Contribuția școlii la dezvoltarea personalității umane

Educația în contextul Integrării Europene După aderarea României la Consiliul Europei, acțiunea de reformare și adaptare a

învățământului a fost dinamizată și orientată prioritar din perspectivele și exigențele integrării în structurile Uniunii Europene. De altfel, în documentele oficiale publicate de Ministerul Educației și Cercetării formula " de a realiza compatibilitatea în raport cu normele europene" apare frecvent într-o manieră semnificativă.

În strânsă unitate cu dimensiunea europeană se prezintă deschiderea spre celelalte probleme mondiale, devenite punct de reper și de motivație în conceperea și mersul reformei educaționale din România, și anume progresul științific și tehnologic, expoziția procesului de cunoaștere în general, reașezarea valorilor în această societate avansată, punerea în valoare a cetațeniei democratice, necesitatea unei pedagogii alternative și eficiente.

Asigurarea compatibilității cu sistemul de educație europeană presupune un important efort din partea Ministerului Educației si Cercetării, materializat printr-o activitate continuă în multiple planuri de cooperare:

*Promovarea parteneriatelor internaționale între unitățile de învățământ din România și cele similare internaționale de cooperare europeană în domeniul educației.

*Echivalarea certificatelor și diplomelor de studii.*Elabolarea curriculei pentru unitățile de învățământ în relație de parteneriat cu unități din

străinătate.*Praticiparea la crearea unităților de cercetare multinaționale.*Facilitatea și încurajarea mobilității internaționale a elevilor, studenților și profesorilor.*Participarea la rețeaua europeană a expertizării în domeniul învățământului și evaluării.

*Participarea la proiecte educative ale Consiliului Europei .*Alinierea și integrarea activitatilor educative scolare si extrascolare romanesti in strucuri

europene. *Facilitatea accesului a cât mai multe școli la programe și schimburi internaționale în Europa.

Din aceste perspective, școala are menirea de a-i forma spiritual normele, valorile și exigențele europene, pentru a deveni cetățeni buni și competenți ai spațiului european. În cadrul procesului de Integrare Europeană s-a elaborat Planul Național de Aderare la Uniunea Europeană în care s-au stabilit proprietățile pe termen scurt și mediu. Acestea privesc :- Consolidarea procesului de reformă în învățământul românesc.- Participarea la progrmele comunitare în Domeniul educației, formării profesionale și tineretului ( Socrates II, Leonardo da Vinci II, Youth).- Promovarea politicilor educaționale de tip "e-Learning".

Ministerul Educației și Cercetării participă din 1994 la activitățile desfășurate de Forumul Consultativ al Fundației Europene de Formare Profesională. Din 1997, România participă activ la programele comunitare în domeniul educației și formării profesionale "Socrates" și "Leonardo da Vinci " și a creat structurile instituționale capabile să gestioneze aceste programe. Formarea tinerilor în contextul integrării europene se realizează prin școală. Aici elevii trebuie să afle ce se află dincolo de granițe, care sunt drepturile și îndatoririle cetățenilor, cum trebuie să acționeze pentru o autentică integrare europeană. " Lecțiile de integrare " trebuie să fie interesante și atractive pentru elevi, ei să fie motivați să afle cât mai multe despre țările europene, să lucreze în programe comune cu elevii din alte țări.

Multe probleme care definesc lumea contemporană (polarizarea economică și socială, degradarea mediului, proliferarea conflictelor, drogurile, ș.a.) au dus în mod firesc și necesar la conturarea și definirea "noilor tipuri de educație": Educația ecologică și protecția mediului, educația pentru democrație și drepturile omului, educația pentru sănătate, educația pentru timpul liber, educația economică și managerială, etc. Educația formală desfășurată în unitațile de învațământ pe baza curriculumului național și educația extrașcolară sau informarea au împreună, într-o relație de complemetaritate și condiționare reciprocă, un rol important atât în transmiterea informațiilor, cât și în

formarea competențelor intelectuale, a atitudinilor și comportamentelor necesare tinerilor într-o societate democratică.

Direcția pentru activități extrașcolare promovează participarea copiilor și tinerilor la proiecte în scopul: - integrării activităților școlare și extrașcolare românești în structuri europene și internaționale de profil;- dezvoltării unui comportament tolerant care să stimuleze cooperarea, respectul, înțelegerea interumană;- atragerea elevilor în organizarea activităților cu specific multicultural;- promovarea formațiilor artistice de valoare și a copiilor talentați, participarea acestora în cadrul festivalelor internaționale ale copiilor și tinerilor.

Prejudecățile -O cauză a violenței?

În general, prin prejudecată se înțelege o idee sau o părere greșită pe care cineva și-o face asupra unui lucru pe care nu-l cunoaște deloc sau îl cunoaște superficial. Prejudecățile despre semenii noștri apar atunci când nu judecăm un om după însușirile și faptele lui, ci în funcție de părerile noastre despre grupul căruia îi aparține persoana respectivă. În privința grupului din care el face parte, noi știm fie prea puține lucruri, fie le- am aflat de la alții fără să le verificăm.

A avea prejudecăți înseamnă:- să ai o părere preconcepută despre cineva ;- să judeci persona aceea în fucție de părerea ta și nu după cum este ea cu adevărat;- să accepți sau să respingi aceea persoană potrivit prejudecății tale;- să tratezi aceea persoană prietenos sau dușmănos, după acea prejudecată.

