Relațiile internaționale

Viziunea kantiană

Teoria relațiilor internaționale

Facultatea de Drept, UAIC

Nechifor Roxana Ioana

Anul al III-lea, grupa A1

1

2

Cuprins

I Introducere...........................................................................................................................5

II Proiectul filosofic al păcii eterne.........................................................................................7

III Liberalismul.......................................................................................................................10

IV Critici la adresa liberalismului...........................................................................................13

V Spre pacea eternă prin intermediul lui Einstein.................................................................14

VI Concluzie...........................................................................................................................15

Bibliografie........................................................................................................................17

3

4

I. Introducere

„Zeul hotarelor moralei nu cedează lui Jupiter (Zeul hotarelor puterii).” Immanuel Kant

Expansiunea unor relații la scară internațională a atras în mod inevitabil necesitatea de a

urmări aceste schimbări pe parcursul evoluției lor, de a le înregistra pentru a avea un sistem de

referință pentru viitor dar și pentru a putea prezice într-o măsură pașii următori;

parafrazându-l pe Hieraclitus, aduc în discuție acea previziune a neprevăzutului, o nevoie ce a

avut ca urmare nașterea unor teorii și opinii referitoare la cum ar trebui să decurgă lucrurile.

Astfel, relațiile internaționale au fost simplificate, structurate, clasificate prin intermediul

teoriilor, în sprijinul cărora au venit gânditori care, regăsindu-se în anumite conjuncturi și

aderând la anumite opinii, au dat curs unor adevărate curente în relațiile internaționale

(realismul, idealismul, liberalismul,etc.).

Putem spune că aceste relații vizează interacțiunile pe o scenă internațională, un sistem în

care raporturile suportă schimbări în funcție de actori. Avem în vedere atenția pe care Hedley

Bull, unul dintre cei mai importanți teoreticieni englezi, o acordă războiului: ”Războiul pare a

fi determinantul formei pe care sistemul o ia la orice moment dat. Războiul și amenințarea cu

războiul ajută să se decidă dacă anumite state supraviețuiesc sau sunt eliminate (...) dacă

există o balanță a puterii (...) sau dacă un stat devine preponderent.” pentru a afirma că

punctul de pornire al relațiile internaționale a vizat nașterea războaielor și prevenirea acestora.

Diferitele teorii ale relațiilor internaționale au fost construite tot pentru a explica și a încerca

stapânirea situațiilor conflictuale.1 Dar, în timp ce în unele teorii accentul a fost pe situațiile

conflictuale, altele au urmărit exact opusul, pentru a se ajunge finalmente la două școli

importante care au marcat relațiile internaționale: școala realistă și scoala liberală.

La poli opuși: realitate versus utopie, război versus pace, adepții acestor școli au continuat

disputa privind calea de urmat în relațiile internaționale. Astfel, realiștii fac referire la școala

liberală ca fiind o simplă utopie, un idealism exacerbat, dat fiind ca speranța spre o lume

pacifistă ar fi absurdă în timp ce replica liberaliștilor fiind aceea că starea normală este aceea

de pace la care se ajunge prin înlăturarea conflictelor de interese, la care nu ar fi greu de ajuns

dacă indivizii și-ar urma simțul rațiunii și ar pune în practică un set de principii care stau la

baza doctrinei liberaliste.

1 Mircea Malița, Jocuri pe scena lumii: Conflicte, negocieri, diplomație Editura C.H.Beck, București 2007, pagina 19

5

În cele ce urmează voi susține punctul de vedere al liberaliștilor prin revenire la punctul de

start al acestei școli, anume Immanuel Kant prin lucrarea acestuia Spre pacea eternă. Acesta

aspira la o comunitate a popoarelor în care conflictele de interese pot fi înlăturate pentru a

asigura lipsa războiului; prin urmare, războiul fiind un fenomen evitabil, ar trebui să se

urmărească instaurarea unui regim permanent de pace.

