strategia Saţional ă de Prevenire şi Combatere a Terorismului(adoptată la 5 aprilie 2002), în care sunt definite „elementeleinfrastructurii de suport a vieţii sociale" ca posibioperaţionale ale acţiunilor teroriste, ce necesită a fi apărate protejateprin măsuri specifice;

La începutul anului 2003, la cererea CSAT, în cadrul Strategieinaţionale de apărare împotriva actelor teroriste s-au instituit măsurispeciale de protecţie a sistemului energetic naţional, considerat

infrastructura strategică critică.

94



Strategia naţional ă privind dezvoltarea durabil ă a României, încare sunt definite, prin enumerare. „infrastructurile”:

• căile de transport: autostrăzi şi drumuri modernizate, căiferate, canale, porturi şi aeroporturi;• energie, generare, transport şi distribuţie, construirea denoi centrale electrice, modernizarea şi ecologizarea existente, introducerea surselor alternative de energie (eoliană,

solară, pe bază de hidrogen);• apăşi gospod ărirea ei: alimentarea localităţilor cu apăpotabilă, irigaţii, lucrări de apărare contra inundaţiilor - desecări,acumulări, prelucrarea apelor uzate;• elecomunicaţii şi noua infrastructura bazata tehnologiile informaţiei.Strategia de Securitate Naţionala a României, adoptata de

CSAT în aprilie 2006 , care, precizează, ca fiind infrastructuri deinteres major:„infrastructura de transport -in mod deosebit,construcţia de autostrăzi şi modernizarea rapidă a infrastructuriiferoviare -reţeaua de management a traficului;infrastructuraenergetică, infrastructura de comunicaţii; managementpotenţialului hidrografic şi protecţia împotriva inundaţiilor, sistemul bazelor militare".

De asemenea, Strategia enunţă principalele direcţii de acţiune

pentru adaptarea şi modernizarea infrastructurii.Conform documentului, se impune elaborarea „unei strategii

unitare de fiabilizare, protecţie, pazăşi apărare a infrastrcritice, capabilă să asigure continuitate, coerenţă, metodologicăşi procedurală, precum şi o reală efantiteroristă".

Legea nr. 535 privind prevenirea şi combaterea terorismului(adoptată la 25 noiembrie 2004), in cadrul căreia, factorii materiali,respectiv factorii de mediu, culturile agricole, alimentele şi alteproduse de consum curent, obiectivele de importanţă strategică,militare sau cu utilitate militară, facilităţile de stat şi guvernamentale,facilităţile de infrastructură ale vieţii sociale, sistemele de transport,telecomunicaţii şi inforniaţionale, simbolurile şi valorile naţionale,precum şi bunurile mobile sau imobile ale orgainternaţionale, constituie elemente ale infrastructurii naţionale.

95



Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului nr. 21/2004, Sistemul naţional de management al situaţiilor de (aprobat ăşi modificat ă prin Legea nr. 15/2005);

Ordinul nr, 660 din 22 noiembrie 2005 al ministrului economieifi comerţului, privind aprobarea Ghidului de identificaelementelor de infrastructur ă critică din economie este siugurul actnormativ în care este definita noţiunea de„elemente de

infrastructur ă critică", ca una dintre cele patru categorii de obiectivede importanţă deosebită existente in cadrul economiei naţionale,alături de: obiectivele de importanţă deosebită pentru apărarea ţării;obiectivele de importanţă deosebită pentru activitatea statului şiobiectivele de importanţă deosebită pentru economie.

Astfel, elemente de infrastructur ă care intră sub incidenţaordinului pot fi: instalaţii producătoare de substanţe chimicepericuloase şi depozitele pentru acestea, staţii electrice şi posturi detransformare cu puteri instalate mai mari de 100 MVA, sedii aleadministraţiei publice centrale şi locale, zone de siguranţ ă şi deprotecţie energetică, linii şi instalaţii electrice de alimentare amarilor aglomer ări urbane, rezervoare de stocare a combustibililor lichizi, cu capacit ăţi de peste 100 de tone, ecluze de navigaţie, etc.

Ordinul Ministrului Economiei si Comerţului nr. 671/2006 :privind înfiinţarea Grupului de Lucru pentru Protecţia Infrastructurii

Critice din domeniul Energiei Electrice.Strategia Energetica a României in perioada 2007-2020 LegeaSecurit ăţii Naţionale, 2007

Cel mai relevant document programatic in plan intern careabordează problemeatica infrastructurilor critice in domeenergetic, este Stategia Energetica a României in Perioada 2007 -2020, eleborat de către Ministerul Economiei si Finanţelor promovat, in luna Mai 2007, de către Parlamentul României.

Infrastructura critică energetica este reprezentată de sistemedistribuite, dinamice, de mari dimensiuni, cu comportament potenţialneliniar şi care sunt interconectate, susceptibile la ameninţări şi generatoare de riscuri :

• producţia de gaze şi petrol, rafinare, prelucrînmagazinare/stocare, incluzând şi conductele;• producţia de electricitate;•

sistemele de transport ale energiei electrice, gazelor şipetrolului;

96



• sistemele de distribuţie a energiei electrice, gazelor şipetrolului.• producerea, procesarea şi stocarea materialelor nucleare;În România, la nivel instituţional, preocupări notabile au fost

înregistrate la nivel de Preşedinţie, Parlamentul României (Comisiade Apărare, Siguranţă şi Ordine Publică din cadrul Deputaţilor), Serviciul Român de Informaţii (prin RASIROM şi

Centrul de Informare pentru Cultura de Securitate) şi în cadrulMinisterului Economiei si Comerţului, prin Structura de Securitate şiDirecţia Generală de Politici Energetice şi Transelectrica, în anul2008 Academia Oamenilor de Ştiinţă din România a format un grupde lucru care se va ocupa de infrastructura critica.

