REZUMAT Valentina Neacsu (1)

LUCRARE DE DOCTORAT

REZUMAT

OPTIMIZAREA MECANISMELOR DE COPING LA

ADULŢI

Coordonator ştiinţific:Prof. univ. dr. RUXANDRA RĂŞCANU

Doctorand:VALENTINA NEACŞU (COLCERU – MIHUL)

BUCUREŞTI

2008

OPTIMIZAREA MECANISMELOR DE COPING LA ADULŢI

Societatea românească se confruntă în ultimii ani cu schimbări economico-sociale

profunde. În acest context transformările care au loc solicită adaptări la fel de rapide din

partea actorilor umani. Aceste trabsformări sunt cu atât mai dificil de realizat cu cât

mecanismele de adaptare ale individului sunt mai puţin dezvoltate.

Lucrarea de faţă se centrează pe medierea formării unor mecanisme de adaptare cât

mai generale şi transferabile în diverse situaţii, atât în viaţa socială, cât şi în cea

profesională. Principalul beneficiu rezultat în urma optimizării mecanismelor de coping

fiind o raportare cât mai adecvată la mediul social şi la sarcina de muncă pentru fiecare

individ.

Stresul este un element omniprezent în cadrul societăţii contemporane iar

necesităţile de ajustare permanentă la o lume ce se află într-un dinamism permanent sunt o

consecinţa firească. Este ştiut faptul că stresul apare atunci când individul trebuie să facă

faţă unor cerinţe care depăşesc posibilităţile sale de moment.

Complexitatea societăţii contemporane, multitudinea de factori ce interferează

zilnic în sfera relaţiilor interumane, au generat, generează şi vor mai genera fenomene ale

stresului care în condiţii specifice produc o serie de disfuncţionalităţi.

Stresul şi adaptarea rămîn o problemă de actualitate în contextul dezvoltării

civilizaţiei din punct de vedere economic, social, informaţional, tehnic, demografic,

ecologic ce au un impact de acutizare asupra flexibilităţii şi adaptării actorului social.

Reacţiile stresogene au o valoare deosebită în cadrul antrenării şi rezistenţei organismului

formând ceea ce specialişti numesc imunitate „de viaţă”.

Elaborarea unui sistem de adaptare la stres, prin construirea unor măsuri eficiente

de prevenire şi combatere a acestuia bazate pe o cunoaştere analitică a modului în care

indivizii receptează evenimentele din jurul lor, reprezintă alternativa de răspuns a

redobândirii echilibrului psihic-social în contextul vieţii din societatea contemporană.

Datorită condiţiilor obiective (care ţin de exterior) şi celor subiective (care ţin de

individ), conceptul de optimizare personală începe să îşi capete un rol important în

societate, nu numai în cazul unor situaţii de criză ci şi pentru dezvoltarea potenţialului

uman. Capacitatea de a alege reprezintă pentru toţi indivizii o asumare a reflexivului care

de multe ori se află în competiţie cu impulsivul. Dar capacitatea de a alege mai înseamnă şi

2

asumarea responsabilităţii, fapt care în societatea românească a fost greu de conştientizat.

Structura istorico-socială este schimbată în acest moment şi acest lucru devine facilitator în

a identifica, recunoaşte şi opera cu părţi importante ale capacităţii de alegere la indivizi.

Competitivitatea şi recunoaşterea dezvoltării personale au loc atunci când oamenii

încep să conştientizeze faptul că există o speranţă de viaţă, o calitate a vieţii la care pot

accede traversând în mod constructiv perioadele stresante aferente spaţiului privat şi mai

ales celui public.

Optimizarea personală este construită pe o formulă diadică în care creşterea calităţii

vieţii şi diminuarea reacţiilor negative generate de stres se poate desfăşura prin măsuri

conjugate, de răspândire şi dezvoltare a tehnicilor de relaxare, de reorganizare a vieţii

personale şi profesionale către eficienţă, de acceptare a nevoilor proprii şi implicit a

celorlalţi prin dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi de rezolvare a conflictelor, prin

dezvoltarea unui mod eficient şi creativ de raportare la situaţiile noi şi implicit prin

autocunoaştere, intercunoaştere şi autorealizare.

Principiile enumerate trebuie extinse şi în ţara noastră cu atât mai mult cu cât s-a

înregistrat în ultima perioadă o creştere abruptă şi neîntreruptă a tulburărilor asociate

stresului şi diferitelor situaţii de criză personală şi profesională. Toate aceste elemente sunt

determinate de stilul de viaţă autohton, în care suferinţa legată de lipsurile materiale este

amplificată de alte elemente care ar putea fi contracarate prin organizarea echilibrată a

existenţei, ceea ce presupune dezvoltarea de deprinderi şi abilităţi din domenii aparent

diverse, cum ar fi: managementul, stabilirea priorităţilor, luarea deciziilor, introducerea

gândirii pozitive.

Prezenta lucrare este concepută ca un studiu teoretico-experimental având ca

principal scop identificarea mecanismelor (strategiilor) de coping utilizate de adulţi în faţa

evenimentelor stresante cât şi construirea şi implementarea unui program de optimizare a

capacităţilor de coping la adulţii tineri.

Capacităţile de coping vizează pe rând construirea unei atitudini pozitive la adulţi

cât şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi de rezolvare a conflictelor; construirea unor

patternuri rezolutive generale şi a unor modalităţi de a răspunde în mod adecvat factorilor

stresori. Modulele programului au cuprins o serie de etape ce au avut ca şi corespondent in

vivo construirea în grup şi cu ajutorul grupului a unor scheme rezolutive generale care să

poată fi adaptate pentru situaţiile diverse pe care le parcurge individul, atât în viaţa

profesională cât şi în cea socială şi personală cât şi creşterea unei interelaţionări adecvate şi

3

a obţinerii succesului profesional şi personal, ca modalitate de solicitare şi oferire a

ajutorului în grupurile de apartenenţă ale persoanelor, cu finalitate adaptativă.

Lucrarea este formată din două părţi: prima parte, reprezentând un demers teoretic

de specialitate a fost rezervată trecerii în revistă a literaturii privitoare la conceptele de

studiate: stres, coping, personalitate, comunicare, evaluare psihoclinică a stresului,

consiliere şi terapie cognitiv-comportamentală, grup, rezolvare de probleme etc.

