Reguli de Eligibilitate a Cheltuielilor

12
Regul ide eligibilitate a cheltuielilor Cadrul legal privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Pro HG 759/2007 stabileşte în principal regulile generale pe care trebuie să le îndeplinească o cheltuială pentru a fi stipulează şi regulile specifice şi plafoanele pentru unele categorii de cheltuieli „sensibile” (ex. contribuţia de administraţie, achiziţia de tren şi de imobile, cheltuielile care intervin în proiectarea, monitorizarea sau m financiar). În plus, aici sunt stabilite categoriile de cheltuieli care nu sunt eligibile (TVA, dobânda şi comisi echipamente second-hand, amenzi, penalităţi, cheltuieli de judecată, etc). În completare, Autorităţile de Management elaborează liste detaliate cu cheltuielile eligibile, în funcţie de spe gestionat, care vor fi aprobate prin Ordin Comun al Ministrului coordonator al Autorităţii de Management şi al Ministrului Economiei ş Ordin Ministerul Finanțelor Publice 33/2012 pentru aprobarea Procedurii de certificare a declarației privind n cheltuielilor cuprinse în cererea de rambursare, precum și a modelului și conținutului formularului "Certificat p cheltuielilor cuprinse în cererea de rambursare". Ordin Ministerul Afacerilor Europene 204/2011 pentru aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a prevederilor art. 11 din Hotă 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prn progra H.G. 1.135/2011 pentru modificarea si completarea Hotărârii Guvernului nr. 759 din 2007 privind regulile de eligi în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale. H.G. nr. 759/2007 stabileşte cadrul legal cu privire la regulile naţionale de eligibilitate a cheltuielilor efectu din Instrumente Structurale.

Transcript of Reguli de Eligibilitate a Cheltuielilor

Regul ide eligibilitate a cheltuielilor Cadrul legal privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate n cadrul operaiunilor finanate prin Programele Operaionale HG 759/2007 stabilete n principal regulile generale pe care trebuie s le ndeplineasc o cheltuial pentru a fi eligibil. Pe de alt parte, Hotrrea stipuleaz i regulile specifice i plafoanele pentru unele categorii de cheltuieli sensibile (ex. contribuia n natur, amortizarea, cheltuielile generale de administraie, achiziia de tren i de imobile, cheltuielile care intervin n proiectarea, monitorizarea sau managementul operaiunii, leasingul financiar). n plus, aici sunt stabilite categoriile de cheltuieli care nu sunt eligibile (TVA, dobnda i comisioanele aferente creditelor, achiziia de echipamente second-hand, amenzi, penaliti, cheltuieli de judecat, etc). n completare, Autoritile de Management elaboreaz liste detaliate cu cheltuielile eligibile, n funcie de specificul programului operaional gestionat, care vor fi aprobate prin Ordin Comun al Ministrului coordonator al Autoritii de Management i al Ministrului Economiei i Finanelor. Ordin Ministerul Finanelor Publice 33/2012 pentru aprobarea Procedurii de certificare a declaraiei privind nedectubilitatea TVA aferente cheltuielilor cuprinse n cererea de rambursare, precum i a modelului i coninutului formularului "Certificat privind nedeductibilitatea TVA aferente cheltuielilor cuprinse n cererea de rambursare". Ordin Ministerul Afacerilor Europene 204/2011 pentru aprobarea Instruciunilor de aplicare a prevederilor art. 11 din Hotrrea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate n cadrul operaiunilor finanate prn programele operaionale. H.G. 1.135/2011 pentru modificarea si completarea Hotrrii Guvernului nr. 759 din 2007 privind regulile de eligibilitatea cheltuielilor efectuate n cadrul operaiunilor finanate prin programele operaionale. H.G. nr. 759/2007 stabilete cadrul legal cu privire la regulile naionale de eligibilitate a cheltuielilor efectuate n cadrul operaiunilor finanate din Instrumente Structurale.