Un filozof american, John Dewey, spune că " cea mai periculoasă prejudecată este aceea de a crede că nu ai niciuna". Prejudecățile nu au dispărut cu vremea, pe masura dezvoltării societății. Ele doar s- au schimbat cu timpul.

Prejudecățile ni le putem forma printr- o experiență personală insuficientă, dar în cele mai multe cazuri le învațăm de la alții. Putem învăța prejudecățile:- în familie: copiii tind să- și imite părinții. Cercetările arată că până la vârsta de 5-6 ani copiii nu au prejudecăți. Dar dacă, de exemplu, părinții vorbesc urât despre vecinii lor, că sunt săraci deoarece sunt leneși, copiii lor își vor însuși asemenea părereri și nu se vor juca împreună cu copiii lor.- în anturaj: când copiii și adolescenții încep să-și petreacă mai mult timp între prieteni, tind să-și însușească părerile grupului lor.- în programele de școală: citind nenumarate lecturi în care tata muncește, iar mama stă acasă cu copiii și mai mult la bucătărie;- prin povești și romane: suntem învățați că există oameni buni care se confruntă cu oamenii răi.- prin mass-media: femeile apar mai des ca manechine la reclame.

Învățăm prejudecățile mai ales când nu avem prieteni de alt sex, altă rasă sau naționalitate.Asimilăm aproape automat o serie de clișee, ca de pildă:

tinerețe= frumusețecuraj= bărbățiealb= bun negru = răuemigrant= delincvent

Împărțim lumea în "noi" și "ei" (ceilalți) și înclinăm să credem că noi avem însușiri pozitive, iar ei au însușiri negative, de exemplu:"Noi" "Ei"suntem mândri sunt egoiștisuntem loiali nu-și văd decât interesul lorne apărăm dreptatea vor să-și impună interesele cu forțasuntem pacifiști sunt ostili, agresivisuntem morali, curați sunt imorali, corupțisuntem destul de diferiți sunt toți o apă și un pământ

Împărțirea pe baza diferențelor dintre ei și noi face ca deseori să tratăm diferențele drept greșeli sau ca anormalități. Din astfel de atitudini se pot naște porniri foarte periculoase, violențe verbale și chiar fizice. Nu de puține ori, punem celor din jur etichetări fără să ținem seama că etichetările sunt foarte folositoare pentru simplificarea gândirii, a exprimării, dar aceste simplificări devin uneori dăunătoare. Aceasta se întâmplă atunci când formulăm etichete defavorabile despre un grup de oameni și ne comportăm față de ei în funcție de etichetele folosite, de exemplu:Grupul EtichetaOameni din popor ProstimeIndieni Sălbatici

Copii ȚânciBărbați vârstnici BoșorogiCei ce ne contrazic Impertinenți, Obraznici

Uneori, etichetele defavorabile au forme umoristice, alteori forme insultătoare. Reducerea prejudecăților merge mână în mână cu apărarea dreptului la diferență. Dacă înțelegem diferențele ca surse de îmbogățire prin diversitate, și nu ca deficiențe, lipsuri, surse de inferioritate, vom considera că existența diferențelor ne aduce tuturor avantaje și nu prejudicii.

Noi nu ne naștem cu prejudecăți, ci ni le formăm pe parcursul vieții, sub influența mediului și a experienței personale. Cineva se naște blond, cu ochii negri, de rasă albă și fină, dar nu se naște arogant, talentat, rasist sau naționalist. Aceste trăsături sunt dobândite în timpul vieții. Potrivit unei vorbe populare, orice învăț poate să aibă și dezvățul lui. De deprinderile rele ne putem feri sau, cu un efort, le putem schimba. Dacă prejudecățile sunt negative și aduc prejudicii altora, atunci este necesar să încercăm să le schimbăm sau să le reducem.

Iată câteva mijloace prin care pot fi reduse prejudecățile:- Prin legi și norme drepte care tratează egal pe toți indivizii, indiferent de sex, rasă, naționalitate, vârstă. Egalitatea pare mai ușor de suportat ca egalitate abstractă decât ca egalitate concretă. E mai ușor să spunem că suntem de acord cu principiul egalității între oameni, decât să aplicăm acest principiu în faptele de zi cu zi.- Prin respingerea segregației în instituțiile publice (de exemplu: a școlilor separate pentru fete/ băieți, români/ maghiari, albi/ negri.- Prin respingerea excepționalismului- a ideii că un individ este o excepție în grupul lui, dar că excepția confirmă regula (de exemplu: un tânăr este înțelept și cuviincios, dar într- o mare de tineri nesăbuiți și lipsiți de bună- cuviință).- Prin cunoașterea celorlalți. Putem să- i cunoaștem pe cei din altă rasă sau naționalitate, cunoscându- le cultura prin cărți și filme, dar mai putem să-i cunoaștem și direct, călătorind în zonele lor, învățând împreună, distrându-ne împreună, ascultându-i și făcându-ne ascultați și înțeleși.- Descoperind și învățând care ne sunt interesele comune.- Respectând specificul cultural al celorlalți, fără să ne rușinăm de al nostru.- Acceptând că avem de învățat unii de la alții, fără să renunțăm la specificul nostru și fără să-i forțăm pe alții să renunțe la al lor.- Crezând că lumea noastră este multiculturală și cu atât mai bogată cu cât sunt mai diverse culturile noastre.- Scăzând agresivitatea fizică și de limbaj prin înlocuirea durității și violenței cu sportivitatea ( spiritul de fairplay).- Prin empatie ( punându-ne pe noi înșine în locul celorlalți).

