1.Tipuri de amenajări – definiții: lucrări de IF; lucrări hidroameliorative; sisteme de irigații; sisteme de desecare și drenaj; reglarea umidității solului; patrimoniul de IF.

Lucrările de îmbunătăţiri funciare sunt un complex de lucrări hidroameliorative (în special de irigaţii, desecări - drenaje şi îndiguiri, c.e.s.) şi agropedoameliorative (în special de C.E.S.) destinate să asigure regularizarea regimului apei, aerului, sărurilor şi elementelor nutritive în sol conform cerinţelor plantelor precum şi conservarea solului,asigura toate condiţiile necesare pentru a putea executa lucrările agricole în vederea obţinerii unor recolte bogate şi unei producţii agricole stabile şi de calitate superioară.

Lucrările de IF se constituie în diferite tipuri: Amenajare hidroameliorativă, Sistem de irigații, Sistem de desecare, Amenajare complexă de IF, Amenajare hidraulico-agrară etc.

Principalele parti componente le unui sistem de irigatii sunt:

--priza de apa prin care se asigura captarea debitelor de apa necesar functionarii sistemului; --reteaua de canale de aductiune si de distributie a apei echipata cu constructii hidrotehnice de livrare si de regularizare a distributiei apei; --amenajari interioare de irigatii; --reteaua de evacuare sau de evacuare-desecare; --lucrari auxiliare constand din linii electrice, drumuri de exploatare constructii de exploatare, instalatii de dispecerizare s.a.

1

4. Elemente de fundamentare - combaterea excesului de umiditate prin desecări-drenaje

Excesul de umiditate este acea stare de umiditate a solului care depaseste capacitatea lui de camp si tinde sau ajunge aproape de capacitatea lui de saturatie. Porozitatea solurilor de pe teritoriul tarii noastre este cuprinsa aprozimativ intre limitele de 42 si 53%.

Diminuarea cantitatii de aer in sol, prin exces de umiditate, genereaza anumite procese de degradare a solului, cum sunt: reducerea sau eliminarea activitatii bacteriilor aerobe si intensificarea sau predominanta activitatii bacteriilor anaerobe

Bacteriile aerobe asigura descompunerea resturilor vegetale si a altor substante minerale – accesibile si utile cresterii plantelor.

Bacteriile anaerobe, care iau locul celor aerobe, in starea de umiditate excesisa a solului, nu realizeaza descompunerea si mineralizarea totala a substantelor organice, astfel ca o mare parte din resturile vegetale se transforma in humus sau se aglomereaza in diferite stadii de alterare.

Stabilirea volumelor si debitelor de desecare.

Dimensionarea unei retele de canale de desecare se face prin stabilirea volumelor si debitelor de evacuare. Volumul maxim de evacuare - V max(m3), depinde de marimea suprafetei care trebuie desecata S(ha), de precipitatia maxima de calcul h(mm) si de coeficientul de scurgere a, care reprezinta cota parte din precipitatiile cazute, care se scurg si se acumuleaza, generand excesul de umiditate.

Coeficientii de scurgere depind de panta terenului, permeabilitatea solului,gradul de acoperire cu vegetatie s.a.

Debitele de evacuare dintr-un sistem de desecare se obtin prin impartirea volumelor de apa la timpul de stangnare admis, al apelor excedentare.

Debitele specifice de desecare din tara noastra au valori cuprinse intre

2.2 si 0.8 l/s/ha.

2

7. Factori naturali care condiționează dezvoltarea plantelor:

Principalii factori care conditioneaza cresterea si dezvoltarea plantelor cultivate sunt clima, relieful, solul si regimul apelor freatice.

Clima tarii noastre este determinata de pozitia ei geografica, proportia uscatului, influenta anticiclonului subtropical de sud-vest, a anticiclonului polar de nord-est, precum si a activitatilor ciclonice din Atlanticul de Nord si Mediterana.

Principalii factori climatici care influenteaza direct dezvoltarea vegetatiei sunt: temperatura, precipitatiile si vantul.

Relieful. Formele principale ale reliefului tarii sunt: muntii, campia, dealurile si podisurile. Campiile reprezinta cca. 30% din teritoriul tarii, fiind situata sub cota de 200 m fata de nivelul Marii Negre. Podisurile si dealurile ocupa cca. 50%, iar muntii in jur de 20%.