Programul Operational Asistenta Tehnica POAT Ordine de cheltuieli eligibile AXA PRIORITAR 1 Sprijin implementare instrumente structurale si coordonare programe DMI 1.1 - Sprijin in procesul de gestionare si implementare a instrumentelor structurale DMI 1.2 - Evaluare DMI 1.3 - Formare orizontala in domeniul gestionarii programelor/proiectelor DMI 1.4 - Functionarea autoritatii de management pentru POAT, ACIS, Autoritatea de Certificare si Plata si Autoritate Audit AXA PRIORITARA 2: Dezvoltari viitoare si sprijin in functionarea SMIS DMI 2.1 - Dezvoltarea si mentenanta SMIS si a retelei digitale DMI 2.2 - Functionarea Unitatii SMIS si coordonarea retelei DMI 2.3 - Formarea utilizatorilor, distribuire ghiduri utilizatori si comunicare SMIS DMI 2.4 - Furnizarea de echipamente si servicii IT AXA PRIORITARA 3: Diseminarea informatiei si promovarea instrumentelor structurale DMI 3.1 - Diseminare informatii generale si publicitate instrumente structurale DMI 3.2 - Functionarea Centrului de Informare privind Instrumentele Structurale Legislaie aplicabil Ordin 3215/2009 Ordin 2624/2009 Ordin 3700/2008 Ordin 2116/2007 Modificare OMEF 2116/2007 Cheltuieli eligibile Modificare OMEF 2116/2007 Cheltuieli eligibile Modificare OMEF 2116/2007 Cheltuieli eligibile Aprobare List Cheltuieli eligibile

Programul Operaional Creterea Cacapcitii Administrative Ordine de cheltuieli eligibile AXA PRIORITAR 1: mbuntiri de structur i proces ale managementului ciclului de politici publice DMI 1.1 mbuntirea procesului de luare a deciziilor DMI 1.1 mbuntirea procesului de luare a deciziilor. Linie nchis. Ordin comun al MAI nr. 712 din 29.01.2009 i MFP nr. 634 din 03.04.2009 A.Operaiunea: ntrirea capacitii ONG de a susine reforma APL din Romnia. Linie nchis. Ordin comun al MAI nr. 712 din 29.01.2009 i MFP nr. 634 din 03.04.2009 B.Operaiunea Strategii de dezvoltare locala. Linie nchis. Ordin comun al MAI nr. 712 din 29.01.2009 i MFP nr. 634 din 03.04.2009 DMI 1.2 Creterea responsabilizrii administraiei publice. Linie nchis. Ordin comun al MAI nr. 712 din 29.01.2009 i MFP nr. 634 din 03.04.2009 DMI 1.3 mbuntirea eficacitii organizaionale. Linie nchis. A. Operaiunea Module de pregtire n domenii ca achiziiile publice, ECDL, limbi strine, dezvoltarea de proiecte, licitarea i managementul proiectelor . Linie nchis. Ordin comun al MAI nr. 712 din 29.01.2009 i MFP nr. 634 din 03.04.2009 B.Operaiunea Elaborarea unor programe postuniversitare de dezvoltare managerial a personalului cu funcii de conducere din administraia public. Linie nchis. Ordin comun al MAI nr. 712 din 29.01.2009 i MFP nr. 634 din 03.04.2009 C.Operaiunea Revizuire de structuri i implementare de instrumente modern. Linie nchis. Ordin comun al MAI nr. 712 din 29.01.2009 i MFP nr. 634 din 03.04.2009