Bibliografie:Mihaela Miroiu- Prejudecăți și Discriminare. Rolul mass- mediei în propagarea stereotipurilor.

Drepturile copilului între necesitate și ideal

Motto:"Democrația este adesea înțeleasă ca o domnie a majorității, iar drepturile sunt înțelese din ce în ce mai mult ca proprietăți particulare ale indivizilor, aflându-se deci pe o poziție de antagonism față de domnia majorității. Dar aceasta înseamnă a înțelege greșit atât semnificația drepturilor, cât și pe aceea a democrației."

Benjamin Barber

Discuții premergatoareSe discută mai întâi despre titlul de societate din țara noastră (societate democratică), apoi

despre raportul dintre cetățean și statul democratic. Într-o societate democratică cetățenii se bucură de drepturi și libertăți, dar și de obligații, îndatoriri. Drepturile cetățenilor nu sunt decât o îngrădire a puterii, un baraj în calea abuzurilor unui sistem de guvernământ. Trebuie reținut că ele nu funcționeză izolat, ca "proprietăți particulare" ale indivizilor, ci există în măsura în care sunt recunoscute de alți cetățeni ai societății.

Statul trebuie să garanteze prin legi, condiții de folosire de către cetățeni. Deci acesta nu trebuie văzut ca un "inamic" al drepturilor omului, ci un apărător al lor. Apărarea drepturilor fundamentale ale omului este un principiu larg acceptat, fiind înglobat atât în constituțiile multor țări cât și în cartea Națiunilor Unite și în alte documente internaționale. Aceasta obligă la respectarea drepturilor omului de către fiecare stat în parte, ceea ce arată dimensiunea intermaționala a problemei.Adoptată la 10 decembrie 1948 de către Adunarea Generală a ONU, Declarația Universală a Drepturilor Omului reprezintă cea mai importantă operă a civilizației întrucât recunoaște drepturile fundamentale ale omului în totalitate lor, ca fundament al libertății, dreptății și păcii în lume .

D.U.D.O este structurată astfel: 1. Preambulul sau introducerea. 2. Proclamația Adunării Generale care afirmă importanța și speranța Declarației. 3. Lista celor 30 de articole care reprezintă obiectul declarației .Articolele 1-21 evidențiază necesitatea unui tratament egal, drept pentru toți cetățenii, respectarea drepturilor politice și civile (egalitatea în fața legii, libertatea de opinie, de conștiință și de religie etc.). Articolele 22-27 se referă la respectarea drepturilor economice, sociale și culturale ale oamenilor (dreptul la asistență medicală, dreptul la învațătură, dreptul de a lua parte în mod liber la viața culturală etc.). Ultimele Articole (28-30) subliniază responsabilitatea tuturor de a ne asigura că aceste drepturi vor fi trecute și generațiilor viitoare.

Se discută apoi despre legătura dintre o societate democratică și drepturile copilului. O societate democratică asigură fundamentul real ce face posibilă respectarea drepturilor omului și copilului. La 20 noiembrie 1989 a fost adoptată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, Convenția cu privire la drepturile copilului. După ratificarea ei de către 20 de state, Convenția a intrat în vigoare în septembrie 1990, devenind o lege internațională a drepturilor copilului. Ea intenționează să impună o nouă atitudine față de problemele copiilor. România a ratificat Convenția la 25 septembrie 1990. Tot în 1990 s-a înființat organizația nonguvernamentală, apolitică "Salvați Copiii", care-și propune să apere și să promoveze drepturile copiilor din România.

Se cere copiilor să enumere câteva drepturi pe care le cunosc și de care beneficiază în prezent: dreptul la învățătură, dreptul la educație, dreptul la informație, dreptul la viață, dreptul la un nume și la o familie, dreptul la servicii medicale, dreptul la securitate socială, dreptul de a fi respectat și apreciat, dreptul la afirmare.

Se prezintă drepturile copilului așa cum sunt ele stabilite în Convenția Națiunilor Unite:Dreptul la nediscriminare, dreptul la protejarea intereselor, dreptul la o familie adecvată, dreptul la un nume și o cetățenie, păstrarea demnității, dreptul de a avea o opinie personală, libertatea de exprimare, libertatea de gândire, conștiința și religia, libertatea de asociere, dreptul la informare corespunzatoare, la protejarea față de abuzuri și neglijare, protejarea

copiilor fără familie, protejarea copiilor refugiați, a copiilor handicapați, dreptul la sănătate și accesul la servicii sanitare și medicale, securitatea socială, dreptul de a avea un nivel de viață adecvat, dreptul la educație, dreptul la recreere, protejarea copilului față de exploatarea prin muncă, față de abuzul de droguri, exploatare sexuală, vânzare, trafic și răpire de copii, față de tortura și privarea de libertate, protejarea copiilor față de conflicte actuale, îngrijirea recuperatorie, administrarea justiției copiilor.

Se cere copiilor să dea exemple de cazuri reale sau imaginare de respectare/ încalcare și promovare/ nerespectare a drepturilor și să deducă consecințele pozitive sau negative din exemplele alese. Iată ce scrie un elev:"Noi suntem copiii lumii. Nu ne judecați după rasă, limbă, religie, unde stăm sau cine ne sunt părinții. Vrem o viață liberă, armonioasă, securitate, demnitate. Fiecare copil are dreptul la o copilărie fericită, căci Planeta ne permite, încă, asta; este loc destul pentru toți și pentru cei mari și pentru cei mici, oamenii de azi, uriașii de mâine. Soarele ne încălzește cu razele sale binecuvântate pe toți.”Este pauza mare și copiii discută aprins despre acțiunea la care trebuie să participe ziua

următoare, "Ziua Pământului". Fiecare spune cum și-a pregătit uneltele de lucru sau cum s-a interesat de la bunici despre sădirea unui copăcel. Ușa se deschide și intră doamna Director însoțită de câțiva domni. Copiii se opresc și salută.