Regimul apelor freatice. Apele freatice influenteaza sau determina cresterea si dezvoltarea plantelor cultivate, daca straturile de zacamant in care sunt inmagazinate aceste se gasesc la adancimi mai mici, in general, de 10 m.

3

8 . Clasificarea surselor de apă (irigații): descriere, limite cantitative, disponibilități.

Irigatia – tehnica destinata acoperirii deficitului de apa in folosul productiei agricole, a luat, in timp si spatiu, forme multiple, atat pe planul conceptiilor, cat si pe cel al metodelor de aplicare.

Sursele de apa petru irigatii se pot clasifica dupa cum urmeaza:

--apele superficiale curgatoare, raurile; --apele lacurilor naturale de campie; --apele lacurilor de acumulare, artificiale (lacuri mari de pe cursurile de apa din zona inalta a bazinelor hidrografice si lacurilor de acumulare cu caracter local si din zonele colinare si de campie); --apele subterane (apele de adancime, freatice si apele izvoarelor de coasta etc. ); --apele reziduale (de la canalizarile orasenesti industriale si de la crescatoriile de animale); --apele marine (din Marea Neagra si lacurile litorale legate de mare, in perspectiva desalinizarii).

4

9. Regimul surselor de apă pentru irigații: definiție și principii (anul de calcul); alegerea anului real, anul teoretic de calcul, gradul de asigurare.

Apa raurilor contine 4/5 din potentialul irigabil.

Principiile sunt urmatoarele: --Cunoscand regimul sursei in diferiti ani, cuprinzand debitul maxim, mediu si minim, precum si debitul minim asigurat 85% se poate stabili regimul de calcul. --Cunoscand regimul sursei dintr-un sir de ani cu debite diferite se poate determina un an care poate fi considerat an de calcul. Cu acest an se face comparatia cu graficul total al consumului de apa.

Alegerea anului real de calcul

Se disting in acest caz trei alternative:

In prima alternativa se poate lua ca an de calcul anul care cuprinde ziua cu debitul Q minim – minimorum in perioada de variatie din sirul de ani luati in studiu.

In a doua alternativa se poate lua ca an de calcul anul cu debitul minim dintr-o perioada de 15 – 20 ani, ceea ce va da o siguranta de alimentare de circa 100%

A treia alternativa prezinta, la randul ei doua variante: se poate lua ca an de calcul anul cu debitul minim de la mijlocul perioadei studiate sau se poate lua media dintre debitele anului de la mijloc si a ultimului an al perioadei studiate.

5

Alegerea anului teoretic de calcul

6

10. Calitatea apei în sursa de irigații: criterii de calitate

Calitatea apelor de irigatie se determina in primul rand dupa gradul de mineralizare si dupa natura sarurilor dizolvate si continutul de bicarbonati. deci pe baza analizelor de laborator. Aprecierea reala a calitatii apei depinde de recoltarea corecta a probelor de apa reprezetative, de modul de pastrare si conservare al lor pana la analiza si de interpretare.

Ca norme de recoltare a probelor de apa pentru analiza se recomanda urmatoarele:

--apa de rau se recolteaza din firul apei la o adancime de 20-30 cm de la suprafata; --apa din lacuri, acumulari etc. se recolteaza din mai multe locuri, de la adancimi diferite, evitand zonele de intensa dezvoltare a algelor; --apa uzata se recolteaza din reteaua de canalizare, in functie de procesele tehnologice, debitul evacuat si compozitia apei; --apa din foraje se recolteaza cu ajutorul unui robinet amplasat pe coloana de refulare, dupa minimum 24 ore de pompare.

Conditiile tehnice de calitate privind continutul in aluviuni, gradul de aeratie si temperatura.

Aluviunile transportate de canale de irigatie se pot imparti dupa locul de provenienta in: aluviuni de rauri-fluvii si aluviuni locale, iar dupa caracterul miscarii in: aluviuni in suspensie si aluviuni de fund, care sunt transportate de apa prin tarare, alunecare sau rostogolire pe fund.

Gradul de aeratie al apei de irigat are un rol important in procesele de oxidare din sol.

