Rezumat - Comunicare in a.S.

5/13/2018 Rezumat - Comunicare in a.S. - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/rezumat-comunicare-in-as 1/17

«« Subiecte – Comunicare în A. S. » Subiecte – Comunicare în A. S. »

1. Definirea termenilor

tiin ele comunicării au un rol fundamental pentru domeniul asisten ei sociale, atât în zona academȘ ț ț

i a cercetării dar mai ales în activitatea specifică de teren.ș

Comunicarea conduce la schimbarea comportamentelor locutorilor relaţia între cunoştinţe, emo(trăiri , atitudini) şi comportamente; comunicarea aduce cunoştiinţe şi creează emoţii, influenţând ascomportamentele. Comunicarea desemnează ansamblul proceselor prin care se efectuează schimburiinformaţii şi de semnificaţii între persoane aflate într-o situaţie socială dată. Comunicarea este interacţiunese prezintă ca un fenomen dinamic care implică o transformare.

Comunicarea este un proces sensibil, prin care un emiţător doreşte să-şi facă acceptat mesajul de căun receptor. Receptorul mesajului trebuie să-i recunoască emiţătorului competenţa în domeniul vizat şi acorde destulă încredere pentru a-i asculta şi accepta mesajul; în caz contrar, ca urmare a fenomenuluiexpunere selectivă, mesajul va fi evitat, ignorat. Unii vor recepta informaţia, dar nu-i vor da atenţie: aceeste mecanismul de percepţie selectivă.

„Comunicarea umană reprezintă modul fundamental de interacţiune psihosocială a persoane

realizată prin intermediul simbolurilor şi al semnificaţilor social-generalizate ale realităţii, în vederea obţinstabilităţii ori a unor modificări de comportament individual sau de grup.” (J.C.Abric) 1

„Comunicarea este un proces în care oamenii îşi împărtăşesc informaţii, idei şi sentimen(Hybels,Weaver).

2. Elementele comunicării

1. Emi ătorulț este un individ, un grup sau o instituţie care: posedă informaţie mai bine structurdecât receptorul; are o motivaţie şi un scop explicit (alăturat mesajului) şi unul implicit (motivul transmitemesajului) . Emiţătorul, după cum susţine Roberts Hunt ”înainte de a comunica orice, trebuie să obţinformaţii despre acel lucru şi trebuie să interpreteze acele informaţii.”

Blakar defineşte emiţătorul ca fiind „un creator” care prin mesajul său furnizează un întreg ansamde informaţii - semne cu privire la propria persoană, la viziunea sa asupra obiectului comunicării sausituaţia socială pe care o doreşte sau o percepe – care vor fi percepute, interpretate şi evaluate de căinterlocutor, determinând reacţiile , angajamentul, receptivitatea sau blocarea acestuia.” 2

2. Receptorul poate fi un individ, un grup sau o instituţie, căruia îi este adresat mesajul sau intră posesia sa în mod întâmplător; primeşte mesajul într-un mod conştient sau subliminal. Receptorul mesajutrebuie să-i recunoască emiţătorului competenţa în domeniul vizat şi să-i acorde destulă încredere pentruasculta şi accepta mesajul; în caz contrar, ca urmare a fenomenului de expunere selectivă, mesajul va fi eviignorat. Unii vor recepta informaţia, dar nu-i vor da atenţie: acesta este mecanismul de percepţie selectivă.

Receptorul este în permanenţă ţinta a numeroase mesaje, adesea contradictorii. El nu se lasă uinfluenţat, chiar dacă este de acord cu emiţătorul şi cu mesajul.Întotdeauna comunicarea trebuie raportată la obiectivele pe care noi le-am stabilit, tipul şi forma ei.

3. Mesajul include datele transmise şi codul de simboluri care intenţionează să ofere un înţespecific, particular acestor date .Mesajul este transmis prin mai multe canale, nivelul şi forma interacţiusunt definite de caracteristicile contextului. Se pot întâlni schimbări la modul de elaborare, codare, respecdecodare şi reconstituire a mesajelor.

1

2

1



Mesajul depinde de cele două componente ale procesului de comunicare: emiţător şi receptor.analiza mesajului îşi aduc aportul: vârsta receptorilor, sexul, factorii culturali şi subculturali ocupaveniturile şi statusurile, religia, factori specifici. Mesajul reprezintă ideile, sentimentele care constitconţinutul comunicării. El este codificat de emiţător, transpus în semne, semnale, simboluri, respectivlimbajul unui cod; decodat de receptor, fiind descifrat. Semnele, semnalele, simbolurile pot fi: verbale snon-verbale.

4. Codificarea – desemnează punerea în aplicarea unui cod, operaţiunea care face să corespundă usemnificaţii anumite semnale, elaborarea unui mesaj plecând de la o semnificaţie; operaţiunea care constă îînlocui semnalele care aparţin unui anumit sistem cu semnalele care aparţin unui alt sistem.

Codurile îndeplinesc o funcţie socială diferită, este obiectul atitudinilor, individuale sau colectivecomunitate lingvistică presupune un ansamblu de varietăţi lingvistice suprapuse; una dintre ele erecunoscută de ansamblul locutorilor ca limbă de referinţă. Cel mai bun transmiţător este de fapt cel ccodifică mesajul în aşa fel încât semnalul să aibă exact caracteristicile statistice optimale care să fie cel m bine adaptate canalului care este utilizat, ceea ce de fapt maximizează entropia semnalului şi îl face pe acedin urmă să fie egal cu capacitatea canalului.”

Recodificarea se poate realiza în termeni foarte diferiţi de codificarea experimentatorului. Omul numulţumeşte să transmită informaţia, el o supune unui anumit tratament. Psihologii au fost preveniţi de căspecialiştii teoriei informaţiei asupra dificultăţilor de a determina input-urile şi output-urile în exigenţasupra capacităţilor umane, având în vedere importanţa stocării informaţiei la om şi la posibilităţile saleutilizare a acestei informaţii înmagazinate pe parcursul unei experienţe.

Pentru interpretarea unui mesaj codificat, trebuie să aibă loc mai întâi decodificarea, înlocuisemnalelor mesajului codificat cu semnalele din care au fost create pentru a regăsi textul iniţial „clar” .

Limbajul desemnează ceea ce este comun în modul în care toate fiinţele omeneşti folosesc cuvânsau scrisul.

Decodarea presupune descifrarea sensului mesajului primit, fiind operaţiunea corespunzătoare codăReceptorul trebuie să deţină codul necesar decodării mesajului.

5. Feedback-ul este necesar pentru a determina măsura în care mesajul a fost înţeles, crezut şi accepDeVito precizează că el poate fi : pozitiv sau negativ, imediat sau întârziat.

Feedback nonevaluativ: de sondare, se cere persoanei din faţa noastră informaţii adiţionale pen„completarea” problemei; de înţelegere, să distingem adevărata semnificaţie a celor spuse de către ceala parte; suportiv, problema spusă de către cealaltă persoană este considerată de către ascultător importantsemnificativă ; ”mesajul-eu”.

6. Canalul de comunicare reprezintă calea care permite difuzarea mesajului; presupune o coerenţăcomunicare între emiţător şi receptor. În sens larg el defineşte totalitatea posibilităţilor fizice de comunicaiar în sens restrâns se vorbeşte despre modul de structurare a comunicărilor în cazul unui colectiv. Canalultransmitere a mesajului poate fi: vocal, auditiv, vizual, tactil.