- Copii, avem de rezolvat niște treburi urgente, dar avem nevoie de ajutorul vostru. Voi știți că în una din țările vecine este război. Acolo școlile sunt distruse. La fel și casele. Mulți copii și-au pierdut părinții. Multe mame și-au pierdut pruncii. Domnii care mă însoțesc sunt de la o organizație care luptă pentru drepturile copiilor. Ni se solicită ajutorul ca, până la sfârșitul anului școlar, să învețe alături de voi câțiva copii din fosta Iugoslavie. Ne uităm nedumeriți unii la alții.Vladimir, care este mai vorbăreț, spune:

- Nu că nu am vrea să- i ajutăm, dar nu știu cum o să ne înțelegem cu ei.- Nu-i aceasta o problemă. Există diverse moduri de a comunica. Hai să votăm prin ridicare de

mână. Cine este de acord să-i primim ?Făcând ochii roată, învățătoarea și ceilalți observă că toți copiii aveau mâinile ridicate.

- Sunteți nemaipomeniți! zâmbește directoarea. Sunt sigură că veți găsi o cale de comunicare. Noii voștri colegi vor sosi mâine. A doua zi, toți suntem foarte nerăbdători. Puțin după ora 8 doamna director aduce pe cei 9 copii din fosta Iugoslavie. Ei intră în clasă cu sfială și cu niște priviri foarte triste. Dincolo de chipurile lor, se poate citi o anumită demnitate, de felul cuiva care face un lucru pentru că trebuie și nu pentru că vrea. Seamănă cu niște plantuțe tăvălite anevoie de vânturi năvalnice care le- au smuls rădăcinile. Unul dintre băieți s-a retras lângă cuier în spatele celorlalți. O mână o ține în gură. Își roade unghiile. Cealaltă mână o are la piept, ținând strâns icoana Maicii Domnului, cu Pruncul. În spatele icoanei este o fotografie a unei femei tinere cu un băiețel în brate. Printre copiii clasei se află locuri libere. Pe bănci se găsesc creioane, hârtie colorată și coli de desen. Prin semne, noii veniți sunt poftiți în bănci. Încet, ca și cum nu ar dori să deranjeze, ei ocupă locurile libere. Învățătoarea ia o culoare de pe masă și o coală de hârtie. Își scrie numele și îl prinde în piept. Îi învață pe copii să facă la fel. Înteleg cu toții și în curând fac cunoștință. Se întorc în jur, unii către alții, pronunțându-și numele.

Băiatul de la cuier trage cu ochiul. Nu-și mai roade unghiile, dar cealaltă mână este tot la piept. Învățătoarea scoate din dulap albumul clasei. Se duce lângă cuier și lasă în fața copilului fotografiile. O fetiță nouă, pe nume Sava, se apropie de băiat cu o hârtie pe care este scris Goran și i- o prinde în piept. El scoate hârtia și o aruncă. Pentru prima dată i se văd ochii ca tăciunele din care trimite niște sulițe de apărare. Bagă mâna în sân și scoate o băsmăluță de cașmir. O apasă cu mâinile peste față. Pe genunchi îi curg picături mari din ochii duși departe. Plânge fără suspine, ca unul care a adunat prea mult amar. Sava îi aduce totuși culorile și hârtia. Goran își scrie numele din nou pe o bucățică mai mică și o potrivește deasupra fotografiei în care el zâmbea alături de mama lui.

Învățătoarea desenează pe tablă familia ei, scrie numele în dreptul fiecărui membru. La fel face fiecare copil. Sava vine lângă Goran să-l ajute. Desenează un băiat și în dreptul lui scrie Goran. El desenează mai departe o femeie, un bărbat, două fete, un câine și mulți pomi. Peste toate personajele

desenului, în afară de băiat așază cu grijă basmaua de cașmir. Peste ea pune icoana. Stă acolo jos pe parchet lângă cuier cu ochii pironiți la foaia de desen.

Învățătoarea le pune la casetofon un refren vesel. Îi învață pe copii să fredoneze. Se simt bine. Doamna decupează din hârtie maronie un trunchi de copac. O lipește la tablă pe o pânză de sac. Apoi își decupează din hârtie verde conturul propriei palme. Își scrie numele pe frunza în chip de palmă și o pune pe tulpină. Copii înțeleg și repede copacul se umple de frunze- palme scrise cu numele lor. Goran urmărește totul dar nu vrea să vină la tablă, la copacul Prieteniei. Totuși e mai luminat și nu- și mai roade unghiile. După ce copacul este gata, noi mergem afară în grădină. Sava îl trage și pe Goran. Acolo toți facem larmă ca niște vrabii gurese. Primim unelte și ni se arată ce să facem. Elevii mai mari sapă gropile la distanțe egale. La o margine se află puieții firavi de tei. Copiii plantează fiecare câte un copăcel. Fața lui Goran se luminează dintr-o dată. Se repede la colțul școlii, ia stropitoarea și se luptă din greu să o aducă plină cu apă. Trece apoi pe la mai mulți pomișori și îi udă. Repetă operația multumit.