În acest context, opinia lui Kant conform căreia morala nu cedează puterii oglindește

punctul de vedere al liberalismului, o lume în care moralitatea se impune și are întâietate, o

lume a armoniei intereselor, valorilor morale, în opoziție cu realismul, lume în care natura

umană rămâne neschimbătoare iar lupta pentru putere primează.

II. Proiectul filosofic al păcii eterne

6

Acest eseu complex (Spre pacea eternă), cel mai detaliat efort kantian de a rezolva

problema păcii, este divizat în articole preliminare şi articole definitive, fiind însoţit şi de

două suplimente şi două anexe. Articolele preliminare din prima secţiune conţin comentarii pe

marginea a ceea ce Kant numeşte stat independent şi, deci, liber şi suveran. Este descris apoi

principiul non-intervenţiei, care enunţă că nici un stat nu trebuie să se amestece în problemele

privitoare la constituţia sau la guvernarea unui alt stat. Aceste chestiuni presupun ataşamentul

kantian faţă de ideea de stat naţional suveran, aşa cum exista la acea vreme, ataşament care va

fi argumentat în cea de-a doua secţiune, unde sunt reluate „Articolele definitive ale păcii

eterne dintre state”. O astfel de pace presupune existenţa unor state naţionale suverane. Iar

Kant atrage imediat atenţia că, atîta timp cît este permanent ameninţată de războiate, această

stare de pace trebuie „instituită în mod oficial” sau garantată într-un fel oarecare.2

Încercând să răspundă întrebării tipic liberaliste Cum putem înlătura războiul, Kant a

elaborat în a al său proiect un set de articole care, dacă ar fi respectate și puse în practică, ar

conduce spre pacea perpetuă. El se bazează pe analogia stat-individ, astfel un stat care asigură

libertate pentru cetățeni va fi un stat capabil să întrețină relații de pace cu celelalte state.

Liberalismul, atât ca ideologie politică, cât şi ca un curent filosofic, este rezultatul

proiectului iluminist ce promova încrederea nelimitată în raţiune, progres şi ordine naturală,

omul fiind capabil să-şi controleze pasiunile şi dorinţele. Astfel, pentru liberalism, ordinea

societăţii depinde şi e promovată de fiecare individ în parte; libertatea fiecărui individ este o

trăsătură esenţială a naturii umane, fiind năzuinţa principală într-o societate aflată sub domnia

legii; individul are primat moral în faţa colectivităţii, fiind egal în drepturi cu toţi ceilalţi

membri ai societăţii. Liberalismul se dezvoltă pe baza acestui set de idei fundamentale,

ajungând la un corp teoretic bine articulat care, în timp, a ajuns să dea o dimensiune extrem de

complexă acestei doctrine.3

Primul articol enumerat și analizat de Kant este cel conform căruia doar într-un stat a cărei

constituție va fi republicană cetățeanul va fi pus în fața posibilității de a-și exprima opinia cu

privire la război, deci va putea alege mânat de o acțiune conștientă care implică realizarea

efectelor războiului și a tuturor implicațiilor sale, mai ales riscul pe care vor trebui să și-l

asume cu privire atât la viața cât și la proprietatea lor.

Constituţia civilă a fiecărui stat trebuie să fie republicană. Constituţia care se întemeiază, în

primul rând, pe principiile libertăţii membrilor unei societăţi (ca oameni) . în al doilea rând ,

2 http://www.sferapoliticii.ro/sfera/139/art14-rockmore.html 3 Vasile Pleșca, Liberalismul și Democrația. Dezbateri contemporane Editura Institutul European, Iași, 2011, pag. 23-24.

