Rezolvari Finale

65
1. Discutati situatia Europei în jurul anului 1945 si explicati ce solutii au fost propuse pentru a evita un nou război si care a fost impactul acestora pentru integrarea economică european. Înţelegerea situaţiei dramatice a Europei la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial este cheia înţelegerii eforturilor de după 1945 pentru integrare europeană. Războiul a ucis aproximativ 8 milioane de oameni în Europa de Vest, mai mult de 9 milioane în Europa Centrală şi de Est, iar Uniunea Sovietică a pierdut în jur de 20 de milioane de oameni. Războiul a cauzat, de asemenea, enorme pagube economice. Spre exemplu, războiul a costat Italia şi Germania patru decenii sau mai mult de creştere economică şi a scăzut produsul naţional brut al Franţei şi Austriei la nivelul celor din secolul XIX. In 1945, o familie de oriunde din Europa se găsea într-o naţiune care a fost sau fusese: (a) condusă de un dictator fascist brutal, (b) ocupată de o armată străină sau (c) ambele. Cel de-al Doilea Război Mondial nu a fost un eveniment istoric izolat: cel de-al Doilea Război Mondial a început după doar două decenii de la cataclismul provocat de Primul Război Mondial (1914-18), fiind a patra oară în 130 de ani când Franţa şi Germania au fost în centrul unor războaie devenite tot mai înspăimântătoare. Ca un rezultat direct al acestor eşecuri guvernamentale, zeci de milioane de europeni erau morţi, iar economia Europei zăcea în ruine. Europa conştientizeaza că este victima unei doctrine greşite care a condus la eşecuri guvernamentale în lanţ. Cum poate Europa să evite un alt război?

description

economie

Transcript of Rezolvari Finale

Page 1: Rezolvari Finale

1. Discutati situatia Europei în jurul anului 1945 si explicati ce solutii aufost propuse pentru a evita un nou război si care a fost impactul acestorapentru integrarea economică european.

Înţelegerea situaţiei dramatice a Europei la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial este cheia înţelegerii eforturilor de după 1945 pentru integrare europeană. Războiul a ucis aproximativ 8 milioane de oameni în Europa de Vest, mai mult de 9 milioane în Europa Centrală şi de Est, iar Uniunea Sovietică a pierdut în jur de 20 de milioane de oameni. Războiul a cauzat, de asemenea, enorme pagube economice. Spre exemplu, războiul a costat Italia şi Germania patru decenii sau mai mult de creştere economică şi a scăzut produsul naţional brut al Franţei şi Austriei la nivelul celor din secolul XIX. In 1945, o familie de oriunde din Europa se găsea într-o naţiune care a fost sau fusese: (a) condusă de un dictator fascist brutal, (b) ocupată de o armată străină sau (c) ambele.Cel de-al Doilea Război Mondial nu a fost un eveniment istoric izolat: cel de-al Doilea Război Mondial a început după doar două decenii de la cataclismul provocat de Primul Război Mondial (1914-18), fiind a patra oară în 130 de ani când Franţa şi Germania au fost în centrul unor războaie devenite tot mai înspăimântătoare. Ca un rezultat direct al acestor eşecuri guvernamentale, zeci de milioane de europeni erau morţi, iar economia Europei zăcea în ruine.Europa conştientizeaza că este victima unei doctrine greşite care a condus la eşecuri guvernamentale în lanţ.

Cum poate Europa să evite un alt război? Soluţiile oferite s-au bazat pe păreri ce ţineau de cauzele războiului. S-au afirmat astfel trei şcoli de gândire: A)Prima şcoală - Planul Morgenthau, plan înaintat de Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Henry Morgenthau, în 1944, se baza pe condamnarea marelui perdant – Germania şi, pentru a se evita alte războaie europene viitoare, propunea distrugerea industriei Germaniei şi convertirea acesteia într-o „ţară eminamente agricolă şi pastorală, în caracter”.B)Cea de-a doua şcoală, Marxism-leninismul a dat vina pe capitalism pentru majoritatea relelor din lume, inclusiv cele două războaie mondiale. Această părere a sugerat că soluţia era comunismul. C)Cea de-a treia a dat vina pe naţionalismul distructiv, soluţia fiind integrarea cât mai strânsă a tuturor naţiunilor europene. Dorinţa pentru o Europă unită s-a făcut auzită şi după Primul şi după cel De-al Doilea Război Mondial. Declaraţia cea mai faimoasă a acestei şcoli a fost discursul lui Winston Churchill din 1946 – „Statele Unite ale Europei”

Soluţia integrării europene a triumfat în cele din urmă, dar acest deziderat a fost departe de îndeplinire în anii 1940.

Page 2: Rezolvari Finale

Majoritatea ţărilor europene sau se luptau cu restabilirea propriilor guverne şi economii sau erau sub ocupaţie militară directă. Germania şi Austria au fost împărţite în zone americane, franceze şi sovietice. În Europa de Vest, anii 1945 şi 1946 au trecut fără a se înregistra progrese semnificative în dezvoltarea unei arhitecturi postbelice. Capacităţile de guvernare limitate ale guvernelor din Europa de Vest au fost supraîncărcate de situaţia umanitară jalnică. Lucrurile s-au mişcat mai repede în Europa de Est. Uniunea Sovietică începuse deja implementarea propriei viziuni a unei Europe noi, încă din timpul războiului. La alegerile parlamentare din 1946, comuniştii au câştigat 19 % în Italia şi 29 % în Franţa.

2. Realizati o schemă care să prezinte statele membre ale UE, statele candidate, statele potential candidate cu specificarea datelor aderării.1957: Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg1973: Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie; 1981: Grecia; 1986: Spania şi Portugalia; 1995: Austria, Finlanda şi Suedia; 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria,2007: România şi BulgariaS tate candidate care au deschis negocierile de aderare în 2005 sunt : Turcia (se prevede să adere în 2015), Croaţia  (se prevede să adere în 2009). Consiliul European din 15-16 decembrie 2005 a decis acordarea statutului de tara candidată şi fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, dar negocierile de aderare încă nu au început.Statele potential candidate din Balcanii de Vest sunt: Albania, Bosnia si Hertegovina, Serbia si Muntenegru, Kosovo respectandu-se Rezolutia 1244 a Consiliului de Securitate a Natiunilor Unite.

3. Ilustrati cu cifre si cu exemple referitoare la populatie, venit/locuitor,marimea economiei etc., afirmatia “Statele UE sunt foarte diferite unulde celălalt”.Cu toate acestea, statele UE sunt foarte diferite unul de celălalt, fapt care reprezintă, de altfel, sursa numărului mare de probleme cu care trebuie să se confrunte UE. Diferenţele acoperă mai multe paliere, impactul cel mai mare fiind dat de diferenţele în ceea ce priveşte : -nivelul PIB; -diferenţele demografice; -diferenţele nivelului PIB, respectiv al veniturilor pe cap de locuitor (a se vedea Anexa 1 şi Tabelul nr. 1).

Page 3: Rezolvari Finale

Populaţia statelor UE Există în prezent aproximativ 499,6 milioane de cetăţeni europeni, o cifră care este substanţial mai mare decât corespondenta sa americană, rusa sau japoneză (307 , 141 milioane de locuitorisi 127). Statele EU27 diferă, astfel, mult în ceea ce priveşte populaţia, spre exemplu, cel mai mare stat din punct de vedere demografic – Germania, are o populaţie de peste 200 de ori mai mare decât Malta - cel mai mic stat din această categorie. Diferenţele sunt mult mai uşor vizibile dacă statele UE27 sunt clasificate în foarte mari, mari, mijlocii, mici şi foarte mici, prin compararea lor cu populaţia unor metropole sau oraşe foarte cunoscute.Clasificarea statelor UE în funcţie de populaţieState foarte mari (mai mari decât cel mai populat oraş al lumii – ca zonă metropolitană - Tokyo) - cu o populaţie de peste 35 milioane locuitori: -Germania (peste 80 milioane locuitori); -Marea Britanie, Franţa, Italia (în jur de 60 milioane locuitori); -Spania şi Polonia (în jur de 40 milioane locuitori). State mari (de mărimea marilor metropole New York, respectiv Beijing) - cu o populaţie între 16- 22 milioane locuitori:-România (21,49 milioane de locuitori);-Olanda (în jur de 16,48 milioane locuitori).State mijlocii (de mărimea unei metropole cum este Paris – zona metropolitană) - cu o populaţie între 7-11 milioane locuitori:-Grecia, Portugalia, Belgia, Cehia, Ungaria (în jur de 10-11 milioane locuitori);-Suedia, Austria şi Bulgaria (în jur de 7-9 milioane locuitori).State mici (de dimensiunea unor oraşe ca Barcelona sau Lyon) - cu o populaţie între 1-6 milioane locuitori:-Danemarca, Slovacia, Finlanda (în jur de 5 milioane locuitori); -Irlanda (în jur de 4 milioane locuitori);-Lituania (în jur de 3 milioane locuitori);-Letonia, Slovenia (în jur de 2 milioane locuitori);-Estonia (peste 1 milion de locuitori),.State foarte mici (de mărimea unui oraş cum este Genova) - cu o populaţie sub 1 milion de locuitori:-Cipru, Luxemburg şi Malta.Venitul statelor UE pe cap de locuitor Statele EU27 diferă mult şi în ceea ce priveşte nivelul venitului pe cap de locuitor, spre exemplu, cetăţenii din Luxemburg, cei mai bogaţi din UE, sunt de 7 ori mai bogaţi decât bulgarii, cei mai săraci din din UE. Luxemburg, statul cu cel mai mare venit pe cap de locuitor se detaşează net de celelalte (venitul pe cap de locuitor este de aproape 2 ori mai mare decât al Irlandei, următoarea situată din acest punct de vedere);Clasificarea statelor UE în funcţie de venitul pe cap de locuitor●11 dintre statele UE sunt state cu venit mare pe cap de locuitor (peste media UE27) - de peste 25100 €:Luxemburg, Irlanda, Olanda, Austria, Danemarca, Suedia, Belgia, Finlanda, Marea Britanie, Germania, Franţa, 9 dintre statele UE sunt state cu venituri medii pe cap de locuitor – de la 15000 € la 25100 €: Spania, Italia,Grecia, Cipru, Slovenia, Cehia, Malta, Portugalia, Slovacia;

Page 4: Rezolvari Finale

7 dintre statele UE sunt state cu venituri mici pe cap de locuitor – sub 15,000 €: Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Bulgaria.Mărimea economiilor statelor UENu în ultimul rând, statele EU27 diferă mult în ceea ce priveşte mărimea economiilor lor, spre exemplu, Germania, cea mai bine situată la această categorie, contribuie cu 19,4% la PIB-ul UE27 faţă de Cipru sau Malta, care contribuie cu doar 0,1%.Clasificarea statelor UE în funcţie de mărimea economiilor-economii mari - sase state realizează împreună aproape 75% din PIB-ul UE27 (mai exact, 74,58%):Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania, Olanda. -economii mici - reprezintă între 2-3% din producţia UE27:Belgia,Polonia, Suedia, Austria , care reprezintă împreună 9,85% din PIB-ul UE27;-economii „foarte mici” - reprezintă între 1-2% din total: Grecia,Danemarca, Finlanda, Portugalia, Irlanda, Republica Ceha si Romania, reprezentând împreună 10,16% din PIB-ul UE27;-economii „minuscule” reprezintă mai puţin de 1 % din PIB-ul UE27, iar în această categorie regăsim nu mai puţin de 10 state ale UE27, care împreună abia realizează 2,95% din PIB-ul UE27:Ungaria, Slovacia, Luxemburg, Slovenia, Lituania, Bulbaria, Letonia, Cipru, Estonia si Malta.Extinderile din 2004 şi 2007 au avut un impact relativ scăzut asupra mărimii de ansamblu a economiei UE. Economiile celor 12 state „nou venite” au determinat o creştere de 8,76% a PIB-ului statelor UE15, echivalentul a 7,22% din PIB-ul UE27, Polonia singură aducând o contribuţie de mai mult de 1/3.

4. Ce se întelege prin integrare? Dar prin integrare economică?Termenul de integrare este pentru prima dată definit în prima ediţie a The Oxford English Dictionary, ca o combinare a părţilor dintr-un întreg. După Macmillan English Dictionary, termenul de integrare poate avea la ora actuală trei semnificaţii:-procesul de a deveni membru cu drepturi depline într-un grup ori societate şi de a deveni complet implicat în activităţile acestora; -procesul prin care se permite oamenilor, indiferent de rasă, să utilizeze un loc, o instituţie sau organizaţie; -procesul de combinare cu alte elemente, într-o unitate mai largă sau într-un sistem unic.Termenul de integrare economică a fost utilizat pentru prima dată oficial în documentaţia Planului Marshall - Programul de Reconstrucţie Europeană, întocmită de trei economişti americani: Charles P. Kindleberger, Harold Van B. Cleveland şi Ben T. Moore - “coordonarea programului de reconstrucţie a Europei în vederea creării unei Europe puternice şi integrate economic”.Integrarea economică poate fi definită aşadar, atât ca proces situaţia în care componentele naţionale ale unei economii mai mari nu sunt separate prin frontiere economice, ci

Page 5: Rezolvari Finale

funcţionează împreună ca o entitate; cât şi ca stare de fapt, la care se ajunge printr-o succesiune de transformări. Integrarea economică înseamnă crearea unor ansambluri economice tot mai vaste care să permită:-Lărgirea cadrului diviziunii muncii şi a specializării la nivel local, sectorial, de ramură, naţional, regional sau global, şi creşterea productivităţii;-Libertatea de mişcare a factorilor de producţie, a bunurilor materiale şi serviciilor;-Tratamentul comercial diferenţiat sau discriminatoriu faţă de originea sau destinaţia bunurilor, serviciilor şi factorilor de producţie.Succesele obţinute în procesul integrării economice au condus la o mai clară înţelegere a conceptului, oferind posibilitatea formulării unei definiţii operaţionale a acestuia, definiţie pe care o preferăm. Definim, prin urmare, integrarea economică ca un proces care cuprinde: -un ansamblu de politici economice comune; -libertatea de mişcare a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor; -armonizarea legislaţiilor naţionale; -instituţii comune asupra cărora ţările participante transferă unele competenţe de natură economică.Realizarea integrării economice depinde şi de acţiunea unor factori precum: excluderea discriminărilor, distribuirea efectivă a unor competenţe, colaborarea în procesele decizionale, focalizarea unor aspiraţii legitime etc

