REGIMUL PPL. MINORI

8/6/2019 REGIMUL PPL. MINORI

http://slidepdf.com/reader/full/regimul-ppl-minori 1/53



majoritate oamenii care compun o colectivitate se conformeazã

normelor de conduitã unanim recunoscute dar existã, însã, si

comportamente nonconformiste, evazioniste si deviante.

Definitii ale termenilor de : minor, delict, delict juvenile dupa

“Ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite cu privire la

administrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la Beijing)”1

a) un minor este un copil sau un tânăr care, în raport cu sistemul

juridic considerat, poată să răspundă pentru un delict conform unor

modalităţi diferite de cele care sunt aplicate în cazul unui adult;

b) un delict desemnează un întreg comportament (act sau omitere)

ce poate fi pedepsit de lege în virtutea unui sistem juridic considerat;

c) un delicvent juvenil este un copil sau un tânăr, acuzat sau

declarat vinovat de a fi comis un delict.

Notiunea de deviantã socialã reprezintã nonconformitate, abaterea

sau chiar încãlcarea normelor si regulilor de convietuire sociale, incluzând

acele comportamente si conduite care aduc atingere normelor si valorilor

acceptate si recunoscute în cadrul unei societãti si care determinã o reactie

sociala din partea agentilor de control social, mergând pânã la aplicarea

unor sanctiuni.

Există o mare diversitate a definiţiilor date notiunii de delincventa,

în funcţie de ştiinţa care abordează studiul ei: din punct de vedere juridic

este o abatere de la normele penale, sociologic este o devianţă, iar în

1 Ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la

Beijing)



concordanţă cu evaluările psihologilor sau psihiatrilor apare ca o inadaptare

socială ori o tulburare de comportament . Începând cu deceniile 6-7 ale

secolului XX s-a impus concepţia juridică, fapt recunoscut şi la cel de al

şaselea Congres al Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Criminalităţii şiTratamentul Delincvenţilor (1980), unde noţiunea de delincvent juvenil a

fost considerată ca " produs al unei categorii a sistemului penal, care nu

corespunde naturii sau stilului de viaţă a individului ".

Aşadar, din punct de vedere juridic, delincvenţa juvenilă este o

devianţă de natură penală ce constă în ansamblul conduitelor minorilor şi

tinerilor aflate în conflict cu valorile ocrotite de norma penală . Perspectiva

juridică nu oferă, însă, delimitări categorice între specificul conduitelor

delictuale ale tinerilor şi cel al comportamentelor infracţionale ale adulţilor,

căci nu se interesează de cauzele acestor comportamente, ci doar de

stabilirea unui criteriu unilateral cu ajutorul căruia se poate distinge între o

conduită ilicită sub aspect penal şi un comportament normal, acceptat de

societate. Astfel, spre deosebire de criminalitatea (infracţionalitatea) actelor adultului, delincvenţa juvenilă cuprinde acele conduite comise de persoane

imature, care nu au responsabilitate socială sau juridică. În acest sens,

dincolo de interpretarea ei juridică, noţiunea de delincvenţă juvenilă are

numeroase semnificaţii biologice, psihologice şi sociale care fac dificilă

definirea ei în mod exact.

Marea majoritate a delincvenţilor nu sunt nici infractori înrăiţi, nicielemente marginale irecuperabile, ci pur şi simplu copii în derivă, victime

ale lipsei de educaţie, ale unui mediu familial ostil şi, adesea, violent, şi

care, datorită eşecului procesului de socializare familială, au ajuns să

comită, mai mult sau mai puţin, abateri de la normele sociale. De exemplu,



"copiii străzii", minori care fură alimente pentru a-şi potoli foamea, minori

care vagabondează sau cerşesc pentru a scăpa de un mediu familial

represiv şi lipsit de protecţie şi de resurse afective sau morale, minore care,

ademenite de promisiuni materiale ale unor adulţi şi lipsite dediscernământ, ajung să comită fapte de prostituţie etc. Fuga, vagabondajul,

nu mai apar ca delicte sau ca forme de conduită aberantă, ci un fel de

eliberare, o formă de evaziune dintr-un mediu perceput ca ostil. Din

nefericire evadarea se face într-un univers şi mai lipsit de valenţe morale,

care, în plus, oferă ocazii infracţionale tentante şi care determină un stil de

viaţă caracterizat prin respingerea a tot ceea ce este apreciat drept

îngrădire sau restricţie.

Tipologia delincventei juvenile:

-delincvenţa ocazională, accidentală şi nestructurată. Minorii din

această categorie comit delicte cu un grad redus de periculozitate socială.

De regulă, această categorie provine din familii legal constituite, dar cu

deficienţe de socializare, fie în sensul unui exces de socializare, fie în

sensul unei socializări prea reduse, motiv pentru care minorii fug de acasă

şi de la şcoală, intrând sub influenţa unor anturaje nefaste, în compania

cărora încep să comită acte deviante şi delincvente. Pentru mulţi dintre

aceşti minori comportamentul lor deviant reprezintă forma de manifestare a

"crizei" de originalitate adolescentină, ei participând la comiterea de delicte

în mod întâmplător sau ocazional, din teribilism, bravadă sau spirit desolidaritate faţă de grup. Pentru mare parte din aceşti minori există şanse

reale de resocializare şi recuperare în mediul deschis, prin adoptarea unor

măsuri educative sau neprivative de libertate, evitându-se astfel



stigmatizarea lor de către comunitate, dar şi pericolul "învăţării negative" a

tehnicilor delincvente în cadrul centrelor de reeducare;

-delincvenţa structurată. În această categorie se găsesc minorii

care comit delicte cu un grad ridicat de periculozitate socială. Ei provin, de

regulă, din familii dezorganizate structural şi funcţional (familii

monoparentale prin divorţ sau separaţie în fapt ori constituite în concubinaj,

în care nu se regăsesc reguli minime de comunicare, afectivitate şi sprijin

reciproc) cu o situaţie economică precară, având, totodată, performanţe

şcolare şi profesionale scăzute. Se remarcă încă de la o vârstă fragedă

comiterea de acte predelincvente (furturi de acasă, de la vecini, de la

colegii de clasă, fumat, fugă de acasă şi de la şcoală, abandon şcolar,

consum de alcool şi chiar droguri, violenţe fizice etc.). Pentru unii dintre ei,

identificarea în timp util a tendinţei spre devianţă şi adoptarea unor

sancţiuni graduale şi proporţionale în raport cu gravitatea delictului,

reprezintă o şansă de resocializare şi reinserţie socio-profesională normală.

Alţii vor deveni "clienţii" obişnuiţi ai centrelor de internare saupenitenciarelor pentru minori;

-delincvenţa recurentă sau reiterativă. Aici regăsim minorii care

comit fapte penale cu o deosebită periculozitate socială, cum ar fi infracţiuni

de omor, viol, tâlhărie, vătămare corporală, consum şi trafic de stupefiante

etc. De regulă, aceşti minori provin din medii sociale negative, marginale

sau chiar patogene, unde sunt socializaţi şi învăţaţi într-un spiritcontestatar, agresiv, violent, şi unde dobândesc, încă de timpuriu, atitudini,

tehnici şi opţiuni delincvente şi criminale. De multe ori autorii unor

asemenea delicte sunt organizaţi în "bande" şi grupuri antisociale,

specializate în comiterea unor infracţiuni spectaculoase, atât ca



ingeniozitate şi mod de realizare, cât şi ca procedee de organizare şi

valorificare a rezultatelor (produselor şi urmărilor) delictuale. Pentru mulţi

dintre aceşti minori, deşi au fost adoptate o serie întreagă de măsuri

educative şi pedepse, şansele de resocializare şi recuperare socială suntfoarte reduse, astfel încât ei reprezintă viitorii delincvenţi adulţi.

Din punct de vedere juridic, un comportament delicvent este definit

printr-o serie de trãsãturi specifice care se regãsesc în majoritatea

sistemelor legislative:

- reprezintã o faptã, o actiune / inactiune cu caracter ilicit, imoral,ilegitim, ilegal, prin care sunt violate si prejudiciate anumite valori si relatii

sociale;

- fapta este sãvârsitã de o anumitã persoanã care actioneazã

deliberat, constient si responsabil;

- fapta respectivã este incriminatã si sanctionatã de legea penalã.

Forma cea mai gravã a deviantei o reprezintã criminalitatea.