Ne întoarcem fericiți în clasă. Goran decupează flori albe și le prinde între frunzele copacului de la tablă. Apoi decupează o pasăre albă pe care o prinde în vârful lui. Tot la repezeală, mai lângă tulpina copacului prinde o stropitoare pe care își scrie numele. Strânge resturile de hârtie și se duce în bancă la locul rămas liber. Toți îi zâmbesc și îl aplaudă. Ne- am bucurat pentru el dar și pentru ceea ce am făcut cu toții, deoarece un mediu sănătos înseamnă viața.

"Alerg către soare și mulțumesc că exist, vorbesc cu păsările și simt că gândul meu poate străbate cărări neumblate. Sunt uriașul din poveste cu mintea ageră și înțeleaptă. Capul, deși mic, plin de vigoare, este gata să înfrunte vârtejul zilelor ce vin. Într-un corp sănătos, și gândirea este proaspătă ca o floare nemuritoare pe un vârf semeț de munte."

Se cere elevilor să spună ce pot face ei și școala pentru promovarea drepturilor copilului. Iată răspunsurile a 2 elevi.a) "Investiția cea mai de preț a unui popor sunt copiii, schimbul de mâine. Confruntarea între state va fi o confruntare a inteligențelor. Cine va avea copiii cei mai bine pregatiți, cei mai bine informați,va câștiga. Cine deține informația, deține puterea." (Emerson)b) "Să nu împarțim lumea în noi și ei și să nu înclinăm să considerăm că noi avem mai multe însușiri pozitive, iar "ei" însușiri negative. De exemplu:" Noi" "Ei "suntem mândri, sunt egoiști.suntem loiali, nu-și văd decât interesul lor.ne apărăm dreptatea, vor să-și impună interesele cu forța.suntem pacifiști, sunt ostili, agresivi.suntem morali, curați, sunt imorali, corupți.suntem destul de diferiți, sunt toți o apă și un pământ.

Aprecieri asupra temei:Respectarea drepturilor copiilor revine tot mai mult în atenția forurilor abilitate ca o necesitate

imperioasă menită să stopeze avalanșa de abuzuri la adresa copilului și să asigure un viitor cert omenirii, dar și un ideal pornit din aspirația ființei umane spre mai bine, un ideal spre care tinde orice suflet inocent de copil. O grijă deosebită acordă societatea atât copiilor cu deficiențe care trebuie înconjurați cu multă dragoste și grijă, dar și copiilor dotați și supradotați intelectual pentru ca aceștia să se formeze profesional și să lucreze în țara noastră.

Aprecieri asupra participării elevilor la derularea activității:Îi asiguri pe copii că în lupta aceasta se implică filialele județene ale UNICEF, UNSECO,

OMS, UNEP, ANDPC, "Salvati copiii ", Crucea roșie.Nu fii lipsit de respect nici față de tine însuți, nici față de alții. Respectul de bunăvoie al drepturilor altuia este adevărată temelie a oricărei culturi sociale.

Succesul și insuccesul școlar.Forme de manifestare și cauze.

Amploarea, profunzimea fără precedent a prefacerilor pe care le cunoaște societatea

contemporană afectează ființa umană în modul ei de existență și de acțiune, în întreaga ei configurație spirituală, în caracteristicile ei cele mai adânci. Niciodată în trecut omul nu a fost pus să joace un rol mai activ și mai decisiv ca astăzi. Nicodată nu i s-a cerut o mai mare capacitate de gândire creatoare și de acțiune constructivă; niciodată nu a trebuit să dovedească mai mult spirit de invenție și de inițiativă.

Confruntată cu o nouă structură a cerințelor social- umane, instrucția și educația școlară se văd obligate să- și redefinească propriile țeluri principale și să asigure o nouă direcție dezvoltării plenare a personalității umane, să dezvolte la copii aceste facultăți și funcți mintale care să pregătească personalități puternice care să asigure succesul la învățătură.

În ansamblul factorilor care asigură creșterea eficienței procesului de instrucție și educație a obținerii unor succese școlare de către cât mai mulți elevi, rolul primordial îl ocupă școala și familia, influența acestora asupra copilului reflectându- se în mare măsură în rezultatele obținute de elevi, atât la învățătură, cât și la disciplină.

Mă voi referi în continuare la rolul pe care-l ocupă școala în general și învățătorul în special, la obținerea succesului școlar, deci la prevenirea eșecului școlar.

Printre acțiunile menite să asigure creșterea calitativă a activității didactice este pregătirea și proiectarea activității didactice vizând organizarea procesului de învățământ, alegerea metodelor, procedeelor, mijloacelor, tehnicilor și formelor de desfășurare a activităților - cu alte cuvinte pregătirea învățătorului pentru lecție. În acest sens, învățătorul trebuie să aleagă acele metode și procedee didactice care să-i activeze pe elevi, să- i transforme în subiecți activi ai învățăturii, ai propriei lor formări și nu în simple obiecte care înmagazinează informații. Ca atare, esențial în pregătirea învățătorului pentru lecție este de a pune în joc toate cunoștințele sale și întreaga sa pricepere nu pentru a transminte pur și simplu niște cunoștințe de-a gata ce trebuie însușite, ci de a insufla elevilor săi dorința și posibilitatea de a dobândi, pe cât este cu putință, prin ei înșiși, printr- un efort personal.