5. Analizati comparativ federalismul si interguvernamentalismul ca trasături ale integrării europene.F ederali s mu l Teoria neofuncţionalistă / teoria federalistă se bazează pe aportul teoretic al lui Jean Monnet la crearea metodei comunitare. Obiectivul federalismului este crearea federaţiei europene. Scenariul neofuncţionalist al lui Monnet prevedea şi integrarea politică prin care să se ajungă în cele din urmă, la o veritabilă federaţie europeană. Integrarea este explicată ca un proces de „contaminare” (spill-over) care are un caracter politic şi funcţional. Spill-over-ul funcţional argumentează că interconectarea diferitelor sectoare economice ale economiei moderne va crea presiuni tehnice pentru extinderea numărului de sectoare transferate la nivel supranaţional (de la comerţ şi agricultură, la piaţa unică şi politica monetară), instituţiilor supranaţionale, care vor genera la rândul lor noi dezvoltări instituţionale (spill-over-ul politic).Etapele „Metodei Monnet”sunt :-Integrarea va începe în sectoare din zona low politics, însă acestea trebuie să fie strategice din punct de vedere economic!-Se va crea o autoritate „înaltă” (tehnocraţi fără un „balast” al interesului naţional) care să supravegheze procesul integraţionist!-Spill-over I: Integrarea unor sectoare specifice ale economiei naţionale va crea presiuni funcţionale pentru integrarea altor sectoare interdependente ð „Înalta autoritate” va dirija aceste evoluţii (CECO > CEE > UEM).-Spill-over II : Grupurile naţionale de interese îşi vor transfera loialităţile şi activitatea de lobby către noul centru.-Integrarea este văzută ca un proces în continuă evoluţie, fiind

Page 6: Rezolvari Finale

rezultatul unei palete largi de procese convergente. Deşi procesul a pornit de la integrarea sectoarelor din zona de low politics (politicile economice), el va ajunge şi la sectoare esenţiale (high politics) - politica externă şi de securitate comună (PESC) Criticile aduse acestei metode sunt:-Nu explică cum se pot forma identităţile şi un sentiment al loialităţii care să susţină o asemenea evoluţie.- Comportamentul actorilor interesaţi este determinat de interesele proprii, în mare parte definite în termeni economici.- Uniunea Europeană supravieţuieşte doar pentru că reprezintă un răspuns funcţional la procesul de globalizare.InterguvernamentalismulArgumente:-Suveranitatea rezidă în cele din urmă în statele-naţiune, chiar dacă acestea decid să o exercite în comun; -În explicarea integrării, contextul naţional are mai multă importanţă decât actorii şi procesele la nivel european;- Conştiinţa naţională, pe care Hoffmann o defineşte drept „un sentiment «de coeziune şi diferenţiere» care separă un grup de altele", va fi întotdeauna esenţială în procesul decizional comunitar.Ipoteze   :-Suveranitatea naţională aparţine, în ultimă instanţă, statului-naţiune, chiar dacă acesta alege să o exercite în comun la nivel european;- Actorii supranaţionali vor avea mai puţină importanţă decât guvernele naţionale atunci când se va decide viitorul statelor-naţiune şi al Europei;- Integrarea economică nu va atrage după sine pe cea politică, conform schemei neofuncţionaliste;- Dominarea high politics şi a interesului naţional va prevala;- Identitatea şi loialitatea naţională nu sunt foarte predispuse la schimbare.

6. Ce se întelege prin „multi-level governance”?Teoria federalismului si cea a interguvernamentalismului nu mai

corespunde realităţilor statului-naţiune modern, ale UE şi ale globalizării, prin urmare apare o nouă teorie, cea a guvernanţei pe mai multe niveluri (multi-level governance) Statul-naţiune (guvernul) şi-a pierdut autoritatea exclusivă în procesul decizional, împărţind-o, pe de o parte, cu instituţii internaţionale şi supranaţionale şi, pe de altă parte, cu actori privaţi, creându-se astfel diferite niveluri de guvernanţă. Construcţia europeană reprezintă o formă deosebit de elaborată a acestui sistem, putând fi considerată un prototip al statului postmodern. Uniunea Europeană cuprinde:- euroregiuni;- guvernele naţionale;- instituţiile supranaţionale (Comisia Europeană, Parlamentul European, Curtea Europeană de Justiţie, Banca Centrală Europeană);- grupuri transnaţionale de interes şi lobby; -regimuri funcţionale cu scopuri şi reglementări diferite (UEM, PAC, reguli de mediu, Protocolul Social) etc.

Page 7: Rezolvari Finale

7. Realizati o diagramă care să prezinte grafic etapele majore ale integrăriieconomice europene, cu obiectivele, realizările, tratatele, datele si numelestatelor implicate.Ne propunem sa analizam succint evolutia procesului integrarii europene prin prisma celor cinci forme de integrare identificate de BELLA BALASSA si amendate ulterior de ALI M. EL-Agraa,care au reprezentat, in fapt etape ale constructiei europene :-Prima etapa   :obiectivul pietei comune sectoriale-Tratatul de4 la Paris(1951);- A doua etapa :obiectivul uniunii vamale-Tratatul  de la Roma 1957;- A treia etapa   : obiectivul pietei unice –Actul Unic European 1986;- A patra etapa :obiectivul uniunii economice si monetare –trattatul de la Maastricht1992;- A cincea etapa ;obiectivul extinderii si al uniunii politice-tratatele de la Amsterdam 1997si Nisa 2000,tratatul Constitutiei 2004 si tratatul de la Lisabona sau Tratatul de Reforma2007In tratatul de la Paris sa infiintat Comunitatea europeana a Carbunelui si Otelului. Aceasta avea ca scop realizarea unei piete comune in domeniul carbunelui si otelului. Piata unica este dominata de principiul liberei concurente,comunitatea controleaza aprovizionarea regulata si fixarea preturilor la cel mai scazut nivel.Totodata se interzicea pentru produsele din carbune si otel taxele vamale,restrictiile cantitative,subventiile,practicile restrictive privind repartitia sau exploatarea pietelor. Statele membre au renuntat la principiul de suveranitate pentru a adera la noile institutii supranationale. Prin tratatul de la Roma sa infiintat CEE (comunitatea economica europeana)si CEEA(comunitatea eurpeana a energiei atomice). Prin acest tratat sau stabilit o serie de politici concrete pe diferite domenii si anume uniune vamala industriala, politica agricola comuna PAC, politica comerciala comuna PCC, politica concurentiala. Realizarea unei uniuni vamale a fost primul obiecti important ce sa realizat prin abolirea taxei vamale si stabilirea unei politici vamale si comerciale si a unui tarif vamal comun in relatiile cu state terte. Acest lucru a dus la cresterea comertului intarcomunitar de 6 ori, schimburile cu statele terte au crescut de 3 ori, PIB mediu a crecut cu 70%, cresc excedentele si rezerve valutare straine ale celor 6 tari. Interesele statelor autonome devin tot mai importante. Obiectivul celei de a treia etape este crearea pietei unice adica ‘un spatiu fara frontiere interioare in care libera circulatie a marfurilor ,persoanelor, serviciilor si capitalurilor este asigurata.’ Tot prin Actul Unic European sa realizat si debutul unificarii diferitlor poli de dezvoltare ai Uniunii Europene :-constructia comunitara;- cooperarea monetara in cadrul SME;- cooperarea politica europeana. A treia etapa sa caracterizat prin tensiounile supranational interguvernamental, extindere-aprofundare. Obiectivul major al celei de a patra etape este crearea uniunii economice si monetare europene(UEM) inclusiv crearea si punerea in circulatie a unei monede unice-EURO. Tratatul de la Maastricht fondeaza UE careia i se confera nu numai dimensiuni economice ci si politice. Cu ocazia summitului de la Maastricht sa discutat si sa negociat de catre sefii de state cu legutura la largirea

Page 8: Rezolvari Finale

componentei socio-politice a Comunitatii si opozitia Marii Britanii legate de largire. Sa instituit o noua organizatie si anume UE care se sprijina pe trei piloni si anume ●COMUNITATEA EUROPEANA, ●POLITICA EXTERNA SI DE SECURITATE COMUNA si ●COOPERARE IN DOMENIUL JUSTITIEI SI AL POLITICII INTERNE. Tot in aceasta etapa sa crea cetatenia UE, s-a definitivat circulatia libera a capitalului, s-a intarit cooperarea UE in sectoarele non-economice, s-a pastrat principiul de subsidiaritate, s-a marit puterea Parlamentulu european , a introdus CAPITALUL SOCIAL. Etapa a 5 a odata cu tratatul de la Maastricht sa realizat ca nu este suficient pentru primire unui numar record de stat si pt a adopta masuri si strategii fundamentale fata de o regiune cu certe valente geopolitcice. La tratatul de la Amsterdam sau realizat progrese importante si anume : -consolidarea ‘Europei cetateanului’,- imbunatatirea capacitatii Uniunii de actiune externa,- reformarea cadrului institutional a fost numai partiala .O schimbare adusa de acest tratat este permisiune acordata unor grupuri de stat membre sa adanceasa relatiile dintre ele. Consolidarea dimensiunii sociale a UE a fost una din cele mai importane realizari, iar absenta unei serii de decizii referitoare la reforma institutionala poate fi trecuta la esecuri.Tratatul de la Nisa avea ca obiective 4 zone si anume: -marimea si componenta Comisiei,- ponderea voturilor in Consiliu,- extinderea votului cu majoritate calificata,- cooperare avansata.Scopul este reforma institutionala pt a pregati UE de extindere. Tratatul Constitutional si Tratatul de Reforma Dimensiunea politica a Uniunii a fost practic prezenta continuu pe masa negocierilor dupa ACTUL UNIC EUROPEAN. Astfel in cotributie cu tratatul  de la Maastricht se realizaeaza asezarea bazelor comunitatii pe trei piloni principali : -uniune economica si monetara europeana(UEM caracterizat printr un grad inalt de comunitarizare), -politica externa si de securitate comuna(PESC cooperare predominant interguvernamentala), -justitia si afacerile interne(JAIcooperare predominant interguvernamentala)

8. Enumerati toate tratatele Uniunii Europene (cu date) si oferiti o scurtăexplicatie (aprox. 10 cuvinte) a contributiei fiecărui tratat major laintegrarea europeană.- Tratatul de la Paris(1951)constituie prima etapa si a avut ca obiectiv piata comuna sectoriala, prin acest tratat se urmarea realizarea unei piete comune in domeniul carbunelui si otelului;- Tratatul   de la Roma 1957 constituie a doua etapa si a avut ca obiectiv uniunea vamala- ;sa realizat o « Comunitate Economica Europeana(CEE)si o Comunitate Europeana a Energiei Atomice(CEEA sau EUROATOM)«;- Actul Unic European 1986-este treia etapa a integrarii  cu obiectivul pietei unice se caracterizeaza prin ’spatiu fara frontiere interioare in care libera circulatie a

Page 9: Rezolvari Finale

marfurilor,persoanelor,serviciilor si capitalurilor este asigurata ;- tratatul de la Maastricht1992 este a 4 etapa cu obiectivul uniunii economice si monetare ;prin el a fost instituita o noua organizatie si anume Uniunea Europeana care se sprijina pe 3 piloni si anume Comunitatea Europeana,Politica externa si de securitate comuna,Cooperare in domeniul Justitiei si al Politicii Interne-tratatele de la Amsterdam1997 sa realizat consolidarea Europei cetateanului, Nisa2000 a avut ca scop reformarea institutionala a UE pentru a o pregati de extindere,tratatul Constitutiei2004 si tratatul de la Lisabona sau Tratatul de Reforma2007 constituie a 5 a etapa si au avut ca obiectiv extindere si uniune politica ;sa definitivat uniunea economica si monetara europeana UEM,politica externa si de securitate comuna(PESC),justitia si afacerile interne(JAI)

9. Explicati când si prin ce mijloace organizatia cunoscută astăzi sub numele de Uniunea Europeană a shimbat diverse nume începând cu anul 1958.La inceput cand a luat nastere viitoarea UNIUNE EUROPEANA ea s-a numit CEE si a fost formata din sase membri.Cei sase membri sunt Germania,Italia,Franta si cele trei tari BENELUX.Aceasta denumire era in anul 1957. Dupa extinderea spre nord uniunea se numea UE9 .Aceasta denumire provine de la faptul ca avea 9 state membre .Cele 9 state mebre erau cele 6 state fondatoare plus cele 3 si anume Marea Britanie ,Danemarca si Irlanda care au aderat in anul 1973. Din anul 1973 si pana in anul 1981 a purtat denumirea de UE9 ca mai apoi sa devina UE10 prin aderarea Greciei. La numai 5 ani de la aderarea Greciei Uniunea isi schimba din nou denumirea devenind UE 12 odata cu aderarea Spaniei si a Portugaliei. In anul 1995 UE 12 se transforma in UE15 prin aderarea Suediei,Finlandei si a Austriei. Denumirea de UE25 si-o va capata in anul 2004 Uniunea isi va schimba din nou denumirea devenind UE25 prin aderarea a altor 10 tari si anume Cipru , Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria. Odata cu aderarea tarii noastre Romania care sa produs odata cu aderearea Bulgaria din UE25 avem denumirea de UE27.

10. Ce se întelege prin piata comună sectorială din perspectiva integrăriieconomice europene?Obiectivul Tratatului de la Paris din anul 1951, era realizarea pietei comune sectoriale, adica o piata comuna in domeniul carbunelui si otelului, fara operalisti la frontiere si fara distorsiuni ale concurentei. Piata comuna, ca prima forma de integrare negativa interzicea pt carbune si otel:- taxele vamale;- orice restrictii cantitative;- orice discriminari, in special in ceea ce priveste conditiile de livrare si pret si tarifele de transport;- subventiile,ajutoarele sau facilitatile fiscale acordate de state;- practicile restrictive privind repartitia sau exploatarea pietelor.

Page 10: Rezolvari Finale

Piata comuna sau „unica” este dominata de principiul liberei concurente, comunitatea controleaza aprovizionarea regulata si fixarea preturilor la cel mai scazut nivel.

11. Prezentati uniunea vamală ca etapă a integrării economice europene.Este forma de integrare prin care ţările membre înlătură toate barierele în comerţul dintre ele şi adoptă un tarif vamal extern comun fată de terţi. Uniunea vamală adaugă la aranjamentul de comerţ liber - o politică comercială comună faţă de statele terţe, eliminându-se astfel riscul de deturnare de comerţ. Având în vedere că elementul principal al politicii comerciale a unei ţări este tariful vamal, primul pas în crearea uniunii vamale îl va constitui stabilirea unui tarif vamal comun la importurile din terţe ţări, continuând cu armonizarea tuturor celorlalte măsuri de politică comercială naţională, precum reglementările privind protecţia sănătăţii şi securităţii, obstacolele administrative în calea comerţului, restricţiile voluntare la export etc.