Sistemul sanctiunilor împotriva criminalitãtii a cunoscut de-a lungul timpului

o dezvoltare si o perfectionare continuã, pornind de la forme empirice de

sanctionare (legea talionului), continuând cu forme retributive, cea mai

frecventã fiind detentia, ajungându-se în prezent la forme umaniste.

Pentru prevenirea, combaterea si mentinerea sub control a

criminalitãtii si, prin aceasta, a apãrãrii celor mai importante valori unanim

recunoscute, societãtile si-au creat instrumentele necesare, atât



instituþionale cât si juridice, care stabilesc faptele ce constituie infractiuni,

conditiile rãspunderii penale, sanctiunile si mãsurile ce pot fi aplicate.

Reactia socialã la comportamentele apreciate cã indezirabile,

începe cu activitatea de legiferare, de statuare în lege a comportamentelor

neacceptate, a conditiilor în care persoana va fi trasã la rãspundere,

precum si a sanctiunilor aplicate pentru astfel de comportamente.

Potrivit Constitutiei, Parlamentul adoptã legi organice prin care se

reglementeazã, printre altele, infractiunile, pedepsele si regimul executãrii

acestora, acordarea amnistiei sau a gratierii, organizarea si functionareaConsiliului Superior al Magistraturii, a instantelor de judecatã, a Ministerului

Public, precum si legi ordinare.

În art. 141 din Codul Penal este definita legea penalã cã fiind

“orice dispozitie cu caracter penal cuprinsã în legi si decrete”. Prin urmare,

reactia socialã împotriva comportamentelor indezirabile are loc numai într-

un cadru bine stabilit prin lege.2

Instituþiile chemate sã asigure administrarea justitiei , atunci când

se constatã o încãlcare a legii penale sunt politia, parchetul, instantele de

judecatã precum si institutiile de executare a pedepselor, institutii care au

suferit o adaptare la noile realitãti si cerinte impuse de o societate

democraticã.

2.Individualizarea regimului de executare a pedepselor

privative de libertate in cazul minorilor

2 Cod penal



Regimul de executare a pedepsei privative de libertate se

stabileşte, la primirea persoanei condamnate în primul penitenciar în care

aceasta urmează să execute pedeapsa, de către comisia pentru

individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.

În fiecare penitenciar se constituie o comisie pentru

individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate,

alcătuită din: directorul penitenciarului, directorul adjunct pentru siguranţa

deţinerii şi regim penitenciar, medicul penitenciarului, şeful serviciului socio-

educativ şi un consilier din cadrul serviciului de protecţie a victimelor şi

reintegrare socială a infractorilor, în a cărui circumscripţie teritorială se află

penitenciarul, desemnat anual de directorul serviciului, psihologul şi

educatorul implicaţi în programul de reintegrare socială a persoanei

condamnate.

(1) Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative

de libertate se stabileste de comisia pentru individualizarea regimului de

executare a pedepselor privative de libertate, in functie de conduita,

personalitatea, varsta, starea de sanatate si posibilitatile de reintegrare

sociala ale persoanei condamnate.

(2) Persoana condamnata este inclusa, tinand seama de criteriile

prevazute in alin. (1), in programe care urmaresc in principal:

a) desfasurarea de activitati educative, culturale, terapeutice, de consilierepsihologica si sistenta sociala;

b) instruirea scolara;

c) formarea profesionala.



(3) Programele prevazute in alin. (2) sunt realizate de serviciile de

educatie, consiliere psihologica si asistenta sociala din cadrul

penitenciarelor, cu participarea consilierilor de protectie a victimelor si

reintegrare sociala a infractorilor, a voluntarilor, a asociatiilor si fundatiilor,precum si a altor reprezentanti ai societatii civile.

(4) Pentru fiecare persoana condamnata se intocmeste un plan de

evaluare si interventie educativa de catre serviciul de educatie, consiliere

psihologica si asistenta sociala din cadrul penitenciarului.

Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de

libertate in cazul minorilor si tinerilor

Minorii şi tinerii execută pedepsele privative de libertate în penitenciare

anume destinate sau în secţii separate în celelalte penitenciare pentru a li

se asigura protecţia şi asistenţa pe plan social, şcolar, educativ,

profesional, psihologic, medical şi fizic, care le sunt necesare potrivitvârstei, sexului şi personalităţii fiecăruia.

În penitenciarele pentru minori şi tineri se asigură separarea pe camere în

funcţie de sex, vârstă şi regimul de executare stabilit de comisia prevăzută

de art. 14 din Legea 275/206.3

(1) Minorii si tinerii aflati in executarea unei pedepse privative delibertate sunt inclusi, pe durata executarii pedepsei, in programe speciale

de consiliere si asistenta, in functie de varsta si de personalitatea fiecaruia.

3 HOTĂRÂRE Nr. 1897 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal



Se considera tineri persoanele condamnate care nu au implinit varsta de 21

de ani.

(2) Programele speciale prevazute in alin. (1) sunt realizate de

serviciile de educatie, consiliere psihologica si asistenta sociala din cadrul

penitenciarelor, cu participarea consilierilor de protectie a victimelor si de

reintegrare sociala a infractorilor, a voluntarilor, a asociatiilor si fundatiilor,

precum si a altor reprezentanti ai societatii civile.

Activitatea de recuperare a minorilor este una individualizată,

plecând de la evaluarea nevoilor de dezvoltare ale fiecărei persoane (ţinândcont de vârsta, starea de sănătate, familia de provenienţă, caracteristicile

de personalitate şi comportamentale, capacităţile individuale, nivelul

educaţional, cauzele şi motivaţia care au determinat săvârşirea infracţiunii),

consemnată într-un dosar de evaluare şi dezvoltare personală.

Dosarul de evaluare şi dezvoltare personală este structurat pe

şapte componente.

În primele două părţi se strâng informaţii despre minor şi familia

acestuia.

Informaţiile adunate sunt necesare în identificarea nevoilor

criminogene, patern-urilor infracţionale, antecedentelor predelicvenţiale,

descrierea din punct de vedere social a familiei, modelelor educaţionalefolosite în familie, descrierea grupurilor de apartenenţă. Pe lângă acestea

mai există o fişă familială în care sunt consemnate, monitorizate şi evaluate

întâlnirile cu familia minorului.



Responsabil de realizarea acestor două componente ale dosarului

este asistentul social.

Partea a treia este rezervată informaţiilor care pot indica nivelului

şcolar al minorilor, completată de cadrele didactice din centru. Urmează fişa

psihologică, care conturează profilul psihologic al minorului, bineînţeles

responsabilitatea completării acesteia îi revine psihologului. Toate aceste

informaţii structurează ce-a de-a cincea componentă a dosarului, aceea de

intervenţie educaţională care se desfăşoară pe mai multe planuri

(educaţional, şcolar, psihologic/terapeutic, social şi altele). La realizarea

acestei participând o echipă pluridisciplinară formată din psiholog, asistent

social, dirigintele clasei şi instructorul educator pentru activităţi de

resocializare responsabil de caz.

Există o fişă în care se monitorizează şi evaluează

comportamentul minorului pe perioada internării în centru de reeducare în

ceea ce priveşte relaţiile acestuia cu familia, colegii, personalul centrului şi

adaptarea la condiţiile din centru, întocmită de instructorul educator pentru

activităţi de resocializare, responsabil de caz.

Dosarul de evaluare şi dezvoltare personală a minorului se

finalizează printr-o fişă intitulată „perspective de reintegrare socială,

întocmită de asistentul social şi psihologul centrului. Fişă care cuprinde

concluziile în urma evaluării planurilor de intervenţie, resursele de carebeneficiază minorul la ieşirea din centru, atât din partea familiei cât şi din

partea mediului de apartenenţă, şi ca noutate un profil vocaţional al

minorului.



Programele de recuperare care se desfăşoară în centru sunt:

1. Programe educative care includ programele de instrucţie, de

formare profesională, de restructurare atitudinală şi comportamentală.

Aceste programe au ca obiective:

înţelegerea de către minori a gravităţii faptei comise;

interiorizarea acestor valori, principii şi deprinderi care să le

permită să facă alegeri corecte şi cinstite în viaţă;

dobândirea sentimentului de valoare personală;

învăţarea unor modalităţi paşnice de exprimare şi rezolvare a

conflictelor.

Activitatea de şcolarizare a minorilor se desfăşoară în conformitate

cu Legea Învăţământului şi este asimilată celei de învăţământ special

integrat din sistemul naţional de învăţământ.