Temperatura. Apa de irigatie trebuie sa aiba o temperatura cat mai apropiata de 10-12°C. Apa rece provenita din izvoare, din straturile de adancime, din raurile de munte in zona submontana etc. care ar putea dauna culturilor, se recomanda a se incalzi in prealabil in bazine sau prin circulatia apei pe canale.

7

8

14. Monitorizarea calității apei de irigație: necesitatea monitorizării, definirea calității, principii și tipuri de prelevare.

Prevelarea probelor de apa se poate face in mai multe moduri:

9

Prelevarea instantanee. Flacoanele sunt umplute fara agitarea apei in contact cu aerul, iar pentru aceasta este necesar sa utilizam tuburi adaptate la prize esantionului si cufundate pe fundul sticlei. Pentru fiecare esantion este indispensabil sa notam data, originea si natura apei.

Prelevarea compusa. Esantioanele medii se iau atunci cand se cauta o masura de calitate medie pe o perioada(2 ore sau 24 de ore). Un anumit numar de aparate de prelevare automata permit construirea de esantione proportionale cu debitul.

10

15. Monitorizarea calității apei de irigație : metode de determinare a indicatorilor de calitate – parametrii de calitate; criterii și indicatori de calitate;

Majoritatea substantelor care se gasesc in apele naturale , intr-o cantitate suficienta pentru a influenta calitatea lor sunt sub forma de suspensii(nisip, mâl, resturi organice, alge etc.); coloizi(argila, materii vegetale organice, viermi, bacterii etc.); gaze(CO2, N2, O2);ioni pozitivi(Ca, Mg, Fe, Na etc.) si ioni negativi(HCO3

−¿ ¿,Cl−¿¿, SO4

−2, OH−¿¿,HS−¿ ¿, radicali organici etc.).

Sistemul mondial de supraveghere al mediului, prevede urmarirea calitatii apelor prin 3 categorii de parametri: --parametri de baza: temperatura, pH, conductivitate, oxigen dizolvat, colibacili; --parametri indicatori ai poluarii persistente: cadmiu, mercur, compusi oxigeno-halogenati, uleiuri minerale; --parametri optionali: carbon organic total(COT), consum biochimic de oxigen(CBO), detergenti anionici, metale grele, arsen, bor, sodium, cianuri, uleiuri totale, streptococci.

Criterii de calitate a apei

Totalitatea indicatorilor de calitate, utilizati pentru aprecierea acesteia in raport cu masura in care se satisface un anumit domeniu de folosinta sau se poate elabora o decizie asupra gradului in care acea sursa de apa corespunde cu necesitatile de protectie a mediului.

Indicatori de calitate

Indicatorii de calitate reprezinta caracteristicile nominalizate pt. determinarea precisa a calitatii apelor.

Clasificarea indicatorilor de calitate a apei este urmatoarea:

11

-indicatori organoleptici: miros, gust, grade; -indicatori fizici: pH-ul, conductivitatea electrica, culoarea, turbiditate; -indicatori chim. generali: Al, NH4,azoti, sulfati, cloruri, Fe, oxigen dizolvat etc.

Indicatorii de calitate pentru diferite categorii de apa intalnite curent sunt: CBO5, CCO-Cr, temp., turbiditate, culoare, ph, reziduu fix,suspensii, conductivitate, alcanitate, duritate totala, duritate temporara, duritate permanenta, oxigen dizolvat,CO2,Ca, Mg.

16 Sisteme de irigații: definiție, rol, clasificări, principii, zonare hidroameliorativă.

12

Un sistem de irigatie este un ansamblu unitar de lucrari, instalatii si amenajari prin care se realizeaza combaterea deficitului natural de umiditate, in favoarea plantelor cultivate, cu scopul obtinerii unor productii agricole mari si stabile.

In raport cu marimea suprafetelor amenajate, complexitatea metodelor de amenajare si gradul de tehnicitate al acestora, sistemele de irigatie se clasifica in doua mari categorii: --amenajari in sisteme mari; --amenajari cu caracter local. Amenajarile in sisteme mari de irigatii. In cadrul acestora, principala problema o constituie preluarea apei din sursa(priza) si aductiunea acesteia pe teren(canale magistrale).