Programul Operaional Regional Ordine de cheltuieli eligibile AXA PRIORITAR 1 - Sprijinirea dezvoltrii durabile a oraelor - poteniali poli de cretere DMI 1.1 Planuri integrate de dezvoltare urban implementate prin proiecte din urmatoarele domenii: Centre Urbane - Reabilitare infrastructur urban i mbuntirea serviciilor urbane, inclusiv transportul urban. Linie nchis lansare neanunat. Ordin comun al MDRT nr. 1360/2011 i al MFP nr. 1938/2011 Poli de dezvoltare urban - Dezvoltarea durabil a mediului de afaceri. Linie deschis din 20 noiembrie 2008. Ordin comun al MDRT nr. 1360/2011 i al MFP nr. 1938/2011 Poli de cretere - Reabilitarea infrastructurii sociale, inclusiv a locuinelor sociale i mbuntirea serviciilor sociale. Linie deschis din 8 decembrie 2008. Ordin comun al MDRT nr. 1360/2011 i al MFP nr. 1938/2011 AXA PRIORITAR 2 mbuntirea infrastructurii de transport regionale i locale DMI 2.1 Reabilitarea i modernizarea reelei de drumuri judeene, strzi urbane inclusive construcia/reabilitarea oselelor de centur. Depunere suspendat pentru toate regiunile. Ordinului comun al MDLPL nr. 607/25.07.2007 i al MEF nr. 914/ 13.07.2007 AXA PRIORITAR 3 mbuntirea infrastructurii sociale DMI 3.1 Reabilitarea /modernizarea / echiparea infrastructurii serviciilor de sntate Linie deschis 22 ianuarie 2008. Depunere suspendat pentru regiunile Centru, Sud-Vest, Nord-Vest, Sud, Vest si Nord-Est. Ordinul comun al MDLPL nr. 1118/30.10.2007 i al MEF nr. 2338/6.12.2007 DMI 3.2 Reabilitarea /modernizarea / dezvoltarea i echiparea infrastructurii serviciilor sociale. Linie deschis (Depunere suspendat pentru regiunile Centru, Nord-Vest, Sud-Est, Vest, Sud-Vest Oltenia, Nord-Est i Sud Muntenia). Data lansrii: 28 ianuarie 2008 Ordinul comun al ministrului dezvoltrii, lucrrilor publice i locuinelor nr. 1119/ 30.10.2007 i al ministrului economiei i finanelor nr. 2392/ 13.12.2007 DMI 3.3 mbuntirea dotrii cu echipamente a bazelor operaionale pentru intervenii n situaii de urgen. Data lansrii: 31 octombrie 2007 Ordinul comun al ministrului dezvoltrii, lucrrilor publice i locuinelor nr.910/ 2007 i ministrului economiei i finanelor nr.1742/2007 DMI 3.4 Reabilitarea / modernizarea / dezvoltarea i echiparea infrastructurii preuniversitare, universitare i a infrastructurii pentru formare profesional continu Linie nchis (Depunere suspendat pentru toate regiunile) Ordinul comun al ministrului dezvoltrii, lucrrilor publice i locuinelor i ministrului economiei i finanelor AXA PRIORITAR 4 - Sprijinirea dezvoltrii mediului de afaceri regional i local DMI 4.1 - Dezvoltarea durabil a structurilor de sprijinire a afacerilor de importan regional i local. Linie deschis (Depunere suspendat pentru Regiunea Bucureti-Ilfov, Centru, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest si Sud-Est).Data lansrii: 25 aprilie 2008 Ordinul ministrului dezvoltrii, lucrrilor publice i locuinelor nr. 267/04.03.2008 i ministrului economiei i finanelor nr.1447/10.05.2008 DMI 4.2 - Reabilitarea siturilor industriale poluate i neutilizate i pregatirea pentru noi activiti. Linie deschis (Depunere suspendat pentru Regiunea Bucureti-Ilfov, Nord-Est, Sud-Muntenia, Nord-Vest i Sud-Est). Data lansarii: 25 aprilie 2008 Ordinul comun al ministrului dezvoltrii, lucrrilor publice i locuinelor i al ministrului economiei i finanelor DMI 4.3 - Sprijinirea dezvoltrii microntreprinderilor. Linie nchis (Depunere suspendat pentru toate regiunile).Lansare neanunat . Ordinul comun al ministrului dezvoltrii, lucrrilor publice i locuinelor nr. 31/2008 i al ministrului economiei i finanelor nr. 503/2008 AXA PRIORITAR 5 - Dezvoltarea durabil i promovarea turismului DMI 5.1 - Restaurarea i valorificarea durabil a patrimoniului cultural, precum i crearea/modernizarea infrastructurilor conexe. Linie nchis (Depunere suspendat pentru toate regiunile). Data lansrii: 14 martie 2008 Ordinul comun al ministrului dezvoltrii, lucrrilor publice i locuinelor nr. 144 din 7 februarie 2008 i al ministrului economiei i finanelor nr. 580 din 27 februarie 2008 DMI 5.2 - Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabil a resurselor naturale i pentru creterea calitii serviciilor turistice. Linie deschis (Depunere suspendat pentru Regiunile Nord-Est, Sud, Sud-Vest, Vest, Centru, Nord-Vest i BucuretiIlfov). Data lansrii: 23 noiembrie 2009 Ordinul comun al ministrului dezvoltrii, lucrrilor publice i locuinelor nr.245/29.02.2008 i al ministrului economiei i finanelor nr.1549/16.05.2008 DMI 5.3 Promovarea potenialului turistic i crearea infrastructurii necesare n scopul creterii atractivitii Romniei ca destinaie turistic Operaiunea - Crearea unei imagini pozitive a Romniei ca destinaie turistic prin definirea i promovarea brandului turistic naional. Linie nchis. Data lansrii: 11 septembrie 2008 Ordinul comunal ministrului dezvoltrii, lucrrilor publice i locuinelor si al ministrului economiei i finanelor Operaiunea - Crearea Centrelor Naionale de Informare i Promovare Turistic (CNIPT) Ordinului comun al MDLPL nr. 665/2008 i MEF nr. 2604/2008 Operaiunea - Dezvoltarea i consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovrii produselor specifice i a activitilor de marketing specifice. Ordinului comun al MDLPL nr. 665/2008 i MEF nr. 2604/2008 AXA PRIORITAR 6 Asisten tehnic DMI 6.1 - Sprijinirea activitilor pentru implementarea, managementul i evaluarea POR DMI 6.2 - Sprijinirea activitilor de publicitate i informare privind POR