Pentru o reală adaptare a procesului instructiv la caracteristicile

minorilor din centru, acesta a fost reglemetat prin Protocol 2410/C din

22.10.2001 încheiat între Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi

Ministerul Justiţiei şi prin planul cadru de învăţământ pentru şcolile şi

clasele aflate în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ,

aprobat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, prin Ordinul

nr.3529 din 23.03.2001.

Cadrele didactice care desfăşoară activităţile de şcolarizare provin

din învăţământul public, iar planurile şi programele pe care se



fundamentează procesul instructiv-educativ sunt conforme cu exigenţele

sistemului naţional de învăţământ.

Activitatea de pregătire profesională

Pregătirea profesională a minorilor internaţi în centrele de

reeducare pentru minori, care au depăşit vârsta de 16 ani, se poate realiza

atât prin cursurile şcolii de arte şi meserii, cât şi prin cursuri de iniţiere şi

calificare, pe baza Protocolului încheiat între Administraţia Naţională a

Penitenciarelor şi Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă .La

cursurile de iniţiere sunt cuprinşi minorii care au absolvit învăţământulprimar (minim 4 clase), iar la cele de calificare, minorii care au absolvit

studiile gimnaziale sau sunt în curs de absolvire a acestora.

Durata cursurilor este în funcţie de complexitatea meseriei şi este

cuprinsă între 3 şi 6 luni. După absolvire, minorii obţin diplome care le

atestă pregătirea profesională, recunoscute pe piaţa forţei de muncă şi care

dau posibilitatea încadrării după punerea în libertate.

Programe terapeutice: terapii cognitiv-comportamentale, non-

directive, ocupaţionale, ludoterapia, artterapia.

Aceste programe au ca obiective:

-reorganizarea afectivităţii în cadrul experienţei cotidiene

nemijlocite;

-îmbunătăţirea şi reorganizarea sistemului de relaţii interpersonale;

-înţelegerea propriilor disarmonii ale personalităţii;



-dezvoltarea abilităţii de a-şi gestiona lumea interioară, de a-şi

organiza viaţa şi de a se adapta la diverse situaţii.

Programele socio-educative conţin şi activităţi de resocializare

desfăşurate în comunitate: vizite în parcuri, expoziţii, muzee, instituţii

publice, magazine, vizionări de filme, teatre, spectacole, concursuri

sportive, excursii şi tabere şcolare, competiţii culturale, artistice, inter-clase

şi inter-şcoli.

Activităţile şi programele prezentate se desfăşoară pe etape, pe

tot parcursul şederii minorului în centru, fiecare etapă având obiective şiactivităţi specifice.

A. Etapa de adaptare are o perioadă de 30 de zile şi cuprinde

următoarele activităţi:

- primirea minorului şi informarea cu privire la specificul instituţiei şi

la regulamentul acestei, vizitarea centrului, efectuarea investigaţiilor

medicale;

- observarea – culegerea de informaţii semnificative pentru

istoricul minorului, identificarea profilului psiho-comportamental, a

intereselor şi motivaţiilor acestuia;

- evaluarea personalităţii minorului şi completarea dosarului de

evaluare şi dezvoltare personală pe baza căruia se va concepe planul de

intervenţie personalizată.

B. Etapa intervenţiei propriu-zise în care minorul participă la

programele şi activităţile planificate, iar echipa interdisciplinară



monitorizează evoluţia sa, prin evaluări intermediare privind calitatea

acumulărilor şi progresului realizat.

Echipa multidisciplinară se întâlneşte săptămânal pentru a discuta

evoluţia fiecărui minor, a analiza dacă planul de intervenţie personalizată

este adecvat şi a-l ajusta în funcţie de nevoile şi posibilităţile de dezvoltare

ale acestuia.

C. Etapa premergătoare reîntoarcerii în comunitate începe cu

două luni înainte de punerea în libertate, timp în care minorul va participa şi

la programe specifice pentru pregătirea în vederea reintegrării familiale,profesionale, şcolare şi comunitare, i se facilitează contactele cu serviciile

de reintegrare socială şi supraveghere, agenţiile de ocupare a forţei de

muncă, reprezentanţi ai comunităţii.

3.Scolarizarea minorilor in centre de reeducare

Perioada petrecuta in detentie nu inseamna o "rupere" in evolutia

individului, ci este si trebuie sa fie o etapa de pregatire pentru revenirea in

societate a adolescentilor care au comis infractiuni, se impune formarea si

dezvoltarea la acestia a acelor deprinderi, atitudini si aptitudini care sa

faciliteze reintegrarea in societate dupa executarea pedepsei privative de

libertate.

Educatia reprezinta cel mai important mijloc prin care putem limita

consecintele negative ale izolarii minorilor si tinerilor de comunitate si



putem incuraja pe cei care doresc sa-si schimbe comportamentul, sa

abandoneze cariera infractionala, prin conferirea de utilitate timpului

petrecut in detentie, prin identificarea si stimularea potentialului pozitiv si

constientizarea noilor posibilitati de care pot beneficia.

Dreptul la educatie este unul fundamentalpentru toate fiintele

umane, deci toate persoanele private de libertate trebuie sa aiba acces la

educatie, iar aceasta trebuie sa fie similara cu cea desfasurata in

comunitate.

Procesul de instruire si educare, constituie o conditie de baza arecuperarii persoanelor care au comis infractiuni, prin transmiterea unor

valori fundamentale si formarea unor deprinderi si atitudini care sa

determine un comportament pro-social.

Trebuie sa constientizam faptul ca majoritatea persoanelor private

de libertate au avut putine experiente educationale eficiente, si din acest

motiv au multe carente in domeniul educational.

In mediul penitenciar, ceea ce duce la transformarea mentalităţii

deţinuţilor este nevoia de reconstituire a unui sistem de valori funcţional, în

paralel cu activarea increderii în sine şi în viitor, cu corectarea atitudinii faţă

de munca de lege şi de pedeapsă. Dsigur, educaţia şi instruirea au un rol

major in restructurarea morală, dar atâta timp cât persoanele private de

libertate nu-şi condamnă singuri viaţa dusă până atunci şi nu doresc

sincer să se schimbe, eforturile venite din exterior nu vor avea rezultate.4

4 Gheorghe Florian-„Psihologie penitenciară”, Editura Oscar Print, Bucuresti, 2002, pag. 23.



In cadrul procesului de invatamant pot fi oferite posibilitati pentru

persoanele private de libertate de a si realiza aspiratiile, si nevoile de

dezvoltare, care sa le permita reintegrarea in societate.Se considera ca

scolarizarea detinutilor trebuie sa fie integrata in sistemul national deinvatamant astfel incat dupa punerea acestora in libertate sa-si poata

continua studiile fara dificultate.

Toate penitenciarele trebuie să ofere deţinuţilor acces la programe

de învăţământ cât mai complete, care să răspundă nevoilor individuale,

ţinând cont de aspiraţiile acestora.

Din punct de vedere al regimului penitenciar, şcolarizarea trebuie

să fie la fel de importantă ca şi munca, iar deţinuţii nu trebuie să fie

penalizaţi financiar sau de alt gen, pentru participarea la activităţile

educative.5

Organizarea procesului de invatamant:

Niveluri de invatamant care se pot realiza in asezamintele de

detentie:

-invatamant primar

-invatamant secundar care cuprinde:-gimnaziu

-scoala de arte si meserii

-an de completare

5 Recomandarea Comitetului de ministrii ai statelor membre, referitoare la Regulile penitenciare europene-REC-(2006)2



-invatamant liceal

-invatamant conform programului „ A doua sansa”.

In situatia in care o persoana privata de libertate solicita

continuarea studiilor in invatamantul liceal, asezamantul de detentie si

Inspectoratul Scolar Judetean colaboreaza pentru asigurarea conditiilor de

scolarizare, cu respectarea legislatiei in vigoare.

Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot urmacursuri de învăţământ universitar în forma frecvenţă redusă.

Cheltuielile legate de instruirea şcolară sunt suportate de

Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Administraţia Naţională a

Penitenciarelor, iar în cazul cursurilor de învăţământ universitar, de

persoanele condamnate sau de alte persoane fizice ori juridice.

Scolarizarea se realizeaza in unitati de invatamant sau clase

afiliate unitatilor de invatamant din sistemul national care functioneaza in

asezamintele de detentie.

Forme de invatamant care se pot organiza:

-invatamant de zi

-invatamant simultan

-invatamant cu frecventa redusa.