12. Ce se înţelege prin piaţa interna unica din perspectiva integrariieconomice europene?Varietatea definiţiilor conceptului de integrare economică ridică o serie de întrebări. Cu toate acestea, se pot delimita o serie de elemente comune şi formula câteva concluzii:● Integrarea economică poate fi definită aşadar, atât ca proces - situaţia în care componentele naţionale ale unei economii mai mari nu sunt separate prin frontiere economice, ci funcţionează împreună ca o entitate; cât şi ca stare de fapt, la care se ajunge printr-o succesiune de transformări.● Integrarea economică înseamnă crearea unor ansambluri economice tot mai vaste care să permită:1. Lărgirea cadrului diviziunii muncii şi a specializării la nivel local, sectorial, de ramură, naţional, regional sau global, şi creşterea productivităţii; 2. Libertatea de mişcare a factorilor de producţie, a bunurilor materiale şi serviciilor; 3. Tratamentul comercial diferenţiat sau discriminatoriu faţă de originea sau destinaţia bunurilor, serviciilor şi factorilor de producţie.Succesele obţinute în procesul integrării economice au condus la o mai clară înţelegere a conceptului, oferind posibilitatea formulării unei definiţii operaţionale a acestuia, definiţie pe care o preferăm. Definim, prin urmare, integrarea economică ca un proces care cuprinde: ● un ansamblu de politici economice comune; ● libertatea de mişcare a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor;● armonizarea legislaţiilor naţionale;● instituţii comune asupra cărora ţările participante transferă unele competenţe de natură economică.Realizarea integrării economice depinde şi de acţiunea unor factori precum: excluderea discriminărilor, distribuirea efectivă a unor competenţe, colaborarea în procesele decizionale, focalizarea unor aspiraţii legitime etc.

Page 11: Rezolvari Finale

13. Ce se înţelege prin uniunea economică si monetară din perspectivaintegrării economice europene?Uniunea economica presupune, în afara realizării unei pieţe comune pentru libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor, existenţa unui anumit grad de armonizare a politicilor economice naţionale incluzând politica monetară, fiscală şi socială pentru a reduce discriminările ce apar datorită aplicării unor politici diferenţiate în domeniile menţionate. Uniunea economică adaugă la piaţa comună armonizarea politicilor economice naţionale ale ţărilor participante, în măsura necesară pentru funcţionarea corespunzătoare a uniunii economice. Integrarea economică completă reprezintă etapa finală a integrării în cadrul căreia economiile naţionale se contopesc, fiind înlocuite de o economie „unificată”, toate chestiunile relative la politica economică, inclusiv politicile fiscale şi monetare, sunt preluate de o autoritate supranaţională, ale cărei decizii sunt obligatorii pentru statele membre, putându-se păstra, la nivele inferioare din ierarhia guvernamentală, un grad semnificativ de autonomie. Presupune parcurgerea tuturor etapelor descrise anterior, spaţiul integrat căpătând trăsături apropiate de cele ale unei economii naţionale:- instituţii comune care guvernează cu ajutorul unei legislaţii comune;- utilizând un buget comun;- adresându-se unei pieţe de producţie şi de desfacere comună;-utilizarea unei monede unice şi a unui sistem bancar omogen;-utilizarea politicilor interne şi externe comune.Integrarea economică totală determină un sistem complex de interdependenţe care cuprinde toate sectoarele, ramurile şi activităţile şi în cadrul cărora sunt eliminate toate restricţiile cu privire la mobilitatea factorilor şi a produselor, ceea ce conduce la egalizarea preţurilor, productivităţilor şi veniturilor.Liberalizarea nerestricţionată a mişcării factorilor şi a produselor (integrarea comercială) trebuie corelată cu -existenţa unui sistem legislativ şi instituţional propriu care să protejeze drepturile de proprietate şi să urmărească punerea în aplicare a contractelor;- a unui sistem propriu de plăţi care să faciliteze desfăşurarea schimburilor în interiorul zonei prin înlocuirea monedelor naţionale cu una proprie zonei (integrare monetară);- şi a unui sistem fiscal care să evite eventualele distorsiuni ivite în alocarea factorilor ca urmare a diferenţelor dintre tipurile şi nivelurile de impozitare.

14. Explicati notiunea de “convergenta” în acceptiunea Tratatului de laMaastricht si a Pactului de crestere si stabilitate.În literatura de specialitate, pe baza Tratatului de la Maastricht au fost teoretizatetrei tipuri de convergenţă separate, dar complementare:●convergenţă nominală, ●convergenţă legală,●convergenţă reală.Prin convergenţa legală se înţelege armonizarea legislaţiilor naţionale şi a regulamentelor băncilor centrale ale ţărilor membre ale UE, astfel încât să devină

Page 12: Rezolvari Finale

compatibile cu Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC). Într-un sens general, această convergenţă include aspecte precum independenţa băncilor centrale naţionale şi integrarea acestor bănci în SEBC.Convergenţa reală se referă la omogenizarea nivelului de trai, egalizareastandardelor de viaţă în ţările membre, realizarea aşa-numitei „coeziuni economice şi sociale" la nivelul Uniunii. Variabilele care măsoară convergenţa reală (venitul pe cap de locuitor, nivelul salariilor, rata şomajului, cheltuielile guvernamentale etc.). Pentru realizarea unei egalizări în aceste domenii este nevoie de mai mult timp decât pentru variabilele minimale, dar îndeplinire acestora din urmă afectează benefic variabilele reale.Convergenţa economică nu este un scop în sine, îndeplinirea condiţiilor pe care le presupune reprezentând un mijloc pentru a garanta creşterea economică durabilă la nivelul Uniunii. Tratatul de la Maastricht introduce, de altfel, termenul „convergenţă durabilă" pentru a sublinia că nu interesează un proces de integrare formal şi rapid, ci un proces de integrare cu geometrie şi ritmuri variabile, în acord cu rezultatele fiecărui stat membru.Criteriile de convergenţă nominalăSunt prevăzute de Tratatul de la Maastricht (art. 104c, 109j), respectiv Protocolul nr. 6 asupra criteriilor de convergenţă, anexat la tratat, şi se referă la: 1. stabilitatea preţurilor, care va reieşi dintr-o rată a inflaţiei observată de-a lungul unei perioade de un an înainte de examinarea pentru trecerea la etapa a treia, rată a inflaţiei care să nu depăşească cu mai mult de 1,5% rata medie a celor trei state membre cu inflaţia cea mai scăzută; 2. rate ale dobânzilor pe termen lung, care nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2% rata medie a dobânzilor nominale pe termen lung a celor trei state membre cu cea mai scăzută inflaţie; 3. capacitatea de susţinere a finanţelor publice:● deficitul public nu trebuie să depăşească 3% din produsul intern brut(PIB) la preţuri de piaţă;● datoria publică nu trebuie să depăşească 60% din PIB, “mai puţin în cazul în care acest raport se reduce suficient şi se apropie de valoarea de referinţă într-un ritm adecvat”; 4. stabilitatea ratelor de schimb, adică respectarea marjelor normale de fluctuaţie prevăzute prin mecanismul de schimb al Sistemului Monetar European pentru cel puţin doi ani premergători examinării, fără devalorizare din proprie iniţiativă a ratei de schimb a monedei proprii în raport cu moneda unui alt stat membru.

15. UE este sau nu un stat federal? Argumentati.Conform Tratatelor, U.E. are elemente substanţiale care ţin de un sistem federal:– competenţe în domeniile comerţului, monetar, bugetului şi mediului;– cooperare avansată în privinţa securităţii interne şi externe;– instituţiile includ un sistem judiciar federal:●un legislativ bicameral în care Parlamentul, reprezentând cetăţenii, are o putere legiuitoare în creştere,● Consiliul, care reprezintă statele, este însă cel mai puternic organism legislativ şi domină în politica privind securitatea internă şi externă;●

Page 13: Rezolvari Finale

executivul – Comisia europeană, are competenţe federale considerabile, deşi, şi în această privinţă, Consiliul menţine un control strict cetăţenia europeană.Ce lipseşte Uniunii Europene pentru a fi similară unui sistem federal? -Parlamentul nu are încă competenţe egale cu Consiliul în ce priveşte cca 3/4 din legislaţie;- Consiliul votează cu majoritatea calificată pentru aproape întreaga legislaţie, cu excepţia celei privind politica de securitate internă şi externă, unde unanimitatea este regula;– Comisia, deşi este controlată într-o măsură crescândă de către Parlament, este încă subordonată Consiliului;– Uniunea economică şi monetară nu este încă finalizată. În prezent, se fac eforturi în cadrul comunităţii pentru a determina un set de criterii aplicabile pentru departajarea între competenţele comunitare, regionale şi naţionale, prin care să se asigure că "intervenţia comunitară nu va fi sistematică şi masivă, ci selectivă şi fundamentată juridic. Acolo unde competenţa sa nu este exclusivă, eficienţa va fi aceea care va prevala, ca un criteriu".

16. Prezentati etapele parcurse pentru introducerea monedei unice europenesi analizati avantajele acesteia. Etapa introducerii monedei unice-1 ianuarie 1999 - 1 iulie 2002 Participarea statelelor membre este condiţionată de îndeplinirea criteriilor de convergenţă, respectiv, a condiţiilor necesare pentru adoptarea unei monede unice, constatată de Consiliu pentru fiecare ţară separat, prin vot cu majoritate calificată. Statele care nu îndeplinesc criteriile de participare la etapa a treia a UEM vor face obiectul unei derogări pentru o perioadă de tranziţie în care vor fi monitorizate şi susţinute să îndeplinească aceste criterii.Obiective principale:●intrarea în funcţiune a Băncii Centrale Europene şi transferul către aceasta a suveranităţilor monetare naţionale din partea băncilor centrale ale celor 11 state care au intrat în uniunea monetară (12 state de la l ianuarie 2001, incluzând şi Grecia);● introducerea EURO - moneda unică europeană şi dispariţia monedelor naţionale;● începerea operării sistemului de plăţi TARGET (Trans-European Automated Real-Time Gross Settlement Express Transfer).Consiliul european, reunit la Bruxelles, la 3 mai 1998, a decis, în urma evaluării îndeplinirii „criteriilor de convergenţă" următoarele:● 11 state membre respectiv Belgia, Germania, Spania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia şi Finlanda, îndeplinesc condiţiile necesare pentru adoptarea monedei unice la 1 ianuarie 1999 şi, ca atare, vor participa la cea de-a treia etapă a uniunii economice şi monetare;● 2 state membre respectiv Grecia şi Suedia nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru adoptarea monedei unice la 1 ianuarie 1999 şi, ca atare, vor intra în categoria statelor cu derogare.Avantajele monedei unice ● Creşte transparenţa pieţei şi a preţurilor;● Producţia şi investiţiile nu mai sunt influenţate de evoluţia cursurilor de schimb;● Scade costul tranzacţiilor, întrucât nu mai include cheltuielile legate de riscul valutar;● Se dezvoltă relaţiile comerciale şi financiare între membrii UE şi între parteneri, întrucât membrii nu

Page 14: Rezolvari Finale

mai sunt afectaţi de riscul valutar în aceeaşi măsură în care erauexpusi înainte.● “Euroland-ul”, cu cele 292 de milioane de consumatori, reprezintă cea mai mare piaţă de desfacere din lume, urmată de SUA, cu 270 de milioane de consumatori şi de Japonia, cu 127 de milioane de consumatori. Puterea de cumpărare în acest spaţiu este ridicată, depăşită doar de SUA; 15% din valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor realizate la nivel mondial provin din Euroland, 20% din SUA şi 7,7% din Japonia; 15,7% din exporturile mondiale provin din Euroland, în timp ce numai 12,6% din SUA şi 7,7% din Japonia .● Crearea monedei unice reprezintă, în opinia lui Romano Prodi, profesor de economie la Universitatea din Bologna, ales în mai 1999 preşedinte al Comisiei Europene:- un act de încredere în Europa şi, în acelasi timp, o provocare în contextul mai larg al economiei globale. -un eveniment fără precedent în istoria omenirii. Renunţarea la puterea de a emite monedă este, de bună seamă, o importantă decizie politică. De fapt, statul renunţă la unul dintre instrumentele sale tradiţionale de suveranitate. În pragul secolului XXI, acest instrument este mai vizibil decât însăşi suveranitatea militară, reprezentată simbolic prin spadă

17. Ce rol a jucat Tratatul de la Amsterdam în procesul integrării europene?El a fost semnat în 1997, intrând în vigoare la data de 1 mai 1999. Tratatul de la Amsterdam a realizat progrese considerabile în ce priveste:● consolidarea „Europei cetăţeanului";● îmbunătăţirea capacităţii Uniunii de acţiune externă;● dar reforma cadrului instituţional a fost numai parţială şi va necesita în continuare completări înainte de a se putea proceda la viitoarele extinderi.Tratatul de la Amsterdam, aplicat de la 1 mai 1999, a consolidat dimensiunea socială a Uniunii Europene şi a prevăzut o schiţă de reforme necesare în vederea aderării de noi membri la Uniunea Europeană, dar nu a reuşit să soluţioneze problemele instituţionale necesare pentru a se putea realiza o nouă extindere. Probabil cea mai mare neîmplinire a Summit-ului de la Amsterdam, din 1997 şi, implicit, a Tratatului de la Amsterdam, a fost absenţa unei serii de decizii referitoare la reforma instituţională. Un protocol ataşat Tratatului stipula clar că o viitoare Conferinţă Interguvernamentală se va ocupa de problema componenţei Comisiei Europene (respectiv renunţarea statelor membre mai mari la dreptul lor de a numi doi comisari, în schimbul reponderării voturilor în Consiliu pentru votul cu majoritate calificată.

18. Evaluati succesul Tratatului de la Nisa în ceea ce priveste extindereaUE.Tratatul de la Nisa nu a fost un succes. Problemele critice rămase de la Amsterdam, mărimea şi compoziţia Comisiei, extinderea majorităţii de vot din Consiliul de Miniştri şi reforma regulilor de vot ale Consiliului nu au fost rezolvate pe deplin. În privinţa reformei Comisiei, Tratatul a adoptat o reformă temporară, provizorie, temporară

Page 15: Rezolvari Finale

deoarece se aplică doar de la data la care cel de-al 27-lea membru va adera şi provizorie, deoarece nu s-a găsit o soluţie pe termen lung.În privinţa problemei privind extinderea votului calificat, Tratatul a fost de fapt un exerciţiu de „curăţare a casei” cu foarte puţine modificări în domeniu pentru a fi supus votului majorităţii. Cu privire la reforma privind luarea deciziilor de către Consiliu, Tratatul de la Nisa a înrăutăţit lucrurile. Analiza ulterioară a dovedit că regulile de vot din Tratatul de la Nisa au îngreunat de fapt lucrurile pentru Uniunea Europeană mărită ca să acţioneze. Eficienţa luării deciziilor în UE27 ar fi fost mult mai mare fără nicio reformă. De asemenea, Tratatul a schimbat puterea marilor naţiuni într-un mod major.