7

pe principiile dependenţei tuturor de o singură legislaţie comună (ca supuşi) şi, în al treilea

rând, pe legea egalităţii acestora (ca cetăţeni) - este cea republicană - singura care provine din

ideea contractului originar, pe care trebuie să se intemeieze orice legislaţie juridică a unui

popor [...] Aşadar, constituţia republicană, în afara purităţii originii sale, care provine din

puritatea sursei conceptului de drept, deschide perspectiva către efectul dorit, anume pacea

ternă;4

Al doilea articol prezintă ideea de tratat federativ, diferit de tratatul de pace care ar asigura

doar evitarea unui singur război pe când primul ar înlătura definitiv această stare. Acest tratat

care ar uni statele ce au adoptat anterior o constituție republicană le-ar asigura relații de pace,

extinzându-se mai apoi către celelalte pentru a le putea cuprinde finalmente pe toate. Analogia

stat-individ în această situație presupune o relație asemănătoare între state precum cea între

indivizi, care renunță la libertatea lor anarhică pentru a se supune unor legi publice urmând a

se crea acel civitas gentium care ar conduce spre o pace universală. De menționat este că

federația din punct de vedere kantian se diferențiază de termenii moderni care definesc

federația- a se avea în vedere SUA, Germania.

Dreptul internaţional trebuie să fie întemeiat pe un federalism al statelor libere.Popoarele ca

state pot fi judecate precum oamenii individuali[…], iar fiecare dintre ei, pentru siguranţa sa

în raport cu ceilalţi , poate şi trebuie să ajungă împreună cu ei la una dintre constituţiile

asemănătoare celei civile, în care fiecăruia îi este garantat dreptul său […]astfel încât trebuie

alcătuită o uniune de un anumit fel. care să poată fi numită o uniune a păcii (foedus

pacificum) . care să se deosebească de tratatul de pace (pactum pacis) plin faptul că acesta

încearcă să pună capăt doar unui război, aceea însă tuturor războaielor pentru totdeauna

[...]Ne rămâne să redăm posibilitatea de realizare (realitatea obiectivă) a acestei idei de

federalism, care cu timpul trebuie să se extindă asupra tuturor statelor, ca să se îndrepte astfel.

către pacea eternă. 5

Al treilea și ultimul articol spre pacea eternă vizează un drept cosmopolit al fiecărui individ

ca și component al statelor care fac parte din acea uniune federativă despre care am vorbit

anterior, de a nu fi primit cu ostilitate. Acest drept ar trebui respectat, cu anumite condiții

desigur pe care însuși Kant le expune, în virtutea dreptului de posesie comună pe care îl avem

asupra pământului dar și pentru că în cele din urmă vom trebui să ne adaptăm la a trăi

împreună. Cu atât mai mult trebuie să existe o toleranță reciprocă cu cât spațiul ne este limitat,

deci într-o manieră sau alta ne vom întâlni, iar aceste situații ar trebui ar trebui să fie pașnice,

4 Immanuel Kant, Spre pacea eternă.Un proiect filosofic Editura All, 2008 pag 72-745 Immanuel Kant, op.cit. pag. 78-81.

8

deci să ne suportăm. Aceasta rezidă și în rațiunea și valorile morale pe care le promovează

Kant.

Dreptul cosmopolit trebuie să se limiteze la condiţiile ospitalităţii universale. Aici . ca şi în

articolele precedente. nu este vorba despre filantropţe. ci despre drept, şi astfel ospitalitatea (a

fi primitor) înseamnă dreptul unui străin de a nu fi tratat cu ostilitate la sosirea pe un alt

teritoriu . Aceasta i se poate refuza, numai cu condiţia să nu antreneze pieirea sa, dar atâta

timp cât se comportă civilizat, el nu este întâmpinat cu ostilitate. Nu există nici un drept de

ospitalitate. pe care să se poată baza această pretenţie (ceea ce ar necesita un contract special

de filantropie, prin care să se bucure un anumit timp de calitatea de concetăţean) . ci un drept

de vizitator, care se cuvine tuturor oamenilor ce aparţin societăţii, în virtutea dreptului de

