REVOLUTIA FRANCEZA si biserica 

Date cronologice fundamentale  

1789  

17 iunie: cu ocazia adunarii Statelor Generale la Versailles, Tiers état (nu mai fusesera convocate din 1614) se constituie ca Adunare Nationala si Adunare Constitutiva (Constituanta). Pe 23 iunie, clerul de jos se alatura acestei Adunari.

14 iulie: (astazi, ziua nationala a Frantei) cade Bastilia, simbolul puterii opresive a vechiului regim.

4 august: clerul si nobilii renunta la vechile privilegii, cu aceasta începînd ultima faza a declinului feudal.

26 august: proclamarea drepturilor omului; catolicismul nu mai este considerat ca religie de stat.

5 octombrie: revolta maselor din capitala. Condusi de iacobinii lui Robespierre, masele fac presiuni asupra Adunarii Nationale.

2 noiembrie: la propunerea episcopului Talleyrand, se promulga legea nationalizarii bunurilor Bisericii. Clericii, considerati "reprezentanti oficiali ai moralei", activitatile cultuale ale Bisericii si saracii trebuie sa fie finantati de stat.  

1790   13 februarie: suprimarea tuturor manastirilor contemplative; patrimoniul manastirilor este confiscat si vîndut.

12 iulie: "Constitutia civila a clerului". Din 133 de dieceze, conform diviziunii teritoriale a départements-lor, sînt desfiintate 50. Clerul diecezan trebuie sa fie ales ca orisice functionar statal; în plus, este interzisa orice comunicare dintre clerul francez si Sfîntul Scaun.

27 noiembrie: tuturor clericilor le este impus juramîntul de fidelitate fata de Constitutia civila a clerului. Din 133 de episcopi, au jurat doar patru; din rîndurile clerului de jos, doua treimi.  

1791   13 aprilie: papa Pius al VI-lea condamna Constitutia civila a clerului; multi clerici "jurati" declara ca nu accepta aceasta constitutie.

3 septembrie: regele jura pe Constitutie si accepta Constitutia civila a clerului.

29 noiembrie: preotii care refuza sa jure pe C onstitutia civila a clerului pierd drepturile civile. Aprox. 30.000-40.000 preoti emigreaza peste hotare.

10 august: cucerirea palatului Tuileries; regele îsi pierde orice putere iar familia regala este aruncata în închisoare.

2-5 septembrie: Deja începusera executiile în masa; la Paris sînt executati 1.000 de prizonieri, printre care 300 de preoti si 3 episcopi care refuzasera sa depuna juramîntul pe Constitutie.

20 septembrie: pe colinele de la Valmy, armatele austro-prusace sînt oprite de cele franceze.

21 septembrie: convocarea Conventiei Nationale, eliminarea monarhiei si instaurarea republicii; abolirea calendarului gregorian.  

1793   21 ianuarie: capul lui Ludovic al XVI-lea cade sub cutitul ghilotinei.

2 iunie: cad girondinii; Robespierre, învestit de Conventie cu puteri executive depline, devine presedinte al Comitetului de Salvare Publica.

18 septembrie: preotii constitutionali nu mai sînt considerati nici ca functionari publici.

10 octombrie: decapitarea pe esafod a reginei Maria Antoaneta. 20 noiembrie: în catedrala Notre Dame este întronizata solemn "zeita

ratiunii". Continua persecutarea clerului si miscarile fanatice anticrestine. 21 decembrie: în pofida edictului de toleranta promulgat acum de Danton,

în întreaga tara continua descrestinarea violenta a societatii.  

1794  

8 mai: Danton fusese deja executat iar Robespierre proclama cultului "Fiintei Supreme". Continua executiile în masa. In fata persecutiilor si executiilor capitale ajunse la paroxism, multi preoti si unii episcopi apostaziasa si se casatoresc.

27 iulie: Robespierre este depus de "atei" si executat.  

1795  

21 februarie: separarea ostila a Bisericii de stat.  