19. Ce se întelege prin sintagma “trei stâlpi si un acoperis” cu referire lastructura organizatională a UE?1.Pilonul CE, “primul pilon” - adică cooperarea bazată pe Tratatul de la Paris (CECO), pe Tratatele de la Roma, precum şi pe AUE, completată şi modificată acum, prin Tratatul de la Maastricht.2.Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), "al doilea pilon", carereprezintă dezvoltarea, iniţiată la începutul anilor ‘70, a conceptului cooperării interstatale în domeniul politicii externe (CPE), conferindu-i un fundament în textul Tratatului.3.Cooperarea în domeniul Justiţiei şi al Afacerilor Interne (JAI) - "al treilea pilon". Nici acest concept nu este nou, sprijinindu-se pe anumite tendinţe europene preexistente - foarte rudimentare, ce-i drept - în aceste domenii.

20.De unde provine sistemul legal European si ce reprezinta acesta la ora actuala?Sistemele legale ale majoritătii statelor democratice sunt bazate pe o Constitutie. Principiile legale din Tratatul Constitutiei UE codifică principiile care existau de decenii. Tratatul de la Roma obligă Statele Membre la o serie de obiective generale economice politice. Tratatul nu a fost foarte clar când a venit vorba de stabilirea sistemului legal. Tratatul asigură Curtea de Justitie si statele că principala sa sarcină este de „a se asigura de respectarea legii si a justitiei în interpretarea si aplicarea acestui Tratat” (Articolul 164 din Tratatul original).- Tratatul nu a fost destul de clar în cazul multor probleme prezentate în fata Curtii. Curtea a reactionat în fata lipsei de claritate din Tratat prin crearea sistemului legal al Comunitătii prin intermediul spetei. Cu alte cuvinte, a folosit deciziile legate de cazuri particulare pentru a stabili principiile generale ale sistemului legal din CE.Pe scurt, Tratatul de la Roma este punctul de plecare în legea CE. Tratatul a creat Curtea, iar Curtea a creat sistemul legal european.Dreptul din CE este acum o masă enormă de legi, reglementări si practici care au fost stabilite prin:- Tratate (dreptul primar);- legile UE (dreptul secundar); -deciziile Curtii (speta).

Page 16: Rezolvari Finale

21.Prezentati si ilustrati cu exemple principiile actuale ale sistemului legal european.

Sistemul legal din Comunitatea Europeana:_cele mai importante principii„Principiile” dreptului din CE sunt modele generale pe care juristii le-au distins dintre mii de pagini de drept primar, secundar si cazuistic.Trei principii sunt mentionate întotdeauna:- “efectul direct” /”principiul efectului direct”;- „prioritatea/întâietatea dreptului CE”/”principiul aplicării prioritare”;- „autonomia” sistemului legal al CE/ ”principiul autonomiei”.Efectul direct este simplu de definit: înseamnă că prevederile unui tratat sau alte forme ale dreptului european, cum sunt directivele, pot crea drepturi prin care cetătenii UE pot să se bazeze când compar în fata curtilor nationale. Acesta este un lucru radical. Înseamnă că legile UE trebuie aplicate de către curtile Statelor Membre ca si cum legea ar fi fost ratificată de Parlamentul national.Necesitatea logică a acestui principiu este clară. Dacă legile UE ar putea fi ignorate în orice Stat Membru, atunci UE s-ar dezmembra, fiecare mebru ar fi tentat să implementeze doar legile europene care îi convin.Aceasta ar face imposibilă, de exemplu, crearea unei piete unice sau asigurarea circulatiei libere a lucrătorilor.Un bun exemplu este cazul unei stewardese de la Sabena din 1976 care a pretins că a fost plătită mai putin si a trebuit să se pensioneze mai devreme decât însotitorii de zbor de sex masculin. Desi aceasta nu a însemnat o încălcare a legii belgiene din acea perioadă, Curtea CE a hotărât în 1976, că Tratatul de la Roma (care prevede plata egală pentru ambele sexe) avea drept de lege în Belgia sau, în limbaj judecătoresc, avea efect direct. Stewardesa a câstigat procesul.Prioritatea/întâietatea dreptului CE înseamnă că dreptul comunitar are ultimul cuvânt, nu apare în Tratatul de la Roma, apare explicit pentru prima dată, doar în Tratatul Constitutional.Este, fără doar si poate, un principiu care este acceptat în general de toate statele UE. A fost folosit în mod repetat pentru a desfiinta legile Statelor Membre. Necesitatea logică a acestui principiu este la fel de clară ca aceea a efectului direct. Simplificând de dragul claritătii, „efectul direct” spune că legile CE sunt automat legi în fiecare Stat Membru. “Prioritatea” spune că atunci când legea CE si cea natională, regională, locală sunt în conflict,legea europeană trebuie aplicată.Un exemplu clasic al acestui fapt este cazul Factortame din 1991,acest caza confirmat suprematia dreptului CE aspura dreptului britanic. Actul de Transport Maritim Comercial din Marea Britanie, din 1988,a avut ca rezultat interzicerea dreptului companiei spaniole de pescuitnumită Factortame, de a pescui în apele britanice. Factortame a afirmat la curtile britanice de justitie că acest lucru încălca legea CE, si a cerut Curtii britanice să suspende Actul de Transport Maritim Comercial până când Curtea Europeană putea lua o hotărâre în acest caz (acest lucru necesită, de obicei, câtiva ani). Potrivit legii britanice, nicio curte britanică nu poate să suspende un Act al Parlamentului. Curtea

Page 17: Rezolvari Finale

Europeană a hotărât că, potrivit legii CE, care era supremă fată de legea britanică, o curte natională ar putea suspenda legi care contravin dreptului european. Astfel că Inalta Curte de Justitie din Marea Britanie a abolit Actul de Transport Maritim Comercial.Actele Dreptului Comunitar„Actele Dreptului Comunitar” sau “legislatia europeană”, altele decât Tratatele, se clasifică în următoarele tipuri de documente legislative:Ordonantele se aplică tuturor Statelor Membre, companiilor,autoritătilor si cetătenilor.Ordonantele se aplică imediat de la intrarea în vigoare, de îndată ce sunt redactate, nu sunt transpuse în alte legi sau prevederi.Directivele pot fi aplicate oricăruia din Statele Membre.Totusi,directivele doar trasează rezultatele care trebuie obtinute. Statele Membre decid, într-un interval de timp prestabilit, ce trebuie făcut pentru a îndeplini conditiile prevăzute în directivă.Deciziile sunt acte legislative care se aplică unui anumit Stat Membru, unei anumite companii sau unui anumit cetătean.Recomandările sau opiniile sunt două tipuri de instrumente legislative.Ele nu obligă la nimic din punct de vedere juridic.AutonomiaMajoritatea statelor europene au mai multe nivele juridice: locale, regionale si nationale.Curtile inferioare, totusi, nu pot exista independent de Înaltele Curti si, deseori, înaltele curti depind de curtile inferioare (ex. în unele state, Înalta Curte poate da un verdict doar după ce cazul a fost judecat si la un nivel inferior).Sistemul juridic din CE este totusi, în întregime, independent de sistemele legale din Statele Membre, potrivit principiului autonomiei.Consiliul European este constituit din sefii de stat sau de guvern ai SM, iar lucrările sale sunt găzduite de SM care detine Presedentia Consiliului Uniunii Europene.

22)Explicati diferentele dintre Consiliul UE si Consiliul EruopeanConsiliul UE nu trebuie să fie confundat cu Consiliul European, care este o instituţie diferită a Uniunii Europene, chiar dacă foarte apropiată de aceasta.Consiliul European este o instituţie interguvernamentală, în timp ce Consiliul Uniunii Europene, este un organ (fuzionat) al Comunităţilor Europene (CE şi EURATOM),acesta fiind ancorat încă de la începuturi în Tratat,acest lucru nu este valabil si pentru Consiliul European, asa cum reiese din Articolul 4 al Tratatului UE, Consiliul European nu are,propriu-zis, statut de institutie a UE, însă are un rol esential în trasarea prioritătilor si definirea orientărilor politice generale ale UE, având functii importante de conducere, care se află deasupra celor trei piloni, pe care îi angrenează.Consiliul Uniunii Europene, denumit şi Consiliul de Miniştri, reprezintă, împreună cu Parlamentul European, ramura legislativă a Uniunii Europene. Consiliul Uniunii Europene este organul de decizie cel mai important al UE, decide cu privire la legile propuse de Comisie, în colaborare cu Parlamentul European;in

Page 18: Rezolvari Finale

comparatie cu Consiliul European care nu are un rol formal în promulgarea legilor UE, chiar dacă este cea mai influentă organizatie în acest proces.Deciziile politice ale Consiliului European trebuie traduse în lege urmând procedurile legislative standard, care implică Comisia, Consiliul de Ministri si, în majoritatea problemelor, Parlamentul European. Nu este abilitat să abordeze detalii legislative, functia lui principală este de a conferi, mai degrabă, impulsul politic necesar adoptării deciziilor si să pună bazele principiale ale politicii si dezvoltării arhitecturii europene.Consiliul Uniunii Europene îşi are locul de întâlnire sediul de la Bruxelles, iar Consiliul European la Strasbourg.Consiliul UE este alcatuit din 27 de membrii,in functie de domeniu, reprezentanti la nivel ministerial din fiecare stat membru al UE. Membrii Consiliului se întrunesc în functie de domeniul politic în discutie, în componentă diferită, pe domenii de resort: Consiliul Ministrilor pentru Agricultură, Consiliul Ministrilor pentru Mediu etc. În plus, aici trebuie să fie prezent si membrul Comisiei responsabil de domeniul luat în discutie;in timp ce Consiliul European este alcatuit din ”sefii de state si guverne” + presedintele Comisiei, sprijiniti de ministrii de externe si un membru al Comisiei.Miniştrii de externe şi membrul Comisiei Europene nu au însă decât un rol consultativ.Consiliul UE are atributii absolut diferite de cele ale Consiliului European,si anume:Consiliul UE are puteri legislative si bugetare cu prvire la:- Coordonarea politicilor economice;- Definirea PESC si coordonarea cooperării politienesti si judiciare în materie penală;- Încheierea de acorduri internationaleIar Comisia Europeana :- “impulsionează” procesul de integrare si oferă “indicatii politice generale”;- Adoptă “strategii comune” + indicatii privind PESC, politicile economice si privind ocuparea fortei de muncă.Conform deciziei Consiliului European, de la 1 ianuarie 2007 , regula alegerii preşedintelui Consiliului European a fost modificată pentru ca toate statele noi membre ale UE să-şi poată asuma preşedinţia.Preşedinţia Consiliului European se schimbă o dată la şase luni, din rândul şefilor de stat şi de guvern ai UE, conform unui complicat procedeu de rotaţie în care se ţine cont atât de ordinea alfabetică, cât şi de populaţia şi mărimea ţărilor membre. Ţara care deţine preşedinţia în Consiliul de Miniştri o preia automat şi pe cea din Consiliul European, devenind, astfel, gazda acestuia.Preşedinţia Consiliului European oferă statelor posibilitatea de a conferi politicii europene un impuls naţional propriu şi de a-l pune în practică prin mijloacele diplomatice existente

23)Explicati de ce Comisia Europeana este considerata forta principala din spatele integrarii europene.

Page 19: Rezolvari Finale

Comisia Europeana este considerata principala forta din spatele inegrarii europene datorita numeroaselor sale atributii,printre care se numara :●dreptul la initiativă:- fiecare decizie luată de Consiliu este precedată de o propunere a Comisiei.- Comisia trebuie, ca fortă motorie a procesului de integrare, să elaboreze propuneri în vederea dezvoltării politicilor comunitare.Acest drept de a stabili ordinea zilei, de a face propuneri si de a interconecta diverse initiative îi conferă o putere importantă de influentă în cadrul procesului legislativ. ● Dreptul de veghe la respectarea Tratatelor comisia urmăreste modul în care sunt aplicate dispozitiile specificate în Tratat precum si deciziile luate de organismele CE, având posibilitatea, în cazul în care constată anumite nereguli, să facă apel la Curtea Europeană de Justitie.●organ executiv pentru aplicarea politicii comunitare: acest lucru include administrarea mijloacelor financiare, precum si aplicarea politicilor UE. Asta nu înseamnă că, Comisia ia asupra sa, în statele membre, aplicarea nenumăratelor regulamente si directive. Nici nu ar fi capabilă să facă acest lucru, din pricina numărului scăzut de personal. Aplicarea acestor regulamente si directive se află în sarcina administratiei statelor membre sau a institutiilor regionale din cadrul acestora. Sarcina primordială a Comisiei este mai mult de a veghea si controla modul în care dispozitiile mai sus mentionate sunt aplicate de către statele membre.●reprezentativitate în afara: Comisia a reprezentat, de exemplu, Comunitatea în rundele GATT/OMC si pe lângă organizatiile internationale; acest lucru are loc, în parte împreună cu statele membre si/sau cu presedintia statului respectiv.

24.Cat de mare este puterea legislative a Parlamentului European? Realizati o diagrama care rezuma legaturile dintre Consiliul de Ministrii, Comisia Europeana si Parlamentul European cand este vorba de votarea legilor.Parlamentul European (PE) este primul organism la nivel supranational. El poartă un nume cunoscut nouă, din contextul sistemelor politice nationale.Totusi, PE este mult diferit de parlamentele nationale. Competentele si rolul PE în cadrul Comunitătii s-au aflat într-o permanentă schimbare, încă de la înfiintarea CECO, acesta devenind din ce în ce mai influent.Etape importante în acest sens au fost:-extinderea competenŃelor sale în privinta bugetului (1975) ;- primele alegeri directe (1979) ;- introducerea procedurii de cooperare (1986);- si a procedurii de codecizie (1992);- precum si extinderea considerabilă a domeniilor de aplicare a procedurii de codecizie, prin Tratatul de la Amsterdam.Alte modificări au apărut si după intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa. Rolul PE, ca organ participant împreună cu Consiliul Ministrilor — la procesul legislativ,se află în plin proces de extindere si de consolidare.Tratatul de la Lisabona sporeste competentele Parlamentului European lanivel legislativ, bugetar în materie de aprobare a acordurilor internationale.

Page 20: Rezolvari Finale

PE reprezintă vocea cetătenilor UE si interesele acestora.

