SUBIECTUL 1

Geografia umană (antropogeografia) studiază grupurile umane cu activităţile şi structurile lor (economice, sociale, politice şi culturale) şi felul cum interacţionează cu mediul natural.Geografia umană încearcă să răspundă la întrebarea “de ce?” şi “cum?” s-au format acele activităţi şi structuri umane. De asemenea, încearcă să răspundă la întrebarea “de ce anumite fenomene se întâmplă într-un anumit loc şi nu în altul”.

- Termenul de „antropogeografie” s-a folosit încă de la jumătatea sec. XIX în literatura ştiinţifică germană, dar nu se putea discuta despre o ştiinţă.

- întemenietorul antropogeografiei moderne a fost Friederich Ratzel {se citeşte Fridrih Raţăl}.

- Friedrich Ratzel, în sec. XIX, definea antropogeografia ca fiind studiul relaţiei om-mediu geografic.

- alţi geografi, în diferite perioade au folosit şi termenii de „morfologia peisajului cultural”, „geografie culturală” sau „geografie socială”.

- În România, termenul de antropogeografie s-a utilizat încă de la apariţia primei catedre de geografie la Univ. din Bucureşti. Acest termen a fost introdus de părintele geografiei româneşti, Simion Mehedinţi, care a fost elev al lui Friedrich Ratzel.

Simion Mehedinţi menţionează în cursul său că antropogeografia caracterizează legătura omului cu mediul geografic. El insistă ca relaţiile dintre om şi mediul geografic să fie analizate atât sincronic (în prezent), cât şi diacronic.

- După primul război mondial, în Europa, termenul de antropogeografie este înlocuit cu termenul de geografie umană, care a fost introdus de Paul Vidal de la Blanche (în 1903).

Termenul devine oficial mai întâi în literatura ştiinţifică franceză („La Geographie Humaine”) şi apoi în cea anglo-saxonă („Human Geography”).

- În România, termenul de geografie umană a fost introdus de un cerectător francez, Emannuel de Martonne, care şi-a realizat teza de doctorat pe probleme de Geografie fizică şi umană a României, numită „La Valachie”. Termenul este preluat apoi de G. Vâlsan.

- În perioada comunistă, termenul de geografie umană este interzis şi înlocuit cu cel de geografie economică. În perioada comunistă, studiul s-a concentrat pe resurse, industrie şi transformarea teritoriului României. Geografia socială şi politică erau interzise. Totuşi, prof. V. Mihăilescu a căutat să păstreze importanţa geografiei umane; el spunea că geografia ecomonică aparţine geografiei umane.

- După 1990, termenul de geografie economică este înlocuit cu cel de geografie umană şi economică, dar revine şi termenul de antropogeografie.

Alţi termeni folosiţi astăzi sunt: geografie socială, geografie culturală, geografie politică (sau geopolitică).

SUBIECTUL 2

Autorul Odyseei, Homer, este considerat parintele geografiei, calificativ ce i-a fost acordat de catre geografii antici, intre si Strabon.

Cel mai vechi observator al relatiei om-mediu, mai precis al influentei exercitate de mediu asupra omului, a fost Hipocrate – parintele medicilor – cu lucrarea Despre aer, apa si locuri. Cand afirma ca locuitorii din regiunile muntoase sunt de statura inalta, in timp ce acei din campiile calde sunt marunci si au parul negru si pielea in general

1

mai bruna, atunci suntem in plina antropogeografie… El observa ca naturii locului ii corespund forma corpurilor (omenesti).

Aparitia geografiei in coloniile grecesti de pe tarmul Asiei Mici nu este deloc intamplatoare, ele fiind situate in apropierea marilor civilizatii din Mesopotamia, Persia, Fenicia, Egiptul.

Alaturi de Hipocrate, alti filozofi, ganditori au atras atentia asupra actiunii exercitate de mediu asupra oamenilor; intre cei mai cunoscuti ii amintim pe Platon si Aristotel.

In spatiul cultural European, geografii din Milet au fost cei care au introdus notiunea de continent, precum si denumirile de Europa si Asia. Mai tarziu s-a adaugat si numele pentru a treia masa continentala a Lumii Vechi → Africa, pe care grecii au numit-o Libya.

Herodot a fost un adevarat explorator al Lumii Vechi, care a facut cunoscuta grecilor intreaga lume accesibila cunoasterii lor, si aceasta atat prin calatorii in cele mai indepartate regiuni, cat si prin inregistrarea celor auzite de el in calatoriile respective despre alte locuri, necalcate de el.

Herodot a semnalat prezenta populatiei de pigmei in zona de izvoare a Nilului, fapt confirmat abia la mijlocul sec al 19lea, si a adus informatii despre oamenii din N Europei, “care dorm sase luni pe an”.

Herodot este cel mai de seama reprezentant al directiei geografiei regionale antice elene, oferind informatii despre clima, fauna, relief, cai de comunicatii, popare si orase. El consemneaza de asemenea, particularitatile culturale si de viata ale populatiilor cu care a venit in contact sau despre care a aflat informatii

(ex. cu educatia tinerilor persani care tinea de la 5 la 20 ani, timp in care erau invatati trei lucruri: “sa calareasca, sat raga cu arcul si sa spuna adevarul”).

Cele noua volume ale Historiilor sale (gr.istoria = ancheta) sunt extrem de interesante in privinta informatiilor concrete cat si prin explicatiile pe care le aduce autorul diferitelor fenomene naturale si situatii antropogeografice.

Dupa Herodot, Aristotel a jucat un rol foarte important in progresul teoriei si al ideilor geografiei. El a formulat si a argumentat teoria sfericitatii pamantului si a introdus si conceptia despre atmosfera ca invelis al Terrei si a dezvoltat ideea zonalitatii climatice, in raport cu care a dezvoltat si unele idei antropogeografice. El spunea ca “libienii” (africanii) au pielea neagra din cauza ca sunt arsi de soare.

Un alt enunt aristotelian cu acoperire in realitate, este acela ca trebuie sa fie un continent si la sud de ecuator, asa cum este unul la nord de acesta.

Cea mai imiportanta contributie a lui Aristotel priveste insa metoda de lucru, stiintifica. Este vorba de metoda inductiva, metoda folosita si in zilele noastre in explicarea fenomenelor lumii reale. Pe cale inductiva, noi pornim de la cazuri particulare si ajungem la generalizari.

Separarea geografiei de stiintele naturii si “dobandirea autonomiei” acesteia s-a produs odata cu Erathostene, primul care a folosit notiunea/ cuvantul GEOGRAFIE spre a desemna studiul/ descrierea Pamantului; tot el este cel care a calculat pe baze geometrice cu o eraoare de doar 0,5% dimensiunea Pamantului.

Toate rezultatele mai insemnate pentru stiinta noastra sunt consemnate in cea mai importanta lucrare a sa Geographica, o lucrare in trei volume care a ajuns la noi indirect, prin scrierile altora.

Nascut la Cyrene (Libia de azi) in anul 275/276 Î.Hr, Erathostene face studii si isi petrece prima parte a vietii sale la Atena, supranumita cetatea filosofilor. In anul 235 este chemat de Ptolemeu

al III-lea, ocnducatorul Egiptului, ca director al faimoasei biblioteci din Alexandria.

2

Personalitate de prima marime a culturii si stiintei antice, Erathostene este in primul rand un geograf. El duce mai departe un proiect de realizare a unei harti a lumii cunoscute, proiect inceput de Dicaiarhos. Aceasta harta a “oikumenei”, folosea un sistem de coordonate trasate la distante diferite una de alta. Erathostene a emis si mai multe idei valoroase intre care cea a oceanului unic, de unde si poibilitatea de a ajunge in India, pornind din Spania.

Hiparh este primul care a incercat sa foloseasca proiectiile in cartografie, tot el elaborand si notiunile de latitudine si longitudine geografica.

