Unitatea de învăţare nr. 1

PRINCIPIILE DREPTULUI FAMILIEI

Din analiza prevederilor legale ce reglementează relațiile de familie rezultă că la baza acestora stau următoarele principii:

1. Principiul monogamiei. Acest principiu constă în posibilitatea de a încheia o căsătorie, numai de către persoanele necăsătorite, legiuitorul stabilind că este interzisă încheierea unei căsătorii de către persoana care este căsătorită. Încălcarea acestui principiu este sancționată cu nulitatea absolută a celei de-a doua căsătorii încheiată de această persoană.

Încheierea unei noi căsătorii de o persoană deja căsătorită, este considerată infracțiune în temeiul disp. art. 303 CP.

2. Principiul căsătoriei liber consimțite între soți. Rațiunea care a justificat instituirea acestui principiu a fost aceea ca încheierea căsătoriei să aibă ca drept temei sentimentele de dragoste și prețuire între soți. Importanța acestuia rezultă și din aceea că el este înscris ca drept funamental în Constituția României, art. 48 stabilind că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți.

Aceeași formulare este reluată și în art. 258 Cod civil. Acest lucru presupune că la încheierea căsătoriei soții își vor manifesta liber consimământul, fără niciun fel de îngrădire.

Principiul este stipulat expres în Declaratia Universala a Drepturilor Omului (DUDO), în Pactul Internațional privind drepturile civile și politice și în Pactul Internațional privind drepturile economice, sociale și culturale.

Dispozițiile constituționale fac de asemenea disctincție între căsătoria religioasă și căsătoria civilă, doar cea din urmă fiind producătoare de efecte juridice.

3. Principiul ocrotirii căsătoriei și familiei, mamei și copilului. Principiul este formulat în disp. art. 258 C. Civ., arătându-se că statul este obligat să sprijine prin măsuri economice și sociale încheierea căsătoriei, precum și dezvoltarea și consolidarea familiei. DUDO a stabilit că familia reprezintă elementul natural și fundamental al societății și are drept la ocrotire din partea societății și a statului.

Ocrotirea căsătoriei și familiei, apărarea intereselor mamei și copilului rezidă în multe dintre disp. C.civ. privitoare la încheierea căsătoriei, la egalitatea în drepturi a soților, la obligația de întreținere, la stabilirea filiației față de mamă, cât și față de tată.

4. Principiul egalității în drepturi și în obligații a soților. Acest principiu rezidă în egalitatea deplină a femeii cu bărbatul în toate domeniile vieții sociale, egalitate ce este consacrată de Constituție. Aceasta prevede că familia se întemeiază pe deplina egalitate a soților.

Principiul își face aplicare, atât în raporturile personale, cât și în cele patrimoniale care se stabilesc între soți.

5. Principiul interzicerii căsătoriilor între persoane de același sex. Acest principiu rezultă din disp. art. 258 alin. 4 și 259 alin. 1 și 2 C.civ.și a fost consacrat expres pentru prima oară în legislația noastră doar în partea referitoare la condițiile de fond de la încheierea căsătoriei.

1

6. Principiul solemnității căsătoriei. Se regăsește în art. 259 C. Civ. și rezultă din faptul că toate condițiile de încheiere a căsătoriei și cazurile de nulitate se stabilesc prin C. Civ. Ca orice act solemn, încheierea valabilă a căsătoriei și nașterea efectelor sale are loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă prevăzute de lege.

Solemnitatea căsătoriei presupune o serie de condiții anterioare și concomitente încheierii acesteia dintre care cea mai importantă este acea a prezenței ambilor soți în fața ofițerului de stare civilă și exprimarea liberă a consimțământului.

7. Principiul egalității în drepturi a copiilor din căsătorie cu copiii din afara căsătoriei. Este un principiu care a făcut istorie în dreptul român și presupune că cele două categorii au aceleași drepturi și obligații în raporturile cu părinții în ceea ce privește numele , autoritatea părintească, întreținerea și vocația succesorală.

Singura deosebire care se menține și sub dispozițiile Noul C.civ. este privitoare la paternitate. În cadrul acestei acțiuni copilul din afara căsătoriei are sarcina de a proba paternitatea, în timp ce copilul din căsătorie este scutit de această sarcină, bucurându-se de prezumpția de paternitate. Dacă, însă, mama copilului a conviețuit cu pretinsul tată pe perioada timpului legal al concepției și acesta beneficiază de prezumpția de paternitate.

8. Principiul interesului superior al copilului. Interesul superior al copiululi trebuie să fie unicul scop al tuturor acțiunilor părinților și măsurilor întreprinse de stat în legătură cu un copil. Având în vedere că dreptul și psihologia nu sunt științe exacte, aprecierea acestui interes este deosebit de dificilă. El trebuie evaluat în funcție de datele sociale, economice și politice ale unei țări, dar și în funcție de situația concretă în care se regăsește copilul respectiv.

Utilizarea noțiunii de interes superior indică faptul că interesul trebuie preferat în caz de conflict, altor interese.

2

Unitatea de învăţare nr. 2

CĂSĂTORIA

Este uniunea liber consimțită între bărbat și femeie, încheiată în concordanță cu dispozițiile legale în scopul întemeierii unei familii și reglementată de normele imperative ale legii.

Condițiile de fond. Stricto sensu, prin condiții de fond se înțelege ceea ce trebuie să existe pentru a se putea încheia căsătoria (condiții pozitive). De asemenea, există și condiții negative, adică ceea ce nu trebuie să existe pentru a se putea încheia căsătoria (condiții negative sau impedimente). Lato sensu, condițiile de fond cuprind atât condițiile pozitive, cât și pe cele negative. Potrivit NCC, sunt condiții de fond pozitive: consimțământul viitorilor soți, vârsta matimonială și diferențierea sexuală.

A. Consimțământul. Această condiție este reglementată prin art. 271 NCC potrivit căruia căsătoria se încheie între un bărbat și o femeie prin consimțământul personal și liber al acestora.

Ca în cazul oricărui act juridic, consimțământul valabil exprimat la încheierea căsătoriei este o condiție de fond, iar absența acestuia se sancționează cu nulitatea absolută.

Consimțământul reprezintă exprimarea de către viitorii soți a voinței de a se căsători, ca element fundamental pentru încheierea căsătoriei și se exprimă prin răspunsul afirmativ pe care îl dau viitorii soți la întrebarea ofițerului de stare civilă sau a aceluia care oficiază căsătoria dacă doresc să se căsătorească unul cu celălalt. În cazul persoanelor care nu pot vorbi, consimțământul se poate exprima și într-un alt mod, cu condiția să fie neîndoilenic. Pentru atestarea acestui consimțământ în cazul surdo-muților sau al persoanelor care vorbesc o altă limbă este necesară prezența unui interpret, fapt atestat prin încheierea unui proces – verbal.

Pentru ca actul juridic al căsătoriei să fie valabil încheiat, consimțământul trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

» trebuie să fie dat personal de viitorii soți în fața ofițerului de stare civilă; astfel, prezența viitorilor soți la încheierea căsătoriei este obligatorie, nefiind permisă reprezentarea convențională sau legală.

» trebuie să fie liber, adică să nu fie afectat de vicii de consimțământ. Viciile de consimțământ pot fi, în cazul căsătoriei, eroarea, dolul sau violența. O căsătorie care se îmcheie prin vicierea consimțământului unuia dintre viitorii soți este afectată de nulitate relativă.

Eroarea reprezintă viciu de consimțământ în materia căsătoriei, numai dacă se poartă asupra identității fizice a celuilalt soț. Este dificil de regăsit în practică datorită condițiilor în care se încheie căsătoria, adică prezența personală a viitorilor soți în fața delegatului de stare civilă. Nu suntem în prezența erorii atunci când aceasta cade asupra identității civile sau asupra calităților personale ale viitorilor soți.

Dolul, cunoscut și sub denumirea de eroare provocată, cuprinde atât un element subiectiv, cât și unul obiectiv, adică mijloacele dolosive folosite pentru a provoca eroarea. În acest caz, domeniul de aplicare este mult mai mare, putând purta și asupra altor elemente și asupra anumitor calități sau defecte ale viitorilor soți din cauza cărora, dacă nu ar fi fost ascunse cu bună știință, căsătoria nu s-ar fi încheiat. Căsătoria poate fi anulată pentru dol în situația în care persoana al cărei consimțământ a fost viciat a avut o falsă reprezentare a

3

calităților viitorului soț, calități pe care, dacă le-ar fi cunoscut în realitate, nu și-ar fi dat consimțământul la încheierea căsătoriei. Dolul este considerat viciu de consimțământ și atunci când manoperele viclene s-au manifestat, s-au realizat prin reticență. În practică, s-a apreciat că suntem în prezența unui dol prin reticență în următoarele situații:

- ascunderea stării de graviditate rezultată din relațiile intime întreținute cu un alt bărbat înaintea căsătoriei;

- ascunderea, că bună-știință, a oricăruia dintre soți a imposibilității maladive de a procrea.

- ascunderea stării de impotență.Violența, în materia căsătoriei este mai rar întâlnită și poate îmbrăca forma

constrângerii fizice și a constrângerii morale. Constrângerea poate fi exercitată de către partener, de către părinți sau de alte persoane. Violența fizică este greu de conceput, datorită faptului că exprimarea consimțământului se face în fața ofițerului de stare civilă. În practică s-a arătat că este posibilă vicierea consimțământului prin violența morală, de exemplu, în cazul în care, consimțământul unuia dintre soți a fost viciat prin violența exercitată de tatăl acestuia.

» consimțământul trebuie să fie dat în mod public în fața ofițerului de stare civilă și în prezența a doi martori.

Momentul în care trebuie dat consimțământul este cel al celebrării căsătoriei, nici o promisiune sau formalitate anterioară, logodnă sau declarație de căsătorie, neavând valoare juridică. Lipsa consimțământului la căsătorie ar putea apărea sub forma lipsei materiale sau a lipsei psihologice. În practică, lipsa materială a consimțământului nu poate apărea pentru că ar însemna încheierea unei căsătorii chiar dacă unul sau ambii viitori soți nu și-au exprimat consimțământul. În ceea ce privește lipsa psihică a consimțământului, aceasta poate apărea în cazul alienaților sau debililor mintali, precum și în cazul celor lipsiți vremelnic de facultățile mintale.