A doua parte cuprinde un vast studiu experimental şi foloseşte o punere în pagină

de specialitate metodologică, statistică şi psihologică constituindu-se ca set aplicativ de

cercetare.

OBIECTIVELE CERCETĂRII

Lucrarea a fost structurată şi gândită conform următoarelor obiective:

identificarea percepţiei stresului în populaţia adultă;

studiul strategiilor de coping utilizate de adulţi în faţa evenimentelor stresante;

construirea unui program de optimizare a capacităţilor de coping care vizează

pe rând /formarea unor atitudini pozitive la adulţi cât şi dezvoltarea unor

deprinderi de comunicare şi de rezolvare a conflictelor; construirea unor patternuri

rezolutive generale şi a unor modalităţi de a răspunde în mod adecvat factorilor

stresori.

construirea unor patternuri rezolutive generale şi a unor modalităţi de a răspunde

în mod adecvat factorilor stresori.

IPOTEZELE DE CERCETARE

Ipoteza generală pe care ne propunem să o demonstrăm este că participarea la programul

de optimizare a capacităţilor de coping va determina o îmbunătăţire a eficienţei personale

şi profesionale şi o reducere a efectelor negative asociate factorilor stresori.

Ipotezele specifice sunt următoarele:

Ipoteza 1: Se presupune că programul intervenţiei de optimizare are efect în

reducerea intensităţii reacţiilor la evenimentele stresante.

Ipoteza 2: Presupunem că programul de optimizare facilitează creşterea nivelului

adaptării profesionale la subiecţii investigaţi.

4

Ipoteza 3: Se presupune că la subiecţii care au participat la programul de

optimizare există o asociere între stima şi eficienţa de sine.

Ipoteza 4: Se presupune că participarea la acest program va determina o creştere a

stimei de sine şi a eficienţei la subiecţii participanţi.

Ipoteza 5: Presupunem că factorul de gen intervine în raportarea stresului perceput

de indivizi, în populaţia investigată. Persoanele de gen feminin raportează un nivel mai

ridicat de stres decât persoanele de gen masculin.

Ipoteza 6: Presupunem că factorul de gen intervine în raportarea asupra alegerii

strategiilor de coping în populaţia investigată (grup experimental în faza de preintervenţie

şi grupul de control).

DATE DESPRE GRUPURILE DE PARTICIPANŢI

În cadrul prezentului demers au fost selectaţi un număr de 100 participanţi având

vârste cuprinse între 22-51 ani (media de vârstă egală cu 32,6 ani şi o abatere standard de

9,36). În ceea ce priveşte numărul de participanţi în cazul celor două grupuri datele sunt

următoarele: pentru grupul experimental au fost selectaţi un număr de 50 participanţi ce

provin din grupurile de dezvoltare şi optimizare personală, aceştia fiind studenţi,

masteranzi, psihologi, medici.

Pentru grupul de control au fost selectaţi tot 50 de participanţi, studenţi din anii III

şi IV ai Facultăţii de Psihologie din cadrul Universitaţii „Titu Maiorescu” din Bucureşti.

Din perspectivă de gen din numărul total de 100 participanţi se regăsesc 39

persoane de sex masculin şi 61 persoane de sex feminin.

Cercetarea s-a desfăşurat în perioada 2005-2008 în Bucureşti iar tuturor

participanţilor li s-a garantat confidenţialitatea în legătură cu rezultatele probelor aplicate

fiindu-le explicat scopul statistic al înscrierii datelor respective.

Din totalul de 100 de participanţi au beneficiat de programul de

dezvoltare/optimizare un număr de 50 de persoane. Grupul de control reprezintă grupul

care nu a primit nici un fel de stimul/intervenţie de optimizare/dezvoltare.

Modalitatea de eşantionare a fost cea nealeatorie -pseudoaleatorie sau de

convenienţă (Popa, 2008, p.40) fiind utilizaţi participanţi disponibili. Această situaţie s-a

creat în urma considerentelor de ordin practic. Mai trebuie semnalat faptul că între cele

două grupuri au existat o serie de diferenţieri în ceea ce priveşte ocupaţia şi/sau

profesiunea aşa cum au fost ele descrise în rândurile de mai sus.

5

PROIECTUL DE CERCETARE A FOLOSIT METODE:

1. Teoretice: analiză, sinteză;

2. Experimentale: experiment de formare (intervenţie);

3. Statistice: descriptivă, analiza corelaţională, analiza de tip t-student.

INSTRUMENTELE DE SPECIALITATE:

Scala stresului perceput (PSS - Cohen, Kamarck, Mermelstein, 1983);

Inventarul pentru evaluarea nivelului de stres (Melgosa, 1994);

Chestionarul Bell;

Chestionarul de Investigaţie a copingului în situaţii stresante (CISS) (Coping

Inventory for Stressful Situations, Endler, 1999);

Scala de stimă de sine Rosenberg (Rosenberg Self-Esteem Scale, 1965);

Scala eficienţei de sine Sherer (GSES, General Self Efficacy Sherer, 1982);

Inventarul de personalitate Freiburg (Freiburg Personality Inventory, Selg,

Fahrenberg şi Hempel, 2001);

Interviu structurat stil de coping (Expanded Structured Interview, Hall et al.,

1998).

APLICAREA INSTRUMENTELOR

Participanţii au fost rugaţi să răspundă în manieră verbală şi scrisă, aplicarea

instrumentelor utilizate cuprinând şi un interviu amplu semi-structurat. Subiecţii au fost

informaţi privitor la scopul cercetării şi au fost asiguraţi de confidenţialitatea informaţiilor

relevate pe parcursul demersului de cercetare cât şi ulterior acestuia.

Referindu-ne la ordinea administrării instrumentelor folosite, trebuie menţionat că

s-a urmărit un grad de particularitate progresiv, începîndu-se cu probele privitoare la

evaluarea stresului, continuând cu instrumentele investigative în aria copingului şi/sau

adaptării, cu scalele referitoare la măsurarea stimei şi eficienţei de sine iar în final fiind

investigaţi factori de personalitate.

