1. RELATIA NEURON-NEVROGLIE Neuronul

• Tipuri: – Senzitivi: recepţionează stimuli prin dendrite – Motori: transmit comenzi prin axon – Intercalari (de asociaţie): realizează legătura dintre neuronii senzitivi şi neuronii motori

• Structură: – pericarion → formează substanţa cenuşie – prelungiri → formează substanţa albă

• unică = axon • prelungire lungă (până la 1 m) • prezintă o îngroşare la bază = con axonal • prezintă terminaţii = butoni terminali

• multiple = dendrite • transmit informaţia aferent dinspre periferie spre pericarion

• Tecile axonului 1. Teaca de mielină: structură lipidoproteică dispusă în straturi concentrice în jurul axolemei,

secretată de nevroglii: • Celula Schwann: la nivelul sistemulului nervos periferic (SNP) • Oligodendroglie: la nivelul sistemului nervos central (SNC)

– prezintă discontinuităţi, denumite strangulaţii sau noduri Ranvier, permeabile pentru fluxuri ionice necesare conducerii excitaţiei

– acoperă majoritatea fibrelor nervoase → fibre mielinice – lipseşte la nivelul fibrelor nervoase cu diametrul<2 µm → fibre amielinice – Rol: izolator electric

2. Teaca Schwann – prezentă doar la nivelul SNP – de natură glială – asigură sinteza şi regenerarea (1 – 4,5 mm/zi) tecii de mielină

3. Teaca Henle – prezentă doar la nivelul SNP – de natură epitelială – acoperă teaca Schwann – asigură rezistenţa mecanică a fibrei nervoase

Celulele gliale

• Caracteristici: − celula interstiţială a ţesutului nervos − nu generează şi nu conduce excitaţia − număr de 10 x mai mare decât neuronii − se divide intens

• Tipuri: − Oligodendrocitul – sinteza tecii de mielină în SNC − Astrocitul – rol trofic şi de susţinere în SNC − Microglia – capacitate de fagocitoză − Celula ependimară – secreţia LCR − Celula Schwann – sinteza tecii de mielină în SNP − Celula glială satelit – rol trofic şi de susţinere în SNP

Relatia neuron-nevroglie – împreună cu vasele pe care se sprijină, nevrogliile formează un schelet de suport pentru

neuronii din SNC – nevrogliile sunt elemente izolatoare între vasele de sânge și neuroni formând un sistem de

apărare al neuronilor – nevrogliile au rol în nutriția neuronilor, intervenind în desfășurarea normală a

metabolismului acestora – nevrogliile sunt implicate în degenerarea și regenerarea fibrelor nervoase – se presupune că nevrogliile au un rol în stocarea informațiilor , contribuind, alături de

neuroni, la procesele de memorie, învatare, etc)

2. FIZIOLOGIA SINAPSEI. NEUROTRANSMITATORII Definiţie: ansamblul joncţional care asigură transmiterea unidirecţională a potenţialului de acţiune Clasificarea sinapselor

• În funcție de mecanismul de transmitere: – sinapse chimice → prin mediator chimic – sinapse electrice → contact membranar direct

• În funcție de natura segmentului postsinaptic: – Sinapse interneuronale → cu alt neuron – placa motorie → cu fibra musculară striată – sinapse neuroefectoare (vegetative)

→ cu fibra musculară netedă şi miocardică → cu celula epitelială endocrină şi exocrină

• În funcție de tipul de răspuns postsinaptic: – sinapse de tip excitator → depolarizare – sinapse de tip inhibitor → hiperpolarizare

• În funcție de tipul de mediator chimic: – acetilcolină → sinapsă colinergică – noradrenalina → sinapsă adrenergică

Structura • Componenta presinaptică

− este terminaţia butonată a axonului − prezintă canale Ca2+

− cuprinde vezicule cu mediator chimic voltaj-dependente (tip N)

− prezintă o “zonă activă” la nivelul căreia veziculele cu mediator chimic se fixează în vederea exocitozei

• Fanta sinaptică − este spaţiul cuprins între membrana presinaptică şi postsinaptică − asigură direcţionarea mediatorului chimic spre membrana postsinaptică

• Componenta postsinaptică − reprezintă porţiunea diferenţiată a membranei postsinaptice asupra căreia acţionează

mediatorul chimic − prezintă structuri receptoare specifice pentru fixarea mediatorului chimic

→ receptori nicotinici şi muscarinici - pentru acetilcolină (Ach) → receptori adrenergici α şi β - pentru noradrenalină (NE)

Secventa fenomenelor transmiterii sinaptice 1. Invazia butonului presinaptic de către PA:

• depolarizarea membranei presinaptice • influx de Ca2+

• eliberarea mediatorului chimic în fanta sinaptică prin exocitoză în butonul presinaptic

2. Eliberarea mediatorului chimic în fanta sinaptică • asigură propagarea transsinaptică a influxului nervos cu o întârziere de 0,4 – 0,7 msec (întârziere

sinaptică) 3. Difuziunea mediatorului chimic în fanta sinaptică

• numărul de molecule de conţinute într-o veziculă se numeşte cuantă (ex: 2.000 - 10.000 molecule de Ach/cuantă)

• un singur PA determină eliberarea simultană a mai multor cuante (ex: 150-300 de cuante pentru Ach)

4. Acţiunea mediatorului chimic asupra receptorilor: • Postsinaptici – generează răspunsul postsinaptic • Presinaptici (autoreceptori) - reglează (feed-back) eliberarea mediatorului din butonul presinaptic

5. Inactivarea mediatorului chimic • Inactivare postsinaptică • Recaptare presinaptică • Difuziune extrasinaptică

Tipuri de raspunsuri postsinaptice • Prin receptori ionotropici • Potenţialul postsinaptic de tip excitator (PPSE)

– potenţial local de tip depolarizant prin influx de Na+

• Potenţialul postsinaptic de tip inhibitor (PPSI) ,

– potenţial local de tip hiperpolarizant prin influx de Cl- sau eflux de K• Prin receptori metabotropici

+

Modularea transmiterii sinaptice 1. Mediatorii chimici (neurotransmiţătorii) = molecule mici cu rol de transmiţători sinaptici cu

acţiune rapidă Clasa I Acetilcolina

Clasa a II-a: Amine biogene

Noradrenalina Dopamina Serotonina Histamina

Clasa a III-a: Aminoacizi

Acid gama-aminobutiric (GABA) Glicina Glutamat Aspartat

Clasa a IV-a Oxidul nitric (NO) 2. Neuropeptidele = transmiţători sinaptici cu acţiune lentă şi eliberare prelungită

− modificări pe termen lung a numărului de receptori neuronali Hormoni hipotalamici TRH, LRH, somatostatina

Peptide hipofizare Adenohipofizare Retrohipofizare

Peptide care acţionează pe intestin şi creier

Enkefalina, Substanţa P, Hormonii gastro-intestinali Factorul de creştere nervoasă Neurotensina