Aceste persoane ar putea răspunde afirmativ la întrebarea ofițerului de stare civilă, dar consimțământul nu este valabil, întrucât sunt lipsite de discernământ. Potrivit art. 276 NCC este interzis să se căsătorească alienatul sau debilul mintal, interdicția fiind una absolută, aceste persoane neputându-se căsători nici în momentele de luciditate, și chiar dacă nu sunt puse sub interdicție judecătorească. De asemenea, persoana majoră pusă sub interdicție judecătorească nu se poate căsători, deoarece nu are discernământ, iar conform art. 164 NCC, punerea sub interdicție judecătorească vizează persoanele care nu se pot îngriji de interesele lor din cauza alienației sau debilității mintale.

B. Vârsta matrimonială. Stabilirea unei vârste minime de la care poate fi încheiată căsătoria este determinată de

rațiuni de ordin biologic și socio-moral, fiind permisă căsătoria numai între persoane apte să întrețină acte sexuale normale și să înțeleagă însemnătatea actului pe care îl realizează.

Vârsta minimă pentru căsătorie trebuie analizată în legătură directă cu starea de pubertate care depinde de factori fiziologici. Potrivit disp. art. 272 NCC căsătăroia se poate încheia numai dacă viitorii soți au împlinit vârsta de 18 ani. Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical cu încuviințare părinților săi sau după caz a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție își are domiciliul minorul.

În situația în care unul dinte părinți refuză să încuviințeze căsătoria, instanța de tutelă hotărăște asupra aceste divergențe, având în vedere interesul minorului. În situația în care unul dintre părinți se află în imposibilitate de a-și manifesta voința, încuviințarea celuilalt părinte este suficientă.

De asemenea, este suficientă manifestarea de voință a părintelui care exercită autoritatea părintească. Dacă nu există nici părinți, nici tutore care să poată încuviința

4

căsătoria, este necesară încuviințarea persoanei sau autorității care a fost abilitată să exercite drepturile părintești.

Această reglementare a C. Civ. are un minus și anume acela că permite, pentru motive temeinice, ca bărbatul să se căsătorească la 16 ani, deci cu 2 ani mai devreme decât a permis legislația anterioară (Codul familiei nemodificat în 2011 – permite doar femeii care a împlinit vârsta de 16 ani, bărbatul neputându-se căsători înainte de împlinirea vârstei de 18 ani).

Această scădere a vârstei minime legale la căsătorie pentru bărbat, chiar și numai prin excepție, este contrară recomandărilor Comitetului pentru Drepturile Copilului care a susținut constant că egalizarea vârstei minime legale pentru căsătorie trebuie să se facă prin ridicarea vârstei în cazul femeilor și nu prin scăderea ei în cazul bărbaților.

O limită maximă până la care se poate încheia căsătoria nu este prevăzută în legislația românească ceea ce înseamnă că se pot încheia căsătorii până la o vârstă înaintată și chiar, in extremis, înainte de moarte. În aceste cazuri se legalizează de obicei o relație îndelungată preexistentă.

Legea nu stabilește nici o diferență maximă de vârstă între soți, de unde concluzia că încheierea căsătoriei poate avea loc indiferent de diferența de vârstă care există între soți. Unii doctrinari apreciază însă că o diferență prea mare de vârstă ar fi un indiciu în sensul încheierii unei căsătorii fictive.

C. Diferențierea sexuală. Este o condiție prevăzută în mod expres de lege în art. 277 NCC. Diferențierea de sexe

se dovedește prin certificatele de naștere, care atestă și sexul persoanei. Probleme se pun, din acest punct de vedere, numai în cazul unei insuficiente diferențieri de sex, situație în care, numai pe cale medicală, se poate da o soluție în ceea ce privește posibilitatea încheierii căsătoriei.

CONDIȚII SPECIALE ÎN CAZUL ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI DE CĂTRE UN MINOR.

Art. 272 NCC prevede pentru minorii de 16 ani ce doresc să se căsătorească, obligativitatea îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții.

1. Existența unor motive temeinice care au fost enumerate exemplificativ în jurisprudența creată sub legislația anterioară au fost considerate astfel de motive starea de graviditate, nașterea unui copil, o boală gravă a unuia dintre soți sau starea de concubinaj.

2. Existența unui aviz medical fără ca legiuitorul să indice conținutul acestuia. Considerăm că avizul trebuie să indice faptul că minorul este apt din punct de vedere fizic să întrețină relații intime, specifice căsătoriei. Deoarece legea nu prevede expres, este suficient ca avizul să fie eliberat de un medic cu drept de practică, nu de către un specialist sau de către o comisie medicală.

3. Încuviințarea părinților.4. Autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție își are domiciliul minorul.Sancțiunea care intervine pentru neîndeplinirea condițiilor enumerate este nulitatea

relativă, putând fi acoperită prin împlinirea vârstei matrimoniale, sarcină sau nașterea unui copil.

5

Unitatea de învăţare nr. 3

IMPEDIMENTE LA CĂSĂTORIE

Impedimentele sau piedicile la încheierea căsătoriei sunt expres prevăzute de lege, iar în prezența acestora căsătoria nu se poate încheia.

Clasificarea impedimentelor la căsătorie se face în literatura juridică după criteriul sancțiunii care intervine în cazul încheierii căsătoriei cu ignorarea lor și după acela al persoanelor între care este oprită căsătoria.

În funcție de primul criteriu, impedimentele se împart în: a. Dirimante: sunt acelea care, prezente la încheierea căsătoriei, atrag nulitatea

absolută a acesteia, și anume: bigamia, rudenia firească sau din adopție în grad prohibit de lege, alienația și debilitatea mintală.

b. Prohibitive: sunt acelea care nu atrag nulitatea căsătoriei, ci numai sancțiuni de natură administrativă funcționarului care a încheiat căsătoria, în pofida reglementărilor legale.

După cel de-al doilea criteriu se împart în: a. Absolute: sunt acelea care împiedică încheierea căsătoriei unei persoane cu orice

altă persoană, cum ar fi starea de persoană căsătorită și alienația ori debilitatea mintală, ori lipsa temporară a facultăților mintale.

b. Relative: sunt acelea care opresc căsătoria unei persoane numai cu o anumită categorie de alte persoane, cum ar fi rudenia firească, adopția și tutela.

1. Bigamia. Împiedicarea căsătoririi unei persoane deja căsătorită este menită să dea eficiență principiului monogamiei ca unul dintre principiile fundamentale ale dreptului familiei. Încălcarea acestui impediment are drept consecință nulitatea absolută a celei de-a doua căsătorii, atrăgând însă și sancțiuni penale, fapta constituind și infracțiunea de bigamie. Nulitatea absolută poiate fi invocată de orice persoană interesată, iar acțiunea este imprescriptibilă.

Desfacerea primei căsătorii prin divorț nu înlătură nulitatea absolută a celei de-a doua căsătorii încheiată cu încălcarea impedimentului pe care îl constituie calitatea de persoană căsătorită a unuia dintre soți. Starea de persoană căsătorită interesează la data încheierii celei de-a doua căsătorii.

Vor fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de bigamie dacă încheierea celei de-a doua căsătorii are loc înainte de a fi desfăcută prima prin divorț.

Nu există bigamie atunci când prima căsătorie a fost declarată nulă dar pentru un alt motiv decât bigamia.

În cazul în care soțul din prima căsătorie este declarat mort prin hotărâre judecătorească, iar celalalt soț se recăsătorești și, ulterior soțul declarat mort se întoarce, ceea ce duce la anularea hotărârii declarative de moarte, prima căsătorie este considerată desfăcută la data încheierii celei de-a doua. Este soluția adoptată de legiuitor în art. 293 NCC, tocmai pentru a evita bigamia

Impedimentul izvorât din încheierea unei căsătorii anterioare se impune și străinilor care ar dori să se căsătorească pe teritoriul țării noastre, chiar dacă, după legea lor națională se admite căsătoria poligamă, deoarece principiul monogamiei în România este de ordine publică.

6

2. Rudenia. Legătura de rudenie este impediment la căsătorie din rațiuni de odin biologic, deoarece s-a constatat că descendența din rude apropiate este nesănătoasă. Art. 274 NCC prevede că este interzisă încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum și între cele în linie colaterală până la gradul al IV-lea inclusiv.

Acest impediment este valabil de-opotrivă atât pentru rudenia din căsătorie, cât și pentru ce care rezultă din adopție. Astfel, în cazul adopției, chiar dacă încetează legăturile dintre adoptat și părinții săi firești, căsătoria este oprită în aceleași condiții. Potrivit NCC, instanța de tutelă în a cărei circumscripție își are domiciliul cel care formulează cererea , pentru motive temeinice poate autoriza căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul IV. Instanța se va putea pronunța pe baza unui aviz medical dat în acest sens.

3. Tutela. Impedimentul rezultă din prevederile art. 275 NCC, potrivit cărora, căsătoria este oprită între tutore și persoana minoră care se află sub tutela sa. Rațiunea instituirii unui astfel de impediment este aceea de a nu aduce prejudicii morale sau chiar materiale minorului.

4. Alienația sau debilitatea mintală și lipsa temporară a discernământului. Art. 276 NCC interzice căsătoria debililor sau alienaților mintali, în vreme ce art. 299 NCC oprește căsătoria celor lipsiți vremelnic de ddiscernământ. Alienații și debilii mintali sunt opriți să se căsătorească atât pentru rațiuni legate de consimțământ, cât și pentru considerente de ordin biologic și social, în scopul de a se înlătura posibilitatea existenței unir familii nesănătoase ori nașterea unor copii cu deficiențe psihice.

Acesta este motivul pentru care alienații și debilii mintali nu pot încheia căsătorii nici în mementele de luciditate, indiferent dacă au fost puși sau nu sub interdicție.

În cazul persoanelor lipsite vremelnic de discernământ, piedica este temporară, limitată doar la perioadele când, din diverse motive, persoana nu poate exprima valabil consimțământul. Într-o astfel de situație, pentru cazul în care se invocă asemenea motive, în scopul anulării căsătoriei, instanța de judecată va trebui să verifice existența lor în momentul încheierii căsătoriei și dacă acestea au dus la exprimarea unui discernământ în formare.

Sancțiunea de drept civil aplicabilă în cazul încheierii căsătoriei de către alienatul ori debilul mintal este nulitatea absolută și poate fi invocată pe calea acțiunii în constatarea nulității de către orice persoană interesată, acțiunea fiind imprescriptibilă.

În ceea ce privește pe cel lipsit vremelnic de facultățile mintale, sancțiunea care intervine este nulitatea relativă și poate fi invocată de cel indus în eroare prin acțiunea în anulare ce este prescriptibilă în termenul de 6 luni.

Dovada impedimentelor la căsătorie. Impedimentele la căsătorie, fiind împrejurări ce nu trebuie să existe pentru a se încheia valabil căsătoria, viitorii soți au obligația să precizeze în declarația de căsătorie că nu exită nici un impediment care să împiedice încheierea sa valabilă.