Activitatea de invatare si de profesionalizare desfasurata in

unitatile de invatamant din asezamintele de detentie este parte componenta

a sistemului de invatamant special si se desfasoara in conformitate cu

prevederile art. 41 si urmatoarele din Legea invatamantului nr. 84/1995,republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

In unitatile de invatamant care functioneaza in unitatile de detentie

structura anului scolar este aceeasi cu cea din invatamantul de masa.

Numarul de elevi in clasa este alcatuit in medie de 10 elevi, dar nu

mai putin de 8 si nu mai mult de 12.

In situatia in care persoanele private de libertate prezinta

deficiente severe profunde asociate, atestate medical, clasele din

asezamintele de detentie pot fi alcatuite din 4-6 elevi, in conformitate cu

dispozitiile Regulamentului de organizare sifunctionare a invatamantului

special aprobat prin O.M.E.N. nr. 4217/1999.

Stabilirea planului de scolarizare se propune anual si se aproba de

catre Inspectoratul scolar, avand in vedere prevederile Metodologiei de

fundamentare a cifrei de scolarizare si in mod particular recomandarile

planului individualizat de evaluare si interventie educativa si terapeutica.

In cadrul procesului instructiv educativ educativ se utilizeaza atat

curiculumul scolii de masa adaptat, cat si curiculumul pentru invatamantulspecial, in functie de cerintele educative speciale ale persoanelor private de

libertate.



Metodologia organizarii examenelor de absolvire a cursurilor

scolare este identica cu cea a unitatilor scolare din invatamantul de masa.

Actele de studiu nu specifica asezamantul de detentie unde s-au

derulat studiile ci numai unitatea de invatamant organizatoare.

Nevoia de a perfecţiona programele educative pentru minori si

tineri reprezintă un punct de vedere important al conducătorilor,

personalului din penitenciare şi al organizaţiilor neguvernamentale.6

In centrele de reeducare personalul didactic beneficiaza de

drepturile si indatoririle prevazute de Legea invatamantuluinr.84/1995,

republicata cu modificarile si completarile ulterioare si de legea privind

Statutul personalului didactic, precum si de legile specifice personalului

angajat de catre A. N. P.

1.Programe educative si de dezvoltare a competentelor

sociale realizate cu minorii:

- Alfabetizare

- Educatie pentru sanatate

- Pregatire pentru liberare

- Educatie pentru o societate democratica - Educatie civica,

Drepturile Omului si ale Copilului

- Formarea deprinderilor pentru viata cotidiana si in societate

(purtarea si intretinerea vestimentatiei, buna cuviinta si politetea,

gestionarea resurselor financiare, administrarea si intretinerea

locuintei, valorificarea timpului liber).6 Gheorghe Florian-„Fenomenologie penitenciară”, Editura Oscar Print, Bucuresti, 2003, pag. 47.



- Imbogatirea nivelului de cultura generala (natura si ecologie,

istorie, geografie, legislatie)

- Cercuri literare, cursuri de initiere in invatarea de limbi straine

- Educatie moral-religioasa- Initiere in utilizarea calculatorului

2. Programe pentru echilibrare si optimizare psiho-

comportamentala:

-managementul conflictelor, diminuarea agresivitatii, optimizarea

abilitatilor de comunicare si relationare interpersonala, terapii de

suport pentru cei cu antecedente in toxicomanie.

3. Programe si activitati artistice si sportiv-recreative:

- Activitati artistice: spectacole de muzica, poezie, dans, teatru,

pantomima, cercuri de pictura, grafica si desen, ateliere

ocupationale(traforaj, modelaj, artizanat si obiecte de decor).

- Programe si activitati sportiv-recreative: fotbal, baschet, atletism,

fitness, tenis de masa, sah, rummy, competitii sportive.4. Activitati desfasurate in comunitate:

- Vizionare de spectacole de teatru si cinematograf, sustinerea unor

spectacole de teatru, muzica si poezie;

- Vizitare de obiective cu semnificatie cultural-istorica si religioasa;

- Vizitarea de institutii cu rol in asistarea sociala a persoanelor aflate

in dificultate

- Competitii cultural-artistice si sportive cu adolescentii din

comunitate;

- Participarea la slujbe religioase in comunitate;



5. Proiecte educative desfasurate in scopul facilitarii reintegrarii

sociale a minorilor si tinerilor privati de libertate, cu finantare externa

nerambursabila.

« Tineri in Europa-impreuna prin arta si valori » - proiect derulat deCentrul Roman pentru Educatie si Dezvoltare Umana finantat de fondul

Europa prin delegatia Comisiei Europene in Romania.

Proiectul vizeaza aducerea informatiei europene mai aproape de tineri prin

organizarea de activitati culturale si artistice cu persoane private de

libertate si tineri din comunitate.

6.Activitatile Educative si de Interventie Psihosociala desfasurate cu

participarea reprezentantilor comunitatii

Interactiunea si comunicarea persoanelor private de libertate cu lumea

exterioara se constituie in programe de mentinere, ameliorare, incurajare si

dezvoltarea relatiilor sociale.Intreaga societate civila poate sa contribuie in

mod decisiv la cresterea sanselor de reintegrare sociala pentru ca numai

implicandu-ne, putem oferi sanse si da sperante!

Deşi pot exista diferenţe justificate între obiectivele primordiale ale educaţiei

şi cele ale penitenciarului, în practică, educaţia este cea care contribuie la

disciplină şi la siguranţă în penitenciar. Aceasta, deoarece activităţile

educative îi ajută pe cei încarceraţi să se destindă, să-şi elibereze

tensiunile, să se exprime şi să-şi dezvolte aptitudinile mentale şi fizice. O

instruire bună se răsfrânge asupra calităţilor şi asupra potenţialului pozitiv alcursanţilor; îi face să se simtă mai umani; îi leagă de societatea din afara

penitenciarului. 7

7 Recomandarea nr. R(89) 12 a Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, adoptată la data de 13 octombrie 1989



În consecinţă, penitenciarul devine mai suportabil, efectele sale

dăunătoare asupra personalităţii sunt diminuate, iar sănătatea şi siguranţa

deţinuţilor se îmbunătăţesc, deoarece stimularea fizică şi cea mentală

sporesc. Această situaţie facilitează gestionarea penitenciarului dar,

solicită şi o reacţie în schimb, din partea regimului. Pentru a se bucura de

succes, educaţia în penitenciare are nevoie ca deţinuţii să beneficieze de

un oarecare grad de libertate: un spaţiu fizic şi posibilităţi de mişcare şi de

interacţionare, un spaţiu psihologic în care să se poată simţi autonomi şi să

poată avea opţiuni, precum şi posibilitatea de a-şi exprima gândurile şi

sentimentele.

4.Activitatea de calificare a minorilor in centrele de reeducare

Dreptul la invatatura este un drept fundamental prevazut de

Constitutia Romaniei, astfel incat toate persoanele private de libertate, in

special minorii trebuie sa aiba acces la o educatie care sa includa, alaturi

de instructie, activitate de formare profesionala.



Participarea minorilor la cursurile unei forme de pregatire

profesionala contribuie la dezvoltarea psiho-sociala a persoanei.

Nu putem concepe un proiect care sa contribuie la recuperarea

psiho-sociala a persoanelor aflate in executarea unei pedepse privative de

libertate , in absenta procesului de formare profesionala.

Formarea profesionala ofera posibilitati pentru minorii internati in

centrele de reeducare de a-si realiza aspiratiile si nevoile de dezvoltare

care sa le permita o mai buna reintegrare in societate.

Minorilor condamnaţi la pedepse privative de libertate li se asigură

condiţii pentru participarea la activităţi educative, culturale, terapeutice, de

consiliere psihologică şi asistenţă socială adecvate nevoilor şi personalităţii

lor, precum şi pentru efectuarea studiilor şi dobândirea unei calificări

profesionale, în funcţie de opţiunile şi aptitudinile lor.

Cursurile de calificare şi recalificare profesională a minorilor

condamnaţi la pedepse privative de libertate sunt stabilite de administraţia

penitenciarului împreună cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de

Muncă sau cu structurile teritoriale ale acesteia.

Cheltuielile legate de instruirea şcolară şi formarea profesională

a persoanelor prevăzute în alin. (1) sunt suportate de Ministerul Educaţiei şi

Cercetării, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, AdministraţiaNaţională a Penitenciarelor sau de alte persoane fizice ori juridice.8

8 LEGE Nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal



Activitatile si programele de formare profesionala trebuie sa fie

similare cu cele desfasurate de comunitate, pentru a contribui la asigurarea

egalitatii sanselor pe piata fortei de munca.

