7/31/2019 Religia romana lic

1/39

1. Religia romana-scurt istoric, evolu ie, aspecte particulare

Pe scurt religia roman, poate fi definit ca ansamblul de credin e, ritualuri i institu ii

religioase care s-au format pe teritoriul actual al Italiei, dar mai ales n Latium, de la data

ntemeierii Romei (753 i.e.n.) pn n momentul n care cre tinismul a devenit noua religie

a Imperiului roman. Via a religioas roman i evolu ia ei este legat n mod inseparabil

de via a social i politic a Romei. Orice aspect sau particularitate a religiei romane poate fi gasit i explicat prin prisma vie ii sociale a romanilor, a evenimentelor i ntmplrilor

ce au marcat psihicul acestui popor. n mod indiscutabil, conceptul de religie joac un rol

primordial n via a cotidian a cet eanului roman, fie c e vorba de un om simplu sau de

nsu i Caesar. Romanii se aflau ntr-o total dependen fa de religie, dac ne gndim

c, n viziunea lor reu ita oricrei ac iuni era condi ionat de bunvoin a unui anumit zeu

sau spirit.

Pentru a n elege felul n care s-a format religia roman este important s n elegem

cum s-a cristalizat ns i no iunea de divinitate n cultura roman. Scopul nostru este s

urmrim formarea religiei romane, schimbrile prin care a trecut n anumite perioade,

modul n care anumite idei i elemente practice au fost interpretate ntr-o cheie spiritual,

teologic. Este important s ne concentrm asupra epocii n care spiritul romanilor a creat,

independent de orice influen strin, corpul de credin e i ritualuri care a fost

ntotdeauna centrul religiei romane.

1.1 Precursorii religiei romane

Orice religie i orice popor cunoa te o anumit dezvoltare, anumite etape care audus la transformarea supersti iilor, a obiceiurilor vagi i primitive n ritualuri i srbtori

organizate oficial ntr-o form religioas bine-delimitat. Religia romana, a a cum a fost ea

cunoscuta are ca antecedenti anumite obiceiuri si notiuni primitive, lucru intalnit de altfel la

7/31/2019 Religia romana lic

2/39

orice popor barbar. Urme ale acestor idei primitive pot fi usor identificate in religia romana

propiu-zisa. Cyril Bailey face o scurt prezentare a acestor anteceden i: 1

1.1.1 MagiaS-a observat ca orice societate religioasa trece printr-o perioada a practicarii

magiei. Constient de existenta unor spirite puternice care influenteaza si conduc universulcunoscut lui, omul este obligat sa creada in propia lui putere de a combate supranaturalul.

Astfel, el incearca prin actiuni si mijloace oculte sa modifice lumea. Exista numeroase

dovezi care arata ca stramosii romanilor nu au fost straini de practicile magiei. Prin magie

trebuie sa intelegem incercarea de a influenta fortele naturii prin imitarea fenomenului sau

procesului natural dorit.

Un exemplu elocvent in acest sens poate fi considerat ceremonialul aquaelicium

destinat sa produca ploaia dupa o lunga seceta. Acesta ceremonie consta intr-o procesiunecondusa de pontif care purta piatra ploii, pe un anumit traseu considerat sacru. Aceasta

piatra a ploii se afla la Porta Capena in Capitol. Titlul ei sacru: lapis manalis , precum si

analogia care se poate face cu alte culturii primitive, demonstreaza ca originea acestui ritual

poate fi gasita in simplul act de a turna apa pe piatra. Un alt exemplu ar fi ceremonia

argeorum sacra in care papusi de paie erau aruncate in Tibru. Aceasta actiune reprezenta

o udare simbolica a recoltelor. Putem mentiona si fordicidia , care avea loc in fiecare an

in mijlocul lunii aprilie inainte de cultivarea porumbului. Pentru a asigura fertilitatea

pamantului erau ucise un numar considerabil de vaci gestante. Exemplele de acest sens,in

care elemente ale magiei se regasesc in ritualul religios sunt numeroase.

Trebuie sa retinem, insa, ca practicarea magiei s-a dovedit a fiun experiment esuat

deoarece romanii au constientizat rapid ca abilitatile lor nu sunt suficiente pentru a invinge

spiritele supranaturale. Cu spiritul lor practic ei au decis sa schimbe complet modul in care

relationau cu spiritele. Daca spiritele malefice nu pot fi indepartate printr-o atitudine

agresiva atunci ele pot fi induplecate, flatate prin anumite actiuni. In acest mod a aparut cea

de-a doua etapa in crearea religiei romane.1.1.2 Adorarea/venerarea obiectelor din natura

1 Cyril Bailey, The Religion of Ancient Rome Constable Ltd, London, 1907, p. 4-12

7/31/2019 Religia romana lic

3/39

Dup cum afirm Ovidiu Drmba2romanii credeanu ca orice in omniprezenta

spiritelor supranaturale si erau de parere ca orice obiect are un spirit care il inhabiteaza.

Functionalitatea acestor obiecte era determinata de modul in care romanii relationau cu

spiritele care le stapaneau. Aceasta idee este insusi fundamentul religiei romane.