Terțele persoane interesate sau ofițerul de stare civilă, din oficiu, vor putea face însă dovada existenței unor asemenea împrejurări. Dacă în urma verificărilor, pe care ofițerul de stare civilă este obligat să le instrumenteze, se constată existența unui impediment, cererea de încheiere a căsătoriei va fi respinsă.

7

Unitatea de învăţare nr. 4

CONDIȚII DE FORMĂ LA ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI1. Comunicarea reciprocă a stării de sănăate. Potrivit art. 268 NCC, căsătoria nu se

încheie dacă viitorii soți nu declară că și-au comunicat reciproc starea sănătății. Considerentele instituirii unei astfel de condiții sunt nu numai de protecție a soților, ci și de ordin medicat. Prin aceste dispoziții, legiuitorul lasă la parecierea viitorilor soți decizia privind încheierea căsătoriei, în condițiile în care vreunul dintre ei suferă de o anumită boală, realizând acest act în cunoștință de cauză.

În practica judiciară s-a stabilit că omisiunea voită a unuia dintre soți de a aduce la cunoștința celuilalt soț boala de care suferă, constituie motiv de anulare a căsătoriei. De asemenea, s-a mai stabilit că în cazul unor afecțiuni minore, obișnuite, care nu afectează viața, sănătatea sau finalitatea căsătoriei, omisiunea comunicării nu este relevantă. În cazul în care, printr-o lege specială este oprită căsătoria unor persoane care suferă de anumite boli, se vor aplica prevederile legii respective.

Dovada comunicării stării de sănătate se realizează cu certificatul medical. Necesitatea prezentării acestui certificat este prevăzută și de Legea nr. 119/1996.

2. Declarația de căsătorie.3. Actele anexe la declarația de căsătorie.4. Atribuțiile ofițerului de stare civilă în legătură cu declarația de căsătorie.

OPOZITII LA CĂSĂTORIE. Încheierea căsătoriei se poate face numai după trecerea termenului de 10 zile de la data

la care a fost făcută declarația de căsătorie, cu excepția cazului în care se acordă dispensă de către primar.

În acest interval de timp, orice persoană poate face opoziție la căsătorie, fără a fi nevoită să dovedească vreun interes, dat fiind interesul general al societății în încheierea unei căsătorii neafecatte de vicii.

Opoziția la căsătorie este actul prin care o persoană aduce la cunoștința ofițerului de stare civilă existența unei împrejurări care constituie impediment la căsătorie sau neîndeplinirea unei condiții de fond. Pentru a fi valabilă, opoziția trebuie să îndeplinească anumite condiții (cumulativ):

- să fie făcută în scris și semnată de cel ce o face;- să se precizeze dovezile pe care se întemeiază.După efectuarea verificărilor necesare, ofițerul de stare civilă va respinge opoziția în

cazul în care ea nu este întemeiată, procedând la încheierea căsătoriei. Dacă însă constată că există o piedică la încheierea căsătoriei, va refuza încheierea acesteia și, potrivit Legii nr. 119/1996, va înainta actele judecătoriei competente a hotărî de urgență asupra refuzului de încheiere a căsătoriei. În mod evident, ofițerul de stare civilă poate refuza încheierea căsătoriei chiar dacă nu există nicio opoziție la căsătorie, dar constată din oficiu existența unui impediment de natură a se opune la încheierea acesteia.

Procedura încheierii căsătoriei

Conform art 279 C.civ, localitatea unde se încheie căsătoria e determinată de domiciul/reşedinţa viitorilor soţi.

Domiciliul/reşedinţa acestora se dovedeşte cu actele de identitate ale celor care doresc să se căsătorească; reşedinţa se dovedeşte cu viza de flotant de pe cartea de identitate.

8

Căsătoria se poate oficia cu aprobarea primarului de un ofiţer de stare civilă la o altă primărie decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi au reşedinţa viitorii soţi, cu obligativitatea înştiinţării primăriei de domiciliu/reşedinţă în vederea publicării.

În privinţa locului căsătoriei, C.Civ prevede că soţii sunt obligaţi a se prezenta împreună la sediul primăriei. În cazul prevăzut expres de lege, căsătoria poate fi încheiată în afara serviciului de stare civilă.

În cazul prevăzut de lege, poate fi încheiată dacă viitorii soţi au cetăţenie română şi sunt la bordul unei nave sub pavilion românesc, aflată într-o călătorie în afara graniţelor ţării; comandantul navei are prerogativa de a acorda, pentru motive temeinice, inclusiv dispensă de termen.

La sosirea în ţară, comandantul este obligat să trimită o copie certificată de pe înregistrarea făcută organului local al administraţiei publice competent, cel al Sectorului 1 Bucureşti.

Căsătoria nu poate fi încheiată la bordul unei aeronave, pentru că o astfel de călătorie durează mai puţin şi nu-şi găseşte justificare starea de celeritate.

Atribuţiile ofiţerului de stare civilăConform C.Civ, numai căsătoria încheiată în faţa ofiţerului de stare civilă produce

efecte, iar ofiţerul de stare civilă competent este al primăriei în raza căreia domiciliază sau îşi au reşedinţa unul/ambii soţi.

O persoană care nu e ofiţer de stare civilă nu va putea încheia o căsătorie, pentru că nu e competentă material în acest sens. Căsătoria astfel încheiată e lovită de nulitate.

În unele situaţii, legiuitorul înlătură consecinţele nulităţii unei astfel de căsătorii, menţinând-o ca fiind valabilă. Este situaţia reglementată în legea nr. 119/1996, când înregistrarea făcută în registrul de stare civilă de o persoană care nu are calitatea de ofiţer de stare civilă rămâne valabilă dacă creează convingerea generală că acea persoană are calitatea să instrumenteze. Aceasta este o aplicaţie a principiului „error communis facit jus”.

Solemnitatea şi publicitatea căsătorieiActul căsătoriei are caracter solemn, dat de prezenţa viitorilor soţi în faţa ofiţerului de

stare civilă, împreună cu 2 martori, la data stabilită, la sediul autorităţii competente, dar şi de exprimarea simultană a consimţământului la căsătorie, de declararea încheierii căsătoriei de către ofiţerul de stare civilă, după ce constată îndeplinirea condiţiilor pentru încheierea valabilă a acesteia.

Momentul încheierii căsătoriei este data în care, după ce ia consimţământul fiecărui viitor soţ, ofiţerul de stare civilă îi declară căsătoriţi.

Înregistrarea e un mijloc de probă, nefiind o condiţie ad validitatem. După încheierea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă întocmeşte în Registrul actelor de stare civilă actul de căsătorie ce va fi semnat de soţi, de martori, de ofiţerul de stare civilă.

Ofiţerul de stare civilă va face menţiune pe actul de căsătorie cu privire la regimul matrimonial ales de soţi. Are obligaţia ca din oficiu şi de îndată să comunice la Registrul Naţional Notarial al Regimurilor Matrimoniale şi, după caz, notarului public care a autentificat convenţia matrimonială o copie de pe actul de căsătorie.

Proba de căsătorieConform art 292 din Codul Civil, căsătoria se dovedeşte cu actul de căsătorie şi prin

certificatul de căsătorie eliberat. În situaţiile prevăzute de lege, căsătoria poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

9

Unitatea de învăţare nr. 5

Efectele căsătorieiÎncheierea căsătoriei generează între cei care o încheie raporturi multiple şi complexe

dintre care numai unele fac obiectul reglementărilor juridice.Sunt supuse reglementărilor legale, în special relaţiile de natură patrimonială, dar şi

unele cu caracter personal nepatrimonial, stabilind drepturile şi obligaţiile reciproce între soţi.Importanţa unor astfel de dispoziţii normative apare cu mai multă intensitate când

între soţi se ivesc neînţelegeri în privinţa drepturilor şi obligaţiilor lor şi atunci când se pune problema desfacerii căsătoriei prin divorţ.

Relaţiile ce se nasc între soţi în timpul căsătoriei, în conformitate cu legislaţia actuală, stau sub semnul egalităţii între ei. Art 258 Cod Civil consacră principiul conform căruia soţii au drepturi şi obligaţii egale în raporturile dintre ei şi în exerciţiul drepturilor părinteşti. Acest text se aplică atât raporturilor personale, cât şi raporturilor patrimoniale.

A. Raporturile personale dintre soţia.Numele soţilorLa completarea declaraţiei de căsătorie, viitorii soţi vor menţiona numele de familie pe

care îl vor purta în timpul căsătoriei. Art 282 Cod Civil oferă 4 posibilităţi:-să păstreze numele anterior căsătoriei-să-şi aleagă de comun acord un nume comun al unuia, situaţie în care se va schimba

doar numele unuia-să-şi aleagă ca nume comun numele lor reunite, situaţie în care se va schimba numele

ambilor soţi-un soţ poate păstra numele dinaintea căsătoriei, celălalt poate purta numele lor reuniteOdată numele de familie declarat, soţii sunt obligaţi să-l păstreze pe tot timpul

căsătoriei, schimbarea acestuia neputându-se face decât cu consimţământul celuilalt soţ. Dacă fiecare dintre soţi şi-a păstrat numele avut înainte, schimbarea pe cale administrativă se face fără consimţământul celuilalt soţ, cu privire la numele căruia această schimbare nu are niciun efect.

b. Obligaţia de respect şi sprijin moralLa baza relaţiilor de familie stau prietenia şi afecţiunea reciprocă. În art 307 Cod Civil

este reglementată obligaţia de respect şi sprijin moral, legiuitorul stabilind că soţii sunt datori a-şi acorda sprijin moral.

Această obligaţie îmbracă multe forme, obligaţia fiind determinată doar generic. În funcţie de fapta săvârşită, încălcarea obligaţiei poate fi contravenţie/infracţiune.

c. Obligaţia de fidelitateSoţii sunt datori, după încheierea căsătoriei, să întreţină împreună relaţii sexuale şi în

acelaşi timp să nu întreţină relaţii sexuale în afara familiei, adică să fie fideli unul altuia. Această obligaţie este prevăzută de legiuitor în art 308 Cod Civil, fiind considerată o consecinţă a căsătoriei.

Pe fidelitatea soţilor se bazează prezumţia de paternitate în conformitate cu care soţul mamei este tatăl copilului.

d. Obligaţia de a locui împreună/obligaţia de coabitarePentru ca relaţiile de familie să capete conţinut şi finalitate este necesar ca soţii să

locuiască împreună.

10

Fiind stabilit, cu putere de principiu, că decid împreună, de comun acord, în tot ceea ce priveşte căsătoria, înseamnă că în acelaşi mod vor putea decide şi cu privire la domiciliul comun.