EXEMPLE DE TEHNICI UTILIZATE ÎN TRAVALIUL DE GRUP

DIN CADRUL PROGRAMULUI DE OPTIMIZARE

Pe parcursul desfăşurării travaliului de grup ce a avut ca obiectiv principal

conştientizarea şi optimizarea mecanismelor (strategiilor) de coping am utilizat o serie de

6

tehnici şi variante ce s-au obiectivat ca întreprindere practică.

Constituirea acestui aparat tehnic a fost făcută plecând de la un studiu teoretic bine

definit iar implementarea aplicativă în cadrul grupurilor de lucru s-a dovedit a avea o

eficienţă de netăgăduit.

Programul de optimizare a cuprins: tehnici de prezentare, tehnici de

autoexprimare, de învăţare a comportamentului, comunicării şi structurărilor

asertive, tehnici de rezolvare de probleme, tehnici de caracterizare şi tehnici specifice

terapiei raţional – emotive.

A. TEHNICI DE PREZENTARE

1: SĂ FACEM CUNOŞTINŢĂ

Obiective:

facilitarea cunoaşterii interpersonale;

cunoaşterea şi stabilirea regulilor de grup;

utilizarea umorului ca resursă în grup;

cunoaşterea obiectivelor fiecărui participant.

Număr de participanţi:10-12.

Durată: 40 de minute.

Materiale necesare: fără materiale.

Descriere: fiecare participant este solicitat să găsească un adjectiv care să înceapă

cu prima literă a numelui său şi care să fie caracterizant şi/sau descriptiv faţă de propria

persoană.

Membrilor grupului li se sugerează să explice printr-o propoziţie scurtă de ce au

ales adjectivul respectiv pronunţând inca o data numele persoanei, adjectivul şi motivarea

alegerii acestuia, fapt extensibil si in cazul celorlalti cpomponenti ai grupului (numele şi

adjectivele care îi reprezintă pe ceilalţi). Va începe cel care a terminat primul şi acesta se

va adresa persoanei care va continua iar la final fiecare participant va relata care sunt

aşteptările sale de la acest grup.

2: PREZENTAREA

Obiective:


stimularea coeziunii de grup;

facilitarea construirii unui co-conştient şi a unui co-inconştient de grup;

Număr de participanţi: 10-12 subiecţi, împărţiţi în echipe de câte doi.

Durată: 120 minute.

7

Materiale necesare: fără materiale

Desfăşurare: participanţii sunt solicitaţi să se împartă în echipe de câte doi: astfel,

fiecare participant pune cât mai multe întrebări colegului de echipă, într-un interval de timp

de 30 de minute subiectul încercând să obţină cât mai multe informaţii despre celălalt,

după care rolurile asumate se schimbă. Ulterior fiecare membru al echipei îşi va prezenta

colegul în faţa grupului „intrând în pielea acestuia”. La final fiecare va reveni la rolul său

şi va spune cum s-a simţit în postura celuilalt şi cum s-a simţit auzindu-l pe celalalt.

3: CINE SUNT EU

Obiective:

conştientizarea şi verbalizarea propriei concepţii despre sine;

prezentarea în faţa celorlalţi a propriului punct de vedere referitor la sine;

depăşirea inhibiţiilor legate de a vorbi despre sine în public;

intercunoaşterea.

Număr de participanţi: 10-12.

Durată: 35 – 45 minute.

Materiale necesare: fără materiale.

Desfăşurare: fiecare participant se va prezenta în faţa celorlalţi, răspunzând la

întrebarea “Cine sunt eu?”. Restul participanţilor vor fi încurajaţi să pună întrebări cu

specificarea clară a faptului că pot pune doar întrebări în scopul de a obţine mai multe

informaţii şi nu pot emite judecăţi mascate în contextul întrebărilor adresate subiectului. La

final fiecare participant va relata cum s-a simţit şi dacă a aflat ceva nou despre sine.

4: PORTRETUL PERSONAL

Obiective:


facilitarea construirii unui co-conştient şi a unui co-inconştient de grup;

stimularea coeziunii de grup;

exprimarea, clarificarea şi conştientizarea proiecţiilor.

Număr de participanţi: 10-12 subiecţi.

Durată: 60 minute.

Materiale necesare: materiale de desen – hârtie şi creioane colorate.

Desfăşurare: participanţii sunt solicitaţi să îşi deseneze portretul din acest moment,

folosind materialele puse la dispoziţie. Ulterior portretele se pot schimba între participanţi,

fiecare putând cere un alt desen care i-a plăcut, el oferind, în schimb, propriul desen; se pot

efectua mai multe schimburi; în final, fiecare participant se prezintă prin prisma portretului

8

care se află în acel moment în posesia lui ca şi cum i-ar aparţine. Exerciţiul continuă cu

autorul real al portretului, ce trebuie să precizeze ce a vrut să spună şi, după aceea, să

prezinte portretul pe care îl are asupra sa în acel moment.

B. TEHNICI DE AUTOEXPRIMARE METAFORICĂ

1.CADOUL

Obiective:

intercunoaştere şi autocunoaştere;

dezvoltarea analogiilor pe care le implică fantezia şi dezvoltarea creativităţii

interpersonale;

exteriorizarea unor sentimente faţă de ceilalţi şi conştientizarea acestor sentimente

în urma discuţiilor ulterioare;

conştientizarea proiecţiilor în viitor şi a patternurilor de desfăşurare a relaţiilor

afective cu ceilalţi.

Număr de participanţi : 10-12

Durata : 100 minute.

Materiale necesare: fără materiale

Desfăşurare: fiecare participant trebuie să-şi imagineze că este un cadou; trebuie să

se exploreze pe sine ca fiind cadoul respectiv - cum arată, cui îi este destinat, cum se simte

cel căruia îi este destinat etc.; a doua etapă presupune ca participanţii să se retranspună în

starea de cadou, dar după ce au trecut zece ani, să se exploreze pe ei înşişi ca fiind cadoul

respectiv peste zece ani : ce s-a întâmplat cu el, cum arată acum, etc. Fiecare participant se

va prezenta grupului din perspectiva de cadou. La final fiecare va împărtăşi grupului cum

s-a simţit şi dacă a aflat ceva nou despre sine.

