74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

43
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iasi Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor Specializarea Administratie Publica Regimuri politice democratice - state occidentale: SUA, Franta - 0

description

x

Transcript of 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

Page 1: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", IasiFacultatea de Economie si Administrarea AfacerilorSpecializarea Administratie Publica

Regimuri politice democratice- state occidentale: SUA, Franta -

0

Page 2: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

Cuprins

1. Orientari teoretice in definirea conceptului de regim politic.Continutul si esenta regimului politic........................................................1

2. Regimuri democratice..................................................................................13. Drepturile fundamentale ale omului...........................................................34. Sistemul politic al Statelor Unite ale Americii............................................65. Sistemul constitutional al Republicii franceze..........................................126. Bibliografie...................................................................................................25

1. Orientari teoretice in definirea conceptului de regim politic. Continutul si esenta regimului politic

1

Page 3: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

Problema regimurilor politice este vitala pentru organizarea si fundamentarea vietii sociale. De natura regimurilor politice depinde în mare masura solutionarea în interesul cetatenilor a problemelor legate de viata si activitatea acestora.Regimul politic reprezinta forma concreta de organizare si functionare a sistemului politic, îndeosebi modul de constituire si actiune a organelor de stat, în raport cu cetatenii. Daca organele de conducere ale puterii politice, în general, organele de stat se constituie si actioneaza prin consultarea cetatenilor, prin respectarea vointei si intereselor acestora, avem de a face cu un regim democratic. Un astfel de regim, de regula, reprezinta interesele generale ale tuturor membrilor societatii, ale tuturor categoriilor sociale. Dimpotriva, daca organele puterii politice, organele de stat se constituie si actioneaza prin nesocotirea vointei cetatenilor, fara consultarea acestora si împotriva vointei lor, avem de-a face cu un regim dictatorial, care reprezinta interesele unui grup minoritar, în conflict cu interesele generale ale societatii.Asadar, regimul politic este determinat, în ultima instanta, de raporturile de forta dintre cetateni, dintre societatea civila si stat.Cu cât masele actioneaza mai organizat si constient, cu cât gradul lor de cunoastere si vointa politica este mai ridicat, cu atât ele pot sa impuna un regim care sa le serveasca interesele, respectiv un regim democratic si invers.În evolutia sa istorica, societatea omeneasca a cunoscut atât regimuri democratice cât si dictatoriale, în raport cu conditiile concret istorice.Regimul politic nu trebuie confundat cu forma de guvernamânt; aceasta din urma se refera la raporturile dintre diferitele organisme ale statului în procesul lor de constituire. În acest sens, pot sa existe ca forme de guvernare: monarhii absolute sau constitutionale, republici prezidentiale parlamentare etc.Regimul politic nu depinde atât de forma de guvernare, cât, mai ales, de raportul dintre acesta si cetateni.In condiţiile contemporane, categoria de regim politic este definită în persepective variate, reţinându-se fie laturile lui formale, fie unele din componentele sale cum sunt: statul, modul de guvernare practicat.Astfel, Maurice Duverger ia în considerare pentru definirea regimului politic specificul organelor puterii de stat şi modalităţile de realizare a guvernării.Gaston Bouthoul determină regimul politic prin gradul de libertate al cetăţenilor statului. Alţi autori, între care politologul de formaţie marxistă T.B. Bottomore suprapune regimul politic cu sistemul politic, iar Georges Burdeau consideră că în condiţiile actuale ale revoluţiei ştiinţifice şi tehnice, regimul politic este un mecanism de autogestiune socială, în care instituţiile politice sunt piese centrale.

2. Regimurile democratice

Democratia este un fenomen cu adevarat complex, a carui analiza a provocat de-a lungul timpului mai multi filosofi, care propun chiar modele ideale de democratie, istorici, care ii analizeaza dezvoltarea, ascensiunea si declinul, politologi care incearca sa dea o explicatie empirica a conditiilor afirmarii, mentinerii, functionarii, raspandirei si posibilei sale prabusiri.

Ce este democratia?La baza oricarei analize a regimurilor democratice trebuie sa fie asezata o definitie operationala despe ce se intelege prin democratie.Este necesar, poate chiar indispensabil sa procedam cum sugereaza Giovani Sartori, adica sa realizam un echilibru instabil, dar fecund, intre idealurile formulate de teoria democratica si practicile intreprinse de catre regimurile democratice.Democratia – definirea termenului

2

Page 4: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

Primele concepte şi practici democratice datează din antichitate, când au apărut primele forme de organizare şi conducere a societăţii.

Termenul „democraţie” îşi are originea în limba greacă, unde demos = popor, iar kratos = putere, autoritate, în secolul al V-lea î.Cr. şi de atunci până în urmă cu un secol a rămas un concept politic. Aceasta înseamnă că democraţie însemna o democraţie politică.Astăzi, însă, vorbim de asemenea despre democraţie în sens nonpolitic sau subpolitic, atunci când vorbim despre democraţie socială, democraţie industrială şi democraţie economică.Conceptul de democraţie socială- de democraţie în sens social, ca stare a societăţii- poate fi regăsit încă de la Tocqueville.Aşadar, o democraţie socială este o societate al cărei etos cere membrilor săi să se perceapă ca fiind egali la nivel social.În concepţia politicienilor democraţia este regula generală a statului şi a vieţii; pentru că numai ea este expresia omului şi a răspunderii lui faţă de el însuşi.O democraţie veritabilă asigură dreptul la viaţa particulară a fiecărei fiinţe umane; drepturi şi libertăţi politice ca libertatea gândirii, exprimării, organizării şi religiei; alegerea reprezentanţilor poporului prin alegeri libere, prin vot universal, egal direct şi secret; guvern al majorităţii cu respectarea drepturilor minorităţilor; egalitate în faţa legii a tuturor cetăţenilor indiferent de naţiune, sex, limbă, credinţă; un sistem juridic independent; dreptul fiecărui cetăţean de a fi judecat public de către un tribunal imparţial pe baza procedurii legii.În funcţionarea democraţiei este necesară o cultură politică, ce presupune cunoaşterea problemelor politice de către cetăţeni, implicarea lor în rezolvarea problemelor fundamentale ale vieţii sociale.Această cultură politică este cultivată de la vârste fragede, încă de la nivelul învăţământului preşcolar în cadrul activităţilor de educaţie civică şi continuată la celelalte trepte de şcolarizare.Democraţia participativă în sistemul de învăţământ presupune implicarea elevilor în luarea deciziilor şi în conducerea şcolii, prin participarea directă(discuţii de grup în consiliile elevilor, adunări generale sau parlamentare ale elevilor) sau indirect, prin delegaţii sau reprezentanţi aleşi.

Principii democratice

a) Creearea unui cadru legislativ şi adoptarea constituţiei, în care să fie prevăzute principiile generale de organizare şi conducere, drepturile şi libertăţile, îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, autorităţile publice, rolul şi structura lor;

b) Separarea puterilor în stat: puterea legislativă să aparţină unui for ales liber de către toţi cetăţenii (parlamentul); puterea executivă a administraţiei de stat obligatorie trebuie să emane de la puterea legislativă sau parţial să fie aleasă direct de popor; puterea judecătorească, în funcţie de condiţii poate să emane de la forul legislativ sau să fie aleasă de cetăţeni.

c) Existenţa unui mecanism politic care să asigure condiţii pentru exercitarea dreptului cetăţenilor de a alege şi de a fi aleşi în organele de conducere centrale şi locale ale statului;

d) Libertatea de organizare a cetăţenilor în asociaţii profesionale independente faţă de stat în parti de politice prin care să garanteze alternative reale de conducere a ţării.

e) Existenţa unor mijloace de informare în masă care să se manifeste liber, fără ca puterea de stat să impună o anumită linie pe baza unei cenzuri;

f) Confruntarea diferitelor poziţii politice privind organizarea şi conducerea ţării să se facă pe baza unui dialog deschis, sincer, argumentat.

3

Page 5: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

g) Valorificarea cu discernământ a tradiţiilor democratice din ţara respectivă şi a experienţei altor ţări în creearea unei societăţi democratice;

h) Organizarea şi conducerea democratică a societăţii să cuprindă toate domeniile vieţii sociale, atât la nivel macrosocial cât şi la nivel microsocial.

3. Drepturile fundamentale ale omului

În cadrul relaţiilor stabilite de comunitatea europeană, de Uniunea Europei Occidentale şi de Alianţa Atlantică cu ţările terţe, cu ţările din Europa Centrală şi de Est şi deci şi cu ţara noastră, un accent din ce în ce mai mare a fost pus pe respectarea drepturilor omului, pe ataşamentul la principiile democraţiei şi statului de drept.în contactele formale şi informale cu ţările care şi-au declarat voinţa de a adera la structurile euroatlantice, în acordurile de asociere sau de parteneriat încheiate s-au exprimat şi s-au înscris sistematic obligaţiile de garantare a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Astăzi se constată că sub influenţa proceselor definitorii ale contemporaneităţii au avut loc importante mutaţii în conţinutul, dimensiunile, sistemul naţional şi internaţional al protecţiei drepturilor omului. Astfel s-au dezvoltat şi afirmat noi laturi ale drepturilor fundamentale tradiţionale, au apărut noi drepturi (ale unor categorii speciale - drepturile tineretului, drepturile copilului, etc.), a crescut interdependenţa dintre drepturile omului şi drepturile primordiale ale popoarelor (dreptul la autodeterminare, pace, dezvoltare, la un mediu sănătos). în contextul unor asemenea evoluţii obiective, demersul teoretic este chemat să ofere importante puncte de sprijin acţiunii care urmăreşte promovarea la toate nivelurile a drepturilor şi îndatoririlor fundamentale ale omului.

Incursiune istoricăIdeea existenţei şi implicit a recunoaşterii unor drepturi fundamentale ale omului, decurgând din calitatea acestuia de fiinţă raţională şi socială apare încă din antichitate. Platon şi Aristotel au emis aprecierea că există oameni egali în drepturi şi alţii care nu au nici un drept (sclavii). Aristotelscria în „Politica" ... acel care printr-o lege naturală nu aparţine sieşi, ci chiar dacă este om aparţine altuia este naturalmente un sclav. Este omul altuia şi chiar dacă este fiinţă umană se transformă într-o proprietate şi în această calitate se constituie în instrument de folosinţă individuală". Reprezentanţi ai antichităţii ca Seneca, Cicero, Marc Aureliu au promovat de asemenea concepţii care proclamau egalitatea tuturor oamenilor.Gândirea politico-filozofică din evul mediu a îmbrăţişat la rândul său teza creştină a egalităţii fiinţelor umane.Constituirea conceptului şi afirmarea instituţiei drepturilor omului se vor realiza în epoca modernă. La baza documentelor în care au fost formulate drepturile omului au stat lucrările unor gânditori de seamă, umanişti din perioada Renaşterii şi în mod deosebit a luminilor, ca de pildă „Contractul social" al lui JJ.Rousseau şi „Spiritul legilor" a lui Montesquieu.Cele dintâi reglementări juridice asupra drepturilor omului le întâlnim în Anglia în:

