REGIMURI MATRIMONIALE

Regimul matrimonial a primit, în doctrina românească și străină, numeroase definiții și s-a apreciat că, întrucât, lato sensu, noțiunea de ”regim” desemnează un ansamblu de norme juridice, iar termenul de ”matrimonial” desemnează căsătoria (lat. „matrimonium”-casătorie), din punct de vedere etimologic, regimul matrimonia se reseră la tot ce priveşte căsătoria însă, stricto sensu, regimul matrimonial desemnează statutul patrimonial al soţilor.

Astfel regimul matrimonial poate fi definit ca fiind ansamblul regulilor ce reglementază raporturile dintre soţi privitoare la bunurile lor, deci relaţiile patrimoniale dintre ei, precum şi raporturile patrimoniale în care aceştia intră cu terţii, în calitatea lor de soţi.

Codul familiei, intrat în vigoare în anul 1954, reglementează în prezent un singur regim matrimonial, regimul comunităţii legale de bunuri. Noul Cod civil prevede o modificare radicală a reglementării regimului matrimonial actual, prin introducerea regimurilor matrimoniale opţionale, care vor putea fi adoptate de soţi prin încheierea convenţiilor matrimoniale.

In Noul Cod civil sunt reglememntate, alături de efectele patrimoniale obligatorii ale căsătoriei, renumite în doctrină sub denumirea de « regim primar » şi trei variante, dintre care soţii vor putea alege modaitatea de administrare a bunurilor lor şi de dispoziţie cu privire la acestea :

- Regimul matrimonial al comunităţii legale

- Regimul matrimonial al separaţiei de bunuri

- Regimul matrimonial al comunităţii conventionale.

Regimul comunităţii convenţionale.

Regimul comunităţii convenţionale este singurul regim convenţional de comunitate reglementat de Noul Cod civil. Regimul comunităţii convenţionale se aplică atunci când, în condiţiile şi în limitele permise, se derogă, prin convenţie matrimonială, de la dispoziţiile privind regimul comunităţii legale.

După cum arată şi denumirea acestui regim, el poate fi adoptat prin înţelegerea soţilor, materializată în încheierea unei convenţii matrimonial. Potrivit art. 366 N.C.civ., regimul comunităţii matrimonial constituie o derogare de la dispoziţile regimului matrimonial al comunităţii legale.

Fiind vorba despre un regim matrimonial constituit pe structura regimului comunităţii legale, în ceea ce priveşte masele de bunuri ale soţilor acestea nu vor putea fi decât aceleaşi, respectiv:

1

masa bunurilor comune ale soţilor şi cele două mase de bunuri proprii (bunurile proprii ale soţului şi bunurile proprii ale soţiei).

Masa bunurilor comune va putea fi lărgită până aproape de totalitatea bunurilor soţilor, excepţie făcând, în mod obligatoriu, bunurile de uz personal şi bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri, sau restrânsă până la unul sau anumite bunuri prin înţelegerea soţilor, concretizată în convenţia lor matrimonială.

Gestionarea bunurilor soţilor în cadrul regimului matrimonial al comunităţii convenţionale se pliază pe regulile specifice regimului comunităţii legale; singurele derogări pe care soţii le-ar putea prevedea în convenţia lor matrimonială constau in extinderea obligativităţii acordului ambilor pentru înceierea anumitor acte administrative ( termen pe care îl considerăm generic, întrucât nu exită o raţiune pentru care soţii nu ar putea extinde obligativitatea acordului ambilor şi pentru unele acte de dispoziţie privind bunurile lor comune).

Potrivit dispoziţiilor art. 368 Noul Cod Civil, “în măsura în care prin convenţie matrimonială nu se prevede altfel, regimul juridic al comunităţii convenţionale se completează cu dispoziţiile legale privind regimul comunităţii legale”.

Clauzele care pot forma obiectul convenţiei matrimoniale în cadrul regimului comunităţii convenţionale reglementate de Noul Cod Civil sunt cele prezentate în continuare.

Obiectul material al clauzei îl constituie bunurile proprii dobândite înainte sau bupă încheierea căsătoriei. În ambele ipoteze reglementate de text, soţii au posibilitatea de a schimba calitatea bunurilor lor proprii, pentru a le include în masa bunurilor comune. Prima ipoteză vizează situaţia viitorilor soţi şi priveşte bunurile proprii pe care aceştia le deţin la data încheierii căsătoriei.

