Poştaşulmunţilor

Poştă & Poştaşi

18 ¦ OCTOMBRIE – NOIEMBRIE 2011

5.000 de suflete în grija Poştei Române

OP Moieciu de Jos acoperă cinci din cele şase sate ale co-munei Moeciu. Satelor Cheia, Moieciu de Jos, Drumul Carului,Peştera şi Măgura le corespunde câte un factor poştal. Auviaţă grea, căci fizicul trebuie să suporte o natură mai aprigădecât la câmpie, însă sufletul lor se bucură de frumuseţi na-turale greu de descris în cuvinte. Dincolo de acest aspect,pot fi mândri că locuiesc într-o regiune încărcată de istorie.

Subunitatea poştală din Moieciul de Jos are în grijă cores- pondenţa aferentă celor 1.500 de gospodării din zona sa.Cei cinci factori poştali, conduşi de dirigintele MarinicăCioacă, străbat în fiecare lună, în unele perioade chiar zilnic,localităţile Moieciul de Jos, Peştera, Măgura, Cheia, DrumulCarului.

În zonă vara e scurtă şi răcoroasă iar iarna lungă şi grea.Aici se înregistrează precipitaţii mai tot timpul anului, deci,oricum ar fi, ca om de la câmpie nu poţi spune ca au muncăuşoară. De perseverenţa lor depinde soarta a peste 1.700de pensionari, cei mai mulţi dintre ei locuind în zonele celemai izolate ale comunei.

O familie amabilă

De cum intri în sediul OP Moieciu de Jos poţi simţi efectivamabilitatea oamenilor acestor zone, bonomia locuitorilor.Dirigintele rural Marinică Cioacă n-a minţit deloc când a

spus că „poştaşii trebuie să fie ca o familie”, cel puţin nu înprivinţa colectivului în care lucrează. Omul a fost şi el cândvafactor poştal: 18 ani din viaţă şi i-a petrecut livrând cores-pondenţa. În zonele montane, fie îţi place cu adevărat ceeace faci, fie te apuci de altceva. Asta pentru că natura nu edeloc permisivă cu oamenii care îşi deşfăşoară activitate subcerul liber. Ploile sunt foarte dure, foarte reci, iar iernile tefac să îţi blestemi zilele. Poate greutăţile acestea îi fac pe oa-meni să fie atât de amabili, iar pe poştaşi să fie ca o familie.

Cu Dumnezeu înainte

Odată plecaţi pe teren alături de factorul Vasile MirceaChirciu prima străfulgerare o avem când observăm cătraseul din acea zi începe din dreptul unei frumoase crucidin lemn. Prin ce necazuri au trecut aceşti lucrători de-a lun-gul anilor, probabil că doar Dumnezeu ştie cu adevărat şidoar Sfânta Cruce le-a stat pavăză în multe dintre situaţii.

Prima parte a traseului e relativ facilă, chiar şi pentru cei cuo condiţie fizică mai precară. Asta pentru că drumul e asfal-tat. Dar nu ne ia mult până descoperim că doar o mică partedin totalul de gospodării se află în zona uşor accesibilă.

Constatăm iarăşi amabilitatea oamenilor şi dăruirea lu-crătorului poştal. Nu e locuitor căruia să nu i se descreţeascăfruntea la vederea acestuia şi nu-i om care să nu-i adresezeo întrebare şi să rămână nelămurit. Ceva mai târziu de-scoperim cu plăcere că Vasile Chirciu îşi depăşeşte atribuţi-

Vasile Mircea Chirciu este unul dintre factorii poştali ai ofi-ciului din Moieciu de Jos. Deloc înalt, ba chiar dezavantajatdin acest punct de vedere, tăcut, sprinten la mers şi ager înprivire, omul deserveşte gospodăriile de pe o rază de maibine de 45 de kilometri, toate risipite prin munţi. Nu poţi săfaci prea mulţi paşi prin satele din comună împreună cu elfără să realizezi că, alături de preot şi învăţător, fără a fi vreunstereotip la mijloc, eroul acestor rânduri chiar reprezintăunul dintre pilonii de bază ai comunităţii.