Dobandirea unei calificari contribuie la cresterea sanselor de

reintegrare sociala a minorilor care au executat o sanctiune privativa de

libertate.

Trebuie sa realizam un cadru general care sa permita asigurarea

cresterii si diversificarii competentelor profesionale a minorilor din centrele

de reeducare, in vederea facilitarii integrarii sau reintegrarii acestora pepiata muncii dupa punerea lor in libertate.

Principalele activitati ce se pot realiza cu detinutii minori pentru a

crestere a sansele de ocupare a locurilor de munca dupa eliberare sunt:

-informarea profesionala

-consilierea profesionala

-medierea muncii

-formarea profesionala.

1. Informarea profesionala si consilierea:

Constau in furnizarea de informatii privind piata muncii si evolutia

ocupatiilor, evaluarea si autoevaluarea personalitatii in vederea orientarii

profesionale, a stabilirii traseului profesional, a dezvoltarii abilitatilor si



increderii in sine, in vederea luarii de decizii privind propria cariera,

instruirea in metode si tehnici pentru cautarea unui loc de munca si de

prezentare la interviurii.

2. Medierea muncii:

Se refera la furnizarea de informatii privind locurile de munca

vacante si conditiile de ocupare, preselectia candidatilor corespunzator

cerintelor de munca oferite si in concordanta cu pregatirea, aptitudinile si

interesele persoanelor in cauza.

3. Formarea profesionala:

Are in vedere instruirea teoretica si practica a minorilor aflati in

centrele de reeducare cu privire la exercitarea unei ocupatii.

Stabilirea calificarilor, ocupatiilor pentru care se realizeaza

programe de formare profesionala se face in conformitate cu „ Clasificarea

Ocupatiilor din Romania” si „Nomenclatorul calificarilor pentru care se pot

organiza programe finalizate cu certificate de calificare, de catre

conducerile centrelor de reeducare, in colaborare cu A.J.O.F.M.

La programele de formare profesionala pot fi admise persoanele

care corespund din punct de vedere medical si care au absolvit

invatamantul general obligatoriu sau alte forme de invatamant si pregatire

necesare calificarii sau perfectionarii in ocupatia/ meseria pentru care se

organizeaza cursul.



Pentru calificari de nivel I pot fi admise si persoanele care nu au

absolvit invatamantul general obligatoriu, dar poseda cunostinte minime

necesare insusirii ocupatiei sau meserie respective.9

Selectia persoanelor se realizeaza de catre persoanele

desemnate de centrele de reeducare organizatoare a programelor de

formare profesionala in colaborare cu personalul de informare si consiliere

din cadrul agentiilor teritoriale.

Inscrierea la un curs de formare profesionala a persoanelor

privative de libertate este optionala.

Cursurile de formare profesionala se organizeaza pe grupe

constituite din 14-24 cursanti in conditiile legii.

In cazurile speciale cu aprobarea conducerii centrului si a

directorului executiv al agentiei teritoriale, se pot constitui grupe cu cel putin

5 cursanti pentru o ocupatie sau o meserie.

In cazul grupelor constituite dintr-un numar mic de cursanti

disciplinele comune se predau prin comasarea grupelor.

Programul zilnic si orarul activitatii de formare se stabilesc de catre

directorul centrului de comun acord cu agentia teritoriala , cu respectarea

numarului de ore din programa de pregatire, de regula in afara orelor de

ativitati gospodaresti zilnice.

9 Protocol de colaborare între Administraţia Naţională a Penitenciarelor si Agenţia Naţională Pentru Ocuparea Forteide Muncă



Examenul de absolvire a cursurilor dse sustine in fata unei comisii

constituite in conditiile legii.

Persoanelor care au absolvit cursul li se elibereaza un certificat de

calificare sau, dupa caz, certificat de absolvire in conditiile legii.

In certificatele de calificare/ absolvire nu se fac mentiuni cu privire

la desfasurarea cursurilor in detentie.

Certificatul emis se va clasa la dosarul fiecaruia si va fi inmanat

persoanelor odata cu actele de identitate, la data eliberarii.

5. Drepturile si obligatiile minorilor internati in centre de

reeducare

Drepturile minorilor dupa “Ansamblul regulilor minime ale

Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori

(Regulile de la Beijing)”

7 – Drepturile minorilor

7.1. – Garanţiile fundamentale ale procedurii, aşa cum

ar fi prezumţia de nevinovăţie, dreptul de a fi informat asupra sarcinilor,

dreptul de a tăcea, dreptul de a fi asistat, dreptul la prezenţa unui părinte

sau tutore, dreptul de a interoga şi de a confrunta martorii şi dreptul la un

grad dublu de jurisdicţie, sunt asigurate în toate stadiile procedurii.

Comentariu:

Art.7.1. – Se ocupă de câteva puncte importante care

reprezintă elemente esenţiale ale unei judecăţi echitabile şi care sunt



recunoscute pe plan internaţional în documentele existente ale drepturilor

omului (a se vedea şi art.1.4). Prezumţia de nevinovăţie, de exemplu,

figurează şi în art.11 al Declaraţiei universale a drepturilor omului şi în

paragraful 2 al art.14 din Tratatul internaţional referitor la drepturile civile şipolitice.

8 – Protejarea vieţii particulare

8.1 – Dreptul minorilor la protejarea vieţii sale

particulare poate fi respectat în toate stadiile în scopul de a fi evitată

cauzarea de daune printr-o publicitate iniţială şi prin încadrarea penală.

8.2 – În principiu, nu trebuie publicată nici o informaţie

care să poată duce la identificarea delincventului juvenil.

Comentariu:

Art.8.1 – Subliniază importanţa protejării dreptului minorilor

în viaţa particulară. Tinerii sunt sensibili, în special, la încadrarea penală.

Cercetările criminologice din acest domeniu au demonstrat

efectele periculoase (de toate felurile) rezultând din faptul că tinerii sunt o

dată pentru totdeauna încadraţi ca „delincvenţi” sau „criminali”.

Art.8.2. – Arată că tinerii trebuie protejaţi de efectele

nocive ale publicării în presă a unor informaţii referitoare la problemaacestora (a tinerilor–n.n.–de exemplu, numele delincvenţilor în prevenţie

sau condamnaţi). Trebuie protejat şi respectat interesul individului, măcar în

principiu (Conţinutul general al art.8 apare în art.21).



9 – Clauza de ocrotire

9.1. – Nici o dispoziţie a prezentului Ansamblu de reguli nu

trebuie să fie interpretată ca excluzând aplicarea Ansamblului de reguli

minime privind tratamentul deţinuţilor, adoptat de Organizaţia Naţiunilor

Unite, ca şi a altor documente şi reguli privitoare la drepturile omului

recunoscute de comunitatea internaţională şi referitoare la tratamentul şi

protecţia tinerilor.

Comentariu:

Art.9 – Vizează evitarea oricărei confuzii în interpretarea şi

aplicarea prezentului Ansamblu de reguli conform celorlalte norme şi

documente internaţionale existente sau a căror elaborare este în curs – ca

de exemplu, Declaraţia universală a drepturilor omului, Tratatul internaţional

referitor la drepturile economice, sociale, culturale, Tratatul internaţional

referitor la drepturile civile şi politice, ca şi Declaraţia drepturilor copilului şi

Proiectul de convenţie asupra drepturilor copilului. Este de înţeles căaplicarea prezentului Ansamblu de reguli se face fără cauzarea nici unui

prejudiciu în dauna vreunui document internaţional conţinând dispoziţii de

aplicare mai extinsă (a se vedea şi art.27

Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în

drepturi. Ele sunt înzestrate cu ra”ţiune şi conştiinţă şi trebuie să se

comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii.

Fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi libertăţile

proclamate în “Declaraţia universală a drepturilor omului” fără nici un fel de

deosebire, ca de pildă, deosebirea de rasă, culoare, sex, limbă, religie,



opinie politică sau orice altă opinie, de origine naţională sau socială, avere,

naştere sau orice alte împrejurări.

În afară de aceasta, nu se va face nici o deosebire după statutul

politic, juridic sau internaţional al ţării sau al teritoriului de care ţine o

persoană fie ca această ţară sau teritoriu sunt independente, sub tutelă,

neautonome sau supuse vreunei alte limitări de suveranitate.10

Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la

securitatea persoanei sale.

Nimeni nu va fi ţinut în sclavie, nici în servitute, sclavajul şi

comerţul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor.