Prevenirea și înlăturarea rămânerii în urmă la învățătură presupune, concomitent cu pregătirea învățătorului pentru lecție și stabilirea unor relații învățător- elev care să se bazeze în mod special pe o cunoaștere cât mai bună de către învățător a particularităților individuale de vârstă ale elevilor. Una din tendințele care se afirmă în pedagogia modernă vizează flexibilitatea educație pentru a asigura o dezvoltare plenară a capacităților și aptitudinilor fiecărui elev în raport cu potențele lui individuale, urmărindu- se ameliorarea rezultatelor școlare prin valorificarea la maxim a potențialului fiecărui elev și fiecărei vârste. Vârsta școlarilor mici este vârsta celei mai mari plasticități a sistemului nervos, când, în procesul instruirii, se produc cele mai complexe și bogate modificări prin care se pun bazele personalității elevului.

Fiecare zi de școală în perioada de început marchează progrese ( sau regrese) în dezvoltarea copilului. De aceea, pentru adaptarea procesului de învățământ la posibilitățile și interesele elevului, se impune verificarea frecventă și sistematică a randamentului școlar și înregistrarea nivelelor atinse de fiecare elev, depistarea la timp a momentului când elevul începe să rămână în urmă la învățătură, fiind de importanță majoră pentru a preveni fenomenul sau pentru a aplica terapia cuvenită, deoarece cauzele rămânerii în urmă la învățătură sunt multiple și, funcționând cumulat, dau o dinamică diversă și complexă a evoluției fiecărui elev.

În evoluția fiecărui elev trebuie să ținem cont și de posibilitățile sale intelectuale (nivelul de inteligență, dimensiunile și calitatea memoriei, gândirii, etc). Prevenirea și înlăturarea insuccesului școlar presupune concomintent cu pregătirea învățătorului pentru lecție și cunoașterea funcționalităților individuale de vârstă ale elevilor și stabilirea unei relații pedagogice învățător- elev de un nivel deosebit. Ea trebuie să se caracterizeze, din partea învățătorului, printr- o atitudine generatoare a unui climat de încredere în posibilitățile elevilor, de bunăvoință și sprijinire, de perseverență și răbdare. Aplicarea unei pedagogii stimulative va reuși să combată complexul de

inferioritate pe care îl trăiesc unii elevi care nu pot atinge performațele colegilor lor, conduita încurajatoare a învățătorului, modificând atitudinea celorlalți elevi față de ei.

Elevilor care nu obțin rezultatele necesare, care se încadrează cu greu în ritmul clasei, care au reacții afective inadecvate, care prezintă o instabilitate emoțională trebuie să li se acorde o atenție deosebită, să li se asigure la timp asistența pedagogică necesară pentru a se evita rămânerea în urmă la învățătură. Graba unor învățători de a- i pedepsi pe acești copii, de a- i pune într- o situație dificilă în fața colegilor, nu numai că nu ar rezolva problema, ci ar amplifica- o, frânând posibilitatea acestora de a comunica în mod normal cu colegii sau chiar cu cadrul didactic.

O atenție deosebită trebuie acordată și acelor elevi care obțin ușor și fecvent succese în activitatea școlară, urmărindu- se o implicare permanentă a lor în procesul de învățare, alegerea acelor teme și subiecte care să le mențină interesul pentru învățătură. Lăudarea și evidențierea acestor elevi trebuie să fie făcută cu foarte multă atenție, urmărind doar stimularea acestor elevi și preîntâmpinând apariția unor trăsături negative, ca atitudinea de dispreț față de colegi, de îngâmfare, de lipsă a spiritului autocritic.

Cu alte cuvinte, una din cauzele obținerii succesului școlar și a prevenirii insuccesului școlar o reprezintă și o evaluare cât mai corectă a activității elevului, stabilirea unei scări valorice cât mai reale a cunoștințelor sale, ținându- se cont și de factorii care au contribuit la obținerea acestor rezultate.

Dar, așa cum am arătat în începutul acestui material, și familiei îi revine un rol important în obținerea succesului școlar sau a insuccesului, familia fiind un mediu educativ complex, cu multiple posibilități de influența asupra copiilor. Condiția de bază care asigură familiei succese în activitatea școlară a propriilor copii este ca aceasta să fie un colectiv sănătos. O familie unită are o influență mult mai mare asupra copiilor decât una dezbinată. Dacă părinții trăiesc în deplină armonie, în bună înțelegere, respect reciproc, dragoste și încredere, îndrumările care se dau copiilor sunt unitare, hotărârile luate de unul din părinți sunt aprobate și urmărite și de celălalt.

O altă condiție necesară asigurării succesului la învățătură este autoritarea părintească, autoritate ce nu se obține însă nici prin daruri sau promisiuni, nici prin pedepse aspre, nici prin bunătate excesivă, iertând orice abatere a copiilor. Autoritatea se obține prin respectul pe care îl determină părintele prin exigența din întreaga sa comportare față de cei din jur, dar mai ales față de sine.

Atitudinea corectă a părinților față de copii este o altă condiție pentru reușita copiilor; copilul trebuie să simtă în atitudinea părinților că aceștia îl iubesc, îl respectă dar nu îi vor îngădui orice comportare, orice capriciu.

Analiza atentă a cauzelor unui randament scăzut la învățătură a dus la concluzia că în unele cazuri, și nu puține, acesta este generat de atitudinea necorespunzătoare a elevilor față de activitatea școlară. Părinții trebuie să- l pregătească pe copil pentru școală înainte ca acesta să înceapă s-o frecventeze. Ei au sarcina să- i insufle copilului dragostea de a deveni școlar, de a învăța să scrie și să citească, de a învăța lucruri noi, de a- și respecta colegii, învățătorii și profesorii.