Pierdut int culmi

POªTAªUL396 ¦ 19

Poştă & Poştaşi

ile de serviciu fără nici un fel de stres. Nu e doar omul carelivrează corespondenţa. Lumea de pe munte se bazează peel să le aducă şi veştile care circulă pe la poale. Unii îi cerchiar sfatul în anumite chestiuni administrative. Fără să segândească în vreun fel că asta îi lungeşte şederea pe traseu,poştaşul stă, se gândeşte, dacă ştie răspunde, dacă nu, lepromite că data viitoare când mai trece pe la ei o să întrebeşi o să încerce să îi ajute.

Apreciat de oamenii zonei

Că e prietenul lor apropiat devine şi mai clar când netrezim că un locuitor ne opreşte pe traseu. A văzut aparatulde fotografiat şi sesizând că am venit însoţit de Vasilică, aşacum îl alintă lumea pe poştaşul nostru, vrea să ne spunădouă vorbe. Se prezintă. Îl cheamă Aurel Jinga, e din partealocului şi a fost militar. Crezând că am dat de vreun vânător

de munte, îl întrebăm la ce armă a servit patria. Răspundemândru că „la arma Ministerului de Interne”. A lucrat mareparte a vieţii în Poliţie, la Rutieră, după care, nemaiper-miţându-i vârsta să stea pe şosele, a trecut la Judiciară.

„V-am oprit pentru că am înţeles că faceţi un reportaj de-spre activitatea lui Vasilică. Vreau să vă spun că este un omdeosebit. Îşi face meseria cu dăruire. Chiar dacă uneori vre-mea e foarte grea. Mi-aduc aminte că într-o iarnă a nins maimult ca în alţi ani şi bătea un vânt năprasnic aici, pe munte. Eu ştiam că trebuie să vină poştaşul, dar mă uitam pe geamşi mă gândeam că nu mai vine pe aşa o vreme. La un mo-ment-dat disting o siluetă. Când s-a mai apropiat am rămasmut de uimire. Era Vasilică, încercase să ajungă cu bicicleta,cel puţin pe o parte din traseu. Bicicleta era ridicată în aer,aşa era de puternic vântul. Tolba îi zbura şi ea de pe gât, iarel era legat la faţă cu un fular, abia i se vedeau ochii. La noiiarna e grea, dar omul ăsta, cât îl vedeţi de mic de statură şide slăbuţ, îşi face datoria cu prisosinţă. Dom'le, aici 85%dintre oameni sunt pensionari, sunt bătrâni de vârstă înain-tată. Dacă ar fi să ne ia poştaşul, să ne dea pensiile pe card,cum se zvonea cândva, cei mai mulţi sunt terminaţi. Cumcoboară ei 20 de kilometri până la un bancomat?”, explicăAurel Jinga.

Întoarcerea la Divinitate

Ne continuăm periplul printre munţii Bucegi şi PiatraCraiului, dar este din ce în ce mai greu să ţinem pasul cupoştaşul, în ciuda faptului că el este mai în vârstă cu vreo

Poştaşii din Moieciu de Jos

20 ¦ OCTOMBRIE – NOIEMBRIE 2011

POªTAªUL396 ¦ 21

zece ani. Omul e sprinten foc. Ulterior ne explică faptul căde 17 ani participă la Marşul Factorilor Poştali şi de vreo 12tot ia premii la etapa judeţeană a concursului. Deja peaceastă parte a traseului s-au terminat nu doar drumurileasfaltate ci şi cele bătătorite. Cu mici excepţii, legătura întregospodării e făcută de pajiştile montane, pajişti care nusunt nicidecum ca în palmă. Unele sunt chiar abrupte.

Într-o zonă care îţi taie respiraţia, atât prin peisaj, cât şiprin dificultatea de accesare, se încheie periplul nostru ală-turi de factorul poştal Vasile Mircea Chirciu. Şi cum parcă n-au

fost suficiente surprize, constatăm că am plecat de la ocruce şi am ajuns în dreptul unei mănăstiri în construcţie.Surprinzător este că, situată între văi, la o distanţă de circa40 de kilometri de şosea şi vreo cinci-şase de alte gos-podării, mănăstirea se ridică pe terenul unei bătrâne, care,la cei 80 de ani ai săi, pe lângă rezistenţa de-a dreptul stu-pefiantă în faţa vieţii grele de pe munte de care dă dovadă,mai are puterea să vegheze şi asupra lucrărilor.