„Magna Charta Libertatum", document emis în 1215, în care pe lângă faptul că era îngrădită puterea regală se sublinia pentru prima dată că nici un om liber nu poate fi închis fără a fi judecat: (Unele reglementări) vizând manifestări ale garanţiilor individuale au apărut mult mai de timpuriu, ca de pildă „Carta magna Leonesa" 1188 pentru dreptul spaniol. în continuare menţionăm „Petiţia dreptului" din anul 1628, înaintată de parlamentul britanic regelui, important act constituţional care prevedea şi garanta anumite drepturi cetăţeneşti1. în 1679 a fost votat de parlamentul englez „Habeas Corpus Act", document prin care s-a acţionat în direcţia protecţiei cetăţeanului faţă de politica abuzivă a regalităţii"; menţionăm de asemenea şi „Legea drepturilor", votată de parlamentul britanic în 1689, prin care se puneau definitiv bazele

1 Anexă, p.183.

4

Page 6: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

monarhiei constituţionale în Anglia, formulându-se pentru cetăţeni o serie de drepturi2. Prin sancţionarea juridică, a drepturilor şi îndatoririlor cetăţenilor s-a urmărit delimitarea unui sector în care statul să nu se amestece, lăsând totul la latitudinea individului.Un loc deosebit în acţiunea de afirmare a drepturilor omului îl constituie „Declaraţia de independenţă" a SUA din 17763 care ridică probleme eliberării coloniilor britanice de sub autoritatea metropolei engleze, prezentând şi o serie de drepturi şi libertăţi ale cetăţeanului. în declaraţie se menţionează: „toţi oamenii au fost creaţi egali, sunt înzestraţi de creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, printre acestea se numără viaţa, libertatea, căutarea fericirii. Pentru a garanta aceste drepturi oamenii au instituit guverne, a căror justă autoritate derivă din consimţământul celor guvernaţi. Ori de câte ori o formă de guvernare devine o primejdie pentru aceste scopuri, este dreptul poporului să o schimbe sau să o abroge, instituind un nou guvern bazat pe acele principii şi organizat în acele forme care-i vor părea mai potrivite pentru a-i garanta siguranţa şi fericirea".Această declaraţie a constituit actul fundamental care a stat la baza elaborării constituţiei SUA din 1787, valabilă cu unele modificări şi în prezent4.Documentul de cea mai mare importanţă pentru drepturile omului, pentru viaţa democratic ă a popoarelor îl constituie „Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului", votată în Franţa revoluţionară, de Adunarea Naţională Constituantă la 26 august 17895.Acest document a stat la baza elaborării foarte multor Constituţii cu caracter democratic, începând cu cea poloneză din 1791 şi continuând până în zilele noastre, însă prevederile lui nu au căpătat o dimensiune juridică internaţională.Nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului a dus la declanşarea celui de al doilea război mondial, consecinţele tragice ale acestuia reflectând concluzia că asigurarea păcii şi, implicit, respectarea drepturilor omului nu mai pot fi tratate drept „treburi interne" ale statelor, ele constituind probleme de maximă importanţă ale întregii comunităţi internaţionale. Se impune deci cu necesitate elaborarea unui document care să reglementeze şi să statueze pe planinternaţional problematica drepturilor omului. Acest rol avea să-1 îndeplinească „Declaraţia universală a drepturilor omului", adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 decembrie 19486. Acesta este primul document internaţional prin care se consacră drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.în analizarea celor două documente trebuie să se ţină seama în primul de perioadele şi condiţiile istorice în care au fost eliberate, dimensiunile diferite ale acestora făcând imposibilă o analiză comparată articol cu articol. Un al doilea aspect, nu lipsit de importanţă, ar fi acela că ambele au fost precedate de conflicte majore, ce şi-au pus în mod evident amprenta asupra conţinutului lor. Astfel, „Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului" a fost elaborată în timpul Revoluţiei, eveniment ce a influenţat definitiv evoluţia societăţii franceze de la sfârşit de secol, şi nu numai a ei. Era deci normal ca în textul ei să se regăsească cu preponderenţă idealurile de libertate, egalitate şi echitate socială ce au determinat declanşarea ei. Cel de-al doilea document, elaborat la sfârşitul unui război ce a însângerat o planetă, este mai cuprinzător, conţinutul său reflectând tot ceea ce apăruse mai nou în ştiinţa dreptului în ultimii 50 de ani.Ambele documente conţin ca prim articol un paragraf ce se referă la egalitatea şi dreptul la libertate pe care oamenii îl au încă de la naştere. Poziţia acestuia caută să îl evidenţieze ca fiind articolul de cea mai mare importanţă din cadrul ambelor documente, pe adevărul general valabil ce îl exprimă bazându-se întreg conţinutul acestora.În articolul 4, „Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului" se explică concepţia vremii asupra libertăţii, considerând-o ca fiind posibilitatea de a „face tot ceea ce nu este în detrimentul altuia", limitele libertăţii urmând a fi statuate prin lege.

2 Anexă, p.184.3 Anexă, p.185.4 Anexă, p.185.5 Anexă, p.189.6 Anexă, p.191.

5

Page 7: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

Articolul 6 stabileşte că legea fiind „expresia voinţei generale" (...) „trebuie să fie aceeaşi pentru toţi, fie că îi protejează, fie că îi pedepseşte".Articolele 7, 8 şi 9 se refer ă la condiţiile aplicării legii. Astfel, nimeni „nu poate fi acuzat, arestat ori deţinut decât în cazurile prevăzute de lege" şi „orice om trebuie considerat nevinovat până la probarea culpabilităţii sale".Articolele 10 şi 11 statuează libertatea de exprimare: „nimănui nu trebuie să-i fie reproşate opiniile sale (...) cu condiţia ca manifestarea lor să nu tulbure ordinea publică".În articolele 12, 13, 14 şi 15 apare ideea instituirii unei forţe publice care să garanteze drepturile omului şi ale cetăţeanului, întreţinută printr-o „contribuţie comună", „repartizată între cetăţeni (...) în raport cu posibilităţile lor". Modul în care se percepe şi utilizează această contribuţie va putea fi controlat de către cetăţeni, „direct sau indirect", societatea având „dreptul să ceară socoteală fiecărui funcţionar public".Ultimul articol reglementează proprietatea ca „un drept inviolabil şi sacru", nimeni neputând „fi lipsit de el, decât în cazul când necesitatea de ordin public, legal constatată, o cere".„Declaraţia universală a drepturilor omului" este după cum am spus mai complexă decât precursoarea ei. Ea dezvoltă majoritatea ideilor acesteia şi abordează altele noi. prin chiar textul ei, Declaraţia universală a drepturilor omului îşi extinde efectele asupra fiecărei fiinţe umane „fără nici un fel de deosebire". Declaraţia universală a drepturilor omului interzice sclavia, tortura şi pedepsele crude, pedeapsa cu moartea pe timp de pace.Articolele 7, 8, 9, 10 şi 11 stabilesc relaţiile cetăţeanului cu legea. Astfel, „toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au (...) dreptul la o egală protecţie a sa", „nimeni nu trebuie arestat, deţinut sau exilat în mod arbitrar", „orice persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusă nevinovată până când vinovăţia sa va fi stabilită".în articolul 12 sunt statuate inviolabilitatea vieţii personale, a domiciliului, a corespondenţei, a onoarei şi reputaţiei sale.Articolele 13, 14, 15 şi 16 definesc o serie de drepturi civile: dreptul de a circula în mod liber, de a-si alege reşedinţa şi de a solicita azil în caz de persecuţie, dreptul la o cetăţenie; dreptul la căsătorie şi la desfacerea acesteia.Începând cu articolul 17 şi terminând cu articolul 27, Declaraţia universală a drepturilor omului prevede o serie de drepturi sociale şi personale:-dreptul la proprietate;-libertatea gândirii, opiniilor şi dreptul de asociere paşnică;-dreptul de a lua parte la conducerea treburilor politice ale ţării;-dreptul la securitate socială;-dreptul la muncă;-dreptul la odihnă;-dreptul la un nivel de trai decent;-dreptul la ajutor şi ocrotire deosebită pentru mamă şi copil;-dreptul la învăţătură; cel puţin învăţământul elementar şi general trebuie să fie gratuit;-dreptul de autor a lucrărilor literare, de artă sau ştiinţifice.Articolul 29 arată că „orice persoană are" nu numai drepturi ci şi „îndatoriri faţă de colectivitate" şi că aceste îndatoriri sunt reglementate prin lege.Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului constituie o sinteză a ideologiei politice a iluminismului. Situând egalitatea oamenilor în faţa legii şi înscriind proprietatea printre drepturile naturale, a marcat un moment deosebit de important pe calea afirmării şi garantării drepturilor fundamentale ale omului.Internaţionalizarea drepturilor omului ca o garanţie a păcii, a dezvoltării economice şi culturale a convins ţările Europei de vest unite în cadrul „Consiliului Europei" să semneze la 4 noiembrie 1950 „Convenţia europeană asupra drepturilor omului", intrată în vigoare la 3 septembrie 1953. Acesta este primul instrument de drept internaţional care organizează apărarea individului în faţa propriului stat, garantându-i drepturile şi libertăţile fundamentale7.

7 Vezi anexă p.195.

6

Page 8: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

Spre deosebire de alte instrumente internaţionale, Convenţia europeană nu se mulţumeşte doar a enunţa principii, ci oferă pentru protecţia lor o garanţie colectivă, prevăzând căi de atac contra violării lor şi concomitent măsuri reparatorii.De la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Adunarea Generală a ONU a adoptat până în prezent numeroase declaraţii sau convenţii privind drepturile omului care se referă la probleme diverse ca: genocidul, discriminarea rasială, apartheid-ul, refugiaţii, apatrizii, drepturile femeilor, sclavia, căsătoria, copiii, tinerii, străinii, exilul, handicapaţii fizic şi mintal, tortura, progresul social, etc.Transformările pe linia democratizării în ţara noastră se realizează în concordanţă cu prevederile „Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului" 8, fiind garantate în Constituţie. Astfel, articolul 16 al Constituţiei prevede că Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. De asemenea articolul 20 specifică: Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia universală a drepturilor omului.

4. Sistemul politic al Statelor Unite ale Americii

Originea sistemului constitutional american

Fondatorii Constitutiei Statelor Unite au preluat, cu un uimitor simt al practicii politice – rod al educatiei pragmatice si al studiilor facute de unii dintre ei in Anglia – spiritul reformator al filosofiei politice engleze din secolul al XVIII-lea, la baza careia era asezat principiul suveranitatii poporului1.In ceea ce priveste conceptia constitutionala. fondatorii Constitutiei americane au transpus in practica, printr-o imbinare armonioasa si echilibrata a institutiilor guvernante – devenita model de referinta pentru statele europene – principiul separatiei celor trei puteri, formulat definitiv de Montesquieu. Caracteristice pentru sistemul constitutional american sunt separatia stricta a puterilor si rolul preponderent jucat de seful statului, cu alte cuvinte, regimul prezidential2. In mod paradoxal, momentul forjarii sistemului constitutional al SUA, fundamentele teoretice ale acestuia erau organic legate de gandirea politico-juridica reformatoare a Europei din acea vreme, de tot ceea ce se crease mai valoros in doctrina si practica constitutionala ale statelor europene occidentale pana in secolul al XVIII-lea, desi Statele Unite se aflau la o mare distanta de vechiul continent. Intr-avevar se poate spune ca regimul constitutional a reflectat cele mai progresiste curente filosofice promovate indeosebi in Anglia si in Franta la sfarsitul secolului al XVIII-lea, privind mecanismul de functionare a structurilor de putere si raporturile dintre guvernanti si guvernati.Dar poate, si mai curios, este faptul ca sistemul constitutional al SUA a receptat si adaptat cutume si traditii constitutionale ale unui stat inamic, de care fostele colonii s-au despartit printr-un razboi sangeros de independenta.In nici o alta constitutie din lume, poate cu exceptia celei a Canadei, nu se intalnesc atat de numeroase si atat de profunde elemente traditionale ale cutumei britanice, ca in Constitutia americana si, sa nu uitam, Imperiul britanic a avut o intindere uriasa, unul dintre principiile d ebaza ale guvernarii teritoriilor ocupate de acesta, constituindu-l controlul britanic asupra intregului sistem de drept local. 3

De ce federalism?