Elevii care posedă o atitudine pozitivă față de școală manifestă conștiinciozitate, sârguință, fiind pătrunși de necesitatea și importanța însușirii cunoștințelor, atitudinea pozitivă față de învățătură dându- le forța necesară pentru a învinge dificultățile făcându- i să învețe cu mai multa hotărâre.

Total opuse acestei atitudini față de învățătură este atitudinea negativă absolută sau totală, manifestată prin dezinteres, uneori chiar repulsie față de școală, indiferență față de note, pasivitate, indisciplină în timpul lecțiilor. Elevii care manifestă o asemenea atitudine sunt condamnați, de cele mai multe ori, la repentenție sau chiar la abandon școlar. Între aceste două forme limită, atitudinea față de învățătură a elevului îmbracă o varietate de forme: atitudine conștient pozitivă, aparent pozitivă, negativă, relativă sau parțială, atitudine deghizată (neatentă). Cauzele atitudinii negative față de învățătură fiind multiple, iar ierarhizare lor deosebit de dificilă, mă voi opri în continuare asupra acelora care se datorează familiei. Dintre acestea menționez:

Lipsa de preocupare a familiei față de cultivarea de timpuriu la copil a interesului pentru munca școlară și lipsa de interes a părinților față de rezultatele obținute de elevi la școală. De obicei, acestor părinți le este indiferent dacă învață bine copiii lor sau nu, dacă își pregătesc lecțiile zilnic și după cerințele învățătorului sau la întâmplare, dacă obțin rezultate bune sau rele, dacă au o conduită

corespunzătoare sau indisciplinată. În aceste cazuri, lipsa de interes a părinților față de activitatea școlară se transmite și copiilor, ei reacționând ca atare.

Absența unui regim rațional și stabil al copilului în familie care să- i permită desfășurarea unei activități eficiente.

Lipsa unor deprinderi de muncă formate în familie nu îi permit copilului să învingă greutățile și, în astfel de cazuri, el devine apatic, indiferent, primele dificultăți întâlnite în școală descurajându- l. Neînvățând lecție cu lecție, golurile se acumulează, generând rămânerea în urmă la învățătură.

Supraîncărcarea cu teme suplimentare– unii părinți, din dorința de a avea copii cât mai bine pregatiți, îi împovărează pe copii cu teme suplimentare care depășesc puterea lor de muncă și le ocupă aproape tot timpul liber. Activitatea de învățare organizată în acest fel ridică în fața copilului dificultăți cărora nu le poate face față.

Alți părinți, considerând ca temele sunt prea multe și prea dificile pentru copii, recurg la „ajutorarea” acestora, făcându- le în mare măsură temele. În aceste cazuri, copiii refuză sistematic să învețe, părinții continuând sistematic să le faca temele, golurile se acumulează și insuccesul școlar este aproape asigurat.

La apariția atitudinii negative contribuie, în unele cazuri, și absența unui control riguros și a unei exigențe corespunzătoare asupra activității copilului din partea familiei. În cel mai rău caz, familia transferă asupra școlii întreaga răspundere pentu succesul, dar mai ales insuccesul copilului.

Unii părinți , din dorința de a crea copilului condiții de viață cât mai bune, le satisfac acestora toate dorințele, chiar și pe cele neexperimentate și îi scutesc de orice obligație de muncă în cadrul familiei. Este bine când copilului i se asigură tot ceea ce are nevoie pentru dezvoltarea sa normală fizică și psihică, dar este rău când nu se păstrează măsura în aceasta direcție; este și mai rău când copilul ajunge la concluzia că lui toate i se cuvin, că el nu are nici un fel de obligație, inclusiv aceea de a învăța, când devine capricios, încăpățânat și leneș.

Datoria părinților este de a forma la copii, încă din primii ani de viață, premisele unei atitudini pozitive față de învățătură, față de muncă.

Unii elevi neglijează sarcinile școlare datorită pasiunii pentru alte activități (lectura, sportul, filatelia, etc.). În asemenea cazuri, părinții trebuie să se preocupe de buna organizare a activității copilului, să se sfătuiască cu învățătorul (dirigintele) în legatură cu utilizarea timpului liber al copilului.

Având în vedere cele prezentate mai sus, o concluzie se impune: succesul sau insuccesul elevului la învățătură este rezultatul influențeleor exercitate de familie și de școală asupra lui. Obținerea unor rezultate bune la învățătură este condiționată de ținerea de către părinți a unei legături cât mai strânse cu școala, de o cunoaștere cât mai bună a copilului și de alegerea celor mai bune metode și procedee de lucru cu elevii.

Familia și atitudinea copilului față de învățătură

Unul din cele mai importante obiective educative ale școlii și familiei este formarea la elevi a unei atitudini pozitive, conștiente față de învățătură. Aceasta reprezintă condiția însușirii temeinice a cunoștiințelor prevăzute de programele școlare și în același timp garanția continuării acestei activități și după absolvirea școlii sau a facultății. De aceea încă de la debutul școlarizării, copiii trebuie deprinși treptat să învețe din convingere, din proprie inițiativă, independent. Analiza atentă a cauzelor unui randament scăzut la învățătură ne conduce la concluzia că în multe cazuri aceasta este generată de atitudinea necorespunzătoare a elevilor față de munca școlară. Alarmați de situația școlară precară, de perspectiva corigenței sau repetenției, unii părinți recurg la " ajutorarea " copiilor prin meditații la una sau chiar mai multe discipline, fără să realizeze că prin aceasta încurajează lenea, nepăsarea, dezinteresul copiilor față de muncă, de învățare. "Ajutat" în felul acesta elevul nu a rămas corigent sub raport instinctiv, dar poate fi considerat repetent sub raport educativ, iar pierderea este incomparabil mai mare.