posesiune comună pe suprafaţa pământului. ei neputăndu-se risipi la nesfârşit. 6

În afara articolelor definitive, Kant propune și un set de articole preliminare în care ar trebui

să rezide pacea eternă, anume: tratatele de pace ar trebui să urmărească nu numai înlăturarea

unui război dar să urmărească pace perpetuă; dreptul statelor de a fi independente trebuie

respectat, ele fiind cele în măsură a-și decide politica internă și externă, în timp ce

posibilitatea cumpărării, vinderii, schimbului, etc, unui stat să fie înlăturată; cum ideea de

pace este pusă în pericol de existența unor armate regulate, acestea ar trebui desființate;

influența financiarului nu ar trebui să domine politica externă a statelor, astfel statele

dezvoltate din punct de vedere financiar nu ar trebui să caute o poartă prin acest mod de a

interfera în politica statelor între care există o relație debitor-creditor; tot astfel ar trebui să se

procedeze vis-a-vis de inetrferența în economic sau politic adică ajutorul dat în acest sens să

nu rezide în dorința statului care ajută să-l conducă pe cel ajutorat; un ultim articol trateaza

problema comportamentului statelor în caz de război, un comportament principial în care să

se caute cu prioritate pacea și nu accentuarea războiului.

III. Liberalismul

Liberalismul (din franceză: libéralisme) este un curent ideologic și social-politic care

promovează libertatea și egalitatea în drepturi. Liberali îmbrățișează o gamă largă de opinii, în

6 Ibidem pag 84

9

funcție de modul de înțelegere a acestor principii, majoritatea liberalilor susțin următoarele

idei fundamentale: constituționalismul, democrația liberală, alegeri libere și corecte, drepturile

omului, comerțul liber, precum și libertatea religioasă Liberalismul cuprinde mai multe

tendințe intelectuale și tradiții, dar curentele dominante sunt liberalismul clasic, care a devenit

popular în secolul al XVIII-lea, și liberalismul social, care a devenit popular în secolul al XX-

lea. Există mai multe curente de gândire liberală care se diferențiază într-un mod mai precis

prin fundamentele lor filosofice, prin limitele asignate statului și prin domeniul asupra căruia

ele aplică principiul libertății.7

Imaginea liberalismului este una în perpetuă mişcare [...] A început de la o constatare

simplă: unii oameni au drepturi, iar cei mai mulţi nu au. Soluţia? Toţi oamenii au drepturi,

pentru că valoarea fiecăruia ca individ izolat e mai mare ca a societăţii în general. De ce?

Pentru că omul este o fiinţă raţională. Această viziune asupra omului, în care acesta, pentru

prima (şi singura) dată, este aşezat în centrul discursului politic, este diferenţa majoră a

liberalismului faţă de orice alt discurs politic, din toate timpurile. Acest model privilegiază

individualismul, libertatea şi limitarea puterii politice.8 În acest context nu individul e în

slujba societății ci tocmai invers, dat fiind că, omul, ca ființă rațională, a creat societatea și nu

societatea a fost aceea care a creat individul. Un punct paradoxal al liberalismului ar putea fi

considerat că, în urma analogiei individ(care deține puterea de alegere și este liber în a-și

determina soarta, soluțiile fiind bazate pe rațiune)-stat, și statul ar rămâne liber în a-și

determina soarta și unicul actor principal, însă, dacă revenim la teoria kantiană, un astfel de

stat va fi predispus la a menține relații pașnice cu statele care au un comportament

asemănător, ca să nu mai menționăm despre federația despre care Kant vorbea în Spre pacea

eternă, care ar uni aceste state, și întocmai ca și individul care renunță la libertatea sa anarhică

pentru a se uni într-o societate, la fel vor proceda și statele.