3. Forme ale comunicării

Comunicarea este un fenomen plurideterminal, ea fiind în acelaşi timp relaţie, informaţie, tranzacţieacţiune. Pornind de la acest concept, comunicarea admite o tipologie largă, după anumite criterii referenţial După natura partenerilor, vorbim de comunicare: intrapersonală (cu sine), interpersonală (între două

mai multe persoane), comunicare în grup mic (este cazul unei relaţii grupale de tip „ faţă în faţă ”) ş public (auditoriul este un public larg, în relaţie directă sau indirectă cu emiţătorul).

După statutul interlocutorilor, există comunicare pe verticală (între parteneri cu statute inegale;exemplu, elev-profesor) şi pe orizontală (între locutori cu statute egale; elev-elev).

După codul utilizat, comunicarea este verbală, paraverbală şi nonverbală. După natura conţinutului, comunicarea este referenţială (vizează un anumit adevăr), operaţion

metodologică (înţelegerea adevărului), atitudinală (valorizează cele transmise). După finalitatea actului comunicativ, comunicarea se împarte în accidentală, subiectivă şi instrumentală

2



După capacitatea autoreglării, comunicarea este lateralizată (unidirecţională, fără feedback) nelateralizată (cu feedback).

Pe baza relaţiilor directe se pot structura următoarele forme de comunicare:• Comunicarea intrapersonală: presupune un dialog al persoanei cu sine. Este cadrul în car persoană se află faţă în faţă cu conştiinşa sa, se recunoaşte şi se analizează, rezolvă problemreflectează asupra mesajelor pe care vrea să le transmită sau asupra comportamentului său în difesituaţii, se raportează critic la faptele şi la realizările sale, le înfrumuseţează, se încurajează sau

amăgeşte. Acest gen de comunicare este foarte important pentru echilibrul psihic şi emoţional persoanei.• Comunicarea interpersonală: se realizează între două sau mai multe persoane aflate în situade proximitate (familie, prieteni, colegi). Este cadrul în care persoanele interacţionează, influenţează reciproc, îşi comunică păreri, gânduri, sentimente, îşi satisfac nevoia de acceptare,formează o imagine despre sine, formulează şi acceptă critici. Acest gen de comunicare ajută persosă-i cunoască atât pe ceilalţi cât şi pe sine.• Comunicarea de grup: se realizează în colectivităţi specifice vieţii profesionale şi socialeacest cadru se rezolvă probleme, se împărtăşesc cunoştinţe şi experienţe, se verifică opinii, se ajungesituaţii conflictuale sau se rezolvă conflicte.• Comunicarea publică: reprezintă o prezentare, o expunere făcută de o persoană în faţa u

auditoriu. Poate să vizeze obiective diferite (transmiterea unor informaţii, influenţarea opiniiloacţiunilor persoanelor care constitue auditoriul).• Comunicarea mediată tehnologic: se realizează între grupuri umane mai puţin numeroase,medierea este asigurată de suporturi cu diferite complexităţi din punct de vedere tehnologic.• Comunicarea de masă: se realizează prin ziare, reviste, cărţi, radio, TV, calculator.

Comunicarea orală sau verbală : înseamnă a înţelege mesajele primite în limba în care se lucreazse exprima oral în diferite medii profesionale şi a-şi adapta discursul la nivelul interlocutorului. Sub aspecnoţiunii de comunicare orală se află în acelaşi timp elemente ce ţin de expresia sonoră a vocii umaneelemente care ţin de sensul cuvintelor. În acest sens se poate face o distincţie între două tipuri de limbdiferite ca natură dar intim conectate :

- limbajul paraverbal sau ceea ce oamenii comunică prin voce (volum intonaţie, ritonalitate, accent, pauze) şi prin manifestări vocale fară conţinut verbal (râsul, dresul vooftatul, urlete, ţipete, etc) ;

- limbajul verbal sau ceea ce oamenii comunică prin rostirea şi descifrarea înţelesucuvintelor. Limba este un sistem de comunicare, alcătuită din sunete articulate, speciomului, prin care acesta îşi exprimă gândurile, sentimentele şi dorinţele. Vorbirea este acde utilizare individuală şi concretă a limbii în cadrul procesului complex al limbajulLimbajul oral indică starea efectivă şi disponibilităţile cognitiv-operaţionale ale individuÎntre limbă şi limbaj trebuie făcută această diferenţiere.

Uşurinţa de exprimare ce se poate aplica în fiecare situaţie depinde de caracteristicile personalităţide calităţile vocale – enunţarea şi pronunţarea.

Comunicarea scrisă :A citi şi a înţelege documente scrise în limba în care se lucrează, a se exprimaa se face înţeles prin mijloace scrise în diferite medii profesionale.

Comunicarea prin imagine şi sunet : a putea scrie şi citi în imagini şi/sau sunete; a transminformaţii inteligibile prin imagine şi sunet;

Comunicarea interpersonală –reprezintă dimensiunea de cercetare a psihologiei sociale. Comunicainterpersonala face mai uşoare şi mai eficiente relaţiile cu indivizii şi grupurile în diferite situaţii şi contexde schimb, de negociere, de formare. Este procesul prin care, idei, informaţii sau sentimente circula de la punct de origine către unul de destinaţie. Chiar dacă emiţătorul şi receptorul este acelaşi iar codificaredecodificarea mesajelor nu este absolut necesară, acest fapt reprezintă un proces de comunicare. Comunica

3



interpersonală include studiul de interacţiune (lingvistică, nonlingvistică, atitudinală, emotională etc.) carerealizează între două persoane şi poate avea diferite finalităţi; o conversaţie consumatorie, un dialogafaceri, trasarea unui ordin etc. Comunicarea eficientă reprezintă calitatea unei persoane de a primi şi ainformatii în mod clar, precis, concis, sincer şi cu înteles. Proces complex determinat de factori subieclegaţi de persoana care comunică, de imprejurările exterioare comunicării.

Comunicarea între două sau mai multe persoane este puternic influenţată de imaginea de sine a fiecă persoane. Existenţa unei discrepanţe între imaginea de sine şi realitate conduce la comunicare defectuoacare lezează şi sentimentul respectului de sine. Astfel, prin comunicare se poate ajunge la un sentimenrespectului de sine ridicat sau diminuat.

Pentru o comunicare constructivă cu cei din jurul nostru, trebuie să nu ezităm ca în discuţieformulăm şi câte o laudă sau o părere binevoitoare la adresa celorlalţi.

Comunicarea interpersonală se realizează între două sau mai multe persoane aflate în situaţie proximitate spaţială; acestea pot fi: membri de familie, prieteni, colegi. Este cadrul în care persoaneinteracţionează, schimbându-şi sistematic poziţia şi rolul în discuţie; se influenţează reciproc; dobândîncredere reciprocă, comunică păreri, gânduri, sentimente, îşi satisfac nevoia de acceptare, de afecţiune,recunoaştere a propriei valori, îşi formează o imagine de sine.Comunicarea interpersonală stabileşte cadrul exterior favorabil interrelaţionării. Ea cuprinde comunicaverbală, non verbală, scrisă, metacomunicarea.

Comunicare de grup se realizează în colectivităţi specifice vieţii profesionale şi sociale a persoane(9-11membri) , este cadrul în care persoanele îşi petrec majoritatea timpului, rezolvă probleme, împărtăşcunoştinţe, experienţe, îşi verifică opiniile.

Comunicare publică reprezintă o prezentare, o expunere făcută de o persoană în faţa unui auditor poate să se realizeze sub forma de: prelegere, comunicare ştiinţifică, prezentarea unui raport într-o şedinţă.

4. Analiza limbajului din domeniul comunicării

Asistenţa socială, ca şi alte domenii, utilizează un limbaj sectorial, numit în continuare limal asistenţei sociale sau lexic specializat al asistenţei sociale.