Programul Operaional Sectorial Mediu Ordine de cheltuieli eligibile AXA PRIORITAR 1 - Extinderea si modernizarea sistemelor de ap i ap uzat DMI 1.1 Extinderea/modernizarea sistemelorde apa/apa uzata. Linie deschis.Depunere continua OMF 2643/2009 modificare OMEF 1415/3399/2008 OMEF 1415/3399/2008 cheltuieli eligibile pentru proiectele finanate AXA PRIORITAR 2 Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deseurilor si reabilitarea siturilor contaminate istoric DMI 2.1 Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deseurilor si extinderea infrastructurii de management al deseurilor. Linie deschis.Depunere continua OMF 2643/2009 modificare OMEF 1415/3399/2008 OMEF 1415/3399/2008 cheltuieli eligibile pentru proiectele finanate DMI 2.2 Reabilitarea zonelor poluate istoric. Depunere continua. OMF 2643/2009 modificare OMEF 1415/3399/2008 OMEF 1415/3399/2008 cheltuieli eligibile pentru proiectele finanate AXA PRIORITAR 3 Reducerea poluarii si diminuarea efectelor schimbarilor climatice prin restructurarea si reabilitarea sistemelor de incalzire urbana pentru atingerea tintelor de eficienta energetica in localitatile cele mai poluate DMI 3.1 - Reabilitarea sistemelor urbane de incalzire in zonele fierbinti (hot-spot). Linie deschis. Depunere continua OMF 2643/2009 modificare OMEF 1415/3399/2008 OMEF 1415/3399/2008 cheltuieli eligibile pentru proiectele finanate AXA PRIORITAR 4 - Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protejarea naturii DMI 4.1 - Dezvoltarea infrastructurii si a planurilor de management in vederea protejarii biodiversitatii si Natura 2000. Deschis n martie 2012 OMF 2643/2009 modificare OMEF 1415/3399/2008 OMEF 1415/3399/2008 cheltuieli eligibile pentru proiectele finanate AXA PRIORITAR 5 - Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale in zonele cele mai expuse la risc DMI 5.1 - Protectia impotriva inundatiilor. Linie deschis. Depunere continua. OMF 2643/2009 modificare OMEF 1415/3399/2008 OMEF 1415/3399/2008 cheltuieli eligibile pentru proiectele finanate DMI 5.2 - Reducerea eroziunii costiere. Linie deschis. Depunere continua. OMF 2643/2009 modificare OMEF 1415/3399/2008 OMEF 1415/3399/2008 cheltuieli eligibile pentru proiectele finanate AXA PRIORITAR 6 Asisten tehnic DMI 6.1 - Sprijin pentru management si evaluare POS DMI 6.2 - Sprijin pentru informare si publicitate

Programul Operaional Sectorial Transport Ordine de cheltuieli eligibile AXA PRIORITAR 1 - Modernizare si dezvoltare axe prioritare TEN-T in scopul dezvoltarii unui sistem de transport durabil si integrarii acestuia cu retele transport UE DMI 1.1 - Infrastructura rutiera de-a lungul Axei Prioritare nr.7. Linie deschis Depunere continua Ordinului comun nr.MT/28/04.01.2008 i MEF/75/12.01.2008 DMI 1.2 - Infrastructura feroviara de-a lungul Axei Prioritare nr.22. Linie deschis Depunere continua. Ordinului comun nr.MT/28/04.01.2008 i MEF/75/12.01.2008 DMI 1.3 - Infrastructura navala de-a lungul Axei Prioritare nr.18. Linie deschis Depunere continua Ordinului comun nr.MT/28/04.01.2008 i MEF/75/12.01.2008 AXA PRIORITAR 2 Modernizarea si dezvoltarea infrastructurii nationale de transport in afara axelor prioritare TEN-T in scopul crearii unui sistem national de transport durabil DMI 2.1 Modernizarea si dezvoltarea infrastructurii rutiere nationale. Linie deschis Depunere continua. Ordinului comun nr.MT/28/04.01.2008 i MEF/75/12.01.2008 DMI 2.2 Modernizarea si dezvoltarea infrastructurii feroviare nationale si a serviciilor pentru calatori. Linie deschis Depunere continua Ordinului comun nr.MT/28/04.01.2008 i MEF/75/12.01.2008 DMI 2.3 Modernizarea si dezvoltarea porturilor dunarene si maritime - Constana Operaiunea Modernizarea i dezvoltarea portului Constana. Linie deschis Depunere continua. Ordinului comun nr.MT/28/04.01.2008 i MEF/75/12.01.2008 DMI 2.3 - Modernizarea si dezvoltarea porturilor dunarene si maritime. Porturi Dunarene Operaiunea Modernizarea i dezvoltarea porturilor dunrene. Linie deschis Depunere continua. Ordinului comun nr.MT/28/04.01.2008 i MEF/75/12.01.2008 DMI 2.4 Modernizarea si dezvoltarea infrastructurii de transport aerian. Linie deschis Data lansarii: 15 iulie 2011 Ordinului comun nr.MT/28/04.01.2008 i MEF/75/12.01.2008 AXA PRIORITAR 3 Modernizarea sectorului de transport in scopul cresterii protectiei mediului si a sanatatii publice si sigurantei pasagerilor DMI 3.1 Promovarea transportului intermodal. Linie deschis Data lansarii: 15 iulie 2011 Ordinului comun nr.MT/28/04.01.2008 i MEF/75/12.01.2008 DMI 3.2 Imbunatatirea sigurantei traficului pe toate modurile de transport. Linie deschis Depunere continua. Ordinului comun nr.MT/28/04.01.2008 i MEF/75/12.01.2008 DMI 3.3 Minimizarea efectelor sectorului de transporturi asupra mediului. Linie deschis Depunere continua. Ordinului comun nr.MT/28/04.01.2008 i MEF/75/12.01.2008 AXA PRIORITAR 4 Asistenta Tehnica pentru POS-T DMI 4.1 Sprijinirea managementului eficient, implementarii, monitorizarii si controlului POSDMI 4.2 Sprijinirea activitatilor de informare si publicitate pentru POS-T