2. FLOAREA

Obiective:


dezvoltarea creativităţii;

conştientizarea şi verbalizarea unor resurse şi limite personale;

conştientizarea modului în care indivizii sunt percepuţi de ceilalţi şi verificarea

propriilor proiecţii.

Număr de participanţi: 10-12

Durata : 240 minute.


Desfăşurare: fiecare participant trebuie să îşi imagineze că este o floare şi să se

9

exploreze pe sine în aceasta ipostază după cum urmează - cum arată, unde este, cum este

solul în care creşte, ce dorinţe şi temeri are (ca floare). Fiecare participant se prezintă din

ipostaza de floare, ulterior având ocazia să afle de la toţi ceilalţi de ce cred aceştia că şi-a

ales floarea respectivă. La final fiecare subiect va avea posibilitatea să spună cum s-a simţit

în ipostaza dobândită datorită exerciţiului şi dacă a aflat ceva nou despre sine.

3. POVESTEA

Obiective:

intercunoaştere şi autocunoaştere.

dezvoltarea analogiilor pe care le implică fantezia şi dezvoltarea creativităţii;

conştientizarea resurselor personale şi a altor moduri în care acestea pot fi folosite;

construirea unor mecanisme de coping eficiente, neconvenţionale.


Durata: 240 minute.

Materiale necesare: fără.

Desfăşurare: Fiecare participant şi-a ales o carte sau o poveste, un film care a fost

sau este semnificativ pentru el. Fiecare participant a avut ocazia să asiste din balcon (de pe

un scaun pe care stătea în picioare) la o punere în scenă realizată de ceilalţi colegi a

povestirii alese. După această etapă fiecare subiect trage concluziile privitoare la prezenţa

nevoilor şi preocupărilor actuale şi cum se configurează în mod obiectiv soluţia rezultată în

urma punerii în scenă pe care au oferit-o colegii săi.

4. MĂŞTILE

Obiective:


conştientizarea şi expunerea în faţa grupului a unor elemente vulnerabile

caracteristice fiecărui subiect;

dezvoltarea paternurilor de cooperare şi a unei atmosfere pozitive, de familiaritate,

în grup;

conştientizarea resurselor personale şi a altor moduri în care acestea pot fi folosite.


Durata: 240 minute.


Desfăşurare: fiecare participant a desenat o faţă a sa pe care nu o prea arată

celorlalţi, şi care nu îi prea place. După aceea fiecare participant configurează ipostaza la

care s-a referit alegându-şi un coleg pe care îl modelează corporal şi căruia îi ataşează faţa

10

desenată. Ceilalţi colegi spun ce cred că reprezintă statuia şi la final autorul acesteia

relatează ce a dorit să reprezinte şi ce a înţeles ascultându-i pe ceilalţi colegi de grup.

D. TEHNICI DE REZOLVARE DE PROBLEME

1. ÎNVĂŢAREA ETAPELOR REZOLVĂRII DE PROBLEME

Obiective:

învăţarea unor paternuri rezolutive cu o sferă largă de aplicabilitate;

formarea patternurilor de cooperare în grup;

dezvoltarea unor abilităţi de a rezolva probleme în grup;

dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la grup;

dezvoltarea unor noi mecanisme de coping.


Durata: 120 minute.

Materiale necesare: hârtie şi creioane.

Desfăşurare: fiecare participant îşi va alege o problemă asupra căreia va lucra după

care se vor prezenta etapele demersului rezolutiv, etapă cu etapă, participanţii

parcurgându-le individual, în scris, pe rând: definirea problemei, stabilirea obiectivelor,

generarea soluţiilor alternative, evaluarea acestora, adoptarea deciziei, verificarea deciziei

şi stabilirea planului de implementare. Cei care nu sunt multumiţi de rezultatele obţinute

vor putea expune problema în faţa grupului, ceilalţi membrii având posibilitatea de a oferi

variante alternative. Subiectul care a propus problema va evalua variantele primite de la

grup, parcurgând din nou ceilalţi paşi – de la adoptarea deciziei. Ultima etapa a demersului

rezolutiv, punerea în practică a planului se va constitui în tema pentru acasă.

2.COMPLETAREA DESENULUI

Obiective:

dezvoltarea creativităţii;

schimbarea perspectivei asupra propriilor preocupări;

formarea unei atmosfere pozitive, de cooperare în grup;

dezvoltarea unor abilităţi de a rezolva probleme în grup;

dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la grup;

găsirea unor modalităţi noi, neconvenţionale, de rezolvare de probleme.


Durata: 120 minute.


Desfăşurare: fiecare participant se va gândi la o preocupare actuală şi va începe un

11

desen care să reflecte respectiva preocupare. Fiecare desen va trece pe rând pe la toţi

ceilalţi membri ai grupului, participanţii completând desenul cum cred de cuviinţă. Pentru

începerea desenului fiecare participant va avea la dispoziţie un timp de trei minute, acelaşi

timp fiind acordat pentru fiecare foaie pe care o are de completat. La final fiecare subiect

va prezenta celorlaţi desenul, cum a început, ce dorea să reprezinte, cum se numea desenul

iniţial şi cum arată acum desenul, ce a primit de la grup, ce doreşte să păstreze şi cum se

numeşte acum desenul, concluzionând cu ce are de introiectat din desen. O variantă a

acestui exerciţiu presupune completarea unui poem, în care autorul formulează primele

două versuri, fiecare coleg completează cu alte două şi la final fiecare îşi încheie poemul

început de el iniţial.

PRELUCRAREA STATISTICĂ A DATELOR OBŢINUTE ŞI

INTERPRETAREA REZULTATELOR

Toate rezultatele obţinute în urma aplicării chestionarelor au fost prelucrate cu

ajutorul programului SPSS varianta 13.0. Nu am întâmpinat dificultăţi în recoltarea

datelor, toţi cei 100 de subiecţi investigaţi oferind răspunsuri valide.

EXEMPLE :

A. La aplicarea Chestionarului Bell, în măsurarea itemului adaptare emoţională

participanţii din grupul experimental aflaţi în faza de preintervenţie au obţinut o medie 5,4

şi o mediană 6. Participanţii au dat răspunsuri situate între 1 punct scorul minim şi 15

puncte scorul maxim. Scorul cu frecvenţa cea mai mare de apariţie, modul, are valoarea 7.