Referindu-ne la taxonomia fundamentelor filozofice ale liberalismului, precizăm că aceasta

cuprinde perspectiva pozitivistă asupra naturii umane, credinţa în armonizarea naturală a

intereselor, din care derivă constarea inevitabilităţii războiului sau a consecinţelor belicoase

ale anarhiei.9

În același spirit găsim și opinia lui Fukuyama referitoare la inevitabilitatea războiului.

Acesta „considera că progresul în istoria umanităţii poate fi evaluat prin gradul de reluctanţă

asupra conflictului global şi prin aproprierea principiilor legitimităţii în sistemele politice

naţionale. Autorul discută cu încredere despre o perspectivă apodictică din paradigma liberală, 7 http://ro.wikipedia.org/wiki/Liberalism 8 Vasile Pleșca, op.cit. pag 74-759 Andrei Miroiu, Radu Sebastian Ungureanu, Manual de Relații Internaționale Editura Polirom, Iași, pag 84

10

aceea conform căreia răspândirea ordinilor politice naţionale legitime va avea drept

consecinţă finalitatea conflictelor internaţionale ”.10 Pare o reafirmare kantiană a ideii conform

căreia politica externă ar trebui să evolueze din interior spre exterior, de la individ la stat apoi

la statele care se unesc sub aceleași principii. Astfel putem vorbi despre liberalismul

internațional într-o lumină a politicilor interstatale care urmăresc instaurarea unor principii de

bună conduită și reguli de colaborare ce tind spre pacea globală.

Având în vedere că stigmatul războiului poate fi îndepărtat prin acele uniuni federative tipic

kantiene datorită legilor naturii care tind spre o armonie a intereselor și către progres- contrar

opiniilor lui Hobbes care vorbește despre politica de putere ca fiind „război al fiecărui om

împotriva fiecărui om în care fiecare putere ar depinde în întregime de propriile resurse

resurse și ar încerca să se descurce singură”11 - conform principiilor liberale un alt „tratament”

este considerat a fi și liberul schimb. Pentru această opinie opta până și Henry Kissinger, deși

adept al școlii realismului, constatând că factorii economici și sociali trebuie ridicați la același

rang cu securitatea și rivalitățile militare dat fiind că aceștia cunosc o importanță și o influență

crescândă asupra politicii internaționale; astfel putem observa o apropiere față de principiile

liberalismului care se orientează către o interdependență a economiei mondiale.

Liberul schimb a reprezentat un mijloc mult mai pașnic de a acumula bunăstare națională

deoarece[...] fiecare economie ar avea de câștigat din punct de vedere material în astfel de

condiții decât în condiții de naționalism și autarhie[...] După părerea lui Kant, comerțul fără

obstacole între popoarele lumii le-ar uni pe acestea într-o activitate comună și pașnică. 12 În

continuarea opiniei lui Kant vis-a-vis de liberul schimb, războiul ar avea un impact negativ

asupra acestuia; având în vedere că liberul schimb este în interesul tuturor alături de efectul

războiului asupra acestuia putem constata și noi de altfel, nu numai Kant, că războiul este o

piedică pe drumul păcii eterne. Rațiunea opiniei rezidă în faptul că liberalii au considerat că

liberul schimb ar întări relațiile dincolo de frontierele statale, acesta fiind în interesul tuturor,

pe când mișcările mercantiliste ar fi încetinite și diminuate de iminența războiului; în cele din

urmă ei se așteaptă ca la aceeași concluzie să ajungă și liderii și să întrevadă beneficiile

comerțului liber în detrimentul războaielor, prioritate având armonia intereselor.