3. Neuromodulatorii = neurotransmiţători de tip amine biogene, dar nu sunt implicați direct în

procesul transmiterii sinaptice

3. RECEPTORII SISTEMULUI SOMATO-SENZORIAL • Sistemul somato-senzorial culege informatii de la exteroceptori si proprioceptori • Fiecare nerv spinal inervează o zonă a tegumentului = dermatom → informaţiile ajung la segmentul

corespunzător al măduvei spinării → distribuţie metamerică • Receptorii senzoriali: structuri specializate care transformă (traduc) variaţii de energie din mediu în

potenţiale de acţiune neuronale, fenomen denumit transducţie Clasificare

• În funcţie de localizare: – exteroceptori → sensibili la stimuli din ext. organismului – interoceptori → sensibili la stimuli de la viscere – proprioceptori → sensibili la stimuli de la muşchi, tendoane, articulaţii, oase

• În funcţie de forma de energie a stimulului: – mecanoreceptori → detectează modificări mecanice – termoreceptori → detectează modificări de temperatură – chemoreceptori → detectează modificări ale compoziţiei chimice a lichidelor organismului – nociceptori → detectează stimuli de intensitate mare care ar putea determina leziuni

tisulare – receptori electromagnetici → detectează lumina

• In functie de metodele de adaptare – Receptori cu adaptare lentă: transmit impulsuri atâta timp cât stimulul este prezent – Receptori cu adaptare rapidă: reacţionează doar atunci când are loc o variaţie a stimulului

Mecanoreceptorii - Corpusculii Pacini: imediat sub tegument - Corpusculii Meissner: pielea glabra, zone cu sensibilitate mare (buze, degete) - Terminatii nervoase libere - Organul Golgi: tendoane - Discuri Merkel - Corpusculi ruffini - Fusuri neuromusculare

Proprioceptorii: receptori mecanici de intindere si de tensiune care nu se adapteaza la excitant • Fusul neuro-muscular

- Fibre musculare intrafusale: o O portiune centrala bogata in nuclei o 2 portiuni periferice contractile

- Fibre musculare extrafusale o Dispuse in paralel cu fibrele intrafusale

- Capsula conjunctiva • Organul tendinos Golgi

- Receptor pasiv, dispus “in serie” cu fibrele tendinoase - Functioneaza ca un dublu receptor mecanic: de intindere si de tensiune

Termoreceptori • Caracteristici:

– informează creierul asupra schimbărilor de temperatură din mediul extern şi intern • Localizare:

– imediat sub tegument – răspândiţi în mod neuniform:

• mai deşi la nivelul buzelor și degetelor • foarte rari la nivelul trunchiului

• Clasificare: – receptori pentru rece – receptori pentru cald – există de 3-10 ori mai mulţi receptori pentru rece decât pentru cald

• Mecanism de acţiune: – la temperatura normală a corpului:

• ambele tipuri de receptori sunt activi, producând descărcarea de potenţiale de acţiune cu frecvenţă joasă

– dacă temperatura creşte: • receptorii pt. cald descarcă cu frecv. mai mare • receptorii pt. rece descarcă cu frecv. mai mică

– senzaţia subiectivă de cald sau rece ia naştere prin analiza activităţii ambelor tipur i de

receptori – se adaptează:

• iniţial destul de repede (în câteva secunde) • ulterior rămân într-o stare de activare timp îndelungat

4. CAILE SISTEMULUI SOMATO-SENZORIAL

• Caracteristici: – conduc informaţia de la receptorii senzoriali până la regiunile de proiecţie corticală – sunt formate din mai mulţi neuroni – fiecare modalitate senzorială are o cale proprie – căile tuturor modalităţilor senzoriale se incrucişează ⇒ informaţiile de la o parte a corpului

se proiectează, întotdeauna, la nivelul scoarţei de partea opusă • Organizare:

– Sistemul coloanei dorsale şi a lemniscului medial – Sistemul coloanei anterioare şi laterale

SISTEMUL COLOANEI DORSALE ŞI A LEMNISCULUI MEDIAL

• Conduce informaţiile tactile şi proprioceptive fine care necesită: – localizare exactă – gradare exactă – viteză mare de transmitere

• este alcătuit din neuroni cu fibre nervoase mielinice groase • Primul neuron → în ggl. spinali:

– axonii pătrund în măduvă prin porţiunea mediană a rădăcinii post.→ coloana posterioară medulară de aceeaşi parte → bulb prin fasciculele Goll şi Burdach

• Al doilea neuron: – se găseşte la nivelul nucleilor bulbari gracilis şi cuneatus – axonii se incrucişeaza şi apoi urcă spre talamus prin lemniscul medial

• Al treilea neuron: – se găseşte în talamus la nivelul complexului ventrobazal

SISTEMUL COLOANEI ANTERIOARE ŞI LATERALE

• conduce informaţiile exteroceptive (termice și dureroase) şi proprioceptive grosiere care: – nu necesită localizare precisă – nu necesită gradare precisă – nu sunt transmise cu viteză mare

• este alcătuit din neuroni cu fibre mielinice subţiri • Primul neuron→ în ggl. spinali:

– axonii pătrund în măduvă prin porţiunea laterală a rădăcinii posterioare a nervilor spinali → cornul posterior medular → sinapsă cu neuronul secundar

• Al doilea neuron: – se găseşte în cornul posterior medular – axonii trec în partea opusă şi apoi urcă spre talamus prin coloanele antero-laterale ⇒ două

tracturi: • tractul spino-talamic anterior • tractul spino-talamic lateral

• Al treilea neuron: – se află în talamus (complexul ventrobazal), pentru sensibilitatea mecanică şi termică

5. NOCICEPTIA. MODULAREA DURERII

• Nocicepţia reprezintă latura senzorială a durerii, care cuprinde: – fenomenele legate de transducţia stimulilor dureroşi la nivelul receptorilor periferici

(nociceptori) – transmiterea informațiilor pe calea ascendentă senzitivă – proiecţia corticală a impulsurilor – apariţia percepţiei stimulului dureros

• Experienţa senzorială nociceptivă se însoţeşte: – întotdeauna de manifestări afectiv-emoţionale negative ⇒ durerea este o senzaţie neplăcută

⇒ trebuie evitată – în majoritatea cazurilor, de apariţia unor reacţii vegetative: ↑FC, ↑TA, ↑ secreţiei sudorale,

modificarea respiraţiei – fenomene motorii somatice: reflexe de apărare, adoptarea unor poziţii antalgice → evitarea

amplificării stimulului dureros • NOCICEPTORII

– Definiție: sunt terminaţii nerv. libere (dendrite ale neuronilor din ggl. spinali de pe traseul rădăcinii post. a n. spinali) care pot fi:

• Fibrele Aδ (mielinice) →transmit senzaţia de durere ascuţită, acută, bine localizată, care apare imediat după acţ. stimulului

• Fibrele C (amielinice) → transmit senzaţia de durere surdă, difuză, care apare la câteva secunde după acţiunea stimulului

• REFLEXUL DE AXON – Definiție: reacţia locală cutanată la un stimul dureros, punctiform – Caracteristici:

o are loc în 3 etape: eritem și edem local și eritem înconjurător o nu implică axonii, ci dendritele neuronilor primari nociceptivi

– Mecanism: o stimulul acţionează asupra unei dendrite: o este transmis spre corpul celular al neuronului o se propagă la celelalte dendrite ⇒ elib. de neuromediatori

– Importanța reflexului de axon: o funcţie trofică o modularea perif. a nocicepţiei o participă la declanşarea şi întreţinerea inflamaţiei

• CALEA DE CONDUCERE A INFORMAŢIILOR NOCICEPTIVE – Neuronii primari -axonii

o pătrund în măduvă prin rădăcina post. a nervilor spinali o fac sinapsă cu:

neuroni secundari nociceptori specifici neuroni sec. cu răspuns dinamic larg

– Neuronii secundari → axonii trec în cordoanele anterioare medulare de partea opusă și formează tracturile spinotalamice

– Tractul neospinotalamic: o conduce informaţii de la fb.Aδ la talamusul lateral o împreună cu informaţiile de la ceilalţi receptori cutanaţi, ce se proiectează în aceeaşi

zonă, contribuie la localizarea şi caracterizarea senzorială a stimulului dureros – Tractul paleospinotalamic:

o conduce imp. de la fb. C la talamusul medial şi subst. reticulată o informaţiile transmise pe această cale au funcţie senzorială redusă

• PROIECŢIA CORTICALĂ A INFORMAŢIILOR NOCICEPTIVE – Proiecţia corticală se face în:

o lobul temporal o lobul frontal o ariile asociative o ariile integrative din rinencefal şi hipotalamus

⇒ percepţia dureroasă dependentă de personalitatea individului • MODULAREA DURERII – Caracteristici:

o modificarea pragului receptorilor şi a intensităţii senzaţiilor, în funcţie de starea sistemului nervos şi a organismului

o se produce la toate nivelurile căii de conducere nociceptive, determinând reducerea sau amplificarea senzaţiei dureroase

– Creşterea sensibilităţii receptorului faţă de stimul apare atunci când: o se produce o leziune tisulară însoţită de inflamaţie o un stimul dureros acţionează un timp mai îndelungat o ex: după expunerea prelungită la soare (sensibilizare termică şi chimică), atingerea uşoară a

pielii produce durere • TIPURI SPECIALE DE DURERE CU IMPORTANTA CLINICA

o Hiperalgezia: senzaţia de durere de intensitate mult mai mare decât intensitatea stimulului dureros

o Allodinia: senzaţia de durere produsă de stimuli normal nedureroşi

o Durerea cronică: stimularea nociceptivă prelungită şi de intensitate mare duce la apariţia

sensibilizării centrale şi periferice → se menţine o perioadă lungă de timp întreţinută nu numai de stimulii dureroşi ci şi de stimulii tactili sau termici

în timp pot să apară descărcări spontane de impulsuri în absenţa stimulilor de la periferie → „memoria durerii”.

o Durerea referită: leziuni viscerale pot fi percepute ca durere tegumentară sau musculară exemplu - durerea cardiacă pe partea internă a braţului stg.

o Durerea în membrul fantomă: reprezintă durerea apărută după amputaţii

o Hipoalgezia şi analgezia: reducerea sau abolirea senzaţiei de durere asociată altor tulburări neurologice

6. REFLEXELE PONTINE 1. REFLEXUL LACRIMAL

• două componente: – elementară → iritaţia corneei, conjunctivei, mucoasei nazale – corticală → plânsul

• calea aferentă: – fibre trigeminale ascendente (comp. elementară) – fibre corticale descendente (comp. corticală)

• centrul reflex → nucl. lacrimal din vecinătatea nucl. facialului • calea eferentă → fibrele parasimpatice • organele efectoare → glandele lacrimale

2. REFLEXUL SALIVATOR SUPERIOR • calea aferentă → fibrele senzitive ale n. IX şi X • centrul reflex → nucleul salivator superior • calea ef: n. intermed Wrisberg (n.VIIbis) și n. coarda timpanului • organele efectoare → gl. salivare submaxilare şi sublinguale

3. REFLEXUL CORNEEAN DE CLIPIRE • stimul → excitarea mecanică a corneei sau conjunctivei • calea aferentă → fibrele senzitive ale nervului V • centrul reflex → nucleul facialului • calea eferentă → fibrele motorii ale facialului • efect → contracţia muşchilor pleoapelor și închiderea ochiului • este ultimul reflex care dispare în comă şi în anestezie generală • este utilizat ca mijloc de apreciere a profunzimii narcozei

4. REFLEXUL AUDITIV DE CLIPIRE • stimul → sunetul ⇒reflex de apărare a gl. oculari • calea aferentă → n. auditiv → tuberculii acustici din punte • centrul reflex → nucleul facialului • calea eferentă → fibrele motorii ale facialului • organele efectoare →muşchii pleoapelor ⇒ clipitul • în expertizele medico-legale → verificarea simulării surzeniei

5. REFLEXUL AUDITIVO-OCULOGIR • stimul → sunetul • calea aferentă → n. auditiv, tuberculii acustici şi fasciculul longitudinal posterior • centrul reflex → nucleii nervilor oculomotori III, IV şi VI • calea eferentă → fibrele motorii ale n. oculomotori III, IV şi VI • constă în întoarcerea rapidă a ochilor (sau/şi a gâtului) în direcţia sunetului

6. REFLEXUL MASTICATOR • stimuli → substanțe sapide → receptorii tactili şi gustativi • calea aferentă → fibrele senzitive din nervii V, VII şi IX • centrul reflex → nucleul masticator din punte • calea eferentă → fibrele motorii din nervii V, IX, XII • la om se realizează în condiţiile legăturii corticale prin căile cortico-pontine

7. REFLEXUL OCULO-CARDIAC • stimul → compresiunea fermă a globilor oculari, cu pleoapele închise • calea aferentă → fibrele senzitive din nervul trigemen • centrul reflex → centrul depresor cardiac • calea eferentă → nervul vag • răspuns:

– ↓ FC, ↓ forţei de contracţie miocardică, ↓ VS, ↓ DC – vasodilataţie ⇒ hipotensiune arterială

8. REFLEXUL DE SUGERE • la sugar, atingerea buzelor sau a zonelor din apropiere declanşează suptul • dispare în jurul vârstei de 1 an • lipsa lui → leziune po ntină