Atitudinea pozitivă față de învățătură îmbracă mai multe forme și se manifestă în mod diferit. O primă formă este atitudinea emotional- pozitivă determinată de motivații interioare, afective. În acest caz, copilul sau adolescentul manifestă interes, atracție, dragoste de învățătură și de aceea învață cu plăcere. O altă formă a atitudinii față de învățătură este atitudinea conștient- pozitivă întâlnită la preadolescenți, dar mai frecvent la adolescenți. Elevii care posedă o asemenea atitudine manifestă conștinciozitate, sârguință, fiind pătrunși de necesitatea și de importanța însușirii cunoștințelor pentru ei și societate. O a treia formă a atitudinii față de învățătură este cea aparent- pozitivă. În acest caz rezultatele bune la învățătură sunt urmare a tutelării permanente a elevului din partea educatorilor și părinților. Dacă însă am aprecia atitudinea acestor elevi numai prin prisma rezultatelor la învățătură, am fi tentați să-i considerăm ca având o atitudine pozitivă. Dacă însă avem în vedere și motivele învățăturii care duc la aceste rezultate, ne dăm seama că elevii respectivi au o atitudine pozitivă numai în aparență. Ca și atitudinea pozitivă, atitudinea negativă față de învățătură îmbracă și ea mai multe variante.

Prima și cea mai gravă formă este atitudinea negativă absolută sau totală manifestată prin dezinteres, uneori chiar repulsie față de munca școlară, indiferență față de notele slabe, pasivitate, lipsa oricărei deprinderi de muncă intelectuală. Elevii care manifestă o asemenea atitudine sunt de cele mai multe ori condamnați la repetenție sau chiar abandon școlar.

A doua forma este atitudinea negativă relativă sau parțială. Elevii care au o asemenea atitudine își pregătesc lecțiile superficial, de mântuială, fără interes și preocupare pentru calitate, iar rezultatele lor la învățătură sunt mediocre sau chiar slabe.

O a treia formă a atitudinii negative față de învățătură este forma deghizată sau mascată. Elevii din aceasta categorie manifestă tendința de a obține note mari cu orice preț, ei nu învață pentru a-și îmbogăți cunoștințele ci pentru a căpăta note bune. Cauzele atitudinii negative față de învățătură la elevi sunt multiple, iar ierahizarea lor este dificilă. Trebuie descoperită cauza principală care înlăturată permite înlăturarea cauzelor intermediare, subordonate.

Cauzele care se datorează familiei sunt: - lipsa de preocupare a familiei pentru cultivarea de timpuriu la copil a interesului pentru activitatea intelectuală, pentru munca școlară, dupa ce acesta a devenit școlar. Premizele pentru atitudinea pozitivă față de învățătură se formează din primii ani de viață prin preocupările intelectuale ale părinților. De obicei, părinților care nu au preocupări intelectuale le este indiferent dacă al lor copil învață bine sau nu, dacă obține rezultate bune sau rele. Ca urmare, copilul vine la școală cu o ținută vestimentară dezordonată, cu temele nepregătite, este indisciplinat și obține rezultate slabe.- absența unui regim rațional și stabil de viață și activitate a copilului în familie.- în unele cazuri indiferența, nepăsarea, apatia copilului față de învățătură se datorează faptului că el nu are deprinderea de a munci. Nefiind deprins în familie să muncească, să învingă greutățile, il descurajează și apare delăsarea.- alteori atitudinea negativă față de învățătură se datorează supraîncărcării copilului cu teme suplimentare, toate în dauna timpului liber, a interesului copilului pentru învățătură.

- alți părinți, exagerând dificultățile pe care le prezintă activitatea școlară pentru începători, îndată ce copilul lor începe școala, îi interzic să se mai joace chiar dacă și-a făcut temele în bune condiții.- la apariția atitudinii negative contribuie, în unele cazuri, absența unui control viguros asupra activității copilului din partea părinților, aceștia transferând asupra școlii întreaga răspundere pentru neîmplinirea copilului.- unii părinți, din dorința de a crea copiilor condiții de viață mai bune decât cele pe care le-au avut ei în copilărie, le satisfac acestora toate dorințele și îi scutesc de orice obligație de muncă în cadrul familiei. Datoria părinților este de a forma la copii încă din primii ani de viață dragostea față de muncă.- unii elevi neglijează sarcinile școlare și manifestă delăsare, dezinteres față de învățătură din cauză că pasiunea pentru alte activități (lectură, sport, filaterie, emisiuni TV) le absorb și timpul destinat învățăturii.

O concluzie se impune și anume: atitudinea elevului față de muncă și învățătură este rezultatul influențelor educative exercitate de familie și școală asupra lor. Dacă părinții și educatorii se preocupă nu numai de suma cunoștințelor pe care și le însușește elevul, ci și atitudinea lui față de muncă școlară, dacă elevul își pregătește lecțiile din proprie inițiativă în baza unor deprinderi de muncă bine consolidate și a obstinației de a munci sistematic, se poate afirma cu certitudine că munca educativă a școlii și familiei a fost încoronată de succes.