Ne-a îngrijorat şi motivat utilizarea excesivă a elementelor de jargon, într-o formă paralelă

multiplă, din literatura de specialitate şi în legislaţia din asistenţă socială. Astfel, lucrări din domeşi prevederi legislative ne-au oferit o serie de exemple ale prezenţei sinonimiei şi a inconsecvenţeîn limbajul profesioniştilor.

Lipsa consensului terminologic în domeniul asistenţei sociale stă la baza unor bariererelaţiile interpersonale din domeniu, care afectează chiar eficienţa calităţii serviciilor de specialitat

În interacţiunea asistent social - beneficiar, pot exista bariere determinate de utilizanepotrivită sau excesivă a jargonului profesional. (Freudenberger 1979, apud Zastrow 1985, p. 246

Considerăm că reuşita interacţiunilor interpersonale dintre asistentul social şi solicitanserviciilor este profund afectată de ambiguităţile şi sinonimia din limbajul asistenţei sociale.

Reamintim că, limbajului din asistenţă socială, nu i s-a acordat suficientă atenţie de către teoreticieşi practicienii din sistemul naţional şi internaţional, iar lipsa unor astfel de preocupări explică şi lipsa u

dicţionar de specialitate pe plan naţional. Şi în plan internaţional situaţia nu este schimbată, Cristhoper Hîntr-o lucrare foarte recentă subliniază că în domeniul asistenţei sociale analiza limbajului este de actualiîn ultimii ani. (C. Hall, 2006, p. 3)

Înţelegem prin limbajul asistenţei sociale – utilizarea de către specialiştii din domeniu a unor termspecifici într-un context profesional.Considerăm că un context profesional al limbajului asistenţei sociale necesită o cel puţin o triplă traducere:- la nivelul interacţiunii asistent social – beneficiar;- la nivelul rapoartelor scrise de asistentul social;- la nivelul echipei multidisciplinare (alţi profesionişti implicaţi în soluţionarea cazurilor).La primul punct, avem, de asemenea, o dublă traducere:

4



- limbajul asistentului social transmis beneficiarului;- limbajul beneficiarului filtrat de asistentul social.

Ca sistem lexical, limbajul din asistenţă socială reprezintă o terminologie, adică un ansamblu termeni sau cuvinte specializate aparţinând unui sociolect, care ar fi de preferabil să fie caracterizat punivocitate şi non-ambiguitate.

În ultimii 18 ani, în domeniul asistenţei sociale, s-a dezvoltat un limbaj al specialiştilor mai pusupravegheat, în care amestecul lingvistic e mai puternic, iar formele hibride, simţite ca atare, capătă adeconotaţii negative, care accentuează stereotipiile şi excluderea socială beneficiarilor. Această dinamiclimbajului o resimţim atât în demersul intelectual al teoreticianului, cât şi în activitatea curentă practicianului din domeniu.

Limbajul asistenţei sociale intră în zona unei ideologii ocupaţionale înţeleasă ca strategie caracterista unei profesii sau unei categorii ocupaţionale, prin care practicienii acesteia „menţin controlul asupaccesului la producţia lor mentală şi asigură coeziunea celor de acelaşi grad cu ei.” ( O. Sullivan Tim, 2001168 )

În acelaşi timp, prezenţa sinonimiei în limbajul din domeniu influenţează calitatea actului profesio prin creşterea ambiguităţilor de discurs.

Premisele susţin ideea dezvoltării unui limbaj specializat al asistenţei sociale, dar în limitele excludurmătoarelor componente:- ambiguităţi şi inconsecvenţe din limbajul literaturii de specialitate;- ambiguităţi şi inconsecvenţe din limbajul utilizat în legislaţia din domeniu;- ambiguităţi şi inconsecvenţe din limbajul utilizat în rapoartele de specialitate careurmează să fie consultate de specialişti din afara domeniului (ex. ancheta socială);- sinonimiei excesive;- anglicismelor preluate fără un filtru corect (ex. assesment, case work, client);- formulărilor care pot accentua starea de excludere socială a beneficiarilor;- conceptelor create ad hoc în anumite zone universitare, de către membri aicorpului academic din domeniu.

Elementele reparatorii enunţate mai sus nu doresc să oprească productivitatea epistemică a limbajude specialitate din domeniu.

Prin tendinţa prin care asistenţa socială caută să devină o profesie eficace şi umană, asistenţii soctrebuie să ia în considerare dificultăţile apărute în limbajul general şi de specialitate, şi să traducă limba beneficiarilor în concepte care pot evolua în teorii menite să ghideze practica în domeniu.

5. Comunicatul de presă şi conferinţa de presăInterviuri din media

Subiectele de interes pentru presă sunt cele pe care editorii le găsesc noi, utile, interesante. Reprezentanmass media trebuie să fie informaţi despre:

- care este povestea- de ce este aceasta importantă

- cum poate fi aceasta verificată ( eventual faceţi referire şi la alte surse )- cui îi pasă şi cât de multe persoane sunt afectate- foloseşte cu ceva cititorului, ascultătorului , telespectorului

Reguli necesare în relaţia cu reprezentanţii mass media:- nu minţiţi niciodată- dacă sunt copii minori implicaţi nu trebuie să le fie publicată identitatea sau fizionomia- evitaţi jargonul şi termenii tehnici- nu deviaţi de la subiect- nu consumaţi timpul cu informaţii minore căci riscaţi să nu fiţi ascultaţi- folosiţi cifre şi statistici pentru a le răspunde la întrebări

5



- daca nu ştiţi să răspundeţi la întrebare spuneţi că nu aveti atunci datele respective deciimprovizaţi şi apoi informaţi-vă şi anunţaţi

Comunicatul de presă: reprezintă posibilitatea de a transmite fapte şi puncte de vedere pentru cveţi pune la dispoziţie informaţia necesară unui repreznentant mass media. Un comunicat de presă bun ctimp şi efort.

Titlul trebuie să fie atrăgător şi informaţiv şi este considerat a fi prima şansă ca lucratorul din mmedia să ia în considerare comunicatul dintre multe altele existente.

Primul paragraf al comunicatului trebuie să rezume în maxim doua propoziţii coţinutul comunicatuîntr-un mod clar şi interesant. Primul paragraf trebuie să răspundă la măcar cinci din cele şase întrebări fărrespecta această ordine:

- cine?- Ce?- Unde?- Cand?- Cum?- De ce?

Dacă este vorba de un comunicat de invitaţie este bine să nu spuneţi esenţialul pentru ca ziariştii să mai interesaţi.

Un comunicat de presă nu trebuie să fie prea lung, maximum o pagină. Nu uitaţi foaia cu antet pentru identificarea organizaţiei, data, numele şi telefonul unei persoane

contact. Dupa ce l-aţi trimis prin fax sau prin corespondentă, telefonaţi să vă asiguraţi dacă a ajuns.