9. REFLEXUL DE MIMICĂ EXPRESIVĂ • există două tipuri de mimică:

– mimica automată, spontană → controlată de corpii striaţi – mimica voluntară → controlată de scoarţa cerebrală

10.REFLEXUL MASETERIN • subiectul are gura întredeschisă • se produce contracţia maseterului la percuţia arcadei dentare inferioare

11. REFLEXUL MIOTATIC • întinderea maseterului prin coborârea mandibulei, determină stimularea fusurilor neuro-musculare,

ceea ce induce reflex, contracţia maseterului urmată de închiderea gurii 12. REFLEXUL DE RESPIRAŢIE

• în punte există: – centrul pneumotaxic:

• nu are automatism • inhibă centrul inspirator, apneustic • stimulează centrul expirator

– centrul apneustic →stimulează centrul inspirator atunci când nu funcţionează centrul pneumotaxic

• o leziune deasupra centrului apneustic: ⇒ respiraţia apneustică (prin absenţa influenţei inhibitoare a pneumotaxicului) ⇒ inspiruri lungi, întrerupte de scurte expiruri

7. REFLEXELE BULBARE 1. REFLEXELE CARDIOMOTORII ŞI VASOMOTORII

• Reflexele presoare (cardioacceleratoare şi vasoconstrictoare) − sunt dominante în condiţii de solicitare − eferenţa este simpatică − efecte:

• ↑ FC și forţa de contracţie • ↑ DC • vasoconstricţie

• Reflexele depresoare (cardiomoderatoare şi vasodilatatoare) − sunt dominante în repaus − eferenţa este parasimpatică − efecte:

• ↓ FC și forţa de contracţie • ↓ DC • Vasodilataţie

2. REFLEXELE RESPIRATORII • ariile respiratorii (centrii respiratori) bulbare sunt formate din:

− centru inspirator − centru expirator

• caracteristicile centrilor respiratori: − sunt o reţea neuronală întinsă − au automatism − au activitate ritmică prin mecanism oscilant

• controlul centrilor respiratori bulbari se face de către: − centrul pneumotaxic din punte care inhibă centrul inspirator și stimulează centrul expirator − centrul apneustic din punte care activează centrul inspirator

• centrii respiratori bulbari asigură: − frecvenţa și amplitudinea bazală a respiraţiei în repaus − ritmicitatea

• efectorii → motoneuronii musculaturii respiratorii 3. REFLEXUL DE TUSE

• centrul tusei este stimulat de către excitanţii: − de la nivelul diverselor segmente ale aparatului respirator − din alte zone receptoare (pelvină, digestivă, cardiacă)

4. REFLEXUL DE STRĂNUT • este un reflex expirator declanşat pe cale trigeminală • excitanţi: factorii iritanţi din căile respiratorii superioare

5. REFLEXUL DE SUGHIŢ rezultă în urma excitării nucleului vagal bulbar 6. REFLEXUL DE DEGLUTIŢIE

• centrul deglutiţiei: – este situat în vecinătatea centrilor respiratori – stimularea sa neuroreflexă determină oprirea pentru scurt timp a respiraţiei și închiderea

laringelui • zona receptoare → istmul bucofaringian

• calea aferentă → nervii V, IX, X • calea eferentă → prin nervii V, IX, X , XII

7. REFLEXUL DE VOMĂ • centrul vomei este situat în vecinătatea centrilor respirator, salivator și vasomotor • calea eferentă:

– nervii: V, VII, IX, X, XII – nervii spinali pentru diafragm şi muşchii abdominali

8. REFLEXUL SALIVATOR INFERIOR • reflex necondiţionat

– excitarea chimică şi mecanică a receptorilor din mucoasa gustativă a limbii, mucoasa bucală, faringiană, laringiană, esofagiană

• reflex condiţionat – cu participarea cortexului – prin influenţe intercentrale – calea aferentă → ramurile nervilor VII, IX şi X

• calea eferentă: – parasimpatică → n. IX → ggl. otic → n. auriculo -temporal – simpatică: măduva spinării (T1-T2) → ggl. cervical superior

• organ efector → glanda salivară parotidă

8. FUNCTIA MOTORIE A MADUVEI SPINARII – reflexe somatice spinale

ORGANIZAREA MORFO-FUNCŢIONALĂ A MĂDUVEI SPINĂRII 1. SUBSTANŢA CENUŞIE

• este constituită din corpul neuronilor • este dispusă central (aspectul literei “H” în secţiune transv.) şi este structurată în comisura cenuşie

şi coarne: – coarnele posterioare (dorsale) → neuroni somatosenzitivi ataşaţi căilor ascendente specifice – coarnele laterale → neuroni vegetativi (senzitivi şi motori) simpatici (T1 – L5) şi

parasimpatici (S2 – S4) – coarnele anterioare (ventrale) → dispozitivul somatomotor:

• motoneuroni α → contracţia musculară • motoneuroni γ → reglarea tonusului muscular

2. SUBSTANŢA ALBĂ • este constituită din prelungirile neuronale • este dispusă la periferie sub formă de cordoane anterioare, laterale şi dorsale:

− Fascicule ascendente → ale sensibilităţii specifice: • Exteroceptivă (tactilă, termică, dureroasă) • Proprioceptivă (conştientă şi inconştientă) • Interoceptivă (viscerală)

− Fascicule descendente→ale motilităţii voluntare şi involuntare ACTIVITATEA REFLEXĂ ELEMENTARĂ ACTUL REFLEX → răspunsul elementar al SN la acţiunea unui stimul (funcţie a măduvei spinării şi trunchiului cerebral) REFLEXELE ELEMENTARE → reflexe înnăscute, care se manifestă constant şi fără participarea conştienţei

• somatice: exteroceptive şi proprioceptive • vegetative (interoceptice): simpatice şi parasimpatice

ARCUL REFLEX → ansamblul neuronal care asigură suportul structural al actului reflex: • Receptorul (mecanoreceptori, termoreceptori, chemoreceptori etc) • Calea aferentă: prelungiri dendritice şi axonice ale neuronilor senzitivi → asigură

conducerea ascendentă a informaţiilor de la nivelul receptorilor specifici spre centrii nervoşi reflecşi

• Centrul nervos: Localizare → intranevraxial: • măduva spinării • trunchiul cerebral • centrii nervoşi superiori

• Calea eferentă: • fibre motorii care asigură contracţia muşchilor scheletici • constituită dintr-un singur neuron → coarnele anterioare ale măduvei spinării →

mediator chimic acetilcolina (placa motorie • fibre mielinice Aα → viteză mare de conducere • fibre gama-motorii = „bucla gama”

• Efectorul: reprezentate de musculatura striată scheletică

TIPURI DE REFLEXE MEDULARE SOMATICE • REFLEXE SOMATICE MONOSINAPTICE – PROPRIOCEPTIVE

– Caracteristici funcţionale: o declanşate prin excitarea proprioceptorilor o prezintă un singur interneuron central o au o perioadă de latenţă foarte scurtă (sunt rapide) o răspunsul este limitat la un grup muscular o sunt infatigabile (rezistente la oboseală)