Venerarea obiectelor este deci strans legata de ceea ce ele simbolizeaza si se poate

presupune ca inainte de a venera spiritul unui obiect, a fost venerat obiectul in sine.

Aceasta idee este sustinuta si de faptul ca, in general, zeii romani erau asociati cu anumite

locuri sau obiecte. De exemplu: Vesta, vechea divinitate a focului domestic era asociata cu

vatra, iar Ianus, spiritul protector al portilor casei, era asociat cu orice obiect care permite

intrarea sau iesirea dintr-o locuinta. Putem concluziona ca inainte ca ideea acestor numina

sa apara in constiinta romanilor, acestia venerau obiectele in care aceste forte misterioase

se gasesc: respectiv vatra si poarta. Putem adauga aici si sarbatoarea numita Terminaliaorganizata in cinstea zeului Terminus. Numele acestei sarbatori provine din termenul

termini care desemna piatra ce marca granita dintre doua propietati. Este logic sa

presupunem ca inainte de a-l celebra pe zeul Terminus romanii au celebrat obiectul in sine:

piatra de hotar.

Un alt exemplu poate fi si piatra lui Iupiter, piatra care era pastrata in templul acestui

zeu in Capitol si juca un rol important in ceremonialul de semnare al unui tratat. In

momentul solemn al juramantului reprezentantul poporului roman lovea porcul sacrificial

cu aceasta piatra silex si spunea urmatoarele cuvinte: Tu, Diespiter, loveste poporul

roman asa cum lovesc eu acest porc astazi, loveste-l mai tare, caci esti mare si puternic.

Folosirea acestei pietre nu are doar o valoare simbolica deoarece putem afirma ca, la

origine, ea era considerata un zeu cu drepturi depline.

Alte obiecte incarcate de un puternic simbolism religios sunt copacii. In Roma antica era

vehiculata ideea ca orice copac ar putea fi sacru deoarece orice copac poate fi locuit de un

spirit supranatural. Exista numerosi copaci care fac parte din diferite ritualuri religioase

romane.De exemplu smochinul: ficus ruminalis inhabitat de zeita Rumina, era considerat

sfant pentru ca se credea ca aici au fost adapostiti Romulus si Remus dupa ce au fsot salvati

de lupoaica. Mai putem vorbi si despre caprificus din Campus Martius, locul de adorare a

2 Ovidiu DrimbaIstoria culturii si civilizatiei III, Editura Saeculum I.O , Bucuresti 2007, p.291

7/31/2019 Religia romana lic

4/39

lui Iunona Caprotina. Un alt copac important este stejarul sacru a lui Iupiter Feretrius aflat

in Capitol de care se atarnau armele romanilor spolia opima dupa o victorie.

O particularitate a religiei romane, care o diferentiaza de celelalte religii antice, este

faptul ca in dezvoltarea constiintei lor religioase nu existat o etapa de venerare a

animalelor. Desi anumite animale erau asociate cu divinitatea: lupul si ciocanitoarea erau

legate de zeul Marte, ele nu erau considerate a fi in sine divine si nici nu pot fi gasite

dovezi ca romanii ar fi acordat animalelor un rol mai insemnat decat acela de animale

sacrificiale. O exceptie in acest sens o constituie misteriosul ritual al Lupercaliei in care

oamenii intra in comuniune cu animalul.

1.1.3. Animismul

Animismul este cea mai importanta etapa premergatoare formarii religiei romane

si primele secole ale istoriei romane sunt caracterizate de aceasta forma religioasaprimitiva. Dupa cum am precizat mai sus romanii in incercarea de a-si explica fenomenele

naturale au ajuns la concluzia ca orice obiect este populat de un spirit si ca orice fenomen

natural este realizat de un spirit supranatural. Divinitati, spirite malefice sau binefacatoare

existau peste tot in natura: in copaci, in animale, in pasari, in plante si pentru a putea

supravietui oamenii trebuiau sa se asigure ca aceste spirite vor fi cooperante. Astfel ei au

inceput sa creeze actiuni prin care sa obtina bunavointa spiritelor supranaturale. Aceste

actiuni au devenit treptat ritualuri sacre si spiritele au capatat o identitate mai clara,

distincta transformandu-se in zei.

1.2 Religia romana

Dupa cum am spus, la inceput zeii romani nu aveau o forma bine-definita ( umana,

animala, planta sau hibrid ) si nici nu aveau un caracter clar. De atlfel, ei nu erau numiti cu

termenul deus ci cu termenul numen care inseamna putere, spirit . Ovidiu Drmba3

precizeaz c no iunea de numen este vaga, ea nefacand nicio referire la forma sau la gen.

Divinitatile romane erau spirite supranaturale concepute ca vointe, forte ascunse,

insezizabile, care se manifestau prin anumite actiuni prezente in natura. Accentul se punea

pe functionalitatea lor, dar era importanta si determinarea lor spatiala. Fiecare zeu avea o

anumita sarcina, o functie bine-determinata si nu se facea cunoscut oamen