Conferinţa de presă:Trebuie organizată în doua contexte:

- informaţia pe care o aveţi de clarificat este atât de complexă încât cere un dialog pencompletări şi clarificări

- doriţi să accentuaţi şi să dramatizaţi anunţul facutAspecte practice în organizarea unor conferinţe de presă eficente:

- pregătirea trebuie să înceapă cu cel putin 12-14 zile înainte- momentul conferinţei se alege de luni până vineri între orele 12-14- alegeţi cu grijă vorbitorii ( cei mai importanţi, cei mai cunoscuţi, cei mai competenţi )- locul de desfăşurare trebuie să fie cunoscut, accesibil- asiguraţi o bună sonorizare a sălii- invitaţiile se trimit prin fax sau postă cu cel putin 5-7 zile lucratoare. Un comunicat de pr

trebuie trimis în ziua sau preziua conferinţei. Cu o zi sau doua înaninte contactaţi lucrătomass media pentru a vă confirma daca au primit invitaţia şi dacă confirmă participarea

- dacă la întalnire vor participa experţi sau celebrităţi treceţi-le numele căci ziariştii vor devmai interesaţi

- nu uitaţi să treceţi în dreptul fiecarei persoane numele acesteia şi eventual poziţia pe carocupă

- cineva trebuie să primească invitaţii- limitaţi conferinţa la 30-45 de minute- păstraţi un as în mânecă dacă jurnaliştii nu pun întrebări- limitaţi numărul de vorbitori la 2 sau 3 iar introducerea trebuie să dureze maxim 15 minute- puneţi în sala de desfăşurare cât mai multe însemne, logou-ri ale organizaţiei pentru mijloac

audio-vizuale- trimiteţi un comunicat ziariştilor absenţi- nu uitaţi de atmosferă: ceai, cafea, fursecuri

6



Pe cât posibil atmosfera locului să corespundă cu tematica conferinţei de presă caci “(…) lucrurobiectele, gesturile nu pot fi nici ele neutre, participă la ceea ce se petrece în jur. Au o funcţie culturalăsocială determinantă. Afirmaţia este cu atât mai adevărată în cazul audio-vizualului . Deseori punctulvedere este sugerat de contrastul dintre informaţii, oricine acorda valoare aparte deschiderilor de spaţiu slocurilor închise sau simultaneităţii acestora. Există mereu acea secretă corespondenţă între acţiunea povestşi spaţii ( dimensiunea acestora, unghiurile lor). Obiectele la rândul lor, nu sunt doar utilizate ci ele dobândi atât funcţii decorative cât mai ales dramatice prin calitatea lor de agenţi ai povestirii “. LaurenŞoitu 1993

Anunţul de utilitate publică: Este o formă de reclamă pentru structurile guvernamentale neguvernamentale care se difuzează gratuity sau contracost în mass media.Are o durată de 10-60 de secunde şi nu promovează numele organizaţiei ci doar subiecte specifice ( event pot fi date coordonate de contact )

Scopul AUP-ului este:- informare: simptomele tuberculozei- schimbarea atitudinii: ex : stop fumatului- oferirea de servicii: ex planning familial gratuity

Caracteristicile unui AUP eficient:- este scurt şi puternic- ţintit pe o audienţă specifică- mesajul este clar - să facă apel la emoţii ( audienţa se poate şoca, amuza, surprinde , etc )- să fie adaptat cultural- să nu fie evident didactic- să conţină sugestii de aţiuni ( ex help line telephonic )

Caracteristicile unui AUP neeficient:- audienţa rămâne cu un sentiment de neputinţă ( ce pot face eu? )- este perceput ca o manipulare politică- serviciile organizaţiei sunt inadecvate şi nu pot face cereri

Interviul : acesta putând fi de opinie, pentru ştiri, de documentare, pentru o emisiune talk-show .

Pentru H.Marcuse citat de Laurentiu Şoitu in 1993 . fraza vorbită la radio şi televiziune este o exprenu doar a individului care vorbeste cât şi a celor care îl fac sa vorbească şi pentru care vorbeşte purtând întensiunea aflată în raporturile lor.

Recomandări:- Chiar dacă interviul se desfasoară într-o atmosferă amicală nu uitaţi că juranlistul îşi f

meseria şi deci nu dezvăluiţi informaţii pe care nu doriţi să se afle- Dacă ştiţi ceva dar nu sigur specificaţi clar că informaţia trebuie verificată- Dacă cunoşteţi o persoană mai potrivită pentru a da aceste informaţii , îndreptaţi jurnali

către acea persoană- Rostiţi cuvintele până la capăt şi mai rar ca de obicei- Nu priviţi la cameră ci la cel care vă pune întrebările- Nu uitaţi că interviul e o întlnire oficială- Nu încercaţi să daţi toate informaţiile; spuneţi esenţialul şi lăsaţi jurnalistul să întrebe- Puteţi solicita jurnalistului cadre de filmare care să întărească cele spuse- Dacă sesizaţi erori în informaţiile pe care le are jurnalistul atrageţi atenţia cu amabilitate

ferm. E în folosul ambelor părţi- Atenţie la mişcările necontrolate din cauza emoţiilor ( ex mâinile )

7



6. Bariere de comunicare

OBSTACOL AL

COMUNICĂRII

NATURA SA EXEMPLE

Criticile A face o evaluare negativă a altei persoane,a acţiunilor sau atitudinilor ei/lui.

„Ţi-ai făcut-o cu mâna ta- n-aide ce să învinuieşti pe altcineva

pentru situaţia în care eşti”Etichetarea „A doborî” sau a stereotipiza altă persoană. „ Ce cretin!”

„ E femeie doar…!”Evaluarea pozitivă A face o judecată pozitivă a altei persoane, a

acţiunilor sau atitudinilor acesteia.

„Tu eşti întotdeauna o fată aşa

de drăguţă. Ştiu că mă vei

ajuta.”Sfătuirea A da altei persoane soluţia pentru problema

ei.

„Dacă aş fi în locul tău, l-aş

părăsi. Există un singur mod de a

o rezolva…”Chestionarea excesivă,

nepotrivită

Întrebări închise, cu răspunsuri „da” sau

„nu”.

„Când s-a întâmplat?

Îţi pare rău că ai facut-o?”A da ordine A comanda altei persoane să facă ceea ce

doreşti tu să facă.

„Îţi faci tema chiar acum!”

A ameninţa A încerca să controlezi acţiunile celeilalte

persoane cu ameninţarea unor consecinţe

negative pe care le vei declanşa.

„Vei face asta…altfel…”.

„Opreşte zgomotul acum…

sau…”A moraliza A spune celeilalte persoane ceea ce trebuie

să facă.

„Nu ar trebui să divorţezi;

gândeşte-te la copii. Trebuie să-i

spui că-ţi pare rău”.Diversiunea A trece de la problemele cuiva la altceva

prin distragere.

„Nu-ţi face griji. Hai să vorbim

despre ceva mai plăcut.”Argumentarea logică Tentativa de a convinge pe cineva prin apel

la logică sau fapte, fără a lua în considerare

factorii emoţionali implicaţi.

„Priveşte faptele; dacă n-ai fi

cheltuit banii pe alcool, ai fi avut

bani pentru plata lectiilor de

sport ale copilului tău! “

7. Comunicarea publică

Asisten ii sociali pot fi pu i în situa ii în care într-un context profesional trebuie să vorbească în pubț ș ț

Începem prin prezentarea unui inventar al celor mai importante dificultăţi în cadrul prezentărilor publice- tracul;- utilizarea nepotrivită a tehnologiei de prezentare;- pregătirea insuficientă a prezentării;- dificultăţi determinate de componente ale comunicării nonverbale şi paraverbale;- dificultăţi de comunicare cu membrii comisiei de evaluare.

Tracul

8



În cele mai multe situaţii în care sunt necesare prezentări ale unor lucrări ştiinţifice realizate de persoane tinere, cel mai adesea auzim vorbindu-se despre trac, timiditate, teamă sau alte forme ale fobieisociale.

Aceste dificultăţi daca nu sunt bine prevăzute şi manageriate pot determina o percepţie greşită alucrării respective din partea comisiilor de evaluare şi a auditoriului, deşi conţinutul poate să fie valoros din punct de vedere ştiinţific.

Credem că înţelegerea celor mai importanţi factori care determină apariţia tracului pot asigura reuşitunei prezentări. În prezent în învăţământul universitar planurile de învăţământ includ rareori discipline caredetermine însuşirea unor competenţe în această zonă.