Constituţia României a ridicat la nivel de principiu

protecţia ,,copiilor şi tinerilor ", în art.45 garantând libera dezvoltare a

personalităţii umane, interzicerea exploatării minorilor sau folosirea la

activităţi care le pun în primejdie viaţa şi interzicerea angajării minorilor sub

15 ani etc.

De asemenea, Constituţia României, în articolele 130 alin.1 şi 131

alin.1, stabileşte că, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă

interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi

drepturile şi libertăţile cetăţenilor , procurorii desfăşurându-şi activitatea

potrivit principiului imparţialităţii, controlului ierarhic, sub autoritateaministrului justiţiei. 11

10 Declaraţia universală a drepturilor omului11 Constituţia României



În acelaşi sens, Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară,

prevede în art. 62, printre alte atribuţii ale Ministerului Public:

- verificarea respectării legii la locurile de deţinere preventivă şi de

executare a pedepselor;

- apărarea drepturilor şi intereselor minorilor .

Aceste atribuţii, enunţate generic, sunt particularizate prin dispoziţii

speciale, prevăzute în Codul penal, de procedură penală, în Codul de

procedură civilă şi în alte acte normative.12

Sunt garantate şi nu pot fi îngrădite decât în limitele şi în condiţiile

prevăzute de Constituţie şi lege:

• Libertatea conştiinţei, a opiniilor şi libertatea credinţelor religioase;

• Accesul la informaţie;

• Dreptul la petiţionare;

• Dreptul la corespondenţă;

• Dreptul la convorbiri telefonice

• Dreptul la plimbare zilnică;

• Dreptul de a primi vizite;

• Dreptul de a primi bunuri;

• Dreptul de a efectua cumpărături;

• Dreptul la asistenţă medicală;

• Dreptul la asistenţă diplomatică;

Respectarea acestor drepturi este asigurată de către judecătorul

delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

12



Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse

privative de libertate

Art. 38. – (1) Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la

pedepse privative de libertate nu poate fi îngrădită decât în limitele şi în

condiţiile prevăzute de Constituţie şi lege.

(2) Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor

prevăzute în prezentul capitol, luate de către administraţia penitenciarului,

persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plângere

la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată.

(3) Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la

locul de deţinere, de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor

privative de libertate.

(4) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de

libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane în vederea

aflării adevărului.

(5) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de

libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 10

zile de la primirea acesteia şi pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a) admite plângerea şi dispune anularea, revocarea sau

modificarea măsurii luate de către administraţia penitenciarului;

b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.



(6) Încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor

privative de libertate se comunică persoanei condamnate în termen de

două zile de la data pronunţării acesteia.

(7) Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea

pedepselor privative de libertate persoana condamnată poate introduce

contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în

termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

(8) Contestaţia se judecă potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. 2–5 din

Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.

(9) Hotărârea judecătoriei este definitivă.

Asigurarea respectării drepturilor persoanelor aflate în executarea

pedepselor privative de libertate

Art. 39. – (1) Respectarea drepturilor prevăzute de lege pentru

persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate este

asigurată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de

libertate.

(2) Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale care

desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei drepturilor omului pot vizita

penitenciarele şi pot lua contact cu persoanele aflate în executarea

pedepselor privative de libertate, cu acordul directorului general al

Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

(3) Întrevederile dintre reprezentanţii organizaţiilor

neguvernamentale prevăzute în alin. (2) şi persoanele aflate în executarea



pedepselor privative de libertate se desfăşoară în condiţii de

confidenţialitate, sub supraveghere vizuală.

Libertatea conştiinţei, a opiniilor şi libertatea credinţelor religioase

Art. 40. – (1) Libertatea conştiinţei şi a opiniilor, precum şi

libertatea credinţelor religioase ale persoanelor aflate în executarea

pedepselor privative de libertate nu pot fi îngrădite.

(2) Persoanele condamnate pot participa, pe baza liberului

consimţământ, la servicii sau întruniri religioase organizate în penitenciare

şi pot procura şi deţine publicaţii cu caracter religios, precum şi obiecte de

cult.

Dreptul la informaţie

Art. 41. – (1) Dreptul persoanelor aflate în executarea pedepselor

privative de libertate

de a avea acces la informaţiile de interes public nu poate fi

îngrădit.

(2) Accesul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative

de libertate la informaţiile de interes public se realizează în condiţiile legii.

(3) Administraţia Naţională a Penitenciarelor are obligaţia de a lua

toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării dispoziţiilor legale

privind liberul acces la informaţiile de interes public pentru persoanele aflate

în executarea pedepselor privative de libertate.



(4) Dreptul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative

de libertate la informaţii de interes public se realizează şi prin publicaţii,

emisiuni radiofonice şi televizate sau prin orice alte mijloace autorizate de

către administraţia penitenciarului.

Dreptul la consultarea documentelor de interes personal

Art. 42. – (1) Persoana condamnată sau oricare altă persoană, cu

acordul persoanei condamnate, are acces la dosarul individual, la dosarul

medical şi la rapoartele de incident şi poate obţine, la cerere, fotocopii ale

acestora.

(2) Consultarea documentelor prevăzute în alin. (1) se face în

prezenţa unei persoane desemnate de directorul penitenciarului.

Măsuri pentru asigurarea accesului la dispoziţiile legale şi

documentele privind executarea pedepselor privative de libertate

Art. 43. – (1) Prevederile Codului penal şi ale Codului de

procedură penală referitoare la executarea pedepselor privative de

libertate, prezenta lege, regulamentul de aplicare a dispoziţiilor acesteia,

ordinele emise în temeiul legii, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la

informaţiile de interes public şi Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind

liberul acces la informaţiile de interes public, precum şi regulamentul deordine interioară a penitenciarului sunt puse la dispoziţie persoanelor aflate

în executarea pedepselor privative de libertate, în limba română sau în

limba pe care o înţeleg, imediat după primirea în penitenciar.



(2) Textele prevederilor legale la care se face referire în alin. (1) se

pun la dispoziţie persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de

libertate, în penitenciare, în locuri accesibile.

(3) În cazul persoanelor condamnate la pedepse privative de

libertate, care au deficienţe de comunicare, punerea la dispoziţie a

prevederilor legale la care se face referire în alin. (1) se realizează prin

folosirea unor modalităţi care să permită înţelegerea acestora.

(4) Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor alin. (1)–(3) se

consemnează într-un proces-verbal.

Dreptul de petiţionare

Art. 44. – (1) Dreptul de petiţionare al persoanelor aflate în

executarea pedepselor privative de libertate este garantat.

(2) Petiţiile şi răspunsul la acestea au caracter confidenţial şi nu

pot fi deschise sau reţinute.

(3) În sensul prezentei legi, termenul petiţie include orice cerere

sau sesizare adresată autorităţilor publice, instituţiilor publice, organelor

judiciare, instanţelor sau organizaţiilor internaţionale.

Dreptul la corespondenţă

Art. 45. – (1) Dreptul la corespondenţă al persoanelor aflate în


(2) Corespondenţa are caracter confidenţial şi nu poate fi deschisă

sau reţinută decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.



(3) În scopul prevenirii introducerii în penitenciar, prin intermediul

corespondenţei, a drogurilor, substanţelor toxice, explozibililor sau a altor

asemenea obiecte a căror deţinere este interzisă, corespondenţa poate fi

deschisă, fără a fi citită, în prezenţa persoanei condamnate.

(4) Corespondenţa poate fi deschisă şi reţinută dacă există indicii

temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Persoana aflată în

executarea pedepsei privative de libertate este înştiinţată în scris, de

îndată, cu privire la luarea acestor măsuri, iar corespondenţa reţinută se

clasează într-un dosar special care se păstrează de administraţia

penitenciarului.

(5) Deschiderea şi reţinerea corespondenţei, potrivit alin. (4), se

pot face numai pe baza dispoziţiilor emise, în scris şi motivat, de către

judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

(6) Dispoziţiile alin. (3) şi (4) nu se aplică în cazul corespondenţei

cu apărătorul, cu organizaţiile neguvernamnentale care îşi desfăşoarăactivitatea în domeniul protecţiei drepturilor omului, precum şi cu instanţele

sau organizaţiile internaţionale a căror competenţă este acceptată ori

recunoscută de România.

(7) Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de

libertate pot primi şi expedia scrisori în limba maternă, cu respectarea

prevederilor alin. (1)–(6).