Strabon este un alt mare geograf al atichitatii, care a facut numeroase calatorii pe baza carora a redactat o impunatoare lucrare in 17 volume, intitulata Geographica. Datorita lui a ajuns la noi si fragmente din Geographia lui Erathostene.

Cu cele consemnate personal in lungile calatorii si cu cele compilate din alti autori, Strabon a realizat acea monumentala opera care il evidentiaza drept cel mai de seama reprezentant al geografiei regionale antice.

Pentru antropogeografie, lucrarea lui Strabon este deosebit de importanta prin faptul ca evidentiaza si adaptarea activa a omului la mediu. El a observat ca egiptenii, babilonienii sau atenienii au ajuns la civilizatii stralucite nu datorita mediului care le-a fost putin favorabil, ci muncii lor. Este pentru prima data cand se pune problema reactiunii omului impotriva mediului.

Profesorul Simion Mehedinti arata ca preocuparea lui Strabon, ca de altfel a tuturor anticilor, era omul, inaintea elementelor fizico-geografice.

SUBIECTUL 3 - Geografia umana/ antropogeografia in Evul Mediu

În general, Evul Mediu este considerat o perioadă neagră în istoria omenirii, deci şi în geografie.Totuşi, au fost destui oameni ai bisericii care au reuşit să transmită valorile antice.

Isidor din Sevilla a fost un mare învăţat al Evului Mediu. Lucrarea sa “Etimologiea” transmite cunoştinţele autorilor antici greci şi romani. Lucrarea cuprinde 20 de cărţi printre care: “Omul”, “Lumea şi părţile sale” (vorbeşte despre nori, vânturi, ape, mări şi oceane), “Geografia”, “Agricultura”, “Edificiile publice şi căi de comunicaţii”. Are şi o hartă simbolică a lumii cunoscute. Isidor din Sevilla a fost făcut sfânt de către biserica romană-catolică şi din 2001 este considerat “patronul sfânt al internetului”.

Virgiliu de Salzburg, irlandez de origine, a avut preocupări în domeniul geografiei, astronomiei şi antropologiei şi a intrat în conflic cu Biserica catolică. El a afimat că “există oameni care trăiesc dincolo de ocean”Începând cu sec. VIII, lumea arabă a jucat un rol important în ştiinţă şi în particular în geografie. Existau numeroase universităţi în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, unde s-au format mari personalităţi geografice. Dintre geografii arabi, cei mai cunoscuţi sunt: Al Idrisi şi Ibn Khaldun.

Al Idrisi, este considerat cel mai mare cartograf al timpului său şi al lumii arabe. A călătorit în Europa şi a fondat şcoala de la Palermo. A făcut prima descriere completă a Europei. A creat 70 de hărţi regionale care s-au păstrat în lucrarea sa “Recreaţii geografice”. În această lucrare el descrie şi spaţiul românesc: viaţa social-economică de la Dunărea de Jos şi realităţile geografice din munţii Banat.

Ibn Khaldun e considerat ultimul mare geograf arab medieval şi părintele geografiei istorice. El a analizat ascensiunea şi decăderea imperiilor. ‘

3

Conceptiile avansate ale antichitatii privind forma sferica a Pamantului au fost abadnonate un timp. Pamantul a “redevenit” un disc plat, avand in centrul sau orasul sfant Ierusalim, asa cum ne este redat el pe hartile realizate in perioada cruciadelor. Apar totusi in aceasta lume a cunoasterii dominata de figuri ale bisericii, unele idei deosebit de indraznete precum cele ale episcopului Virgiliu de Salzburg , dupa care exista oameni care traiesc “dincolo de ocean”.

In nordul continentului, vikingii, oameni ai marilor, au influentat istoria Europei in ansamblul ei si au contribuit la largirea orizontului geografic. Ei au descoperit si colonizat Islanda si mai apoi Groenlanda si chiar au pus primii piciorul pe continentul nord-american, in Canada de astazi. Dar aceste noi pamanturi au fost considerate simple prelungiri ale uscatului European, asa cum apar ele in unele scrieri si harti daneze de la inceputul sec 15. Rasunetul lor in restul Europei a fost practic nul, meritul “descoperirii” Americii revenindu-i lui Cristofor Columb.

Lumea araba a avut un rol foarte important in perpetuarea geografiei ca stiinta. Geografii arabi au preluat mostenirea lui Ptolemeu (au tradus lucrarea acestuia “Geographia” sub numele de Almagesta). Mai mult, ei au realizat o seama de harti si de lucrari care au aprofundat cercetarea geografica. Cei mai importanti dintre acestia sunt: Al Massudi, Al Idrisi, Ibn Batutah (cel mai mare geograf si calator arab, strabatand 120.000 km in 25 ani).

Arabii au adus informatii precise asupra Chinei, Sudanului, Arabiei si Iranului, regiuni putin cunoscute de greci si romani. Sub raportul intinderii spatiului cartografiat, arabii au depasit cu mult pe antici; practic, intreaga Lume Veche a fost cunoscuta de catre arabi.

Spatiul imens unificat politic mai intai de catre arabi si apoi de catre mongoli, a creat si europenilor conditii pentru expansiunea cunoasterii geografice, in ultima parte a Evului Mediu. Initial, cei care au calatorit si descris spatiile extraeuropene, au fost misionarii, calugarii si negustorii, cei din urma originari in special din Italia. Dintre misionari, un calugar belgian se face remarcat prin calatoriile sale si aportul de informatii privitoare la Marea Caspica si China, cu care a starnit interesul negustorilor venetieni si genovezi, dintre care se va ridica Marco Polo, a carui experienta asiatica a fost consemnata in cartea numita “Il Milione”. Desi el afirma ca nu a descris nici jumatate din cele pe care le-a vazut, lucrurile pareau si erau atat de extraordinare, de neobisnuite pentru contemporanii sai, incat nu a fost crezut de acestia.

Se poate afirma ca insemnarile lui Marco Polo – cel mai renumit calator al tuturor timpurilor – s-au constituit intr-un “resort” puternic ce a generat epopeea Marilor Descoperiri Geografice.

Putem spune ca antropogeografia ramane in continuare dominanta geografiei practicata de catre geografii medievali, europeni sau arabi.

SUBIECTUL 4

Marile descoperiri geografice aparţin potughezilor şi spaniolilor.

Factorii care au condus la marile descoperiri geografice au fost:

- ocuparea Bosforul de către turci şi blocarea drumului mirodeniilor, aurului şi diamantelor din India spre Europa. - drumul mirodeniilor prin Oceanul Indian şi Marea Mediterană, era greoi şi plin de primejdii,

Marile desoperiri geografice au ajutat la:

- cunoaşterea unor populaţii noi, cu limbi şi obiceiuri noi, - explorarea unor teritorii necunoscute, - descoperirea şi răspândirea unor plante noi (cartof, porumb, tutun) - diversificarea comerţului- colonizarea teritoriilor noi

4

- a apărut comerţul cu sclavi- răspândirea creştinismului.

Descoperitori:Bartolomeu Diaz, portughez de origine, a fost primul explorator care a ajuns până la cel mai sudic punct al Africii şi a descoperit Capul Bunei Speranţe.

Cristofor Columb traversează Oc. Atlantic şi cucereşte America (Lumea Nouă), la 12 octombrie 1492. Expediţia lui a plecat spre V., cu gândul să ajungă în India prin oc. Atlantic. De altfel, el nu a realizat că niciodată că pământul pe care ajunsese nu era India ci unul nou. În aceeaşi călătorie, el a descoperit şi insula Cuba, unde găseşte tutunul, porumbul şi cartoful.Columb a mai făcut apoi încă 3 călătorii în Lumea Nouă.Fratele lui, întemeiază oraşul Santo Domingo, ca prima aşezare europeană în America. Abia mai târziu, un alt navigator, Amerigo Vespuci, care merge pe urmele lui C. Columb va da numele de America noului continent descoperit.America va fi împărţită între marile imperii coloniale ale vremii, Spania şi Portugalia.Mai târziu, America este colonizată şi de olandezi, englezi şi francezi.