Există opinii potrivit cărora tracul în doze mici este util persoanei care urmează să realizeze o prezentare, însă considerăm că în realitate este vorba de autocontrolul celor cu experienţă în arta vorbitului public.

Într-o definiţie prezentată concis am reţinut că ,,tracul poate fi înţeles ca o senzaţie de anxietate puternică, dar trecătoare, limitată la o situaţie şi la un moment anume. Etimologia cuvântului este de altfeledificatoare, conform majorităţii lingviştilor, se pare că se poate stabili o filiaţie cu verbul francez „traquer”contiua fără a avea o ieşire). Ceea ce corespunde trăirii subiective anxiosului social : el se teme de o ascultafără milă din partea interlocutorilor. (Andre, Legeron, 2001, p.73)

Tracul are o legătură directă cu teama de eşec ce determină o blocare a celor care realizează prezentăîntr-un context public. Pot apărea modificări vegetative ale corpului (roşeaţă, frisoane, paloare a feţei ) caretransformă într-o adevărată anxietate socială. Aceste reacţii fiziologice se pot accentua în cazul în caremembri ai comisiei de evaluare pun întrebări celui care a realizat prezentarea.Dintr-o lucrare apărută la editura Polirom am reţinut următoarele manifestări psihice în situaţii de trac:

- ,,teama de a se afla sub ochii celuilalt;- teama de a se simţi observat;- teama de a se crede evaluat;- teama de a crede că acestă evaluare este negativă;- o percepere excesivă a vulnerabilităţii sale;- autodevalorizarea intensă a propriilor comportamente sociale;- supraevaluarea exigenţelor care există intr-o situaşie sau relaţie dată;- sentimentul unei agresiuni latente sau potenţiale din partea celuilalt;- ceilalţi sunt percepuţi ca mai puternici, mai competenţi şi pot agresa prin cuvinte sau acte.

Suntem astfel în situaţia cogniţiilor. Acele gânduri automatice care se impun conştiinţei subiectului legătură cu ceea ce este pe cale să trăiască. Este dicursul lui interior, modul în care îşi vorbeşte lui însuşi deexemplu nu voi reuşi niciodată , sunt pe cale să vadă că mainile mele tremură, nu am nimic interesant de spus, nu ar fi trebuit să spun asta. Ele sunt involuntare, automate, nu cer un efort de apreciere al subiectuluEle sunt mai mult sau mai puţin conştiente, câteodată nediferenţiate de spiritul subiectului ca un zgomot defond al gândirii sale. Sunt recurente, adică tind să se reinstaleze în constiinţa subiectului de fiecare dată, chidacă faptele le-au dezminţit. Ele sfârşesc prin caracteriza un stil neobişnuit de gândire ca reacţie la anumitesituaţii. Ele cer pentru a fi modificate eforturi considerabile”. (Andre, Legeron,2001, pp.58-59)

Pentru depăşi tracul cele mai importante recomandări sugerează expunerea, adică a experimentasituaţii în care prezentăm public. Astfel o succesiune de situaţii în care vorbim în public ne vor diminua tracşi ne vor face să avem un cât mai bun autocontrol. Cu siguranţă reuşitele, feedback-ul pozitiv oferit direct sindirect prin manifestări nonverbale dat de auditoriu determină o creştere a stimei de sine a vorbitorului pensituaţiile viitoare. Cogniţiile pot fi schimbate prin gânduri alternative „le pasă mai mult de ceea ce am spus,de timiditatea mea”, „poate auditoriul nici nu a remarcat timiditatea mea pentru că am un autocontrol din cece mai bun”.

Pentru învingerea tracului se impun recomandări care în condiţiile existenţei unei lucrări valoroase d punct de vedere ştiinţific pot asigura reuşita unei prezentări :

- ,,cunoaşteţi sala în care va avea loc prezentarea;- conştientizaţi că oamenii doresc să reuşiţi, publicul vrea să fiţi interesant, stimulativ, informativ şi plăcut, nu vrea să daţi greş;

9



- nu vă cereţi scuze, dacă menţionaţi faptul că sunteţi nervos sau vă cereţi scuze pentru orice problemcare credeţi că le are discursul dumneavoastră, puteţi atrage atenţia auditoriului asupra unor lucruri pecare acesta nu le observase;- stăpâniţi-vă energia nervoasă şi tranformaţi-o în vitalitate şi entuziasm;- cunoaşteţi-vă materialul;- dacă nu sunteţi familiarizat cu materialul sau dacă nu sunteţi mulţumit de el, nervozitateadumneavoastră va creşte. Repetaţi-vă discursul şi corectaţi-l dacă trebuie.

Ataşăm în continuare şi recomandări utile pentru a depăşi tracul :- recunoaşteţi că aveţi puţin trac (la urma urmei, dacă recunoşti că ai o problemă ai şi rezolvat-o pe jumătate);- gândiţi-vă că toţi vorbitorii au emoţii în timp ce-şi ţin discursul în public;- folosiţi-vă energia produsă de frică;- înţelegeţi că nimeni nu trebuie să vadă că vă este frică, în multe situaţii aparenţa şi realitatea seconfundă;- imaginaţi-vă că sunteţi un vorbitor de succes;- analizaţi-vă auditoriul;- fiţi bine pregătiţi;- fiţi încrezători, când credeţi în dumneavoastră îi ajutaşi şi pe ceilalţi să creadă”. (Rozakis, 2007, p. 2

În lupta cu tracul amintim şi un element care poate să ne ofere mai multă încredere în timpul prezentărilor este şi îmbrăcămintea adecvată evenimentului. Un psiholog, rector al unei universităţi a trimischestionar mai multor persoane întrebând ce impresie produc hainele. Aceştia au mărturisit în unanimitate catunci când erau imbrăcaţi bine, puşi la patru ace şi foarte curaţi, faptul că ştiau asta le dăde senzaţia greu dexplicat că aveau încredere în ei. Aveau o părere mai bună despre ei înşişi. Au declarat că atunci când arătauca nişte persoane sigure pe sine li se părea mai simplu să se gândească la succes şi să-l obţină. Acesta esteefectul hainelor asupra celui care le poartă. (Carnegie, 2000, p. 97) De asemenea, o îmbrăcăminte adecvată poate fi percepută ca o formă de respect pentru membrii comisiei.

Afişarea unei dispoziţii şi atitudini pozitive a vorbitorului, un zâmbet înaintea începerii prezentării,entuziasmul sunt considerate a fi contagioase şi pot determina o reacţie pozitivă a auditoriului.

Toate recomandările anterioare, pentru depăşirea tracului trebuie asociate cu o bună pregătirconţinutului prezentării.

8. Pregătirea insuficientă a prezentării

Succesul unei prezentări depinde în mare măsură şi de timpul alocat pregătirii.În literatura de specialitate găsim informaţia potrivit căreia pentru o ora de prezentare sunt necesare

puţin 8 ore de pregătire temeinică.După ce materialul ce urmează a fi prezentat a fost pregătit şi a primit acceptul coordonatorului

ştiinţific, se recomandă să-l prezentăm unui coleg şi să-i cerem părerea sinceră şi constructivă după un modde recomandări al lui Tim Hindle :

- ,,cel sau cei care ne ascultă trebuie să fie invitaţi să ne ofere feedback cum ar trebui aduse imbunătăşi în ce fel atât pe partea de conţinut cât şi pe elementele verbale şi nonverbale ale prezentării;- încercaţi să reproduceţi cât mai bine conţinutul prezentării şi învăţaţi să vă controlaţi vocea pentru auniformă;- folosiţi tot mai puţin notiţele pe măsură ce repeteţi şi memoraţi materialul;- în final cereţi-i opinia cu privire la prestaţia vocală şi fizică;- bucuraţi-va dacă vă laudă, dar acceptaţi şi critica sau sfaturile pentru a vă imbunătăţii prezentarea”(Hindle pp. 34-35).