25.Exista vreo legatura intre Parlamentul European si populatia Statelor Membre?In ce masura populatia Statelor Membre poate exercita un control democratic asupra activitatilor UE?Intre PE si populatia SM exista o legatura foarte puternica!Aceasta afirmatie se bazeaza pe doua aspecte importante,si anume:● Din 1979, deputatii sunt alesi prin vot universal direct pentru o perioadă de cinci ani.Fiecare stat membru hotărăste cu privire la modul de desfăsurare a alegerilor,aplicând, însă, aceleasi reguli democratice: dreptul de vot la 18ani, egalitatea între sexe, votul secret.Alegerile europene respectă deja o serie de reguli comune: votul universal direct, reprezentarea proportională si un mandat de cinci ani care se poate reînnoi.De aici rezulta primul aspect care se refera la faltul ca Parlamentul European este singura institutie supranatională ai cărei membri sunt alesi în mod democratic, prin vot universal direct. Adica,toate persoanele care au peste 18 ani au puterea de a alege in mod direct personele care ii va reprezenta in PE pe o perioada de 5 ani. Astfel Parlamentul European este implicat în adoptarea a numeroase legi (directive,regulamente etc.) care influentează viata fiecărui cetătean. ●Si in al doilea rand trebuie sa retinem ca locurile în Parlament sunt distribuite în mod proportional cu populatia fiecărui stat membru.Fiecare stat membru dispune în acest mandat de un număr fix de locuri,maximum 99 si minimum 5.Pentru mandatul 2009-2014, fiecare stat membru va dispune de un număr fix de locuri, maximum 96 si minimum 6.Din cele enuntate mai sus reiese ca Parlamentul European este organul reprezentativ al celor peste 486 milioane de cetăteni ai Uniunii Europene, reprezentandvocea cetătenilor UE si interesele acestora.

26.Explicati cum Curtea UE este cea mai inalta autoritate a aplicarii legii in UE si de ce este important faptul ca hotararile Curtii UE nu pot fii contestate de curtile SM. Ilustrati explicatia printr-un exemplu concret.“CEJ este cea mai inalta autoritate a aplicarii legii in UE”aceasta afirmatie reiese din statutul pe care il ocupa Curtea Europeana de Justitie, el este organul juridic al Comunitătilor Europene si are sediul la Luxemburg.Sarcinile CEJ sunt prevăzute în art. 220-245 Tratatul UE precum si în propriul său statut,care constau in asigurarea interpretării uniforme a legislatiei europene. Printre competentele sale se mai numără si aplanarea conflictelor:între statele membre, între Uniune si statele membre, între organismele si institutiile din Uniunea Europeană, între persoane fizice si Uniune. Mai mult, judecătorii de la curtile de justitie din cadrul statelor nationale se pot adresa CEJ în cazul în care problema în cauză are tangente cu dreptul comunitar.nfluenta deosebită a CEJ asupra dezvoltării UE decurge din activitătile

Page 21: Rezolvari Finale

întreprinse de aceasta în anumite domenii specifice:Curtea Europeană de Justitie a constituit o fortă motorie de importantă decisivă îndirectia supranationalizării, impunând, printre altele, principiul efectului direct -adică pentru fiecare cetătean al UE, fără intermedierea statului de care acesta apartine - al dreptului CE, suprematia dreptului comunitar asupra dreptului national.Ca o concluzie referitoare la CEJ, putem constanta astfel faptul că CEJ, fatăde unele Curti Constitutionale nationale extrem de influente, precumSupreme Court în SUA sau Curtea Constitutională Federală Germană sauConsiliul Superior al Magistraturii din România, dispune de o putere multmai mare, dând impulsuri decisive procesului de integrare. Bazandu-ne pe cele 2 principii importante pe care le-a impus CEJ,si anume principiul efectului direct,respective suprematia dreptului comunitar,putem deduce importanta faptului ca hotararile CEJ nu pot fii contestate de curtile SM. Simplificând, „efectul direct” spune că legile CE sunt automat legi în fiecare Stat Membru, Dacă legile UE ar putea fi ignorate în orice Stat Membru, atunci UE s-ar dezmembra, fiecare membru ar fi tentat să implementeze doar legile europene care îi convin. Acelasi lucru se poate spune si despre hotararile CEJ,daca acestea ar putea fii contestate de curtile SM,atunci UE s-ar dezmembra,deoarece orice curte a SM ar implemanta doar hotararile care ii convin. “Prioritatea” spune că atunci când legea CE si cea natională, regională sau locală sunt în conflict,legea europeană trebuie aplicată.

27.Explicati diferentele si asemanarile dintre Curtea Europeana de Justitie si Curtea Europeana de Conturi.Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene si Curtea Europeană de Conturi sunt organe (fuzionate) ale Comunităţilor Europene (CE şi EURATOM), ambele avand sediul la Luxemburg. Ambele institutii au in componenta lor 27 de membrii, care provin din cele 27 de state membre, numiti pentru un mandat de 6 ani, cu posibilitate de reinnoire. Presedintele este ales in ambele institutii, de catre membrii ecestora, si din randul lor pentru un mandat de 3 ani care poate fii reinnoit. Cele doua institutii isi desfasoara avtivitatea independent in raport cu alte institutii Comunitare si cu Statele Membre garantand obiectivitatea activitatii acestora.Au domenii diferite de activitate:Curtea Europeana de Justitie se ocupa cuasigurarea interpretării uniforme a legislatiei europene, ea este responsabilă cu respectarea dreptului comunitar. Printre competentele sale se mai numără si aplanarea conflictelor între statele membre, Uniune si statele membre, organismele si institutiile dinUniunea Europeană, persoane fizice si Uniune.In timp ce Curtea Europeana de Conturi verifica daca incasarile si cheltuielile UE s-au efectuat legal si correct (verificarea conturilor si a executiei bugetului).Difera si prin faptul ca,CEJ are prerogative jurisdictionale fiind organul juridic al UE,in timp ce Curtea Europeana de Conturi nu are prerogative jurisdictionale. In cazul in care

Page 22: Rezolvari Finale

auditorii descopera nereguli, inclusiv frauda, organismele comunitare competente sunt informate neintarziat spre a lua masurile necesare.

28.La cat se ridica la ora actuala cheltuielile totale ale UE,care este structura acestor cheltuieli si cat revine fiecarui SM?Ilustrati cu cifre si cu exemple.Cheltuielile totale ale UE se ridică astăzi la aproape 100 de miliarde de Euro. In timp ce această sumă era foarte mare pentru majoritatea oamenilor, este totusi destul de mică doar aproximativ 1% din totalul PNB-ului statelor din UE25.Prioritatea principală este de a studia cum sunt cheltuiti acesti bani. Vom analiza mai întâi cheltuielile pe zonă iar după aceea cheltuielile pe membru UE. Pornind de la o arie largă, UE cheltuie bani pe:• agricultură; • regiuni sărace; • diverse.Agricultura necesită până la jumătate din buget (47% în 2005),regiunile sărace o treime (31%, dar aici s-ar adăuga cifra de compensare plus mult din ajutorul de preaderare).Restul este împărtit între multe alte lucruri.La un nivel mai detaliat de analiză, împărtim „diverse” în patru domenii:• Alte politici interne (7% din buget). Aici „altele” înseamnă altceva decât agricultură si zone sărace. După cum sugerează numele, această categorie este foarte diversă si include cheltuieli pe cercetare si dezvoltare, pe transport trans-european, energie si retele de telecomunicatii, pe educatie si mobilitatea studentilor, mediu, cultură, informatie si comunicare etc.• Ac t iuni externe (5% din buget). Acesti bani sunt cheltuiti mai ales pe ajutoare umanitare, ajutoare alimentare si dezvoltare asistată în tările nemembre din lume. Sume mici sunt de asemenea cheltuite pe procesul de pace din Orientul Mijlociu, reconstructia din Kosovo, initiativa europeană pentru democratie si drepturile omului din întreaga lume, acorduri internationale de pescuit si Politica Comună Externă de Securitate.• Administratie (6% din buget). Aceasta implică costul conducerii Comisiei Europene, Curtii Europene de Justitie si al altor institutii europene. Luate împreună, ele au un număr surprinzător de mic de angajati (30 000).• Ajutorul de pre-aderare (3% din buget). Acesti bani se cheltuie pemodernizarea agriculturii, structurile de transport si mediu si îmbunătătireaadministratiilor guvernamentale din statele pe cale să devină membre UE.Suma cheltuielilor UE variază destul de mult între membrii, atât în ceea ce priveste suma totală cât si natura sa. In 2003, Spania era recipientul numărul unu, cu Franta imediat după. Majoritatea facturilor franceze provenea de la PAC, în timp ce cheltuielile de coeziune erau cea mai importantă sursă pentru Spania. În 2006, în special, finantarea destinată direct competitivitătii a crescut cu 19% fată de anul 2005. Din suma de 106,6 miliarde EUR, executată în 2006, s-au cheltuit peste 37% pentru promovarea coeziunii si competitivitătii pentru crestere economică si ocuparea fortei de muncă în toate statele membre ale UE. Un procent de 35% a fost destinat ajutoarelor directe si cheltuielilor de piată, 12% dezvoltării rurale, 5% consolidării statutului de actor global al UE.

Page 23: Rezolvari Finale

O sumă reprezentând 91% din cheltuielile UE,adică peste 97,4 miliarde EUR, a fost cheltuită în statele membre UE-25. Cele mai mari cinci state membre au beneficiat de 57,8 miliarde EUR, ceea ce reprezintă aproape 60% din cheltuielile totale în UE-25. Beneficiarii cei mai importanti au fost statele membre cu cel mai mare număr de locuitori: Franta (13,5 miliarde EUR), Spania (12,9 miliarde EUR), Germania (12,2 miliarde EUR), Italia (10,9 miliarde EUR),Regatul Unit (8,3 miliarde EUR, în afara corectiei în favoarea Regatului Unit în valoare de 5,2 miliarde EUR în 2006).Pe departe cel mai mare destinatar pe cap de locuitor este Luxemburg (2359 euro pe persoană) ceea ce este mult, dar deoarece veniturile sunt mari în Grand Duchy aproape de două ori media UE de aproape 50 000 de euro pe an în 2003 aceste cheltuieli UE nu au un impact deosebit dupa cum ar putea crede unii. Irlandezii sunt de asemenea recipienti importanti pe cap de locuitor aproape 700 de euro pe persoană dar chiar si această cifrăreprezintă doar o treime din norocul celor din Luxemburg. Media UE este de 216 euro pe persoană, ceea ce înseamnă că Finlanda, Franta, Spania, Danemarca, Portugalia, Belgia, Grecia, Irlanda, Luxemburg sunt recipienti deasupra mediei. Deoarece cifrele pe cap de locuitor pentru Luxemburg sunt atât de mari (iar Luxemburg este cel mai bogat membru de departe), un acord politic al Consiliului European a cerut Comisiei Europene să calculeze facturile excluzând cheltuielile administrative, cifre numite „cheltuieli operationale alocate”. De ce state bogate ca Luxemburg, Belgia, Danemarca, Finlanda si Franta sunt recipienti peste medie a cheltuielilor UE? Răspunsul stă în natura procesului UE de luare a deciziilor. Partea acordată noilor state membre UE-10 s-a dublat practic în raport cu anul aderării (2004) si a crescut cu 2,4 miliarde EUR, ajungând la o valoare de 11,5 miliarde EUR sau aproape 12% din totalul cheltuielilor în UE-25.Principalii beneficiari au fost:Polonia (5,3 miliarde EUR, cu 1,3 miliarde EUR mai mult fată de anul precedent), Ungaria (1,8 miliarde EUR, cu 0,5 miliarde mai mult) si Republica Cehă (1,3 miliarde EUR, cu 0,3 miliarde mai mult). În plus, o sumă de aproape 1,1 miliarde EUR a fost acordată României si Bulgariei cu titlu de plăti pentru pre-aderare. Spania beneficiază în continuare de cea mai mare parte din fondurile destinate actiunilor structurale (5,8 miliarde EUR, adică 17,8% din totalul UE), urmată de Italia (14,0%), Germania (13,6%), Grecia (11,1%) si Regatul Unit (9,3%).Ca si în anii precedenti, Franta a fost cel mai mare beneficiar în domeniul agriculturii (10,1 miliarde EUR, adică 20,3% din totalul UE), înaintea Spaniei si Germaniei (13,4% si respectiv 13,2%), Italiei (11,0%) si Regatului Unit (8,7%).Rezumând perioada 2000-2006, este de precizat că cea mai mare crestere a cheltuielilor UE a fost înregistrată în domeniul libertătii, securitătii, justitiei si cetăteniei (+78%) si al competitivitătii pentru crestere economică si ocuparea fortei de muncă (+68%).Această tendintă va fi accentuată si mai mult în perioada 2007-2013. În ultimii sapte ani, Spania a fost cel mai important beneficiar al finantării UE (99,5 miliarde EUR pentru

Page 24: Rezolvari Finale

întreaga perioadă), urmată de Franta (89,6 miliarde EUR), Germania(79,1 miliarde EUR), Italia (70,2 miliarde EUR) si Regatul Unit (50,2 miliarde EUR, în afara corectiei în favoarea Regatului Unit, a cărei valoare totală a fost de 36,6 miliarde EUR pentru întreaga perioadă).Dintre statele UE-10, în perioada 2004-2006 care corespunde apartenentei lor la UE, Polonia a fost cel mai important beneficiar (12,1 miliarde EUR), înaintea Ungariei (3,9 miliarde EUR), Republicii Cehe (3,2 miliarde EUR), Lituaniei (2,0 miliarde EUR) si Slovaciei (1,7 miliarde EUR).