– Rol: o întreţin tonusul muscular o asigură poziţia fiziologică a corpului

– Clasificare: o REFLEXUL MIOTATIC DE ÎNTINDERE (DE EXTENSIE)

A. REFLEXUL DINAMIC DE ÎNTINDERE - rapid (fracţiuni de sec) Stimul → întinderea bruscă a m. Extensor Răspuns → contr. rapidă a m. extensor - readuce muşchiul la lungimea iniţială B. REFLEXUL STATIC DE ÎNTINDERE – lent (minute, ore) Stimul → stingerea componentei dinamice sau întinderea lentă a m. Extensor Răspuns → contr. prelungită a m. extensor: - intretine tonusul muscular

o REFLEXUL MIOTATIC INVERSAT Stimul - contracţia muşchiului extensor determină punerea în tensiune a organului

tendinos Golgi (fibre Ib) Răspuns – contracţia muşchiului flexor: limitarea extensiei excesive declanşată de

reflexul miotatic de întindere. o REFLEXELE OSTEOTENDINOASE

Bicipital Tricipital Rotulian Ahilian

• REFLEXELE POLISINAPTICE – EXTEROCEPTIVE – Caracteristici funcţionale:

o declanşate prin excitarea exteroceptorilor o prezintă un număr mare de interneuroni centrali (iradierea excitaţiei) o au perioadă de latenţă lungă (sunt lente) o răspunsul este extins la mai multe grupe musculare o sunt fatigabile (nu rezistă la oboseală) o au o importantă componentă supramedulară (corticală)

– Rol: o în apărare şi executarea unor mişcări complexe (ex: mers)

– Clasificare: o Reflexul nociceptiv o Reflexe cutanate o Reflexe intersegmentare

9. CONTROLUL MOTOR CORTICAL SI CAILE DESCENDENTE MOTORII

CORTEXUL MOTOR

- ARIA MOTORIE PRIMARA girusului precentral frontal o aria de origine a tractului cortico-spinal lateral o cuprinde HOMUNCULUSUL MOTOR: o rol:

controlul mişcărilor voluntare fine învăţarea actelor motorii optimizarea permanentă a actului motor

- ARIA PREMOTORIE (aria 6): o aria de origine a tractului cortico-spinal anterior o cuprinde “programele motorii” necesare coordonării mişcărilor controlate de aria 4

- ARIA MOTORIE SUPLIMENTARĂ o aria de origine a fibrelor extrapiramidale o controlează activităţi motorii bilaterale (ex: mişcări de apucare ale mâinii implicate în

căţărat) o controlul tonusului muscular şi a mişcărilor posturale complexe necesare desfăşurării

mişcărilor comandate de ariile 6 şi 4 - ARII MOTORII SPECIALIZATE

o Aria lui BROCA şi a vorbirii formarea şi pronunţarea cuvintelor

o Aria optică frontală întoarcerea voluntară a ochilor către un obiect, pe baza informaţiilor primite de la

ariile vizuale de asociaţie occipitale o Aria rotaţiei capului

orientarea voluntară a capului către un obiect, pe baza informaţiilor primite de la aria optică frontală

o Aria îndemânării (“hand skills”) mişcarea coordonată a mâinii, adecvate scopului final (execuţia mişcărilor fine)

CĂILE MOTORII DESCENDENTE • Definiție: căile motorii descendente reprezintă totalitatea fibrelor motorii cu origine corticală şi

care au ca staţie finală motoneuronul din trunchiul cerebral şi coarnele anterioare ale măduvei spinării.

• Clasificare: • după originea şi funcţia fibrelor motorii:

• calea piramidală • calea extrapiramidală

• în funcţie de localizarea motoneuronilor: • sistemul descendent lateral • sistemul descendent medial

• Motoneuronul central (de comandă) → cortexul motor • Motoneuronul periferic (de execuţie) → trunchiul cerebral şi coarnele anterioare ale măduvei

− Calea piramidală = calea motilităţii voluntare → conexiune directă a motoneuronului central cu cel periferic

− Calea extrapiramidală = calea motilităţii involuntare → conexiune indirectă a motoneuronului central cu cel periferic

• SISTEMUL MOTOR DESCENDENT LATERAL o face sinapsă în coloana motorie laterală a măduvei spinării o controlează activitatea motorie a capului şi a extremităţiilor distale ale membrelor o cuprinde fibre motorii care formează:

tracturile cortico–spinal lateral • are originea în aria motorie primară 4 • cuprinde 85% fibrele motorii descendente ale căii piramidale • fibrele motorii se încrucişează la nivel bulbar ⇒ fascicul piramidal

încrucişat Tractul cortico-nuclear

• cuprinde fibre motorii cu originea în nucleii motori ai n. cranieni: o III, IV, VI - pentru musculatura extrinsecă a globilor oculari o V - pentru muşchii masticatori

Tractul cortico-bulbar • cuprinde fibre motorii cu originea în nucleii motori ai n. cranieni:

o VII - pentru muşchii mimicii o nucleul ambiguu - IX, X, XI - pentru muşchii faringelui, laringelui o XII - pentru muşchii limbii

Tractul rubro-spinal • are originea în nucleul roşu din mezencefal • efect facilitator pe muşchii flexori şi inhibitor pe muşchii extensori ai

membrelor • leziunea deasupra nucleului roşu ⇒ postura de decorticare (coma

superficială) o flexia antebraţului o flexia/supinaţia mâinii

• leziunea la nivelul nucleului roşu ⇒ postura de decerebrare (coma profundă) o extensia antebraţului o extensia/pronaţia mâinii

• SISTEMUL MOTOR DESCENDENT MEDIAL o face sinapsă în coloana motorie medială a măduvei spinării o controlează activitatea motorie a musculaturii axiale (ceafă, trunchi) şi a extremităţiilor

proximale ale membrelor o cuprinde fibre motorii care formează:

tractul cortico–spinal anterior pentru controlul voluntar • are originea în aria premotorie 6 • cuprinde 15% din fibrele motorii descendente ale căii piramidale • fibrele motorii se încrucişează la nivel spinal ⇒ fascicul piramidal direct

tracturile tecto–spinal, reticulo–spinal şi vestibulo-spinal pentru controlul involuntar • TRACTUL TECTO-SPINAL

o primeşte informaţii de la cortexul vizual și facilitează direcţionarea capului şi a ochilor către un obiect aflat în câmpul vizual

• TRACTUL RETICULO-SPINAL o facilitează controlul fin al posturii prin acţiune predominantă asupra

muşchilor extensori • TRACTUL VESTIBULO-SPINAL

o primeşte informaţii de la analizatorul vestibular şi asigură menţinerea posturii şi a echilibrului prin acţiune predominantă asupra muşchilor extensori