De asemenea reţinem şi următoarele recomandări în procesul de exersare :

10



- ,,repeteţi 30 de minute sau chiar mai mult pentru fiecare minut de prezentare;- exersaţi în minte;- rostiţi prezentarea cu voce tare;- priviţi-vă în oglindă în timp ce prezentaţi;- folosiţi un aparat video pentru a vă înregistra;- prezentaţi şi în faţa altora;- repetaţi-o în locul unde veţi prezenta;- comportaţi-vă ca şi cum auditoriul ar fi prezent;- concepeţi singur prezentarea pentru a o reţine uşor;- când trebuie să enunţeţi fraze sau cuvinte mai complexe familiarizaţi-vă îndelung cu ele” (Leigh,Maynard 1998, pp. 62-67).

În procesul de pregătire trebuie să ne concentrăm atenţia şi la greşelile de exprimare sau la folosireaunor nume proprii sau sintagme care trădează erori grave din punct de vedere profesional. Exemplu : Jane Adams, activista socială din Marea Britanie sau asistenţii sociali din evul mediu.Sunt de evitat generalizările abuzive, folosirea exagerată a superlativelor în defavoarea citărilor bibliograficcifrelor obţinute în urma cercetărilor, de evitat limbajul profesional nepotrivit, de evitat arhaismele, de evitaexpresii tipice sau expresii potrivite unor situaţii informale.Reşinem şi recomandările din capitolul 4 cu privire la prezentarea articolului ştiinţific, cu privire la mesajeîncărcate de ambiguitate sau inconsecvenţe de limbaj.

Dificultăţi determinate de componente ale comunicării nonverbale şi paraverbale

Aşa cum am indicat şi în subcapitolul 6.1.1. tracul se poate manifesta prin diferite forme alecomunicării verbale, nonverbale sau parverbale. Dar cele mai importante simptome se manifestă încomponenta nonverbală oar cunoaşterea acestora ne oferă posibilitatea de evita acele situaţii care afecteazăcalitatea unei prezentări.

Într-o lucrare publicată în 1998, reţinem cele mai utile elemente ale comunicării nonverbale şi paraverbale, care trebuie cunoscute pentru a asigura o reuşită a comunicării:

Componenta avută în vedere Formele luate Interpretări posibilePrivirea Fixitate, mobilitate, circularitate,

instabilitate, vidPunere în evidenţă a trăsăturilor

de caracter (nervozitate,aroganţă, modestie...).

Expresiile feţei Mimică, grimase, zâmbete,ticuri.....

Indicaţii despre starea de spiritşi despre personalitatea

oratorului.Mişcările capului Clătinări ale capului, rigiditate,

întinderea gâtului, verticalitate, balansări...

Punctarea frazei, accentuareacuvintelor.

Mâinile Crispare, răsuciri... Sentimente de frică sauanxietate, de apărare sau de

satisfacţie.Gesturile Tropăieli, preumblări... Conduită exprimând nerăbdarea,

agitaţia sau confuzia.Poziţia corpului Bustul ţinut înainte sau înapoi,

picioarele strâmse sau ţinute picior peste picior...

Informaţii despre gradul desiguranţă, de timiditate, de

dezinvoltură sau de convingere.Relaţiile cu obiectele Jocul cu stiloul, cu pachetul de

ţigări, cu tocul ochelarilor...Manifestări trădând detaşarea

sau oboseala, plictiseala.Zgomotele Tusea, potrivirea vocii, suspinele... Timiditate, plictiseală, enervare.

Senzaţiile fiziologice Înroşirea feţei, tremurul, bâlbâielile, respiraţia precipitată...

Trac, emotivitate, tensiune.

(Lionel Bellenger, 1979, apud Ferreol 1998, pp. 156-157).

11



Aşa cum am mai scris, ignorarea acestor forme ale comunicării nonverbale şi paraverbale pot săafecteze în mare măsură prezentarea unei lucrări care poate fi valoroasă din punct de vedere ştiinţific.Candidaţii se pot bloca şi astfel efortul lor să nu fie evaluat la adevărata valoare epistemologică.

Utilizarea nepotrivită a tehnologiei de prezentare

Aşa cum am arătat şi în capitolul 4, prezentările într-un context ştiinţific implică opţional şi utilizarediferitelor mijloace audio-vizuale.

Acestea pot fi următoarele:- copii multiplicate pe suport de hârtie a celor mai importante idei, grafice scheme din prezentare;- flipchartul – unde trebuie să scriem lizibil pentru a fi văzuţi şi de cei din spatele sălii;- retroproiectorul;- videoproiectorul;- diaproiectorul;- videorecorderul;

Mijloacele audio-vizuale pot produce dificultăţi candidatului dacă nu se realizează o pregătire

prealabilă a utilizării acestora prin repetarea prezentării.De asemenea, trebuie anticipate eventualele probleme tehnice şi posibilitatea unor soluţii de rezervăOpţiunea utilizării acestora este nepotrivită atunci cînd candidatul nu are deprinderi necesare de

folosirea acestora.Deci trebuie să ştim să le folosim, să repetăm şi să avem o soluţie de rezervă dacă acestea nu

funcţionează.Mijloacele audio-vizuale trebuie considerate elemente ajutătoare în perocesul de prezentare şi să nu

o barieră între cel care face prezentarea şi comisia de evaluare (de ex. citirea cuvînt cu cuvânt de pe slide-urde pe proiector). Lizibilitatea scăzută reprezintă cel mai frecvent insucces al mijloacelor de prezentare audiovizuală.

Regulile de bază ale lizibilităţii sunt :

- ,,nu mai mult de şase rânduri pe fiecare imagine demonstrativă, textul trebuie mărit pentru a fivizualizat de toţi cei prezenţi indiferent de poziţia în sală.- dimensiunea caracterelor trebuie să fie următoarea : distanţă de până la 10m-5mm, de la 10 la 15m –

10mm, de la 15 la 20m – 20mm- folosiţi doar trei idei de bază pe pagină, slide, diapozitiv, diagramă” (Leigh, Maynard 1998, pp. 51-

56).Mijloacele audio-vizuale trebuie adaptate sălii în care urmează să se facă prezentarea. Exemplu un

microfon trebuie utilizat doar dacă avem o sală de tip amfiteatru sau aulă şi sunt necesare încercări aleacestuia de către candidat cu ajutorul unui tehnician înaintea prezentării.

Despre familiarizarea cu locul de desfaşurare a prezentării Hindle (2000) la p.14 făcea următoarelerecomandări :

- ,,vizitaţi sala în care va avea loc prezentarea unde veţi observa aşezarea scaunelor, amplasamentul podiumului, aparaturii vizuale etc;- luaţi în calcul toate detaliile sălii indiferent cât de neînsemnate ar părea;- fiţi atent la eventualele obstacole din sală care ar impiedica publicul, auditoriul să vă vadă;- dacă permit organizatorii coborâţi jaluzelele pentru a se reduce lumina;- întrebaţi o persoană şi verificaţi dacă se aude bine în spatele sălii;- ţineţi seama ca vocea nu se aude la fel de bine dacă sala e plină;- localizaţi întrerupătoarele pentru a putea reduce lumina dacă folosiţi mijloace vizuale”.