In timp ce portughezii au avansat rapid in lungul atlantic al Africii, Cristofor Columb debarca la 12 octombrie 1492 pe insula San Salvador din arh Bahamas, primul uscat din Lumea Noua, incredintat fiind ca a ajuns in apropierea continentului asiatic. Navigand in continuare printre insule, debarca in 28 octombrie pe o insula mai mare, insula Cuba, pe care o considera a fi Japonia din cartea lui Marco Polo. In Cuba, spaniolii fac cunostinta cu tutunul, porumbul, cartoful, plante de cultura raspandite azi in intreaga lume. Cristofor Columb a murit in 1506, convins ca a juns in Asia rasariteana. Se poate spune ca dupa Columb, lumea a aratat si a evoluat pe alte coordonate. In acest timp, portughezii au ajuns in India (1498, Vasco da Gama).

Fernando Magellan face prima călătorie în jurul lumii mergând spre vest şi împlineşte visul lui Columb de a ajunge în Asia călătorind prin vest. Marele lui merit este că a descoperit ruta maritimă transpacifică, care a completat ruta transatlantică şi a făcut „unificarea comericală” a Planetei.

Marile Descoperiri Geografice au indus un flux enorm de informatii, foarte greu de prelucrat si interpretat; primul care a facut-o a fost Varenius, unul din cei mai mari geografi din toate timpurile. Sunt evidentiate modificarile intervenite in Lumea Noua in urma colonizarii europene si a amplificarii comertului cu sclavi “importati” din Africa.

Viziunea lui Ritter: Aceasta viziune implica privirea regiunilor individuale sau a continentelor, drept unitati care formeaza obiectul de studiu al geografului. Viziunea lui Ritter asupra stiintei izvora din credinta ferma in Dumnezeu, ca planificator, conducator al Universului. El privea Pamantul drept „casa de educatie a omului”, in care natura a fost creata de Dumenzeu cu un anumit scop, spre a-ia arata omului calea dezvoltarii sale, a devenirii sale. El nu privea forma continentelor (de exemplu) ca pe una accidentala, ci ca pe una determinata de Dumenzeu, special pentru a fi capabila sa joace un rol desemnat de Dumenzeu pentru dezvoltarea omului.

Viziunea ritteriana asupra relatiei om-mediu era in concordanta cu spiritul timpului sau, cu filosofia lui Hegel, profesor si coleg cu Ritter la univeristatea din Berlin, fapt care a intarit influenta lor asupra contemporanilor. Carl Ritter a creat o adevarata scoala, din care s-a dezvoltat mai tarziu antropogeografia/ geografia umana.

Interesanta este viziunea lui Ritter asupra cercetarii geografice. El spunea urmatoarele: „sistemul meu este bazat pe fapte si nu pe argumente filosofice. Adunarea datelor nu este un scop in sine; sistematizarea si compararea datelor, regiune cu regiune ar trebui sa conduca la recunoasterea unitatii in aparenta ei diversitate”. Regula fundamentala propusa de el pentru geografie, este realizarea de observatii pas cu pas, adica de la un lucru concret la un alt lucru concret, si nu pornirea de la vreo ipoteza.

5

Cercetători:Noile teritorii descoperite trebuiau să fie cercetate şi să apară pe hărţile lumii. Abraham Ortelius publică primul atlas al lumii şi primul dicţionar geografic „Synonimia Geographica”. Sebastian Münster publică „Cosmographia universalis”, prima lucrare de geografie descriptivă modernă, care prezintă colectivităţile umane şi activităţile lor şi mediul natural în care trăiesc.Richard Hakluyt a fost preot, dar a predat geografia la Univ. Oxford. El i-a propus reginei Elisabeta I a Angliei un plan de colonizare a Americii de N. Nathanael Carpenter a scris prima lucrare geografică în limba engleză, în care face descrieri precize ale unor ţinuturi. Philipp Clüver, publică „Introducere în Geografia Universală”. El structurează geografia în 4 subdomenii:- Geografia (descrierea Pământului)- Cosmografia (studiul Universului şi a relaţiei Pământ-Univers)- Chorografia (geografia regională)- Topografia (analiza unor locuri).El a scris şi o Geografie istorică.

SUBIECTUL 5 - Immanuel Kant, prectician si teoretician al geografiei

In a doua jumatate a sec 18 se remarca figura impunatoare a lui Immanuel Kant, foarte cunoscut ca filozof dar in acelasi timp un remarcabil geograf. Kant s-a nascut si a trait toata viata in Konigsberg, despre care Kant a scris intre altele: “un oras mare, punctul central al unui regat, in care se afla sediul guvernarii.....un astfel de oras poate fi luat ca exemplu pertinent pentru cercetarea universului antropic si a celui natural, cercetare ce poate fi realizata si fara a calatori”.

Aceasta opinie a lui Kant in privinta deplasarilor mai lungi (el nu a parasit niciodata Prusia Orientala), are mai multe cauze: unele sunt legate de activitatea sa didactica, legata de prelucrarea enormului material informativ geografic (si nu numai), necesar cursurilor predate si argumentarii filosofiei sale. Oricum, apare ca interesanta considerarea tinutuli natal drept veritail poligon de testare a cunsotintelor despre naturasi societate privite sub raport spatial. In acest fel, Kant a dat dovada aplicarii conceptiei sale asupra geografiei, considerata drept stiinta care analizeaza fenomenele si obiectele ce apartin aceluiasi spatiu.

Kant s-a apropiat de domeniul sitintelor naturii, aducand contributii deosebit de importante, precum teoria/ipoteza privind formarea Universului sau explicarea originii vanturilor de vest precum si a caracteristicilor acestora. El a predat geografia 40 ani la universitatea din Konigsberg, considerand ca studiul geografiei este cel mai nimerit pentru a dezvolta judecata sanatoasa a omului.

Dintr-un prim eseu publicat in traducere engleza, afla opiniile lui Kant asupra cutremurelor, opinii dezvoltate pe marginea cataclismului ce distrusese la 1 nov 1755 capitala lusitana. Aflam aici aplicarea metodei comparative si cea a distributiei spatiale.

Principala contributie kantiana in domeniul geografiei ramane insa cea a fundamentarii filozofice a stiintei noastre. Prin aceasta, Kant propune o viziune asupra geografiei prin care o separa de religie, semnand divortul “amiabil” dintre cele doua domenii ale cunoasterii umane.

Kant clasifica fenomenele accesibile cunoasterii umane din doua puncte de vedere: primul in raport cu natura lor, iar al doilea in raport cu pozitia lor in timp si spatiu. Prima abordare o defineste ca fiind logica (pun accentul pe similaritati), iar a doua ca fiind una fizica (pun accentul pe apropiere).

Omul este studiat atat prin “pozitia”/ situarea sa in timp (istoria), cat si prin pozitionarea sa in spatiu, intr-un anumit loc (geografia). De aceea geografia si istoria au un rol fundamental de a plasa fiinta umana in lume. In viziunea lui Kant, istoria si geografia sunt stiinte esentiale, deoarece fara ele nu se poate ajunge la deplina intelegere

6

a lumii. Astfel, prin viziunea lui Kant, geografia gaseste raspunsuri la intrebarile sale fundamentale: unde, cum si de ce ?.

VALSAN LUCRARE DE GEO UMANA= O fază în popularea ţărilor româneşti”, 1912

SUBIECTUL 6

Al.von Humboldt s-a nascut la Berlin (1769 – 1859) intr-o familie de burghezi. Pregatirea tanarului Humboldt a inclus cursuri de tehnologie, economie, istorie, filologie, chimie, fizica, arheologie...