10. FIZIOLOGIA NUCLEILOR BAZALI, ROLUL IN CONTROLUL MOTOR

• Componente: totalitatea structurilor subcorticale interpuse între cortexul motor, talamus şi

formaţiunea reticulată (SRDI) • Organizare structurală:

– nucleul caudat – putamen + globus pallidus = nucleu lentiform

• Organizare funcţională: – nucleul caudat + putamen = neostriatul – globus pallidus intern (GPi) + extern (GPe) = paleostriatul

• Funcţiile principale ale nucleilor bazali → rol reglator/integrator al motricităţii controlate pe calea extrapiramidală:

1. Staţie principală pe calea extrapiramidală • inhibiţia tonusului muscular • inhibiţia mişcărilor motorii suplimentare în condiţii de repaus şi în timpul execuţiei

unei mişcări voluntare 2. Controlul activităţii cortexului motor prin două căi:

• directă – activatoare • indirectă – inhibitoare

• Conexiunile nucleilor bazali: 1. talamusul (nucleu ventral lateral) 2. cortexul motor şi alte reg. corticale 3. substanţa neagră (mezencefal) 4. nucleul subtalamic Luys

→ prin numeroși mediatori chimici CONTROLUL ACTIVITĂȚII CORTEXULUI MOTOR

• Calea directă (activatoare): • dezinhibiţia talamusului facilitează

• Calea indirectă (inhibitoare): mişcările comandate de cortexul motor

• inhibiţia talamusului inhibă

mişcăre comandate de cortexul motor

ROLUL NEUROTRANSMITATORILOR • Glutamatul

– mediatorul chimic al sinapselor neuronilor cortexului motor cu neuronii neostriatului – stimulează calea directă și calea indirectă

• GABA/cotransmiţători (enkefalină, substanţa P) – mediatorul chimic al sinapselor neuronilor neostriatului cu neuronii paleostriatului şi

structurilor subcorticale – inhibă calea directă și calea indirectă

• Dopamina – mediatorul chimic al neuronilor djn substanţa neagră (pars compacta) cu neuronii

neostriatului – stimulează calea directă şi inhibă calea indirectă

• Boala Parkinson − Cauza: deficit de dopamină prin degenerarea a ≥ 70% din neuronii din substanţa neagră ⇒

activarea căii inhibitoare

11. CEREBELUL

• denumit şi “creierul mic”, localizat post. de trunchiul cerebral • Structura:

• substanţa cenuşie este organizată în: − scoarţă cerebeloasă - situată la suprafaţă, primeşte aferenţele cerebeloase − nuclei cerebeloşi - situaţi în profunzime, trimit eferenţele cerebeloase

• substanţa albă • Subdiviziunile cortexului cerebelos

• Anatomic: − în plan antero-posterior:

− 3 lobi: anterior, posterior, floculonodular − 2 fisuri majore: primară şi postero-laterală

− în plan sagital: vermisul, 2 hemisfere și reg. paravermală • Filogenetic:

− Arhicerebelul − Paleocerebelul − Neocerebel

• Funcţional: − Vestibulocerebel − Spinocerebel − Corticocerebel

• VESTIBULOCEREBELUL (arhicerebelul, lobul floculo–nodular) • Aferenţe: de la analizatorul vestibular şi optic • Eferenţe:

− către coloana motorie medială spinală prin formaţiunea reticulată a punţii → tractul reticulo -spinal prin nucleul vestibular bulbar → tractul vestibulo –spinal

− către nucleii motori ai nervilor cranieni III, IV, VI • Rol:

− controlul activităţii musc. în timpul modif. rapide ale poziţiei corpului pentru menţinerea echil.

− controlul mişcărilor globilor oculari pentru menţinerea echilibrului • Lezarea determină:

− tulburări de echilibru − tulburări de mers (mers ebrios) − astazie (mers cu o bază de susţinere lărgită

• SPINOCEREBELUL (paleocerebel, lobul anterior) • Aferenţe: de la proprioreceptori prin fasc. spino-cerebeloase • Eferenţe: către coloana motorie medială şi laterală spinală

− prin formaţiunea reticulată a punţii → tractul reti culo-spinal − prin nucleul vestibular bulbar → tractul vestibulo –spinal − prin nucleul roşu → tractul rubro -spinal

• Rol: o controlul tonusului muscular şi postural prin modularea activităţii reflexe spinale o coordonarea mişcărilor voluntare a extremităţilor distale ale membrelor

• Lezarea determină: o hipertonie musculară o tulburări de mers şi de echil.

• CORTICOCEREBELUL (neocerebelul, lobul posterior) • Rol: optimizează cortexul motor în planificarea, iniţierea şi execuţia mişcărilor fine voluntare în

cadrul unui “circuit reverberant” cortex ↔ corticocerebel (circuit de conexiune inversă), prin care corticocerebelul:

o este informat asupra comenzilor motorii corticale o informează cortexul motor asupra îndeplinirii mişcărilor o compară “intenţia motorie” cu “performanţa execuţiei motorii” o corectează erorile posibile o stabileşte viteza, succesiunea, forţa mişcărilor fine

• Leziunile determină: o hipotonie musculară o ataxie (tremuratură intenţională declanşată de o mişcare voluntară) o dismetrie (alterarea probei index-nas) o asinergie (imposibilitatea de a asocia două mişcări sinergice)

12. FORMATIUNEA RETICULATA

• LOCALIZARE – în regiunea periependimară a măduvei – de-a lungul trunchiului cerebral – în regiunea ventriculului IV – în jurul apeductului Sylvius – se extinde până în:

• hipotalamus (mai ales cel posterior) • subtalamus • nucleii talamici nespecifici, cu proiecţie difuză

• În mod curent, prin formaţiune reticulată se înţelege numai cea care se găseşte în regiunea trunchiului cerebral şi hipotalamus (bulbo-ponto-mezencefalică şi a hipotalamusului posterior

• STRUCTURA o este formată din celule şi fibre nervoase o constituită dintr-o multitudine de nuclei → 5 grupe:

nuclei cu conexiuni cerebeloase nuclei ce formează ariile respiratorii bulbare, presoare şi ariile de inhibiţie a

reflexului miotatic nuclei cu rol receptor şi asociativ nucleii rafeului median din tegmentum mezencefalic nuclei ce corespund ariei limbice a mezencefalului

• ROLUL FORMAŢIUNII RETICULATE ÎN CONTROLUL FUNCŢIILOR VEGETATIVE o este asigurat de prezenţa centrilor vegetativi, a căror activitate este modulată de

hipotalamusul posterior şi mediată de căile reticulo-spinale o funcţiile vegetative reglate de formaţiunea reticulată sunt:

Respiraţia Vasomotricitatea Salivaţia Voma Deglutiţia Secreţia Motilitatea gastro-intestinală Micţiunea Termoreglarea Metabolismul