Supoziţia kantiană, făcînd apel implicit la ideea de progress social, constă în ideea că

fiinţele raţionale se unesc într-o societate în care toate antagonismele sunt apoi depăşite prin

intermediul unei „constituţii civile [sic] absolut drepte.” Aceasta reclamă şi relaţii între state

10 http://www.sferapoliticii.ro/sfera/152/art02-Albescu.html 11 Martin Wight, Politica de putere, Editura Arc, 1997, pag 16512 Scott Burchill,Andrew Linklater Teorii ale relațiilor internaționale, Editura Institutul European, Iași, 2008, pag 79

11

ale căror „fricţiuni” sunt depăşite prin ceea ce Kant, anticipînd evoluţiile din secolul douăzeci,

numeşte o ligă a naţiunilor.13

Mai larg, liberalismul poate fi privit ca o viziune asupra unui mod de viață, asupra felului in

care înțeleg oamenii binele, şi asupra modului in care ar trebui reglate relațiile de reciprocitate [...]Dar cea mai adâncă sursă a liberalismului în cultura europeană, pornind cel puțin de la

începuturile perioadei moderne, este ideea pur filosofică a gândirii libere – libre pensee.

Liberalismul este gândire liberă, iar Kant şi Mill – cele două exemple ale liberalismului

cuprinzător date lui Rawls ‐ sunt amândoi liberali în acest cel mai adânc sens. Pentru fiecare

dintre ei, cred, idealul gândirii libere este idealul liberal fundamental. 14Cu o asemenea viziune

asupra liberalismului, este de la sine înțeles că nu îi putem acorda doar o traducere sau doar o

referire care să îl cuprindă pe deplin- atât și curent ideologic, înclinare către anumite principii

cum ar fi egalitatea șanselor, comerțul liber, raportul stat-individ în care individul își spune

cuvântul cu influență asupra statului dar și ca mod de viață.

IV. Critici la adresa liberalismului

Criticile aduse liberalismului au provenit în mare parte, atât ca număr cât și consistență, din

partea celeilalte școli care a avut un impact puternic asupra relațiilor internaționale, anume

școala realistă; aceasta avea bazele în lupta pentru putere unde interesul național primează,cu

alte principii derivate precum: balanța puterii, lupta pentru aceasca, echilibrul între marile

13 http://www.sferapoliticii.ro/sfera/139/art14-rockmore.html Tom Rockmore, Eseu14 John Skorupski, Revista de Filosofie Analitică,Volumul II, Iulie-Decembrie 2008, pag 39Acest text a fost prezentat în cadrul Conferinței Internaționale “John Stuart Mill. 1806 2006”, organizată la ‐Universitatea din București, Facultatea de Filosofie, în perioada 3 4 noiembrie 2006. Pentru versiunea originală,‐ vezi volumul Proceedings of the International Conference “John Stuart Mill. 1806 2006”, University of ‐Bucharest, November 3 4, 2006; Ed. Valentin Mureșan & Cristian Ducu, Edit. Universității din București, ‐București, 2007, pp. 55 76. ‐

12

puteri, etc. În acest moment în care putem observa că într-un astfel de stat valorile morale,

ideologice nu pot prima și sunt lăsate nu pe locul doi ci mai la urmă.

Concluzia este că războiul nu este evitabil, iar năzuința spre o ume a păcii este o utopie,

sistemul internațional fiind o lume a recurenței și repetiției, veșnic caracterizat de conflicte,

suspiciuni, insecuritate și primejdii pentru statele care o compun.15Adepții școlii realiste

făceau referire la școala liberală sub denumirea de școala utopică; înțelegem și de ce, mai ales

din principiile pe care se bazau primii, ignorând că în spatele așa-zise utopii kantiene sunt

principii bine definite deci pacea eternă nu are să rămână doar o utopie ci trebuie să ne

îndreptăm către ea.