Al.von Humboldt ar fi devenit un foarte priceput functionar al curtii regale prusace daca in viata lui nu s-ar fi intamplat doua evenimente, pe care le putem numi cruciale.

Primul l-a reprezentat calatoria facuta in anul 1790 in Renania, Olanda, Franta si Anglia impreuna cu George Forster (german care participase la a doua calatorie a lui J.Cook in jurul lumii). Aceasta calatorie i-a stimulat ambitia de a intelege ceea ce vedea cu ochii sai, deplasarea sa tranformandu-se dintr-o deplasare turistica, intr-o adevarata calatorie stiintifica. Forster a contribuit foarte mult la dezvoltarea geografica a tanarului Humboldt, fiind primul care l-a introdus intr-un studiu geografic. Pe langa Forster, si Im.Kant a avut o influenta asupra lui, ideile sale fiind asimilate in cadrul pregatirii din adolescenta si tinerete.

Al doilea moment crucial a survenit atunci cand porneste impreuna cu un botanist francez intr-o lunga calatorie in America spaniola tropicala, calatorie ce se va sfarsi in anul 1804. Aceasta calatorie reprezinta prima expeditie cu adevarat stiintifica realizata in Lumea Noua, Humboldt fiind considerat de contemporani drept al doilea descoperitor al Americii. El a facut o serie de descoperiri si observatii de rasunet pentru dezvoltarea geografiei ca stiinta, consemnate intr-o monumentala lucrare (30 volume) pentru care si-a sacrificat toata averea.

In paralel cu acest “jurnal de calatorie” monumental, Alex.von Humboldt publica si Taboluri din natura in care face de asemenea dovada extraordinarului sau simt de observatie.

In cadrul unei calatorii facute in Rusia, face numeroase masuratori de temperatura, observand ca temepratura variaza la aceeasi latitudine in functie de departarea fata de ocean si apoi pe baza datelor colectate (proprii si de la statiile meteo), a realizat o harta cu izoterme la nivelul intregii planete.

Totusi, Humboldt nu a neglijat aspectele de geografie umana, economica si politica. Se evidentiaza in randul lucrarilor cu un pronuntat caracter antropogeografic, monografiile regionale asupra Mexicului si Cubei, pe atunci colonii spaniole. Cea mai imiportanta lucrare a sa ramane Kosmos, subintitulata “schita de descifrare fizica a lumii”, lucrare in 5 volume. Prin lucrarea Geografia Plantelor pune bazele biogeografiei dar arata si rolul omului.

In contrast cu alti naturalisti ai vremii, el a fost mai putin interesat de descoperirea a noi specii (desi adusese din America 6000 de specii de plante, din care peste 3000 necunoscute in Europa), el a fost dominat de ideea intelegerii conexiunilor, a legaturilor de multe ori doar banuite sau pur si simplu ascunse, neevidente la o analiza mai superficiala.

Relatiile dintre lumea animala si cea vegetala, de asemenea ce dintre omenire si conditiile geografice erau in centrul preocuparilor lui.

Humboldt a transferat ideea lui Kant de impartire a domeniului stiintelor naturale in trei sectiuni:

- descrierea naturii- istoria geologica a Terrei- physikalische Geographie

El nu a dorit sa se limiteze la unul din cele trei domenii.

7

Din cei peste 60 ani de munca stiintifica, explorarile sale au reprezentat doar cinci ani, ani in care a cules un extraordinar de vast material informativ, prelucrat si interpretat apoi timp de zeci de ani.

Vederile sale asupra geografiei erau cu totul extraordinare, urcandu-l pe Humboldt pe piedestalul destinat creatorilor, fondatorilor stiintei noastre

a) El este primul care a privit natura intr-o perspectiva geografica, fara a scapa din vedere societatea omeneasca cu toate aspectele sale. Pamantul a fost considerat un intreg organic inseparabil, ale carui parti erau reciproc interdependente.

b) A crezut cu tarie in metodele stiintifice, punand accentul pe metoda inductiva, in buna traditie aristotelianac) El a dorit sa arate modul in care numeroasele fenomene ale naturii interactioneaza unele cu altele in diferite

locuri de pe Terra.d) A pus accentul pe distributia fenomenelor in natura si nu pe clasificarea simpla a formelor intalnite.e) Al.von Humboldt a pus bazele cercetarii geografice regionale.f) A fost primul care a atras atentia asupra rolului pe care il joaca omul si influenta sa asupra naturii.g) Prin studierea legaturii dintre clima si vegetatie, a descoperit legea zonalitatii si etajarii fitogeografice.h) A acordat o mare atentie metodei cantitative in caracterizarea faptelor prin intermediul a diversi indici.i) Humboldt mentiona ca nu este suficient sa constati faptele si fenomenele, ci important este sa scoti in

evidenta insusirile cele mai caracteristice ale fenomenelor.j) A aratat stransa legatura intre geografia regionala/ descriptiva si cea generala/ teoretica, ambele avand

nevoie una de cealalta pentru a progresa.

Desi este revendicat de mai multe discipline, Humboldt ramane in primul rand drept unul din fondatoriigeografiei moderne, primul care a conceput geografia ca o descriere rationala si explicativa a peisajelor terestre considerate ca intreguri.

SUBIECTUL 7 – Carl Ritter

Al doilea parinte al geografiei moderne este considerat Carl Ritter, contemporan cu Al.von Humboldt fata de care nutrea o adevarata prietenie si pretuire. Nascut in 1779 intr-un targ din Saxonia aflat la poalele muntilor Harz, el a parcurs anii de scoala sub influenta unor percepte care stimulau cunoasterea lumii prin cunoasterea directa, prin drumetii si calatorii mai lungi. Dupa cum afirma biografii sai, C.Ritter a avut ca obiect favorit in scoala, geografia. Ulterior, in anii studentiei, geografiei i s-a alaturat istoria si teologia.

Intre anii 1804 – 1807, Riter publica o serie de studii de geografie asupra Europei, intre acestea aflandu-se si un studiu asupra continentului insotit de 6 harti. In lucrarile sale ulterioare, Ritter va folosi astfel de harti fara a exagera rolul si rostul acestora. El afirma in Erdkunde ca prin folosirea unei culegeri de harti ca principala sursa pentru demonstrarea stiintei sale, am comite, ca geografi, o mare greseala. Vorbind despre geografia anterioara lui, Ritter combate ideea potrivit careia a cunoaste harta este identic cu a sti geografie.

Consacrarea deplina in domeniul geografiei o capata in urma puhlicarii unei geografii a lumii pe regiuni, intitulata Erdkunde. Dupa aceasta performanta stiintifica, Ritter este apreciat drept reformatorul geografiei, cel care a transformat un domeniu de cercetare, de studiu, intr-o stiinta. Avand o astfel de pozitie in lumea germanica, in 1820 i se creaza o catedra speciala la universitatea din Berlin, C.Ritter fiind titularul primei catedre de geografie existente in vreo universitate din lume. In paralel, Ritter a fost si profesor la Academia Militara din Berlin, unde l-a avut ca student ep viitorul rege al Romaniei, Carol I.

Pe plan stiintific, C.Ritter realizeaza a doua editie a lucrarii Erdkunde, mult mai ampla, in 19 volume, lucrare ce a starnit un viu interes din partea publicului si i-a adus acestuia o medalie de aur. Sunt prezentate in Erdkunde, aspecte de geografie regionala ale Africii si Asiei, geografia celorlalte parti ale lumii fiind cuprinsa in alte lucrari de mai mica intindere.

8

El atinge si latura geografiei umane, afirmand ca „pamantul si locuitorii sai se afla in cele mai stranse relatii reciproce...”. Istoria si geografia trebuie sa ramana pentru totdeauna inseparabile. Pamantul influenteaza pe locuitorii sai, iar locuitorii, la randul lor, produc modificari in ansamblul mediului natural.