După cum se poate observa în tabelul de frecvenţe (Tabel 7.3.10.) scorurile acestui

grup la itemul adaptare emoţională se distribuie astfel: 20% dintre participanţi se situează

în intervalul bun al adaptării emoţionale în timp ce 68% se situează în intervalul mediu, iar

10% raportează un nivel nesatisfăcător şi 2% un nivel foarte slab prezentând conform

interpretării chestionarului tendinţă spre instabilitate emoţională.

Tabel 7.3.9.

Indicatori statistici adaptare emoţională

Indicatori statistici

Chestionar Bell

Adaptare emoţională

Grup experimental

preintervenţie

N =50

Media 5,4

Mediana 6,0

12

Modul 7,0

Abaterea standard 3,11

Skewness ,832

Kurtosis 1,400

Minim 1

Maxim 15

Grafic 7.3.5. Reprezentare grafică a frecvenţelor pentru scala de adaptare emoţională

B.

Scala eficienţei de sine Sherer

În ceea ce priveşte rezultatele obţinute de subiecţii din grupul de control la

aplicarea scalei eficienţei de sine, acestea relevă o medie de 25,8 care se situează în zona

de nivel scăzut pentru prezentarea scorurilor specifice eficienţei individuale şi o mediană

26. Abaterea standard calculată 6,73 şi coeficientul de variaţie 24% indică o împrăştiere

medie a datelor în jurul tendinţei centrale cât şi faptul că media calculată are

reprezentativitate pentru eşantionul studiat. Distribuţia de frecvenţe pentru scorul eficienţei

de sine reflectă faptul că 60 % dintre respondenţi care s-au declarat în zona de eficienţă de

sine scăzută în timp ce 40% dintre respondenţi s-au situat cu răspunsurile în zona de

evaluare medie.

Tabel 7.5.16.

Indicatori statistici eficienţa de sine

GSESGrup de control

N =50

13

Media 25,8

Mediana 26,0

Modul 26,0

Abaterea standard 6,73

Skewness ,002

Kurtosis -,521

Minim 12

Maxim 39

CONCLUZII

Discuţiile pe marginea ipotezelor de cercetare au permis validarea acestora, după

cum urmează:

Ipoteza 1

Se presupune că programul intervenţiei de optimizare are efect în reducerea

intensităţii reacţiilor la evenimentele stresante.

Pentru prima ipoteză de cercetare Testul U Mann-Whitney a concluzionat că

scorurile stresului la respondenţii din grupul care a beneficiat de programul de optimizare

sunt semnificativ mai mici decât cele din faza preintervenţie (U= 18,5, N1=50, N2=50, p

=0,000).

Tabel 7.6.1.

Statistica test U Mann-Whitney pentru stres

Stres

Mann- Whitney UWilcoxon WZAsymp. Sig. (2-tailed)

18.50079.500-2.214.004

Ipoteza 2

Presupunem că programul de optimizare conduce la creşterea nivelului adaptării

profesionale la subiecţii investigaţi.

Tabel 7.6.2.

Statistica test U Mann-Whitney pentru adaptare profesională

14

Ad. profesională


75.500198.500-3.259.001

a. Variabila de grupare: Adaptare profesională

Respondenţii au obţinut în urma participării la programul de optimizare-dezvoltare note

sensibil mai scăzute în ceea ce priveşte adaparea profesională, ceea ce reflectă faptul că au

tendinţa de a fi mai satisfăcuţi cu munca pe care o desfăşoară faţă de situaţia de

preintervenţie (U=75,5, N1=50, N2=50, p=0,001). Aceste date permit confirmarea ipotezei

2 care susţine că programul de optimizare conduce la creşterea nivelului adaptării

profesionale la subiecţii investigaţi.

Ipoteza 3

Se presupune că la subiecţii care au participat la programul de optimizare există o

asociere între stima şi eficienţa de sine.

Pentru a studia relaţia stima de sine - eficienţa de sine la subiecţii investigaţi s-au

calculat coeficienţii de corelaţie Pearson pentru grupul experimental aflat în faza

postintervenţie. Valorile coeficienţilor de corelaţie sunt prezentate în tabele de mai jos sub

forma unor matrici, fiecare celulă cuprinzând informaţii despre: valoarea coeficientului de

corelaţie (r), nivelul pragului de semnificaţie p (sig.2-tailed) şi numărul de subiecţi (N).

Pentru grupul experimental postintervenţie s-au obţinut corelaţii semnificative între

variabilele:

stima de sine şi eficienţa de sine, r (50)=0,864; p=0,000<0,05 bilateral;

Rezultatele statistice obţinute raportează corelaţii pozitive medii şi puternice, astfel

permiţând confirmarea ipotezei cu numărul 3 a cercetării care susţine existenţa unei

asocieri între stima de sine şi eficienţa de sine.

Imaginea intuitivă a relaţiei stima de sine-eficienţa de sine se obţine prin plasarea

valorilor corelate pe un grafic de tip scatterplot. În cadrul analizei norului de puncte

rezultat din proiecţia scorurilor fiecărui subiect pentru variabilele investigate într-un spaţiu

bidimensional se poate observa tendinţa de aranjare a acestor puncte pe lângă dreapta care

reprezintă imaginea ideală a unei corelaţii liniare.

Tabel 7.6.3.

Corelaţii Stima de sine – Eficienţa de sine

15

Corelatii Stima de sine - Eficienta de sine

1 .864**

.000

50 50

.864** 1

.000

50 50

Corelatie Pearson

Sig. (2-tailed)

N

Corelatie Pearson

Sig. (2-tailed)

N

Rosenberg

GSES

Rosenberg GSES

Corelatie semnificativa pentru un nivel de 0.01**.

60.0050.0040.0030.0020.0010.00

GSES

40.00

35.00

30.00

25.00

20.00

15.00

10.00

Ro

se

nb

erg

Figura 7.6. Scatterplot (1)

Suplimentar s-a efectuat şi un calcul corelaţional asupra datelor obţinute de la

participanţii grupului experimental aflaţi în faza preintervenţiei, unde s-a obţinut de

asemenea o corelaţie pozitivă între cele două variabile, dar mai puţin intensă, unde

rpreintervenţie(50)=0,372; p=0,008<0,05 bilateral.