Măsuri pentru asigurarea exercitării dreptului de petiţionare şi a

dreptului la corespondenţă



Art. 46. – (1) Pentru asigurarea exercitării dreptului de petiţionare

şi a dreptului la corespondenţă, directorul penitenciarului are obligaţia de a

lua măsurile corespunzătoare pentru punerea la dispoziţie persoanei

condamnate a materialelor necesare, precum şi pentru instalarea de cutiipoştale în interiorul penitenciarului.

(2) Petiţiile şi corespondenţa sunt colectate de către personalul

furnizorului de servicii poştale, căruia i se asigură accesul în interiorul

penitenciarului.

(3) Personalul furnizorului de servicii poştale este însoţit îninteriorul penitenciarului de o persoană anume desemnată de directorul

penitenciarului.

(4) Răspunsul la petiţii şi corespondenţa adresată persoanelor

aflate în executarea pedepselor privative de libertate se predau de îndată

destinatarului, sub semnătură.

(5) Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiţionare şi

a dreptului la corespondenţă sunt suportate de către persoanele aflate în

executarea pedepselor privative de libertate. În cazul în care aceste

persoane nu dispun de mijloacele băneşti necesare, cheltuielile pentru

exercitarea dreptului de petiţionare prin cereri şi sesizări adresate organelor

judiciare, instanţelor sau organizaţiilor internaţionale a căror competenţă

este acceptată ori recunoscută de România şi cele pentru exercitarea

dreptului la corespondenţă cu familia, apărătorul şi cu organizaţiile

neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei

drepturilor omului sunt suportate de către administraţia penitenciarului.



Dreptul la convorbiri telefonice

Art. 47. – (1) Persoanele aflate în executarea pedepselor privative

de libertate au dreptul să efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele

publice cu cartelă instalate în penitenciare. Convorbirile telefonice au

caracter confidenţial şi se efectuează sub supraveghere vizuală.

(2) Pentru asigurarea exercitării dreptului la convorbiri telefonice,

directorul penitenciarului are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru

instalarea de telefoane publice cu cartelă în interiorul penitenciarului.

(3) Cheltuielile ocazionate de efectuarea convorbirilor telefonice

sunt suportate de către persoanele aflate în executarea pedepselor

privative de libertate.


libertate pot efectua convorbiri telefonice în limba maternă, cu respectarea

prevederilor alin. (1)–(3).

Dreptul la plimbare zilnică

Fiecărei persoane condamnate i se asigură zilnic, atunci când

condiţiile climaterice permit, plimbarea în aer liber timp de minimum o

oră. Dacă condiţiile climaterice nu permit plimbarea în aer liber, aceasta se

asigură într-un alt spaţiu corespunzător.

Dreptul de a primi vizite



(1) Persoanele aflate în executarea măsurilor privative de

libertate, denumite în continuare persoane private de libertate, au dreptul să

primească vizite în spaţii special amenajate, sub supravegherea vizuală a

personalului locului de deţinere, directă sau prin intermediul unor sistemeelectronice.

(2) Persoanele private de libertate pot fi vizitate de soţ sau de

soţie ori de rudele până la gradul al IV-lea inclusiv.

(3) Cu consimţământul persoanei private de libertate, aceasta

poate fi vizitată şi de alte persoane, cu aprobarea scrisă a directoruluilocului de deţinere. Refuzul directorului locului de deţinere de a aproba

vizitarea persoanei private de libertate de către alte persoane trebuie

motivat în scris.13

(4) Împotriva actului prin care directorul locului de deţinere a

refuzat vizitarea persoanei private de libertate de către alte persoane

aceasta poate face plângere la judecătorul delegat pentru executareamăsurilor privative de libertate, în conformitate cu dispoziţiile art. 61 din

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea

pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului

penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.897/2006, denumit în

continuare regulament.

Persoanele aflate în vizită sunt supuse controlului specific.

13 ORDIN Nr. 2714/C din 20 octombrie 2008



Minorii sancţionaţi cu măsura educativă a internării într-un centru

de reeducare beneficiază numai de vizită fără dispozitiv de separare.

Pentru minori, durata vizitei este de la o oră la 3 ore.14

Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate

au dreptul de a primi oricând, în condiţii de confidenţialitate, vizite ale

apărătorului.

Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate

pot comunica în limba maternă atât între ele, cât şi cu persoanele care le

vizitează.

Dreptul de a primi bunuri

Art. 49. – (1) Persoanele aflate în executarea pedepselor privative

de libertate au dreptul de a primi bunuri.

(2) Numărul şi greutatea pachetelor care pot fi primite de

persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, precum şi

bunurile care pot fi primite, păstrate şi folosite de aceste persoane se

stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în Monitorul Oficial

al României, Partea I.

(3) Persoanele aflate în executarea pedepselor privative delibertate pot primi sume de bani, care se consemnează în fişa contabilă

nominală.

14 ORDIN MJ. Nr. 2714/C din 20 octombrie 2008



(4) Cotele din sumele de bani cuvenite persoanelor aflate în

executarea pedepselor privative de libertate pentru munca prestată, sumele

primite de la persoane fizice sau juridice în timpul executării pedepsei şi

sumele aflate asupra lor la primirea în penitenciar pot fi folosite pentruexercitarea dreptului de petiţionare, a dreptului la corespondenţă şi a

dreptului la convorbiri telefonice, pentru efectuarea examenului medical

prevăzut în art. 51 alin. (4), pentru cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei

sau alte asemenea scopuri, pentru repararea pagubelor cauzate bunurilor

puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului şi pentru plata

transportului până la domiciliu, la punerea în libertate.

(5) În situaţia în care persoanele aflate în executarea pedepselor

privative de libertate nu dispun de mijloace băneşti la punerea în libertate,

Administraţia Naţională a Penitenciarelor va asigura acestora

contravaloarea transportului până la domiciliu, la nivelul tarifelor practicate

de Societatea Naţională a Căilor Ferate Române.

(6) Bunurile interzise şi sumele de bani găsite asupra persoanelor

private de libertate, cu prilejul percheziţiilor, se confiscă. Bunurile confiscate

se valorifică sau se distrug potrivit legii, iar sumele de bani se păstrează şi

se folosesc în condiţiile prevăzute în alin. (4).

Dreptul la asistenţă medicală

Art. 50. – (1) Dreptul la asistenţă medicală al persoanelor aflate în




(2) Asistenţa medicală în penitenciare se asigură, ori de câte ori

este necesar sau la cerere, cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit

legii.


libertate beneficiază în mod gratuit de tratament medical şi de

medicamente.

Examenul medical

Art. 51. – (1) Examenul medical al persoanelor condamnate la

pedepse privative de libertate se realizează la primirea în penitenciare şi în

timpul executării pedepsei, în mod periodic.

(2) Examenul medical se realizează în condiţii de confidenţialitate.

(3) Medicul care efectuează examenul medical are obligaţia de a

sesiza procurorul în cazul în care constată că persoana condamnată a fost

supusă la tortură, tratamente inumane sau degradante ori la alte rele

tratamente, precum şi obligaţia de a consemna în fişa medicală cele

constatate şi declaraţiile persoanei condamnate în legătură cu acestea sau

cu orice altă agresiune declarată de persoana condamnată.

(4) În cazurile prevăzute în alin. (3), persoana condamnată la o

pedeapsă privativă de libertate are dreptul de a cere să fie examinată, la

locul de deţinere, de un medic legist sau de un medic din afara sistemului

penitenciar, desemnat de persoana condamnată. Constatările medicului din

afara sistemului penitenciar se consemnează în fişa medicală a persoanei

condamnate, iar certificatul medico-legal se anexează la fişa medicală,



după ce persoana condamnată a luat cunoştinţă de conţinutul său, sub

semnătură. Obligaţiile minorilor:

a) să respecte prevederile prezentei legi, ale regulamentului de

aplicare a dispoziţiilor acesteia, ale ordinelor emise în baza legii şi ale

regulamentului de ordine interioară a penitenciarului, după punerea lor la

dispoziţie potrivit art. 43;

b) să respecte regulile de igienă colectivă şi individuală;

c) să se supună percheziţiei corporale ori de câte ori această

măsură este necesară, în condiţiile prevăzute în regulamentul de aplicare a

legii;

d) să întreţină în mod corespunzător bunurile încredinţate de

administraţia penitenciarului şi bunurile din dotarea unităţilor unde

prestează munca. Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate

răspund civil, material, disciplinar sau penal, după caz, pentru faptele

săvârşite în timpul executării pedepselor privative de libertate, potrivit legii.