Amenajari cu caracter local. Acestea nu ridica probleme deosebite in ceea ce priveste aductiunea apei, fiind amplasate in imediata vecinatate a sursei de apa, iar suprafetele interesate la amenajare sunt relativ mici, nedepasind in general limitele unitatii agricole respective.

Zonarea hidroameliorativa se efectueaza in doua faze distincte:

--in prima faza se analizeaza fiecare factor natural si economic din teritoriul irigabil, elaborandu-se cate o cartograma distincta pentru fiecare factor; --in faza a doua cartogramele se suprapun si in raport de conditiile locale se formeaza unitati si subunitati pe care se stabilesc diferentiat masurile hidroameliorative.

17 Schema hidrotehnică și elementele componente ale sistemelor de irigații

Principalele parti componente ale unui sistem de irigatii sunt:

13

--Priza de apa prin care se asigura captarea debitelor de apa necesare functionarii sistemului;--Reteaua de canale de aductiune si de distributie a apei echipata cu constructii hidrotehnice de livrare si de regularizare si de regularizare a distributiei apei; --Amenajarile interioare de irigatii;-- reteaua de colectare si evacuare a surplusului de apa din sistem;--Lucrari auxiliare constand din linii electrice, drumuri de exploatare, constructii de exploatare, instalatii de dispecerizare, s.a.

Fig. Schema unui sistem de irigatii

1-priza; 2-canal de aductiune; 3-canal de distrib; 4-canal principal de evac; 5-canal secundar de evac-drenaj; 6-canal tertiar de desecare; 7-statie de repompare; 8-statie de pres; 9-statie de pompare-evac; 10-conducta principala; 11-antena; 12-canal secundar; 13-brazda de udare; 14-drum principal; 15-drum secundar; 16-linie electrica; 17-sediul de sistem.

18 Cerințele (necesarul) de apă pentru irigații:

14

Sub 19 Elementele regimului de irigație

15

16

Numarul de udari(N) este functie de norma de irigatie (M) si marimea normelor de udare(m).

N=M/m

Intervalul dintre udari. Legatura intre marimea normelor de udare si frecventa udarilor sau lungimea perioadei dintre udari se determina tinandu-se cont de pierderile de apa din sol prin evapotranspiratie, valoare care este in functie de faza de vegetatie si conditiile climatice si deci variaza in timp.

Zonarea hidromodula si a regimului de irigatie reprezinta gruparea unor microzone de pe teritoriul tarii, care au aceleasi caracteristici pentru o irigare normala. atat sub aspecul necesitatilor plantelor cat si al regimului stabilizat al sarurilor si al apei din sol.

17

20. Captarea apei: amplasamentul și scopurile prizei de apă; regimuri și tipuri

Captarea apei din râuri se face pentru diferite scopuri: irigaţii, alimentare cu apă, hidroenergetică, navigaţie, piscicultură etc., numai pentru o folosinţă sau cu folosinţă multiplă. Regimul captării poate fi intermitent în decursul anului şi cu variaţii mari de debit în timp,

Captarea apei se poate efectua la nivelurile normale ale apei din râu, fără înălţarea cu ajutorul unui baraj sau prag (prize fără baraj) sau dintr-un bief amonte înălţat cu ajutorul unui baraj sau prag (prize cu baraj).

Apa captată se poate transporta către consumatori fie prin aducţiuni cu nivel liber (galerie hidrotehnică, canal, jgheab), fie prin conducte de apă sub presiune (galerie, conductă, deschidere tubulară într-un baraj).

Instalaţiile de captare de tipul prizelor de apă fără baraj şi cu baraj, trebuie să îndeplinească în principal următoarele condiţii:

- să asigure debitul necesar de apă în aducţiune fără întrerupere în intervalul de timp prevăzut în condiţiile de consum sau să întrerupă uneori total alimentarea cu apă;

- să nu permită intrarea în aducţiune a aluviunilor de fund şi în suspensie peste cantitatea stabilită, să nu permită accesul gheţii, a zaiului şi a diferitelor corpuri plutitoare.

18

21. Prize de apă (gravitaționale) fără baraj: condiții de funcționare; tipuri

Prizele de apă fără baraj.

Sunt prize simple şi ieftine, folosite mai ales la irigaţii şi alimentarea cu apă, realizate prin îndreptarea debitului de apă necesar (în general debite mici de apă captate) spre un canal care pleacă din râu sub un unghi oarecare faţă de axa acestuia.