29.Care sunt principalele surese de venit ale bugetului UE? Contributia la buget pe Stat Membru este egala ? Dar contributia neta ? Ilustrati cu cifre si cu exemple.Uniunea Europeană are „resurse proprii” pentru a-si finanta cheltuielile. Din punct de vedere legal, aceste resurse apartin Uniunii. Statele membre le colectează în numele UE si le transferă în bugetul acesteia. Veniturile totale ale UE prevăzute pentru anul 2007 ajung până la aproximativ 115,5 miliarde de EUR.Veniturile UE provin din: 1. taxe vamale; 2. . Resurse proprii traditionale (RPT)- prelevările variabile aplicate importurilor de produse agricole dinspre non-membri. Ele contribuie cu aproximativ 15 % la veniturile totale. 3. TVA, Resursele bazate pe TVA reprezintă 15 % din veniturile totale. 4. un procent din suma PNB-ului statelor membre (ulterior transformat in Venit National Brut- GNI) calculat la pretul pietei a devenit cea mai mare sursă de venituri, contribuind în prezent cu 69 % din veniturile totale.5. Bugetul primeste si alte venituri, precum: impozitele pe salarii plătite de către personalul UE, contributii din partea tărilor din afara UE pentru anumite programe ale UE amenzi plătite de către companiile care încalcă conditiile de concurentă sau alte legi. Aceste resurse diverse constituie aproximativ 1 % din buget. Cu privire la partea de contributie, finantările UE se ridică la practic 1% din PNB-ul fiecărui membru.Rata precisă a contributiei variază de la an la an în fiecare Stat Membru datorită complexitătilor sistemului. Cea mai mare cifră în 1999 a fost de 0,99%(pentru Grecia si Irlanda).Iar cea mai mică cifră a fost cea a Marii Britanii de 0,61 % datorită rabatului.Statele membre contribuie la buget aproximativ proportional cu bogătia lor, deci contributia la buget pe Stat Membru nu este egala, deoarece Statele Membre nu au obligatii egale, acestea difera foarte mult de la un stat la altul.Regatul Unit, Germania, Austria si Suedia beneficiază totuside unele ajustări la calcularea contributiilor.Cu privire la contributia neta putem spune ca sapte din statele UE15 sunt contribuabile nete (ele plătesc mai mult la buget decât primesc de la acesta), cu Germania fiind pe departe cea mai mare. Intr-adevăr, în 1999, contributia netă a Germaniei a fost mai mare decât cea a celorlate state contribuabile luate împreună. Alte contribuabile nete sunt Marea Britanie, Olanda, Suedia, Austria, Italia (în 1999, dar nu în 2000) si Finlanda.

Page 25: Rezolvari Finale

Recipientii neti, cei cu contributii nete negative, sunt condusi de Spania, Grecia, Portugalia, Belgia, Luxemburg, Franta si Danemarca.Transferurile nete sunt mult mai mici decât totalul bugetului:Franta a plătit 12,5 miliarde de euro către buget si a primit 13,1 miliarde de euro din acesta în 1999, deci ne putem gândi că guvernul francez cheltuie 12,5 miliarde de euro pe programe UE de care benficiază propriii cetăteni, Bruxelles trimitând în plus doar 0,6 miliarde de euro către Paris. Chiar pentru cel mai mare contribuabil, Germania, majoritatea plătilor sale pot fi considerate a fi cheltuite pe germani. Din cele 18,9 miliarde de euro pe care guvernul german le-a dat Bruxelles-ului, 10 miliarde de euro au fost cheltuite pe germani.

30.Analizati comparativ cum au evoluat de-a lungul timpului principalele prioritati legate de cheltuieli si de venituri la nivelul bugetului UE.Evolutia cheltuielilor: Prioritătile de cheltuieli ale UE si nivelul de cheltuieli s-au schimbat dramatic de la începuturile sale în 1958. Bugetul a crescut rapid, dar a început la un nivel foarte scăzut (doar 0,08 % din PIB-ul CEE6). Cheltuielile UE au fost neglijabile până la sfârsitul anilor 60, crescând la mai putin de 10 euro pe cetătean european. Până în 1965, bugetul era cheltuit mai mult în administratie (era perioada când toate institutiile europene au fost înfiintate, iar uniunile vamale implementate). De la începutul anilor 70 si până la începutul anilor 90, bugetul a crescut constant, pornind de la aproximativ 0,8 % si crescând la 1,2 % până în 1993. De la extinderea din 1994, bugetul ca si cotă a PIB a rămas destul de stabil la aproximativ 1 %. Cheltuielile PAC au început în 1965 si în curând au dominat bugetul, reprezentând în mod regulat 80 % sau mai mult din cheltuielile totale; în 1972, au ajuns la 92 % din buget! De la data primei extinderi, 1973, cheltuielile de coeziune au început să crească în importantă, împingând în jos partea pentru agricultură. Suma părtilor acestor două mari subiecte a rămas remarcabil de constantă, variind între 80 si 85 % din buget.Analizând comparativ estimarea din 2013 cu anul 1988 se poate observa că se doreste mentinerea tendintei de scădere a cheltuielilor PAC si de crestere a cheltuielilor pentru coeziune, însă se doreste scăderea la aproximativ 70% a ponderii acestor două categorii de cheltuieli, în favoarea altor politici comune.Evolutia veniturilor UE: În perioada 1971- 2001, se poate observa o tendintă de scădere a veniturilor provenite din tarifele aplicate produselor agricole care sunt importate din statele nemembre de la peste 30% în anii ’70 la între 20%- 10% în anii ’80, sub 5% în anii ’90. Venituri tarifare provenind de la Tariful Extern Comun au înregistrat o tendintă spectaculoasă de crestere în anii ’70 de la aproximativ 20% la aproximativ 50% în 1977, urmată de o scădere continuă. În 2013, cele două categorii de taxe - vamale si agricole - vor cumula aproximativ 15%, fată de 30% cât cumulau în 1988.De asemenea, importanta resursei TVA s-a micsorat si se prevede să continue să scadă în importantă. În 2013 va reprezenta putin peste 10% fată de aproximativ 60% în 1988. În

Page 26: Rezolvari Finale

schimb, creste tot mai mult ca importantă în alimentarea bugetului UE,contributa bazată pe PNB-ul statelor membre, care va reprezenta în 2013 peste 70% fată de 10% în 1988.

31.Realizati un tabel cu schimbarile majore cu privire la institutiile UE implicate de Tratatul Constitutional.Institutiile UE - Schimbarile majore ale Tratatului ConstitutionalConsiliul UE(Consiliul Ministrilor)-Constitutia a schimbat regulile de vot,crean o noua regula de vot-Majoritatea de vot dubla,at cand Aprobarea necesita vot ‘‘pentru’’. Din partea membrilor, reprezinta: cel putin 65% din pop UE 55% din membrii SM.Crearea potului de Ministru de Externe al UE - Presedintia ramane rotativa-umbrind puterea Ministrului de externe al UE.Comisia Europeana - a intrat in functiune Comisia BarrosoConsiliul European - Ofera puterea de a schimba prin vot a.i. Consiliul ar putea decide f bine sa continue cu regula privind un comisar pe membru. Constitutia creaza un nou post-Presedintele Consiliului European pt a mari stabilitatea si coerenta activ consiliului european. Ales de membrii Consiliului European pentru un mandat de 2.5 ani, reinnoit imediat,prin vot cu majoritate calificata. Parlamentul european primeste o putere de interventie egala in anumite domenii,dintre care cel mai important este cel legat de buget anual (initail PE nu putea vota cu privire la Ch PAC,pt ca SM se temeau ca PE va taia sau va redirectiona banii). Numarul membrilor a scazut de la 785 cat era pt mandatul 2008,la 750.

32.Ce se intelege in jargonul PAC prin “price-floor”?Explicati pentru cazul graului.Din motive istorice, termenii utilizati pentru „price-floor" au variat în functie de produs : pret tintă, pret de interventie, pret prag, prêt garantat, pret de bază, pret-etalon, ca si procedura exactă pentru stabilirea lor.Jargonul grâului si procedurile servesc însă ca un model dereprezentare corect. În luna aprilie a fiecărui an, ministrii agriculturii din UE se reunesc în cadrul Consiliului de Ministri pentru a fixa preturile pentru recolta acelui an. Fiecare stat membru are propria sa autoritate, adesea o organizatie semioficială a producătorilor, acesti „cumpărători de ultimă instantă" sunt responsabili cu depozitarea sau cu lichidarea bunurilor pe care le cumpără pentru a sprijini „price-floor".Fondurile pentru aceste actiuni provin din sectiunea Garantie a Fondului European pentru Orientare si Garantie Agricolă (FEOGA).Pretul tintă,, pretul de interventie si pretul prag:Primul pret de stabilit este un pret teoretic - „pretul-tintă“ - o liniedirectoare a preturilor concrete. Asa ciudat cum poate să pară, pretul tintă se referă la pretul de vânzare al grâului în Duisburg, un oras situat exact centrul regiunii Ruhr (deoarece în această localitate s-a înregistrat cea mai redusă ofertă).

Page 27: Rezolvari Finale

Cel mai important pret operational - „pretul de interventie" - este stabilit la un nivel inferior pretului-tintă, în mod obisnuit cu 12-20% mai redus. Asa cum sugerează numele său, autoritătile sunt îndrituite „să intervină", adică să cumpere cantităti nelimitate de grâu la „pretul de interventie" pe piata oricărui stat membru al UE. Această măsură garantează că, pe nici o piată a UE, preturile nu scad sub nivelul pretului de interventie, deci în cazul acesta pretul de interventie este „price-floor".„Pretul-prag", este pretul minim la care grâul poate fi importat în UE din tări terte. Acesta este stabilit ca pretul-tintă minus costurile de transport simanipulare pentru grâul importat - care soseste în cel mai mare port alEuropei, Rotterdam - si vândut la Duisburg. Pretul-prag este întotdeauna peste pretul de interventie, astfel că autoritătile de interventie nu vor cheltui banii UE pentru a cumpăra grâu importat la pretul de interventie, în anii normali, pretul prag este mult peste pretul pietei internationale, astfel că taxa de import - „prelevarea variabilă la import" - este stabilită în asa felîncât grâul să nu fie niciodată importat sub pretul-prag.

33)Explicati care au fost consecintele utilizarii “price-floor”.Oricine a călătorit mult în Europa realizează că o „fermă" înseamnă lucruri diferite în locuri diferite.Să analizăm comparativ o fermă din bazinul parizian si una din insulele grecesti:în câmpia pariziană, fermele tind să fie foarte mari si foarte tehnologizate. Ele utilizează seminte scumpe, înalt-productive, rezistente la boli pentru a-si spori „productivitatea", mari cantităti de pesticide pentru a controla dăunătorii, mari cantităti de îngrăsăminte chimice pentru a mentine fertilitatea solului, masini performante, care economisesc munca pentru a planta, supraveghea si recolta.In insulele grecesti, fermele sunt mult mai traditionale. Fermele tind să fie mai mici, iar echipamentele agricole, mult mai simple. Ca rezultat, fermele franceze sunt substantial mai eficiente si mult, mult mai mari. Mai mult, este foarte probabil ca ferma franceză să fie administrată de o societate, în timp ce fermele din insulele grecesti sunt mai curând fermeFamiliale. Asa cum rezultă, aceste diferente au implicatii importante pentru distributia câstigurilor rezultate din „price-floor".Ferme mari si ferme mici –Distributia inegala a proprietatii asupra pamantului:Doar pentru comparatie, să notăm că, la acea vreme, în SUA,fermele de mărime medie aveau peste 100 de hectare, iar în MareaBritanie, mărirea firmelor din această clasă este de la 30 la 177 de hectare. Cifrele arată cât de asimetrică era proprietatea asupra terenurilor agricole în UE12 (aceasta a ajuns si mai rău în UE15 si mult, mult mai rău după extinderea din 2004, asa cum vom arăta în continuare).În cazul fermelor mari, circa 50% dintre suprafetele agricole din UE12 erau detinute de doar 7 % dintre fermieri. În cazul fermelor mici, circa 7 % dintre suprafetele agricole din

Page 28: Rezolvari Finale

UE12 au fost împărtite între 50% dintre fermieri. În mod clar, proprietarii fermelor mari tind să fie mai bogati decât proprietarii fermelor mici. Acesta este aspectul esential.„Price-floor" îi ajută pe toti fermierii, dar cea mai mare parte a câstigurilor merge la fermierii mari, care tind să fie mai bogati; ei sunt proprietarii fermelor mai mari.Efectele PAC asupra producătorilor si inechitatea beneficiilor PACConform unei estimări a Comisiei Europene privind prereforma PAC, 20 % dintre fermieri detin 80 % din beneficiile PAC (Comisia Europeană, 1994).Motivul de bază este că circa 80% din productia fermelor provine de la fermele mari, eficiente, iar un „price-floor" recompensează productia indiferent de mărimea fermei. Putină matematică scoate la iveală gravele implicatii ale acestei situatii. În 1987, UE12 avea 6,9 milioane de ferme si cheltuia 23 de miliarde de euro pentru PAC (65% din bugetul UE). Estimarea Comisiei 20-80 însemna că 18,4 miliarde de euro au fost cheltuite pentru 1,38 milioane de ferme, ceea ce înseamnă 13.333 de euro/fermă. Cele 20% din cheltuielile PAC rămase, 4,6 miliarde de euro, au fost împărtite între 5,52 milioane de ferme, implicând o medie de 833 de euro/fermă. Pentru 80% dintre ferme, cheltuielile PAC au fost mici; nu este de mirare că cei mai multi fermieri au spus că PAC este inadecvată si au protestat vehement împotriva oricărei reduceri a cheltuielilor PAC.

Cât de inechitabile au fost beneficiile PAC?Aceleasi cifre arată de asemenea că 1,38 milioane de proprietari ai fermelor mari au primit 52% din întregul buget comunitar! Nu stim exact câti proprietari are fiecare fermă, dar să estimăm că ar fi un proprietar pentru fiecare fermă. Dacă această estimare brută este corectă, mai mult de jumătate din bugetul UE ajută numai 0,4% din populatia UE. Mai mult, acesti proprietari, într-o măsură coplesitoare, tindeau să fie unii dintre cei mai bogati. Această distributie inechitabilă reprezintă un punct critic -cheia unui mare număr de paradoxuri ale PAC.Efectele PAC asupra consumatorilor si „impozitarea regresivă"Preturile ridicate la alimente îi afectează mai mult pe consumatoriisăraci decât pe cei bogati. Fiind o necesitate, alimentele tind să detină primul loc în bugetul săptămânal al cetătenilor. Impozitarea alimentelor ca pondere în veniturile celor săraci este mai ridicată decât pentru cei bogati. De exemplu, circa 18% din media cheltuielilor totale ale unei familii din Franta reprezintă mâncarea si băutura, dar această medie ascunde o largă dispersie între familii. Să presupunem că familia săracă cheltuieste 30% din venit pe mâncare, în timp ce familia bogată cheltuieste 9%. Cresterea „taxei" „price-floor", cu o treime, de exemplu, va face preturile cu o treime mai ridicate. Familia medie din Franta va avea de cheltuit mai mult pe mâncare cu 6% mai mult din cheltuielile totale (o treime din 18%). Dar, pentru familiile sărace, a cheltui cu o treime mai mult înseamnă cresterea cotei alimentelor în venit de la 30 la 40%, ceea ce este echivalent cu un impozit de 10% pe venitul familiei sărace în absenta unei modificări a

Page 29: Rezolvari Finale

pretului. Pentru familiile bogate, preturi cu o treime mai ridicate vor creste ponderea alimentelor în bugetul lor de la 9% la 12%. Aceasta ar fi echivalentă cu un impozit de 3% pe venitul familiei bogate. În acest sens, „price-floor" poate fi gândit ca fiind plătit printr-un impozit „regresiv", care este, să spunem, un impozit a cărui rată este mai ridicată pentru familiile sărace decât pentru familiile bogate.Concluzii: consecintele utilizării „price-floor" Beneficiile generate de sprijinirea pretului se îndreaptă în principal spre cele mai mari ferme din UE din cauză că fermele mari produc mult (iar sprijinul este legat de nivelul productiei) si din cauză că fermele mari tind să fie mai eficiente (deci costurile lor sunt mai scăzute). Deoarece proprietarii fermelor mari tind să fie bogati, beneficiile unui „price-floor" sunt sistematic înclinate în favoarea fermierilor mari, bogati. Deoarece „price-floor" sunt plătite de consumatori (ei sunt cei care trebuie să plătească cel mai mare pret), iar alimentele tind să fie mai importante în bugetele familiilor sărace decât în bugetele familiilor bogate, „price-floor" sunt plătite în esentă printr-un impozit regresiv pe consum. Pe scurt, un „price-floor" are tendinta de a redistribui puterea de cheltuire de la consumatorii familii relativ sărace la fermierii relativ bogati.