Pe munte, parcă totul începe cu Dumnezeu şi se terminăcu El, omul fiind doar un supravieţuitor prin vrerea lui!

Comuna Moieciu de Jos este situată în culoaruldepresionar Bran-Câmpulung Muscel, având hotarele pe masiveleBucegi-Leaota (2504 m) la sud-est şi Piatra Craiului la vest, în zonacunoscută drept Ţara Bârsei. Ea defineşte exact extremitatea celeimai mari depresiuni intramontane din România, DepresiuneaBraşovului.

Fotoreportajul de faţă ne-a purtat paşii printr-o zonă doldora de is-torie. Una dintre cele mai vechi căi de comunicaţie din spaţiulCarpato-Danubiano-Pontic trece pe aici, ea fiind datată dinainte deocuparea Daciei de către trupele romane, acum confundându-se cuşoseaua ce leagă Braşovul de Câmpulung Muscel. Căutând câte cevadespre frumoasele zone în care am ajuns, am descoperit că drumul,în perioada ocupaţiei romane, a legat Cumidava (Râşnovul) de Ji-dava (Poenarii de Muscel), având destinaţie atât comercială, cât şimilitară. Ceva mai târziu, în Evul Mediu, a ajuns să fie principala calede legătură între „Ţara de dincolo de păduri” (Transilvania) şi oraşelemuntene de la Dunăre. În perioada când încă mai exista respect pen-tru trecut, pentru trecutul autentic valoros, şi se mai alocau fonduri învederea cercetării acestuia, şeful Secţiei de istorie a MuzeuluiJudeţean de Istorie Braşov, profesorul Stelian Coşuleţ, a făcut laMoieciu săpături ce au scos la iveală rămăşiţele unui vechi castruroman, obiectiv ce întregea sistemul de fortificaţii romane din Dacia.Acestea erau cunoscute sub numele de limeşul transalutan.

Nici ocupanţii maghiari nu au putut trece cu vederea frumuseţealocurilor şi dincolo de aspectul spiritual, cel de ordin strategic. La 13noiembrie 1377, Regele Ludovic I de Anjou emite actul de naştere alunui important edificiu, Castelul Bran. Deşi impozant, constructorilornu le-a luat decenii să îl termine. Cu mijloacele disponibile la aceavreme au reuşit ca în 1382 să ducă la bun sfârşit sarcina ce le-a fosttrasată. A luat naştere unul dintre cele mai importante puncte înain-tate de pază şi apărare din trecătoarea Branului. Din domeniile aces-tui castel aveau să facă parte satele comunei Moieciu, fiindmenţionate în foarte multe dintre documentele medievale. Astăzi,castelul e unul din obiectivele „grădinii Carpaţilor” ce atrage turiştidin întreaga lume, neavizaţii făcând confuzie între Vlad Ţepeş şi VladDracul, şi de aici considerând Branul castelul lui Dracula.

În cea mai mare parte a demersului nostru jurnalistic, încălţărilene-au fost impregnate de praful satului Peştera, o localitate răsfiratăprintre munţi, în care săpăturile arheologice au scos la iveală urme delocuire din perioada paleoliticului superior, o structură temporalăcuprinsă între 3500 şi 10 î.Hr. (Cătălin Stănoiu)

Imagini din comuna Moieciu

Întâmlări

Vinovaţii fără vinăCariola care asigura cursa poștală Galați - Mărășești –

Adjud - Iași era condusă de conductorul poștal N. Teodosiu.În dimineața zilei de 7 septembrie, ajungând la Domnești,lângă Adjud, conductorul constată că din cariolă lipseausacii de corespondență și două genți cu gropuri (transportde bani). Valoarea pagubei era foarte mare, aproximativ60.000 lei, în condițiile în care salariul unui conductor poș-tal era cuprins între 250 și 350 lei, iar al directorului generalal Poştei era de 2.500 lei.