1. Priza deschisă de mal.

Se execută cel mai adesea pentru scopuri de irigaţie, fără a funcţiona pe timp de iarnă, pe râuri cu variaţii mici ale nivelului apei şi cu o albie relativ stabilă.

2. Priza de apă cu pinteni.

Este o captare deschisă de mal folosită în cazul râurilor cu albia instabilă, pentru debite mari de apă captate în canal.

3. Captare de apă cu bazin. Este un tip de priză care asigură alimentarea cu apă a consumatorilor în cursul întregului an.

4. Captare închisă (priză de fund). Este folosită atât pentru alimentarea cu apă cât şi pentru irigaţii, când debitul captat este mult mai mic decât debitul râului, iar malul are o înălţime mai mare.

19

26. .Rețele de aducțiune cu canale deschise: SH-tipuri, trasee

Reteaua de canale de aductiune si distributie. Aceasta retea formeaza ‘’schema hidrotehnica’’ a sistemului, fiind compusa dintr-un canal de aductiune si din mai multe canale de distributie, in functie de marimea sistemului.

Problemele principale care se pun in legatura cu aceasta retea de canale sunt: stabilirea traseelor optime si dimensionarea.

Traseele trebuie astfel stabilite, incat sa rezulte un numar redus de repompari, canalele sa domine terenul, in masura in care este posibil, sa se asigure conditii pentru o sistematizare cat mai corespunzatoare a terenului amenajat si in final sa se obtina o valoare convenabila a investitiei in raport cu valoarea totala si o ‘’incarcatura’’ redusa de metri de canal pe hectar.

Dimensionarea canalelor necesita benzi topografice pe traseele fixate si studii geotehnice.

Elementele principale, care se stabilesc in procesul de dimensionare al unui canal, sunt: debitele, sectiunile, profilul longitudinal, constructiile hidrotehnice, tipul de captuseala antifiltranta, volumele de lucrari, tehnologia de executie si costul lucrarilor.

Debitul(Q) exprimat in l/s, al unui canal sau al primului tronson de canal, poate fi calculat cu relatia:

Q=S xqbr

in care: S - suprafata neta deservita de canal, in ha; qbr - debitul specific brut pentru irigatii, in l/s si ha.

20

29-34

Construcţiile hidrotehnice în cadrul lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, sunt lucrări inginereşti proiectate şi executate după anumite principii tehnice, care vin în contact direct sau indirect cu apa, având în vedere folosirea apei pentru agricultura irigată, alimentarea cu apă a centrelor agro-zootehnice, sau evacuarea apei în exces de pe terenurile desecate-drenate ş.a.

Construcţiile hidrotehnice în lucrările de îmbunătăţiri funciare au următoarele scopuri principale: preluarea şi dirijarea unei părţi a debitului sursei de apă către folosinţe prin intermediul reţelelor de canale şi conducte, stocarea apei, modificarea (reglarea) debitului, nivelului şi vitezei apei conform necesităţii şi măsurarea acestora, adaptarea la condiţiile specifice ale terenului de construcţie, asigurarea protecţiei / siguranţei lucrărilor, a cerinţelor de calitate a apei, evacuarea apei etc.

21

35. Infiltraţia apei pe sub construcţii hidrotehnice

Stabilirea conturului subteran al construcţiei şi evidenţierea acţiunii fenomenului de infiltraţie, implică următoarele: alegerea judicioasă a metodei de determinare a elementelor hidraulice caracteristice ale curentului de infiltraţie, stabilirea criteriilor de rezistenţă a conturului subteran şi îndeosebi considerarea condiţiilor de exploatare a construcţiei hidrotehnice.

Metode: metoda electrometrică (A.E.H.D. sau E.G.D.A. = analogie

electro-hidrodinamică), este indicată pentru construcţii mari şi complexe, fiind cea mai exactă şi uşor de aplicat, dar necesită realizarea modelului hidraulic al construcţiei la scară redusă;

metoda grafică a reţelelor de mişcare, acceptabilă în multe situaţii;

metoda infiltraţiei liniare pe contur (Bligh), potrivită pentru cazurile cele mai simple şi construcţii de importanţă redusă.