12



În ultimul deceniu, videoproiectorul şi aplicaţia power point s-au impus ca instrumente obişnuite în prezentările ştiinţifice. Vom detalia recomandări utile despre acestea în partea destinată prezentării lucrării licenţă.

9. Procesul verbal, delegaţia, adeverinţa, referinţa sau recomandarea, scrisoarede mulţumire, invitaţia, actul de donaţie, chitanţa, convenţie de colaborare

Deşi rapoartele scrise sunt extrem de variate ca tipologie, structura de principiu a unuia ar fi următoarea

1. antet şi număr de înregistrare2. introducere3. informaţii generale4. situaţia curentă5. prognoze de viitor 6. recapitulare

Procesele verbale – sunt imparţiale şi prezintă consemnarea activităţii unei instituţii şi folosesc cecare nu au fost prezenţi la întâlniri, celor care au fost prezenţi dar nu au reţinut conţinutul şi celor care nevoie de informaţiile din procesul verbal pe viitor.

Procesele verbale se folosesc pentru a şti:1. ce decizii s-au luat2. de ce s-au luat deciziile respective3. ce altceva s-a raportat sau s-a discutat4. ce măsuri trebuie să le ia cel care le citeşte şi când5. ce măsuri trebuie să ia ceilalţi şi când

Conţinutul unui proces verbal trebuie să includă: ( numele instituţiei, o descriere a tipului întâlnidata, locul, mebrii prezenţi, alţi participanţi, cine a coordonat întâlnirea, deciziile, data şi locul următoaîntâlniri, procese verbale anterioare luate în discuţie, semnăturile participanţilor.

Chitanţa – este un act scris prin care se va face dovada primirii a unei sume de bani.Caracteristici: nucleul unei chitanţe constă în cateva puncte de sprijin ( cuvinte, date ). Acestea su

data, o formulă de confirmare a primirii, numele şi adresa persoanei sau instituţiei de la care se primeşspecificarea sumei ce reprezintă suma şi semnătura primitorului. Prin completarea datelor referitoare la acerepere se obţine un text cu valoare de document, o chitanţa.

Chitanţele sunt părţi a unor formulare tipizate, numite chitanţiere care sunt numerotate şi înregstratedublu exemplar iar persoana sau instituţia de la care se primeşte suma de bani va primi fila superioaoriginală iar partea a doua ramâne la chitanţier.

În procedurile financiare se folosesc şi facturile care trebuie însoţite de chitanţe sau mai recent bonuri fiscale care includ pe lângă caracteristicile chitanţei şi detalii cu privire la produsele cumpărate.

Delegaţia – este un text prin care cineva este împuternicit să îndeplinească o acţiune în numele u persoane fizice sau instituţii.

Caracteristici: textul unei delegatii conţine: data întocmirii, numele celui care deleagă, locul un profesează, domiciliul său, numele celui delegat, sarcina încredinţată ( consemnarea precisa a împuternicirşi semnatura.

Dacă vine din partea unei instituţii oficiale trebuie însoţită de antetul, numărul de înregistraresemnătura şi ştampila persoanei care are acest drept.

13



Adeverinţa – actul oficial, eliberat de o instituţie prin care se recunoaşte un anumit fapt sau un drse numeşte adeverinţă. Întocmirea unei adeverinţe impune consemnarea tuturor datelor ce o caracterizeazăordinea menţionată şi în formularea respectivă. Ea se eliberează în urma unei cereri.

Caracteristici: o adeverinta conţine antetul instituţiei emitente în stânga iar în dreapta numărul înregistrare şi data eliberării actului. Urmează textul propriuzis prin care se adevereşte, se confirmă, se susţexactitatea unui fapt. În subsolul adeverinţei se trece semnătura şi ştampila conducătorului instituţiei şsecretarului.

Cererea - textul cu destinaţie oficial prin care o persoană solicită rezolvarea unor probleme de or personal sau administrative poartă numele de cerere.

Cererea poate fi adresată oricărei pesoane juridice care are dreptul de a elibera acte oficiale şi se sc pe o coala de hârtie unde se lasă un spaţiu liber în partea de sus ( pentru formularea rezoluţiei celui caruia iadresează ) şi în partea stânga a paginii pentru a fi îndosariată.

Cererea se redactează în stil oficial, cu formulări simple, clare şi precise. Derogarea de la acecerinţe elementare poate pune autorul cererii în situaţii penibile.

Caracterisitici: textul unei cereri conţine:- o formulă de adresare- prenumele şi numele solicitantului- ocupaţia şi locul unde şi-o desfăşoară- formularea scurtă şi clară a unei probleme personale- motivul solicitării- semnătura solicitantului- localitatea şi data întocmirii- funcţia celui căruia i se adresează cererea şi instituţia pe care o conduce

Nota explicativă – relatare care explică şi motivează, pe scurt o situaţie, un fapt, o întamplare,scopul de a contribui la elucidarea lor

Referinţa şi recomandareaReferinţa este definită ca fiind textul prin care cineva dă informaţii cu privire la situaţia unei persoa

în vederea unei mai bune cunoaşteri a acesteia.Recomandarea este definită ca fiind textul prin care cineva propune o persoană pentru un post sau

funcţie oarecare, prezentând-o, în acest scop, în mod eleogios, se numeşte recomandare.

Scrisoarea de mulţumire – textul epistolar prin care se transmit mulţumiri unei persoane penîndeplinirea unei rugăminti sau pentru alte acţiuni.

Scrisorile de mulţumire sunt de obieci scurte şi pot fi redactate atât în stil oficial cât şi în stil amifamiliar, în funcţie de natura relaţiilor existente. În afara titlului ele conţin mulţumirile aduse, menţionaunor calităţi a persoanei care a satisfăcut rugămintea, eventual o asigurare privind îndatorarea pe viitor şformulă amabilă de încheiere. În domeniul asistenţei sociale o scrisoare de mulţumire poate să inclunumărul de persoane care a beneficiat de ajutor direct sau indirect.

Invitaţia - textul prin care se transmite într-un stil protocolar, o invitaţie.Ceea ce caracterizeză stilul de formulare a invitaţiilor este folosirea unor cuvinte, expresii, constru

pline de deferenţă. Nota protocolară va fi prezentă în toate compartimentele textului (în formulaintroducere, în cuprins, în formula de încheiere).

Actul de donaţie - documentul prin care se realizează între două părţi donarea unor bunuri materialSe vor trece pe o hărtie cu antet şi număr de înregistrare, datele personale atât ale donatorului cât ş

beneficiarului, cantitatea exacta a bunurilor donate, valoarea acestora şi semnăturile eventual ştampi

14



părtilor. Ulterior produsele donate se înscriu în evidenţa contabilă în cazul persoanelor juridice, confolegislaţiei în vigoare.

Contractul - un acord de cele mai multe ori scris care produce efecte juridice şi cuprinde: acceptuoferta celor două părţi precum şi obiectul contractului.

Contractul de sponsorizare: documentul prin care două părţi sunt implicate în donarea respec primirea unei sume de bani sau produse.

În cazul persoanelor juridice se vor trece pe o hârtie cu antet şi număr de înregistrare, datele personatât ale sponsorului cât şi a beneficiarului, datele bancare şi eventual cadrul legislativ pe baza căruia se facţiunea de sponsorizarea. Suma care face obiectul sponsorizării trebuie trecută exact şi de asemenmodalitatea de intrare în posesia acesteia ( prin virament bancar sau cash şi în această ultimă situaţie trebeliberată chitanţă ) Documentul trebuie semnat şi ştampilat în original iar suma se include în evidecontabilă.

Convenţia de colaborare - documentul prin care două părţi au convenit să aibă relaţii de colaborareunde se vor trece datele concrete care cuprind această relaţie şi durata sa de desfăşurare care poatedeterminată sau nedeterminată.