Aceasta viziune implica privirea regiunilor individuale sau a continentelor, drept unitati care formeaza obiectul de studiu al geografului. Viziunea lui Ritter asupra stiintei izvora din credinta ferma in Dumnezeu, ca planificator, conducator al Universului. El privea Pamantul drept „casa de educatie a omului”, in care natura a fost creata de Dumenzeu cu un anumit scop, spre a-ia arata omului calea dezvoltarii sale, a devenirii sale. El nu privea forma continentelor (de exemplu) ca pe una accidentala, ci ca pe una determinata de Dumenzeu, special pentru a fi capabila sa joace un rol desemnat de Dumenzeu pentru dezvoltarea omului.

Viziunea ritteriana asupra relatiei om-mediu era in concordanta cu spiritul timpului sau, cu filosofia lui Hegel, profesor si coleg cu Ritter la univeristatea din Berlin, fapt care a intarit influenta lor asupra contemporanilor. Carl Ritter a creat o adevarata scoala, din care s-a dezvoltat mai tarziu antropogeografia/ geografia umana.

Interesanta este viziunea lui Ritter asupra cercetarii geografice. El spunea urmatoarele: „sistemul meu este bazat pe fapte si nu pe argumente filosofice. Adunarea datelor nu este un scop in sine; sistematizarea si compararea datelor, regiune cu regiune ar trebui sa conduca la recunoasterea unitatii in aparenta ei diversitate”. Regula fundamentala propusa de el pentru geografie, este realizarea de observatii pas cu pas, adica de la un lucru concret la un alt lucru concret, si nu pornirea de la vreo ipoteza.

In 1827, Alexander von Humboldt se stabileste la Berlin, moment din care relatiile dintre cei doi mari oameni de cultura germani, geografi, devin tot mai stranse. Humboldt spunea ca „opera lui Ritter este o implinire a planlui lui Varenius”.

Adept al observatiei directe si al cercetarii de teren, C.Ritter a fost deci primul mare oponent a ceea ce s-ar putea numi „geograf de teren”. Fiind angrenat in sistemul unviversitar, calatoriile si deplasarile sale au fost mai restranse, fara a lipsi cu totul. Intre acestea, se numara si o calatorie prin Europa sud-estica, cand a petrecut cateva saptamani si in Tara Romaneasca.

Contributia lui C.Ritter la dezvoltarea geografiei poate fi sintetizata pe patru paliere: cel al unitatii in diversitate, cel al noii stiinte, cel al studiilor inductive, cel al “regionalismului”. Acestora li s-a adaugat un al cincelea, contestat ulterior pana in zilele noastre, cel al teleologiei.

Contributii ritteriene:

1. A dezvoltat ideea unitatii in diversitate, recunoscand asemenea lui Humboldt, marea complexitate a naturii.2. A militat pentru o “noua geografie”, prin care el intelegea interconexiunile si interrelatiile existente la

suprafata terestra.3. El a considerat necesare cercetarile de teren, geografii trebuind sa faca observatie dupa observatie pana

cand legile generale devin evidente pentru cercetator.4. Abordarea regionala este cea care l-a facut faimos pe C.Ritter, relatiile, interconexiunile dintre multimea

fenomenelor fiind analizate la nivelul unor areale, clar delimitate.5. Aspectul teleologic al geografiei lui C.Ritter, prin care, este privit ca un continuator al “geografului” Kant.a) C.Ritter a considerat drept obiect al geografiei, studiul spatiilor de pe suprafata Terrei, impreuna cu

populatia, economia si mediul natural. Toate acestea trebuie privitesi studiate prin folosirea metodei istorice.

b) C.Ritter introduce in geografie principiul integrarii care incearca sa explice raporturile dintre fenomenele geografice pe baza comparatiei.

c) C.Ritter este fondatorul metodei comparative din geografia regionala. El a dat stiintei noastre unitate si coerenta.

- El nu a fost un veritabil om de teren/ cercetator dupa criteriile actuale; in scrierile sale s-a bazat mai mult pe observatiile facute de altii.

9

- El a fost in principal un antopogeograf, fapt ce il deosebeste de contemporanul si prietenul sau Humboldt. Ritter nu a ignorat geografia fizica, asa dupa cum Humboldt nu a ignorat geografia umana. Dar Ritter a folosit geografia fizica pentru a identifica habitatele umane sau pentru a preciza limitele regiunilor locuite.

Opera:1. „Europa – un tablou geografic – istoric şi statistic pentru prieteni, profesori de geografie şi tinerii interesaţi” este o lucrare în 2 volume, care include şi 6 hărţi. Lucrarea este o prezentare regională (pe regiuni şi ţări), care include: o introducere (cultură, istorie şi politică), o prezentare economico-geografică, elemente de geografia populaţiei şi oraşele. El subliniază relaţia om-natura.2. „Erdkunde” (Geografia), o prezentare a lumii pe regiuni. Prima ediţie a avut 2 volume dedicate Africii şi Asiei. A doua ediţie a fost o prezentare mai amplă (19 volume) a acestor două continente. Lucrarea pune accetul pe aspecte de geografie umană.3. Lucrarea „Introducere Generală în Geografie Fizică Comparată” a fost tradusă în engleză şi ultima ediţie republicată în 2009. 4. Prelegeri universitare care au fost publicate după moartea sa.

Principalele sale contribuţii la dezvoltarea geografiei moderne:- a înfiinţat prima catedră de geografie din lume la Universitatea din Berlin - a creat o adevărată şcoală geografică. Printre elevii săi au fost: Elisée Reclus (unul dintre fondatorii geografiei sociale), Karl Marx (unul ditre cei doi fondatori ai socialismului ştiintific), Arnold Guyot (titularul primei catedre universitare de geologie si geografie), Otto von Bismarck (”cancelarul de fier”), Regele Carol I al României. Mai târziu, Regele Carol I a înfiinţat Societatea Română de Geografie. - a transformat geografia din domeniu de cercetare în ştiinţă- a contribuit la dezvoltarea geografiei regionale şi a geografiei umane. - a încurajat studiile inductive şi cercetările în teren - a introdus folosirea hărţilor în lucrările ştiinţifice, fără a le exagera rolul şi importanţa- a evidenţiat importanţa noţiunii de „poziţie geografică”- a pus accentul pe relaţia om-mediu – el a privit lumea ca pe locuinţa omului

SUBIECTUL 8 - Friedrich Ratzel – fondatorul antropogeografiei moderne. Determinismul in geografia umana.

Conceptul de “spatiu vital” a constituit argumentarea “stiintifica” a declansarii celui de-al doilea razboi mondial de catre Germania nazista (superioritatea rasei germane, traitoare intr-un spatiu suprapopulat, in timp ce la rasarit vaste intinderi erau slab populate de o rasa inferioara care nu merita sa traiasca in libertate).

Friderich Ratzel {se citeşte Fridrih Raţăl} este fondatorul antropomorfologiei moderne şi geografiei umane, alături de geograful francez Paul Vidal de la Blanche. A făcut studii de zoologie, geografie şi geolgie şi a călătorit în Europa (inclusiv în Bucovina şi Ardeal) şi America de N si S. A fost profesor universitar la München şi Leipzieg {se citeşte Laipţig}. S. Mehedinţi a fost unul dintre elevii săi.Ratzel a promovat determinismul în geografie. Determinismul în geografie ara la bază ideea că mediul natural este factorul determinant în dezvoltarea omului, iar omul nu poate influenţa mediul. Astfel mediul influenţează natura umană, apariţia şi dezvoltarea raselor, a naţiunilor şi a societăţilor.