Codul civil prevede că, pentru motive temeinice, soţii pot locui şi separat.În practica judiciară s-a arătat că în astfel de situaţii trebuie să existe justificări

temeinice. În lipsa justificării, refuzul unuia dintre soţi de a locui împreună cu celălalt poate constitui motiv de divorţ.

Alungarea din locuinţa comună a unui soţ de către celălalt, părăsirea acestuia astfel încât soţul este supus unor suferinţe fizice şi morale constituie abandon de familie.

e. Independenţa soţilorConform art 310 Cod civil, un soţ nu are dreptul să cenzureze corespondenţa, relaţiile

sociale sau alegerea profesiei celuilalt soţ. Acest text nu avea corespondent în Codul familiei, fiind o reflectare pe plan familial a dezvoltării pe care a cunoscut-o protecţia drepturilor fundamentale ale omului de-a lungul secolului trecut.

Deşi ţinuti la o viaţă în comun şi la obligaţia de respect, fidelitate, sprijin moral, soţii îşi păstrează independenţa din punct de vedere personal, fiecare având dreptul la respectul vieţii private şi profesionale.

Libertatea individuală este supusă unor limitări cu scopul de a nu se încălca obligaţiile rezultate din căsătorie şi pentru a nu se aduce atingere libertăţii şi personalităţii celuilalt soţ.

f. Neîntelegerile dintre soţi cu privire la raporturile personale dintre eiVor fi soluţionate de instanţa de tutelă care are competenţa generală în toate litigiile de

familie, deci şi a celor cu privire la raporturile personale dintre ei. De cele mai multe ori aceste neînţelegeri sunt cauza acţiunilor de divorţ.

RAPORTURILE PATRIMONIALE DINTRE SOȚI

În timpul căsătoriei între soți iau naștere numeroase raporturi patrimoniale care se referă la contribuția lor, la cheltuielile căsniciei, la regimul matrimonial, la obligarea reciprocă de întreținere.

În reglementarea anuală a regimurilor matrimoniale, legiuitorul român s-a inspirat din Codul civil francez care consacră un regim primar obligatoriu pe care se grefează regimul regimul matrimonial ales de soți, variantele fiind asemănătoare cu cele create de legiuitorul român.

Definițiile date regimului matrimonial sunt multiple și au în vedere atât sensul restrâns al noțiunii, care vizează doar modul de împărțire sau distribuire între soți a bunurilor și a datoriilor rezultate din căsătorie, cât și sensul larg acela care include nu numai relațiile dintre soți cu privire la bunuri, dar și raporturile pecuniare dintre aceștia și terțele persoane cu care intră în contact.

Efectele regimului matrimonial se produc numai din ziua încheierii căsătoriei, ceea ce subliniază caracterul accesoriu al acestuia.

Modificarea regimului matrimonial1. Modificarea convențională. Înainte de încheierea căsătoriei, soții pot schimba

convenția matrimonială, deoarece regimul matrimonial nu s-a născut încă, începutul acestuia fiind legat de încheierea căsătoriei.

După ce ia naștere regimul matrimonial, soții pot, ori de câte ori doresc, să-l modifice sau să-l înlocuiască cu alt regim matrimonial. Pentru a fi posibilă modificarea convențională, trebuie întrunite două condiții:

11

a) să fi trecut cel puțin un an de la încheierea căsătoriei;b) să fie îndeplinite condițiile de fond și de formă, precum li cele de publicitate pentru

încheierea convenției matrimoniale.Publicitatea modificării regimului matrimonial se realizează simetric cu publicitatea

necesară la încheierea convenției inițiale și adoptarea regimului matrimonial și implică următoarele formalități generale. Menționarea regimului matrimonial pe marginea actului de căsătorie, înscrierea convenției în Registrul Național Notarial al Regimurilor Matrimoniale. În plus, în funcție de natura bunurilor, convenția prin care se modifică regimul matrimonial se înscrie în cartea funciară, în registrul comerțului sau în alte registre de publicitate prevăzute de lege.

De asemenea, dacă prin modificare se trece de la regimul comunității la regimul separației de bunuri, se va întocmi inventarul bunurilor mobile care se anexează la convențieși despre existența căruia se face mențiune pe marginea actului de cătătorie și în Registrul Național Notarial al Regimurilor Matrimoniale.

Convenția matrimonială nu poate fi opusă terților decât după îndeplinirea formalităților de publicitate prevăzute de lege. Modificarea convențională presupune încheierea unei convenții matrimoniale prin care se înlocuiește sau se modifică regimul matrimonial sub care soții s-au căsătorit. Condițiile de fond sunt stabilite în art. 329 Cod civil.

În privința consimțământului există însă diferențe. Astfel, pentru convenția matrimonială inițială se cere consimțământul tuturor părților, ceea ce presupune și participarea altor persoane în afară de soți, cum ar fi părinți, ocrotitorul legal ori donatarii unor bunuri în favoarea soților sau doar a unuia dintre ei.

La modificarea convenției matrimoniale nu mai este necesară participarea unor astfel de persoane, deoarece Codul civil se referă în exclusivitate la soți.

Minorul care s-a căsătorit dobândește capacitate deplină de exercițiu și poate încheia singur o convenție matrimonială prin care să-și modifice regimul matrimonial, chiar dacă la încheierea căsătoriei și a convenției matrimoniale inițiale a avut nevoie de încuviințarea părinților și de autorizarea instanței de tutelă.

Forma convenției matrimoniale prin care se modifică regimul matrimonial inițial este forma scrisă, autentificarea ei de către notarul public fiind cerută ad validitatem. Pentru opozabilitate față de terți, convenția matrimonaială de modificare trebuie să îndeplinească toate cerințele de publicitate cerută de lege.

Efectele modificării regimului matrimonial se produc între soți de la data încheierii convenției, iar față de terți de la momentul publicității.

Modificarea nu trebuie să afecteze drepturile creditorilor comuni sau personali ai soților, iar dacă ea a fost făcută în frauda acestora, aceștia pot formula acțiune revocatorie. Acțiunea poate fi formulată în termen de un an de la data la care au fost îndeplinite formalitățile de publicitate sau, după caz, de la data la care au luat cunoștință de aceste împrejurări pe altă cale.

2. Modificarea judiciară. Modificarea regimului matrimonial poate surveni ca urmare a voinței soților, deci pe cale convențională sau din cauza culpei unuia dintre ei, pe cale judiciară.

Modificarea judiciară presupune îndeplinirea următoarelor condiții:a) soții să fie căsătoriți sub regimul matrimonial legal sau convențional, pentru că

numai acestea presupun o gestiune comună a bunurilor care ar putea pune în pericol interesele familiei.

b) unul dintre soți încheie acte juridice care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei. Această problemă este o chestiune care trebuie apreciată de către instanța de judecată, în concret, pentru fiecare caz în parte.

12

c) să existe o cerere a soțului nevinovat, în această materie, instanța neputând acționa din oficiu, fără sesizare formulată de singura persoană îndreptățită la acțiune. Legea acordă acest drept numai soțului, prin urmare separația judiciară de bunuri nu poate fi cerută de creditori, însă ei pot interveni în cauză.

În același timp cu separația judiciară, instanța va proceda și la lichidarea comunității, egectuând partajul bunurilor comune.

În cazul modificării judiciare este necesară îndeplinirea formalităților de publicitate și efectuarea inventarului bunurilor mobile. Măsura separației judiciare este definitivă, instanța neputând reveni asupra ei, însă nimic nu îi împiedică pe soți să modifice convențional acest regim și să revină la comunitate, cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă impuse de lege.

Efecte față de terți. În ceea ce privește terții, față de convenția matrimonială, Codul civil se referă în primul rând la creditori, care sunt cei mai interesați în cunoașterea regimului matrimonial sub care sunt căsătoriți soții și cei ale căror interese pot fi afectate prin modificarea regimului matrimonial. Creditorii nu pot cere separația judiciară de bunuri, dar pot cere partajul în timpul comunității, dacă datoria proprie a unuia dintre soți nu poate fi acoperită din bunurile acestuia și se impune împărțirea bunurilor comune.

Faptul că creditorii nu pot cere modificarea judiciară a regimului matrimonial se justifică prin aceea că aceasta urmărește protejarea intereselor familiei. Ei pot formla acțiune revocatorie.

Încetarea regimului matrimonial. Deoarece regimul matrimonial este accesoriu căsătoriei, efectele sale încetează, în mod firesc, atunci când căsătoria nu mai există. Disoluția căsătoriei are loc prin desființare în cazul constatării nulității absolute sau anulării pentru nulitate relativă, desfacere prin divorț și încetare la data decesului unuia dintre soți.

Regimul matrimonial poate fi ales de viitorii soți prin încheierea convenției matrimoniale, iar în lipsa acestei convenții devine incidentă comunitatea legală.

Regimul primar imperativ

NCC consacră regimul primar imperativ alcătuit dintr-un ansamblu de norme imperative ce exprimă concepția statului asupra căsătoriei și familiei și se impune tuturor persoanelor căsătorite, indiferent de regimul matrimonial ales.

Trăsăturile regimului primar imperativ- este de aplicație geenrală, adică se aplică tuturor cuplurilor căsătorite, indiferent dacă

au încheiat o convenție matrimonială și indiferent de regimul matrimonial ales.- este fundamental, adică este alcătuit din norme generale cu valoare de principiu, care

stau la baza oricărui regim matrimonial ales de soți sau aplicabil în baza legii, fără a constitui însă un regim matrimonial.

- este imperativ, fiind alcătuit din normle obligatorii de la care soții nu pot deroga.

Regimul primar cuprinde:- reguli privind puterile soților în legătură cu exercitarea drepturilor pe care le au

potrivit regimului matrimonial ales.- cheltuielile căsătoriei.- drepturile soților asupra locuinței familiei și asupra bunurilor care mobilează sau

decorează locuința.- dispoziții cu privire la munca în gospodărie, veniturile din profesii și dreptul la

compensație.

13

1. Mandatul convențional și mandatul judiciar.Regimul primar cuprinde, printre altele, reguli privind administrarea, folosința sau

dispoziția, asupra bunurilor comune sau proprii, cu privire la cheltuielile căsătoriei, cu privire la locuința familiei sau la bunurile ce mobilează sau decorează această locuință, pe care cei doi soți le au, potrivit regimului matrimonial ales.

NCC reglementează prin disp. art. 314, în exercitarea acestor drepturi, mandatul convențional, pentru a cărui valabilitate trebuie îndeplinite condițiile de fond și de formă stabilite de art. 2009 Cod civil. Mandatul este prezumat a fi cu titlu gratuit, chiar dacă este dat pentru exercitarea unei activități profesionale, putând fi dat verbal sau în scris, prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată. Mandatul dat pentru încheierea unui act juridic, care potrivit legii are o anumită formă, trebuie să respecte această formă, sub sancțiunea nulității actului însuși.