Programul Operaional Sectorial Creterea Competitivitii Economice Ordine de cheltuieli eligibile AXA PRIORITAR 1 Un sistem inovativ i eco-eficient de producie DMI 1.1. Investiii productive i pregtirea pentru concurena a ntreprinderilor, n special IMM O111. Sprijin pentru modernizarea sectorului productiv prin investiii tangibile i intangibile pentru ntreprinderile mari. Linie nchis. Lansare neanunat Ordin nr. 1704/2009 de modificare a Ordinului nr. 184/21.01.2008 OMEF nr. 184/21.01.2008 aprobare cheltuieli eligibile O111.A1 Sprijin financiar cu valoarea cuprins ntre 1.075.001 lei i 6.450.000 lei - IMM Linie nchis: Lansare neanunat Ordin nr. 1704/2009 de modificare a Ordinului nr. 184/21.01.2008 OMEF nr. 184/21.01.2008 aprobare cheltuieli eligibile O111.A2 Sprijin financiar n valoare de pn la 1.065.000 lei acordat pentru investiii n IMM. Linie deschis: 22 nov 2011 - 31 mai 2012 Ordin nr. 1704/2009 de modificare a Ordinului nr. 184/21.01.2008 OMEF nr. 184/21.01.2008 aprobare cheltuieli eligibile O112. Sprijin pentru implementare standarde internationale. Linie deschis: 28.nov.2011 - 13 apr.2012 Ordin nr. 1669/27 mai 2008 aprobare cheltuieli eligibile eligibile O 113. Sprijin pentru accesul pe noi piee i internaionalizare Linie nchis. Lansare neanunat Ordin nr. 1669/27 mai 2008 aprobare cheltuieli eligibile eligibile DMI 1.2. Accesul IMM-urilor la finanare (prin iniiativa JEREMIE) Ordin nr. 625/2010 aprobare schem ajutor de stat n domeniul capitalului de risc OMEF nr. 2161/11.07.2008 aprobare cheltuieli eligibile DMI 1.3. Dezvoltarea unui antreprenoriat sustenabil O131. Dezvoltare sprijin afaceri interes naional i internaional poli de competitivitate Lansare preconizata: martie 2012. Nu exist documente pentru moment. O132. Sprijin pentru consultan acordat IMM-urilor Linie deschis: 28 februarie - 28 septembrie 2012 Ordin nr. 1704/2009 de modificare a Ordinului nr. 184/21.01.2008 OMEF nr. 184/21.01.2008 - cheltuieli eligibile O 133. Sprijin pentru integrarea ntreprinderilor n lanurile de furnizori sau clustere. Linie nchis. Lansare preconizata: mai 2012. Nu exist documente pentru moment AXA PRIORITAR 2 Cercetare, dezvoltare tehnologic i inovare pentru competitivitate DMI 2.1 CD n parteneriat ntre universiti/ institute de cercetare-dezvoltare i ntreprinderi O211. Proiecte de cercetare ntre universiti / instituii de cercetare-dezvoltare i ntreprinderi Linie deschis din 14 octombrie 2010 OMFP nr. 3304/2.12.2009 - modificare i completare OMEF nr. 3345/14.11.2008 OMEF nr. 3345/14.11.2008 - cheltuieli eligibile O212. Proiecte C-D de nalt nivel tiinific la care vor participa specialiti din strintate Linie nchis - Buget epuizat OMFP nr. 3304/2.12.2009 - modificare i completare OMEF nr. 3345/14.11.2008 OMEF nr. 3345/14.11.2008 - cheltuieli eligibile DMI 2.2 Investiii pentru infrastructura de CDI O221. Dezvoltarea infrastructurii C-D existente i crearea de noi infrastructuri C-D Linie nchis, Lansare preconizat: 2012 Ordin nr. 1461/3 august 2009 - modific anexe OMEF nr.2508/2007 OMEF nr 2508/31.12.2007 - cheltuieli eligibile O222. Dezvoltarea de poli de excelen Operaiune anulat sume realocate pentru implementarea proiectului major ELI O223. Dezvoltarea reele de centre C-D, coordonate la naional i racordate la reele europene i internaionale de profil (GRID, GEANT). Linie nchis - Buget epuizat.