Odata castigata independenta, cele 13 colonii s-au confruntat cu un fenomen critic pentru unitatea noului stat, fapt ce a impeidicat o vreme adopttrea unei pizitii comune fata de viitorul 8 Vezi anexă p. 191.

7

Page 9: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

politic al acesteia.Este vorba de disparitia factorului politic ce unise pana atunci cele 13 colonii. Astfel, fiecare stat a inceput sa-si consolideze prin toate mijloacele independenta, actionand separat de celelalte state. Cu acest prilej s-a manifestat si o anumita rivalitate intre unele dintre fostele colonii. Acest fenomen a constituit unul dintre motivele organizarii confeserale in 1777 si apoi federale a Statelor Unite si nu al unei organizari unitare a statului american.Potrivit “ Articolelor Confederatiei si ale Uniunii permanente din 1777, prerogtivele conducerii afacerilor externe si ale apararii reveneau unui organism numit Congres, celelalte atributii de guvernare revenind statelor membre suverane.In anul 1788, Constitutia fost ratificata de catre 11 state si a intrat in vigoare la 1 ianuarie 17894 .In ceea ce priveste structura statului, Legiuitorul constituant a optat pentru o structura federala, in ciuda unor factori care ar fi putut determina constituirea unui stat unitar:a) sentimentul national si limba comuneb) lipsa unor formatiuni statale distincte in perioada anterioara ( cele 13 colonii nu pot fi considerate state in sensul modern al cuvantului intre 1776-1787 )c) piata economica comuna, moneda unicad) obiecte de politic externa similaree) probleme de aparare nationala comunef) lipsa unor conflicte etnice, religioare. Federalismul a invins insa in conditiile in care Europa – si fondatorii Constitutiei erau constienti de acesti lucru – se profilase intr`o maniera larga ideea statului unitar. Federalismul american din 1787 a introduc in limbajul stiintelor politice un termen nou – federatia – care era o formula inedita pentru acea vreme5.

Autonomia constitutionala

In cadrul organizarii federale, fiecare stat beneficiaza de o Constitutie proprie – o transpunere la nivel local a Constitutiei Uniunii. In fruntea ierarhiei administrative a fiecarui stat se afla un guvernator ales prin sugragiu direct ( cu exceptia statului Mississippi ) pentru un mandat de doi sau, dupa caz, de patru ani potrivit reglementarilor locale.Guvernatorul este ajutat de un vice- guvernator. In unele state, guvernatorul poate fi revocat de alegatori. In raporturile sale cu parlamentul local, guvernatorul detine un drept de veto ( cu exceptia statului Carolina de Sud ).Cu exceptia statului Nebraska, Parlamentul local are o compunere bicamerala:Camera reprezentantilor si Senatul. Mandatul celor doua corpuri legislative este de doi sau patru ani, in functie de reglementarile constitutionale locale. In ceea ce priveste prerogaticele acordate celor doua Camere, Senatul are puteri limitate in raport cu cele ale Camerei Reprezentantilor. activitatea legislativa cuprinde domenii foarte diverse de interes local. In fiecare stat este creata o retea de instante judecatoresti, in fruntea carora se afla o Curte Suprema, ea insasi subordonata Curtii Supreme federale 6 .

Partidele politice

Desi in contitutie nu se face nici o referire la partidele politice, acestea se afla la baza functionarii sistemului politic american 1 .

Astfel atat Congresul, cat si Presedintele exprima girul acordat de alegatori candidatilor propusi de partidele politice principale: Partidul republican si Partidul Democrat. pozitia predominanta a acestor doua partide in viata politica, echilibrul de forte stabilit intre ele, indeosebi, in ceea ce priveste baza lor sociala, sunt factori determinanti ai sistemului bipartidismului american.In prezent aspect remarcat de analistii americani, casi de cei straini, cele doua partide politice nu se infrunta pe motive politice sau ideologice, ci in domenii economice si sociale de interes national sau local 3 .In procesul de cucerire si exercitre a puterii partidele politice americane indeplinesc trei functii principale:

8

Page 10: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

a) Functia electorala. Aceasta functie consta in formularea unor programe sau platforme electorale, propunerea de candidati, organizarea si conducerea campaniilor electorale, atragerea si mobilizarea suporterilor, supravegherea alegerilor, analiza rezultatelor.b) Functia de conducere/ opozitie.Aceasta functie rezulta din imbinarea a doua functii diferite, opuse chiar, exercitate de partidul sau partidele de opozitie. Cele doua funtii au comun doar faptul ca se exercita in acelasi timp si ca fiecare partid se straduieste sa-i conteste celuilalt, prin confruntare politica deschisa, programul, metodele, obiectivele politice, liderii.Partidul de opozitie beneficiaza de forme ale luptei politice din opozitie: presa, simpozioane, adunari publice.c) Functia de selectare si imbinare a intereselor unei colectivitati cat mai largi, a valorilor nationale si forjarea lor intr-o forta politica coerenta si unitara, capabila sa domine sau sa determine fizionomia institutiilor de guvernare si activitatea de guvernare insasi 2.Intre cele trei functii majore ale partidelor politice din SUA – in general, comune tuturor partidelor politice – nu se face o departajare neta, putand fi exercitate, practic, concomitent.In afara de cele doua partide politice principale, in SUA, mai exista Partidul Independent American, Partidul Comunist, Partidul Sicialist al Muncii, precum si alte formatiuni politice minore, practic fara nici o aderenta electorala.Referitor la organizarea interna a partidelor, aceasta este in general flexibila, structurile ierarhizate ( organizatii comitete )fiind vizibe indeosebi la nivel local.De altfel, viata partidelor se desfasoara la nivel ierarhic de baza, varfurile ierarhice actionand aproape exclusiv in campaniile electorale.

Congresul

Articolul 1, paragraful 1 din Constitutie prevede ca “ toate puterile legislative acordate prin aceasta Constitutie vor fi exercitate d ecatre un Congres al Statelor Unite care va fi alcatuit din Senat si Camera Reprezentantilor.

Exprimand un principiu care avea sa-si mentina viabilitatea dincolo de momentul in care a fost enuntat, presedintele Abraham Lincoln mentiona ca “ nici un om nu este suficient de bun pentru a guverna un alt om, fara consimtamantul acestuia”.In aceste cuvinte se regaseste intreaga filosofie a democratiei americane care face din legitimitatea democratica forta puterii politice.

Principalele atributii ale Congresului sunt :

1. Reglementeaza impunerea si colectarea taxelor, a impozitelor de orice fel, inclusiv a taxelor vamale, care vor fi uniforme pe intregul teritoriu.2. asigura achitarea datoriilor SUA.3. asigura apararea comuna si bunastatea generala4. ratifica imprumuturile efectuate in numele SUA5. reglementeaza comertul cu natiunile straine si intre diferite state membre ale federatiei6. reglementarea uniforma a naturalizarii7. reglementarea uniforma a falimentului8. reglementeaza emiterea monedei nationale si a valorii acesteia.9. reglementeaza activitatea postei10. reglementeaza dreptul de proprietate intelectuala11. reglementeaza infiintarea Curtilor de rang inferior Curtii Supreme de Justitie a SUA12. declararea starii de razboi13. alocarea fondurilor pentru recrutarea si inzestrarea fortelor armate14. propune amendamente constitutionale

Camera Reprezentantilor

9

Page 11: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite ale Americii (conform originalului United States House of Representatives) este camera inferioară a Parlamentului Statelor Unite. Împreună cu Senatul, camera superioară a aceluiaşi corp legislativ, alcătuiesc Congresul Statelor Unite ale Americii. Camera este specifică structurilor parlamentare din lumea anglo-saxonă. Echivalentul ei european este "Camera deputaţilor".Numele de cameră a "reprezentanţilor" vine de la faptul că fiecare din cele 50 de state sunt reprezentate proporţional cu mărimea populaţiei. Fiecare stat, indiferent de mărime, are dreptul la cel puţin un reprezentant, sau o persoană reprezentativă. Spre exemplu, California, care este cel mai populat stat al SUA are 55 de reprezentanţi, în timp ce Alaska, Delaware, District of Columbia, Montana, North Dakota, South Dakota, Vermont and Wyoming au fiecare doar câte un reprezentant. Numărul total actual al reprezentanţilor din Cameră este fixat la 435 de către un act legislativ specific (Apportionment Act of 1911, urmat de Reapportionment Act of 1929) însă Congresul poate decide modificarea acestui număr.Membrii Camerei Reprezentantilor sunt alesi prin vot universal, egal, secret si direct, potrivit legilor electorale ale fiecarui stat.Ca mod de scrutin s-a optat pentru sistemul majoritar, uninominal si cu un singur tur de scrutin.Aceasta inseamna ca, pentru fiecare mandat, partidele depun intr-o circumscriptie electorala o singura candidatura, fiind ales candidatul care va intruni majoritatea voturilor exprimate intr-o singura operatiune de votate.In toate cele 50 de state, sunt stabilite trei principii de eligibilitate a candidatilor:1. candidatii sa aiba varsta de 25 de ani2. sa fie cetateni americani3. sa locuiasca in statul in care si-a depus candidaturaDurata mandatului este de 2 ani.Preşedintele care oficiază lucrările Camerei, fiind liderul de facto al acesteia, şi care este ales cu o majoritate simplă de voturi, fiind de obicei un lider al partidului majoritar, are titlul de Vorbitor sau Purtător de cuvânt (Speaker of the House of Representatives) şi este simultan a treia persoană în ordinea succesiunii prezidenţiale. Actuala persoană care este Speaker of the House este Nancy Pelosi, cea de-a şaizecea Vorbitoare a Camerei Reprezentanţilor şi totodată prima femeie din întreaga istorie politică Statelor Unite ale Americii care ocupă această înaltă şi importantă funcţie. Se poate remarca că niciodată o femeie nu a fost mai aproape de funcţia prezidenţială în Uniune, Nancy Pelosi fiind actualmente a treia persoană în ordinea succesiunii prezidenţiale.SenatulÎn Senatul Statelor Unite, fiecare stat al Statelor Unite, indiferent de numărul locuitorilor săi, este egal reprezentat de către doi senatori, care sunt aleşi pentru o perioadă de 6 ani prin vot direct de către populaţia statului respectiv. Alegerile pentru senatori au loc din doi în doi ani, în anii pari, aproximativ o treime din senatori fiind aleşi sau realeşi cu aceste ocazii. Anii 2004, 2006 şi 2008, spre exemplu, au fost ani de alegeri, fiecare din ei, pentru câte o treime din senatori. Astfel, ciclul de realegere şi reînoire completă a Senatului este de şase ani, număr evident identic cu durata mandatului oricărui senator.Astfel, Senatul SUA este constituit din cei 2 x 50 state ale SUA = 100 senatori, la care se adaugă vicepreşedintele în exerciţiu al Statelor Unite, care este, conform legii, şi preşedinte al Senatului, dar nu este senator. Acesta nu are drept de vot în Congress, şi nu intervine în hotărârile şi voturile Senate-ului decât dacă există un scor de 50 la 50 (aşa numitul break tie vote). În acest caz rar, votul său înclină balanţa decisiv în favoarea unei părţi.Candidatii trebuie :1. sa aiba varsta de 30 ani2. sa fie cetateni americani de 9 ani3. sa locuiasca in statul pentru care si-a propus candidatura