Cel care a implementat primul noi metode si a imprimat noi directii in domeniul geografiei, a fost Fr.Ratzel(30.08.1844 – 9.08.1904). El are meritul incontestabil de a arata ca si fenomenele antropice aidoma celor naturale, pot fi studiate sistematic de catre geografie. Pana la Fr.Ratzel, geografia umana se intalnea ca elemente componente ale unor peisaje descrise in studiile de geografie regionala, studii care nu ofereau posibilitatea desprinderii unor legitati si nici posibilitatea cercetarilor mai detaliate pe anumite directii.

10

Directia trasata de Ritter, cea a geografiei comparate, era prea mult indatorata spiritului teleologic si problemelor de ordin istoric care faceau din geografie o sora mai mica a istoriei, scoasa insa din aceasta pozitie, de marele geograf german.

Nascut la Karlsruhe, mare iubitor al naturii, studiaza la Heidelberg, Jena si Berlin, luandu-si doctoratul in zoologie. Calatoreste ca junralist prin Europa (inclusiv in spatiul romanesc), participa la razboiul franco-prusac, dupa care isi reia meseria de reporter, calatorind in lumea noua (Cuba, Mexic, SUA). Culege in acest timp un bogat material pentru ceea ce va fi teza sa de docenţă, necesara pentru abilitarea ca profesor univeristar asociat de geografie la Munchen. Ramane la Munchen pana in 1886, an in care este chemat la universitatea din Leipzig. In urmatorii ani, Fr.Ratzel creaza la Leipzig o adevarata scoala geografica, avand intre audienti doi tineri care vor fi la randul lor creatori de scoala → S.Mehedinti.

Conceptia sa in geografie este consemnata in celebra Anthropogeographie (2 volume), completata de Politische Geographie (Geografia politica) si de Volkerkunde (3 volume), ultima lucrare contribuind la fondarea etnografiei ca stiinta. In aceste lucrari el a acordat o semnificatie majora a conditiilor naturale ca facotir formatori ai vietii umane pe Terra, ideea care va contura una din directiile fundamentale de dezvoltare ale geografiei umane, si anume directia determinista. Acest determinism apare mai evident in Politische Geographie, unde, intre altele, el afirma ca dezvoltarea statelor este aidoma celei a organismelor vii; statele apar, se dezvolta si dispar.

Pentru Ratzel, Statul este un organism legat de un anumit teritoriu. Acest raport organic permite sa vorbim de biogeografie. In aceasta perspectiva biogeografica, orice stat este o secventa de umanitate legata de un anumit teritoriu de unde isi “trage” existenta. Fara teritoriu nu ne putem gandi la om si deci nici la Stat. In acest context, Ratzel ofera si definitia poporului → “grupare umana sudata politic si constituita din grupe si indivizi care nu sunt in mod necesar inruditi pe plan etnic si lingvistic, dar care traiesc pe un teritoriu comun”. Astfel ca Spatiul formeaza poporul. Caracterele unui Stat provin din conjugarea caracteristicilor poporului care il anima si cele ale teritoriului pe care se desfasoara. El mai spunea ca circulatia este conditia prealabila a cresterii Statului.

In esenta, gandirea geopolitica a lui Ratzel poate fi exprimata in sase idei majore:1) Statele sunt organisme vii, care se nasc, traiesc, imbatranesc si mor2) Cresterea statelor in calitate de organisme este determinata apriori.3) Peisajul istoric si geografic marcheaza oamenii, cetatenii unui stat4) Notiunea de “spatiu-vital” este centrala5) Opozitia dintre puterile continentale si puterile maritime6) Geografia politica contine si o dimensiune subiectiva, pe care Ratzel o numeste “sensul spatiului” si

“energie vitala”.Opera:1. „Antropogeografia”, este o lucrare majoră, în 2 volume, cu mai multe capitole printre care:

- migraţia popoarelor (nomadismul, sedentarizarea, colonizarea)- spaţiul geografic- graniţele popoarelor- lumea vieţuitoarelor- clima în legătură cu omul- aspectul geografic al omenirii- statistica omenirii

Ratzel evidenţiază trei noţiuni esenţiale: spaţiul, poziţia geografică şi cadrul natural.

2. „Geografia Politică” este o altă lucrare majoră a lui Ratzel. El spune că statele apar, se dezvoltă şi mor la fel ca organismele vii. Aceasta arată concepţia lui deterministă asupra vieţii umane, adică viaţa pe Terra este dependentă de condiţiile naturale. Lucrarea studiază probleme ca: relaţia dintre teritoriu şi stat, mişcările istorice (războaie, colonizarea), relaţia cultură-stat, influenţa poziţiei geografice, frontierele, ţărmurile, insulele şi peninsulele.

11

3. „Schiţe ale vieţii urbane şi culturale nor americane”.Este o lucrare carepune bazele etnografiei moderne ca ştiinţă.

SUBIECTUL 9

Paul Vidal de la Blache, considerat al doilea intemeietor al geografiei umane, si-a inceput cariera universitara la Nancy, ca titular al disciplinelor istorie si geografie.Ulterior se stabileste la Paris, unde va preda geografia, apoi la Sorbona, punand totodata bazele scolii franceze de geografie umana.

P.V.de la Blache se orienteaza spre geografia umana, cam in acelasi timp cu Ratzel influentat de Humboldt si Ritter. A calatorit mult prin Europa si spatiul mediteranean adiacent, a cules mult material informativ si a cautat sa obtina confirmarea principiilor sale antropogeografice.

Problemele principale ale geografiei umane le-a dezvoltat intr-o serie de articole publicate in “Annales de Geographie”, al carei fondator a fost. Contributiile teoretice au fost publicate postum de ginerele sau, in volumul Principes de Geographie Humaine.

Se poate spune ca Vidal la Blache prin lucrarile sale si prin discipolii sai, a dat semnalul elaborarii monografiilor complexe regionale, modelul fiind insusit de geografi din toata lumea. El se remarca si printr-o serie de lucrari, intre care amintim Franta de Est.

De la inceputul carierei sale s-a dovedit un adversar al determinismului, al manierei de a opune natura-omului. El spunea ca nu este normal sa trasezi limite intre fenomenele naturale si cele culturale (antropice), deoarece aceastea trebuie privite ca unite si inseparabile.

Paul Vidal de la Blanche (1845-1918), geograf francez, este considerat întemeietorul geografiei umane, alături de geograful german Friederich Ratzel. El a fost profesor universitar de geografie şi istorie la Nancy şi la Paris şi a pus bazele şcolii franceze de geografie umană. El a promovat posibilismul în geografia umană, adică a afirmat că opţiunea umană e mai importantă decât limitele impuse de natură. Vidal de la Blanche a călătorit mult prin Europa şi spaţiul mediteranean.Genre de vie (modul de viaţă) este un concept introdus de Vidal de la Blanche. El reprezintă răspunsul şcolii geografice franceze la determinismul şcolii geografice germane: spaţiul în care se desfăşoară relaţia om-natură formează o regiune, care trebuie studiată. Astfel geografia regională este considerată nucleul geografiei. Genre de vie este o analiza spaţială şi socială a fiecărei regiuni. Opera:1.Articole de geografie umană publicate în revista „Analele geografiei”.2. „Tabloul geografiei Franţei” , unde foloseşte pentru prima dată termenul de Geografie umană.3. „Franţa de est” prezintă peisajele rurale şi industriale din Alsacia şi Lorena şi modul de organizare regională în jurul marilor oraşe.4. „Principii de Geografie umană” – lucrare publicată de ginerele lui Vidal de la Blanche, după moartea geografului. În capitolul „Sensul şi obiectul geografiei umane”, Vidal de la Blanche dezvoltă conceptul de geografie umană.

Vidal de la Blanche spunea că omul şi natura sunt uniţi şi inseparabili, omul fiind cel care trebuie să modeleze suprafaţa pământului. Peisajul natural trebuie studiat împreună cu cel antropizat.

