Religia si societatea

Religia şi societatea, două concepte care se întrepătrund şi care au evoluat mereu, în ciuda controverselor ideologice şi filosofice.Religia societăţii este legată şi de sinceritatea şi fervoarea credinţei personale: dacă nu ar mai exista credincioşi, nu ar mai exista nici problema relaţiei dintre societate şi religie , dar şi invers istoria ne învaţă că fervoarea credincioşilor, deloc puţin numeroşi, poate îngenunchea un regim asupritor. Cele două planuri nu se confundă; poate exista o distanţă importantă între gradul de religiozitate al popoarelor şi starea relaţiilor dintre Biserică şi Stat.În Anglia şi în ţările scandinave, proporţia de credincioşi care asistă în mod frecvent la slujbă este mică (1-2%), ceea ce nu împiedică Biserica de stat să se bucure de un statut care îi asigură respectul autorităţilor şi a opiniei publice.Luând în considerare doar criteriile juridice aceste ţări sunt state confesionale şi societaţi creştine. Pe de altă parte Franţa secolului al-XIX-lea şi alte ţări catolice (Belgia, Italia sau Portugalia) au avut guvernări „care au practicat o politică ostilă religiei şi au adoptat o legislaţie ce viza slăbirea acesteia" , dar majoritatea populaţiei au optat să urmeze cu religiozitate poruncile Bisericii.La capitolul relaţiilor dintre stat şi societate, Biserica Romano-Catolică este cu siguranţă cea mai exigentă dintre toate, deşi i s-a întâmplat adeseori să cedeze în faţa puterii şi să accepte unele aranjamente care îi îngrădeau libertatea de expresie şi acţiune. Aruncând o privire în prezent, lucrurile s-au schimbat relaţiile dintre autorităţiile religioase şi guvernanţi s-au destins, iar cea mai mare parte a populaţiei este indiferentă faţă de religie şi nu se mai consideră obligată să se conformeze prescripţiilor Bisercii. Această răsturnare de situaţie are logică, Biserica Catolică nu mai reprezintă o îngrijorare pentru puterea politică şi nici o ameninţare pentru independenţa societaţii civile,odată cu pierderea unei mari influenţe.

Măsurile luate de o guvernare influenţează starea de spirit a unei părţi din populaţie şi are un anumit efect asupra religiei societăţii civile.

Diferenţa religioasă produce conflicte religioase pentru care societatea civilă nu este îndeajuns de pregătită.Principiul egalităţii şi toleranţei reprezintă cuceriri istorice, care au distrus complet ghimpele politic al conflictelor religioase, dar amândouă se comportă abstract faţă de fenomenul diferenţei culturale. Potenţialele conflicte date de diferenţa culturală şi de inegalitatea religioasă în viaţa societăţii -11 septembrie 2001 este dovada istoric-universală încărcată simbolic în acest sens- sunt puse, în mare măsură, „în paranteză” în politica culturală de pâna acum a societăţii civile. 

Ar fi prea usor să afirmăm că Biserica se află cu un pas înaintea statului în ceea ce priveşte apărarea drepturilor omului,pentru că Biserica, din momentul separării sale de Stat, poate face acest lucru doar din punct de vedere teoretic. Fără ajutorul dimensiunii politice, idealurile Bisericii Catolice de respectare a demnităţii umane rămân la rangul de simple declaraţii umanitare. INSTITUŢIA RELIGIEIReligia se referă la acele moduri socialmente distribuite de gândire, simţire şi acţiune ce au de a face cu supranaturalul sau „lumea de dincolo". Ritualurile sunt proceduri formale ce dictează cum ar trebui să se poarte oamenii în prezenţa sacrului.În comportamentul lor religios oamenii crează o linie socială de reguli şi semnificaţii ce guvernează experienţa lor.

Organizaţii religioaseNormele, credinţele şi ritualurile furnizează structura culturală a religiei.Sociologii disting patru tipuri ideale de organizaţii:biserca, secta, denominaţia şi cultul.

BISERICA este o organizaţie religioasă ce se declară în drept să emită pretenţii de legimitate şi relaţii pozitive cu instituţiile dominante ale societăţii.Ea are pretenţia să includă cei mai mulţi membri ai societăţii, membri născuţi în cadrul bisericii dacă părinţii lor sunt afiliaţi acesteia.

SECTA este o organizaţie religioasă ce se declară singura îndreptăţită să emită pretenţii de legitimitate şi respinge modul de

viaţă şi valorile dominante ale societăţii.Ea este alcătuită dintr-un număr mic de membri, indivizi ce s-au rupt de biserică şi au pretenţia că ei reprezintă adevărul.Pentru membrii sectei societatea este decadentă şi conţine răul.

DENOMINAŢIA acceptă pretenţiile altor religii şi în cea mai mare măsură se adaptează societăţii dominante.Membrii denominaţiei vin din clasa de mijloc.Aici intră majoritatea grupurilor religioase din America:presbiterienii, baptişti, congregaţionişti, metodişti, unitarieni, luterani, episcopalieni.

CULTUL acceptă legitimitatea altor grupuri religioase dar adesea intră în conflict cu societatea dominantă.Este critic faţă de societate.El se centrează pe probleme ale membrilor lui şi multe şi multe culte sunt construite pe o singură funcţie ca spiritualismul, noua gândire.

Perspectiva asupra religieiPerspectiva funcţionalistă, consideră că religia contribuie la supravieţuirea societăţii.Funcţiile primare ale religiei sunt:creaţia, întărirea şi menţinerea solidarităţii sociale şi controlul social.Ritualurile religioase, spune Durkheim, opereză în două feluri:• Într-un prim fel ele furnizează vehicule prin care noi revelăm altuia că avem o stare mentală comună;• În al doilea rând se crează printre noi o conştiinţă ce contribuie la angajarea socială şi la autoritatea morală.Când o societate leagă moralitatea ei la religie, controlul social poate fi ridicat.

Influenţa marilor religii carismatice asupra structurii sociale a civilizaţiilor tradiţionale a avut două rezultate principale:noua concepţie despre Dumnezeu, om şi societate a determinat slăbirea şi distrugerea legăturilor naturale.