Mandatul este facultativ, dar dacă s-a dat acest mandat, soțul mandant îl poate revoca oricând. În lipsa revocării exprese sau tacite, mandatul este valabil timp de 3 ani de la încheierea lui. Dacă procura este autentică, revocarea trebuie făcută în același fel.

În literatura de specialitate s-a arătat că în afara perioadelor de despărțire în fapt, acordarea reciprocă a mandatului pentru toate actele curente, ar trebui prezumată.

Aceasta înseamnă că este o prezumpție relativă, asta însemană că soțul care nu a participat la încheierea actului poate să dovedească faptul că s-a opus la încheierea acestuia, ceea ce ar conduce la anularea actului.

Opoziția, chiar dovedită nu va putea fi opusă terțului de bună-credință cu care s-a contractat.

Mandatul judiciar. Dacă unul dintre soți se află în imposibilitatea de a-și manifesta voința și, deci, nu poate da mandat convențional și nici nu poate să-și exercite drepturile (este pus sub interdicție judecătorească, este dispărut, suferă de o boală gravă etc.), celălalt soț poate cere instanței de tutelă încuviințarea de a-l reprezenta pentru exercitarea drepturilor pe care le are, potrivit regimului matrimonial. Prin hotărârea instanței se stabilesc condițiile, limitele și perioada de valabilitate a acestui mandat.

Neceistatea instituirii acestui mandat judiciar se impune în cazul actelor juridice pentru care legea cere consimțământul ambilor soți.

Mandatul judiciar încetează la expirarea termenului stabilit prin hotărârea instanței atunci când soțul reprezentat nu se mai află în imposibilitate de a-și exprima voința ori i s-a numit un tutore ori, după caz, un curator.

Sancțiunea încheierii actului fără consimțământul celuilalt soț este nulitatea relativă, o nulitatea de protecție a soțului necontractant.

În situații de excepție, potrivit art. 316 Cod civil, un soț poate să paralizeze actele prin care celălalt soț pune în pericol grav interesele familiei prin introducerea unei acțiuni la instanța de tutelă, acțiune care, pentru a fi admisă, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții:

- să existe unul sau mai multe acte deja încheiate de soțul pârât- actul sau actele să pună în pericol grav interesele familiei (ex. pierderea locuinței

familiei)- pericolul trebuie să fie de o gravitate deosebită pentru a justifica luarea acestei

măsuri excepționale.Dacă admite acțiunea, instanța va decide ca dreptul de a dispune de anumite bunuri să

poată fi exercitat numai cu consimțământul soțului reclamant. Hotărârea judecătorească va prevedea și durata acestei măsuri care va putea fi prelungită fără a depăși însă în total 2 ani.

2. Independența patrimonială a soților.

14

Este un concept nou, inexistent sub imperiul Codului familiei și constă în libertatea contractuală între soți și între soți și terți. Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare soț poate să încheie orice acte juridice cu celălalt soț sau cu terțe persoane. Conform art. 317 alin. 2 Cod civil, fiecare soț poate să facă singur, fără consimțământul celuilalt, depozite bancare, precum și orice alte operațiuni în legătură cu acestea. În raport cu instituția de credit, soțul titular al depozitului are, chiar și după desfacerea sau încetarea căsătoriei, dreptul de a dispune de fondurile depuse dacă prin hotărâre judecătorească nu s-a dispus altfel.

Conform art. 318 NCC, un soț poate să ceară celuilalt să-l informeze cu privire la bunurile, veniturile și datoriile sale, iar în caz de refuz nejustificat se poate adresa instanței de tutelă.

3. Locuința de familieEste locuința comună a soților sau, în cazul în care soții sunt separați, este locuința

soțului la care se află copiii. Locuința familiei se poate afla în orice imobil, indiferent de titlul cu care unul sau ambii soți dețin locuința.

Oricare dintre soți poate să ceară notarea în cartea funciară a imobilului respectiv, ca locuință de familie, chiar dacă nu este proprietarul imobilului. Prin urmare, în vederea asigurării locuinței familiei, legiuitorul a prevăzut necesitatea consimțământului ambilor soți pentru încheierea actelor juridice prin care se dispune de drepturile asupra locuinței familiei și a celor privind folosința acesteia.

Actele de dispozițe prin care un soț înstrăinează sau afectează folosința locuinței comune, fără consimțământul scris al celuilalt soț, sunt anulabile, cu condiția ca destinația de locuință de familie a imobilului să fi fost notată în cartea funciară. Totuși, anularea actului se poate obține și în lipsa notării în cartea funciară, cu condiția dovedirii că terțul a cunoscut pe altă cale faptul că imobilul este locuință de familie.

Anularea poate fi făcută în termenul de un an de la data la care soțul ce nu și-a dat consimțământul a luat cunoștință de încheierea actului, dar nu mai târziu de un an de la data încetării.

4. Drepturile soților asupra locuinței închiriateArt. 323 NCC stabilește că fiecare soț are un drept locativ propriu, indiferent care

dintre ei a încheiat contractul de închiriere și indiferent de data încheierii acestuia. Un soț, chiar titular exclusiv al contractului de închiriere nu poate face fără consimțământul scris al celuilalt soț acte de cesiune, subînchirierea, reziliere a contractului ce are ca obiect locuința familiei. Soțul care nu și-a dat consimțământul la încheierea actului, poată să ceară anularea acestuia în termen de un an de la data la care a luat cunoștință despre acesta, dar nu mai târziu de un an de la încetarea regimului matrimonial. De asemenea, un soț nu poate deplasa din locuință bunurile ce mobilează locuința familiei, chiar închiriată și nu poate dispune de acestea fără consimțământul scris al celuilalt soț.

La desfacerea căsătoriei, atunci când instanța este investită și cu cererea privind folosința locuinței se va analiza dacă există posibilitatea partajării folosinței în natură.

În cazul imposibilității partajării în natură a folosinței se va proceda la atribuirea folosinței locuinței, ținându-se cont în ordine de:

- interesul superior al copilui- culpa în desfacerea căsătoriei și de posibilitățile locative ale foștilor soțiSoțul căruia i s-a atribuit contractul de închiriere este dator să plătească celuilalt soț o

idemnizație pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă locuință, cu excepția cazului în care divorțul a fost pronunțat din culpa exclusivă a acestuia din urmă.

5. Cheltuielile căsătoriei

15

Soții sunt obligați să-și acorde sprijin material reciproc și să contribuie în raport cu mijloacele fiecăruia la cheltuielile căsătoriei dacă prin convenție matrimonială nu s-a stabilit altfel. Orice convenție care prevede că suportarea cheltuielilor revine numai unuia dintre soți este nulă absolut.

Munca în gospodărie. Conform art. 326 NCC munca oricăruia dintre soți în gospodărie și pentru creșterea copiilor constituie contribuție la cheltuielile căsătoriei. Ca atare, în cazul regimurilor matrimoniale comunitare, munca oricărui soț în gospodărie este considerată contribuție la cheltuielile căsătoriei, iar în cazul regimului separației de bunuri ea poate fi luată în calcul la stabilirea creanței de participare.

Veniturile din profesie. Conform art. 327 NCC, fiecare soț este liber să exercite o profesie și să dispună în condițiile legii de veniturile încasate cu respectarea obligațiilor ce îi revin privind cheltuielile căsătoriei. Potrivit art. 341 NCC dacă soții se supun regimului comunității legale, veniturile din activitatea profesională sunt bunuri comune, iar în cazul regimului separației, veniturile profesionale sunt bunuri proprii ale soților.

Potrivit art. 328 NCC, soțul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt soț, poate obține o compensație în măsura îmbogățirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depășit limitele obligației de sprijin material și a celei de a participa la cheltuielile căsătoriei.

16

Unitatea de învăţare nr. 6

Conventia matrimoniala

Alegerea unui alt regim matrimonial decat cel al comunitatii legale se face prin incheierea unei conevntii matrimoniale. Conventia matrimoniala reprezinta actul juridic solemn prin care viitorii soti sau sotii aleg sau modifica regimul matrimonial aplicabil pe durata casatoriei lor. Conventia matrimoniala este un act juridic sinalagmatic, prinincheierea caruia se nasc drepturi si obligatii in sarcina ambelor parti contractante.Acest caracter nu este afectat nici de faptul ca in conevnti se pot cuprinde si alte acte juridice , aca cum sunt : recunoasterea unui copil(care este un act unilateral) sau o donatie Caracterul solemn. Pentru a fi valabila, conevtia matrimoniala prin care sotii aleg un regim matrimonial sau cea de modificare a regimului initial ales trebuie sa imbrace forma unui inscris autentificat de notarul public.Nerespectarea acestei conditii de forma atrage nulitatea absoluta, sanctiunea prevazuta expers de art. 330.In plus, pentru a asigura opozabilitatea conventiei fata de terti sunt necesare si proceduri de publicitate; Caracter accesoriu determinat de faptul ca exista si durata sa depind de casatoria partilor.Astfel, chiar daca acest act se incheie inainte de casatorie, efectele sale se produc numai de la data casatoriei, iar daca actul rpncipal – casatoria- nu se mai incheie, conventia matrimoniala devine caduca; Conventia matrimoniala este un act supus unor forme de publicitate speciale pentru a deveni opozabila tertilor.Potrivit art.334, pentru a fi opozabile tertilor, conventiile matrimoniale se inscriu in Registrul national notarial al regimurilor matrimoniale, organizatpotrivit legii , despre incheierea lor se face mentiune pe actul de casatorie, precum si la cartea funciara, registrul comertului, precum si in alte registre de publicitate prevazute de lege, functie de natura bunurilor. Opozabilitatea conventiei matrimoniale.Sub conditia indeplinirii formalitatilor de publicitate enumerate mai sus, aceasta conventie este opozabila tertilor in tot ceea ce priveste regimul matrimonial al sotilor, respectiv natura juridica a bunurilor lor si capacitatea lor de a incheia acte juridice referitoare la acestea. Durata pentru care se incheie conventia este, in principiu, durata casatoriei, insa avand in vedere ca legiuitorul nu a mai consacrat principiul imuabilitatii conventiilor matrimoniale , sotii pot sa o modifice sau sa renunte la efectele acesteia oricand , atat inainte de incheierea casatoriei cat si in timpul acesteia; Conventia matrimoniala are caracter facultativ si subsidiar in sensul ca nu exista o obilgatie, ci un drept al sotilor de a incheia astfel de contracte.In cazul in care conventia nu se incheie, sotii sunt supusi, prin efectul legii, regimului comunitatii legale.