Elementele curentului de infiltraţie

Este necesar să se cunoască elementele curentului de infiltraţie, care permit evidenţierea fenomenelor hidromecanice ce au loc sub radierul construcţiilor şi în zona de ieşire a curentului de infiltraţie, în bieful aval:

traiectoria curenţilor de infiltraţie (reţeaua hidrodinamică); presiunea pe elementele de construcţie subterane; gradientul hidraulic I; viteza de infiltraţie v; debitul de infiltraţie q.

22

36 Infiltrația apei sub radierul construcțiilor hidrotehnice (determinarea presiunii de infiltraţie pe radierul construcţiei hidrotehnice)

Talpa radierului unei construcţii hidrotehnice este supusă unei presiuni dirijate de jos în sus (subpresiune), compusă din:

presiunea hidrostatică de plutire, uniformă pe toată suprafaţa radierului, a cărui mărime este dată de presiunea coloanei de apă având înălţimea egală cu adâncimea punctului respectiv faţă de nivelul apei din bieful aval (Fig.1.8 a);

presiunea hidrodinamică de infiltraţie, variabilă de-a lungul radierului de la presiunea H – h până la zero la ieşirea curentului de infiltraţie (Fig.1.8 b, c).

Pentru determinarea presiunii hidrodinamice de infiltraţie se pot utiliza următoarele soluţii:

- soluţii analitice exacte;- soluţii hidromecanice aproximative;- soluţia reţelelor hidrodinamice:- metoda infiltraţiei pe contur;- metoda dreptei echivalente.

37. Efectele mecanice ale infiltraţiei

Consecinţele infiltraţiei apei pe sub radierul construcţiilor hidrotehnice sunt în principal următoarele:

- are loc o pierdere de apă din bieful amonte în cel aval;- apa de infiltraţie exercită o presiune asupra tălpii construcţiei,

dirijată de jos în sus (subpresiune) şi descrescând treptat spre aval.

39. Rețele de distribuție cu conducte îngropate sub presiune: trasee – scheme

23

1- canal de irigatie; 1- canal de irigatie; 2-statie de pompare de punere 2-statie de pompare de punere sub presiune; sub presiune;3- conducte ingropate de transport; 3- conducte ingropate de 4-antene. transport; 4-antene.

24

Fig. Amenajarea cu conducte de inalta presiune

Schema amenajarii cu conducte de inalta presiune cuprinde:- sursa(1);- statie de pompare de baza(2)- conducte de transport de ordinul I si II(3,4)- conducte de ord III—antene(5)- canal de aductiune (6)- statie de pompare de punere sub presiune(7)

25

40. Rețele de distribuție cu conducte îngropate sub presiune: instalații

Vanele, diferentiate dupa locul de amplasare, caracteristici constructive, rol etc.sunt de mai multe feluri: de capat, cand sunt instalate la capatul unei conducte inchise: de linie, cand sunt instalate pe traseul unei conducte. Vanele au rolul de inchiderea sau deschiderea sectiunilor in care sunt montate.

Hidrantii sau vanele hidrant se instaleaza pe antene si au rolul de a face legatura intre ele si echipamentul mobil de udare.Dupa pozitia vanelor hidrant, se deosebesc:- hidranti axiali, cand sunt amplasati pe axul antenei;- hidranti laterali, cand sunt amplasati lateral fata de antena;- hidranti de capat, cand sunt amplasati la capatul aval al antenei.Vanele de golire au rolul de evacuare a apei din conducte, fie la sfarsitul perioadei de irigatie, fie in caz de avarii.

Dispozitivele de aerisire-dezaerisire au rolul de inlaturare a fenomenului de vacuum deoarece apa in miscare poate produce vid in conducte si, ca urmare, turtirea lor.

Dispozitivele de preluare a suprapresiunilor au rolul de a impiedica spargerea conductelor datorita suprapresiunilor determinate de inchiderea brusca a vanelor si variatiei vitezei apei in conducte, fenomen denumit ¨lovitura de berbec’’.

Masivele de ancoraj au rolul de a impiedica deplasarea conductelor in punctele de schimbare a directiei, la noduri de distributie, in locul de amplasare a vanelor de linie si de capat etc.