Ipoteza 4

Se presupune că participarea la acest program va determina o creştere a nivelului

stimei de sine cât şi a eficienţei de sine la subiecţii investigaţi.

Pentru ipoteza 4 testul U Mann-Whitney a concluzionat că scorurile stimei de sine la

respondenţii din grupul care a beneficiat de programul de optimizare sunt semnificativ mai

mari decât cele din faza preintervenţie (U=23,5, N1=50, N2=50, p=0,004). Aceeaşi situaţie

a fost întâlnită şi la calculul statistic Mann-Whitney nonparametric în cazul eficienţei de

sine (U=33,5, N1=50, N2=50, p=0,001).

Tabel 7.6.4.

Statistica test U Mann-Whitney pentru stima de sine

Stima de sine

16


23.500219.500-3.412.004

Tabel 7.6.5.

Statistica test U Mann-Whitney pentru eficienţa de sine

Eficienţa de sine


33.500416.500-2.622.001

Din punct de vedere psihologic se poate vorbi despre faptul că un program de

optimizare – dezvoltare are un efect benefic asupra participanţilor săi redându-le sau

întărindu-le stima de sine alături de eficienţa de sine prin mijloace obiective.

Participanţii au construit un cumul psihologic care este tradus prin itemii stimei şi

eficienţei de sine: percepţia individuală asupra abilităţilor de a rezolva probleme, răspunsul

cognitiv, capacitatea de mobilizare în întreprinderea acţiunilor, încredea în sine realistă şi

pozitivă etc.

Ipoteza 5

Presupunem că factorul de gen intervine în raportarea stresului perceput de

indivizi, în populaţia investigată. Persoanele de gen feminin raportează un nivel mai

ridicat de stres decât persoanele de gen masculin.

Tabel 7.6.6.

Statistica test U Mann-Whitney pentru factorul de gen

Gen


109.500909.500-2.648.004

Pentru ipoteza 5 testul U Mann-Whitney a concluzionat că scorurile în raportarea

stresului la participanţii de gen masculin sunt mai mici decât scorurile raportate de

participanţii de gen feminin (U=109,5, N1=61, N2=39, p=0,004).

Conform cu alte studii (Dean, 1989) factorul de gen se constituie ca item obiectiv

17

în perceperea nivelului de stres. Astfel persoanele de sex feminin pot prezenta reacţii mai

puternice faţă de situaţiile stresante chiar dacă îşi folosesc abilităţile cognitive, emoţionale

şi sociale cu rol de protecţie şi menţinere a sănătăţii emoţionale şi sociale.

Ipoteza 6

Presupunem că factorul de gen intervine în raportarea asupra alegerii strategiilor

de coping în populaţia investigată (grup experimental în faza de preintervenţie şi grupul

de control).

Pentru ipoteza 6 testul Mann- Whitney (U) a concluzionat că scorurile CISS la femei faţă

de bărbaţi sunt semnificativ mai mici pe scala evitare (U = 41,5, N1=61, N2=39, p=0,005).

Tabel 7.6.6.

Statistica test U Mann-Whitney pentru scala evitare

Evitare


41.500316.500-4.805.005

În urma analizei rezultatelor obţinute au fost sintetizate principalele direcţii

evidenţiate în urma travaliului de cercetare:

1. Necesitatea existenţei şi aplicării unor evaluările temeinice, instituite şi

aplicate de către personalul de specialitate deţin un rol determinant în identificarea

problematicii stresului şi a implementării strategiilor de coping la persoanele adulte.

2. Un program pentru dezvoltarea abilităţilor de a face faţă evenimentelor de

viaţă stresante poate fi util atât la nivel individual (având în vedere efectele benefice

pentru individ) cât şi la nivel organizaţional. De altfel se poate discuta în aceste condiţii

despre o extrapolare a unui astfel de program individual în viaţa de organizaţie.

3. Dezvoltarea abilităţilor de coping permite persoanei/individului în mediul

său privat şi public nu doar să răspundă adecvat la solicitările exterioare şi mai ales

să conştientizeze modul în care face acest lucru. Acest fapt îi va conferi individului

sentimentul competenţei personale şi implicit îi va creşte stima de sine cât şi eficienţa

de sine.

18

4. Ipostaza trăirii unei oglindiri a propriei personalităţi în mod corect în

ceilalţi permite şi conduce întotdeauna spre autodefinire. Toate acestea alcătuiesc un bagaj

important pentru fiecare individ uman şi vor permite accederea la un nivel superior de

structurare a personalităţii – personalitatea matură.

5. Din perspectiva spaţiului public, diversele instituţii în care individul îşi

desfăşoară activităţile vor beneficia de competenţele crescute atât în plan social cât şi

profesional ale acestuia.

6. Conceput iniţial pentru mediul universitar, programul de optimizare a

mecanismelor (strategiilor) de coping pentru adulţi se poate extinde şi în alte

segmente ale societăţii.

7. Un prim indiciu, practic este cel oferit de mediul organizaţional, în care un astfel

de program a fost implementat într-o formă pilot descrisă pe parcursul demersului prezent.

Rezultatele obţinute la acea dată, ce au transcris beneficii şi eficienţă la care s-au adăugat

cele obţinute în perioada de dezvoltare a lucrării de doctorat (grupurile de dezvoltare şi

formare de nuanţă terapeutică asupra cărora a fost aplicată intervenţia) confirmă pe de o

parte utilitatea şi adecvarea construcţiei proiectate şi aplicate.

8. Din alt punct de vedere, câştigurile sensibile ale subiecţilor în ceea ce priveşte

stima de sine, eficienţa de sine, mai buna adaptare profesională dovedite de expunerea

statistico-psihologică prezentată pe larg în capitolele anterioare reprezintă un alt atu pentru

conştientizarea necesităţii utilizării unui program de optimizare al mecanismelor de coping

pentru adulţi într-o arie diferită şi mai ales diversă a spaţiului public - mediul

organizaţional şi cel managerial fiind obiectivele imediate, pe termen scurt pe care le

vizăm în acest sens.