10

Page 12: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

Presedintele

Constitutia SUA prevede in art. 2 ca „puterea executiva va fi exercitata de Presedintele SUA.”Alegerea presedintelui si vicepresedinteluiPresedintele Statelor Unite este desemnat prin vor universal ( indirect ), de catre un colegiu electoral format din mari electori, fiecare stat beneficiind de un numar de delegati egal cu cel al congresmenilor alesi in forul Suprem legislativ din partea statului respectiv.Cu alte cuvinte, acest organism va fi format din 535 de electori.Delegatii sunt alesi prin vot universal direct.Interesant este faptul ca fiecare candidat la mandatul de elector face cunoscut, intr-un fel sau altul, carui candidat la presedintie i va acorda votul sau.In acest fel configuratia Colegiului de electori indica „teoretic”cine va castiga alegerile prezidentiale.Acest sistem de votare il leaga si mai mult pe Presedinte de masele de alegatori. In fapt, Presedintele este ales de popor 1 .9

Campania prezidentiala se desfasoara in patru faze:a) alegerile locale de partid pentru desemnarea delegatilor la Conventia Nationala a partidului respectivb) alegerea candidatului la functia de presedinte si vicepresedinte al SUA de catre Conventia Nationala a fiecarui partidc) alegerea locale pentru desemnarea marilor electori ce formeaza Colegiul electorald) investirea oficiala a presedintelui si vicepresedintelui SUA.Alegerea marilor electori are loc pe baza scrutinului de lista, cu un singur tur, pe baza celui mai mare numar de voturi.Se constata ca in final este ales presedinte si vicepresedinte candidatul care a obtinut majoritatea absoluta a voturilor marilor electori, respectiv minim 270 de voturi ( 1/2+1) ( 269+1 ).In cazul in care nu este intrunita majoritatea de 270 de voturi ale marilor electori, Presedintele este ales de Camera Reprezentantilor.Mandatul Presedintelui Statelor Unite este de 4 ani si incepe in mod oficial la 20 ianuarie in anul urmator alegerilor, prin prestarea d ecatre presedintele ales a juramantului prevazut in Constitutie. [ „ Eu jur ( sau declar ) in mod solemn ca voi indeplini cu fidelitate functia de Presedinte al Statelor Unite si ca voi face totul pentru pastrarea, protejarea si apararea Constitutiei Statelor Unite”- art II, Sectiunea 1(7). ]

Functii traditionale ale Presedintelui:

a) sef al statuluib) sef al puterii executive ( al guvernului )c) comandant suprem al fortelor armateid) sef al diplomatieie) sef al partidului care l-a propus candidat la presedintie Alte funtii:a) coordonator al politicii economiceb) aparator al politicii socialesuport al sistemului federal de guvernamantc) moderator al solutiilor de dezamorsare a unor crize interne si externed) nu raspunde in fata Congresului si nu poate fi obligat sa demisioneze daca are un sprijin minoritar in Cameree) nu are dreptul sa dizolve Congresul si sa procedeze la organizarea unor noi alegeri

Puterea judecatoreasca

9 B.Chantebout, Droit constitutionnel et science politique, Armand Colin, Paris, 1982, p.110-111

11

Page 13: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

Potrivit art.3 sectiunea 1 din Constitutia SUA, puterea judecatoreasca este incredintata unei Curti Supreme si unor Curti inferioare, a caror jurisdictie a fost stabilita la nivel federal. Constitutia stabileste puterea Congresului de a infiinta prin lege Curtile inferioare Curtii Superioare a SUA.In afara curtilor federale, constitutia acorda puteri Congresului de a infiinta Curti specializate pentru anumite cauze sau pentru anumite domeniide activitate.Trebuie mentionat ca puterea judecatoreasca federala are puterea de a interpreta si intari forta juridica a Constitutiei ca lege.Temeiul juridic ale acestei puteri se intemeiaza pe principiul separatiei puterilor.In ceea ce priveste independenta si inamovibilitatea judecatorilor, acestea se bazeaza pe dispozitiile Constitutiei potricit careia “ judecatorii de la Curtea Suprema, precum si cei ai celorlalte Curti isi vor mentine posturile in caz de buna comportare”.De asemenea, judecatorii pot fi pusi sub acuzare si judecati potrivit procedurii de impeachment, daca comit numite fapte penale. Ei sunt numiti in functie de presedinte si confirmati de catre Senat.

In prezent, sistemul Curtilor federale este compus din urmatoarele jurisdictii:a) Curtile de district – 94 de jurisdictiib) Curtile de apel – 13 jurisdictiic) Curti de jurisdictie specialad) Curtea Suprema de JustitieCurtea Suprema de Justitie a SUA este compusa din 9 judecatori numiti pe viata d ecatre Presedintele SUA si au posibilitatea, de care profita rar, de a se retrage la varsta de 70 ani, daca o doresc.Prin definitie Curtea Suprema este o instanta de recurs. Cu toate acestea, potrivit art.3 parag 2 clauza 2, Curtea Suprema judeca in pima instanta in toate cazurile privitoare la ambasadori, ministri si consuli si in cazurile in care este implicat un stat al Uniunii.Curtile de apel au fost create in 1981. In prezent sunt 11 curti.Fiecare asemenea instanta este formata din 15 judecatori. Competenta curtilor de apel consta in principal in judecarea recursurilor impotriva sentintelor pronuntate in prima instanta de Curtile districtuale.Curtile de district sunt formate din 27 de judecatori. Circumscriptiile lor se stabilesc in functie de aria districtuala fixata, la randul ei, de Congresul Statelor Unite.Cele 50 de state sunt impartite in 89 de districte in functie de marime, populatie, complexitatea activitatii economico- sociale si administrative.Lor li se adauga districtul Columbia si Porto Rico. In acest fel, numarul Curtilor districtuale se ridica la 91.In afara sistemului federal al organizarii judecatoresti, in Statele Unite functioneaza Curtile create special de Congres.Ele sunt create de Congresul federal potrivit prerogativelor sale legislative.Judecatorii acestor instante sunt numiti pe viata d ecatre Presedintele Statelor Unite cu avizul Senatului.

Astfel de instante sunt:1. Court of Claims creata in 1855, competenta sa solutioneze plangerile facute de persoanele particulare impotriva Guvernului cu privire la pagube decurgand din contracte, sau cauzate din culpa unor functionari guvernamentali;2. Court of Customs and Patent Appeals creata in 1909, competenta sa solutioneze plangerile impotriva deciziilor luate de tribunalul pentru taxe vamale, de Oficiul pentru brevete si de Comisia pentru tarife.3. Court of Military Appeals ceata in 1950, competenta sa solutioneze deciziile Curtii Martiale.

SISTEMUL CONSTITUTIONAL AL REPUBLICII FRANCEZE

Naţiunea franceză şi-a câştigat pe deplin dreptul de a i se recunoaşte o contribuţie majoră în enunţarea şi realizarea unei doctrine şi a unei practici politice democratice şi liberale, privind

12

Page 14: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

resorturile şi instrumentele de exercitare a puterii, crearea unei filozofii a libertăţii individului şi egalităţii umane, care au declanşat, în scurt timp, reînnoiri constituţionale în aproape toate statele de pe continent. Factorul care a impus noua doctrină politică şi marile principii de egalitate şi fraternitate umană a fost Revoluţia franceză din 1789. 'La doi ani şi jumătate de la căderea Bastiliei este adoptată prima Constituţie scrisă a Franţei şi a doua din Europa (în mai 1791, Polonia adoptase deja o constituţie scrisă). Era data de 3 septembrie 1791. Primul Aşezământ fundamental scris a pus bazele unei monarhii constituţionale în care regele, la fel ca monarhul de pe malurile Tamisei, „domnea, dar nu guverna". Vechiul regim a fost înlocuit cu un sistem politic în care a prins viaţă principiul, potrivit căruia, puterea rezidă în Naţiune şi că aceasta o exercită prin reprezentanţii săi.Instituţia regalităţii s-a menţinut deoarece, în perioada imediat următoare evenimentelor revoluţionare de la 14 iulie 1789, în Franţa nu se formase încă un curent social în favoarea Republicii. De altfel, revoluţia burgheză nu-şi propusese schimbarea formei de guvernământ, ci doar înlăturarea regimului absolutismului monarhic.Principiile înscrise în Constituţie erau însă impregnate de ideologia revoluţionară antimonarhică, îndeosebi de substanţa lucrării lui Rousseau - „Contractul social" . Tocmai de aceea, ele vizau mai mult deziderate teoretice, abstracte ale unui mod de guvernare ideal schiţat de filozoful francez, decât soluţii practice de guvernare corespunzătoare realităţilor sociale şi cerinţelor specifice unor categorii sociale care înfăptuiseră Revoluţia .Franţa continua, aşadar, să fie şi după revoluţie un regat, dar încetase să mai reprezinte o citadelă a monarhiei absolutiste. însăşi titulatura instituţiei monarhiei se schimbă: în loc de „Rege al Franţei şi al Navarei", monarhul era numit „Rege al francezilor". Noua denumire era mai mult decât o formală schimbare protocolară, şi anume, era expresia recunoaşterii constituţionale a faptului că, puterea politică aparţine poporului, monarhul fiind socotit un funcţionar aflat în slujba acestuia.Stabilirea în Constituţie a principiului suveranităţii naţionale a avut ca rezultat delegarea acesteia de către Naţiune prin scrutinul electoral unor reprezentanţi ai săi, care vor exercita puterea în numele ei.In concordanţă cu principiul înscris în art. 16 al Declaraţiei drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789, potrivit căruia „orice societate în care separaţia puterilor nu este stabilită, nu are o constituţie", exerciţiul puterii a fost conferit unor organisme constituţionale diferite: Adunarea Naţională (puterea legislativă); Regele (puterea executivă); Tribunalele (puterea judecătorească).Regele deţinea, totuşi, prerogative importante, inclusiv de natură legislativă, printre care, dreptul de veto. Uzând de acest drept, monarhul putea bloca procesul legislativ. Aşa a apărut un conflict deschis între Adunarea Naţională şi Rege, soluţionat în cele din urmă de către popor, căruia i se recunoaşte, prin Constituţia din 1791, dreptul imprescriptibil de a se răzvrăti împotriva tiraniei şi de a schimba chiar ordinea constituţională, dacă aceasta ar fi putut servi pentru împilarea sa. Poporul francez, nemulţumit că monarhia păstrase încă prerogative însemnate, a folosit acest drept şi a decis convocarea unei Convenţii care să adopte noi reglementări constituţionale. în 1792, Convenţia, constituită potrivit unor noi dispoziţii electorale, se reuneşte şi adoptă o serie de acte normative cu valoare constituţională prin care, între altele, se prevede abolirea monarhiei şi înlocuirea acesteia cu forma de guvernământ republicană. Prin Decretul din 21-22 septembrie 1792, Convenţia Naţională decretează în unanimitate că regalitatea este abolită în Franţa. Pe data de 25 septembrie 1792, aceeaşi Convenţie declară că Republica franceză este una şi indivizibilă.La 24 iunie 1793 se adoptă o nouă Constituţie care consacră prima Republică în istoria constituţională a Franţei. Este Constituţia Anului I. La 22 august 1795 este votatăConstituţia Anului al IlI-lea, prin care se instituie Directoratul (organ colegial care exercita puterea executivă la nivelul şefului statului). In timpul Directoratului, se menţine forma de guvernământ republicană.în 18 şi 19 Brumar al Anului al VH-lea (9 şi 10 octombrie 1799), generalul Bonaparte, membru al Directoratului, organizează şi declanşează o lovitură de stat prin care instituie o veritabilă dictatură a Executivului asupra Parlamentului .