A doua ipoteză vizează situaţia soţilor care adoptă regimul comunităţii convenţionate în timpul căsătoriei, schimbând un regim matrimonial anterior. În acestă ipoteză, clauza vizează bunurile proprii pe care soţii le-au dobândit în timpul căsătoriei potrivit regimului matrimonial avut anterior.

Textul se referă la includerea în comunitate a unor bunuri proprii, dar convenţia matrimonială poate avea ca obiect toate bunurile proprii sau numai unele bunuri proprii, precis determinate prin convenţie. Ca efect al clauzei, soţii îşi asumă obligaţia de a răspunde în comun pentru sarcina care grevează bunul/bunurile aduse în comunitate.

Adoptarea acestei clauze presupune încrederea în buna-credinţă a celuilalt soţ, câtă vreme datoriile proprii ale celuilalt vor fi suportate de ambii soţi din bunurile comune. Pe de altă parte, preluarea de către comunitate a pasivului este consecinţa corelativă a preluării în masa bunurilor comune a bunului/bunurilor proprii.

2

Restrângerea comunităţii la bunurile anume determinate în convenţia matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite înainte sau în timpul căsătoriei [art. 367 lit. b) Noul Cod Civil].

Obiectul material al clauzei îl constituie anumite bunuri comune, individual determinate în cuprinsul convenţiei. Scopul clauzei este acela de a permite soţilor să stabilească o comunitate

Obligativitatea acordului ambilor soţi pentru încheierea anumitor acte de administrare [art. 367 lit. c) Noul Cod Civil]6.

Clauza are ca obiect modificarea puterilor soţilor. Observăm că textul se referă la “anumite acte de administrare”, fără a distinge cu privire la calitatea sau cantitatea bunurilor asupra cărora soţii convin să încheie actele de administrare cu consimţământ conjunct.

Astfel, textul nu face deosebire cu privire la calitatea de bun comun sau bun propriu a bunului ce constituie obiectul material al actelor de administrare.

Includerea clauzei de preciput [art. 367 lit. d) Noul Cod Civil]. Menţionăm că Noul Cod Civil reglementează clauza de preciput în art. 333 în paragraful intitulat "Alegerea regimului matrimonial" alături de dispoziţiile care privesc convenţia matrimonială. Plasarea clauzei de preciput în acest paragraf se explică prin faptul că acestă clauză are aplicare în regimul comunităţii convenţionale şi în regimul separaţiei de bunuri, adică în ambele regimuri matrimoniale convenţionale reglementate de Noul Cod Civil. Clauza de preciput se aplică numai în cazul încetării regimului matrimonial prin decesul unuia dintre soţi.

a. Potrivit dispoziţiilor art. 333 alin. 1 Noul Cod Civil, “prin convenţie matrimonială se poate stipula ca soţul supravieţuitor să preia fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deţinute în devălmăşie sau în coproprietate”.

b. Potrivit dispoziţiilor art. 333 alin. 2 Noul Cod Civil “clauza de preciput nu este supusă raportului donaţiilor, ci numai reducţiunii, în condiţiile legii”.

c. Potrivit dispoziţiilor art. 333 alin. 4 Noul Cod Civil “clauza de preciput devine caducă atunci când comunitatea încetează în timpul vieţii soţilor, când aceştia au decedat în acelaţi timp sau când bunurile care au făcut obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor comuni”.

d. Potrivit dispoziţiilor art. 367 lit. d) Noul Cod Civil, “executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al comunităţii”. Operaţiunea de preluare a bunului sau a bunurilor ce formează obiectul clauzei de preciput va fi făcută prima, iar după ce soţul supravieţuitor a efectuat preluarea, masa ramasă a bunurilor comune va forma obiectul partajului moştenirii.

Reglementarea raporturilor patrimoniale ale soţilor realizată prin noul Cod civil constituie un progres evident în raport cu cea oferită de Codul familiei, prin posibilitatea acordată soţilor de a-şi alege regimul matrimonial care corespunde cel mai bine situaţiei concrete a fiecărei familii şi

3

dorinţelor lor. Asigurarea unui raport echilibrat între independenţa şi interdependenţa patrimonială a soţilor, va contribui la o mai bună gestionare a bunurilor, combinată cu o protecţie reală a condiţiilor de viaţă a familiei.

4