9. Lucrarea doreşte să impulsioneze implementarea unor astfel de programe

de optimizare a mecanismelor de coping într-un context social cât mai divers,

facilitând astfel descoperirea, conştientizarea resurselor pe care le poate folosi fiecare

persoană atunci când se regăseşte într-un şir de situaţii, evenimente cu un înalt aport

stresant. Conduita de aplicabilitate a acestui tip de program de optimizare traversează

mediul academic, în special cel psihologic fără însă a-l îndepărta.

10. Prezentul demers pune la dispoziţia psihologilor şi psihoterapeuţilor,

pedagogilor, personalului de specialitate dar şi studenţilor un instrumentar minuţios

ce cuprinde mijloace de investigare diagnostice alături de un construct intervenţional

al tehnicilor psihoterapeutice.

19

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Aldwin, C. M. (1999). Stress, Coping, and Development: An integrated

perspective. New York: The Guilford Press.

20

Amado G., Guittet A. (2007). Psihologia comunicării în grupuri. Iaşi:

Editura Polirom.

Anderon, R., Cissna, K.N. (1997). The Martin Buber - Carl Rogers

Dialogue: A New Transcript with Commentary. New York: State University Press.

Atkinson, R.L., Atkinson, R.C. (2002). Introducere în psihologie.

Bucureşti: Editura Tehnică.

Băban, Adriana (1998). Stres şi personalitate. Cluj-Napoca: Presa

Universitară Clujeană.

Bolger, N. (1990). Coping as a personality process: A prospective study.

Journal of Personality and Social Psychology, 59:525-537.

Boria, G. (1997). Lo psicodramma classico. Milano : Franco Angeli.

Bosscher, R.J., Smit, J.H. (1998). Confirmatory factor analysis of the

general self-efficacy scale, Behavior Research and Therapy, 36, 339-343.

Brinster, P. (1997). Terapia cognitivă, Bucureşti: Editura Teora.

Burns, D.D. (1999). Feeling Good: The New Mood Therapy. Canada:

Publisher Harper Collins.

Burns, D.D. (2007). When Panic Attacks: The New, Drug-Free Anxiety

Therapy That Can Change Your Life, London : Publisher Barnes & Noble.

Butcher, J. N., Carson, R. C. (1992), Abnormal Psychology and Modern

Life, Canada: Harper Collins Publisher.

Chelcea, S. (1994). Personalitate şi societate în tranziţie. Bucureşti:

Editura Ştiinţă şi Tehnică.

21

Clark, D.A., Beck, A.T, & Alford, B.A. (1999). Scientific Foundations of

Cognitive Theory and Therapy of Depression, New York: John Wiley & Sons.

Cohen, S., & Edwards, J.R.(1989). Personality characteristics as

moderators of the relationship between stress and disorder. In R.W. Neufeld (Ed.),

Advances in the investigation of psychological stress., Chicester : John Wiley &

Sons.

Cohen, S., Kamarck, T., & Mermelstein, R. (1983). A global measure of

perceived stress. Journal of Health and Social Behavior, 24, 385-396.

Cohen, S., & Williamson, G. (1988). Perceived stress in a probability

sample of the United States. In S. Spacapam & S. Oskamp (Eds.), The social

psychology of health: Claremont Symposium on applied social psychology.

Newbury Park, CA: Sage.

Columbus, Alexandra, M. (2006). (editor), Advances in Psychology

Research, Vol.46, London: Nova Science Publishers Inc.

Costa, P. J., McCrae, R. R. (1993). Psychological stress and coping in old

age. In L. Goldberger and S. Breznitz (Eds.). Handbook of stress: Theoretical and

clinical aspects (2nd ed.) (pp. 403-412), New York: The Free Press.

Cottraux, J. (2003). Terapiile cognitive. Iaşi: Editura Polirom.

Cristea, D. (2001). Tratat de psihologie socială. Cluj: Editura Pro

Transilvania.

Dafinoiu, I. (2001). Elemente de psihoterapie integrativă. Iaşi: Editura

Polirom.

Dafinoiu, I., Vargha J.L. (2005). Psihoterapii scurte. Iaşi: Editura Polirom.

Dantzer, R.(1989). L'illusion psychosomatique. Paris : Odile Jacob.

22

David, D. (2006). Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale.

Iaşi : Editura Polirom.

Dean, K. (1989). Self-care components of lifestyles: the importance of

gender, attitudes and the social situation, Social Science Medicine, 29, (8), p.137-

152.

Doise, W. Deschamp, J-C, Mugny, G. (1996). Psihologia socială

experimentală. Iaşi: Editura Polirom.

Dohrensend, B. P. (1998). Adversity, stress and psychopathology. New

York: Oxford University Press.

Encyclopedia of Stress*** (2000), New York: Academic Press.

Epstein, S., & Meier, P. (1989). Constructive thinking: A broad coping

variable with specific coping components. Journal of Personality and Social Psychology,

57, 332-350.

Eysenck, H. J. (1988). Personality and stress as causal factors in cancer

and coronary heart disease. In: M. P. Jaisse, (Ed.) Individual Differences, Stress,

and Health Psychology (pp. 42-89). New York: Springer-Verlag.

Fisher, S. (1993). Stress, heal and disease. British Journal of Hospital

Medicine, vol. 49, (10), 74- 98.

Fryer, Marilyn (1988), Rezolvarea conflictelor şi creativitatea - o abordare

psihologică. In Neculau, A., Ana-Stoica Constantin, Psihosociologia rezolvării

conflictului. Iaşi : Editura Polirom.

Goldberger, L., & Breznitz, S. (Eds.) (1993). Handbook of stress:

Theoretical and clinical aspects (2nd ed.). New York: The Free Press.

23

Golu, M. (1993). Dinamica personalităţii. Bucureşti: Editura Geneze.

Guilford, J.P. (1982). Cognitive psychology's ambiguities: Some suggested

remedies. Psychological Review, 89, 48-59.

Guimón, J. (2006). Introducere în terapiile de grup. Iaşi : Editura Polirom.

Greenberg, J.S. (1999). Stress management, Sixth edition. Boston Burr

Ridge: WCB McGraw-Hill.

Greenglass, E.R. (1993). The contribution of social support to coping

strategies. Applied Psychology: an international Review, 42, 323-340.