Bineînţeles, realiştii sunt mefienţi în credinţa că statele cu un liberalism democratic

consolidat constituie un ideal şi un exemplu de urmat, aceasta deoarece în gândirea realistă

natura anarhică a sistemului internaţional tinde să omogenizeze comportamentul de politică

externă prin socializarea statelor în sistemul politicii de putere.16

Alte critici aduse liberalismului au fost acelea că este subiectiv, încearcă să extindă

organizarea națională la un nivel internațional - dar despre aceasta putem face opoziție prin a

evidenția organizațiile internaționale și dreptul internațional în așa manieră încât utopia

kantiană s-a dovedit a fi oarecum realistă, spre ironia situației – sau că de fapt ar fi o

promovare a intereselor proprii dar mascate sub argumentele doctrinei – și cu referie a aceasta

putem aduce contraargumente cu atât mai mult cu cât Kant vorbește despre individ și

libertatea de exprimare, impunere a intereselor, dar individ care renunță la libertatea anarhică

pentru a se organiza în stat, care la rândul său ar urma același exemplu pentru a menține relații

pașnice cu state asemănătoare; să nu mai vorbim despre liberul schimb promovat de acesta

care ar lucra în beneficiul fiecăruia. Astfel interesele ating un nivel de acord al intereselor

proprii la o scară mult mai mare.

V. Spre pacea eternă prin intermediul lui Einstein

Liberalismul a cunoscut diferite forme și tipare de-a lungul evoluției sale, însă cauza care a

pornit acest curent ideologic rămâne în picioare, iar spre pacea eternă nu numai Kant căuta să

se îndrepte, nefiind singurul acuzat ca nerealist și cu tendințe utopice.

Albert Einstein a fost unul dintre militanții pentru pace. Dacă ne depărtăm puțin de ceea ce

numele lui ne trimite cu gândul imediat –fizica- și acordăm atenție vieții sale, observăm că 15 Mircea Malița, op.cit. pag 2116 http://www.sferapoliticii.ro/sfera/152/art02-Albescu.html

13

de-a lungul acesteia a fost preocupat de două cauze sociale, anume pacifismul și sionismul.

Deși a fost ținta unor atacuri antisemite și extremiste din Germani, acesta și-a continuat

activitatea de susținere pentru mișcarea sionistă. Dar pe noi ne privește în mod special prima

dintre ele, anume pacifismul. Acesta a publicat, împreună cu Sigmund Freud, o carte

intitulată: De ce război?17 , un manifest pacifist. Începe prin a adresa o întrebare celui din

urmă, anume: cum putem feri lumea de amenințarea războiului? Acesta era preocupat în mod

special de războaiele internaționale deși face referire și la cele civile, având în vedere

contextul istoric, anume războaiele mondiale. Pacifismul prin prisma lui Albert Einstein a fost

mai mult o orientare spre dezarmarea internațională și guvernarea mondială. Pentru acesta,

problema securității internaționale implica și o anumită renunțare necondiționată din partea

statelor la anumite libertăți de acțiune; critica prin urmare lupta pentru putere și dorința

statelor de a promova interesul național.

Prin urmare putem observa aceeași linie liberalistă pe care se axa și Kant: pacea

internațională prin care se ajunge la o comunitate a popoarelor care presupune relații

asemănătoare cu cele dintre indivizi -renunță la libertatea anarhică în scopul creării unei

uniuni federaliste- făcându-se astfel analogia stat-individ. Mai mult decât atât, printre

scrisorile acestuia către Freud, ridică problema instituirii unui corp legislativ și judecătoresc

căruia statele ar trebui să i se supună în vederea apariției unui conflict între acestea, însă are o

perspectivă oarecum negativistă asupra posibilității acesteia, dat fiind conextul istoric în care

se regăsea.

Finalmente, putem oserva că pe drumul spre pacea perpetuă Kant nu era singur și că, în

ciuda aparenței la un moment dat a imposibilității realizării acesteia, istoria a demonstrat

contrariul- fac referire în mod special la instituțiile internaționale pe care Einstein nu le

întrevedea ca fiind posibile.