10. Organizare, conducere, participare la şedinţe

Şedinţele în activitatea profesională a asistenţilor sociali pot avea următoarele caracteristici negativesunt o pierdere de timp, nu au nici un efect, încep cu întârziere, durează prea mult, în cursul lor nu se iaudecizii sau acestea sunt anulate în şedinta următoare, la şedinţe nu participă toţi cei implicaţi, etc .

Sandy Adirondak 1999, şedinţele eficiente trebuie să înceapă cu o clarificare a scopului acestocare poate fi:

- consultativ: să obţină părerile sau propunerile participanţilor, despre ceea ce urmează să se întâmpfără ca şedinţa să genereze o decizie

- decizional: să se discute şi să se ia decizii pe baza discuţiilor

- informativ: ce s-a întamplat şi ce urmează a se întâmpla- juridic: să se dezbată probleme care trebuie perfectate legal, conform legislaţiei sau statutuorganizaţiei

- educativ: să se ofere informaţii cu privire la o temă importantă- socializant: să constitue ocazia întrunirii unor prieteni, împărtăşirii unor interese sau acordării

sprijin reciproc

O componentă importantă pentru o bună organizare a şedinţelor este agenda acestora. Din cele scrde autoarea sus menţionată, existenţa agendei presupune că toţi participanţii, nu numai persoana c prezidează intalnirea, răspund de dezbaterea tuturor temelor vizate pentru respective ţedinţă.

Agenda permite tuturor să ştie ce se va discuta la o anumita întâlnire şi trebuie distribuită înainîntâlnirii pentru ca participanţii să aibă timp să se pregatească.

Dacă s-a stabilit că prezidarea şedinţelor şi redactarea proceselor verbale să se facă prin rotaţie, acaspect trebuie înregistrat în scris. Se recomandă ca agenda şedinţei să fie trimisă prin corespondenţă normsau electronică participanţilor, iar dacă nu este posibil conţinutul acesteia va fi afişat la loc vizibil la începuîntâlnirii.

Agenda trebuie distribuită in timp util, dacă participanţii la şedinţă trebuie să aducă ceva cu ei acease va specifica în mod clar. Viitorii participanţi la şedinţă vor fi întrebaţi dacă doresc să includă ceva agendă. Asistentul social atunci când elaborează agenda va trebui să treacă în revistă procesele verbale şedinţelor precedente şi să includă orice problemă care necesită o nouă dezbatere. Unele agende indic

15



perioadă aproximativă sau chiar exactă pentru fiecare problemă de discutat. Astfel se vor lua decizii problemele care pot fi discutate pe scurt să fie luate repede în discuţie pentru alocarea de timp unor chestimai importante.

Dacă nu este timp pentru a discuta tot ceea ce a fost planificat, există câteva posibilităţi:1. să se scurteze timpul alocat pentru unele probleme2. să se decida amânarea discutării până la întâlnirea următoare

Dacă pe agendă e trecut punctul “diverse” este imposibil pentru cel care coordoneaza şedinţa să anticipdurata celor ce pot fi incluse la acest punct. În acest caz e recomandabil să se includă doar aspecteleadevarat urgente şi importante, persoanele care au propuneri pentru acest punct la diverse să se anunţe deînceputul şedinţei pentru ca cel care coordonează să organizeze timpul.

Model al unei agende:1. urări de bun venit, trecerea în revistă a agendei2. prezentarea foarte pe scurt a proceselor verbale ale ultimelor întâlniri3. înscrieri pentru punctul diverse4. scurtă prezentare la zi a activităţilor pe departamente ( up date )5. aspecte de personal ( recrutare de noi membri )6. discuţii cu teme specifice7. probleme de personal8. aspecte administrative9. propuneri pentru şedinţa urmatoare10. diverse

Deschiderea şedinţei:Cel care coordonează şedinţa trebuie să ajungă cu cel puţin 15 minute înainte de începerea acesteia

să se asigure că:- sala este aranjată ca toţi să se poată vedea unii pe alţii sau cel puţin pe cel care prezidează- să existe un flipchart sau o tablă de scris dacă e nevoie- că sunt disponibile toate documentele necesare- că există o persoană care se ocupa de primirea participanţilor întârziaţi- că există o persoană desemnată pentru scrierea procesului verbal al şedinţei

La începutul întâlnirii cel care prezidează întâlnirea trebuie:- să ureze bun venit participanţilor - să prezinte pe invitaţi sau pe nou veniţi dacă este cazul sau să le solicite acestora să se prezinte singu- să prezinte scuze în numele celor absenţi- să prezinte pe scurt agenda precizând care din probleme presupune luarea de decizii şi care f

obiectul unei dezbateri- să întrebe dacă cineva doreşte să se includă la “diverse”- să precizeze când se va lua pauza şi când se încheie şedinţa- la o întâlnire la care participanţi nu se cunosc ître ei fiecare trebuie să se prezinte

O deprindere importantă a asistentului social care conduce o şedinţă este aceea de a rezuma ceea cediscută mai ales dacă discuţia este complexă.

Dacă profesionistul care conduce şedinţa este implicat emoţional, e într-o situaţie de conflict pe aunumit punct de pe ageda şedinţei e recomandabil să nu coordoneze acea şedinţă. Persoana care coordoneo şedinţă trebuie să îndrepte întodeauna atenţia în timpul şedinţei către aspectele pozitive şi nu căneînţelegeri şi să încurajeze membrii participanţi să fie constructivi.

16



De obicei şedinţele pot să fie ineficiente şi chiar să fie distructive pentru grup din cauză că:- se pierde timpul în loc să se pună accent pe sarcină- sunt chemaţi să participe persoane care nu au ce face acolo- majoritatea participanţilor nu ştiu scopul şedinţei până când nu ajung acolo- cel care se ocupă de organizarea şedinţei nu planifică eficient astfel încât să se atingă scopul- unii participanţi nu vorbesc atunci când nu sunt de acord cu celelalte păreri- participanţii nu au voie să adauge probleme lor pe agendă- după întâlnire participanţii nu fac ceea ce au zis că vor face

Schindler-Rainman, Lippitt şi Cole (1988) au enumerat câteva dintre caracteristicile unei şedieficiente:

- spaţiul este aranjat în aşa fel încât toată lumea să se poată vedea- există un spaţiu destinat înregistrării ideilor (foi-afiş (flip-chart), tablă-cu menţiunea că tabla la finaşterge şi ideile trebuie din nou salvate, etc) astfel încât la final ideile să nu se piardă- se prezintă o agendă acceptată de toată lumea- se planifică timp pentru fiecare punct din agendă- cineva înregistrează aspectele dezbătute şi deciziile luate, iar la final distribuie acest rezumat tutu participanţilor - în acest rezumat se scrie cine şi cu ce a fost de acord, data următoarei şedinţe (numele participanţtrebuie să fie subliniate)- data viitoarei şedinţe se stabileşte în aşa fel încât toată lumea să pată participa- în timpul şedinţei să se pună cel puţin o dată întrebarea „cum merge şedinţa astăzi – suntem pe cacea bună? Cum am putea fi mai productivi?”- să se analizeze de fiecare dată dacă ar fi bine să mai participe şi alte persoane, dacă da, atunci csunt ele- la finalul şedinţei se face o scurtă analiză asupra celor discutate şi asupra atingerii scopului – se facscurtă analiză a agendei următoarei şedinţe şi se reaminteşte ce are de făcut fiecare până la următoaşedinţă.

17

Rezumat - Comunicare in a.S.

Documents

Transcript of Rezumat - Comunicare in a.S.