Revolutia franceza nu s-a declansat ca o miscare ostila Bisericii. Mai mult, în primele luni ale revolutiei, conform principiului de colaborare dintre Biserica si stat, clerul s-a asociat în mare parte grupului Tiers état, încercînd chiar sa accepte atît cît îi era posibil "Constitutia civila a clerului". Biserica avea în posesie terenuri imense, bunuri mobile si imobile si o cantitate considerabila de bani. Alaturi de nobilime, clerul vechiului regim (ancien régime) ramînea o clasa privilegiata, si chiar daca statul avea numeroase drepturi asupra Bisericii (numirea episcopilor, conferirea beneficiilor, impunerea de taxe, etc.), spiritul iluminist al revolutiei nu mai poate suporta acest sistem. In ochii statului exista o unica societate perfecta, statul. Biserica nu mai este considerata o societate perfecta; ea reprezinta un

organism în interiorul statului, care trebuie sa renunte sau sa fie constrînsa sa renunte la multe din prerogativele sale feudale si sa se conformeze noii mentalitati a timpului, mentalitate plamadita pe spiritul iluminist, rationalist si anticatolic.   

Aspecte pozitive ale revolutiei 

Conform celor trei principii enuntate de revolutionari la 26 august 1789: egalitate, libertate, fraternitate, putem sintetiza ceea ce este pozitiv în aceasta revolutie doar în doua cuvinte: egalitate si libertate(1), renuntînd la ultimul deziderat, fraternitatea, întrucît acesta reprezinta mai mult un deziderat evanghelic, stringent si necesar de altfel, dar imposibil de realizat în orice conjunctura istorica în care oricînd factorul uman, fragil si schimbator, îsi pune amprenta determinanta, tot la fel de fragila si schimbatoare.

Egalitatea. Inainte de proclamarea declaratiei drepturilor fundamentale ale omului, Constituanta decretase deja abolirea drepturilor si privilegiilor nobililor. Declaratia din 26 august precizeaza înca din primul articol ca: "Oamenii se nasc si traiesc liberi si egali în drepturi, iar deosebirile sociale nu pot fi fundamentate decît pe utilitatea comuna". Art. 6: "Toti cetatenii...sînt admisi în mod egal la toate demnitatile, oficiile si serviciile publice, conform capacitatilor lor...". Trebuie precizat însa ca aceste afirmatii vor ramîne pentru mult timp doar principii teoretice; nobilimea reprezenta o forta si o structura istorica determinanta pentru viata Frantei, ca si a celorlalte tari europene, nobilime ce-si va pastra într-un ritm descrescator vechile privilegii.

Tot acum încep sa înceteze si discriminarile confesionale (24 septembrie 1789, 28 septembrie 1791, 17 martie 1808), ca si imunitatile clericilor în fata legilor civile; statul îi considera cetateni egali în drepturi si datorii cu toti ceilalti. In baza egalitatii tuturor în fata legilor, deriva, printre altele, obligativitatea generala a serviciului militar (Napoleon avea nevoie de o armata din ce în ce mai numeroasa). In practica, însa, vechea nobilime si noii îmbogatiti vor gasi numeroase cai pentru a evita acest serviciu.

Principiul egalitatii favorizeaza crearea unui nou tip de stat, cu o organizare juridica si administrativa valabila pentru întreg teritoriul sau. Incep sa dispara particularitatile legislative ale vechii Frante împartite în multe circumscriptii teritoriale de origine feudala. Acum îsi fac simtita prezenta prefectii; în plus, tribunalele locale autonome sînt desfiintate, înlocuite fiind cu trei grade de instanta, subordonate puterii centrale.  