26

42. Amenajări interioare de irigații: definiție, metode de udare

Amenajarile interioare de irigatii. Prin amenajare interioara de irigatie se intelege suprafata de teren agricol pe care s-au executat lucrarile de distributie a apei de irigatie, prin una sau mai multe metode de udare.Metodele de udare cele mai cunoscute sunt: inundarea, scurgerea. aspersiunea, picurarea si udarea subterana.

Irigatia prin inundare. Este metoda cea mai veche practicata timp de secole. Terenul se amenajeaza in parcele orizontale sau in panta.Terenul trebuie in prealabil bine nivelat. Cand amenajarea se face in panta, aceasta trebuie sa aiba valori de 0.8 – 1,0%.

Parcele pot fi alimentare cu apa, una din alta sau pot avea alimentare separata. Daca apa este rece in general sau contine aluviuni grosiere, se pot executa, la intrarea in amenajare, un bazin de sedimentare si de incalzire a apei.

Un alt procedeu al irigatiei prin inundare, care se poate aplica in livezi, este cel al rigolelor circulare. Intre randurile de pomi, se executa cate o rigola principala din care se deriva rigole secundare si rigole circulare, care circumscriu tulpina pomului.

Rigolele din jurul pomilor se sapa la adancimi de 15-20 cm.

In locul rigolelor principale se pot folosi conducte usoare transportabile. Este o metoda econimicoasa de udare, usor de realizat, pe terenuri cu panta lina (1 -1,5%) si sursa de apa apropiata.

Ca dezavantaj, se mentioneaza posibilitatea unor axfixieri radiculare temporare, daca udarea nu se aplica cu acuratete.

45- Amenajări interioare de irigații: udarea prin aspersiune (scop-culturi udate

27

Irigatia prin aspersiune, implica necesitatea pomparii apei din sursa potentiala a amenajarii interioare intr-o instalatie sau intr-o retea de conducte prin care apa ajunge la aspersor, dizpozitivul care realizeaza efectiv ploaia artificiala.Amenajarile interioare pentru irigatii prin aspersiune pot fi grupate in doua categorii principale: amenajari care cuprind in cimponenta lor canale, agregate de pompare si echipamente de udare si amenajari cu conducte ingropate sub presiune.

Fig. Irigatii cu canale si agregate mobile de pompare1-canal principal; 2- canal secundar; 3- aripa de udare; 4- motopompa, 5- limita de udare; 6- canal de evacurare; 7- stavilar.Dezavantajele acestui tip de amenajare sunt:--o retea relativ deasa de canale, care determina scoaterea din folosinta agricola a unor suprafete apreciabile si pierderi mari de apa.--dificultati in asigurarea combustibilului lichid, la distante mari, pe drumuri greu practicabile;--cheltuieli sporite in exploatare, datorate densitatii retelei de canale.Amenajarea cu canale si instalatii de udare mobile cu console tip DDA 100 M. Instalatia este formata dintr-o ferma metalica cu console, in lungime de 100,4 m si o pompa, montate pe un tractor puternic de 65 CP. Pe ferma metalica sunt fixate conducte care alimenteaza 51 de duze.Acest tip de instalatie prezinta avantajul unei productivitati bune in aplicarea udarilor, dar totodata si marele dezavantaj al densitatii mari a canalelor de irigatie.50 Sisteme de desecare-drenaj definiție, rol, mecanismele din sol-degradarea.

28

Un sistem de desecare este un ansamblu de canale si de lucrari auxiliare, executate pe un teren agricol, care are drept scop inlaturarea apelor excedentare de la suprafata si din profilul solului, astfel incat sa se realizeze imbunatatirea raportului dintre apa si aer si, implicit productii agricole mai mari.

29

30

51. Elementele unui sistem de desecare: SH – prezentarea-alcătuirea

Reteua de canale. Combaterea excesului de umiditate se realizeaza prin lucrari de desecare asamblate de cele mai multe ori in sisteme de desecare.Reteaua de canale trebuie sa realizeze colectarea tuturor categoriilor de ape excedentare, care determina excesul de umiditate pe o anumita suprafata. Constructiile si instalatiile. Constructiile cele mai frecvente intr.-un sistem de desecare sunt: podurile, podetele, caderile, subtraversarile de cai de comunicatie si consolidarile locale.