34.Prezentati progresiv pasii de reforma ai PAC si evaluati impactul acestora asupra PAC.Toate problemele cele mai mari ale PAC proveneau din decizia de a păstra preturile interne în UE mult peste preturile mondiale. Cea mai evidentă solutie de reformă ar fi fost reducerea acestor preturi. Acest lucru nu era însă fezabil din punct de vedere politic. Desi numărul fermierilor era mic - mai putin de 5 % din populatie - puterea lor politică era si încă este enormă. Marii fermieri comerciali au început să se servească de miliardele pe care preturile ridicate li le-au adus. Mai mult, ei au investit în restructurarea fermelor si si-au reorientat activitătile, concentrându-se pe produsele cel mai mult sprijinite prin PAC. Fermierii mici au câstigat mult mai putin de pe urma PAC, dar, în absenta preturilor ridicate, multi dintre ei ar fi dispărut complet. O parte a disproportiei puterii fermierilor provenea din faptulcă, în medie, europenii continuau să aprobe sprijinul PAC pentru fermieri.Este important de notat că tratamentul special acordat fermierilor în UE nu era neobisnuit. La începutul anilor '90, generozitatea UE era la jumătatea grupului tărilor membre OCDE. OCDE (1994) raporta că subventia echivalentă pe fermier în UE era de 13.000 $, mai putin de jumătate decât în cazul tărilor AELS (Suedia, Elvetia, Norvegia, Finlanda si Austria) si aproape egală cu cea din SUA si Japonia. Acest obstacol politic punea în dilemă reforma; scăderea preturilor era exclusă,dar cumpărarea întregii productii de alimente era prea costisitoare.Prima reactie: a UE a fost aceea de a încerca să analizeze problema,

Page 30: Rezolvari Finale

concentrându-se pe situatia surplusului fără nici o modificare fundamentală în sistemul „price-floor". Asa cum arată Comisia Europeană (1994), perioada 1983-1991 a constat în „ani de experimentări".De-a lungul anilor '80, UE a experimentat un set ad-hoc si extrem de complex de controale asupra productiei agricole. Putem puncta două politici notabile.Contingentele de productie au fost introduse în 1986 pentru fermierii din domeniul produselor lactate; ele fuseseră utilizate pentru sfecla de zahăr începând din 1968; taxarea fermierilor atunci când depăseau plafoanele de productie specificate ajuta direct problema bugetului si încerca să descurajeze productia, însă a creat mari dificultăti administrative, care au deschis poarta fraudelor. Până la mijlocul anilor '80, principala modalitate de a face fată costurilor înalte ale PAC a fost cresterea contributiei statelor membre, însă, când Spania si Portugalia au aderat în 1986, politica în cadrul Consiliului de Ministri s-a modificat semnificativ. PAC a ajutat putin fermierii spanioli si portughezi deoarece clima îi împiedica să producă acele bunuri pe care PAC le sprijinea cel mai mult, adică lapte, grâu si carne de vită. Cei nou-intrati s-au aliat cu două tări sărace (Irlanda si Grecia) pentru a modifica prioritătile cheltuielilor UE în directia „cheltuielilor structurale" în tările sărace. Această situatie a impus primul program general real menit să limiteze costurile PAC în 1988.Reformele din 1988 (care au coincis cu planul bugetar multianual Delors II) au fost complexe, principala presiune constând în instituirea „cantitătilor maxim garantate" pentru toate produsele agricole majore, cu exceptia cărnii de vită. Desi aceasta a limitat cota bugetului alocat pentru PAC, nu a făcut nimic pentru a rezolva problemele fundamentale de supraofertă. Impulsul final pentru o reformă profundă a PAC a venit din afara UE.În 1986, întreaga lume s-a angajat la un set de negocieri comerciale – Runda Uruguay, care trebuiau să se finalizeze în patru ani. Unul dintre obiectivele explicite era reducerea politicilor agricole protectioniste, cum erau cele ale SUA, UE si Japonia. Desi primele negocieri comerciale mondiale au esuat în mod repetat, în anii '80, SUA au sprijinit liberalizarea în cadrul Rundei Uruguay. Mai mult, un grup de tări exportatoare de alimente - numit Grupul Cairns – a refuzat în mod ferm orice acord care nu includea o importantă liberalizare comercială în agricultură. Pe durata negocierilor, UE a refuzat să accepte orice liberalizare importantă. Când s-a ajuns la reuniunea „finală", în decembrie 1990, refuzul UE privind liberalizarea a dus la „greva" Grupului Cairns. Această criză ameninta întregul viitor al sistemului comercial international – un rezultat pe care cei mai multi exportatori din UE nu l-ar fi putut accepta. mai mult de 80% dintre exporturile UE includ bunuri industriale. Guvernele UE au început să se confrunte cu o foarte serioasă presiune din partea propriilor oameni de afaceri din industrie si sectoarele orientate spre export, în final, această presiune a fost suficientă pentru a forta o reformă a PAC si a permite un acord în cadrul Rundei Uruguay care să fie acceptabil pentru Grupul Cairns.

Page 31: Rezolvari Finale

Acordul privind agricultura încheiat în 1994 în cadrul Rundei Uruguay a avut 3 efecte importante asupra PAC privind liberalizarea :- Taxele variabile si restrictiile cantitative la import trebuiau transformate în taxe standard, nefluctuante,UE a fixat initial taxele la niveluri extrem de ridicate, între 40 -150 %. Runda Uruguay însă a insistat ca tările să permită importurile pentru cele mai multe produse la un nivel egal cu cel putin 5 % din consumul intern, deci o anumită liberalizare a importului a avut loc.- Reducerea sprijinului intern, însă plătile compensatorii ale UE nu au fost vizate.- Angajamentul de a reduce gradual subventionarea exporturilor cuprocente între 1,3 si 1,5.Pachetul reformei PAC, numit reformele MacShary, după numele comisarului UE pentru agricultură, a fost adoptat la mijlocul anului 1992. Negocierile în cadrul Rundei Uruguay s-au încheiat 18 luni mai târziu.Fundamentul reformelor MacSharry consta într-o reducere substantială a preturilor produselor agricole în UE care a dus preturile UE pentru recoltele vegetale aproape de nivelurile de pe piata internatională. Pentru a face această reducere a preturilor politic acceptabilă de către fermieri,UE a început să-i plătească direct, prin asa –numitele „plăti compensatorii" .Spre deosebire de cumpărările garantate la „price-floor", plătile directe nu recompensau fermierii pentru fiecare unitate în plus de productie; plata era legată de numărul de hectare cultivate. Desi aceasta a ajutat la păstrarea terenului agricol în circuitul productiv, nu a încurajat productia atât de intensiv cum o făcea „price-floor" înalt. „Problema ofertei" a fost abordată de reforma MacSharry prin prevederile „setaside". Pentru a obtine plata directă, fermierii trebuiau să accepte să reducă cu 15% suprafata pe care o cultivau. Scheme de natură similară au fost implementate si pentru produseleanimaliere, iar pachetul continea un număr de măsuri în favoarea mediului sia bunăstării animalelor. De exemplu, fermierii primeau o primă pe animal pentru păstrarea numărului de capete pe hectar sub limitele specificate.Important de mentionat este că sectoarele laptelui si zahărului nu au fost reformate.La reuniunea de la Berlin din martie 1999, liderii UE au căzut de acord asupra viitoarei reforme a PAC în contextul planificării bugetare pe termen mediu pentru 2000-2006. Reformele sunt în mod esential o amplificare a reformelor MacSharry. Ele vor continua reducerea „price-floor" si compensarea fermierilor pentru o parte a pierderilor prin cresterea plătilor directe. Important de notat este faptul că reforma propusă prin Agenda 2000 a angajat UE să fixeze cheltuielile totale ale PAC în termeni reali. Aceasta este ceva nou deoarece reformele MacSharry nu au inclus angajamente bugetare totale si, de fapt, cheltuielile PAC au continuat să crească pe durata anilor '90.Impactul reformelor asupra PAC:

Page 32: Rezolvari Finale

Reforma PAC - în particular reducerea „price-floor" al UE către nivelurile preturilor mondiale - a rezolvat o serie dintre problemele PAC detaliate.Nivelul total al cheltuielilor PAC, însă, a continuat să crească, dar UE cheltuieste acum cea mai mare parte a banilor pentru plătile directe ale fermierilor, si nu pentru cumpărarea muntilor de alimente. Pe măsură ce reformele din 1992 au fost instituite, stocurile de alimente ale UE au scăzut brusc. Desi există o serie de dovezi potrivit cărora UE începe să stivuiască din nou, nivelul total al stocurilor este mai putin decât jumătate din cel dinainte de reforma din 1992.Restrictiile impuse de acordul privind agricultura negociat în cadrul Rundei Uruguay au obligat UE să reducă practicarea dumpingului alimentar pe pietele internationale. Dumpingul alimentar al UE însă a continuat. De fapt, membrii UE sunt acum singurele tări bogate care continuă să subventioneze într-o mare măsură exportatorii de produse alimentare, practică cu impact negativ asupra celor mai sărace tări ale lumii.Venitul din activităti agricole a crescut simtitor imediat după reformele MacSharry, dar de atunci foarte putin. Sistemul de sprijin al PAC prezintă 2 mari probleme:SPRIJINUL PAC DUPĂ REFORME MERGE MAI ALES CĂTRE FERMIERII MARI, BOGATI FERMIERII PRIMESC NUMAI CIRCA JUMĂTATE DIN SPRIJINUL PAC.PAC după reformă a început să tină seama de impactul agriculturii asupra mediului, în particular, preturile mai mici au determinat reducerea stimulentelor artificiale de a practica o agricultură intensivă. Mai mult, UE a început să se preocupe direct de bunăstarea animalelor printr-o serie de reguli care interzic cele mai rele practici. Acest progres este însă probabil doar începutul încorporării preocupării „verzi" în PAC. Grupările de protectie a mediului si partidele politice continuă să critice PAC după reformă pentru impactul său negativ asupra peisajului, calitătii apei si biodiversitătii în UE. Deoarece PAC după reformă continuă să furnizeze cea mai mare parte a sprijinului său pentru fermele mari din UE, agricultura de familie a continuat să decadă. Fermele de dimensiune intermediară care obisnuiesc să asigure existenta pentru o familie implicată full-time în agricultură sunt tot mai mult fortate să părăsească sectorul.

35.Explicati si argumentati cu cifre si exemple de ce politica zaharului este considerata cea mai complexa si mai dificila in cadrul PAC.Politica zahărului în UE este una dintre cele mai complexe politici comunitare. Preturile zahărului din UE sunt mentinute la un nivel care este de aproape trei ori nivelul pretului mondial, dar nu pentru întreaga productie, în conditiile pretului ridicat, multi fermieri din UE ar fi considerat profitabil să se orienteze spre cultivarea de sfeclă-de-zahăr. Liderii UE au recunoscut această amenintare a „problemei ofertei", deci cantitatea de zahăr pentru care fermierii primesc preturi ridicate este limitată. Deoarece produce, la pret ridicat, mai mult zahăr decât consumă, UE trebuie să subventioneze exportul excedentelor, dar, din nou, nu pentru întreaga productie. UE a stabilit un contingent

Page 33: Rezolvari Finale

pentru cantitatea maximă a exporturilor care va fi subventionată; orice cantitate peste acest contingent trebuie vândută la preturile mondiale, încă un lucru ciudat privind politica zahărului din UE constă în faptul că, în prezent, ea îi impozitează pe fermierii UE pentru a strânge banii pentru subventionarea exporturilor. Taxele ridicate ale UE au îndepărtat aproape toate importurile, dar din nou cu o exceptie. UE permite intrarea unor cantităti de zahăr din fostele sale colonii, asa-numitele tări ACP (Asia, Caraibe,Pacific), dar trebuie să reexporte aceste cantităti, cu subventii, deoarece produce deja mai mult zahăr decât consumă. De notat că mai mult de jumătate din zahărul UE este produs în Germania si Franta.Toate aceste miscări au făcut din UE cel mai mare exportator de zahăr alb (detinând aproape două cincimi din exporturile mondiale de zahăr alb). Subventiile UE duc la scăderea pretului mondial, iar taxele sale anulează posibilitatea altor tări de a vinde pe piata UE. Luând împreună toate acestea, politica comunitară a zahărului are un impact puternic negativ în tările sărace, în special asupra tărilor cu cei mai săraci fermieri – un grup care tinde să se constituie în cei mai săraci oameni din tările sărace. Raportul organizatiei neguvernamentală Oxfarm arată că venitul pe locuitor în Mozambic este sub 250 de euro pe an, iar două treimi din populatie trăieste sub limita sărăciei. 80 % din populatia care trăieste în zonele rurale se bazează în principal pe agricultură pentru a trăi, productia de zahăr fiind cea mai importantă sursă de locuri de muncă din această tară. Oxfarm estimează că Mozambicul este una dintre tările care produc zahăr la cel mai mic cost, cu un cost de productie sub 300 de euro pe tonă. Eliminarea taxelor UE ar ajuta direct Mozambicul, dar chiar si o încetare a subventionării exporturilor ar fi bine-venită. De exemplu, UE exportă circa un milion de tone de zahăr în Algeria si Nigeria, tări care ar putea altfel să fie piete de desfacerepentru zahărul din Mozambic. Exporturile de zahăr ale UE au fost desemnate în mod special ca dăunătoare.Zahărul produs din trestie-de-zahăr este unul dintre putinele produse pentru care tările tropicale sărace au realmente un avantaj comparativ, si, în mod clar, zahărul nu este unul dintre avantajele comparative ale UE.Dat fiind faptul că, în cele mai multe dintre tările UE, nu poate creste trestie-de-zahăr, zahărul din Europa este produs din sfeclă de zahăr - o specie care poate creste în nordul Europei. Desi PAC limitează productia de sfeclă-de-zahăr prin contingentarea productiei, preturile ridicate ale zahărului îi determină pe fermierii UE să producă mult mai mult zahăr decât ar produce în conditiile pietei libere. Această productie artificială, care este protejată detaxele înalte si subventiile la export ale UE, duce la cresterea ofertei mondiale si îi afectează astfel pe producătorii de zahăr din cele mai sărace tări ale lumii.