Din cadrul sectorului privat, se detaşează activitatea FundaţieiEURISC şi a Grupului ITI. Pentru conştientizarea iminfrastructurilor critice, au fost organizate, în România, mai multeevenimente, fiind create premisele ca la nivelul infrastructurii criticedin domeniul energiei electrice să se fundamenteze un programcomun de măsuri dedicate securităţii acesteia, prin care România săparticipe la implementarea strategiei europene în domeniu. Astfel, afost creat un grup de lucru pentru „Protecţia infrastructurii criticedin domeniul energiei electrice", la nivelul Ministerului Economieişi Comerţului, ca o primă măsură în aplicarea strategiilor adecvate

interesului naţional. Grupul este compus din reprezecompaniilor din sectorul energetic, printre care TranseleHidroelectrica, Electrica, Termoelectrica şi este coordonatsecretarul de stat pentru Politici Energetice. Misiunea lui este de aelabora strategia pentru securizarea infrastructurii critice domeniul energiei electrice. Aceasta se bazează, printre altele, penecesitatea promovării actelor legislative şi a reglemenreferitoare la protecţia infrastructurii critice, dar şi pe necesitateaabordării globale a problemelor de securitate în acest domeniu.

Experienţa dobândită la nivel internaţional creează premiseleimplementării în România a strategiilor şi programelor europene,urmând ca în perspectivă, să continue efortul specialiştilor implicaţiin probleme de securitate energetică de dezvoltare promovare şiaplicare în acest domeniu a unei strategii energetice naţionale unitareşi coerente.

97



2.8.2. Sistemul energetic naţional (SEN) - element deinfrastructură critică naţională

În mod evident securitatea economică este cea care genereazăresursele de securitate iar în cadrul ei securitatea constituie una din premisele fundamentale ale funcţionării normaleale statului şi a realizării bunăstării cetăţenilor săi.

Componentele sectorului energetic al României sunt: energiaelectrica (produsă de centrale nuclearo-electriee, hidrocentratermocentrale, centrale eoliene), petrolul, gazele, cărbunele.

Securitatea energetică este o componentă vitală a oricăreistrategii naţionale de securitate. Conceptul este definurmătoarele componente:

• securitatea surselor energetice;• securizarea traseelor energetice existente;

• identificarea unor trasee alternative de energie;• identificarea unor surse alternative de energie;• protecţia mediului înconjurător.Pentru asigurarea condiţiilor de siguranţă in funcţi

sistemelor energetice, se iau in considerare toate ameninţările carepot conduce la situaţii deosebite. Această abordare, consacrată îndocumentele europene sub demunirea de „all-hazards approach",

este in prezent adoptatăşide către TRANSELECTRICA, în sensul că,pentru siguranţa in funcţionare, s-a adoptat un complex de acţiuni deprotecţie, securizare, fiabilizare, integrare şi certificare, pentru aasigura funcţionarea in condiţii optime a sistemului, încă de laînfiinţare, în anul 2000. Compania Naţională de TranEnergiei Electrice TRANSELECTRICA S.A., ca operatortransport şi de sistem, şi-a asumat responsabilitatea în ceea cepriveşte siguranţa în funcţionare a întregului sistem e

naţional. Compania Naţională îşi exercită rolul de opeSistemului Energetic Naţional, prinUnitatea Operaţional ă Dispecerul Energetic Naţional (UNO-DEN).

UDO-DEN, împreună cu instalaţiile SEN, reprezintă unul dintrecele mai importante şi complexe sisteme funcţionale ale României,coordonând in condiţii de siguranţă, calitate şi econoproducţia, transportul şi distribuţia energiei electrice, alimentarea tuturor categoriilor de consumatori de energie electrică.

Puterea conţinută în infrastructura energetică nu este numai unaintrinsecă, privind utilitatea directă de folosinţă a energiei, ci, din ce

98



în ce mai mult, această putere este amplificată prin forţa relaţiilor dezvoltate, ca cerinţa de eficienţă economică. Această cerinţă afăcutca sistemele de bază să furnizeze, printr-o reţea de transport avândcerte limitări privind flexibilitatea, capacitatea, reversibilitatea şiconvertibilitatea, nu numai un produs nesubstituibil drept utilizare cişi într-o strânsă interdependenţ ă cu alte produse. Astfel, elementeprimare ale vieţii şi ale economiei depind foarte strâns una de

cealaltă, relaţia gaze-benzină-apă-electricitate, de exemplu, fiind maimult decât evidentă chiar la nivel casnic, atât în dependenţa lor cât şiîn imposibilitatea substituirii oricărui element. Se formează imagineaglobală a unei mari table de domino. Cu certitudine, căderea uneipiese antrenează o altă cădere.

Structurile critice din România sunt legate de ale celorlalte stateale UE. Armonizarea acestora în cadrul Programului european deprotecţie a infrastructurii critice va constitui o prioritate pentruasigurarea unei bune funcţionări şi dezvoltări a societăţii româneşti.

3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice

Documents

Transcript of 3 Amenintari La Adresa Infrastructurii Critice