Fig.Scheme de sisteme de desecare A- pe terenuri plane; B- pe terenuri cu microrelief framantat; 1- canal tertiar; 2- canal secundar; 3- canal principal; 4- canal de evacuare; 5- canal de coasta; 6- canal de captare a infiltratiilor; 7- statie de pompare; 8- dig; 9- emisar.

31

32

53 Elementele unui sistem de drenaj: schema de principiu-alcătuirea

Ameliorarea solurilor afectate de exces de umiditate, datorat regimului freatic, se asigura in primul rand prin coborarea nivelului freatic, cu ajutorul drenajului.Drenajul poate fi realizat prin canale deschise sau prin tuburi ingropate.Problemele principale care se pun in tehnica drenajului sunt debitele si diametrele drenurilor, norma de drenaj realizata, adancimea de ingropare a tuburilor, distanta dintre drenuri, solutiile constructive.Debitele drenurilor depind de volumul apei in exces, provenit din precipitatii si din aport freatic, de adancimea de pozare a drenurilor si de proprietatea solului de a ceda apa.

Fig: Schema drenajului cu tuburi

A- sectiune, B- vedere in plan; H- adancimea drenurilor; Z- norma de drenaj; D- distanta dintre drenuri; 1- dren absorbant; 2- dren sau canal colector; 3- canal de evacuare.

33

54. Soluții constructive (tipuri principale) de drenaj

Solutiile constructive. Tipurile de drenaj cele mai des intalnite sunt: drenajul orizintal, drenajul vertical si drenajul cartita.Drenajul orizontal. Tuburile folosite in mod frecvent sunt cele din lut ars si din PVC. Se pot insa folosi si alte materiale, cum sunt: piatra sparta, lemnul, fascine, tulpini uscate de floarea-soarelui s.a.Tuburile din lut ars au lungimea de 33 cm si diametrul de la 5 la 25 cm.Drenajul vertical se realizeaza prin puturi colectoare sau puturi absorbante. Metoda se foloseste mai rar, deoarece se preteaza numai in anumite conditii de teren(straturi acvifere din pietrisuri si nisipuri grosiere). Puturile colectoare constau din foraje sapate la adancimi de 20-100 m. Apa este evacuata prin pompare. Puturile absorbante sunt tuburi verticale, care colecteaza apa dintr-un strat superficial si o transfera in alt strat acvifer mai profund, din pietris, daca acesta nu este sub presiune.Drenajul cartita consta in executarea unor galerii subterane la adancimi de 0,6-0,8 m, cu lungimi de 50-100m, cu ajutorul unui plug special. Este o solutie ieftina care da rezultate bune mai ales pe terenurile aluvionare, grele si medii. Prezinta inconvenientul unei durate reduse, deteriorandu-se prin surpari interioare.Drenajul punctiform este o metoda noua de drenaj care a dat rezultate bune in determinarile de laborator si in testarile din teren. Dispozitivul de drenaj este format dintr-un corp circular-vertical, cu inaltimea de 50-60cm si diametrul interior de 14 cm, o cuva posterioara si un tub de sifonare.Corpul vertical este prevazut cu macroorificii si poate fi executat din lut ars sau fabricat din beton, asemenea si cuva colectoare. Tubul sifon este din PVC, cu diametrul de 5-6 cm.

57. Influența (efectele) apelor de irigație asupra solului

34

Asupra solului, apele de irigatii se manifesta prin modificari chimice si fizice, cum ar fi:Cresterea concentratiei solutiei solului. Cand solutia solului are o concentratie de saruri mai mare de 12-15 g/l, majoritatea plantelor agricole sufera si pot pieri in intregime.

Modificarea componentei cationilor schimbabili in sol. Apa de irigatie provoaca reactii de schimb cationic intre cationii din apa si cationii absorbiti in complexul absorbtiv al solului.Apele mineralizate care contin cationi de sodiu folosite la irigarea unui sol carbonatic, dau nastere la o reactie de schimb cationic care produce scaderea fertilitatii solului.Inrautatirea insusirilor fizice. Apele mineralizate si in special alcaline folosite in irigatii strica structura solului, micsoreaza permeabilitatea, produc tasari ale terenului etc.

35