Principiile sale arată că:- omul trebuie privit în contextul regional- omul este un agent natural care are posibilitatea de a modifica peisajul în sens pozitiv sau negativ- forţa omului de a transforma peisajul este foarte mare

12

Vidal de la Blanche a avut numeroşi discipoli (elevi) care i-au continuat ideile şi opera, printre care Jean Brunhes, Albert Demangeon şi Max Sorre.

SUBIECTUL 9 –Revolutia cantitativa Evolutia geografiei in viziune filozofica (paradigmatica)

Perioada de dezvoltare a geografiei in anii ’50-’60 ai secolului trecut este numita etapa revolutiei cantitative, termen impresionant, inselator in anumite privinte. S-a vazut ca nu toate schimbarile intervenite in acea perioada au fost clar legate de implementarea metodelor matematice si a modelelor. Totusi, acest nume

- revolutia cantitativa - s-a incetatenit si este folosit de multa lume atunci cand este vorba de geografia celor doua decenii amintite.

Pentru a intelege momentele prin care a trecut geografia in acele vremuri, este nevoie sa apelam la ideea dezvoltarii stiintei geografice prin algoritmul paradigmelor/ paradigmatic.

O paradigma reprezinta o multime de abordari general acceptate, un mod de a privi si de analiza problemele, o multime de reguli despre ce fel de fenomene trebuie cercetate si care sunt cele mai bune metode de al e cerceta. Paradigma reprezinta – printr-o formula mai concisa – un intreg set de credinte, valori si tehnici impartasite de membrii unei comunitati stiintifice.

Ce a fost revolutia cantitativa ? Doua sunt caracteristicile principale ale acestui nou demers care a schimbat din temelii abordarea de catre geografi a realitatilor antropogeografice, si anume sustinerea si intelegerea pozitivismului logic si punerea in centrul noii metodologii a localizarii

Pozitivismul logic este acel demers filozofic ce identifica cunoasterea cu stiinta si care are in vedere studiul realitatii concrete si verificabilitatea ei. Metodologia rezultata, larg imprumutata din alte discipline, necesita folosirea modelelor si a analizei statistice.

Localizarea se refera la pozitia fenomenelor in spatiu si la interactiunea dintre ele, de unde si numele de analiza locationala dat acestei noi orientari.

Putem spune astfel, in esenta, ca aceasta paradigma (cantitativa) are la baza si propune geografilor modelarea spatiala, bazata pe o serioasa pregatire statistico-matematica si insotita, in acelasi timp, de o deplasare la nivel teoretic catre pozitivismul logic.

SUBIECTUL 10 - Modelele clasice ale geografiei umane : J.H.von Thunen, E.Burgess, W.Christaller şi Th.Hagerstrand.

Modelele clasice au stat la baza noii geografii umane, apărute în Europe şi SUA în anii ‘50’-’60, în timpul revoluţiei cantitative.

1. Modelul lui J.H. von Thunen: Corelarea utilizării terenurilor cu distanţa faţă de oraşEl a studiat producţia agricolă în ferma lui şi a arătat că valoarea terenului rural scade direct proporţional cu distanţa faţă de oraş. De asemenea, structurarea producţiei agricolă depinde de distranţa faţă de oraş şi de specificul culturii. În general, există următoarele 3 zone concentrice:

13

- zona de legume şi apoi zona de zarzavaturi şi creşterea animalelor pentru lapte (în vecinătatea oraşului),- zona forestieră (pentru procurarea lemnului) - zona agriculturii extensive şi a creşterii animalelor pentru carne (cea mai îndepărtată de oraş).Modificând unele condiţii (introducerea unui râu navigabil, al doilea oraş, fertilizarea solului) se modifică şi dispunerea zonelor agricole.

2. Ernest Brugess: Modelul dezvoltării urbaneEl a propus un model de oraş cu 5 zone concentrice:

- Central Business District – cu instituţii administrative, comerciale, hoteluri, teatre, cinema etc.- Zona de tranziţie – spaţii rezidenţiale, cu activităţi industriale şi comerciale, locuită de o populaţie săracă,

cu magazine ieftine- Zona rezidenţială a populaţiei muncitoreşti, cu salarii modeste- Zona rezidenţială a clasei de mijloc şi a celor bogaţi (vile, apartamente de lux)- Zona suburbană locuită de navetişti, unde există şi locuri de distracţii şi şcoli bune

Ca o alternativă la acest model a apărut modelul sectoarelor.

3. Walter Christaller: Modelul locului centralAcest model cuprinde 3 zone:

a) locurile centrale: oraşele care deservesc o comunitatea regională cu bunuri (tractoare etc.) şi servicii (spitale, şcoli). Acestea pot fi de rang superior sau de rang inferior.

b) regiunile complementare: zonele care sunt servite de locurile centralec) centralitatea unui centru urban = raportul dintre serviciile oferite pentru întreaga regiune şi serviciile

oferite numai locuitorilor oraşului.

Ulterior, alţi cercetători au mai adăugat şi alte concepte ca: mărimea pragului de piaţă, anvergura.În final se obţine o reţea hexagonală de regiuni complmentare în jurul locului central, ajungându-se la o stuctură de tip fagure de miere.

4. T. Hägerstrand {se citeşte Hegărştrand}: Teoria difuziei în timp şi spaţiuUn articol sau o idee, cum ar fi o boală sau un produs, se difuzează într-o regiune, într-o anumită perioadă de timp.

Modelul a fost folosit pentru analiza traseelor autobuzelor, a răspândirii televiziunii etc.Difuzia are 4 stadii:

- stadiu primar, iniţial (există zone care au adoptat noul şi zone învechite)- stadiul difuziei (zonele înnoite de extind centrifug)- stadiul condensării (al generalizării) (se măreşte nr. de zone înnoite)- stadiul saturării (apare un declin al procesului de înnoire, care apoi se opreşte)

SUBIECTUL 11 - Geografia umana in ultimele trei decenii

Abordarile actuale de geografie umana tind sa fie grupate in termenii a trei directii filozofice: pozitivism, umanism, structuralism.

Pozitivismul se afla in spatele revolutiei cantitative (analiza locationala, modelarea statistica si alte forme de analiza spatiala).

14

Umanismul s-a ridicat impotriva dezumanizarii geografiei “stiintifice”, punand pe primul plan rolul subiectivitatii personale, al creativitatii individuale si scopul activitatii umane. Umanistii au explorat de secole natura umanitatii, pasiunile, puterile acesteia, in timp ce geografii au studiat Pamantul unde oamenii, intre alte forme de viata, faureau casa terestra.

Filosofic, geografia umanista este cel mai apropiata de fenomenologie si existentialism. Geografii umanisti resping obiectivitatea pozitivismului si doresc sa o inlocuiasca cu subiectivitatea. Mia mult, ei resping si incercarile de identificare a principiilor generale sau a legilor. Geografia umanista considera persoanele ca indivizi interactionand permanent cumediul, cu efecte atat asupra mediului cat si asupra lor.

Geografia umanista doreste sa arate ca important este sa intelegm oamenii, sa vedem modul in care ei sun “conectati” la peisajul inconjurator, modul cum ei se comporta in anumite locuri. De asemenea, ea urmareste sa afle modul in care oamenii interpreteaza lumea si cum se integreaza in ea.

Important in geografia umanista este faptul ca intelegerea oamenlor in raportu cu mediul/ lumea in care traiesc este mai importanta decat explicarea respectivei situatii spatiale (ex: Ferentari). Geografii umanisti cred ca acel spatiu influenteaza/ afecteaza modul in care oamenii se comporta in diferite situatii reale.

Mai mult decat atat, geograful insusi poate fi influentat in demersul sau, de ceea ce se numeste sensul/ semnificatia locului. Examinarea procesului de sens al locului a reprezentat o buna perioada de timp, una din activitatile principale, centrale ale goegrafiei umaniste.