Libertatea. Art. 4 al declaratiei drepturilor omului precizeaza ca orice cetatean are "puterea de a face tot ceea ce nu dauneaza altora". In baza acestei libertati, omul decide cui sa-i încredinteze puterea de a conduce, putere care de acum înainte nu va mai fi considerata ca avînd o origine divina, ci una umana, omul fiind acela care decide cum si în ce forma sa fie organizata si condusa

societatea în care traieste. Art. 3 al declaratiei noteaza cu toata claritatea: "Principiul oricarei suveranitati rezida în mod esential în natiune". Conducatorul statului nu va mai recurge la formula "prin harul lui Dumnezeu", ci "prin vointa natiunii", iar despre faptele sale va trebui sa se justifice în fata poporului, format de acum înainte nu din supusi, ci din cetateni. Aici se poate observa cu usurinta atît laicizarea gîndirii, cît si cea a societatii, într-un contrast evident cu gîndirea si lumea feudala. Alte aspecte ale libertatii: libertatea de opinie si de tipar, ceea ce implica abolirea cenzurii. Legat de libertatea de opinie, art. 10 afirma ca "nimeni nu poate fi deranjat (împiedicat n.n.) pentru opiniile sale, chiar si cele religioase". In acest fel, este recunoscuta libertatea oricui de a profesa orice convingere ideologica si religioasa. Revolutia sanctiona astfel, cel putin în parte, sfîrsitul perioadei de intoleranta religioasa; trebuie precizat însa ca daca libertatea de gîndire reprezenta atunci ca si astazi una din conditiile de baza ale progresului intelectual, optimismul ingenuu cu care era îmbratisata totala libertate religioasa si cea a gîndirii umane comporta un grav pericol pentru oamenii mai putin pregatiti ca si pentru curentele ideologice anticrestine si anticatolice.

In domeniul economiei, celebra lege a lui Le Chapelier din 1791 suprima corporatiile medievale, în care intrau membrii claselor conducatoare, dînd mai mult spatiu de munca noii clase a muncitorilor. Desi, conform formatiei lor iluministe, exponentii revolutiei afirma egalitatea tuturor în drepturi si datorii, în practica însa apara interesele burgheziei din care faceau parte si limiteaza drepturile vechiului regim. Aici vedem unul din marile contraste (nedreptati) ale revolutionarilor, care în actul practic calca principiul egalitatii tuturor oamenilor.  

Aspecte negative ale revolutiei 

Revolutia izbucnise printr-o revolta sîngeroasa, atroce chiar. Incercînd sa distruga arbitrarul si privilegiile, ea a exasperat principiile de egalitate si libertate, uitînd astfel un aspect simplu dar esential: orice reforma, oricît de necesara si de importanta s-ar prezenta, trebuie facuta cu mijloace pasnice si tinînd seama de contextul general al societatii. Sub aspect teoretic, revolutionarii cuprinsi total de ideile iluministe considerau natura umana necorupta si incoruptibila, capabila de a discerne fara posibilitate de eroare între bine si rau si înclinata spre adevar si binele comun. De la aspectul teoretic, se trece imediat la cel practic. Intrinsec si fara interventii din afara, omul este capabil sa-si realizeze binele propriu. Principiul da nastere individualismului. Omul, muncitorul îsi fixeaza singur ziua de munca (în teorie) si forma de asociere cu ceilalti în procesul muncii. Statul nu poate impune conditiile concrete de munca; datoria sa este doar aceea de a apara ordinea juridica pozitiva. In acest fel, muncitorii sînt abandonati în mîinile si puterea noii burghezii, fapt generator de noi si flagrante discriminari sociale, mai grave decît cele ale vechiului regim.

Pe plan politic, revolutia loveste în stat ca organism central de conducere si de asigurare a binelui comun. Acum se nasc parlamentele în întelesul modern al

cuvîntului, iar acestea vor degenera deseori în parlamentarism: discutii interminabile si sterile care genereaza numeroase crize de guvern. Si ca într-un cerc vicios, parlamentarismul ve recere necesitatea unei autoritati inatacabile: totalitarismul si dictatura de stat, adevaratele drame ale Europei si ale Americii Latine de la sfîrsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului nostru.