13. RECEPTORII ADRENERGICI SI MEDIATORII ADRENERGICI

α1- RECEPTORII ADRENERGICI

• EFECTE: – contracţia musculaturii netede: vase, uter, pupilă (muşchi radiari), muşchii fir de păr – celule hepatice - ↑ glicemia

• MECANISM DE ACŢIUNE: α1-rec. sunt cuplaţi cu proteina Gq • AFINITATE pentru ambele catecolamine NA și A

α2- RECEPTORII ADRENERGICI • EFECTE:

– contracţia musculaturii netede: vase, intestin – pe glandele sudoripare: ↑ sudaţia

• MECANISM DE ACŢIUNE: α-2 receptorii sunt cuplaţi cu proteina Gi – efecte opuse β-receptorilor (↑ AMPc intracelular)

• AFINITATE pentru ambele catecolamine NA și A β1-RECEPTORII ADRENERGICI

• EFECTE: – predomină în miocard: efecte + pe proprietăţile inimii – hepatocit : glicogenoliza + neoglucogeneza ⇒ ↑ glicemia – ţesut adipos: ↑ lipoliza

• MECANISM DE ACŢIUNE: β1-rec. sunt cuplaţi cu proteina Gs • AFINITATE pentru ambele catecolamine NA și A

β2-RECEPTORII ADRENERGICI • EFECTE:

– predomină în musculatura netedă → relaxare • vase coronare, din muşchi scheletici, cerebrale: VD • bronşii :BD • uter • intestin

• MECANISM DE ACŢIUNE: β2-rec. sunt cuplaţi cu proteina Gs • AFINITATE:

– mare pentru A; foarte slabă pentru NA β3-RECEPTORII ADRENERGICI

− recent caracterizaţi: localizaţi în ţesutul adipos (în special în ţesutul adipos brun) • EFECTE:

– termogenic – anti-obezitate – antidiabetic

MEDIAŢIA VEGETATIVĂ ADRENERGICĂ • CATECOLAMINELE:

– adrenalina (A) – noradrenalina (NA) – dopamina

• SINTEZA ŞI STOCAREA: – în celulele cromafine (feocromocite) – sintetizaţi din tirozină – stimulată de SNVS, glucocorticoizi

• NORADRENALINA (NA) – acţiune dominantă pe aparatul cardiovascular – afinitate ↑ pe receptorii adrenergici α, β1 și β3 (↓β2 )

• ADRENALINA (A) – acţiune dominantă pe musculatura netedă şi metabolism – afinitate ↑ pe receptorii adrenergici α, β1 și β2 (↓β3 )

• DOPAMINA – acţiune dominantă pe aparatul cardiovascular: efect inotrop+ și ↓RPT – tipuri de receptori: DA1(excitatori) și DA2 (inhibitori)

14. RECEPTORII COLINERGICI SI MEDIATORII COLINERGICI

RECEPTORII COLINERGICI

• RECEPTORII NICOTINICI (EPSP rapid) o STIMULARE: nicotina o LOCALIZARE:

Ganglionii vegetativi postsinaptici Joncţiunea neuromusculară SNC (pre/postsinaptic)

o MECANISM DE ACŢIUNE: Rec. canal ionic operat de ligand ⇒influx de Na+

o BLOCANTE: ⇒depolarizare

Ganglioplegice (hexametoniu) Curara

• RECEPTORII MUSCARINICI (EPSP lent) o STIMULARE: muscarină o LOCALIZARE: fibre musculare netede, miocard, glande, creier o CLASIFICARE: 5 tipuri de receptori → M1-M5 o BLOCANTE:

PARASIMPATICOLITICE: atropina, scopolamina, beladona ACETILCOLINESTERAZICE: fizostigmina, ezerina

MEDIAŢIA VEGETATIVĂ COLINERGICĂ

• SINTEZA ŞI STOCAREA: − Colina + acetilCoA ⇒ Ach ⇒ captare în vezicule − Stocare în veziculele din butonii terminali ai n. colinergici:

• fibre preganglionare • fibre postganglionare: SNVP și SNVS colinergic

− Eliberare în fanta sinaptică → “în cuante” • EFECTE:

− interacţiunea cu receptori specifici ⇒răspuns − interacţiunea cu receptorul presinaptic ⇒autoreglare

• MECANISMUL DE ACŢIUNE AL ACETILCOLINEI − 5 tipuri de receptori cuplaţi cu proteina G:

• M1 (creier, stomac, muşchi neted) →↑ IP3 + DAG ←blocaţi de pirenzepin • M2 (miocard, muşchi neted) → ↓ AMPc ← blocaţi de gallamin • M3 → ↓ AMPc • M4 (glande, muşchi neted) →↑ IP3 + DAG • M5 →↑ IP3 + DAG

− pe vase: Ach → sinteza de NO → GMPc → vasodilataţie

15. FIZIOLOGIA HIPOTALAMUSULUI − este situat la capătul anterior al diencefalului − se întinde între chiasma optică şi un plan vertical care trece dorsal de corpii mamilari − formează podeaua ventriculului III − la baza creierului corespunde fosei interpedunculare − hipotalamusul este format dintr-o multitudine de nuclei şi arii nucleare

HIPOTALAMUSUL ŞI FUNCŢIILE VEGETATIVE 1. Zona de integrare simpatică (ergotropă) • localizată în hipotalamusul postero-lateral • stimularea ⇒ modif. simpatice:

− ↑ FC și TA − midriază − bronhodilataţie − ↓ peristaltismului intestinal − contracţia sfincterelor tubului

digestiv − ↑ glicemiei − ↑ metabolismului bazal − ↑ temperaturii corpului

2. Zona de integrare paRasimpatică (trofotropă)

• localizată în hipotalamusul antero-median • stimularea ⇒ modificări de tip

parasimpatic: − ↓ FC și TA − mioză − bronhoconstricţie − ↑ peristaltismului intestinal − relaxarea sfincterelor tubului

digestiv − micţiune reflexă

HIPOTALAMUSUL ŞI FUNCŢIILE ENDOCRINE • hipotalamusul produce patru categorii de secreţii:

1. neurotransmiţători sinaptici → intervin în reglarea locală: – adrenalină – dopamină – serotonină

2. hormoni hipofizotropi: – cu rol stimulator (liberine) – cu rol inhibitor (statine)

3. hormoni retrohipofizari: – ADH – oxitocină – hormoni locali: cibernine

HIPOTALAMUSUL ŞI FUNCŢIILE METABOLICE • Metabolismul lipidic

– în tumori de hipotalamus medial ⇒ sindromul adiposo-genital: • creşterea ţesutului adipos • distrofie genitală