13

Page 15: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

Constituţia adoptată în urma loviturii de stat, conferă Executivului puteri mai largi decât cele ale legislativului. Cu toate acestea, nu se poate considera că noua Constituţie ar fi repus în drepturi vechiul regim absolutist în care şeful puterii executive (Regele) deţinea puteri discreţionare. Guvernarea directorială (colegială) se depreciază însă curând şi este înlocuită cu un sistem de guvernare personală. Astfel, Directoratul se transformă într-un Consulat (tot un organism executiv colegial) condus însă de un Prim-Consul, funcţie pe care o îndeplineşte generalul Bonaparte.Printr-un senatus-consult, generalul Bonaparte este numit Consul pe viaţă, iar doi ani mai târziu, pe 18 mai 1804, printr-un alt asemenea act, se reinstituie monarhia: republicanul Bonaparte devine împăratul Napoleon I!La 6 mai 1814, Napoleon abdică, iar Ludovic al XVIII-lea revine din exil. La 10 iunie 1814, noul Rege edictează o Chartă constituţională prin care se reia regimul monarhic, păstrându-se, totodată, modelul guvernării parlamentare bazat pe principiul separaţiei puterilor, ca şi pe marile cuceriri revoluţionare, printre care, la loc de frunte, se situează egalitatea şi libeitatea privite ca drepturi intrinseci fiinţei umane. Cu alte cuvinte, se instituie o monarhie constituţională.Printre prevederile Chartei, una ne poate atrage atenţia pentru actualitatea şi înţelepciunea ei politică: „Orice cercetări ale opiniilor şi voturilor emise până la Restauraţie sunt interzise. Aceeaşi uitare este cerută tribunalelor şi cetăţenilor". într-adevăr, concilierea naţională şi unitatea ţării constituiau unele dintre obiectivele majore ale Restauraţiei . O dispoziţie cu un conţinut similar a fost cuprinsă şi în legislaţia Germaniei după cel de al doilea război mondial.In vara anului 1830 izbucneşte o revoluţie care atrage după sine abdicarea Regelui Carol al X-lea şi chemarea la Tronul Franţei a ducelui d'Orleans, Ludovic-Philippe. Pactul orleanist care este edictat imediat (Constituţia), menţine principiul suveranităţii naţionale. Potrivit Pactului, şeful statului deţinea prerogative însemnate, putând să intervină cu succes în viaţa politică a statului .Cu Pactul orleanist din 1830 se încheie primul ciclu constituţional francez care a început la 1789. Al doilea ciclu începe în 1848 - anul revoluţiilor burghezo-democratice din Europa.La 4 noiembrie 1848 se adoptă o nouă Constituţie care consfinţeşte cea de a Ii-a Republică. Marile principii revoluţionare ale anului 1789 sunt cap de afiş în noul Aşezământ fundamental. Suveranitatea populară, separaţia puterilor, regimul reprezentativ capătă o nouă încadrare constituţională. în fruntea statului se află Preşedintele Republicii - şeful puterii executive care deţinea prerogative ce-i confereau o poziţie predominantă faţă de celelalte organisme constituţionale. Preşedintele era ales de popor prin vot direct.Puterea legislativă se exercita de către un parlament unicameral -Adunarea Naţională - compusă din 750 parlamentari aleşi prin vot universal şi prin scrutin de listă.La 2 decembrie 1852, Preşedintele Republicii, Ludovic-Napoleon, declanşează însă, o lovitură de stat în cel mai autentic „stil bona-partist" şi restaurează Imperiul, luând numele de Napoleon al III-lea. Noul împărat pune bazele unui regim politic liberal. Războiul Franco- Prusian din 1870 încheiat prin înfrângerea Franţei pune însă capăt organizării imperiale a Franţei. „Sedanul a fost Waterloo-ul lui Napoleon al IlI-lea.În 1875 este adoptată o nouă Constituţie prin care se instituie Republica a IlI-a - o republică de tip parlamentar.Este important de menţionat că noua Constituţie pune capăt instabilităţii politice, succesiunii unor forme de guvernământ opuse şi a unor regimuri politice diferite. Suveranitatea naţională transpusă în norme constituţionale a stat la baza instituirii unei democraţii reprezentative în expresia ei clasică. Textele Constituţiei stabilesc mecanisme constituţionale de o mare simplitate şi eficienţă.Parlamentul este format din două Camere legislative (Camera Deputaţilor şi Senatul). Preşedintele Republicii este ales pentru un mandat de 7 ani - pana in 2002 - si 5 ani in prezent - de către membrii Camerei Deputaţilor şi ai Senatului, reunite în Congres. în calitatea sa de şef al statului, Preşedintele îi numeşte pe miniştrii care trebuie însă, să capete încrederea Parlamentului în faţa căruia, aceştia îşi angajează răspunderea politică. Preşedintele Republicii este

14

Page 16: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

neresponsabil politic şi penal, actele sale de guvernământ fiind contrasemnate de ministrul de resort. în caz de trădare, Preşedintele urma să fie judecat de înalta Curte.Camera Deputaţilor era aleasă prin vot universal şi direct, iar Senatul prin sufragiu universal indirect. Cele două Camere legislative aveau puteri echivalente. Cu toate acestea, Senatul avea un prestigiu politic mai mare, poate şi datorită faptului că era învestit cu un control politic asupra legilor adoptate în vederea verificării constituţionalităţii acestora .Regimul constituţional instituit în 1875 s-a menţinut până la sfârşitul celui de al doilea război mondial.în atmosfera apăsătoare care domnea în Franţa după cel de al doilea război mondial, marcată, îndeosebi, de culpa colaboraţionismului de care se făcuseră vinovaţi miniştrii Guvernului de la Vichy, uzând de cadrul constituţional stabilit în anul 1875, poporul francez este chemat la urne să se pronunţe, în cadrul unui referendum popular, în favoarea sau împotriva regimului politic, în vigoare la acea dată.La 21 octombrie 1945, răspunsul acestuia este ferm: renunţarea la principiile şi instituţiile Constituţiei din 1875 şi adoptarea unei legi fundamentale noi.Aceasta este adoptată şi apoi aprobată prin referendumul din 13 octombrie 1946. în favoarea ei au votat 9.297.000 de alegători, împotrivă 8.165.000, dar s-au abţinut 8.250.000. Cu noua Constituţie se inaugurează astfel cea de a IV-a Republică, care va dura 12 ani.Regimul politic înfăptuit în concordanţă cu noile dispoziţii constituţionale a exprimat, de fapt, lupta pentru putere între partidele politice, ceea ce a dus, printre altele, la instabilitate ministerială. Instabilitatea guvernelor se datora, îndeosebi, faptului că nici un partid nu reuşea să obţină în Parlament o majoritate confortabilă, care să-i îngăduie să formeze un guvern monocolor, sprijinit de majoritatea parlamentarilor.Numărul mare şi, mai ales, diversitatea politică şi ideologică a partidelor reprezentate în Parlament constituiau un obstacol major pentru reconstrucţia politică a ţării. Datorită acestei situaţii, însăşi a IV-a Republică a fost adesea apreciată de generalul De Gaulle ca fiind „un regim politic de partide" .Potrivit dispoziţiilor constituţionale, Parlamentul era organizat în două Camere legislative (Camera Deputaţilor şi Consiliul Republicii) şi deţinea puteri mult sporite faţă de cele ale Guvernului. Autorii francezi vorbesc chiar de „un absolutism parlamentar" .Preşedintele republicii avea un rol politic redus, fiind lipsit de puteri constituţionale care să-i confere un rol important de decizie în procesul de conducere. Mandatul prezidenţial dura 7 ani şi nu putea fi reînnoit. Primul ministru deţinea, însă, atribuţii sporite faţă de Preşedinte şi, practic, devenise personalitatea politică cea mai influentă.Viaţa politică a Franţei începe să se caracterizeze prin instabilitate, în special, datorită rivalităţii acerbe între partide. Minoritare în Parlament, partidele politice nu puteau oferi un sprijin parlamentar consistent guvernelor care se perindau la putere.Acesta este şi motivul pentru care, executivul iniţiază o serie de măsuri de „raţionalizare a Parlamentului".Acceptând, la începutul anilor 1958, să preia conducerea guvernului, Generalul De Gaulle manevrează cu abilitate instrumentele constituţionale pe care le avea la dispoziţie şi le utilizează în favoarea întăririi puterii executive. In sfârşit, la 4 octombrie 1958, este promulgată o nouă Constituţie împotriva căreia comuniştii, precum şi extrema dreaptă şi stângă au votat împotrivă.Noul aşezământ fundamental este suportul constituţional al celei de a V-a Republici.Caracteristicile generale ale Constituţiei din 4 octombrie 1958Iniţiatorii actualei Constituţii franceze au fost preocupaţi de două idei fundamentale pe care le-au transpus, de altfel, în cuprinsul acesteia:necesitatea întăririi puterii executive, îndeosebi, a prerogativelor constituţionale ale şefului statului, căruia îi revine, pe de o parte, rolul de arbitru între toate forţele politice, între cetăţenii francezi şi organele statului, iar pe de altă parte, misiunea de a fi „garantul independenţei naţionale, al integrităţii teritoriale, al respectării acordurilor Comunităţii şi a tratatelor". (Art. 5 din Constituţie).