Ordin nr. 1460/3 august 2009 - modific i completeaz anexele Ordinului nr. 1341/2008 Ordin nr.1341/30.04.2008 - cheltuieli eligibile O224. ntrirea capacitii administrative. Linie nchis. Buget epuizat Ordin nr. 1460/3 august 2009 - modific i completeaz anexele Ordinului nr. 1341/2008 Ordin nr.1341/30.04.2008 - cheltuieli eligibile DMI 2.3 Accesul ntreprinderilor la activiti de CDI (n special IMM-urile) O231. Sprijin pentru start-up-urile i spin-off-urile innovative. Depunere continu Ordin nr. 1461/3 august 2009 - modific i completeaz anexele Ordinului nr.2508/2007 OMEF nr 2508/31.12.2007 - cheltuieli eligibile O232. Dezvoltarea infrastructurii de CD a ntreprinderilor, cu crearea de noi locuri de munc CD Linie nchis. Lansare preconizat: aprilie 2012 Ordin nr. 1460/3 august 2009 - modific i completeaz anexele Ordinului nr. 1341/2008 Ordin nr.1341/30.04.2008 - cheltuieli eligibile Ordin nr. 1293/23.04.2008 - schem ajutor de stat regional cercetare-dezvoltare i inovare O233. Promovarea inovrii n cadrul ntreprinderilor.Depunere continu din 11 martie 2011 OMFP nr. 3304/2.12.2009 modificare i completare OMEF nr. 3345/14.11.2008 OMEF nr. 3345/14.11.2008 cheltuieli eligibile Ordin nr. 1293/23.04.2008 - schem de ajutor de stat regional C-D i inovare AXA PRIORITAR 3 Tehnologia informaiei i comunicaiilor - sectoare privat i public DMI 3.1. Susinerea utilizrii tehnologiei informaiei O311. Sprijinire accesul la broadband i servicii conexe. Linie nchis. Lansare neanunat. OMEF nr. 724/2008 - cheltuieli eligibile O312. Sprijin pentru autoritile APL n realizarea reelelor broadband i puncte de acces public la internet n banda larg (PAPI) n zonele de eec pia. Lansare: 2012. Nu exist documente pentru moment O313. Sprijin pentru autoritile IMM n realizarea reelelor broadband i puncte de acces public la internet n banda larg (PAPI) n zonele de eec pia. Lansare: 2012. Nu exist documente pentru moment O314. Susinere conectare unitilor colare la internet conexiuni broadband. Lansare neanunat OMEF nr. 2241/22.07.2008 - aprobare cheltuieli eligibile DMI 3.2. Dezvoltarea i eficientizarea serviciilor publice electronice O 321. Susinerea implementrii de soluii de e-guvernare i asigurarea conexiunii la broadband. Linie nchis. Buget epuizat OMEF nr. 2241/22.07.2008 - aprobare cheltuieli eligibile O322. Implementare sisteme TIC n scopul creterii interoperabilitii sistemelor informatice Linie nchis. Buget epuizat OMEF nr. 2241/22.07.2008 - aprobare cheltuieli eligibile O323. Susinerea implementarii de aplicaii de E-Learning. Linie nchis. Buget epuizat. OMEF nr. 2241/22.07.2008 - aprobare cheltuieli eligibile O324. Susinerea implementrii de soluii de e-sntate i conexiune la broadband la nivel local. Linie nchis. Lansare neanunat. OMEF nr. 2241/22.07.2008 - aprobare cheltuieli eligibile O324. Susinerea implementrii de soluii de e-sntate i conexiune broadband la nivel central. Linie nchis. Lansare neanunat. OMEF nr. 2241/22.07.2008 - aprobare cheltuieli eligibile DMI 3.3. Dezvoltarea e-economiei O331. Suport implementare sisteme informatice integrate, aplicaii management afaceri. Linie deschis. Perioada 5 oct 2011 30 mar 2012. OMEF nr. 724/2008 - aprobare cheltuieli eligibile O332. Suport pentru dezvoltare sisteme de comer electronic i soluii electronice pentru afaceri Linie deschis. 5 ian 2011 29 iun 2012. OMEF nr. 724/2008 - aprobare cheltuieli eligibile AXA PRIORITAR 4 - Creterea eficienei energetice i a siguranei n aprovizionare, n contextul combaterii schimbrilor climatice