• Metabolismul glucidic – zona de integrare simpatică ⇒ creşterea glicemiei – STH ⇒ creşterea glicemiei – sistemul hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian ⇒ creşterea glicemiei – Metabolismul proteic – eliberarea de somatoliberină ⇒ creşterea secreţiei de STH ⇒ activarea anabolismului

proteic – Metabolismului hidromineral – prin osmoreceptorii din apropierea nucleului supraoptic ⇒ influenţează secreţia de ADH şi

senzaţia de sete

ROLUL HIPOTALAMUSULUI ÎN REGLAREA TEMPERATURII CORPULUI FEBRA

• MECANISMUL DE PRODUCERE→ stimulii pirogeni: ⇒ activează monocitele, macrofagele şi celulele Kupffer ⇒ secreţia de citokine (IL-1β, IL-6, IFN-β, IFN-γ,TNF-α) ⇒ străbat bariera hematoencefalică ⇒ acţionează asupra ariei preoptice a hipotalamusului

– direct asupra centrilor termoreglatori – indirect prin inducerea eliberării locale de PG

• EFECTELE BENEFICE ALE FEBREI: – inhibă creşterea microorganismelor – activează sinteza de anticorpi – poate încetini creşterea unor tumori – reduce infecţiile bacteriene, virale, fungice

• Temp. rectală >41°C timp îndelungat ⇒ lez. nerv. ireversib. • Temperatura rectală atinge 43°C ⇒ şocul termic şi moarte • Aspirina acț. direct asupra hipotalamusului → inh . sint. de PG

ROLUL HIPOTALAMUSULUI ÎN CONTROLUL BALANŢEI PONDERALE • echilibrul dintre aportul caloric şi consumul energetic ⇒ greutatea corporală • intervenţia hipotalamusului în reglarea apetitului pentru alimente depinde de interacţiunea a două

arii: – o arie laterală = “centrul foamei” situat la nivelul nucleilor bazali din bandeleta mediană a

creierului anterior – o arie mediană = “centrul saţietăţii” situat în nucleul ventromedian

lezarea ⇒ hiperfagie ⇒ obezitatea hipotalamică HIPOTALAMUSUL ŞI RITMURILE BIOLOGICE

1. Ritmuri circadiene: – ritmul somn-veghe:

• starea de veghe depinde de activitatea zonei ergotrope • somnul depinde de activitatea zonei trofotrope

– ritmul circadian termic şi metabolic: • temperatura este minimă la ora 6 dimineaţa • temperatura este maximă după-amiază

– ritmul circadian cardiovascular: • ziua predomină activitatea simpaticului • noaptea predomină activitatea parasimpaticului

– ritmul circadian hormonal: axul hipotalamo-hipofizo-glandular (Ex: variaţia zilnică a CRH-ACTH-cortizol)

2. Ritmuri lunare: dependente de hormonii gonadotropi la femeie 3. Ritmuri sezoniere:

– vara ↑FC şi iarna ↓FC – creşterea în înălţime are un ritm mai mare iarna decât vara

ROLUL HIPOTALAMUSULUI ÎN COMPORTAMENT 1. Alternanţa somn-veghe:

• hipotalamusul posterior: − induce influenţe facilitatoare pe sistemul reticulat activator ascendent ⇒ starea de

veghe − lezarea ⇒ hipersomnie

• hipotalamusul anterior : − induce influenţe inhibitoare pe sistemul reticulat activator ascendent ⇒ somnul

− lezarea ⇒ hiposomnie 2. Comportamentul alimentar:

• Hipotalamusul: − conține centrul foamei, al saţietăţii şi centrul setei − controlează cantitatea de alimente ingerate ⇒ foamea brută hipotalamică

• Cortexul → controlează preferinţele și obiceiurile alimentare 3. Comportamentul sexual

• Hipotalamusul: − centrii pentru activitatea sexuală:

1. la bărbat este centrul tonic cu activitate continuă 2. la femeie există centrul tonic și centrul ciclic

− reglează secreţia de hormoni gonadotropi − determină comportamentul sexual primitiv

• Paleo- și neocortexul modulează controlul hipotalamic 4. Comportamentul afectiv-emoţional

• are la bază starea subiectivă de plăcere sau suferinţă • depinde de: hipotalamus,centrii diencefalici, mezencefal, paleo- şi neocortex

16.FIZIOLOGIA TALAMUSULUI ROLUL TALAMUSULUI ÎN PROIECŢIA INFORMAŢIILOR SOMESTEZICE • TRANSMITEREA SPECIFICĂ A MESAJELOR SENZORIALE

• Caracteristici: o staţie pt. toate căile senzitive care merg la scoarţa cerebrală (excepţie sensib. olfactivă) o stație pt. sensibilitatea interoceptivă după o staţie în hipotalamus o axonii neuronilor talamici se proiectează strict somatotopic în aria somato-senzitivă

principală, în funcţie de tipul informaţiilor conduse • Relee specifice senzoriale pentru:

o sensibilitatea somatică→nucl. ventro-postero-lat. o sensibilitatea facială şi gustativă→nucl. ventro-postero-med. o sensibilitatea vizuală → corpul geniculat lateral o sensibilitatea auditivă → corpul geniculat median

• TRANSMITEREA SPECIFICĂ A MESAJELOR NESENZORIALE • Releu talamic pt. căile specifice nesenzoriale, cu origine în: • cerebel • nucleii bazali cu destinaţia scoarţa cerebrală • hipotalamus • nucleul ventro-lateral îndeplineşte următoarele funcţii:

o releu pt. informaţiile de la cerebel, pallidum (o parte a aferenţelor pallidale ajung la nucleul ventral anterior)

o reglare a motilităţii şi tonusului muscular • o mică parte a aferenţelor cerebeloase ajung la nucleul ventro-median, iar de aici la scoarţa

frontală • aferenţele din hipotalamus abordează nucl. ant. ⇒ circuitul implicat în reacţii afectivo-

emoţionale care constituie calea hipocampo-mamilo-talamo-cingulară • REGLAREA ACTIVITĂŢII CORTICALE

• intervine în reglarea activităţii corticale prin eferenţele sale: o specifice ale sensibilităţilor o nespecifice, cu proiecţie difuză

• în talamusul medial există două sisteme difuze de proiecţie antagoniste care determină starea de conştiență:

o Sistemul facilitator: prelungirea a sistemului reticulat activator ascendent induce starea de veghe

o Sistemul inhibitor: deprimă tonusul cortical induce starea de somn

• TRANSMITEREA ACTIVITĂŢII SENZORIALE ASOCIATIVE • unele informaţii senzoriale, transmise prin subst. reticulată a trunchiului cerebral, ajung în nucleul

centro-median al talamusului ⇒ o proiecţia difuză, nespecifică pe scoarţa cerebrală o interconexiuni între nucleii talamici

• Sindromul talamic: o se produce prin tulburări de irigaţie talamică o se caracterizează prin:

manif. de tip anestezie (mai ales pt sensib. profundă) dureri paroxistice persistente mişcări involuntare în jumătatea de corp opusă leziunii