15

Page 17: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

configurarea unui Parlament „raţionalizat", ale cărui funcţii să fie limitate la controlul Guvernului şi votarea legilor în anumite domenii ale vieţii sociale.Arbitrajul prezidenţial nu este o construcţie constituţională nouă şi nici originală. Concepţia potrivit căreia, şeful statului trebuie „să împace" interesele opuse ale unor forţe politice şi sociale rivale şi să „găsească" rezolvarea tuturor conflictelor, a inspirat numeroase modele de guvernare, îndeosebi monarhice.Constituantul francez a avut în vedere o separare netă, cvasi-absolută a celor trei puteri şi realizarea unui echilibru stabil între ele. La confluenţa acestor forţe se situează Preşedintele Republicii care, prin arbitrajul său (deşi el este component al puterii executive) asigură continuitatea obiectivelor politice şi economico-sociale naţionale, respectarea angajamentelor luate în numele Franţei, primatul intereselor naţionale sau generale fără a ceda presiunilor exercitate prin intermediul Parlamentului de către diferite grupuri parlamentare (citeşte partide politice reprezentate parlamentar) sau ale Guvernului rezultat din confruntarea electorală a partidelor politice . Importanţa socială a acestei funcţii prezidenţiale este pusă în evidenţă, cu deosebire, în condiţiile moderne de guvernare, caracterizate printr-o mare diversitate de interese economice, sociale, militare, politice, de opţiuni, de strategii mai mult sau mai puţin efemere, care ar fi disputate de partidele puternice în propriul interes şi manipulate în defavoarea unor largi categorii de cetăţeni .Fundamentul teoretic al „puterilor moderatoare" ale Preşedintelui Republicii constă într-o aşa numită „putere de reprezentare" de către acesta a voinţei generale exprimate de membrii aceleiaşi societăţi de a trăi în comun şi într-un climat de consens şi armonie socială. Pentru a se preveni un „conflict de reprezentare" între deputaţi şi senatori, pe de o parte, şi Preşedintele Republicii, pe de altă parte, fiecare dintre aceştia deţinând un mandat reprezentativ, în doctrină s-a impus dihotomia între legitimitatea naţională a actului de reprezentare revendicată de membrii Parlamentului şi legitimitatea democratică a aceluiaşi act de reprezentare care este atribuită Şefului statului.Deşi Constituţia instituie o preponderenţă a rolului puterii executive în ansamblul procesului de conducere socială (de guvernământ) , Parlamentul îşi păstrează funcţiile sale tradiţionale: votarea legilor şi controlul asupra puterii executive. Cu toate acestea, atribuţiile legislative, ca şi cele de control ale Parlamentului, sunt limitate de prerogativele constituţionale ale Guvernului.De altfel, preponderenţa conferită de către Constituant puterii executive se poate explica foarte bine prin motive economice. Angajamentele ce urma să şi le asume Franţa în cadrul Pieţei Comune -organism creat în anul 1958 - impuneau o nouă concepţie privind strategia progresului economic în centrul căreia era aşezată intervenţia şi implicarea directă a executivului. Este de presupus că şi anumite raţiuni de ordin militar au stat la baza concepţiei Constituantului privind sporirea puterii şi a rolului executivului în procesul de guvernare. De altfel, chiar în cadrul unor conferinţe ale Tratatului Nord Atlantic (NATO), s-a subliniat adesea cerinţa, ca guvernele ţărilor membre ale Alianţei să întreprindă acţiuni energice în cele mai diverse acţiuni pentru întărirea capacităţii lor militare şi, totodată, să sporească gradul de interdependenţă între ele .Opţiunea Legiuitorului constituant pentru un Executiv puternic poate fi explicată şi de faptul că îndelungatul regim politic parlamentar anterior, nu reuşise să dovedească că este în stare să soluţioneze noile probleme, în special economice, cu care Franţa se confrunta după cel de al doilea război mondial. Aşa cum se apreciază în doctrina constituţională franceză până în 1958, Franţa dispunea de instituţiile politice care corespundeau propriilor deprinderi de guvernare; după anul 1958, Franţa dispunea de instituţiile de care avea nevoie .In doctrina constituţională franceză este în general admis că, după 1958, locul şi rolul Parlamentului în raport cu Executivul s-au diminuat tot mai mult, chiar peste pragurile constituţionale. Se apreciază chiar, că Parlamentul s-a transformat dintr-un organism care exprimă suveranitatea poporului, într-un forum de dezbateri politice, menit să recepţioneze într-un mod favorabil „impulsurile" din partea Guvernului. O asemenea tendinţă nu este străină de rolul Preşedinţilor celei de-a V-a Republici, care s-au impus prin charisma personală, prin autoritate şi nu de puţine ori prin abilitate politică. Datorită acestor cauze, Parlamentul este mai mult locul unde se

16

Page 18: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

înregistrează acordurile sau dezacordurile între principalele partide politice şi se votează iniţiativele legislative ale Guvernului.Evident, nu lipsesc nici opiniile potrivit cărora doctrina „parlamentului raţionalizat" nu mai prezintă actualitate, întrucât, spre deosebire de anul 1958, când Parlamentul era fragmentat politic, ceea ce justifica raţionalizarea rolului său, în prezent există o majoritate parlamentară stabilă şi coerentă, care face inutilă încercarea Executivului de a reduce rolul parlamentarilor .Regimul politicÎnainte de a defini sau caracteriza regimul politic francez actual, dorim să facem unele precizări. Regimurile politice contemporane pot fi clasificate în două categorii principale: regimuri politice prezidenţiale şi regimuri politice parlamentare, la care se adaugă regimuri semi-prezidenţiale.Din această perspectivă, să vedem cum poate fi caracterizat în prezent regimul politic francez. Din dispoziţiile constituţionale rezultă o separaţie aproape strictă a celor trei puteri; o preponderenţă a puterii executive faţă de cea legislativă; concentrarea puterii de decizie statală la nivelul Preşedintelui Republicii; neresponsabilitatea politică a şefului statului; alegerea Preşedintelui prin vot universal direct; membrii Guvernului sunt numiţi de şeful statului la propunerea premierului etc. Sunt acestea toate elemente definitorii ale regimului politic prezidenţial. Ar trebui să caracterizăm deci regimul politic francez ca pe un regim prezidenţial.Cu toate acestea, asupra caracterizării regimului politic respectiv planează o oarecare ambiguitate, deoarece, alături de elementele definitorii ale regimului prezidenţial menţionate, se menţin elemente ale regimului parlamentar, cum ar fi, printre altele, dizolvarea Parlamentului de către Executiv şi responsabilitatea politică a Guvernului faţă de Parlament. S-a spus chiar că Legea fundamentală din 1958 a consacrat o „Republică parlamentară", dar revizuirea acesteia în 1962 (introducerea unei dispoziţii referitoare la alegerea Preşedintelui Republicii prin vot universal şi direct), a dat posibilitatea creării unui regim prezidenţial.Autorii francezi definesc regimul politic francez actual ca fiind un regim politic „prezidenţialist-parlamentar" sau ca un „prezidenţialism raţionalizat", „monarhie electivă" ori „regim semi-prezidenţial". Preşedintele Franţei, generalul De Gaulle, agasat de lipsa de precizie în definirea regimului politic pe care el însuşi 1-a creat, a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă: „Spuneţi, dacă doriţi, că Constituţia noastră este simultan parlamentară şi prezidenţială" .Este interesant de observat că partidele care, în principiu, preferă unui Executiv puternic un Parlament în care ele să conducă jocul politic pentru cucerirea şi exercitarea puterii, au acceptat regimul semi-prezidenţial, contribuind din plin la legitimizarea acestuia.Exemplul francez este o dovadă a dificultăţii de încadrare tipologică a regimurilor politice contemporane. De altfel, exemplul francez nu este singular. Şi în privinţa Portugaliei, Austriei, Finlandei, Islan-dei, se menţine o oarecare ambiguitate în definirea regimului politic.încercând o sinteză a tuturor aprecierilor făcute de constituţiona-liştii francezi, se poate aprecia regimul politic francez sub apelativul de „prezidenţialism" .

Tendinţe în evoluţia sistemului politic francez

În cadrul sistemului politic francez, partidele de guvernământ au cunoscut, începând cu anii '90, un proces de diminuare a legitimităţilor electorale, mai mult de jumătate din alegătorii lor depla-sându-se spre partide protestatare extraparlamentare. Acest proces a fosturmarea fenomenului de respingere a formei tradiţionale a partidelor politice, exprimând o criză generală de reprezentare la nivel politic . „Votul-sancţine", adresat succesiv partidelor tradiţionale, la alegerile prezidenţiale şi parlamentare a vizat critica politicianismului şi a reliefat dorinţa electoratului de a-1 înlocui cu o politică eficientă. Rezultatele alegerilor, în general, au exprimat, aşadar, nevoia de schimbare a politicului în favoarea reprezentării interesului naţional şi a gestionării „puterii pieţei" prin mijloace politice .Cercetările au pus în evidenţă faptul că, încă din anii '90, trei pătrimi din numărul francezilor afirmau că nu sunt bine reprezentaţi de nici un partid, de nici un lider politic, de nici un sindicat. Cauza acestei rupturi dintre partide şi electorat consta în decalajul dintre nevoile şi aşteptările

17

Page 19: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

francezilor şi răspunsurile politice care le erau propuse în domenii vitale, cum ar fi şomajul, imigraţia, insecuritatea, impozitele, sărăcia, corupţia etc. Se aprecia, de asemenea, că disputele şi scandalurile politice au deteriorat spiritul civic francez. Reuşitele pe plan economic şi monetar n-au avut rezonanţă la nivelul electoratului, atâta timp cât ele nu s-au reflectat pe plan social. Politica economică franceză a acestei perioade a vizat mai ales întărirea monedei naţionale, a menţinut stabilitatea economică în concordanţă cu politica economică europeană. Ea a declanşat însă, nemulţumiri sociale, deseori exprimate prin acţiuni sindicale de amploare în mediul urban, dar şi în cel rural. Aceste conflicte au exprimat dificultăţi sociale grave, care au creat probleme guvernărilor, fie de stânga, fie de dreapta.Sistemul politic francez, caracterizat în general prin bipolarizare politică în jurul celor doi poli, dreapta şi stânga, a cunoscut şi perioade de dispersie relativă, urmate imediat de revenirea la bipolaritate, aşa cum s-a confirmat la ultimele alegeri legislative din iunie 2002. Sistemul instituţional francez a permis relaţii flexibile între preşedinte şi guvern, în funcţie de conjunctura politică, iar în perioada coabitărilor politice, preşedintele şi-a exercitat mai ales funcţia de arbitru, iar primul-ministru cea de „căpitan" pe plan intern şi „secund" pe plan extern . Relaţia majoritate prezidenţială - majoritate parlamentară a dominat viaţa politică franceză, caracterizată de alternanţe la putere şi de coabitări politice.După 5 ani de coabitare politică, la alegerile legislative din 2002, francezii au votat în favoarea dreptei pentru a limita divizarea politică şi pentru a evita ca ţara să fie neguvernabilă - atitudine considerată de analişti conformă „spiritului celei de a V-a Republici". Prin votul dat în alegerile legislative din iunie 2002, s-a optat pentru unitatea de voinţă şi program, între preşedinte şi majoritatea legislativă, respin-gându-se coabitarea politică, considerată factor de insecuritate.In Franţa, partidele politice au o bogată istorie, doctrine elaborate care acoperă orientări diverse, de la extrema stângă la extrema dreaptă. Istoria politică a Franţei este, în acelaşi timp, şi istoria fracturilor politice care au pus deseori probleme unei guvernări coerente şi eficiente . De-a lungul timpului s-au conturat două mari orientări politice: orientare de stânga şi cea de dreapta, urmate de formaţiunile de extremă dreapta. Bipolarizarea sistemului politic a suferit numeroase schimbări în cadrul celor două coaliţii tradiţionale. In sprijinul bi-polarizării în alegerile legislative se aplică sistemul de vot bazat pe scrutinul uninominal majoritar cu două tururi, în urma cărora ajung să aibă reprezentare parlamentară numai formaţiunile politice puternic susţinute la nivel naţional. Datorită acestui mod de scrutin, formaţiunile politice extremiste nu au mai avut aceeaşi pondere electorală ca în alegerile prezidenţiale desfăşurate anterior, în mai 2002, iar sistemul politic francez a revenit într-o formă nouă la bipolarizarea politică .