DMI 4.1. Energie eficient i durabil O411. Sprijinirea investiiilor n instalaii i echipamente pentru ntreprinderi din industrie, care s conduc la economii de energie, n scopul mbuntirii eficienei energetice Linie nchis. Lansare preconizat: aprilie 2012. Nu exist documente pentru moment O412. Sprijinirea investiiilor n extinderea i modernizarea reelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale i petrolului precum i ale reelelor de distribuie a energiei electrice i gazelor naturale, n scopul reducerii pierderilor n reea i realizrii n condiii de siguran i continuitate a serviciilor de transport i distribuie partea de transport Linie nchis. Lansare neanunat. Ordin nr. 210/23.01.2008 - aprobare cheltuieli eligibile O412. Sprijinirea investiiilor n extinderea i modernizarea reelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale i petrolului precum i ale reelelor de distribuie a energiei electrice i gazelor naturale, n scopul reducerii pierderilor n reea i realizrii n condiii de siguran i continuitate a serviciilor de transport i distribuie partea de distribuie Linie nchis. Buget epuizat OMEF nr. 2242/25.07.2008 - aprobare cheltuieli eligibile O413. Investiii n instalaii de desulfurare a gazelor de ardere, arztoare cu NOx redus i filter pentru Instalaiile Mari de Ardere din grupuri modernizate-retehnologizate Linie nchis, Lansare neanunat OMEF nr. 2242/25.07.2008 - aprobare cheltuieli eligibile DMI 4.2. Valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi Sprijinirea investiiilor n modernizarea i realizarea de noi capaciti de producere a energiei electrice i termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (de mic putere), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale i a altor resurse regenerabile de energie Linie nchis. Lansare neanunat. OMEF nr. 2228/25.07.2008 - aprobare cheltuieli eligibile DMI 4.3. Diversificare reele de interconectare pentru cretere siguran aprovizionare energie Sprijinirea investiiilor pentru interconectarea reelelor naionale de transport al energiei electrice i gazelor naturale cu reelele europene Linie nchis. Lansare preconizat: martie 2012. Ordinul MECMA nr. 2875 din 04. 11. 2011 - aprobare cheltuieli eligibile Ordin nr. 1548/16.05.2008 - aprobare cheltuieli eligibile AXA PRIORITAR 5 Asisten Tehnic DMI 5.1 Sprijin pentru management, implementare, monitorizare si control POS CCE OMEF nr.2507/31.12.2007 - aprobare cheltuieli eligibile DMI 5.2 Sprijin pentru comunicare, evaluare si dezvoltare TI (Linie nchis) OMEF nr.2507/31.12.2007 - aprobare cheltuieli eligibile

Programul Operaional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Ordine de cheltuieli eligibile AXA PRIORITAR 1 Educaia i formarea profesional n sprijinul creterii economice i dezvoltrii societii bazate pe cunoatere DMI 1.1 Acces la educaie i formare profesionala iniiala de calitate Educaie mai buna pentru toi (strategice) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr.3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli coal pentru toi (granturi) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr.3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli DMI 1.2 Calitate n nvmntul superior Universitate pentru viitor (strategice) Linie nchis. Lansare neanunat Ordinul comun al MMFES i al MEF nr.1117/2170/2010 - eligibilitate cheltuieli Universitate pentru piaa muncii (granturi) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli DMI 1.3 Dezvoltarea resurselor umane din educaie i formare profesional Profesioniti n educae i formare (strategice) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli Carier n educaie i formare (granturi) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli DMI 1.4 Calitate n formare profesional continu Calificri europene (strategice) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli Parteneri n formare continu (granturi) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli DMI 1.5 Programe doctorale i post-doctorale n sprijinul cercetrii Burse doctorale (strategice) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr.1117/2170/2010 - eligibilitate cheltuieli Programe postdoctorale (strategice) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli Programe doctorale mai bune (granturi) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli AXA PRIORITAR 2 Corelarea nvrii pe tot parcursul vieii cu piaa muncii DMI. 2.1 Tranziia de la coala la o via activ Bani pentru formare profesional (schem de ajutor de stat) Linie nchis. Linie nchis Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli nva o meserie (strategice) Linie nchis. Linie nchis Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli nva pentru cariera ta! (granturi) Linie nchis. Linie nchis Ordinul comun al MMFES i al MEF nr.1117/2170/2010 - eligibilitate cheltuieli DMI 2.2 Prevenirea si corectarea parasirii timpurii a scolii A doua ans n educaie (strategice) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli

Nu abandona coala! (granturi) Linie nchis. Lansare preconizat: mai 2012 Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli DMI 2.3 Acces i participare la FPC Bani pentru formare profesional (schema de ajutor de stat) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli Calificarea - o ans pentru viitor! (strategice) Linie nchis. Nu este anunat Ordinul comun al MMFES i al MEF nr.1117/2170/2010 - eligibilitate cheltuieli Continu s te califici! (granturi) Linie nchis. Lansare preconizat: aprilie - mai 2012 Ordin_nr.1117_2170_2010_POSDRU.pdfOrdinul comun al MMFES i al MEF nr.1117/2170/2010 - eligibilitate cheltuieli AXA PRIORITARA 3 Creterea adaptabilitii lucrtorilor i a ntreprinderilor DMI 3.1 Promovarea culturii antreprenoriale Fii ntreprinztor (strategice) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli Antreprenoriatul, o alternativ de carier (granturi) Linie nchis. Nu se lanseaz DMI 3.2 Formare i sprijin pentru ntreprinderi i angajai pentru promovarea adaptabilitii Bani pentru sntatea i sigurana salariailor (schema de ajutor de minimis) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli Bani pentru formare profesional (schema de ajutor de stat) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli Competene pentru competitivitate (strategice) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli Adaptabilitate i flexibilitate (granturi) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli DMI 3.3. Dezvoltarea parteneriatului i ncurajarea iniiativelor pentru partenerii sociali i societatea civil Acionm mpreun (strategice) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli Parteneriat pentru ocupare (granturi) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli

AXA PRIORITARA 4 Modernizarea Serviciului Public de Ocupare DMI 4.1 Intarirea capacitatii Serviciului Public de Ocupare pentru furnizarea serviciilor de ocupare Calitate in serviciile de ocupare (strategice) Linie nchis. Nu se lanseaz Servicii de ocupare eficiente (granturi) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli DMI 4.2 Formarea personalului Serviciului Public de Ocupare Profesioniti n piaa muncii (strategice) Linie nchis. Lansare neanunat Ordinul comun al MMFES i al MEF nr.1117/2170/2010 - eligibilitate cheltuieli Fii activ pe piaa muncii! (granturi) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli AXA PRIORITAR 5 Promovarea msurilor active de ocupare DMI 5.1. Dezvoltarea i implementarea msurilor active de ocupare

Bani pentru completarea echipei (schema de ajutor de stat) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli Integrare pe piaa muncii (strategice) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli Fii activ pe piaa muncii (granturi) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr.1117/2170/2010 - eligibilitate cheltuieli DMI 5.2.Promovarea sustenabilitii pe termen lung a zonelor rurale n ceea ce privete dezvoltarea resurselor umane i ocuparea forei de munc Bani pentru completarea echipei (schema de ajutor de stat) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli Mediul rural oportuniti de ocupare (strategice) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli Mediul rural mai mult dect agricultura (granturi) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr.1117/2170/2010 - eligibilitate cheltuieli

AXA PRIORITARA 6 Promovarea incluziunii sociale DMI 6.1 Dezvoltarea economiei sociale Pentru o via mai bun (strategice) Linie nchis. Lansare neanunat Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli Economie social i solidaritate (granturi) Linie nchis. Lansare neanunat Ordinul comun al MMFES i al MEF nr.1117/2170/2010 - eligibilitate cheltuieli DMI 6.2 mbuntirea accesului i participrii grupurilor vulnerabile pe piaa muncii mpreuna pe piaa muncii (strategice) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli mbuntirea accesului i participrii grupurilor vulnerabile pe piaa muncii (granturi) Linie nchis, Nu se lanseaz DMI 6.3 Promovarea egalitii de anse pe piaa muncii anse egale i respect (strategice) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli DMI 6.4 Iniiativele transnaionale pentru o pia inclusiv a muncii Parteneriat transnaional (strategice) Linie nchis. Lansare preconizat: iunie 2012 Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli Schimb de bune practici (granturi) Linie nchis. Nu se lanseaz Ordinul comun al MMFES i al MEF nr. 3/185/2008 - eligibilitate cheltuieli AXA PRIORITARA 7 Asisten tehnic DMI 7.1 Sprijin pentru implementarea, managementul general i evaluarea POS DRU DMI 7.2 Sprijin pentru promovarea POS DRU i comunicare