Cel mai cunoscut dintre geografii promotori ai acestei directii umaniste este Yi Fu-Tuan, care are si un studiu intitulat chiar “Geografia Umanista”

Structuralismul s-a nascut odata cu miscarile de protest de acum aproape patru decenii, care a generat in geografie un curent radical tipic geografiei sociale britanice (cel mai stralucit exponent, D.Harvey). Este un structuralism de origine marxista, folosit de catre geografii aflati in cautarea unor explicatii mai adanci, profunde, ale schimbarilor istorice si geografice din timpurile moderne si contemporane.

Harvey cauta sa imbunatateasca gandirea marxista, fiind promotorul materialismului geografic.

Revoluţia cantitativă din anii ’50-’60, a dus la ruperea geografiei umane de geografia fizică şi dezvoltarea unor subramuri de tip socio-geografice, cum sunt:

- feminismul- etnografia- criticismul postcolonial- geografia radicală (critică)

Au apărut termeni şi concepte noi precum, pregătire profesională, calificare, domeniu public şi privat, casă şi serviciu, conceptul de muncă.Studiile au arătat că femeile duc greul muncii şi de obicei nu sunt plătite pe măsură. Această discriminare sexuală este o preocupare a geografiei umane actuale.Geografia actuală studiază dualismele: pământul şi viaţa, oamenii şi locurile, societatea şi spaţiul, localul şi globalul.Relaţia omului cu mediul înconjurător antropizat rămâne o preocupare importantă a geografilor din zilele noastre. Un reprezentant al geografiei umane actuale, postmoderniste este David Harvey.

Subiectul 12 - Clasicii geografiei romanesti:

1. G.Vâlsan – opera de geografie umană. George Vâlsan (1885-1935) a fost studentul şi colaboratorul lui S. Mehedinţi.El a fost geograf fizician (geomorfolog), dar are şi contribuţii în antropogeografie.Opera sa de geografie umană cuprinde lucrări despre:

- popularea Ţării Româneşti, mai precis a Bărăganului

15

- românii din Serbia (de pe Valea Timocului)- vechimea populaţiei româneşti la gurile Dunării

A contribuit la înfiinţarea etnografiei moderne româneşti.A înfiinţat Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Cluj-Napoca) – primul muzeu etnografic din Rom.A scris despre reforma învăţământului geografic şi relaţia geografiei cu sociologiaA lăsat opere în manuscris despre studiul creaţiei populare.A fost membru al Academiei Române.

2. C.Brătescu – opera de geografie umană.Constantin Brătescu (1882-1945) a fost student şi colaborator al lui S. Mehedinţi.A fost preocupat de geografia umană, inclusiv toponimie şi geografie istorică.

Constantin Bratescu, de asemenea student si colaborator al lui Simion Mehedinti, se evidentiaza prin studiile sale de geografie umana asupra spatiului ponto-danubian; el este supranumit “geograful Dobrogei”, contribuind ca nimeni altul la cunoasterea stiintifica geografica a acestui spatiu romanesc. Profesor la Universitatea din Cernauti si urmasul prof.S.Mehedinti la Universitatea din Bucuresti, C.Bratescu a fost de asemenea si membru al Academiei Romane. (TOPONIMIE)

3. V.Mihăilescu – opera de geografie umană.Vintilă Mihăilescu (1890-1978) a fost studentul şi colaboratorul al lui S. Mehedinţi. El s-a dedicat antropogeografiei. V. Mihăilescu considera că geografia umană trebuie să studieze pământul ca teatru al reacţiilor omeneşti faţă de mediul înconjurător.

Opere:- “Bucureştii din punct de vedere antropogeografic şi etnografic” (teză de licenţă)- “Vlăsia şi Mostiştea” (teză de doctorat)- “Geografie teoretică”.

A pus bazele geografiei urbane româneşti. A studiat şi aşezările rurale: el a făcut prima clasificare morfo-structurală a aşezărilor rurale, folosită şi astăzi.A studiat şi geopolitica – a contribuit la scrierea lucrării “Unitatea şi funcţiile ţării şi poporului român”.A fost membru corespondent al Academiei Române.

SUB 13 - Dezvoltarea geografiei economice şi umane în perioada comunistă în România.

În perioada comunistă, termenul de geografia umană a fost interzis. În locul lui s-a folosit termenul de geografie economică. Cercetările geografice au fost orientate spre studii regionale, legate de construirea noii societăţi de tip socialist.“Monografia geografică a Rep. Populare Române” (1960) prezintă schimbările apărute în urma industrializării şi cooperativizării în agricultură.Peste 60 de teze de doctorat au prezentat domeniul geografiei economice regionale şi al geografiei urbane şi rurale, folosind metode moderne de analiză şi interpretare statistico-matematice. Geografia socială şi geografia politică erau practic absente, nefiind permise de comunişti.

S-au dezvoltat următoarele subramuri ale geografiei umane:Geografia urbană : - clasificarea oraşelor (V. Mihăilescu) , - prima sinteză modernă a oraşelor (Vasile Cucu), - problematica urbanizării (gradul de urbanizare a oraşelor, rolul socio-economic al oraşelor mici, sistemantizarea oraşelor)

16

Geografia rurală : - apare conceptul de complex rural - prima clasificare funcţională a aşezărilor rurale - gruparea sau dispersia aşezărilor rurale - dezvoltarea industrială a satelor- urbanizarea satelor

Geografia populaţiei : - repartiţia teriotrială şi structura pop.- migraţia internă- mobilitatea populaţiei şi a forţei de muncă

Geografia economică:- geografia industriei - geografia agriculturii şi a utilizării terenului- geografia transporturilor şi a căilor de comunicaţii (căi feroviare de călători şi marfă, maritime, fluviale)- geografia turismului (regionarea turismului, turismul internaţional) A fost publicat Atlasul Naţional care cuprindea numeroase hărţi tematice pentru ramurile geografiei economice.Partidul Comunist Român, a împiedicat totuşi modernizarea geografiei prin constrângeri şi cenzură.

Informatii geografice despre spatiul european conturat ca vatra a poprului roman, intalnim mai intai la scriitorii antici, greci si latini, interesati sa descrie aceasta secventa spatio-temporala, inclusa partial inca din

sec 7 I.Hr in lumea civilizata a vremii, prin acele orase-colonii elene de pe tarmul Pontului Euxin.

Incepand cu secolul 14, informatiilor scrise li se adauga si cele cartografice, mai intai sub forma portulanelor in care aflam mentionate porturile de la Dunare si Marea Neagra, porturi care se aflau in legaturi stranse, comergiale cu orasele italiene. Dintre informatiile scrise se evidentiaza cele arabe (Al Idrisi, Ibn Battuta) apoi cele ale diplomatilor vest-europeni.

Mai aproape de spiritul geografic modern, sun lucrarile realizate la sfarsitul secolului al 17-lea si inceputul celui urmator, de catre Nicolae Milescu spatarul si Dimitrie Cantemir. Nicolae Milescu este autorul primei lucrari (pe plan mondial) cu caracter geografic si etnografic asupra Siberiei (Jurnal de calatorie in China), iar Dimitrie Cantemir elaboreaza celebra lucrare Descriptio Moldaviae. Aceasta lucrare este insotita de o harta, fapt care ii aduce un plus de valoare geografica. In Tara Romaneasca iese in evidenta tot in aceasta perioada, stolnicul Constantin Cantacuzino, care tipareste la Padova Harta Tarii Romanesti, harta care s-a raspandit repede in Europ, fiind folosita de numerosi invatati in lucrarile lor.

Cel mai important moment al ultimei parti a sec 19, a fost reprezentat pentru geografie, de infiintarea Societatii Romane de Geografie (1875), act la care a contribuit si principele de atunci, rege mai tarziu, Carol I, fost student al marelui geograf german Carl Ritter.

17