7. Preocupari si perspective pentru imbunatatirea executarii

masurii educative a internarii in centre de reeducare.

Investigarea cauzelor care determină delincvenţa juvenilă, fără a

pune rezultatele în serviciul anticipării modului în care vor evolua conduitele

deviante în viitor, reprezintă un demers inutil atâta timp cât el nu oferă

posibilitatea recuperării sociale a minorilor delincvenţi. Se ştie că

majoritatea delincvenţilor minori îşi încep "cariera" infracţională pornind de

la un lung şir anterior de fapte predelictuale. Astfel, performanţele şcolare



minime, absenteismul şcolar, eroziunea din căminul familial, vagabondajul,

agresiunile verbale sau fizice sunt numai câteva din aceste conduite

predeviante sau deviante. Problema este, de fapt, stabilirea momentului la

care putem conchide că asemenea acte ale tânărului constituie"anticamera" delincvenţei juvenile. O astfel de concluzie trebuie să aibă la

bază cel puţin două premise:

a) conduita deviantă şi delincventă este doar efectul unor cauze

concrete; aşadar trebuie identificate cauzele pentru a putea stabili care este

ponderea lor în actul deviant;

b) faptele minorului nu trebuie calificate strict în sensul normei

juridice pentru a se evita fenomenul de etichetare dar şi pentru a nu

identifica un comportament ca fiind deviant în baza unor prejudecăţi.

Operaţiunea nu este una facilă nici pe departe, dar ea este

necesră pentru a adopta măsurile potrivite de prevenţie cât timp deficienţele

de comportament nu se acutizează.

Se recomandă desfăşurarea unor programe complexe şi bine

structurate, de lungă durată, care să fie axate pe încadrarea deţinuţilor în

activităţi cu caracter divers. Este binevenită orientarea către părţile pozitive

ale deţinutului (bunăoară, atitudinea faţă de copii şi copilărie). De notat că

în activitatea de psihocorecţie a deţinuţilor minori este foarte important să

fie încurajat comportamentul prosocial al acestora.

Recomandăm un program multimodal care să se bazeze pe

principiul circular, deţinutul participând la unul sau mai multe module

concomitent, şi/sau prin treceri succesive de la un modul la altul, în funcţie



de necesităţile individuale ale fiecărui deţinut, stabilite în baza unei evaluări

complexe.

Propunem descrierea succintă a acestor module:

1. Modulul ce are ca scop dezvoltarea şi formarea diferitelor

deprinderi şi abilităţi. Acestea se referă la:

• Abilităţile de autocontrol:

- al agresivităţii;

- al propriilor stări emoţionale.

• Abilităţile de gestionare:

- a timpului, în special a timpului liber;

- a banilor şi resurselor.

• Abilităţile de relaţionare socială eficientă:

- de stabilire a contactelor;

- de comunicare;

- de dezvoltare a asertivităţii şi a empatiei.

Acest modul se bazează pe abordarea cognitiv-comportamentală

şi pe aplicarea unor metode şi tehnici ca: modelarea, învăţarea prin întărire

pozitivă, identificarea şi rezolvarea problemelor, planificare şi luarea unor

decizii.



2. Modulul ce are ca scop dezvoltarea personală se referă la:

• Autocunoaştere:

- recunoaşterea şi acceptarea propriilor trăsături de personalitate;

- depistarea unor aptitudini şi a modalităţilor de valorificare a lor;

- orientarea vocaţională.

• Dezvoltarea creativităţii

3.. Modulul ce are ca obiectiv dezvoltarea raţionamentului moral:

- acest modul se bazează pe teoria dezvoltării în stadii a

raţionamentului moral al lui Kohlberg;

- ca tehnică de bază se utilizează discutarea în grup a unor dileme

morale, fapt ce le permite deţinuţilor cu un nivel mai redus al dezvoltării

raţionamentului moral să atingă nivelul +1 ca urmare a conflictului de opiniigenerat de dilema morală.

4. Modulul ce are ca scop profilaxia comportamentelor inerente

delincvenţei:

- informarea referitoare la un mod de viaţă sănătos;

- profilaxia narcomaniei şi a alcoolismului;

- informarea referitor la schimbările fiziologice şi psihologice ce au

loc la vârsta adolescenţei.



5. Modulul ce are ca scop interacţiunea comunitară:

- acest modul se referă la stabilirea unor relaţii cu comunitatea:

primăria, ONG-urile, biserica, biblioteca, teatrul.

- interacţiunea penitenciar–comunitate se realizează prin

intermediul unor vizite, organizarea de activităţi distractive, sportive,

artistice, cu implicarea activă a membrilor comunităţii şi a deţinuţilor.

6. Modulul ce are ca scop pregătirea pentru eliberare:

- evaluarea riscului de recidivă;

- informarea referitoare la resursele comunitare pe care le poate

utiliza când se va elibera;

- informarea vizavi de posibilităţile de angajare şi recomandări

privind menţinerea la locul de muncă;

- oferirea unor recomandări în ceea ce priveşte gestionarea

cercului de prieteni.

- Evaluarea celor învăţate şi a schimbărilor produse pe parcursul

participării la respectivul program.

In cadrul programelor desfăşurate cu minori, se include si :

- INSTART – programul din perioada de carantină de 21 de zile.

Acesta are ca scop adaptarea treptată a deţinuţilor la mediul din

penitenciar. În această perioadă iau cunoştinţă de regulamentul de ordine

interioară şi sunt monitorizaţi din punct de vedere medical. În perioada de



carantină nu intră în contact cu ceilalţi deţinuţi, ci desfăşoară activităţi

separate: plimbări, jocuri sportive (ping-pong, şah) la unul dintre cluburi.

Programul constă în întâlniri de grup zilnice de câte o oră.

- Program de alfabetizare pentru cei care nu ştiu să scrie şi să

citească;

- Programul de cultură generală în care deprind diverse abilităţi

cum ar fi: cum să salute, să mănânce cu furculiţa şi cuţitul, să aşeze o

masă, să dea un cadou, să scrie o scrisoare. Mulţi dintre deţinuţi nu au

asemenea abilităţi elementare. De asemenea, învaţă noţiuni de geografie,de istorie.

- Programul „Şapte paşi” de schimbare a comportamentului, care

pleacă de la premisa că „ceea ce gândeşti determină ceea ce faci, dacă

schimbi ceea ce gândeşti, vei schimba şi ceea ce faci”. Se bazează pe

exerciţii, jocuri de rol, învaţă cum să ia decizii, îşi fac planuri concrete de

schimbare.

- Program de educaţie religioasă, desfăşurat de preotul unităţii, dar

şi de colaboratori din exterior.

- Programul de educaţie pentru sănătate – învaţă reguli

elementare de igienă individuală şi colectivă, cât şi lucruri despre diverse

boli, dependenţe.

- Programul de activităţi sportive – de două ori pe săptămână

joacă fotbal pe terenul unităţii, iar de patru ori pe săptămână ies pentru



activităţi sportive la clubul secţiei din interior (joacă ping-pong şi şah). Se

organizează concursuri şi campionate. Este programul lor favorit.

- Programul de educaţie pentru viaţa de familie;

Bibliografie:

1. Constitutia României;

2. Codul Penal al României;

3. Legea nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor şi a

măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;

4. Declaraţia universală a Drepturilor Omului ;

5. Recomandarea Comitetului de ministri ai statelor membre, referitoare

la Regulile penitenciare europene – REC-(2006)2;

6. Recomandarea nr. R(89) 12 a Comitetului de Ministrii al Consiliului

Europei, adoptată la data de 13 octombrie 1989;

7. Gheorghe Florian- „Psihologie Penitenciară”- Edit. Oscar Print,

Bucuresti 2002;8. Gheorghe Florian- „Fenomenologie penitenciară”- Edit. Oscar Print,

Bucuresti 2003.

9. HOTĂRÂRE Nr. 1897 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea

Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea

pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul

procesului penal;10.Protocol de colaborare între Administraţia Naţională a Penitenciarelor

si Agenţia Naţională Pentru Ocuparea Fortei de Muncă;



11.Protocol de colaborare privind şcolarizarea persoanelor aflate în

custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi Ministerul

Educaţiei , Cercetării şi Tineretului.

Subcomisar Dulău Florin

Penitenciarul Târgu Mureş

REGIMUL PPL. MINORI

Documents

Transcript of REGIMUL PPL. MINORI