Conditiile de fondConditiile de fond se refera la prezenta si consimtamantul partilor, la capacitate,

obiect si cauza.Consimtamantul trebuie exprimat liber de toate partile, respectiv de catre cei doi soti

sau viitori soti si de celelalte persoane care participa la incheierea conventiei(am aratat ca aceasta poate contine si alte acte, cum ar fi donatii facute de terti sotilor sau unuia dintre ei in vederea casatoriei). Consimtamantul trebuie sa indeplineasca conditii generale de valabilitate prevazute pentru incheierea oricarui act juridic, adica sa fie serios, liber, neviciat si exprimat in cunostinta de cauza.Spre deosebire de casatorie, conventia matrimoniala se poate incheia si prin reprezentare.

17

Capacitatea de a incheia o conventie matrimoniala apartine tuturor peroanelor care se pot casatori.

Pe langa conditiile generale de fond si de forma, incheierea sau mdificarea unei conventii matrimoniale de catre minor trebuie incuviintata de ocrotitorul sau legal si autorizata de instanta de tutela.

Obiectul conventiei matrimoniale il constituie alegerea de catre soti a unuia dintre regimurile matrimoniale prevazute de lege.

Cauza conventiei matrimoniale este intentia viitorilor soti de a se supune unui anumit regim matrimonial, cu scopul desfasurarii in conditii optime a relatiilor de familie.

Conventia matrimoniala reprezinta o adevarata „”carta patrimoniala a familiei

Incheirea conventiei matrimoniale. Potrivit art. 330 Cod Civil incheierea contractului de casatorie se face in fata notarului si prin mandatar cu procura autentica. O cerinta de forma, prevazuta ad validitatem, este consemnara conventiei matrimoniale intr-un inscris autentificat de notarul public.Desi art. 263 din Noul Cod de procedura civila defineste inscrisul autentic ca fiind inscrisul intocmit sau, dupa caz,primit si autentificat de o autoritate publica , de notarul public sau de catre o alta pesoana investita de sat cu autoritate publica , in forma si conditiile stabilite de lege,legiuitorul a ales ca autentificarea conventiei matrimoniale sa fie facuta numai de catre notarul public, in vederea inlaturarii sau restrangerii cazurilor de viciere a consimtamantului pentru ca notarul are obligatia profesionala de a explica partilor continutului actului pe care il autentifica. Conventia matrimoniala incheiata inainte de casatorie produce efecte numai de la data incheierii casatoriei, consecinta fireasca a caracterului sau accesoriu.In cazul in care casatoria nu se mai incheie sau se desfiinteaza fara a fi indeplinite conditiile pentru existenta casatoriei putative, conventia devine caduca, inclusiv donatiile facute in vedera casatoriei.Cu toate aceste, raman valabile actele juridice cuprinse in conventia matrimoniala care au existenta de sine-statatoare cum sunt recunoasterile de filiatie.

Caluza de preciput

Preciputul reprezinta acea dispozitie din conventia matrimoniala prin care se stipuleaza ca sotul supravietuitor sa preia fara plata, inainte de partajul mostenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, detinute in devalmasie sau in copropietate. Obiectul preciputului il constituie unul sau multe dintre bunurile comune, din formularea textului legal reiesind cu evidenta ca legiuitorului nu a dorit ca preciputul sa vizeze o universalitate sau o cota- parte din aceasta.Ca urmare, clauza preciputara trebuie sa se refere la bunuri privite ut singuli, pe care sotii trebuie sa le indivizualizeze la data ececutarii preciputului. Bunurile ce fac obiectul acestei clauze trebuie sa faca parte din masa de bunuri comune , putand fi, conform textului legal. Clauza de preciput nu aduce nicio atingere dreptului creditorilor comuni de a urmari, chiar inainte de incetarea comunitatii, bunurile ce fac obiectul clauzei. Alte caracteristici ale clauzei de preciput sunt urmatoarele:

- creditorii comuni pot urmari aceste bunuri inainte de incetarea comunitatii si . cu atat mai mult, dupa incetarea ei, cand se procedeaza la lichidare si partaj;

- creditorii personali ai unui sot, in schimb nu ar putea urmari aceste bunuri intrucat eu sunt obligati sa urmareasca mai intai bunurile propii ale sotului debitor;

- bunurile ce fac obiectul, preciputului nu sunt indisponibilizate si nici nu devin insesizabile pe durata casatoriei;

18

Clauza de preciput devine caduca atunci cand comunitatea inceteaza in timpul vietii sotilor, cand sotul beneficiar a decedat inaintea sotului dispunator ori cand acestea au decedat in acelasi timp sau cand bunurile care au facut obiectul eu ai fost vandute la cererea creditorilor comuni.

Publicitatea conventiei matrimoniale Regula generala este aceea ca, pentru a fi opozabile tertilor, conventiile matrimoniale se inscriu in Registul national notarial al regimurilor matrimoniale, organizat potrivit legii. Codul civil instituie in sarcina notarului public care a autentificat conventia matrimoniala obligatia de a expedia, din oficiu, un exemplar al conventiei le serviciul de stare civila unde a avut loc celebrarea casatoriei, pentru a se face mentiune pe actul de casatorie , la Registul national notarial al regimurilor matrimoniale precum si la celelate registre de publicitate, functie de natura bunurilor.Astefel, daca sotii cuprind in conventia lor dispozitii referitoare la bunul imobil conventia se va comunica si Oficiului de cadastru pentru inscrierea in cartea funciara, iar daca sotii sunt asociati intr-o societatea comerciala, se va comunica la Orificul Registrului Comertului pentru efectuarea mentiunilor corespunzatoare. Daca aceasta nu isi indeplineste obligatia sau o indeplineste cu intarziere, sotii au dreptul sa ceara ei insisi indeplinirea formelor de publiciate.Neindeplinirea obligatiei din partea notarului poate atrage raspunderea materiala a acestuia fata de soti sau fata de tertii cu care acestia au contractat, daca lipsa publicitatii le-a cauzat vreun prejudiciu. Orice persoana , fara a fi tinuta sa justifice vreun interes, poate cerceta registrul national notarial al regimurilor matrimoniale si poate solicita, in conditiile legii, eliberarea de extrase certificate.Acesul; liber la informatiile din cest registru este firesc in conditiile in care tertii cu care sotii urmeza sa contactreze trebuie sa cunoasca situatia exacta a sotilor.

Nulitatea conventiei matrimoniale

Desfiintarea conventiei matrimoniale, indiferent daca este vorba despre nulitatea abosulta sau relativa, face ca intre soti sa se aplice regimul matrimonial de drept comun, adica cel al comunitatii legale.In vederea protejarii drepturilor tertilor de buna- credinta si a asigurarii circuitului civil, drepturile dobandite de terti, inainte de ramanera definita a hotararii judecatoresti de desfiintare nu sunt afectate.

19

Unitatea de învăţare nr. 7

Regimurile matrimoniale

Regimul comunitatii legalePotrivit Codului civil regimul comunitatii legale este regimul de drept comun care se aplica in urmatoarele situatii:

- daca sotii nu au incheiat o conventie matrimoniala prin care sa aleaga un alt regim matrimonial;

- daca sotii au incheiat o conventie matrimoniala prin care au ales sa li se aplice pe durata casatoriei acest regim , chiar daca prin conventi au stabilit si alte clauze care sa nu-l transforme intr-un regim conventional;

- in raporturile cu tertii de buna- credinta cu care sotii au contractat, daca s-a incheiat o conventie matrimoniala prin care s-a ales un regim , dar nu au fost indeplinite formele de publicitate prevazute de lege.

Intre regimul separitiei si cel al comunitatii, legiuitorul a ales comunitatea care este „cel mai potrivit si cel mai conform cu insusi spiritul casatoriei, deorece, stabileste intre soti o comunitate neincetata de interese , ceea ce corespunde scopului ideal al oricarei casatorii”.

Regimul comunitatii legale prezinta urmatoarele caracteristici:a) Sub regimul comunitatii sotii dobandesc doua categorii de bunuri: bunurile propii ale

fiecarui sot si bunurile comune,in devalmasie.Existenta acestor mase distincte de bunuri, carora le corespund si doua categorii de datorii(comune si propii) a facut ca regimul comunitatii sa fie caracterizat ca fiind un regim de comunitate partiala

b) Este un regim facultativ, sotii putand sa aleaga un regim complet diferit, regimul separatiei de bunuri, sau un regim asemanator, cel al comunitatii conventionale, prin conventie matrimoniala.Numai in situatia in care sotii nu inteleg sa uzeze de aceasta facultate, regimul comunitatii legale li se aplica , in temeiul legii.

c) Este un regim legal imperativ, orice conventie contrara regimului comunitatii legale fiind lovita de nulitatea absoluta, in masura in care nu este compatibila cu regimul comunitatii conventioanle(art 359 Cod civil).Acest caracter al regimului comunitatii rezulta din faptul ca legiuitorului a inteles sa regelemnteze in detaliu constituirea si cmpunerea maselor de bunuri, dovada si modul lor de administrare,regimul juridic al datoriilor , precum si partajul si lichidarea comunitatii.Caracterul imperativ nu se contrazice cu caracterul facultatuv, pentru ca ele nu coexista, ci se succed.Astfel ,sotii au posibilitatea de a alege intre cele trei regimuri matrimoniale, dar daca au ales regimul comunitatii legale sau daca acesta se aplica in temeiul legii pentru ca ei nu si-au manifestat optiunea,regulile sale sunt imperative pe toata durata comunitatii.

d) Este compatibil cu clauzele prevazute de art.367 Cod Civil care il transforma in regim conventional

e) Poate fi modificat oricand si de cate ori doresc sotii, dupa trecerea a cel putin un an de la incheirea casatoriei (art 369 Cod Civil).Inainte de incheierea casatoriei, modificarile convenite de viitorii soti privesc doar conventia matrimoniala, pentru ca nu exista inca un regim matrimonial.

Bunurile comune Criteriile principale prin care se face delimitarea intre categoria bunurilor comune si cea a bunurilor propii sunt : data dobandirii si provenienta sau destinatia bunului respectiv. Ca urmare, un bun dobandit de un sot sau de ambii soti este bun comun daca a fost dobandit in timpul regimului comunitatii legale si daca, prin destinatia sau proveninenta sa, nu se incadreaza in categoriile de bunuri propii.

20

Pentru a fi comun, bunul trebuie sa fi fost dobandit prin acte juridice oneroase, caci cele dobandite prin mostenire, legat sau donatie sunt, in temeiul dispozitiilor art. 340 lit a), bunuri propii, afara de cazul in care dispunatorul a prevazut in mod expres, ca ele vor fi comune.