Hammen, C. (2005). Stress and Depression. Annual Review of Clinical

Psychology, 1, 293-319.

Holdevici, Irina (1996). Elemente de psihoterapie. Bucureşti: Editura

ALL.

Holdevici Irina (2000). Psihoterapia tulburărilor anxioase. Bucureşti:

Editura Ceres.

Holdevici, Irina (2002). Ameliorarea performanţelor individuale prin

tehnici de pshihoterapie. Bucureşti : Editura Orizonturi.

Holdevici, Irina (1995). Autosugestie şi relaxare. Bucureşti: Editura Ceres.

Holdevici, Irina (2001). Psihoterapii scurte. Să ne rezolvăm problemele de

viaţă rapid şi eficient. Bucureşti: Editura Ceres.

Holdevici, Irina, Neacşu, Valentina (2006). Consiliere psihologică şi

psihoterapie în situaţiile de criză. Bucureşti: Editura DUAL TECH.

Holdevici, Irina, Neacşu, Valentina (2008). Sisteme de Psihoterapie şi

24

Consiliere Psihologică, Bucureşti: Editura Kullusys.

Huber, W. (1997). Psihoterapiile, Terapia potrivită fiecărui pacient.

Bucureşti: Editura Ştiinţă şi Tehnică.

Hyson, M.C. (1983). Going to the doctor: A developmental study of stress

and coping. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 24 (2), 247-259.

Iamandescu I.B. (1997). Psihologie medicală. Ediţia a II-a. Bucureşti:

Editura Medicală.

Iamandescu, I.B. (2002). Stresul psihic din perspectivă psihologică şi

psihosomatică, Bucureşti : Editura InfoMedica.

Ionescu, G. (1990). Psihoterapie. Bucureşti: Editura Ştiinţifică.

Ionescu, G. (1997). Tulburările personalităţii. Bucureşti: Editura

Asklepios.

Jones, F., Bright J., Searle B., & Cooper, L., (1998). Modelling

occupational stress and health: The impact of the demand-control model on

academic research and on workplace practice. Stress Medicine, (14), 231-236.

Karasek, R., & Theorell, T.(1990). Healthy Work: Stress, Productivity and

the Reconstruction of Working Life, New York : Basic Books.

Kesler, R.C., Kendler, K.S., & Health, A. (1994). Perceived support and

adjustment to stress in a general population sample of female twins. In

Psychological Medicine, vol. 24, nr.1, p. 317-335.

Kiev, A., Kohn, V.(1979). Executive Stress. New York: AMACOM.

Kobasa, S. (1979), Stressful life events, personality and health: An inquiry

into hardiness, Journal of Personality and Social Psychology, 37:1-11.

25

Lazarus, R.S., Folkman, S. (1984). Stress, Appraisal and Coping. New

York: Springer Publishing Company.

Lazarus, R.S. (1999). Stress and Emotion: A New Synthesis. New York:

Springer Publishing Company.

Lazarus, R. S., & Folkman, S. (1991). The concept of coping. In A. M.

Monat & R. S. Lazarus (Eds.), Stress and coping: An anthology (3rd ed.). New

York: Columbia University Press.

Lehrer, P. M., & Woolfolk, R. L. (1993). (Eds.). Principles and practices

of stress management (2nd ed.). New York: The Guilford Press.

Loriol, M. (2004). Quand la relation deviant stressante, difficultés et

adaptation lors du contact avec les usagers. Humanisme et entreprise, (8) 262, 1-

18.

Lowenfeld, V. (1947). Creative and mental growth. New York :

Macmillan Co.

Luban-Plozza B., Iamandescu I.B. (2003). Dimensiunea psihosocială a

practicii medicale, Ediţia a II-a. Bucureşti : Editura Infomedica.

Lyubomirsky, S. (2001). Why are some people happier than others? The

role of cognitive and motivational processes in well-being. American

Psychologist, 56(3), 239-249.

MacLeod, C., Hagan, R. (1992). Individual differences in the selective

processing of threatening information, and emotional responses to a stressful life

event. Behavior Research and Therapy, 30, 151-161.

Madelon, L. Peters, M.L., Guido L. R. Godaert, G.L.R. & Ballieux, R.E.

(1999). Immune Responses to Experimental Stress: Effects of Mental Effort and

26

Uncontrollability. In Psychosomatic Medicine 61, (8), 513-524.

Maslow, A. (2008). Motivaţie şi personalitate. Bucureşti: Editura Trei.

Matthews, G., Deary, I.J., Whiteman, Martha, C. (2005). Psihologia

personalităţii, Trăsături, cauze, consecinţe. Iaşi: Editura Polirom.

McFarland, R. (1988). Coping through self-esteem. New York: Rosen

Publishing Group, Inc.

Miclea, M. (1994). Psihologie cognitivă. Cluj-Napoca: Editura Gloria.

Miclea, M.(1997). Stres şi apărare psihică. Presa Universitară Clujeană,

4-43, Cluj-Napoca.

Miller, T. W. (Ed.), (1997). Clinical disorders and stressful life events.

Madison, CT: International Universities Press, Inc.

Minulescu, Mihaela (1996). Chestionarele de personalitate în evaluarea

psihologică, Bucureşti.: Garel Publishing House.

Minulescu, Mihaela (2000). Psihodiagnoza modernă, Chestionarele de

personalitate. Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine.

Mitrofan, Iolanda (1997). Psihoterapia experenţială. Bucureşti: Editura

Infomedica.

Mitrofan, Iolanda (2005). Orientarea experenţială în psihoterapie;

Dezvoltare personală, interpersonală, transpersonală, Bucureşti: Editura SPER.

Mitrofan N., Mitrofan, L. (2005). Testarea psihologică. Iaşi: Editura

Polirom.

Papalia Diane, E., Olds Wendkos Sally, & Feldman-Duskin, Ruth (2003).

Human Development (9th edition), NY : Publisher McGraw-Hill College.

27

Pitariu, H. (1994). Stresul ocupaţional la ingineri: o realitate

contemporană. In: Psihologia, n1, 2-4, Societatea Stiinţă şi Tehnică S.A.

28

REZUMAT Valentina Neacsu (1)

Documents

Transcript of REZUMAT Valentina Neacsu (1)