VI. Concluzie

Câtă vreme o fiinţă le obligă pe altele să se închine în faţa ei pentru că are puterea de a le

distruge, împreună cu tot ceea ce au şi iubesc, atunci trebuie să ne temem împreună. În faţa

unei asemenea provocări, două au fost căile de urmat: supunerea sau revolta raţională. Prima

cale a fost urmată cale de milenii, a doua apare cândva acum vreo patru secole, distrugând din

temelii un sistem şi dând naştere modernităţii. Revolta raţională s-a întrupat în cea mai

coerentă şi durabilă ideologie politică a modernităţii, liberalismul. Oricum, dincolo de toate, 17 Why war? Publicată în 1932. Is there any way of delivering humanity from the menace of war?http://germanhistorydocs.ghi-dc.org/sub_document.cfm?document_id=3864

14

în panoplia marilor doctrine politice, liberalismul este, fără îndoială, un învingător. Cu o

capacitate uluitoare de adaptare şi reuşind să ofere soluţii de prim ordin la problemele

fundamentale ale devenirii umane, liberalismul se detaşează de celelalte concepţii politice

fundamentale. Chiar dacă, pe ansamblu, teoria sa este greşită, Fukuyama este destul de

îndreptăţit să proclame victoria liberalismului, ajungându-se astfel la sfârşitul istoriei. Atâta

doar că victoria sa nu este nici absolută, nici definitivă – dar, totuşi, se poate vorbi de o

victorie. 18

Kant ia în considerare problema dacă modelul păcii eterne este o posibilitate reală. Iar

răspunsul său este următorul: avem cel puţin datoria a realiza pacea, atîta timp cît nu se poate

dovedi că ea este imposibilă. Întrucît dintr-o perspectivă morală nu trebuie să existe război,

datoria noastră este să acţionăm ca şi cum pacea eternă ar fi realizabilă.[...] Kant încheie prin

a arăta că ideea poate fi realizată într-o serie de etape „care se apropie constant de binele

politic suprem – pacea eternă.”19

În concluzie, proclamând ca învingător liberalismul, la care adăugăm existența

organizațiilor internaționale care tind spre pacea internațională precum ONU – care are printre

obiective și menținerea păcii și securității internaționale pentru realizarea căruia acționează

statele membre – putem afirma că lumea kantiană în care domină pacea eternă nu este

imposibil de realizat, doar trebuie să urmăm etapele necesare pe care le subliniază Kant: o

constitutie republicană, uniunea federativă, dreptul cosmopolit individual de a nu fi tratat cu

ostilitate. Adăugăm la acestea celelalte principii ale liberalismului- liberul comerț însoțit de

globalizarea economiei mondiale care a înlăturat din piedicile comerțului inetrnațional,

libertatea indivizilor de a participa activ în societate, etc- și putem conchide prin a afirma că

lumea spre care tindea Kant pare a avea un drum deschis.

18 Vasile Pleșca, op.cit. pag 2319 http://www.sferapoliticii.ro/sfera/139/art14-rockmore.html

15

Bibliografie

Burchill, Scott Linklater, Andrew Teorii ale relațiilor internaționale, Editura Institutul

European, Iași, 2008

Kant,Immanuel Spre pacea eternă.Un proiect filosofic Editura All, 2008

Malița, Mircea Jocuri pe scena lumii: Conflicte, negocieri, diplomație Editura C.H.Beck,

București 2007

Miroiu, Andrei Ungureanu, Radu Sebastian, Manual de Relaţii Internaţionale Editura

Polirom, Iași, 2006

Pleșca, Vasile Liberalismul și Democrația. Dezbateri contemporane Editura Institutul

European, Iași, 2011

Skorupski, John Revista de Filosofie Analitică,Volumul II, Iulie-Decembrie 2008

Wight, Martin Politica de putere, Editura Arc, 1997

http://ro.wikipedia.org/wiki/Liberalism

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/139/art14-rockmore.html

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/152/art02-Albescu.html

http://germanhistorydocs.ghi-dc.org/sub_document.cfm?document_id=3864

16