Bunurile propriiPotrivit art.340 Cod civil, nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecarui sot:a) bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;b) bunurile de uz personal;c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri;d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;f) indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi;g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora;h) fructele bunurilor proprii. Daca art. 339 instituie regula careia bunurile dobandite de oricare dintre soti in timpul regimului comunitatii legale sunt bunuri commune in devalmasie , calitate care se prezuma, art. 340 reglementeaza exceptia. Ca urmare, sunt bunuri propii ale fiecarui sot cel opt categorii de bunuri prevazute de la literele a)-h). Calitatea de bun propiu trebuie dovedita si este determinate fie de destinatia, fie de provenineta bunului respective.Enumerarea este limitative, nicio categorie neputand fi adaugata celor prevazute de lege, intrucat este vorba despre o exceptie ce trebuie strict interpretata si de un regim de comunitate in carebunurile commune trebuie sa fie regula. Sub durata regimului comunitatii legale, un anumit bun poate trece dintr-o categorie in cealalta prin donatie, vanzare- cumparare sau alte acte juridice incheiate intre soti. De asemenea, bunurile commune sau propii isi pot schimba natura juridical si urmare a modificarii regimului matrimonial in timpul casatoriei, cand are loc incetarea si lichidarea comunitatii.

a) Bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;

Aceste bunuri sunt considerate propii datorita faptului ca fac obiectul unor acte juridice intuitu personae (legatul si donatia) sau a devolutiunii succesirale legale care are la baza legatura de rudenie dintre defunct si mostenitor.Aceste bunuri sunt propii datorita provenientei lor. Referirea la mostenire viseaza mostenirea legala in cadrul careia devolutinunea are in vedere clasele de mostenitori care vor culege mostenirea in ordinea si in cotele prevazute de lege;referirea la legat vizeaza toat tipurile de legate:universale,cu titlu universal sau cu titlu particular.b) Bunurile de uz personal; Caracterul de bunuri proprii este destinatia bunurilor, respective uzul personal al unuia sau altuia dintre soti.Legea nu cuprinde nici definitia acestei categorii si nicio enumerare semnificativa, insa doctrina a elaborate o serie de conditii pe care bunul trebuie sa le indeplineasca pentru a fi inclus in aceasta categorie: -bunul sa fie dobandit de unul dintre soti in scopul folosirii pentru uz personal, indiferent de provenienta sumelor cu care a fost achizitionat bunul.

- bunul trebuie sa aiba destinatia uzului peronal si sa fie efectiv folosit de unul dintre soti.Pentru calificarea bunului ca propriu este necesara si folosinta efectiva a bunului de catre

21

unul dintre soti.Functie de situatia materiala a sotilor, de nivelul lor de trai si de valoarea bunului, obiectele de lux, bijuteriile sunt considerate bunuri proprii sau comune, parecierea facandu-se de la caz la caz.

c) Bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale

unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri;Bunurile destinate exercitarii effective a profesiei unuia dintre soti ca: uneltele unui mestesugar, instrumental musical in cazul uni musician, biblioteca de specialitate etc, sunt bunuri proprii ale sotului care exercita profesia respective.Daca bunul a fost cumparat cu bani comuni sau provenind de la celalat sot, acesta din urma va avea un drept de creanta pentru banii cu care a contribuit, daca nu se dovedeste ca a intentionat sa faca o liberalitate.

d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;

Drepturile de autor au reprezentat intotdeauna un aspect controversat al raporturilor patrimoniale dintre soti. Codul familiei prevedea in art 31 lit D) ca sunt bunuri proprii manuscrisele stiintifice sau literale, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si alte asemenea bunuri. Legiuitorul a fost atent la opiniile doctrinare si a preluat opinia majoritara , care a sustinut ca veniturile incasate in temeiul drepturilor de propietate intelecuala trebuie asimilate cu salariul si considerate bun comun, aceasta solutie fiind echitabila, mai als in situatia in care un sot este angajat, iar celalat nu, dar obtine venituri din drepturi de propietate intelecuala.

e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;

Premiile si recompensele sunt considerate bunuri proprii pentru ca sunt acordate pentru o realizare deosebita sau pentru o fapta peronala iesita din comun.In aceasta categorie nu se includ primele sau premiile din cadrul sistemului premial de salarizare , care au acelasi regim juridic ca salariul, ci numai acelea care se acorda in mod exceptional,pentru merite deosebite.

f) indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi;

Aceasta categorie de bunuri propii nu se refera la asigurarile de bunuri, in cazul carora sumele incasate vor fi bunuri comune sau proprii dupa categoria din care fac parte bunurile asigurate.

g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora;

Aceasta categorie de nunuri proprii reprezinta o varietate reformulata a art .31 lit f) din Codul familiei, insa esenta reglemantariise pastreaza :textul reprezinta o aplicatie a subrogatiei reale cu titlu particular si impedica sotii sa schimbe natura juridica a bunurilor proprii sau comune pe care le detin, in special cu scopulde a evita fraudarea drepturilor tertilor.

h) fructele bunurilor proprii. Ultima categorie de bunuri proprii este cea reprezentata de fructele bunurilor proprii.Enumerarea sa in textul legal nu era necesara intrucat aceasta ar fi fost oricum commune in baza principului accesorium sequitur pricipale .Practica judiciara anterioara a considerat commune fructele industriale ale unui bun propriu daca pentru obtinerea lor s-a folosit munca ambilor soti.Avand in vedere consacrarea expresa a caracterului propriu al acestor bunuri, se impune pastrarea acestei nature juridice a frctelor, sotul care a participat cu munca sa la obtinerea lor avand un drept la despagubirea intemeiat pe imbogatirea fara justa cauza.

Dovada bunurilor sotilor

22

Aliniatul (1) al art 343 Cod civil instituie prezumtia de comunitate care scuteste sotii de sarcina probei in ceea ce priveste bunurile comune, adica bunurile dobandite de oricare dintre ei in timpul regimului comunitatii legale, cu exceptia celor ce se pot incadra in categoriile prevazute de art. 340 Cod civil . Per a contrario , calitatea de bun propriu trebuie dovedita, propa facandu-se diferit dupa cum e vorba despre raporturile dintre soti sau dintre soti si terti.

Regimul juridic al bunurilor comune. Mandatul tacit reciproc si limitele sale. Articolele 345 si 346 stabilesc regimul juridic al bunurilor comune ale sotilor .Articolul 345 reglemeteaza amanuntit a mandatului tacit reciproc dintre soti, prevazut anterior de art 35 din Codul familiei, si ambele articole delimiteaza domeniul de aplicare a mandatului tacit recoproc: ce acte poate incheia un sot singur, ce acte necesita acordul ambilor soti si efectele nerespectarii acestor dispozitii. Mandatul tacit reciproc a fost definit de doctrina ca prezumtia legala in temeiul careia oricare dintre soti, exercitand singur acte de administrare , de folosinta si de dispozitia asupra bunurilor comune, se considera ca are si consimtamantul celuilalt sot.Instituirea mandatului tacit intre soti a avut scopul facilitarii si securizarii circuitului civil care ar fi fost mult ingreunat daca intre soti ar fi existat principiul unanimitatii pentru toate actele juridice.De asemenea, s-a urmarit protejarea retilor de buna- credinta. Prezumtia demandat il scuteste pe sotul care a incheiat un anumit act juridic de obligatie de a dovedi ca sotul sau a fost de acord , dar prezumtia este relativa, deci sotul care nu a participat la incheierea actului poate dovedi ca s-a opus sau ca nu a fost de acord cu incheierea actului respectiv. Limitele legale ale madatului tacit reciproc viseaza actele pe care un sot nu le poate incheia decat cu consimtamtul expres al celulilat sot.Potrivit Codului civil este necesar acordul ambilor soti pentru efectuarea urmatoarelor acte juridice:

- instrainarea sau grevarea cu drepturi reale a bunurilor comune imobile si a celor imobile pentru instrainarea carora legea prevede formalitati de publicitate.In mod firesc a fost limitat dreptul unui sot de a actiona singur in cazul acestor acte juridice importante si care , la fel ca si in cazul acestor acte juridice importante si care, la fel ca si in cazul actelor ce au ca obiect locuinta familiei pot aduce prejudicii grave familiei.Referitor la bunurile imobile, dispozitia analizata se refera, atat la imobilelor prin natura lor, cat si celor prin destinatie si celor prin obiectul la care se refera(uzufructul imobilelor.servitutile,dreptul de superficie). De asemenea , parctica judiciara a apreciat ca incheierea unui antecontract de vanzare-cumparare referitorla un imobil comun nu inclaca prezumtia de mandat tacit reciproc, pentru ca nu are loc o instrainare efectiva si se nasc doar obligatiile personale pentru partile contractante.Evident ca instrainarea prevazuta de art 346 alin(1) se refera atat la actele juridice oneroase , cat si la cele cu titlu gratuit

-schimbarea destinatiei bunului comun; - actele de dispozitie sau prin care este efectuata folosinta familiei si actele de deplasere fizica sau de dispozitie juridica avand ca obiect bunurile ce mobileaza sau decoreaza locuinta familei(art. 322 Cod civil) Limitele conventionale Potrivit art 314 Cod civil sotii pot sa isi dea unul celuilalt mandat pentru exercitarea drepturilor ce le revin potrivit regimului matrimonial.Aceasta inseamna ca forta si importanta prezumtiei de mandat tacit reciproc a scazut, sotii putand sa ii aduca limitari sub orice forma: fie sa prevada necesitatea acordului comun si pentru acte pe care in, mod firesc, un sot le poate incheia singur, fie sa imputerniceasca un sot sa incheie acte juridice pentru care legea solicita consimtamantului ambilor soti Sanctiunea aplicata actelor incheiate fara constimtamtul expres al celuilalt sot, atunci cand el este necesar potrivit legii, este nulitatea relativa.

Datoriile comune ale sotilorSotii raspund cu bunurile comune pentru:

23

a) obligatiile nascute in legatura cu conservarea, administrarea sau dobandirea bunurilor comune;

b) obligatiile pe care le-au contractat impreuna;c) obligatiile asumate de oricare dintre soti pentru acoperirea cheltuielilor obisnuite ale

casatoriei;d) repararea prejudiciului cauzat prin insusirea, de catre unul dintre soti, a bunurilor

apartinand unui tert, in masura in care ,prin aceasta, au sporit bunurile comune ale sotilor

Regimul separatiei de bunuri

Regimul separaţiei de bunuri este caracterizat prin faptul că fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv atât al bunurilor sale prezente, cât şi al celor pe care le dobândeşte singur după încheierea căsătoriei.