Procedura legislativă

Potrivit art. 39 din Constituţie, iniţiativa legislativă revine membrilor Parlamentului şi Guvernului. Uzând de această prerogativă constituţională, Guvernul poate înainte oricăreia dintre cele două Camere legislative un proiect de lege. In ceea ce priveşte proiectele de lege privind finanţele, acestea sunt depuse de Guvern la Biroul Adunării Naţionale.Parlamentarii, individual sau în colectiv, reprezentând un anumit grup parlamentar, pot depune orice propunere legislativă. Totodată, ei beneficiază de dreptul de a propune amendamente la un proiect sau propunere, indiferent cine ar fi iniţiatorul acesteia. Potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, parlamentarii şi Guvernul au dreptul de a face amendamente.O analiză statistică a proiectelor şi propunerilor depuse de iniţiatori şi votate de Parlament, arată că, marea majoritate a legilor promulgate de Preşedintele Republicii, au fost iniţiate de Guvern .De altfel, Constituţia prevede în art. 40 anumite condiţii de admitere ale propunerilor depuse de deputaţi şi senatori. Astfel, propunerile legislative care, votate ar avea ca urmare reducerea fondurilor publice sau creşterea sarcinilor publice.De asemenea, Guvernul se poate opune depunerii de către parlamentari a unei propuneri sau a unor amendamente care exced domeniul legii stabilit în art. 34 din Constituţie

18

Page 20: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

Procedura legislativă se declanşează prin depunerea proiectului de lege sau a propunerii legislative la Biroul Camerei respective.Regulamentul Adunării Naţionale recunoaşte în art. 84 dreptul iniţiatorului de a-şi retrage proiectul de lege sau, după caz, propunerea legislativă. Guvernul îşi poate retrage proiectul de lege în orice fază a procedurii legislative, dar înainte de adoptarea definitivă a proiectului. Retragerea acestuia se face în mod formal printr-un decret.În practică însă, Guvernul recurge la măsuri indirecte, cum ar fi retragerea de pe ordinea de zi neînscrierea sa ulterioară în vederea continuării dezbaterilor, fie nesesizarea celei de a doua adunări legislative, după ce prima adunare 1 -a adoptat .Atât proiectele de lege, cât şi propunerile legislative trebuie să se încadreze domeniului legii circumscris de art. 34 din Constituţie. Potrivit art. 39 alin. (2) din Legea fundamentală, proiectele de lege sunt aprobate, în prealabil, în Consiliul de Miniştri pe baza avizului emis de Consiliul de Stat. în funcţie de obiectul de activitate reglementat sunt consultate şi alte organisme de specialitate.După depunerea textului legislativ, acesta se distribuie, după caz, membrilor Adunării Naţionale sau Senatului. Preşedintele Camerei sesizate trimite proiectul sau propunerea comisiei permanente specializate care va analiza textul şi va propune, dacă este cazul, amendamente. Comisia poate adopta textul fără modificări, îl poate respinge sau îl poate amenda.Precizăm că nu este admis ca amendamentele propuse de comisie sau în plenul Camerei să modifice concepţia iniţiatorului.Guvernul poate depune amendamente chiar la propriile proiecte, care sunt depuse sub autoritatea Primului-ministru. în acest caz, amendamentul va fi depus şi susţinut de ministrul interesat. Printr-un amendament se poate propune modificarea unui text, abrogarea lui sau introducerea unui text nou. în jurisprudenţa Consiliului Constituţional se precizează că dreptul de a face amendamente reprezintă un corolar al iniţiativei legislative. Ca atare, Consiliul Constituţional este competent să se pronunţe asupra constituţionalităţii amendamentelor .Comisia va întocmi un raport în care va consemna rezultatul discuţiilor şi al voturilor exprimate de membrii săi.După această primă fază preliminară, proiectul sau propunerea se înscrie pe ordinea de zi a Camerei şi se dezbate în lumina raportului comisiei în şedinţa publică. Cu prilejul votării, Guvernul poate cere „votul blocat" potrivit căruia, Camera se pronunţă cu un singur vot asupra întregului text al proiectului sau numai asupra unei părţi a acestuia. In felul acesta, se evită introducerea amendamentelor neagreate de Guvern.După votarea fiecărui articol, urmează votarea finală a proiectului în ansamblul său.Dacă proiectul este adoptat de o Cameră, se trimite celeilalte Camere, care va repeta aceeaşi procedură. în situaţia în care a doua Cameră adoptă proiectul în forma primită, legea va fi supusă promulgării.în cazul în care legea respectivă are caracter de lege organică, înainte de promulgare va fi înaintată Consiliului Constituţional care îi va verifica conformitatea cu dispoziţiile constituţionale.Dacă textul adoptat de o Cameră, diferă de cel adoptat de cealaltă, se declanşează procedura de mediere, menită să asigure adoptarea unui text identic în cele două adunări legislative.Controlul parlamentarîn ceea ce priveşte prerogativele de control ale Parlamentului asupra Guvernului, trebuie ţinut seama de caracterul semiprezidential al regimului politic. Astfel, potrivit Constituţiei, Primul-ministru, după deliberare în Consiliul de Miniştri, angajează în faţa Adunării Naţionale responsabilitatea Guvernului asupra programului de guvernământ sau a unei declaraţii de politică generală [art. 49 alin. (1) din Constituţie], o asemenea procedură fiind caracteristică îndeosebi regimurilor parlamentare. Constituţia prevede, de asemenea, posibilitatea Primului-ministru de a angaja răspunderea Guvernului în faţa Adunării Naţionale asupra unui text [art. 49 alin. (3) din Constituţie].

19

Page 21: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

Constituţia prevede totodată, în art. 49 alin. (4), că premierul are facultatea de a cere Senatului aprobarea unei declaraţii de politică generală. Se poate observa că în acest ultim caz nu se pune problema angajării răspunderii Guvernului, refuzul Senatului neantrenând deci, demisia Cabinetului.În acelaşi timp, trebuie menţionat că, potrivit Constituţiei, Preşedintele Republicii deţine dreptul de a numi Primul-ministru şi de a pune capăt mandatului acestuia în cazul în care şeful Guvernului prezintă demisia Cabinetului (art. 8). Dreptul Preşedintelui Republicii în ce priveşte demisia Guvernului, a căpătat, în practica „preziden-ţialistă", conotatii extraconstituţionale, în sensul că Primul-ministru a fost „forţat" de Preşedintele Republicii să prezinte demisia Guvernului .Raporturile între şeful statului şi cel al Guvernului, decurgând din art. 8 din Constituţie, denotă componenţa prezidenţială a regimului politic.Este interesant de observat că Senatul nu exercită un control politic asupra Guvernului .Datorită caracterului regimului politic, controlul parlamentar este mai atenuat faţă de cel exercitat în statele având un regim politic parlamentar, limitându-se, îndeosebi la informarea parlamentarilor asupra diferitelor laturi ale activităţii guvernamentale.Dreptul la informare se exercită prin formularea de către membrii celor două Camere legislative a întrebărilor orale şi scrise adresate membrilor Guvernului.Procedura întrebărilor scrise nu figurează nici în Constituţie, nici în legislaţia constituţională, rezultând dintr-o tradiţie parlamentară (cutumă) inaugurată la începutul secolului al XX-lea şi receptată în cele două regulamente ale Adunărilor legislative.Potrivit regulamentelor Camerelor, întrebările scrise sunt puse de un parlamentar unui ministru. întrebările scrise care vizează politica generală a Guvernului sunt adresate Primului-ministru.Este expres interzis ca parlamentarii să adreseze celor vizaţi imputaţii de ordin personal. întrebările se remit Preşedintelui Camerei care le notifică Guvernului. De asemenea, întrebările sunt publicate într-o publicaţie oficială. Răspunsurile sunt înapoiate pe aceeaşi cale într-un anumit termen. Miniştrii se pot eschiva de la obligaţia de a răspunde declarând în scris, că, prin refuz, apără un interes public.Întrebările orale sunt prevăzute de art. 48 alin. (2) din Constituţie. Ele se înscriu pe ordinea de zi a Camerei de Conferinţa preşedinţilor. Potrivit practicii parlamentare, întrebările orale pot fi simple sau urmate de dezbatere.în cazul întrebărilor orale, ministrul răspunde la întrebarea pusă, parlamentarul în cauză având dreptul la cuvânt pentru a se referi la răspunsul primit. în fapt, se realizează un schimb verbal între parlamentar şi reprezentantul Guvernului.A doua categorie de întrebări oferă posibilitatea şi altor parlamentari de a se înscrie la cuvânt pe marginea răspunsului prezentat.Menţionăm că în nici un caz dezbaterile pe marginea răspunsului unui membru al Guvernului nu poate face obiectul unei moţiuni.Potrivit art. 156 din Regulamentul Adunării Naţionale, dacă un deputat doreşte să adreseze o interpelare Guvernului, îl va informa despre această intenţie pe preşedintele Adunării în cursul unei şedinţe publice. La cererea de interpelare trebuie adăugată şi moţiunea de cenzură. Regulamentul Adunării prevede că interpelarea şi moţiunea de cenzură se aduc la cunoştinţa membrilor acesteia prin notificare şi afişare după care sunt înscrise pe ordinea de zi în vederea dezbaterii. Această procedură, deşi este formal prevăzută, s-a aplicat foarte rar de la intrarea în vigoare a actualei Constituţii. Pentru iniţierea moţiunii de cenzură se recurge la aplicarea art. 49 din Constituţie.O altă modalitate de control o constituie ancheta parlamentară înfăptuită prin comisiile de anchetă. Ancheta parlamentară constă în investigaţii ordonate de către Camere în orice problemă.Constituţia a stabilit o deosebire fundamentală între dreptul de informare şi investigare al parlamentarilor şi dreptul acestora de a cenzura activitatea Guvernului.în temeiul art. 49 alin. (1) din Constituţie, Primul-ministru solicită practic, din partea Adunării Naţionale un vot de încredere asupra programului de guvernare sau asupra unei declaraţii de