36.Evaluati efectele extinderii UE catre Europa Centrala si de Est asupra pietelor agricole si asupra politicii agricole a UE.

Page 34: Rezolvari Finale

Extinderea către est va avea efecte importante asupra pietelor agricole si asupra politicii agricole a UE. Esenta este simplă. Noii membri sunt binecuvântati cu o abundentă de teren agricol care este foarte potrivit pentru realizarea acelor produse pe care PAC le sprijină cel mai mult - lapte, came de vită, grâu si sfeclă-de-zahăr. Mai mult, o pondere foarte mare a populatiei noilor membri lucrează în agricultură. Extinderea din 2004 va reorienta însă complet balanta puterii politice în Consiliul de Ministri al UE, iar aceasta deschide usa unor revizuiri substantiale ale PAC. Extinderea din 2004 va avea un impact masiv asupra PAC din cel putin trei motive: – va aduce circa 24 de milioane de noi ferme - o crestere zguduitoare cu 350%. – Numărul fermierilor va creste mai putin - cu „numai" 60 % deoarece ferma medie în noile state intrate este mult, mult mai mică, de 1,6 hectare, fată de media actuală, de 18,7 hectare, în UE15. Aspectele bugetare reprezintă un punct de dispută care este posibil să apară după ce noii membri vor avea voturile lor în institutiile de luare a deciziei UE. Termenii aderării, care au fost finalizati de liderii UE la reuniunea de la Copenhaga din 2002, au prevăzut resurse bugetare foarte limitate pentru fermierii noilor membri.Acordul stipulează că cheltuielile PAC în cele zece noi state membre nu pot fi mai mari de 3,7 miliarde de euro în primul an integral de după aderare, 2005, crescând la 4,1 miliarde de euro în 2006. Multi experti cred că fermele noilor membri nu sunt pregătite să facă fată standardelor de calitate pe care le impune acum PAC ca o conditie pentru efectuarea plătilor, deci aceste cifre mici pot fi realiste. Aceasta se poate însă modifica. bugetul PAC pe fermă pentru noii membri este de doar 172 de euro, mult sub media de 5.000 de euro a UE15, asa încât controversele politice sunt inevitabile. Se poate pune întrebarea: De ce ar trebui ca o tară relativ săracă, precum Polonia, să contribuie la un buget a cărui parte esentială este plătită fermierilor bogati din statele bogate ale UE? Desi poate fi greu de modificat PAC într-un timp foarte scurt, actuala planificare bugetară multianuală ia sfârsit în 2006.Extinderea din 2004 poate dubla presiunea internatională pentru a continua Reformele deoarece economiile noilor membri se bazează mult mai mult pe agricultură. Si mai mult, în ciuda importantei agriculturii, fermierii din noile state membre s-a stabilit că vor primi un sprijin redus în cadrul PAC, deoarece fermele lor au, în medie, dimensiuni reduse. Dat fiind că fermierii din noile state membre sunt foarte săraci si că fermierii din UE 15 care primesc cei mai multi bani sunt foarte bogati, reforma este aproape o certitudine, odată ce noile state membre vor avea drept de vot în institutiile comunitare de luare a deciziilor.

37.Ce se intelege prin “centru” si “periferie” din perspectiva geografiei economice a Europei.Ilustrati cu cifre si cu exemple si comentati.Dacă luăm în considerare activitatea economică, Europa este un continent puternic centralizat.Spre exemplu, suprafata alcătuită din: vestul Germaniei, tările Benelux, nordestul Frantei, sud-estul Angliei acoperă doar 1/7 din suprafata Europei, dar 1/3 din populatia sa si ½ din activitatea sa economică.

Page 35: Rezolvari Finale

Această suprafată, pe care o numim „inima UE" sau „regiunile centrale", este centrul economic al Europei.Putem grupa celelalte regiuni europene în două grupuri: regiuni „intermediare" si regiuni „periferice". Regiunile periferice acoperă 65% din suprafată si detin 40% din populatie, dar numai 20% din activitatea economică.De ce ar trebui să ne preocupăm de localizarea activitătii economice?Regiunile periferice punctează putin în măsurarea performantei economice, ceea ce afectează în mod direct bunăstarea populatiei. Rata somajului în regiunile periferice este mult mai ridicată decât în regiunile centrale, în special în rândul muncitorilor tineri, în plus, numai 20% din populatia care trăieste în regiunile periferice are venituri peste medie, în timp ce, în cazul regiunilor centrale, ponderea este de circa 90%.

38)Ilustrati cu cifre si exemple disparitatile regionale existente la nivelul UE.Disparitatea este chiar mai importantă dacă ne referim la regiunilesubnationale. Cea mai bogată regiune din Marea Britanie, Inner London, are un venit/locuitor care este cu 166% mai mare decât media UE25, în timpce venitul/locuitor în cea mai săracă regiune britanică, Merseyside, estecu 30% sub medie. Situatii similare se pot observa în multe dintre celelalte tări ale UE. In Spania, venitul madrilenilor este cu 21% peste media UE25, în timp ce venitul locuitorilor din Extremadura este cu 46% sub medie;venitul în regiunea Trentino-Alto Adige din nordul Italiei, este cu 50% peste medie, în timp ce în Campina este cu 28% sub medie. Cea mai redusă diferentă se înregistrează în Suedia, dar chiar si aici, media veniturilor în cea mai bogată regiune este cu 60% mai mare decât media din cea mai săracă regiune a acestei tări.EVOLUTIE ÎN TIMP: DIFERENTE NATIONALE MAI REDUSE,DIFERENTE REGIONALE MAI MARI.Distributia geografică a venitului/locuitor în Uniunea Europeană estefoarte neuniformă. Diferentele privind veniturile sunt enorme, de la 4.750 euro/persoană în Bulgaria (26% din media UE26) până la 38.800 euro în Luxemburg (212% din media UE26). Chiar si în cadrul UE15, diferentele în ceea ce priveste venitul sunt mari; în medie, danezii câstigă, de exemplu, de circa două ori mai mult decât grecii. Recuperarea a fost importantă în special în cele „patru tări ale coeziunii", Grecia, Irlanda, Spania si Portugalia,Cu o crestere a Irlandei cu totul fantastică, între 1988 si 2000, irlandezii au trecut de la un nivel al venitului care reprezenta doar 64% din media UE15 la un nivel care depăseste cu 15% media; si venitul spaniolilor a sărit de la 73% din medie, în 1998, la 82%, în 2000. Cifrele pentru Portugalia au fost 59%, respectiv 68%, iar pentru Grecia 58%, respectiv 70%.

Page 36: Rezolvari Finale

39.Cum a evoluat in timp preocuparea UE pentru regiunile cele mai dezavantajate?Ilustrati cu cifre si cu exemple si comentati.Asa cum s-a mentionat în introducere, preocuparea pentru cele maidezavantajate regiuni din Europa a constituit întotdeauna un obiectiv centralal Uniunii Europene. Totusi, pentru primele trei decade si jumătate ale existentei UE, sarcina ajutării celor mai putin favorizate regiuni a fost lăsatăcu totul în mâinile guvernelor nationale. Toate tările europene, atât din cadrul, cât si din afara UE, au cheltuit mari sume pentru infrastructura rurală, au extins retelele electrice si de telefonie în fiecare municipiu, oras, sat si fermă, au construit sosele, căi ferate si universităti. Pe măsură ce CEE a fost implicată în ajutarea comunitătilor rurale, ea a făcut-o prin cresterea artificială a pretului produselor agricole prin intermediul politicii agricole comune (PAC). în prima decadă a existentei UE, bugetul UE depăsea cu putin bugetul PAC si cheltuielile administrative. Finantarea masivă a UE pentru regiunile cel mai putin favorizate a trebuit să astepte o schimbare a politicii Comunitătii. Atunci când primul membru „sărac", Irlanda, a aderat în 1973, un nou fond - Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDER) - a fost creat pentru a redistribui bani către regiunile cele mai sărace, dar bugetul său a fost redus. Situatia s-a schimbat în anii '80, atunci când UE a admis trei noi membri,Grecia, Spania si Portugalia. Aceste tări erau deosebit de sărace în comparatie cu membrii existenti, si, mai important, fermierii lor nu produceau bunuri pe care PAC le sprijinea mai puternic (mai ales grâu, zahăr, lapte si carne de vită). Dacă aceste tări trebuiau să beneficieze financiar de bugetul UE, prioritătile pentru cheltuielile UE trebuiau să se modifice. Puterea de vot a Spaniei si Portugaliei, alături de voturile Irlandei si Greciei, a fost suficientă pentru a determina o realiniere majoră a prioritătilor cheltuielilor UE. În prezent, UE cheltuie circa 1/3 din bugetul său în regiunile cel mai putin favorizate (de ex., circa 200 de miliarde de euro de-a lungul perioadei de programare bugetară de sapte ani, 2000-2006).

40.Cum sunt alocati banii pentru politica regionala a UE? Care sunt instrumentele,obiectivele si principiile directoare?Cum sunt alocati acesti bani? UE are un set de linii directoare, obiective si principii care ajută la canalizarea cheltuielilor acolo unde ele vor face cel mai mult bine.Instrumente: Cea mai mare parte a cheltuielilor regionale ale UE este canalizată prin cinci „fonduri":– subsumate unei strategii generale care vizează să combată somajul si să stimuleze cresterea economică în regiunile sărace;– patru „fonduri structurale" si „Fondul de Coeziune“;– cele patru fonduri structurale pot fi cheltuite în orice regiune eligibilă a UE, iar cel deal cincilea - Fondul de Coeziune, finantează direct proiecte individuale în domeniul protectiei mediului si al transporturilor numai în Irlanda, Grecia, Spania si Portugalia + statele care au aderat începând cu 2004.

Page 37: Rezolvari Finale

Cele patru fonduri structurale sunt:– Fondul European pentru Dezvoltare Regională (care finantează lucrări de infrastructură, investitii pentru creare de locuri de muncă, proiecte de dezvoltare locală si sprijin pentru IMM);– Fondul Social European (care îi sprijină pe someri si populatia dezavantajată să revină la lucru, mai ales prin finantarea unor măsuri de pregătire profesională si acordarea de ajutoare pentru sistemele de recrutare);– Instrumentul Financiar de Orientare pentru Pescuit (care sprijină industria de pescuit să se adapteze si să se modernizeze);– Fondul European pentru Orientare si Garantie Agricolă - sectiunea Orientare (care finantează măsuri de dezvoltare rurală si ajutor pentru fermieri, mai ales în regiunile cel mai putin favorizate).Obiective:Peste 90% din fonduri sunt cheltuite în cadrul a trei „obiective" prioritare.Obiectivul l (circa 70% din cheltuielile structurale). Acesta cuprinde cheltuieli pentru infrastructura de bază si subventionarea productiei în cele mai putin dezvoltate regiuni (definite în general ca regiuni cu un PIB pe locuitor mai mic de 75% din media comunitară), în UE15 există circa 50 de regiuni în cadrul obiectivului l, care detin împreună circa 20% din populatia UE. Structura cheltuielilor se compune din:- infrastructură (30%), din care aproximativ jumătate este infrastructură pentru transport;- resurse umane (30%), acordând prioritate politicilor privind ocuparea si sistemelor de educatie si pregătire; -ajutor pentru sectoarele productive (42%). Obiectivul 2 (circa 10% din cheltuielile structurale). Acesta cuprinde proiecte în regiunile ale căror economii sunt specializate în sectoare în declin, cum ar fi mine de cărbuni, pescuit si productie de otel. Cheltuielile sunt menite să sprijine „conversia" economică si socială, adică mutarea fortei de munca si a investitiilor spre activităti mai promitătoare; circa 18% din populatia UE trăieste în regiuni acoperite de obiectivul 2. Conform regulilor, două treimi din populatia acoperită de acest obiectiv provin din zone urbane sau industriale, restul de o treime din regiuni dependente de pescuit. Obiectivul 3 (circa 10% din fonduri). Acesta vizează măsuri menite să ducă la modernizarea sistemelor nationale de pregătire profesională si promovare a ocupării. Sunt acoperite toate regiunile UE, cu exceptia regiunilor acoperite de obiectivul l. Măsurile eligibile sunt definite generic, de exemplu politici active pe piata muncii pentru a combate somajul, promovarea incluziunii sociale si a egalitătii de sanse pentru bărbati si femei si dezvoltarea ocupării prin sisteme de formare continuă.Principii directoare: Ca parte a responsabilitătilor sale în cadrul managementului fondurilor structurale, Comisia Europeană ia decizii privind implementarea concretă a reglementărilor. Aceasta include si alocarea banilor pe obiective si pe state membre ale UE. Fondurile structurale nu sunt cheltuite pe proiecte alese la nivel european. Alegerea proiectelor si managementul lor sunt doar în responsabilitatea autoritătilor nationale si regionale. Proiectele sunt cofinantate atât prin fonduri nationale, cât si prin fonduri comunitare. Ca principiu, asa-numitul principiu al aditionalitătii, finantarea comunitară nu ar trebui utilizată pentru a economisi fondurile nationale. Acest principiu este greu de

Page 38: Rezolvari Finale

verificat; prioritătile bugetare nationale se modifică frecvent, deci este greu de stiut cât de mult ar fi cheltuit membrii dacă fondurile comunitare nu ar fi fost disponibile.In afară de aditionalitate, cheltuielile structurale sunt caracterizate prin alte cinci reguli de bază:– Concentrarea: Cheltuielile trebuie să fie concentrate geografic;– Programarea: Cheltuielile trebuie să se realizeze în contEextul unor programe generale de dezvoltare care sunt elaborate de membrii UE si aprobate de Comisie;– Parteneriatul: Comisia, statele membre vizate, autoritătile regionale si locale,patronatele si sindicatele vor colabora la cheltuirea fondurilor;– Monitorizarea si evaluarea: Cheltuirea fondurilor va fi monitorizată si evaluată;– Compatibilitatea si complementaritatea: Cheltuielile vor fi compatibile cu prevederile tratatelor si cu celelalte politici comunitare, cum ar fi Piata Comună, PAC si politica comună în domeniul pescuitului.