Datorită pagubei însemnate, la fața locului au sosit ime-diat directorul general al poștei, Ion Fălcoianu, prefectuljudețului Putna, N. Constantinescu și cel al județului Tecuci,D. Pop. Au început cercetările administrative, în prezențaînaltelor autorități menționate. Primele cercetări indicaufaptul că era vorba despre un furt, iar bănuielile planauasupra personalul cariolei și a angajaților de la poșta dinMărășești. Conductorul poștal susținea cu tărie că la ple-carea din Mărășești a închis bine ușa cariolei dar că, la so-sirea la Domnești, a găsit ușa deschisă și gropurile cu baniși sacii de corespondență lipsă. Faptul că în cariolă rămăse-seră niște pepeni, care deși datorită formei s-ar fi putut ros-togoli ușor nu căzuseră pe ușa deschisă, a întărit bănuielilede furt. Angajații poștei au fost anchetați cu cruzime, chiartorturați, dar nu au recunoscut furtul. Unii dintre ei au muritîn timpul anchetei, sub tortură, iar alții au rămas cu infirmități.

Ancheta a fost reluatăÎn urma acestor fapte a intervenit Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel din Focșani, care a dispus arestarea celorcare s-au făcut vinovați de torturarea angajaților poștei darși a celor doi prefecți și a directorului general al Poștei, acu-zați că nu au intervenit pentru oprirea torturii. În urma pro-cesului care a avut loc, directorul Ion Fălcoianu a fost con-damnat la închisoare și a decedat în timpul detenției. În

ciuda durității anchetei, care așa cum am văzut a recurs și latortură, nu s-a aflat misterul dispariției valorilor din trans-portul poștal. Adevărul a ieșit la iveală, din întâmplare, pestemulți ani, dar destinele unor oameni fuseseră deja pecetluite.

Ce se întâmplase? Conductorul poștal, la plecarea curseidin Mărășești, nu a închis bine ușa cariolei, care s-a deschisîn timpul drumului și a permis căderea sacilor cu corespon-dență și a genților cu gropuri. Acestea au fost găsite deniște localnici, printre care și un preot. Au împărțit baniiîntre ei, iar gențile și documentele le-au îngropat în curteabisericii unde slujea preotul. Peste ani, unul dintre țăraniicare găsiseră banii s-a certat cu nevasta, iar aceasta a

povestit în sat fapta soțului. Ca urmare, ancheta s-a reluat,s-au obținut mărturisiri complete, vinovații au fost pedep-siți. Din păcate au murit și oameni nevinovați.

Ion Fălcoianu a fost director general al Poștei Româneîntre 16 martie 1867 și 11 septembrie 1868, perioadă încare a avut contribuții substanțiale la dezvoltarea instituțieipe care a condus-o cu competență. A fost licențiat în mate-matică al Universității din Paris și, înainte de numirea laPoștă, a fost profesor de matematică la Universitatea dinBucurești.

Cristian Scăiceanu,Director adjunct Muzeul Naţional Filatelic

Constantin N. Minescu, funcţionar superior al Poştei Române la sfârşitul veacului al XIX-lea şi în-ceputul secolului XX, fost subdirector general, ne-a lăsat o monumentală lucrare despre istoria poştei, in-titulată „Istoria Poştelor Române”. Cartea a apărut în anul 1916 la Imprimeria Statului. Volumul, astăzio raritate bibliofilă, conţine 662 de pagini pline de bogate informaţii despre evoluţia poştei în România dincele mai vechi timpuri şi până în ajunul celui de al Doilea Război Balcanic (1912).

Pe lângă datele extrem de preţioase din punct de vedere documentar, Constantin N. Minescu relateazăîn lucrare şi întâmplări deosebite, în care angajaţii Poştei au fost personajele principale. Una dintre aces-tea, o adevărată tragedie, s-a petrecut în 1868, în Moldova.

de demultPoştă & Poştaşi

22 ¦ OCTOMBRIE – NOIEMBRIE 2011