20

Page 22: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

politică generală. Rezultatul votului favorabil este cunoscut sub denumirea de încredere simplă („confiance simple"). încrederea este acordată cu votul majorităţii relative a deputaţilor.Potrivit art. 49 alin. (2) din Constituţie, Adunarea Naţională pune în cauză responsabilitatea Guvernului prin votul unei moţiuni de cenzură .Trebuie reţinut faptul că, această moţiune se depune din iniţiativa deputaţilor. Moţiunea este admisă dacă este semnată de o zecime din numărul deputaţilor (50 de deputaţi). Votarea moţiunii are loc după 48 de ore de la depunerea acesteia. Pentru a fi adoptată, moţiunea trebuie votată de majoritatea deputaţilor. In cazul respingerii moţiunii, semnatarii ei nu pot introduce o altă moţiune în cursul aceleiaşi sesiuni parlamentare, decât în cazul în care Primul-ministru ar angaja răspunderea Guvernului în faţa Adunării Naţionale asupra unui text.în afara moţiunii simple este cunoscut un alt tip de moţiune, rezultată din corelarea angajării de către Premier a răspunderii Guvernului în faţa Adunării Naţionale cu moţiunea de cenzură. Temeiul juridic al acestei proceduri este art. 49 alin. (3) din Constituţie potrivit căruia, Primul-ministru poate, după deliberare în Consiliul de Miniştri, să angajeze responsabilitatea Guvernului. în acest caz, textul este considerat ca adoptat, în afară de cazul în care o moţiune de cenzură, depusă în următoarele 48 de ore ale angajării, este votată de majoritatea deputaţilor.în afară de cazurile în care Guvernul este pus în minoritate în faţa Adunării Naţionale prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, premierul este dator, potrivit art. 50 din Constituţie, să prezinte Preşedintelui Republicii, demisia Guvernului.Sistemul judiciarÎn afară de puterea judecătorească propriu-zisă, Constituţia din 1958 instituie o politică şi o jurisdicţie constituţională.Autoritatea judecătorească este reglementată de Titlul al VlII-lea al Constituţiei. Potrivit art. 64 din Constituţie, Preşedintele Republicii este garantul independenţei autorităţii judiciare, ceea ce nu înseamnă că şeful statului ar fi un component al puterii judecătoreşti sau că ar avea atribuţii jurisdicţionale.Legiuitorul constituant a avut în vedere, statuând garanţia independenţei magistraţilor în persoana şefului statului, întărirea prestigiului social al autorităţilor judiciare, conferirea unei garanţii supreme, formale a independenţei acestora care se adaugă garanţiei constituţionale.Consacrarea independenţei autorităţilor judiciare în Constituţie ar fi fost suficientă, prin ea însăşi, să protejeze pe magistrat de posibile abuzuri sau ameninţări din partea Executivului. Recurgerea la garanţia expresă a Preşedintelui Republicii - şeful puterii executive - este şi o reflectare a rolului acestuia de arbitru al funcţionării corespunzătoare a puterilor publice.In calitatea sa de garant al independenţei autorităţii judiciare, Preşedintele Republicii este asistat de Consiliul Superior al Magistraturii, organism prezidat de şeful statului având ca principală funcţie propunerea magistraţilor Curţii de Casaţie şi a primului preşedinte al Curţilor de Apel, precum şi avizarea propunerilor făcute de ministrul justiţiei referitoare la numirea altor magistraţi.Magistraţii în funcţie se bucură de inamovibilitate.Funcţia judiciară are un întreit aspect: penal, civil, administrativ.Justiţia penală are rolul de a apăra ordinea publică stabilită prin legislaţia adoptată de Parlament ca şi prin diferite măsuri cu caracter executiv, precum şi de a sancţiona persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor.Justiţia civilă este menită să soluţioneze conflictele de drept privat, indiferent cine ar fi titularul drepturilor încălcate sau al obligaţiilor contractuale nerespectate.Justiţia administrativă („Contenciosul administrativ") este autonomă şi are drept scop să judece plângerile particularilor împotriva diferitelor acte sau decizii ale autorităţilor administrative .Sistemul judiciar este divizat în trei ramuri: penal, judiciar (drept privat), administrativ. Fiecare dintre cele trei ramuri este organizată şi funcţionează după reguli proprii. In interiorul fiecărei ramuri, activitatea jurisdicţională este desfăşurată în mod diferit de instanţa de drept comun şi instanţe specializate pe anumite domenii.Justiţia este înfăptuită prin două grade de jurisdicţie: primă instanţă, apel, casare.

21

Page 23: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

In afară de tribunalele care judecă în primă instanţă, există curţi de apel organizate la nivel regional, competente să judece plângerile împotriva sentinţelor date în primă instanţă de tribunalele de drept comun, asupra cauzelor ce-i sunt remise pe calea recursului în casaţie sau în anulare.Sistemul judiciar este constituit din tribunale administrative şi Consiliul de Stat, organ consultativ al Guvernului şi, în acelaşi timp, organ suprem al jurisdicţiei administrative.Jurisdicţia politică revine înaltei Curţi de Justiţie căreia i s-a conferit competenţa de a judeca pe Preşedintele Republicii şi pe membrii guvernului în cazul în care aceştia ar fi acuzaţi de comiterea unor crime sau delicte sau a unor fapte de o deosebită gravitate pentru stat (complot împotriva siguranţei statului).In principiu, Preşedintele Republicii este neresponsabil atât din punct de vedere politic, cât şi penal . Şeful Statului răspunde însă, potrivit art. 68 alin. (1) din Constituţie pentru înaltă trădare.Procedura punerii sub acuzare şi a judecării Preşedintelui este inspirată din cutuma engleză, referitoare la empeachment. Această procedură a fost inclusă iniţial în Constituţia Franţei din 1875 care a conferit Camerei Deputaţilor competenţa de a pune sub acuzare şi Senatul transformat în Curte de Justiţie cu prerogativa de a judeca.Membrii Guvernului sunt responsabili penal pentru actele îndeplinite în exercitarea funcţiilor lor, considerate crime sau delicte în momentul în care aceştia le-au comis.Jurisdicţia constituţională este înfăptuită de Consiliul Constituţional învestit cu atribuţia de a verifica constituţionalitatea legilor organice înainte de a fi promulgate de şeful statului şi regulamentele celor două Camere legislative înainte de a fi puse în aplicare.In privinţa celorlalte tipuri de legi, Consiliul Constituţional declanşează procedura de verificare a conformităţii lor cu Constituţia, la sesizarea Preşedintelui Republicii, Primului- ministru, Preşedinţii celor două Camere sau la sesizarea a 60 de deputaţi sau 60 de senatori.Potrivit art. 62 din Constituţie, dispoziţia legală sau regulamentară declarată neconstituţională, nu poate fi promulgată nici pusă în aplicare.Deciziile Consiliului Constituţional nu pot fi recurate impunându-se atât puterilor publice, cât şi autorităţilor administrative şi jurisdicţionale.

Partidele politice

Potrivit art. 4 din Constitutie, partidele si gruparile politice coopereaza la exprimarea sufragiului.Ele se formeaza si isi desfasoara activitatea in mod liber, avand indatorirea de a respecta principiile suveranitatii nationale si democratiei.Insasi textul Constitutiei – deosebit de larg – permite crearea unui numar nelimitat de partide politice.Singura conditie impusa este ca aceasta, exercitandu-si functiile electorale ca si pe cele politice propriu- zise, sa respecte “ principiile suveranitatii nationale si ale democratiei”.Potrivit unei legi din 1 iulie 1901, care reglementeaza modul de infiintare a asociatiilor, partidele politice capata personalitate juridica ( putand astfel sa-si desfasoare activitatea in mod legal ) prin simpla declaratie facuta d emembrii sai fondatori sau de catre un organism al acestuia la prefectura. Cererea de inscriere se inregistreaza automat, prefectura neavand dreptul de a refuza primirea declaratiei de constituire si, cu atat mai mult, sa refuze eliberarea adeverintei prin care se dovedeste depunerea acesteia. Regimul juridic al dizolvarii politice este stabilit printr-o lege datand din 1934. Pe baza prevederilor cuprinse in lege, Presedintele Republicii poate dizolva orice partid sau grupare politica care desfasoara o activitate subversiva, printr-un decret adoptat de Consiliul de Ministri si cu avizul Consiliului de Stat1.Spre deosebire de partidele americane, partidele franceze au o ideologie si o doctrina foarte bine pusa la punct evidentiate, indeosebi, in timpul campaniilor electorale. Practic in Franta isi desfasoara activitatea politica partidele cu programe si orientari diverse, de la extrema stanga la extrema dreapta.

Presedintele Republicii

22

Page 24: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

Initial, Constitutia din 4 octombrie 1958 a prevazul alegerea Presedintelui Republicii de catre un Colegiu electoral format din membrii celor doua Camere la care se adaugau membrii consiliilor generale si ai adunarilor teritoriale d epeste mari, ca si reprezentantii alesi ai consiliilor municipale. Dupa Reforma constitutionala initiata de presedintele De Gaulle in 1962, Presedintele Republicii este desemnat pentru un mandat de 5 ani, prin sufragiu universal direct.Initial, mandatul a durat 7 ani, dar acesta a fist redus la 5 ani, in 2001.Ca mod de scrutin se foloseste scrutinul majoritar cu doua tururi.In al doilea tur se pot prezenta candidatii care au obtinut cel mai mare numar de sufragii.Va fi declarat ales candidatul care va intruni majoritatea absoluta a sugragiilor exprimate.Potrivit art. 68 din Constitutie, Presedintele nu este responsabil juridic de actele savarsite in exercitiul functiilor sale, decat in caz de inalta tradare.Atributiile Presedintelui sunt foarte largi, in special cele decurgand din art.5 al Constitutiei.Pentru considerente de orgin metodologic, prerogativele prezidentiale au fost clasificate in 3 categorii:a) competente personale ale Presedinteluib) atributii de deciziec) dreptul de veto2.

Competente personale

Potrivit acestei clasificari, Presedintele Republicii prezideaza Consiliul de Ministri ( art.9 din Constitutie ), precum si consiliile si comitetele superioare ale Apararii Nationale, in calitate de Comandant al armatei franceze. Aceste doua atributii au un caracter personal, deoarece, potrivit Constitutiei, ele nu pot fi exercitat de un alt demnitar. In mod exceptional (“daca este cazul”), Primul ministru il poate suplini pe Presedinte in prezidarea comitetelor si consiliilor Apararii Nationale.

Atributii de decizie

Sub aceasta denumire conventionala au fost grupate atributii privind:a) exercitarea arbitrajului prevazut in art. 5. Practic Presedintele poate lua orice decizie pe care le considera necesare pentru solutionarea unui conflict care ar afecta functionarea autoritatii de stat conform legilor votate de Parlament.b) asigurarea respectarii Constitutiei. Presedintele este un adevarat “garant” al Legii fundamentalec) numirea primului ministru si a celorlalti membri ai guvernului, dar la propunerea acestuiad) adresarea unor mesaje Parlamentuluie) dizolvarea Adunarii Nationalef) dreptul de gratiere

Dreptul de veto

Dreptul de veto este o prerogativa definitorie a sistemelor prezidentialePresedintele republicii are, potrivit dispozitiilor constitutionale, dreptul ca, la propunerea Guvernului in timpul duratei sesiunilor sau la propunerea comuna a celor doua camere, sa supuna unui referendum popular orice proiect de lege privind organizarea autoritarii de stat sau

23

Page 25: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

care comporta aprobarea unui acord de catre Comunitate Ori vizeaza autoritatea ratificarii unui tratat care, fara a fi contrar Constitutiei, ar avea unele consecinte asupra functionarii institutiilor politice ( art. 11 din Constitutie ).

Guvernul

Potrivit art. 20 din Constitutie “ Guvernul stabileste si conduce politica natiunii”.El dispune de administratie si fortele armate. Art.21 stabileste ca “ Primul ministru conduce actiunile Guvernului...”. Guvernul detine chiar o putere de reglementare a relatiilor sociale, adica edicteaza, in anumite conditii, norme de conduita.Guvernul are dreptul de initiativa legislativa, putand propune Parlamentului orice proiect de lege.

10

BIBLIOGRAFIE

1. Constitutia Statelor Unite ale Americii. Traducere si note de Elena Simina Tanasescu si Nicolae Pavel, Ed. All Beck, 2002

10 J.Cadart, Institutions politiques et droit constitutionnel, vol. 2 , L.G.D.J.,Paris, 19792 Idem, p.925 si urm.

24

Page 26: 74806524 Regimuri Politice Democrat Ice SUA Franta

2.Constitutia Republicii franceze. Traducere si note de Elena Simina Tanasescu si Nicolae Pavel, Ed. All Beck, 2002

3. Ionescu, Cristian, Drept constitutional comparat, Ed. C.H.Beck, Buc. 2008

4. Ionescu, Cristian, Regimuri politice contemporane, Ed. All Beck, 2004

5. Ionescu, Cristian, Tratat de drept constitutional contemporan, Ed. All Beck, 2003

6. Ioan Alexandru, Claudia Gilia, Ivan-Vasile Ivanoff, Sisteme politico-administrative europene, Ed. Hamangiu, Buc. 2008

7. Curs de Stiinta Politica, Gianfranco Pasquino, Institutul European, 2002

8. Wilson,Woodrow( 1885 ) Congressional Govermment, New York : Houghton Miffin

9. Introducere in Stiinta politica, Conf.univ.dr.Rodica TANTAU

10 www.wikipedia.org

11. Dictionar politic, Arhiva marxistilor pe Internet

12. Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului adoptata de Adunarea Nationala Franceza in august 1789.

25