La adoptarea acestui regim, notarul public întocmeşte un inventar al bunurilor mobile proprii, indiferent de modul lor de dobândire. Se poate întocmi un inventar şi pentru bunurile mobile dobândite în timpul separaţiei de bunuri. În toate cazurile, pentru opozabilitate faţă de terţi, inventarul se anexează la convenţia matrimonială, supunându-se aceloraşi formalităţi de publicitate ca şi convenţia matrimonială.În lipsa inventarului se prezumă, până la proba contrară, că dreptul de proprietate exclusivă aparţine soţului posesor. Dacă bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus, potrivit legii, unei condiţii de formă pentru validitate ori unor cerinţe de publicitate, dreptul de proprietate exclusivă nu se poate dovedi decât prin înscrisul care îndeplineşte formele cerute de lege.

Prin convenţie matrimonială, părţile pot stipula clauze privind lichidarea acestui regim în funcţie de masa de bunuri achiziţionate de fiecare dintre soţi în timpul căsătoriei, în baza căreia se va calcula creanţa de participare. Dacă părţile nu au convenit altfel, creanţa de participare reprezintă jumătate din diferenţa valorică dintre cele două mase de achiziţii nete şi va fi datorată de către soţul a cărui masă de achiziţii nete este mai mare, putând fi plătită în bani sau în natură.

Bunurile dobândite împreună de soţi aparţin acestora în proprietate comună pe cote-părţi, în condiţiile legii.

Soţul care se foloseşte de bunurile celuilalt soţ fără împotrivirea acestuia din urmă are obligaţiile unui uzufructuar, cu excepţia celor prevăzute la art. 723, 726 şi 727. El este dator să restituie numai fructele existente la data solicitării lor de către celălalt soţ sau, după caz, la data încetării ori schimbării regimului matrimonial.

Dacă unul dintre soţi încheie singur un act prin care dobândeşte un bun, folosindu-se, în tot sau în parte, de bunuri aparţinând celuilalt soţ, acesta din urmă poate alege, în proporţia bunurilor proprii folosite fără acordul său, între a reclama pentru sine proprietatea bunului achiziţionat şi a pretinde daune-interese de la soţul dobânditor. Proprietatea nu poate fi însă reclamată decât înainte ca soţul dobânditor să dispună de bunul dobândit, cu excepţia cazului în care terţul dobânditor a cunoscut că bunul a fost achiziţionat de către soţul vânzător prin valorificarea bunurilor celuilalt soţ.

Niciunul dintre soţi nu poate fi ţinut de obligaţiile născute din acte săvârşite de celălalt soţ. Cu toate acestea, soţii răspund solidar pentru obligaţiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor.

La încetarea regimului separaţiei de bunuri, fiecare dintre soţi are un drept de retenţie asupra bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a datoriilor pe care le au unul faţă de celălalt. Regimul separaţiei de bunuri este situat în antipodul regimurilor comunitare, este un

24

regim separatist, cel mai individualist şi care oferă cea mai mare independenţă patrimonială soţilor, tinzând să realizeze cea mai completă disociere a intereselor acestora.

Unitatea de învăţare nr. 8

NULITATEA CĂSĂTORIEI

Este sancțiunea civilă care intervine ca urmare a nerespectării unora dintre cerințele de valabilitate stabilite de lege, constatarea sau pronunțarea sa înlăturând, de regulă, efectele acelei căsătorii.

1. Cazuri de nulitate absolută a căsătoriei:a. încheierea căsătoriei fără respectarea dispozițiilor legale cu privire la vârsta

matrimonială. Spre deosebire de dreptul comun, nulitatea absolută care intervine în acest caz prezintă particularitatea că ea poate fi înlăturată dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești s-a ivit una din următoarele situații:

- dacă soțul care nu avusese vârsta legală în momentul încheierii căsătoriei, a împlinit această vârstă;

- dacă soția a dat naștere, pânâ la constatarea nulității, unui copil;- dacă în aceeași perioadă de timp, soția a rămas însărcinată.b. încheierea căsătoriei de către o persoană care este deja căsătorităc. încheierea căsătoriei între rude în gradul prohibit de leged. încheierea căsătoriei între persoane legate prin adopțiee. încheierea căsătoriei de către alienatul sau debilul mintalf. lipsa de publicitate g. lipsa de solemnitateh. necompetența ofițerului de stare civilăi. frauda la lege sau căsătoria fictivă. Căsătoria este fictivă atunci când nu s-a

încheiat cu scopul de a întemeia o familie și este considerată a fi încheiată în lipsa consimțământului, deoarece părțile nu și-au exprimat un consimțământ valabil în vederea încheierii căsătoriei, ci doar unul formal , voința lor internă fiind cu totul alta, ceea ce conduce la aplicarea sancțiunii nulității absolute.

j. lipsa diferențierii sexuale k. lipsa consimțământului.

2. Cazuri de nulitate relativăa. lipsa încuviințărilo cerute de lege pentru căsătoria minoruluib. viciile de consimțământc. lipsa discernământuluid. existența tutelei

3. Regimul juridic al nulitățilorRegimul juridic al nulității căsătoriei se referă la persoanele care pot invoca

nevalabilitatea căsătoriei, la caracterul prescriptibil sau nu și la posibilitatea de confirmare sau nu a căsătoriei nevalabile.

a. Titularul acțiunii.

25

Nulitatea absolută a căsătoriei poate fi invocată de oricare dintre soți, precum și de orice persoană care justifică un interes legitim. Un astfel de drept este recunoscut și procurorului, dar numai în timpul vieții soților, în măsura în care, inițiativa sa este neecsară pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților.

Nulitatea relativă poate fi invocată numai de soțul care pretinde că i-a fost viciat consmițământul sau de cel a cărui încuviințare era necesară în cazul căsătoriei minorului. Dreptul la acțiune nu se transferă asupra moștenitorilor care nu o vor putea iniția, dar care vor putea să o continue dacă a fost pornită de către unul dintre soți.

b. Termen. Acțiunea în constatarea nulității absolute a căsătoriei este imprescriptibilă. Nulitatea

relativă poate fi cerută în termen de 6 luni de la încetarea violenței, de la descoperirea erorii sau a dolului. Neinvocarea nulității în termenul de prescripție echivalează cu o confirmare tacită a validității căsătoriei, prezumându-se că titularul dreptului la acțiune a renunțat la invocarea nulității relative.

c. Dovada nulitățiiPrin derogare de la dreptul comun, cauzele de nulitate pot fi dovedite prin orice mijloc

de probă admis de lege.

d. EfecteDacă instanța declară nulă sau anulează căsătoria, instanța este obligată să stabilească,

prin aceeași hotărâre, buna sau reaua – credință a soților la încheierea căsătoriei. Hotărârea este supusă apelului și căilor extraordinare de atac, potrivit dreptului comun. Hotărârea de admitere a acțiunii în desființarea căsătoriei, rămasă defintivă, este opozabilă, produce efecte erga omnes.

d1. Efectele nulității căsătoriei cu privire la relațiile personale dintre soți. Sub aspect juridic, soții sunt considerați ca și când nu ar fi fost niciodată căsătoriți.

Astfel se consideră că: - soții nu au avut obligații rezulgtate din starea de căsătorie;- soții își redobândesc numele avut înainte de încheierea căsătoriei, dacă acesta s-a

schimbat prin căsătorie;- între soți nu a avut loc suspendarea prescripției;- dacă desființarea căsătoriei a avut loc înainte ca unul dintre soți să fi împlinit vârsta

de 18 ani, minorul care a fost de bună – credință la încheierea căsătoriei va păstra capacitatea deplină de exercițiu.

d2. Efectele nulității căsătoriei cu privire la relațiile patrimoniale dintre soți.În acest caz pot exista trei situații:- obligația de întreținere nu a existat între soți;- regimul comunității legale de bunuri se consideră, prin efectul retroactiv al

desființării căsătoriei, că nu a fost niciodată aplicabil;- dreptul de moștenitor al soțului supraviețuitor nu poate opera, deoarece calitatea de

soț se conseideră că nu a existat niciodată.d3. Efectele nulității căsătoriei cu privire la relațiile dintre părinți și copii.În virtutea principiului interesului superior al copilului, prin excepție de la regula

retroactivității nulității, nulitatea căsătoriei nu produce nici un efect în privința copiilor, care vor păsta situația de copii din căsătorie. În privința acestor copii, se vor aplica, prin asemănare, dispozițiile prevăzute la divorț, în ceea ce privește drepturile și obligațiile dintre părinți și copii.

26

4. Căsătoria putativă.Este reglementată de art. 304 din Codul civil și se definește ca fiind acea căsătorie

care, deși nulă sau anulată, produce unele efecte între soți, în considerarea faptului că, cel puțin unul dintre aceștia a fost de bună – credință la momentul încheierii căsătoriei.

Buna – credință nu trebuie dovedită, întrucât ea se prezumă, în schimb reaua – credință trebuie dovedită de cel care o invocă. Soțul de bună – credință va avea același regim juridic cu un soț divorțat, în timp ce soțul de rea – credință va avea statutul juridic de concubin, persoană necăsătorită.

Efectele căsătoriei putative diferă după cum ambii soți sau doar unul dintre ei a fost de bună – credință. În cazul putativității bilaterale, se vor produce, în cazul ambilor soți, următoarele efecte:

- între soți au existat obligații specifice căsătoriei;- între soți a opera suspendarea cursului prescripției exctinctive;- se va menține capacitatea de exercițiu deplină dobândită de minor prin căsătorie;- va exista obligația de întreținere între foștii soți;- dacă soții au ales un regim matrimonial, prin convenție matrimonială, se va aplica

acesta sau, dacă nu au făcut o asemenea alegere, se va aplica regimul comunității legale;- se va menține vocația succesorală dacă decesul celuilalt soț a avut loc înainte de

desființarea căsătoriei.În cazul în care doar unul dintre soți a fost de bună credință, efectele enumerate mai

sus se vor produce numai față de acesta, iar nu și față de cel care a fost de rea – credință

Bibliografie

Alexandru Bacaci, Viorica Claudia Dumitrache, Codruţa Hageanu, Dreptul familiei, Ediţia a 7-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2012.

Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei (coord.), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole (art. 1-2664), Editura C.H. Beck, Bucure ti, 2012.ș

Emese Florian, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2011.Cristina Codruţa Hageanu, Dreptul familiei şi actele de stare civilă, Editura

Hamangiu, Bucureşti, 2012.Dan Lupaşcu, Cristina Mihaela Crăciunescu, Dreptul familiei, Editura Universul

Juridic, Bucureşti, 2012.

27

28